Preluăm o relatare frumos scrisă a jurnalistului clujean Ionuţ Ţene despre pelerinajul de la Iaşi de anul acesta, de la Sărbătoarea Sfântei Parascheva, care s-a bucurat de o participare foarte numeroasă,  relatare pe care o confirmăm cu bucurie. Nu este suficient subliniat sentimentul deosebit pe care românii din alte regiuni istorice îl trăiesc atunci când vin în Moldova, cei mai mulţi dintre aceştia atestând faptul că aici credinţa se trăieşte un pic altfel. Nu pretindem vreo superioritate de vreun fel, ci doar un specific de care românii din alte regiuni sunt mai conştienţi decât sunt chiar moldovenii înşişi.

Date fiind aceste multe încercări prin care trece ortodoxia în zilele noastre, pelerinajul la Cuvioasă rămâne un prilej de sinceră bucurie şi împlinire sufletească, care evocă o stare duhovnicească pe care poporul român a avut-o cândva şi care subzistă cu încăpăţânare în forme care sunt, din păcate, insuficiente.   


Am luat cu doar două săptămâni în urmă decizia de a merge la Iași, în pelerinaj la Sfânta Parascheva. De câțiva ani mă fascina fenomenul religios de la Iasi. Doream să văd cu ochii mei ”fluviul” de pelerini și har. Ce-i fac pe cei circa 250.000 de credincioși ortodocși și nu numai, care vin anual de hram, să se roage la protectoarea Moldovei. Impresionant este si cum un tânăr musulman vine si el din anul 2016 să se roage la Sfânta. Cum a reușit Iașiul să aducă mai mulți români și străini la un loc decât Clujul cu celebrul festival Untold. De ce oamenii vin să stea la coadă la moaște în medie de 12 ore, în nevoință, să se roage, mai mulți decât vin la distracția cu vin, bere și muzică electronică de la Untold. Pe scurt: de ce mai mulți români preferă rugăciunea nevoinței decât distracția? De hramul Sfintei Parascheva trebuie să-ți rezervi cameră la hotel sau pensiune cu circa o lună sau două înainte, datorită numărului mare de pelerini. Este o problemă să găsești o cameră liberă. Cu ajutorul Domnului am reușit să rezerv o cameră de hotel în Valea Lupului, un fel de comuna Baciu, lângă Cluj-Napoca. Era ultima cameră liberă din oraș. Cel mai scurt drum spre Iași, așa cum mi l-a dat GPS-ul este pe la Reghin -Toplița -Borsec – Bicaz – Tg. Neamț – Pașcani – Tg.Frumos – Iași. Drumul până la Reghin este la fel de prost ca pe vremea lui Ceaușescu. Faptul că trece prin trei județe, nu s-a reparat unitar. În schimb de la Reghin șoseaua este destul de bună și bine marcată. Dacă nu se lucra lângă Tg. Neamț, unde am stat în trafic o jumătate de oră până la Iași, faci relaxat cu mașina, circa șase ore, cu o pauză de plin și cafea la benzinărie.

Am plecat vineri la drum pe 11 octombrie, când a început sărbătoarea hramului Sfintei Parascheva. La radio din mașină am ascultat postul Trinitas, care prin agentia de stiri Doxologia al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei unde se vorbea că primarul Pandele a adus 180 de autocare cu pelerini de la comuna Voluntari, iar în prima zi de sărbătoare timpul de asteptare la coadă este de circa patru sau cinci ore. Mi-am zis că este ok timpul de așteptare. Așa că după ce m-am cazat la hotel am plecat repede în centru cu mașina, unde am parcat-o într-un parking privat cu tariful de cinci lei/oră și ne-am grăbit să ajungem la coada cu pelerini. De pe pietonala din Iași am admirat frumusețea Palatului Culturii, palatului Roznovanu, unde este primăria, și statuia Regelui Ferdinand, care erau frumos iluminate și digitalizate cu informații de patrimoniu. În chestiunea aceasta, noi clujenii mai avem de lucru. Renovarea pe fonduri europene a Catedralei Mitropolitane face din acest așezământ religios de secol XVIII – XIX o bijuterie arhitectonică, armonios iluminată.

Lângă catedrală se înalță zveltă biserica Trei Ierarhi ridicată de domnitorul Vasile Lupu cu meșteri sirieni, fiind o capodoperă ce imită întrucâtva reședința muntenească de la Curtea de Argeș a lui Neagoe Basarab. La Trei Ierarhi sunt înmormântați Vasile Lupu, Dimitrie Cantemir și Al. Ioan Cuza, fapt ce impresionează.

Iașiul trăiește gloria unei foste capitale domnești. De la catedrala mitropolitană am fost ghidați de jandarmi și ”Voluntarii Sfintei Parascheva”, îmbrăcați în geci roșii inscripționate cu evenimentul, spre coada care te ducea spre racla cu Sfintele moaște. În fiecare an coada este direcționată pe alte străzi, fiind bine organizată, traseul fiind străjuit cu garduri de fier și acoperiș din folie de plastic ca să nu plouă pe pelerini. Anul acesta am prins o vreme superbă, așa că nu m-am îmbrăcat prea gros, lucru care nu a fost bine pentru ce a urmat. Încrezător de știrea de la Doxologia, că se așteaptă doar patru sau cinci ore la coadă mi-am făcut un calcul că pe la ora 23.30 voi fi reîntors în camera de hotel. Am trecut pe lângă Palatul Culturii, am coborât pe niște scări și am mers pe străduțe lăturalnice până pe malul unui canal. Aici intri cu mulțimile într-un culoar de garduri de fier ale primăriei și jandarmeriei. Pe stâlpi erau niște pancarte cu numărul stâlpului 80, 79, 78, tot așa…Cu soția am ajuns la stâlpul 48, unde era coada spre moaște. De aici se vedea pe deal catedrala mitropilitană, așa că am zis cu voce tare, încrezător, că în trei ore ajung la moaște. Era ora 19.45. În fața mea o familie din Ploiești, care s-au dovedit mai târziu niște ”îngeri protectori”, ne-au spus că sigur vom ajunge, dacă suntem la stâlpul 48, la moaștele de pe baldachinul din fața catedralei mitropolitane pe la cinci și jumătate dimineața. Am crezut că glumesc, dar mi-au spus că ei vin de câțiva ani și știu de la stâlpul de curent numerotat, la ce număr ești, când ajungi la moaștele Sfintei Parascheva. În alți ani când au fost mai în spate la stâlpul 78, de exemplu, se ajunge la moaște în 15 ore. La auzul acestei vești, fără apă și mâncare la noi, pentru că presupuneam pelerinajul de circa trei sau patru ore am intrat ușor într-o ușoară panică. La mașină nu mă mai puteam întoarce fiind foarte departe și pierdeam rândul, plus că veneau întruna autocare cu pelerini din toată țara. În special, pelerinii veneau din județele Moldova, Dobrogea, Muntenia și Oltenia, dar și de la Brașov sau Rep. Moldova. În trei zile de stat la Iași am văzut doar un autoturism cu numere de CJ, în afară de-al meu. Așa că încărcat cu ”îndelungă răbdare” am început să citesc acatistul Sfintei Parascheva și alte rugaciuni din cartea de rugăciuni. Pelerinajul de la Iași este unic în România, nici măcar comuniștii nu au putut să-l stopeze. E celebră filmarea TVR din 1956 în care mii de pelerini mărșăluiau pe străzile Iașiului comunist.

Fenomenul din 2019 este uimitor pentru cine participă la el. Timpul trece relativ ușor. Oamenii se roagă cu voce tare. Citesc acatiste și cărți de rugăciune. Totul într-o ordine și liniște duhovnicească perfectă. Deși la pelerinaj participă sute de mii de oameni, nu este îmbulzeală sau incidente parcă în ciuda presei de scandal. Oamenii stau la coadă calmi și se roagă. Sigur că în cele câteva – sau mai mult de 10 ore – și se socializează între pelerini sau se cumpără icoane și cărți sfinte de la chioșcurile de pe traseu. Coada este păzită de jandarmi, pe culoarul dintre garduri se înaintează încet, foarte încet și se și stă pe loc atunci când pelerinii trebuie să treacă o stradă sau intră pe anumite sectoare sau în curtea mitropoliei. Coada de pelerini este gândită pe străzi, în culoare ca cele din aeroporturi, ca să nu se creeze îmbulzeală. De fapt de la stâlpul 48 unde m-am așezat (de la un stâlp la altul este o distanță standard de circa cincizeci de metri) coada face niște bucle pe străzi lăturalnice și te îndepărtezi de catedrala mitropolitană ca să revii apoi pe traseul spre moaște de la stâlpul numărul 10. În curtea mitropoliei intri doar când ajungi la stâlpul unu, iar de aici mai ai un timp de așteptare până la baldachinul cu racla sfintelor moaște, de circa 45 de minute. Dar când ajungi aici, la Sfânta bucuria e prea mare ca să mai simți oboseala. Sigur orele trec în rugăciune sau conversații destul de greu. Pe la stâlpul cu numărul 35 un jandarm mi-a spus că vom ajunge sigur la ora cinci dimineața la moaște. Gândul meu de a fi la ora 11.30 la camera de hotel s-a spulberat. De-a lungul cozii, voluntarii Sfintei Parascheva ne-au servit cu ceai fierbinte și cafea în pahare de hârtie, dar și cu mâncare, în general, celebrele sarmale. Eu și soția, care nu am avut experiența duratei pelerinajului, am fost serviți de familia din Ploiești cu tot felul de bunătăți bine gătite și de casă, pe care le țineau într-un rucsac voluminos. Astfel am aflat că delicioasele gustări erau gătite de doamna din Ploiești, o cunoscută chef din localitate care vine anual la pelerinaj. Astfel am cunoscut oameni noi și interesanți în pelerinajul nostru spre moaște. E de admirat și nevoința miilor de romi (ei își spuneau țigani), care stăteau la coadă ore întregi să ajungă la Sfânta, cum o numeau. Totul era într-o ordine și trăire religioasă, cu adevărat duhovnicească, care nu am mai cunoscut-o vreodată. La patru și jumătate dimineața am ajuns în curtea mitropoliei, iar la 04.45 la baldachinul unde erau expuse moaștele Sfintei Parascheva. În fiecare an, baldachinul este ornamentat cu mii de flori frumoase aduse cu camionul de 15 ani de aceeași familie Buștei din București. Baldachinul era înconjurat de militari îmbrăcați în haine de ceremonie și preoți, precum și de voluntari. Momentele de emoție și har când ajungi la moaște în zilele de hram nu pot fi explicate rațional. Ce am simțit eu atunci nu pot să explic. Sunt lucruri care țin de legătura fiecăruia cu Dumnezeu. Mulți spun că de ce se stă la coadă zeci de ore la hram, când în timpul anului poți ajunge ușor la moaște. Dar nevoința hramului, atunci de ziua Sfintei Parascheva, aduce harul care se revarsă și care numai cei credincioși în genunchi și lacrimi o pot înțelege pentru ca unde nu-i nevointa si rugaciune nu este nici mantuire, nu simti greul,pentru ca binecuvantarea este mult mai mare.La 04.50 am plecat de la Sfintele moaște cu ochii înlăcrimați și cu o fericire inexplicabilă, deși am stat nouă ore în picioare la coadă și în frigul dimineții de octombrie îmbrăcat subțire. În alte condiții aș fi fost răcit și cu dureri de sciatică. Acum nu mi s-a întâmplat nimic din toate acestea, doar bucuria unui har inexplicabil pentru cei ce nu cred.

A doua zi am participat la procesiunea „Calea Sfinților”, unde pe lângă moaștele Sfintei Parascheva au fost aduse și moaștele Sfîntului Ierarh Spiridon. De remarcat că la Iași, parcă este o altă Românie, sute de preoți, maici și seminariști în frunte cu mitropolitul și primarul Chirică, cu eșarfă tricoloră pe umeri, au adus prinos de recunoștință și s-au rugat Sfintei în pelerinajul desfășurat în centrul cetății. „Calea Sfinților” a fost „luminată”, ca în fiecare an, de militarii Batalionului 151 Infanterie „Războieni”, care au însoţit sfintele moaşte, purtând torţe aprinse în mâini precum si fanfara militară a Garnizoanei Iaşi urmați de pelerinii cu lumânări aprinse. Băteau toate clopotele bisericilor din oraș și lumânările aprinse în mijlocul cântărilor religioase mi-au creat sentimentul că suntem în Noaptea de Înviere. Ieșenii care stăteau pe margine, aplaudau și se rugau. Așa ceva cred că nu se vede sau simți în niciun oraș din România sau Europa. Duminică după Sfanta Liturghie am plecat spre Cluj-Napoca, iar înspre racla cu Sfintele moaște se îndreptau alte sute de mii de pelerini studenți și elevi, colegi de serviciu, vecini de bloc, grupuri din același sat, bătrâni tineri toți stau laolaltă unii se rugau pentru sănătate, alții pentru pace, înțelegere în familie și pentru copii. Deja coada era undeva pe la stâlpul 80. Durata de așteptare spre moaște a ajuns la 19 ore. Se citea pe fețele pelerinilor care se îndreptau spre coadă o bucurie și în ochi o lumină inefabilă, nelumească, deși îi aștepta 19 ore de stat în picioare în frig, dar și în rugăciune până la întâlnirea cu Sfânta Parascheva, ocrotitoarea Moldovei și toți îngână împreună „Întru tine, Maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip…”. 

Vă îndemnăm să parcurgeţi reportajul integral pe situl jurnalistului Ionuţ Ţene, Napocanews.ro

Translate page >>
5
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x