Nikolai Balașov, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ruse din Departamentul de relații externe, a confirmat că propunerea Patriarhului Teofil al Ierusalimului de a se întâlni toți capii Bisericilor în Iordania are și o dată stabilită pt luna februarie 2020. Această inițiativă a fost prima dată exprimată public de Întâstătătorul Ierusalimului luna trecută în timpul unei vizite la Moscova la Moscova pentru rezolvarea crizei ucrainene.
Conform declarațiilor recente ale oficialului Bisericii Ruse, Nikolai Balașov, rămâne de văzut cum vor răspunde celelalte Biserici Locale. Deja Arhiepiscopul Greciei a respins această propunere pentru că nu vine din partea Patriarhului Ecumenic, iar Alexandria se poziționează clar pe o recunoaștere fără dezbateri a deciziilor Fanarului.
Susținere în direcția convocării unui Sinod panortodox au manifestat până acum Arhiepiscopul Albaniei, printr-o scrisoare publică, și Biserica Cehiei și Slovaciei, care a discutat zilele trecute această opțiune și a sprijinit-o printr-o rezoluție sinodală. Aceasta din urmă a interzis întemeierea unor structuri bisericești de către alte Biserici Locale pe teritoriul său, ca răspuns la acțiunile intruzive ale Fanarului, și s-a ocupat și de acțiunile ilegale ale unui episcop ceh, Isaia, care a slujit cu schismaticii ucraineni.
Așadar, până acum, Biserica Rusă, cea Ierusalimului, a Albaniei, a Cehiei și Slovaciei doresc și pregătesc un Sinod. În opoziție sunt Constantinopolul, Grecia și Alexandria. Biserica Română, cea Bulgară, Sârbă și a Ciprului au propus de la început o rezolvare sinodală. Mai există și alți ierarhi greci care solicită acest lucru. Biserica Poloniei este, de asemenea, în așteptarea unui astfel de Sinod.
Se poate spune că majoritatea covârșitoare a lumii ortodoxe este favorabilă unei întruniri panortodoxe, dar concretizarea se va vedea în februarie.
Da, speranța moare ultima.
Senzația mea este că nici sfinția voastră nu sunteti prea optimist. Una-i sinodul, alta-i consfătuirea…
Un Sinod Ecumenic era necesar, nu o (eventuala) simplă întâlnire a întâistătătorilor. Acum, date fiind condițiile și mai ales vremurile, bună ar fi și aceasta – consfătuirea!
În primul rând, am scris aceste rânduri pentru că am simțit necesar subiectul și la îndemână informațiile. Căci am fost prins zilele astea și nu am avut timp prea mult. Mai sunt subiecte importante, cum ar fi adormirea pr. Gh. Metallinos, dar pe care nu am avut răgazul să le abordez.
Apoi, în ce privește subiectul întrunirii panortodoxe, îngrijorarea mea este nu cumva să nu fie în stare să reglementeze corect problemele existente. Până la urmă, rușii și cei de partea lor ar putea forța nota, dar să o facă nu în interes propriu, ci al Ortodoxiei. Ei spun că apără credința pravoslavnică, dar nu au reacționat față de hotărârile greșite din Creta. Oare n-or fi și ei ecumeniști? Sau contracarează papismul fanariot din dragoste pt adevăr sau pt a-și dovedi superioritatea? Evident că nu pot să acuz dinainte pe nimeni, dar parcă e f slabă credința și trăirea ei în Duhul cel bun. Minunat ar fi să ne arate bunul Dumnezeu că încă mai are oameni adevărați credincioși Lui și puternici.
Pe de altă parte, cred că deocamdată miza este să se adune și să vorbească, asta dovedind calitatea sobornicească a Bisericii. Pt că Fanarul dorește ca dezbaterile să fie din poziția lui de autoritate supremă, care să nu fie pusă nici măcar în discuție. Deci acceptarea întrunirii este deja o cedare sau un atu câștigat.
ASEMĂNĂRI ISTORICE
1. Contextul istoric din trecut: Antioh Epifan [175-164 î.Hr.] este unul din imparatii care s-au succedat in cadrul spatiului politic al fostului Imperiu creat si condus de Alexandru Macedon. Aceasta perioada istorica este cunoscuta sub numele de elenism si este, practic, prima perioada de… globalizare puternica ce o cunoastem. (…) În mod evident, generalii lui Alexandru aveau tot interesul sa impuna elenismul, sa uniformizeze cultura si modul de viata, pentru a putea preveni orice fel de autonomie din partea popoarelor aflate sub stapanirea lor. (…) greaca devine limba oficială a tuturor cetăţenilor, peste tot se înfiinţează şcoli şi instituţii de educaţie fizică, negoţul cunoaşte o expansiune enormă şi, prin el, bunăstarea economică, filosofia şi ştiinţa – îndeosebi matematicile şi fizica – aduc nume noi şi importante în istoria culturii. Era evident însă că o structură atât de mozaicată nu putea să-i asigure imperiului o unitate de durată. Aşa a început – la scara lumii de atunci – un vast proces de globalizare, prin fuziunea Vest-Est, Vestul fiind Grecia (care oferea standardele de civilizaţie şi cultură), iar Estul, restul (care trebuia să le adopte). (…) Drama a început în momentul în care globalizarea le-a cerut să-şi părăsească religia prin adoptarea credinţelor şi moravurilor-standard şi, prin aceasta, să renunţe, practic, la identitatea lor ca neam. (…)”
2. Apostazia lui Israel. Cu toate ca elenismul era o cultura in plin afirmare istorica, cu toate ca imperiile generalilor lui Alexandru Macedon erau atat de puternice, acesti factori nu erau de ajuns pentru a se ajunge la o cadere atat de grava si un razboi atat de fatis dus impotriva lui Dumnezeu si a Bisericii Sale, atunci existenta la poporul evreu. Ceea ce a creat premisele acestei tragedii a fost tradarea evreilor si, mai ales, a arhiereilor iudei, care au ales sa se faca slugi ale elenismului si ale stapanilor lumii, intorcand spatele lui Dumnezeu si poporului simplu.
Tradarea din interior a venit, asadar, din doua directii. In primul rand, elita culturala a iudeilor, care avea si sarcini sacerdotale, incepe sa ravneasca la splendorile elenistice si la modul de viata grecesc si sa le importe in Ierusalim, urmandu-le in aceasta si poporul. Dar sa citim chiar din Cartea 1 a Macabeilor (varianta Anania):
“În zilele acelea s’au ivit din Israel fii nelegiuiţi care pe mulţi îi amăgeau, zicând: „Să mergem şi să facem legământ cu neamurile care ne înconjoară; că de când ne-am despărţit de ele, multe rele s’au abătut asupră-ne”. Iar acest fel de a vorbi le mergea la inimă şi unii din popor se înghesuiau să se ducă la rege, pentru ca acesta să le dea împuternicire să trăiască după datina păgânilor. Şi au zidit în Ierusalim un gimnaziu, după rânduielile păgânilor; şi-au refăcut prepuţul, lepădându-se de legământul cel sfânt, şi s’au împreunat cu păgânii şi s’au vândut spre a face răul. (Macabei 1, 11-15).”
A face legamant cu neamurile nu inseamna ceva simbolic, doar o raspandire spontana a unui fel de a trai sau o adoptare autohtona, ci, practic, incheierea unor tratate, sau, cum am spune astazi, cererea expresa de a intra intr-un sistem definit de putere si “valori”, un sistem politic, social, cultural complet. Constatam ca paragraful citat se suprapune perfect peste istoria noastra: si noi am constatat dupa prigoana comunista cat de rau ne-a fost de cand ne-am despartit de “neamurile vestului”, si noi am mers la ei (nu ei la noi) si am cerut in genunchi sa ne primeasca in sistemele lor, ravnind la scolile, la civilizatia, la prosperitatea lor… lepadand fara vreo clipire din ochi “legamantul cel sfant”, vietuirea din batrani si propriile noastre valori. Este adevarat ca la amnezia, uitarea si dispretuirea Bisericii si a Traditiei a lucrat din plin si cu arme feroce comunismul. Numai pe fondul defrisarii facute de sistemul comunist a fost posibila aceasta reactie tipica pentru popoarele salbaticite. Ca altadata indigenii din teritoriile nou descoperite, ne-am trezit ca ne sticlesc ochii dupa “carnuri” si “margele de sticla”, dupa toata “civilizatia” care ne facea sa ne simtim teribil de complexati in provincialitatea noastra. Am ajuns astfel sa ravnim dupa “integrarea in UE si NATO” ca altadata evreii dupa imputernicirea de a trai dupa datinile paganilor si de a le fi bine. Astfel, implicatiile acestei tradari sunt dintre cele mai concrete: indepartarea de la modul de viata traditional, de la linia de conduita a batranilor si parintilor nostri inseamna intrarea intr-un circuit de putere politica si de sisteme – inseamna, practic, expunerea totala fata de interesele si scopurile acestora.
In al doilea rand, insasi Biserica Vechiului Testament, de la cele mai inalte niveluri ale sale, se afla in plina apostazie. In functia de arhiereu, cea mai inalta treapta a VT, ajunge, prin inselaciune, un anume Iason. Amanunte aflam in Cartea a 2-a a Macabeilor:
“Dar, după ce Seleuc a părăsit această viaţă şi după ce Antioh, poreclit Epifan, i-a urmat la tron, Iason, fratele lui Onia, a a pus mâna, prin înşelăciune, pe dregătoria de mare preot, făgăduind regelui trei sute şaizeci de talanţi de argint, precum şi optzeci de talanţi de aur dintr’un alt izvor de venituri; pe deasupra, s’a făgăduit cu încă o sută cincizeci, dacă i se va îngădui ca el însuşi să înfiinţeze un gimnaziu şi un efebiu şi să-i înscrie pe cei din Ierusalim drept cetăţeni ai Antiohiei. (2 Macabei 4, 7-9)”
Asadar, Marele Arhiereu, de fapt un tradator si un slujbas al Noii Ordini Elenistice, se angajeaza din plin la eradicarea vechiului cult iudaic si la impunerea noului cult elenistic, globalizant. Important este de remarcat faptul ca acest Iason urmareste sa obtina „privilegiul” de a fi cel prin care se realizeaza toate aceste obiective urmarite si de puterea politica: impunerea noilor centre de cultura (gimnaziile elene, in care se punea accentul pe „cultura” trupului, educatie fizica etc.) si, mai ales, sarcina politica de a inscrie pe cei din Ierusalim drept cetateni ai Antiohiei. Acesta era planul stapanirii politice, si cel mai potrivit pentru punerea lui aplicare nu putea fi altcineva decat un tradator din interior, si inca unul cu prestigiu asa de mare cum era ocupantul scaunului lui Moise. Un rege local ar fi putut sa esueze in acest plan, deoarece poporul evreu nu era obedient la modul absolut fata de regi. Insa Marii Arhierei puteau manipula un rezervor enorm de credibilitate si convingere pentru a desavarsi opera de robire si de inscriere a poporului ales al lui Dumnezeu in ordinea demonica a lui Antioh. In ceea ce priveste inscrierea, aceasta are o dimensiune concreta – inseamna recensamantul populatiei, ceea ce astazi numim “indosarierea” ei si, astfel, „afierosirea” populatiei lui Antioh, tiranul antihristic.
Ne amintim astfel de cuvintele parintilor nostri duhovnicesti care avertizeaza in vremurile noastre asupra faptului ca suntem impinsi spre apostazie chiar de catre mai-marii Bisericii. Vedem cu ochii nostri cat de importanta este pozitia pe care Biserica, prin varfurile sale ierarhice, o ia fata de subiectele sensibile care contravin flagrant invataturii ortodoxe, si chiar mai mult decat atat, care contravin oricarei urme de umanitate si morala. Astfel, lipsa de reactie sau slaba reactie a Bisericii fata de flageluri precum avortul, homosexualitatea, modul de viata nebunesc contemporan nu fac altceva decat sa slabeasca pana la adormire cugetul credinciosilor. Parintele Amfilohie de la Diaconesti a aratat cat de mare poate fi influenta unui patriarh in cadrul poporului ortodox, daca exista intentia ca Biserica sa se opuna fatis acestor sarje demonice dezlantuite asupra societatii noastre. Dar ce face patriarhul si ce fac majoritatea arhiereilor nostri de fapt, vedem prea bine… Tacerea lor este… asurzitoare! Ba chiar uneori se merge pana la ticaloasa complicitate…
Mai mult decat atat, Parintele Gheorghe Calciu, intr-un cuvant extraordinar, a aratat cat de mare este pacatul savarsit de mai-marii Bisericii prin faptul ca au incurajat in cuvant si in fapta si chiar s-au rugat pentru intrarea in UE a Romaniei, a poporului incredintat lor de catre Dumnezeu. Practic, spune parintele, Biserica s-a rugat sa de deschida pentru noi portile iadului. Si asa cum atunci mai-marii nostri, cu singulare exceptii, nu au facut nimic sa trezeasca cugetul poporului, asa va fi, in mod cert, si in vremea antihristului. Pecetluirea se va face cu ajutorul mai-marilor Bisericii, asa cum altadata a fost nevoie de marele arhiereu apostat al evreilor pentru ca acestia sa fie inscrisi in scriptele lui Antioh Epifan.(…)”
Autor: Ioan Bucur
Integral la sursa: http://www.cuvantul-ortodox.ro/vremea-robiei-eleniste-si-a-sfintilor-macabei-semn-puternic-dat-noua-celor-de-pe-urma/#more-3816
Biserica Rusă și-a exprimat ieri sinodal oficial sprijinul pentru propunerea exprimată de Patriarhul Ierusalimului de a fi convocată o consfătuire panortodoxă. Doar Biserica Cehiei și Slovaciei a mai făcut acest lucru oficial.