Deşi articolul pe care îl preluăm nu este unul propriu-zis cu temă istorică, el prezintă o însemnătate deosebită în contextul dezbaterilor istoriografice care se poartă în zilele noastre. Este încurajată de ani buni istoria demistificatoare, demitizantă, lucru lăudabil până la un punct şi justificat de excesele interpretărilor istoriografice din perioada comunistă. Însă pentru a fi folositoare, demitizarea trebuie însoţită de demersuri pozitive, de valorificare a izvoarelor istorice nou descoperite, de recorelări ale concluziilor vechi, de evocarea unor învăţăminte relevante pentru actualitatea şi viitorul nostru.
Din nefericire, interesul pentru demitizarea istoriei
românilor se exprimă în cheie exclusiv demolatoare, dezangajantă, negativă, relativizantă,
urmărindu-se să se obţină o putere politică derivată din atitudinea generală de
promovare a unui astfel de discurs acuzator.
Iată însă că există demersuri cu adevărat utile întreprinse de oameni dedicaţi care, deşi nespecialişti, ajung să producă rezultate salutare, valoroase pentru deschiderea orizontului de interpretare şi înţelegere a istoriei noastre.
În articolul preluat de pe situl Evz.ro, scris de jurnalistul Andi Miron într-o notă puţin cam entuziastă, aflăm povestea părintelui Vasile Oltean, directorul Muzeului Prima Şcoală Românească din Braşov şi a documentelor pe care acesta le-a descoperit în turnul bisericii parohiale, fiind ascunse acolo cu multă vreme în urmă pentru a fi salvate de la distrugerea lor de către comunişti.
Vasile Oltean este o figură emblematică a Brașovului și își împarte timpul între muzeu și un lăcaș sfânt. În vârstă de 71 de ani, slujitorul Bisericii „Sfântul Nicolae” și-a dedicat aproape jumătate de secol studiului de documente istorice de o valoare uriașă, ascunse decenii în podul parohiei sale.
„Am fost victima unei situații penibile”
Ocupațiile domnului Oltean se întrepătrund și-și au originea în urma unui eveniment nefericit din istoria României: „Eu sunt victima unei situații penibile din 1949, când Ana Pauker, o spioană a rușilor, a ajuns în Guvernul României și a dat un decret prin care Armata Română trebuia să ardă în fiecare lună 40 de metri liniari de arhivă bisericească.
Preotul de atunci, Ioan Prișcu, le-a urcat în turnul bisericii și a zidit ușa de intrare în turn, fără să spună cuiva. 10 ani cât a durat acea lege a Anei Pauker, ne-am ars toată istoria, pentru că toate documentele noastre erau în biserici”, a dezvăluit Vasile Oltean pentru Evenimentul Zilei.
15 camere pline de izvoare istorice și 43 de cărți scrise
Gazda Muzeului „Prima Școală Românească” a studiat de-a lungul timpului un volum uriaș de documente istorice – majoritatea redactate în alfabetul chirilic, prezentate publicului larg în scrierile părintelui Vasile Oltean. „Abia în 1967, un epitrop s-a urcat în pod să ia o scândură, a tras de ea, s-a dărâmat acea ușiță și a descoperit că erau 6.000 de cărți și 30.000 de documente. Când le-am luat de acolo, le-am așezat în 15 camere pline. Mai am 3 încăperi necercetate, deci 12 le-am terminat”, a declarat Vasile Oltean.
Documentele studiate de către Vasile Oltean reprezintă niște izvoare istorice de o valoare incontestabilă: „Am scris până acum 43 de cărți, ultimele două le-am lansat săptămâna trecută, la Covasna. E vorba despre o monografie a Diaconului Coresi – singura de pe piață, dar și o monografie a lui Mihai Viteazul – cea mai veche monografie din lume – din 1603, scrisă la Nurnberg, Germania.
Fiecare document, fiecare carte este valoroasă. Pentru istorie nu există mai important sau mai puțin important. Am mai găsit manualul din secolul XI, un text precoresian, un text din 1495 în limba română, înainte de scrisoarea lui Neacșu. Am găsit și prima Biblie a rușilor, am găsit prima carte slavă din lume – Cracovia, 1491, am găsit manuscrisul pe piele de ied nenăscut, cu foițe de aur de la Lăpușneanu – Codex Aureus, toate cărțile școlii ardelene, am toate Bibliile românești. Biblia lui Șerban Cantacuzino – 1688, Biblia de la Blaj – 1797, Biblia de la Buzău – 1856, Biblia de la Paris, a lui Ion Heliade Rădulescu – 1858… Acum am găsit, de curând, o Biblie tipărită la Petersburg de ruși, în limba română – 1818. E o colecție extraordinară”.
Capcanele istoriei
Vasile Oltean spune că istoria predată în școli conține multe dezinformări și vine și cu exemple în acest sens: „Cum să fiu de acord cu istoria învățământului, care spune că școala asta este din secolul XVI?! Am documentele construirii ei din secolul XV. Între timp, am găsit notat în Bula Papală (n.r. – document papal) a lui Bonifacio al XIX-lea, care vorbea despre această școală la 1392 – publicată în a 39-a carte a mea, tradusă din limba latină”.
Controversele imnului național
Imnul României este un alt subiect pe care Vasile Oltean l-a abordat în decursul anilor, a cărui istorie ascunde capcane, spune el: „Aceasta este una dintre cele mai mari nedumeriri ale mele! Am scris până acum opt ediții ale istoriei imnului “Deşteaptă-te, române!”. Toată lumea știe că Anton Pann este autor. De fapt, autorul imnului a liniei melodice este Gheorghe Ucenescu, din Șcheii Brașovului! Eu am avut o biografie a lui, în care povestește cum l-a compus aici, în grădină, de față cu Bălcescu și Alecsandri. Andrei Mureșanu, care îi era prieten și care a asistat i-a spus Vino și duminică, și-ți fac niște versuri!”.
În opinia părintelui de la „Sfântul Nicolae”, imnul compus de Ciprian Porumbescu trebuia utilizat și în prezent: „Noi trebuia să rămânem cu primul imn, Tricolorul . Cuvintele de pe vremea lui Ceaușescu le puteam înlocui și aveam cel mai frumos imn. Cel al albanezilor știți care e? Pe-al nostru steag, al lui Ciprian Porumbescu! Imnul evreilor e Cucuruz cu frunza-n sus, al lui Ciprian Porumbescu. Noi l-am aruncat la coșul de gunoi, nu se mai cântă pe nicăieri. Iar cel pe care-l avem acum nu este imn, ci cântec de înmormântare. Linia melodică este compusă pe o octavă foarte joasă. Versurile lui Mureșanu sunt frumoase, înălțătoare, dar muzica este tristă”.
„Am satisfacția că-l cunosc pe Mihai Viteazul poate mai bine ca pe tatăl meu”
Munca pe care o depune Vasile Oltean este una asiduă, având în vedere faptul că multe dintre documentele pe care le studiază sunt într-o stare avansată de degradare: „Sunt cărți care îți iau o oră-două, o lună, doi ani. Depinde de carte și de dificultatea ei. Manualul secolul XI îl studiez de 10 ani și am de lucru la el. La cartea cu Mihai Viteazul am lucrat doi ani.
Când vorbim despre timp, e relativ, pentru că eu lucrez la mai multe. Am 5 cărți la tipar. Acum lucrez la o carte de 2.000 de pagini scrisă în chirilică, scrisă groaznic, foarte greu de descifrat. Sunt cărți în slavă, greacă, latină sau română, scrisă în alfabetul chirilic”.
Vădit un om cu har divin, Vasile Oltean a oferit mai multe detalii despre ultima sa carte, scrisă în baza unor documente redactate de niște cronicari germani: „Monografia lui Mihai Viteazul am tradus-o toată, o cronică de 700 de pagini. M-a uimit această cronică prin corectitudinea celor care au scris-o – un ungur și doi nemți. Nu-l critică, dar nici nu-l laudă. Notează ce s-a întâmplat în fiecare zi, ca o cronologie foarte obiectivă. Cu siguranță cei care au scris-o erau în preajma lui, pentru că sunt amănunte zilnice.
Ediția mea are 1.000 de pagini, deci am satisfacția că-l cunosc pe Mihai Viteazul poate mai bine ca pe tatăl meu. Nu l-au criticat pe domnitorul nostru. Nu s-au stabilit asupra lui mai multe. În cronica despre care vă spun – prima din lume, Mihai Viteazul apare în context universal cu toate personalitățile din vremea aceea și evenimentele care s-au petrecut la Viena, în Muntenia, Transilvania. E o viziune foarte largă. Rudolf, Pașa Hasan sunt în cartea respectivă, în contextul evenimentelor de atunci. Tot ceea ce se întâmpla în lume. Asta pentru mine este o mare surpriză. Imaginea lui este de Mihai Eroul. Apare ca un cioban, foarte fain portretul. Nu îl laudă, ci spun ce s-a întâmplat. Apare ca un conducător de oști bine pus la punct, pozitiv. M-a surprins corectitudinea neamțului, care nu interpretează, ci spune exact ce s-a întâmplat”.
Patriarhul Alexandriei slujind împreună cu Mitropolitul Onufrie
Decizia Patriarhului
Teodor al Alexandriei de a pomeni în diptice pe Epifanie Dumenko drept
Întâistătător al Bisericii din Ucraina („autocefală”) a venit pe neașteptate,
fără o decizie sinodală anterioară, fără semne prevestitoare, ba chiar pe fondul
unor declarații de susținere a Mitropolitului canonic Onufrie din Ucraina.
Ulterior, a
participat cu alți 3 Întâistătători la un demers de mediere a problemei
ucrainene și a afișat mereu o simpatie față de credincioșii ortodocși canonici
din Ucraina. Declarațiile
sale, e drept, au trădat o notă de negociere și interes politic, totuși s-a
păstrat mereu în limitele canoanelor ortodoxe.
Nu putem să nu
remarcăm că această Patriarhie este una mică, deși de tradiție veche. Ea se
găsește înconjurată de monofiziți și musulmani, fiind estimată la 250.000 de
membri. Este de văzut ce impact va putea să aibă pe viitor. Mă refer aici că
întreruperea comuniunii rușilor cei care au recunoscut pe schismatici a început
să fie resimțită abia când a venit vorba de Grecia. Anterior, în privința
Constantinopolului, care practic nu are decât diasporă, aproape nimeni nu a
resimțit această problemă, în afară de Sfântul Munte. Probabil că în privința
Alexandriei lucrurile vor fi și mai simple.
Trecând peste aceste aspecte, este de urmărit evoluția viitoare a lucrurilor. Chiar săptămâna aceasta Patriarhul Teodor va fi prezent în Cipru, la Limassol, unde va fi cinstit ocrotitorul orașului, Sf. Ioan cel Milostiv. Va pomeni și acolo pe Epifanie în diptice? Cum vor reacționa ierarhii locali? Deja aceștia i-au cerut să nu facă acest lucru, potrivit unor informații ale agenției Romfea.gr, deja i s-a cerut să nu facă acest lucru la slujbele din Cipru. Mitropolitul local Atanasie de Limassol și-a exprimat deja poziția pe tema ucraineană. De aceea acesta va fi un moment important. Deși va fi prezent Patriarhul și la onomastica Arhiepiscopului Hrisostom al Ciprului, acolo se pare că nu va sluji.
Mai există unele declarații de ultim moment, care confirmă informațiile că i s-a cerut să nu pomenească pe schismatici în Cipru. La această problemă a replicat: «Nu pot să vă răspund pentru că trebuie întâi să dezbat cu Preafericitul (Hristostom al Ciprului)».
De asemenea, crede că Patriarhul Moscovei nu va înceta să-l pomenească, spunând că, «precum spune și înțeleptul Arhiepiscop al Ciprului, nu este o măsură să taie pomenirea Întâistătătorilor și îndeosebi a Patriarhiilor străvechi». «Cursul întregii Biserici, precum și cursul Bisericilor mai noi s-a bazat pe Patriarhiile străvechi și pe Biserica Ciprului, în Pentarhie (cele cinci Patriarhii)», a adăugat acesta.
Însă principala declarație a fost aceasta: «Din clipa în care Patriarhul Alexandriei a recunoscut Biserica autocefală a Ucrainei, adică Tomosul pe care i l-a dat ca Biserică Mamă Patriarhia noastră Ecumenică, să știți că începe soluționarea problemei, a unei probleme care chinuie Biserica noastră». La întrebarea că lucrurile merg spre schismă, nu spre soluționare, Patriarhul a declarat: «Nu nu fi schismă! Cred că, după intervenția noastră care a urmat Patriarhia Ecumenică, vor urma și alte Biserici. În final, vom sta noi singuri, cu frică de Dumnezeu și dragoste, să rezolvăm problema».
«O Biserică ce vrea autocefalie trebuie să o primească și ei înșiși vor vedea că nu devine diferită», a încheiat Întâistătătorul Bisericii Alexandriei.
Aș fi vrut mult, la vizita
Voastră recentă în Sfântul Munte al Preasfintei Maicii noastre Născătoarea de
Dumnezeu, să primesc binecuvântarea Voastră și să vă sărut picioarele, dar nu
pot să fac aceasta pentru că de mult timp aceasta este cu păcat. Nu cumva
doriți să auziți de ce?
1. La dialogurile neroditoare și
rele cu ereticii Sanctitatea Voastră și ai voștri ați trădat Biserica cea
unică, Ortodoxia, admițând de multe ori lucruri «felurite» în sfintele dogme
ale Bisericii noastre și caracter bisericesc pentru adunărilor separate eretice
ale monofiziților, ale Papei și ale protestanților luptători împotriva
Născătoarei de Dumnezeu și a icoanelor. Întâi de toate i-ați batjocorit oficial
și irevocabil pe Sfinții Părinți drept «victime
nefericite ale șarpelui începător al răutății», încât să vă arătați scutit
de nevoia de a asculta de poruncile lor insuflate de Dumnezeu.
2. Sunteți vrăjmaș al Dumnezeului
nostru Treimic și al Preasfintei pentru că aveți o prietenie instituționalizată
cu ereticii conștienți și nepocăiți, cu înainte-stătătorii «pervertiți (abătuți) și de sine osândiți» (cf. Tit 3,11) ai
ereticilor, cu avangardiștii necredinței și veți avea același lucru cu aceia în
viitorul cel fără de sfârșit, departe de ținutul celor vii, dacă nu vă
întoarceți la Credință. Pentru că Sf. Ioan Gură de Aur spune: «Cel ce are prietenie cu dușmanii
Împăratului nu poate fi prieten cu Împăratul, nici nu se învrednicește de
viață, ci piere împreună cu dușmanii și suferă cele rele» și că «ura pentru Hristos este cu mult mai bună
decât prietenia pentru El». Nu vă amintiți cuvântul insuflat al Sfintei
Scripturi, «la fel de urâte sunt de către
Dumnezeu și cel necredincios, și necredința lui» (Înț. Sol. 14,9)?
3. Orice erezie și inovație și-a
găsit refugiu în cuibul și sub protecția voastră nu numai în eparhiile
Tronului, ci și în Biserica Greciei și în alte părți. Clericii și cei premiați
de Sanctitatea Voastră cu posturi și Congrese și ediții onorifice, teologi și neghiobi,
care laudă «Patriarhia voastră luminată», toți aceștia sunt inițiatori și
guvernatori ai tuturor noilor rătăciri teologice și ai înnoirilor
instituționalizate, de la teologia post-patristică și ecologie și adularea păgână
a Pământului până la restabilirea fără pocăință a schismaticilor din Ucraina. Lângă
Sanctitatea Voastră găsesc refugiu și justificare de la huiduiala clerului
ortodox și a turmei toți acești lupi duhovnicești și sunteți păstorul și Mecena
lor. După formularea patristică, sunteți pe deplin de un cuget și vinovat cu
ei. «Cum nu sunt de o necredință egală cu
aceia cei care nu-și dau votul împotriva necredinței acelora, nici nu-i
justifică pe cei ce se poziționează împotriva necredinței lor, care sunt prigoniți
pentru aceasta de aceia?».
4. Ca un alt Papă, ați cultivat
trei decenii în pliroma bisericească percepția că orice vrea Episcopul de
oriunde în mod samavolnic, cu mult mai mult Patriarhul Ecumenic, constituie
lege a Bisericii. Cât de tare vă critică toți Sfinții, ca și pe Papa, pe care i-ați
batjocorit pentru aceasta! Cât vi se potrivește acuza Sfântului Palama pentru
predecesorul vostru eretic condamnat, Patriarhul Ioan Caleca: «numai el a
fost Sinodul deoarece adeseori zice că numai el însuși este Biserica și că
orice i se pare lui și orice zice el în Biserică zice că ar crede că declară și
toată Biserica».
5. Prin cele pe care le faceți și
le învățați nu arătați respect față de canoanele apostolice, față de acelea ale
Sinoadelor Locale și Ecumenice și învățătura Părinților, care interzic cu
severitate rugăciunile, prieteniile și slujirile împreună cu ereticii, în timp
ce Biserica crede că «nu este ortodox
deplin, ci pe jumătate cel care nu se ghidează după dumnezeieștile canoane».
Arătați astfel că nu credeți în Dumnezeu, în nemurirea sufletului, în lumea
nevăzută, în rai și pedeapsă, în Judecata viitoare și răsplătire. Deci nu cumva,
Sanctitatea Voastră, întâlnirile voastre succesive cu factorii și donatorii din
tagma masonică și alte tagme corelate dau mărturie, în privința voastră, și despre
o identitate și poziție nemărturisită și înaltă, incompatibilă și vrăjmașă față
de credința ortodoxă?
6. Din nefericire, după cum bine
știu cei care au avut experiența propriilor voastre îndrumări distincte și ale colaboratorilor
voștri și nu prin proceduri legale bisericești, aceia care se opun metodelor
voastre spre atacarea ecumenismului sunt izolați bisericește în propriul lor cerc
și sunt constrânși fie la retragere, fie la tăcere. Acolo unde este imposibil,
utilizați și intervenția politică, după cum s-a făcut în Sfântul Munte și vi se
aplică ceea ce Marele Atanasie considera în mod critic caracteristic pentru
ereticii arieni: «Căci adevărul nu este
vestit prin săbii și săgeți, nici prin armate, ci convinge și sfătuiește. Deci pe
cine conving acolo unde este frica de împărat? Sau ce fel de sfat este acela la
care își află exilul deplin și moartea cel ce răspunde împotrivă?».
De multe ori, desigur, prefaceți (mimați)
Ortodoxia, Sanctitate, în declarațiile voastre contrare cu faptele și cu cugetul
vostru principal. Dar, după Sf. Grigorie Palama, chiar și numai dacă ar fi
șovăit despre Ortodoxie, ar fi fost nevrednic de preoție: «În sfintele canoane este hotărât ca cel care adeseori consimte să fie
bine-credincios și adeseori iarăși se leapădă „este nesigur cu privire la închinare”.
Iar dacă iarăși s-ar ține fără să se rușineze de cugetarea cea rea, după care
sfinte canoane este justificat să fie ridicat la treapta preoției?».
Ați condus sufletul oricărui grec
ortodox să se confrunte cu dilema: «Să mă poziționez de partea dragostei Dumnezeu-Omului
Hristos sau a Patriarhului ereziarh (mai exact, care produce o erezie în curs: αἱρεσιαρχοῦντος)
al neamului?». Tocmai astfel scrie și Sf. Chiril al Alexandriei ereticului Nestorie,
Întâistătător al Constantinopolului și predecesor al vostru, cu 1600 de ani mai
înainte: «Ce să pățim noi, cărora ni se
cere de la evlavia voastră să vă iubim mai mult decât pe Hristos, Mântuitorul nostru
al tuturor? Cine ne va putea face
un favor în Ziua Judecății sau ce răspuns vom găsi dacă vom
cinsti așa îndelunga tăcere despre cuvintele de rău spuse de voi împotriva Lui?». Și desigur, Sanctitate, vătămarea pe
care ați provocat-o în trupul lui Hristos, Biserica, este o răscoală împotriva Mântuitorului
Însuși.
În cei 28 de ani de Patriarhie nu
ați odihnit nici o dată inimile adevăraților ortodocși; numai pe cei ce cugetă
lumește îi odihniți de dragul bunului nume și al distincțiilor onorifice pe
care vi le-au acordat conducătorii «lumii,
care în cel rău zace» (1In. 5, 19), nu spre slava Ortodoxiei corecte, ci ca
să laude nimicirea ei în orice mod din partea voastră.
Sanctitatea voastră,
Pocăiți-vă de calea largă și
stricătoare de suflet pe care ați apucat statornic, care vatămă cugetul ortodox
pur și unitatea inter-ortodoxă a sute de mii de suflete botezate, pentru care
veți da răspuns înfricoșător «ecumenic»
(mondial) după un criteriu imparțial. Temeți-vă, pentru că chinul nezidit și
fără de sfârșit este plin de Arhierei și Patriarhi nepocăiți, după cum bine
cunoaște istoria bisericească pe Patriarhii ereziarhi condamnați și suita lor
înaltă, începând prima dată cu Apostolul căzut și trădător Iuda Iscarioteanul. Pentru
că judecata dumnezeiască va începe întâi de la noi, cei din Biserică: «Vremea
este să înceapă judecata de la casa lui Dumnezeu» (1Pt. 4, 17). Deci,
Sanctitate, «umblați cât aveți Lumina, ca să nu vă cuprindă întunericul,
când nimeni nu poate să lucreze» (In. 12, 35. 9, 4).
Monahul Gheronda Gavriil, Chilia Cuv. Hristostul din Patmos de la Cutlumuș
Deși textul acestei Scrisori a fost tradus și în alte părți în românește, aici și aici, se pare că din engleză, am preferat să o traduc din nou pentru a include și citatele patristice care au fost omise, fiind în greaca veche.
După procesarea buletinelor de vot din toate secţiile de votare avem următoarele rezultate:
(1) Klaus Iohannis: 35,65%:
(2) Viorica Dăncilă: 23,79%;
(3) Dan Barna: 13,99%.
Rezultatele sunt surprinzătoare nu prin ordinea opţiunilor electoratului cât mai ales prin distanţa înregistrată între procentele obţinute de Viorica Dăncilă şi Dan Barna. Deşi scorul de ~24% obţinut de Viorica Dăncilă şi PSD este unul slab, este în continuare unul consistent în raport de cel obţinut de vedeta presei româneşti şi a reţelelor sociale, Dan Barna – USR/PLUS.
În acest context, semnalăm şi articolul publicat de ziare.com, în care se afirmă că şansa PSD a fost totuşi Klaus Iohannis, cel direct interesat să se confrunte cu Viorica Dăncilă în turul al doilea. Prin aceasta se asigură PSD un scor care legitimează un loc în prim-planul politicii noastre şi pentru următorii ani, deşi tema de campanie a actualului preşedinte a fost şi este probabil să rămână cea a excluderii PSD viaţa politică, forţându-i un deznodământ de tipul PNŢCD.
Nu e niciun secret că preşedintele Klaus Iohannis a preferat să se întâlnească în turul doi cu Viorica Dancilă, atât pentru că fostul premier nu are profilul personal, cultural şi politic al unui adversar notabil, cât şi pentru a putea juca în continuare cartea antipesedistă şi a răului mai mare.
Paradoxul e ca Iohannis a săltat-o pe Dancilă în turul al doilea, pe spatele unui discurs anti-PSD.
Atunci când PSD a părut că îşi abandoneaza propriul candidat, pentru că nici pentru social-democraţi nu a fost la îndemână să accepte o asemenea reprezentare, legitimarea Vioricăi Dancilă a venit dinspre preşedintele Iohannis.
Ping-pong-ul preşedinte/premier în privinţa numirilor de miniştri a ţinut prim-planul câteva săptămâni la rând, când ceilalţi candidaţi au lipsit de pe agendă.
Aceasta lipsă însa nu trebuie trecută doar în contul lui Iohannis şi Dăncilă, ci şi în contul partiturii pe care a jucat-o candidatul “schimbării”, Dan Barna. Atunci când agenda ţi-e potrivnică sau e confiscată, fie te faci prezent pe temele dominante, fie eşti capabil să propui contra-teme la fel de importante pentru societate. Pentru că toţi ceilalţi vor juca.
Dincolo de cauţionarea lui Dăncila ca interlocutor, retragerea suverană a lui Klaus Iohannis din campania pentru primul tur de scrutin a avut ca efect demobilizarea la vot: sunt alegerile prezidenţiale cu cea mai mică participare, invers proporţionala în ţară cu determinarea românilor din diaspora de a-şi exprima dreptul de vot. “Mi-e dor de tine”, au scris duminică românii din Londra, care şi-au pus în acest scrutin speranţa întoarcerii acasă. O speranţă incompatibilă cu reconfirmarea PSD-ului. (edit. theodosie.ro – pasajul subliniat reprezintă simple afirmaţii ale autoarei, în linia editorială a ziare.com)
PSD este beneficiarul celei de-a patra şanse, o şansă care deopotriva îi garantează lui Klaus Iohannis un al doilea mandat pe care, probabil, l-ar fi obţinut şi fără să facă rabat de la exerciţiul democratic al unei campanii, care ar fi putut sa dea Romaniei oportunitatea de a-şi recupera proiectele lui 1990.
Iar atunci cand PSD mai primeşte o şansă, ştie cum să o gestioneze şi asta a făcut duminică, reuşind să se mobilizeze în numele partidului, pentru un candidat de care cei mai mulţi se ruşinează. Peste 20 de procente – dacă nu vor fi peste 25% la final – pentru Viorica Dancilă înseamnă un plus destul de serios faţă de scrutinul europarlamentar din mai.
Viorica Dancilă, care a produs stupoare cand a ajuns în funcţia de prim-ministru, are astazi a doua şansă să fie şi preşedintele României. Iar faptul că e răul mai mare nu va opri avântul PSD de a pretinde un loc în prim-planul politicii.
Nu e surprinzător ca Dan Barna a luat sub 15%, pe dinamica din ultima lună, dar e stupefiant ca Dancilă să reuşească peste 20-25%. Spirala ruşinii a funcţionat pe sondajele de dinaintea votului – votanţii lui Dancilă nu au admis că o voteaza şi şi-au trecut voturile fie sub tăcere, fie la alţii (Diaconu).
Acest articol dezbate chestiuni care privesc rezultatele de la vârful politicii româneşti, însă procentele care vizează interesele ortodocşilor sunt cele exprimate la nivel unitar şi sub-unitar, în coada clasamentului.
Cu toate că Sf. Nectarie a fost un mare apărător al credinței, scriind foarte multe cărți pe această temă, totuși calitatea sa cea mai mare a fost răbdarea și noblețea sufletească în ciuda urii și răutății celor din jur. De aceea am găsit și preferat un cuvânt frumos și folositor al său despre prietenie, pe care o descrie în termeni cu adevărat nepătimași. Pe tema credinței, una dintre cele mai cunoscute cărți ale sale este De ce Papa și supușii lui s-au despărțitde Biserica lui Hristos, în care prezintă istoria pretențiilor și schismei papale.
Prietenia este dragostea unui suflet sănătos
față de un suflet de asemenea sănătos. Prietenia, ca rezultat al sufletului
sănătos, este sacră/sfântă, curată, neprihănită, credincioasă, statornică, sinceră,
adevărată, veșnică.
Prietenia este o virtute pentru că se întemeiază pe morală și pe buna conduită a sufletului. De aceea se leagă numai de virtute și devine iubitoare a ei și o îmbrățișează, rămânând cu ea mereu.
Prietenia ca virtute provine din ceva asemănător și se odihnește în virtuțile înrudite. Este legătura dintre două suflete asemănătoare. Este o pasiune a unui suflet priceput și leagă pe prieteni printr-o dragoste viguroasă. Leagă prin dor pe oamenii care au din firea lor tendința de a se dezbina.
Prietenia are un moral statornic și fără compromisuri. Prietenia este un mod al mulțumirii morale, care împlinește sufletul. Prietenia toate le rabdă, pătimind împreună și fiind alături.
Aristotel a spus: «Prietenia este un suflet care
locuiește în două trupuri». Prietenia este mai puternică decât dragostea de familie
pentru că dragostea de familie este un lucru de nevoie, totuși prietenia are la
bază voința.
Prietenia îndeamnă la evlavie față de cele sacre ale prietenilor, la curăție în comportament, la neprihănire în moral, la credință în caracter, la statornicie în decizii, la sinceritate în cuvinte, la îndrăzneală în a fi spuse cele corecte și folositoare și în a fi spus adevărul.
Prietenia este sprijin pentru fericirea a doi oameni buni pentru că numai între oameni buni poate să se dezvolte prietenia adevărată.
Platon spune: «Prietenia este acordul pentru cele bune și drepte. Voința pentru modul comun de viață, același mod de gândire și făptuire, viață cu armonie și bună dispoziție, încât să existe înțelegere, tovărășie atât în cele mulțumitoare, cât și în cele neplăcute».
Trei sunt chipurile prieteniei: cea
care are la bază virtutea, cea care se întemeiază pe interes și cea care există
din obicei. Totuși cea mai bună este prietenia datorată virtuții pentru că o
întărește virtutea dragostei.
Patriarhia
Alexandriei a emis astăzi un comunicat
oficial cu privire la decizia de a pomeni în diptice pe Epifanie ca Întâistătător
al Bisericii Autocefale a Ucrainei, care are următorul conținut:
„Lunile trecute am constatat dispoziția fraților Ierarhi în favoarea recunoașterii autocefaliei Bisericii Ucrainei acordată prin Tomos sinodal de Sanctitatea Sa, Patriarhul Ecumenic.
După cum este
cunoscut tuturor, Sfânta noastră Biserică Ortodoxă sobornicească/catolică
funcționează după sistemul sinodal de administrare, după cum a primit acest
lucru din tradiție și de la Sfintele Sinoade Ecumenice. Potrivit acestui fapt,
Președinții Sinoadelor bisericești Locale constituie rezultanta membrilor lor.
Conform acestora, și noi, ca putere rezultantă și efectivă a dispoziției fraților Ierarhi, am pomenit în dipticele Bisericii Ortodoxe sobornicești/catolice pe Întâistătătorul Bisericii Autocefale a Kievului și a toată Ucraina, Preafericitul Mitropolit k.k. Epifanie, rugându-ne pe drept pentru pacea și buna stare a Bisericilor noastre Ortodoxe.
†Teodor, Papă și Patriarh al Alexandriei”
Este disponibil
și un
text mai scurt, în facsimil, care conține semnătura Patriarhului Teodor și
este datat 8 noiembrie 2019, cu număr de ordine 215/2019:
„Către Preacinstiții și preaiubitorii de Dumnezeu Arhierei
ai Preasfântului nostru Tron Apostolic al Sfântului Marcu.
Preaiubiți Sfințiți Arhierei, După cele pe care
le-am dezbătut amănunțit și în particular cu voi toți, și după ο gândire matură și multă rugăciune, cerând imboldul Sfântului Duh Mângâietorul
și îngrijindu-ne de unitatea Bisericii Ortodoxe, am ajuns la decizia să trecem
la recunoașterea Bisericii Ortodoxe Autocefale a Ucrainei și a
Întâistătătorului ei, Preafericitul k.k. Epifanie, pentru că a sosit vremea.
†Teodor al II-lea Papă și Patriarh al Alexandriei și a toată Africa”
Nota noastră: Avem de-a face cu o decizie similară cu cea a Bisericii Greciei, chiar mai precară. Deși se spune în Comunicat că decizia pomenirii în diptice a fost luată sinodal, nu există o mărturie certă în acest sens, nu există o decizie a Sinodului. Lucrurile se vor complica, se pare, și vor curge spre o divizare implacabilă oficializată. Cu cât recunosc mai multe Biserici așa-zisa autocefalie a structurii bisericești din Ucraina, cu atât unitatea Bisericii va fi mai afectată. Deocamdată Bisericile de factură grecească se găsesc de cealaltă parte a baricadei față de Biserica Rusă. Mai lipsește Patriarhia Ierusalimului, care a dat semne destule că nu va face acest pas și sperăm că nu-l va face. Totodată, trebuie menționat că Alexandria, deși Patriarhie, se găsește în mijlocul lumii musulmane, este foarte slabă numeric și nu are un impact foarte mare, ci mai mult de imagine.
Mai există și o declarație filmată cu privire la acest gest:
Filmarea începe cu un cuvânt introductiv al Patriarhului. Acesta face cunoscut un fapt important, anume că Patriarhia Alexandriei, a doua în ordine, a înregistrat în diptice și a recunoscut Biserica Autocefală a Ucrainei după multă rugăciune și chibzuință. Acest fapt s-a petrecut în capitala Eigptului în prezența multor arhierei și a ambasadorului Greciei. Mai afirmă Patriarhul că, din experiența sa îndelungată, cunoaște că de astăzi a fost rezolvată această mare temă cu mila lui Dumnezeu. „Înțelegerea, dragostea și nădejdea vor veni în mijlocul nostru.” Efortul și luptele noastre arată că Hristos este în mijlocul nostru. Apoi Mitropolitul de Guineea dă citire Comunicatului tradus mai sus, iar la final este inclusă filmarea cu pomenirea lui Filaret în diptice la Vohodul Mare.
Semnalăm o inițiativă civică a salariaților SMURD Iași care vine în apărarea doctorului Raed Arafat, una dintre personalitățile de seamă ale societății noastre şi un reprezentant autentic al elitelor statului român. Sunt puţini românii care se pot lăuda cu activităţi de întemeiere care să fi avut un impact atât de profund în evoluţia unui sistem public precum este cel al medicinei de urgenţă.
Acest succes incontestabil pare însă că i-a atras şi mulţi
adversari, doctorul Raed Arafat fiind una dintre personalităţile constant
vizate de atacuri de presă şi de campanii de compromitere. Recent, împotriva
domniei sale a fost formulată şi o plângere penală pentru faptul că
înregistrări video din timpul intervenţiei la incendierea de la Colectiv nu ar
fi ajuns la organele de urmărire penală.
Plângerile penale se formulează atunci când denunţătorul
consideră că persoana vizată a săvârşit o infracţiune, o faptă prevăzută de
legea penală într-atât de gravă încât să impună o sancţiune penală (închisoare
sau amendă penală). Cei care au formulat plângerea penală împotriva doctorului
Raed Arafat au considerat că suntem în prezenţa unei fapte atât de grave încât depăşeşte
sfera răspunderii disciplinare de dreptul muncii, depăşeşte sfera dreptului
civil, acolo unde trebuie să se facă dovada unui prejudiciu şi, prin urmare, că
ne aflăm în sfera dreptului penal.
Modalitatea aceasta complet imorală şi disproporţionată de
folosire a plângerilor penale în scop tracasator sau vindicativ este, din
păcate, generalizată în societatea noastră şi vorbeşte mai mult despre
caracterul denunţătorilor decât despre cel al persoanei denunţate.
Reacţie contrară de adeziune, de apărare a reputaţiei, de
solidarizare, de documentare a împrejurărilor reale şi a circumstanţelor
atenuante este singurul mod în care publicul poate media costurile reale ale
faptului că cineva este subiectul unei plângeri penale formulată în scop
imoral. Aceste reacţii nu înlătură prejudiciul material sau moral suferit în
urma plângerilor penale formulate abuziv, dar reprezintă un element esenţial de
sprijin.
Acesta este motivul pentru care exemplificăm concret o
astfel de reacţie de susţinere şi de solidarizare, mai mult decât lăudabilă, a
salariaţilor SMURD Iaşi, care dau mărturie atât despre circumstanţele şi mizele
reale în joc cât şi despre caracterul şi persoana doctorului Raed Arafat.
Considerăm că avem de-a face cu un exemplu de bună practică civică pe care creştinii ortodocşi trebuie să şi-o asume şi pe care să o generalizeze. În subsidiar, reamintim că, din punctul nostru de vedere, rostul principal al intelectualităţii mijlocii este acela de a fi sprijin pentru cei înzestraţi de Dumnezeu cu însuşiri folositoare celor mulţi. Mai considerăm că suntem supuşi unei obligaţii morale neîntrerupte de a căuta în mod activ în jurul nostru persoane pe care să le admirăm, să le susţinem nu doar în mod reactiv, ci chiar anticipând şi venind în întâmpinarea iniţiativelor promiţătoare.
Personalul medical de la unităţile de primire urgenţe şi cele de la UPU-SMURD au transmis o scrisoare deschisă şi au iniţiat o petiţie online de susţinere a şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.
„Scrisoarea pe care am iniţiat-o este în proces de strângere de semnături. Deja au semnat atât scrisoarea, cât şi petiţia mii de colegi din toată ţara“, a declarat dr. Diana Cimpoeşu, coordonator SMURD Iaşi.
Iniţiativa angajaţilor SMURD a pornit după ce, recent, grupul civic Reset a făcut o plângere penală împotriva acestuia şi a doi dintre şefii din Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă. Plângerea a fost formulată după ce în presa centrală au apărut imagini nedifuzate până acum de la incendiul de la clubul Colectiv, soldat cu 64 de morţi, imagini care arată modul haotic în care autorităţile au intervenit în primele minute.
În acelaşi timp, Raed Arafat a afirmat că, în spatele tuturor acuzelor aduse, există interese ascuse, şi anume privatizarea SMURD. De altfel, şi în scrisoarea deschisă de susţinere a secretarului de stat, semnatarii subliniază voalat acelaşi lucru.
„Proiectele nu pot fi duse la final dacă sistemul este dezasamblat, dacă cel ce îl coordonează, şi prin el, noi toţi, suntem acuzaţi pe nedrept, suntem împroşcaţi cu noroi şi aruncaţi către o instabilitate instituţională şi personală. Atunci când există suspiciunea unor greşeli, organismele profesionale şi justiţia vor analiza, evalua obiectiv şi profesional şi vor lua decizii. (…) Dacă această structură cu rol strategic, al cărei scop este salvarea de vieţi omeneşti, îşi pierde vreun element, se poate ajunge la un dezechilbru funcţional, iar siguranţa cetăţeanului român ar avea de suferit“, se mai arată în scrisoare.
Textul integral al scrisorii deschise:
”În calitate de profesioniști care reprezintă principalele servicii medicale de urgență din România, spitalicești și prespitalicești (Structuri Primiri Urgențe și SMURD) observăm că în ultima perioadă, Sistemul Național de Asistență Medicală de Urgență și Prim Ajutor Calificat este ținta unor atacuri, punctate intenționat în momente de criză, atacuri ce subminează încrederea populației în structurile sistemului de urgență și sunt dureroase pentru medici, asistenti medicali, paramedici, piloți, salvatori, ofițeri ISU, toți cei care muncesc serioși și dăruiți pentru sănătatea semenilor lor.
Rezultatele sondajelor privind încrederea populației în diverse categorii socio-profesionale, arătau, în februarie 2018, că românii au cea mai multă încredere în pompieri și personalul medical care deservesc SMURD, dar și unitățile de primiri urgențe. Afirmațiile din ultimele zile ne fac să reacționăm și să vă reamintim, că toți acești oameni, fac zi de zi totul “pentru ca alții să trăiască” sub o coordonare unică a Departamentului pentru Situații de Urgență, condus de Secretarul de Stat, Dr. Raed Arafat.
Există evenimente tragice (accidente, incendii) care zguduie întreaga țară și care uneori duc chiar la schimbări majore în plan politic.
Pentru noi însă fiecare caz este unul dramatic, fiecare pacient care accesează sistemul de urgență are o durere, iar noi, la fel ca dr. Raed Arafat, trebuie să-i ascultăm și să-i ajutăm necondiționat pe toți: “asistența medicală de urgență este un drept al cetățeanului și o datorie a statului” și credem că nimeni nu și-ar imagina că atunci când cade din picioare pe stradă, salvatorii s-ar gândi dacă să înceapă sau nu manevrele de resuscitare, în funcție de posibilitățile de decontare financiară a acelui caz. Doar pe criterii medicale sunt efectuate și intervențiile echipajelor aeriene și cele ale echipelor medicale din Unitățile Primire Urgențe, UPU-SMURD.
Pentru ca fiecare om să aibă o șansă la viață am creat din 2006 Titlul IV din Legea 95, legislație primară și secundară în domeniul urgenței, au existat și există programe de dotare cu echipamente și formare a personalului, muncim în permanență, măsurăm calitatea muncii noastre și ne preocupăm să o îmbunătățim mereu.
În 2018 au fost 5.382.178 pacienți tratați în Unitățile Primiri Urgențe, 436.001 intervenții ale ISU (359.305 cazuri SMURD), 2.979.089 ale serviciilor de ambulanță, toate realizate cu doar 0,57% din PIB. IGSU, structură aflată în coordonarea DSU, a atras cele mai multe fonduri nerambursabile din MAI, fonduri destinate dotării autospecialelor de intervenție și perfecționării personalului la nivel european.
Dorim să putem continua ceea ce am început, iar printre prioritățile DSU pentru 2019 se numără consolidarea rolului de responsabil privind coordonarea integrată, dezvoltarea și extinderea competențelor și a capabilităților în gestionarea situațiilor de urgență, perfecționarea mecanismelor de cooperare interinstituțională și de ajutor reciproc în caz de dezastre, dezvoltarea relațiilor internaționale în domeniul situațiilor de urgență.
Însă proiectele nu pot fi duse la final dacă sistemul este dezasamablat, dacă cel ce îl coordonează și prin el, noi toți suntem acuzați pe nedrept, suntem împroșcați cu noroi și aruncați către o instabilitate instituțională și personală. Atunci când există suspiciunea unor greșeli, organismele profesionale și justiția vor analiza, evalua obiectiv și profesional și vor lua decizii. Pînă atunci nu trebuie să uităm şi insistăm pe acest aspect, că SMURD a început ca o activitate de voluntariat și a ajuns în timp una dintre cele mai performanțe structuri de acest gen la nivel european.
Iniţiatorul acestui sistem de intervenţie a pornit cu o mașină, cu multă muncă și dragoste de medicină și de semeni, cu câţiva voluntari și a reuşit să genereze un curent de opinie şi un sistem care este model multor ţări din Uniunea Europeană și din lume.
Urgența din România, SMURD-ul nu este doar o instituţie, este o mare familie, ai căror membri sunt ultima speranţă pentru cineva aflat în suferinţă: fie prietenul nostru, fie tatăl unui politician, fie un om fără adăpost, fie un turist străin.
Prin ceea ce se întâmplă acum la nivel mediatic şi declarativ din partea unor reprezentați ai presei și ai statului, această mare şi încă frumoasă familie este în pericol.
Prin această scrisoare deschisă, dorim să afirmăm public susținerea față de Sistemul Public de Urgență și de Șeful DSU, Doctorul și Omul Raed Arafat, tocmai pentru a nu ajunge în situația în care românii să își piardă încrederea în cei care zi de zi le salvează viața.
Dacă această structură cu rol strategic, al cărei scop este salvarea de vieți omenești, își pierde vreun element, se poate ajunge la un dezechilbru funcțional, iar siguranța cetățeanului român ar avea de suferit.”
Noi, semnatarii acestei petiții, îi solicităm Domnului Doctor Raed Arafat să nu demisioneze și, în același timp, ne opunem total demiterii sale nejustificate!
De 29 de ani, în România, RAED ARAFAT înseamnă FAPTE, NU VORBE!
FAPTE care astăzi, pentru milioane de Români, fac diferența dintre viață și moarte!
Mai mult decât oricare dintre noi, Doctorul Raed Arafat ne arată constant că, prin muncă asiduă și onestă, perseverență, curaj, viziune şi determinare totul este posibil. Indiferent de domeniu sau context. Ne arată că putem să construim în România, să ne urmăm visurile și să credem în realizarea lor, ne insuflă încredere în ţara noastră şi în oamenii onești care încă îi slujesc instituţiile.
Pentru milioane de Români, reducerea timpului de așteptare a ambulanței de la câteva ore la câteva minute (8 minute în mediul urban și sub 20 de minute în rural), a realizat-o sistemul creat de către Doctorul Raed Arafat – S.M.U.R.D.!
Ce înseamnă astăzi SMURD pentru România?
– 985 de cazuri pe zi (1 caz la fiecare 90 de secunde), adică un total de 335.221 de adulţi şi 32.152 de copii cărora li s-a acordat prim ajutor şi asistenţă medicală de urgenţă (numai în anul 2018);
– Peste 300 echipaje de prim ajutor calificat, peste 30 de echipaje de terapie intensivă mobilă şi 8 echipaje de terapie intensivă neo-natologică se află zilnic în intervenţie;
– 8 baze aeriene de salvare deservite de elicopterele SMURD.
Sistemul de urgență reformat la nivel național de către Doctorul Arafat împreună cu Pompierii Români, Aviația, SALVAMONT-ul și Direcția medicală de urgență înseamnă astăzi:
– 3.100 de apeluri de urgență gestionate zilnic (media anului 2018);
– Protecție pentru bunuri în valoare de 5,36 miliarde lei (numai în anul 2018);
– 20.016 de acţiuni pentru protecţia comunităţilor și peste 3.400 de exerciții și simulări de dezastre (numai în anul 2018);
– Peste 1.200 de voluntari ISU care participă, în teren, alături de salvatorii profesioniști;
– Informarea și instruirea a peste 100.000 de persoane (până la finalul anului 2018) în acordarea primului ajutor prin programe precum Caravana SMURD ”Fii Pregătit!” sau cele din școli și universități;
– Sute de milioane de euro din fonduri UE atrase prin proiecte ale IGSU și DSU și investite în echipamente și autospeciale de ultimă tehnologie, precum și numeroase acorduri de asistență de urgență cu organisme NATO și UE.
Din nefericire, până în 2017, peste 15.000 de medici români au părăsit România (*), iar alți 10.000 li s-au adăugat în ultimii 2 ani (**), lucru care a dus la o criză de medici fără precedent și o imensă presiune asupra personalului medical rămas în țară.
Din fericire, în zona de pre-spital, echipajele SMURD au preluat și suplinesc astăzi o parte importantă lăsată descoperită de plecarea medicilor români. Din acest motiv, demiterea doctorului Raed Arafat și, implicit, distrugerea sistemului integrat de urgență și a SMURD, pentru mulți dintre români va însemna condamnarea la lipsa asistenței medicale, iar, în cazul urgențelor majore, poate echivala cu o condamnare la moarte.
Pentru că noi alegem SĂNĂTATEA și VIAȚA, îi cerem doctorului Arafat să NU demisioneze și NE OPUNEM demiterii sale nejustificate!
Avem deplină încredere și suntem solidari cu doctorul Raed Arafat, îndeosebi în aceste zile în care efortul și sacrificiile făcute, în ciuda încercărilor repetate de a fi oprit, pentru realizarea sistemul românesc de urgență, sunt răsplătite cu acuzații lansate în spațiul public în mod agresiv și injurios, fără fundament, expertiză sau legătură cu întâmplările reale.
Pentru fiecare viață salvată de către SMURD în ultimii 29 de ani, Domnule Doctor Raed Arafat, VĂ MULȚUMIM!
Cuvintele Părintelui Atanasie Mitilineos (†2006) sunt relevante pentru modul cum ar trebui să se manifeste conștiința oamenilor simpli din popor, dar care sunt responsabili la nivelul lor de soarta țării și a Bisericii din care fac parte. Redăm câteva fragmente selectate de site-ul Κατάνιξη.gr dintr-o predică înregistrată, care se găsește la finalul articolului:
[4:38] Iubiții mei, poporul greșește când acceptă acelea pe care le spun conducătorii săi. Ce să facă? Răscoală? Nu, pentru Dumnezeu, ci va striga și va spune: «Nu primim această rezolvare». [5:32] Când poporul nu reacționează, atunci vor fi pedepsiți și conducătorii, și poporul. De ce este pedepsit poporul? Pentru că a acceptat păcatul pe care-l lucrează conducătorii. Oricum ar sta lucrurile, numai când poporul reacționează, atunci nu va pedepsi Dumnezeu poporul. Să știm aceasta foarte bine. De aceea, poporul trebuie să reacționeze când vede cea rău. Același lucru este valabil și pentru Biserică, atunci când conducătorii cei răi impun așa-zicând poziții eretice sau orice altceva, poporul va striga, va protesta. Ca să reiau, nu va face răscoală, ci va protesta și aceasta înseamnă sănătate și în continuare nu există motiv să fie pedepsit poporul. Totuși, când poporul nu reacționează, atunci va pedepsi Dumnezeu și pe conducători, și poporul.
Nota noastră: Am remarcat aceste cuvinte pentru că ilustrează foarte bine un adevăr important, anume că și oamenii din popor participă în felul lor la conducerea țării sau a Bisericii. Fie prin acordul tacit, fie prin dezaprobarea clar exprimată, poporul în ansamblu validează direcția înspre care ne îndreptăm cu toții. Responsabilitatea nu este doar a conducătorilor, pentru a-i învinui doar pe ei, ci a tuturor. Chiar dacă există manipulări ale liderilor politici sau religioși, totuși trebuie să recunoaștem că există și multă apostazie și delăsare în rândul maselor de oameni. Și cel mai adesea vorbim de asumări clare (trădări în cunoștință de cauză). Dumnezeu să ne lumineze și să fim chibzuiți în deciziile noastre!
Într-un articol publicat de ziare.com, profesorul Dorin Popescu face o analiză a rezultatului alegerilor locale desfăşurate peste Prut în acest weekend (cu accent pe victoria socialiştilor de la Chişinău pe care o califică drept „episod tragic al unui proces catastrofal“), rezultat electoral în urma căruia se vede nevoit să exprime unele adevăruri, în cuvinte (cam) tari, care ies din matca discursului de plastic vehiculat la noi despre statul românesc din stânga Prutului.
Reţinem din cuprinsul articolului publicat de ziare.com, faptul că autorul:
– denunţă politica noastră externă ambiguă şi fără conţinut intitulată „susţinerea parcursului european al Republicii Moldova”;
– critică elitele fără viziune, incompetente sau corupte de pe ambele maluri ale Prutului;
– deplânge lipsa unui proiect românesc sistemic pentru Republica Moldova;
– reclamă deciziile cancelariilor euroatlantice privitor la Republica Moldova;
– descrie noul proiect geopolitic european care vizează “reinstalarea cortinei de fier pe Prut“;
– reţine existenţa „mirajului fatal” al lumii ruse pentru moldovenii de peste Prut.
Precizăm că mai degrabă nu suntem de acord cu ideile cuprinse în articolul pe care îl preluăm, dar considerăm că acesta constituie totuşi o foarte bună bază de discuţie, în măsura în care va exista interes.
Aşteptăm cu interes analize ale domnului Valentin Naumescu şi, mai cu seamă, din partea domnului Dan Dungaciu, probabil cea mai autoritară voce românească privitor la acest subiect.
Calul troian în cetatea Chişinăului
Victoria candidatului socialist Ion Ceban la alegerile locale pentru Primăria Chişinăului are semnificaţii geopolitice paradigmatice pentru întreaga regiune a estului Uniunii Europene.
Este un eşec de proporţii al proiectului românesc şi european privind Republica Moldova şi totodată un simptom al transformării rapide a întregii vecinătăţi estice a Uniunii în zonă-tampon, dincolo de o cortină gri care se va instala încet şi sigur pe Prut.
În ultimele trei decenii, Chişinăul a construit şi reprezentat rezistenţa tiparului cultural şi geopolitic european în faţa a ceea ce numeam cândva tancurile geopolitice ale Moscovei. Lumea rusă, puternică şi ea la Chişinău mai ales prin presa, elite pro-ruseşti, fonduri, reţele de agenţi de influenţă, ideologie, biserică etc, nu a putut totuşi cuceri (până ieri) această redută a Europei în ultimii 16 ani.
Chişinăul a funcţionat de jure (de facto? n.m. utzu) ca un avanpost al Europei şi al tiparului civilizaţiei ei, cu roluri similare ale cetăţilor de odinioară ale domnitorilor moldoveni, deci români. Acum, această redută a cedat, iar rezistenţa s-a frânt.
Este un episod tragic al unui proces catastrofal, care îşi are cauzele la Bucureşti, Bruxelles, Paris, Berlin, Washington, Chişinău şi Moscova.
Dintotdeauna cheia reintegrarii Republicii Moldova în spaţiul românesc/european s-a aflat în mâinile Bucureştiului. Orice altă interpretare sugerată de liderii noştri politici (cum că, bunaoară, scenariile pentru Republica Moldova s-ar scrie în marile cancelarii) este o disculpare lamentabilă a acestora, o tentativă ipocrită de a se exonera de responsabilitatea directă şi primară privind acest eşec.
Alegerea lui Ion Ceban confirma falimentul (cel puţin pe termen scurt şi mediu), al ideii româneşti în Republica Moldova; cel puţin falimentul ideii politice/geopolitice, pe baza deteriorării considerabile (aproape iremediabile) a capacităţii Bucureştiului de a sprijini ideea pro-europeană şi pro-românească în Republica Moldova.
Republica Moldova a fost întotdeauna “cartoful fierbinte” al clasei politico-administrative de la Bucureşti şi totodată hârtia de turnesol a politicii noastre externe, “proba noastră de viaţă” în relaţiile internaţionale.
Fără un proiect solid, sistemic, structurat, vizionar şi responsabil al României pentru Republica Moldova nu avem motive spre a aprecia că putem avea vreodată performanţă în politica noastra externă, oriunde în lume (prioritar la Bruxelles sau Washington).
De circa două decenii, Bucureştiul dezvoltă ipocrit şi desubstanţializat o orientare voit ambiguă de politică externă în raport cu Chişinăul, numită invariabil susţinerea parcursului european al Republicii Moldova.
Nu am construit şi nu avem o proiecţie pe termen lung care să substanţializeze specificitatea relaţiilor noastre cu Chişinaul. România nu poate avea, în raport cu Republica Moldova, obiective neutre şi plate de facilitare a apropierii Republicii Moldova de Europa egale celor pe care le exprimă ţări din extremitatea vestică a Europei, precum Portugalia.
Avem nevoie de o proiecţie naţională asumată plenar de către elita noastră politică şi de către societate, de un Pact Naţional pentru Republica Moldova, în absenţa căruia politica noastră în Est riscă să fie/devină derizorie. În absenţa acestei proiecţii, chiar şi actualul pariu al relaţiei cu Republica Moldova, “sprijinirea integrării europene a Republicii Moldova”, riscă să nu fie realizat, pentru că România nu mai deţine profilul şi expertiza necesare implicării sale în formatele externe care contează pentru viitorul Republicii Moldova.
Aş spune ca principala cauză a absenţei unui proiect românesc sistemic pentru Republica Moldova constă în criza valorilor şi în coma noastră meritocratică, în absenţa permanentă a oamenilor de stat veritabili din spaţiul public românesc.
De trei decenii, rulăm la vârf “elite” fără viziune, vânători de funcţii, sinecurişti, negustori de himere, falşi patrioţi, corupţi şi iresponsabili, discursuri fără etică şi asumări, poze ceremoniale şi ifose.
În trei decenii, nu am reuşit să aducem la Chişinău satisfacţia binefăcătoare a unei lumi libere, romaneşti/europene, nu am reuşit să îmblânzim destinul tragic al românilor de peste Prut, ale căror elite vorbesc de ceva vreme despre “a treia trădare a românilor”, dupa cele istorice care i-au lăsat a jamais în malaxorul rusesc.
Nu am reuşit să exportăm suficientă Europa la Chişinău şi nici măcar să ţinem în viaţă puseele excepţionale de fidelitate pentru România ale elitelor intelectuale din Republica Moldova. Peste podurile de flori de odinioară, Bucureştiul construieşte acum, prin neglijenţă şi cinism, cortine de fier.
A doua cauză se află în deciziile marilor cancelarii euroatlantice, exprimate punctual în proiectul tactic de compromis propus în primăvara blocului ACUM.
A existat întotdeauna un proiect modest (dezangajant) al marilor cancelarii privind Republica Moldova – spaţiu pe care de altfel cu greu îl găsesc aceştia pe hărţile pereţilor aflaţi la mii de kilometri distanţă de cataclismele şi suferinţele de aici.
Berlinul nu a avut generozitatea de a hrăni proiectul europenizarii Republicii Moldova măcar ca răsplată pentru sprijinul decisiv al Europei pentru proiectul reunificării Germaniei.
Parisul şi Berlinul caută la Chişinău prioritar posibile scheme de compromis cu Moscova, pe care nu au exclus-o niciodată de la mesele marilor negocieri. Faptul că marile cancelarii europene au alt proiect faţă de Republica Moldova decât cel care i-ar fi deschis porţile Europei devine din ce în ce mai clar.
România nu a avut, iata, nici la Bruxelles resursa instituţională capabilă să obţină (să provoace) un angajament real al Europei faţă de Republica Moldova. Nu mai există un angajament politic real al UE de a susţine europenizarea Republicii Moldova, iar absenţa acestui angajament se reflectă astăzi şi în criza instrumentelor europene de prezenţă în spaţiu (d.e. Partenariatul Estic).
Avem toate motivele să credem că noul proiect geopolitic al Europei pentru Republica Moldova şi în general pentru estul Europei (vecinatatea estica) este re-transformarea acesteia în zonă-tampon, zona gri, teatru în care să se exprime deopotrivă instrumentele şi interesele Europei şi ale Moscovei.
Acest nou proiect geopolitic va fi fost generat de factori deloc circumstanţiali, precum:
revenirea etapizată post-Crimeea a Federaţiei Ruse în spaţiul său de influenţă reprezentat prioritar, aici, de Ucraina şi Republica Moldova;
degradarea rolului geopolitic al Uniunii Europene, subminat de procese toxice precum Brexit;
accentuarea faliilor existente în relaţia transatlantică;
restabilirea primatului politicii naţionale în dauna celei colective/europene în cancelariile relevante ale Europei etc.
Acest nou proiect geopolitic vizează reinstalarea cortinei de fier (cu nuanţe semantice alternative – cortina gri, de catifea etc.) pe Prut, între cultura europeană/occidentală şi cea ruseasca, cu un mic cordon sanitar de întalnire neconflictuală a acestora.
Vedem semnele acestui proiect gri al Europei în aproape toate manifestările vieţii politice din Republica Moldova (mai ales după crearea coaliţiei ACUM şi PSRM) şi episodic în Ucraina.
În impunerea acestui scenariu extern la Chisinau s-a neglijat performanţa forţelor pro-ruse de a exploata în folos propriu această combinaţie letală (ACUM-PSRM), performanţă pe care blocul ACUM este departe de a o putea contracara (politica perfidă a partidului lui Igor Dodon a putut produce rinocerizări masive şi rapide la nivel politic, pe întreg teritoriul electoral de peste Prut).
În loc sa redevină o zona gri, aşa cum o vedeau birocraţii din marile cancelarii, Republica Moldova redevine treptat enclavă rusească, iar steagul Moscovei flutură acum liber pe cladirea Primăriei oraşului european Chişinău.
Cuvantul de ordine al acestui nou scenariu european gri pare a fi fost asasinarea geopoliticii, respectiv promovarea tezei sovietice potrivit căreia coaliţia şi “Ţara” ar avea nevoie de înmormântarea securii geopolitice pentru a se putea focaliza pe supravieţuirea prin compromis a actualei coaliţii de la putere. La adăpost de “geopolitică”, Rusia a revenit geopolitic pe Prut.
O a treia cauză o reprezintă degradarea constantă a fizionomiei şi acţiunii clasei politice din R. Moldova.
Prioritatea de facto a acesteia a reprezentat-o utilizarea retoricii pro-europene în interesul financiar al propriei oculte, prin devalizarea fondurilor europene de sprijin.
Interesele clientelare şi acţiunile ilicite ale acestora au fost dublate de erori tactice de poziţionare şi acţiune:
s-a preferat soluţia unei înţelegeri reprobabile cu batalioanele politice ruseşti din Moldova, conduse de Partidul Socialist, prin încheierea “monstruoasei coaliţii” (“în pat cu duşmanul”, ruşii au putut performa facil la Chişinău);
s-a permis acapararea unor instituţii esenţiale ale Republicii Moldova de către camarila (pro-)rusească a lui Igor Dodon;
Andrei Năstase a votat pentru revenirea Rusiei în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei;
au fost înlăturate din nucleul de decizie al Blocului ACUM voci vizionare care gândeau altfel;
liderii blocului ACUM au ignorat importanţa unui compromis explicit cu liderii unionişti între cele doua tururi de scrutin;
au fost evitate mesajele unioniste, singurele care mai puteau aduce la urne tinerii din zona electoratului sensibil;
s-a renunţat la campania “om cu om”, din raţiuni de calcul electoral greşit etc.
În acest fel, s-a creat un culoar favorabil extrem de larg adversarului politic, prioritar prin alterarea fundamentală a percepţiei potrivit căreia blocul ACUM ar (mai putea) reprezenta vectorul schimbării.
Candidatul Nastase a pierdut astfel doua tipuri de electorat – electoratul pro-european sever/exigent/pretenţios/dur (pentru care nu a mai fost credibil prin constituirea alianţei cu PSRM) şi electoratul pro-românesc (ale cărui aşteptări nu le-a mai putut reprezenta în mod legitim/fundamentat).
În fine, a patra cauza constă în mirajul fatal al lumii ruse în Republica Moldova, combinat cu tacticile şi ideologiile Moscovei importate permanent în Republica Moldova, mai ales odată cu sosirea la putere a celui despre care se tot spune că ar fi “presedintele Republicii Moldova”, Igor Dodon. Vom detalia separat.
Putin a ajuns astfel din nou la Chişinău după ce înainte de alegeri era doar ante portas. Din Putin ante portas înainte de alegeri am ajuns la un adevărat cal troian înăuntrul cetăţii Chişinăului, legitimat şi introdus în Cetate prin vot democratic.
În momentul de faţă, singura soluţie este ca Bucureştiul să înţeleagă dramatismul momentului şi să construiasca un proiect naţional pentru Republica Moldova, cu o elită politică nouă, responsabilă, care să includă:
elaborarea urgentă, de către preşedintele ales al României în urma alegerilor din noiembrie 2019, a unei Concepţii de politică externă care să includă Republica Moldova ca prioritate absolută a politicii noastre externe;
iniţierea de către acesta a discuţiilor cu partidele parlamentare şi societatea civilă pentru un Pact naţional pentru Republica Moldova;
valorizarea resursei umane de calitate pentru elaborarea proiecţiei naţionale strategice privind Republica Moldova şi gestionarea relaţiilor cu Republica Moldova în centrala MAE şi în misiunile noastre diplomatice şi consulare;
eliminarea practicilor sinecuriste în ministerele şi departamentele care gestionează raporturile cu R. Moldova şi cu românii din afara României (comunităţi şi diaspora);
multiplicarea eforturilor de promovare a Republicii Moldova şi regiunii pe agendele marilor cancelarii europene;
elaborarea de formate şi instrumente europene care să aducă beneficii reale R. Moldova etc.
Bomba geopolitică cu ceas de la Chişinău începe sa bată la Bucureşti.
Dorin Popescu este preşedinte al Asociaţiei Casa Mării Negre / Black Sea House – Constanţa, singurul think-tank geopolitic din Dobrogea şi singurul din România destinat geopoliticii spaţiului extins al Mării Negre. Este analist politic, expert în geopolitică, fost diplomat, publicist, cadru universitar şi doctor în Filologie.
