Recentele dezvăluiri ale fostului preşedinte CNAS, dr.Lucian Duţă, cu privire la culisele reformei sănătăţii şi la introducerea cardului de sănătate şi a dosarului electronic de sănătate readuc în discuţie un subiect aproape uitat, dar care merită revalorificat în contextul campaniei de vaccinare cu care ne îmbie/ne mint/prin care ne constrâng astăzi autorităţile statului român.

În prezent, dr. Lucian Duţă este condamnat la o pedeapsă de 6 ani închisoare pentru săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, în aşteptarea deciziei definitive. Însă, prin 2010 şi ulterior, dr. Lucian Duţă era prezentat publicului ca fiind un reformist providenţial, de substanţa idolilor de astăzi: Raed Arafat sau Valeriu Gheorghiţă, capabil să revoluţioneze sistemul de sănătate prin informatizarea multiplelor sale componente.

Despre ce e vorba?

Vă îndemn să urmăriţi câteva scurte extrase din interviul dat de acesta postului Realitatea TV cu privire la acest subiect, în care eroul de altă dată devoalează implicarea Serviciului Român de Informaţii în tot ceea ce înseamnă digitalizarea sistemului de sănătate, recunoscând că singurul obiectiv esenţial al serviciilor secrete a fost edificarea unei baze de date cuprinzătoare, pe baza cărora să poată fi dezvoltate mai târziu produsele SII Analitics. Sunt enunţate cu subiect şi predicat atât scopurile reale ale reformei cât şi numele şi funcţiile celor ce au urmărit realizarea acestei prime breşe semnificative în câmpul libertăţilor cetăţeneşti:

O succintă rememorare

În urmă cu zece ani, şi blogosfera ortodoxă era preocupată de subiectul cardului electronic de sănătate, un proiect al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (C.N.A.S.) prin care se clama eliminarea fraudelor de decontare a serviciilor medicale asigurate din fonduri publice, aceasta fiind singura linie narativă admisă şi legitimată mainstream.

Instrumentul informatic concret presupunea două elemente distincte: emiterea unui (1)card electronic care valida informaţiile adăugate de prestatorii de servicii medicale în (2)sistemul DES (Dosarul Electronic de Sănătate), o bază de date care reuneşte totalitatea datelor de sănătate şi a celor conexe.

Eliminarea fraudelora fost naraţiunea dominantă a acelor timpuri, o temă asociată luptei împotriva corupţiei, obsesia publică a momentului. Orice alt argument, temă sau temere erau expediate ca aparţinând discursului panicard, conspiraţionist, smintitor, aducător de tulburare ş.a.m.d.

Care era miza pentru ortodocşi?

Noi, credincioşii ortodocşi, am perceput digitalizarea serviciilor medicale, astfel cum era prezentată reforma de către statul român, ca fiind o ameninţare directă faţă de convingerile noastre religioase, dar explicaţiile noastre subsecvente au fost deseori confuze, atât cu privire la obiectul propriu-zis al ameninţării cât şi cu privire la componenta precisă a credinţei noastre care era vătămată de introducerea cardului de sănătate.

În general, preocuparea ortodocşilor faţă de subiectele digitalizării şi biometriei deriva din învăţătura ortodoxă despre Apocalipsă, atunci când înrobirea oamenilor va fi desăvârşită şi când cei mulţi vor fi siliţi să-l recunoască pe Antihrist ca împărat al lumii şi mesia, lepădându-se de Hristos.

Discuţia din online-ul ortodox a fost una fierbinte şi a provocat dezbinări şi rupturi nici până astăzi vindecate. S-au desprins mai multe tabere dintre care unele considerau cardul de sănătate a fi lepădare de Hristos, înfăptuită, iar altele doar un început al lepădării.

Care a fost poziţia oficială a BOR?

Biserica Ortodoxă Română s-a ţinut, ostentativ, multă vreme deoparte de acest subiect, caricaturizat de massmedia prin analogia „card/drac”, „unealta diavolului” şi „cipul 666”, Patriarhia acceptând complice ca temerile credincioşilor ortodocşi cu privire la acest subiect să fie delegitimate, marginalizate şi ridiculizate în spaţiul public.

Printre altele, acuza de adepţi ai teoriilor conspiraţioniste cu privire la cei care denunţau pericolul edificării unui Big Brother de către serviciile de informaţii era folosită, fără pic de ruşine, împotriva credincioşilor ortodocşi per ansamblu, inclusiv de reprezentanţi formali şi informali ai Bisericii. Reprezentanţii oficiali ai Bisericii, din păcate, nu pierdeau ocazia de a se delimita de „viziuni apocaliptice şi panicarde” ale celor care contraziceau naraţiunea oficială despre reforma digitalizării sănătăţii. Manifestarea civică ortodoxă, în general, a fost descurajată direct şi indirect, ca fiind necreştină, nespecifică ortodoxiei, nefolositoare sufleteşte.

O reacţie tardivă în anul 2014

Abia câţiva ani mai târziu, în decembrie 2014, când peste 93% dintre carduri ajunseseră la asiguraţi iar rezistenţa faţă de adoptarea cardului de sănătate rămăsese preocuparea unora puţini, decredibilizaţi şi marginalizaţi în interiorul Bisercii, Sfântul Sinod a îndemnat pe credincioşi „să cultive mai întâi sănătatea sufletească prin rugăciune şi fapte bune şi să decidă raţional, nu emoţional, totdeauna cu calm şi înţelepciune”, iar pe autorităţi „să elaboreze o alternativă” pentru cei care, în continuare, refuzau cardul de sănătate. Sfântul Sinod al BOR preciza cu respectiva ocazie împrejurarea că a luat act de punctul de vedere al Colegiului Naţional al Medicilor din România (CMR), potrivit căruia, din punct de vedere etic, nu mai există nicio raţiune de a respinge cardul de sănătate.

Însă raţiuni de a respinge cardul de sănătate existau încă şi acestea subzistă până astăzi, neschimbate, nu doar de ordin etic, ci şi juridic, civic şi politic.

Au lipsit iniţiativele oficiale reparatorii, remediale, legitimatoare pentru civismul ortodox

Sfântul Sinod nu a condamnat, nici în 2014 şi nici ulterior, campania mediatică purtată împotriva credincioşilor ortodocşi şi nici atitudinea politică de vădit dispreţ faţă de cei care refuzau cardul de sănătate, manifestată de reprezentanţii statului român. Tăcere ierarhiei a legitimat discursul public de excluziune a civismului ortodox din viaţa cetăţii, practic invitând massmedia să pedepsească şi să ruşineze public pe cei care căutau să folosească argumente de ordin religios pentru a li se respecta drepturile recunoscute de lege.

Din păcate, roadele acestei complicităţi morale s-au văzut mai târziu, cu ocazia referendumului pentru modificarea Constituţiei, când subiectul ortodocşilor fundamentalişti şi medievali, îndobitociţi, fusese deja legitimat în discursul public prin acceptare tacită.

Tactica delegitimării: alternativa discriminatorie

Mai mult, aşa zisă alternativă a adeverinţei de asigurat, alternativă pusă la dispoziţie de statul român cu mare întârziere şi prezentată ca o concesie nedatorată şi exagerată, presupunea pentru credincioşi costuri materiale şi morale semnificative, obligând la deplasarea frecventă la sediul din reşedinţa de judeţ al caselor de asigurări de sănătate pentru a li se elibera, la ghişeu, o foaie A4 cu menţiuni minimale prin care (pasămite) se atesta calitatea de asigurat.

Atât solicitarea cât şi folosirea adeverinţei simple de asigurat în relaţiile cu furnizorii de servicii medicale, ani de-a rândul, a reprezentat o continuă piatră de încercare pentru convingerile personale ale celor ce au refuzat cardul de sănătate. În unele cazuri, consecinţele au fost dramatice.

„Alternativa” reprezintă un adevărat studiu de caz pentru categoria „procedeu birocratic de marginalizare civică” pe care, probabil, îl vom vedea introdus ca alternativă pentru cei care, peste ani, ne vom fi încăpăţânat să nu ne lăsăm vaccinaţi.

Se putea obţine vreun succes în justiţie?

M-am numărat între cei care au respins cardul de sănătate, iniţial pe considerente civice, întrucât l-am socotit o restrângere nelegală a drepturilor cetăţeneşti, o deposedare de dreptul de a decide momentul şi modalitatea concretă când pot fi prelucrate datele cu caracter personal care privesc starea de sănătate, date care, la acel moment, erau cele mai sensibile şi mai protejate de legislaţia naţională şi de cea europeană. Ulterior, am concluzionat şi considerat refuzarea cardului de sănătate o problemă strict duhovnicească, una de cea mai mare importanţă.

Am redactat numeroase petiţii, adresate inclusiv domnului dr. Lucian Duţă, am deschis mai multe procese, pe unele le-am câştigat. În cele din urmă, am obţinut să mi se remită adeverinţa de asigurat prin email (astăzi general valabilă) şi am obţinut o hotărâre judecătorească definitivă care obliga CNAS să-mi şteargă datele personale din DES, chestiune care a rămas doar pe hârtie.

Hotărârea judecătorească are o aplicabilitate strict delimitată. Este interzis judecătorului să stabilească dispoziții general obligatorii prin hotărârile pe care le pronunță în cauzele ce îi sunt supuse judecății şi, într-un climat de minciună generalizată, precedentul judiciar nu valorează niciun ban.

Ce semnificaţie (mai) au dezvăluirile de astăzi?

Astăzi, dezvăluirile fostului preşedinte CNAS confirmă pe deplin argumentul nostru principal, al edificării sistemului Big Brother, al bazei de date şi funcţionalităţilor analitice care permit nu doar o evidenţă coputerizată a indivizilor şi colectivităţilor formale şi informale ci, mai ales, funcţionalităţile predictiv comportamentale, printre multe altele, dezvoltate de BAE Sistems/Palantir.

Tema eliminării fraudelor a rămas, după cum a şi fost tot timpul, una complet subsidiară. După cum ni se atestă astăzi de principalul responsabil, Statul Român guvernat de exponenţii Serviciului Român de Informaţii ar fi fost dispus la orice pentru a obţine acest instrument de control societal.

E ceva nou?

În mod constant scena publică cunoaşte astfel de momente de reconfirmare a adevărului de bază, momente când intenţiile şi obiectivele iniţiale sunt recunoscute aşa cum au fost, la momentul respectiv, devoalate de unii sau de alţii, poate chiar dintre noi, de acei marginali neplăcuţi, fanatizaţi într-un singur crez şi în convingeri rigide.

De aceea ar trebui să reţinem că minciuna nu presupune absenţa adevărului ci ignorarea adevărului.

Iar ignorarea adevărului nu se face din cauză de confuzie sau de lipsă de informaţii, ci reprezintă, în toate cazurile, o alegere.

Este, fără îndoială, o alegere cu atât mai intempestivă cu cât fereastra de îndreptăţire şi de autojustificare se închide rapid, conştiinţa fiind martora discriminării şi nedreptăţilor cu care sunt loviţi marginalii neplăcuţi, nesimpatici, care refuză naraţiunea mincinoasă.

Se cere observată vreo analogie?

Cardul electronic de sănătate a fost o chestiune de libertate, de autonomie personală, de stăpânire asupra informaţiilor cu caracter personal, asupra identităţii şi libertăţii de a acţiona liber în societate potrivit conştiinţei fiecăruia. Eliminarea fraudelor din sistemul de decontare a reprezentat o justificare oportună şi străvezie, dar complet secundară scopului de control societal, în forma sa incipientă, dar care se cere desăvârşită.

Adoptarea cardului de sănătate printr-o campanie de stat bazată pe minciună, pe o naraţiune opresivă, excluzivă şi marginalizatoare a elementelor de opoziţie este, pentru cei care au ochi să vadă, o prefigurare a rezultatului campaniei de vaccinare. Naraţiunea politicilor pandemice este întocmai de străvezie precum a fost altă dată tema eliminării fraudelor financiare din fondurile CNAS. Nu este pe deplin nejustificată, dar este complet subsidiară şi neesenţială.

#eDespreLibertate

Consider că, în privinţa campaniei de vaccinare, analogia cea mai utilă credincioşilor ortodocşi este cea a colectivizării comuniste, de la jumătatea secolului trecut, subiect asupra căruia voi reveni.

Însă adoptarea cardului de sănătate este recentă şi a marcat conştiinţa ortodoxă a celor mai mulţi dintre credincioşii zilelor noastre, care nu au decât de a se uita la cardul de sănătate din propriul portofel pentru a obţine o evaluare clară a permeabilităţii propriilor conştiinţe faţă de puterea lumii de a le adormi şi a le înşela cu bună-ştiinţă.

Translate page >>
2
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x