Astăzi, a treia zi de dezbateri a Sinodului permanent (lunar), a fost aprobată doar pe jumătate autocefalia acordată de Patriarhia Ecumenică schismaticilor ucraineni, conform ΟρθοδοξιαInfo. Mai exact, într-o postare cu o știre exclusivă, portalul amintit informează că a fost recunoscut deocamdată doar dreptul Patriarhului Ecumenic de a întemeia noi Biserici autocefale. Probabil pe baza referatelor Comisiilor sinodale însărcinate să studieze acest subiect.
Totuși recunoașterea autocefaliei ucrainenilor a fost amânată, se pare, pentru Sinodul mare (Ierarhia) din toamnă, deși inițial au existat informații că nu va fi această temă pe ordinea de zi. Aceste informații sunt susținute deocamdată și de agenția Romfea.gr.
Cum aceste informații se confirmă, asistăm la un pas greșit înainte prin care sunt girate acțiunile neo-papiste ale Fanarului. Pasajul din comunicatul oficial al Sinodului este acesta:
“În urma referatelor Comisiilor Sinodale pe probleme dogmatice și canonice și pe relațiile inter-ortodoxe și inter-creștine cu privire la chestiunea ucraineană, Sinodul permanent recunoaște dreptul canonic al Patriarhului Ecumenic de acordare a autocefaliei, precum și prerogativele Întâistătătorului Bisericii Greciei de a gestiona mai departe chestiunea recunoașterii Bisericii din Ucraina.”
După cum era de așteptat, o hotărâre de o asemenea importanță nu putea fi încredințată decât Sinodului mare (Ierarhiei). Probabil în acest fel se poate pronunța Arhiepiscopul Atenei, doar sinodal. Semnalăm exprimarea curioasă cum că Patriarhul, nu Patriarhia Ecumenică are dreptul de a acorda autocefalie și că Întâistătătorul, nu Sinodul Bisericii Greciei se ocupă mai departe de recunoașterea ucrainenilor.
Later edit: După cum am scris și în textul articolului, nu doar expresiile folosite sunt curioase, ci acestea sunt confirmate și de declarațiile care au ajuns în presă ale Arhiepiscopului Atenei: “Nu pot să-mi asum o astfel de responsabilitate de unul singur…“.
Nu doar că sinodalii au recunoscut laolaltă prerogativa (mai corect spus decât privilegiu) Arhiepiscopului, ci au afirmat ceva și mai straniu: “Într-o situație diferită, nu ar fi fost trebuincioasă poziția Ierarhiei pentru recunoașterea autocefaliei, după cum s-a întâmplat și cu alte autocefalii în Balcani. Totuși aici avem o situație singulară cu nehirotoniți, schismatici, dar și afurisiți”. Cu alte cuvinte, Arhiepiscopul ar fi putut avea o prerogativă să decidă în probleme din afara granițelor Bisericii Greciei. Cum așa? Desigur că are un primat, dar în teritoriul său, nu pe chestiuni ce depăsesc jurisdicția sa canonică.
Este bine că e pusă în discuție problema hirotoniilor ucrainenilor, dar păcat că este înghițită cămila prin recunoașterea primatului canonic (nu onorific) al Patriarhului (nici măcar al Patriarhiei) Ecumenice.
Toate acestea nu le pot numi altfel decât bâlbe și afirmații caraghioase care au fost exprimate sub imperiul presiunilor la care sunt supuși Arhiepiscopul și restul sinodalilor greci din partea Constantinopolului. Nu au același sânge rece ca Patriarhul din Fanar și devin penibili. Îndrăznesc să spun că, mai rău, probabil foarte puțini observă aceste aspecte și, astfel, toate aceste scamatorii devin norme în aplauzele celor neștiutori și chiar ignoranți.
Sunt lucruri mult prea specializate, pentru care nu avem voci publice/vectori de comunicare. Ar fi fost locul profesorilor de la facultățile de teologie, cred, să formuleze puncte de vedere calificate și să urmărească subiectul. Eu sunt uimit că, deși atât de important, el nu este totuși tratat decât la un nivel de informare periferică. Simplul fapt că intră în atribuțiile Sfântului Sinod o astfel de chestiune semnalează importanța sa obiectivă și, în continuare, pledează această importanță pt nevoia de a fi discutate și în mediile calificate ale pliromei. Pare însă că am ajuns să înțelegem sinodalitatea ca pe o specie a guvernanței corporative în care sunt delegate “la etaj” toate chestiunile arzătoare, într-o veritabilă verticală papistă a puterii. Insist că nu e o decizie care aparține pliromei, nu facem referendum în Biserică, dar noi nu mai avem nici măcar mediul unde aceste subiecte să fie discutate. Nu mai există căi recunoscute în Biserică prin care să fie semnalate/lămurite ierarhiei neclaritățile sesizate de credincioși.
„dar noi nu mai avem nici măcar mediul unde aceste subiecte să fie discutate. Nu mai există căi recunoscute în Biserică prin care să fie semnalate/lămurite ierarhiei neclaritățile sesizate de credincioși.”
Exact, dacă îndrăznești să deschizi vreun subiect arzător, ești imediat ușuit în mod agresiv și făcut să te simți un neștiutor răzvrătit, ca să îți piară cheful de pus întrebări și de ridicat probleme. Nu ți se răspunde la nicio întrebare, nu ți se lămurește nicio problemă, totul se bagă sub preș așteptând să dispară…
Doar că sub preș s-a strâns un mușunoi de probleme de te-mpiedici de el și pe sub covor. Ca să nu mai zic că a stricat aerul din sufragerie. Iertați alegoria, dar măcar haz de necaz să mai facem 🙂