Patriarhul Alexandriei: „În chestiunea autocefaliei există soluție” dacă este acordată cui trebuie

Într-un interviu acordat Marinei Zioziu pentru ziarul grecesc Ethnos, Patriarhul-Papă al Alexandriei, Teodor al II-lea, și-a exprimat părerea despre situația din Ucraina și a dat detalii, printre altele, despre acțiunile care sunt întreprinse pentru rezolvarea conflictului. Iată ce a afirmat pe această temă:

„Pe 18 aprilie v-ați întâlnit în Cipru cu Întâistătătorii Bisericilor Antiohiei, Ierusalimului și Ciprului la convocarea Arhiepiscopului Ciprului, Hrisostom. Una din temele pe care le-ați discutat a fost și autocefalia în Biserica Ortodoxă a Ucrainei. Puteți să împărtășiți cu noi gândurile și poziția pe care o va ține Arhiepiscopia Alexandriei pe această chestiune?

M-am născut în Grecia, în Creta, respect și iubesc pe Sanctitatea Sa, Patriarhul nostru Ecumenic Bartolomeu pentru că mi-a făcut cunoștință cu Criticopulos (fotbalist grec, n.n.) în Spili în 1978 și în principal marele dar pe care mi l-a făcut la Marele Sinod din Creta a fost să vină să vadă în Micrasiatissa pe mama mea acasă.

Am trăit în Ucraina, am trăit durerea și schisma Bisericii din Ucraina. Totuși știu foarte bine și Biserica Rusă pentru că am trăit în sânul ei zece ani întregi și Patriarhia Alexandriei legături emoționante cu ea.

Dacă există mănăstirile noastre, bisericile noastre, este prin rublele pe care le-au dat țarii Rusiei în epoca aceea.

Toate au fost înnoite cu banii marilor boieri din pământul rusesc. Legăturile Patriarhiei Alexandriei cu Biserica Rusă sunt mari și nu pot fi stinse.

Totuși avem aproape de noi această uriașă problemă a autocefaliei, care a fost cedată și avea dreptul să o cedeze Patriarhul Ecumenic Bartolomeu.

Desigur, nu avem nici o obiecție să ia autocefalie orice Biserică. Cu toate acestea, ceea ce a scindat Bisericile sunt oamenii care au luat autocefalia și vedem acum că deja Filaret (Patriarhul onorific de Kiev) convoacă Sinod pentru ca să anuleze deciziile Consiliului Unirii.

Deci astfel am zis cei trei Întâistătători cu pricepere și rugăciune către fratele nostru, Arhiepiscopul de Cipru, care a făcut deja o călătorie în Ungaria, Serbia, România și a vorbit cu Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe despre situația bisericească din Ucraina să se întâlnească cu Patriarhul Ecumenic. Arhiepiscopul de Cipru este un ierarh înțelept, are bunătate și iubește Biserica.

Există soluții pentru toate problemele. Patriarhul nostru Ecumenic Bartolomeu este Patriarhul romeității, pe care îl cinstim toți și-l iubim. Nu uităm că subiectul acesta nu este dogmatic. În chestiunea autocefaliei există soluție.

Arhiepiscopul Ciprului va stărui să ceară din partea Sanctității Sale să întâi o întâlnire între Patriarhul Ecumenic și Patriarhul Moscovei, pentru că pe cei doi Întâistătători îi leagă o prietenie adâncă și după aceea vom face o întâlnire neoficială toți Întâistătătorii ca fie acceptat de toți ceea ce va reieși. Epoca noastră are atâtea probleme și nu ne permitem luxul să fim scindați.

Arhiepiscopul Ciprului va stărui să ceară din partea Sanctității Sale să întâi o întâlnire între Patriarhul Ecumenic și Patriarhul Moscovei, pentru că pe cei doi Întâistătători îi leagă o prietenie adâncă și după aceea vom face o întâlnire neoficială toți Întâistătătorii ca fie acceptat de toți ceea ce va reieși. Epoca noastră are atâtea probleme și nu ne permitem luxul să fim scindați.

Arhiepiscopul Ciprului va face acest efort, în timp ce ne vom găsi din nou în scurt timp la Nicosia împreună cu Întâistătătorii Bisericilor Antiohiei și Ierusalimului. Pentru noi, Patriarhiile străvechi de Alexandria, Antiohia și Ierusalim, Biserica Ciprului a fost un punct de referință.

Arhiepiscopul Hrisostom de Cipru ne-a dat metoace, biserici și locuri ca să avem fiecare o delegație și să putem să ne întâlnim. Cred că se poate găsi soluție. Pur și simplu să lase fiecare cele personale de-o parte și să vedem dincolo de toate interesul Bisericii.

Romfea.gr

Nota noastră: Declarațiile din acest interviu sunt foarte interesante și descoperă o perspectivă neașteptată. Deși există o străduință în sensul rezolvării schismei din Ucraina, Întâistătătorii implicați (din Cipru, Alexandria, Antiohia și Ierusalim) par să aibă un rol de arbitri pe criteriul unei păci lumești, nu duhovnicești. Se observă un stil de negociere, nu de rezolvare după voia lui Dumnezeu și după normele canonice ale Bisericii.

O importanță foarte mare, de altfel chiar subliniată, o joacă apartenența etnică, nu bisericească. Patriarhii greci se vor susține între ei. Desigur, asta rămâne de văzut până la capăt, pentru că măcar este invocată greșeala de a fi acordată autocefalia unor schismatici.

Dacă se va ajunge la un compromis în care Constantinpolul să iasă basma curată și recunoscut ca primat al Ortodoxiei, este posibil ca problema ucraineană să ducă la o problemă majoră, similară cu cea din Creta, adică acceptarea papismului de nuanță orientală.

Deși popoarele slave (rușii, sârbii și bulgarii) este posibil să se coalizeze tot pe criterii etnice, totuși au argumente canonice solide. Unul dintre ele este acela că Georgiei i-a fost acordat statutul de Patriarhie de către Antiohia, după cum menționează canonistul Balsamon (sec. XI). Acest fapt anulează efectiv primatul pretins al Constantinopolului în Ortodoxie și dreptul exclusiv de a recunoaște drept autocefale Bisericile Locale.

Din păcate, credința ortodoxă ajunge tot mai mult o religie pământească, la discreția influenței puternicilor pământului. Mai există și teologi care țin mai mult la Hristos decât la naționalitate, cum ar fi Protopr. Prof. Teodor Zisis și Protopr. Nicoale Manolis, care vor organiza o manifestare cu tema: Autocefalia ucraineană și noua ecleziologie a Fanarului. În afara celor care au întrerupt pomenirea ierarhilor semnatari în Creta, ar fi de remarcat poziția a 12 Chilii din Sfântul Munte în apărarea Bisericii de intruziunea Constantinopolului. În rest, tot mai puține voci care au curajul mărturisirii și care să favorizeze prin pozițiile lor luarea unor decizii corecte.

Biserica Rusă devine tot mai izolată și atacată de puterile politice din cauza apărării dreptei credințe. Probabil nu atât conducătorii ei oficiali, sinodalii, au acest merit, cât evlavia poporului de rând. Ierarhii ruși sunt la fel de implicați în manifestări ecumeniste și în ambiții de putere ca și ceilalți. În schimb, credința oamenilor de rând este cea care nu îngăduie trădări mari. Din acest exemplu ar trebui să învățăm toți că este importantă atitudinea fiecăruia dintre noi, oricât de neînsemnați am fi sau ni s-ar părea că suntem.

Arhiepiscopul Greciei demarează acțiuni ce țintesc recunoașterea „autocefalilor” ucraineni prin rugăciunea împreună cu schismaticul Epifanie?

A fost săvârșită cu deosebită strălucire în 10 iunie Vecernia Mare a Sfinților Apostoli Bartolomeu și Barnaba în Sfânta Mănăstire Izvorul Tămăduirii Valukli.

La Vecernia sărbătorii a slujit Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, care își serbează patronul său de nume.

Este de remarcat că pe parcursul Vecerniei au fost prezenți în împreună rugăciune Arhiepiscopul Ieronim al Atenei și a toată Grecia și Mitropolitul Epifanie al Bisericii Autocefale a Ucrainei.

În cuvântarea sa, Patriarhul și-a exprimat bucuria pentru prezența Arhiepiscopului Ierronim la Vecerniea onomastică și a mulțumit atât lui personal, cât și cinstitei sale suite.

De asemenea, Întâistătătorul Ortodoxiei a mulțumit Mitropolitului Epifanie pentru prezența sa, accentuând că „ne aflăm în epicentrul lucrărilor, deciziilor, schimbărilor noii articulări a lucrurilor ortodoxe, dar și al contestărilor, atacurilor, calomniilor, al marilor denaturări ale adevărului și ale realității. Noi răspundem: Veți cunoaște adevărul și adevărul vă va face liberi”.

„Preasfințite Epifanie al Kievului și a toată Ucraina, ați primit autocefalia de la Biserica mamă, Patriarhia Ecumenică, acesta a fost dreptul vostru să-l cereți și dreptul nostru exclusiv să vi-l acordăm”, a adăugat Patriarhul Ecumenic.

După terminarea Vecerniei, Mitropolitul Epifanie a oferit Arhiepiscopului Ieronim ca suvenir un engolpion arhieresc de la întronizarea sa.

La final, este de semnalat că Arhiepiscopul Ieronim al Atenei și a toată Grecia, imediat după Vecernie, a plecat spre Atena.

Romfea.gr: Vecernia pentru onomastica Patriarhului Ecumenic Bartolomeu

Nota noastră: Am respectat în traducere textul știrii în grecește pentru a evidenția și faptul că această cunoscută agenție de știri, Romfea.gr, recunoaște calitatea de Episcop și chiar de Mitropolit primat a lui Epifanie, dar și statutul de „Întâistătător al Ortodoxiei” pentru Patriarhul Bartolomeu.

O altă cunoscută agenție de știri grecească, ΒΗΜΑ ΟΡΘΟΔΟΞΙΑΣ, nu a relatat deloc conslujirea cu Epifanie, ci doar primirea călduroasă din partea Patriarhului și declarația de la sosirea în Constantinopol: „Venim astăzi, cu ocazia serbării Sanctității Sale, Patriarhul nostru, să-i urăm să-i dea Dumnezeu putere să continue lucrarea lui binecuvântată”. Arhiepiscopul avea planificată plecarea după Vecernie, pe când Epifanie a rămas la Liturghia de a doua zi pentru sărbătoarea propriu-zisă.

Această rugăciune a Arhiepiscopului Ieronim împreună cu Epifanie la o Vecernie poate fi interpretată în cheia unui demers ce are în vedere recunoașterea autocefaliei acordate ucrainenilor unilateral de Patriarhia Ecumenică. După ce au fost raportate deciziile pozitive ale Comisiilor sinodale desemnate să studieze problema „autocefalilor” și după vizita la Atena prin care Patriarhul Ecumenic s-a împăcat cu Arhiepiscopul grec, este de așteptat să se exercite o presiune tot mai mare asupra Ierarhiei (Sinodului extins al) Bisericii Greciei pentru a vota la sesiunea din toamnă în favoarea recunoașterii structurii ucrainene nou formate.

Comisiile sinodale ale Bisericii Greciei au dat aviz favorabil recunoașterii „autocefalilor” din Ucraina

Portalul grecesc ΒΗΜΑ ΟΡΘΟΔΟΞΙΑΣ informează în exclusivitate că este iminentă o decizie a Bisericii Greciei de a recunoaște pe autocefalia necanonică pe care a acordat-o unilateral Patriarhia de Constantinopol unor schismatici din Ucraina. Pentru a se pronunța în această chestiune, Sinodul Ierarhiei Bisericii Greciei a mandatat două comisii care să cerceteze problema în cauză. Este vorba despre Comisia pe probleme dogmatice și canonice și Comisia pe relații inter-ortodoxe și inter-religioase.

Cele două Comisii s-au întrunit în comun în data de 23 mai în Palatul Sinodal și au decis împreună să propună Sinodului permanent (Ierarhiei) recunoașterea Bisericii schismatice a Ucrainei.

Motivația acestui verdict pare a fi una de natură strict politică, după cum au spus-o chiar membrii Comisiilor.

Din descrierea succintă a modului cum a decurs ședința rezultă că au fost luate în considerare doar argumentele susținătorilor Fanarului. Nu s-a dat importanță altor opinii, cum ar fi acelea exprimate de Arhiepiscopul Anastasie de Tirana, care au stârnit o oarecare controversă, sau faptul că nici o altă Biserică Locală nu a recunoscut gruparea bisericească din Ucraina până acum.

Portalul grecesc nu indică o sursă a informației sale, care pare să fie una confidențială, după cum rezultă din rândurile articolului:

„Firește că nici Tomosul nu prevede că Biserica Autocefală a Greci ar fi vasală Fanarului, nici că nu are propria ei decizie. De asemenea, Constituția prevede la art. 3 că este unită «dogmatic» cu Biserica de Constantinopol și «cu fiecare Biserică la fel Ortodoxă a lui Hristos» și că este evident AUTOCEFALĂ și, prin urmare, INDEPENDENTĂ.

Un alt membru, pentru ca să convingă în privința necesității de a fi acceptată decizia Patriarhului Ecumenic cu privire la Biserica din Ucraina, a amenințat că, dacă Biserica Greciei nu o adoptă, el îi va rupe Ținuturile Noi. Un cleric din membrii Comisiilor a punctat semnatarului acestor rânduri: «Nu ai înțeles că suntem vasali Bisericii Fanarului?». Evident că a fost ignorată de către clericul în cauză și de ceilalți membri ai Comisiilor învățătura Părinților Bisericii, după cum și sfintele canoane și practica de veacuri a Bisericii și au luat decizia să urmeze pe Patriarhul Ecumenic în lucrarea lui disperată.”

Pentru greci se deschide o perspectivă foarte sumbră chiar și la nivel de politică (bisericească). O eventuală rupere a comuniunii Moscovei cu grecii în urma recunoașterii „autocefalilor” nu ar avea urmări deloc faste nici pe plan economic și politic. În plus, se deschide perspectiva ca și alte Biserici slave să facă acest gest, care ar agrava situația și mai tare.

Din punctul nostru de vedere, decizia Comisiilor de a nu-și asuma nici o răspundere, ci a se bizui total pe Constantinopol este în consonanță perfectă cu pledoaria IPS Ierotheos Vlachos din Scrisoarea sa către Sinodul Bisericii Greciei, în care susține exact același punct de vedere. Nu putem să nu ne amintim și de întâlnirile sale de la Mănăstirea Vatopedi cu actualul ambasador al SUA din Grecia. Este foarte greu să nu fie observată influența politică în aceste decizii.

De asemenea, prof. Feidas susținea un punct de vedere diferit cu privire la acordarea autocefaliei în 1979 față de acum. Dacă odinioară afirma că Sinodul plenar al Bisericii Ortodoxe este cel în măsură să acorde autocefalia unei Biserici Locale sau aceasta se poate realiza prin acordul tacit al tuturor Bisericilor Autocefale, astăzi susține fervent dreptul exclusiv al Patriarhiei Ecumenice.

Reamintim că de curând a avut loc în Grecia vizita Patriarhului Ecumenic Bartolomeu, care a urmărit tocmai ameliorarea relațiilor dintre cele două Biserici grecești. Cel mai probabil vizita sa nu a întârziat să dea roade.

Încă nădăjduim că vor fi suficienți arhierei cu cuget ortodox în Sinodul Bisericii Greciei care să nu gândească în termeni politici, ci după principiile credinței evanghelice, care spune: „Unde nu mai este elin şi iudeu, tăiere împrejur şi netăiere împrejur, barbar, scit, rob ori liber, ci toate şi întru toţi Hristos” (Col. 3,11).