Anunţăm cu mare bucurie apariţia editorială, îndelung aşteptată, a Învăţăturilor lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie, ediţie decembrie 2020, sub îngrijirea lui Dan Zamfirescu şi Ileana Mihăilă, cu studiu introductiv de Eugen Simion, volum inclus în seria Opere Fundamentale publicată de Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă, care îşi desfăşoară activitatea sub egida Academiei Române.
Tomul, care numără 1180 pagini, reprezintă o reluare parţială a ediţiei din 2010 apărută la editura Roza Vânturilor, la care am făcut trimitere în mod repetat în materialele publicate pe situl nostru, şi preia întregul aparat critic şi comentariile acolo publicate, constituindu-se într-un referenţial absolut necesar pentru înţelegerea Învăţăturilor… în contextul potrivit. Dacă în ediţia 2010 se regăseau, din câte îmi amintesc, şi fragmente extinse din Sfaturile pentru educaţia împărătească a lui Manuel Paleologul sau din Carte de învăţătură pentru fiul său Romanos de Constantin Porfirogenetul, în oglindă cu alte referinţe parenetice, ediţia de faţă se concentrează exclusiv pe opera Sfântului Voievod Neagoe şi pe referinţele critice la aceasta.
Din păcate, în linia deja înrădăcinată în cultura română, atât studiul introductiv cât şi referinţele critice care vizează Învăţăturile…, colecţionate cu deosebită atenţie şi dedicaţie, nu sesizează sau nu evidenţiază îndeajuns legătura indisolubilă între opera analizată şi viaţa sfântă a domnitorului nostru, trăită în lumina povăţuirii duhovniceşti a Sfântului Ierarh Nifon.
Deşi studiul introductiv face vorbire despre latura isihastă a Învăţăturilor… sau despre viziunea sa eşatologică, totuşi ne este limpede că domnul academician Eugen Simion, în ciuda vastei sale culturi, nu sesizează armătura, fibra autentic duhovnicească a scrierii, pe care o cataloghează repetat ca fiind scriere filosofică-morală de factură religioasă, rezumându-se la aprecieri despre valoarea estetică sau spirituală a textului original sau compilat, subscriind concluziilor lui George Călinescu care descria „adaptarea din Hrisostom” ca fiind făcută „cu spontaneitate şi ondulări proprii, pline de patos”.
Aşa nevedere a pădurii din pricina copacilor, mai (foarte) rar!
Volumul cuprinde în Addenda şi Viaţa şi traiul sfinţiei sale părintelui nostru Nifon, patriarhul Ţarigradului, care au strălucit între multe patemi şi ispite în Ţarigrad şi în Ţara Muntenească, scrisă de Chir Gavriil Protul adică mai marele Sfetagoriei, semn că îngrijitorii ediţiei înţeleg filiaţia intelectuală a Sfântului nostru Voievod, însă, ceea ce nu se regăseşte suficient explicat sau pus în lumină este faptul că aceste învăţături reprezintă rodul a două vieţi de sfinţenie. Şi nu orice fel de vieţi! Un domnitor şi un patriarh ecumenic, iar apoi mitropolit al Ţării Româneşti.
Sensurile Învăţăturilor… sunt, prin urmare, încifrate ochiului cultivat de învăţături lumeşti, care caută valori estetice şi înţelege din modelul „omului dezăvârşit şi întreg” descris de Sfântul Voievod Neagoe o lucrare de pedagogie politică şi un manual de morală practică. Nu! Avem în faţă o scriere cu adevărat duhovnicească, redactată de cel care ocârmuia Ţara Românească în vremuri foarte tulburi, la vârful istoric al puterii otomane. Viziunea sa nu este (doar) a unui pedagog cultivat şi cunoscător de limbi străine, a unui priceput conducător de oşti şi a unui cârmuitor iscusit ci, în primul rând, a celui străpuns de o credinţă vie, care caută sfinţenia fiilor şi supuşilor săi.
Mărturie despre această năzuinţă ne este şi Cuvântul de învăţătură al bunului creştin domn Neagoe Voivod, domnul Ungrovlahii, cătră 2 slugi credincioase ale sale şi dragi, care se lepădară de lume şi să dederă vieţii călugăreşti, prima învăţătură pentru monahi alcătuită de un autor român, care se pare că îi viza pe postelnicii Stroe şi Vladislav şi care ne arată că domnul nostru cunoştea îndeaproape Scara dumnezeiescului urcuş a Sfântului Ioan Scărarul.
În acelaşi studiu introductiv de Eugen Simion se fac referiri, în notă sinoptică, la Machiaveli sau Castiglione observând, aşa cum este la îndemână oricărui cititor, distanţa enormă între modelul politic machiavelic şi modelul de vieţuire şi ocârmuire la care ne îndeamnă Sfântul Voievod Neagoe. Comparaţia este, după cum am spus, una superficială prin aceea că etalonul comparaţiei se păstrează în registru moral, cedând practic ascendentul funcţional-operaţional către realpolitik-ul de factură machiavelică.
Însă tocmai aici este miza comparaţiei, miză pe care o ratează mulţi dintre cei care parcurg Învăţăturile… şi care desconsideră valoarea lor practică şi de mare actualitate din pricina vocabularului şi conţinutului religios. Dacă învăţătura machiavelică duce în iad prin cinismul şi viclenia sa, dacă cea a Educaţiei principelui creştin a lui Erasmus rămâne nelucrătoare prin caracterul lumesc al aparenţelor studiate, dacă Despre înlănţuiri în general ale lui Bruno vizează ocârmuirea prin magie şi manipulare, fiind de asemenea ucigătoare de suflet, singură Învăţăturile… reprezintă limpede calea mântuitoare a ocârmuirii creştine, dată cu cuvânt de legământ urmaşilor Măriei Sale.
Avem adunate în aceste rânduri atât experienţa stăpânului, a Principelui autentic şi învestit cu drept de viaţă şi de moarte asupra supuşilor săi, cât şi experienţa slugii neascultătoare, care încalcă porunca domnitorului Radu cel Mare, îngrijindu-se de soarta părintelui său duhovnicesc prigonit pe nedrept. Atât experienţa celui iubit de stăpânire cât şi a celui prigonit de stăpânire, atât a celui bogat cât şi a celui care dispreţuieşte lucrurile materiale şi se bucură de darurile duhovniceşti.
Învăţăturile… nu pot fi lecturate şi, cu atât mai puţin înţelese, altfel decât împreună cu Viaţa Sfântului Neagoe şi cu Viaţa Sfântului Nifon.
Trebuie reţinut în mod esenţial că nu avem înaintea noastră pe autorul unui tratat de „etică a spăşeniei şi mântuirii”, astfel cum formulează academicianul Eugen Simion, ci pe un povăţuitor duhovnicesc care s-a sfinţit şi mântuit aflându-se pe tron, conducând un popor. Prin aceea că sunt rodul unor vieţi de sfinţenie, Învăţăturile… sunt şi vor rămâne de (mare!) actualitate, în veac!
Ediţia 2020 a Învăţăturilor… reprezintă un instrument deosebit de util celor care simt nevoia să descopere filonul duhovnicesc al poporului român, în condiţiile în care, aşa cum se şi recunoaşte, această mare comoară a noastră rămâne în mare parte necitită şi necunoscută publicului larg şi desconsiderată pe nedrept şi spre paguba noastră.
Cele 1180 de pagini cuprind tot ceea ce ne este necesar pentru o mare resetare a perspectivei noastre asupra trecutului şi viitorului poporului român şi este necesar să fie parcurse, chiar şi selectiv, de toţi cei ce ocupă loc pe scena publică a societăţii româneşti.
Din nefericire, în buna(?) tradiţie românescă a ignorării lucrurilor de valoare, cartea este ascunsă prin cotloanele internetului, la ora redactării prezentului material nefiind disponibilă spre cumpărare nici pe Libris.ro, nici pe Librărie.net, nici pe Elefant.ro, nici pe DepozituldeCărţi.ro, nici pe LibrăriaSofia.ro, nici pe Emag.ro. Poate fi găsită pe Cartepedia.ro sau pe LibrariaEminescu.ro, ultimul site fiind, de altfel, şi singurul care distribuie cartea Ortodoxia rănită sinodal.
Tot din nefericire, preţul Ediţiei 2020 a Învăţăturilor… apărută sub egida Academiei Române, este unul inaccesibil publicului larg, dar, în opinia noastră, reprezintă o cheltuială vitală pentru orice gospodărie sau bibliotecă parohială. Este pur şi simplu de neînlocuit în cultivarea patriotismului şi a iubirii de Dumnezeu şi de ţară. Formulăm aceste susţineri entuziaste fără a avea niciun fel de interes material, direct sau indirect, în comercializarea volumului.
În cele ce urmează adăugăm două videoclipuri de prezentare a cărţii, realizate (cam stângaci) de domnul academician Eugen Simion, cu rugămintea pe care o adresăm deschis, tuturor, să formuleze în proprii termeni şi prin propriile mijloace şi modalităţi preferate recenzii ale Ediţiei 2020 a Învăţăturilor…, pe care le vom prelua cu interes şi cu mare drag pe blogul nostru.
Este vital ca, la 500 de ani de la scrierea lor, Învăţăturile… să reintre în circuitul nostru public şi să nu fie lăsate exclusiv în grija şi fascinaţia academicienilor şi cărturarilor sau a celor cu interese de nişă.
Deşi altele par a fi subiectele arzătoare ale zilei, insist cu o completare, întrucât pare că textul de mai sus se cere adăugit cu măcar unele indicii şi sugestii despre “actualitatea” acestor Învăţături...
De pildă, multă vreme am subscris viziunii dominante din societatea noastră că toată istoria, peste noi a urinat cine-a vrut. Mult timp cât am fost necredincios, mi-am însuşit opinia depreciativă a lui A.D.Xenopol despre Sfântul Voievod Neagoe, care imputa ajungerea sa pe tron cu ajutor turcesc, plata tributului şi cheltuielile exagerate făcute pentru ortodoxia din ţară şi de sub stăpânirea turcească.
Tributul plătit turcilor era şi rămâne în ochii multora ca fiind dovada supremă de umilire şi aservire a domniei.
Dar această opinie spune mai mult despre noi, mult prea preocupaţi de cele materiale, decât despre Sfântul Voievod. În ochii unui sfânt, vărsarea de sânge pentru a evita paguba bănească este mare păcat. De aceea, Sfântul Voievod ne dă exemplul şoimului căruia o pasăre mai mare şi mai puternică, vulturul, vrea să-i ia vânatul.
Soimul renunţă la parte din vânatul său, plăteşte tribut, pentru a cinsti ordinea firii rânduită de Dumnezeu, care i-a făcut pe unii mai mari şi pe alţii mai mici, lăsând şi celui mare şi celui mic libertatea de a face binele şi cea de a face răul. Sfântul Voievod nu îngăduie lucrarea răului, ci îndeamnă la bărbăţie şi curaj, lăsând câştigul material celui puternic în schimbul păcii şi libertăţii. Plata tributului s-a făcut în schimbul libertăţii spirituale, a fost refuzată hegemonia cultural-religioasă şi s-a “investit” în propria identitate şi credinţă religioasă, ridicându-se Mănăstirea Curtea de Argeş, fiind ajutate mănăstirile de la Athos şi din Balcani.
Nu vorbim aici de o îndreptăţire a propriilor compromisuri şi slăbiciuni, o fardare a realităţilor neplăcute, ci despre o înţelegere superioară a ordinii politice, a importanţei păcii şi a libertăţii. Dovada acestui fapt este pregătirea continuă şi susţinută a armatei sale şi negocierile purtate pentru acţiuni militare ale papalităţii împotriva turcilor.
Învăţăturile.. pun accentul pe demnitate şi pe libertate, nu pe diplomaţia pertractărilor tactice. De altfel, sfaturile de protocol diplomatic nu caută să intimideze vizual prin fală şi mărire lumească, ci să descrie o domnie cinstită, aflată în bunăstare ca dar Dumnezeiesc. Similar, sfaturile de tactică militară, nu caută să transmită mai departe cheia unor acţiuni militare geniale, ci să asigure cadrul moral în care oştirea să se lupte cu inima de şoim pe care o descrie în fragmentul ce urmează:
Acesta este contextul în care trebuie înţeleasă plata tributului şi vedem din viaţa Sfântului Voievod Neagoe că a trăit ceea ce a învăţat pe urmaşii săi să facă.
Totodată, e de reţinut şi observaţia lui Constantin Noica despre Învăţături…, în eseul său despre o altă istorie a gândirii româneşti:
Sf. Cosma Etolianul spunea “… De asemenea să vă bucurați și să vă veseliți când vă plătiți dările, birurile și zeciuielile voastre, fiindcă așa cum martirii și-au vărsat sângele iar asceții au câștigat Raiul cu viața lor ascetică, tot așa și creștinii își cumpără Raiul cu banii pe care-i dau tribut astăzi. Când îți plătești birul ce arăți? Arăți că ești creștin ortodox. Să-ți iei birul drept o cruce și să-l plătești din iubire pentru Hristos.”
Iar despre (adevărații) creștini și Imperiul Otoman același sfânt mai soune:
“…Când au trecut trei sute de ani după Răstignirea Hristosului nostru, Preabunul Dumnezeu l-a trimis pe Sf.Constantin cel Mare și el a întărit o împărăție creștinească,iar creștinii au avut aceasta împărăție 1150 de ani. Dupa care Dumnezeu a ridicat împărăția de la creștini (în 1453) și l-a adus pe turc de la răsărit și i-a dat-o lui spre binele nostru. Și a avut turcul împărăția 318 ani. În vremea aceea, în 1772, au venit creștinii la sultan și i-au cerut trei lucruri: să-și facă biserici, să se păzească duminica să nu se facă târguri în ziua ei și să aibă școli să învețe copiii carte. Și Dumnezeu l-a luminat pe sultanul și li le-a dat, iar aceste lucruri sunt scrise la Stambul în condica împărătească.Si ce? A fost oare vrednic sultanul să aibă împărăția? Dar Dumnezeu i-a dat-o spre binele nostru. Și de ce n-a adus Dumnezeu alt împărat când erau aproape atâtea regate(creștine latine), ci l-a adus numai pe turc de la Kokkini Milia și i-a dat-o lui? Fiindcă Dumnezeu știa că toate celelalte regate ne vatămă credința iar turcul nu ne-o vatămă; ca să nu fim pedepsiți i-a dat-o turcului și Dumnezeu îl socotește pe turc drept un câine care să ne păzească. Așa a făcut și Dumnezeu: când a văzut că vom fi pedepsiți, mișcat fiind de multa iubire pe care o are față de neamul nostru, a ridicat de la noi aceasta împărăție mincinoasă, ca să ne-o dea pe cea adevărată. Hristosul nostru nu s-a răstignit ca să ne dea o împărăție deșartă și trecătoare, ci pe cea cerească si preadorită.”
Asadar Sf. Neagoe era cel puțin în acord cu Sf. Cosma Etolianul, ce vede planul lui Dumnezeu în istoria de atunci.
Domnule autor al recenziei aici de față, „valoarea practică și de actualitate” a laturii religioase A ORICĂREI lucrări, de orice gen, este într-o continuă disipare, perimare și tendință către o inutilitate evidentă. Din cel puțin două cauze: în lumea civilizată, pe care o venerăm azi de nu mai putem, cei mai mulți oameni nici măcar nu știu unde e cea mai apropiată biserică de locuința lor, dară-mi-te să mai utilizeze în vreun fel oarece rămășițe de limbaj/documente cu caracter religios (și, ce să vezi, ei se tot dezvoltă, iar noi, cu biserici la fiecare colț de stradă – tot în jos, în jooos…). Peste toate astea, se suprapune și caracterul uman execrabil (banul…) al multor „slujitori” ai bisericii, pe care oamenii de rând îl văd (și în suportă, mai ales financiar) și care are o influență extrem de mare asupra modului în care este azi percepută latura religioasă a bisericii. Mă refer, evident, la oamenii care nu au trecut prin școală precum gâsca prin apă, nu la vajnicii târâitori în coate și genunchi în jurul bisericilor și nici la prea mulții pupători de „moaște”… Deci valoarea de care vorbiți tinde clar către o poziție sub axa x…
cred că această carte nu a avut încă ocazia să se aşeze pe coordonatele despre care vorbiţi şi, dacă o veţi citi, veţi concluziona că valoarea ei sigur este deasupra abscisei. Pentru a şti dacă e în stânga sau în dreapta ordonatei, deci dacă în afară de valoroasă mai e şi de actualitate, ne trebuie şi puţină trăire a credinţei. Cultura nu ne ajunge.
Felicitari! Ma bucur ca ne vorbiti si ne impartasiti despre frumos! Multumiri!
[…] Sub egida Academiei Române a apărut o nouă ediție a „Învăţăturilor lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie”, informează theodosie.ro. […]
[…] Ediţia Academiei Române a Învăţăturilor Sfântului Neagoe Basarab către fiul său Theodosie – sursa […]