Marele praznic al Sfinților Apostoli Petru și Pavel este pentru unii prilej de manifestări ecumeniste. Chiar dacă cei doi Apostoli s-au remarcat îndeosebi prin luptele duse pentru apărarea dreptei credințe, ei pot fi instrumentalizați și prezentați drept modele de unitate în diversitate. Așa se face că anul acesta Patriarhia Ecumenică a trimis o delegație în frunte cu Arhiepiscopul Iov de Telmessos la Vatican cu ocazia sărbătoririi Sf. Petru și Pavel. Declarațiile de unitate emise de cele două părți parcă ne luminează cu privire la originea pretențiilor papiste ale Constantinopolului, sursa multor conflicte ce par să schimbe fața Ortodoxiei în aceste vremuri.

Documentele citite se regăsesc pe site-ul oficial al Patriarhiei Ecumenice.

Este uimitoare concordanța ce poate fi trasată între evenimentele din ultima vreme din Ucraina și acordurile semnate în cadrul mișcării ecumenice. Dacă până acum a fost semnat un document comun despre sinodalitate și primat în primul mileniu în 2016, suntem informați că urmează să fie redactat altul pe aceeași temă în al doilea mileniu de creștinism. Ciudat este faptul că primul document a fost emis imediat după Sinodul din Creta, care a dorit să accentueze latura sinodală a Bisericii, iar acum deja asistăm la promovarea celeilalte „componente”, anume primatul. Oare este întâmplătoare succesiunea aceasta de evenimente sau este un calendar impus din afara Bisericii Ortodoxe?

În textul citit anul acesta, Patriarhul Bartolomeu pornește de la portretizarea celor doi Sfinți Apostoli ca fiind o sinaxă/adunare și invitație la comuniune. În acest sens, sunt folosite cuvinte ale Sf. Grigorie Palama, în ciuda opoziției sale cunoscute față de catolici.

Cele două aspecte care ar uni pe catolici și ortodocși ar fi sinodalitatea și primatul.

Paradoxal, nu dreapta credință este pusă drept condiție pentru comuniunea euharistică, ci „participarea noastră comună la o adunare euharistică presupune ca noi să progresăm împreună pe aceeași cale. De fapt, mersul împreună (synodos) este o altă imagine a Bisericii sau, mai degrabă, o altă definiție a Bisericii”. Mai mult, prin manevrarea termenilor, „dialogul iubirii” devine „dialogul adevărului”, dar evident că nu la nivel dogmatic, ci ca „restabilire a comuniunii dintre Bisericile noastre”.

Culmea declarațiilor părții ortodoxe o reprezintă prezentarea nevoii de primat în Biserică pentru că „sinodalitatea este interdependentă reciproc cu primatul”, după cum a fost subliniat în documentul de la Ravenna, 43. „Aceasta înseamnă că sinodalitatea trebuie gândită în contextul primatului, la fel cum primatul trebuie gândit în contextul sinodalității.” Mai mult, „reflectarea asupra primatului și sinodalității este extrem de importantă nu doar pentru restaurarea comuniunii dintre Bisericile noastre surori, ci și pentru stabilitatea Bisericilor noastre în parte”. Deja temelia Bisericii nu mai este credința dreaptă în Hristos, ci înțelegerea și ierarhia omenească. De fapt, pentru ortodocși, primatul a adus nu doar ruperea din 1054, ci și în prezent produce o sciziune cumplită, care numai stabilitate nu înseamnă.

Scrisoarea este presărată și cu exprimarea tristeții pentru imposibilitatea actuală de a fi în comuniune, cât și cu asigurări că vor fi depuse toate eforturile pentru „«venirea împreună» a Bisericilor noastre”.

De partea cealaltă, Papa pledează pentru ecologie, primirea migranților și integrarea lor și promovarea păcii la toate nivelurile.

Este afirmată din nou dorința de unitate din partea catolicilor, resimțită mai puternic de Papă după vizita din Bulgaria și România(!). Aceasta este văzută ca „respect față de identitățile specifice și coexistența armonioasă în forme legitime ale diversității”. De aceea, „scopul dialogului este comuniunea deplină în formele legitime ale diversității, nu o uniformizare monotonă, cu atât mai puțin o absorbire”.

Trebuie specificat că o astfel de unitate, cum este cea dorită în astfel de întruniri, este cu totul străină de duhul evanghelic și ortodox, care urmărește o curățire și înălțare a omului, nu să-l lase în stadiul său decăzut. Cu alte cuvinte, trebuie urmărită pacea de sus, nu pacea precum o dă lumea. Depășirea rănilor dintre ortodocși și catolici ar trebui să vină prin vindecarea lor, prin revenirea la dreapta credință, nu prin acomodarea până la nesimțire sentimentală unii cu alții și tocirea sensibilității dogmatice.

În orice caz, unitatea dorită de Hristos în Biserică nu arată așa:

Rugăciuni în comun catolici-ortodocși la Vatican
Translate page >>
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x