După ședința extraordinară de astăzi a Sinodului Bisericii din Cipru, a fost transmis un Comunicat oficial cu privire la măsurile de combatere a coronavirusului. Imediat, Mitropolitul Neofit a emis un comunicat oficial prin care își exprimă poziția sa diferită față de recomandarea vaccinării.

Către pliroma creștină a Sfintei noastre Mitropolii de Morfu

Iubiți copii întru Domnul,

Prin prezenta, aș vrea să informez pliroma bine-credincioasă a Sfintei noastre Mitropolii de Morfu, dar și ai Bisericii Ciprului, mai larg, cu referire la comunicatul Sfântului Sinod al Bisericii Ciprului după ședința ei extraordinară de astăzi (1/12/2020) cu tema pandemia de coronavirus, că recomandarea care include vaccinarea credincioșilor nu este o decizie unanimă a membrilor Sfântului Sinod, cum s-a comunicat. Și aceasta pentru că la Sinodul de astăzi ne-am adunat să fim informați pe temă de un grup de specialiști doctori/epidemiologi, dar nu ni s-a cerut să exprimăm o opinie și să adoptăm o poziționare oarecare.

De aceea, exprim public dezacordul meu față de comunicatul în discuție, care recomandă credincioșilor să se vaccineze pentru boala de coronavirus și păstrez rezervele mele cu privire la recomandările și acțiunea anumitor vaccinuri, pe care le-au pregătit și le pregătesc marile industrii farmaceutice.

Mai mult, consider că această stimulare spre vaccinare a fost forțată pentru că duce la acceptarea vaccinurilor din prima fază, pentru care nu cunoaștem nici conținutul, nici acțiunile și care este posibil să conțină material artificial genetic – și nu material artificial uman, cum am scris la început și mulțumim oamenilor de știință de biologie moleculară care ne-au corectat – și să inducă astfel efecte secundare în organismul uman, după cum semnalează argumentat anumiți oameni de știință.

Cu multe urări de bine în Domnul

†Mitropolitul Neofit de Morfu

Sfânta Mitropolie de Morfu, 1 decembrie 2020

Reacția IPS Neofit față de Comunicatul Sinodului este punctuală și destul de reținută probabil pentru a păstra unitatea și a nu provoca mai multe dezbinări și mai adânci. Însă întregul mesaj de după ședința de astăzi este sfidător și trimite către alte concepte decât cele ortodoxe. Redăm mai jos o descriere a lui și traducerea unor paragrafe esențiale:

Comunicatul Ședinței Extraordinare a Sfântului Sinod (din 1 decembrie 2020)

Sfântul Sinod, reunit astăzi, 1 decembrie, „unind strigătul de durere al poporului și pătimind împreună cu el din cauza bolii infecțioase care s-a ivit, care aduce nenorocire în toată omenirea”, a chemat trei medici care să informeze cu privire la pandemia de coronavirus. Aceștia sunt dr. Petros Karaiannis, Profesor de Microbiologie/virusologie moleculară, dr. Elpidoforos Sotiriadis, Profesor Suplinitor de Epidemiologie și Sănătate Publică, și dr. Gheorghios Krasias, Profesor de Medicină Moleculară. Aceștia au primit întrebări și au dat răspunsuri fiecărui arhiereu sinodal.

Boala, indiferent de locul și modul ei de transmitere, a fost îngăduită de Dumnezeu pentru motive pedagogice. „Ea ne reduce, prima dată, egoismul și ne conduce la cunoașterea limitelor noastre. Este un fapt că omul, folosind logica și posibilitățile lui, a avut succes de multe ori în viața lui. Totuși acest progres a contribuit adeseori la apostazia de la Dumnezeu și la aroganță. A crezut omul că poate toate și toate îi sunt îngăduite. Astfel că vine un micoorganism, un virus nevăzut să-l aducă cu picioarele pe pământ și să-i arate limitele lui.”

„Apoi pandemia acționează și ca o provocare pentru om să-și dezvolte posibilitățile. Dumnezeu nu a creat pe om ca o ființă fără de voință. L-a creat «după chipul Său­», dându-i câteva din semnele Sale distinctive, cum este rațiunea, libertatea și situația de astăzi îl impulsionează pe om spre noi cercetări și îl silește să lucreze pentru pregătirea unor noi medicamente și a unor noi vaccinuri ca să fie interceptată boala.

La acest efort al omului vine în ajutor și Dumnezeu. Sfânta Scriptură expune multe pilde în care Dumnezeu completează ceea ce nu pot oamenii să realizeze.”… Între aceste eforturi și completări de la Dumnezeu se cuprinde și datoria noastră de a păzi măsurile pe care le stabilește statul și serviciile sanitare. „Biserica recomandă aceasta fără rezerve. Ne limităm de bună voie libertatea și drepturile noastre, chiar și pe tema mersului la biserică, ca să putem să ne protejăm atât pe noi, cât și pe concetățenii noștri și să putem să ieșim din restricții cât mai curând posibil.

Cât privește subiectul dumnezeieștii Împărtășanii, poziția Bisericii este statornică și clară. Trupul și Sângele lui Hristos nu transmit nici o boală. Acest fapt este demonstrat de viața și de practica de secole a Bisericii. Va urma să împărtășească în același mod tradițional care se face și astăzi, păstrând toate dispozițiile principiilor sanitare pentru distanțarea dintreolaltă și prevențiile personale.

Sfântul Sinod, fără să neglijeze rezervele unora față de compoziția și acțiunea anumitor vaccinuri pe care le pregătesc marile industrii farmaceutice, dar și fără să îmbrățișeze conspiraționismul care se dezvoltă în jurul acestui subiect și pentru că a ascultat cu atenție pe oamenii de știință specialiști pe care i-a chemat pentru aceasta, a decis să recomande credincioșilor să se vaccineze câtă vreme un anumit vaccin este recomandat de Serviciile Medicale de Sănătate ale statului. Nu este posibil să atribuim interese de orice fel Serviciilor Medicale de Sănătate ale statului decât numai îngrijirea pentru sănătatea poporului.

Desigur, nimeni nu va fi forțat să se vaccineze, totuși va trebui ca și cei care decid să se vaccineze să nu-și îngreuneze conștiința cu prejudecăți neîntemeiate și neștiințifice.

Scopul nostru al tuturor va trebui să fie să nu plângem alte victime și să fie înfruntată eficient cât mai curând pandemia.”

În final, este amintit tuturor să se roage și să se pocăiască pentru ca Dumnezeu să ne izbăvească de boală.

Sfânta Arhiepiscopie a Ciprului,
01 decembrie 2020.

Ipocrizia Comunicatului este vădită în primul rând de mesajul IPS Neofit. Practic, sinodalii nu au luat nici o decizie, ci le-a fost servită una de-a gata și prezentată publicului ca fiind adoptată în ședință.

Se încearcă o justificare teologică pentru o nouă gândire sociologică prilejuită de virusul corona. Totuși contradicțiile interne sunt izbitoare. Pe de o parte independența omului l-a dus la depărtarea de Dumnezeu, pe de altă parte acum trebuie să meargă mai departe pe același drum independent al propriilor puteri, să inventeze medicamente și vaccinuri care să-l salveze. Păi, dacă drumul acesta este greșit și apostat, ar trebui părăsit, nu perseverat în el. Mai mult, Dumnezeu este prezentat ca și conlucrător cu vacciniștii, completează ce nu pot ei face, deși nu există nici un singur indiciu că ar fi El implicat cu ceva în vaccinare. Dimpotrivă, folosirea unor țesuturi de la fetuși, fapt recunoscut și demonstrat în mai multe rânduri, nu este deloc compatibilă cu voia și conlucrarea lui Dumnezeu.

În plus, caracteristica omului de a fi creat după chipul lui Dumnezeu nu constă în a reacționa la boli inventând vaccinuri sau tratamente noi. Este și aceasta o manifestare a minții umane făcute după chipul Creatorului, dotată cu inteligență și înțelepciune, dar nu e principala trăsătură. Pe lângă rațiune, chipul lui Dumnezeu din noi constă mai ales în dragoste, bunătate, dreptate, conștiință, morală și înțelepciune. Rațiunea ca instrument independent, mecanic, folosită strict tehnic, nu reprezintă decât o distorsionare a chipului dumnezeiesc despre care vorbim; este mai degrabă un vector diabolic.

Acceptarea de bunăvoie a restrângerii drepturilor, chiar și a celor religioase, cum ar fi mersul la biserică, pe motivul opririi pandemiei este cel puțin contrară voii lui Dumnezeu. Evanghelia spune limpede contrariul prin cuvintele lui Hristos: „Cine va voi să-și scape sufletul săi îl va pierde; iar cine-și va pierde sufletul pentru Mine îl va afla” (Lc. 9: 24) sau: „Nu vă temeți de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă” (Mt. 10: 28). Există și alte îndemnuri de a ne lepăda de trup și a suferi orice pagubă pentru a sluji lui Dumnezeu pentru a nu ne pierde sufletul. Așadar nu este justificată nicidecum renunțarea la slujbe de frica unei boli. Mesajul Bisericii ar trebui să fie că nici măcar moartea nu ar trebui să ne împiedice să ne rugăm lui Dumnezeu și să participăm la Sfânta Liturghie.

Se mai poate observa că din poza cu sinodalii ciprioți lipsesc 5 dintre ei. Sunt prezenți 12 din 17. Printre absenți este și IPS Atanasie de Limassol, deși IPS Neofit este în fotografia de grup.

Translate page >>
4
0
Am vrea să-ţi ştim părerea, scrie-ne!x
()
x