Detalii organizatorice ale întâlnirii de la Amman; Antiohia duce tratative; Biserica Bulgară nu va participa

Patriarhul Teofil al Ierusalimului a trimis o a doua scrisoare de invitație Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe Locale, în care sunt specificate și câteva detalii cu privire la programul întâlnirii de la Amman.

Unele din lucrurile punctate în scrisoare este faptul că întrunirea de la Amman nu va fi o Sinaxă oficială, ci „o întâlnire frățească ce va înnoi dialogul despre provocările pe care le întâmpină comunitatea ortodoxă în această epocă critică”. Scopul avut în vedere este „să fie cercetată metodologia pentru atingerea scopului comun al dialogului și împăcării cu scopul de a fi păzită unitatea comunității noastre ortodoxe și, chiar dacă această întrunire va conduce la dezbateri pe mai departe în viitor, această întrunire va putea să compună de una singură o bază de lucru pregătitoare”. Cei prezenți nu vor sluji împreună, ci vor participa în duh de frățietate la o conlucrare și rugăciune în comun. Invitații vor fi întâmpinați la Amman pe 25, vor participa la întrunire pe 26 și vor pleca pe 27 februarie. Patriarhia Ierusalimului îi va găzdui pe invitați la hotelul Fairmont pe toată durata șederii lor. Va avea loc și o întâlnire cu Majestatea Sa, regele Abdulah II al Iordaniei.

ΒήμαΟρθοδοξίας: IERUSALIM: Ce a spus Teofil în Sfântul Sinod – «Alianța» cu Patriarhul Antiohiei

În Sfântul Sinod al Patriarhiei Ierusalimului, care a fost întrunit astăzi, vineri, 21 februarie, de către Preafericitul Patriarh al Ierusalimului, kir Teofil, au fost dezbătute diferite chestiuni, fiind cuprins și subiectul aflat în suspensie cu Patriarhia Antiohiei cu privire la Qatar. A fost menționat faptul că, de când cei doi Întâistătători s-au întâlnit la mijlocul anului trecut în Cipru, se derulează un dialog între cele două Patriarhii cu referire la subiect.

Patriarhul Teofil a informat pe membrii Sinodului că în ultimele săptămâni s-a reușit formularea câtorva perspective comune cu Antiohia pentru rezolvarea chestiunii, în timp ce a fost exprimată speranța că vor exista dezbateri mai departe și că se vor încheia cu o soluționare finală.

Preafericitul a spus că Patriarhia Ierusalimului privește la întâlnirea iminentă a Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe de săptămâna viitoare la Amman, în Iordania, cu aspirația că dialogul va fi continuat în scopul unității frățești. Este demn de remarcat că, după cum a ajuns în mediile de informare, anumite Biserici vor trimite delegați la întâlnirea în cauză.

UOJ: Sinodul Bisericii Bulgare refuză să participe la Sinaxa Întâistătătorilor

Pe 21 februarie 2020, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare a publicat pe pagina sa de internet un refuz oficial de a participa la Sinaxa Întâistătătorilor din Iordania.

„Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare anunță că se abține de a veni la întâlnirea de mai sus și, în consecință, nu va trimite reprezentanți la Amman, capitala Iordaniei”, sună mesajul Sinodului. „Sfântul Sinod își exprimă dragostea frățească pentru Preafericitul Patriarh Teofil III al Ierusalimului și respectul său adânc față de Patriarhia Ierusalimului, apărătorul de milenii al Mormântului Domnului”.

*        *        *

Așadar se preconizează că vor participa jumătate din Bisericile Locale: Ierusalim, Moscova, Serbia, România, Cehia și Slovacia, Polonia, iar Antiohia cu probabilitate. Vor fi absente cu siguranță Bisericile de Constantinopol, de Alexandria, Georgiană, Greacă, Bulgară, a Ciprului și Albaneză. Această situație ilustrează criza prin care trece astăzi chiar și la nivel oficial Ortodoxia, încât nici măcar dialog pe temele de maximă importanță nu se poate purta cu ușurință. Totuși nădăjduim și ne rugăm să apară și roade bune și să existe mai degrabă o abordare frontală și fără compromisuri de credință decât o pace lipsită de Duhul lui Hristos.

Principalele modificări ale statutului BOR

Preluăm, fără comentarii de fond, un articol publicat de Basilica.ro în care sunt prezentate principalele modificări (în viziunea oficială) ale Statutului Bisericii Ortodoxe Române. Considerăm că subiectul trebuie să fie de interes pentru creştinii ortodocşi, prin el însuşi, indiferent de intenţii sau de direcţia în care pot fi interpretate modificările actului statutar prezentate mai jos.

Sursă imagine: Basilica.ro

Statutul pentru Organizarea și Funcționarea Bisericii Ortodoxe Române cu toate modificările și completările adoptate de Sfântul Sinod în perioada 2011-2019 a fost publicat în Monitorul Oficial luni, 10 februarie 2020.

Statutul aduce noutăți și reglementări în mai multe arii ale Bisericii Ortodoxe Române. Am selectat 6 aspecte substanțiale din statutul republicat.

  • Alegerea patriarhului

Modificările în ceea ce privește alegerea Patriarhului României se referă la criteriul vechimii și la numărul candidaților. Modificările statutare prevăd că pot candida mitropoliții, arhiepiscopii și episcopii având o vechime de cel puțin 7 ani de slujire ca ierarh eparhiot. (Art. 127, Alin. 1). De asemenea, numărul candidaților stabiliți de Sfântul Sinod prin consultare a fost redus de la 3 (sau 5, în mod excepțional) la 2 (sau cel mult 3).

  • Consistoriul arhieresc

Organismelor centrale deliberative, executive și administrative ale Bisericii li s-au adăugat în noul statut structuri centrale de judecată:

a) Consistoriul Arhieresc Prim, ca instanță de judecare în fond a cauzelor ierarhilor;
b) Consistoriul Arhieresc Ultim, ca instanță de judecare în apel a cauzelor ierarhilor;
c) Consistoriul Superior Bisericesc, ca instanță de judecare în recurs a cauzelor clericilor de mir sancționați cu caterisirea;
d) Consistoriul Superior Bisericesc Monahal, ca instanță de judecare în recurs a cauzelor monahilor clerici sancționați cu caterisirea.

Ultima variantă a statutului (2008) prevedea existența consistoriilor doar la nivel de protopopiate și eparhii. Odată cu introducerea organismelor centrale de judecată au fost create consistoriile arhierești pentru cauzele de judecată ale ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române. Sfântul Sinod este desemnat ca autoritate canonică disciplinară și de judecată centrală a membrilor săi în ultimă instanță. Disciplina clerului este tratată pe larg în Capitolul IV din Statut.

  • Instituțiile Media

Tot ca noutate, textul statutului aduce față de varianta din 2008 reglementări la nivel de înființare sau desființare a instituțiilor media ale Bisericii.

„În scopul păstrării, promovării și apărării unității de credință, a unității vieții bisericești și pentru coordonarea misiunii ortodoxe românești, precum și pentru a evita dublarea cheltuielilor prin acțiuni care se suprapun în același teritoriu, înființarea și desființarea de noi instituții media scrise (reviste, ziare și periodice oficiale) și audiovizuale (radio, televiziune și altele) ale Patriarhiei Române și ale centrelor eparhiale se fac cu aprobarea Sfântului Sinod, la propunerea temeinic motivată a Patriarhului României sau a chiriarhilor eparhiilor din țară și din afara granițelor țării, pe baza unui studiu bine fundamentat misionar și economic”. (Art. 169, Alin. 2).

  • Asociațiile și fundațiile ortodoxe

Modificări sunt aduse și în ceea ce privește asociațiile și fundațiile ortodoxe cu caracter național, dar și „altele decât cele bisericești, care au fondator unic sau membri asociați unități de cult, având conducere proprie formată din creștini ortodocși, și care contribuie la opera misionară, socială, culturală, educativă din Patriarhia Română”. Acestea au obligația de a prezenta Cancelariei Sfântului Sinod, de două ori pe an (primăvara și toamna), rapoarte privind activitatea desfășurată și, o dată pe an, raportul privind situația financiară. Patriarhia Română, poate verifica situația financiară și patrimonială a acestor asociații și adopta măsuri pentru remedierea deficiențelor sau lipsurilor.

„Nu intră în atribuțiile Sfântului Sinod să devină, în fața autorităților de stat, garantul sau reprezentantul organizațiilor neguvernamentale (ONG-uri), chiar dacă unele dintre acestea funcționează cu aprobarea Bisericii; acestea se vor adresa direct instituțiilor de resort în nume propriu, ca fiind dedicate unor activități specifice”. (Art. 16, Alin. 3).

  • Sfintele Moaște

Statutul intrat recent în vigoare prevede că Patriarhul României „aprobă aducerea moaștelor unor sfinți din afara țării, pentru pelerinaj sau în dar, în Biserica Ortodoxă Română”, „aprobă solicitările adresate eparhiilor ortodoxe române pentru pelerinaj cu moaște ale unor sfinți în afara României” și „acordă binecuvântarea (aprobarea scrisă) pentru trecerea moaștelor de la o eparhie ortodoxă română la alta, pentru pelerinaj sau în dar”, cu informarea Sfântului Sinod. Vechiul statut nu conținea norme în această privință.

  • Monahii

Noul statut precizează faptul că „monahii care doresc să plece din diferite eparhii ortodoxe române din țară și din afara granițelor țării pentru a se stabili în Muntele Athos sau în mănăstiri aparținând altei Biserici Ortodoxe trebuie să obțină, în prealabil, aprobarea scrisă a chiriarhului ortodox român de care depind canonic, precum și acordul Patriarhului României, la solicitarea ierarhului aparținând unei alte Biserici Ortodoxe surori”, dar și că „monahii, în virtutea votului monahal al ascultării, nu pot să compară în fața instanțelor judecătorești fără aprobarea prealabilă scrisă a Chiriarhului, inclusiv în cauze de interes personal”.

Statutul BOR aduce noi prevederi și referitor la retragerea clericilor (Articolul 134), la echivalarea gradelor didactice ca grade profesionale în preoție (Articolul 121). De asemenea, statutul interzice clericilor și călugărilor să înființeze sau să facă parte din organizații de tip sindical (s.n. theodosie.ro).

Prezentul  statut  pentru  organizarea  și  funcționarea Bisericii Ortodoxe Române a fost aprobat de Sfântul Sinod în data de 16 decembrie 2019.

update – Acţiunile Guvernului determină declanşarea procedurii de deficit bugetar excesiv

Update: Actualizăm prezentul material cu articolul domnului profesor Cristian Socol, în care acesta explică mecanismele prin care putea fi evitată intrarea în procedura de deficit bugetar excesiv. Constatăm totodată că opiniile acestuia, potrivit cărora deficitul bugetar excesiv este un simplu pretext pentru austeritate, opinii pe care noi le-am preluat într-un articol anterior, au fost pe deplin confirmate de realitatea acestor zile.

Articolul iniţial:

Publicăm, împreună cu câteva precizări proprii, scrisoarea deschisă semnată de domnul Bogdan Iuliu Hossu, Președinte CNS „Cartel ALFA”, în care atrage atenţia privitor la consecinţele nefaste ale politicilor economice adoptate de Guvernul PNL. Scrisoarea survine în contextul în care Comisia Europeană a declanşat procedura de deficit bugetar excesiv cu privire la România, consemnând în raportul publicat faptul că :

„Deficitul preconizat pentru 2019 este peste şi nu apropiat de valoarea de referinţă de 3% din PIB prevăzută în Tratat. Depăşirea nu este considerată a fi nici excepţională şi nici temporară”, se arată în raportul executivului comunitar.

Etapa imediat următoare în această procedură este formularea de către Comitetul Economic şi Financiar a unui aviz cu privire la raport, în următoarele două săptămâni. În esenţă, procedura de deficit excesiv implică o serie de măsuri de supraveghere şi control ale Comisiei Europene privind întregul spectru de politici economice ale Guvernului, după cum reiese din descrierea de mai jos:

PROCEDURA APLICABILĂ DEFICITELOR EXCESIVE (PDE)

Pactul de stabilitate și creștere (PSC) al UE este un ansamblu de norme care reglementează coordonarea politicilor fiscale ale țărilor UE. Obiectivul acestuia este de a proteja soliditatea finanțelor publice și are două componente. Componenta preventivă asigură că politica fiscală a țărilor UE se desfășoară într-o manieră durabilă. Componenta corectivă prevede măsurile pe care ar trebui să le ia țările în cazul în care se consideră că au o datorie publică sau un deficit de buget excesiv. Procedura de deficit excesiv (PDE) este reglementată de articolul 126 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. Aceasta stă la baza componentei corective din SGP.

Țările UE trebuie să facă dovada unor finanțe publice sănătoase și să întrunească două criterii:

– deficitul lor de buget nu poate depăși 3 % din produsul intern brut (PIB);

– datoria publică (datoria guvernului și a agențiilor publice) nu poate depăși 60 % din PIB.

Un program de stabilitate sau de convergență trebuie să includă obiectivul bugetar pe termen mediu (OTM) al țării respective, precum și informații privind modul în care va fi realizat acesta. De asemenea, acesta conține o analiză a efectelor pe care le-ar putea avea asupra poziției fiscale a țării modificările ipotezelor economice principale aflate la baza programului. Programele sunt examinate de Comisie. Dacă nu sunt întrunite criteriile, Consiliul inițiază oprocedură aplicabilă deficitelor excesive (PDE) pe baza recomandărilor Comisiei.

PDE impune țării în cauză să prezinte un plan cu măsurile și politicile corective pe care le va aplica, precum și termenele pentru realizarea acestora. Țările din zona euro care nu respectă recomandările pot fi amendate.

Faţă de aceste împrejurări, considerăm că este salutară scrisoarea Preşedintelui Confederaţiei Naţionale Sindicale „Cartel ALFA”, în care sunt indicate concret câteva dintre iniţiativele discutabile care au fost adoptate de Guvernul PNL, fără consultarea partenerilor sociali.

Sursă imagine: Cartel-alfa.ro

Către: Guvernul României

Domnului Prim ministru, Ludovic Orban,

Ref: Declanșarea procedurii de deficit bugetar excesiv 

 Domnule Prim ministru,

Confederația Națională Sindicală “Cartel ALFA” își exprimă public îngrijorarea față de politica iresponsabilă a guvernului, respectiv guvernelor pe care partidul dumneavoastră și-a asumat să le formeze.

În urma acțiunilor întreprinse în timpul mandatului dumneavoastră, de către unii miniștri, precum Ministrul Finanțelor Publice, fără consultare și dezbatere cu partenerii sociali, România intră nejustificat în procedura de deficit bugetar excesiv.

Această situație este creată cu scopuri politice și nu se justifică în niciun fel prin situația economică a țării, care este în creștere accelerată în ultimii ani. Deficitul a fost împins în sus prin cheltuieli risipitoare sau inoportune (spre exemplu, avansul pentru achiziția de rachete, rambursarea de TVA fără verificare, decontări de plăți pentru PNDL, tot fără o verificare temeinică, plata despăgubirilor pentru frații Micula etc.), în același timp cu lipsa completă a acțiunilor de creștere a colectării și încasării veniturilor la bugetul de stat sau a schimbării politicii fiscale.

Conform Raportului privind situația macroeconomică, care stă la baza bugetului de stat, proiecția veniturilor bugetare pe anul 2020 și pe anii următori este menținută la nivelul de 31% din PIB[1], ceea ce indică faptul că guvernul nici măcar nu își propune să adune mai mulți bani, astfel încât să se ajungă la o proiecție a încasărilor apropiată de media țărilor UE. Pe lângă faptul că nu își propune să atragă mai mulți bani la buget, statul nu reușește să adune nici ceea ce are de colectat în baza legislației fiscale actuale. Încasările la buget din taxe în țara noastră reprezintă numai 27% din PIB, în timp ce în Franța acestea se ridică la 48% sau în Polonia la 31%[2]. (Sursa Eurostat)

Având în vedere că România are o foarte bună performanță în ceea ce privește creșterea reală a PIB, a exportului și a consumului din perioada 2000-2018, veniturile fiscale ar trebui să fie mai mari, nu mai mici.

Insistența pentru menținerea cotei unice, în condițiile în care aceasta și-a dovedit limitele, și care în realitate nu mai este demult “unică” (cu dividentele impozitate 5%, spre exemplu), menține statul în precaritate fiscală, încapabil să asigure finanțarea bunurilor publice de interes general, precum educația sau sănătatea.

Rolul distributiv al statului social, așa cum este prevăzut acesta de Constituția României, nu este realizat. În România, cheltuielile de protecție socială (care includ pensiile) se ridică la doar 11.7% din PIB în timp ce media europeană este de 18,8% din PIB. Deși pensiile reprezintă cea mai mare parte din această cheltuială, totuși în România, ea este mai mică (8,8% din PIB) decât media europeană (10,1% din PIB)[3]Sursa Eurostat

Finanțarea sistemelor publice de protecție socială a fost erodată constant. Spre exemplu, la sistemul de pensii, în ultimele două decenii, cota de contribuții, a fost scăzută cu 10 puncte procentuale (de la 35%, la 25%), din care o parte semnificativă este acum direcționată către sistemul de pensii administrat privat (pilonul II). Guvernul liberal dorește să direcționeze și mai mulți bani în pilonul II, din nou fără un studiu de impact și fără nicio consultare, erodând și mai mult sistemul public de pensii. 

Faptul că nici în al doilea program de guvernare nu apare obiectivul elaborării legii care stabilește mecanismul de plată al pensiilor administrate privat – după toate sesizările noastre privind lipsa de finalizare a construcției legislative a pilonului II – arată că nu interesul cetățeanului este în atenția guvernului, ci doar alimentarea business-ului privat, din contribuții publice.

În concluzie, considerăm că deficitul bugetar creat artificial și politicile publice ale guvernului liberal urmăresc strict scopuri politice și populiste și nu interesul cetățeanului.

In acest sens, solicităm guvernului să înainteze de urgență parlamentului corecții la bugetul de stat pentru a se încadra în limitele impuse de regulile Uniunii Europene, pentru o repartizare rațională a cheltuielilor  publice, precum și măsuri concrete și urgente pentru îmbunătățirea colectării si schimbarii politicii fiscale.


Bogdan Iuliu Hossu

Președinte CNS „Cartel ALFA”

Cristian Socol: Lecţia de macroeconomie. Cum putea evita România intrarea în Procedura de Deficit Excesiv?

În prima parte vom analiza pe scurt ce înseamnă Procedura de Deficit Bugetar Excesiv, iar în ultima parte vom vedea ce se poate face pentru a minimiza costurile unui astfel de proces. În ipoteza în care raţiunea economică învingea raţiunea politică – strict electorală – România putea evita intrarea în Procedura de Deficit Bugetar Excesiv în anul 2020. Voi demonstra acest lucru în partea a doua a analizei.Partea întâi – să înţelegem ce înseamnă Procedura de Deficit Bugetar Excesiv

 Uniunea Europeană reprezintă o formă de integrare avansată a mai multor state eterogene. Pentru a evita problema „pasagerului clandestin” – situaţia în care una dintre ţări ar derapa fiscal bugetar încercând să-şi creeze beneficii aruncând asupra celorlalte ţări costurile, Uniunea Europeană vrea disciplină bugetară. De aceea a inventat Pactul de Stabilitate şi Creştere – un sistem de reguli incluse în două componente – una preventivă şi una corectivă. În partea corectivă, atunci când o anumită ţară membră iese din cadrul regulilor stabilite – de exemplu deficit bugetar efectiv > 3% din PIB şi/sau datorie guvernamentală > 60% din PIB, intră în vigoare Procedura de Deficit Bugetar Excesiv. Se încearcă corecţia abaterii de la regulile fiscal bugetare convenite.   

Etapele sunt simple. Pentru statul membru care nu îndeplineşte regulile, Comisia Europeană fundamentează un Raport de Evaluare privind lansarea Procedurii de Deficit Bugetar Excesiv, trimiţând o Notificare ţării în cauză dar şi Consiliului European, instituţie care trebuie să decidă cu majoritate calificată dacă se lansează sau nu Procedura. Se formulează recomandări statului membru şi se solicită ca în termen de şase luni să se prezinte măsuri concrete de reducere a abaterii de la regulile bugetare. Urmează ulterior un ping pong între Consiliu şi statul membru, primul trimite notificări periodice, statul membru răspunde cu raport de evaluare a efectelor măsurilor luate. Dacă statul membru nu ia măsurile convenite pot exista sancţiuni.

O mică paranteză. Trebuie spus că această Procedură de Deficit Bugetar Excesiv a fost iniţiată şi aplicată mai ales Statelor din Zona Euro pentru că acolo se pot manifesta mai puternic efectul de contagiune, problema pasagerului clandestin, externalizarea costurilor s.a.m.d Pentru ţările non euro din UE, Procedura se aplică prin extensie – adică dacă tot eşti în club şi pe termen mediu vrei să intri în Zona Euro trebuie să respecţi disciplina!

Să revenim. Dacă nu se reduce deficitul într-o perioadă de 1 până la 3 ani, sunt propuse Sancţiuni pentru statul membru. Pentru ţările din zona euro, aceste sancţiuni se impun gradual: garantie – în prima etapă se obligă statul membru să depună un depozit purtător de dobândă de 0,2% din PIB; în a doua etapă, se obligă statul membru la efectuarea unui depozit cu dobândă zero, de 0,2% din PIB. În ultima etapă, acest depozit este convertit într-o amendă ce poate ajunge la maximum 0,5% din PIB. În ultima perioadă, s-a mai propus o sancţiune – suspendarea unei părţi din fondurile structurale şi de coeziune europene.

De la iniţierea Procedurii de Deficit Bugetar Excesiv şi până în prezent, doar pentru două state membre nu a fost iniţiată o astfel de Procedură – Estonia şi Suedia. În rest toate celelalte state membre au încălcat regulile fiscale şi pentru fiecare dintre acestea a fost deschisă şi închisă ulterior Procedura de Deficit Bugetar Excesiv. Detalii aici. 

Din informaţiile publice, nu a fost cazul să se ajungă până la amendarea efectivă a vreunei ţări sau la suspendarea efectivă a fondurilor europene, deşi în cazul unor ţări procesul a fost destul de aproape. Încă ceva, sancţiunile dure din PDE trebuie luate cu unanimitate. România a avut PDE declansată în 2009 si închisă în 2013. Ultima ţară pentru care a fost închisă PDE este Spania, în iunie 2019. Mai adaug că în 2019 disciplina fiscal-bugetară suferă în UE. O singură ţară – Cipru – nu îndeplinea criteriul de deficit bugetar efectiv de 3% din PIB, 13 ţări din UE28 nu îndeplineau criteriul datoriei guvernamentale mai mici de 60% din PIB, 14 ţări din UE28 nu îndeplinesc regula fiscală privind deficitul structural în anii 2018 si 2019 cumulativ, 6 ţări nu îndeplineau criteriul reducerii datoriei guvernamentale spre ţinta de 60% din PIB (7 state membre au beneficiat de o perioadă de tranziţie de 3 ani) şi 16 ţări din UE 28 nu îndeplineau MTO în 2018 şi 2019 cumulativ, adică angajamentul făcut în faţa CE privind atingerea unor deficite bugetare pe termen mediu. Am scris aici. Partea a doua – cum a fost gonflat deficitul şi cum se putea evita depăşirea deficitului bugetar de 3% din PIB

Comisia Europeană evaluează deficitul bugetar pe metodologie ESA – compatibilă şi comparabilă la nivelul statelor UE. În dezbaterea publică internă însă, discuţiile se poartă mai ales asupra deficitului bugetar pe metodologie cash, irelevant dar convenabilă de multe ori din perspectiva comunicării politice. Iată un motiv care arată de ce după deficitul bugetar lăsat de guvernarea anterioară la 2,8% din PIB s-a ajuns la un deficit stabilit la 4,1%, 4,4% şi respectiv 4,6% din PIB – încă o dată, pe metodologie cash. Ce este mai comod din punctul de vedere al comunicării politice decât să împingi în sus deficitul prin risipă majoră pe cheltuieli şi zero acţiuni pe încasarea veniturilor la bugetul de stat şi ulterior să dai vina pe greaua moştenire? Mai ales că trebuia dus puternic în sus deficitul pentru ca în anul următor să dovedeşti „responsabilitatea” reducerii acestuia.

În sfârşit, să plecăm de la datele oficiale – deficitul bugetar pe metodologie cash în anul 2019 a ajuns la 4,6% din PIB. Estimarea privind deficitul bugetar pe metodologie ESA – în funcţie de care ne judecă Comisia Europeană – este de 4% din PIB în aceste condiţii, peste 3% din PIB cât prevede regula bugetară.

Cum putea fi ţinut deficitul bugetar sub 3% din PIB? Ce cheltuieli inoportune / excesive / nejustificate s-au făcut în ultimele 2 luni ale anului 2019? Ce măsuri puteau fi luate pentru colectarea veniturilor la bugetul de stat astfel încât să nu se depăşească deficitul bugetar de 3% din PIB atât pe cash cât şi pe ESA?

Pornim de la Deficit bugetar cash de 4,6% din PIB.

Pe partea de Cheltuieli bugetare scădem 9,5 miliarde lei adică 0,9% din PIB, cheltuieli efectuate în ultimele două luni ale anului 2019 şi care puteau fi raţionalizate / gradualizate / amânate: 1,5 miliarde de lei la capitolul Bunuri şi servicii (din cele 4,3 miliarde lei în plus dintre Rectificarea II şi Execuţia bugetară la 31 dec 2019, în doar două luni); 2 miliarde lei avans rachete (suma putea fi alocată şi în primele 2 luni din 2020); 0,9 miliarde lei despăgubiri proces fraţii Micula (suma putea fi acordată până la sfârşitul lunii februarie 2020); 1 miliard lei despăgubiri ANRP şi creşterea Fondului de Rezervă; 1,6 miliarde lei plăţi pentru PNDL neverificate integral (din totalul de 2,4 miliarde lei plăţi făcute în noiembrie si decembrie pentru acest program – aici chiar Ministrul Dezvoltării a afirmat public că au fost sesizate organele competente pentru plăţi efectuate pentru lucrări inexistente sau exagerate; aici fiecare plată trebuia făcută doar după verificarea drastică a lucrărilor efective); 2,5 miliarde lei din TVA rambursat (din cele 3,5 miliarde lei sume de TVA rambursate în nov si dec 2019 – din nou nu trebuia rambursat TVA fără verificare completă, mai ales în condiţiile în care România este campioană în UE la frauda la TVA).

Pe partea de Venituri Bugetare discutăm despre venituri neîncasate la bugetul de stat în sumă de 7 miliarde lei, adică 0,7% din PIB. Suma de 4,6 miliarde lei reprezintă diferenţa dintre Veniturile bugetare prognozate în data de 28 noiembrie 2019 (a doua Rectificare) şi execuţia bugetară efectivă din decembrie 2019. Mai mult, tot la venituri neîncasate vorbim despre cele din Licitatia 5G – unde conform datelor Consiliului Fiscal discutăm despre o sumă de 2,4 miliarde lei. Nu mai vorbim aici de acţiuni consistente de îmbunătăţire a colectării, reducerea evaziunii fiscale s.a.

Din 4,6% din PIB deficit scădem cheltuieli ce puteau fi amânate de 0,9% din PIB şi venituri neîncasate de 0,7% din PIB şi observăm că deficitul se putea menţine la / sub 3% din PIB.

Încă ceva. Argumentul „Am vrut să plătim toate facturile de la stat către mediul concurenţial” este valid atâta timp cât şi „Mediul concurenţial păteşte datoriile pe care le are la stat”. Ori aici vorbim de asimetrie crasă atâta timp cât arieratele de recuperat la bugetul de stat / BASS / Buget Sănătate / Bugetul de Somaj, de la mediul concurential erau de 20 miliarde lei (2% din PIB) – sunt ultimele cifre statistice publicate de ANAF în Raportul pe semestrul I 2019

Partea a treia – Ce este de făcut?

Problema există deja. Costurile economice si sociale se manifestă. Scăderea perspectivei de rating, împrumuturi pe bandă rulantă, probleme de lichiditate în Trezorerie, incertitudine şi neîncredere. Ne aşteaptă costuri suprapuse cu cele cauzate de criza politică. Încetinirea creşterii economice, potenţiala depreciere a leului, creşterea costurilor de finanţare şi blocarea administraţiei publice pot conduce la pierderi de venituri la bugetul de stat de minimum 10 miliarde lei în anul 2020.

Cum se poate stopa cercul vicios în care s-a intrat ?

La intern, finalizarea ping pong ului politic care aduce efecte negative consistente în economie, un plan de rationalizare a cheltuielilor publice şi măsuri rapide şi consistente de creştere a veniturilor la bugetul de stat.

În plan extern, România trebuie să invoce două lucruri. Primul, accesarea de către România a Clauzei de flexibilitate privind reformele structurale – conform Regulamentului 1466 / 1997 updatat statele membre care transferă de la buget sume către sisteme de pensii private (Pilonul 2 în România) pot beneficia de scoaterea acestor sume din calculul deficitului ESA, în anumite condiţii. României i-ar putea fi redus astfel deficitul ESA pentru 2019 de la 4% din PIB (care corespunde la 4,6% din PIB pe cash) la 3,2-3,5% din PIB. (începând din 2015, patru state membre au optat să facă apel la clauza privind reformele structurale: Italia, Letonia, Lituania şi Finlanda. Şi România a cerut activarea ei în anul 2016).

În plus, decidenţii români ar trebui să propună în cadrul instituţiilor europene următoarele teme de dezbatere: Cheltuielile suplimentare cu înzestrarea militară mai ales pentru ţările aflate la Granita de Est a UE ar trebui exceptate de la calculul deficitului si considerate într-un regim separat? Cheltuielile cu inovarea cercetarea dezvoltarea ar trebuie scoase din calculul îndeplinirii anumitor reguli fiscale? Ar trebui stabilite reguli fiscale separate pentru ţările dezvoltate şi pentru cele în dezvoltare din UE astfel încât să se flexibilizeze marja de investiţii pentru cele din urmă?

Am mai scris. Poate ar trebui implementată şi o reformă a regulilor fiscal-bugetare în UE (aşa cum au cerut cei 8 miniştri de finanţe din Zona Euro). Ar trebui gândită eliminarea actualului sistem de reguli şi introducerea unei noi reguli fiscale – rata de creştere a cheltuielilor primare nominale nu trebuie să depăşească rata de creştere a PIB nominal pe termen lung. Regula privind datoria publică la 60% din PIB şi reducerea ei până la acest procent trebuie să rămână. Rata de creştere a cheltuielilor trebuie să excludă, în afară de dobânzi şi clauza de investiţii, cheltuielile cu inovarea cercetarea dezvoltarea, cele cu sistemele de pensii private dar şi cheltuielile suplimentare cu înzestrarea militară mai ales pentru ţările aflate la Graniţa de Est a UE. Trebuie promovate Consilii Fiscale cu independente, care să colaboreze cu Comisiile de Buget Finanţe din Parlamentele Naţionale, aşa cum prevăd principiile OECD.

Concluzie. Cu un minimum de efort se putea evita intrarea României în Procedura de Deficit Bugetar Excesiv. Repararea daunelor va presupune un efort mai mare, cu costuri mai ridicate. Dar se poate face.

Valeriu Gafencu: Cum se dobândesc pacea și libertatea autentice

Despre pace

– Valeriu, ce este pacea?

Pacea este o taină şi nu se află decât în Hristos, prin Hristos şi pentru Hristos.

– Pacea e în suflete ori în lume, în istorie ori în veşnicie?

– Fiind în Hristos, ea e în toate şi prin toate.

– Poate exista o falsă pace lăuntrică?

– Patimile duc la o stare de împătimire care devine permanentă, dar nu e pace; greşelile duc şi ele la o rătăcire ce se crede atotştiutoare, dar vine o clipă a adevărului şi o astfel de stare dovedeşte o falsă pace; duhul rău poate să-1 îndrăcească pe om până la orbire, dar asta nu e pace, ci robie; eul, orgoliul, tendinţa de dominare tind să ne înşele printr-o pace personală, lipsită de Dumnezeu, dar omul va afla neapărat că e creatură şi nu poate afla pacea decât la Dumnezeu.

– Poate exista pace lăuntrică fără războiul nevăzut?

– Cine nu luptă şi nu învinge patimile şi ignoranţa, acela nu cunoaşte pacea.

– Ce este de fapt războiul nevăzut?

– Întoarce-te în tine însuţi şi vei vedea!

– Poate exista pace lăuntrică fără pace cu oamenii?

– Atâta vreme cât eşti vinovat faţă de oameni, cu voie şi fără voie, cu ştiinţă şi fără ştiinţă, prin omisiune ori prin acţiune, nu poţi fi împăcat nici cu Dumnezeu şi nici cu tine însuţi.

– Ce este pacea lăuntrică în Hristos?

– Este trăirea în Duhul Adevărului, împărăţia Duhului Sfânt în om. Ea necesită discernerea duhurilor şi capacitatea de statornicire în Adevăr.

– Mi se pare greu de delimitat binele de rău.

– De aceea e omul om, om liber, om-împărat, ca să deosebească duhurile. Dacă n-avem discernământ, nu suntem vrednici a fi oameni. Oamenii trebuie să fie sfinţi.

– Pacea e în Lege ori în Har?

– În Har!

– Pacea, atât în inimile oamenilor, cât şi în lume, pare cu totul instabilă!

– Pacea oamenilor depinde de măsura în care ei se găsesc în Duhul Adevărului, este deci înainte de toate o problemă spirituală, chiar dacă ea se manifestă pe plan politic, social, economic, cultural, educativ ori moral. Toate problemele oamenilor sunt probleme de conştiinţă, iar conştiinţa nu-şi află pacea decât în domeniul religiosului. Religiosul este fundamental în istorie.

– Valeriu, pacea este determinată de conştiinţă ori de putere?

– Este o greşeală a accepta pacea puterii fără adevăr. Nu se poate accepta pacea robiei! Nu se poate accepta pacea răului! Satana îţi oferă puterea lui dacă i te închini, dar toată puterea, în cer şi pe pământ, I-a fost dată lui Hristos, deci creştinii nu pot primi pacea ispititoare a lui satan.

– Valeriu, pacea e luptă?

– Pacea izvorăşte din biruinţa binelui asupra răului, fie la nivelul conştiinţei, fie la nivelul istoriei. Aici se află şi sensul războiului nevăzut al asceţilor, şi sensul apocaliptic al istoriei.

– Deci pacea trebuie să fie în necontenită ofensivă?

– Pacea trebuie să fie în ofensivă şi mereu vigilentă. Pacea lui Dumnezeu a coborât prin „ofensiva” întrupării Domnului Hristos şi prin „ofensiva” Duhului Sfânt, ce va lucra în lume până la a doua venire a Lui. Creştinismul este afirmare, căutare, cutezanţă, stăruinţă, muncă, luptă, putere de jertfa. Creştinii nu vor accepta decât pacea lui Hristos, oricât de multe sacrificii li se vor cere.

– Pacea trebuie apărată?

– Unii apără pacea lui Dumnezeu, alţii apără pacea satanei. Dar puterea fiarei apocaliptice va fi nimicită de puterea Mielului.

– Care sunt metodele de luptă creştine?

– În lupta de afirmare, creştinismul este spiritual şi deci liber. În apărare, creştinii sunt obligaţi adesea să răspundă agresorului cu armele lui: David a trebuit să-l ucidă pe Goliat, Sfântul Nestor l-a aruncat în suliţe pe Lie şi a primit mucenicia.

– Suntem pentru pace ori pentru război?

– Există o pace mai nimicitoare decât orice război şi există un război aducător de pace. Cercetaţi duhul care naşte evenimentele şi finalitatea pe care o urmăresc ele şi aşa veţi şti ce este bine de făcut.

– Auzim mereu vorbindu-se despre pace!

– Fiecare putere propune pacea ei, dar toţi sunt ipocriţi, mascând sub noţiunea vagă a păcii propria lor dominaţie.

– Ce-i lipseşte lumii creştine de azi: credinţa, adevărul ori puterea?

– În primul rând e o criză de credinţă; pe fondul ei lumea se situează în afară de adevăr şi din această cauză Dumnezeu a luat puterea din mâinile creştinilor.

– Cum să interpretăm puterea satanică a secolului nostru?

– Dincolo de explicaţiile istorice, sunt altele de structură şi în ultimă instanţă sunt cele spirituale. Structurile lumii acesteia sunt materialist-ateiste, forţele născute din Est tind să sfărâme planeta. Oamenii sunt atât de posedaţi de putere, de materie şi de plăcere, încât se trăieşte halucinant. Dezastrul este iminent, fie pe cale paşnică, fie pe cale militară, din cauza duhului rău care stăpâneşte modul de viaţă al lumii moderne. Lumea are nevoie de suferinţă pentru a se putea reorienta spiritual. Dumnezeu are căile Sale de intervenţie în istorie. Noi nu participăm la acest dezastru, ci suntem trecuţi pe sub tăvălugul lui nimicitor, căci noi mărturisim oamenilor Adevărul. Dar oamenii de azi nu-l pot primi, căci din nou sunt fii ai satanei.

Despre libertate

– Este libertatea o emanaţie a răului?

– Nicidecum. Răul nu există ontologic (ontologie = teoria existenţei). În Dumnezeu nu există rău. Răul este răstălmăcirea libertăţii cu care Ziditorul a înzestrat pe oameni şi pe îngeri, creaturile Lui, cu conştiinţă liberă. Răul începe cu orgoliul lui satan şi cu neascultarea omului.

– Respectă Dumnezeu libertatea omului?

– Prin atotştiinţa Sa, Dumnezeu a respectat ontologic libertatea omului, căci în creaţie a prevăzut naşterea Fiului Său, iar prin atotbunătatea Sa, Dumnezeu s-a făcut Om şi suferă împreună cu noi până ce se va mântui lumea. Natura omului e liberă. Dar libertatea absolută nu e în creaţie, ci în Creator.

– Satana respectă libertatea omului?

– Satana nu cunoaşte lăuntrul omului, dar foloseşte toate mijloacele ca să-l robească pe om, căci el însuşi este rob netrebnic. Nu există libertate în rău.

– Omul respectă libertatea omului?

– Prin egoism şi tendinţa de dominare, omul e lup pentru om; prin virtute şi luminarea harului, omul e Hristos pentru om. Respectarea omului de către om este o problemă a îndumnezeirii oamenilor.

– Ce este eliberarea omului?

– Omul trebuie să se elibereze de tirania păcatului, de tirania naturii, de tirania semenilor săi, de tirania ignoranţei şi, până la urmă, să învingă moartea, iar acestea le poate realiza doar prin Hristos.

– Dar robia ce este?

– Este opusul eliberării, adică robia faţă de patimi, faţă de legile naturii, faţă de om, robia ignoranţei şi, în ultimă analiză, robia morţii.

– Se poate acorda libertate răului?

– Răul are libertate, dar oamenii trebuie să-şi apere libertatea lor, demnitatea lor, integritatea lor, valorile lor, credinţa lor. Libertatea ce o are răul nu e şi îndreptăţire la guvernare, el trebuie înfruntat şi eliminat din lume.

– Poate exista o falsă libertate?

– Dacă poate exista un hristos mincinos, este firesc să existe şi o libertate falsă. Ea poate fi spirituală, politică sau socială. Toate formele de manifestare a libertăţii sunt valoroase numai în Adevăr.

– Care e raportul între libertate şi autoritate?

– În lumea noastră nu poate exista libertate fără autoritate şi nici autoritate fără libertate. Aici ele se află într-un echilibru instabil, numai în Dumnezeu sunt absolute.

– Care sunt criteriile de ordine ale conştiinţei libere?

– În primul rând poruncile lui Dumnezeu, apoi necesităţile naturale şi vitale şi după aceea valorile consacrate de experienţa omenească şi legile stabilite de oameni – dar toate acestea trebuie redefinite şi înţelese în context.

– Care e autoritatea ce dă pondere libertăţii?

– Este evident că omul nu este creatorul şi stăpânul lumii şi al vieţii, că omul singur nu are dreptul să fie stăpânul oamenilor. Numai omul aflat în comuniune cu Dumnezeu, omul îndumnezeit are stăpânire peste lume şi intră în comunitatea universală.

– Fiind oameni liberi şi nedesăvârşiţi, cum vezi problema infailibilităţii (desăvârşirii) omului?

– La nivelul conştiinţei personale, omul este infailibil (desăvârşit) prin certitudinea personală a adevărului, dar cu rezerva tocmai a lipsei sale de infailibilitate (desăvârşire). Deci omul singur nu poate fi infailibil. Numai Hristos a fost Om infailibil.

– Ce este deci libertatea omului?

– E mediul în care se dezvoltă personalitatea umană, e condiţia responsabilităţii umane şi mai este justificarea omului-împărat (care deosebeşte duhurile).

– Care e deosebirea între libertate şi libertăţi?

– Libertatea e condiţia, libertăţile sunt drepturi. Libertăţile definesc şi totodată limitează libertatea. Libertatea e în duh, libertăţile sunt în literă.

– Care este condiţia universului în raport cu omul?

– Universul şi natura au fost concepute ca să corespundă libertăţii omului.

– Este un echilibru uimitor între forţe multiple. Universul material al omului funcţionează la fel cu universul spiritual al omului şi amândouă conduc pe om la Dumnezeu.

– Poate omul să-şi determine singur destinul?

– Ateii materialişti, obsedaţi de plăceri, de dorinţa de dominaţie şi egoism, au creat civilizaţia modernă, care culminează în tehnicitate. Ei au izolat natura umană şi au părăsit poruncile lui Dumnezeu. Încercarea lor de a crea un rai pământesc şi senzual a dat însă greş. Natura se epuizează şi se poluează, devenind improprie vieţii. Tehnica, la rândul ei, are mult mai mari posibilităţi de distrugere decât de construcţie. La toate acestea se adaugă răul cel mai rău: alienarea (tâmpirea) oamenilor. În aceste condiţii, adepţii antropocentrismului (teorie conform căreia omul este centrul universului) modern nu se mai simt stăpâni pe destinele lumii pe care ei înşişi au construit-o. Astfel, lumea alienată, fără Dumnezeu, îşi află pedeapsa propriei ei răutăţi.

– Ce este libertatea în viziunea materialismului ateist?

– O farsă, un fel de manifestare a hristosului mincinos. Determinismul materialist culminează în condiţionarea conştiinţei ca un complex de reflexe condiţionate, prin care omul e terminat ca om, ca personalitate, căci nu mai are libertate şi nu mai are sfinţenie în sine.

– Dar materalismul ateu foloseşte idei-forţă ca: libertate, comunism, egalitate, dreptate, materie, popor, ştiinţă, etc.

– Spiritul şi viziunea materialismului ateu pervertesc toate valorile, căci le pun în serviciul egoismului şi tiraniei. Este dovada că valorile umane nu sunt absolute prin ele însele, ci preţuiesc în funcţie de duhul, sensul şi măsura în care sunt folosite. Numai în Hristos totul e adevărat, bun şi folositor. În afara Lui, totul este dezastru.

– Cum îşi poate afla omul împlinirea?

– Împlinirea omului este în comuniunea cu Duhul Sfânt. Duhul Sfânt e chemat să aducă unitate în diversitate, să aducă ordine în istorie, să aducă sfinţenie în viaţă. Sfinţenia nu e ceva serafic, nepământean şi ezoteric, ci e deschiderea ce o face Hristos spre o lume trăită în Duhul Sfânt.

– Va primi lumea creştină a secolului 20 viziunea libertăţii creatoare şi mesianice?

– Evenimentele tragice prin care trece lumea modernă vor crea condiţiile reîntoarcerii la credinţă. Trebuie să revenim la Duhul Sfânt, la Evanghelie, la forţa apostolică. Avem datoria să strigăm cu toată puterea Adevărul, pocăinţa şi întoarcerea lumii la Dumnezeu. Creştinismul renaşte în cuptoarele de foc şi tortură ale materialismului ateu. Satana va pierde, prin chiar metodele sale de lucru, lumea pe care credea că o va câştiga. Hristos apare limpede ca Mântuitor, ca Mesia, şi va fi urmat cu credinţă de oameni.

Rămas-bun

Sângerând de răni adânci,
De zile fără soare,
De răni ascunse şi puroi,
Cu oasele slabe şi moi,
Stau ghemuit în pat şi mă gândesc
Că în curând am să vă părăsesc,
Prieteni dragi.

Nu plângeţi că mă duc de lângă voi
Şi c-o să fiu zvârlit ca un gunoi
Cu hoţii în acelaşi cimitir,
Căci crezul pentru care m-am jertfit
Cerea o viață grea şi-o moarte de martir.
Luându-L pe Iisus de Împărat,
Năvalnic am intrat pe poarta strâmtă
Luându-mă cu diavolul la trântă
Şi ani de-a rându-ntr-una m-am luptat
Să devin altul,
Un erou,
Om nou.

Şi-am vrut
Neamul să-l mut
De-aici, de jos,
La Domnul Iisus Hristos.
Nu vă-nfricaţi de cei ce-n temniţi vă închid
Şi nici de cei ce trupul vi-l ucid.
De Cel ce viaţa-ţi scoate din robie
Şi fericirea-ţi dă în veşnicie,
De El să-ţi fie frică, turmă mică.

Acum, când văd cât sunt de păcătos,
De mic şi de neputincios,
Că am nevoie multă de-ndurare,
De dragoste, de milă, de iertare,
Că numai Dumnezeu le poate toate
Şi lumea din robie El o scoate,
Devin copil supus,
Sunt umilit
Şi-s fericit.

Din cerul Tău înalt şi prea ales,
Părinte, când mă vei lua la Tine,
Prietenilor mei de pe pământ
Redă-le, Tu, în alb veşmânt
Un suflet care i-a iubit şi i-a-nţeles.
(lipsește ultima strofă)

Fragmente din cartea Ioan Ianolide, Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă, subcap. „Dialoguri cu Valeriu” și „Un om în care via Hristos – Valeriu Gafencu”.

Patriarhia Georgiei refuză să participe la întrunirea de la Amman

Încă din data de 7 februarie Patriarhul Ilia al Georgiei a trimis o scrisoare Patriarhului Teofil al Ierusalimului, prin care îl înștiințează că nu va da curs invitației Sale la întrunirea de la Amman din 25-27 februarie.

Orthodoxia.info: „Nu” și din partea Georgiei la sinaxa Întâistătătorilor de la Amman

Preafericitului Patriarh al Ierusalimului și al întregii Palestine,

Teofil III

Preafericirea Voastră,

Vă salutăm cu dragoste frățească în Hristos și vă informăm că am primit cele două scrisori (nr. 1202 din 12.12.2019 și nr. 53 din 04.02.2020) din partea Voastră, în care ne-ați scris despre invitația ierarhilor întâistătători și a reprezentanților lor la Amman, Iordania, pentru o convocare în legătură cu problemele care s-au iscat între Biserici.

Înțelegem foarte bine că toate eforturile Voastre sunt condiționate de grija Voastră pentru unitate în Biserică și de dorința Voastră de a ajuta să fie vindecate rănile. Se simte din scrisorile Voastre și faptul că nu ați precupețit de a strânge acordul din partea Patriarhului Ecumenic de a participa. În orice caz, de vreme ce el și unii dintre Întâistătătorii de Biserici nu au răspuns pozitiv la invitația aceasta, obiectivul Vostru, care este și dorința noastră, a tuturor, ar putea întâmpina impedimente pe calea realizării lui.

Vă împărtășim poziția și, potrivit cu seriozitatea circumstanțelor prezente și în legătură cu chestiunile problematice, considerăm că o convocare și o discuție reciprocă este foarte necesară. Oricum, deoarece căutăm atingerea rezultatului dorit, ar trebui să aibă loc cu participarea fiecărei Biserici; dar, dacă acest consimțământ nu poate fi atins, ne vom abține să venim la întâlnire.

Trebuie să remarcăm faptul că am fi bucuroși să participăm la orice eveniment organizat în cadrul festivităților religioase sau conferințelor internaționale, după cum am făcut mereu.

Sperăm ca sinaxa Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe, cu binecuvântarea lui Dumnezeu, să fie întrunită și chestiunile, care fac rău unității noastre, să fie evaluate potrivit normelor canonice ale Bisericii. De asemenea, ar trebui să adăugăm aici faptul că ar fi cel mai bine pentru noi toți dacă scopul ar fi fost atins de mult timp.

Ne rugăm pentru voi, pentru pacea Bisericii și unitatea în Hristos.

Fie ca Dumnezeu să vă dea pace și realizări continue în slujirea Voastră înaltă.

Semnează, Catolicos-Patriarh a toată Georgia

*        *        *

În felul acesta, deocamdată și-au anunțat participarea 6 Biserici și tot 6 au refuzat invitația. Patriarhia Antiohiei s-a arătat printre primele dispuse să vină la Amman, ceea ce ar putea ridica numărul celor prezenți la 7 în mod normal. Rămâne încă să fie anunțată public decizia Patriarhiei Bulgare în această privință.

Desigur că organizatorii din spate nedeclarați, dar vădiți sunt rușii. Așadar Patriarhia Moscovei e posibil să fi stârnit reacții de opoziție din partea georgienilor, cu care au conflicte teritoriale. Păcat că interesele ce țin de credință și binele Ortodoxiei nu primează în fața celor particulare.

În orice caz, se pare că problematica autocefaliei ucrainene nu poate fi pusă doar în termeni pro-ruși sau pro-greci, dar nici în termeni foarte principiali. Cu alte cuvinte, credința în esența ei este destul de slabă și certurile pământești joacă un rol mult mai important în gestionarea problemelor bisericești care apar.

Sinodul din Amman. Până acum oficial: 7 Biserici prezente și 5 absente

La invitația Patriarhului de Ierusalim pentru întrunirea de la Amman de la sfârșitul acestei luni și-au anunțat oficial prezența Bisericile Rusă, a Cehiei și Slovaciei, a Antiohiei și a României. Patriarhia Ecumenică, alături de Bisericile Greciei, Alexandriei, Ciprului și Albaniei, formează un bloc separat prin respingerea participării. Pe lângă acestea, se pare că vor participa și Bisericile Sârbă și Poloneză, ceea ce face ca numărul delegațiilor prezente să fie de șapte. Rămâne de văzut ce vor face bulgarii și georgienii. Deocamdată și-au anunțat prezența jumătate din Bisericile Locale.

UOJ: Biserica Ortodoxă Poloneză Church urmează să ia parte la Sinodul Întâistătătorilor din Iordania

Delegația Bisericii Ortodoxe Poloneze va fi condusă de Arhiepiscopul Abel de Lublin și Chełm.

Biserica Ortodoxă Poloneză va participa la întâlnirea pan-ortodoxă ce va fi ținută în capitala Iordaniei pe 25 februarie 2020. UJO a aflat despre acest lucru de la propriile sale surse din Biserica Poloneză.

Din păcate, Întâistătătorul BOP, Preafericitul Mitropolit Sawa, nu va putea ajunge personal la Sinaxă din motive de sănătate, drept aceea a binecuvântat pe Arhiepiscopul Abel de Lublin-Chelm să reprezinte Biserica Poloneză.

Orthochristian: Bisericile Română, Sârbă, Poloneză urmează să participe la Sinodul Ierusalimului din Iordania

[…] În plus, Preasfințitul Episcop Victor de Baryșevka din Biserica Ortodoxă Ucraineană a confirmat astăzi pe canalul său Telegram că Patriarhul Irineu va participa la Sinodul de la Amman, după cum a informat însuși Întâsistătătorul o delegație ucraineană aflată în vizită pe 30 ianuarie.

„Astăzi s-a ținut Sfântul Sinod al Episcopilor din Biserica Ortodoxă Sârbă. Am discutat din nou și am decis să participăm la întâlnirea frățească a Întâistătătorilor Bisericilor Locale în Iordania, care a fost inițiată de Patriarhul Teofil al Ierusalimului. Sper să-l văd/întâlnesc la Amman pe Mitropolitul vostru de Ucraina, Preafericitul Onufrie”, a spus Patriarhul sârb.

* * *

Mai trebuie menționat că Antiohia nu și-a anunțat oficial prezența, ci doar disponibilitatea de a participa.

Așadar se preconizează o întrunire care nu va decide nimic, dar la care se vor trasa foarte probabil direcțiile pe viitor. Deci importanța ei este mare și așteptările pe măsură.

Viziunea corectă a relației istorice oficiale dintre Biserică și stat exprimată de Biserica Rusiei. „Noua Romă” și „A treia Romă” au încetat să mai fie actuale în esența lor

Într-un articol exploziv (Patriarhul Ieremia II a acordat în mod onorific Rusiei denumirea de A treia Romă) pentru actuala stare de conflict dintre lumea bisericească rusă și cea greacă, agenția grecească Romfea dă dovadă de o echidistanță lăudabilă. Publică materiale care dovedesc că nu este o pretenție neortodoxă rusă folosirea conceptului de „A treia Romă”. În plus, sunt vădite reacțiile nestăpânite ale unui ierarh fanariot, Meliton de Filadelfia, care primește un răspuns scris de toată lauda din partea unui episcop rus. Deși materialul de pe Romfea conține și atacul exprimat în scrisoarea Mitropolitului fanariot, precum și alte detalii, redăm mai jos doar răspunsul din partea ierarhului rus, care rezumă chintesența problemei.

Patriarhul Ieremia Tranos al Constantinopolului, care a numit oficial Biserica Rusiei drept „A treia Romă”.

Mitropolitul Chiril de Smolensk și Kaliningrad a trimis ca răspuns scrisoarea cu nr. 4136 cu data de 23 decembrie 2004, al cărei text complet este prezentat mai jos:

«Răspunzând scrisorii Voastre din 27 mai 2004, care se referă la anumite cuvântări care au fost rostite la a 8-a Reuniunea Laică Rusă Mondială, sunt dator mai întâi să exprim nedumerirea mea cu privire la etosul epistolei pe care am primit-o.

Au fost folosite în ea expresii pe care le considerăm nepotrivite pentru o corespondență frățească, d.ex. «aiureli», sunt formulate acuze de fixare într-un «duh anti-creștin», de «aspirații nechibzuite», sunt cuprinse referiri la «concursul duhurilor rele», precum și pretenții controversate «încetați… să semănați vânt» șamd.

Cu frățească dragoste, dar și cu durere adâncă mă simt nevoit să vă informez că în continuare nu vom putea să răspundem la scrisori care utilizează astfel de expresii.

În scrisoarea Preasfinției Voastre s-au strecurat și un întreg șir de greșeli factuale, care evident că se datorează unei informări insuficiente despre cursul Reuniunii.

De exemplu, Protoiereul Milan Gerkas nu este delegat al Mitropolitului de Odiseu și Izmail, după cum menționează scrisoarea Preasfinției Voastre, ci cleric al eparhiei Presof al Bisericii Ortodoxe a Cehiei și Slovaciei.

De asemenea, faceți pomenire de un domn Tupin. Rămâne numai să ghicim că se face vorbire probabil de Domnul A.B. Supin, membru al Prezidiului Comitetului Organizator al Societății istoricilor din Rusia.

Scrisoarea abundă și în alte greșeli, despre care se va face vorbire mai jos.

Vreau să amintesc Preasfinției Voastre anumite date, pe care evident nu le-ați avut în vedere. Reuniunea Rusească Laică Mondială concentrează la ședințele ei delegați din diferite straturi ale societății. Sunt îndreptățiți să-și exprime propriile păreri, care nu coincid mereu cu poziția oficială a Bisericii. Este un forum liber și democratic, de aceea nici Biserica, dar nici statul nu pot să impună vorbitorilor unele sau alte opinii, nici să cenzureze intervențiile.

De aceea, dacă cineva dintre cei care au vorbit a trecut la declarații controversate, corect ar fi fost să ridicați revendicările Voastre împotriva vorbitorului în cauză. La vremea ședințelor Reuniunii, delegații Bisericii Constantinopolului au avut prilejul lor să exprime opiniile lor pe temele în dezbatere, după cum și ceilalți participanți.

Cu toate acestea, Preasfințitul Mitropolit Emanuel de Franța la toastul său de la prânz, care a fost oferit în onoarea delegaților Bisericilor Ortodoxe Locale, a închinat în cinstea intervențiilor și incidental a accentuat în prezența multor martori că, în ciuda faptului că în cursul ședințelor au fost exprimate opinii diferite, chiar și controversate, a fost folositor pentru el să cunoască o gamă largă de opinii, care sunt reprezentate în societatea rusă.

În scrisoarea Voastră ridicați revendicări nu numai împotriva intervențiilor vorbitorilor antici invocați de Reuniunea Laică Rusească, ci și împotriva cuvântului de întâmpinare al Sanctității sale, Patriarhul Alexei. Ca să declanșeze cineva astfel de acuzații, ar trebui să aibă probe serioase, care lipsesc din scrisoarea Voastră. Astfel, scrieți că Sanctitatea Sa, Patriarhul Alexei chipurile «a subliniat locul conducător al Bisericii Ortodoxe Ruse ca „Centru al Bisericii Ortodoxe Mondiale”», precum și că a arătat «voința Bisericii Ruse să-și asume lucrarea de unitate a Ortodoxiei mondiale». La acestea nu se face absolut nici un cuvânt la cuvântarea Patriarhului Alexei despre acest fapt!

Sanctitatea Sa a arătat faptul istoric necontestat că «Moscova s-a remarcat ca unul din centrele lumii ortodoxe». În ce privește slujirea tratarea unității Bisericii, a arătat că «Biserica Rusă… dorește să slujească cauza unității și a progresului comun al popoarelor ortodoxe», fără să afirme că ar vrea să ocupe un rol conducător în acea remediere. Este caracteristic faptul că Sanctitatea Sa a înfierat orice politică de conducere și stăpânire asupra celorlalte popoare. În paralel, cu deosebită recunoștință, Sanctitatea Sa, Patriarhul Alexei a accentuat contribuția Bisericilor grecești și slave de sud la instaurarea creștinismului în Rusia. Primii păstori ai poporului nostru au fost ierarhi din Bizanțul ortodox. Întemeietorul monahismului rusesc, Cuviosul Antonie al Peșterilor, a fost tuns monah la Sfântul Munte. Crucea, analavul și schima monahală pe care le-a dat Cuviosului Serghie de Radonej Patriarhul Filothei Kokkinos al Constantinopolului dovedesc relațiile vii și neîntrerupte între Biserica Rusă și Răsăritul ortodox. Lucrurile sfinte și cuvioase din Sfântul Munte, din Ierusalim, din Constantinopol au fost locuri de închinare iubite de ruși».

Prin urmare, nici o urmă de trecere cu vederea împotriva fraților din Bisericile Locale nu se găsește în intervenția Preasfințitului Patriarh. Dimpotrivă, este recunoscut rolul determinant pentru progresul creștinismului în Rusia.

Chiar și intervenția mea proprie la Reuniune a fost prezentată răstălmăcit. Nu am spus niciodată cele pe care mi le atribuiți: «Biserica Ortodoxă Rusă ocupă de facto un loc conducător între Bisericile Ortodoxe pe motivul mărimii, spiritualității, principiilor morale, tradiției și influenței ei politice». S-a făcut vorbire de faptul incontestabil pe care, Preasfințite, consider că nu-l puneți la îndoială, că «numărul creștinilor ortodocși se ridică la aproape 300 de milioane, din care jumătate și mai mult aparțin de Biserica Rusă». În acestea nicăieri în intervenția mea nu a existat referire la faptul că Biserica Ortodoxă a Rusiei chipurile «exercită influență asupra tuturor Bisericilor Ortodoxe din Balcani, precum și asupra tuturor Bisericilor Ortodoxe care sunt minoritare în alte țări».

Dimpotrivă, s-a făcut vorbire despre faptul că «toate Bisericile Autocefale Locale sunt egale, indiferent de numărul membrilor lor, fie că reprezintă Biserica majoritară, fie minoritară, fie locuiesc în mediu eterodox sau diferit religios». Cuvântarea a subliniat faptul că «exemplul relațiilor reciproce dintre popoare și state în lumea ortodoxă a fost și rămâne idealul slujirii reciproce și nu al dominării unui neam asupra altuia». După cum cunoașteți și Preasfinția Voastră, Biserica Rusă a urmărit mereu în relațiile ei cu celelalte Biserici Locale să aibă drept regulă idealurile dragostei creștine și ale slujirii evanghelice jertfitoare. Tocmai aceste simțăminte au impulsionat pe strămoșii noștri să furnizeze tot sprijinul moral și material fraților de o credință încercați din Răsărit. Mișcați de la sine, rușii săraci au oferit ultimul lor bănuț pentru Sfintele Mănăstiri ortodoxe nevoiașe din Răsărit.

Din aceleași motive, este imperioasă asumarea de către statul rus din nou a poverii greu de purtat de apărare a popoarelor ortodoxe, îndeosebi a celor asuprite de jugul stăpânirii turcești cu mulți ostași ruși care să-și verse sângele pentru eliberarea fraților lor de o credință în Hristos. Toate acele vitejii nu au avut drept imbold dorința de stăpânire, ci simțământul dragostei și compătimirii creștine.

Ne provoacă uimire neplăcerea pe care ați exprimat-o din cauza frazei că rușii sunt «moștenitori ai spiritualității Bizanțului». Dacă expunem mai precis locul acela, cuvântul a fost despre faptul că «noi, rușii, suntem moștenitori ai culturii care menține și promovează cele mai bune idei duhovnicești, filozofice, statale și legislative din Grecia, Rusia, Bizanț».

Deși expresia în cauză subliniază pur și simplu faptul că rușii sunt datori față de culturile menționate, care au exercitat concret o mare influență asupra formării culturii ruse înseși, Preasfinția Voastră invocați din nou în scrisoarea Voastră ideea Moscovei ca a treia Romă. Incidental, ar trebui să cunoașteți cel mai bine poziția noastră pe temă și această poziție niciodată nu a găsit opoziție în Preasfânta Biserică de Constantinopol. Nu constituie o dogmă oficială a Bisericii Ortodoxe Ruse ideea de Moscova a treia Romă. Este demn de menționat că ea există în Carta-Regulament de înființare a Tronului Patriarhal în Rusia, care a fost semnat în 1589 de către Sanctitatea Sa, Patriarhul Ieremia al Constantinopolului.

Cel din urmă, conform Cartei, a dat certificat atribuirea Bisericii Ruse a vredniciei patriarhale în următorul mod: «Deoarece Vechea Romă a căzut din cauza ereziei lui Apolinarie, a doua Romă, care este Constantinopolul, din cauza urmașilor lui Agar, este sub stăpânirea turcilor atei. Propria Voastră mare împărăție a Rusiei, a treia Romă, evlaviosule împărat, a depășit pe toți în evlavia ei și toate împărățiile bine-credincioase s-au unit în a Ta și Tu singur te numești sub cer creștin în lume și între toți împărații creștini». Prin urmare, Preasfințite, primul pe care ar trebui să-l acuzați pentru susținerea ideii de a treia Romă este Patriarhul Ieremia al Constantinopolului.

Totuși considerăm că toate teoriile asemănătoare se datorează poziției politice a Rusiei și Constantinopolului. Aceeași argumentare au demonstrat-o deja Părinții de la Sinoadele II și IV Ecumenice, care au ridicat poziția Bisericii de Constantinopol până la poziția Bisericii Romei: «Tronului Vechii Rome, pentru că acea cetate era împărătească, pe bună dreptate i-au dat Părinții prerogativele. Și, fiind mișcați de același scop, cei o sută cincizeci de episcopi iubitori de Dumnezeu au acordat aceleași prerogative preasfântului tron al Noii Rome, judecând în mod corect că cetatea cinstită cu împărăția și cu senatul să se bucure și de privilegii egale cu Vechea Romă împărătească și în cele bisericești, ca aceea să se mărească în faptă, fiind a doua după aceea» (canonul 28 al Sinodului IV Ecumenic).

Prima Romă și-a păstrat întâietatea chiar și după acordarea egalității Constantinopolului pentru că acolo erau stabilite organele administrației statale în frunte cu însuși împăratul și sfatul, care au jucat un rol determinant în viața cetății până la sfârșitul sec. al VII-lea și nu au rămas numai «cetățenii de grad inferior, săracii, cerșetorii, prostituatele, fanaticii idolatriei, cei condamnați și unii din poporul de rând», după cum susțineți Preasfinția Voastră din vreun motiv oarecare.

Credincioșia față de canoanele Bisericii implică atașamentul de literă, ci și de duhul lor. Nu putem să uităm argumentarea Părinților de la Sinoadele Ecumenice pentru poziția Bisericii Romei sau a Constantinopolului. Considerăm că teoriile despre «Noua Romă» sau «A treia Romă», care au fost s-au ivit în trecut, au încetat să mai fie actuale în esența lor din cauza transformării radicale a situației politice la nivel mondial. În plus, suntem datori, de asemenea, să ne amintim că toată așteptarea creștinilor nu este cetatea pământească, ci Ierusalimul de sus, „care este maica noastră, a tuturor” (Gal. 4. 26).

Având aceasta în minte, Biserica Ortodoxă a Rusiei își construiește relațiile ei cu statul în mod analog, lucru ce și-a găsit expresia în principiile dogmei ei sociale. Astfel, pornim de la principiul încadrării Bisericii în istoria omenească și, de aici, de la legătura și influența mutuală cu statul. În același timp, privim modelul ideal al relațiilor Bisericii și statului în simfoniei, care a fost elaborată în Bizanț.

Acest lucru s-a străduit să-l exprime în trecerea a multe veacuri și Biserica Constantinopolitană în relațiile ei reciproce cu statul roman (v. Principiile dogmei sociale a Bisericii Ortodoxe a Rusiei, III 4). În ce privește realitatea subordonată, primim faptul că «Biserica poate să conlucreze cu statul în chestiuni care servesc binele Bisericii înseși, al persoanei și al societății» (Principiile dogmei sociale a Bisericii Ortodoxe a Rusiei, III. 8).

În paralel, suntem încredințați puternic că «statul nu trebuie să se amestece în viața Bisericii, în administrarea ei, în viața liturgică, în paternitatea ei duhovnicească șamd, după cum și, în general, în funcționarea instituțiilor bisericești canonice» (Principiile dogmei sociale a Bisericii Ortodoxe a Rusiei, III. 3). Experiența istorică atât a Bisericii de Constantinopol, cât și a Romei arată că oricând statul poate să uneltească asupra libertății interne a Bisericii, intervenind în spațiul din afara competenței lui.

Respingem răspicat astfel de complotări și chemăm creștinii «să evite absolutizarea stăpânirii, nerecunoașterea limitelor ei valorii lui curat pământești, temporare și tradiționale, care se datorează prezenței păcatului în lume și nevoii de temperare a lui» (Principiile dogmei sociale a Bisericii Ortodoxe a Rusiei, III. 2).

Preasfințite, ne este greu să răspundem în continuare la acuzațiile care se sprijină pe simțiri și răstălmăcirea cuvintelor și faptelor. În consecință, Vă anexăm textele publicate cu mult timp în urmă în mass media ale cuvântului de întâmpinare al Sanctității Sale, Patriarhul Alexei, la a 8-a Reuniune Rusească Mondială și cuvântarea mea, cu scopul să puteți să le studiați mai bine.

Doresc Preasfinției Voastre tot binele trainic de la Hristos, Dătătorul lor.»

Nota noastră: Suntem conștienți că multe din afirmațiile din acest text sunt adevărate, dar mai puțin cu referire la noi, românii. Textul în sine este valoros mai mult ca reper pentru viitor, dar îndeosebi pentru mărturia legată de atributul onorabil de „A treia Romă” oferit Moscovei.

Patriarhia Română tratează întrunirea viitoare de la Amman ca pe un Sinod legitim, trimițând doar delegați

Deși inițiativa și invitația Patriarhului Ierusalimului au fost spre o convocare a unei Sinaxe a Întâistătătorilor, aceasta se transformă într-un veritabil Sinod Local, la care vor fi discutate problemele arzătoare ale Ortodoxiei de astăzi, în principal schisma ucraineană. Biserica Ortodoxă Română a decis, în ședința de astăzi a Sfântului Sinod, să trimită delegați care să participe la această întrunire, evitând prezența PF Părinte Patriarh Daniel, lucru ce conferă o echidistanță corectă, dar care sperăm să fie, totuși, rodnică duhovnicește, nu doar politicește.

Foto: Basilica.ro

Basilica: Primele decizii luate de Sfântul Sinod în acest an: Comunicat

[…]În legătură cu invitația Preafericitului Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului, adresată Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române de a participa, în perioada 25-27 februarie 2020, la întâlnirea fraternă de la Amman, Iordania, „Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a reiterat hotărârea sa nr. 3668, reluată în hotărârile nr. 9156/2018 și nr. 180/2019, și anume ca Patriarhia Ecumenică și Patriarhia Moscovei să reia dialogul pentru a ajunge, cât mai curând posibil, la o soluție, în problema autocefaliei Bisericii Ortodoxe din Ucraina, pentru a nu se adânci polarizarea celor două tabere adverse: una a Bisericilor Ortodoxe pro-Constantinopol și cealaltă a Bisericilor Ortodoxe pro-Moscova.

De asemenea, Sfântul Sinod a precizat că este de acord cu acordarea autocefaliei întregii Biserici Ortodoxe din Ucraina (nu doar a unei părți), însă aceasta se poate realiza numai prin înțelegerea dintre Patriarhia Ecumenică și Patriarhia Moscovei și prin consens panortodox.

Iar, pentru a nu se interpreta că întâlnirea de la Amman, inițiată de Patriarhia Ierusalimului, ar fi o Sinaxă a întâistătătorilor Bisericii Ortodoxe, la respectiva întâlnire fraternă la care se vor discuta modalități de reconciliere și de restabilire a comuniunii euharistice între unele Biserici Ortodoxe autocefale surori, Sfântul Sinod a hotărât ca Biserica Ortodoxă Română să nu fie reprezentată de Patriarhul României, ci de o delegație a Patriarhiei Române.

Această participare a Bisericii Ortodoxe Române la întrunirea fraternă de la Amman este motivată de faptul că toate Bisericile Ortodoxe autocefale au responsabilitatea de a conlucra pentru menținerea, apărarea și promovarea unității dogmatice, canonice și euharistice ortodoxe, potrivit Evangheliei lui Hristos și Sfintelor Canoane Ortodoxe”.

* * *

Comunicatul de mai sus poate fi interpretat ca fiind unul de bun augur, deși în el se găsesc unele sugestii contradictorii. Nu se înțelege de ce se evită interpretarea întâlnirii de la Amman ca fiind o Sinaxă a Întâistătătorilor Bisericilor Locale. Prezența Patriarhului sau a unei delegații oricum va responsabiliza întreaga Biserică Ortodoxă Română față de viitoarele decizii. În felul acesta, se conferă, de fapt, o greutate mai mare întrunirii de la Amman, care nu va fi doar o întrunire a Întâistătătorilor, ci un Sinod Local în toată regula, ca multe altele care au avut loc în vechime.

Scopul declarat în subsidiar al participării române anunțate este de a „discuta modalități de reconciliere și de restabilire a comuniunii euharistice între unele Biserici Ortodoxe autocefale surori”. Acestea nu pot fi altele decât Biserica Rusă față de Bisericile de Constantinopol, Alexandria și Grecia. Altfel spus, partea română dorește împăcarea, nu vreo adâncire a rupturii, care totuși nu pare exclusă pe termen mediu.

Partea îmbucurătoare este reprezentată de ultimul aliniat, în care este menționată „responsabilitatea de a conlucra pentru menținerea, apărarea și promovarea unității dogmatice, canonice și euharistice ortodoxe”. Deși formularea este cam prea birocratică, totuși ea exprimă o datorie pastorală esențială și de care duce mare lipsă Ortodoxia contemporană. Așadar, prin această expresie, este exclusă, în mod normal, orice preconcepție și obligă la respectarea „Evangheliei lui Hristos și a Sfintelor Canoane Ortodoxe”.

Prin urmare întrunirea de la Amman ar fi un pas important, de la care sperăm o revitalizare mult dorită a Bisericii Ortodoxe și o ridicare atât din schisma ucraineană, care a atins mai multe Biserici Locale, cât și din erezia ecumenistă, care este o plagă cu mult mai puternică. Altfel este posibil să asistăm la un Sinod în care sunt urmărite simple interese naționaliste, nu puritatea credinței ortodoxe, de care fac caz în special rușii în ultima vreme.

Nu în ultimul rând, pentru că ne considerăm mădulare mărunte ale Bisericii, dar vii, îndemnăm la rugăciune ca Dumnezeu să întoarcă lucrurile înspre cer în ciuda tuturor piedicilor pământești sau demonice.

Este confirmată neoficial întrunirea panortodoxă preconizată la Aman. Sinodul cipriot o ignoră. Ce decizie va lua Sinodul BOR?

Romfea.gr: În mod normal, întrunirea panortodoxă va avea loc în Iordania

În Iordania se vor afla Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe Locale după convocarea Patriarhului Teofil al Ierusalimului la întâlnirea panortodoxă.

Cu toate că inițiativa Patriarhului Ierusalimului nu a găsit multe acceptări pozitive, există Întâistătători care s-au arătat dispuși să călătorească în final la Aman.

Este de menționat că Întâistătătorul Bisericii Sionului, prin această inițiativă, accentuează faptul că exprimă îngrijorarea lui pentru păstrarea unității.

Mitropolitul Ilarion de Volokalamsk, vorbind astăzi reporterilor la Roma, a menționat că Patriarhul Chiril al Moscovei se va deplasa în mod normal în Iordania. De asemenea, Președintele Relațiilor Externe din Patriarhia Moscovei, a declarat că Patriarhul Ierusalimului a trimis și a doua scrisoare prin care cheamă din nou pe Întâistătători să participe. Comentând refuzul Patriarhului Ecumenic Bartolomeu pentru întâlnirea în discuție, Preasfințitul a subliniat: „Patriarhul Bartolomeu nu arată nici o dorință să soluționeze problema pe care el însuși a creat-o, în vreme ce se străduiește să convingă Bisericile să recunoască fărădelegea lui”.

Conform unor informații ale Romfea.gr, data probabilă al întâlnirii panortodoxe se pare că a fost hotărâtă 25 februarie.

În final, în ce privește informațiile care se referă la incomodările Ministerului de Externe al Greciei cu referire la inițiativa Patriarhului Teofil, unii demnitari accentuează faptul că așa ceva nu se poate, de vreme ce Min. de Ext. ține distanță de chestiunile bisericești (probabil acest ultim paragraf se referă la sfaturile adresate de Președintele Greciei Patriarhului Ierusalimului într-o întâlnire recentă din luna ianuarie în Israel, n.tr.).

Precizăm că informațiile din articolul de mai sus sunt credibile pentru că în general astfel de informații pe surse date de agenția Romfea s-au adeverit.

Pe de altă parte, astăzi, 12 februarie, s-a întrunit Sfântul Sinod al Bisericii Ciprului sub președinția Arhiepiscopului Hrisostom. S-au discutat doar două puncte: 1. o dare de seamă și o discuție asupra dialogurilor inter-ortodoxe, inter-creștine și inter-religioase care au avut loc și 2. subiecte economice. Așadar, în mod curios, nu a fost luată în discuție participarea la Sinodul preconizat să aibă loc la Aman la chemarea Patriarhului Ierusalimului.

Făcând un bilanț, doar Biserica Rusiei și a Cehiei și Slovaciei și-au anunțat până acum oficial participarea după hotărâri în Sinoadele lor interne, iar Patriarhul Antiohiei s-a arătat deschis în această direcție. Patriarhia Ecumenică, a Alexandriei, Biserica Greciei, Albaniei și a Ciprului au refuzat public participarea, iar celelalte Biserici Locale nu s-au pronunțat încă.

În ce ne privește pe noi, românii, suntem interesați, după cum formulează și cei de la Activenews, ce răspuns va da Sinodul BOR la invitația Patriarhiei Ierusalimului. „Sinodul BOR va trebui să dea și el un răspuns, care va fi a doua luare de poziție a BOR în această problemă, după recunoașterea de către Patriarhia Ecumenică a autocefalilor. … Roadele actului Patriarhiei Ecumenice nu sunt cele ale unității, ci cele ale dezbinării. … BOR mai are un motiv pentru care nu se poate ralia poziției Patriarhiei Constantinopolului”, anume atitudinea românilor din partea de Bucovina din teritoriul actual ucrainean. „De asemenea, recunoașterea autocefalilor ar duce la ruperea comuniunii cu o foarte mare parte a românilor din Republica Moldova, care țin, juridic, de Patriarhia Moscovei. A participa la întâlnirea din Iordania ar fi un act de mare curaj al BOR, în condițiile în care Patriarhia Constantinopolului este sprijinită în implicarea din Ucraina de către SUA, iar Washingtonul este direcția în care politicienii români privesc cu teamă și jind ca spre Bruxelles. Probabil că, din prudență, având în vedere situația din țară, dar și pentru menajarea Patriarhiei Ecumenice, acest lucru nu se va face. Însă un nou apel la întâlnirea panortodoxă este necesar.”

Desigur că există la mijloc multe calcule de politică (bisericească), dar în toate ar trebui să primeze conștiința în fața lui Dumnezeu, adică urmarea regulilor autentice ale Bisericii, nu eschivarea corectă politic de la asumarea unei responsabilități imense în fața lui Hristos. Doar mărturisitorii sunt scriși în cartea vieții, iar de cei care se rușinează de Evanghelie de dragul unor calcule sau frici lumești se va lepăda și Însuși Hristos. Desigur că decizia este a sinodalilor, dar noi așteptăm și avem curajul să așteptăm ca ea să fie una care să țină cont de legile și necesitățile duhovnicești, nu de cele pământești. Avem în vedere situația de schismă care tulbură în principal Ucraina, dar care are implicații la nivel panortodox, generând o rană foarte puternică în trupul Bisericii. Suntem conștienți de implicațiile și intruziunile puternice politice, dar acestea ar trebui privite pe planul doi, în urma diviziunilor de natură bisericească și duhovnicească.

Arhiepiscopul Albaniei refuză participarea la Sinodul viitor convocat la Aman

Cu toate că Arhiepiscopul Anastasie a fost mereu în favoarea convocării unui Sinod care să soluționeze problema ucraineană, totuși nu este de acord ca acesta să fie convocat de altcineva decât de Patriarhia Ecumenică. Prin această poziție a sa surprinzătoare, se conturează o diversitate și antagonism tot mai mari în Ortodoxie. Deși a avut curajul să-l înfrunte pe Patriarhul Bartolomeu prin scrisori deschise, nu acceptă să facă pasul spre o rezolvare sinodală. Rămâne pe mai departe confuzia cine și în ce condiții poate convoca un Sinod Ecumenic în Biserică: doar Patriarhul de Constantinopol sau și oricare altă Biserică autocefală?

Scrisoarea Arhiepiscopului Albaniei către Patriarhul Ierusalimului

Tirana, 8 ianuarie 2020

Preafericite și dumnezeiesc Patriarh al Sfintei Cetăți a Ierusalimului și a toată Palestina, foarte iubite și dorite frate și împreună-slujitor în Hristos Dumnezeu Teofile, salutăm cu deosebită plăcere pe Preafericirea Voastră dumnezeiască, îmbrățișându-vă în Domnul.

[Noi] am studiat cu atenție Scrisoarea Preafericirii Voastre dumnezeiești din 12 decembrie 2019 prin care chemați pe Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe Autocefale la o «întâlnire frățească în iubire» în Iordania la sfârșitul lui februarie a.c. Nu încetăm că cugetăm, după cum am stipulat în scris public de la începutul anului trecut, că: «Aliniindu-ne la duhul despre sinodalitate al Sfântului și Marelui Sinod, Biserica Ortodoxă Autocefală din Albania adresează o caldă chemare ca Patriarhia Ecumenică, care valorifică prerogativa prin excelență de coordonare a Bisericilor Ortodoxe, să convoace cât mai curând posibil o Sinaxă sau un Sinod Panortodox, cu scopul de a fi prevenit pericolul evident al creării unei schisme dureroase, care amenință credibilitatea Ortodoxiei și mărturia ei credincioasă în lumea contemporană» (Scrisoare către SS Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, 14 ianuarie 2019).

Și, de asemenea, în «Apelul-implorare pentru depășirea polarizării bisericești», care a fost trimis pe 20 noiembrie 2019 către toți Întâistătătorii, am reluat: «Inițiativa pentru aplicarea tratamentului noii realități aparține fără îndoială Patriarhiei Ecumenice. Dar toate Bisericile Autocefale, toți ortodocșii fără excepție purtăm responsabilitatea de a contribui la împăcare».

Totuși propunerea Voastră pentru întâlnirea în Iordania, după cum este evident, în loc să contribuie la îmbunătățirea unității, va complica și mai mult procesul tămăduitor care se impune.

De aceea nu putem să participăm la întâlnirea propusă.

Dorind ca «Hristos, Dumnezeul nostru, Care S-a arătat» să conducă pe cei ce au o răspundere deosebită în Biserica Lui, «pe care a câștigat-o prin Sângele său» la căile împăcării și păcii, semnăm cu toată cinstea și dragostea adâncă în Hristos Dumnezeu, Care S-a arătat și a luminat lumea.

Al Preafericirii Voastre dumnezeiești
iubit frate în El,
† Anastasie
Arhiepiscop de Tirana, Dirahio și a toată Albania

Nota noastră: Remarcăm că în spatele acestor reacții este invocat „duhul despre sinodalitate al Sfântului și Marelui Sinod”, duh care se pare că duce la diviziuni cel puțin în Ucraina, dar și la nivel panortodox. După cum bine a fost remarcat, ipocrizia este maximă în privința întâlnirii la nivel ecumenic: Sinodul din Creta a putut fi ținut fără să existe împăcare și comuniune între Ierusalim și Antiohia pe subiectul regiunii Qatar, dar întrunirea din Iordania este considerată de Patriarhul Bartolomeu imposibilă fix pentru același motiv al dezbinării prezente.

Oare către ce fel de sinodalitate conduce Sinodul din Creta? O fi una de durată sau temporară, care să facă locul la ceva și mai rău? Putem accepta un soi de pace a Bisericii în care nu se caută rezolvarea problemelor care apar?

De asemenea, Arhiepiscopul Albaniei declară că întrunirea preconizată în Iordania va complica în mod evident situația. Totuși este limpede că pentru organizatori nu este atât de clar acest lucru. Și cred că nici pentru credincioșii imparțiali.

Translate page >>