Situația de schismă provocată de Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului invită la o cercetare a istoriei bisericești pentru a găsi cazuri similare și a vedea cum au acționat atunci ierarhii și Patriarhii ortodocși. Cum zilele acestea Patriarhul Teofil al Ierusalimului a propus o întrunire pan-ortodoxă a Întâistătătorilor, acest moment ne aduce aminte de Sinodul din 1443 de la Ierusalim, la care au fost condamnate acțiunile necanonice ale Patriarhului Ecumenic de după Sinodul unionist de la Florența (1439). Aceste întâmplări sunt scoase la iveală pe pagina Orthodox Synaxis.

Sinodul din Ierusalim din 1443

OrthodoxSynaxis.org

Auzim adesea pretenția că Patriarhul Ecumenic are prerogativa exclusivă de a convoca un Sinod sau de a primi recursuri. Acest lucru are o foarte mică bază textuală în sfintele canoane (cel puțin, fără echilibristică istorică și hermeneutică) și dă peste problema practică a ce trebuie făcut când Patriarhul de Constantinopol promovează o erezie. Așa au stat lucrurile, bineînțeles, în multe ocazii de-a lungul istoriei, inclusiv când Constantinopolul, sprijinit de autoritatea imperială, a impus monotelismul și iconoclasmul.

Credincioșii ortodocși s-au confruntat, de asemenea, cu această problemă după Sinodul de la Florența, când împăratul și aproape toți episcopii Bisericii din Constantinopol au fost de acord cu o falsă unire cu Roma. Din cauza circumstanțelor dificile a stăpânirii mameluce (islamică) asupra creștinilor din Orientul Mijlociu, Patriarhiile de Alexandria, Antiohia și Ierusalim nu și-au trimis delegați, așa că episcopii care participau deja la Sinod au fost numiți în schimb drept reprezentanți ai lor. Lucru providențial, unul din reprezentanții acestor Patriarhi a fost Sf. Marcu al Efesului, singurul episcop din suită care a refuzat să semneze unirea în 1439.

La începutul lui 1443, Arsenie, Mitropolitul de Cezareea Capadociei, care era în jurisdicția Constantinopolului, dar într-un teritoriu de mult sub controlul musulman, a vizitat Ierusalimul formal pentru a se închina locurilor sfinte. Se pare că, de fapt, motivația sa reală a fost necazul pe care-l avea cu episcopii supuși lui, care fuseseră desemnați de Patriarhul unionist Mitrofan II de Constantinopol. Odată venit în cetatea sfântă, Arsenie a apelat la Patriarhul Ioachim al Ierusalimului împotriva Patriarhului și episcopilor săi, așa încât Ioachim a convocat un Sinod pentru a se ocupa de problemă, la care a participat Patriarhul Filotei al Alexandriei și Dorotei II al Antiohiei. Acest Sinod a decis în favoarea lui Arsenie, nu doar excomunicând și suspendând provizoriu tot clerul unionist din rangurile sfinte până când s-ar fi ținut un Sinod Ecumenic, ci mandatând pe Arsenie să acționeze sub autoritatea lor să predice Ortodoxia și să dea pedepse clerului de acest fel oriunde fără restricție teritorială.

Textul de mai jos este tradus din Istoria Patriarhiei de Ierusalim a Arhiepiscopului Hrisostom Papadopulos al Atenei, p. 439-442:

La acea vreme (1439), a fost întrunit Sinodul tâlhăresc de la Florența. Din fericire, reprezentantul desemnat al Bisericii de Ierusalim era Marcu Evghenicul (†1443), care nu a semnat decizia lui. Deja în 1443, pentru a-l condamna oficial, [Patriarhul] Ioachim a convocat un Sinod în Ierusalim, la care au participat Patriarhii Filotei al Alexandriei (1435-1459) și Dorotei al Antiohiei (1435-1452), precum și Mitropolitul Arsenie al Cazareei [din Capadocia]. Este de remarcat că decizia acestui Sinod din Ierusalim are conținutul cel mai fidel precum urmează:

Preasfințitul Mitropolit al preasfintei cetăți a Cezareei din Capadocia, primul scaun și exarh a tot Răsăritul, a venit aici atât pentru a se închina la întrutotcinstitul și dumnezeiescul Mormânt al Domnului nostru Hristos, cât și să cerceteze sfintele locuri din Ierusalim, unde au fost săvârșite minunile uimitoare ale lui iconomiei lui Hristos și să ia parte cu noi la marea taină a ortodoxiei și bunei-credințe a creștinilor și să explice toate smintelile din Constantinopol din cauza gloatei care s-a adunat, adică Sinodul întinat din Florența, Italia, care a ținut opiniile latinilor împreună cu Papa Eugeniu, pe care nu ar fi trebuit, adică adaosul la Simbolul de credință, că Duhul Sfânt purcede și de la Fiul, permiterea azimelor la jertfa noastră și pomenirea Papei prin acestea, ba încă și alte ilegalități în afara canoanelor în care s-au făcut concesii și înțelegeri de acela. [A mai explicat] cum a răpit tâlhărește Mitrofan al Cizicului tronul de Constantinopol, fiind de acord cu ereticii și cu Papa cel menționat și cu împăratul latinofron Ioan Paleologul al romeilor și că amenință, prigonește, tiranizează, pedepsește pe credincioșii ortodocși, iar pe necredincioși și rău-credincioși îi promovează, îi cinstește ca pe unii care sunt de un gând cu erezia lui și mai ales îi face peste măsură să fie cu antipatie față de ortodoxie și buna-credință. În acest mod, a trimis după preferință pretutindeni mitropoliți pângăriți și episcopi întinați pe tronurile dumnezeiești și sfinte ale marii Biserici a Constantinopolului, ca unii grabnic supuși jurisdicției lui.

Preasfințitul Mitropolit menținat Arsenie a arătat că Patriarhul Mitrofan nu numai că a trimis nelegiuiți latinofroni prin hirotonie în alte Biserici, deja și în eparhia de Răsărit cel nehirotonit a hirotonit mitropoliți și episcopi, adică în Amasia, în Neocezareea, Tiana și Mokissos, care cugetă și înfăptuiesc toate cele ale latinilor, care nu se abțin să țină numai în ei înșiși propria stricăciune și pierzanie, ci cutează după una ca aceasta să-i amăgească și să-i strice pe toți creștinii de acolo care sunt în turma lui Hristos și produc multe sminteli în Biserica Ortodoxă.

De aceea, acest Mitropolit menționat al Cezareei Capadociei, bine-cinstitor, foarte credincios, luptător și râvnitor pentru toată Ortodoxia, nesuportând să vadă inovarea din Biserica lui Hristos și păgubirea eterodocșilor față de credința noastră foarte dreaptă și sănătoasă, a găsit potrivit să se țină o consfătuire sinodală de către noi, cei trei arhierei ortodocși din Siria, adică Filotei al Alexandriei, Ioachim al Ierusalimului și Dorotei al Antiohiei, ca să alungăm pe cei ce nu cugetă drept din toată eparhia lui, pentru că el este cel mai nobil și ortodox.

Drept aceea, noi hotărâm sinodal dimpreună în numele Sfintei Treimi deoființă, începătoare de viață și nedespărțită, cu privire la mitropoliții și episcopii care nu sunt hirotoniți pentru virtute și buna-credință pretutindeni și în orice episcopie, precum și penru egumeni și duhovnici, la fel ca și pentru preoți și diaconi din pur și simplu orice nivel bisericesc, ci care sunt pângăriți și nevrednici, care au alergat la episcopii și mitropolii într-o manieră de slavă deșartă și erezie, petrecându-și vremea în mod nevrednic numai cu erezia și prigonirea ortodoxiei, ca niște salvatori (mântuitori) chipurile de suflete, ca să strice mai degrabă împreună cu ei și toată turma ortodoxă a lui Hristos, adevăratul Dumnezeul nostru, neagonisind nicidecum frica de Dumnezeu și roada dreptății și a bunei-credințe, ci fiind disprețuitori și fără de rușine față de toată buna-credință. Hotărâm ca aceștia să fie de astăzi fără lucrare și nesfințiți de la otice lucrare preoțească și stare bisericească până va fi cercetată buna-credință [a lor] în comun și la nivel ecumenic. Deci, fiind astfel convinși de acestea, să fie fără lucrare și nesfințiți! Cei care se vor ridica și vor sta împotrivă tâlhărește și nelegiuit să fie și excomunicați, despărțiți și înstrăinați de sfânta și cea mai presus de ființă și deoființă Treime ca niște nesupuși și împotrivitori în cuvânt! Asemenea [să fie] și cei care-i respectă pe aceștia și sunt de acord cu ei în acestea și îi apără! Totuși îl restabilim pe propovăduitorul bunei-credințe și al ortodoxiei, pe mai sus menționatul Preasfințit Mitropolit și exarh a tot Răsăritul să propovăduiască pretutindeni buna-credință, fără să se rușineze pentru adevăr de fața împăratului sau a Patriarhului care nu cugetă sau nu acționează drept, nici a bogatului, a conducătorului sau a oricărui om, ci cu îndrăzneală, ținând fără frică și fără ezitare credința și ortodoxia, după poruncă, să aibă el libertate de acum să mustre, să certe și să îndrepte pentru buna-credință pe cei care nu cugetă drept în orice loc, cât va reuși să călătorească, primind de la noi aprobarea prin harul și puterea date nouă de Preasfântul Duh. Este dator și el să păzească buna-credință fără falsificare (neșantajată) și drept. Pentru aceasta i-a fost dată și opinia noastră scrisă, semnată sinodal de mână. În luna aprilie 6951 [i.e., 1443], anul șase ale indictionului.

Observații: Acest Sinod nu a fost singurul care s-a întrunit împotriva Patriarhului Ecumenic, ci a mai existat unul în Constnantinopol, la anul 1450, la care chiar a fost depus sinodal (cf. Străjerii Ortodoxiei, p. 451-452).

Evident că aceasta este doar una din mărturiile care pun în lumină poziția reală a Patriarhului de Constantinopol, care are pretenții nefondate de a fi primus sine paribus (primul fără egali) în Ortodoxie.

Translate page >>
1
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x