Comunicatul ședinței extraordinare a Sfântului Sinod al Bisericii Ciprului (15 decembrie 2020)

Sfântul Sinod al Bisericii Ciprului s-a întrunit astăzi, marți, 15 decembrie 2020, în ședință extraordinară sub președinția PF Arhiepiscop Hrisostom al Ciprului și s-a ocupat cu problema care a fost creată prin anunțul din partea guvernului despre noile măsuri restrictive cu privire la mersul credincioșilor la biserici la săvârșirea dumnezeieștii Liturghii și a celorlalte slujbe bisericești.

Sfântul Sinod înțelege lupta celor responsabili și eforturile lor pentru protejarea sănătății poporului. Aceasta este și grija lui. Totuși, în același timp, Sfântul Sinod consideră că noile măsuri sunt exagerate și nedrepte pentru Biserică.

Având în vedere și poziția responsabililor proclamată că ei cunosc starea psihologică a poporului și înțeleg epuizarea lui de la feluritele îngrădiri, am așteptat o abordare diferită a subiectului mersului la biserică din partea guvernului, în special în perioada actuală a marilor sărbători creștine. Poporul nostru, care este profund religios în marea lui majoritate, a fost ținut departe de biserici la praznicul Paștelui; nu poate să se întâmple același lucru și de sărbătorile celor doisprezece zile (dintre Nașterea Domnului și Bobotează) și în fiecare duminică.

Pentru alte popoare sau pentru câțiva din Cipru, Nașterea Domnului poate să se consume prin schimburi de daruri sau la o masă sărbătorească. Totuși, pentru poporul nostru credincios, altul este specificul sărbătorii. Pentru poporul nostru nu sunt de înțeles Nașterea Domnului și Boboteaza fără mersul la biserică și împărtășirea din Tainele Bisericii noastre. De aceea nu trebuie să se facă vreo comparație între lucruri neasemenea. Nu va trebui ca bisericile să fie puse pe același plan cu locurile de adunări sociale sau de ocupație profesională.

Dacă pentru locurile de aprovizionare cu bunurile materiale este luată o prevedere de către reglementările sanitare – și bine se face aceasta –, va trebui să se pună un mai mare accent pe agonisirea merindei duhovnicești de către popor. Nu trebuie să fie trecut cu vederea faptul că omul este o existență material-duhovnicească și are nevoie de o creștere proporțională a stării lui materiale și duhovnicești. Experiența vieții întărește că «nu numai cu pâine va trăi omul». Dacă suntem indiferenți față de ingredientul duhovnicesc al lui, vom fi conduși la o dezvoltare necorespunzătoare a omului față de caracteristica unei instabilități psihologice și o epuizare duhovnicească a lui. Să nu uităm că bisericile noastre sunt «spitale duhovnicești», indispensabile pe cât sunt și spitalele pentru bolile trupești.

Chemăm guvernul, în acest sens, să cerceteze din nou poziția sa cu privire la prezența credincioșilor la biserici și la marile sărbători, dar și în fiecare duminică. Avem și noi sensibilitate pentru protejarea sănătății poporului. Totuși avem încredințarea că prezența credincioșilor la biserici, în raport cu suprafața bisericilor și cu păzirea tuturor celorlalte dispoziții sanitare, nu contribuie la împrăștierea virusului. Așa ceva nu s-a mai pomenit până acum, după cum dau asigurare și specialiștii noștri. Atât preoții, cât și epitropii bisericești au luat călăuziri severe despre păstrarea tuturor normelor de la serviciile sanitare.

În parohiile orașelor și marilor comunități, unde există peste un preot, se vor săvârși două și trei Liturghii pentru folosul mai multor credincioși, fiind respectate mereu măsurile sanitare. Îi chemăm și pe credincioși să arate răbdare în aceste împrejurări dificile. Suntem alături de ei și mai ales alături de cei care au fost loviți într-un fel sau altul de pandemie. Ne doare și pentru cei care au pierdut membri ai familiei, cărora le dorim odihnă în Domnul.

Suntem siguri că guvernul va asculta cerințele noastre îndreptățite și va reconsidera poziția lui și va da poporului nostru religios prilejul să sărbătorească creștinește faptul mântuitor pentru lume al Arătării Domnului nostru Iisus Hristos.

Dorim, la final, ca Dumnezeu, primind rugăciunile și pocăința noastră, să ne scape curând de boala contagioasă care s-a ivit ca să putem să ne întoarcem liberi la viața noastră de dinainte religioasă fără restricții.

Sfânta Arhiepiscopie a Ciprului,
15 decembrie 2020

Există relatări că a fost discutat și subiectul vaccinării anti-coronavirus, după cum relatează presa grecească.

Majoritatea sinodalilor Bisericii Ciprului se vor vaccina

Aproape toți membrii Sfântului Sinod vor lua vaccinul contra coronaviruslui în urma înțelegerii cu medicul lor personal. Primii care nu au avut ezitări au fost Arhiepiscopul Hrisostom, Mitropolitul Nectarie de Kikkos și Tilliria, Mitropolitul Gheorghe de Pafos și Mitropolitul Isaia de Tamassos și Orini.

După cum informează «Φ», pe parcursul ședinței Sfântului Sinod au fost puse întrebări profesorilor și reacții aproape aproape ale tuturor au trimis la acceptarea vaccinului ca mijloc de combatere a pandemiei. Pe de altă parte, Sfântul Sinod a recomandat credincioșilor să se vaccineze. Punctul de plecare a fost considerat dezacordul Mitropolitului Neofit de Morfu.

După cum informează «Φ», în fața celor trei oameni de știință (prof. dr. de biologie moleculară Petros Caraianis, dr. Elpidofor Sotiriadis, profesor suplinitor de epidemiologie și sănătate publică și dr. Iorgu Crasia, profesor asistent de medicină moleculară), a fost pusă și tema conspirației și cât de realizabil este să fie urmărite activitățile cetățenilor sau chiar să fie semnalată vreo transformare. Deși unii dintre sinodali nu îmbrățișează astfel de teorii, au fost puse diferite întrebări cu care îi bombardează credincioșii, așa încât să primească răspunsuri din buze responsabile și să le ducă la credincioși.

La întrebarea cât poate să existe un mod de urmărire prin elemente de materiale artificiale care sunt folosite, ceva ce ar putea conduce chiar și la privarea de libertăți, oamenii de știință au fost categorici și au clarificat că ingredientele care sunt folosite în vaccin au o durabilitate foarte mică și sunt eliminate din organism. De asemenea, au dat asigurare că orice elemente artificiale nu pătrund în ADN-ul omului, așa încât să provoace transformări sau să fie provocate chiar și boli.

Ceea ce s-a spus a fost că probabilitatea să se îmbolnăvească cineva de vaccin este nulă și este posibil să fie provocate unora numai efecte secundare de formă blândă. Desigur, oamenii de știință au clarificat că aceasta nu înseamnă că oricine-și face vaccinul nu poate să nu transmită și virusul.

Un membru al Sfântului Sinod, întrebat pe această temă, și-a exprimat opinia că nu există om care să refuze să și-l facă, oricât ar el demoniza vaccinul, dacă i-ar spune medicul lui că vaccinul îi va scăpa viața.

Sfântul Sinod a clarificat totuși faptul că nimeni nu va fi forțat să se vaccineze, semnalând totodată că cei care decid să se vaccineze nu trebuie să-și îngreuneze conștiința cu opinii nefondate și neștiințifice.

Nota noastră: Este discutabil cum pot da asigurare niște medici în fața ierarhilor despre existența unor particule „conspiraționiste” în compoziția vaccinurilor. În ce calitate au dat această mărturie? Ca producători, inventatori, observatori ai procesului de fabricare a vaccinurilor? Bine că nu a fost atins și acest punct în comunicatul final sinodal, deși rămân în vigoare recomandările anterioare pe această temă. Deși sunt greu de crezut teoriile despre inserarea unor nanoboți în corpul uman cu capacități intruzive extraordinare, ele trebuie abordate mai serios, mai documentat și mai credibil.

În plus, reținerea față de vaccinare nu ține doar de pericolul unor particule inteligente conspiraționiste, ci mai ales de eficiența ei, de efectele adverse, de considerente medicale, subminate puternic de cazierul negativ de până acum al companiilor Big Pharma, Bill Gates… Dar nu puteau fi puse în discuție aceste aspecte, care sunt medicale și nu țin de competența expresă a Bisericii. Cum, de altfel, nici partea cu particulele electronice nu poate fi tranșată de Biserică.

În această privinţă pot fi consultate şi sursele în limba engleză indicate într-o discuţie purtată pe situl nostru:

Pentru o listă cu vaccinurile Covid dezvoltate, fazele în care se află şi linkuri spre informaţii suplimentare: https://www.nytimes.com/interactive/2020/science/coronavirus-vaccine-tracker.html
Pentru un spaţiu în care se discută despre vaccinuri din cam toate perspectivele posibile, mai puţin variantele/teoriile Newage: https://theconversation.com/uk/topics/covid-19-vaccine-85032
Pentru ştiri şi informaţii verificate despre Covid-19 (paywall): https://www.technologyreview.com/tag/coronavirus-covid-19-news/
Sau, o sursă suplimentară, gratuită: https://medicalxpress.com/coronavirus/
Si, cu privire la compoziţia vaccinului Pfizer: https://www.technologyreview.com/2020/12/09/1013538/what-are-the-ingredients-of-pfizers-covid-19-vaccine/

Translate page >>
30
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x