După restricționarea accesului credincioșilor în mai toată lumea la slujbele religioase de Paști, apare la orizont o altă sărbătoare mare, Nașterea Domnului (25 decembrie), Crăciunul, dar și Boboteaza (6 ianuarie).

Grecia: S-a anunțat astăzi, după negocieri între stat și Biserică, deschiderea lăcașelor de cult pentru două zile în perioada de iarnă ce urmează, anume de cele două mari praznice, Nașterea Domnului și Boboteaza. Aceasta în condițiile în care deja credincioșii greci nu pot intra în biserici de aproximativ o lună și li se permite ieșirea din locuințe pe baza unor declarații obținute în online, un fel de permise de călătorie.

Stelios Petsas, reprezentantul guvernului grec a anunțat astăzi că în cele două zile va fi permis accesul a până la 9 credincioși în orice biserică și a până la 25 de credincioși în catedralele episcopale, cu respectarea măsurilor de protecție de rigoare. În privința sfințirii aghiazmei mari, a precizat că nu va avea loc în locuri publice deschise.

Cipru: După ce Sinodul s-a întrunit special pentru a recomanda vaccinarea, apare din nou o temă pe ordinea de zi care cere convocarea unei noi ședințe extraordinare. De data aceasta va fi discutată marți, 15 decembrie, ce reacție va avea Biserica la interdicțiile de a participa la slujbe impuse de guvern credincioșilor în perioada 11-31 decembrie.

În avans, mai mulți episcopi s-au pronunțat împotriva acestor restricții. Mitropolitul Isaia de Tamasos a trimis o scrisoare deschisă Președintelui Republicii în care îi cere să revină asupra deciziilor luate. Chiar și Mitropolitul Gheorghe de Pafos, un apropiat al Arhiepiscopului, a cerut o revocare a restricțiilor, precizând, într-un interviu, printre altele, că Biserica nu cere poporului să nu asculte de guvern, ci ca guvernul să asculte poporul.

Mitropolitul Atanasie de Limassol, pe un ton mai împăciuitor, a trimis o scrisoare păstoriților săi în care declară că fiecare are dreptul democratic să-și exprime dezacordul față de măsurile impuse de stat, dar să fie într-o formă civilizată, lucru pe care-l va face și el mai ales că Sinodul cipriot se va întruni zilele viitoare. Singura noastră scăpare în aceste zile este Preabunul Dumnezeu și Biserica și ar fi trebuit să existe posibilitatea de a participa la slujbe, la Împărtășanie, spovedanie. De vreme ce toate se află în pronia lui Dumnezeu, îndeamnă în final la „rugăciune îndurerată, așa încât încercarea tragică pe care o trăim să fie scurtată și să ne învrednicim cât mai repede posibil să trăim din nou fără împiedicare și restricții viața liturgică și sacramentală a Sfintei noastre Biserici”.

Chiar și Arhiepiscopul Hrisostom al Ciprului a afirmat, la rândul lui, că guvernul ar trebui să cerceteze această temă și propunerea lui este să se poată merge în continuare la slujbe sub un protocol sever, iar până la această eventualitate să fie respectate reglementările în vigoare. În același timp, referindu-se la reacțiile mai vehemente ale unor episcopi, s-a exprimat că „Biserica nu are nevoie de vitejii” și a mai revelat faptul că nu a reușit să-l convingă pe Mitropolitul de Morfu să-și schimbe poziția sa drastică. A mai dezvăluit că Președintele i-a declarat: „Când unii preoți nu se supun și fac privegheri după ora 9, când există interdicție și persistă să nu pună anafura în punguță, după cum sunt îndrumările, suntem datori să trecem la interdicții”.

În fine, pe lângă strigătul de durere și disperare din partea unor clerici din Cipru, dintre ierarhi, o atitudine fermă a luat Mitropolitul Neofit de Morfu față de interzicerea participării credincioșilor la slujbe. Acesta a publicat o Enciclică adresată turmei sale despre slujbe și Taine în urma măsurilor guvernamentale, din care oferim în traducere câteva pasaje mai jos:

„…După cum scrie și în scrisoarea deschisă de astăzi (08.12.2020) către Preșeinte și membrii guvernului cipriot Profesorul doctor suplinitor de Epidemiologie și Sănătate Publică de la Universitatea Deschisă din Cipru, dl. Elpidoforos Sotiriadis, «după 8 luni de experiență de la împrăștierea coronavirusului în populația din Cipru și după luarea a zeci de diferite măsuri de control, ne aflăm aproape la același numitor stabil. Adică vedem că împrăștierea coronavirusului continuă în populație, după cum, pe de altă parte, se întâmplă în toată lumea. Fenomenul nu este străin, pentru că în esență, oricare măsuri am lua, coronavirusul va continua să se răspândească în populație, îndeosebi acum, iarna, când vremurile și alte condiții favorizează transmiterea lui». Și cele pe care le semnalează expertul epidemiolog din Cipru sunt validate și de alți oameni de știință experți de valoare internațională, precum epidemiologul american din Grecia doctorul Ioannis Ioannidis, profesor la Universitatea Stanford.

Noi, în cuvântările și predicile pe care le-am făcut în intervalul «anului înfricoșător­» în curs 2020, ne-am referit în mod repetat că măsurile restrictive de mai sus sunt măsuri menite să dea greș, așa încât poporul să ajungă treptat la deznădejde, societatea în haos și înfricoșarea cultivată sistematic să alunge credința. Și toate acestea ca oamenii «Noii Ordini Mondiale» să conducă lumea în starea de a implora «vaccinul făcător de minuni­», pe care l-au pregătit chiar cei care au creat toată această situație. Totuși vaccinurile acestea cu material genetic artificial conținut în ele, mulți oameni de știință din comunitatea științifică mondială ne încurajează să nu-l luăm pentru că efectele lor secundare, mai devreme sau mai târziu, se vor dovedi tragice, pentru că nu au fost testate precum celelalte vaccinuri ale bolilor contagioase diverse, dar și pentru că vor constitui o «identitate digitalizată» – după exprimarea chiar a cercetătorilor lor new age-iști –, care vor funcționa ca mijloace de control total al întregii vieți a celor vaccinați. Astfel, omul contemporan este ispitit de «Noua Ordine Mondială», care țintește, printre altele, la diminuarea drastică a populației pământului… Și, ca să percepem acest lucru mai direct, englezii inventivi interzic femeilor însărcinate, precum și celor care doresc să nască în viitor, să se vaccineze cu ele. Iar Președintele Chinei, promotor al noii ordini, a prezentat recent la Congresul G20 pecetea cetățenilor lui numeroși cu codul QR pentru ușurarea controlului lor general direct. Deoarece cutezăm și ne referim la acestea, unii ne numesc «conspiraționiști». Dacă noi suntem «conspiraționiști», atunci care sunt conspirațiile pe seama libertății, pe care Dumnezeu a dat-o chipului Său, omului?

Ne-a produs o impresie deosebită faptul că guvernul, în măsurile/dispozițiile lui de mai sus, punând pe același plan locurile de slujire ortodoxă cu moscheele, cu barurile, cu tavernele, cu restaurantele și celelalte locuri de mâncare, impune la fel interdicția cetățenilor de a se apropia. Desigur că aceste măsuri le considerăm că accelerează creșterea lipsei de muncă și a sărăciei, a bolilor psihice deja agravate ale cetățenilor și începe să se arate lipsa profețită a alimentelor…

Declarațiile îndurerate ale clerului și poporului credincios nu au fost ascultate și, din păcate, într-o opoziție extremă față de ceea ce înseamnă mersul la biserică conceptual, teologic și ecleziologic, adică adunarea laolaltă a clerului și poporului pentru a slăvi pe Dumnezeu, acum se impune să fie săvârșit «fără prezența credincioșilor». Și asta într-o perioadă de post, în care poporul credincios se luptă mai cu seamă duhovnicește și dorește să meargă la biserică și să se împărtășească din Sfintele Taine mai regulat. Și lăsăm nehrănite sufletele pentru o protejare dubioasă a sănătății trupești, pe care nu au asigurat-o măsurile celor ce o respectă și ale epidemiologilor lor care le recomandă. Totuși vom da seamă în fața lui Dumnezeu de aceste situații. Am ales «logica sanitară» a lumii acesteia și am lăsat lucrurile credinței, Tainele Bisericii să fie luate în râs de oamenii de știință și de ziariști. …

Dumnezeiasca Liturghie, dar și oricare altă Taină a Bisericii Ortodoxe … nu pot fi degradate și considerate ca simple adunări de oameni. Și Sfânta Împărtășanie, adică Însuși Trupul și Sângele lui Hristos, Care Se jertfește tainic, dar real pentru credincioși la fiecare Sfântă Liturghie, nu numai că este imposibil să fie transmițătoare de orice boală contagioasă, ci oferă celor care se apropie de ea cu credință și pregătirea corespunzătoare sănătate sufetului și trupului și se face «spre iertarea păcatelor și spre viață veșnică». La fel, semnalăm cuvântul pastoral al Domnului nostru către cei sănătoși și bolnavi, păcătoși și drepți: «pe cel ce vine la Mine nu-l voi scoate afară» (In. 6,37). …

Urmare a celor de mai sus, în limitele Mitropoliei de Morfu, informez, ca Mitropolit al locului, că sfintele biserici vor continua funcționarea lor fără piedici și nu se vor închide în nici un fel. …

Dacă guvernul decretează legile pentru apărarea, după cum consideră, a sănătății trupești a cetățenilor, Biserica Ortodoxă are tradiția ei sfântă și legile ei și sfintele canoane de acum două mii de ani ca să asigure păstrarea sănătății psihosomatice a credincioșilor. Și accentuaăm în avans obiceiul străvechi al inviolabilității sfintelor lăcașuri.

Dacă cele de mai sus, adică funcționarea neîmpiedicată a bisericilor noastre se consideră că se opune dispozițiilor guvernamentale, răspunderea nu o au nici preoții, nici diaconii, nici epitropii bisericești, ci o asum în întregime, înaintea lui Dumnezeu și înaintea legii, eu personal, Mitropolitul vostru. Și sunt fata să mă înfățișez în tribunalele acestei lumi pentru funcționarea neîmpiedicată a sfintelor noastre biserici.

Cu dragoste părintească în Hristos și cu urări de Nașterea Domnului,

Mitropolitul Neofit de Morfu

9 decembrie 2020

Translate page >>
6
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x