În final, Poliția nu a detectat săvârșirea unei infacțiuni penale din partea Mitropolitului de Morfu în legătură cu declarațiile sale despre homosexualitate și, din acest considerent, este incert în ce măsură va fi urmărit penal.

Aceasta este concluzia cu care s-a încheiat dosarul înaintat Serviciului Juridic, care este studiat acum de către Procurorul General.

În cadrul cercetărilor, Mitropolitul Neofit a precizat că declarațiile incriminate nu au fost făcute în cadrul cuvântării propriu-zise, ci al dezbaterilor de la sfârșitul prelegerii sale și că nu a spus altceva în afară de ceea ce a afirmat Cuviosul Porfirie.

Procurorul General va studia întregul material avut la dispoziție și va decide ce îndrumări să dea pe acest caz. Poate să mențină observațiile Poliției sau să decidă cu totul altceva.

A fost depusă mărurie și din partea lui Kostas Gavriilidi, cel care a depus acuzația la Procurorul General în legătură cu postarea pe internet a filmării cu declarațiile Mitropolitului, dar și alte persoane.

Totul a pornit de la acuzația adusă de Costas Gavriilidi, consilier al Președintelui Republicii pe Multiculturalism, Acceptare și Respect pentru Diferențiere, care a cerut să fie cercetat în ce măsură referirile Mitropolitului constituie discurs homofob al urii public, „de vreme ce, după cum susține, incită și promovează prin argumente fabricate intoleranța față de comunitatea LGBT, în timp ce îi atacă pe părinții persoanelor homosexuale și țintește în principal asupra mamelor lor”.

Conform: Romfea.gr

Translate page >>
2
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x