Sursă imagine: colaj Pinterest

Una dintre năzuinţele principale ale blogului nostru este promovarea sindicalismului în rândul creştinilor ortodocşi. Alături de civism şi de clericalism, sindicalismul reprezintă unul dintre cei trei piloni ai unui sistem de filosofie socială (pompos termen, dar totuşi sugestiv) pe care îndrăznim să-l propunem cititorilor, iar în subsidiar Bisericii şi societăţii.

Însă niciunul dintre cei trei termeni, sub umbrela cărora ne-am gândit activitatea, nu se bucură de simpatie, noţiunile respective fiind mai mult sau mai puţin compromise, neînţelese sau, uneori pe bună dreptate, ignorate de creştinii ortodocşi. Este aşadar un demers cu atât mai dificil să promovăm o anumită specie de sindicalism, câtă vreme noţiunea generală este vehiculată în mod impropriu iar activitatea socială concretă presupusă de sindicalism este privită cu antipatie.

Dacă mai adăugăm şi faptul că sindicalismul reprezintă un palier ideologic distinct pentru curentele politice de stânga şi mai ales al celor de extremă stânga, definitoriu ateiste şi anticlericaliste, străduinţa noastră apare a fi cu totul lipsită de speranţă.

Totuşi, stăruim în privinţa acestor idei pe care le-am verificat în viaţa reală, despre a căror eficienţă, viabilitate şi, mai cu seamă, caracter scalabil dăm mărturie fără înconjur şi pentru care alegem să milităm deschis în continuare.

Prin sindicalism noi înţelegem activitatea de susţinere şi promovare a intereselor profesionale, economice şi social-culturale ale salariaţilor care s-au organizat legal în formă sindicală. În rândul intereselor social-culturale legea şi jurisprudenţa fac vorbire şi despre libertatea de conştiinţă sau despre drepturile asociate profesării convingerilor religioase.

Sindicatul este o formă de asociere recunoscută şi protejată de lege, constituită în scopul menţionat mai sus. Spre deosebire de ONG-uri, sindicatele sunt, prin puterea legii şi prin statut, nu doar învestite cu legitimitatea negocierii şi reprezentării interselor membrilor săi ci, mai ales, li se recunoaşte dreptul de împotrivire faţă de măsurile care contestă sau încalcă drepturile individuale sau colective ale membrilor. Dacă ONG-urile mizează pe o intervenţie din exteriorul activităţilor profesionale, sindicatele (şi parţial asociaţiile profesionale aferente), au legitimitate directă, sunt parteneri sociali direct interesaţi care acţionează în interiorul profesiilor sau serviciilor prestate către public.

Deşi evoluţia legislaţiei, atât la nivel naţional cât şi la nivel internaţional, ne este profund defavorabilă, în continuare, activitatea sindicală are vocaţia de a deveni foarte rapid extrem de dureroasă pentru puternicii zilei, fie că vorbim de organizaţii statale sau nestatale (organizaţii multinaţionale).

În articole anterioare am făcut vorbire şi am descris succint activitatea de union-busting (luptă contra-sindicală) despre care arătam că este o industrie complexă, o întrepătrundere de iniţiative de management, de psihologie organizaţională, de precedurizare şi juridicizare, al căror scop colateral este şi cel de a inhiba organizarea sindicală.

Subiectul lipseşte cu desăvârşire din atenţia publică deşi, după cum am arătat anterior, vorbim despre o industrie de consultanţă în valoare de miliarde de dolari, cu firme de „consultanţă de management resurse umane” cu adevărat prolifice, al căror profit este invers proporţional cu activitatea de asociere sindicală în cadrul firmelor/multinaţionalelor consiliate.

Fără a avea pretenţia că putem suplini sau combate în vreun fel acest tip de blocaj mediatic generalizat, pentru cititorii noştri care cunosc limba engleză, facem trimitere la unele articole recente care descriu eforturile Google de a combate organizarea sindicală (aici, aici şi aici), precum şi la un alt articol din care aflăm despre condamnarea la închisoare pentru 18 luni a unui director de la Samsung acuzat de activitate anti-sindicală nelegală. Recent am făcut trimitere la manuale şi proceduri anti-sindicale dezvoltate de Amazon.

Eforturile acestor companii care sunt vârful curentului tehnologic actual, riscurile şi cheltuielile ameţitoare pe care şi le asumă pentru a combate iniţiativele sindicale, dau vorbire de la sine despre vocaţia sindicalismului de a reprezenta un instrument extrem de eficient pentru apărarea şi promovarea drepturilor şi intereselor celor (aparent!) fără putere.

Contextul social-economic din România, capitularea definitivă şi incontestabilă în faţa capitalului străin, obligă pe cei care încă simt româneşte să reconsidere valoarea implicării în acţiuni de constituire sau de sprijin sindical. În egală măsură, sindicalismul românesc trebuie recuperat din mâinile celor care au ales să îşi însuşească în nume propriu această modalitate legitimă de participare la viaţa cetăţii. Dacă resursele şi capitalul au trecut deja de multă vreme sub control străin, prin firea lucrurilor, forţa de muncă rămâne preponderent românească. Plaja drepturilor şi intereselor ce pot fi apărate şi promovate prin sindicalism este, în mod ideal, nelimitată.

Din păcate, orientarea preponderent spre dreapta a intelectualilor creştini apropiaţi de Biserică face ca sindicalismul să fie privit cu extremă circumspecţie, iar demersurile noastre să fie privite ca o bizarerie complet inoportună. Însă valoarea practică a sindicalismului, împreună cu ideile de civism ortodox şi de clericalism asupra cărora vom reveni, pledează de la sine pentru o reconsiderare în tihnă, în liniştea propriului for deliberatoriu, cu privire la modalitatea concretă în care creştinii ortodocşi aleg să participe la viaţa publică.

În contextul în care Biserica şi-a păstrat şi reiterat în anii recenţi distanţa de zona activismului politic (în mod justificat, am zice), pariul pe care îl susţinem este acela că reconsiderarea (binecuvântarea) implicării mirenilor în activităţi de natură sindicală are vocaţia să reprezinte pentru naţiunea română ceea ce a reprezentat liturghisirea în limba română pentru fibra naţională românească. Recunoaştem că aceasta este o opinie îndrăzneaţă, greu de primit, promovat, dezbătut, însuşit în contextul social şi politic actual, dar pentru care dăm mărturie orişicum.

Îndemnăm aşadar pe cititorii noştri, acum la final de an şi la un moment firesc de bilanţ personal, către o reflecţie sinceră despre această sugestie a noastră, cu menţiunea că în perioada următoare vom completa acest articol cu o prezentare succintă a modalităţii concrete în care am ales să verificăm susţinerile noastre privitor la viabilitatea şi, mai ales, privitor la caracterul scalabil al activităţii sindicale.

Prin caracter scalabil, în cazul nostru, avem în vedere însuşirea unei acţiuni sau activităţi de a obţine rezultate corespondente, fie că este aplicată la o scară de zeci/sute de persoane sau că este aplicată la una de zeci sau sute de mii de persoane (mutatis mutandis).

Deşi nu reprezintă un panaceu ori o soluţie civică absolută pentru neajunsurile zilelor noastre, considerăm cu tărie că suntem datori măcar să luăm în calcul această cale de acţiune, reacţie, re-organizare. Considerăm că pasivitatea creştinilor ortodocşi şi lipsa de implicare în viaţa publică, socială sau profesională, sunt printre cauzele decredibilizării şi marginalizării noastre. Discuţia este în mod cert una mai largă şi mai nuanţată dar nădăjduim să fim motiv şi împrejurare de gândire şi judecare sincere.

Translate page >>
3
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x