Despre Antihrist și 666 – numărul fiarei

Vezi, acuma, cum e și cu buletinele astea. Că la Dumnezeu nu este vicleșug. Eu așa socotesc, în mintea mea asta înapoiată – când ți se va spune: „Uite, ia buletinul ăsta și asta să știi, că trebuie să te închini lui Antihrist”… Dar conducătorii nu spun clar: „E buletinul lui Antihrist și de aceea iei buletinul, ca să asculți pe Antihrist, nu pe Hristos”. Acuma știi ce spun ei? Că, dacă nu iei buletinul, ești un răzvrătit, ești contra lor, contra autorităților, va să zică ești un om care vrei să faci răutate; de aceea iei buletinul ca să nu fii neascultător lor, că ei de aceea ne pun legi, ca să fie ascultate.
Dar, de exemplu, când e vorba de buletinul lui Antihrist, conducătorii trebuie să spună: „Buletinul ăsta are 666 și înseamnă că trebuie să te supui proorocului care va veni. Sau care a venit. Sau cine știe cine o fi.

[…]

– …Problema este ca nu cumva, prin faptul că-ți pun implantul sub piele, să-ți inducă niște semnale, niște sentimente, să obțină un control negativ asupra omului. S-ar părea că fiecare om va avea un cod și acest cod, care este format din cifre, va conține probabil și numărul 666 (lucru nedovedit până acum, n. theodosie.ro).
– Minunate lucruri! Numai dacă or fi așa, pentru conducerea omenirii (controlarea populației, n. theodosie.ro) – și nu-i după cum citim noi în Apocalipsă, că-i pecetea lui Antihrist în numărul 666 – , numai atunci tu poți să zici că ești creștin. Dar, dacă ai pecetea aceea pusă pe tine, a lui Antihrist, de-acum tu spui că ești creștin, dar nu ești creștin, dacă ai primit-o totuși. Eu cred așa… nu știu cum o fi, dar eu cred că, ca să-ți dea buletinul cu numărul acesta trebuie să-ți spună, ca să știi, ca să fii convins că ai luat pecetea, adică te-ai închinat lui Antihrist.

– Vedeți, tehnica avansează foarte mult și lucurile se complică, să știți. Și cu buletinul acela nu știu cum o fi, cum n-o fi, dar faptul că-ți implantează sub piele un dispozitiv și te poate urmări oriunde, că poate să-ți inducă niște lucruri negative, asta e mai problematic.
Ei au ca paravan lupta împotriva terorismului. Spun că, dacă te răpesc niște teroriști, așa pot să știe de tine unde ești, să te localizeze la milimetru. La copii, în America, s-a implantat microcipul, la multe familii bogate, ca să nu le răpească copiii. S-au făcut deja probe în sensul acesta și acum urmează răspândirea în masă, la populație.
– Și va să zică, ei o fac pentru ca să se convingă ce fel de persoană ești. Pentru orice greșeală ai face, te găsesc.

– Da, te poate găsi oriunde. Nu te mai poți ascunde. Faci nu știu ce lucru și te ascunzi, dar ei te pot găsi imediat, oriunde. Te pot urmări, te țin sub control în felul ăsta. Și la sistemele de alarmă ale mașinilor prin satelit, îți găsește mașina oriunde, chiar dacă o bagi în buncăre, să zicem, până la un metru jumătate grosime.
– Acum, totuși… Oricum ar face ei cu înțelepciunea care o au pe fața pământului, totu-i să nu fim noi depărtați de Dumnezeu, cum spune la Apocalips. Dar, dacă-ți pune pecetea, aceea înseamnă că te dai în mâinile lui Antihrist. Tu spui că ești creștin, dar, dacă ți-a pus pecetea pe tine, degeaba spui că ești creștin. Ești depărtat de Dumnezeu.

– Dar, dacă ei te marchează fără să știi, dacă tu nu ești conștient că ți-au pus pecetea?
– Apoi, părinte, eu socotesc că înaintea lui Dumnezeu așa este… Dumnezeu zice: «Dă-mi, fiule, inima ta» (Pilde 23: 26). Dacă tu nu ești de acord și ei ți-au pus pecetea fără să vrei, tu nu ai nici o vinovăție înaintea lui Dumnezeu. Chestiunea asta Dumnezeu o știe. Dacă ți-a pus-o fără să-ți spună, fără să declari: „Da, vreau buletinul care are numărul 666, care-i pecetea lui Antihrist, vreau, că am nevoie”, n-ai vină.
Numai atuncea ești vinovat, dacă știi. Dar așa, dacă tu treci pe lângă ei și ei, cu meșteșugurile pe care le au, îți pun numărul, înaintea lui Dumnezeu nu suntem vinovați. Tot creștini suntem și tot ca pe niște fii ai lui Dumnezeu ne va judeca Dumnezeu.

– Se spune că microcipurile îți pot afecta mintea, modul de gândire, că te distrug încet-încet, că au scopul să te controleze ca pe un animal. Dacă tu știi lucrul ăsta, e bine să le primești?
– Nuuu! Asta-i rău.

[…]

– Deci  care-i treaba? 0 să fie clară lepădarea? O să spună: „Măi, ori accepți ăsta și poți cumpăra orice, dar te lepezi de Hristos, ori, dacă nu te lepezi de Hristos, n-ai să poți cumpăra nimic din magazine”?
– Apoi da! Da! Așa cred că o să fie, o să spună clar: „Leapădă-te de Hristos și, uite, ai toate bunătățile!”.

– Cum L-au ispitit pe Mântuitorul.
– Păi, da… Ei, numai Dumnezeu știe ce o fi, dar să ne rugăm Bunului Dumnezeu să ne lumineze mintea să nu dăm greș. Că, dacă dăm greș… Dar nu cred că treaba asta o slobozește Dumnezeu așa, fără să vrem noi să ne lepădăm de Hristos. […]

– Deci acuma buletinele și pașapoartele care sunt toate electronice, prin calculator, conțin ștampila aceasta ori nu?
– Nu știm. Unii spun că o conțin, dar în secret. Însă noi, dacă nu vedem numărul 666, noi rămânem nevinovați. Da’ când or veni și ți-o vor pune pe mână, pe frunte, atuncea e altceva. Dacă ți-o vor pune fără să vrei tu… na, cum stăm noi acuma la discuție, ei vin și de departe îți pun ștampila, atuncea nu suntem vinovați. Că Dumnezeu ce zice? „Dă-mi, fiule, inima ta”. Inima noastră este că să nu fim cu Antihrist. Dar, dacă ei cu vicleșug ne-au ștampilat, înaintea lui Dumnezeu suntem fără de vină. Dumnezeu inima o caută. Că ei o să întrebuințeze și asta, vrând-nevrând te ștampilează.

– […] Mai ales în Biserica Ortodoxă Rusă sunt mulți preoți care nici nu-i primesc la Împărtășanie pe cei care au buletine și pașapoarte electronice, nici în mănăstire nu le permit să intre, pentru că spun că acești oameni de-acum sunt lepădați de Hristos. Totuși, oamenii aceștia, făcând lucruri, le fac conștient, adică fac fapte cum este pocăința, recunosc că au păcătuit, îi doare în suflet… cum vă explicați lucrul acesta? Sunt de primit buletinele acestea ori nu, îndeobște?
– Părinte, e lucru simplu. Când ți-or pune pe mână sau ți-or da: „Uite, aici e 666, primește-l!” și tu vei primi, atuncea ești vinovat, fiindcă știm de mici copii că acela-i Antihristul. Dar, dacă el, fără să te întrebe, fără nimica, nu-ți spune: „Uite, îți dau pașaportul, da’ înăuntru am pus ștampila lui Antihrist”, nu-ți spune, nu știi nimic și ai tu ideea că nu cumva să fie scris, atuncea n-avem păcat. Avem păcat când tu singur o ceri: „Dă-mi ștampila, 666, că eu mă dau cu voi”. Atuncea-i păcat! Dar, dacă el ți-o dă fără să știi tu, fără să îți ceară ideile tale, atuncea nu e. Că la Dumnezeu nu este nedreptate. Numai Dumnezeu este adevărul.

(Starețul Dionisie, DUHOVNICUL DE LA SFÂNTUL MUNTE ATHOS. Lumea în vremurile de pe urmă, vol. 2, Ed. Prodromos, Sfântul Munte, 2012)

Observațiile noastre: 1. Cel mai clar lucru din toate este că lepădarea este una conștientă, nu în secret, cu vicleșug, într-o manieră fără să știm că ne-am lepădat de Hristos și am primit o altă credință
2. Într-un anumit punct, Părintele Dionisie spune că nu e bine să fie luate buletinele care au cipuri și suntem urmăriți prin ele, că este un lucru rău. Totuși este evident că nu se referă la apostazie, la închinarea lui Antihrist, ci la un alt fel de rău. „Taina fărădelegii se lucrează” (2Tes. 2:7) și probabil că implementarea sistemului de urmărire totală este parte din ultimele etape ale acesteia. De aceea este bine și necesar să ne împotrivim, dar nu ca și cum ar fi vorba de lepădarea de Hristos, de credință, ci pentru a stăvili lucrarea celui rău.
3. Tot Părintele Dionisie afirmă clar că putem lua buletinele care nu au pecetea lui Antihrist. Și este evident că nici măcar actele biometrice, care vor fi introduse, nu au pecetea. Împotrivirea noastră nu constă în a nu lua nicidecum actele, ci în a arăta că o astfel de îndosariere reprezintă o degradare civilizațională, o perspectivă josnică asupra omului. Dacă, totuși, suntem constrânși să le luăm, nu avem motive de credință să le refuzăm. Pe baza altor motive, de natură socială, juridică, de sănătate (cu privire la cardurile de sănătate, care pot duce la vulnerabilități în ce privește donarea de organe sau să fie aflate informații despre starea noastră de sănătate de către terți), avem tot dreptul să ne împotrivim.
4. Este evident că Antihrist nu va veni declarându-se Antihrist, ci va amăgi. Totuși va fi evident că va fi potrivnic creștinismului, Ortodoxiei, credinței adevărate. Probabil va accepta o Biserică reformată, ajustată la pretențiile sale, eretică în esență. Dar, deocamdată, nu s-a ridicat o astfel de persoană, cu asemenea pretenții religioase, ceea ce înseamnă că încă nu a venit vremea să fugim de pecetluire. Acea vreme va fi, după cum spune Pr. Ignatie și alți Sfinți, una clară, potrivnică fățiș lui Hristos. Îndrăznesc să spun că va fi totuși vicleană, cum este erezia semnată în Creta, care nu atacă fățiș ființa Bisericii, ci mascat. Un alt exemplu ar fi Referendumul pentru familie, la care nu au luat parte foarte mulți creștini, amăgiți de propaganda mediatică; totuși a fost o acțiune clară pentru tot omul, test picat de unii.
5. Chiar dacă nu a sosit încă Antihrist, venirea lui se lucrează. Consider că cel mai mult se lucrează pe plan moral, prin impunerea LGBT, prin atacarea credinței voalat sau fățiș, prin scoaterea ei în ilegalitate, prin degradarea morală a omenirii în general. Diavolul este împiedicat să-și facă lucrarea de oamenii cu conștiință trează, de Duhul lui Dumnezeu prezent în noi, nu prin acțiuni materiale, prin fuga de 666, prin psihoza apocaliptică. De aceea cel mai bine contracarăm venirea lui Antihrist prin pocăința noastră concretă și prin mărturisirea credinței fără frică. Iar vremurile când va veni pecetluirea nu par a fi departe; de aceea trebuie să stăm cu vigilență.
Din păcate, tocmai esențialul nu-l facem, împotrivirea în duh, chiar la un nivel organizat, ca o Biserică (adunare) autentică. Se observă mai mult indolență în această chestiune sau alarmare exagerată. Atenția trebuie îndreptată spre Hristos, nu spre Antihrist și atunci vom reuși să scăpăm și de uneltirile celui rău. De aceea recomandăm să ținem credința neștirbită și cu inimă și viață cât mai curate.
Nu avem pretenția că știm foarte bine cum stau lucrurile în toate detaliile, dar nici nu ne este de folos să ne ocupăm cu iscodirea lor. Evităm diferite speculații pentru că nimeni nu știe cum va fi apostazia finală, dacă a început sau dacă e departe. Dar cert este că va fi evidentă pentru cei cu mintea atentă la Hristos și la poruncile Lui și doar cei care vor avea ajutorul Duhului Sfânt vor reuși să ducă până la capăt lupta cea bună.
Dumnezeu să lumineze și să păzească sufletele tuturor în ograda Lui!

Translate page >>
29
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x