Un subiect care stârnește interesul greșit, dar și consternarea unor credincioși este cel legat de așa-zisul Super-Memorandum adoptat în 2014. Câteva precizări pe această temă vor pune în lumină faptul că trebuie să fim precauți și să nu ne încredem în astfel de documente pentru a nu fi manipulați, direcționați spre ținte false, bulversați și să pierdem astfel din vedere adevăratele mize și amenințări la adresa credinței și sufletului nostru.

Adevărul (TRUTH) sub care se ascund minciunile (LIES)
Foto: M-rea Pantocrator (Melisohori)

Răspunsul Mitropoliților Neofit și Varnava la textul Super-Memorandumului

În răstimpul ultimului an circulă pe internet (pagina «ΑΠΟΚΑΛΥΨΙΣ=APOCALIPSA», în data de 14.08.2014) un text revelator – după autorii lui –, cu titlul SUPERMEMORANDUM (data publicării: 14 august 2014), în care sunt implicați oameni politici și bisericești, că au semnat chipurile o înțelegere la Strasbourg (25-29 iunie 2014) referitoare la subiecte politice, religioase și bisericești.

Ca reprezentanți ai Republicii Cipru și ai Bisericii Ciprului, în textul în cauză sunt publicate în mod repetat numele Mitropoliților Neofit de Morfu și Varnava de Trimitunda. Amândoi Mitropoliții declarăm responsabil că niciodată nu am participat la ședințe de acest fel și, cu mult mai mult, niciodată nu am semnat cele ce se referă, cele care se opun credinței ortodoxe și conștiinței noastre arhierești. Cele scrise în numitul Supermemorandumul acesta sunt opinii ale oamenilor Noii Ordini Mondiale, față de care noi suntem diametral în opoziție.

Tot textul inacceptabil este lipsit de adevăr și orice implicare a numelor și semnăturilor noastre este cu totul ireală, nefondată și condamnabilă.

Redactorul și cei care, împreună cu el, propagă textul în cauză au singurul scop să lovească Biserica Ortodoxă, chiar dacă se auto-declară drept fii autentici ai Bisericii lui Hristos.

Mitropoliții:
✝Neofit de Morfu
✝Varnava de Trimitunda
10 iunie 2015.


Această declarație comună a Mitropoliților de mai sus este veche, din 2015, publicată pe site-ul oficial al Mitropoliei de Morfu, după cum se poate observa. Ei recunosc că textul Super-Memorandumului este pe linia mondialiștilor și este spre compromiterea Bisericii, fără a intra în detalii. Nu se pronunță dacă este autentic sau nu, dar evident că un document care conține semnături ireale este fals și inutil să fie luat în considerare.

Se pare că textul a apărut inițial în limba engleză pe site-ul ΑΠΟΚΑΛΥΨΙΣ în data de 14 august 2014, tradus în grecește și apoi a fost retras în mai puțin de o lună. Practic a fost aruncat pe piață neasumat și preluat după aceea de alții, fără să fie cunoscute împrejurările în care a fost alcătuit și semnat.

În plus, un articol apărut pe site-ul editat de M-rea Pantokrator din Melisohori, Grecia respinge autenticitatea acestui Memorandum, împreună cu altul care ar fi fost semnat la Busan, la Adunarea CMB (2013). Deși conține multe adevăruri, totuși nu sunt suficient de multe, iar planificarea și datele puse în discuție sunt neautentice și improbabile. Există și detalii care stârnesc neîncrederea:

1) dacă cel ce le-a publicat ar fi avut dovada existenței lor, ar fi trebuit să prezinte poze, cum au procedat cei de la Wikileaks sau Ed. Snowden;

2) unii dintre semnatari nu au legătură cu ecumenismul și acțiunile anti-ortodoxe. Mitr. Timotei de Bostra nu are nici o implicație în ecumenism sau în relațiile externe ale Patriarhiei Ierusalimului de cel puțin 15 ani. La fel, nici Mitr. Varnava nu este un promotor al ecumenismului sau secularismului, ci dimpotrivă. Adăugăm că despre Mitr. Neofit cu greu se poate spune că ar fi fost de acord cu asemenea planuri.

Există un război informațional și un mare pericol ne pândește dacă ne luăm după informații neverificate și să trecem cu vederea pe cele care se petrec sub ochii noștri. Fie că Super-Memorandumul este o invenție a unor extremiști, fie o diversiune a celor care chiar au în vedere lucrurile menționate, nu avem nici un beneficiu din a da atenție la astfel de surse. E posibil să fie la mijloc și tactica de a pune în discuție lucruri grozave, exagerate, pentru ca mai apoi să fie făcută „concesii” pe placul atât al celor ce au ridicat miza, cât și al oamenilor de rând, mulțumiți că nu se ajunge așa de rău cum s-a prezentat inițial. În orice caz, discernământul duhovnicesc ne spune că sunt prea multe lucruri contradictorii și insuficient fundamentate și că dușmanul este în altă parte, aceasta nu este decât o diversiune.

Translate page >>
5
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x