Într-un articol recent, intitulat: Acrivie și iconomie pentru hirotoniile celor din afara Bisericii Ortodoxe, Mitropolitul Ierotheos de Nafpaktos face o prezentare a modului cum au fost tratate hirotoniile celor din afara Bisericii. El folosește citate de la trei autori: Prof. Panaghiotis Trembelas, Sf. Fotie al Constantinopolului și Sf. Nicodim Aghioritul.

Deși nu afirmă deocamdată că în situația schismaticilor din Ucraina a fost folosită iconomia pentru reprimirea lor în Biserică, promite să facă unele propuneri cu privire la acest subiect într-un viitor articol. Din felul cum este tratat subiectul în textul de acum, n-ar fi greu să ne imaginăm că urmărește o justificare a recunoașterii hirotoniiilor schismaticilor cărora Patriarhia Ecumenică le-a acordat autocefalie, ignorând Biserica Ortodoxă canonică Ucraineană ce ține de Patriarhia Moscovei.

Primul autor citat este prof. Trembelas cu lucrarea sa, Dogmatica Bisericii Ortodoxe Sobornicești, partea a treia, capitolul intitulat „Hirotonii nevalide și rehirotonii”. În rezumat, sunt urmărite două principii: 1) cel hirotonit să-și plece capul de bună voie sub mâna celui ce hirotonește și acela să o facă fără vicleșug, amăgire sau orice silnicie și 2) hirotoniile săvârșite în afara granițelor Bisericii de către eretici sau schismatici sunt nule.

Referitor la primul principiu, sunt date două cazuri: Navat și Maxim cinicul. Hirotoniile lor nu sunt considerate valabile deoarece nu au fost făcute prin alegere corectă. Așadar hirotoniile făcute în afara granițelor canonice, asupra rudelor sau în alte împrejurări necanonice nu sunt valide, deși sunt făcute de episcopi canonici.

Al doilea principiu este încălcat când hirotoniile sunt făcute de episcopi despărțiți de Biserică. Arhiereul este un conductor care transmite harul atâta timp cât ține legătura cu Biserica. Atunci când se rupe de ea, nu mai poate transmite harul preoției prin hirotonie.

Ca regulă, în cazul ereziilor al căror Botez nu este acceptat, nici hirotoniile nu sunt recunoscute. Pentru cele al căror Botez este acceptat, hirotoniile sunt recunoscute după caz, nu automat. Un criteriu ar fi cel menționat în canonul Sf. Atanasie, anume gradul în care au participat la erezie.

Pe de altă parte, există și cazul ca unii episcopi să fi fost hirotoniți în cadrul Bisericii, dar de eretici. Aceștia au fost recunoscuți în treapta lor, cum a fost cazul cu Meletie al Antiohiei, Chiril al Ierrusalimului, Anatolie al Constantinopolului, Gherman al Constantinopolului și Ioan al Ierusalimului. Toți aceștia au avut cuget ortodox și au lucrat bine în granițele Bisericii, chiar dacă au primit hirotonia de la eretici; nu au fost episcopi ai ereziei. La fel a fost și cazul lui Petru Mongos, care a primit hirotonia în granițele Bisericii, dar până la urmă a fost caterisit pentru monofizitism.

Așadar Biserica a folosit și iconomia. Pentru aceasta a procedat în mod diferit, după caz, nu după niște reguli stricte.

De la Sf. Fotie este redat, dintr-un șir de zece întrebări, al patrulea răspuns, care se referă la validitatea hirotoniilor. Sfântul face referire la o serie de exemple din istoria Bisericii, când unii au fost caterisiți, iar alții recunoscuți în treapta lor. Petru de Samosata a fost caterisit doar el, nu și cei dimpreună cu el, deși aveau aceeași vină. La fel, Nestorie a fost caterisit, dar nu și cei hirotoniți de el. Petru Mongos, deși a fost caterisit ca preot, după ce a răpit scaunul Alexandriei, toți cei hirotoniți de el au fost primiți dacă s-au pocăit de erezie. Meletie al Antiohiei a fost hirotonit de eretici ca episcop de Sevastia, apoi a fost mutat la Veria și după aceea a devenit episcop de Antiohia. Serghie, Pir, Macarie și Macedonie au fost caterisiți, dar cei hirotoniți de ei primiți.

Dintre toți aceștia și încă două-trei exemple similare, Mitropolitul Ierotheos insistă asupra situației lui Petru Mongos, ale cărui hirotonii au fost recunoscute, deși el era eretic caterisit și a luptat împotriva Sinodului IV Ecumenic.

De la Sf. Nicodim Aghioritul este redat comentariul său la canonul 68 apostolic, care interzice al doilea Botez sau hirotonie, în afară de cazul în care au fost făcute de eretici, care nu sunt nici Botez, nici hirotonie. În comentarii se arată că a fost folosită și iconomia în istoria Bisericii, dar care nu poate deveni lege.

IPS Ierotheos insistă, ca o concluzie, pe faptul că sunt două moduri de operare în Biserică: acrivia și iconomia, folosite după caz. Redă și o opinie a Sf. Paisie Aghioritul cum că pe subiecte importante nu se poate pronunța oricine, ci Biserica trebuie să-și spună cuvântul. Numai pe teme minore poate să-și spună cineva părerea. Acestea au fost exprimate în contextul în care i s-a cerut opinia cu privire la transplanturi și s-a ferit să facă asta, trimițând la hotărârile Bisericii. E drept că în alte cazuri Cuviosul s-a pronunțat pe acest subiect, drept aceea pare cam forțată convingerea că acesta este cugetul autentic bisericesc. Ar trebui cercetat mai amănunțit acest aspect.

Cu atât mai curioasă este mențiunea că într-un viitor articol va cuteza să facă unele propuneri cu privire la această temă sensibilă din Ucraina, „ca să nu se permanentizeze această stare și să evolueze într-o schismă serioasă între Bisericile Ortodoxe”. În același timp, consideră că trebuie făcute propuneri serioase care să fie dezbătute mai departe de conducătorii bisericești competenți.

Reamintim că, în cazul schismaticilor din Ucraina, nu a pus nimeni problema de ce au fost primiți în comuniune, ci cum s-a făcut aceasta. Pentru că Fanarul nu a emis nici o hotărâre în privința lor, ci i-a considerat episcopi fără nici o cercetare, ignorând ierarhia canonică. Pe lângă aceasta, recunoașterea lor ar fi lovită de nulitate chiar dacă s-ar fi făcut printr-o examinare autentică pentru că reprezintă o încălcare a granițelor canonice. În plus, Patriarhia Moscovei acuză faptul că nici acum „autocefalii” nu s-au pocăit de atitudinea lor și se află mai departe în schismă. Gruparea din jurul lui Filaret ar putea fi reprimiți în Biserică, dar în mod canonic.

Bineînțeles că ne așteptăm ca Mitropolitul Ierotheos să găsească o metodă de a valida atitudinea Constantinopolului și a dezvinovăți acțiunile necanonice întreprinse. Pericolul schismei este privit ca venind din partea Moscovei, care a întrerupt comuniunea cu Patriarhia Ecumenică.

Folositoare această succintă incursiune pentru noi, dar păcat că nu sunt luate în calcul toate învățăturile autorilor menționați. Spre exemplu, Sf. Nicodim Aghioritul exprimă clar opinia că Patriarhia de Constantinopol nu poate trece peste hotarele ei și să intervină în teritorii bisericești străine. Selectivitatea aceasta nu este de bun augur și nu prevestește evoluții bune.

Translate page >>
5
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x