Comentarii:



Înapoi la prima pagină

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Două ortodoxii în cadrul Bisericii?:

    @ana Din păcate, sunteți o dovadă a faptului că Biserica este scindată în două. Nu la nivel etnic, ci de credință, de mentalitate, după cum am spus în articol. Faptul că există și două tabere conturate, rușii și Constantinopolul (ca să le zic așa), arată că această sciziune nu mai este una ce ține de două viteze, tradiționaliști și progresiști, ci de o falie mai pronunțată, mai delimitată. Ce vreau eu să spun este că nu e o problemă să existe două categorii de credincioși (sau chiar clerici), este de neocolit acest lucru. Ci problema apare atunci când etalonul bisericesc, mărturisirea de credință și reperele canonice sunt inversate și bulversate. Atâta vreme cât doctrina și starea Bisericii urmează etalonul corect, progresiștii nu au decât să-și rezolve relația lor personală cu Dumnezeu. Dar, când tradiția este ruptă și sfidată (cum e cazul cu hotărârile eretice din Creta și schisma ce introduce și o învățătură nouă, de factură papistă), atunci unitatea Bisericii este serios zdruncinată. Așadar schisma din Ucraina este doar o reliefare a unei dezbinări și boli interne vătămătoare. De dragul clarității, am să punctez unele aspecte, deși sunt menționate și în articol și în multe alte materiale mai vechi. Problema din Ucraina nu este autocefalia, cum greșit suntem duși pe această pistă falsă, că ar avea și ei dreptul la ea. Ci problema este că Fanarul a acordat autocefalie unor formațiuni schismatice. rupte de Biserică, ce fuseseră anterior condamnate și anatematizate de toate Bisericle Locale, chiar și de Patriarhia Ecumenică. Iar motivul invocat pentru această intruziune necanonică într-o jurisdicție străină este și mai grav: primatul Constantinopolului, care este echivalent cu supremația papală, care este erezie. Coborând puțin mai la aspectele mundane, există foarte multe dovezi că Patriarhia Ecumenică acționează de mulți ani la comanda Occidentului ('23) și a SUA ('48). Astfel este generată situația pe care am numit-o două ortodoxii în Biserică. Cât privește pe ruși, nu pot să laud un popor ca fiind credincios, dar nici măcar pe ierarhii lui pentru că există foarte multe căderi în rândul lor. Totuși ei, ca Biserică mare și țară mai liberă de dominația neortodoxă occidentală, reușesc să impună o linie formal corectă, ortodoxă prin împotrivirea față de Sinodul din Creta și față de tendințele fanariote. Spun linie formală pentru că nu pare asumată și interior, în conștiință ortodoxă, ci mai mult din interese. Cum-necum, ei sunt reperul la ora actuală la nivel oficial. Nu pe criterii de majoritate, ci de păstrare formală a tradiției ortodoxe. Când spuneți despre ruși că și-au proclamat autocefalia dați dovadă de ignoranță. Nu ei și-au proclamat-o, ci tocmai Constantinopolul în 1589-1591. Iar Ucraina a fost cedată tot de Constantinopol Moscovei în 1686. Că au fost presiuni politice, asta e adevărat, dar discutabil. Oare fanarioții nu au făcut jocuri politice care au generat reacția Imperiului Rus? Ca să nu mai vorbesc de faptul că în 1439 Constantinopolul căzuse în falsa unire cu catolicii. Sper să vin cu un articol pe tema aceasta. Tocmai că eu spun să nu ne lamentăm, ci să trăim pe picioarele noastre, conștienți de realitatea din jur. Dar nu mă refer la realitatea politică, ci la cea bisericească. Așadar nu trebuie făcută confuzie între politică și credință. Rușii ne-au călcat în picioare mereu și o vor face și de acum dacă vor avea ocazia; de aceea nu agreez o coabitare imposibilă cu ei. Dar e fundamental să facem diferența între puterea rusă și cultura și credința rusă. Nu e chiar așa de greu. Sunt conștient de presiunea politică din partea Occidentului și a rușilor și nu o ignor, dar nu înseamnă că trebuie să ne trăim credința în funcție de o mentalitate politică sau alta, ci după canoanele și învățăturile apostolice și patristice. Ca să închei, cele două ortodoxii la care fac referire în titlu sunt tocmai abordări diferite ale Evangheliei: lumească și duhovnicească. Eu pledez pentru a doua.

    luni, 14:14:38, 19 august 2019

  • ana

    la articolul Două ortodoxii în cadrul Bisericii?:

    ba le cunosc, am strabatut acum cativa ani rusia si am vazut sate unde nu exista si nu au existat niciodata biserici - prin siberia si sudul tarii, mai ales - dar nu confund oamenii de valoare ai bisericii ruse cu intreaga biserica. acestia nu au avut si nu vor avea niciun cuvant de spus, cat despre ajutarea altora nici atat. daca ar avea vreo putere ar trebui sa se ocupe de proprii credinciosi, care sunt cam putini, cifrele oficiale sunt mult umflate, iar numarul rusilor declarati ortodocsi si care se duc la slujbe e mai mic decat cel al romanilor, raportat la populatie desigur. ca sa incheiem, asa-zisa schisma e pura propaganda. nu vad pe nimeni scandalizat de faptul ca biserica rusa si-a proclamat autocefalia, atunci n-a fost schisma, acum e, ca asa le convine rusilor. ca sa nu mai amintesc de faptul cu ucrainenii nu au trecut de sub controlul Patriarhiei de la Constantinol sub cel al rusilor de bunavoie. in alta ordine de idei, nu vine nimeni sa ne salveze, in loc sa stam sa ne lamentam si sa vedem conspiratii peste tot prin occident, in timp ce ii slavim pe rusi, poate ar trebui sa traim in realitate, acolo unde rusii au fost dusmanii dintotdeauna ai romanilor. pana una alta, si romania si rusia sta prost la multiple capitole, si nu din vina altora, ci din vina lor. poate ar fi cazul sa ne vedem de treaba si sa ne ajutam singuri, lasand la o parte iluzii desarte, ca sa nu le spun minciuni.

    luni, 12:11:20, 19 august 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Două ortodoxii în cadrul Bisericii?:

    Puțini mai au dispoziția de a se apleca asupra culturii din cauza politicii. Acum politica generază cultura, nu invers. Cu atât mai puțin să discearnă cultura din spatele politicii, dar și mai puțin să creeze cultură a Duhului. Este mult mai facil să colportăm tot felul de informații și idei frânte și mărunte și să ni se pară că suntem deștepți, fără a dori să confruntăm ceea ce știm și să verificăm, să sporim informațiile, dar și să ajungem la o cunoaștere autentică.

    vineri, 13:52:36, 16 august 2019

  • Carmen V.

    la articolul Două ortodoxii în cadrul Bisericii?:

    Erata: Sf. Ignatie Briancianinov.

    joi, 18:59:28, 15 august 2019

  • Carmen V.

    la articolul Două ortodoxii în cadrul Bisericii?:

    Am fi naivi să credem că în România, Ucraina, Republica Moldova sau orice altă țară unde Marile Puteri au interese strategice și economice, puterea de decizie și cea a votului sînt lăsate în mîna cetățenilor/politicienilor acestor țări. Totul este cu minuțiozitate stabilit la nivel înalt în Occident și în America. Cu mult timp înainte. Rusia face și ea ce poate și cît poate. Liderii politici din aceste țări mici sînt doar niște păpușari. Patru ani avem teatru de păpuși pesediste, peste patru ani vor veni pe scenă cele useriste. Politica este un teatru de păpuși cu accente dramatice sau chiar tragice pentru națiune. Deja putem intui că președintele României peste 5 ani va fi Dan Barna. Noul președinte al Ucrainei nu are nici un rol politic. Este actor și în viața reală, după cum a fost pe ecran. Joacă așa cum i se dictează. Totul este stabilit dinainte. Alții sînt cei care dirijează păpușile, dar noi nu îi cunoaștem. Putem cel mult intui sau face supoziții. Peste vreo sută de ani, istoricii vor descoperi în arhive lucruri de nebănuit. Noi trebuie să ne încredem în puterea Domnului și în buna tradiție a nației ca să putem rezista. Părintele Iustin Pârvu spunea într-un interviu acordat în anii ’90 că noi, fiind creștini ortodocși, trebuie să ne raportăm la ruși, nu la Apusul protestant și decăzut. Și Preacuvioşia sa nu făcea trimitere la oamenii politici ruși de astăzi sau din trecut ce au creat și propagat comunismul, care atît de mult rău a făcut peste tot în lume, ci la Sf. Serafim de Sarov, Serghei Bracianov, părinții cuvioși de la Optina, la Dostoievski și marea cultură rusă de factură ortodoxă. Doar punînd în prim plan aceste valori, împreună cu tradiția și învățătura ortodoxă, vom reuși să rezistăm. Suficiente modele se găsesc și în trăirea sfinților români din vechime sau de acum. Ce poate fi mai autentic decît jertfa pe care au adus-o Sfinții români în închisorile comuniste?! Vor veni vremuri și mai acerbe. Mulți dintre noi deja nu se mai opun trend-ului occidental. Să nu uităm referendumul pentru definirea familiei. Spălarea creierelor românești se face sistematic și lasă urme profunde. A se vedea cazul grecilor, care au avut întotdeauna coloană vertebrală și, totuși, au cedat ușor-ușor. Modele ar trebui să ne fie sârbii și bulgarii. Acolo lucrurile par a fi mai curate decît la noi. De asemenea, consider că este o binecuvîntare a Domnului pentru unii dintre noi trimiterea unui părinte preacuvios, cum este părintele Lavrentie, călăuză morală și duhovnicească în aceste circumstanțe lumești greu de înfruntat. Să ne rugăm Domnului pentru limpezirea cugetului și dreaptă credință!

    joi, 18:54:06, 15 august 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Două ortodoxii în cadrul Bisericii?:

    Nu cunoașteți realitățile bisericești. Nu am zis de Chiril, ci de Biserica Rusă. Mereu se vor găsi alte priorități.

    miercuri, 18:16:18, 14 august 2019

  • ana

    la articolul Două ortodoxii în cadrul Bisericii?:

    Rusii nu tin nicio credinta curata, de cand Stalin a reabilitat biserica pentru a sustine eforturile de razboi biserica rusa a fost tot timpul in slujba puterii. ii pasa lui kirill de ortodoxie, cum imi pasa mie de cicade. un kgbist marunt care asculta de ordinele lui alt kgbist mai mare. trist, imi spunea acum cativa ani un ungur ca singurul mijloc prin care propaganda rusa va patrunde in romania e biserica. i-am ras in nas. nu puteam concepe ca romanii vor uita vreo clipa ce-au patit cu rusii, cum e tara rupta de moldova in special din cauza rusilor. m-am inselat jalnic. si nu, domnule, nu e propaganda cand zic ca diferența dintre ruși și ucraineni este ca cea dintre italieni și români, e istorie. cat despre obsesia dvs cu americanii, poate ar fi bine sa fiti mai atent la avansul neoprotestantilor din Transilvania, sprijiniti de fratii lor din America. incep sa castige tot mai multi aderenti, s-au bagat si prin PNL, in timp ce preotii romani au treaba cu ce fac ucrainenii. sa nu va treziti prea tarziu.

    miercuri, 16:55:28, 14 august 2019

  • ana

    la articolul Două ortodoxii în cadrul Bisericii?:

    nu manipulez cu nimic. dar mai stiu ceva istorie si, da, nu cred aceasta minune. de unde pana unde grupare schismatica? biserica rusa cand si-a obtinut autocefalia tot schismatica a fost? dar cea romana? practic rusii reproseaza ucrainenilor ce au facut si ei, si altii. dar ei au avut voie, ucrainenii nu. ma scuzati ca nu umblu cu dubla masura.

    miercuri, 14:36:17, 14 august 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Două ortodoxii în cadrul Bisericii?:

    Nu insist pe faptul că autocefalia ca și concept este de origine apostolică pt că e secundar. Biserica Ucraineană canonică este autonomă, adică ține formal de Moscova, dar se autoadministrează: își alege singură episcopii, mitropolitul și are Sinod de sine stătător. Deci nu depinde de ruși. Nu se fac rugăciuni pt conducătorii ruși, cum greșit acuză unii, ci pt ucraineni. Mitropolitul Onufrie și Sinodul nu doresc autocefalie, drept urmare nu li se poate impune și, evident, rușii nu le-o refuză pt că nu a fost cerută. Filaret s-a rupt de Biserica Ucraineană și a format singur o structură schismatică fără a fi urmat decât de 1 sau 2 episcopi și condamnat de restul. Caterisirea lui a fost recunoscută de toate Bisericile, inclusiv de Constantinopol. Nu-i așa că e ciudat că acum se răstoarnă lucrurile dintr-o dată pe dos? Mergeți pe propagandă când spuneți că există o mișcare autentică ucraineană pt că nu o argumentați cu nimic. Nu neg că există naționaliști ucraineni, dar nu prea sunt ortodocși și sunt puțini. De ce ar dicta ei ce să facă Biserica? Doar pt că așa ne place nouă? Dacă ziceți că diferența dintre ruși și ucraineni este ca între noi și români... ce să mai zic? Asta nu e propagandă? Doar o întrebare: rușii nu s-au unit sub Vladimir la Kiev și au fost creștinați tot acolo? Asta e tot propagandă? Participanții la sărbătoarea menționată au fost în aceeași proporție și anii trecuți. Iar acum, când au prilejul să aibă Biserica lor autocefală, disproporția a fost și mai evidentă. Atunci ce argumente doriți? Doar să lansați unele afirmații fără să fi documentat nimic și să acuzați de propagandă. Există și alte mize bisericești în joc, care țin de dreapta credință, de aceea ne privește subiectul. Nu sub aspect politic. E un fapt că rușii țin credința curată până acum, iar Constantinopolul e campion la trădări dogmatice, politice, morale. E ceva greșit să critic acțiunile vădit anticanonice de la Istanbul, cu directive asumate de la americani?

    miercuri, 14:34:45, 14 august 2019

  • ana

    la articolul Două ortodoxii în cadrul Bisericii?:

    Dvs puteti incerca sa rescrieti istoria, dar adevarul e ca autocefalia e un concept aparut mai tarziu, apostolii n-au nicio treaba aici. E o chestiune administrativa. Eu stiu ca biserica rusa nu poate accepta sa piarda controlul asupra ucrainenilor din diverse motive, unul fiind ca-i scade ei influenta in randul ortodocşilor, prin reducerea numarului de membri. dar nu inteleg dvs si altii ce problema aveti, daca nu sunteti - asa cum sustineti - intoxicati de propaganda sau filorusi. pana la urma, autocefalia a fost obtinuta de diverse biserici de-a lungul timpului, intr-un mod sau altul, rusii fiind printre primii care au facut-o. de ce rusii, romanii, grecii etc si-au putut obtine autocefalia si ucrainenii - nu? faptul ca folositi surse rusesti e salutar, dar faptul ca le preluati mesajele fara niciun discernamant, e grav. mai ales ca in spatiul rus libertatea de opinie e un lux pe care putini si-l asuma, in caz contrar suportand consecinte - a se vedea ce patesc unii jurnalisti, lideri ai opozitiei etc. Va contrazic, exista o miscare autentica ucraineana. Si observ ca si aici preluati propaganda rusa, care sustine ca n-ar fi mare diferenta intre rusi si ucraineni. Gresit, rusii si ucrainenii se inrudesc asa cum se inrudesc romanii cu italienii, prin urmare sunt doua popoare. Cat despre afirmatia ca la un eveniment au fost mai multi la altul mai putini, chiar n-o consider un argument. poate la anul va fi altfel. sanatosi sa fim.

    miercuri, 13:29:11, 14 august 2019

  • Andrei

    la articolul Două ortodoxii în cadrul Bisericii?:

    Ana, vezi ca pui tara si nationalitatea mai presus de credinta, canoane si randuiala Bisericii, si asta e erezie, se numeste filetism sau etnofiletism.

    marți, 20:17:32, 13 august 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Două ortodoxii în cadrul Bisericii?:

    Este un fapt ca Proroșenko este exponentul maidanului, a mișcării ucrainene de debarasare de Rusia. De ce nu a convins? Nu mă privește, cert este că nu există o mișcare suficient de autentică ucraineană. Dar nu acesta a fost argumentul ptincipal, ci că prezența la sărbătoarea bisericească a creștinării slavilor a foat covârșitor de partea Bisericii autonome ce ține de Moscova. Nici acesta nu e un argument? Iar regulile după care este organizată Biserica au fost primite și aplicate de Apostoli chiar de la Hristos. Dovadă sunt mărturiile scripturistice, dar și altele precum Constituțiile apostolilor, Didahia apostolilor... În nici un caz nu cred că Iisus râde de ele. Ca să revin, nu fac propaganda rusă, ci critic niște acțiuni întreprinse de Constantinopol și niște schismatici din Ucraina care destabilizează Biserica la comanda sau influența Vestului. Folosesc și surse rusești pt că evenimentele se petrec pe teritoriul lor; mi se pare banal. Dacă vreți un minus puternic al propagandei ruse, este acela că nu există o argumentare solidă de ce Biserica Ucraineană canonică refuză autocefalia. Am spus eu mai sus un motiv, dar e de la mine, nu a fost pronunțat de ei. Însă, oricum ar fi, nu pot fi forțați să o ceară.

    marți, 17:51:05, 13 august 2019

  • ana

    la articolul Două ortodoxii în cadrul Bisericii?:

    si dvs procedati la fel. o tineti langa cu porosenko care si-a facut program din promovarea autocefaliei, a facut-o din motive pur politice, pentru ca nu avea cu ce altceva sa vina, n-a facut nimic din ce-a promis. intr-o tara plina de coruptie si nepotisme, cu care nu s-a luptat deloc normal ca n-avea cum sa castige. cliseu neverificat? da, lansez acuzatii pentru ca folositi fix argumentele propagandei ruse. cat despre regulile bisericii care au la baza principii dumnezeiesti, cred ca Iisus rade cu pofta cand aude asemenea enormitati.

    marți, 17:22:47, 13 august 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Două ortodoxii în cadrul Bisericii?:

    Regulile Bisericii, chiar dacă sunt făcute de oameni, nu sunt omenești, adică au la bază principii dumnezeiești, nu negociate. Aplicarea lor este omenească de multe ori. Nici o altă structură omenească nu are reguli ca ale Bisericii Ortodoxe. Nu sunt reguli ce țin de organizare sau de interese, ci sunt principiale. Eu nu am spus că Poroșenko a pierdut alegerile pe considerente religioase, ci că nu le-a câștigat pe aceste considerente. El a fost ales după maidan și și-a făcut program din promovarea autocefaliei. A pierdut clar. E ceva ce-mi scapă? De unde știți că ucrainenii încearcă să scape de ruși? Care ucraineni? Nu se vede că mergeți pe un clișeu neverificat? Subiectul Moldova nu e subiect, nu l-am introdus eu. Era doar o comparație tangențială. Dar, de dragul preciziei, acela este teritoriu românesc politic și bisericește, acaparat de ruși. În același fel Ucraina a fost acaparată de Occident (poloni și lituanieni în trecut, iar în prezent se străduie NATO). Ucraina înseamnă margine de țară, dar nu a Rusiei, ci a Poloniei. Nu se poate observa că e un exemplu invers? Sau o ținem langă cu rușii sunt de vină peste tot? Totuși ar trebui să dați și răspunsuri, nu doar să lansați acuze și întrebări.

    marți, 16:03:02, 13 august 2019

  • ana

    la articolul Două ortodoxii în cadrul Bisericii?:

    Regulile bisericii sunt omenesti. si oamenii sunt supusi greselii. cat despre alegerile din ucraina, chiar nu inteleg cum puteti sa va inchipuiti ca religia a jucat principalul rol? e absurd, v-as intreba eu pe ce va bazati cand sustineti ca porosenko a pierdut alegerile pentru ca a sprijinit biserica ucraineana. si cum puteti crede ca ucrainenii care incearca sa scape de rusi ar prefera sa fie sub jurisdictia bisericii ruse? repet, doar propaganda rusa sustine aceasta tampenie. altfel, vad ca ocoliti si subiectul moldova.

    marți, 15:47:35, 13 august 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Două ortodoxii în cadrul Bisericii?:

    @ana Observ că sunteți că imputați foarte ușor anumite lucruri pe care nu dați dovadă că le înțelegeți bine. Ce spun eu este că trebuie să existe o minimă deschidere, verificare a faptelor, acceptare ca atare a situației și respectare a normelor care reglementează aspectele disputate. - Nu eu am ceva cu americanii, ci chiar schismaticii care au primit autocefalia au afirmat că ea se datorează demersurilor ambasadelor americane și occidentale. În plus, există o legătură documentată de ani buni de zile între Patriarhia Ecumenică și politica SUA, păguboasă pt Ortodoxie. - Situația politică și istorică a Ucrainei este una complicată și cu resentimente religioase. Catolicii polonezi și lituanieni au susținut o persecuție cruntă, care totuși nu a înfrânt credința ortodoxă majoritară. Este absurd să cerem acum Bisericii Ucrainene să renunțe la ajutorul Patriarhiei Ruse și să se vulnerabilizeze în fața presiunilor greco-catolice și ateiste occidentale. În contextul ecumenismului de astăzi constatăm o atitudine mărturisitoare a ierarhilor ucraineni și trădătoare a celor români, spre exemplu. De aceea demersul nostru este de a sprijini această redută a Ortodoxiei pe linie de credință, nu de etnie. - Chiar dacă regulile bisericești ar fi fost omenești, tot ar fi trebuit respectate, nu disprețuite. O atitudine demolatoare și nihilistă nu convinge cu nimic. Adică ignoranța și disprețul nu valorează nici cât omenia, cu atât mai puțin nu rivalizează cu credința autentică. Vă invit să veniți cu argumente (serioase). Spre exemplu, pe ce vă bazați când afirmați că Poroșenko a pierdut alegerile (și partidul lui) din alte considerente decât cele religioase? Și cum de nici un alt candidat care a susținut autocefalia nu a avut priză la electorat?

    marți, 14:14:19, 13 august 2019

  • ana

    la articolul Două ortodoxii în cadrul Bisericii?:

    Paralela cu influenta romaneasca in R. Moldova e hilara. sper ca stiti ca nu prea exista influenta romaneasca in Moldova, lasata prada si ea propagandei ruse. Inclusiv prin intermediul bisericii, care e sub jurisdictia bisericii ruse. Si banuiesc ca se vor gasi multi sa+mi explice ca asa e bine, ca se respecta canoanele, si e normal ca moldovenii sa ramana sub controlul bisericii ruse.

    marți, 10:53:32, 13 august 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Două ortodoxii în cadrul Bisericii?:

    Aici nu e vorba de respectarea unor canoane. E vorba de faptul ca ucrainenii incearca sa scape de sub influenta rusa, care se manifesta inclusiv prin biserica condusa de un fost kgbist, fara nicio legatura cu cele sfinte. care ucraineni? pe bune? cei mai multi. evident, nu cei de etnie rusa. Ana, modul în care vedem noi, prin lentila presei românești și a istoriei noastre naționale, încercarea ucrainienilor de a scăpa de influența rusă nu se suprapune peste ceea ce se întâmplă în Ucraina. Poate mai apropiat ar fi să ne imaginăm pe moldovenii basarabeni încercând să scape de sub influența românească impunând să nu se mai vorbească acolo limba română. Mulți dintre moldoveni, chiar și cei care au ales caracterul identitar filorus al moldovenismului, nu ar fi de acord cu o astfel de intervenție directă a statului întrucât s-ar crea un regim dictatorial care înfrânge scopul democratizării societăţii şi scoaterii de sub influenţa rusă. Apoi, prin aceea că faceți diferența între ucrainienii de etnie rusă și cei de altă etnie, eventual "ucrainienii adevărați" se continuă o altă mare neînţelegere transferată din experienţa noastră românească. Nu este situaţia românilor şi a maghiarilor, ci ruşii şi ucrainienii sunt mult mai apropiaţi cultural şi social decât putem noi înţelege. Ceea ce se întâmplă în Ucraina este intervenţie directă, brutală, în viaţa unei naţiuni care este prinsă în jocuri geopolitice. Există naţionaliştii ucrainieni care, în raport de starea actuală a societăţii, pe fondul atacării Ucrainei de către Rusia, au prins un nou avânt, însă pe filon politic. Pe filon cultural şi religios, ucrainienii înşişi s-au strâns în jurul bisericii canonice ca reflex la o rupere prea mare şi artificială de propria lor istorie. Relevantă a fost şi campania electorală de acolo, unde poziţia dvs fără rest a aparţinut lui Porosenko şi a fost dezavuată nu doar direct, la prezidenţiale, ci şi acum la alegerile generale. Legea limbii de stat care a fost promulgată este o mare problemă pentru mai toţi ucrainienii, deşi promulgată este contestată încă, dar să zicem că pe acest subiect s-ar putea primi argumentele dvs vizând influenţa rusă. Nu însă şi cu privire la biserica ucrainiană canonică, cea care este/a fost până curând efectiv brutalizată de stat pe modelul intervenţiei regimului comunist în viaţa parohială, intervenţie în raport de care alegătorii ucrainieni şi-au exprimat opinia în mod categoric şi fără niciun fel de echivoc. Întâlnirea recentă între patriarhul ecumenic Bartolomeu şi preşedintele Zelinsky a confirmat această schimbare în abordarea statului ucrainian, inclusiv justiţia ucrainiană a suspendat punerea în executare a măsurilor dispuse de Ministerul Ucrainian al Culturii pentru radierea din registrele publice a denumirii ş.a. După cum spunea şi Andrei mai sus, ortodoxia are o rânduială proprie care nu primeşte intervenţii cu bocancii în viaţa sa. Dimpotrivă, istoria ortodoxiei este o istorie a rezistenţei pasive în faţa autorităţilor lumeşti care, indiferent de epocă, au avut mereu dorinţa de a produce schimbări în Biserică într-un scop sau altul, toate efemere.

    luni, 21:41:22, 12 august 2019

  • Andrei

    la articolul Două ortodoxii în cadrul Bisericii?:

    Doamne ajuta Ana! Problema asta e foarte delicata. Biserica are o randuiala, are canoane, lasate de Sf Parinti. Insusi Duhul Sfant a grait prin gura Sf Parinti. Daca n-ar fi aceasta randuiala, canoanele, ar fi un haos total. Nu cunosti problema in detaliu si in amanunt. E tare dureros si periculos, cum unii credinciosi sunt manipulati cu acest bau-bau: "rusofil", "propagandist rus", samd. Adica, daca cineva are o alta opinie, si aia bine argumentata, limpede si clara, gata e rusofil? Parintele Lavrentie si altii, se straduiesc sa ne atraga atentia de aceste derapaje, care pot duce la pierderea mantuirii. Am sa-ti relatez o minune recenta a unui parinte din Ucraina, care a vrut sa treaca cu toata parohia lui, la noua "biserica" autocefala. Si intr-o duminica in timpul Sf Liturghii, a intepenit in fata Sf Altar, si a stat asa cam un sfert de ora, fara ca sa poata fi clintit din loc. Credinciosii s-au speriat foarte tare, si dupa ce parintele si-a revenit, l-au intrebat ce s-a intamplat, iar el nu se putea opri din plans. Dupa ce s-a linistit, le-a povestit credinciosilor ca s-a vazut in iad el si cu toata parohia sa, iar diavolii ii spuneau ca de-acum sunt ai lor, pt ca s-au rupt de Biserica. Si dupa aceasta minune, a renuntat sa mai treaca la noua grupare schismatica. S-ar putea sa nu crezi minunea, dar e alegerea ta.

    luni, 20:40:52, 12 august 2019

  • ana

    la articolul Două ortodoxii în cadrul Bisericii?:

    regulile sunt facute de oameni, care pot gresi, nu-i o problema daca nu se respecta niste reguli care nu tin cont de multe alte lucruri esentiale. iar ucrainenii nu l-au votat pe porosenko din alte considerente, nu ca nu ar fi de acord cu noua biserica. cat despre americani, ciudata mentionarea lor, miroase a antioccidentalist.

    luni, 20:22:04, 12 august 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nifon la Târgovişte:

    Pfff.. Nici măcar nu mi-a dat prin minte. Am plecat pt închinare și de la ieșirea de la Sfintele Moaște am rămas lângă preoți. Bine că pt asta am avut acuitate să observ scăderi și să fac propuneri Sfântului Sinod, dar pt participare la slujbă nu m-am dumirit nici după două zile. Mare, mare mărturisitor mai sunt!

    luni, 15:11:21, 12 august 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nifon la Târgovişte:

    Este f bună evlavia față de Sf. Nifon și Sf. Voievod Neagoe, doar că vremurile sunt grele. Ierarhii noștri sunt cam invers decât Sf. Nifon, iar Mitropolitul din Târgoviște e campion la trădări de credință. Eu personal nu recomand participarea la slujbele săvârșite de clerici ecumeniști notorii, în primul rând a sinodalilor noștri. Nu am nici o bază canonică să împiedic aceasta, ci doar recomand. Închinarea la moaștele Sf. Nifon este chiar de folos, dar reatul... Nu îndrăznesc să spun că atitudinea clericilor de la sărbătoare ar fi o mostră elocventă a năravurilor eretice, dar poate și asta a fost un semn de înțelepțire. Important este să fie urmată mărturisirea credinței prin preoți nepomenitori sau mărturisitori sau măcar nu fățiș ecumeniști (cu capul descoperit), după cum spune și Gheronda Gavriil (pt care ar fi bine să facem o rugăciune zilele acestea pt că este bolnav).

    luni, 14:56:31, 12 august 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Două ortodoxii în cadrul Bisericii?:

    Haideți să nu amestecăm merele cu perele. Sunt conștient că sunt formate tabere ideologice diferite, totuși am pretenția la un minim discernământ și respect reciproc. Adică să fie înțeleasă auticefalia și modul ei de acordare în conformitate cu niște reguli, nu după bunul nostru plac. După cum scrie și în articol, președintele Proroșenko a fost zdrobit la alegerile recente, ceee ce e un semn că ucrainenii nu doresc politica lui. Dar să zicem că sunt și alte aspecte strict politice și nu e relevant acest aspect. Însă participarea la manifestațiile religioase legate de creștinarea slavilor au arătat o diferență zdrobitoare în favoarea Bisericii ce ține formal de Moscova. Atunci: care ucraineni doresc autocefalia? Cei mai mulți? Pe bune. Nu cei ruși? De ce nu renunță Ucraina la teritoriile străine, rusești, românești și poloneze? Deja e prea complicată situația religioasă și politică de acolo. Fără a mai spune că BOR chiar dorește autocefalia ucrainenilor, dar împotriva legilor bisericești. Eu nu sunt deloc, chiar deloc filo-rus, dar nu pot să accept dezmembrarea unității din Ortodoxie din motiv de ură față de ruși. Așadar nu mă pot vinde pur și simplu americanilor sau oricăror dușmani ai Bisericii doar ca să mă mutilez singur ca român și ortodox.

    luni, 13:25:08, 12 august 2019

  • ana

    la articolul Două ortodoxii în cadrul Bisericii?:

    Aici nu e vorba de respectarea unor canoane. E vorba de faptul ca ucrainenii incearca sa scape de sub influenta rusa, care se manifesta inclusiv prin biserica condusa de un fost kgbist, fara nicio legatura cu cele sfinte. care ucraineni? pe bune? cei mai multi. evident, nu cei de etnie rusa. sa nu ne ascundem dupa deget, asa cum la noi bor e aliata psd si la altii biserica se pupa cu politicienii.

    luni, 12:11:27, 12 august 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nifon la Târgovişte:

    Follow-up: Mitropolitul de Smirna la Târgoviște: Și Sfântul Nifon a trăit vremuri de confuzie. Mesajul său pentru noi Mitropolitul Bartolomeu de Smirna, din cadrul Patriarhiei de Constantinopol, a fost prezent duminică, de sărbătoarea Sfântului Ierarh Nifon, la Târgoviște. În predica sa, ierarhul a evidențiat mesajul pe care ni-l transmite nouă astăzi acest sfânt care nu a trăit vremuri liniștite din punct de vedere social și politic, dar și-a găsit liniștea și echilibrul în Dumnezeu. „Fraților, Patriarhul Nifon a trăit în vremuri asemănătoare cu cele în care trăim și noi. În vremea sa aproape totul se afla într-o stare de confuzie generală. Totul era într-o contradicție generalizată, totul se afla sub amenințare”, a spus Mitropolitul Bartolomeu. Isihia, rugăciunea, iubirea „În această introversiune inutilă, de suprafață, de multe ori neesențială și ipocrită care-i caracterizează pe oamenii din vremurile noastre, Sfântul Nifon, ca purtător al duhului neptic și isihast al Constantinopolului și al Sfântului Munte, ne propune curățirea interioară, isihia și rugăciunea”, a continuat ierarhul. „Egoismului vremurilor noastre i se propune iubirea jertfelnică a aproapelui ca unicul mod de viață plăcut lui Dumnezeu”. „Tendinței de afirmare a propriei persoane a oamenilor contemporani i se propune smerenia adâncă, după modelul propriei vieți a Sfântului Nifon, care L-a făcut cunoscut pe Hristos prin exemplul său personal”, a adăugat IPS Bartolomeu. Sfânta Liturghie a fost oficiată în parcul Catedralei din Târgoviște, în apropierea ruinelor vechii mitropolii unde a păstorit în secolul XV Sfântul Ierarh Iosif. Au slujit împreună cu Mitropolitul de Smirna: Mitropolitul Gabriel de Nea Ionia şi Filadelfia, Arhiepiscopul Nifon al Târgoviștei și Episcopii Ignatie al Hușilor, Veniamin al Basarabiei de Sud, Visarion al Tulcii, Gurie al Devei și Hunedoarei și Siluan al Ungariei. Mii de credincioși (nota theodosie: duminică au fost cam 2500-3000 maximum, cu mare indulgență) au fost prezenți în zilele de 10 și 11 august la Târgoviște pentru a aduce cinstire moaștelor Sfântului Nifon la zece ani de la aducerea lor din Sfântul Munte Athos. Sărbătoarea Ocrotitorului Arhiepiscopiei Târgoviștei a fost deschisă sâmbătă seara cu procesiunea tradițională la care au participat peste 3.000 de tineri din eparhie. În cadrul unor festivităților organizate cu ocazia acestei sărbători, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon le-a oferit premii elevilor care au obținut rezultate deosebite la Concursurile şi Olimpiadele Naţionale. Tot duminică, a fost resfințită catapeteasma restaurată a Catedralei din Târgoviște. Înregistrarea video completă, inclusiv cu predicile ÎPS Bartolomeu de Smirna și ÎPS Nifon de la final, este accesibilă AICI. Am participat, a fost frumos. Cred însă că la un moment dat Sfântul Sinod va trebui să facă o analiză foarte necesară a modului în care astfel de sărbătoriri sunt organizate pentru că nu cred să existe instrument mai eficient de autosecularizare. Cei care au dorit să se bucure de Sfânta Liturghie cred că au reuşit să o facă, însă cei care au vrut să culeagă argumente pentru a invoca un bâlci cu recuzită bisericească, cred că au dat lovitura astăzi. O spun cu reală, reală părere de rău, avem un sfânt atât de mare în Sfântul Nifon şi pare că ratăm de puţin să ne folosim, dar nu cred că sunt lucruri care nu pot fi îndreptate. Înţeleg că există risc să generalizez un punct particular de vedere, dar cred că ar fi o discuţie necesară. Mai întâi, după mintea mea, cred că ar trebui totuşi renunţat la sonorizarea de concert. Aşa cum a spus ÎPS Nifon, organizarea a fost realizată de primărie, cu firmă specializată, cu scenă, sonorizare etc. Dar sonorizarea a fost de concert Forţa ZU nu de Sfânta Liturghie. Îmi părea rău că am plecat din Iaşi, căci dacă eram un pic atent, cred că o auzeam direct de la mine din casă. Serios vorbind însă, nivelul a fost mult prea mare în tot parcul, i-a făcut pe oameni să vorbească foarte tare, chiar când erau unul lângă altul, a creat o stare de agitaţie şi de freamăt continuu. Încercam să-mi imaginez cum ar fi o astfel de slujbă în aer liber în care sonorizarea să fie minimală, astfel încât credincioşii să simtă nevoia să vorbească în şoaptă, să petreacă în linişte etc. Apoi faptul că jandarmeria nu a calculat cum trebuie defluirea, a făcut ca un număr mare de persoane să se colmateze la ieşirea de la Sfintele Moaşte, un du-te-vino continuu, împingeri, trageri cum mai vedem la Bobotează. Nu multe, dar au fost şi au dat nota generală. Cred că era bine dacă defluirea de la Sfintele Moaşte să fie orientată spre exteriorul parcului, nu spre centru acolo unde avem deja credincioşii bătrâni aşezaţi pe scaune. După ieşirea de la raclă, de defluirea pe două alei foarte înguste, se ocupau nişte părinţi sărmani care toată slujba doar au îndemnat oamenii să nu mai stea pe „covorul verde” şi să circule, deşi lumea nu prea mai avea unde să se deplaseze. Din nou, nu sunt lucruri de nereparat, dar dacă rămân aşa produc destul de mulţi nervi iar ispite se găsesc oricând. O problemă destul de sensibilă, pe care nu prea ştiu cum să o formulez ca să nu se înţeleagă greşit, este atitudinea preoţilor participanţi. Cei mai mulţi dintre ei s-au strâns în partea dreaptă a scenei, au format grupuleţe şi s-au pus pe vorbă şi pe glume de au exasperat pe mulți. Cred că vor fi fost vreo sută de preoţi în tot parcul, şi unii adunaţi separat, toţi purtând epitrahilul. Eu înţeleg că şi preoţii sunt oameni ca noi, au şi ei scăderi etc, dar unii dintre preoţii prezenţi au reuşit să smintească un grefier de secţie penală de tribunal. Efectiv îţi vine să te iei cu mâinile de cap şi să pleci în lumea ta şi, cred totuşi, că se poate atrage atenţia, înainte, să existe o grijă minimală la atitudine. Nu mai vorbesc de duhul de hlizeală, de agitaţie, chiar de bădărănie, lucruri pe care chiar m-am străduit să nu le observ ca să nu fiu muscă în loc de albină. Le-au observat credincioşii din jur, şi au făcut-o cu voce tare. Se prea poate să nu fiu eu obişnuit, la noi la Moldova preoţii nu sunt chiar atât de.. aprigi (?). Oricum, sentimentul a fost extrem de straniu, pentru că aveam pe credincioşii în vârstă aşezaţi în faţa scenei, care au ascultat Sânta Liturghie în linişte, iar în partea dreaptă, preoţii care se comportau ca la întâlnirea de 30 de ani de la terminarea seminarului şi şi-au adus la zi noutăţile. Dacă vrea cineva să înţeleagă starea actuală de autosecularizare a Bisericii, să facă acest experiment de a fi prezent lângă un astfel de grup. Mă gândeam că dacă ferească-Domnul ar fi fost cei de la reporter.ro sau ejusdem cu o cameră ascunsă ar fi fost dezastru. Unii parcă erau şcolari veniţi în tabără, nu s-au oprit din vorbit, râs, bătăi pe umăr nici la Sfânta Evanghelie, nici la heruvic, nici.. nu mai spun. Practic nu doar că nu au participat la slujbă, dar i-au şi împiedicat pe alţii să se bucure. A fost un părinte care a remarcat amărât să aşa se întâmplă când aduni preoţii cu arcanu. Iar când spun că au fost unii, spun că au fost mulţi, nu în concert, dar în tulburare neîntreruptă. Din punctul meu de vedere, credincioşii prezenţi au fost mult peste preoţi ca atitudine, să-mi fie iertat, chiar şi aşa necizelaţi şi nepuntincioşi cum ştim că suntem credincioşii care participăm la pelerinaje. Au fost preoţi care s-au întors cu spatele la vorbăreţi, alţii s-au mai mutat, dar impresia generală a fost foarte proastă. Sunt sigur că a fost sesizată de preoţii care s-au dat deoparte, se vedea clar că sunt foarte deranjaţi, au mai încercat să îndemne la moderaţie.. în fine. Încercam să-mi imaginez dacă nu ar fi fost bine să fi venit fiecare preot cu credincioşii lui, să se adune fiecare ciorchine, câţi vor fi fost. Aşa, au fost credincioşii deoparte, preoţii de-o parte. De asta spun că poate ar fi oportun să se ia în analiză lucrurile acestea, să fie un ghid de organizare pentru astfel de evenimente care pot fi îmbunătăţite cu foarte, foarte puţin efort, şi cu doar puţină atenţie. Este vorba despre Sfânta Liturghie nu despre adunare câmpenească. În rest, lucrurile chiar au fost frumoase, oraşul e frumos, comunitatea e strânsă, ÎPS Nifon pare preocupat de tineret, au fost copii voluntari, etc. Pare un mugure de pelerinaj ca cel de la Iaşi şi sper să se ajungă să fie pentru că lucrarea Sfântului Nifon în ţara noastră are o importanţă capitală pentru noi, în veac, şi trebuie cunoscută mult mai bine. Ar mai fi şi problema cu predicile citite de pe hârtie, despre locurile comune pe care le ating predicile actuale ale ierarhilor, cu ortodoxia care e statornică, cu vrăjmaşii ţării, cu ideologiile.. toate punctate en passant dar practic fără să angajeze nimic, parcă-s spuse doar de dragul de a fi spuse. Recunosc că aici fiecare ierarh are libertate să-şi formuleze mesajul în funcţie de audienţa pe care crede că o are, şi că lucruri spuse prea aspru sunt imediat speculate de neprieteni. A uitat ÎPS Nifon să spună de ecumenism că este erezie. Ar mai fi şi partea cu recunoştinţa faţă de politicieni „care-s şi ei creştini de-ai noştri” aşa cum sunt ei, dar cred că despre asta voi scrie un articol separat, pentru că vizează şi ideea asta a clericalismului pentru care militez, anume că trebuie luat exemplul Sfântului Nifon care şi-a format ucenici atât pentru domnie, cât şi pentru martiriu, si pentru schimnicie etc. Practic, a schimbat istoria şi parcursul duhovnicesc al ţării prin modul în care şi-a format ucenicii. Dar asta e altă discuţie. Iertaţi.

    duminică, 22:56:53, 11 august 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Rostul întreruperii pomenirii:

    Nu pot face o recenzie a punctelor care mi se par greșite în întreruperea pomenirii, după unele sugestii, pentru că sunt o sumedenie de detalii și nici nu le cunosc pe toate. Mă mulțumesc să cunosc aspectele canonice, fără a combate toate devierile. Totuși am reușit să fac unele adăugiri la punctele de mai sus, sper eu că folositoare: 1. Pana la sinodul din Creta era prezent ecumenismul in viata bisericeasca cu aportul ierarhilor. Atunci ierarhii erau singuri raspunzatori de acele intalniri ecumeniste. Da, Sinodul din Creta este o piatră de hotar. Până atunci nu era posibilă întreruperea pomenirii decât cu argumentări suplimentare foarte anevoioase. Ierarhii ecumeniști aveau și afirmări ale Ortodoxiei ca singură credință mântuitoare și că ereticii sunt în afara Bisericii și, deci, era foarte greu de dovedit că susțineau cu capul descoperit erezia, adică sistematic și fără rușine. 5. Suntem în comuniune cu Bisericile locale și cu episcopii care resping public ecumenismul și adunarea din Creta, cu preoții și credincioșii acestora, precum și cu preoții și credincioșii care au întrerupt comuniunea cu episcopii care le acceptă. Eu le-am spus și personal că punctul 10 de la Botoșani (2017) conține un dublu standard: comuniune cu episcopii care păstrează comuniunea cu semnatarii în Creta (2 din cele 4 Biserici), dar lipsa comuniunii cu preoții (mărturisitori antiecumeniști din țară) care păstrează comuniunea. 6. Una este iconomia aplicată de unele Biserici Locale [ca a Bulgariei] Păi, și preoții antiecumeniști din țară fac iconomie, nu doar cei din afară. Dovedesc asta tocmai prin faptul că se opun și critică în public sau în particular ecumenismul. 7. comuniunea liturgică dintre pomenitori și nepomenitori este aproape imposibilă Astăzi nu se pune problema comuniunii dintre pomenitori și nepomenitori pentru că majoritatea nepomenitorilor s-au opus cu vehemență și i-au îndepărtat pe ceilalți antiecumeniști pomenitori. Nu neg că ar fi și preoți care fug de nepomenitori din frică, dar trebuie să ne ținem de canoane, nu de impresiile și duhurile noastre, de multe ori răutăcioase. ce sens mai are îngrădirea de erezie și participarea la slujbele nepomenitorilor când există comuniune și coslujire și pomenire de pseudoierarhi? Este vorba de un duh răutăcios și schismatic. Ținta propusă este desprinderea de ecumeniști ca o palmă, ca un puritanism. Totul pornește, cum bine s-a arătat pe MartOr, de la atoniții care provin din medii zelotiste și au influențat mișcarea de nepomenire prin Monahul Sava. Majoritatea a păstrat duhul esfigmenist propagat prin atoniți: necesitatea întreruperii comuniunii, adică ruperea de Biserică. Pe când sensul autentic este acela de a lupta pentru restabilirea dreptei credințe printr-un Sinod. Până atunci putem folosi întreruperea pomenirii ca mijloc mai puternic de protest.8. Acrivia este prost înțeleasă. Acrivia nu înseamnă rigiditate, ci dragoste de adevăr, neabatere de la linia canoanelor. Ori canoanele nu impun oprirea comuniunii cu un ortodox cu gândire eretică. Acrivia devine zelotism, fanatism necanonic, după propriul gând. 11. Molipsiți că de o boala contagioasa ca de un fum (duh). Un aspect important: ne contaminăm cu „fumul” ecumenismului din predici ecumeniste, nu din pomenirea episcopului. Altfel nici Hristos nu ar fi în Potir. Așadar să nu mergem la propovăduitorii ecumenismului. Simplu. Teoria contaminării prin pomenire nu are nici o bază, este o absurditate. Singura explicație poate fi ura față de episcopi: să nu-i mai auzim numele. Aceasta nu mai este ortodoxie, ci ură pătimașă. 13. Acestea sunt rațiuni pastorale eficiente care nu sunt contrazise de Tradiția canonică și patristică a Bisericii... de ce să ieșim din hotarele acestei mărturisiri și să preluăm elemente străine de mărturisirea noastră!? Practic avem de-a face cu legiferarea opririi pomenirii de la sine, nu după canoane. Reamintesc că nu există canoane (nici 15 I-II) care să impună oprirea pomenirii. Este luat ca reper Sf. Teodor Studitul. Dar nu poate un singur Părinte să fie reper absolut, mai ales în contrast cu ceilalți Sfinți și cu legile statornicite ale Bisericii. Menționez că tocmai canoanele 13-15 au fost date contra curentului inițiat de Sf. Teodor Studitul. Sinodul din 859 a fost întrerupt și reluat în 861 tocmai din cauza violenței studiților. Nu am vrut să intru prea mult în aceste aspecte, dar câteva detalii se găsesc în articolul Ruptura dintre ortodocși și catolici vindecată temporar de Sf. Fotie. Deci este foarte ciudat cum unii nepomenitori se bazează pe Sf. Teodor și pe canonul 15, deși ele sunt contrare explicit. Măcar să declare sus și tare că ei urmează linia studită și atât (condamnată de Sf. Fotie prin canoanele 13-15 I-II). 17. Iconomia acceptată la unison este aceea ca la coslujire (pomenitor – nepomenitor) să nu fie pomenit pseudo-ierarhul Cei trei ierarhi greci din anii 70 care au rupt comuniune cu Atenagora s-au mai împărtășit cu Sinodul lor, în care ceilalți ierarhi încă îl pomeneau (cel puțin în partea de Norda Greciei)? 18. Referitor la BORu ei nu au acceptat cele semnate la Creta și sunt în faza în care eram și noi înainte de Creta. La Botoșani 2017 au declarat că nu acceptă comuniunea cu Biserica Rusă, ci doar cu vlădica Longhin. 19. Suntem noi, cei care am întrerupt pomenirea o piedică pentru definirea unei singure atitudini de mărturisire?La Botoșani mai mulți părinți (P. Macarie, P. Eftimie și eu) am propus să procedeze fiecare cum crede, dar să conlucrăm. Cei care nu au acceptat asta și care în continuare nu o acceptă sunt tocmai cei din grupul Botoșani, dar evident că și de la Mestecăniș. Tocmai duhul acesta de izolare și condamnare nu mi se pare ortodox. Tocmai accentul pe îngrădire, nu pe vădirea ecumenismului și Sinodului din Creta ca erezie mi se pare straniu. MSC declară că vrea să canalizeze totul pe mărturisirea anti-Creta, dar tocmai asta nu face, ci tot îngrădire peste îngrădire. 21. Această comunitate de crestini... Sectarism clar. 22.Eu personal ii privesc ca pe fratii mei si ii respect pe acei Preoti care nu au cuget eretic... Sf. Apostol Iacov spune foarte bine: faptele ne arată credința, nu vorbele. A zice că iubește pe mărturisitorii pomenitori, dar nu ai comuniune cu ei este același lucru cu a spune o vorbă bună celui în nevoie materială, dar fără să-l ajuți, adică dispreț. Sau nu este limpede că ruperea comuniunii este cea mai puternică distanțare, nicidecum dragoste și înțelegere? Ce folos din acest iubirism penibil? 23. am cerut un cuvânt de invatatura unui părinte nepomenitor la al cărui cuvânt țin mult… E clar o atitudine sentimentală și îngustă. Nu încap argumente și seriozitate. Ținta este întreruperea pomenirii, indiferent dacă este susținută de canoane sau nu, iar restul nu mai contează. Important este ce spune preotul nepomenitor, nu dacă el respectă tradiția Bisericii Ortodoxe. 24. asa cum au facut si Sfintii Care Sfinți Părinți au procedat așa? În afară de Sf. Teodor Studitul, despre care s-a spus. 30. Preotii pomenitori antiecumenisti trebuie sa aibe curajul de a invita pe parintii nepomenitori si sa slujeasca impreuna in parohiile lor Da, este un minus faptul că preoții pomenitori nu au curajul să slujească cu nepomenitorii (nu neapărat în condițiile de nepomenire absolută). Iar cei care au curajul acesta sunt repede sancționați de superiorii lor ierarhici. 33. deschiderea trebuie sa vina de la preoții care pomenesc Un preot care a întrerupt pomenirea nu poate pomeni un episcopul cretan la slujbe nicidecum. Ar putea fi găsită o formulă de conslujire cu preoții pomenitori, dar mai întâi să fie dorit acest lucru. Adică mai întâi mirenii să nu fie împiedicați să meargă la preoții pomenitori ortodocși; aceasta este miza cea mai mare. 35. comuniunea cu ierarhii, preotii si mirenii antiecumenisti, pomenitori ai ierarhilor ecumenisti (cel putin, semnatari la Creta) se creeaza in Duh si Adevăr E de râs dacă nu ar fi de plâns. Să vorbești de comuniune în duh și adevăr, dar să refuzi participarea la slujbă tu, ca mirean. E chiar amăgire de sine jalnică. 36. Dacă am fi înțeles ce semnifică pomenirea numelui episcopului la Sf. Liturghie... Chiar așa, tocmai pentru că nu este înțeleasă pomenirea numelui episcopului la slujbe apar dihoniile acestea. Nu presupune acceptarea credinței lui personale, ci a Bisericii pe care o reprezintă. Și evident că nu a fost schimbată credința Bisericii prin Sinodul din Creta pt că nu a fost panortodox. Iar întreruperea pomenirii nu este îngrădire de opiniile eretice ale episcopului, ci semnalare a faptului că acela nu păstrează credința Bisericii și, astfel, nu corespunde cu menirea pe care o are ca ierarh.

    duminică, 14:14:36, 11 august 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Două ortodoxii în cadrul Bisericii?:

    Articolul conține și ceva argumente, pe când în acest comentariu nu văd decât acuze și aluzii nefondate. Puteți explica cum este trădată țara prin respectarea canoanelor Bisericii? Și care ucraineni vor autocefalia?

    duminică, 11:47:20, 11 august 2019

  • ana

    la articolul Două ortodoxii în cadrul Bisericii?:

    articolul asta arata cat de mult a patruns propaganda rusa in bor. rusinos. e normal ca ucrainenii sa vrea biserica lor, nu sa fie sub conducerea patriarhului rus, fost kgb-ist si controlat de putin. jalnic cum preotii romani se aliaza pozitiilor rusesti. oare nu-si dau seama ca-si tradeaza tara?

    duminică, 10:51:04, 11 august 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nifon la Târgovişte:

    Reamintim că şi la Craiova, în Catedrala Mitropolitană, sunt găzduite sfintele moaşte ale Sfântului Ierarh Nifon, în luna iulie a anului acesta capul şi mâna dreaptă ale sfântului fiind mutate într-o nouă raclă. Mai multe fotografii la: http://www.mitropoliaolteniei.ro/?p=28564

    vineri, 17:54:27, 9 august 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Implicațiile ereziilor și schismelor actuale în folosirea antimisului:

    După cum s-a scris în mai multe articole, grecii sunt mai vulnerabili spre schismă prin Patriarhia Ecumenică. Există și multe implicații politice, o confruntare mai largă între NATO și Rusia, ca să-i zicem așa. Patriarhia de la Moscova va reacționa și își apără cel mai fervent interesele. Dar intervin și rațiuni duhovnicești, să nu fie puși credincioșii din diferite Biserici Locale, de multe ori nevinovați, în situația de a fi rupți de comuniunea cu linia ortodoxă păstrată cel mai bine acum în Bisericile slave (Rusă, Ucraineană, Sârbă, Bulgară, Georgiană...). Și în vremea schismei cu Roma Constantinopolul a căutat să evite acest lucru cât a putut mai mult. Din păcate, cel mai grav este că oamenii de rând devin ostili credinței sănătoase, a intrat microbul acesta nu doar în conducătorii bisericești. Este un soi de apostazie generală. Dacă BOR sau orice altă Biserică Locală ar recunoaște schisma, probabil s-ar produce o scindare și mai mare, o împărțire mai gravă pe două fronturi lărgite. Deocamdată, cât Fanarul este singuratic, unitatea bisericească stă încă bine. Sunt afectate doar dialogurile ecumeniste (pt că nu pot participa rușii laolaltă cu ecumenicii), ceea ce este cel mai potrivit. În rest, nu știu să comentez în vreun fel ce urmăresc sinodalii noștri. Sper să nu vină cu alte bombe ca declarațiile de la Sinodul din primăvară.

    vineri, 11:14:21, 9 august 2019

  • Andrei

    la articolul Implicațiile ereziilor și schismelor actuale în folosirea antimisului:

    Sarut mana Parinte si multumim pentru articol. Intr-adevar ar fi infricosator ca Biserica Greciei sa recunoasca schisma din Ucraina. Parinte, dar daca BOR ar recunoaste si ea schisma din Ucraina, ce s-ar intampla? Deja vad ca au inceput sa negocieze credinta si schisma, cu un asa zis vicariat romanesc.

    vineri, 09:10:35, 9 august 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Introducere în tactica luptei anti-sindicale:

    Reflectând, cred că voi reveni asupra promisiunii de a dezvolta în articole suplimentare această temă a luptei anti-sindicale. După cum spuneam, în esenţă, lupta anti-sindicală se reduce la acţiuni menite să înfrângă spiritul de solidaritate prin crearea unor stări de temere, prin acţionarea cu o prezumtivă impunitate, prin minciună, confuzie, abuz emoţional, distrugerea încrederii între membri, o continuă tergiversare a procedurilor, interpretare cu rea voinţă a normelor legale, nerespectarea cutumelor şi aşa mai departe. Plus tot felul de jocuri operative de care s-ar minuna chiar şi cei mai bravi dintre securiştii noştri. Cred că aş greşi dacă aş insista mai mult pe acest subiect, care oricum nu ne (mai) este propriu nouă şi are aplicabilitate restrânsă astăzi. Este nevoie şi de un efort de mediatizare a beneficiilor activităţii sindicale, statisticile indicând în proporţie covârşitoare beneficii atât pentru angajaţi dar şi pentru angajatori. Nu suntem în situaţia în care lecţiile conflictului dur anti-sindical să reprezinte un instrument de lucru întrucât acest concept al sindicalismului este pe atât de compromis în România pe cât de valoros este în vocaţia sa de mijloc de apărare. Este semnificativă concluzia că am fost formaţi să dispreţuim chiar lucrurile care ne-ar putea alina din greutatea neputinţelor noastre. Mai cu seamă, voi încerca pe termen lung să abordez climatul actual al demersurilor de descurajare a solidarităţii sindicale, aşa cum reiese şi din înregistrarea despre Amazon, demersuri mult mai rafinate, în formule şi proceduri la modă, filtrate în ştiinţe precum psihologia muncii, guvernanţă corporativă, proceduri birocratice şi aşa mai departe. Duhul în care se lucrează este acelaşi, menit să verticalizeze controlul celui puternic asupra individului care nu mai are plasa de protecţie a solidarătăţii colective. Individualismul pe care se bate monedă astăzi este golit de orice semnificaţie benefică, este reinterpretat într-un sens care atrage o stare de precaritate a individului în societate, în familie, în colectivitate. Însă altfel, individualismul este principiu de căpătâi al proiectului theodosie.ro, pentru al cărui sens pierdut (poate) definitiv înţelegem să milităm în mod deschis. În cele din urmă, atunci când trag linia unei documentări mai ample pe acest subiect, sunt nevoit să revin la aceleaşi lecţii cuprinse în scrierile sfinţilor închisorilor care nu doar că au fost prigoniţi, dar au şi fost subiectul multor astfel de demersuri menite să-i compromită moral, să îi frângă spiritual şi să-i izoleze social. Transferul lecţiilor ce decurg din vieţuirea acestor sfinţi spre problemele cu care ne confruntăm noi astăzi, fiind în lipsă de soluţii, se poate realiza prin mediatizare doar până la un anumit punct. Esenţială, de neocolit, rămâne asumarea propriei cruci, atitudine şi acţiune prin care fiecăruia i se deschide o nouă dimensiune de fiinţare şi de înţelegere. După cum spuneam, la pregătirea unuia dintre articolele punctuale despre isprăvile domnului Levitt am fost surprins să constat similitudinea cu tertipurile utilizate de securitatea noastră de ieri şi de astăzi, semn că răul din spatele acestor parte este unul comun. Nu are aşadar sens să disec lucrarea răului petrecută pe alte meleaguri, mai ales atunci când avem exemple similar-identice la noi, cu avantajul cunoaşterii contextului şi cu posibilitatea de a putea urmări roadele otrăvite într-o perspectivă de timp mai largă. Aşadar, uitând de domnul Levitt, aduc în atenţie darul otrăvit al Moşului (colonel) Crăciun, comnadant al Securităţii - Direcţia MAI Stalin, (auto)însărcinat cu distrugerea rezistenţei anticomuniste din Făgăraş, în ceea ce îl priveşte pe Moşul Gavrilă Ogoranu, deşi nu sfânt, totuşi (cel mai) mare erou al rezistenţei anticomuniste, sursa fiind situl Buciumul pentru care eu personal manifest câteva rezerve neimportante: M.A.I. Regiunea Stalin // 352 din 06. 07. 1958 MĂSURI INFORMATIV-OPERATIVE Pentru compromiterea lui Gavrilă, faţă de fam. bandiţilor condamnaţi, şi faţă de legionarii din ţară şi străinătate, cu scopul de a-i determina pe aceştia să contribuie în orb sau în mod direct la identificarea lui, propun aplicarea unei combinaţii. Ideea de bază a acestei combinaţii, ar fi următoarea: după condamnarea lor, membrii bandei, au fost determinaţi de organele noastre să adreseze câte o scrisoare testament rudelor apropiate, în care să le facă cunoscut că au fost arestaţi, fiind trădaţi de Gavrilă Ioan, care a rămas liber. Printr-un agent verificat şi cu autoritate în rândul legionarilor, vom lansa zvonul despre existenţa acestor scrisori – testament, pe baza legendei că ele se găsesc la un fost sergent din paza închisorii, scos din serviciu, pentru unele abateri disciplinare, şi cu ajutorul căruia, aceste scrisori au fost scoase din penitenciar. După ce agentul nostru va stârni curiozitatea celor interesaţi, inclusiv a membrilor de familie, prin legătura sa, direct sau indirect cu acest sergent, va obţine una din scrisorile în cauză, care după ce va circula într-un cerc cât mai larg posibil, va ajunge la fam. destinatară, pentru a se asigura astfel şi autenticitatea scrisului. În acest fel, şi la diferite intervale, vor fi plasate şi celelalte scrisori. În cadrul combinaţiei, se vor prevedea unele măsuri ca: copiile acestor scrisori sau ştirea despre conţinutul lor, să ajungă şi la legionarii din străinătate. Propuneri: pentru asigurarea desfăşurării în bune condiţii a tuturor măsurilor prevăzute, în prezentul plan de urmărire, propunem formarea unui grup operativ restrâns compus din Lt. col Mezei Gheorghe, locţiitor al regiunii M.A.I. Stalin şi un ofiţer cu autoritate corespunzătoare, delegat din partea direcţiunii a treia, care să ceară şi să-şi asigure sprijinul tuturor direcţiilor regionale vizate la îndeplinirea prezentului plan. Conducerea direcţiei a treia să controleze şi să asigure coordonarea acţiunii pe ţară. Şeful direcţiei M.A.I. Stalin – Col. de securitate Crăciun Gheorghe Locţiitor – Lt. col. de securitate Mezei Gheorghe Aşa cum însuşi Gavrilă Ogoranu declară, şi cum în articolul sursă bine se arată, asemenea sistem combinat de minciuni şi fapte odioase l-au urmărit o viaţă întreagă, asasinatul moral la care a fost supus fiind una dintre cele mai dureroase răni pe care le-a avut de îndurat de pe urma securităţii. Puţine cuvinte ale limbii române au aptitudinea de a comunica adâncimea răului pe care această instituţie demonică l-a înrădăcinat în societate, în acest caz prin odioasa personalitate a acelui Gheorghe Crăciun, dispreţuit să-i fie numele, rău care pulsează cu putere şi astăzi în relaţiile sociale româneşti. Oricât ne-am împrăştia gândurile şi energia în acţiuni, planuri, proiecte şi năzuinţe, revenim la aceleaşi încercări despre care ne învaţă Sfântul Neagoe Basarab, Sfântul Nifon, Stareţii de la Optine şi aşa mai departe. Fără să vrem, căutând soluţii la problemele curente, ajungem într-o permanentă reaşezare la piciorul Sfintei Cruci, semn că fără Mântuitorul nu putem face nimic. Dar de făcut, trebuie să facem! Iertaţi! Doamne, ajută!

    luni, 17:11:08, 5 august 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Două ortodoxii în cadrul Bisericii?:

    Da. Intruziunea catolicismului în Ortodoxie este documentată. Chiar și în studiul Prof. D. Popescu despre Enciclica de la 1848 se vorbește despre asta. Școlile teologice și ierarhia au fost infiltrate de spiritul catolic. Deja poporul e sleit de ateism și surogate de creștinism. Pare că suntem în vremuri antihristice, de apostazie generală, dar nu mă pot hazarda la afirmații care nu pot fi demonstrate, pentru că nimeni nu știe ceasul. Dar e clar că situația e dezastruoasă; se poate observa asta. Avem nevoie de mărturisire și mărturisitori cum au fost Sf. Grigorie Palama, Paisie de la Neamț, Optina, Pelerinul rus, sfinții închisorilor comuniste...

    vineri, 12:30:06, 2 august 2019

  • IOAN

    la articolul Două ortodoxii în cadrul Bisericii?:

    "Atmosfera aceasta de subordonare a Bisericii față de interese străine a mai existat în istorie. Pe vremea iconoclastă împărații bizantini eretici și-au impus punctul de vedere cu forța perioade lungi de timp. La fel, monotelismul a fost susținut de puterea imperială și Sf. Maxim a fost exilat și prigonit crunt, până la moarte. Nu mai vorbim de perioada de după unirea de la Ferrara-Florența, când lumea ortodoxă era împărțită între unioniști și anti-unioniști. Însă anvergura de acum depășește cu mult tot ce a fost în trecut." Aș vrea să dezvolt ultima propoziție a sfinției voastre. Simțirea mea este că anvergura trădării dreptei credințe de acum încă nu o întrece pe cea de la Ferrara-Florența (ca ultim exemplu răsunător) dacă privim actul trădării de atunci doar sub aspect juridic. Aici este înșelarea multora din vremea noastră. La Ferrara-Florența s-a săvârșit o (falsă)unire brutală, dată peste cap îndeosebi de către insuflatul de Dumnezeu Sf. Marcu al Efesului. Evident că vrăjmașul a văzut cu acel prilej că metoda brutală, forțată, nu dă rezultat. A trecut de aceea la metoda soft, graduală, perfidă, care durează de peste 150 de ani... lucrând la acest plan generație după generație. Ce a făcut așadar în plus față de trecut? Pe lângă că a tot poleit modul de viață apusean cu scopul de a-i crește atractivitatea printre răsăriteni (ispita lumii...), în principal a infiltrat treptat și sistematic trădători și șantajabili în ierarhia Ortodoxiei. Sigur, cineva poate obiecta că și acum se poate ridica un ierarh care să se opună precum Sf. Marcu al Efesului. Problema nu este aici (deși este una majoră - o să mai apară un astfel de stâlp al Ortodoxiei) ci în stricarea minții maselor de drept-credincioși. Atunci când unioniștii s-au întors din Italia, poporul în general, monahii și clerul inferior s-au opus falsei uniri, a existat adică o largă opoziție printre cei de rând. Deci, spre deosebire de atunci, prin noua abordare vicleană contemporană, vrăjmașul a lucrat și la pervertirea credinței mirenilor, a clerului și monahilor care astăzi par dispuși a accepta o nouă unire în număr mare... În aceasta constă marele pericol al ecumenismului. Bine ar fi să să mă înșel!

    vineri, 11:45:19, 2 august 2019

  • Sara

    la articolul Două ortodoxii în cadrul Bisericii?:

    Doamne ajuta, Parinte! Si eu as vrea sa vorbesc cu Sfintia Voastra in privat si despre aceasta problema si despre altele. Cum va pot contacta? Foarte buna analiza! Sa dea Dumnezeu sa fim cat mai multi care reactionam! Ca e nevoie!

    vineri, 07:38:15, 2 august 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Două ortodoxii în cadrul Bisericii?:

    V-am raspuns pe mail. E posibil sa fi intrat in spam.

    vineri, 00:53:12, 2 august 2019

  • Andrei

    la articolul Două ortodoxii în cadrul Bisericii?:

    Si pe ce adresa de email sa va trimit mesajul?

    joi, 23:48:40, 1 august 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Două ortodoxii în cadrul Bisericii?:

    Este foarte dificil și periculos să ia cei de jos frâiele în mâini, dar, în același timp, există o răspundere a tuturor. Nu putem rămâne indiferenți. Ascultarea este mântuitoare când se face față de oameni ai lui Dumnezeu, după cuvântul lui Hristos: „Cine ascultă de voi ascultă de Mine”. Trebuie atenție pentru a nu asculta de „prooroci mincinoși”, ca să le zic așa. Desigur că ne putem întâlni. Îmi puteți răspunde pe mail pt aceasta.

    joi, 16:59:17, 1 august 2019

  • Andrei

    la articolul Mitropolitul Ierotheos Vlachos – ideologul neopapismului fanariot?:

    Sarut mana parinte! Multumesc din suflet pt acest articol clar si limpede. Imi pare asa de rau ca IPS Ierotheos, care a fost o piatra tare la pseudosinodul din Creta, acum sapa la randuiala Bisericii, din stiinta sau nestiinta, nu stiu. Sa nu cumva sa fie cuprins de etno-filetism, aceasta erezie vicleana si subtila, care asa cum spunea Kallistos Ware, ca a otravit ortodoxia in ultimele zece secole. Concluzia de la sfarsitul articolului arata claritatea si simplitatea randuielii Bisericii. Au fost 12 apostoli toti egali intre ei. Nici unul nu era mai mare ca celalalt.

    joi, 16:56:34, 1 august 2019

  • Andrei

    la articolul Două ortodoxii în cadrul Bisericii?:

    Sarut mana parinte. Doamne, este criminala tacerea, lasitatea si starea de apatie, de la vladica la opinca! Este exact ceea ce ati scris sfintia voastra! Ma cutremur cand vad ca multa lume, merge pe ideea de ascultare, care e ascultare oarba, sau de faptul ca conducatorii Bisericii vor da seama, nu ne intereseaza pe noi. Fereasca Dumnezeu, la ce delasare si intunecare a mintii s-a ajuns, din partea credinciosilor de rand. Cei care mai vor sa trezeasca pe cineva, sunt numiti razvratitori, sau care sufera de teoria conspiratiei, schismatici, samd. Ma mira foarte mult, inclusiv ideile IPS Ierotheos Vlachos, legate de schisma din Ucraina. Cuvintele pe care le-a spus par Adrian Fageteanu, "scapa cine poate", se implinesc. Mai degraba, cine vrea. Tot eu am trimis si mesajul de mai jos. Daca vreti si puteti sa-mi dati posibilitatea sa vorbesc cu sfintia voastra, v-as fi tare recunoscator.

    joi, 15:55:00, 1 august 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Două ortodoxii în cadrul Bisericii?:

    Este o problemă foarte sensibilă atitudinea ierarhilor. Cert este că există foarte multe acțiuni din partea lor smintitoare care generază neîncredere foarte mare. Ce speculații aș putea face pe marginea acestui subiect? Dificil. Aș observa că există o falie între ierarhia superioară și restul Bisericii. Lumea lor este diferită. Aș zice că este foarte depărtată de creștinismul și ortodoxia autentice, trăiesc într-o atmosferă instituționalizată, rece, dominată de politic și de ocult (probabil). Practic, Biserica este captivă de la Cuza și comuniști încoace. Pe mine mă interesează cum ar trebui să reacționăm noi, cât compromis se cuprinde în ceea ce facem și cum ar trebui să reacționăm corect. Deja se tocește conștiința noastră de ortodocși, de Biserică. Dacă nu reacționăm acum, mai târziu va fi în zadar și chiar imposibil. Deci nu pot decât să mă lansez în speculații legate de ierarhi, cu ce se ocupă ei. Dar, câtă vreme sunt arhierei ai Bisericii Ortodoxe, putem să le cerem să se comporte ca atare și trebuie să face asta, dincolo de de cred și zic ei. Nu cred că este o tactică tăcerea asta, ci o trădare voită sau silită, dar trădare vădită. Nu se poate să asiști impasibil la vânzarea credinței. Dacă nu mai sunt nici garanți ai dreptei credințe, atunci ce le-a rămas? La fel și Chinotita Sf. Munte prin declarațiile sale pe tema Creta. Este prea vizibil ca să-i mai acopere cineva, să ne autoamăgim. Ce urmăresc eu să arăt este care e albia Bisericii, cum ar curs ea prin mărturisitori, mucenici și stareți adevărați și care este tradiția pe care trebuie să o urmăm noi. Generic vorbind, nu trebuie să ne ținem de instituția Bisericii, ci de stărețismul de la Optina, de isihasmul Sf. Grigorie Palama și al Sf. Paisie de la Neamț și de mărturisitorii din temnițele comuniste. Dacă vrem să ne mântuim, că de asta mergem la Biserică, trebuie să mărturisim credința dreaptă, evanghelică și într-un duh drept, sănătos/

    joi, 15:04:14, 1 august 2019

  • Andrei

    la articolul Două ortodoxii în cadrul Bisericii?:

    Sarut mana parinte Lavrentie. As vrea sa vin la sfintia voastra, sa vorbesc ceva cu dvs. Se poate? Unde va pot gasi? Multumim din suflet pt toate articolele scrise.

    joi, 09:50:05, 1 august 2019

  • Ioan

    la articolul Două ortodoxii în cadrul Bisericii?:

    Bine surprins stadiul în care ne aflăm! Este, totodată, destul de greu de înțeles de către noi mirenii de ce nu intră în luptă mai pregnant, în spațiul public bisericesc, ierarhii care văd, chiar mult mai clar decât noi aceștia micii, situația critică în care ne aflăm. O fi vorba de tactică, frică, oarece neînțelegeri și între ei sau sentimentul că nu se mai poate abate semnificativ cursul negativ al istoriei? Sau, mai degrabă, poate că răspunsul este un mix de motive... Ce credeți? Doamne ajută!

    miercuri, 22:22:53, 31 iulie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Stadiul actual al dezvoltării capacităţilor de indentificare biometrică – Sistemul de Informaţii Schengen (SIS):

    În articol se dă o ideea despre stadiul la care s-a ajuns cu implementarea identificării biometrice sau ce urmează să fie pus în practică în viitorul apropiat. Însă discuția mai importantă pentru noi, creștinii, este cum să ne raportăm la toate acestea, ce să facem cu noile buletine și alte acte biometrice. Există deja o isterie care compromite subiectul și induce frici inutile pe lângă îngrijorările bune. Iar de aici nu e decât un pas până la a fi evitată această temă pt că provoacă doar dureri de cap nefolositoare. Este mare nevoie de o abordare teologică, duhovnicească, nu prăpăstioasă sau indiferentă.

    miercuri, 09:36:27, 31 iulie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Introducere în tactica luptei anti-sindicale:

    Din câte înțeleg eu, ca profan în astfel de lucruri, anti-sindicalismul (union busting) nu e vorba despre sindicalism în sens clasic, ci deja la un alt nivel. Ține de dresarea oamenilor prin groază, intimidare și constrângeri mafiote. Dar nu în sens terorist, de exterminare, ci de cumințire a populației. De fapt, e vorba despre un control și înregimentare a populației prin dezbinare și disipare. Deja suntem educați și inoculați cu o mentalitate dorită de ei. Suntem parte dintr-un proces amplu și de f lungă durată, pe care nu-l mai sesizăm, ne acomodăm la el. Nu știu cât e teoria conspirației și cât e un firesc rău al lucrurilor, dar cert este că e meschin. O idee foarte bună este că acțiunile de manipulare au fost dejucate (f rar, de 3 ori) prin deconspirare, prin expunerea adevăratelor manevre din spate.Răul are putere doar la întuneric.

    marți, 11:54:17, 30 iulie 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Introducere în tactica luptei anti-sindicale:

    https://m.zf.ro/business-hi-tech/carmen-dumitrache-directorul-hr-telekom-explica-restructurarea-avem-nevoie-automatizari-ar-avem-centrale-telefonice-manuale-2019-hr-avem-roboti-jumatate-timpul-lucru-unei-colege-verifica-acuratetea-18255141 Eh, dacă e așa, apoi bine. 😐

    marți, 00:24:51, 30 iulie 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Introducere în tactica luptei anti-sindicale:

    SINDICAT: Salariaţii Telekom vor fi concediaţi după bunul-plac al angajatorului Salariaţii Telekom România, care urmează să fie disponibilizaţi, vor fi concediaţi după bunul plac al angajatorului, care nu va oferi acestora sprijinul de recalificare şi reconversia profesională prevăzute de Codul Muncii şi îi va trimite pe capul statului român, acuză vineri Sindicatul Naţional Telecomunicaţii Mobile (SNTM), într-un comunicat. http://www.bursa.ro/sindicat-salariatii-telekom-vor-fi-concediati-dupa-bunul-plac-al-angajatorului-49526732

    duminică, 21:17:14, 28 iulie 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Patriarhul Irineu al Ierusalimului – reabilitat în treapta arhieriei:

    Eu unul nu am înțeles niciodată ce s-a întâmplat acolo. Apăruseră la un moment dat înregistrări video cu patriarhul sechestrat strigând la geam. Am crezut că e fakenews sau ceva. Știu că atunci nu am găsit nicio sursă de încredere să lămurească povestea acestei caterisiri.

    vineri, 14:01:44, 26 iulie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Patriarhul Irineu al Ierusalimului – reabilitat în treapta arhieriei:

    Foarte ciudată această reabilitare. Asta presupune că a fost ilegală caterisirea din 2005. Și totuși nu a fost repus în treapta de Patriarh probabil pentru că sănătatea nu-i permite. Dar rămâne loc pentru contestarea actualului Patriarh, care a ocupat locul fără să fi fost depus canonic cel dinaintea sa, adică Irineu. În Biserică, nu există grațiere, ci cel mult îmblânzirea pedepsei. Anularea verdictului presupune revenirea la situația de dinainte. Ori este invalidată hotărârea anterioară ca fiind nedreaptă, ori rămâne în vigoare. Sper să apară explicații mai concludente pe acest subiect.

    vineri, 11:30:50, 26 iulie 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Vremuri mai bune pentru BOU canonică. Curtea de Apel îi dă câștig de cauză:

    dap, am dreptate, vizează doar suspendarea procedurilor ce privesc redenumirea obligatorie a bisericii canonice: https://www.kyivpost.com/ukraine-politics/court-turns-down-culture-ministrys-appeal-on-decision-to-halt-renaming-of-uoc-mp.html?cn-reloaded=1

    joi, 15:28:24, 25 iulie 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Vremuri mai bune pentru BOU canonică. Curtea de Apel îi dă câștig de cauză:

    Am intervenit puţin în traducere întrucât cel mai probabil, cineva fără cunoştinţe juridice a tradus textul din limba ucraineană în engleză iar apoi părintele Lavrentie a tradus din engleză în română. Ştirea nu îmi pare atât de semnificativă cum lasă să se creadă articolul. Cred că de fapt este vorba doar de un rezultat (pozitiv) de etapă, constând în aceea că procedura de redenumire obligatorie a Bisericii canonice a fost suspendată de tribunalul de contensios administrativ, până la soluţionarea procedurii de fond, iar recursul Ministerului Culturii împotriva hotărârii de suspendare a fost respins definitiv de instanţa superioară, de Curtea de apel. Dar cred că hotărârea priveşte doar suspendarea procedurilor ce decurg din schimbarea obligatorie a denumirii şi obligă părţile să aştepte soluţia instanţei pe fondul cauzei, soluţie care se va da cu cale de atac. Este o victorie în sensul temporizării şi a amânării sine die a demersurilor pe care statul ucrainean ar fi dorit să le facă în forţă, pe principiul piciorului pus în prag şi a dreptului deja câştigat. Dar speţa priveşte strict denumirea oficială a bisericii şi nu împiedică statul să încurajeze alte preluări în forţă a bisericilor parohiale canonice. Cu privire la denumire, de acum urmează o procedură judiciară lungă, de vreo 1-2 ani cel puţin, răstimp în care nu ştim dacă motivaţia autorităţilor vizând schimbarea denumirii Bisericii Ortodoxe canonice din Ucraina va rămâne aceeaşi.

    joi, 15:17:22, 25 iulie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Ortodoxia inimii asaltată de duhul vremii:

    Mărturisesc că nu mă așteptam la aceste „interpelări” și cad cumva cam pieziș, probabil și într-o formă teatrală, deși problematizările sunt foarte serioase. Eu le văd ca o dezvoltare a ceea ce am scris simplu și succint mai sus, de aceea fac doar niște adăugiri datorate: - „Secerișul este mult, dar lucrătorii sunt puțini.” Așa cred c ă se definește criza păstorilor și celor care să se îngrijească și să promoveze interesele credincioșilor. Nu mă refer la interese care să fie înscrise în legile țării, ci la interesele interioare, de multe ori nepronunțate. Este nevoie de oameni prin care să lucreze Dumnezeu, de oameni providențiali, care să-și asume idealul creștin indiferent de „succesuri” sau eșecuri. După cum spune și Părintele Paisie Aghioritul, proorocii au fost oameni chinuiți pentru că ei vedeau situația în timp ce restul lumii este indiferentă. E vorba de o indiferență care doare, dar doare pe cel care înțelege și-și asumă. Cred că numai Dumnezeu poate lucra să trezească la această durere a pocăinței și învierii interioare pe toți prin lucrătorii Săi. De aceea soluția este: „Rugați pe Domnul secerișului să scoată lucrători la secerișul Său!”. - Cred că tot Păr. Paisie pune punctul pe „i” când spune că monahismul trebuie să-și regăsească vocația. Nu în spitale și instituții caritabile, care sunt bune și ele, ci îndeosebi în rugăciune și sensibilitatea duhovnicească, în adevăr și pocăință autentică. Monahismul revitalizează societatea prin faptul că apără și dă niște norme pe care lumea le uită, le calcă în picioare. Mărturisirea și trăirea credinței ca ceva de preț, ca o normă sănătoasă, ca o dovadă a luminii veșnice, aceasta se cere de la monahi. Dar nu lumea le cere asta, ci conștiința; lumea asuprește și se împotrivește Evangheliei. Beneficiul monahismului ar fi că redă sens lumii, care poate să o ia razna fără de el. - Descurajarea vine cumva programatic, scuzabil. A identifica soluția în neasumare, pentru mine, înseamnă trădare a credinței și a tradiției Bisericii. Și mie îmi vine greu să merg împotriva curentului la nivel mental, darmite practic. Dar istoria Bisericii a cunocut momente de refacere prin figuri emblematice sau fenomene de redresare duhovnicești. Eu văd din asta că menirea luptei este de a avea curajul să afirmi adevărul profund al vieții în Hristos în ciuda respingerii din partea lumescului, dar nu în răspăr. Adică nu e necesar să defăimăm pe cei care luptă împotriva Bisericii și să mergem contra lor, ci să căutăm să le transmitem un mesaj mântuitor într-o formă care să ajungă până și la ei. De cele mai multe ori, nu se poate asta, dar nu cred că e normal ca de aici să ajungem al descurajare și chiar la deformarea concepțiilor creștine prin justificarea ieșirii din lume. Ieșirea din lume ar trebui să fie fuga de patimi, nu din spațiul societății. - De fapt, Sf. Ignatie Briancianinov descurajează practicarea unor virtuți specific monahale de către mireni într-un mod impropriu. De ce? Pentru că nu duc la țintă, ci la formarea unei spiritualități false, la un mod de rugăciune și pocăință care sunt emotive și înșelări duhovnicești. Ce să mai zic de acțiunile în sine de păzire și implementare a normelor creștine în legile și în normele nescrise ale societății? Se ajunge la un fenomen pocit, de demonizare a lumii într-un mod neconstructiv, fără ieșire. Aceasta poate duce la înșelări și mai grave. O înfrângere pe care o resimțim din partea lumii nu ar trebui să ducă la descurajare și deznădejde și resemnare, ci la o contracarare, la o ridicare, la un zbucium care să înalțe duhovnicește, să scoată din ghearele lumescului. Evident că e greu și simțim o „strâmtorare mare”, dar nu cred că soluție constă în abandon, în retragerea în propria carapace suficientă. Nu știu dacă mă pot exprima bine pentru că sunt nuanțe mai greu sesizabile. - La ultimele două puncte nu prea am ce să adaug, pentru că sunt mai mult constatări. Duhul creștin este luminos și nu poate fi redat în tușe groase. Când se dorește exprimarea în forme brute, se ajunge la formalism sau vulgaritate, opuse între ele, dar contrare și păguboase pentru calea cea strâmtă.

    miercuri, 21:02:51, 24 iulie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul „Grija părintească” a BOR de a se detașa de un scandal real:

    Între timp, destul de repede, Păr. Răducă și-a prezentat demisia: https://www.hotnews.ro/stiri-esential-23274833-prodecanul-facultatii-teologie-bucuresti-continua-seria-declaratiilor-socante-nu-stai-fii-violata-iti-iei-masuri-precautie-nu-cred-violeaza-cineva-oriunde.htm

    miercuri, 18:08:57, 24 iulie 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Ortodoxia inimii asaltată de duhul vremii:

    Probabil că acest editorial ar trebui să devină parte dintr-o serie care, în continuare, să desprindă anumite fire de idei pe care să le pună în discuţie. Am obiceiul să revin la lectura unor articole pentru că, din obişnuinţă, la prima lectură parcurg conţinutul mult prea repede şi prea la suprafaţă. În raport de acestea, îndrăznesc să formulez nişte întrebări şi consideraţii : Marii duhovnici căutau oameni care să apere interesele ortodocșilor, să exprime în vremea de acum învățăturile ortodoxe cu dedicare, nu formalist, pentru că există o criză și la acest nivel. - Care credeţi că este anamneza acestei crize? Cum vedeţi sfinţia voastră că se manifestă respectiva criză, cum poate fi temperată în raport de neputinţele individuale şi colective despre care faceţi vorbire? Părintele Iustin tocmai începea să editeze o revistă, „Glasul monahilor” .. glasul monahilor, în raport de ceea ce susţinea părintele Arsenie K, ridicarea bisericii va veni prin monahi, în acord cu profeţiile despre vremurile din urmă, când monahii vor coborî în cetate. Cum, concret, credeţi că se poate întâmpla aceasta? Prin zidirea unor mănăstiri noi, prin atragerea unor monahi care trăiesc deja în mănăstiri? Toate acestea pentru că predomina o stare de înfrângere, defetistă, de genul: nu avem ce face contra mondializării și necredinței care ne năpădește; trebuie doar să ne facem loc printre valuri ca să scăpăm „nepecetluiți” de duhul lumii. - această stare domneşte acum printre mireni. Primind descurajarea monahilor, mirenii au căzut în deznădejde deşi încă nu ne încearcă nicio ispită deschisă. Pe de altă parte, noi, mirenii credincioşi, sub influenţa lecturilor duhovniceşti înalte, am căpătat o mentalitate duplicitară: încercăm să transpunem vieţuirea şi virtuţile monahale în existenţa din lume, confecţionându-ne o realitate duhovnicească paralelă. Există mireni credincioşi râvnitori, despre care dau mărturie mulţi duhovnici, mireni care se nevoiesc asemenea monahilor. Totuşi, la nivelul corpului social al mirenilor ortodocşi (practicanţi, să zicem) această stare nu pare că este deloc reprezentativă. Mai degrabă cred că există un soi de asociere exterioară a credincioşilor la anumite simboluri duhovniceşti, specifice vieţii monahale, în loc să existe obiective proprii celor ce trăiesc în lume. Apoi, invocând faţă de sinele nostru imposibilitatea obiectivă de a păstra în lume un parcurs duhovnicesc monahal, ne simţim „scuzaţi” de la lupta care ni se cere cu adevărat, aceea de a fi mărturisitori ai credinţei în lume. Ne prefacem că avem o vieţuire călugărească, dar ignorăm cu desăvârşire prezenţa creştină în cetate. Iar dacă nu suntem fraţi în mănăstire, tocmai aceasta din urmă se cere de la noi! Să nu fim fii ai lumii, dar să fim în lume sarea pământului! Sunt foarte supărat din acest motiv şi este posibil să nu fi fost prea coerent în această privinţă. am întrebat pe Părintele cum trebuie abordate? Iar răspunsul lui caracteristic a fost: mai pe departe; să insistăm pe lucrurile de trăire, de pocăință, de viață corectă, fără să le evităm pe cele fierbinți. - Aceste pasaje cred că vin în susţinerea ideii mele anterioare. Aceasta ar trebui să existe la mireni vieţuire, trăire, pocăinţă în hotarele existenţei noastre sociale în care ne-a fost dat să existăm. Avem prea mulţi credincioşi (practicanţi) cunoscători ai scrierilor Sfântului Ignatie Briancianinov şi a Sfântului Ioan Scărarul, fără ca totuşi să cunoaştem nici măcar la nivel elementar mecanismele sociale, culturale, economice şi politice care ne împing la apostazie. Noi înşine milităm pentru marginalizarea noastră, există o auto-ghetoizare creştină care se derulează de prea mult timp, pe care o scuzăm prin vocaţia creştinului „de a nu fi din lume”. Nu putem pretinde în mod onest că suntem la măsură filocalică, dar cu totul nepăsători faţă de mediul social în care vieţuim, care este infinit mai simplu de înţeles. Nu îndemn spre lăsarea lecturilor duhovniceşti, departe de mine gândul acesta. Dar înţeleg să denunţ cu toată puterea acest dezechilibru total, vizibil de pe lună, al nostru, al laicatului ortodox, cei care mimăm vieţuirea monahală, iar în fapt nici mărturisire în lume nu facem şi nici măsuri duhovniceşti înalte nu prea pare să atingem. Din păcate, a fost o poticneală și pentru cei care voiau mai mult „nerv”. Dar, fără construirea fondului ortodox, incisivitatea în a denunța și combate diferitele deraieri și sminteli consider că nu dă roade duhovnicești, ci cel mult sociale, ba poate chiar negative, psihotice. - Sunt în mod cert efecte negative ale incisivităţii, pe care nu o prefer deloc. Unul dintre efecte este obişnuinţa purtătorilor de cuvânt ai bisericii de a se delimita prompt de tot ceea ce nu cadrează cu imaginea oficială, aruncând şi copilul din copaie, în loc să folosească aceste incidente pentru a avansa perspectiva ortodoxă. În fine, este o altă discuţie aici, mai lungă, pe care am început-o într-un alt comentariu în legătură cu delimitarea Mitropoliei noastre de credincioşii care au protestat împotriva papei. În partea cealaltă, cred că mărturisirea online se foloseşte cu mult prea mare cinism de modul pătimaş de relatare, şi o face cu bună ştiinţă, căutând o notorietate care dăunează per ansamblu numelui nostru de creştini. Fără a promova un creștinism căldicel, care să evite problemele fierbinți prin concesii sau nepăsare vinovată, adevărata credință trebuie să fie una pozitivă, o lumină care să strălucească pe Dumnezeu, nu o atitudine de demonizare a lumii. - Este o problemă mai largă aceasta, faptul că marca adevărului şi a autenticului este presupusă a fi relatarea şi relaţionarea frustă, incisivă, care incită, care provoacă ş.a.m.d. Avem inclusiv în plan ortodox această scădere,a exprimărilor mult prea libere şi care sunt combătute, de partea cealaltă, de o tăcere asurzitoare, ca marcă a cuviinţei, ascultării sau de o împachetare academică inaccesibilă creştinului de rând. Practic, lipseşte cu desăvârşire din Biserică dialogul onest, deschis, de condiţie mijlocie, folositor oricui vrea să priceapă, însoţit mereu de o adecvare atentă la context şi la interlocutor. Iertaţi-mă. Doamne, ajută!

    miercuri, 11:52:55, 24 iulie 2019

  • Mitzi

    la articolul Sfaturi duhovnicești ale Starețului Leonid de la Optina (I):

    Mulţumesc, foarte mult folos am găsit mai ales în răspunsul de la tema ţinerii de minte a răului! De mare actualitate pentru mine!

    luni, 16:32:17, 22 iulie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Esența Ortodoxiei transmisă prin stărețismul de la Optina: Părintele Leonid:

    Exact! Dragostea lor era de o natură specială, de la Dumnezeu. Dă putere, vigoare și inspirație. Nu poate fi egalată de nimic omenesc. Se vede și din alte întâmplări explicate, cum ar fi aceasta: „Uneori, Părintele Leonid, purtându-se pe jumătate „nebunește” când vorbea cu persoane sus-puse, folosea expresii populare dure. Dar puterea duhovnicească a cuvintelro lui era aș de mare, încât acești oameni nu numai că nu puteau fi jigniți de simplitatea starețului, dar primeau chiar învățături de mare folos pentru sufletele lor. Nu departe de Mănăstirea Optina trăia un anume domn care să lăuda că, imediat ce își va lăsa ochii asupra părintelui Leonid, va vedea drept prin el. Acest domn veni la stareț; și, în acel moment, se aflau acolo destui alții. Omul intră; era înalt și bine făcut. Părintele Leonid avea obiceiul ca, atunci când voia să facă impresie cuiva, să își acopere ochii ducându-și mâna stângă la frunte ca și cum ar fi cercetat un obiect în lumina soarelui. Când intră domnul cu pricina, își ridică mâna stângă și spuse: „Ei, vine nătângul! Vine să se uite drept prin păcătosul Leonid. Dar el, ticălosul, nu a mai fost la spovedit și la împărtășit de 17 ani”. Boierul început să tremure ca o frunză și începu să plângă și să se căiască, întrucât el, păcătosul și necredinciosul, nu mai fusese la mărturisit și nici nu mai primise Sfintele Taine de 17 ani”. Am ales mărturii din viața Părintelui Leonid pentru că mi s-au părut altfel decât de la ceilalți Stareți, mai aparte prin nebunia lui în Hristos. Dar și pentru că el a fost cel care a pus temelia tradiției de la Optina. Ba încă și pentru motivul că este mai greu de găsit și mai puțin cunoscută cartea cu viața și învățăturile lui. Iar scopul meu mai profund este un soi de istorie a Bisericii. Mai ușor de înțeles pentru noi este viața starețului Sampson, dar el este purtătorul unei tradiții bisericești și apostolice care s-a diluat în timp întocmai ca șirul de Biserici din Apocalipsă care scad mereu în vigoare până la ultima, care abia dacă mai păstrează cuvântul formal. Așa suntem și noi astăzi, când Biserica abia dacă mai păstrează dogmele și învățăturile. De aceea trebuie să revenim la izvoarele autentice, adică măcar încă un pas în trecut, pentru a ne înțelege menirea noastră, dar și firea Bisericii.

    duminică, 19:32:39, 21 iulie 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Esența Ortodoxiei transmisă prin stărețismul de la Optina: Părintele Leonid:

    La fel am citit și eu când a apărut cartea: Sfaturi pentru mireni - Sfântul Macarie de la Optina: http://www.sophia.ro/carti-Sfaturi-pentru-mireni-Macarie-de-la-Optina-sf-so-388.html Cred că este vorba despre același sfânt stareţ pe care îl pomenește articolul de astăzi. Oricum, mi-a fost de mare ajutor acea carte, am și făcut-o cadou în ideea că mi-o voi recumpăra, dar nu am mai apucat. Chiar şi aşa, mi-a rămas în suflet până acum, cred că tot din cauza a ce scrie părintele Lavrentie mai sus: se simte un duh aparte în acele cuvinte, este o trăire ortodoxă autentică, atât cât sunt eu în măsură să cunosc astfel de lucruri.

    duminică, 17:48:12, 21 iulie 2019

  • Mitzi

    la articolul Esența Ortodoxiei transmisă prin stărețismul de la Optina: Părintele Leonid:

    Adevărat! Şi eu m-am întrebat de multe ori cum reuşeau Părinţii Sfinţi ca Justin Pârvu, Arsenie Papacioc şi atâţia alţii să-şi păstreze pacea şi să se sfinţească desăvârşit stând atât de mult timp printe oameni! Dar iată, în ei trăia Însăşi Pacea şi Iubirea - Hristos! De curând am citit Sf. Anatolie de la Optina, Povăţuiri de suflet ziditoare, mi-a plăcut foarte mult, mi-a rămas în suflet dulceaţa poveţelor!

    duminică, 15:49:06, 21 iulie 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Rostul întreruperii pomenirii:

    Undeva în capătul paginii de năzuinţe am făcut referire la o zicere a lui Ward Cunningham, anume că, pe internet, calea cea mai facilă spre adevăr este să postezi răspunsul greşit, nu să pui întrebări. Există pericolul să fac asta doar de dragul de incita, de a provoca anumite reacţii, dar mai e şi calea sincerităţii, care presupune o anumită vulnerabilitate faţă de publicul înaintea căruia mă manifest. Cumva, încerc să urmez aceasta a doua cale, să fiu sincer în privinţa greşelilor pe care le fac, astfel încât să fiu pricină altora de a învăţa din cele greşite de mine. Această atitudine o văd ca pe o parte componentă esenţială din ceea ce înseamnă a fi mediocru: o predispoziţie de a te lăsa criticat şi de a pune la comun/a partaja experienţe personale mai mult sau mai puţin reuşite, astfel încât să crească patrimoniul înţelepciunii colective. În acest context, formularea dvs "ca și a adminului, dl. Vlad-Mihai" deşi este una comună pentru alte situri, aici nu este deloc potrivită. Dacă în alte părţi adminul îşi însuşeşte o anumită autoritate, inclusiv pe fondul subiectului pe care îl propune, aici la noi, folosim zicerea lui Cunningham, atitudine care este complet incompatibilă cu semnificaţia titulaturii de admin astfel cum s-a format în blogosfera ortodoxă. Aşa încât, vă sugerez fie să folosiţi apelativul utzu, aşa cum îmi spun prietenii apropiaţi, sau Vlad, aşa cum îmi spun cunoscuţii. Mai e varianta "Agache" pe care o folosea acum (foarte) mulţi ani fosta mea profesoară de matematică. Nu aş fi chiar încântat de ultima opţiune, dar având în vedere contribuţiile dvs în secţiunea de comentarii a sitului nostru, vă conced acest privilegiu 🙂 Salutări!

    sâmbătă, 17:14:37, 20 iulie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Stadiile schismei de la 1054:

    Se pare că nimic din partea autorului materialului tradus. Nici eu personal nu știu să fie existat vreun Sinod (probabil despre asta e vorba) trulan 2, ci doar sesiunea a doua a Sinodului VI, denumit trulan, nu trulan 2. Deci chiar sunt curios dacă a existat un Sinod trulan 2 înainte de toate.

    vineri, 19:29:43, 19 iulie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Patriarhia Română la trei ani după Sinodul din Creta:

    @Acta Într-adevăr, sârbii, spre exemplu, au avut 17 arhierei care nu au semnat în Creta. Dar au aprobat totul ulterior în Sinodul lor național. Și, din câte știu eu, nu există reacții de împotrivire la ei. Acuma, este nevoie, totuși, și de o linie corectă oficială. Evanghelia trebuie propovăduită „de pe acoperișuri”, nu la ureche și cu perdea. De aceea credem că e bine ca reacțiile din trupul Bisericii să meargă în direcția implementării unei linii corecte și la nivel oficial, nu doar haiducie cu tentă de schismă, adică izolare și atât.

    vineri, 19:11:57, 19 iulie 2019

  • Georgianus

    la articolul Stadiile schismei de la 1054:

    Nimic despre Trulan 2 si modificarile lui?

    vineri, 19:04:29, 19 iulie 2019

  • ActaDiurna

    la articolul Patriarhia Română la trei ani după Sinodul din Creta:

    Poate că e o notă bună pt noi că, deși într-adevăr vînduți la nivel de ierarhie cel puțin, totuși am reacționat „cu cel mai mare aplomb” la această trădare - înseamnă că trupul Bisericii Române este totuși (încă!) viu - am fi putut fi cu adevărat morți și apatici, în totalitate. Să dea Dumnezeu să păstrăm vie Făclia Adevărului Iisus Hristos și a ORTODOXIEI și să ne REGENERĂM!

    vineri, 16:50:33, 19 iulie 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Andrei Marga: performanţele societăţii româneşti:

    În legătură cu apariţia cărţii domnului Florin Georgescu, Andrei Marga a mai publicat în acelaşi Cotidianul un articol recenzie, pe care de asemenea îl recomandăm, fiind în strânsă legătură cu subiectul articolului de mai sus. Reţine domnul Marga următoarele: În acest peisaj de declin, a apărut, totuși, o carte care ridică foarte sus ștacheta profesionalismului în materie de economie și care merită din plin să fie dezbătută. Lucrarea lui Florin Georgescu Capitalul în România postcomunistă (Editura Academiei Române, București, 2019, 3 volume, 1018 pagini) este cea mai temeinic elaborată și mai importantă carte de economie a tranziției din România. Nici o altă scriere nu a dispus de o asemenea baza factuală, cultură teoretică extinsă, conceptualizare riguroasă, simț istoric și integritate. Este vorba de o carte care dă seama de un fragment al istoriei din România, dar poate fi socotită oricând, nu doar prin temă, ci și prin performanțe, ca o contribuție de anvergură transnațională în economia timpului nostru. (...) Observația lui Florin Georgescu este aceea că, în vreme ce „capitalismul s-a format într-un timp îndelungat, printr-un proces natural de creștere organică, pe baza acumulării de capital, având ca fundament munca și economisirea”, în societatea postcomunistă, „construirea capitalismului a avut loc în mod accelerat, de către grupuri sociale restrânse, dar relevante sub aspectul poziției și discursului public, care dețineau funcții privilegiate și în socialism” (p.28). Cu toate implicațiile! El observă că, în fapt, „capitalismul postcomunist românesc a debutat într-o ordine inversă față de cel din țările occidentale dezvoltate, din punctul de vedere al modalităților de formare și dezvoltare a capitalului, respectiv al raportului dintre muncă, economisire și acumulare, pe de o parte, și de redistribuire a resurselor publice și private existente în societate, pe de altă parte” (p.24). În România capitalismul actual, s-a creat prea puțin pe baza acumulării, având la bază munca proprie, și prea mult pe baza redistribuirii bunurilor publice, exploatându-i vulnerabilitățile. Articolul integral trebuie citit aici: https://www.cotidianul.ro/o-scriere-de-economie-fara-precedent/

    vineri, 14:12:24, 19 iulie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Stadiile schismei de la 1054:

    După cum am menționat la început, este o contribuție pe o temă destul de puțin elucidată. Nu cunosc eu personal aspectele la care faceți referire. Ați putea aduce detalii sau măcar trimiteri. Per ansamblu, Ortodoxia nu a aprobat prigoanele, nici chiar în favoarea ei. Dincolo de ele, a urmărit corectitudinea dogmelor și apărarea credinței. Firul roșu acesta este: rigoarea credinței. Mereu au fost interferențe din partea politicului, dar principalul este să nu fie alterată dogma, să fie lăsată moștenirea curată. Și totuși, sincer, Patriarhia Ecumenică (de Constantinopol) nu știu să fi dobândit un statut mai ridicat de la iconoclaști. Nu sunt suficiente niște aluzii aruncate pentru a fi și credibile.

    joi, 21:24:08, 18 iulie 2019

  • Radu

    la articolul Stadiile schismei de la 1054:

    nimic despre cum a calcat patriarhul de la constantinopol pe ceilalti patriarhi care in mod traditional aveau putere mai mari? nimic despre feul cum patriarhul de la constantinopol si-a intins autoritatea colabornd cu imparatii iconoclasti? nimic despre felul in care biserica, ca unealta a imparatului, a persecutat opozantii acestuia? sa nu uitam ca nici ortodoxia nu este curata de sangele nevinovat al celorlalti crestini. Si acum intre copti sunt amintite persecutiile impuse de imperiali(ortodoxi) impotriva lor.

    joi, 20:45:52, 18 iulie 2019

  • Ioan

    la articolul Rostul întreruperii pomenirii:

    Interesantă experiența dvs, ca și a adminului, dl. Vlad-Mihai. Îmi folosesc și mie și de aceea țin să vă mulțumesc amândurora.

    joi, 12:35:02, 18 iulie 2019

  • Ioan

    la articolul Rostul întreruperii pomenirii:

    Am apreciat ca deosebit de valoroase învățăturile care pot fi extrase, fie direct, fie prin analogie, din studiul tradus de către sfinția voastră (sursa indicată la final) din care am copiat aici segmentul care se referă la atitudinea, modul de gândire al Sf. Iustin Popovici: "Dar ar trebui clarificat și că în timpurile mai recente Sfinți lăudați chiar de vechi calendariști – precum Arhimandritul Iustin Popovici - nu s-au îngrădit de ecumeniști când au înfruntat erezia. Pentru a-l cita pe Episcopul Atanasie Ievtici [38] (pp36-37), Ne-am informat îndeaproape despre fericitul Părinte Iustin și știm că niciodată nu a rupt comuniunea cu vreuna din Bisericile Ortodoxe sau cu un Episcop sau Patriarh, nici chiar cu Patriarhul Gherman al Serbiei (1958-1990) – după cum ‘mint fără rușine’ unii zeloți – nici chiar când Patriarhul Gherman a fost unul dintre ‘președinții CMB’ (un titlu formal și onorific fără vreo condiție obligatorie sau îndatoriri, după cum era cu adevărat participarea Bisericii Ortodoxe Sârbe la CMB). Ca un mădular liber și responsabil al Bisericii lui Hristos, Sf. Iustin a respins profetic și, când a fost necesar, a criticat în formă scrisă (scriind câteva scrisori critice Patriarhului Gherman și Sinodului, inter alia, scrisorile având de-a face cu ecumenismul occidental superficial). Dar nicidecum nu a creat vreo schismă, ci, dimpotrivă, obișnuia să spună: „Schismele sunt ușor de făcut, dar enorm de greu de vindecat” (drept aceea s-a opus ‘schismei americane’ făcută fără de minte și care se adâncea tot mai mult, cum a fost și împotriva ‘schismei macedonene’). Mai mult, potrivit altor surse[39] Puțini știau că, în timp ce denunța deschis învățătura Patriarhului Atenagora ca eretică, [Sf. Iustin] simțea că, de vreme ce cel din urmă nu fusese condamnat de Biserică, prin urmare a rămas o parte a ei. De aceea, când a aflat de moartea Patriarhului, a slujit o panihidă pentru sufletul său." Este dureros să observi cum apropiați de-ai tăi nu iau aminte la astfel de exemple și cum ajung să se creadă a se afla printre singurii apărători rămași în viață ai Ortodoxiei... Personal cred că într-o anume măsură chiar sunt, numai că, în același timp, se află și mergând ca pe o creastă de munte de pe care vrăjmașul se străduie să-i împingă în prăpastia schismei. De multe ori am auzit, cu strângere de inimă, mireni nepomenitori folosind expresia "când eram între ziduri" sau asemănatoare, arătând prin acestea că s-au distanțat deja de cei rămași "între ziduri" sau exprimându-și dezaprobarea față de cei care au duhovnic pomenitor sau care mai merg și la bisericile unde slujesc clerici fără cugetare ecumenistă. Domnul să ne lumineze! Sursa: http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.com/2019/04/despre-fenomenul-sectar-aparut-in.html?m=1

    joi, 11:00:24, 18 iulie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Rostul întreruperii pomenirii:

    Nu trebuie decât un pas ca să îndreptățim manifestările de defămare față de ierarhi și preoții ecumeniști, considerând că mai importantă este dreapta credință decât viața morală, cuviincioasă. Disocierea între paza minții și paza dogmelor este periculoasă. De fapt, dreapta credință vine din dispoziția de a ne păzi de amăgire. Adresarea cu dispreț și, mai ales, justificarea ei înseamnă naufragiu duhovnicesc, cultivare fățișă a patimilor. Ce folos din aceasta? De aici cred că pornesc toate devierile în ce privește modalitatea de aplicare a întreruperii pomenirii. Când intervine o patimă (disprețul, mândria, judecarea, părerea de sine, suficiența de sine, dar și altele), nu mai funcționează corect mintea și nu mai înțelege bine noimele canoanelor și duhul Ortodoxiei. De aceea sunt destul de dezamăgit că interesul multora este mai degrabă îndreptat asupra articolelor polemice și foarte puțin asupra celor duhovnicești. Asta spune ceva. Simptomatic este că se vorbește de aplicarea canonului 15, dar el nu impune, nici nu se ocupă cu întreruperea pomenirii, ci cu neîntreruperea ei. Asta arată orbire și neatenție. Canonul 15 nu impune, ci doar cauționează întreruperea pomenirii în anumite situații. Un alt aspect este cel remarcat de Silviu Chirilă, că în textul canonului cel ce propovăduiește o erezie este numit pseudo-episcop, dar și episcop.

    miercuri, 21:38:04, 17 iulie 2019

  • Ioan

    la articolul Rostul întreruperii pomenirii:

    Întrucât începând cu ianuarie 2018 am fost (și sunt) aproape de unii creștini care s-au alăturat unui vrednic preot care s-a îngrădit după pseudo-sinodul cretan, nu pot ascunde faptul că în acest răstimp am observat fără să vreau și modul concret în care ne exprimam câte unii la adresa ierarhilor. Astfel, am sesizat destul de multe exprimări ireverențioase la adresa ierarhilor, dar și a preoților care nu s-au despărțit de comuniunea cu episcopii lor din cauza ecumenismului pecetluit prin pseudo-sinodul cretan. Am trecut peste ele întrucât apăreau în discuții ocazionale; oricum nu eram noi chemați să elucidăm sensul diferit al unor termeni delicați. Probabil că acele exprimări necuviincioase se întemeiau tocmai pe textul canonului 15 (“Căci ei nu au sancționat episcopi, ci pseudo-episcopi şi pseudo-învăţători şi nu au rupt cu schismă unirea Bisericii, ci s-au silit să izbăvească Biserica de schisme și de dezbinări.”) dar și pe alte texte vânturate de noi poporul și preluate din cuprinsul altor sinoade sau indicate ca aparținând unor diverși Părinți ai Bisericii. Sincer, cred că unii dintre noi nu realizează sensul diferit purtat de către termenii “pseudo-episcop”sau „pseudo-învățător” în diferitele (con)texte. Astfel, deși canonul 15 îi bine numește pe cei care propovăduiesc erezia public şi o învață cu capul descoperit în Biserică “pseudo-episcopi” și „pseudo-învățători”, cred că o face prin raportarea contextuală la Adevărul absolut – care este numai Dumnezeu - însă, în planul acesta pământesc temporal, de "sub vremi" lor li se cuvine în continuare, mai ales din partea mirenilor, adresarea impusă de demnitatea episcopală și învățătorească în care au fost aleși și din care NU au fost scoși (încă) după rânduiala Bisericii. Una-i una și alta-i alta. Iar de la o înțelegere greșită a noțiunilor se poate ajunge lesne la judecare, la dezbinare între frați și chiar atitudini schismatice, sectare... Să nu fie!

    miercuri, 18:47:15, 17 iulie 2019

  • Mitzi

    la articolul Rostul întreruperii pomenirii:

    Îndrăznesc să vin şi eu cu „istoria” mea, pe scurt. Am încetat să mai merg la „biserica oficială” şi mi-am părăsit duhovnicul (cel care mă scosese din noroiul patimilor cu doar 7 ani înainte) la începutul anului 2017. Duhovnicul meu nu era ecumenist, era doar, în opinia mea „atotştiitoare” de atunci, „insuficient de mărturisitor”. Într-un fel de stare de „euforie mărturisitoare” fiind, am căutat să-mi găsesc alt duhovnic printre nepomenitori, frecventând, cât de des am putut, liturghiile săvârşite de aceştia în diverse părţi ale ţării. În ciuda „râvnei” mele, am colecţionat numai sminteli de prin toate locurile pe unde am ajuns. Am mers de câteva ori şi în altă ţară ortodoxă (care nu a participat la sinodul din Creta) unde totul a fost foarte frumos, dar unde un călugăr cu care am discutat problemele mai în amănunt m-a trimis înapoi la biserica şi duhovnicul pe care le părăsisem. Cu toate acestea, „râvna” a luat-o înaintea ascultării şi am tot căutat duhovnic nepomenitor şi slujbe „adevărate”. Nici duhovnic dătător de pace nu am găsit, nici încotro să merg nu mai ştiam. Trecuse aproape un an şi inima mea era ferfeniţă de lipsa liturghiei şi a duhovnicului. M-am întors la biserică şi la duhovnicul părăsit, în urma unui imbold lăuntric brusc şi greu de stăpânit, în ziua de 24 februarie 2018 (Întâia şi a doua aflare a Capului Sf. Ioan Botezătorul). Nu am realizat, decât în timpul Sf. Liturghii, auzind cântările, că ziua respectivă era închinată celui mai mare om născut din femeie, la care mă rugasem în mod special în tot anul în care lipsisem din „biserica oficială”. Duhovnicul m-a primit ca şi cum ar fi scrutat zările aşteptându-mă să revin şi ca şi cum el ar fi greşit... Cât despre fraţii creştini care s-au comportat ca şi cum aş fi murit, pe toată perioada plecării mele, cred că sunt de înţeles dacă mă gândesc la faptul că este bine să fugi de persoanele/evenimentele care te pot face să te clatini în credinţă. Nădăjduiesc totuşi ca Domnul să-mi ierte greşelile, chiar şi pe cele pe care nu-mi dau seama că le-am făcut, să mă ţină în credinţa Lui cea Sfântă şi Dreaptă şi să mă smerească spre mântuire! Iertaţi lungimea postării şi iertaţi şi dacă am smintit/tulburat pe cineva prin ceea ce am scris. PS De consideraţi că nu este oportună „mărturisirea” mea, nu mă voi supăra dacă nu o publicaţi. Iertaţi!

    marți, 19:43:39, 16 iulie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Rostul întreruperii pomenirii:

    Experiențele personale greu pot fi extinse asupra tuturor. Totuși eu remarc că e dificil să acționeze un credincios simplu în virtutea unor instincte și a unor informații precare pe subiect. Foarte ușor se strecoară sentimente pătimașe de judecare, răzvrătire, mândrie și superioritate. Acestea sunt absolut străine duhului creștin pentru care mergem la slujbe. Este necesară o conștiință puternică, ce vine fie din cunoștințe dogmatice solide și credință trăită, fie din urmarea unor oameni care dau un ton bun, sănătos și credibil. Totul trebuie să fie constructiv, nu contestatar. Este foarte răspândită critica la adresa a orice, dar mai puțin atitudinile ziditoare, formatoare. De aceea, reacția față de Sinodul din Creta o văd ca una pozitivă, de apărare a credinței și tradiției ortodoxe, nu de blam la adresa ierarhilor. Sper să găsesc timp să alcătuiesc pe viitor câteva materiale explicative pe acest subiect. Până atunci, iată o mostră de raportare la eretici care nu e nici ecumenistă, dar nici fanatică: https://doxologia.ro/cuvant-de-folos/trebuie-sa-avem-mila-fata-de-necredinciosi-nu-ura

    marți, 12:44:39, 16 iulie 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Rostul întreruperii pomenirii:

    Şi eu am spus "nevrednic este" la ectenie, până la sinodul din octombrie 2016 când au fost confirmate documentele din Creta. După care, timp de un an şi câteva luni nu am mai mers la biserică. Acum merg la slujbe la mine în parohie şi tot "Doamne, iartă-ne şi ne luminează" zic şi eu, dar în gând. Încerc să compensez cu mărturisirea împotriva ecumenismului acolo unde găsesc prilej, fără să mai tulbur pe cei de la slujbă. Altfel, este o experienţă destul de grea de dus, să spui "nevrednic este" într-o parohie unde până mai ieri ai fost ca acasă, iar dintr-o dată devii ultimul paria. Uluitor cum se schimbă uneori inima celui de lângă tine, frate creştin fiind.

    luni, 13:44:41, 15 iulie 2019

  • Ioan

    la articolul Rostul întreruperii pomenirii:

    Datorită importanței sale, redau mai jos relatarea credibilă făcută de către un creștin din București a unei întâmplări (petrecute cu maximum un an în urmă -2018/2019 ) care prezintă interes în contextul cu (ne)pomenirea. Întâmplarea nu se referă însă la întreruperea pomenirii, ci la judecarea înainte de vreme (vorba vine...) a episcopilor necondamnați sinodal: Întâmplarea: "Cred ca ar trebui să ni se frangă inima de milă pt patriarh si ceilalti, adica să ne rugam pt ei, pt întoarcerea lor. Foarte usor se poate aluneca în judecată. Ferească Dumnezeu. Adică din (unele) comentarii se vede disprețul. Mă iertati. Atât de fină e ispita, încât nici nu realizăm că greșim. Să ne doară sufletul pt ei. Patriarhul este foarte bolnav [? - nota mea] după cum știți si nu se știe dacă în ultimul moment mărturisește drept si dă semnalul de alarmă și noi rămânem cu disprețul și... Să nu mă înțelegeți greșit. Noi ne străduim să ținem calea, dar să ne ajute Dumnezeu. Mai jos o sa vă spun ce a pățit o prietenă de-a mea care are cuget ortodox. Ea încă nu a putut să ia calea îngradirii. Si i s-a spus [cineva i-a dat un sfat - nota mea] că în timpul Sf. Liturghii, la ectenia despre patriarh (“întâi pomenește Doamne pe...”) ea să spună "nevrednic este" și, de curând, după ce a spus asta, deodată a căzut din picioare si n-a mai văzut nimic, însă a auzit o voce (spunea că este a Domnului Hristos) care i-a spus: “cum iți arde sufletul pt nepoatele tale, asa să-ți ardă sufletul pt patriarh”. Nu si-a revenit imediat. Ce să ințeleg [de aici]? Că ea a ascultat [de sfatul neinspirat cu zicerea fie și numai în gând a lui "nevrednic este" - nota mea] ce i s-a spus și așa spunea, însă Domnul i-a arătat că greșește. Eu i-am spus că eu, nestiind ce să spun (cand eram "între ziduri"), cand se spunea ectenia aceea, spuneam: “Doamne, iartă-l si luminează-l, ajută-l sa se dezică”. Atunci s-a gândit că nu a placut Domnului acele cuvinte. Mi-a spus să am mare grijă că foarte ușor și pe nesimțite se poate aluneca. Am înțeles că trebuie mare grijă cum ne exprimăm si ce gândim, dragii mei. Domnul să ne ocrotească cu Darul Său. PS: Problema care o avea legat de nepoate o știa numai Dumnezeu si nu a spus-o nimănui, nici măcar Duhovnicului. În rugăciunile ei se ruga pt ele. Trăiau de ani de zile necununate."

    luni, 12:48:55, 15 iulie 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Un nou contribuitor pentru theodosie.ro: Daniela Gheorghiţă, ilustrator:

    Semnalăm proiectul personal al Danielei pe care îl considerăm unul valoros, astfel cum este prezentat pe pagina dedicată pe facebook: Gregoriţă "Ne-am obișnuit să percepem camera copilului ca fiind un loc în care acesta își va petrece mult timp din Copilărie. Dar oare facem cu adevărat dreptate acestei prime perioade din viață, transformând camera juniorilor într-o încăpere cu aspect special copilăresc? Eu consider Copilăria nu o vârstă dedicată jocurilor și distracției și domeniului multicolorat, îmbibat în imagini și ipoteze fantastice, magice și ireale, care au o prea puțină tangență cu realitatea, ci o perioadă de stabilire a valorilor de bază pentru Adultul de mâine. Acum, mai mult ca niciodată, contează ceea ce le oferim vizual, deoarece pentru ei totul este serios. Până și joaca lor nu este altceva decât o exersare a ceea ce înțeleg ei că înseamnă să fii adult. E adevărat, copiii tind să fie instinctiv atrași vizual de ce anume li se oferă mai strălucitor sau viu colorat. Dar totodată sunt la fel de atrași și de mâncarea cea mai dulce de pe masă. Și, așa cum căutăm un echilibru în alimentația lor pentru o sănătate fizică ulterioară, la fel de indicat este să stabilim și un echilibru vizual în mediul copilăriei lor, pentru o sănătate emoțională și culturală ulterioară. Abia când va ajunge adult, și se va întoarce în camera unde a copilărit, după ce va colinda lumea în lung și-n lat, va observa, prin comparație, că ceea ce au stabilit părinții lui ca fiind vizual în încăpere, încă înainte ca el să poată alege, i-a ghidat selecțiile vizuale din tot timpul ulterior către o calitate mai aleasă a lucrurilor. Iată câteva exemple de ..Copilărie promițătoare. ☺️ (p.s: astfel de subiecte pictate rămân la fel de valabile și peste 20 de ani. Un perete pictat e bun de păstrat!)" https://www.facebook.com/Pictura.PPRT A se vedea şi Cartea scrisă şi ilustrată de Daniela: https://www.signatura.ro/carti/cald_si_rece_in_jurul_lumii/ "Gândirea creativă determină abilitatea de a soluționa situații într-o lume dinamică, aflată în permanentă schimbare. Expunerea la artă și înțelegerea artei de la cele mai mici vârste vor ajuta copilul să răspundă constructiv nevoilor sale, să creeze punți între subiecte, să își îmbogățească experiența de învățare. Colecția „Signatura 180”, propusă de Bianca Mereuță, are menirea de a familiariza copiii cu arta printr-o serie de cărți care au ca temă concretizarea unor teorii de bază ale acesteia. Colecția va fi reprezentată de: contrastul cromatic, contrastul cantitativ, contrastul dinamic și de contrastul valoric. Prin „Signatura 180”, împreună cu copiii, vom înțelege arta ca fiind acel element universal recognoscibil în permaneță în tot ceea ce ne înconjoară. Cartea „Cald și rece în jurul Lumii” este volumul de debut al artistei Daniela Gheorghiță și al colecției „Signatura 180”. Autoarea propune, printr-o serie de ghicitori vizuale, un joc de asociere între contrastul cromatic cald și rece și diverse fenomene și elemente naturale, dimensiuni spațiale și temporale și stări existente în relație oponentă în natură. Copiii pot astfel observa, prin exemple concrete, frumusețea și relevanța armoniilor cromatice aflate într-o multitudine de ipostaze în lumea din jurul lor. Ziua se află în opoziție cu noaptea. Vara se află în opoziție cu iarna. Elementul apei versus elementul focului, zona polară cu zona de savană, senzația de „aproape” și „departe’, „împreună” și „separat”, jos și sus, mic și mare, greu și ușor, veselie și tristețe – toate aceste elemente opuse coexistă printr-o condiție definitorie și pentru noi, ca oameni: fiecare parte respectă echilibrat spațiul și timpul cuvenit celeilalte părți. Iar acest mod de „viețuire” se numește armonie. Colecția „Signatura 180” este fără vârstă. Copiii de vârste foarte mici (sub doi ani), prin expunerea la cărțile acestei colecții, începând cu „Cald și rece în jurul Lumii” și prin dialogul purtat cu părinții lor, vor putea să învețe într-o primă etapă culorile, dar nu într-o manieră scolastică, didactică. Informațiile pe care ne dorim ca un copil să le asimileze sunt prezentate într-o formă concretă, exact așa cum le găsim în realitate, raportate la ipostaze ale vieții, la situații reale interpretate personal. Acesta nu este roșu. Acesta este un obiect reprezentat printr-o multitudine de nuanțe ale roșului. Copilul nu va vedea o pagină plină cu o culoare plată și un text redactat sec, pentru exemplificarea acelei culori (roșu, verde sau orice altă culoare din spectrul cromatic), ci va vedea culoarea în modul ei real de expresie în lume. Va vedea nuanțele și tonurile ei, iar la nivel mental, celui mic i se vor pune bazele reprezentării firești a lumii. Noi, oamenii, nu vedem culoarea roșu sau albastru sau orice altă culoare în forma sa ideală în jurul nostru, ci, observăm raportul acesteia la diferiți factori: lumină, atmosferă, intensitate, volum, transparență, reflexie și, astfel, în fond, internalizăm nuanțe concrete ale culorilor ideale. Toată această teorie artistică este reprezentativă la nivel conotativ pentru un mesaj clar: să ne învățăm copiii, de la începutul vieții, să privească lumea, oamenii, cu finețe, cu profunzime și oferindu-le șansa de a fi văzuți în multiplele lor nuanțe, forme și versiuni, cosinderându-i pe toți ca parte necesară pentru armonizarea vieții lor. Copiilor mai mari sau chiar adulților, discursul grafic le aduce la nivel denotativ întâlnirea cu un copil care se află într-o serie de ipostaze în călătoria sa prin lume, în spațiu și în timp până înapoi, la momentul regăsirii personale. Călătoria sa este prezentată vizual prin expresii metaforice și sinestezii care vor provoca plasticitatea imaginației. Cititorul copil în dialog cu părintele sau cu educatorul, învățătorul sau profesorul, va intra într-un joc al descifrării, într-o provocare menită să descopere și să se autodescopere. Ilustrațiile sunt bogate în detalii. Parcursul analizei fiecărei ipostaze grafice oferă fragmente subtile de expresie artistică care vor capta atenția privitorului la fiecare nouă lectură. Lumea înconjurătoare este complexă. Reprezentarea acesteia, fie ea cât de personală, cere la rândul ei o analiză profundă și o muncă consecventă, pentru a o putea reda în întreaga sa amploare. Atunci când unui copil îi prezinți o lucrare elaborată, gândită și realizată la nivel de detaliu, el va înțelege, din partea vizuală exprimată prin forme, nuanțe și detalii, că, pentru a realiza o operă completă, bună, autentică, e nevoie să depună un efort suplimentar de analiză și de aplecare asupra muncii. Copilul va învăța astfel principiile necesare pentru a crește un adult complet. Această carte în sine este o interpretare personală a vieții înconjurătoare care permite la rândul ei multiple interpretări personale ale fiecărui cititor."

    sâmbătă, 20:31:43, 13 iulie 2019

  • Ioan

    la articolul Mitropolitul Ierotheos Vlachos – ideologul neopapismului fanariot?:

    Mărturisesc (și eu, ca mirean simplu) că sunt surprins de poziția pe care o tot susține IPS Ierotheos în legătură cu primatul în Ortodoxie... Îmi apare a fi în disonanță măricică cu contribuția teologică în genere a înalt prea sfinției sale. De aceea, m-aș bucura dacă Părintele Lavrentie ar ține în continuare sub atenție evoluția acestei delicate și importante chestiuni. Doamne ajută!

    vineri, 20:29:38, 5 iulie 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Mitropolitul Ierotheos Vlachos – ideologul neopapismului fanariot?:

    Mare, mare păcat că în spatele unei probleme atât de grave, despre care se vorbește atât de puțin, se află una dintre cele mai consacrate personalități teologice. ÎPS Ierotheos mai lipsea să sprijine pe patriarhul Bartolomeu în multiplele sale căderi! Probabil va trebui să faceți o categorie nouă pt aceste articole Primat ortodox, sau cumva să le reuniți într-un articol separat din care să rezulte clar eroarea, pentru că se pare că mare ispită vine peste noi cu papismul acesta fanariot-ortodox. Doamne, ajută!

    joi, 22:35:37, 4 iulie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Sf. Ioan Maximovici: Teolog echilibrat între extreme:

    La fel de calm și împăciuitor a fost Sf. Ioan și cu referire la unitatea Bisericii sobornicești, recunoscând structurile bisericești din Rusia drept canonice, în ciuda multelor concesii făcute cu statul ateu. Detalii: Ierarhul Bisericii Universale.

    miercuri, 11:04:49, 3 iulie 2019

  • Ioan

    la articolul Sf. Ioan Maximovici: Teolog echilibrat între extreme:

    Citind aceste frumoase rânduri despre Sf Ioan Maximovici, nu pot să nu mă gândesc la slăbiciunile care-i fac astăzi inclusiv pe cei mărturisitori ca să fie dezbinați în necesara și, deci, binecuvântata lor opoziție împotriva ecumenismului. Ne lipsește o astfel de vizune echilibrată precum cea a Sf Ioan Maximovici, care "era mai presus de certuri pătimașe. Unii oameni, care merg la școli academice, țin foarte mult la „a demonstra” că celălalt este „pe dinafară” și astfel să „triumfe”. E ca o cearta de nivel studențesc. Arhiepiscopul Ioan era mai presus de aceasta, arătând calm și limpede care este învățătura adevărată a Bisericii, fără să se tulbure pentru mici amănunte. Aceasta libertate a duhului său teologic este foarte importantă pentru noi." Poate că ar trebui să reflectăm mai mult asupra cuvintelor din Evanghelie: "Fiindcă cel ce nu-i împotriva noastră e pentru noi." (Marcu 9:40)

    miercuri, 08:44:36, 3 iulie 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Destructurarea Ortodoxiei – între apostazie și exemple de credință vie:

    "Acum este anul 1055." Aceasta este o afirmaţie extrem de puternică, una care ne obligă să cădem pe gânduri în privinţa viitorului Bisericii. Strict punctual, s-ar putea să fim încă în anul 1054, consumarea schismei fiind la acest moment în plină desfăşurare, chiar dacă bisericile locale nu s-au pronunţat în acest sens. Este însă limpede că şi la 1054, şi astăzi, aceeaşi mare problemă a papismului tulbură Biserica în modul cel mai nefast. Impresia pe care am avut-o multă vreme a fost că papismul este doar o consecinţă a unor căderi personale, şi apoi a unei "inerţii administrative" care s-a osificat în timp. La fel am privit şi problema papismului din ortodoxie, ca fiind o abordare personală a patriarhului Bartolomeu, împins de la spate de americani, care speculează în acest sens filetismul grecilor. Dar iată că ceea ce se desfăşoară în zilele noastre reconfirmă periculozitatea extremă a acestei erezii cumva aparte de ecumenism, deşi cele două funcţionează "la pachet". Pragmatic vorbind, ecumenismul este "mic copil" pe lângă răul istoric al papismului şi, dacă privim lucrurile astfel, devine foarte uşor de înţeles îndârjirea cu care sfinţii au combătut pe papă şi ereziile catolice în general. Ar mai fi de punctat observaţia aceasta că Arhiepiscopul Elpidofor, cel ce este pregătit să urmeze în tronul patriarhal părintelui patriarh Bartolomeu, este o persoană practic construită în Statele Unite ale Americii, iese de pe banda de producţie a ierarhilor ortodocşi cu ştanţa deja pusă, asemenea ierarhilor care în trecut proveneau din filtrele Securităţii. Controlul acesta HUMINT care are loc cu privire la ierarhia ortodoxă produce efecte dezastroase în viaţa Bisericii, astfel cum observăm consecinţele sinodului mincinos din Creta, acolo unde, printre multe altele, s-a pus pe butuci sinodalitatea ortodoxă. Deşi părea problema cea mai mică, se pare că această greşeală are vocaţia de a provoca schisme majore, şi ar fi o mare eroare să se păstreze modul acesta de organizare a dreptului ierarhic de vor şi pentru sinoadele pan-ortodoxe care se pregătesc în continuare. Din nou, revin şi arăt că problema papismului în ortodoxie este de o importanţă cel puţin egală cu cea a ecumenismului înţeles ca sumă a teoriilor eretice "a ramurilor", "baptismală" şi aşa mai departe. Iertaţi-mă.

    luni, 10:00:26, 1 iulie 2019

  • ayeaye20

    la articolul ENCICLICA Sf. FOTIE către Patriarhii Orientali (867):

    moschee, sinagoga si ecumenisti https://youtu.be/DQfHYp5J31Q

    duminică, 20:39:23, 30 iunie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Patriarhia Română la trei ani după Sinodul din Creta:

    Da, citatul acesta din Apocalipsă descrie foarte bine starea Bisericii Ortodoxe de astăzi. Suntem Biserică, nu precum protestanții sau papistașii, dar nu suntem vii. Harul lucrează, nu cum hulesc unii (puțini), și o face spre mântuirea credincioșilor, iarăși nu cum spun unii că spre osândă. Totuși lucrează în cei care nu se „mânjesc” cu trădări și păcate.

    joi, 13:15:11, 27 iunie 2019

  • Mitzi

    la articolul Patriarhia Română la trei ani după Sinodul din Creta:

    „Iar îngerului Bisericii din Sardes scrie-i: Acestea zice Cel ce are cele şapte duhuri ale lui Dumnezeu şi cele şapte stele: Ştiu faptele tale, că ai nume, că trăieşti, dar eşti mort. Priveghează şi întăreşte ce a mai rămas şi era să moară. Căci n-am găsit faptele tale depline înaintea Dumnezeului Meu. Drept aceea, adu-ţi aminte cum ai primit şi ai auzit şi păstrează şi te pocăieşte. Iar de nu vei priveghea, voi veni ca un fur şi nu vei şti în care ceas voi veni asupra ta. Dar ai câţiva oameni în Sardes, care nu şi-au mânjit hainele lor, ci ei vor umbla cu Mine îmbrăcaţi în veşminte albe, fiindcă sunt vrednici. Cel ce biruieşte va fi astfel îmbrăcat în veşminte albe şi nu voi şterge deloc numele lui din cartea vieţii şi voi mărturisi numele lui înaintea părintelui Meu şi înaintea îngerilor Lui. Cel ce are urechi să audă ceea ce Duhul zice Bisericilor.” (Apocalipsa 3, 1-6) Ştiu faptele tale, că ai nume, că trăieşti, dar eşti mort. Această mustrare este înfricoşătoare! Dar cât de bine se potriveşte in timpurile noastre!

    joi, 13:00:10, 27 iunie 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Buletine biometrice: itinerarul unui eşec:

    Luminița Odobescu, reprezentantul permanent al României la UE, a predat Finlandei ștafeta Președinției Consiliului: Ziua de astăzi a fost pentru mine și echipa de la Bruxelles una plină de emoții, de gânduri bune, de mândrie și de satisfacție Luminița Odobescu, reprezentantul permanent al României la UE, a predat ștafeta Președinției Consiliului colegilor din Finlanda, la ultima reuniune a ambasadorilor COREPER II prezidată de aceasta în ultimele 6 luni. Potrivit unui mesaj publicat pe Facebook, reuniunea de miercuri a fost ,,un moment de bilanț” și de exprimare a recunoștinței fată de instituțiile de la Bruxelles, inclusiv față de serviciile tehnice din cadrul acestora, pentru sprijinul acordat pentru desfășurarea fără incidente a activității Președinției române în primul său mandat la cârma Consiliului. ,,Astăzi, am avut ultima reuniune a ambasadorilor COREPER II (Comitetul Reprezentanților Permanenți), pe care am avut onoarea să o prezidez în ultimele 6 luni, pe durata Președinției române a Consiliului Uniunii Europene. A fost un moment de bilanț, o bună ocazie ca să le impărtășesc colegilor mei, ambasadorii Statelor Membre ale Uniunii Europene, aprecierea pentru faptul că am reușit împreună să găsim soluții la probleme dificile cu care Uniunea se confruntă. Au fost 6 luni în care ne-am exersat capacitatea de negociere, creativitatea, răbdarea, cunoașterea aprofundată a mecanismelor și legislației europene, respectul reciproc, spiritul de echipă, și, parcurgând acest drum, cred că am demonstrat că dacă există voință și multă muncă, orice lucru bun este realizabil. A fost un bun moment să le adresez mulțumiri nu numai colegilor din Statele Membre, dar și colaboratorilor noștri din Secretariatul General al Consiliului, care ne-au fost mereu alături și cu care am făcut o echipă extraordinară, iar aici includ experți, interpreți și pe toți cei care ne-au asigurat cele mai bune condiții pentru a munci eficient și adesea pană la ore târzii, oricând a fost nevoie. Mulțumirile s-au îndreptat și către colegii din Comisia Europeană, cu care am lucrat foarte bine în toată această perioadă”, a scris Luminița Odobescu. Șefa Reprezentanței Permanente a României la Bruxelles a mai spus că, potrivit tradiției, în ultima reuniune a COREPER II, ,,am predat ștafeta Președinției UE colegilor noștri finlandezi, cărora le-am urat succes și cu care vom continua să lucrăm aproape în cadrul Trio-ului de Președinții, împreună cu Croația”. Potrivit acesteia, ziua de ieri a fost pentru ea și echipa de la Bruxelles ,,una plină de emoții, de gânduri bune, de mândrie și de satisfacție” generată, mai ales, ,, atunci când ai alături oameni care cred cu convingere și seriozitate în ceea ce fac”, a fost mesajul transmis de Luminița Odobescu. https://www.caleaeuropeana.ro/luminita-odobescu-reprezentantul-permanent-al-romaniei-la-ue-a-predat-stafeta-presedintiei-consiliului-colegilor-din-finlanda-ziua-de-astazi-a-fost-pentru-mine-si-echipa-de-la-bruxelles-una-plina/ Din păcate, laicatul ortodox nu doar că a ratat această mare oportunitate de a se exprima la nivel european, dar a încasat şi o lovitură fundamentală pentru viitorul participării noastre civice la mersul societăţii.

    joi, 12:09:42, 27 iunie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Patriarhia Română la trei ani după Sinodul din Creta:

    Un fapt remarcabil este că nici o altă Biserică Locală nu a mai aniversat Sinodul din Creta la 3 ani de la organizare. Se pare că doar pentru sinodalii noștri mai este în centrul atenției, probabil din cauza reacțiilor, pe care le și menționează ca problematice. Celelalte Biserici sunt concentrate pe o altă problemă, autocefalia din Ucraina. Grecii și slavii au această prioritate, care pe noi ne interesează mai puțin. Problema reală a Patriarhiei noastre este Sinodul din Creta. De altfel, doar noi l-am receptat cu cel mai mare aplomb dintre Patriarhiile tradiționale și importante. Rușii, bulgarii, georgienii și antiohienii nici măcar nu au participat, sârbii au avut o atitudine mult mai critică, Constantinopolul este vândut până peste cap și nici nu are credincioși cărora să dea socoteală, ciprioții au episcopi mărturisitori, iar celelalte Biserici mici abia supraviețuiesc ca minoritate și nu au puterea de a-și pune astfel de probleme la modul consistent. Doar noi, românii, am rămas cei mai vânduți și pentru noi este problema cea mai serioasă, una birocratică, dar și de conștiință.

    miercuri, 21:27:27, 26 iunie 2019

  • Sara

    la articolul Rostul întreruperii pomenirii:

    Asa este la inceput, se poarta bine, apoi... Doamne ajuta ca intre timp sa se fi schimbat. Dar nu insist. Doamne ajuta sa va puteti intelege si sa fie bine! ”dacă descrii sincer, după puterea proprie de înţelegere, ceea ce reprezintă poziţia părintelui Staicu, apoi ceea ce reprezintă opinia lui Mihai Silviu Chirilă, a părintelui Antim şi aşa mai departe şi, în acelaşi timp, eşti pregătit să schimbi, să-ţi corectezi prompt erorile de înţelegere când cel vizat le semnalează, atunci se creează o formă de dialog pe care se poate construi” - perfect de acord, asa am incercat si chiar in particular, in discutii private, cu intrebari care sa ma ajute sa ma lamuresc. Nu cu afirmare de opinii. Voiam sa ma lamuresc. Eu recunosc ca mie nu mi-a iesit, dimpotriva a facut tot posibilul sa puna raca intre mine si alti parinti nepomenitori si sigur, l-am ignorat, nu era treaba mea sa fiu la mijloc in conflicte intre parinti. Recunosc, asta nu mi-a placut. In mod sigur nu sunt experimentata si in mod sigur mi-a relevat patimi si mai am de lucrat cu mine. Bineinteles ma rog pentru el. Ne dorim cu totii unitate intre nepomenitori, eu cel putin imi doresc. Si mi-as dori foarte tare ca pr. Macarie, pr. Lavrentie si parintii sustinuti de dl Mihai Silviu Chirila sa se inteleaga. Cu ceilalti nu mai am asteptari, am incercat destul! Dar parintii de care am pomenit chiar au capacitatea de a discuta si se pot intelege. Doamne ajuta sa nu ajungem o secta, dar asta depinde de cat de tare ne vom vindeca patimile. Daca vom considera ca doar noi stim adevarul e foarte periculos. Apreciez duhul dvs de pace.

    duminică, 17:34:57, 23 iunie 2019

  • Ioan

    la articolul Rostul întreruperii pomenirii:

    Da, am înțeles. Sunt întru totul de acord cu punctul de vedere al sfinției voastre. Am ajuns să nu mai vedem pădurea din cauza copacilor...

    duminică, 16:27:47, 23 iunie 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Rostul întreruperii pomenirii:

    Da, am avut de-a face cu părintele Ciprian Staicu, dar cu mine s-a comportat exemplar. Dar am folosit exemplul sfinției sale tocmai pentru că are acestă "reputație bună", că tactul nu este chiar cea mai înaltă virtute pe care ar avea-o părintele 🙂 Am publicat comentariul dvs tocmai pentru că este ilustrativ pentru modul în care se poate înţelege greşit sugestia cu "facebookul". Nu este doar părintele Staicu ci, aproape oricine, din orice tabără, s-ar simţi ofensat dacă am începe să-i descriem convingerile şi probabil că ne-am încărca de blesteme. Scopul nostru nu este să provocăm un dialog forţat ci să ne arătăm deschiderea cinstită către un astfel de dialog. Spun doar că dacă descrii sincer, după puterea proprie de înţelegere, ceea ce reprezintă poziţia părintelui Staicu, apoi ceea ce reprezintă opinia lui Mihai Silviu Chirilă, a părintelui Antim şi aşa mai departe şi, în acelaşi timp, eşti pregătit să schimbi, să-ţi corectezi prompt erorile de înţelegere când cel vizat le semnalează, atunci se creează o formă de dialog pe care se poate construi. De pildă, dacă eu cred sincer că părintele Ciprian Staicu ţine cu echipa de fotbal Steaua, iar despre Mihai Silviu Chirilă că ar fi rapidist, iar aceste susţineri ar fi neadevărate, părintele Staicu probabil m-ar umple de blesteme precum că, de fapt, a fost din totodeauna dinamovist, dar Mihai ar putea să ne spună (după ce îi trece supărarea că ne-am avântat în astfel de supoziţii) că el a ţinut mereu cu Ceahlăul Piatra Neamţ. În timp, poate altcineva ne explică de ce a ţinut mereu cu Ştiinţa Craiova iar noi îl descriam fan al echipei Farul Constanţa. Simpla dinamică a opiniei sincere exprimată de cineva poate da naştere unei discuţii valoroase despre fenomenul "fotbalistic" de la noi. Iertaţi-mi alegoria 🙂 Sinceritatea operează ca în reclamă, ca picătura de detergent pe farfuriile de grăsime. Este suficient să înceapă cineva cu gândul bun, să nu se apere când primeşte blesteme ci să-şi păstreze mereu vigilenţa pentru adevăr şi cred că s-ar ajunge la roade bune. Nu există aşa ceva acum. Dacă ai fi un creştin oarecare ce vrea să înţeleagă ce s-a întâmplat de există nepomenitori în România, practic nu ai de unde să afli ce crede fiecare facţiune în parte. Mai e ceva. Dacă reţinem doar incidentul în care părintele Staicu a blestemat pe cineva, atunci îl legăm de această scădere, îl priponim de acea greşeală. Putem avea în vedere că s-a întâmplat, ca să nu avem aşteptări greşite, dar să lăsăm poarta larg deschisă pentru varianta cea mai bună a părintelui Staicu sau a altcuiva. La început s-ar putea să primim blesteme de la toţi, apoi doar de la unii, iar în cele din urmă s-ar putea chiar şi părintele Staicu să considere că suntem grei de cap şi că merită să-şi piardă puţin timpul cu noi ca să ne explice limpede care este poziţia sa. Nu insist să se întâmple acest lucru pe situl acesta pentru simplul motiv că cel care descrie are o putere foarte mare asupra celor descrişi. Cred că în raport de efortul necesar pentru un astfel de demers şi în raport de importanţa subiectului, practic s-ar dezechilibra toate aspiraţiile noastre privitor la proiectul theodosie.ro iar platforma respectivă nu ar fi soluţia, ar fi doar un instrument. Dar sunt convins că cineva, la un moment dat, va face lucrul acesta, măcar pentru a controla prin descriere fenomenul nepomenitorilor. Mi-e teamă să nu ajungem într-un material tip insectar în vreo broşură a patriarhiei sau în vreun curs de sectologie. 🙂

    sâmbătă, 21:18:52, 22 iunie 2019

  • Sara

    la articolul Rostul întreruperii pomenirii:

    Cu iertare, permiteti-mi sa va contrazic. Cu pr. Ciprian Staicu si cu cei de pe linia aceea nu se poate dialoga. Am incercat si eu si altii mult timp. E inutil, din pacate, e pierdere de timp. Ori esti de acord cu pozitia sa, ori daca nu, oricat de frumos i-ai vorbi, cu oricata deschidere de a intelege opiniile sale, dar venind cu nelamuririle pe masa si cu argumente din istoria bisericii si din Sf. Parinti nu vei primi decat blesteme, nu ti se va raspunde in cel mai bun caz sau vei fi luat la rost si facut albie de porci – poti fi numit chiar si schizofrenic. Pr. nu vrea sa aiba deschidere la dialog – vrea doar sa i se recunoasca opiniile si sa nu indraznesti sa te indoiesti cumva – repet cu vorba frumoasa si pe fondul unor nelamuriri reale, nu din dorinta de a cauta nod in papura, ci din dorinta de a intelege lucrurile mai bine. O spun nu pentru a-l judeca, dar e bine sa stiti din experienta celor patiti. Poate nu e bine sa publicati acest comentariu, nu stiu, dar e bine sa stiti cu cine aveti de a face in caz ca veti incerca sa aveti de a face cu el.

    sâmbătă, 19:06:59, 22 iunie 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Rostul întreruperii pomenirii:

    Înțeleg că această postare este despre întreruperea pomenirii și despre erezie şi că sunt enunţate opinii valoroase despre subiect. Cu toate acestea, ar trebui totuşi avut în vedere şi efectele de spill-over ale ecumenismului în viaţa bisericii. Spill-over în limbajul european se referă la efectul integrării europene care, deşi vizează un domeniu sectorial, produce efecte concrete şi în domenii conexe sau corelate. Cam la fel văd lucrurile şi pentru problemele noastre. Este foarte necesar să obţinem gradul necesar de claritate atunci când vorbim despre ecumenism şi despre întreruperea pomenirii, dar fără a scăpa din vedere şi efectele nocive care se produc şi care nu pot fi denunţate direct ca erezie sau încălcare a canoanelor. În acest sens, revin la incidentul în care Mitropolia noastră, prin vocea părintelui Sturzu s-a dezis de credincioşii care au afişat acel banner "papa=eretic". La prima lectură a articolului din Ziarul de Iaşi mi s-a părut că ar fi vorba despre o inerţie a părintelui Sturzu, care este purtător de cuvânt, în care pur şi simplu se delimitează din reflex de ceva ce ar presupune mai multe explicaţii decât pare necesar. La a doua lectură ne dăm seama că dezicerea aceasta este mult mai gravă decât o simplă "îngrădire" a Mitropoliei de "fanatici". Cu cât ne îndepărtăm temporal de sinodul cretan, observăm că atenţia celor preocupaţi de combaterea ereziei trebuie să se mute spre incidente de acestea, de actualitate, care sunt indirect fructele otrăvite ale ereziei. În acest context îmi pare esenţial să fie lămurite în viitorul apropiat chestiunile ce ţin de sinodul cretan astfel încât să ajungem la zi cu provocările cărora le suntem chemaţi să răspundem. Altfel, vom rămâne într-o permanentă lipsă de sincronizare cu ceea ce se întâmplă în Biserică, fără să avem capacitatea de a repune în discuţie chestiunile de bază, rădăcina problemelor. Comentariul lui Ioan este foarte bun ca idee de bază, este ceva ce i-am cerut şi eu repetat părintelui Lavrentie să facă, un repertoriu al ideilor, opiniilor, poziţionărilor celor implicaţi în vâltoarea evenimentelor din biserica noastră de după creta. Cred sincer că e nevoie de o platformă, de un dicţionar comun, o oglindă a reacţiilor post-cretante care să fie construit ca punte către diferitele comunităţi de credinţă, către cei care au luat atitudine sau sunt oarecum implicaţi în această înfruntare cu erezia. Nu ştiu dacă ar trebui ca această platformă comună să fie construită aici, pe theodosie.ro, mai degrabă aş spune că nu. Dar e nevoie să existe un loc comun unde să fie descrise toate adeziunile, mai mult sau mai puţin întemeiate, a conflictelor şi dezacordurilor între persoane astfel încât cei implicaţi să fie impulsionaţi să îşi precizeze, să îşi lămurească poziţia. Nu mă refer la un repertoriu Panarion, de înfierare a greşelilor, ci la un fel de.. facebook (îngăduiţi vă rog! 🙂 ) al celor ce înfruntă ecumenismul, în care să existe posibilitatea descrierii cât mai clare a convingerilor proprii. 🙂 Ştiu că am dus în derizoriu ideea comentariului cu această referinţă spre facebook, dar avem nevoie de un teren comun de împreună sfătuire. De pildă, dacă părintele Ciprian Staicu va vedea că eu îi descriu cu bună credinţă opinia şi poziţia sfinţiei sale, cred că va fi interesat să participe şi să-mi lămurească aspectele asupra cărora eu îl descriu greşit. Acest mecanism simplu, dacă este sincer, cred că are o mare aptitudine de a scoate din împietrire dialogul şi sfătuirea necesare înfruntării ereziei. Nu e asta soluţia, dar este un instrument care se poate dovedi foarte folositor. De aceea nu sunt neapărat de acord cu ideea lui Ioan de a anonimiza aceste argumente, de a nu indica pe cei care le-au produs pentru că nu trebuie să urmărim denunţarea persoanei acestora ci implicarea în dialog (nu în ceartă şi sminteală). Rolul (rostul?) acestui articol ar trebui să fie înţeles ca o invitaţie la dialog nu (doar) ca o precizare a poziţiei proprii în raport de o problemă a Bisericii. Iertaţi.

    sâmbătă, 12:01:01, 22 iunie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Rostul întreruperii pomenirii:

    Problema de după Sinodul din Creta nu este comuniunea bisericească, ci introducerea ereziei ecumeniste. Toată atenția ar trebui canalizată pe combaterea ei, nu să știm cu cine suntem sau nu în comuniune. Întreruperea pomenirii nu vizează atât de mult delimitarea de episcop, cât îndreptarea credinței, eliminarea ereziei. Așadar toată lucrarea ar trebui să se canalizeze spre dezicerea de hotărârile din Creta, pe când foarte mulți se concentrează cu cine să aibă comuniune sau nu, lăsând deoparte esențialul. Acest lucru arată limpede că acțiunea ratează scopul. Pe când ierarhia oficială și-a atins ținta izolând ideologic pe nepomenitori ca pe niște fanatici, Sinodul rămânând în picioare, fără o respingere eficientă. Pentru relevanță, în situația din Ucraina este importantă comuniunea pentru că acolo există o condamnare expresă. În cazul Creta nu există și nu ar trebui pus accentul pe comuniune. Dimpotrivă, ar trebui scris mereu și țintit pe greșelile semnate, dar tocmai acest lucru nu se face. În felul acest nu iese în evidență faptul că Sinodul este cu problemă și, astfel, rămâne necombătut. Textele lui oricum sunt întortocheate și foarte mulți oameni rămân cu impresia că nu sunt chiar atât de rele. Un alt aspect este că întreruperea comuniunii conform canonului 15 ar trebui țintită asupra celor care au introdus public erezia pentru a-i scoate în evidență și a determina restul Bisericii să se păzească de ei și de ecumenism. Pe când majoritatea nepomenitorilor rup comuniunea cu toți credincioșii, ca și cum ei ar fi problematici. Ce vor înțelege ei? Că niște unii se rup de ei fără să înțeleagă de ce, fără să simtă o vină și învinuire. Rezultă un haos total. În schimb, ar fi trebuit să fim alături prin comuniune de credincioșii și preoții care nu sunt ecumeniști și să ne dezicem doar de episcopi și de preoții vădit ecumeniști. Asta ar arăta țintit unde este rana și ar vădi-o. Peste toate trebuie adăugat faptul că acțiunea nefundamentată canonic (ruperea comuniunii cu aproape toți) atrage disprețul oamenilor informați, dar și al celor neinformați. Acum sper că este mai lămurit.

    sâmbătă, 09:45:24, 22 iunie 2019

  • Ioan

    la articolul Rostul întreruperii pomenirii:

    Rog reformulați pt claritate partea aceasta: "Se deturnează prea mult atenția pe comuniune de pe credință/erezie (...)"

    vineri, 19:00:02, 21 iunie 2019

  • Ioan

    la articolul Rostul întreruperii pomenirii:

    EXEMPLIFICĂRI ȘI PUNCTĂRI PE MARGINEA SUBIECTULUI NOTĂ: atât părerile unor creștini nepomenitori, cât și contraargumentările (făcute doar la unele opinii) altora temători de schisme, le-am editat puțin pt a asigura o fluență în citire, păstrând însă ideea de bază, dar și pt. a trece sub tăcere autorii, particularitățile de adresare sau altceva atunci când a fost cazul. Doamne ajută să se înțeleagă că dorim binele, nicidecum trădarea cauzei! 1. „Pana la sinodul din Creta era prezent ecumenismul in viata bisericeasca cu aportul ierarhilor. Atunci ierarhii erau singuri raspunzatori de acele intalniri ecumeniste. După Creta, ecumenismul a intrat in viata bisericeasca ca si erezie. Din cel moment, este absolut necesara ingradirea de aceasta erezie si oprirea pomenirii ierahilor semnatari ai sinodului cretan. Pai daca am oprit pomenirea ierarhilor, cum sa mai fim in comuniune cu preotii care nu au intrerupt-o? Nu are sens. IPS Iustinian Chira spunea: “Nu ii mai pomeniti pe episcopii eretici ca intrati in duhul lor”… Preotul care pomeneste pe episcopul eretic este in duhul lui. Chiar daca spune ca nu este.” Contraargumentare: O să fiu succint: ne facem noi Sinod? Există oare bază canonică pt afirmațiile acestea nevinovate? Ceea ce a spus IPS Chira are sens de îndemn pt cei curajoși (ca preoții nepomenitori cunoscuți, da!) de a întrerupe pomenirea. 2. “Sincer, eu nu vad cui ar fi de folos ca un părinte care a întrerupt pomenirea sa slujească cu unul care încă nu a facut-o si sa se si împărtășească din acelasi Sfant Potir, în condițiile în care la Sfânta Liturghie a fost pomenit episcopul locului (care nu mărturisește împotriva ecumenismului, Creta, etc). Nici preotul nepomenitor nu va fi întărit prin aceasta conslujire, nici cel care pomenește nu va fi ajutat să înțeleagă importanta intreruperii pomenirii.” Contraargumentare: “Cui ar fi de folos? Uitați cui: întregului corp sănătos, mărturisitor sau mai neștiutor al Bisericii. Format din cei curajoși, jertfelnici, vrednici de laudă, care au întrerupt deja pomenirea, dar și celor la fel mărturisitori care încă nu au întrerupt-o și, deasemenea, restului păstoriților neștiutori dar nu rău intenționați care, văzând LUPTA ÎMPOTRIVA EREZIEI ECUMENISTE dusă întru frățietate de către mulți (mai curajoși sau mai temători) se vor alătura și ei luptei pt Adevăr. 3-4. “Cred că e important să adăugăm și faptul că, dacă am presupune o coslujire între un nepomenitor și un pomenitor, comuniunea liturgică și împărtășirea din același Sfânt Potir pot fi posibile fără a se pomeni episcopul locului. Condiția pentru un (unui) nepomenitor [fie că este gazdă, fie că este invitat să conslujească cu un preot pomenitor mărturisitor – n.m.] este aceeași în cazul unei presupuse invitații: aceea de a nu pomeni ierarhul! Este o acrivie necesară în BOR. Acest lucru îl susține și pr. Zisis.” 5. „A fost lămurită problema prin Rezoluția de la Botoșani din 2017, punctul 10: ,,Respingem cu tărie acuzația că, prin întreruperea pomenirii ierarhilor părtași ai ecumenismului și ai adunării din Creta, am comis un act schismatic sau o revoltă contra arhiereilor Bisericii noastre. Suntem în comuniune cu Bisericile locale și cu episcopii care resping public ecumenismul și adunarea din Creta, cu preoții și credincioșii acestora, precum și cu preoții și credincioșii care au întrerupt comuniunea cu episcopii care le acceptă, rămânem în Biserica Ortodoxă Universală, în cadrul Bisericii Ortodoxe Române, neavând intenția de a ne separa de ea, de a adera la organizații eretice sau schismatice, de a intra sub ascultarea altor episcopi decât cei ai locului”.” Contraargumentare: (…) găsesc că este insuficientă formularea. Acolo trebuia să-și găsească adăugarea cuvenită și câteva cuvinte de genul celor scrise cu litere mari (am scris astfel pt claritatea ideii): “Suntem în comuniune cu Bisericile locale și cu episcopii care resping public ecumenismul și adunarea din Creta, cu preoții și credincioșii acestora, precum și cu preoții și credincioșii care au întrerupt comuniunea cu episcopii care le acceptă, DAR ȘI CU CEI DIN B.O.R CARE AU MĂRTURISIRE ANTIECUMENISTĂ, rămânem în Biserica Ortodoxă Universală, în cadrul Bisericii Ortodoxe Române, neavând intenția de a ne separa de ea, de a adera la organizații eretice sau schismatice, de a intra sub ascultarea altor episcopi decât cei ai locului”. Și logica teologică este următoarea: am comuniune cu, de exemplu, Biserica Bulgariei (bifând astfel prima parte din pct 10 al Rezoluției in cauză) dar refuz comuniunea cu cei cu care Biserica Bulgariei se află încă în comuniune… Cum vine asta?” 6. „Nu cred că este același lucru. Una este iconomia aplicată de unele Biserici Locale [ca a Bulgariei] și alta este comuniunea în cheia amintită mai devreme. Ce preot bulgar slujește cu preot pomenitor român după Creta? Poate unul ecumenist!” Contraargumentări: 1.Dacă fac așa [preotii bulgari care nu ar accepta in prezent ca sa conslujeasca cu preoti romani – n.m] , apoi să ne spună baza canonică!… Care-i Sinodul care a anatemizat recent vreun ierarh sau preot din BOR? În realitate, bulgarii refuză să conslujească din râvnă. Poți refuza din această râvnă un preot pomenitor român pe care nici nu-l cunoști și întâmplat pe acolo la vreun pelerinaj. Dar, în țară, când vrem să luptăm intern împotriva ereziei din BOR, este bine să strângem rândurile cu toți mărturisitorii. Și este canonic. 2.Din pacate in Bulgaria mai sunt si exceptii. Chiar episcopul Tulcii a fost de curand (după sinodul cretan) în Bulgaria si a fost primit foarte bine de către bulgari. Chiar a slujit cu ei. Episcopul Tulcii e premiant la capitolul ecumenism. 7. „Dacă în BOR comuniunea liturgică dintre pomenitori și nepomenitori este aproape imposibilă, de ce am insista asupra acestui aspect inexistent în Patriarhia Română, prezentat de noi ca ipotetic? Să spunem că ar fi posibil. Dacă ar fi așa, v-ați întreba: dacă părintele nepomenitor X are comuniune cu părintele mărturisitor și pomenitor Y și participă la o Sfântă Liturghie unde se pomenește numele episcopului semnatar in Creta, de ce nu am merge și noi mirenii la astfel de slujbe? Iar apoi: ce sens mai are îngrădirea de erezie și participarea la slujbele nepomenitorilor când există comuniune și coslujire și pomenire de pseudoierarhi? Urmarea: diluarea până la dispariție a nepomenirii și a îngrădirii de erezie! Nu credeți că este un scenariu posibil?” Contraargumentare: Nu insistăm, dovadă că despre așa ceva nu s-a prea discutat. A nu vb deloc despre cele delicate nu este după Adevăr. Scrieți că: “dacă părintele nepomenitor X are comuniune cu părintele mărturisitor și pomenitor Y și participă la o Sfântă Liturghie unde se pomenește numele episcopului semnatar in Creta, de ce nu am merge și noi la astfel de slujbe?” Cei care au conștiință acrivică, care au conștiința gravității ereziei, vor căuta să meargă mereu la preot NEpomenitor. Dar, atunci când preotul nepomenitor nu este pe aproape, de ce să nu se meargă și la cel pomenitor cu marturisire antiecumenistă, eventual ca să-l și îndemne spre lăudata NEPOMENIRE? Ce este greșit, ANTICANONIC aici? Diluare se poate produce numai la cei necatehizați și slabi în credință. Permanent preotul mărturisitor (fie po- fie nepomenitor) explică “ce și cum” avansează FRONTUL LUPTEI FRĂȚEȘTI ANTIECUMENISTE. În plus, necăutând cu COMUNIUNEA cu cei mărturisitori, ajungem în situația unei nedorite autoizolări și stagnări, dacă nu diminuări, a celor care ar trebui să ni se alăture… Precum cam este în prezent. Ba, mai mult, cu durere scriu, (eu așa văd) că nici măcar toți preoții nepomenitori moderați nu sunt umăr lângă umăr. (…)” S-a pierdut pe parcurs din vedere ceea ce dă (și CÂT dă) voie Canonul 15 al Sinodului I-II. Dă dreptul la vrednica de lauda întrerupere a pomenirii și atât. Cum f bine explica și avertiza Gheronda Gavriil din Sf Munte ca nu cumva să se treacă și la altceva. Acum, dacă se intră în chichițe de genul acesta care ne depășesc pe toți (în sensul – cum o fi după Dumnezeu?) precum: părintele cutare pomenește pe ierarh la Proscomidie, dar nu la ectenii cu voce tare; sau invers, că nu am înțeles bine… Alta chichiță este chiar ceea ce discutăm noi: (ne)comuniunea cu cei marturisitori dar încă pomenitori… ȘI TOT AȘA… mai multe altele. Unde sunt scrise acestea în Canoane? În loc ca lucrurile să le lăsăm mai simple, la limita a ce spune canonul și atât. Să ne unim forțele toți cei care realizează gravitatea ereziei și să luptăm împreună. 8. „(…) cred ca aplicarea iconomiei pt noi nepomenitorii trebuie facuta doar intr-un singur sens: de la ei (pomenitorii) catre noi, si nu si invers. Adica ii primim intre noi pe cei care din anumite motive nu au intrerupt pomenirea pt ai incuraja in lupta si a pastra comuniunea cu ei, dar nu mergem si noi la ei. Cine a facut pasul nepomenirii nu trebuie sa mai dea inapoi, sau risca sa piarda Harul capatat atunci. Tocmai aici e capcana ecumenismului: daca ei vin la noi si respecta regulile noastre ca gazde, atunci trebuie sa mergem si noi la ei si sa le respectam regulile lor ca gazde. Asa se incepe ecumenismul, aplicand iconomia in ambele sensuri. Noi cei ingraditi ar trebui sa aplicam iconomia doar pt ceilalti, iar pt noi sa aplicam acrivia, pt a nu lasa portiță inselarii in inimile noastre. 9. “Acum sa nu facem și noi ca Patr. Teoctist care a “rezolvat el ” problema filioque. Când vin papii la noi spun ca noi și când merg ortodocșii la ei spun ca ei….” 10. „Ecumenismul e o boala contagioasă, cred eu. Prin ingradire noi ne ferim de această boală. Am plecat din parohii tocmai pentru a nu fi “murdariti” cumva de aceasta. Nu stiu daca mă exprim corect, dar asa văd eu lucrurile. Nu îi consideram eretici pe cei din biserici dar nici nu ne putem intoarce între ei. Atunci toata strădania noastră va fi în zadar.” 11. „Dar noi ca oameni cam uitam un aspect important. Acela că suntem influențați și de anumite duhuri daca nu ne acoperă Harul lui Dumnezeu. Un om care sta mult timp într-o tutungerie unde se fumează, acel om va mirosi a fum de țigară chiar daca nu a fumat. Fumul nu se vede pe el dar miroase… Așa și unii oameni daca stau prea mult într un loc (unde se propovăduiește ecumenismul) și cum era cu acea descoperire postată în care pr. Efrem Katunakiotul spune că ecumenismul e stăpânit de duhuri necurate, aceste duhuri îl influențează pe om daca sta prea mult în jurul lor, in mijlocul lor și începe să miroasă și el asemenea și de aceea este foarte riscant și nu multi sunt întăriți duhovnicește că să facă față acestora și cad, devenind la rândul lor ecumeniști (chiar daca nu convinși) ci învinși de duhurile răutății. Molipsiți că de o boala contagioasa ca de un fum (duh).” Oarece contraargumentare la pct 9-11 de mai sus: De vreme ce acceptăm adevărul acestei afirmații – axiomă: “Comuniunea cu Biserica este afirmată prin recunoașterea Împărtășaniei în Potir”, vă invit să soluționăm paradoxul: susținem că suntem în Biserică, în comuniune cu Biserica, dar nu acceptăm să ne împărtășim nici măcar din Potirul unui preot mărturisitor pomenitor… 12. „Acceptam sa ne impartasim din acelasi potir, dar nu oricum si oriunde, ci in cadrul unei slujbe fara pomenirea pseudoierarhilor semnatari la Creta.” Contraargumentare: Am înțeles și din ac. postare, dar și din cele anterioare că, practic, unii dintre noi acceptăm o comuniune limitată. La ce limitată? La varianta pe care am menționat-o într-o altă postare ref la subiect: O variantă este atunci când un preot pomenitor mărturisitor vine/este invitat ca să conslujească la biserica/paraclisul unde slujește un părinte nepomenitor. Atunci nu se va pomeni ierarhul deoarece gazdă este părintele nepomenitor și ne vom împărtăși cu acela. În plus, faptul că părintele nepomenitor acceptă la împărtășire mireni si monahi care se împărtășesc și la pomenitori, avem și astfel o comuniune indirectă. Greșesc în concluzia de mai sus? 13. “Nu acceptăm să ne împărtășim din același Potir cu preot pomenitor mărturisitor nu pentru că lipsește sau refuzăm comuniunea euharistică, ci pentru că se pomenește numele pseudo-ierarhului, iar noi, îngrădiți fiind, nu vrem să ne facem părtași prin participare la “Ospăț” de această întinare (Sf Teodor Studitul). Nu Sfânta Euharistie e problema, nu realizarea comuniunii, ci participarea la Sfânta Euharistie și comuniunea realizată pe fondul îngrădirii de erezie. Acestea sunt rațiuni pastorale eficiente care nu sunt contrazise de Tradiția canonică și patristică a Bisericii. Încă odată, reamintesc că sunt forme pastorale diferite și diverse paliere ale mărturisirii. Unii aplică iconomia până aproape de diluarea nepomenirii, alții pedalează mai tare pe acrivie. Noi ne găsim pe calea aceasta, nu alta, a mărturisirii, verificată și “funcțională”. Este și aceasta o acrivie, aspră pentru noi, blândă pentru alții, străină altora care au întrerupt cu totul comuniunea cu Biserica. Deci, dacă îngrădirea noastră funcționează în parametrii normali și ne ferește de excese și insuficiențe, de ce să ieșim din hotarele acestei mărturisiri și să preluăm elemente străine de mărturisirea noastră și să ne expunem fără sens unor pericole vizibile?! Neînțelegerea cred că apare ca urmare a acceptării comuniunii cu orice preț, în speță acela al renunțării la nepomenire de dragul comuniunii. Ceea ce pare o “fractură de logică” este de fapt o aplicare a acestei iconomii la modul de existență al unuia îngrădit de erezie. Știu că este importantă comuniunea, dar totodată știu că și îngrădirea de erezie e importantă. Iar modul de aplicare al îngrădirii nu afectează comuniunea cu pomenitorul mărturisitor, ci numai o limitează la starea celui îngrădit de erezie. Acest lucru îl poate ajuta și pe pomenitor să înțeleagă gravitatea situației după Creta.” 14. „Ce importanta mai are comuniunea euharistica, dacă nu se realizează comuniunea în adevăr? Hristos a spus sa ne închinăm în duh și în adevăr.” 15. „Da așa este. Mai întâi Adevărul. Altfel devenim că ecumeniștii, comuniune si nivelarea Adevărului.” Contraargumentare la pct 13-15 de mai sus: Cred că este CRUCIALĂ acceptarea COMUNIUNII măcar într-o accepțiune limitată a termenului; limitată în sensul că fiecare părinte care s-a îngrădit are dreptul său de preot cu adevărat curajos mărturisitor la o abordare pastorală proprie – da, neinterzisă canonic sau de tradiții – de a proceda concret potrivit particularităților de loc, timp, comunitate a mirenilor păstoriți etc. De ce am percepția asta? Pentru că fără acceptarea comuniunii euharistice de niciun fel, nu cred că putem vorbi de ACEEAȘI BISERICĂ oricât am răsuci cuvintele… Mie asta mi se pare evident. Mai mult – și pentru că altfel… simt că ne-am autoexclude, autoizola cu mare risc de alunecare spre schismă. În plus, în pofida optimismului unora, constat, în urma acestor abordări prea particulare a Părinților care s-au îngrădit de erezia ecumenismului (laudă încă o dată sfințiilor lor!) un regres al “mișcării nepomenitorilor”, nicidecum un progres. Domnul să ne lumineze ca să nu greșim niciunul! Completarea altui creștin: Chiar daca ne-am ingradit de erezie, comuniunea nu poate fi facuta doar cu sufletul sau doar cu vorbele, ci se face bisericesc si canonic, adica slujire impreuna, deci sunt de opinie ca normal ar fi sa se poata sluji impreuna pomenitorul cu cuget ortodox antiecumenist cu nepomenitorul indiferent ca se pomeneste episcopul in biserica pomenitorului. (…) deci nu se poate altfel decat daca ar sluji numai nepomenitorii cu nepomenitorii, iar pomenitorii cu cuget antiecumenist ar fi dati la o parte doar pt ca nu au renuntat la pomenire inca, iar noi nepomenitorii am risca sa cadem in schisma pt că ne rupem de orice comuniune cu intreaga Biserica; pt ca noi cei ingraditi nu suntem toata Biserica, ci impreuna si cu ceilalti parinti marturisitori si luptatori suntem Una Biserica pastratoare de Adevar. Inca nu am ajuns in pustie ca sa ne ingradim definitiv de toti si sa tinem adevarul, acea perioada este pt cand vor fi umplute TOATE Bisericile de erezie si numai de ecumenisti eretici, asa ne spun Sfintii, nu eu. Am vrea cu totii bineinteles ca toti sa se ingradeasca si sa intrerupa pomenirea, dar daca nu este posibil inca acest lucru caci Domnul îi va pregati pe fiecare dintre cei alesi, nici nu ne putem delimita acum cu totul de aceia care inca in Biserica pomenesc din obligatie, nu din dorinta, dar marturisesc drept cu multe riscuri, totul pt Hristos. Iar comuniunea stim cu totii ca inseamna co-slujire. Pe de alta parte, da, exista riscul sa cazi inapoi la cei pomenitori si sa renunti la ingradirea cu nepomenitorii, insa eu cred ca ne asumam riscuri fel si fel in toata lupta asta cu erezia, iar acesta n-ar trebui privit ca pe un risc zic eu, ci ca pe o obligatie crestineasca de a ne tine uniti de cei marturisitori chiar daca pomenesc si de a-i ajuta si pe ceilalti parinti sa inainteze impreuna cu noi in lupta antiecumenista. Si sa nu uitam ca intreruperea pomenirii nu este obligatorie, cat timp in Biserica inca se mai afla macar unu-doi preoti/ierarhi cu cuget ortodox marturisitor (…). 16. „Si cum vedeti aceasta comuniune? Cum ar trebui să decurgă aceasta conslujire? Ati merge sa va împărtășiti în acea biserica? Ce va oprește acum sa mergeți? Ati avea mai multa incredere daca ar fi preotul nepomenitor acolo? Mă gândesc că poate nu inteleg eu ce doriti sa spuneti exact despre aceasta comuniune.” 17. „(…) Iconomia acceptată la unison este aceea ca la coslujire (pomenitor – nepomenitor) să nu fie pomenit pseudo-ierarhul și să fie acceptă formula “arhiereii ortodocși”. Acest principiu are fundament patristic și a fost aplicat de-a lungul timpului în Biserică. Este cunoscut exemplul Părintelui Iustin Pârvu care, atunci când slujea în Sfântul Munte, la Colciu, alături de Părintele Dionisie Ignat, era nepomenitor. Iar Părintele Dionisie nu făcea compromisul de a sluji cu părinții din Vatoped, decât dacă nu se pomenea ierarhul.(…)” Contraargumentare: La astfel de iconomie ma refeream pt binele si al B.O.R. (…) caci astfel de iconomie au facut si altii in istorie care au continuat pomenirea, dar luptau puternic impotriva ereziei, dar tocmai pt ca in Biserica se mai aflau unu-doi ierarhi cu cuget ortodox. Cum este si la noi acum, inca mai sunt preoti/ierarhi cu cuget antiecumenist. Calea cea dreapta este intreruperea comuniunii cu cei cu cuget eretic, insa mai cred si ca Dumnezeu îi pregateste la timpul potrivit pe toti cei alesi luptatori ai Lui din interiorul Bisericii, iar eu spuneam ca pe aceia care pt binele oamenilor inca mai pomenesc ca sa ii pregateasca pt ce urmeaza, dar predica public si sunt antiecumenisti; nu putem avea comuniune cu ei doar prin vorbe, ca stiam ca, co-slujirea inseamna comuniunea bisericeasca. Ca altfel ne-am delimita de intreaga Biserica, poate s-ar ajunge la schisma, si nici nu i-am ajuta pe pomenitorii luptatori sa ni se alature noua in lupta prin ingradire. 18. „Sunt din 2016 pe această cale și evoluție există, credeți-mă. Faptul că noi stăm în echilibru, întăresc pe cei indeciși și șovăitori că aceasta este calea. Sunt monahi și mireni care reacționează pozitiv, agreând și acceptând adevărul. Acest imbold că nu se mișcă, că nu ies lucrurile așa cum am vrea este și pentru necredința noastră. Numai Dumnezeu are puterea de a schimba ceva. Referitor la BORu ei nu au acceptat cele semnate la Creta și sunt în faza în care eram și noi înainte de Creta. Suntem toți dezamăgiți de lipsa de reacție a celor care se declarau anti papa, anti potir comun, care acum acceptă cele întâmplate zilele acestea ca ceva normal.” 19. „Totuși, nu înțeleg de ce ar trebui redefinită lupta prin “revalorificarea poziției celor care se împotrivesc ecumenismului”? [cum a scris adminul acestui blog – n.m.] Noi am ales calea îngrădirii care ne definește, și pe care vrem să o urmăm. Ce îi oprește pe părinții amintiți să mărturisească împotriva ecumenismului? Suntem noi, cei care am întrerupt pomenirea o piedică pentru definirea unei singure atitudini de mărturisire? Trebuie să fie un singur punct de vedere? De ce ar trebui să fie o “nivelare” a mărturisirii prin acceptarea unui punct de vedere comun?” Contraargumentare: Stângăciile și greșelile celor care nu au întrerupt (încă) pomenirea, dar și stângăciile și erorile (chiar dacă neintenționate) ale celor care au întrerupt-o deja, ne-au adus pe TOȚI în situația curentă descrisă relativ bine în (anumite) comentarii. Întrebările delicate, după cum rezultă din comentarii, sunt ACUM din registrul: Vrem să întindem mâna celuilalt mărturisitor, pomenitor ori ba? Chiar o întindem? (aluzie la percepția multora cu: “să colaborăm, dar, preferabil, fără împărtășire din Potir…”) Oare acceptăm, din partea cealaltă, chemarea la strângerea rândurilor împotriva cumplitei erezii? Și tot așa. Fiecare, în fcț. de unde ne aflăm, putem să răspundem pozitiv la una din aceste întrebări și să acționăm în consecință. “De ce ar trebui să fie o “nivelare” a mărturisirii prin acceptarea unui punct de vedere comun?” Nu NIVELARE, ci REUNIRE cu acceptarea particularităților de moment ale celuilalt, cu acceptarea realității că este nevoie să fim mai mulți luptători, de ambele categorii, numai antiecumeniști să fie! Fiind în aceeași Biserică, asta ni se cere în mod firesc. Este chiar o platitudine ceea ce am scris. Nu acceptarea unui punct de vedere COMUN ÎN TOATE amănuntele. Asta este imposibil, da. Ci doar, acceptarea poziției (poate doar temporare) a celuilalt frate care vede ȘI EL monstrul ereziei, fără a mai despica măcar de acum înainte firul în patru. Ce scrie Can. 15 al Sin. I-II? Este f lapidar! Deci, pt că NU scrie ce și cum să procedăm DUPĂ îngradire, atunci nici noi să nu mai insistăm pe detalii și chichițe, cum am mai scris. Să le trecem cu vederea, să ne îngăduim nițel mai mult unii pe alții ca să biruim Fiara care vrea să ne biruie pe toți, mărturisitori de un fel sau altul, dimpreună cu toți cei nevinovați. 20. “Biserica este acolo unde “Adevarul” este intreg. Canonul 15 este foarte clar. Cand episcopul propovaduieste cu “capul descoperit o erezie, acelui episcop trebuie sa-i intrerupi pomenirea la slujbe.Trebuie sa te ingradesti de erezie pentru a nu te imbolnavi si tu de erezie.” 21. „În clipa de față, îngradirea de erezie e cea mai necesară, atat a creștinilor cat şi a Preoților. Aşa cum spune Sf Paisie Aghioritul: ,,acum totul e clar, ori cu Hristos ,ori cu antihrist . (…) noi care ne aflam aici, am ales îngradirea de erezie. Suntem împreună cu toții, pt că avem acelasi gănd şi am ales acelasi drum. Am ales Duhovnicul X pt că suntem toți în același duh (de ingradire de erezie), nu ne compromitem cu duhovnici care nu au cuget eretic dar sunt pomenitori, eu pe acestia îi numesc nehotarăți .(…) Hristos nu ne vrea singuri, stie că e f greu în aceste vremuri apocaliptice, de aceea ne-a adunat din toate părțile-locurile, sub cupola dragostei Lui pt a fi împreună. Această comunitate de crestini, nu e din meritul nostru, ci e Mila si dragostea Lui Hristos. De aceea avem datoria ca această comunitate de crestini îngradită de erezie să o păzim ca pe o cetate, de orice rău. Dumnezeu sa ne ajute.” Contraargumentare: (…) sesizez ca nu se vrea ori nu se poate intelege, si aici nu treb sa tinem partea nimanui , ci doar sa ne gandim ca daca am intrat in lupta pt Adevar atunci sa intelegem bine lucrurile si sa nu privim dintr-un singur unghi precum sectarii; caci nu spunem ca nu e necesara ingradirea, ci este necesara si importanta in aceste vremuri, tine de constiinta celui care Il marturiseste la slujbe pe Hristos. Insa a nu ne compromite cu duhovnici care nu au cuget eretic, sunt pomenitori antiecumenisti, e clar o incercare de cadere in schisma si chiar in sectarism. (…) Hristos nu ne vrea singuri spuneti, pai atunci de ce am refuza COMUNIUNEA care inseamna prin fapte, nu doar prin comunicare, slujirea impreuna cu toti de acelasi cuget antiecumenist care pomenesc sau nu? Daca ne ingradim in acest fel, riscam sa cadem in schisma. Ne-am ingradit da, suntem impliniti de acest lucru; insa cu ceilalti cu cuget de al nostru ce facem? Dumnezeu are pregatit planul pt fiecare Preot pt cand sa iasa la marturisit prin intreruperea pomenirii; El isi stie pe alesii Lui, deci sunt sigur ca vor mai iesi pe parcurs, insa daca noi intoarcem spatele acum, ca… nicio slujire nimic, doar noi intre noi, atunci ii indepartam si pe ei totodata. 22. „(…) Eu personal ii privesc ca pe fratii mei si ii respect pe acei Preoti care nu au cuget eretic, dar pomenesc ierarhii (eretici). Cu atât mai mult respect si mă bucur pt acei Preoti care nu au fost caterisiți pt mărturisirea credinței si slujesc în parohiile lor, fără cuget eretic si nici nu pomenesc ierarhii (eretici). Dintre acestia sunt f putini. (…) Depinde de fiecare ce vrea, depinde de fiecare ce fel vrea să se ingrădeasca de erezie. Eu care am ales această îngradire de erezie, am ales Duhovnicul si fratii care ne potrivim in acelasi cuget si acelasi drum. Mi-a dat HRISTOS ceea ce aveam nevoie. Nu judec pe nimeni, mai ales pe Preoti si ierarhi. Dar dragii mei frati isi surioare în HRISTOS, e vremea mărturisirii! Cât mai stau asa? Tot aud ca mai sunt ierarhi si Preoti care nu au cuget eretic. Unde sunt? Acum cu venirea acestui Papă eretic fals si viclean, Păstorii de suflete care le pasă, trebuiau sa iasă la mărturisit, pt a trezi poporul din somnolență. Asa cum spunea Parintele X.,oare nu este si aceasta un fel de lepadare, această tăcere? Nu era bine si normal să se alăture acestor duhovnici care au fost caterisiți pt mărturisirea credinței? Eu îi numesc nehotarăti. Acum cu venirea acestui Papă eretic, Păstorii de suflete trebuiau sa iasă la mărturisit. În rest sunt vorbe.” 23. “(…) am cerut un cuvânt de invatatura unui părinte nepomenitor la al cărui cuvânt țin mult… Mi- a spus clar ca odată ce ne-am îngrădit de erezie, nu mai mergem la slujbe cu preoți pomenitori, ai ierarhului eretic. Nici noi și nici părintele nepomenitor. Clar!!! Când ne-am îngrădit de erezie, am făcut niște sacrificii: am renunțat la duhovnicul pe care îl aveam, am renunțat la cântările de la Sfânta Liturghie, făcute de corale renumite poate, am ajuns rar la o Sfânta Liturghie sau la un Sfânt Maslu… Suntem catalogați de ai noștri și de prieteni, sectari și altele. Cei care umbla și colo si colo, nu înțeleg aceste sacrificii ale noastre și vin acum sa ne tulbure doar, doar facem și noi ca ei și atunci, cred ei, au constiința împăcată. Împăcată cu faptul ca ei vad realitatea, înțeleg bine totul, dar nu se pot rupe de anumite lucruri, ca să facă pasul făcut de noi. (…) Nu vreau sa supăr pe nimeni, dar dacă Îl iubiți pe Hristos, îngrăditi-va frați și surori și voi, și nu mai mergeți și colo și colo, pentru ca nu e bine pentru sufletul vostru.” 24. „Cine garantează că un preot pomenitor îsi mentine atitudinea antiecumenista? Unii pot sa mimeze antiecumenismul. Una dacă vine acesta la noi şi alta e să pretindă să mergem noi la el.” 25. „(…) chiar nu se intelege? comunicare exista, dar cu limită. Noi am ales un duhovnic si un drum cu totii. Acela de ingradire de erezie (asa cum au facut si Sfintii). Ceea ce nu se înțelege, este ca noi nu avem nicio vină față de cei care privesc alfel lucrurile sau asupra celor care nu merg cu noi pe acelasi drum. Acum traim alte vremuri, iar aceste vremuri ne-a adus aici ,,în catacombe”. Alegerea e a fiecaruia,după dragostea fata de Hristos, trăirea si conștiința lui in parte. (…) Eu cred că Parintele nepomenitor este printre putinii care merge pe un drum echilibrat. Noi trebuie să stăm in ascultare de duhovnic, uniți în dragostea Lui Hristos, pt ca vremurile sunt grele. Să încercăm să privim cu atentie, câtă Milă a avut Hristos cu noi de ne-a adunat aici. (…)” 26. „(…) ma iertati, dar eu cred ca dezbaterea acestui subiect este o mare ispită, o “falsă problema”. Parintele nepomenitor ne-a demonstrat pana acum ca putem avea incredere in sfintia sa, ca urmează calea echilibrată a mărturisirii, asa cum au procedat in trecut si Sfinții Părinți. “Ocazie” de cazut in schisma a fost, alti frati cu care am pornit pe acest drum au cazut, insa parintele avut grijă de fiecare dintre noi, cu rabdare si dragoste, sa nu ne pierdem. Nu cred ca este de competența noastră, a mirenilor, sa dezbatem un astfel de subiect. Sunt convinsă că Dumnezeu, cu mila Sa, il va lumina pe părintele astfel încât să ne îndrume in continuare pe drumul cel bun. Drumul de urmat într-o astfel de problema il arată Dumnezeu pastorilor, ca ei ca aiba grija de turmă. Noi, turma, sa sporim rugaciunile. Dumnezeu sa ne miluiasca pe toți!” 27. „Trebuie să arătăm că cei îngrădiți de erezie nu acceptă pomenirea pseudoierarhului nici măcar de dragul comuniunii care poate fi mincinoasă. Iar dacă nu ar fi mincinoasă nu l-ar ajuta pe preotul neîngrădit să înțeleagă importanța întreruperii pomenirii și s-ar adânci și mai tare în pomenire având girul unui preot coslujitor, nepomenitor. Pe cine ar ajuta asta? Comuniunea poate fi nu numai liturgică, ci și duhovnicească. Să nu uităm de ce spune Sf Teodor Studitul cu binecuvântarea mesei și psalmodierea, dar nu coslujirea!” 28. „Cei ce merg la preotii pomenitori si la cei nepomenitori vor sa slujeasca la doi domni. Adica lui Dumnezeu si lui mamona. Nu poti sluji la doi domni… Cuvintele Mantuitorului Iisus Hristos. Nehotararea este de la diavol. Sa nu mai iscodim. Iscodirea sau prinderea in cuvant o faceau si carturarii si fariseii.” 29. „Subiectul e foarte sensibil, de aceea sunt atât de “aprinse spiritele”. (…) Dintr-o dată apare o idee care zdruncină din temelie buna așezare a lucrurilor. Una este să schimbi o cărămidă și alta e să umbli la temelie (…)” 30. „(…) preotii pomenitori antiecumenisti trebuie sa aibe curajul de a invita pe parintii nepomenitori si sa slujeasca impreuna in parohiile lor (bineanteles atunci sa nu se pomeneasca, deoarece numai asa pot prinde curaj sa marturiseasca). Nicidecum ca parintele nepomenitor sa pomeneasca atunci cand este invitat; atunci care sunt pasii spre ingradire ? Sa revenim la pomenire ? Da, se revine la pomenire, dar doar atunci cand ierarhul se pocaieste public de caderea in erezie, dar dupa cum vedem slabe sanse. Deci curajul trebuie sa vina din partea preotilor pomenitori” 31. „Sunt niște vremuri foarte grele. Care mai vrea să întrerupă pomenirea, să îi ajute Dumnezeu să o facă. Nu mai e loc de conslujire, de discutat, de analizat…lucrurile sunt foarte clare. 32. (…) Lucrurile sunt clare, așezate, verificate. Acum se pune problema dacă vrem sau nu să mergem pe calea asta….” 33. „(…) să încercăm să vedem problema și din alt punct de vedere. Sa presupunem că ar fi un părinte antiecumenist și mărturisitor din episcopia X și l-ar invita pe părintele nepomenitor să slujească împreună cu condiția să pomenească episcopul. Atunci de ce a mai întrerupt pomenirea părintele și pentru ce a mai făcut atâtea sacrificii? Și acest lucru este valabil pentru toți părinții care nu pomenesc. Mă iertați, dar eu nu cred, cel puțin în acest moment, sa dea Dumnezeu să mă înșel, că există vreun părinte care pomenește și care ar risca sa participe la o slujbă împreună cu noi. Pentru că ar risca sa fie caterisit dacă ar sluji cu oricare din părinții nepomenitori.(…) Deci cred că deschiderea trebuie sa vina de la preoții care pomenesc” Contraargumentare: aici nu este discutia despre scopul ingradirii care este unul important bineinteles, sau care ar fi rostul sa slujesti dupa ce ai intrerupt pomenirea, ci era vorba despre reala semnificatie a comuniunii, care inseamna slujire impreuna. Si cum cei din Biserica intreaga sunt si ei in comuniune cu luptatorii si sunt si ei antiecumenisti marturisitori, atunci eram ca fratii din Biserica care se aliau în comuniune intr-adevar, nu doar prin vorbe; si slujeau [așa] cum s-a realizat comuniunea si in istorie – tot prin slujire. 34. „Cred că s-a explicat foarte clar în ce condiții se poate sluji împreună. Credeti că există vreun preot [pomenitor] care ar accepta sa slujească împreună cu oricare dintre părinții nepomenitori știind că riscă caterisirea? Chiar și cu condiția ca părintele nepomenitor sa accepte pomenirea la acea slujbă. Și cui i-ar fi de folos acest lucru? Cred că ar fi păgubitor pentru ambii părinți…. Nu cred că părintele pomenitor s-ar folosi cu ceva din aceasta împreună-slujire, ci doar l-ar odihni in starea in care se află.” 35. „(…) comuniunea cu ierarhii, preotii si mirenii antiecumenisti, pomenitori ai ierarhilor ecumenisti (cel putin, semnatari la Creta) se creeaza in Duh si Adevăr, având deopotriva, și unii si altii duh antiecumenist si fiind totodata cu adevarat crestini, caci asa rugatori sunt bineplacuti Tatalui! Despre rugaciunea in Duh si Adevar se talcuieste de catre Sfintii Parinti in frunte cu Sf. Ap.Pavel.” Contraargumentare: ierarhii/preotii antiecumenisti si marturisitori din BOR, oare nu mai sunt frati cu noi in Adevar doar pt ca inca nu au intrerupt pomenirea? În sensul ca ii apreciem pe acestia, insa ii tinem la distanta de slujire (comuniune), dar sustinem ca ne aflam in Biserica si ca acolo la ei inca mai e har. Oare, nu sunt si ei frati in adevar cu noi, chiar dacă nu au intrerupt pomenirea, dar sunt marturisitori in adevar si care o vor intrerupe unii când vor veni erezii si mai grave? Mai sunt fratii nostri? Si daca da, de ce atunci nu acceptam comuniune prin slujire cu ei ca sa ne aliem Bisericii intregi? Si daca nu, de ce? 36. „Cred că această neînțelegere cu împreună-slujirea dintre un preot pomenitor și unul nepomenitor este o problema falsa în acest moment. Dacă am fi înțeles ce semnifică pomenirea numelui episcopului la Sf. Liturghie, și de ce a fost nevoie sa se întrerupă pomenirea, am fi înțeles și de ce împreună-slujirea este posibilă doar în condițiile în care numele episcopului nu este pomenit.” 37. „Părerea părintelui Eftimie [vezi linkul https://theodosie.ro/2019/05/23/oprirea-pomenirii-de-la-luare-de-atitudine-la-oprirea-comuniunii-cu-pliroma-bisericii/ ], o respectăm, la fel ca și pe sfinția sa! Însă nu putem fi de acord cu ea. Sfântul Marcu Evghenicul vorbește de “oarecare comuniune” care nu implică neapărat comuniunea liturgică. De aici confuzia apărută între noi!” 38. “(…) Consider diplomatia ca fiind inspirata de duhurile rautatii, anume ca disimuleaza intelegere , toleranta si compasiune, dar gandeste opusul. Multa vorbire este tot din zona amintita. La Bunul Dumnezeu nu se vine cu plologhie ci, ce este da, da! Iar ce este nu, nu! Ce este in plus…. Se pierde esenta. Ne-am ingradit, cu durere, de ierarhii ecumenisti si implicit de pomenitorii , impreuna-cugetatorii si coslujitorii acestora, asumandu-ne corvoada izolarii, ostracizarii, judecarii, caterisirii, hulirii, etc. legitimi fiind noi, ci nu cei ramasi intre ziduri, iar unii cer renuntarea la toata jertfa de pana acum, propunandu-ne, nu sa intoarcem si celalalt obraz, ci sa intoarcem spatele Lui Hristos, care ne-a purtat de grija si ne poarta, iar unora, curati cu totul, le-a impletit si cununi de marturisitori!” Contraargumentare: am înțeles pozițiile (cu toate cele: hotărârea, temerile firești de tot felul, suspiciunea față de unul care vede diferit etc) unor frați și surori nepomenitori. În continuare ne rămâne tuturor și rugăciunea unora pt alții, chiar dacă deocamdată nu putem fi de acord unul cu altul. Atâta timp cât cineva în viață (oricine ar fi el!) nu poate spune precum Sf Siluan că vorbea numai ce-i dădea Duhul să spună… apoi se înțelege că niciunul din noi nu putem fi siguri de cele pe care le susținem. De aceea am ridicat în mod onest o problemă importantă; de fapt, aceasta a fost sesizată și ridicată de către preoți mărturisitori cunoscuți. DOAMNE AJUTA LA TOT BINELE DUPĂ VOIA TA CEA SFÂNTĂ!

    vineri, 18:50:23, 21 iunie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Rostul întreruperii pomenirii:

    Este destul de greu în practică să slujească împreună clerici pomenitori și nepomenitori. Dar în discuție este participarea la slujbă unii la alții și mai ales situația mirenilor de a merge sau nu la slujbele unde este pomenit ierarhul. Se deturnează prea mult atenția pe comuniune de pe credință/erezie și de pe protest pe îngrădire. Comuniunea se face în Hristos, în Biserică, nu pe credința co-slujitorilor. De aceea nu mă molipsesc și nici nu mă fac părtaș la credința particulară a celor din biserică decât dacă ei sunt excomunicați (nu sunt din Biserică).

    vineri, 15:09:22, 21 iunie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Rostul întreruperii pomenirii:

    Da, aceasta este o problemă delicată, duhovnicească. Eu o văd ca ținând de înfierbântarea sângelui, de un cuget trupesc, care nu este în Duhul lui Dumnezeu. Sunt absolut binevenite orice exemplificări și punctări pe marginea acestui subiect. Probabil mulți îl vor lua ca un atac din partea mea sau ca o trădare a cauzei, pe când pt mine este o îngrijorare duhovnicească.

    vineri, 11:50:35, 21 iunie 2019

  • Ioan

    la articolul Rostul întreruperii pomenirii:

    Din cele ce am văzut cu ochii mei, confirm și eu că există creștini care merg la preoți nepomenitori "care reacționează întrebându-se la ce mai este de folos întreruperea pomenirii dacă nu s-a schimbat nimic [în Biserică – nota mea]?” Excelent ați punctat mai departe: "Răspuns: tocmai ca să nu se schimbe. Dar este de remarcat că în această nedumerire se ascunde o gândire schismatică. Dacă cineva a întrerupt pomenirea pentru că s-a schimbat ceva în Biserică, atunci s-a desprins de ea ca de o erezie, s-a îngrădit pe sine de restul credincioșilor. Aceasta înseamnă că nu au aplicat canonul 15, ci alte dispoziții canonice, ceea ce ar fi greșit. Canonul 15 nu vorbește despre îngrădirea de erezie, ci de îngrădirea față de comuniunea cu episcopul eretic. Prin oprirea pomenirii nu ne delimităm de erezie, ci sancționăm, vădim greșeala episcopului. Oricum nu suntem părtași la ea, dar atragem atenția ca să nu se răspândească. Ce altceva pot să însemne cuvintele „s-au silit a izbăvi Biserica de schisme și dezbinări” decât un efort? Este vorba de o strădanie de a scăpa Biserica, nu pe sine. Deci se urmărește a scoate din Biserică greșelile, ceea ce înseamnă că și ecumeniștii sunt în ea, dar provoacă pagubă. Așadar întrerupem pomenirea pentru a semnala că episcopul nu-și împlinește datoria, nu păzește credința pe care o reprezintă și duce în rătăcire pe credincioși. Ținta este să fie convocat un Sinod autentic care să rezolve această situație sau să se găsească o soluție pe măsură." Tragedia este că nu se înțelege așa cum ați explicat sfinția voastră și cum au încercat și alții să arate- desigur cu alte cuvinte - unor nepomenitori. Cu acceptul administratorului, poate voi posta și unele fragmente de comentarii conținând exemple din astfel de nedumeriri ale celor care merg la preoți care au întrerupt pomenirea.

    vineri, 10:51:42, 21 iunie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Rostul întreruperii pomenirii:

    Este posibil să fie interpretată greșit expresia Protopr. Teodor Zisis "îngrădire de erezie, nu de Biserică" în sensul că ne-am separa prin asta de erezia nouă a ecumenismului. Din explicațiile Sfinției Sale rezultă că este vizată îngrădirea de persoane, nu de credința lor greșită: "...pentru a clarifica noțiunea de îngrădire, și în special care este persoana sau care sunt persoanele de care se îngrădește cineva, care este pericolul, dușmanul pentru respingerea căruia se ridică zidul, pentru a se împiedica înaintarea și răspândirea acestuia. Ce rezultă din textul canonului? Se îngrădește cineva de Biserică sau de erezie, de episcopi adevărați sau de pseudoepiscopi?". Bineînțeles că motivul îl contituie erezia, dar ne separăm deocamdată de persoană prin ruperea comuniunii, ca o sancționare.

    miercuri, 22:47:40, 19 iunie 2019

  • Mitzi

    la articolul Rostul întreruperii pomenirii:

    Mulţumim pentru lămuriri şi explicaţii!

    miercuri, 22:27:05, 19 iunie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Oprirea pomenirii: de la luare de atitudine la oprirea comuniunii cu pliroma Bisericii?:

    Sf. Luca al Crimeii și-a dat demisia în 1927 din postul de episcop pt a nu se face părtaș la Biserica vie schismatică. Ulterior a revenit la slujirea episcopală în 1942 sub același Mitropolit Serghie, locțiitor pe atunci de Patriarh. Deci există diferențe substanțiale: 1. acolo a fost vorba de schismă, pe când aici de erezie; 2. Sf. Luca a fost într-o ispită când s-a despărțit de structura Bisericii Ruse și, într-un final, și-a revenit. Există mai multe detalii, dar am dat aici doar câteva din cele ce le știu eu. Cu siguranță ar fi de bun augur un articol cu o prezentare mai amplă a fenomenului bisericesc din Rusia bolșevică.

    miercuri, 16:10:32, 19 iunie 2019

  • ayeaye20

    la articolul Oprirea pomenirii: de la luare de atitudine la oprirea comuniunii cu pliroma Bisericii?:

    erezia atheismului ii uneste si pe unii si pe altii aici e punctul comun adica si pe cretani si pe serghianistii care au semnat declaratia comunista cu bucuriile comuniste insusite bisericii, cum in Creta ei au zis ca ecumenismul e traditia bisericii...

    marți, 23:14:18, 18 iunie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Oprirea pomenirii: de la luare de atitudine la oprirea comuniunii cu pliroma Bisericii?:

    Oare există vreo diferență între situația de după Creta și ceea ce era „incorect în ordinea serghianistă a Bisericii”?

    luni, 19:21:30, 17 iunie 2019

  • ayeaye20

    la articolul Oprirea pomenirii: de la luare de atitudine la oprirea comuniunii cu pliroma Bisericii?:

    Ivan Andreev SFINŢII CATACOMBELOR RUSIEI Vieţile noilor mucenici Bucureşti, 2015 Mitropolitul Chiril de Kazan PRIMUL LOCŢIITOR AL PATRIARHULUI TIHON pag.221-222 Dar Tainele săvârşite de serghianiştii care sunt hirotoniţi corect şi nu sunt caterisiţi de la slujirea de preot sunt fără îndoială Taine mântuitoare pentru cei care le primesc cu credinţă, în simplitate, fără discuţii şi îndoieli privind eficienţa lor, şi nici nu suspectează măcar ceva incorect în ordinea serghianistă a Bisericii. Dar, în acelaşi timp, ele slujesc spre judecată şi spre condamnare pentru cei care le săvârşesc şi pentru cei care se apropie de ele înţelegând bine neadevărul care există în serghianism şi, prin lipsa lor de opoziţie faţă de aceasta, arată o indiferenţă criminală faţă de batjocorirea Bisericii. De aceea, este esenţial pentru un episcop ortodox sau pentru un preot să se reţină de la comuniunea de rugăciune cu serghianiştii. Acelaşi lucru este esenţial pentru laicii care au o atitudine conştientă faţă de toate detaliile vieţii bisericeşti.

    luni, 18:53:24, 17 iunie 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Melodia săptămânii: Alexandra Ungureanu feat. Skizzo Skillz – Mămucă:

    Mulțumesc mult. La mai mult/mare! 🙂

    sâmbătă, 00:48:24, 15 iunie 2019

  • Mitzi

    la articolul Melodia săptămânii: Alexandra Ungureanu feat. Skizzo Skillz – Mămucă:

    Ok, am crezut că vreţi o recenzie profi, la aşa ceva nu mă bag, dar în câteva cuvinte pot spune de ce-mi place cartea. Părintele Athanasie tâlcuieşte Apocalipsa în întregime; sunt multe volume, sper că vor fi traduse toate, căci acesta este doar primul. Fiecare omilie trateaza doar câteva versete, pe care le analizeaza foarte cuprinzător, face şi explică legăturile necesare cu Vechiul şi Noul Testament şi interpretează toate raportându-le şi la prezentul foarte actual, Părintele fiind contemporan cu noi (a adormit în Domnul în anul 2006). Părintele face şi cateheză prin aceste omilii şi scrie totul foarte simplu şi clar, plăcut de urmărit de către oricine şi prin bogăţia informaţiilor oferite. Scriitura mie îmi aduce aminte de cea a Sf. Ioan Gură de Aur, chiar şi atât de puţin pe cât o cunosc pe aceasta.

    vineri, 21:47:32, 14 iunie 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Melodia săptămânii: Alexandra Ungureanu feat. Skizzo Skillz – Mămucă:

    De ce îți pare valoroasă? 😀

    vineri, 10:00:03, 14 iunie 2019

  • Mitzi

    la articolul Melodia săptămânii: Alexandra Ungureanu feat. Skizzo Skillz – Mămucă:

    🙂 Coada mea este astronomică pe două rânduri... 🙂 Nu cred că mă voi încumeta la o recenzie, cât de scurtă, nivelul meu intelectual nu este nici măcar mediocru şi asta nu o spun din smerenie... Eu am menţionat cartea din entuziasm, pentru că o citesc acum şi îmi pare valoroasă!

    vineri, 09:58:20, 14 iunie 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Melodia săptămânii: Alexandra Ungureanu feat. Skizzo Skillz – Mămucă:

    @Mitzi Dacă vei fi bun să ne faci o recenzie şi nouă celor cu o coadă astronomică de lecturi restante.. Atât cât îţi permite timpul.. 🙂

    joi, 20:07:45, 13 iunie 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Melodia săptămânii: Alexandra Ungureanu feat. Skizzo Skillz – Mămucă:

    Da, din păcate am amânat prea mult precizările necesare pentru acest articol, am început să scriu, m-am oprit, au intervenit altele, apoi a venit şi scandalul cu piesa de teatru de la Cluj şi cu reacţia promptă a Patriarhiei. Sper că nu s-a smintit nimeni de la atâta lucru. În fine. Ideea generală este că locuim într-o cultură care este necreştină dar care este totuşi românească. În acest context se ridică întrebarea dacă delimitarea ortodocşilor de aceşti artişti mai are rost, dacă este folositoare pentru ei sau pentru noi. Astăzi este foarte uşor să găseşti ceva necreştin la fiecare act artistic în parte, iar reacţia noastră reflexă, de delimitare, ignoră faptul că aceşti artişti se dezvoltă pe ei înşişi într-un astfel de mediu necreştin, fără contact şi fără public ortodox. Cei care am rămas în lume, cei care nu locuim în mănăstiri, nu putem permite ca fenomenul cultural să fie lăsat exclusiv în posesia necreştinilor, întrucât cultura este principalul instrument de secularizare. Nu propun aici să iniţiem fanclub-uri, departe de mine gândul acesta, ci propun să găsim altă cale de a judeca fenomenul cultural de astăzi, decât cel prin care identificăm neconcordanţe cu învăţătura creştină şi apoi îi decretăm pe toţi, întregul fenomen cultural, ca fiind satanişti, iluminaţi, masoni şi alte cele. Nu înseamnă că girăm acte culturale necreştine, că le considerăm folositoare sau duhovniceşti, sau că încercăm să aducem în ortodoxie elemente străine de cultura şi învăţătura primită. Dimpotrivă, trebuie sporită atenţia pe aceste lucruri, trebuie mai multă cateheză şi o cunoaştere şi mai adâncă a credinţei noastre, ca să poată funcţiona un alt registru de judecată, pe care am ajuns să-l cunosc pe vremea când eram necredincios. Mă refer aici la sinceritate şi la acea zicere a părintelui Rafail Noica precum că ortodoxia este însăşi firea omului. Am verificat această idee şi în privinţa mea şi în privinţa altor persoane din jurul meu şi cred cu tărie că oricine va fi sincer cu sine însuşi, şi se va afla într-o oarecare stare de trezvie, va ajunge prin mila Domnului la ortodoxie. Este o chemare lăuntrică foarte puternică, iar persoanele necredincioase, ateii, necreştinii, au acest simţ aparte al Adevărului, îl recunosc oarecum intuitiv, chiar dacă se împotrivesc, iar această caracteristică este manifestă în cazul artiştilor. Revenind însă la împrejurările de fapt din online-ul nostru observăm că mulţi dintre cei credincioşi sunt preocupaţi în mod covârşitor să identifice semne, semnificaţii păgâne, oculte ş.a.m.d. fără să meargă mai departe, fără să încerce să înţeleagă dacă un artist sau altul manifestă sinceritate în demersurile sale, nu neapărat faţă de public, ci faţă de actul artistic în sine. Faţă de public va exista mereu această ispită cumplită de a te folosi de procedee vexatorii, de controversă, de fascinaţia răului, pentru a cultiva o stare de dependenţă emoţională, acesta fiind şi motivul pentru care au proliferat expresiile artistice incitatoare. De aceea cred că suntem chemaţi să ne manifestăm cu mult mai mult discernământ, suntem datori cu un menaj emoţional mult mai profund faţă de cei care configurează mediul nostru cultural, pentru că simpla delimitare, denunţare sau şi mai rău, alegere a ceea ce e formal acceptabil, pe principiul celui mai mic numitor comun, amplifică exact acel efect pe care noi, ca ortodocşi, dorim să-l combatem. Discuţia este mai lungă de atât, pentru că nici nu putem tolera orice; dar nici să ne delimităm cu patos de persoane care nu se simt legate cu nimic faţă de credinţa noastră nu aduce folos. Apoi atitudinea "de mijloc" pe care o văd la multe persoane, aceea de vigilenţă selectivă pozitivă (spre deosebire de cea negativă care vede iluminati peste tot), un fel de alegem doar ceea ce este bun, ceea ce formal nu contravine ortodoxiei... nici asta nu îmi pare tocmai bine să fie aplicată continuu! Am în vedere faptul că, pe de o parte, orice fel de receptare selectivă a actului artistic, care nu corespunde scopului gândit de creator (mai ales atunci când mai este însoţită şi de o judecată morală), este deosebit de jignitoare şi duce la rupturi sufleteşti şi mai mari. Pe de altă parte, încetăţenirea acestei practici selective pozitive ne conduce la o experiere superficială atât a actului artistic cât şi a credinţei noastre. Pot exista pogorăminte şi concesii pe care oricine este liber să le facă, întrucât toate sunt îngăduite dar nu toate de folos. Dar dacă ne mulţumim să alegem doar o anumită dimensiune artistică a unei persoane, atunci ne rupem de legătura sufletească autentică, de acea căutare sinceră a aproapelui, ceea ce necredincioşii ştiu să simtă extraordinar de bine. De pildă, în mod concret, presupunând că impunem unui cântăreţ un repertoriu care formal respectă temele creştine sau nu le încalcă în mod manifest, nu cred că ne aduce mare folos nici nouă şi nici acelui artist, dacă ne prefacem că totul e bine. Nu e bine pentru că nu există comuniune deplină! Se creează o relaţie parţial necinstită, pe de o parte pentru că noi nu ne mărturisim plenar credinţa, iar pe de altă parte acea persoană nu simte în noi o deschidere autentică. Bineînţeles că toate acestea presupun o sensibilitate sufletească deosebită, o stare mai adâncă decât ceea ce îndeobşte este considerată tact sau politeţe. Cineva care caută apropiere sufletească se poate simţi deosebit de rănit atunci când răspundem cu politeţe neangajată, cu tact de gentleman. Toate aceste chestiuni trebuie să se găsească într-o continuă apreciere şi adecvare, atât individuală cât şi colectivă. La suprafaţă ar părea că vorbesc despre un cadru de dezbateri morale: ce e bun sau rău, ce e folositor şi ce nu, dar ne trebuie mai mult de atât. Ca ortodocşi trăitori în lume avem datoria aceasta să fim lumină lumii, ceea ce presupune mult mai mult decât întocmirea taxonomiei lepădărilor de credinţă. Aşa încât, conceptul acesta de DeliaDebate ar viza mai mult decât o discuţie despre ce reprezintă muzica Deliei Matache sau a altui artist, mai mult decât ce a vrut poietul să spună, e ortodox poietul sau nu ieste! Ar presupune pe de o parte să ne purtăm unii altora sarcinile, mai ales cei care cred celor care nu sunt credincioşi. Mai presupune să avem o încredere mult mai mare în puterea sufletului de a căuta însetat Adevărul, chiar şi la persoanele care se manifestă virulent împotriva credinţei, iar deschiderea noastră către necreştini ar trebui să vină în ajutorul apropierii lor de credinţă, nici să le închidem uşile şi să nu-i lăsăm să intre dar nici să nu-i provocăm la căderi şi mai mari. Încă o paranteză şi închei: referitor la cercul nostru moral, nu prea mai ştim pe cine suntem îndreptăţiţi să fim supăraţi şi când e drept să ne simţim răniţi, pentru că nu mai avem legături sufleteşti depline cu cei din jur. De pildă, atunci când cineva din Biserică se trezeşte cântând mizerii în cluburi este normal să ne simţim răniţi şi trădaţi, dar atunci când legăturile noastre sunt atât de slăbite încât practic suntem străini dpdv cultural, şi nu mai suntem loiali aceloraşi valori, ce rost mai are să ne pretindem trădaţi? De ce să ne minţim pe noi înşine şi de ce să nu dovedim acel discernământ pe care suntem chemaţi să îl dovedim ca fii ai înţelepciunii, ai Cuvântului? Nu în ultimul rând, melodia săptămânii va fi o chestie lunară sau poate bilunară, cu următoarea explicaţie: nu ţinem să intrăm într-o transă pop, ci la o anumită perioadă, oarecare, să acordăm o săptămână şi acestui subiect de discuţie ca fiind unul de la care nu ne permitem să abdicăm. Repet că nu propun să facem fanclub-uri pentru artiştii care ne par cei mai cinstiţi faţă de arta lor, uitând ceea ce descria Sfântul Ierarh Nifon, duhovnicul Sfântului Voievod Neagoe Basarab, într-o viziune: "Vai şi de cei care au petrecut cu chitare şi instrumente; au cantat, s-au îmbătat, au jucat, au vorbit necurăţii şi s-au dedat la rele! I-am chemat şi nu M-au ascultat, ci M-au luat în ras. Acum viermele le va roade inima. Le-am dat la toţi milă şi pocainţă, dar nici unul nu a luat aminte. " Nu trebuie uitat pentru ce ne găsim pe acest pământ şi tocmai de aceea nu găsesc niciun folos modului în care am ajuns să ne raportăm la lucrurile necreştineşti din viaţa noastră (civică, socială), modul acesta de izolare şi de îndreptăţire în judecata noastră. Încerc să pun în discuţie acest concept pentru că nu e vorba despre o idee simplă ci despre un mănunchi de convingeri şi experienţe personale care trebuie elaborat, filtrat şi rafinat de cei înţelepţi, nu de către ageamii ca mine. Iertaţi-mă! Doamne, ajută!

    joi, 19:55:30, 13 iunie 2019

  • Mitzi

    la articolul Melodia săptămânii: Alexandra Ungureanu feat. Skizzo Skillz – Mămucă:

    Îndrăznesc să propun, întrucât nici eu nu (mai) „gust” muzica actuală, să alegem „Cartea săptămânii / lunii” şi chiar avansez o primă posibilitate, apariţie recentă, pe care o citesc acum şi pe care chiar o consider deosebită: „Omilii la cartea Apocalipsei”: https://www.librariasophia.ro/carti-Omilii-la-Cartea-Apocalipsei-vol-I-Athanasie-Mitilinaios-arhim-so-18255.html

    joi, 18:19:05, 13 iunie 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Oprirea pomenirii: de la luare de atitudine la oprirea comuniunii cu pliroma Bisericii?:

    @Ierom. Lavrentie Este foarte bun acest comentariu de răspuns pentru ayaye şi e păcat că e ascuns la răspunsuri: https://theodosie.ro/2019/05/23/oprirea-pomenirii-de-la-luare-de-atitudine-la-oprirea-comuniunii-cu-pliroma-bisericii/#comment-92 Astfel de discuţii dacă ar fi fost purtate la vremea lor probabil că ar fi înlăturat multe dintre smintelile despre care se vorbea mai devreme. Mulţumim ayaye pentru contribuţii, chiar dacă nu suntem chiar pe aceeaşi linie ! 🙂 Mă gândesc acum că poate ar fi fost bine să fi fost purtat aşa un dialog chiar înainte de sinodul din Creta, poate nu se ajungea chiar aici. Atunci nu se punea în discuţie lipsa de comuniune şi nici îndepărtarea acesta de facto între credincioşii bisericii nu exista. Doamne, ajută!

    miercuri, 12:17:05, 12 iunie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Oprirea pomenirii: de la luare de atitudine la oprirea comuniunii cu pliroma Bisericii?:

    Citatul acesta este de la Sf. Ghenadie Scholarul și a fost spus în contextul pomenirii papei după Sinodul de la Ferrara-Florența. Se înțelege că cei ce au aceeași credință își manifestă comuniunea prin pomenire. Atunci când cineva își schimbă credința, se desparte și de comuniunea cu episcopul său superior, încetează să-l mai pomenească. Așa au funcționat ereziile mai ales în primele veacuri creștine; își făceau comunități noi, separate, cam după cum procedează stiliștii de astăzi. În momentul când acești eretici nu părăseau Biserica, îi condamna și îi rupea ea pe ei prin hotărâri sinodale, cum s-a întâmplat și cu Papa, fapt la care face referire și Sf. Ghenadie. Drept aceea el declară că nu acceptă să fie reluată comuniunea cu papa decât dacă acela revine la adevăr. Așadar atunci era vorba de de ruptură care să fie depășită sau nu. În situația noastră de acum, de după Creta, este un alt context. Semnatarii din Creta, deși au adoptat erezia ecumenistă, nu au rupt comuniunea cu ceilalți episcopi neparticipanți sau nesemnatari. Ar fi trebuit ca, după un Sinod, dacă există divergențe de opinii, să intervină și o separare între cei de credințe diferite. Dar avem situația paradoxală în care se păstrează comuniunea, deși există credințe dogmatice diferite. Aceasta arată că cei care au acceptat documentele cretane nu sunt atât de atașați de ele încât să se rupă de comuniunea cu restul episcopilor. Trebuie să observăm și acest aspect. Comuniunea lor cu restul indică o rămânere în credința ortodoxă, atâta cât este. Deși este o situație absolut anormală, generată de poziționarea de după Creta a episcopilor și Bisericilor, nu o putem aborda după criteriile noastre, ci după cum este. Adică nu putem trasa noi niște separații în funcție de dogmele semnate de fiecare, ci după comuniunea care s-a păstrat. Ar fi o dovadă de necugetare să spunem că Biserica s-a scindat deja când ea nu a făcut asta, ci încă există comuniune între episcopi deplină. Duhovnicește vorbind, este un semn de dezechilibru să observăm doar partea negativă a lucrurilor și încă la extrem. Adică să spunem că pomenirea ecumeniștilor ne întinează, dar comuniunea lor cu Biserica să o neglijăm sau să o considerăm nulă și rea. Ar fi o incapacitate de a vedea lucrurile cum stau și o distorsionare cumplită. Nu doar ortodocșii îi pomenesc pe ecumeniști, ci și ecumeniștii pe ortodocși. Noi trebuie să ducem lupta aceasta grozavă așa cum vine asupra noastră, fără exagerări. Dacă ecumeniștii încearcă să-și strecoare doctrina lor prin rămânerea în Biserică, nu avem decât să stăm noi mai bine în ea și să consolidăm dreapta credință, nu să-i considerăm deja în afară sau că ne întinează comuniunea cu ei sau altele de felul acesta. Biserica ne sfințește chiar dacă în ea sunt și unii lupi în piei de oaie. Este o lipsă de înțelepciune să facem garduri înăuntru în loc să facem tot ce se poate pentru a fi alungați tâlharii. Noi trebuie să ne ferim să gândim ca ei, nu de existența laolaltă. De aceea și întreruperea pomenirii are rol de a înfiera greșelile și de a proteja prin alarmare trupul Bisericii. Nu este o măsură obligatorie pentru toți, ci una care să-i trezească pe toți, dar operată de cine poate să și-o asume.

    miercuri, 10:25:07, 12 iunie 2019

  • OrtodoxINFO

    la articolul Buletine biometrice: itinerarul unui eşec:

    Inițiativa constă în a alcătui un material cu îndemnuri care deja există. Astfel suntem siguri că nu greșim, plus că avem "spate" pe acei sfinți. Totul s-a zis. Rămâne de făcut. Vor fi negreșit ispite, din acest motiv trebuie să fim întăriți că facem ce ni s-a spus prin acești luminători, de către Dumnezeu.

    miercuri, 01:43:46, 12 iunie 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Vizita Papei Francisc – observații preliminare:

    Nu neagă nimeni ecumenismul. Se vede de pe lună. Și cu toate acestea, rugăciunea aceea în comun putea fi și mai smintitoare, ceea ce nu s-a întâmplat. Cred că suntem cu toții de acord că a fost o greșeală primirea papei dar atât au putut ierarhii noștri să facă: unii n-au venit, alții s-au rezumat la protocol, alții s-au dus la messă. Nu reiese clar care e propunerea dvs/svs ca să pot să scriu mai multe. Dar dacă sugerați să îi disprețuiesc pe ierarhi pentru fiecare neputință, vânzare și necinste, cred că risc să ajung să văd doar răul și să nu-mi mai văd de neputințele, vânzarea și vicleniile proprii. Cred că partea „bună”, dacă îmi îngăduiți exprimarea aceasta, în tot ceea ce s-a întâmplat de la Creta încoa este că date fiind căderile acestea într-atât de mari, nu mai are rost simpla revoltă și învinovățire, ci trecem direct la plâns adânc. Cred că lucrurile per ansamblu sunt cu mult mai grave decât cele care ne îndeamnă să documentăm cu acrivie fiecare pas greșit. Nu știu cât de limpede m-am exprimat, sunt și obosit și amărât, iar comentarii așa îndârjite parcă pun sarcini în plus. Nădăjduim la Domnul și pentru noi și pentru părinții ierarhi. Doamne, ajută!

    marți, 23:41:14, 11 iunie 2019

  • ayeaye20

    la articolul Vizita Papei Francisc – observații preliminare:

    care linie ortodoxa e acolo?? in a rosti Tatal nostru cu lutheranul ??? si cu "papa" , chiar nu mai stim ce e aia rugaciune in comun? vrajeala aia ca sau rugat separat dar au stat si in pozitie de drepti oare ce arata? ca au stat acolo(ce spunea Iulian de la Prodromu daca au stat inseamna ca s-au rugat , si ca s-au spus rugaciune sub acelas acoperis asta arata linia ortodoxa???, ecumenismul din parcul Carol de ziua eroilor ce arata ?? chiar nici acu' nu se vede ecumenismul?

    marți, 22:33:23, 11 iunie 2019

  • ayeaye20

    la articolul Oprirea pomenirii: de la luare de atitudine la oprirea comuniunii cu pliroma Bisericii?:

    Oare ce scrie mai jos nu arata ca este o minciuna sa il pomenim la ectenii in general adica: mitropolitul, episcopul ???? "Sfântul Grigorie Palama, Ἀναίρεσις γράμματος Ἰγνατίου Ἀντιοχείας 3, ΕΠΕ 3, 608: „Fiindcă cei ai Bisericii lui Hristos sunt ai adevărului, iar cei care nu sunt ai adevărului nu sunt ai Bisericii lui Hristos și cu atât mai mult cu cât se mint așadar pe ei înșiși, numindu-se pe sine și unii pe alții păstori și arhipăstori sfinți. Căci cu adevărat noi nu am învățat că Creștinismul este definit de persoane, ci de adevăr și de acrivia credinţei”

    marți, 18:47:44, 11 iunie 2019

  • ayeaye20

    la articolul Oprirea pomenirii: de la luare de atitudine la oprirea comuniunii cu pliroma Bisericii?:

    adica cei din Athos ne mint????: "De altfel, obştea duhovnicească a celor de aceeaşi credinţă şi ascultarea desăvârşită faţă de păstorii autentici se exprimă prin pomenire. Din revista „Sfântul Grigorie”, a Sfintei Mănăstiri Grigoriou, Sfântul Munte, nr. 21/1996

    marți, 18:40:45, 11 iunie 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Buletine biometrice: itinerarul unui eşec:

    Gabriel, despre ce anume să nu spun de la mine? Care crezi că sunt limitele inițiativei personale în ziua de astăzi? Cum judeci?

    marți, 14:31:29, 11 iunie 2019

  • OrtodoxINFO

    la articolul Buletine biometrice: itinerarul unui eşec:

    Nu zi de la tine, ci de la Sfinți și Mari Duhovnici.

    marți, 14:25:03, 11 iunie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Oprirea pomenirii: de la luare de atitudine la oprirea comuniunii cu pliroma Bisericii?:

    @cata Am lăsat ceva vreme poate răspunde Ioan, cel care a scris anterior... Conceptul de Liturghie curată are ceva putred în el. E Taină, nu ține de om, ca să poată fi întinată. Ori este, ori nu este deloc. Dar înțeleg ideea de a nu participa în mod rău la slujbă, cu concepții eretice. E ca și cum te-ai împărtăși cu nevrednicie. Dar asta ține de fiecare în parte, nu de preot sau de ce gândesc alții din biserică. E adevărat că episcopul învață drept cuvântul adevărului prin definiție, asta e menirea lui. De aceea și putem opri pomenirea când se abate de la această datorie, pt a-l vădi și a izbăvi Biserica de răul pe care-l face. Totuși pomenirea lui până la o eventuală condamnare sinodală nu presupune acceptarea erorilor lui. El încă are funcția episcopală de a învăța drept cuvântul adevărului pt că nu i-a luat-o nimeni. Deci nu e o greșeală să ne rugăm pentru el în acest sens. E ca și cum aș pleda ca oamenii politici să urmărească interesul țării, deși ei clar au alte interese. Nu înseamnă că eu le accept scopurile lor ca fiind ale țării.

    marți, 11:19:48, 11 iunie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Oprirea pomenirii: de la luare de atitudine la oprirea comuniunii cu pliroma Bisericii?:

    @ayeaye Eu nu sunt "dvs.". Nu am zis că anatema din 1983 ar fi fost dată pt "ramurile, sectele sau denominațiunile sau chiar alte religii”, ci asupra celor ce au comuniune cu aceia. Partea a 3-a a anatemei recapitulează pe cele anterioare și le întrgește, după cum arată și cuvântul "drept aceea-therefore". Nu au fost condamnați ecumeniștii in primele părți ca să urmeze o anatemă asupra celor ce au comuniune cu ei, ci e aceeași anatemă, spusă la final. Adica e o faptă ecumenistă a avea comuniune conștientă cu ereticii în numele "unității creștine".

    marți, 11:08:34, 11 iunie 2019

  • cata

    la articolul Oprirea pomenirii: de la luare de atitudine la oprirea comuniunii cu pliroma Bisericii?:

    Mulțumesc ayeaye20 şi Ierom. Lavrentie că aţi lămurit chestiunea. Am văzut şi eu nota cu sinodul 7 şi nu pricepeam de nicio culoare.

    luni, 21:13:41, 10 iunie 2019

  • ayeaye20

    la articolul Oprirea pomenirii: de la luare de atitudine la oprirea comuniunii cu pliroma Bisericii?:

    Pidalion 1844, 2007 pdf aici: http://www.mediafire.com/file/41196ic11rdnghv/Pidalion_1844.pdf/file Canonul 2 Svântul Timotei Împartăşirea cu ereticii pag. 689 TÂLCUIRE ...de s-au împărtăşit cu arienii de a lor bunăvoie, să se canonisească, iar dacă cu socotinţa zisului episcop al lor a făcut aceasta, să-şi aibă împărtăşire cu ceilalţi episcopi, pentru că voind a păzi ascultarea către episcopul lor, nu a putut să cunoască ce era de cuviinţă a face, adică a nu se împărtăşi cu aceia...

    luni, 18:20:05, 10 iunie 2019

  • ayeaye20

    la articolul Oprirea pomenirii: de la luare de atitudine la oprirea comuniunii cu pliroma Bisericii?:

    acolo se refera la comuniunea constienta pe care si sinodul 7 Ecumenic o exprima la fel ptr iconoclasti, si de ce face diferenta asta ? ptr ca in scrisoarea 49 spune si Svantul Theodor ca preotul din iconomie ar putea fi acceptat sa binecuvanteze si sa cante... daca nu a slujit, NICI NU A AVUT CONSTIENT PARTASIE nici cu eretic, nici cu episcopul sau... (p. 60), aici echilibratii de la Botosani II au facut din: nici nu constient, au pus doar: constient si au talcuit ca acela are comuniune constienta si pe baza asta poate fi primit la iconomie!!!(ceea ce e un fals grosolan si o minciuna!!!) . Si inca ceva cum nu se poate spune ca e vorba de ecumenistii "ortodocsi" cand ei invata ecumenismul si ce e descris acolo?, si anathema a fost data la o luna dupa ce au "slujit ortodocsii" ecumenisti cu ereticii si paganii intr-o liturghie comuna filmata...dvs sustineti ca anathema e doar ptr: “ramurile, sectele sau denominațiunile sau chiar alte religii”. Nu au foat menționați anterior alți eretici, ci doar o gândire eretică." Pai acelor repet ce e ? ca doar gandirea nu apare singura gandirea apare dintr-o minte! si dvs ziceti ca doar rarumurile, sectele si denominatiunile si ca doar acestia apara ca ecumenisti nu si "ortodocsii" ecumenisti , pai ereticilor arienilor de ce nu li se spunea in condamnare "ortodocsii" arieni??? ci li se spune celor ce cugeta... celor de un cuget cu Arie???

    luni, 17:41:39, 10 iunie 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Buletine biometrice: itinerarul unui eşec:

    Uite am în plan să propun niște chestii de genul acesta, partea aiurea fiind că sunt practic un nimeni. Nici notorietatea nu ajută, trebuie credibilitate. Aceasta nu se construiește oricum, nu știu exact cum, dar voi încerca să aflu. Vom vedea. Cert e că trebuie făcute toate cu inimă bună. Iar dacă ceva nu merge suntem datori sa cugetăm cu mintea noastră, atâta cât e pentru fiecare, să vedem ce poate fi îmbunătățit.

    luni, 13:59:16, 10 iunie 2019

  • OrtodoxINFO

    la articolul Buletine biometrice: itinerarul unui eşec:

    Ideea era de a nu îndemna lumea doar la o luptă cu sistemul, ci mai degrabă la o luptă cu noi înșine, încât să ne debarasăm de sistem. Să nu căutam alternative de a rămâne în sistem. Trebuie alternative de a părăsi sistemul și a ne întări, cu toate vitregiile, pe drumul anevoios al prigoanei, care ne aduce picături de har pentru lupta cea mare, pentru cine o va prinde, dar de folos pentru toți la înfățișarea cu Hristos Judecătorul. Trebuie din timp să avem gospodării puternice, comunități foarte unite, să ajungem să facem troc de pe acum, să nu cumpărăm de la stat mai deloc. Astea nu le deprinzi peste noapte, când zici: gata, eu nu accept pecetea, dar ești înlănțuit de toate cardurile posibile, documente cu cip, și nu știi/nu ai încotro s-o apuci. Și chiar de-ai avea, e tot pentru scurt timp. Trebuie perioada de „antrenament”, de călire trupească și duhovnicească. Avem tot ce ne trebuie în materie de sfaturi, învățături etc. Trebuie doar să aplicăm. Pe asta trebuie să punem accent. În rest, toate soluțiile trebuie să vină în sprijinul acestui demers.

    luni, 13:49:33, 10 iunie 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Buletine biometrice: itinerarul unui eşec:

    De principiu sunt de acord, dar sunt și câteva lucruri pe care le văd altfel. O să revin cu un răspuns mai elaborat pentru că în acest articol am vrut doar să atrag atenția asupra modului în care am ajuns aici. Dacă ne preocupa acest subiect la nivelul la care suntem preocupați de cele mai banale chestiuni lumești, nu ajungeam aici. Din nou, insist că nu e vina doamnei Odobescu sau a părintelui Șalaru pentru că nu au luat în discuție acest subiect. Cred că este vina mea, poate și a voastră, dar nu știu dacă sunt binevenit să scriu despre asta, nu vreau să se ajungă iar la discuții cu cine pe cine atacă ș.a.m.d. Deși nu sunt o persoană publică sunt unul dintre puținii români care au apelat la multe instrumente civice și juridice posibile, cât pe ce să fac și plângere penală cuiva. Cunosc care e viabilitatea civismului în condițiile de azi, cunosc îndeaproape profețiile, nu-mi fac iluzii în privința vremurilor pe care le trăim. Trebuie să schimbăm foarte multe din lucrurile pe care le facem acum fără să însemneze că ne luăm ochii de la profeții și de la cartea Apocalipsei. Cred sincer că acesta este timpul când trebuie să prindem curaj și să ridicăm capatele noastre pentru că răscumpărarea se apropie.

    luni, 13:00:04, 10 iunie 2019

  • Ortodox INFO

    la articolul Buletine biometrice: itinerarul unui eşec:

    Până când cei implicați, sau care vor să se implice, nu conștientizează pericolul duhovnicesc reprezentat de acceptarea actelor cu cip, tot ce se poate obține sunt doar soluții lumești. Noi nu avem nevoie de alternative, căci alternative la Apocalipsă nu există, ci avem nevoie de continuitate în normalitate, ca și până acum. Alternative reprezintă inovațiile sistemului: cip, biometrie etc. Prin urmare, doar invocarea Sf. Scripturi, a prorociilor, a învățăturilor Sfinților Părinți, a Sfintelor Canoane, a cuvintelor Marilor Duhovnici este singurul argument pe care nu au cum să-l combată sau la care să ofere alternativă oamenii sistemului și ne poate aduce soluția mântuitoare, biruitoare față de sistem (în spatele căruia se află antihrist – Sf. Paisie Aghioritul). Căci nimic din aceste învățături nu este perimat, răsuflat, fundamentalist, habotnic, ultraortodoxist, mocirlos s.a.m.d. cum declară oamenii sistemului sau mai grav frații noștri dragi. Unde-s teologii Patriarhiei? Se adună pe Caraiman ca să stabilească cum să mai pună bâta pe pliromă sau cum să mai modifice Cărțile Sfinte? Iar teologii dintre noi ignoră total apelurile și cuvintele Marilor Duhovnici! Au ajuns yoghinii să citeze mai mult din Apocalipsă decât ortodocșii? E mai presus nuș ce legislație GDPR, pentru care sistemul poate da oricând „asigurări”, decât avertismentul Sf. Ioan Evanghelistul privitor la pecete? Aici trebuie văzut eșecul luptei anti-cip! Ignorarea unui strigăt profetic și fundamentat teologic al Părintelui Justin ne-a adus în impas, și fără soluții lumești, dar mai ales fără soluția mântuitoare. Aceste soluții lumești pe care le căutăm trebuie să fie strict temporare, strict urgente, strict necesare pentru a ne ajuta să ajungem la soluția mântuitoare: refuzul oricărui act cu cip și viețuirea curată și simplă, deși plină de lipsuri, așa cum au trăit și chiar s-au sfințit oamenii de mii de ani.

    luni, 12:41:33, 10 iunie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Oprirea pomenirii: de la luare de atitudine la oprirea comuniunii cu pliroma Bisericii?:

    Nu am treabă cu ciprianiții. Eu am întrerupt pomenirea străduindu-mă să izbăvesc Biserica de deraierea adusa de Sinodul din Creta. Nu mă izbăvesc pe mine, ci Biserica. Și nici asta, ci doar mă silesc, pt că nu ține de mine. Am recurs la gestul acesta când am văzut limpede că mai-marii noștri nu vor decât să păstreze ceea ce s-a făcut și să blocheze orice dezbatere cinstită și lămurire a lucrurilor. Dar întrebarea aceasta, de ce am mai oprit pomenirea, vădește un cuget schismatic. Sugerează o cădere a Bisericii în erezie și necesitatea separării. Nu, întreruperea pomenirii este doar un protest, o atenționare la adresa episcopului pentru a se lua o măsură de către un Sinod. Este o măsură de ultimă instanță. Pot fi și alte modalități de reacție.

    luni, 09:52:27, 10 iunie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Oprirea pomenirii: de la luare de atitudine la oprirea comuniunii cu pliroma Bisericii?:

    Da, așa este.

    luni, 08:43:12, 10 iunie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Oprirea pomenirii: de la luare de atitudine la oprirea comuniunii cu pliroma Bisericii?:

    Am refăcut puțin traducerea pt cursivitate. "Acelora care...; și care...; drept aceea, celor care...Anatema". Deci nu se poate spune că ereticii menționați ar fi ecumeniștii pt că despre ei se face referire până la sfârșitul canonului. Ar fi și ilogic să fie în aceeași categorie cei în comuniune cu ecumeniștii și ecumeniștii înșiși.

    luni, 08:13:17, 10 iunie 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Buletinele biometrice au fost adoptate de Consiliul U.E.:

    Am scris un nou articol despre parcursul legislativ al propunerii de regulament european pt introducerea buletinelor biometrice Cred că e important să înțelegem cum am ajuns aici deși aveam toate cărțile în mână. Voi scrie un alt articol despre ce cred că ar mai putea fi făcut, dar dacă nu înțelegem ce nu a funcționat până acum, nu ne va fi de folos să propunem remedii în orb.

    luni, 03:02:05, 10 iunie 2019

  • ayeaye20

    la articolul Oprirea pomenirii: de la luare de atitudine la oprirea comuniunii cu pliroma Bisericii?:

    confundati scrisoare 49 cu 40, cea 40 nu scrie despre adulter 49 are in debut cuvintele: "adulterii cei cu nume rau", 40 e despre iconomahie ptr ca are o subnota aiurea 2 la pag 51 posibil sinod 7 ecumenic ori acolo nu e vorba de sinod. 7 ec. ptr ca scrisoarea e datata an 816 mai degraba e vorba de sinodul iconoclast din 815 si de acel episcop ce zicea ca : "rau s-a facut sinodul si ca pierim. Fiindca ptr ce , marturisind [dreapta credinta].." Deci cum marturisea dreapta credinta daca erea posibil sinod 7 ec. si ca rau s-a facut sinod. 7 Ec.????si apoi zice ca daca s-ar fi indreptat episcopul puteau cei hirotoniti de el sa lucreze cele sfinte, dar cat timp e in erezie ca pomeneste chiar de spune ca e cu cuget ortodox cei pe care i-a hirotonit nu sunt cu adevarat liturghisitori ai lui Dumnezau...pp.51 - 52

    luni, 00:48:04, 10 iunie 2019

  • ayeaye20

    la articolul Oprirea pomenirii: de la luare de atitudine la oprirea comuniunii cu pliroma Bisericii?:

    pai si atunci de ce ati intrerupt pomenirea daca nu va afecteaza cu nimic acea anatheme ori Svantul Nicodim zice , ca chiar de nu e pusa in lucrare anathema tot la iad se duce"Invinovatiti insa sunt aici spre caterisire, ori afurisire, ori anathematisire iar acolo spre dumnezeiasca osanda " subnota la canonul 3 care l-ati tradus din englez si acolo scrie mai clar dumnezeiasca RAZBUNARE deci care parte ca vor sfarsi rau nu se intelege tot o dam dupa chestia aia ce au vorbit-o ereticii Kiprianiti in Grecia cu eretic in potenta si eretic in lucrare, pai daca nu e eretic decat in potenta de ce va primi osanda??

    luni, 00:19:04, 10 iunie 2019

  • ayeaye20

    la articolul Oprirea pomenirii: de la luare de atitudine la oprirea comuniunii cu pliroma Bisericii?:

    pai ce intelegeti dvs. prin "Aceia" ? de la inceputul anathemei nu ecumenistii invata teoria ramurilor? nu stiu sa fi fost la acel Sinod episcopul Vitalie dar am citit ce a spus si el despre aceasta anathema si ca ei si-ar fi dorit ca toti ortodocsii sa si-o insuseasca si atunci de ce cei echilibratii ca Vulcanescu si ingraditii ca Sava nu o mai accepta de ce nu o pun ca varf de lance in lupta anti-ecumenism? de ce l-a inceput au vorbit de ea si acum nici cel mai mic rand nu se scrie de ea??? ba din contra echilibratii pun sa se semneze inventiile lor de la Botosani II ??? pe timp de erezie Svantul Paisie de la Neamt a inceput sa traduca Svantii Parinti, de ce la noi se traduc toate nimicurile de pe site-uri ecumeniste si nimic din Parinti?...de ce se neaga lupta Svantului Justin Parvu impotriva documentelor cu cip de dragul unor parinti greci care nu au rugaciunea inimii cum o are pr. Rafail Berestov ? de ce sunt alesi ca sa varfuri tocmai cei care nu au traire dar au greseli grosolane in talcuirea canoanelor si au pozitii schimbatoare? , de ce se apara "ortodoxia" lui Onufrie Berezovski cel care se roaga cu paganii, musulmanii, jidani, copti, papistasi si chiar cu Schismaticuk Filaret s-a rugat! si atunci cand slujeste cu Kiril are intre participantii la slujba pe ereticii papistasi???

    luni, 00:01:05, 10 iunie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Oprirea pomenirii: de la luare de atitudine la oprirea comuniunii cu pliroma Bisericii?:

    Băbește: ecumeniștii sunt pasibili de anatema. Ea trebuie pronunțată de un Sinod. După o asemenea condamnare nominală, nu mai este îngăduită comuniunea cu ei. A fost vreun ecumenist caterisit până acum? Din câte știu eu, nu.

    duminică, 23:39:52, 9 iunie 2019

  • cata

    la articolul Oprirea pomenirii: de la luare de atitudine la oprirea comuniunii cu pliroma Bisericii?:

    Din Liturghia Sf Vasile cel Mare: "Întâi pomeneşte, Doamne, pe (episcopul locului), pe care-l dăruieşte sfintelor Tale biserici în pace, întreg, cinstit, sănătos, îndelung în zile, drept învăţând cuvântul adevărului Tău. Pomeneşte, Doamne, pe toţi episcopii ortodocşi, care drept învaţă cuvântul adevărului Tău." Din Liturghia Sf Iacob: "Adu-Ţi aminte, Doamne, şi de sfinţii noştri părinţi şi episcopi, care se află într-însa, care drept învaţă cuvântul adevărului Tău în toată lumea. Întâi pomeneşte, Doamne, Dumnezeul nostru, pe cuviosul Părintele nostru, Înalt Prea Sfinţitul nostru Arhiepiscop (…), dăruieşte-i bătrâneţe cinstită, păzeşte-l întru ani îndelungaţi, ca să păstorească poporul Tău cu toată evlavia şi sfinţenia." Din Liturghia Sf Ioan Gură de Aur: "Pomeneşte, Doamne, pe toţi episcopii ortodocşi, care drept învaţă cuvântul adevărului Tău, toată preoţimea, cea întru Hristos diaconime şi tot cinul preoţesc şi monahicesc. [...] Întâi pomeneşte, Doamne, pe Episcopul nostru ..., pe care-l dăruieşte sfintelor Tale biserici în pace, întreg, cinstit, sănătos, îndelungat în zile, drept învăţând cuvântul adevărului Tău." Ce înseamnă "drept învăţând" este explicat aici: https://basilica.ro/o-demnitate-mai-inalta-inseamna-o-responsabilitate-mai-mare/ şi face trimitere la 2 Timotei 2,15, unde textul e foarte clar: Ceea ce trebuie să se remarce este faptul că NIMENI nu presupune că episcopul e eretic şi că noi ne rugăm ca el să se îndrepte, ci din contra, se înţelege aici că preotul se roagă ca episcopul să fie "în pace, întreg, cinstit, sănătos, îndelung în zile", ca să CONTINUIE să drept înveţe cuvântul adevărului şi se spune foarte clar ce înseamnă pomenirea ierarhului locului: menţinerea preoţilor în dreapta credinţă (prin episcop). Ideea e întărită şi de a doua frază, în care se spune că episcopii ortodocşi sunt cei care învaţă cuvântul adevărului, fiindcă aceasta e starea de normalitate în Biserică. Când episcopul e eretic, aceasta a e o stare ANORMALĂ, care NU se tratează în cadrul Sf Liturghii DECÂT prin întreruperea pomenirii conform Canonului 15 I-II. Cine scoate textele din context, poate ajunge să creadă că noi ne rugăm în cadrul Sf Liturghii pentru îndreptarea episcopului eretic, ceea ce e complet eronat. NU acesta e scopul Sf Liturghii şi NU acesta e scopul pomenirii. Regret, dar un mirean prost ca mine poate să vadă DOAR astfel lucrurile. Las la latitudinea înalţilor teologi despicarea firului în patru pentru justificarea propriei neputințe de a întrerupe pomenirea. Fiecare după conştiinţa lui. Doamne ajută !

    duminică, 23:33:44, 9 iunie 2019

  • ayeaye20

    la articolul Oprirea pomenirii: de la luare de atitudine la oprirea comuniunii cu pliroma Bisericii?:

    adica la final se zice : sau celor ce susțin, răspândesc, sau apără noua lor erezie a ecumenismului sub pretextul dragostei frățești sau al presupusei uniri a Creştinilor despărţiţi, A N A T H E M A” pai sa inteleg ca poti tine comuniune cu cei anatematizati care apara ecumenismul?

    duminică, 23:31:40, 9 iunie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Oprirea pomenirii: de la luare de atitudine la oprirea comuniunii cu pliroma Bisericii?:

    Am tradus anterior fix acel text. Este o singură anatema împărțită în 3 părți, adică scoate în evidență 3 aspecte ale ecumenismului. Iar anatema trebuie pronunțată nominal de către un Sinod.

    duminică, 23:31:08, 9 iunie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Oprirea pomenirii: de la luare de atitudine la oprirea comuniunii cu pliroma Bisericii?:

    Este evident că Scrisoarea este despre situația adulterină pt că face referire la ea în debut. Separația adulterină și iconoclasmul nu s-au suprapus istoric, ceea ce înseamnă că se referea doar la problema adulterină. Și nu zice că le acceptă dacă oprește pomenirea. Iar la pag. 155 face afirmația că cel ce era „în părtășie cu erezia, el nu a ajuns să se împărtăşească cu Trupul şi Sângele Domnului (căci ereticească e pâinea aceea, și nu trup al lui Hristos)”. Este clar că nega Tainele?

    duminică, 23:23:17, 9 iunie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Oprirea pomenirii: de la luare de atitudine la oprirea comuniunii cu pliroma Bisericii?:

    Textul anatemei: "Acelora care atacă Biserica lui Hristos prin faptul că învață că Biserica lui Hristos este împărțită în așa-zise "ramuri", care diferă în doctrină și prin modul de viață sau că Biserica nu există vizibil, ci se va forma în viitor, când toate "ramurile" sau sectele sau denominațiunile, ba chiar și religiile se vor uni într-un trup; și care nu disting preoția și Tainele Bisericii de cele ale ereticilor, ci spun că botezul și euharistia ereticilor sunt lucrătoare spre mântuire; drept aceea, celor care au comuniune conștientă cu ereticii menționați anterior sau care susțin, împrăștie sau apără noua lor erezie a ecumenismului sub pretextul iubirii frățești sau a presupusei unificări a creștinilor separați, Anatema! Este limpede că se referă la comuniunea cu ereticii menționați, adică "ramurile, sectele sau denominațiunile sau chiar alte religii". Nu au foat menționați anterior alți eretici, ci doar o gândire eretică. Așadar sunt anatematizați cei care au comuniune conștientă cu catolicii și protestanții sau doar au concepții ecumeniste. Pentru o mai bună înțelegere este utilă opinia episcopului Vitalie, participant la acel Sinod.

    duminică, 23:14:21, 9 iunie 2019

  • ayeaye20

    la articolul Oprirea pomenirii: de la luare de atitudine la oprirea comuniunii cu pliroma Bisericii?:

    daca atitudinea Svantului Theodor nu a fost aprobata de ce nu se zice nimic in vietile Svantilor aceia Patriarhi ce au facut iconomia, de ce nu se zice nimic de iconomia lor mantuitoare? din ce am citit acea iconomie nu a fost tinuta vesnic pana la urma acei Patriarhi au facut cum a zis Svantul Theodor...

    duminică, 23:07:16, 9 iunie 2019

  • ayeaye20

    la articolul Oprirea pomenirii: de la luare de atitudine la oprirea comuniunii cu pliroma Bisericii?:

    nu le accepta decat daca acel episcop opreste pomenirea, scrisoare este despre iconoclasm

    duminică, 23:02:28, 9 iunie 2019

  • ayeaye20

    la articolul Oprirea pomenirii: de la luare de atitudine la oprirea comuniunii cu pliroma Bisericii?:

    adica documentul acesta scrisoare este un fals? e poza acolo dupa original https://lumea-ortodoxa.ro/document-scrisoarea-sfantului-filaret-de-new-york-cu-textul-anatemei-impotriva-ecumenismului/

    duminică, 22:56:44, 9 iunie 2019

  • ayeaye20

    la articolul Oprirea pomenirii: de la luare de atitudine la oprirea comuniunii cu pliroma Bisericii?:

    nu a tradus majoritatea 14 Epistole "noi" au aparut traduse de Ica Jr. dar si el a scapat epistola 17 cu icoana Svântului=Sfantului Dimitrie , din care apar doar partial fragmente traduse de anonimi in română...ca sa intelegem gandirea Savantului Theodor tre' o traducere integrala , un exemplu de traducere total aiurea e asta cu impartasania intinata "" SCRISOAREA 553 – Către soţia unui spătar al cărui nume e Mahara Traducerea pr. Marcel Hancheș: ”Şi mi-ai spus că te-ai temut să-i spui preotului tău să nu-l pomenească pe ereziarh la liturghie. Ce să-ţi spun acum despre acest lucru nu văd, decât că întinare are împărtăşania din singurul fapt că îl pomeneşte [pe ereziarh], chiar dacă ortodox ar fi cel ce face Sfânta Liturghie.” Traducere de Academia teologică St Petersburg 1867: În limba rusă: ”Ты говоришь мне, что боишься сказать своему пресвитеру, чтобы он не поминал ересеначальника. Что сказать тебе на это? Я не оправдываю его: если общение через одно поминовение производит нечистоту, то поминающий ересеначальника не может быть православным.” În limba română: ”Tu îmi zici că te temi să-i spui preotului tău ca să nu-l pomenească pe ereziarh. Ce pot să-ți răspund la asta? Eu nu îl îndreptățesc: dacă comuniunea prin simpla pomenire produce necurăție, atunci cel care pomenește pe ereziarh nu poate fi ortodox.” " ori comuniunea sau impartasirea nu impartasania aici are intelesul nu de impartasanie ci de impreuna rugaciune prin pomenirea numelui

    duminică, 22:49:38, 9 iunie 2019

  • ayeaye20

    la articolul Oprirea pomenirii: de la luare de atitudine la oprirea comuniunii cu pliroma Bisericii?:

    pai si primii care is in anathema nu is ecumenistii cei cu teoria ramurilor?

    duminică, 22:32:39, 9 iunie 2019

  • Cata

    la articolul Oprirea pomenirii: de la luare de atitudine la oprirea comuniunii cu pliroma Bisericii?:

    Prin Liturghie curata nu m-am referit la alta tara, ci la preotii nepomenitori.

    duminică, 21:29:11, 9 iunie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Oprirea pomenirii: de la luare de atitudine la oprirea comuniunii cu pliroma Bisericii?:

    Nu am acum la îndemână textul, dar îmi amintesc că în Epistola 40 neagă validitatea hirotoniilor făcute de un episcop ce pomenea pe altul adulterin. Zice că preoții hirotoniți să nu slujească pt că nu sunt preoți.

    duminică, 13:46:03, 9 iunie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Oprirea pomenirii: de la luare de atitudine la oprirea comuniunii cu pliroma Bisericii?:

    Nu știu cine contestă Sinodul din 1983, dar nu cred că este vreunul. În orice caz, hotărârea de atunci nu condamna oe cei aflați în comuniune cu ecumeniștii, ci cu ereticii menționați anterior, adică protestanții și catolicii. Cum am mai spus în alt comentariu, e nevoie de dispoziție bună duhovnicească, fără să ne aruncăm la concluzii sau afirmații fără temei. Cercetăm dogmele cu echilibru și sinceritate, nu cu înfierbântarea sângelui.

    duminică, 13:42:39, 9 iunie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Oprirea pomenirii: de la luare de atitudine la oprirea comuniunii cu pliroma Bisericii?:

    Nu îmi permit să judec traducerea Pr. Marcel, care e bun traducător. Doar la un pasaj controversat m-am uitat și era f corect tradus. Un pasaj pe care îl invoca pr. Claudiu Buză, tradus diferit în alte variante. Aceasta mi-a dat încredere totală. Nu m-am uitat bine peste Epistolele Sf. Teodor, dar cred că Pr. Marcel a tradus majoritatea celor privitoare la disputa adulterină și iconoclastă. Cât privește atitudinea Sf. Teodor, ea nu a fost aprobată de Biserică și există Sfinți canonizați care au fost în dezacord cu el, printre care și doi Patriarhi, Nichifor și Tarasie.

    duminică, 13:36:09, 9 iunie 2019

  • ayeaye20

    la articolul Oprirea pomenirii: de la luare de atitudine la oprirea comuniunii cu pliroma Bisericii?:

    si inca ceva daca sunt asa ortodocsi cei de la Botosani II sau cei cu Staicu de ce prima data acceptau anathema din 1983 a ROCOR si acu nici unii nici altii nu o mai accepta?? de ce o musamalizeaza? ptr ca nu le convins ce scrie acolo: cei ce au CONSTIENT comuniune cu ecumenistii… Anathema! exact ce zice si Sinodul 7 Ecumenic

    duminică, 12:07:39, 9 iunie 2019

  • ayeaye20

    la articolul Oprirea pomenirii: de la luare de atitudine la oprirea comuniunii cu pliroma Bisericii?:

    mai bine ati face un pustiu de bine ca toti stiti greaca veche si ati traduce epistolele Svântului Theodor Studitul ca traducerea facuta de Hanches e praf , aici e taiat din Migne pdf cu epistolele in greaca veche pe care si pomenitori,nepomenitori, ecumenisti sau ortodocsi refuza sa le traduca http://www.mediafire.com/file/tchjkzqgcg8lxuw/patrologicursus+p.1-389+epist.pdf

    duminică, 12:02:10, 9 iunie 2019

  • ayeaye20

    la articolul Oprirea pomenirii: de la luare de atitudine la oprirea comuniunii cu pliroma Bisericii?:

    Mihai Aldea a tradat ortodoxia de foarte mult timp ptr ca accepta artele martiale orientale=vrajitorie ba si indeamna lumea la curs de jiu-jitu brazilian ca in mintea lui nu are legatura cu orientalele dracesti

    duminică, 11:49:49, 9 iunie 2019

  • ayeaye20

    la articolul Oprirea pomenirii: de la luare de atitudine la oprirea comuniunii cu pliroma Bisericii?:

    unde se afirma asta mai exact in ce epistola?: „Măcar Sf. Teodor Studitul afirma limpede că Tainele celui cu cuget eretic, deși necondamnat, nu au har. „

    duminică, 11:44:59, 9 iunie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Melodia săptămânii: Alexandra Ungureanu feat. Skizzo Skillz – Mămucă:

    Nu consider că e demonică muzica în sine, totuși e greu să tragi foloase reale din muzica actuală. Pentru mine personal, e comparabilă cu teatrul de pe vrema Sf. Ioan Gură de Aur. Se impune o atitudine echilibrată, de distanțare, dar nici automat demonizarea ei. Pentru mine oricum nu mai prezintă o preocupare.

    sâmbătă, 17:15:18, 8 iunie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Oprirea pomenirii: de la luare de atitudine la oprirea comuniunii cu pliroma Bisericii?:

    Și eu aș face ordine în Biserică și aș da anatemei ereziile, inclusiv ecumenismul. Însă doar un Sinod poate despărți apele. Canoanele stabilesc pedepse diferite pentru rugăciunea în comun și slujirea în comun. Primii trebuie afurisiți, iar în al doilea caz s-ar impune caterisirea. Conform canonului 15, putem sancționa doar ereziile vădite, în care persistă ierarhii. Cine este cleric ortodox și o scaldă nu poate fi sancționat de oamenii de rând prin întreruperea comuniunii; doar o instanță abilitată poate face asta. E treaba lui, a conștiinței lui în fața lui Dumnezeu și a Judecății Lui. Așadar există Biserici Locale și alți membri individuali care păstrează credința nealterată. Ecumenismul din Creta nu a fost impus la nivel pan-ortodox, nu a intrat în dogmele Bisericii noastre. Încă. De aceea trebuie să reacționăm ca să preîntâmpinăm asta. Dacă ar intra în învățătura ei oficială, nu știu ce ar fi, dar ar fi mult mai rău. În mod normal Hristos a făgăduit să ne păzească de așa ceva până la sfârșitul veacului.

    vineri, 16:50:57, 7 iunie 2019

  • Dragos

    la articolul Oprirea pomenirii: de la luare de atitudine la oprirea comuniunii cu pliroma Bisericii?:

    comentariu la: "În primul rând, greșeala din Creta nu aruncă toată Biserica Ortodoxă în erezie. Adică nu a declarat o unire cu catolicii sau cu protestanții, ca să fie obligatorie o luare de poziție. Și nici nu au fost receptate deciziile în toate Bisericile Locale." Cei care au semnat in Creta s-au angajat din pacate pentru a face toate demersurile necesare pentru a ajunge la o unire si 'consens teologic' cu ereticii, purtand dialoguri; este o miscare. Ei nu schimba nimic zic ei, dar accepta ca adevar minciunile ereticilor, si se intalnesc, slujesc, se roaga impreuna calcand canoanele. Oricine calca canoanele face un lucru foarte grav. E o viclenie aceasta miscare, este inselatoare si calca adevarul de credinta in picioare. Cei care calca astfel canoanele trebuiau caterisiti/afurisiti, dupa caz (parerea mea). Nu poti sa declari ca adevar minciunile ecumenismului si sa te rogi cu ereticii, ca dupa aia sa spui adevaruri de credinta ortodoxe ca sa dovedesti ca esti ortodox. Acest lucru este impotriva logicii, iar acestia fac lucruri lipsite de logica, mintea lor este confuza. Sunt anatematizati toti care nu pot exprima clar credinta lor, iar acestia cad in aceasta categorie. Sunt multi care tac si nu zic nimic. 😐 Unii sunt eretici si se ascund ca sa nu-si dea adevaratele ganduri pe fata iar altii tac din diverse motive, sa zicem slabiciune. Dar pana cand vom tolera o astfel de stare a lucrurilor??? Aceasta este de la diavol!!! Eu l-as pune pe fiecare sa dea anatemei ecumenismul si daca nu da anatemei ecumenismul sa fie caterisit! Dar cine sa faca asta???

    vineri, 15:14:01, 7 iunie 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Buletinele biometrice au fost adoptate de Consiliul U.E.:

    Declarația Republicii Cehe Dosar interinstituțional: 2018/0104(COD) Bruxelles, 22 mai 2019 Republica Cehă apreciază evoluțiile înregistrate în ceea ce privește îmbunătățirea nivelului de securitate a cărților de identitate eliberate cetățenilor Uniunii și a documentelor de ședere eliberate membrilor de familie ai acestora. Cu toate acestea, nu putem fi de acord cu introducerea obligatorie a datelor biometrice în cărțile de identitate și, prin urmare, nu putem sprijini propunerea de regulament în forma sa actuală. Republica Cehă ar putea adopta o poziție contrară doar în cazul în care datele biometrice (și, în mod specific, amprentele digitale) ar fi incluse în cărțile de identitate pe bază exclusiv voluntară. Din perspectiva protecției datelor, stocarea obligatorie a datelor biometrice pe cărțile de identitate reprezintă un aspect foarte sensibil pentru Republica Cehă, deoarece majoritatea populației este obligată să dețină o carte de identitate. Întrucât numai jumătate dintre statele membre impun cetățenilor lor să dețină o carte de identitate, Republica Cehă consideră că propunerea de regulament este disproporționată.

    vineri, 11:17:11, 7 iunie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Oprirea pomenirii: de la luare de atitudine la oprirea comuniunii cu pliroma Bisericii?:

    Ca o completare care să întărească cele spuse, traducerea precisă ar fi: „...cinstit, sănătos, îndelungat în zile ȘI drept învățând cuvântul adevarului Tau”. Ați formulat foarte bine comentariul, făcând trimitere la dispoziția interioară de a gândi lucid, asupra căreia ar trebui insistat. Aceste lucruri au tot fost spuse chiar și de Pr. Teodor Zisis, ca și multe alte aspecte punctuale, dar nu au determinat o reevaluare a lor corectă, din păcate. Se pare că argumentele sunt mai degrabă dintr-o altă zonă, a deciziilor interioare, de ordin duhovnicesc, nu rațional. De aceea cred că e bine de insistat pe ambele laturi, atât pe formă și logică, cât și pe dispoziția interioară, de cumpătare și echilibru duhovnicesc. Trebuie să mărturisim împotriva ecumenismului și a Sinodului din Creta cu o mărturie bună, argumentată, clară, mai ales că avem toate argumentele de partea noastră. O atitudine înfierbântată și lipsită de logică nu ar face decât să ne discrediteze. Sunt bine primite toate reacțiile de împotrivire, poate stârnesc un semn de întrebare în mințile care trebuie. Doar că ar fi cel mai bine să fie așezate și echilibrate.

    vineri, 09:45:48, 7 iunie 2019

  • Ioan

    la articolul Oprirea pomenirii: de la luare de atitudine la oprirea comuniunii cu pliroma Bisericii?:

    “...pe care-l daruieste sfintelor Tale biserici în pace, întreg, cinstit, sanatos, îndelungat în zile, drept învatând cuvântul adevarului Tau. ” diferă totusi de ce ați scris: “...CARE DREPT ÎNVAŢĂ CUVÂNTUL ADEVĂRULUI” Eu știu că prima expresie este în uz, deci cea corectă, nu cea de-a doua pe care ați scris-o dvs. Sau greșesc eu? Prima exprimă o dorință, rugăminte adresată Domnului. A doua este deja o “constatare”, o afirmație. Ceea ce este altceva. Este diferență între ele! Sesizați diferența?

    joi, 23:54:59, 6 iunie 2019

  • Mitzi

    la articolul Oprirea pomenirii: de la luare de atitudine la oprirea comuniunii cu pliroma Bisericii?:

    Iertaţi-mă, nu am ajuns la nivelul duhovnicesc necesar să nu mă mai smintesc, tare mi-aş dori asta, dar se pare că mai am de aşteptat. Şi eu am trecut prin faza „altă ţară”, am şi călătorit de mai multe ori, dar nu s-a „legat” nimic nici acolo, nu s-a deschis nicio uşă şi m-am oprit, am considerat că nu e de la Dumnezeu să continui.

    joi, 23:31:33, 6 iunie 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Oprirea pomenirii: de la luare de atitudine la oprirea comuniunii cu pliroma Bisericii?:

    Partea asta cu Liturghia curată e mare ispită. Vorbesc pe pielea mea și pe ce știu eu. Și eu am cerut părintelui Staicu nr de telefon al părintelui Serghie din Basarabia. La acel moment nu vedeam nicio problemă să schimb țara și biserica țării, tot în ideea de a participa la Sfânta Liturghie "curată". Cred acum că, în cazul meu, a fost sminteală în primul rând, apoi hulă și apoi neștiință. Dar înțeleg exact ce spuneți, ce simțiți. Ar trebui să scriu ceva despre păcatul acesta a te face prilej de sminteală celor mici, din perspectiva celui mic, pentru că nu cred să fie ceva mai rău, păcat mai greu pe lumea asta. Cel mic, sărac cu duhul, nu mai are putere să iasă din sminteala în care a fost adus, nu e ca la patimi să te mustre conștiința, să te lupți, dimpotrivă, în fine. Dumnezeu să aibă milă de noi toți! Doamne, ajută!

    joi, 22:18:17, 6 iunie 2019

  • cata

    la articolul Oprirea pomenirii: de la luare de atitudine la oprirea comuniunii cu pliroma Bisericii?:

    Hristos s-a înălţat ! Abia acum am văzut acest articol şi trebuie să spun că eu nu m-am smintit deloc. Am aceeaşi atitudine de la început: pomenirea TREBUIE întreruptă. Eu nu ştiu cum pot pomenitorii să spună la Liturghie „Pomeneşte, Doamne, pe episcopul Eretic CARE DREPT ÎNVAŢĂ CUVÂNTUL ADEVĂRULUI”. Dacă spui asta despre episcopii noștri, e ca şi cum ai spune că Hristos minte, Doamne iartă-mă, fiindcă nu poţi amesteca adevărul cu minciuna. Ca atare, variantele pe care le agreează pr Eftimie mi se par ca alegerile oferite electoratului când trebuie să decidă care-i partidul cu mai puţine hoţii. Să mă iertaţi c-o spun pe şleau, dar cine nu opreşte pomenirea, indiferent ce scuze găseşte (că nu-i canonic, că nu-i momentul, că nu vrem să facem schismă…), greşeşte, fiindcă nu face decât să afirme, la fiecare Liturghie, că episcopul eretic mărturiseşte adevărul. Nu ştiu cum pot alţii să vadă altfel lucrurile, eu doar așa le pot vedea, indiferent de ce spun „marii” teologi. În ce priveşte „comuniunea”, nici măcar în ziua de azi nu am reuşit să înţeleg la ce se referă, dar nici nu mă prea interesează subiectul. Şi ca să nu uit, da, pomenitorii au încă har. Un har de care eu n-am nevoie, atâta timp cât mai există un bob de credinţă în lume, chiar de-ar fi să merg săptămânal şi 500 km până la o Liturghie curată. Doamne ajută !

    joi, 21:26:00, 6 iunie 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Buletinele biometrice au fost adoptate de Consiliul U.E.:

    Trebuie specificat că în acest moment Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene este asigurată de România, şedinţa de astăzi fiind prezidată de ministrul român al justiţiei sau de delegatul acestuia.

    joi, 20:01:14, 6 iunie 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Vizita Papei Francisc – observații preliminare:

    Cred că despre vizita papei se vorbeşte de vreo 3 ani. Îmi amintesc că am citit despre asta imediat după sinodul din Creta şi, luate împreună, am trăit marea spaimă că voi revedea o scenă în piaţa publică, ca în 1999, dar de data asta cu papa care se va împărtăşi cu părintele nostru patriarh din acelaşi potir. Ştiu că nu am fost singurul cu o astfel de temere, chiar se vehicula la acel moment drept prag de nepomenire, eventualul moment când ar exista împărtăşire cu eretici. Să nu fie! Am dus spaima aceasta o vreme lungă, inclusiv recent când am citit despre posibilitatea unor rugăciuni împreună, în Catedrala naţională, unde papa urma să fie primit cu bătăi de clopot asemenea unui arhiereu ortodox. Pornind de la aceasta, îmi imaginam că va urma un fel de teatru, în care pasămite nu ne rugăm împreună cu catolicii, dar căldura emoţională a întregului eveniment ar fi pledat de la sine pentru ecumenism. Îmi imaginam zâmbete largi, pupături, ţinut de mână ş.a.m.d. care ar fi făcut cu totul inutile delimitările de principiu, ca să închidă gura fanaticilor (ca mine). Însă ceea ce am văzut a fost mult peste scenariul ideal imaginat de mine raportat la împrejurările concrete. A existat o distanţare atât de categorică din punct de vedere simbolic, o atenţie atât de mare la detalii şi la o conduită totuşi deferentă, dar extrem de distantă raportat la aşteptări, încât am simţit un mare, mare pietroi că mi se ridică de pe inimă. De la primire, imagini, ton, concizie, aşezarea scenografică, protocol de primire şi de însoţire, totul a subliniat distanţa, nu apropierea faţă de papă. La Iaşi nu a avut loc decât o prelungire a aceluiaşi protocol şi, după ce l-am văzut pe Înaltul Teofan jucând hora cu evreii în sinagogă, cred că eram îndreptăţiţi să avem foarte mari emoţii! Cred că am păţit ca în bancul cu evreul căruia îi spune rabinul să-şi bage toate animalele în casă; sunt bucuros că am scăpat numai cu mizeria ecumenistă anterioară şi că nu mai am motiv de supărare şi după vizita papei de acum, lucru la care nu aş fi îndrăznit să sper! Drept este că suntem foarte departe de conduita pe care ne-o dictează canoanele, suntem foarte departe şi de bulgari şi de georgieni, care şi ei au făcut pogorăminte în acest sens. Pe de altă parte, replierea este mult mai mare în cazul nostru, decât în cazul bulgarilor şi georgienilor. Noi plecăm de mult, mult mai jos decât ei. Cred că le-a fost mai uşor lor decât nouă să procedeze astfel cum au procedat. Pe de altă parte, este foarte periculoasă ispita aceasta a auto-amăgirii că ar exista o repliere pe poziţii (mai) ortodoxe, că ar exista un demers de reîntoarcere la acrivie canonică şi că vizita papei este doar o poză de moment pe traseul de reîntoarcere. Privită izolat, atitudinea ierarhilor noştri vizavi de această provocare politică, în circumstanţele concrete, este mai mult decât lăudabilă. Alţi comentatori ortodocşi însă o consideră o tactică, o strategie care urmăreşte nu atât să nu dea apă la moară nepomenitorilor cât mai ales să nu lase un număr mare de preoţi pomenitori să se radicalizeze. Argumente în acest sens sunt manifestările celor din eşaloanele 2 şi 3 care practic s-au manifestat pro-ecumenism aşa cum încă nu a apucat să vadă ţara aceasta niciodată. Public şi cu extrem de mult entuziasm, de te şi întrebi dacă aceste persoane sunt de credinţă ortodoxă au ba! Foarte mult va conta dacă vor exista iniţiative ale ierarhilor noştri care să spele din ruşinea acestor zile, care să se opună pragmatic inerţiei ecumeniste a momentului care a trecut, pentru că efectele reziduale ale vizitei papei vor dăinui multă vreme, în ciuda opiniei aparent îndreptăţite a lui Claudiu Tîrziu, de pildă, care consideră că totul va reveni la normal foarte repede. Cred în orice caz că ecumenismul a ieşit mult mai câştigat în urma acestui eveiment decât este ortodoxia câştigată prin atitudinea ierarhilor noştri, întrucât singura parte bună a lucrurilor, pentru noi, este că nu s-a produs răul cel mare, ci doar răul cel mic, care a fost totuşi mai mic decât sperau chiar şi cei mai optimişti dintre noi. Însă dacă judecăm în raport de reperul canonic, răul mic rămâne unul foarte mare! În continuare consider că răul cel mare poate lua o altă formă, aceea de validare a unui mod românesc de "participare la dialogul ecumenic", un fel de branding al diplomaţiei eclesiastice, prezentată ca având un specific românesc: nici "fanatici" ca bulgarii dar nici ecumenişti ca cei din Fanar, un fel de soluţie românească de mijloc, şi cu varza şi cu capra, ecumenismul lucid despre care se vorbea odinioară, care tot erezie este. Or, din câte se vede, specificul acesta românesc cu care tot mai mulţi din intelectualii români apropiaţi de biserică se laudă este unul paralel cu canoanele ortodoxiei, dacă nu chiar divergent. Îmi este teamă că, de fapt, nu vorbim de reveniri la ortodoxie ci de o adâncire a unui parcurs divergent, nu foarte departe, dar totuşi nu în duhul ortodoxiei, ci pe lângă. Or, noi revenire la ortodoxie am vrea, nu branding religios şi politică diplomatică bisericească, lucruri aflate pe un teren foarte mlăştinos.

    luni, 16:39:34, 3 iunie 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Dostoievski şi catolicismul:

    Într-un mod fericit s-au așezat lucrurile astfel încât majoritatea discuțiilor tangente subiectlui acestui articol au avut loc pe pagina de facebook. Și pentru că noi considerăm că acestea ar putea fi totuși folositoare într-o mică măsură, vă îndemnăm să la parcurgeți aici: https://www.facebook.com/328995307789907/posts/334361727253265/ De asemenea și aici: https://www.facebook.com/328995307789907/posts/336661700356601/ Nu intenționăm să fim activi pe pagina de facebook, astfel încât preferăm să răspundem aici.

    sâmbătă, 19:11:16, 1 iunie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Intelectualitatea mijlocie şi “înţelegerea de la sine”:

    Îmi pare foarte interesantă fraza asta: „...Biserica noastră reușind să construiască un alt tip de civilizație în mediul rural românesc, dar pe care modernizarea forțată a României, după alt model decît cel propriu, l-a desfigurat pînâ la figurația de astăzi” din articolul Studiu istoric: Legătura dintre comunism și catolicism, dintre inchiziție și fenomenul Pitești. Totalitarismul modern își are originea în Biserica Romano Catolică. Mai ales dacă e pusă în tot contextul articolului. Occidentul s-a format pe calapodul impunerii unor norme autoritariste și a dus la o civilizație disciplinată, ceea ce nu e rău. Dar la noi, în Răsărit, modelul a fost diferit: era implicată și conștiința, responsabilitatea, umanitatea, nu umanismul. Este mult mai aproape de Evanghelie. Din nefericire, e mai la modă și mai la îndemână modelul ordinii exterioare decât cel bazat pe inimă, conștiință și sensibilitate, adică trezvitor.

    joi, 22:34:07, 30 mai 2019

  • Mitzi

    la articolul Intelectualitatea mijlocie şi “înţelegerea de la sine”:

    Cât de adevărat vorbeşte Părintele Aldea! Confirm cu toată fiinţa mea: veşnicia s-a născut la sat!

    joi, 21:24:33, 30 mai 2019

  • Mitzi

    la articolul Oprirea pomenirii: de la luare de atitudine la oprirea comuniunii cu pliroma Bisericii?:

    Eu m-am smintit. Rău. Un an de zile am adunat sminteli după sminteli în încercarea de a-mi găsi locul potrivit între nepomenitori. Astfel, resimt ca adevărat ceea ce scrie Parintele Eftimie, mă regăsesc în rândurile Sfinţiei Sale.

    joi, 13:58:07, 30 mai 2019

  • Mitzi

    la articolul Ortodoxia inimii asaltată de duhul vremii:

    Mulţumim pentru mărturie!

    joi, 12:08:57, 30 mai 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Dostoievski şi catolicismul:

    Vă invit să considerați ce înseamnă iubirea creștinească. Eu consider că e aceea care are în vedere viața de dincolo, nu cea de aici. De aceea a și spus Hristos că nu a venit să aducă pace pe pământ, ci acea pace cum nu o poate da lumea. Chiar și Apostolul Petru avertizează: „Iubiților, nu vă miraţi de focul aprins între voi spre ispitire, ca şi cum vi s-ar întâmpla ceva străin” (1 Pt. 4,12). Da, Occidentul este mai politicos. Totuși e greu să deosebești între manierisme și dragoste. Plus că e și mai greu să discerni cât vine din convingeri creștine și cât din civilizație. Peste toate, trebuie să recunoaștem că și noi, ortodocșii, nu suntem lumina lumii.

    miercuri, 19:19:51, 29 mai 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Dostoievski şi catolicismul:

    Țările catolice pot fi caracterizate de un grad mai mare de solidaritate între cetățeni, aceștia pot fi mai prompți la ajutarea aproapelui, au probabil inițiative cu caracter social de protejare a familiilor, comunităților, își protejează și promovează cultura etc, toate acestea pot fi dovezi de iubire pe care și noi le respectăm. Asta nu face însă mai puțin adevărat faptul că iubirea creștinească se referă cu prioritate la iubirea de Hristos. Nu ar trebui să avem complexe în această privință. Vă mulțumesc pentru comentariu!

    miercuri, 13:45:37, 29 mai 2019

  • Ion Barna

    la articolul Dostoievski şi catolicismul:

    Ca ortodox, nu pot decât să respect faptul că țările catolice sunt înaintea noastră la toate capitolele, inclusiv la capitolul iubire creștinească.

    miercuri, 13:28:20, 29 mai 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Ecumenismul – denunțat de un Episcop grec ca mișcare mondialistă, inspirat de duhuri necurate:

    Da, părintele mitropolit are un mesaj care este adecvat credincioșilor săi, culturii lor, temperamentului acestora. Nu știu cât de bine s-ar încadra un astfel de mesaj la noi, poate doar pentru o categorie puţin numeroasă de credincioşi. Dar sunt mai multe lucruri care atrag atenţia, dincolo de stilul de redactare care mie, personal, nu îmi place: 1. Mai întâi că acesta este un articol de polemică politică. La noi în ţară este de neimaginat ca un mitropolit sau chiar episcop să se adreseze aşa prim-ministrului, ministrului educaţiei, să îi certe şi să îi condamne pentru măsurile politice luate, oricâte motive ar avea. Din păcate, motive ar fi gârlă. 2. Este iarăşi greu de imaginat un mitropolit care să mustre pe părintele patriarh pentru abateri canonice. 3. Este greu de găsit preot, darămite ierarh care să facă vorbire despre ecumenism, altfel decât acela lucid, care este de asemenea demonic. 4. Este rar de văzut cleric care să condamne public împreuna slujire a ortodocşilor cu reprezentanţi ai altor culte. 5. Este un ierarh care nu se fereşte să facă referire la minuni şi descoperiri duhovniceşti, chiar dacă o face indirect, prin mărturia profesorului Tselenghidis. La noi se ignoră în mod repetat minuni mari de tot. În fine, ar mai fi şi altele. Cert este că nu avem deocamdată mitropoliţi care să folosească un limbaj atât de apropiat de instrucţia şi cultura omului mediu despre probleme care afectează Biserica la cel mai înalt nivel. Probabil că încă nu merităm astfel de ierarhi. Pe mine nu m-ar deranja nici dacă s-ar alege o altfel de atitudine, apropiată de formarea intelectuală a ierarhilor noştri, dacă se consideră că aceasta nu este potrivită, doar de s-ar vorbi şi despre astfel de lucruri: globalizare, ecumenism, newage. Aceste teme au rămas marginale, sunt dezbătute impropriu şi au fost duse în derizoriu. Vor trebui recuperate. Nu ştiu în ce măsură părintele mitropolit Ambrozie este reprezentativ pentru ierarhii greci şi nu ştiu cum este privit acesta de credincioşii din Grecia, de preoţii săi. Sper să nu fie doar o atitudine izolată, pentru că, teoretic, ceva de genul acesta ne-ar trebui şi nouă. Mă rog, mai apropiat de inima mea este PS Longhin Jar, dar nu slujeşte într-o ţară europenizată precum Grecia, care din punct de vedere politic este în avangarda socialismului mondial.

    marți, 18:10:19, 28 mai 2019

  • Agache Vlad-Mihai

    la articolul Dostoievski şi catolicismul:

    Textul articolului reproduce parțial cursul Dostoievski şi creştinismul rus, susţinut de Nichifor Crainic la Facultatea de Teologie din Bucureşti, în cadrul disciplinei Istoria Literaturii Bisericeşti şi Religioase Moderne. Predate mai întâi la Facultatea de Teologie din Chişinău, începând cu anul 1926 şi având durata de doi ani, prelegerile au fost reluate la Bucureşti, în anul universitar 1932-1933, pentru studenţii anilor III şi IV. Observăm însă că la aproape 100 de ani distanță, constatările cărturarului nostru sunt de surprinzătoare actualitate. În ciuda limitelor impuse de formatul prelegerii universitare, de modalitatea orală de expunere a tezelor sale, cărturarul nostru exprimă o viziune românească asupra catolocismului, diferită de cea rusă prin critica pe care o face înverșunării cu care (altfel genialul) Dostoievski, se raliază trăsăturilor poporului său și disprețului pentru catolicism pe care acesta îl are, preluând o tradiție greacă-bizantină de multe ori întemeiată pe chestiuni politice. În același timp însă, nu ezită să precizeze cu multă fermitate și claritate, în cuvinte obișnuite, distanța imensă care ne desparte de catolici, astfel cum rezultă și din alte două prelegeri ale sale, despre starețul Zosima și doctrina starețului Zosima, care sunt de asemenea publicate pe theodosie.ro Există motive foarte îndreptățite pentru care papa să nu fie iubit de români, mai ales de către cei din Transilvania care au dat martiri împotrivindu-se cu preț de sânge catolicismului și uniației. Însă cred că modul românesc de raportare la trecutul suferințelor noastre se aplică și cu privire la catolici, față de care nu am păstrat resentimentele specifice grecilor sau slavilor. Dimpotrivă, se pare că unii au căzut astăzi din credința ortodoxă, în brațele ereziei ecumeniste, tocmai din prea multă îngăduință față de catolicism. Și, în această privință, îmi pare nimerit și folositor să fie reluate prelegerile cărturarului nostru care, deși îngăduitor față de catolici, este atent să facă foarte bine înțelese seminariștilor săi motivele pentru care catolicismul este o atât de mare capcană spirituală. Se poate intui cu ușurință probabil unul dintre puținele cazuri în care expresia "formei fără fond" poate fi opusă de poporul român occidentului catolic și (neo)protestant, acolo unde se păstrează forme și formate de "biserici" cărora le lipsește fondul mântuitor, aceștia fiind, în esență, nebotezați. Or, dacă totuși am importat uneori în ortodoxia românească disprețul grecilor și slavilor pentru catolicism, cred că am face bine să reorientăm înverșunarea noastră către adevărul de credință ortodox, nu către o diplomație lumească compensatoare. Le suntem datori catolicilor să le devenim prilej să-și cerceteze căderea din credință și nu unul care să-i îndemne la a cataloga orice împotrivire a noastră față de convingerile lor ca fiind expresia unei lipse de iubiri, fanatisme sau împietriri în divergențe istorice.

    sâmbătă, 17:24:08, 25 mai 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Oprirea pomenirii: de la luare de atitudine la oprirea comuniunii cu pliroma Bisericii?:

    Este foarte bună încercarea de cauționare a greșelilor nepomenitorilor. Totuși trebuie pornit de la perspectiva generală și corectă. În primul rând, greșeala din Creta nu aruncă toată Biserica Ortodoxă în erezie. Adică nu a declarat o unire cu catolicii sau cu protestanții, ca să fie obligatorie o luare de poziție. Și nici nu au fost receptate deciziile în toate Bisericile Locale. Apoi fiecare creștin are obligația să-și păstreze el credința dreaptă, dar nu și a reacționa și îndrepta erorile dogmatice introduse. Această obligație nu cade asupra cuiva anume, ca să poată fi tras la răspundere, pt că ține de pregătirea teologică și duhovnicească a fiecăruia. Este necesar ca vocile Bisericii (ierarhi, teologi, duhovnici) să ia atitudine, dar nu cade în sarcina cuiva anume și nici a creștinilor de rând. Dimpotrivă, cei care reacționează trebuie să o facă într-un mod echilibrat și credibil, folositor. Asupra lor cade o răspundere mare, pentru a nu agrava situația, ci a o rezolva. Aceasta cu atât mai mult când vine vorba de întreruperea comuniunii, adică folosirea unor mijloace delicate, nu prin metode consacrate, cum ar fi dezbateri sinodale. De aceea este evident că toată răspunderea nu cade pe cei pasivi, ci pe cei care reacționează, mai ales prin întreruperea pomenirii, ca să o facă în mod corect. Un alt aspect important: la Botoșani s-a spus că se dorește colaborare cu pomenitorii. Dar orice colaborare se face cu cei pe care îi consideri demni de așa ceva. Ori faptul de a nu avea comuniune cu ei arată că nu îi consideri demni de colaborare normală, ci de una mai prejos, mai condescendentă. Nu cred că este o atitudine potrivită. Denotă aroganță, pe lângă faptul că nu are acoperire canonică.

    joi, 21:35:55, 23 mai 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Oprirea pomenirii: de la luare de atitudine la oprirea comuniunii cu pliroma Bisericii?:

    Subiectul opririi pomenirii este tot mai puțin important, atât pentru mine, cât și pentru marea majoritate a credincioșilor BOR. Aceasta, în primul rând datorită smintelilor făcute de scandalurile dintre nepomenitori pornite mai întâi de către grupul celor din Moldova, iar apoi continuate de Ciprian Staicu. Subiectul opririi pomenirii pare într-adevăr că a căzut definitiv din atenţia publică, dar nu ştiu dacă „în primul rând” din cauza smintelilor care au apărut. Părerea mea este că lucrurile s-au stins firesc, în sensul că atenţia s-a mutat către chestiunile curente, lumea s-a obişnuit cu ideea şi, cel mai important, a găsit o scuză la îndemână şi o îndreptăţire pentru a rămâne în pasivitate. Nu ştiu să fi existat o implicare deosebită la început, care mai apoi să se fi stins, compromis, din pricina smintelilor. Pare că foarte multe persoane au rămas în expectativă, chestiune care, pe fond, mi se pare corectă. Între a te arunca cu capul înainte şi fără pregătire, aşa cum am făcut eu, şi a aştepta să se limpezească lucrurile, cred că de preferat e cea din urmă. Un alt aspect al dezinteresului credincioșilor ortodocși față de mișcarea nepomenitorilor estre modul de abordare. Aceștia tratează cu superioritate si/sau dispreț pe cei care nu i-au urmat etichetându-i ca: eretici, fricoși, trădători, vînduți, corupți etc… În multe situații, pe cei care nu au oprit pomenirea îi consideră chiar adversari. Cu privire la această opinie, cred că lucrurile ar trebui mai bine precizate şi cred că e nevoie de un efort de înţelegere. Mi se pare că este foarte evidentă diferenţa de perspectivă, adică pe undeva este normal ca cei care au acţionat cu speranţa, chiar nedeclarată, a solidarizărilor punctuale să aibă „scăpări” atunci când aşteptările nu le sunt împlinite. Nu cred că visa nimeni o revoluţie după Creta şi tocmai de aceea par atât de dureroase „trădări” ca a părintelui Mihai Aldea, a părintelui Amfilohie şi alţii. Şi, la capătul celălalt, orice astfel de „scăpare” este speculată de cei care se îndreptăţesc să rămână în pasivitate (chiar în comuniune cu eretici manifeşti), motivat de faptul că cei care au întrerupt pomenirea nu au nivelul duhovnicesc necesar să poarte o astfel de luptă, judecându-i (eu cred că în mod făţarnic) după un etalon pe care ei înşişi nu îl împlinesc. Sunt sigur că mulţi dintre cei care invocă lipsa de sfinţenie a mărturisitorilor care au întrerupt pomenirea, dacă s-ar încumeta să aibă iniţiativă în această privinţă, se vor confrunta foarte repede şi foarte direct cu propriile neputinţe. La fel de sigur este că, atunci când vrei să găseşti scăpări la aproapele tău, cam orice ar face devine dubios. Nu că nu ar exista manifestări.. reprobabile, dar deh.. de asta ni s-a dat discernământ. 1. „Ne delimităm de cei care judecă întregul popor credincios al Bisericii Ortodoxe Române ca eretic, pentru că până acum cei mai mulți preoți și credincioși nu au luat atitudine publică împotriva ereziei ecumenismului din diverse motive, altele decât atașamentul deschis față de erezie; Aceste „diverse motive” pentru care nu s-a luat atitudine împotriva ereziei sunt o mare problemă ce trebuie lămurită de cei ce au adoptat-o. Nu public, nu susţin că trebuie să dea seama de asta înaintea celor care au întrerupt pomenirea, dar nici nu trebuie îngropată în străfundurile conştiinţelor adormite. Cred sincer că trebuie să verifice dacă „sminteala” a rămas singurul motiv pentru care aleg să nu se împotrivească, în orice fel, ecumenismului şi care sunt elementele de care se folosesc pentru a-şi justifica poziţia aceasta. ..reafirmăm că au cugetare eretică, conform Sfintelor Canoane și Sfinților Părinți, doar aceia care mărturisesc atașamentul față de erezia ecumenismului și o apără în mod public” (pct. 3) din Declaratia Sinaxei de la Botoșani (1 mai 2019) Având în vedere faptul că am doar cunoştinţe teologice elementare, tind să dau crezare acestei susţineri, deşi gândul îmi spune că au cuget eretic şi cei care lucrează în ascuns la avansarea ecumenismului în trupul Bisericii. În drept există o distincţie foarte utilă între intenţia directă şi cea indirectă şi între culpa uşoară şi cea gravă. Sunt ecumenist cu intenţie directă în cazul expus în declaraţia de la Botoşani, sunt ecumenist cu intenţie indirectă atunci când, deşi nu este scopul meu, accept drept consecinţă directă a faptelor mele avansarea bolii ecumenismului în trupul Bisericii. Culpa uşoară este atunci când deşi prevăd că faptele mele servesc ecumenismului, consider că efectele sunt neglijabile, că nu produc pagube semnificative, că nu vor avea loc sau, mai rău, că sunt îndreptăţit să fac astfel de concesii, astfel de pogorăminte. Culpa gravă este atunci când nu prevăd rezultatele faptelor mele deşi , faţă de împrejurările date, trebuia şi se putea să le prevăd. Bineînţeles că judecăţile Domnului sunt mult mai adânci de atât şi au în vedere fiecare conştiinţă în parte. Dar chiar şi dacă facem uz de instrumentele omeneşti, putem aduce multă lumină în această luptă în care ecumenismul a avansat nu doar prin apărarea publică a învăţămintelor eretice, ci prin toate căile de mai sus, poate chiar mai mult pe cale indirectă şi prin imprudenţă decât prin susţinere directă. Așa-zisa deschidere a nepomenitorilor de la Botoșani față de preoții pomenitori care mărturisesc fățiș împotriva ecumenismului este semnul lor distinctiv, doar că este discutabilă, neclară și neserioasă. Cum se pot ei gândi că va colabora cineva cu ei fără să aibă comuniune bisericească? Ruperea comuniunii este ceva foarte grav și marchează o delimitare evidentă. Ei cer cumva ca cei ce nu au întrerupt pomenirea să se pună la dispoziția lor într-o situație de „vinovați” moral de erezie. Altfel nu poate fi înțeleasă cooperarea cu cineva cu care nu sunt în comuniune. Din punctul meu de vedere, aici şi în paragrafele ce urmează părintele Eftimie greşeşte calificând oferta de deschidere ca fiind discutabilă, neclară şi neserioasă. Face acest lucru neînţelegând, cred eu, că duhul schismatic se manifestă (chiar puternic) şi în rândul celor care nu au întrerupt pomenirea. Deschiderea aceasta ar trebui primită, atât cât este ea de puţin serioasă, şi ar trebui întâmpinată cu o deschidere (măcar) similară de partea cealaltă. Or, eu văd că părintele Eftimie Mitra califică o astfel de deschidere ca neserioasă justificându-şi motivele pentru care scria mai sus că l-au determinat să nu mai fie interesat de acest subiect. Dacă cei de la Botoşani sunt schismatici dar manifestă totuşi o minimă deschidere, ce fel de atitudine este aceea care refuză orice contact, cu totul, din pricina „smintelilor”, pe un subiect despre care arată totuşi că este justificat pe fond? Sunt foarte de acord că ruperea comuniunii bisericeşti este deosebit de gravă, dar de aici până la procesele de intenţie pe care le face părintele Eftimie, e cale lungă. Nu neg că părintele Eftimie ar fi putut avea o experienţă personală cu acele persoane pe care le acuză, şi pe acest fond al dezamăgirii, să se exprime atât de tăios. Dar chiar şi aşa cred că greşeşte, neavând răbdare, folosind termeni precum aroganţă, superioritate, duh de stăpânire şi dispreţ. Greu îi va fi părintelui atunci când îşi va cântări spusele cu aceeaşi monedă. Aceasta nu este altceva decât fanatism, iar Hristos nu a fost fanatic. Este nevoie de o rigurozitate, dar nu de fanatism. Este limpede că la mijloc este vorba de o înșelare: au blană de mărturisitori, dar pe dinăuntru au nărav de lup, părere de sine și duh de stăpânire și dispreț. Urmarea directă a acestor susţineri este să fie catalogată situaţia drept „fanatism” ceea ce este o eroare logică obişnuită. După ce părintele îşi construieşte elementele de susţinere pe termeni precum aroganţă, dorinţă de stăpânire ş.am.d, pare că decurge logic concluzia finală, definitivă, a fanatismului. Dar de fapt avem „un om de paie”. Într-adevăr, Hristos nu a fost fanatic, dar nici cei de la Botoşani nu sunt fanatici decât dacă ne dorim să-i vedem astfel. De la blană şi nărav, nu e un pas prea mare la fanatic. Pot exista greşeli, discutabile, precum ruperea comuniunii cu clericii şi credincioşii care nu s-au manifestat ca ecumenişti, dacă vrem să rămânem doar în câmpul celor care sunt eretici cu intenţie directă, cum arătam mai sus, dar aceste greşeli sunt supuse discuţiilor pentru care cei de la Botoşani au manifestat o minimă deschidere. Însă părintele Eftimie este cel care pare să fi închis acesta capitol definitiv, să nu mai lase loc de bună-ziua şi să se refere la toţi, în bloc, în felul în care o face. Mă rog, spun asta sub rezerva faptului în care clamata deschidere a celor de la Botoşani chiar trebuie să existe şi să fie viabilă, chestiune pe care nu sunt eu în măsură să o verific. Această atitudine este însă, din punctul meu de vedere, simptomatică pentru toţi cei care nu au întrerupt pomenirea. Dacă tot suntem la ora clasificărilor, cred că mai nimerită ar putea fi una operaţională: între credincioşii care cred „că nu s-a schimbat nimic la Creta”, cei care cred că s-a schimbat dar nu suficient pentru întreruperea pomenirii, apoi cei pentru care întreruperea pomenirii este justificată dar nu au făcut-o ei înşişi „din diverse motive”, cei care au întrerupt pomenirea şi pretind că se află „pe calea împărătească”, cei care au întrerupt de tot comuniunea cu clerici şi credincioşi, până nu există o mărturisire clară şi o împotrivire publică faţă de erezie. Opinia mea smerită este că liantul între toate aceste grupuri de credincioşi ar trebui să fie credincioşii care nu au întrerupt pomenirea, ei ar trebui să fie cei care să se facă luntre şi punte pentru ca schisma proiectată să nu se consume şi în fapt. Acesta este motivul pentru care nădăjduiesc ca părintele Eftimie să-şi reconsidere poziţia şi să ierte tot ceea ce i s-a greşit. Mai arăt că deşi nu am încredere în propriile mele convingeri, gândul îmi spune că nu (mai) trebuie urmărită o întrerupere a pomenirii „om cu om”, preot cu preot, într-o gândire de contabilitate partizană în care să mai adăugăm un nume pe o listă sau pe alta. Cred că împotrivirea faţă de această molimă care este ecumenismul (mai ales lucid) trebuie purtată.. strategic, ca de un singur trup, cu eforturi conjugate din partea tuturor celor pe care conştiinţa îi îndeamnă să acţioneze, fără alte condiţii şi angajamente prealabile. Dacă s-ar cugeta astfel, nu ar mai conta, în mod esenţial, o nemulţumire sau o greşeală punctuală a unuia sau altuia, ci întregul efort s-ar reorienta în funcţie de obiectul general. De asta mi se pare de cea mai mare urgenţă să fie revalorificată poziţia celor care se împotrivesc ecumenismului, acolo unde sunt ei, chiar dacă nu sunt în „tabăra noastră”. De asta e nevoie mare, în continuare, de părintele Eftimie, de părintele Mihai Andrei Aldea, de părintele Amfilohie Brânză şi mulţi alţii, pentru că e mare nevoie de noi punţi între noi, chiar dacă există nărav de lup, dispreţ şi multe altele, chestiuni pentru care Biserica are medicamente şi tratament, numai inimă bună să fie. Doamne, ajută!

    joi, 14:54:04, 23 mai 2019

  • Mitzi

    la articolul Este Ucraina cea mai mare problemă cu care se confruntă Ortodoxia astăzi?:

    Ce-i drept, au trecut aproape 3 ani peste sinodul din Creta, timpul şterge urmele şi toceşte amintirile... aproape nicio voce nu se mai aude împotrivindu-se, iar lucrurile curg înainte pe făgaşul ecumenismului...

    marți, 23:09:27, 21 mai 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Este Ucraina cea mai mare problemă cu care se confruntă Ortodoxia astăzi?:

    Părinte, există un mare pericol ca situația din Ucraina să fie rezolvată printr-n sinod creta2, care să valideze ecumenismul tocmai prin legitimitatea pe care i-o conferă o astfel de reușită. Să nu cumva să ne trezim în situația în care trebuie să aplaudăm ecumenismul care a readus ortodoxia în matca ei ucraineană. De asta mi se pare atât de important să se discute prioritar cu privire la ecumenism și abia apoi despre situația din Ucraiana, care nu este altceva decât simptomul foarte vizibil a unei boli foarte viclene în trupul Bisericii. Iertați-mă!

    marți, 22:35:06, 21 mai 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Este Ucraina cea mai mare problemă cu care se confruntă Ortodoxia astăzi?:

    Ca o semi-dovadă a faptului că nu se dă foarte mare atenție ecumenismului este tocmai întâlnirea din aceeași zi a unor sinodali sârbi cu delegați catolici. Nu poate fi considerat un indiciu concludent pentru că site-ul Bisericii Sârbe nu dă detalii legate de subiectele puse în discuție (http://www.spc.rs/eng/serbian_patriarch_received_audience_leonardo_cardinal_sandri). O întâlnire de discuții nu este ceva greșit, dar în peisajul religios de astăzi apar multe suspiciuni că această audiență a avut un caracter ecumenist.

    marți, 20:55:41, 21 mai 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Utilitatea mediocrităţii şi consensul social de tipul parteneriatului strategic:

    Recitind, înţeleg că am scris un text lung şi complicat încercând să explic o constatare simplă: consensul se obţine atunci când un subiect este abordat progresiv, de la nivelul de judecare şi acceptare al persoanei mediocre, nu atunci când se face uz de autoritate ignorându-se instrumentele de bază cu care funcţionează omul simplu (acelea ale judecăţii morale sănătoase). Pariul pe care îl propun este acela că dacă ar fi puse sub semnul întrebărilor simple, cele mai statornice dogme ale societăţii româneşti, aşa cum este „parteneriatul strategic cu SUA”, se vor dovedi şubrede şi dăunătoare pentru noi. În sens mai larg, consider că multe lucruri pe care noi le luăm drept definitive, certificate şi nesupuse revizuirii, dacă ar fi chestionate la un nivel elementar, s-ar putea dovedi componente ale unor înşelări sau auto-amăgiri de masă, pe care le resimţim la nivel de societate, dar asupra cărora nu prea ştim cum să acţionăm. Părerea mea este că soluţia decurge firesc din Învăţăturile Sfântului Neagoe Basarab.

    sâmbătă, 18:58:15, 18 mai 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Viața Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului şi Mitropolitul Ţării Româneşti:

    Cu adevărat a înviat Hristos! Vă mulțumim mult pentru cuvânt! Sunteți prima/primul comentator al sitului așa că ne faceți o mare bucurie 🙂 Cât despre Sfântul Nifon, cu siguranță ne iubește deși atunci când era la noi a fost foarte aspru cu slăbiciunile noastre. Mă întreb ce ar spune sfântul astăzi, dacă atunci a certat pe domnul țării doar pentru că a închis ochii la păcatul unui boier desfrânat! Ce ne-ar mai spune și nouă 🙂

    sâmbătă, 14:24:31, 18 mai 2019

  • Mitzi

    la articolul Viața Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului şi Mitropolitul Ţării Româneşti:

    Hristos a înviat! Mă bucur de apariţia acestui site şi îi doresc viaţă lungă şi bogată! Cu puţine zile înainte de a-l descoperi, aflându-mă cu treburi în zona Târgoviştei, m-am abătut şi pe la Mănăstirea Dealu, unde m-am închinat la Sf. Moaşte ale Sf. Nifon, gândind că, poate, va ajuta cumva şi astăzi poporul nostru pe care cred ca l-a iubit, încercând să-l îndrepte spre mântuire. În altă ordine de idei, iarăşi m-am bucurat citind că aţi găsit Psalmul 105 ca fiind scris pentru neamul nostru, eu am crezut acelaşi lucru despre Psalmul 43! 🙂

    sâmbătă, 14:14:25, 18 mai 2019

Înapoi la prima pagină