Ideea de „compromis pentru binele Bisericii” nu este nouă. Astăzi ea e justificată de nevoia pentru susținere financiară, sprijin internațional, dialog, pace șamd. Să-și pună cei puternici ai acestei lumi încrederea în tragerea sforilor și aranjamente. Calea noastră este diferită, după cum ar trebui să fie.
Μereu vor exista rătăciri, δαρ este necesară condamnarea oficială și poziționarea explicită a Ortodoxiei pe temele de credință în care este atacată. Nădejdea este că mereu Domnul are oamenii Săi credincioși, care păstrează în inimi curate adevărul mântuitor și el va birui atât la nivel bisericesc instituțional, cât și pe plan duhovnicesc în cât mai multe suflete.
Deși canonul 15 cere ca erezia criticată să fie limpede formulată, insist asupra unui aspect important: teoria ramurilor din documentele cretane nu este ambiguă și neclară, ci explicită. De fapt, nu avem un acvariu cu pești de tot felul, buni și răi, cum s-a mai scris, ci doar ceva nociv și atât.
Discuția-dezbatere moderată de pr. Mihail a avut rolul de a cristaliza și reliefa modalitatea corectă de a întrerupe pomenirea și pericolul de a aluneca în schismă sau atitudine schismatică. Deși s-a ajuns la o confuzie între conștiință și convingere canonică, totuși s-au spus multe lucruri pe nume.
La 10 ani după Sinodul din Creta avem aceeași poziționare oficială diplomatică ce balansează între legalizarea ecumenismului și domolirea conștiințelor ortodoxe revoltate, dar și împotrivirea la firul ierbii încă firavă și necristalizată.
Prezent luni la Sfânta Liturghie alături de o mână de oameni, Patriarhul Bartolomeu a transmis un apel către Bisericile absente să recunoască și să adopte sinodal a documentele semnate la Sinodul din Creta. Însă unitatea la care cheamă el este una dezbinătoare și apostazie de la adevăr.
Chipurile acestea sunt mai grăitoare aşa şterse, inclusiv la nivel duhovnicesc, decât dacă fresca exterioară ar fi rămas neatinsă.
Îndrăznesc să afirm că această judecată păguboasă – a apărării Bisericii prin cauţionare absolută, reprezintă unul dintre principalele elementele cauzale ale căderilor ulterioare, mai important chiar decât presiunea politică sau judiciară.
Transfigurarea spirituală înseamnă şi reînnoirea râvnei, bucuria mărturisirii, pregustarea raiului, prietenia sfinţilor. Or, pentru fiecare troiţă am putea avea un hram de Sfânt prieten, un hram de Sfânt bunic, un hram de Sfânt deţinut, un hram de Sfânt erou, un hram de Sfânt Mucenic, în toate Sfinţenie aflând, iar nu politică, nu ideologie, nu partizanat. Suplini-vom astfel muţenia administraţiilor nu doar în privinţa troiţei, ci şi a canonizărilor.
Canoanele tocmai pentru o bună orientare duhovnicească au fost date, nu sunt hotărâri abstracte și juridice desprinse de viața în Duh, chiar dacă pot fi folosite și instrumentate rău. Este necesară o stabilire cu discernământ a modului de a reacționa față de ecumenism și alte schisme, pentru că există, din păcate, exagerări.
Dacă am avea dispoziția de a judeca și îndrepta problemele mult mai clare și mai grave de ordin dogmatic, atunci cu siguranță am avea mai mult câștig de cauză și am înțelege mai bine și atitudinea Mitropolitului Longhin față de Biserica Română și jurisdicțiile bisericești.