Comentarii:



Înapoi la prima pagină

  • Ioan R

    la articolul Protoprezbiterul Nicolae Manolis, colaborator al Pr. Teodor Zisis, a adormit în Domnul. Veșnica lui pomenire!:

    Un mărturisitor al zilelor noastre. Floare rară, precum vedem. Dumnezeu să-l ierte!

    marți, 09:50:06, 20 aprilie 2021

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Avem proclamaţia pentru libertate. Ce ne lipseşte?:

    Sunt multe contra-reacții la evoluția protestelor, este chiar interesant de observat. Ar fi fost chiar plăcut, de nu ar fi fost pielea noastră în joc. Dau doar două exemple ilustrative, așa cum a fost și interviul lui George Simion la rfi. E de observat cadrajul/framingul. Mai întâi Radu Tudor:https://www.facebook.com/150466911690771/posts/5193414594062619/ iar apoi https://www.facebook.com/TudorChirilaOfficial/videos/881581939054374/ Este ușor de observat că avem o contra-proclamație și o reafirmare a curentului oficial al protestelor (Ordonanțele justiției, 600 000sic!lol Etc). Se observă că în ambele postări se vorbește (in)direct sau foarte direct de principii și valori și, întrucât sunt reprezentanții mainstream, ei nu trebuie să le (re)enunțe. Dar noi avem nevoie să le proclamăm iar și iar în diferite forme, până când devin loc comun în conștiința publică. În postările de mai sus avem o revalidare a narațiunii dominante, care nu poate îngădui să piardă ascendentul moral către actualii protestatari care, pasămite, lasă mizerie, sunt violenți, sunt 2000 etc. În fine, e o competiție simbolică deloc greu de înțeles. Important e că nu e întâmplătoare. Sunt unii de stau și-și bat capul cu așa ceva. E un semn bun pentru noi deoarece, probabil mai mult indirect, va face să se ajungă în tabăra noastră și la formularea clară a sintezei stickman despre principiile/valorile/resursele/sacrificiile protestatarilor de acum, ca răspuns la aceste agresiuni simbolice ale stăpânitorilor. Iar de acolo, de la sinteză la revirimentul cultural(2) nu mai e decât un pas.

    marți, 22:02:56, 6 aprilie 2021

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Avem proclamaţia pentru libertate. Ce ne lipseşte?:

    Pompiliu Diplan lansează către credincioşii ortodocşi din Moldova un îndemn de a participa sâmbătă, 10.04.2021, la o nouă manifestaţie publică în Bucureşti:

    marți, 13:49:42, 6 aprilie 2021

  • M.S.

    la articolul Avem proclamaţia pentru libertate. Ce ne lipseşte?:

    Foarte bună analiza!

    marți, 12:50:05, 6 aprilie 2021

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Avem proclamaţia pentru libertate. Ce ne lipseşte?:

    Încă e bine că nu s-au vaccinat, în direct, membrii Sfântului Sinod. Pentru mine această ştire semnifică epuizarea primei etape, cea a românilor care au dorit să se vaccineze voluntar. Intrăm în etapa nehotărâţilor care trebuie convinşi. Primul contingent, al doritorilor, este semnificativ mai puţin numeros decât se aşteptau autorităţile. Sau decât lăsau să se creadă că se aşteaptă. Este un subiect despre care, părintele sau eu, vom scrie separat.

    marți, 07:45:37, 6 aprilie 2021

  • Ortodox

    la articolul Avem proclamaţia pentru libertate. Ce ne lipseşte?:

    https://r3media.ro/purtatorul-de-cuvant-al-patriarhiei-romane-vasile-banescu-a-anuntat-ca-s-a-vaccinat/ …

    luni, 23:34:22, 5 aprilie 2021

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Avem proclamaţia pentru libertate. Ce ne lipseşte?:

    Ce pot eu să înțeleg este faptul că au fost create niște organizații complexe, cu cheltuieli mari, care impun o politică. Acum iese în evidență OMS, dar există un întreg angrenaj, care pune în aplicare dispozițiile/recomandările așa-zis sanitare. Și e f greu să fie contracarate, deși sfidează logica elementară și bunul simț, pe lângă principii științifice mai complexe. Sunt importante protestele, dar e greu să fie depășit întregul eșafodaj pentru a fi ascultate cererile protestatarilor. Dumnezeu și regulile sociale pot lucra chiar și așa în favoarea noastră, însă bine ar fi să existe o organizare politică mai relevantă pentru că în general binele nu vine de la sine, Dumnezeu nu pune în sac. Mai cred că Biserica oricum joacă un rol important măcar prin tăcere și supunere. Dar ar fi de dorit să fie mai vie, mai prezentă, să apere mai cu implicare drepturile și chiar sufletele credincioșilor. Măcar să denunțe folosirea fetușilor în dezviltarea vaccinurilor ca act medical ce contravine eticii ortodoxe. Din păcate, avem o Biserică f osificată, departe de a-și asuma responsabilitatea evanghelică. În sfârșit, priblema e una politică și foarte dichisită. Însă principalul este să nu fim impasibili. Putem birui și cu mâinile goale, cu ajutorul lui Dumnezeu.

    luni, 17:03:58, 5 aprilie 2021

  • credincios ortodox

    la articolul Avem proclamaţia pentru libertate. Ce ne lipseşte?:

    Multumesc de raspuns, o sa-mi fac cont de mail si o sa va contactez pe privat! Doamne ajuta!

    luni, 14:19:31, 5 aprilie 2021

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Avem proclamaţia pentru libertate. Ce ne lipseşte?:

    Desigur. Cel mai ușor este să fiu contactat prin cunoscuți. Sau pe emailul corespunzător comentariului ori scris un mesaj la secțiunea “Sprijin”, care privat.

    luni, 10:14:21, 5 aprilie 2021

  • credincios ortodox

    la articolul Avem proclamaţia pentru libertate. Ce ne lipseşte?:

    Doamne ajuta! Parinte doresc sa stiu daca primiti credinciosi la spovedit, si daca da cum va pot contacta!

    luni, 00:13:11, 5 aprilie 2021

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Avem proclamaţia pentru libertate. Ce ne lipseşte?:

    Opinia unei alte facţiuni a protestatrilor, tabăra Dianei Soşoacă. Dacă nu funcţionează playerul, linkul către facebook aici: https://www.facebook.com/rafaelcatalin.ciobotaru.5/posts/107835208080491 Si răspunsul lui Mihai Târnăveanul: Protestez împotriva tuturor acelora care îi fac proști, inutili sau manipualați, pe zecile de mii de români care printr-un efort deosebit, au mărșăluit kilometri în șir, în zeci de orașe ale țării, inclusiv în București! Acești oameni minunați nu merită astfel de calificative, ci respectul nostru.Marșul, ca formă de protest, nu s-a inventat acum, nu a fost scos ”din joben” de o săptămână încoace, ci are o îndelungată tradiție atât în lume, cât și în România. Marșul nu este o plimbare de colo pana colo. Marșul cât este mai lung, mai greu, cu atât demonstrează o mai mare determinare, hotărâre, din partea participanților si conferă o vizibilitate maximă directă mai ales în condițiile în care anumite televiziuni fac tot posibilul să minimalizeze amploarea unor proteste. Milioane de români din toate localitățile în care s-au făcut zilele acestea marșuri au văzut astfel cu ochii lor, pe viu, protestele de la geamurile sau balcoanele lor. Astfel, milioane de români nu s-au uitat doar pe posturile de știri unde eram prezentați de multe ori ca niște grupuri restrânse, ciudate, ci și pe geamurile locuințelor lor, de unde vedeau realitatea, adică fluvii de oameni care curgeau pe bulevarde strigând, curat, sincer, un singur Cuvânt: Libertate! Blocajul mediatic a fost spart în mare parte prin această formă de protest, combinată bineînțeles cu mitingurile din fața locurilor semnificative din București si din celelalte orașe. Vă spun personal, ca om care a organizat câte ceva la viața lui, că nu este deloc simplu să faci și marș si miting în același timp. Cu siguranță, nu i-a fost ușor nici lui Pompiliu Diplan. Îmi aduc aminte că la marșurile organizate de Calea Neamului în Covasna, Harghita sau București, la care a participat, îmi spunea uneori, frate, a fost extraodinar, dar mă doare spatele îngrozitor, dar să știi că a meritat! Acele marșuri au fost mai scurte decât acum, iar Diplan, în care se aruncă cu pietre din toate direcțiile, a mers umăr la umăr cu noi toți zeci de kilometri.În fine, le spun tuturor celor care sunt nemulțumiți de organizare, strategie, că sunt așteptați să facă ei altceva mai bun. Unora nu le plac marsurile, alții sunt de părere că aceste protestele nu-și ating scopul prin forma de manifestare. Toți aceștia ar trebui să organizeze ei, orice fel de formă de protest după propria lor strategie, pentru a ne demonstra cum se fac lucrurile. Altfel, involuntar sau nu, până una alta, ei sparg unitatea, atât de des pomenită chiar unii dintre ei si descurajează pe alți oameni să participe la proteste, prezentându-le ca fiind inutile, completând în acest mod propaganda oficială a sistemului, lucrând în orb sau conștient pentru sistem. Se dă vina pe ”lideri”, în ordine, pot veni alți lideri mai buni, dar să vină! Liderii autentici nu sunt parașutați din avion, ei se impun prin cuvânt și faptă. Să se impună alții. Ii așteptăm.Doamne ajută! https://www.facebook.com/pdiplan/posts/10159022777229054

    duminică, 23:36:13, 4 aprilie 2021

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Iohannis şi cadrajul abuziv al comunicării strategice:

    Dacă ne încăpățânăm să reducem politica la conceptul “binelui public”, da, nu prea avem ce discuta. Dar politica se referă la putere și la conducerea publică. Prin lentila aceasta, totul, și sportul, este politică. 🙂 Problema este că binele public nu reprezintă o preocupare a politicienilor și că instituțiile publice nu mai sunt apte să genereze binele public. Mimăm tot și toate și am ajuns într-un punct în care trebuie ne costă butaforia. De acum încolo vom tot plăti.. Nu doar de politică și fotbal ci despre foarte multe “se mai poate vorbi”. Chiar nimerită zicala pt situația noastră. Mulțumesc 🙂

    sâmbătă, 16:08:25, 3 aprilie 2021

  • Dan

    la articolul Iohannis şi cadrajul abuziv al comunicării strategice:

    Nu ştiu alţii cum sint, dar eu, când aud vorbindu-se despre politica din România, îmi vine în minte întrebarea: Se poate vorbi despre „scena politică” / „viaţa politică” din România? Eu încadrez acest subiect – politica din România – în categoria „râsu-plânsu”. Astfel că tratez întrebarea de mai sus pe două registre: 1. Râsu’ Întrebare la Radio Erevan: – Se mai poate vorbi de calificare la CM 2022 după meciul României cu Armenia? Răspuns: – Da, de vorbit se mai poate… 2. Plânsu’ Eu cred că nu se poate face politică fără oameni politici. Iar în România, numărul oamenilor politici este infinitezimal. Ce înţeleg eu prin om politic? O persoană (nu individ!) care pune binele cetăţii (ţara, judetul, oraşul, satul) mai presus de interesul personal. O persoană care vrea aceasta şi este aptă, pregătită profesional pentru aceasta. La noi, pigmeii au inversat deviza „Totul pentru ţară, nimic pentru noi”. În România este vorba de orice, dar nu de politică… Nu am atins aici subiecte precum: Constituţia României, modul de votare… Acest articol m-a dus cu gândul la un altul: Gigel Chiazna – Inversarea normalului http://www.chiazna.ro/21711/inversarea-normalului

    sâmbătă, 13:17:27, 3 aprilie 2021

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Iohannis şi cadrajul abuziv al comunicării strategice:

    Da, de acord. Trecerea de la protestul #pentruLibertate la protestul #pentruPâine, indiferent de formula efectivă ce se va folosi pt trecerea de la spiritual la material va fi foarte dureroasă pentru noi. Atunci va veni mânia și sminteala și va fi greu de privit în perspectivă. De aceea, eu unul cred că am cam pierdut trenul trezirii conștiinței românilor. Aș fi mulțumit să ne recunoaștem înfrângerea și să repornim construcția unor mișcări sociale autentice. Spun noi, dar mă refer la elite. Eu nu cred că vom avea pedepse cu închisoarea, nici nu-mi doresc în contextul acesta, nu ar vindeca nimic. Am avea un lung șir de victime precum Ioan Totu. Cred că urmează mulți ani de robie colectivă, așa cum au avut rușii.

    joi, 20:08:28, 1 aprilie 2021

  • Ionut

    la articolul Iohannis şi cadrajul abuziv al comunicării strategice:

    Mi-au ramas intiparite in minte tentativele mass-media de a-i cataloga pe cei care protestau impotriva Chevron pe atunci ca “eco-teroristi”. Chiar nu aveam idee ca a fost (pe o arie izolata) o prefigurare a ce se intampla azi pe scara larga. Daca lucrurile evolueaza dupa aceiasi tipar, comentariul dumneavoastra ar fi un articol de sine statator excelent, pentru a scoate in evidenta continuitatea unui fenomen premeditat perfectionat in timp. Asta pentru cei care inca cred ca evenimentele de acum sunt o exceptie sau o circumstanta temporara care se va rezolva singura. Am o parere similara referitoare la doamna Iosefina Pascal. Ii apreciez eforturile investigative, cunostintele legate de dedesubturile sistemului politic din Romania dar nu-i impartasesc optimismul legat de cat de usor va fi sa schimbam sistemul politic in bine. Poate e cinism dar declansarea de alegeri anticipate ca rezultat a protestelor va scadea influenta tip caracatita a Serviciilor ? Cine sunt aceia virtuosi din elita intelectuala/academica/antreprenoriala romaneasca care le vor lua locul #rezistentilor la toamna? Protestele sunt un inceput bun, un prim pas necesar pentru a trezi constiinta romanilor, pentru a revitaliza tineretul apatic si lipsit de vlaga.  e nevoie de multă suferinţă şi mult efort material Aici o sa fie cred punctul de rascruce si ingrijorarea mea. Mai exact, de lipsa credintei jerfitoare pentru aproape si pentru dreptate ca sursa principala a “avantului” protestelor. Exista in schimb multa manie, dorinta de indreptatire de sine si de razbunare. Felul in care vad eu “in ce duh” sunt multe voci, daca ar fi sa fie cu succes protestele, nu stiu cati o sa accepte in punctul ala doar pedepsirea inculpatilor cu inchisoarea. Imi seamana mai mult cu infierbantarea de dianaintea revolutiei franceze din 1789, care era tot pentru libertate, si s-a infaptuit cu suvoaie de sange ce acopereau strazile Parisului.

    joi, 19:49:24, 1 aprilie 2021

  • Vecinicul

    la articolul Partidul AUR şi protestele de la ora 17:00:

    Sarut mina, parinte. Aveti dreptate. Prioritatea de pe locurile 1-99 este oprirea carantinarii si restrictiilor/abuzurilor. Orice tip de politica este, dupa smerita mea parere, asezata ca prioritate patriotica de la 100 incolo. Din punctul meu de vedere, poate sa fie adus la putere un guvern de..orice si oricine, cita vreme nu sint slugi ale dictaturii sanitare. L-as vrea pe Chitic ca premier, in o Romanie cu adevarat normala, dar, cum zisei, asta e pentru “mai incolo”.

    joi, 19:18:43, 1 aprilie 2021

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Iohannis şi cadrajul abuziv al comunicării strategice:

    Eu unul am fost destul de implicat în 2013 atunci când au fost protestele de la Pungeşti şi lupta împotriva Chevron şi a exploatărilor gazelor de şist. Pentru cei care nu-şi amintesc, în 2013 a fost o întreagă comunitate obligată să trăiască sub supravegherea jandarmeriei, fiind declarată “zonă de siguranţă publică”. Tot cu declaraţii şi cu buletinul ieşeau din casă/curte, dacă le permitea jandarmul. Si atunci au fost anulate drepturile constituţionale, a fost demis Avocatul Poporului, media a denunţat mincinos violenţe fără precedent, au fost denunţate mişcările neo-legionare, xenofobe şi antisemite, s-au promovat diviziuni între români, o gândire captivă etc. Si atunci instanţele şi-au bătut pur şi simplu joc de misiunea lor de a apăra drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, presa s-a prostituat cum vedem că o face şi acum.. Stiu că m-am judecat în vreo 3-4 procese vreo doi ani până să obţin copia ordinului jandarmeriei, despre care ei minţeau că e clasificată… în fine. Pentru cei care vor să rememoreze: AICI. Jandarmeria are personal anume pregătit pentru a acţiona din interiorul protestatarilor, infiltrând manifestaţii legitime, deturnându-le, deşi legea o interzice. Dar toate exerciţiile lor tactice asta repetă şi testează, capacitatea de a controla protestele atât ca forţă de ordine cât, de cele mai multe ori, ca forţă de dezordine. Pur şi simplu statul nu-şi permite să lase din mână o astfel de putere. Sunt atât de multe exemple în care jandarmii civili au provocat, distrus, incendiat etc încât nu are rost să insist, pur şi simplu aşa se face peste tot, dintotdeauna. Eu unul consider că abia ăsta e motiv de puşcărie, nu ce a făcut Dragnea, dar asta e altă discuţie. Aşa cum securiştii infiltrează partidele politice, aşa jandarmii infiltrează protestele. Trebuie înţeles fără patimă acest lucru şi luat în calcul de cei care doresc să organizeze mişcări de rezistenţă. Am urmărit vlogul de mai sus, deşi am auzit de Iosefina Pascal este prima dată când o şi văd video. Nu-mi face o părere tocmai bună, dar mă bucur că este implicată şi (îmi pare că) spune lucrurile care trebuie spuse. Am dat la articolul precedent, despre organizarea protestelor, un link către cărţile lui Gene Sharp, pe care le-am citit înainte şi după anul 2013. Dar din (chiar) multele lecturi pe care le-am făcut despre acest subiect, de de parte, cea mai utilă lectură pe care am făcut-o, ultima, a fost Twitter and tear gas al unei doamne turcoaice extraordinar de inteligentă. Stiu că am devorat cartea ei într-un weekend, când a apărut, şi mi s-a părut muuult peste orice altă lectură despre proteste şi mişcări civice, chiar şi a şcolii Gene Sharp despre activism civic, care e practic antecamera CIA a revoluţiilor colorate. Mi-am amintit de această carte ascultând-o pe domnişoara Pascal cu care sunt de acord. Dar îndemnurile sale mi-au amintit de prezentarea turcoaicei despre care am scris mai sus: https://www.youtube.com/watch?v=Mo2Ai7ESNL8 O vizionare pe care o consider mai utilă. 🙂 Protestele de acum nu au capacitatea de a aduce schimbarea, de a recâştiga libertatea. Nu e vorba doar de a evita violenţele, lucru care nu poate fi controlat câtă vreme statul este liber să acţioneze ilegal. E nevoie de un efort colectiv care se va întinde pe mai mulţi ani, e nevoie de multă suferinţă şi mult efort material şi intelectual pentru a recâştiga (în alte forme) ceea ce s-a pierdut în ultimul an. Statul român trebuie desfiinţat şi reconstruit de cei care (dacă) vor mai avea puterea să o facă. Pare o afirmaţie anarhistă, dar sunt destul de sigur de ceea ce spun. Statul este doar recipient societal şi instrument de oresiune şi nimic altceva. E ţarc şi bici, e cimitir spiritual. Din păcate societatea românească (şi lumea în general) nu pare pregătită, deloc, să mai sufere pentru libertate. vom vedea unde vom ajunge.

    joi, 18:09:17, 1 aprilie 2021

  • Ionut

    la articolul Iohannis şi cadrajul abuziv al comunicării strategice:

    Cateva detalii legate de proteste, care daca sunt veridice trebuie luate in seama : https://www.youtube.com/watch?v=fl_fure_un0 Poate totusi declaratiile domnului presedinte Ionhannis legate de manifestatii violente nu sunt neaparat acuzatii goale ci “profetice”. Mai exact, acuzatii ce vor deveni credibile pentru public curand, pentru ca se lucreaza constient la intruducerea de elemente violente in proteste.

    joi, 16:20:39, 1 aprilie 2021

  • MD Crismaru

    la articolul Iohannis şi cadrajul abuziv al comunicării strategice:

    Va urez multa sanatate si Domnul sa va intareasca in toate!

    joi, 12:48:57, 1 aprilie 2021

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Iohannis şi cadrajul abuziv al comunicării strategice:

    Cred că decât citit, mai degrabă “consultat” e verbul potrivit și nu e adresat oricui acest îndemn ci ortodocșilor care sunt activi civic. Adica unora foarte, foarte puțini. 🙂 E ca și cum m-aș adresa unora care vor să emigreze în Franța și, cunoscând câte ceva de pe urma unor peregrinări anterioare, îndrăznesc niște îndrumări punctuale. Dacă nu ne arde de plecat aiurea, îndrumările par fără rost, dar dacă-i musai să plecăm unii dintre noi, atunci trebuie, măcar superficial, să pricepem limba și cultura. 🙂 Părăsind tonul alegoric, e clar că nu propun oricui să citească aceste lucruri. Dar nici nu strică să știm, mai mulți dintre noi, câte ceva despre aceste chestiuni. Pentru că, totuși!, nu suntem monahi ci mireni și trebuie să ne mântuim în lume trăind. Pe partea de informare noi nu avem cum construi alternative de mărimea celor mainstream. Dar putem miza pe un efort cumulativ, prin care mai multe bloguri/situri contribuie la conturarea unui cerc moral. De aceea pare blogul acesta împrăștiat tematic, pentru că el trebuie să se adauge la ce există în blogosfera ortodoxă, nu să caute să fie “portal” sau mai știu ce. Programul îmi este cu adevărat de groază dar deocamdată mă ține Domnul sănătos. Mai și citesc cărți sfinte, chiar resimt nevoia asta, dar întrucât consum atâta “franceză”, e de așteptat să-mi scape câte un “furculision” când abordez chestiuni duhovnicești 🙂 Vă rog mult să-mi îngăduiți! 🙂 Iertați-mă!

    joi, 00:05:06, 1 aprilie 2021

  • MD Crismaru

    la articolul Iohannis şi cadrajul abuziv al comunicării strategice:

    Mult prea stimate d-le Vlad, Nu scriu asa sa mai dau pe net vreo ironie…respect determinarea dvs.ca incercati sa faceti ceva sustenabil sa schimbe poate cu ceva cele de azi…dar sa mai citim si o carte sa descoperim supterfugiile la care apeleaza puterea? Si eu am gindit la un moment dat asa….dar printre altele sa mai si citim carti ca intelegem deviatiunile lui Klaus sau ale acolitilor lui? Va explic imediat ce am vrut sa spun mai departe….ei bine, spuneti de multe ori ca aveti timpul limitat (ca am auzit cit are de lucru o persoana care are meseria dvs)…..ei bine, va intreb si eu asa ca oare de ce sa mai citim si asa ceva cind timpul nostru limitat fiindu-ne oare nu ar fi mai bine sa ne aplecam sa citim mai multe carti sfinte cu infinit mai multe intelepciuni? Oare nu ar fi o solutie mai viabila? Va intreb si eu asa ca de la om la om! Iertati daca vi s-a parut exagerat ce am scris, Doamnul sa ne pazeasca!

    miercuri, 23:42:57, 31 martie 2021

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Iohannis şi cadrajul abuziv al comunicării strategice:

    https://www.rfi.ro/politica-132371-george-simion-aur-terori-psihologice-proteste-restrictii S-a întâmplat să surprind astăzi la RFI un interviu care a fost luat lui George Simion de la AUR care este, practic, de manual şi lămureşte printr-un exemplu din realitatea noastră imediată subiectul cadrajului polemic. George Simion este împins într-un colţ, moralmente vorbind, fiind asociat cadrajului negativ al protestelor, o capcană pe care o validează din cauză de nepricepere. Pe de altă parte, probabil că nici nu ar avea nevoie George Simion să cunoască toate aceste tertipuri şi subterfugii de dirty debating, nu cred că i-ar folosi la ceva. Însă, reţin acest interviu pentru nemapomenita sa valoare ilustrativă, mai cu seamă în partea a doua a celor 13 minute ale înregistrării pe care o ataşez acestui comentariu şi care poate fi ascultată direct aici sau la articolul sus-indicat. Deşi preiau mai jos şi o transcriere adaptată, vă îndemn să asculaţi interviul audio pentru a surprinde mai clar ideea de cadraj abuziv. Probabil că pe siteul RFI se aude mai clar decât pe înregistrarea mea second-hand din final. Transcrierea parţială: Reporter: AUR își asumă aceste proteste de stradă față de restricții? George Simion: Sigur, am făcut-o public, ne asumăm participarea la aceste manifestații, care sunt pentru drepturile și libertățile fundamentale constituționale ale românilor. Suntem atacați din toate părțile. Nu considerăm acest lucru normal, pentru că este un drept constituțional acela la protest și pentru că cineva trebuie să semnaleze hotărât toate derapajele autorităților, care sunt de multe ori ipocrite. Am văzut-o pe ministrul Muncii, doamna Raluca Turcan, care era o mare apărătoare a restricțiilor, cum nu poartă mască, l-am văzut pe ministrul Sportului la fel, l-am văzut pe ministrul Sănătății, însă ei hotărăsc în numele nostru unele restricții, iar lucrurile astea sunt deranjante și trebuie să existe o voce în spațiul public, care să le sancționeze. Rep.: Spuneați că vă asumați ”participarea” la aceste proteste. Vă asumați și organizarea propriu-zisă a acestor manifestații? G.S.: Nu, manifestațiile sunt spontane și am fi și noi ipocriți asumându-ne ceva ce face societatea civilă, ce fac grupuri de români, majoritatea tineri, dar ne-am asumat să fim acolo lângă ei, am chemat oamenii în stradă, cei care simt că le sunt încălcate drepturile și cei care cred că măsurile restrictive nu vor duce la nici un rezultat, după cum nici nu au dus în această perioadă. Rep.: Dar acum câteva zile, scriați pe Facebook: ”Astăzi la ora 17 cu adevărat ne luăm țara înapoi. Oprim nebunia. În fața prefecturii din fiecare județ, luni, la ora 17”. De aici reiese că sunteți organizatorii acestor manifestații. G.S.: Suntem oameni care sunt pe poziții critice și nu ezită să participe în stradă alături, de toți membrii și simpatizanții lor. Nu ne putem aroga meritele de organizatori, suntem susținători, nu ne rușinăm de acest lucru, ne asumăm. Avem un număr important de români care sunt nemulțumiți și sunt sătui de tot ce se întâmplă. Unii ar spune că românii sunt obosiți. Nu suntem obosiți, cum spun toți guvernanții și analiștii, suntem supuși unei terori psihologice, la capătul răbdării (…). Rep.: Protestele de stradă nu ar trebui să fie apolitice? Or ele sunt organizate de AUR. Sigur, dvs. susțineți contrariul. G.S.: Noi avem niște promisiuni făcute în fața alegătorilor noștri, suntem partidul care luptă pentru libertate, suntem partidul libertății și vrem niște chestiuni. Suntem privați de pârghiile parlamentare și pentru că suntem privați de aceste pârghii, ieșim în stradă alături de români și cerem anumite lucruri. Cerem tragerea la răspundere a decidenților, care nu au făcut nimic, decât să impună măsuri aberante de un an de zile. Cerem un plan concret pentru profilaxie și creșterea imunității populației, acest lucru a lipsit cu desăvârșire. Cerem oprirea blocării părtinitoare a activității economice și blocarea învățământului de un an de zile. Cerem deschiderea completă a spațiilor unde românii pot face activitate fizică. Cerem să nu se mai aloce bani pentru propagandă, cum se dau zeci de milioane de euro către presă și acești bani să fie direcționați către sănătate și imunitate. Aceste lucruri nu le putem spune în Parlament, pentru că nici măcar starea de alertă nu poate fi votată și ea este prelungită de la lună la lună de către Guvern și de către președinte și ne exprimăm în stradă. Este vreo problemă? Atâta timp cât o facem pașnic, atâta timp cât există un dialog și se presupune că trăim într-o democrație, numai se presupune, din păcate, cred că avem tot dreptul să o facem (…). Rep.: Sunt unele probleme apropo de afirmațiile dvs.. De exemplu, insistați pe ideea de libertate. Dar poate că AUR și manifestanții din stradă au înțeles greșit conceptul de libertate. Ești liber să faci ce vrei, dar în limitele legii și fără să afectezi drepturile și libertățile celorlalți. Or când mii de protestatari refuză să poarte mască de protecție, refuză să păstreze distanța și refuză să respecte în general măsurile sanitare, ei le afectează libertățile altora. Sunteți de acord? G.S.: Eu sunt de acord că trăim într-o democrație, iar în această democrație, aceste măsuri și aceste autorități trebuiau să se consulte cu populația și trebuia să existe un consens. Nu impui măsuri aberante și după aia ai pretenția să nu comenteze nimeni, să nu protesteze nimeni și să nu ia nimeni atitudine. Rep.: Populația nu va fi niciodată de acord cu impunerea de restricții nicăieri în lumea asta și totuși sunt niște decizii pe care trebuie să ți le asumi politic, tu, ca autoritate publică și să le aplici. G.S.: Nu credem acest lucru, nu credem că populația trebuie redusă la nivelul în care i se impun lucruri. Rep.: Și totuși, majoritatea populației a acceptat aceste restricții, pentru binele comun. G.S.: Aveți date în acest sens? Eu văd cifrele care se răspândesc oficial, numărul de oameni declarați pozitiv, incidența cazurilor, chiar și numărul de morți variază în funcție de interesele politice de moment. Nu cred că avem o forță politică care a fost girată să închidă sălile de sport. Unde putem discuta despre aceste lucruri, pentru că noi în Parlament nu suntem lăsați să punem și să supunem la vot de exemplu închiderea școlilor sau a sălilor de sport. Atunci cine decide în numele nostru, vă întreb? Rep.: Școlile sunt deschise, ele sunt închise doar în localitățile cu o rată de incidență foarte ridicată. Altă afirmație problematică pe care ați făcut-o mai devreme, domnule George Simion, este că protestele sunt pașnice. Păi, nu sunt pașnice, pentru că au avut loc niște incidente violente. În plus, există și o anumită violență verbală, de exemplu, cazul din Bacău, unde protestatarii le-au scandat medicilor în fața unui spital ”Hoții!” și ”Asasinii!”. Vă delimitați de aceste sloganuri? G.S.: Majoritatea părinților au copiii acasă. Pentru că au fost incidente izolate sau chestiuni reprobabile într-unul sau altul din cele 70 de orașe, unde s-au desfășurat aceste proteste spontane ale românilor, asta nu înseamnă că o voce importantă din societate poate fi ignorată și că analiști ne pot pune la colț și ne pot sfida (…). Ne-au făcut extremiști. Nu, ei sunt extremiști, pentru că au o atitudine dictatorială, nu au înțeles nimic din democrație. Noi totuși suntem validați în Parlament de votul unui număr important de români și vocea noastră trebuie luată în seamă. Rep.: Dar manifestanții care nu poartă mască și refuză să respecte restricțiile sanitare au înțeles ceva din democrație? G.S.: Nu cred că au înțeles, pentru că nu a discutat nimeni cu ei și nu există o cultură a dialogului în România, din păcate. Rep.: Dar trebuie să vină statul să-ți explice ce înseamnă să respecți legea? G.S.: Da, trebuie să vină statul să-ți explice de ce a impus acea lege. Rep.: Păi, e simplu, ca să salvezi vieți. G.S.: Nu este atât de simplu, pentru că se contrazic. În momentul când este PNL-ul la guvernare, dă un număr de cazuri. În momentul când este USR-ul și spune că este tot ce și-ar dori mai mult, să impună aceste restricții, nu este. Se comunică confuz, disparat și deloc logic pentru populație (…). Rep.: Deci oamenii sunt confuzi, asta spuneți. G.S.: Oamenii sunt confuzi din cauza măsurilor luate de Guvern și din cauza felului în care s-a comunicat (…). Rep.: Oamenii sunt confuzi, iar AUR profită de aceste nemulțumiri, pentru a instiga populația să nu respecte legislația. G.S.: Faceți niște afirmații care nu vă fac onoare. Rep.: Vă asumați oficial violențele petrecute la aceste proteste? G.S.: Dar cum aș putea să… Rep.: Le condamnați? G.S.: Bineînțeles, fiecare gest de violență trebuie condamnat. Cum să îmi asum, stați un pic. Ziceți că profit. Nu este cadrul tocmai propice să faceți aceste afirmații. Rep.: Păi, sunteți singurul partid care a ieșit în stradă ca să susțină și chiar ca să cheme oamenii la aceste proteste. G.S.: Sigur că da. Rep.: Asta nu înseamnă că profitați de o nemulțumire populară? G.S.: Nu, asta înseamnă că ne susținem alegătorii și înțelegem că este o problemă în societate, pe care mulți alții se fac că nu o văd. Rep.: Vă asumați ce s-a întâmplat la Bacău, unde protestatarii le-au strigat medicilor că sunt asasini? G.S.: Vă rog să vă cereți scuze, ați spus că profităm… Rep.: Sunt medicii asasini, domnule Simion? G.S.: Nu cred, dvs. sunteți un reporter la un post de radio respectabil… Rep.: Și dvs. sunteți membru al Parlamentului României și faceți niște afirmații care nu au acoperire. Vă mai întreb o dată, vă asumați sloganurile scandate la Bacău? G.S.: Nu, dar vă dați seama că nu putem să ne asumăm. Rep.: Le condamnați? G.S.: Absolut. Rep.: Nu v-am auzit să spuneți asta până acum, au trecut trei zile și nu ați condamnat violențele verbale sau fizice. G.S.: Cred că tonul nu este potrivit la acest interviu, cred că tonul nu este de dialog, ci de acuze. Rep.: Nu este un ton de acuze, vă cer doar să comentați anumite fapte reprobabile care s-au întâmplat la aceste manifestații la care participă și AUR. G.S.: Atunci când spuneți că profităm de proteste, dvs. trageți concluzia, în locul ascultătorului și lucrul ăsta nu se face și de asta o mare parte din populație este confuză, din cauza acestei atitudini. Cred că putem dialoga civilizat. Rep.: E un dialog foarte civilizat. Doar pentru că vă contrazic nu înseamnă că suntem necivilizați. Vă feriți să vă asumați oficial organizarea acestor proteste, pentru că vă temeți că veți fi acuzați că ați încălcat legea? G.S.: Nu-i asta problema. Atâta timp cât legea este nedreaptă, ea poate fi încălcată. Protestăm tocmai împotriva măsurilor de restricție. Rep.: Cine decide că o lege este nedreaptă? G.S.: Opinia publică. Rep.: Și cine este opinia publică în cazul de față? G.S.: Poporul. Rep.: Cele câteva mii de persoane care au protestat în stradă în aceste zile sau milioanele de oameni care nu au ieșit? G.S.: Iarăși trageți dvs. concluziile, îmi pare rău… Rep.: Nu trag concluzii, vă întreb. G.S.: Eu cred că greșiți și aveți o problemă de deontologie jurnalistică. Rep.: Manifestanții din aceste zile sunt reprezentativi pentru societate? G.S.: Nu știu, nu e datoria mea să constat dacă sunt reprezentativi sau nu. Este de datoria presei să fie imparțială și o voce a românilor care se aude să fie ascultată, chiar dacă ne place sau nu. Rep.: Și datoria AUR care este, ca partid teoretic responsabil în Parlament? G.S.: Să ne reprezentăm electoratul și să auzim vocile românilor. Rep.: Și să instige la manifestații. G.S.: Vedeți, iar ați făcut o afirmație, să instige la manifestații. Să instige la manifestații? Vi se pare corect ce spuneți? Rep.: Păi, i-ați chemat în stradă. G.S.: Da și cum adică, îi instig? Rep.: ”Veniți! Oprim nebunia!”, așa scriați pe Facebook. G.S.: Da, chemăm, dar nu instigăm, chemăm. Rep.: Deci ați organizat aceste proteste, ne-am întors de unde am plecat. G.S.: Bun, dvs. ați rămas cu concluzia dvs.. ——————————————————————- În fine, dacă tot suntem la capitolul resurse şi recomandări, iar printre cititori sunt şi persoane care ar dori să vadă/înţeleagă cam cum ar fi trebuit să se comporte tactic George Simion, dpdv al comunicării strategice, în momentul în care a sesizat că este atras în capcana “asumării”, recomand următoarele explicaţii, în limba engleză: Frame Control Basics Frame Control Techniques to Out-Frame AnyoneBeating Moral PoliceBullying Debate TechniquesAceste resurse trebuie primite ca atare, cu rol de simplă informare, nu ca un îndemn în specializarea în domeniu. Strategia noastră nu este obţinerea vreunei puteri de dominare a interlocutorului ci: Matei, 10 16.Iată Eu vă trimit pe voi ca pe nişte oi în mijlocul lupilor; fiţi dar înţelepţi ca şerpii şi nevinovaţi ca porumbeii.

    miercuri, 19:22:14, 31 martie 2021

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Iohannis şi cadrajul abuziv al comunicării strategice:

    Da Ionuț, mersi. Ați surprins foarte bine, e chiar inside concern trolling! Sunt multe resurse pe net despre tipul ăsta de gherilă digitală, inclusiv en.wikipedia are foarte multe resurse utile, bine sistematizate. Dar ceea ce descumpănește e, cum ați spus, dezinvoltura cu care demnitățile cele mai importante ale statului român fac uz de subterfugii din astea nedemne de un debate gimnazial în state ori altundeva unde retorica e cât de cât luată în serios. Am zice că declarațiile-s redactate de unii aflați între formularea a două oferte publicitare/ PR corporatist, necum de oameni de stat aflați într-un moment critic. Dar mna.. nous sommes ici aux portes de l’Orient, où tout est pris à la légère… tout se moque crecă mergea mai bine.

    miercuri, 01:06:38, 31 martie 2021

  • Ionut

    la articolul Iohannis şi cadrajul abuziv al comunicării strategice:

    Nu am vocabularul si nici elocventa domnului Vlad dar o sa incerc sa disec “pe intelesul internautilor” viclenia din declaratiile (probabil pregatite de altii) presedintelui referitoare la proteste. Cu rusine marturisesc ca mi-am irosit o buna parte a tineretii pe diferite forumuri de pe internet, in discutii inutile despre politica, ideologie, istorie etc. Nu credeam ca una din cele mai perfide tactici folosite de “postacii” unor grupuri de interese a ajuns sa fie folosita cu atata dezinvoltura intr-un comunicat public al unui presedinte de stat. Vorbesc despre tactica care in jargonul de internet se numeste concern trolling (o tentativa de definitie). Mai exact, tactica consta in subminarea imaginii (vazuta din afara dar si din interior) opozitiei prin adoptarea unei false poziti de ingrijorare legata de directia X si caracterul Y al grupului/indivizilor sau al actiunilor acesora. X si Y fiind falsitati (ad hominem) sau exagerari nedrepte (de exemplu prin generalizare superficiala – in care culpabilitatea unui individ sau grup minoritar al opozitiei este atribuita tuturor celorlalti membrii ai opozitiei). Viclenia sta in felul in care sunt incadrate acuzatiile. Daca acuzatiile X si Y ar fi fost aruncate dintr-o postura onesta, de dinafara grupului tinta, grupul le-ar fi catalogat corect ca atacuri ieftine. Prin incadrarea atacurilor ca o grija pentru binele grupului, venite din interiorul grupului (fals, viclenie) exista sansa ca acuzatiile sa fie considerate legitime (de catre public dar si din interiorul grupului – de membrii indecisi/cu adezune slaba la grup) si intentia ingrijoratului sa fie luata de buna-credinta. Cazul concret: vrei sa tarasti prin noroi imaginea protestelor, vrei sa le atribui protestatarilor etichete negative, vrei sa-i acuzi de comportament sau gandire criminala/imorala sau irationala pentru a le distruge credibilitatea in fata publicului larg si astfel sa previi cresterea numarului lor prin intimidarea noilor aderenti cu aceleasi etichete si implicita marginalizare a acestora daca se vor alatura. Ce faci ? Daca ii acuzi de comportament violent, xenofobie si antisemitism, publicul o sa se astepte la dovezi pentru aceste acuzatii care vor fi atent scrutinizate, venind din tabara celor impotriva carora se protesteaza. Dovezi nu ai, cazul Morgenstern e slab, te poti baza oare pe deficitul de atentie a publicului ? ca poate nu au vazut deznodamantul, ca incidentul nu avea treaba cu AUR, mai ales ca nu prea crede lumea ca protestele sunt motivate de o ideologie sau partid. Nu poti, te risti sa cresti legitimitatea protestelor in ochii publicului. Iti abandonezi pozitia ferma referitoare la restrictii ? Nu poti, prin orice retragere le dai dreptate protestatarilor si anulezi credibilitatea tuturor deciziilor din ultimul an. Solutia: tu nu esti impotriva protestelor, tu ii intelegi pe protestatari, chiar daca ei nu stiu ce e bine pentru ei si sunt doar frustrati de sacrificiile pe care toti trebuie sa le facem in acest razboi™. Dar oricat i-ai intelege nu poti sta deoparte la lucrurile inadmisibile ce sunt evidente si deja fapt si nu necesita dovezi sau argumente – trebuie sa iti exprimi ingrijorarea pentru pornirile violente, pentru xenofobia si antisemitismul protestatarilor. Si de aici pornim discutia, nimic despre presupusele nemultumiri ale protestatarilor, nu e necesar sa discutam daca au fost violenti, daca au dat dovada de xenofobie si antisemitism, aceste atribuiri sunt justificate si atat de evidente ca nu mai are rost sa zabovim pe justificari – prioritatea e aducerea lor in atentia protestatarilor pentru care esti ingrijorat (defapt in fata publicului larg). Daca protestele se opresc, ai castigat. Daca protestele continua, si mai intaratate de manipularea abuziva a imaginii acestora in mass-media, poate ajung in sfarsit la savarsirea de acte de violenta reale, si poti sa zici publicului “v-am zis eu” dupa care sa-i imprastii cu aplicarea disproportionala de forta, care acum e complet legitima, bineinteles.

    marți, 22:49:18, 30 martie 2021

  • Andrei-Nicolae

    la articolul Partidul AUR şi protestele de la ora 17:00:

    “Protestele sunt singurul lucru periculos pentru sistemul de putere pentru că pot fi instrumentate împotriva sa” – vă spune unul care e foarte de acord cu dumneavoastră: există ceva mai important. Să citim Ieremia, dar și “Marea Apostazie” scrisă de marele Ierarh Averchie Tauşev, inspirat de Sfântul Ignatie Briancianinov. PS: Am conspectat linkurile propuse: foarte utile.

    marți, 07:51:18, 30 martie 2021

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Partidul AUR şi protestele de la ora 17:00:

    Tema legitimă este, adevărat, pierderea libertăților. Dar cred că zilele următoare vom vedea cum întreaga desfășurare din această seară va fi imputată partidului AUR, deși nu despre AUR e această mișcare de protest. Asta cred, dar probabil greșesc.

    luni, 23:44:45, 29 martie 2021

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Partidul AUR şi protestele de la ora 17:00:

    E posibil să ajungă AUR un factor distructiv al protestelor, dar cred că atenția ar trebui canalizată pe tema principală în primul rând, anume măsurile de lockdown nejustificate. Sunt bine-venite protestele și e bine a participa. Eu personal nu mă pricep și nu mă bag în politică, dar sunt conștient că e necesară și asta, mai ales în condițiile în care statul devine tot mai intruziv în aspecte persoanale ale vieții noastre zilnice. Cred că principala direcție ar trebui trebui să fie încurajarea reacției la carantinarea continuă la care suntem supuși. Cel puțin în faza actuală, când nu există dizidență aproapre de nici o culoare.

    luni, 23:10:13, 29 martie 2021

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Partidul AUR şi protestele de la ora 17:00:

    Da, înțeleg, de acord. M-am grăbit cu niște exemple complet străine de argumentul propus 🙂

    luni, 21:44:14, 29 martie 2021

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Partidul AUR şi protestele de la ora 17:00:

    Încerc să înțeleg mai bine ce aveți în minte când vă referiți la temele reale. Mi-e teamă să nu cădeți în ispita masterplanului de factură conservatoare, a perspectivelor mari, care nu pot obține tracțiune socială nici cât să impună discutarea acestora. Întotdeauna se poate mai bine, mai mult sau mai la vreme potrivită. Dar trebuie să ne înțelegem și limitele noastre individuale și colective. Îmi amintesc că nu ați fost de acord când scriam că noi cei mai mici trebuie să ne facem ajutor celor mai mari, celor deja aflați în funcții. Dar totuși e nevoie de îngăduință, multă îngăduință și purtare a sarcinilor. Și trebuie să fim pregătiți și pentru deziluzionări și dezamăgiri și să știm să ducem străduințele mai departe. Să fim și noi agenți ai schimbării prin maturizare și prin.. despătimire. Ne mulțumim cu puțin pt că puțin putem; putem puțin pentru că facem puțin și ducem cât credem că putem. 🙂 În legătură cu exemplele date pt transparență, sunt incorecte și renunț la ele. Aveam în minte o înțelegere comună a obiectivelor strategice, nu operaționale. În fine, sunt greșite, admit. Când veți avea timp poate veți reveni cu o intervenție mai consistentă vizând perspectiva dvs asupra stării de fapt, dincolo de “soluții lumești nu sunt”. Pentru că noi niciodată nu urmărim soluții lumești, ca atare. Pur și simplu căutăm să ne mântuim valorificând talanții primiți.

    luni, 21:40:58, 29 martie 2021

  • pintan

    la articolul Partidul AUR şi protestele de la ora 17:00:

    O paranteză. Ca să și completez și să nu las ideea în aer, știu că structura de organizare a tot ce a însemnat proteste în Europa de Est, Orient Apropiat etc a fost una dezvoltată “pe orizontală”. Aceasta doar dă iluzia unei transparențe și a participării, în realitate ea întreține un haos informațional și nenumărate grupuri în tensiune. Dincolo de toate acestea este aproape imposibil de cunoscut care sunt adevărații lideri și organizatori ai mișcării, practic întreaga structură îi ocrotește foarte eficient. Se poate doar făcând parte din mișcare sau mirosind pistele finanțării către diverse organizații. Este total diferit modul acesta de luptă față de cel clasic, pe verticală, unde liderii sunt la vedere și își asumă public un crez.

    luni, 21:37:15, 29 martie 2021

  • pintan

    la articolul Partidul AUR şi protestele de la ora 17:00:

    Nu cred că poate fi vorba de vreun merit. Într-adevăr nu am crezut în aur (ştiind ceva despre backgroundul lor dar observând și lipsa lor de reacție concretă pe teme vitale ale anului trecut) și nici nu am găsit motive să o fac. Persoane precum Sorin Lavric sunt absolut necesare unor astfel de grupări, nu le-aș considera definitorii. Definitoriu consider că este ce se face în ansamblu și aici am observat intervenții pe teme care doar dezbină societatea, pe când niște creștini conservatori ar găsi mult mai multe urgențe de rezolvat și un discurs care să aducă lumea împreună. Plus că în jurul lor (și în interior) pe lângă unii precum Lavric gravitează și sunt mai vizibili cei cu discurs panicard, apocaliptic, plin de exagerări și chiar minciuni. Ceea ce doar discreditează temele importante pentru creștini și aduce în mod inutil tensiune socială foarte mare în zona aceasta. Inutil pentru noi, util este pentru… alții. Nu cred că ar trebui să fie acesta un blocaj după cum spuneți (rămânerea în defensivă sau confuzie), ar fi trebuit să fie un imbold pentru altfel de asocieri și consolidarea unor grupări care să aducă un mesaj de unitate și o poziție de discernământ față de evenimentele recente. Nu cred că aur iau prea mult la socoteală electoratul lor, tocmai pentru că mulți nu speră decât (după cum spuneți) să își atingă o f mică parte din dorințe prin intermediul lor (“Putem folosi această platformă parlamentară şi (pentru civismul ortodox) dacă am găsi spaţiu şi pentru 5% doleanţe, tot ar fi ceva”). Și am remarcat asta în ultimele luni, anume că multe greșeli le sunt trecute cu vederea tocmai pentru această speranță în ceva puțin. Pe mine mă îngrijorează că temele reale rămân pe mâna unora pregătiți de sistem să joace rolul de agenți ai schimbării, dar poate este și o concluzie care se potrivește cu pregătirea din post pentru Înviere… și anume că soluții lumești nu prea mai există. Legat de mișcările pe care le-ați dat ca exemplu eu știu (cel puțin în privința protestelor intl din ultimul deceniu), din contră, că au la bază un mod de a funcționa care este oricum altfel dar numai transparent nu.

    luni, 21:19:48, 29 martie 2021

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Partidul AUR şi protestele de la ora 17:00:

    Vă recunosc meritul de a fi fost circumspect în privinţa AUR de la bun început, dar nu ştiu dacă această poziţie este cea mai folositoare, după cum am menţionat şi în dialogul nostru precedent. Nu ştiu dacă e bine să gândim despre AUR în termeni de “semnal de alarmă” şi nici în cel al “semnelor de întrebare”. Cred că e bine de constat ce e de constatat şi de anticipat în măsura în care o putem face în aceste condiţii de incertitudine. E clar că dacă AUR urmăreşte o creştere a profilului electoral trebuie să aibă un discurs cât mai apropiat de filonul real al păsurilor populaţiei iar de acest lucru ne putem folosi oarecum. Până în acest moment, dacă tragem linia, accederea AUR în parlament este, în opinia mea, cert pozitivă. Deşi pare că mă mulţumesc cu extrem de puţin, eu sunt recunoscător pentru declaraţiile politice ale domnului Lavric. Pur şi simplu m-au uns pe inimă. Putem folosi această platformă parlamentară şi (pentru civismul ortodox) dacă am găsi spaţiu şi pentru 5% doleanţe, tot ar fi ceva. Dar, dacă vorbim despre medii controlate, intruşi şi apărarea de aceştia, atunci atitudinea circumspectă nu ne ajută, dimpotrivă. Ne ţine blocaţi în defensivă şi în confuzie. Atunci când vorbim de sisteme capturate, există o singură abordare care funcţionează: transparenţa obiectivelor şi cultivarea agresivă a elitelor proprii. În clipa în care îţi propui obiective clare şi planuri de acţiune viabile, în mod transparent, poţi lesne observa devieri sau inadecvări nejustificate. Se pleacă cu un mare capital de încredere acordat liderilor care sunt chemaţi să-şi cultive echipa, să-şi crească succesori, să descentralizeze operaţiunile civice dar să le păstreze coerenţa de mesaj. Ţinta este să poţi să ridici lideri mai repede decât pot adversarii să ţi-i lichideze. Cam aşa procedează talibanii, aşa au făcut vietnamezii, palestinienii, protestatarii din piaţa Taksim etc. Cel puţin cu aceste lucruri am rămas eu din lecturile pe acest subiect. Însă, cu privire la ce vine după, e clar că se cere o intervenţie ex machina care să şteargă nedreptatea şi abuzul. E clar că şi protestele vin tot pe un trend de globalizare, tot într-un şablon ideologic care nu este creştin, ci aduce cu mişcarea occupy şi a indignaţilor. De asta am scris că cine controlează bornele culturale controlează de fapt puterea politică acumulată în cadrul protestelor. La acest moment cultura protestatară ne este (nouă ortodocşilor) la fel de nocivă precum ne este şi cultura pandemică, pentru că ex machina pentru secularişti înseamnă antihristic pentru noi. Nu ştim exact ce va fi, dar bine nu prea are cum să fie..

    luni, 19:03:05, 29 martie 2021

  • pintan

    la articolul Partidul AUR şi protestele de la ora 17:00:

    Încă de la bun început au existat multe semnale de alarmă în privința aur. Se putea anticipa că revoluția care va urma va fi cu liderii și între limitele impuse de aparatul de propagandă al sistemului. Din păcate, cu toate semnele de întrebare pe care cei mai mulți le-au recunoscut, aur au fost susținuți în mediul creștin conservator. Așa încât o devoalare (abia acum) a intențiilor și modului lor de lucru nu cred că mai are efect. Lumea este deja vrăjită, în mulți deja clocotește nevoia de revoltă. Și toată energia aceasta va servi aceluiaşi beneficiar. Cred că ar fi posibil de schimbat ceva, în direcția unei mișcări autentice, de bun simț, chiar dacă ar număra mai puține adeziuni. Dar cred că bariera principală de depășit este chiar propria naivitate care ne face să lăsăm pe mâna unor lideri îndoielnici cele mai profunde teme. Şi apoi asta necesita ceva trudă, răbdare. E mai simplu bineînțeles să lăsăm temele care ne preocupă protestatarilor de serviciu și să sperăm că… va ieși și ceva bun din asta. Eu personal sunt sigur că revoltele vor lua amploare internațional. Când se va da semnalul și presa de la noi va fi angrenată în jocul ăsta (la fel a fost și cu revoltele anterioare care inițial au fost ignorate). Vom scăpa de unele neajunsuri poate. Dar ce va urma… după?

    luni, 18:27:54, 29 martie 2021

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Partidul AUR şi protestele de la ora 17:00:

    Recunosc că spune multe lucruri dintre cele care trebuie spuse, cu atât mai mult cu cât sunt rostite în plen şi pe holurile Parlamentului: https://fb.watch/4xD0jRm0kY/

    luni, 17:22:57, 29 martie 2021

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Partidul AUR şi protestele de la ora 17:00:

    M-am gândit la asta, că s-ar dori captarea unui public cât mai mare, în forme cât mai puţin periculoase pentru participanţi, la o oră cât mai accesibilă. Dar tocmai asta înseamnă schimbarea caracterului “autentic” al mişcării de protest, înainte de a se formaliza/organiza. Protestele de noapte nu au fost organizate/iniţiate de cei care doresc organizarea protestului de la ora 17:00, ci sunt acum parazitate de aceştia, în condiţiile în care ar fi fost onest ca mesajul să fie de adeziune, nu de acaparare. Vom vedea roadele. Faptul că facţiunile Bucureştene se reunesc şi că au venit mesaje complementare este un lucru salutar, deşi mi se pare mai mult “un atac” de deposedare a lui Pompiliu Diplan de legitimitatea Pieţii Universităţii. Protestul a fost anunţat direct acolo, şi de AUR şi de facţiunea Capsali/Chitic, Pompiliu Diplan neavând altă opţiune decât să se alăture. Piaţa Universităţii nu-i aparţine, însă în linia celor de până acum, la Universitate a fost Starea de Libertate, în Piaţa Victoriei ceilalţi. Practic, Diplan nu putea să nu participe. Altfel, ar fi fost, iar, acuzat că dezbină, deşi, din câte îmi dau seama, nu o face. Într-un final, obiectivele ne/le sunt comune, dar este important să învăţăm din ceea ce ni se întâmplă. Faptul că AUR este un fenomen controlat nu este un rău absolut, ci un simplu dat care trebuie luat în calcul. Aşa cum avem în vedere faptul că avem jandarmi pe stradă, la fel înţelegem că sunt limite cu privire la întinderea în care AUR ne poate proteja/promova interesele. Nu în ultimul rând, dacă energia protestatară este una viguroasă, nu contează că protestul este organizat de la 17:00 în loc de 22:00 şi nu poate fi acaparat printr-o singură iniţiativă/acţiune. E nevoie însă, separat, de cultură de protest aşa cum a fost TFL şi hashtag/rezist şi poate că ar trebui să se scrie/publice mai mult în această direcţie. Părerea mea.. 🙂

    luni, 16:02:00, 29 martie 2021

  • M.S.

    la articolul Partidul AUR şi protestele de la ora 17:00:

    O să încerc să răspund eu: ora 17:00 este cu o oră înainte de ora 18:00, cand se inchid magazinele. Deci este o oră la care sunt mult mai multe șanse să participe oameni care sunt deja în oraș. Protestele de noapte au fost – de noapte – doar în București și parțial Pitești. Nu mai aveai ce să organizezi la ora 11-12 noaptea. Eu dacă as fi lider politic, nu as iesi riscand sa ma fac de ras, daca nu as știi ca vin multi oameni. In plus, noaptea este o vreme proasta pentru proteste: in primul rând pt ca nu exista niciun lider politic la birou la ora aia. Or pentru a avea combustibil, protestele trebuie sa fie îndreptate împotriva cuiva, vizibil. O parte dintre mesajele invocate in comentariul de mai jos le-a dat, pentru azi. Iar faptul ca protestul AUR si cel al stării de libertate se unesc, pentru ora 17:00, in București, arata ca liderii aur nu au avut orgolii, cunoscuta fiind lipsa de simpatie dintre liderii stării de libertate si cei au aur. Dacă ar fi vrut să „rupă” protestul, ar fi insistat cu cel exclusiv al lor, de la prefectură. Exact cum face doamna Sosoaca, de altfel. Multumiri!

    luni, 15:28:52, 29 martie 2021

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Partidul AUR şi protestele de la ora 17:00:

    Noi avem cumva o reprezentare deformată a protestelor, ca având o natură eruptivă, necontrolabilă, de pe urma cărora ne trezim cu un rău şi mai mare. Dar ele sunt conduse spre aceste consecinţe tocmai ca să ne temem de ele şi să “stăm cuminţi la locurile noastre”. Dar există numeroase tehnologii şi tehnici de protest folosite, validate şi reconfirmate iar şi iar, şi este de mare mirare că nu se discută deschis despre aceste chestiuni. Adică, pe de o parte intelectualii noştri sunt aşi în dezbateri de filosofie politică şi ideologii politice, chestiuni mult ai abstracte şi mai complicate, dar nu au capacitatea să pună în discuţie lucrările lui Gene Sharp când e vorba de împotrivirea faţă de dictatură, acolo unde vorbim de fapt despre o formă de project management elementar. Haosul protestelor civice derivă din confruntarea sistemelor de putere, iar ca să fie mai uşor de înţeles, dau pilda celor necunoscători pentru care un meci de rugby e o confuzie totală. Dar dacă ştii regulile şi ce vor echipele cam ştii ce să urmăreşti şi nu te ameţesc jucătorii care aleargă (aparent) bezmetic pe teren. Protestul civic trebuie să semene mai mult cu construirea unei clădiri decât cu manifestarea necontrolată a unui torent. Aşa cum nu punem carul înaintea boilor şi cum nu aşteptăm să urce carul singur la deal, la fel ar trebui să sesizăm când ni se vând/prezintă evoluţii societale fantasmagorice, care nu au legătură cu realitatea şi care nu pot produce emanciparea cu care se laudă. Protestele sunt singurul lucru periculos pentru sistemul de putere pentru că pot fi instrumentate împotriva sa, de actori concurenţi: prin ocuparea clădirilor publice, blocarea căilor de comunicaţie, perturbarea unor servicii publice şi destructurarea punctuală a intrumentelor de putere ale statului. Dar de obicei aceste acţiuni au loc după crearea culturii de protest. Dacă elita protestatară nu cultivă puterea politică pentru sine, în scop legitim de reprezentare a voinţei populare, atunci protestele sunt folosite, deturnate. Toate acestea sunt chestiuni sociologice de bază care ar trebui să existe în cunoştiţele civice ale societăţii, aşa cum este dreptul la petiţionarea instituţiilor publice, dreptul de a fi primit în audienţă, dreptul de a desfăşura activităţi comerciale ş.a.m.d. Este ceva ce ţine de elementarul participării la mersul cetăţii.

    luni, 14:37:56, 29 martie 2021

  • Andrei-Nicolae

    la articolul Partidul AUR şi protestele de la ora 17:00:

    E bine că se ține protestul, era și mai bine cum ați scris dumneavoastră și vă felicit. Dar ce ați scris, nu cred că ar mai putea fi posibil. Tot ceea ce ați scris se încadrează perfect în gândirea sociologică a lui Dimitrie Gusti – de aceea v-am felicitat. Trebuie, totuși, să înțelegem că atât se mai poate acum – bineînțeles, mare este Dumnezeu, și la El orice este cu putință. Nu cred în revolte, dar cred într-o adâncă împotrivire secondată de o foarte fermă mărturisire (prin faptă, adică). Dar chiar și revoltele pot fi folositoare, dar depinde din ce motiv. Altfel nu vor putea să stea. Mă încurajez, totuși, deoarece știu că oricum ar fi omul, Dumnezeu urăște nedreptatea și asuprirea săracului. Dar și ca din orice rău, Dumnezeu naște un bine și mai mare! Dar depinde mult – covârșitor, poate definitoriu – și de om. Oricum, oricât de spontan ar părea ce s-a întâmplat aseară, nu aș pune mâna în foc că și “scânteia” a fost tot la fel de spontană. Îmi este foarte teamă ca ortodocșii să nu fie atrași într-o foarte mare capcană. Dar nici nu putem sta fără să mișcăm… Până atunci, primim un duș rece: “Câteva cugetări lămuritoare despre libertate:  Alexandru Herzen: Maselor nu le pasă de liberta­tea individuală, de libertatea cuvântului; ele îndrăgesc autoritatea… prin egalitate înțeleg egalitatea opresiunii… doar indivizii civilizați doresc libertatea. Să fim deci mai puțin convinși, noi, intelectualii și deținuții politici, că toata lumea se omoară după libertate. Denis de Rougemont: «Libertatea nu e un drept, e asumarea unui risc». Să fim deci mai puțin siguri că oamenii sunt dispuși să riște. Drepturi, da, câte vrei, dar riscurile le consideră a fi piedici, intrigi, insulte.” (Cuviosul) Părinte Mărturisitor Nicolae Steinhardt  

    luni, 13:58:32, 29 martie 2021

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Partidul AUR şi protestele de la ora 17:00:

    Posibile mesaje ale lui George Simion care ar fi sprijinit mişcarea de protest, în mod neutru: “În seara aceasta voi participa şi eu la protestele din Bucureşti””Cer membrilor AUR şi simpatizanţilor să participe la protestele care au loc în oraşele României””Îi chem pe toţi românii să se alăture celor care au protestat în ultimele nopţi!””Interdicţiile sunt ilegale!”Trebuie să ne gândim cu toţii cum să ne organizăm astfel încât protestele să fie primul pas spre libertate!”Toate acestea ar fi presupus continuitatea elementului autentic şi spontan şi nu deturnarea lor spre forme ineficiente şi neputincioase de acţiune civică.

    luni, 12:56:56, 29 martie 2021

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Condiția creștinului în fața unei molime/epidemii și probarea credinței lui (Sf. Ciprian al Cartaginei):

    Revin Andrei. Dacă te simţi mai rău decât te-ai simţit la gripele trecute, cred că e bine să chemi ambulanţa. Dacă fir de păr nu mişcă fără voia Lui, probabil că e un rost şi în ceea ce trăieşti acum, inclusiv momentele de panică, şi e bine să urmezi calea firească de urmat în astfel de situaţii. Si eu am avut perioada mea de îmbolnăvire, cu colegi pozitivi, dar nu mi-a fost nici pe de parte atât de rău cum mi-a fost acum câţiva ani de la o gripă severă care m-a blocat la pat vreo patru zile. Dar atunci ştiam că nu se moare din aşa ceva, pur şi simplu am făcut răbdare. Acum la doi muci, un strănut şi o umflare în gol a pieptului eram cu “prin pocăinţă şi mărturisire, curat pe el îl primeşte” pe buze şi în gând. Doamne, ajută!

    miercuri, 08:05:29, 24 martie 2021

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Condiția creștinului în fața unei molime/epidemii și probarea credinței lui (Sf. Ciprian al Cartaginei):

    Doamne, ajută! Din păcate chiar nu cunosc pe nimeni. Cei Simptomatici care s-au îmbolnăvit din jurul meu au urmat sfaturile medicului de familie și au rămas acasă. Chiar și cei cu evoluție gravă, lucru cu care nu prea mă împac. Eu nu pot recomanda pe nimeni, dar mai întreb în jur. Domnul să ne ajute și să ne dăruiască sănătate!

    miercuri, 06:42:29, 24 martie 2021

  • Ioan R

    la articolul Condiția creștinului în fața unei molime/epidemii și probarea credinței lui (Sf. Ciprian al Cartaginei):

    Până răspunde dl. Vlad, o întrebare: ce ți-a prescris medicul de familie? Al meu agreează schema de tratament descrisă mai jos, primită printr-o postare de la un apropiat: COVID – ce facem dacă ajungem noi sau o rudă internată cu/de Covid Dragii mei, sunteți internați în Spitale cu Covid, cereți medicilor să vă spună schema de tratament pe care v-o administrează. Au obligația să vă informeze! Am informații că sunt mulți pacienți tratați aiurea, cu tot felul de medicamente experimentale, scumpe, fără indicație în Covid, iar  complicațiile își fac apariția. Nu acceptați Kaletra (sau Codeină – vezi ca sursă articolul indicat mai jos pe ortodoxinfo) pentru tratarea Covidului. AVEȚI ACEST DREPT, conform art 18 și 19 din Legea 46 din 2003. Acționați până nu e prea târziu! Aveți părinți sau rude apropiate internate în spitale în stadii medii/grave de Covid, cereți-le acestora, cât mai puteți, acordul în SCRIS consemnat și în fișa de internare, ca să puteți avea acces la informații despre schema de tratament aplicată. Asta pentru situația de nedorit dar posibilă în care lucrurile se complică și pacientul devine inconștient. Cereți să verificați cu ochii dvs, fișa de tratament a rudei dvs, pe baza împuternicirii primite, conform art 22 și a art 24 pct 2), din Legea 46 din 2003.  Iar dacă nimic nu mai funcționează, cereți medicilor să le dea Ivermectină! Dacă refuză, cereți-le din nou! Și dacă totuși refuză cu vehemență, scrieți-mi mie în privat! Aveți grijă ca să aveți dovezi că acești medici au refuzat să încerce ORICE ca să vă salveze persoana apropiată.  Și mai important decât orice, nu mergeți la spital dacă nu este musai… Aplicați, din primul moment, schema completă de tratament, imediat ce aveți suspiciunea că ați avea COVID. NU PIERDEȚI NICIO ZI! Tratamentul corect anti Covid ar trebui să cuprindă: 1. Azitromicina cp 500 mg, 1 cp pe zi, sau Doxiciclina cp 100 mg, 1 cp la 12 ore, 5 zile. Sau, mai bună – Claritromicina (articol cu sursa indicată mai jos) 2. Aspenter sau Eliquis sau alt antiagregant plachetar/anticoagulant 3. Paracetamol/Nurofen în funcție de simptomatologie, dureri/ febră 4. Protecție gastrică, Famotidina/ Omeprazol/Controloc-Pantoprazol 5. Probiotice 6. Vit C, D3, Zinc. Unii medici dau și Complex de vitamine B 7. Quercetină cp 500 mg, 1 cp la 12 ore, 10 zile. 8. Stodal, Oscilococcinum, Cimbrișor capsule, Tinctura de coacăz negru pentru prevenirea afectării pulmonare, extrem de eficiente.   9. Ivermectina, 0,2 mg/kgcorp pe zi, 5 zile la rând… deocamdată puțini au acces la aceasta. 10. Corticoterapie orală, Dexametazonă sau Medrol în cazuri cu simptomatologie importantă. #SanatateaTAPrioritateaMEA Sursa pt mențiunile cu Claritromicina, Kaletra si Codeina: https://ortodoxinfo.ro/2021/03/16/un-medic-roman-si-a-vindecat-toti-cei-1000-de-pacienti-de-covid-fara-o-zi-de-spitalizare-este-doar-o-pneumonie-atipica-care-sunt-medicamentele-mortale-utilizate-de-sistem/

    marți, 23:39:35, 23 martie 2021

  • andrei-d

    la articolul Condiția creștinului în fața unei molime/epidemii și probarea credinței lui (Sf. Ciprian al Cartaginei):

    Salut Vlad. Întrucât ești din Iași nu am găsit alta persoana pe care sa o întreb despre un medic pneumolog/bronholog, care sa trateze serios covidul, am socotit ca ar trebui sa apelez la tine. Acum o săptămână am fost cumva răcit după o baie, însă de atunci și pana azi totul s a agravat. Tuse tot mai deasa și seacă, și nu știu în cine sau pe cine sa contactez, eu cred totuși ca am luat și eu virusul căci ma deranjează rău când respir. Ai vreo recomandare din oraș? Te rog mult, ca cu un sistem asa căzut nu știi unde sa mergi și ce sa faci…

    marți, 16:54:26, 23 martie 2021

  • Iin

    la articolul Anatema din 1983 – un bastion contra ecumenismului și expresie a tradiției ortodoxe autentice:

    Da…,este nevoie și de dragoste , nu numai de adevăr. Iar dragostea le poate îndrepta și pe celelalte (neputințele noastre…). E nevoie de dialog,de implicare de răbdare,… este nevoie de a ieși în întâmpinarea celuilalt, chiar și atunci când acela,mai neputincios sau aflat în ispită se trage înapoi. Dragostea poate rezolva aceste neputințe sau poate surpa/risipi aceste ispite… Să nu le lăsăm să ne copleșească… Dacă cel de lângă mine nu mă înțelege și dacă Dumnezeu mi-a dat acest dar,că eu să-l înțeleg,atunci să ies eu în întâmpinarea lui, să fac eu ce aș aștepta să-mi facă el. Să nu -l evit eu. Ar trebui o dispoziție foarte mare spre dialog,în acest moment. Spre a discuta împreună,peste toate animozitățile existente. Cred că asta ar ajuta cel mai mult. S-ar risipi multe bariere ,ridicate prin cel viclean. Dialogul, conlucrarea, întâlnirea…asta lipsește,cred eu. În familie,nu țin cont de cum e acela,ci pt. că-l iubesc, mă duc la el. Dragostea este mai presus de starea lui(nu ține cont de starea lui). Mă duc la el că e fratele meu. De asta țin cont… Și eu daca fac asta(ce ține de mine), Dumnezeu le împlinește și pe celelalte,care nu stau în putința mea… ……………………………………………………….. Asta e valabil pentru noi toți… Vă mulțumesc și mă iertați,Părinte!

    marți, 11:50:32, 23 martie 2021

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Anatema din 1983 – un bastion contra ecumenismului și expresie a tradiției ortodoxe autentice:

    Nici eu nu am negat vreodată evidența, că Biserica se întemeiază pe dreapta credință. Totuși ceea ce este din iconomie este tot Biserică. Evident că trebuie să fie readus totul pe făgașul normal al ortodoxiei, dar asta nu se realizează cu o rigoare absolută. Eu personal am fost de acord cu acei nepomenitori care nu acceptă deloc comuniunea cu preoții care pomenesc, dar să conlucrăm, să accepte și ei că poziția mea e patristică. Am propus asta la sinaxa de la Bănceni, dar nu au acceptat cei care au fost prezenți, iar mulți nici nu au venit și refuză comuniunea chiar și cu mine. Deci nu înțeleg în ce fel îi judec eu pe cei acriviști. Că le spun că există cazuri când Sfinți și Sinoade au acționat altfel decât ei? Cum ar trebui procedat?

    marți, 00:02:07, 23 martie 2021

  • Iin

    la articolul Anatema din 1983 – un bastion contra ecumenismului și expresie a tradiției ortodoxe autentice:

    Dvs. vorbiți despre traduceri forțate, teologi mai puțin credibili, cazuri particulare…, toate din punctul dvs. de vedere… Foarte interesantă abordare…,una care duce în derizoriu totul sau care relativizează totul… Eu aș spune altceva: acele, doar câteva, exemple de texte, pentru că ele sunt numeroase, se raportează la această problemă de pe o cu totul altă poziție decât cea adoptată/preferată de dvs. Poate de vină o fi învățământul teologic contemporan, foarte tributar scolasticismului apusean,dar , mă iertați, nu vreau să insinuez nimic… Revin la acele câteva exemple. Biserica este în primul rând o realitate mistică și plecând de la această realitate, se ajunge apoi și la manifestarea ei în plan material, cu tot ceea ce înseamnă acest plan, inclusiv canonicitatea, legalitatea, statutul,instituționalitatea… Toate acele texte pleacă,în raportarea la această problemă, nu din acest punct ,, exterior”,ci de la esență, de la Izvor – Hristos Domnul, Adevărul. Ele nu sunt preocupate de forme, pe care de altfel nu le neagă, nu le resping,dar sunt interesate/preocupate, în primul rând, de fundamentul pe care acestea sunt clădite,piatra -Hristos. Adevărul (de credință). Fără Adevăr, fără dreapta credință sau prin amestecul acesteia cu erezia, aceste forme pot duce pe o altă cale, adică pot devia foarte subtil de la adevărata Cale, prin intermediul aparențelor. Nu are rost să dezvolt aici, cu texte chiar de la unii membrii marcanți ai Sinodului ROCOR (ca să fiu în ton cu tematica acestui articol), care sunt cât se poate de elocvente în acest sens. Deci,nu-i putem relativiza pe toți, căci nu corespund cu șablonul nostru sau în altă ordine de idei, că nu se încadrează în tematica iconomiei. Orișicum, aceasta este o altă discuție. Dar vreau să menționez că iconomia nu se poate face decât în funcție sau raportată la o normă, la un canon sau… la acrivie… Și, în acest sens al aplicabilității iconomiei, este de obște cunoscut că cei care aplică iconomia, nu trebuie să-i judece pe cei care vor să trăiască după rigorile acriviei… Sper să nu fiu înțeles greșit. Mă iertați!

    luni, 22:11:45, 22 martie 2021

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Anatema din 1983 – un bastion contra ecumenismului și expresie a tradiției ortodoxe autentice:

    Despre poziția Sf. Grigorie Palama am scris aici: https://theodosie.ro/2019/12/11/luptele-sf-grigorie-palama-cu-erezia-din-vremea-sa/. Nu cred că e cazul să revin. În plus, a circulat în mediul grecesc și o traducere forțată a unei expresii a Sf. Grigorie, care a influențat pe mulți. Am încercat să abordez și să iau în calcul toate atitudinile Sfinților Părinți față de erezii necondamnate și să fie extras un tablou general, fără a absolutiza diferite cuvinte ale unor teologi mai puțin credibili sau cazuri particulare, pentru că ansamblul contează.

    sâmbătă, 16:53:30, 20 martie 2021

  • Stelian

    la articolul Anatema din 1983 – un bastion contra ecumenismului și expresie a tradiției ortodoxe autentice:

    Faci o confuzie prietene,după ce a gandit sa-l vândă pe Hristos n-a mai facut minuni prin cetăți,pentru c-a intrat dracul în el..Citeste cu atentie

    sâmbătă, 14:56:50, 20 martie 2021

  • Stelian

    la articolul Anatema din 1983 – un bastion contra ecumenismului și expresie a tradiției ortodoxe autentice:

    Sunt convins că-ți “freci mâinile”multumita c-ai găsit un exemplu cu care… “l-ai pus la punct”,eu va spun așa,Sinodul Spune,canonul spune ca,cel care a întrerupt pomenirea a izbavit Biserica de Schisme si Erezii..a întrerupe pomenirea dar a participia la pomenire,n-are nici macar o logica lumească..cand stim ca:De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te,Ştiind că unul ca acesta s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singur de sine osândit…Da,este interesant exemplul și-o sa-l cercetez,nu pentru a demonstra cuiva sinceritatea mea,fiind un lucru mai complex asta ,ci pentru mine personal..Rămân totusi la convingerea că toți cei care au rămas în comuniune cu un eres ,până la o vreme au făcut acest lucru rămânând înafara Bisericii lui Hristos,Sfinti de-ar fi,ce sa mai spunem de cei care stiu ca acest eres se manifesta in Biserica de peste 100 de ani,e legiferat Sinodal dar tu acorzi în continuare comuniunii un caracter temporar…exact cum fac talharii ăștia,cu starea de urgenta,ea e temporară dar ei o prelungesc la nesfarsit..Asta este o mărturisire searbădă,ca a Apostolului Petru cand faci ceva înafara celor randuite de Biserica.. Ps.Daca tot veni vorba,cauta si tu,te rog,în viața Sfântului Vasile cel Mare și vei vedea acolo cum,doar pentru păcatul personal al unui Diacon în COMUNIUNE LITURGICA cu Sfântul,nu S-A Pogorat Duhul,la Sfântă Liturghie..si pune-ti intrebarea,Cum o fi cand esti in comuniune Liturgică cu un Eretic?

    sâmbătă, 14:21:09, 20 martie 2021

  • Iin

    la articolul Anatema din 1983 – un bastion contra ecumenismului și expresie a tradiției ortodoxe autentice:

    Credința Dreaptă în scrierile Sfinților Părinți Vol.l, Editura Shopia.2016. ,,De aceea îți aduc aminte ca un frate preamic și copil (al tău), să nu tăcem,ca să nu ne facem strigare a Sodomei; să nu cruțăm cele de jos,ca să nu pierdem cele de sus; să nu punem piatră de poticnire Bisericii lui Dumnezeu,care poate fi limitată chiar și la trei ortodocși, după Sfinți,ca să nu fim osândiți de hotărârea Domnului”, spune Sfântul Teodor. Tot protestantism este?!… Pt. mine sunt glasuri și expresii ale Sfinților Părinți!

    sâmbătă, 12:14:23, 20 martie 2021

  • Iin

    la articolul Anatema din 1983 – un bastion contra ecumenismului și expresie a tradiției ortodoxe autentice:

    Am citat din cartea:,, Sfântul Maxim Mărturisitorul.O introducere.”-studii Editura Doxologia.2013. Autorul îl știți. Dacă glasurile și expresiile Sfinților Părinți sunt ,,protestantism pur”…,dvs. spune-ți. ,,Îngrădirea de erezie nu este schismă” Părintele Theodoros Zisis.2018. ,,…………. Cu caracter apoftegmatic îi spune Patriarhului cu cuget eretic că este străin de Biserică, în afara Bisericii, fiindcă,, cei ai Bisericii lui Hristos sunt ai adevărului, iar cei care nu sunt ai adevărului, nu sunt ai Bisericii lui Hristos”,( spune Sfântul Grigorie către Patriarh). ,, Biserica se află acolo unde este adevărul, cei care nu sunt cu adevărul sunt în afara Bisericii. Se mint așadar pe ei înșiși,spun minciuni cei care se numesc pe sine și unii pe alții păstori și arhipăstori, atunci când nu au credința cea dreaptă. Fiindcă ,,creștinismul nu are în vedere persoanele,ci adevărul și acrivia credinței”,(aici Părintele Theodoros Zisis îl parafrazează pe Sfântul Grigorie Palama).” Și aceasta tot protestantism este?!.….

    sâmbătă, 12:03:06, 20 martie 2021

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Anatema din 1983 – un bastion contra ecumenismului și expresie a tradiției ortodoxe autentice:

    Dacă ar fi să luăm chiar așa cele scrise, ajunem în concepția protestantă a Bisericii nevăzute, pe care doar Dumnezeu o știe. Căci, în situații de genul ereziilor, căderea automată din har, din statutul de Biserică, am ajunge să nu mai știm precis care sunt limitele ei, ci fiecare să se considere membru după propria socoteală. Pe lângă faptul că nu e de toată încrederea sursa pe care nu o precizați și nu sunt date referințe elocvente din scrierile Sf. Maxim, apare această problemă spinoasă a concepției despre Biserică. Și întrebarea foarte serioasă este: Cu ce este ea mai prejos de ecumenism? Eu aș zice că e mai rea pentru că nu are tendința de unire, ci de dezbinare pe deasupra. E protestantism pur. Oricum, deja ar trebui depășit stadiul unor dispute sterile și mers pe altceva, mai serios, mai cu conștiința responsabilității în fața lui Dumnezeu.

    sâmbătă, 10:27:46, 20 martie 2021

  • Iin

    la articolul Anatema din 1983 – un bastion contra ecumenismului și expresie a tradiției ortodoxe autentice:

    ,,… Biserica ajunge să fie compusă numai din câțiva puțini credincioși sau chiar , la limită, dintr-unul singur. Mărturisind și apărând aproape de unul singur dreapta credință, Sfântul Maxim e foarte conștient că mărturisește și apără ,, dogma… comună a Bisericii Sobornicești”, adică credința pe care au mărturisit-o întotdeauna și în tot locul Apostolii, Părinții, Sinoadele, clerul și poporul drept-credincios. Cel care mărturisește credința ortodoxă se integrează sau se reintegrează în Biserica Sobornicească și în comuniunea cu ea;cel care mărturisește o învățătură străină de dreapta credință (o erezie n.m.) se autoexclude și trebuie scos din Biserică. Acest principiu este valabil pentru persoane,dar și pentru Bisericile Locale; ele ies din ea (chiar dacă instituțional continuă să fie și să se numească Biserici) dacă mărturisesc învățături străine de dreapta credință așa cum a fost ea definită de Apostoli, de Părinți și Sinoade.”

    sâmbătă, 01:08:17, 20 martie 2021

  • Iin

    la articolul Anatema din 1983 – un bastion contra ecumenismului și expresie a tradiției ortodoxe autentice:

    Pt. Sfântul Maxim ,, Biserica este mărturisirea dreaptă și mântuitoare a credinței în El”. ,,Biserica este pt Sfântul Maxim ,, Biserica zidită de Dumnezeu” , Biserica lui Hristos,Care este pt. ea piatra cea din capul unghiului (Efeseni 2,20),sau Care, iarăși, este Capul celei ce este trupul Său (Col. 1,18.24),cea întemeiată chiar de El pe temelia dreptei mărturisiri a credinței în El,cea Una și Singura. Ea se caracterizează în mod fundamental, cu privire la sobornicitatea sa, prin faptul că mărturisește credința ortodoxă (dreapta credință n.m.)”. Mărturisirea și apărarea dreptei credințe se face de către Părinți în numele Bisericii Sobornicești, spre subzistența ei. Pt. cauza Bisericii Sobornicești și Apostolice au luptat Apostolii Lui și Sfinții Părinți care le-au urmat, și învățătorii și mucenicii,slujind prin propriile fapte și cuvinte, prin lupte și sudori,osteneli și sângiuri și, în sfârșit, prin morțile lor violente. Dimpotrivă, cei care mărturisesc învățături eretice,se împotrivesc Bisericii Sobornicești și lucrează spre nimicirea ei,căci ,, fără dogmele Sfinților… ,nu este cu putință însuși faptul de a exista o Biserică”. Putem spune că la Sfântul Maxim există o ,,identificare a Bisericii Sobornicești cu dreapta mărturisire a credinței”, că pt. el ,, mărturisirea dreptei credințe este cea care întemeiază și reprezintă Biserica”. ……… Dacă Biserica Sobornicească este universală, universalitatea ei nu este nici geografică, nici de jurisdicție sau de autoritate,ci o universalitate care cuprinde în timp și spațiu, ansamblul adevărurilor care au constituit întotdeauna și pretutindeni credința ortodoxă, și de asemenea, pe toți cei care întotdeauna și pretutindeni au mărturisit și continuă să mărturisească această credință. Prin această mărturisire comună a uneia și aceleiași credințe în Sfânta Treime și în Hristos (a dreptei credințe n.m.), Bisericile Locale și credincioșii lor se află uniți într-una și aceeași Biserică Sobornicească. ………. Dar totodată trebuie să fim conștienți că atunci când, la un moment dat, erezia se răspândește în toate sau mai în toate Bisericile, Biserica (Sobornicească)ajunge să fie compusă numai din câțiva puțini credincioși sau chiar,la limită,dintr-un singur (,,chiar și la trei ortodocși, după Sfinți…”n.m.).

    sâmbătă, 00:06:53, 20 martie 2021

  • Iin

    la articolul Anatema din 1983 – un bastion contra ecumenismului și expresie a tradiției ortodoxe autentice:

    ,,Comuniunea ierarhul – comuniunea cu Ierarhul…”, am intenționat să scriu ,în comentariul de mai sus.

    joi, 14:28:01, 18 martie 2021

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Anatema din 1983 – un bastion contra ecumenismului și expresie a tradiției ortodoxe autentice:

    Cine susține aceste idei? De unde sunt citatele? Din ce-mi pare, sunt de la J.C. Larchet. El susține, într-adevăr, în acele rânduri ideea că Biserica se întemeiază la modul absolut pe mărturisirea credinței. Însă nu știu cât e de normativ acest teolog. În plus, ar fi necesare acele citate de la Sf. Maxim care să afirme această absolutizare a credinței. Nu cred că pot fi găsite. Am avut cândva un schimb de replici pe tema asta la comentariile de aici: https://theodosie.ro/2020/07/15/raspunsul-manastirii-cutlumus-cu-privire-la-situatia-batranului-gavriil/

    miercuri, 18:49:53, 17 martie 2021

  • Iin

    la articolul Anatema din 1983 – un bastion contra ecumenismului și expresie a tradiției ortodoxe autentice:

    Vlad Mihai Agache, vă mulțumesc pentru înțelegere! Această problemă. -,, punerea comuniunii deasupra mărturisirii de credință”, nu este o idee a mea personală. ,,Pt. Sfântul Maxim, comuniunea este comuniune cu Hristos și în Hristos (Adevăr n.m.), iar această comuniune se face mai întâi prin mărturisirea comună a credinței celei adevărate în El. Dacă Hristos (Adevărul n.m.) nu este mărturisit așa cum se cuvine, comuniunea cu El, și cu cei care Îl mărturisesc în chip drept devine imposibilă. De multe ori în scrierile Sfântului Maxim găsim afirmația că mărturisirea adevăratei credințe (nu amestecată cu erezia n.m.) condiționează în mod absolut comuniunea”. Mai mult: ,, Mărturisirea dreptei credințe condiționează apartenența sau nonapartenența la Biserică, excluderea din Biserică sau reprimirea în Biserică și deci comuniunea sau lipsa de comuniune cu ea(Biserica este Hristos.Biserica este stâlp și temelie a adevărului. Noi avem în vedere comuniunea cu Hristos și în Hristos. Comuniunea cu Biserica…, ,, nu acea situație care poate fi -corectă din punct de vedere legal (canonic n.m.), însă care este în același timp profund ne-creștină” – n.m.). Acest principiu este valabil pentru persoane în raportul lor cu Biserica, dar și pentru Bisericile Locale în raport cu Biserica (cred că de aici se înțelege mai clar noțiunea de Biserică n.m.)”. Mai mult:,, Comuniunea dă mărturie despre unire, o concretizează și o manifestă în cel mai înalt grad; ÎNSĂ (!) unirea cu Biserica nu este determinată sau condiționată de comuniune (care este un scop și nu un mijloc),ci de mărturisirea adevăratei credințe”. Revin. Comuniunea ierarhul este indispensabilă,dar nu în mod necondiționat, ci în mod de nedezlegat de mărturisirea adevăratei credințe.De mărturisirea de credință a acestuia, care trebuie să fie credința Bisericii/identică cu credința Bisericii (mă refer la credința lui oficială, mărturisită/acceptată public). Comuniunea cu Ierarhul se fundamentează pe identitatea de credință, nu pe canonicitatea lui, nu pe statutul lui. Fără dreapta credință, fără ,, piatra” credinței, care este Hristos-Adevărul, nu poți clădi nimic sau…,, comuniunea devine imposibilă”. Căci e vorba de comuniunea cu Hristos. Nu Ierarhul mă interesează (nu el e ținta, scopul),nu canonicitatea lui, nu statutul lui -care sunt indispensabile-,ci credința episcopului/ credința mărturisită de el, care este baza, izvorul, fundamentul comuniunii. Credința Bisericii pe care el este dator să o mărturisească și pt. care el este garant. Apărător, păzitor și propovăduitor al ei. Fără adevărata credință/fără dreapta credință, celelalte -canonicitatea, statutul, legalitatea -devin golite de sens. Își pierd menirea. Episcopul reprezintă Biserica. Fără dreapta credință,se reprezintă pe sine însuși, nu pe Hristos Domnul. Deci, Adevărul mărturisit de episcop , reprezintă Biserica,nu el însuși, fără Adevăr. Ori ținta noastră este Adevărul,Domnul,nu idolii… Eu așa înțeleg…

    miercuri, 12:50:11, 17 martie 2021

  • c.m.

    la articolul Calendarul gregorian – o provocare ecumenistă încă actuală:

    cam pe unde s-a ajuns cu ecumenismul si noua religie https://www.lifesitenews.com/news/vatican-to-organize-conference-promoting-mary-as-model-for-faith-for-both-christianity-and-islam

    miercuri, 12:44:38, 17 martie 2021

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Ce să facem cu Institutul Elie Wiesel (I.N.S.H.R.-E.W.)?:

    Vă mulţumesc pentru urare şi pentru intervenţie. O să mă folosesc de ceea ce aţi scris dvs când voi fi liber să scriu pe acest subiect. Menţionez că nu este vorba de eschivă ci de o alegere voită. Insist că subiectul Mişcării Legionare nu trebuie confundat cu subiectul Sfinţilor Închisorilor, chiar dacă unii dintre cei sfinţi au făcut parte sau au fost simpatizanţi ai mişcării. A încerca să mă folosesc de subterfugiul declarării sfinţeniei pentru a menţine cultul naţionalist cu specificul legionar este vătămător pentru Biserică şi nu asta am în vedere. Pe de altă parte, muult mai vătămător pentru Biserică este să îngropăm acest subiect şi, mai ales, să repudiem pe Sfinţii lui Dumnezeu, care prin credinţă şi prin mărturisire s-au distins, mai mult decât prin activism politic. Ceea ce văd specific la Sfinţii Închisorilor şi foarte relevat pentru vremurile noastre este o anumită manifestare a conştiinţei acestora, o aducere la îndeplinire în termeni maximali a libertăţii de conştiinţă, care i-a ridicat pe cei mai mulţi din căderi şi, cum a fost cazul părintelui legionar Calciu, chiar din stare de demonizare. Mai departe, preoţia părintelui Calciu şi activitatea sa o văd ca efect şi manifestare clară a acestei libertăţi de conştiinţă specifică, care l-a adus în conflict direct cu comuniştii. Este ceva specific în viaţa/atitudinea părintelui Calciu, a părintelui Arsenie Papacioc, a părintelui Justin, faţă de cea a altor duhovnici sau părinţi de atunci, chiar înduhovniciţi, şi vă îndemn să vă gândiţi la acest lucru, pentru că eu resimt acest aspect ca fiind foarte palpabil şi concludent. Strict legat de acest aspect, al libertăţii de conştiinţă, în sensul de priveghere neadormită asupra conştiinţei, insist că avem nevoie înainte de toate să înţelegem ce a scris Soljeniţîn. Stim că părintele Steindhardt a propus în Jurnalul fericirii “cele trei soluţii”: Soljeniţîn, Zinoviev, Churchill, Bukovski. Dar dacă veţi reflecta puţin şi mai ales dacă veţi trece de formularea extrem de superficială a poziţiei lui Soljeniţîn, veţi observa că, de fapt, un mirean credincios ortodox nu se poate ralia, zi cu zi, decât la poziţia lui Soljeniţîn. Nu vorbim aici de un mod de a gândi, de a înţelege realităţile sociale şi ideologice ale vremii (cum este Gândirea captivă a lui Ceslaw Milosz) ci despre o judecată vie a conştiinţei, în condiţii de libertate, şi vieţuirea potrivit acestei judecăţi continue. Pentru cei care ar dori să înţeleagă mai bine ce am în vedere recomand cartea publicată la editura Doxologia în 2017, probabil una dintre cele mai importante apariţii în planul civismului ortodox: Celălalt Soljeniţîn. Este doar una dintre lentilele de care avem nevoie atunci când privim viaţa lui Corneliu Zelea Codreanu, separat de evoluţia mişcării legionare. Comentariul dvs este clar cristal naraţiunea oficială, inclusiv din tabăra ortodox religioasă, în care chestiunile istorice sunt judecate “în condiţii de laborator”, de neutralitate morală, care ignoră dinamica socială din acele vremuri şi, mai ales, transpune în termeni actuali, cu o semnificaţie diferită, curente şi atitudini de atunci. Ar trebui reţinut că stigmatizări precum extremist, terorist, fanatic ş.a. au fost folosite din plin în acea epocă, nu doar termenul de parazit. E nevoie de o înţelegere îmbogăţită a vremurilor,nu doar de cunoaştere a datelor istorice. Este nevoie şi de echilibru în propensiunea de a judeca taberele, ca să nu ne trezim captivi în haloul naraţiunii unuia sau altuia dintre actori. Nu putem reduce totul la un joc în trei (stat, evrei, naţionalişti), cel puţin nu de maniera în care o face naraţiunea oficială. Nu îmi doresc să continuăm această discuţie la acest articol, dar vă voi ruga să reflectaţi dacă nu cumva sunt necesare completări substanţiale la această explicaţie extrem de simplistă, completări pe care să le aveţi în vedere atunci când vom relua acest subiect: Evreii erau o sursa importanta de creatii culturale si de provocari ideologice. Erau cel mai literati (in sensul cuvintului englezesc “literate”) si cultivati dintre popoarele si minoritatile din Romania de atunci (poate egalati de maghiari, armeni si germani). Asta stirnea complexe, si de aici invidie, care invidie este mama urii. Ar fi nevoie să discutăm şi ce anume înţelegem prin ură, având în vedere cum este instrumentat acest termen acum, dar, iarăşi, nu la acest articol care vorbeşte despre canonizările BOR. Sunt oricum tentat să mut toată linia de comentarii la articolul despre institutul elie wiesel. Iertaţi. Doamne, ajută!

    miercuri, 09:54:49, 17 martie 2021

  • andrei-d

    la articolul Anatema din 1983 – un bastion contra ecumenismului și expresie a tradiției ortodoxe autentice:

    Toți avem sau am avut tentative de a apară biserica.. Dar știm ca lucrurile stau invers, nu noi Îl apărăm pe Dumnezeu, ci Dumnezeu ne apară pe noi. Noi sa fim doar vigilenți, și sa vedem unde e biserica adevărata și sa facem ce este cu putință îngăduit unui membru al ei, fără sa ne depășim atribuțiunile,altfel ne punem pe spate lucruri ce sunt cu neputință de dus prea departe. Iar de restu se vor ocupa cei peste 40 de episcopi ai noștri(și ceilalți peste 600), ca nu sunt toți eretici și noi suntem măsură lucrurilor sfinte. Vedem în perioade de răscruce ca unii sfinți au fost mai îngăduitori și au văzut ca lucrarea o face Duhul (sfinții fiind mișcați de El) și nu ei prin ei înșiși. Nu spun ca nu sunt bune unele remarci, însă toate cu duhul unității, nu a separării sau supărării, luării jucăriilor și plecării acasă. Cândva am avut și eu tendințe cu mult mai multe argumente, ce erau menite sa ma facă sa nu pot dormi noaptea… De aceea vad acest zel nu ca pe o coroană de spini, ci ca pe un bici sau suliță gata să împartă dreptate. Iertare.

    miercuri, 08:43:37, 17 martie 2021

  • Vecinicul

    la articolul Ce să facem cu Institutul Elie Wiesel (I.N.S.H.R.-E.W.)?:

    Parinte, cred totusi ca un lucru este evident: CZC ii numea pe evrei “paraziti”. Asta, in sine, spune totul. Cind iti vezi pe unii semeni umani ca “paraziti”, inseamna ca in mintea ta deja le-ai negat apartenenta la umanitatea biologica si spirituala si, pe termen lung, drepturile sociale si politice si dreptul la viata in ultima instanta. Intrebati orice psiholog si orice sociolog ce inseamna demonizarea politica a grupului care este tinta a discursului extremist. Da, legionarii nu au participat ca atare, ca ML inchegata, ca structuri legionare organizate ierahic si functional partinic, la quasi-exterminarea evreimii din partea de Rasarit a statului fascist roman de atunci, precum si in teritoriile transnistrene ocupate, pentru ca deja la inceputul Operatiunii Barbarossa erau de jumatate de an in ilegalitate, cu structurile organizatorice demantelate. E insa complet irelevant acest aspect tehnic: cititi comparativ orice opere ale legionarilor, si audiati discursurile lui Hitler, Antonescu, Bandera, Ante Pavelici, Mussolini, etc. Veti observa cu limpezime de cristal ca legionarii (si fratii lor ideologici, gen Ustava, etc., ca sa contextualizez la nivel de europolitica toata activitatea lor) ar fi aprobat actiunile naziste asupra evreilor. Era in linia de gindire a antisemitismului militant si violent. Partinic, Europa Axei era si un mozaic destul de omogen si de disciplinat, cu NSDAP in frunte, in anume perioade. Nu aveau cum sa fie legionarii niste criptodizidenti, chipurile crestini in spirit: ei erau, pina la un punct, o clona a antisemitismului european de atunci. Horia Sima a fost adapostit de Reich. De crestin ce era? Nu vad nimic, nu zic religios sau spiritual, dar nici macar uman, in militantismul legionar. Juraminte nocturne? Amenintari cu moartea? A omorit Domnul pe cineva? (Retoric). Au omorit apostolii Petru sau Paul pe cineva? Ah, da: Petru a taiat urechea unui sclav al Templului cu sabia (si Domnul a vindecat imediat acel sclav), iar Paul a scuturat o vipera in foc, in Malta. Au ucis legionarii pe cineva? (Din nou, retoric). Sa spunem ca legionarii nu au participat efectiv la holocaustul din Transnistria sau la pogromurile din Dorohoi sau Iasi e ca si cind spunem ca un talhar, un pedofil sau un violator, deja arestat, condamnat si inchis in inchisoare nu (mai) e talhar, pedofil sau violator pentru ca nu a mai comis crime de felul respectiv dupa ce a fost inchis. Violenta, politica sau personala este ingaduita, de Dumnezeu si de morala comuna sanatoasa, doar in legitima aparare (personala, a celor dragi, a comunitatii si a tarii). Erau in Romania organizatii sioniste teroriste (precum cele de dupa razboi din teritoriul viitorului Israel, care se razboiau cu organizatii omoloage ale arabilor)? Ah, daca ar fi existat, puteau si trebuiau sa fie combatute folosind toata forta legilor de atunci. Dar nu existau. Erau doua extremisme violente si ilegale, cel de sorginte sovietica, anume cel comunist (si da, stiu de atentatul din 1920 si de revolta de la Tatarbunar, si de altele de felul), si cel autohton de inspiratie germana, anume cel legionar (care doua extremisme militante ba se infruntau, ba colaborau in subteranele politicii), precum si terorismul de stat (pardon, apararea intereselor celor avuti) burghez al liberalilor si taranistilor (atunci cind se aflau la putere). (Bine, mai erau si alti antisemiti gen cuzistii). Deci, asa-zisa scuza a “pericolului evreiesc” pica. Evreii erau o sursa importanta de creatii culturale si de provocari ideologice. Erau cel mai literati (in sensul cuvintului englezesc “literate”) si cultivati dintre popoarele si minoritatile din Romania de atunci (poate egalati de maghiari, armeni si germani). Asta stirnea complexe, si de aici invidie, care invidie este mama urii. Ati citit “De doua mii de ani” de Mihail Sebastian? Cartea aceea explica fenomenologia acelor vremuri mult mai bine decit o pot face eu, sau oricine altul acum traitor. Cu profund respect, post cu folos tuturor!

    miercuri, 00:14:59, 17 martie 2021

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Anatema din 1983 – un bastion contra ecumenismului și expresie a tradiției ortodoxe autentice:

    Mie mi se par oportune comentariile lui Iin, chiar mă pun pe gânduri. Mi se pare că există nu atât o răstălmăcire cât o predilecţie de a citi aceste exemple doar în cheia ruperii comuniunii cu ecumeniştii. Mi se pare chiar valoroasă ideea aceasta a “punerii comuniunii deasupra mărturisirii de credinţă” şi o văd din categoria acelei sinistre apărări “mai bine în iad cu ierarhul meu decât..”. Poate fi tot un fel de pervertire a ascultării datorată ierarhului. În altă ordine de idei eu îi mulţumesc pentru comentariu şi rog pentru mai multă îngăduinţă. Chiar nu e deloc nevoie să spunem cu toţii aceleaşi lucruri ci să ne găsim în acelaşi duh, pe cât se poate. Doamne, ajută!

    marți, 21:36:43, 16 martie 2021

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Ce să facem cu Institutul Elie Wiesel (I.N.S.H.R.-E.W.)?:

    Fac o remarcă în spiritul a ce am scris și anterior. Înfierarea în articol a declarațiilor p. Iustin despre tinerii legionari mi se pare exagerată. Am cunoscut și alți oameni duhovnicești care au spus același lucru, că tinerii legionari nu au avut interese politice, ci curăție sufletească și dragoste de țară. Este evident că la fruntea ML au existat și alte ambiții, mai puțin compatibile cu sfințenia, dar nu le pot cataloga drept ilegale sau pericole sociale. Mulți nu și-au însușit aceste principii, ci doar tot ce a fost absolut nobil și de care nu aveau de ce să se dezică. Articolul, pe lângă faptul că aduce multe mărturii valoroase, este cam inflamat. Spre exemplu, citatele din Țuțea sunt răstălmăciri crase ale unor afirmații scoase din contextul vorbirii curente. Autorul articolului mi se pare un anti-ecumenist, adică se bucură de condamnarea ecumeniștilor, ceea ce nu cred că e în firea ortodoxiei. Eu nu sunt și niciodată nu am fost simpatizant legionar, dar prefer o linie mai cumpătată, de a nu condamna mai mult decât se cuvine.

    marți, 18:58:40, 16 martie 2021

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Anatema din 1983 – un bastion contra ecumenismului și expresie a tradiției ortodoxe autentice:

    Nu prea cred că parantezele sunt o explicație a ce au spus acești Părinți, cât mai mult o răstălmăcire. Este cunoscut faptul, spre exemplu, că p. Serafim nu era atât de acuzator la adresa credincioșilor serghianiști, fiind un admirator al preotului Dimitrie Dudko până la un punct. Deci în mod clar nu osândește comuniunea formală, ci acceptarea, pactizarea de orice formă cu situația aceea trădătoare. Oricum, subiectul serghianismului e destul de vast; poate am să-i dedic un articol separat, deși am mai scris pe tema aceasta.

    marți, 18:49:02, 16 martie 2021

  • andrei-d

    la articolul Anatema din 1983 – un bastion contra ecumenismului și expresie a tradiției ortodoxe autentice:

    Iar când Sf. Luca a dosri sa lase hainele arhierești datorita greutăților, a simțit ca harul îl părăsește, cum singur în memoriile sale confirmă. Asta e și motivul pentru care Sf. Ioan Maximovici dorea unirea cât mai curând a ROCOR cu Biserica Mamă a Moscovei, lucru care s-a și întâmplat sub vrednicul de pomenire Mitropolit Laurus, iar Vitaly Ustinov a murit schismatic. Asemeni și Artemie de Razka acum recent, a murit în schisma față de Biserica. Asa că hotărăște-te ce ai de gând. Domnului toată slava!

    marți, 18:47:57, 16 martie 2021

  • andrei-d

    la articolul Anatema din 1983 – un bastion contra ecumenismului și expresie a tradiției ortodoxe autentice:

    Cum îți explici ca Sf. Luca al Crimeei a făcut parte din sinodul “eretic” al Bisericii Ruse? Aici și cu Serghie patriarh https://foma.in.ua/images/svyatye/svt_Luka/svt_Luka_6.jpg dar și cu Alexey I http://iconkuznetsov.ru/userImages/svyatitel_luka_32.jpg Sa nu mai zic de pomenirea patriarhului Alexei de către Sf. Ioan Maximovici în Harbin în 1934… Zic sa te temperezi, biserica nu e produsul unei rațiuni pătimașe.

    marți, 18:37:56, 16 martie 2021

  • Iin

    la articolul Anatema din 1983 – un bastion contra ecumenismului și expresie a tradiției ortodoxe autentice:

    Arhiepiscopul Averchie Taușev și Părintele Serafim Rose au fost membri ai Bisericii care ,în 1983 a a dat anatema erezia ecumenismului. Dânșii au luat poziție și față de problema serghianismului… Am încercat în cele ce urmează, să fac o paralelă între serghianism și ecumenism, pe baza unor texte rămase cde la cei doi Părinți menționați mai sus,ca un prilej de meditație, pentru situația actuală, când ecumenismul este legiferat sau legitimat cu ștampilă sinodală ,deci pe cale de consecință,acceptat de toți sinodalii noștri și de cei aflați în comuniune cu ei. ,, Orice strădanie din partea noastră de a ne arăta prieteni față de cei care ,, dețin autoritatea”, în vremea aceasta în care ,, antihriștii cei mulți ” (ereticii necondamnați/ecumeniștii n.m.) care luptă fățiș sau ascuns împotriva lui Hristos și a Bisericii Sale, au puterea în chip atât de vădit, orice strădanie servilă de a le fi pe plac (de a păstra comuniunea cu ei n.m.), de a-i măguli și de a face ceea ce ei vor, chiar de a căuta într-o măsură ,, legalitatea”(,, canonicitatea” din partea lor, căci îngrădirea de erezie sau întreruperea comuniunii, întreruperea pomenirii, în mod corect, este canonică oricum -mă refer aici la cazul nostru, când erezia este instituționalizată n.m.) din partea lor, este o trădare față de Hristos Mântuitorul nostru și vrăjmășie față de El (erezia este o trădare față de Adevăr și o vrăjmășie față de Hristos Domnul n.m.), chiar dacă cei care procedează astfel, poartă haine preoțești”, spune Arhiepiscopul Averchie Taușev. Părintele Serafim Rose spunea, în același duh că:,, Astfel, unii oameni se pot afla într-o situație care poate fi ,, corectă din punct de vedere legal” (canonic n.m.), însă este în același timp profund ne-creștină ,ca și cum conștiința creștină este obligată să se supună oricărei porunci a ocârmuitorilor bisericești, atâta vreme cât acești ocârmuitori sunt propriu-zis ,, canonici”. Această noțiune oarbă de supunere de dragul ei însăși este una din pricinile de căpetenie a reușitei serghianismului (ereziei/ecumenismului n.m.) în veacul nostru, al xx-lea (este una din pricinile de căpetenie a proliferării și instituționalizării ereziei în Biserică n.m.)… Ultima concretizare a principiului serghianist va fi supunerea față de Antihrist însuși, chiar și a creștinilor celor mai tradiționali (ști). Ei nu vor fi siliți să cadă de acord în privința ideilor și metodelor lui Antihrist (cei cu cuget ortodox nu vor fi siliți să-și însușească ideile ecumeniștilor n.m.). Tot ce li se va cere, va fi recunoașterea autorității sale ( tot ce li se va cere va fi păstrarea comuniunii cu ecumeniștii, lucru prin care se realizează recunoașterea autorității lor. Comuniunea reprezintă unire, unitate n.m.), pe care i-o vor acorda (pe care o vor păstra n.m.) ,ca să păstreze ierarhia, organizația Bisericii, slujbele bisericești și putința de a primi pe față Sfintele Taine. Trădarea lor nu va consta în nedezlipirea lor de formele canonice, ci mai degrabă în așezarea acestor forme deasupra credincioșiei față de Însuși Hristos ( …în așezarea comuniunii deasupra principiului pe care aceasta se fundamentează – mărturisirea aceleiași credințe,a dreptei credințe n.m.), credincioșie care este răspunderea cea dintâi a Bisericii (păstrarea neschimbată a dreptei credințe n.m.). Sfinții Părinți au despre aceasta o învățătură foarte precisă întemeiată pe Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul. Ei fac observații asupra faptului că pecetea lui Antihrist nu va fi pusă și pe frunte și pe mână, ci pe frunte sau pe mână (Apocalipsa 13, 16). Potrivit Sfântului Andrei al Cezareii, cei care o primesc pe frunțile lor (în cazul nostru ecumeniștii, adică cei cu cuget ecumenist n.m.), vor împărtăși modul de gândire al lui Antihrist (erezia,care în esență este o hulă, este o negare a adevărului de credință n.m.), pe când cei care o primesc pe mâinile lor drepte ( cei aflați în comuniune cu ecumeniștii sau părtașii la erezie n.m),îi vor recunoaște doar autoritatea ( Cum? Prin comuniunea păstrată cu ecumeniștii), spunând că este îngăduit să faci acest lucru,. ,, numai să rămâi creștin în suflet”…( spunând că este îngăduit să faci acest lucru dacă ai cuget ortodox n.m.). Alungarea harului Sfântului Duh prin semnul fiarei (prin mărturisirea ereziei sau prin comuniunea cu erezia sau… prin participarea la ea sau prin acceptarea ei oficială ca învățătură a Bisericii n.m.) umple cu semnul cel dintâi-spaima-inima tuturor celor care au primit pecetea (erezia n.m.), spaimă care-i va împinge către o lesnicioasă pierzanie”. Obs.: Nu vreau să înfierez pe nimeni sau să acuz pe cineva prin cele scrise. Doar am încercat să îndemn și pe această cale la o reflecție mai atentă asupra situației în care ne aflăm sau la o deschidere în a privi lucrurile și din altă perspectivă… Când am făcut paralela ecumenismului cu serghianismul în aceste texte, am avut în vedere modul de raportare al părinților georgieni la erezia ecumenismului. Mă iertați!

    marți, 16:42:15, 16 martie 2021

  • Vecinicul

    la articolul Ce să facem cu Institutul Elie Wiesel (I.N.S.H.R.-E.W.)?:

    Partial sint de acord cu dvs. Insa ideea de a il considera sfint pe CZC este…exotica si stranie, ca sa ma exprim minimalist din punct de vedere critic. Miliarde de oameni nu au ucis, nici macar in situatii de legitima aparare, si totusi il considerati sfint pe CZC care a instigat la ura, la violenta, a ucis, si apoi a comis instigarea in continuare. Nu, nu trebuia sa fie ucis miseleste: trebuia supus unui proces echitabil, cum a fost cel de la Nurnberg sau cel al lui Eichmann. Insa sa fie considerat sfint…cu o astfel de abordare, nu ma mir daca aud ca ucrainenii il vor canoniza pe Bandera sau armenii pe Melkonian. In fond, violenta este, alaturi de concupiscenta, una dintre luminile fascinante de neon otravit ale existentei cazute ale adamitilor. (Mai clar, de la caderea lui Adam si crima lui Cain, tot traim in fascinatie fata de violenta: pentru ca, asa cum spune antropologia crestina, noi adamitii sintem fiinte cazute. Insa cu asa tendinte trebuie sa ne luptam, nu sa le justificam).

    luni, 19:30:24, 15 martie 2021

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Ce să facem cu Institutul Elie Wiesel (I.N.S.H.R.-E.W.)?:

    Grija aceasta de a denunţa caracterul anticreştin/ecumenist al ML aduce mult cu grija statului interbelic de a publica declaraţiile de disociere, abandonare a convingerilor politice şi de condamnare a legionarismului din partea foştilor membri ai ML. Iar asta trebuie privită snop cu tot ceea ce a însemnat massmedia acelor vremuri şi cu efortul statului de a zdrobi mişcarea legionară. Repet, nu e o discuţie pe care eu să o pot purta în actualul cadru juridic, nu pentru că aş avea chestii ilegale de spus/scris, ci pentru că ar fi foarte uşor de speculat cu rea-credinţă. Astfel de “rechizitorii” de-a valma, care se încheie cu fotografii din chilia părintelui Justin, unde fotografia lui Corneliu este aşezată lângă icoane, împreună cu recuzită şi literatura legionară, reuşesc exact contrariul lucrurilor pe care şi le propun. Părintele Justin nu a fost singurul duhovnic care şi-a păstrat dacă nu evalvia, măcar respectul şi cinstirea faţă de Corneliu şi faţă de martirii legionari ai închisorilor carliste, antonesciene şi comuniste. Nu e ca şi cum am vorbi despre o slăbiciune singulară a părintelui Justin pentru acest curent politic sau pentru figuri istorice de o anumită factură, ci despre o convingere comună multor duhovnici care nu au fost nici ecumenişti, nici antisemiţi, nici nu au promovat ura inter-etnică, nici nuau avut mize sau obiective politice. Nu au participat la iniţiative de revigorare a naţionalismului, nu au avut activitate în acest plan ci, din chilia lor, nu au dat loc naraţiunii oficiale. Au văzut dincolo de minciuni şi strâmbarea adevărului, nu s-au raliat curentului oficial, nici nu s-au făcut părtaşi la disocierile “cu mantinela” ci au dat această mărturisire mută care să păstreze atenţia noastră asupra perspectivei lor de a vedea lucrurile. Stim că această perspectivă există, că ea diferă de ceea impusă oficial şi că o vom discuta atunci când ne vom simţi liberi să o facem. După cum am scris deja, şi eu îl consider pe Corneliu Zelea Codreanu sfânt şi fac distincţia aceasta foarte necesară între omul Corneliu şi ceea ce a însemnat ML. Sub acest aspect, legea antilegionară este oportună, pentru că obligă la această diferenţiere şi înţelegere specifică a evoluţiilor lor. Deocamdată nu găsesc niciun motiv să scriu despre acest subiect pentru că nu acest subiect arde ci cel al Sfinţilor Închisorilor care, oricât s-ar încerca, este distinct de subiectul mişcării legionare. De dragul polemicii putem admite că sfinţii au fost încarceraţi pentru infracţiuni de drept comun şi să avansăm cu discuţia spre criteriile ortodoxe de verificare a sfinţeniei acestora, după datină.

    luni, 13:45:55, 15 martie 2021

  • andrei-d

    la articolul Criterii ortodoxe cu privire la re-botezarea ereticilor într-o hotărâre a Sinodului ROCOR (1971):

    Revin cu cea mai buna decizie sinodală, ce ar trebui promovata astăzi pentru pacea și liniștea membrilor Bisericii, ce e redată de părintele grec George Dragas în articolul său despre modalitatea de convertire a eterodocșilor, tradusă în română și AICI. O să redau doar pasajul de la capitolul 3 ce rezumă calea împărătească a Bisericii de doua milenii: Epistolă Patriarhală şi Sinodală (26 mai 1875) „Cercetând sinodiceşte lucrul împricinat, anume botezul Latinilor, dacă poate fi socotit legiuit sau nu, am văzut limpede din faptele istorice şi din legiuirile bisericeşti ale feluritelor timpuri că pricina aceasta are multe «pentru» şi multe «împotrivă», are mulţi sprijinători şi mulţi potrivnici – aşa cum, negreşit, nu a scăpat Preasfinţiei Voastre. Căci încă înainte de Schismă, Patriarhul Kirularios obişnuia să-i boteze pe Latinii ce treceau la Ortodoxie, precum se spune în Pittakion­-ul pe care Humbert, exarhul lui Leon al IX-lea, l-a lăsat pe Masa Sfintei Sofii, împotriva Patriarhului Mihail, şi dintr-o epistolă a acestui Patriarh către Patriarhul Petru al Alexandriei, şi din faptul că această faptă a lui Kirularios pare să fi găsit mulţi următori odată cu trecerea vremii. Cu adevărat, Conciliul de la Lateran din 1215 i-a certat pe ortodocşi pentru botezarea din nou a Latinilor (a convertiţilor veniţi din Biserica Latină). După Schismă, însă, îi avem printre mulţi alţii pe Marcu Evghenikos, care glăsuieşte că pe Latini trebuie doar să-i ungem cu mir, şi în afara de aceasta sunt hotărârile sinodale, ca a [Sinodului] celui adunat în 1207 şi a celui adunat în 1484 sub Patriarhul Simeon, la care au fost de faţă şi celelalte trei Patriarhii, cu prilejul căruia s-a alcătuit binecunoscuta Slujbă, cât şi a altuia din 1600, adunat în Împărăteasca Cetate, şi a încă altuia adunat la Moscova de Patriarhul Ioasaf al Moscovei la 1667, la care au fost de faţă alţi doi Patriarhi ai Răsăritului, Paisie al Alexandriei şi Macarie al Antiohiei. Toate acestea au spus ca doar cu mir să-i desăvârşim pe cei ce trec de la Biserica Apusului. Avem, pe de altă parte, Hotărărea luată la Moscova în 1622 de Filaret, Patriarhul Rusiei, şi Horosul dat sub Chiril al V-lea, Patriarhul Constantinopolului, în 1755, primit apoi de toţi ceilalţi Patriarhi, care arată că aceştia [Latinii] trebuie botezaţi. Aşadar, botezul Apusenilor a fost uneori socotit legiuit, căci se făcea în numele Sfintei Treimi şi era asemuit cuviinciosului botez, şi alteori necanonic, căci avea multe neorânduieli în chipul care l-a luat cu trecerea timpului, prin neîncetata şi sporita deşartă-cercetare a Bisericii Apusului. Prin urmare, preasfânta Biserică Rusă a purces din vădite pricini să se folosească de Hotărârile mai noului Sinod de la Moscova de sub Patriarhul Ioasaf al Moscovei, drept-socotindu-le că aduc folos Bisericii din acel loc, pe când Bisericile din Răsărit [Orientul Mijlociu] socotesc de trebuinţă pentru folosul Ortodoxiei să urmeze Horosul dat sub Chiril al V-lea. De vreme ce aşa stau lucrurile, rămâne la discernământul duhovnicesc al Preasfinţiei Voastre şi al celorlalţi membri ai Sinodului să primească sau să lepede folosirea pogorământului, pe care altă Biserică l-a susţinut mai bine de două veacuri fără clintire – dacă, aşa cum scrie, acest pogorământ aduce multe foloase Bisericii de acolo şi o fereşte de năvala primejdiilor. Iar când Bisericile ortodoxe locale vor izbuti să se adune laolaltă, atunci, cu ajutorul lui Dumnezeu, se va face dorita înţelegere asupra acestei pricini, cât şi asupra altora”. În documentul de mai sus, Sfântul Sinod caută în viitor o soluţie ortodoxă unanimă la „problema” primirii la Ortodoxie a convertiţilor din Biserica Apuseană. Cred că soluţia este deja acolo. Nu uniformitatea, ci libertatea caracterizează poziţia ortodoxă. O astfel de poziţie dă greutate lucrării Sfântului Duh, care desăvârşeşte (teleioi) în noi toţi ceea ce Domnul a săvârşit pentru noi îndeobște. Căci într-adevăr, Dumnezeu nu da Duhul cu măsură! (Ioan 3:34). Amin!

    luni, 12:04:14, 15 martie 2021

  • Vecinicul

    la articolul Ce să facem cu Institutul Elie Wiesel (I.N.S.H.R.-E.W.)?:

    Ca sa nu ramina loc de echivoc: http://silviu-ion.blogspot.com/2015/05/marile-probleme-ale-miscarii-legionare.html?m=1

    luni, 11:32:12, 15 martie 2021

  • andrei-d

    la articolul Anatema din 1983 – un bastion contra ecumenismului și expresie a tradiției ortodoxe autentice:

    Da, dar și el făcea minuni în cetăți, căci era trimis și el ca Apostol…deci lucra harul și prin el, asa vinovat cum era.

    luni, 10:53:28, 15 martie 2021

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Anatema din 1983 – un bastion contra ecumenismului și expresie a tradiției ortodoxe autentice:

    Observ că apar unele confuzii din graba de a “rezolva” ecumenismul. Unora li se pare că este acceptată erezia dacă nu se întrerupe de îndată comuniunea. Ori ideea de bază este că toți care își însușesc fățiș sau indirect ecumenismul sunt în mare greșeală și mântuirea le este pusă în pericol. Însă există și clerici și credincioși care nu sunt de acord cu el, dar nu acționează prin întreruperea comuniunii pt că altul este scopul, anume să fie întrunit un Sinod care să condamne ce e rătăcire. Până atunci fiecare se poziționează după putere: ori se împotrivește tare prin cuvânt și chiar prin întreruperea pomenirii, ori stă mai liniștit pentru că nu e suficient pregătit să înfrunte și să vădească greșelile. Din păcate, cei care au un duh ca al Apostolului Petru, avântat spre mărturisire searbădă, greșesc foarte mult și smintesc și trag înapoi lupta în loc să o faciliteze. E nevoie de un dram de discernământ.

    luni, 10:40:11, 15 martie 2021

  • Sara

    la articolul Anatema din 1983 – un bastion contra ecumenismului și expresie a tradiției ortodoxe autentice:

    Cauta, te rog, despre viata Sf. Meletie al Antiohiei in Vietile Sfintilor. A avut comuniune liturgica cu arieni (a slujit cu diacon arian care i-a astupat gura cu mana cand a vrut sa marturiseasca pe cele trei persoane ale Sf. Treimi) desi arianismul fusese condamnat sinodal la sinodul I de la Niceea. Pentru discernamantul lui a adus pe multi arieni la credinta. Era foarte apropiat de Sf. Vasile cel Mare pe care l-a si hirotonit diacon. In viata reala lucrurile sunt mult mai complexe. Sf. Meletie a prezidat pana la urma timp de un an de zile, Sinodul al II-lea ecumenic. Ma indoiesc ca ai sinceritatea sa citesti, dar daca totusi o ai… Iata un exemplu clar.

    luni, 06:52:58, 15 martie 2021

  • Sara

    la articolul Să dezvolți în tine duhul prin pocăință și să fii prieten cu Postul (Sf. Teofan Zăvorâtul):

    Minunat!

    luni, 06:40:10, 15 martie 2021

  • andrei-d

    la articolul Ce să facem cu Institutul Elie Wiesel (I.N.S.H.R.-E.W.)?:

    Da. Și am avut o stare aiurita după intenția inițială. Va sărut Dreapta,si sa ma pomeniți pentru un post cât mai cu folos.

    duminică, 20:41:24, 14 martie 2021

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Ce să facem cu Institutul Elie Wiesel (I.N.S.H.R.-E.W.)?:

    Nu cunosc bine trecutul legionar. Ce spun eu este că am cunoscut oameni care au fost legionari de la începuturi și au perceput altfel mișcarea. A existat o acțiune împotriva evreilor, după cum ziceți, dar o contraofensivă bine direcționată și fundamentată. Adică nu se urmărea lichidarea lor, ci o împotrivire față de intruziunea extrem de mare și necinstită pe care o aveau în societatea românească. Repet, este un domeniu istoric pe care nu-l stăpânesc bine, dar am această convingere formată de la oameni care au trăit fenomenul. Deci eu nu validez crimele și rebeliunile, dar nu cred că apartenența la ML a echivalat cu aprobarea lor, nu erau idealul mișcării. Deși eu, ca monah, nu simt să mă implic în mersul societății, aș lăuda un partid sau o mișcare care ar căuta sincer astăzi să elimine corupția și tirania modernă și să urmărească interesele românilor.

    duminică, 18:34:27, 14 martie 2021

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Anatema din 1983 – un bastion contra ecumenismului și expresie a tradiției ortodoxe autentice:

    Evident că poate fi numită asta iconomie, că nu e în firescul lucrurilor să existe eretici în Biserică. Eu nu prezint ca normală comuniunea cu cei ce aduc devieri dogmatice, ci spun că nu e obligatoriu ca orice cleric sau mirean să rupă comuniunea cu de la sine putere. Ar trebui ca un Sinod să reglementeze situația. Până atunci, există obligația morală, nu canonică de a se împotrivi fiecare ereziei și de a depune eforturi să se ajungă acolo. Ba chiar e lăudabil să fie întreruptă pomenirea, dar nu e obligatoriu, nu putem forța pe toți să facă asta. Înțeleg că există nuanțe, dar vă rog să le înțelegem corect, să nu vedem totul doar în alb și negru: cine nu rupe comuniunea sigur e pentru ecumenism. Nu e așa, totul trebuie făcut în duh bun, așezat și temeinic, fără vitejii nefolositoare. Cu iertare!

    duminică, 18:25:41, 14 martie 2021

  • Stelian

    la articolul Anatema din 1983 – un bastion contra ecumenismului și expresie a tradiției ortodoxe autentice:

    Am zis parere personala pt ca asta reiese cel putin din scrierile dumneavoastra cu dovezi patristristice,În care nu reușiți să demonstrații comuniunea Liturgică (care cred ca sunteti dumneavoastra) a Sfinților cu ereticii,ati arătat doar perioadele de iconomie si de cercetare a eresului si ereticilor,care vreti sa le prezentati ca exemple de comuniune..Nu va spun cu răutate,sunt sofisme..

    duminică, 18:08:41, 14 martie 2021

  • Vecinicul

    la articolul Ce să facem cu Institutul Elie Wiesel (I.N.S.H.R.-E.W.)?:

    Sfintia voastra, ma iertati, dar ML a fost, orice oricine ar spune, o miscare extremista, pentru care violenta politica era un mijloc acceptat si liant al constructiei sale ideologice (nu ca liberalii, taranistii si alte partide burgheze centriste, de extrema dreapta si extrema stinga, ar fi fost esentialmente diferite in aceasta privinta). A canoniza oameni care au suferit ca si crestini exemplari in temnite burgheze, naziste si comuniste este un ogor fertil pentru Biserica (“singele martirilor zideste noi altare”), dar…cititi orice discurs al capeteniilor legionare: invariabil, o anume comunitate etnoreligioasa este privita ca “paraziti” si “indezirabili”. Dupa orice cod moral normal si dupa orice cod penal drept, asta e instigare la ura si violenta. Nu am nimic contra campaniei “sfintilor inchisorilor”, daca: 1. e vorba de oameni care s-au pocait explicit de trecutul lor extremist; 2. sint considerati ca martiri si acei crestini persecutati de statul burghez “democrat” (inainte de 1938), de dictaturile carlista si antonesciana si de scurtul regim legionar. Inca o data, ma iertati de interventie, si post cu folos!

    duminică, 17:59:57, 14 martie 2021

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Ce să facem cu Institutul Elie Wiesel (I.N.S.H.R.-E.W.)?:

    Să înțeleg că îți dai seama că nu trebuie să ne aliniem și noi pur și simplu la linia oficială de condamnare absolută a legionarismului fără discernământ. Să avem cu toții post cu folos!

    duminică, 16:46:42, 14 martie 2021

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Anatema din 1983 – un bastion contra ecumenismului și expresie a tradiției ortodoxe autentice:

    Vehement ești tu, dar fără a avea bază pe Sfinții Părinți. Chiar ai zis singur aici că e convingerea ta despre cum au procedat Părinții, dar nu că ar fi făcut ei chiar așa. Canonul 15 a fost dat tocmai pt a contracara linia studiților, dacă e să vedem realitatea. Există mărturii solide în această direcție, cum ar fi aici: https://wp.me/paTGhQ-rs sau și de la Sf. Iustin Popovici aici: https://ortodoxlogos.ro/2021/03/02/viata-sfantului-fotie-cel-mare-scrisa-de-sfantul-iustin-popovici/

    duminică, 16:45:09, 14 martie 2021

  • Stelian

    la articolul Anatema din 1983 – un bastion contra ecumenismului și expresie a tradiției ortodoxe autentice:

    Nu stiu de unde scoateți asta,Sf Teodor Studiul chiar linia Can.15 a respectat,cum sa fie infirmată linia lui de acest canon,n-ati citit canonul 15?..Oricine a înfruntat un eres si eretici,sunt ferm convins ca n-a avut comuniune Liturgică cu respectivii..Dacă au păstrat până la o vreme aceasta comuniune,au facut-o sigur pt motivele mentionate mai sus sau,ar mai fi motivul acela c-ar fi stiut,ca în locul lor s-ar fi așezat niste minciun-episcopi care ar fi dus la pierzare mai mult turma,oricare ar fi fost motivul comuniunea cu ereticii si cu eresul ii-auținut înafara Bisericii Lui Hristos,până la delimitarea totală de ambele..Sfinti de-ar fi!Ce linie tin cei menționați de dumneavoastra, nu ma intereseaza,eu nu am comuniune cu ei,oricum e bine sa cercetati(Dacă sunteti interesat) sunt în manastiri monahi,chiar Preoți care îmbrățișează erezii identice,cum ar fi de ex. ereziile lui “taica Visarion…Incetati promenirea SI Comuniunea cu Ereticii si nu încercați să vă găsiți argumente la Sfinti,nu le găsiți,va periclitat mântuirea.Sfintii au fost Vehementi cu eresul..Doamne Ajuta!

    duminică, 15:19:35, 14 martie 2021

  • Stelian

    la articolul Calendarul gregorian – o provocare ecumenistă încă actuală:

    În loc sa se puna problema indreparii acestei greșeli pt.a nu mai fi dezbinare liturgica,eu pun problema serbării cu papistașii(Nu cu catolicii)De ce nu ma mira? Rădăcina ecumenismului a fost calendarul,tulpina CMB-ul,coroana cu fructe Sinodul Tâlharesc Cretan.Înapoi la Canoanele Sfinților Părinți,altfel la iad cu Arheierei,Preoți,Mireni..cu toți.Ferească Dumnezeu!

    duminică, 13:53:30, 14 martie 2021

  • andrei-d

    la articolul Ce să facem cu Institutul Elie Wiesel (I.N.S.H.R.-E.W.)?:

    I rushed myself. Iertați-mă. Un mic mare exces de zel, ce nu și-a avut rostul prea mult. Părinte Lavrentie și Vlad, va doresc un post cu multa pace lăuntrică.

    duminică, 09:30:05, 14 martie 2021

  • Sara

    la articolul Calendarul gregorian – o provocare ecumenistă încă actuală:

    Adevarat… Nu calendarul ne mantuieste! Ce conteaza un calendar mai exact daca vine cu o gramada de erezii?

    duminică, 06:20:59, 14 martie 2021

  • Ioan R

    la articolul Anatema din 1983 – un bastion contra ecumenismului și expresie a tradiției ortodoxe autentice:

    Evident, nu am putut menționa câteva date cu caracter personal/ confidențial pt a proteja identitatea cunoscutei mele, cu ce se ocupă și alte câteva. Dar, având în vedere ce și cum mi-ați scris (nevoia sănătoasă de a fi siguri atunci când relatăm astfel de întâmplări care au impact asupra mântuirii noastre) puteti cere de la dl. Vlad nr meu de telefon sau mailul pt a vă (re)confirma, garanta și în acest mod realitatea celor descrise. Doamne ajută!

    sâmbătă, 19:38:27, 13 martie 2021

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Falsuri în pledoaria Pr. Patriciu Vlaicu pro Sinodul din Creta (3) – Ecumenismul/Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine:

    https://orthodoxtimes.com/patriarch-of-serbia-receives-archbishop-luciano-suriani-in-belgrade/ La 12 martie 2021, Patriarhul Porfirije al Serbiei l-a primit la Patriarhia Sârbă din Belgrad pe Luciano Suriani, Nunțiul Apostolic în Republica Serbia.Patriarhul Serbiei l-a întâmpinat pe nunțiul apostolic și i-a mulțumit pentru participarea la ceremonia sa de înscăunare. Suriani i-a mulțumit patriarhului Porfirije și i-a transmis un mesaj de felicitare și un cadou de la papa Francisc, șeful bisericii catolice.Patriarhul Porfirije al Serbiei a cerut Nunțiului Apostolic să-i transmită papei recunoștința sa pentru urările sale și mai ales pentru disponibilitatea sa de a deschide, susține și alimenta dialogul cu Biserica Ortodoxă în ansamblu, precum și cu Biserica Ortodoxă Sârbă locală.În spiritul acestui dialog, interlocutorii au fost de acord că provocările și ispitele care amenință în mod egal nu numai valorile care stau la baza Europei și a lumii, ci și a demnității umane, cu care se confruntă toți creștinii, necesită considerație, reflecție și efort din partea tuturor.Au fost de asemenea prezenți Ștefan de Remesiana, Episcop vicar, secretarul Nunțiaturii Apostolice Don Aleksandar Ninkovic și șeful Cancelariei Patriarhului Sârb Diacon Aleksandar Prascevic.Sursa: Biserica Ortodoxă Sârbă

    sâmbătă, 17:41:01, 13 martie 2021

  • Andrei-Nicolae

    la articolul Anatema din 1983 – un bastion contra ecumenismului și expresie a tradiției ortodoxe autentice:

    Mulțumesc frumos! Doamne ajută!

    sâmbătă, 16:53:31, 13 martie 2021

  • Ioan R

    la articolul Anatema din 1983 – un bastion contra ecumenismului și expresie a tradiției ortodoxe autentice:

    Confirm din nou că cunosc personal pe creștina din București care a postat întâmplarea pe un grup de whatsapp creat acum câțiva ani pe lângă un vrednic preot nepomenitor. Am vorbit din nou astăzi 13.03.2021 la telefon cu ea pt a reverifica (împrospăta) și completa informațiile dacă era posibil. Așadar, aceasta a postat relatarea într-o serie succesivă de mai multe mesaje (disponibile mai jos în “forma brută”, copiată din telefon; fiecare mic pasaj a constituit ]n telefon un mesaj distinct) pe care eu, în vederea postării aici, deci pt a relata curgător întâmplarea, le-am grupat si corectat puțin dpv gramatical pt că pe grupuri private uneori scriem în viteză pe telefoane și mai apar oarece greșeli de scriere. Prietena cunoscutei mele, eroina întâmplării, este o creștină cu cuget ortodox în vârstă de cca 55-60 de ani, “om al Bisericii” și era la momentul respectiv o persoană de bază a bisericii de mir din București, epitrop al bisericii și cânta la strană. O fi așa și acum, dar asta nu am mai întrebat. Întâmplarea s-a petrecut atunci când creștin respectivă stătea rezemată într-o strană. Asta a ajutat-o, evident, să nu cadă pe jos atunci când și-a pierdut cunoștința și a auzit glasul ca de tunet de care am relatat. De menționat că după postările în cauză ale cunoscutei mele, pe acel grup pe whatsapp de nepomenitori s-a coborât liniștea. Nu s-a comenta mai deloc. Desigur, pentru că este o postare delicată pt unii mai încrâncenați așa… Cred că s-a înțeles că cele relatate s-au petrecut după Sinodul din Creta, mai exact prin anii 2017-2018.  Din discuția de astăzi cu cunoscuta mea am mai aflat că acea creștină a fost și este preocupată de ceea ce s-a întâmplat în Creta (așa se explică de ce spunea ceea ce spunea în gând despre Patriarh..) și că empatiza(ează) cu linia înțeleaptă, de mijloc, fără de extreme, a nepomenirii. A convins-o, evident, cu vârf și îndesat, întâmplarea relatată. Doamne ajută! Mesajele în forma de pe aplicația whatsapp: “Cred ca ar trebui sa ni se franga inima de mila pt patriarh si ceilalti adica sa ne rugam pt ei pt întoarcerea lor . Foarte usor se poate aluneca in judecata. Ferească Dumnezeu. Adică din comentarii se vede disprețul. Ma iertati. Atât de fina e ispita încât nici nu realizam ca greșim. Sa ne doară sufletul pt ei. Patriarhul este foarte bolnav după cum știți si nu se stie daca un ultimul moment mărturisește drep si da semnalul de alarmă și noi rămânem cu disprețul si… Sa nu ma înțelegeți greșit. Noi ne străduim să ținem calea dar sa ne ajute Dumnezeu . Mai jos o sa va spun ce a pățit o prietena de.a mea care are cuget ortodox .” “Ea încă nu a putut să ia calea îngradirii cum suntem noi. Si i s.a spus ca in timpul Sf. Liturghii la ectenia despre patriarh( întâi pomenește Doamne pe…) Ea sa spuna ” nevrednic este” si de curând după ce a spus asta deodată ă căzut din picioare si n.a mai văzut nimic însă a auzit o voce( spunea că este ă Domnului Hristos) care i.a spus: cum iti arde sufletul pt nepoatele tale asa sa.ti ardă sufletul pt patriarh.” “Nu si.a revenit imediat.” “Ce sa inteleg? Ca ea a ascultat ce i s.a spus si asa spunea însă Domnul i.a arătat că greșește.” “Eu i.am spus ca eu nestiind ce sa spun ( cand eram intre ziduri) cand se spunea ectenia aceea spuneam: Doamne iartă.l si luminează.l. ajuta.l sa se dezică.” “Iertați exprimarea. Tel scrie altceva , mai gresesc si eu” “Atunci s.a gândit că nu a placut Domnului acele cuvinte” “Mi.a spus sa am mare grija ca foarte usor si pe nesimtite se poate aluneca. Am inteles ca trebuie mare grija cum ne exprimăm si ce gandim, dragii mei. Domnul sa ne ocrotească cu Darul Sau.” “Problema care o avea legat de nepoate o stia numai Dumnezeu si nu a spus-o nimănui nici macar Duhovnicului. În rugăciunile ei se ruga pt ele. Trăiau de ani de zile necununate.”

    sâmbătă, 14:50:24, 13 martie 2021

  • Ioan R

    la articolul Anatema din 1983 – un bastion contra ecumenismului și expresie a tradiției ortodoxe autentice:

    Acum am citit. Da, revin cu detalii.

    sâmbătă, 13:18:10, 13 martie 2021

  • Andrei-Nicolae

    la articolul Anatema din 1983 – un bastion contra ecumenismului și expresie a tradiției ortodoxe autentice:

    Doamne ajută! As dori să știu dacă puteți garanta foarte sigur această evocare. Dacă e adevărată, lucrul este cu adevărat zguduitor. Seamănă izbitor cu o relatarea dintr-o carte sau text care evoca viața unui cuvios, pe care am citit-o cu mult înaintea (fatidicului) episodului cretan. Din păcate nu reușesc să-mi aduc aminte unde cred că am mai citit textul asemănător. E posibil ca și memoria să-mi joace feste (să fie o invenție a minții – se mai întâmplă). Cert este ca firul narativ al întâmplării îmi este foarte familiar. De asemenea nutresc o vagă urmă de scepticism, deoarece am descoperit în varii ocazii – prea dese, din păcate, când “creștinașii” noștri și chiar și unii păstori ca să își argumenteze anumite concepții, pur și simplu inventează naratiuni (uneori chiar elaborate și de mare efect) sau pun in gura unor Sfinți sau Părinți propriile viziuni, concepții, cuvinte, cuvinte șamd. Sub nici o formă nu vă acuz pe dumnevoastră de ceva, deoarece de mult timp vă urmaresc cu mare interes și încredere comentariile și îmi dați impresia unui om foarte serios. As vrea să elucidati cu cât mai multe detalii, căci textul totuși m-a cutremurat!

    sâmbătă, 09:28:28, 13 martie 2021

  • Ioan R

    la articolul Anatema din 1983 – un bastion contra ecumenismului și expresie a tradiției ortodoxe autentice:

    Un răspuns nu atât pt dvs cât pt a vă aduce la cunoștință o întâmplare relatată de o cunoștință a mea. Întâmplarea s-a petrecut acum câțiva ani în urmă cu o creștină în timpul rugăciunilor de la ectenii (mai exact, la rugăciunea pentru Patriarh). “Cred ca ar trebui sa ni se franga  inima de milă pt patriarh si ceilalti, adica să ne rugam pt ei, pt întoarcerea lor. Foarte usor se poate aluneca în judecată. Ferească Dumnezeu. Adică din comentarii (postate pe un oarecare grup whatsapp- n.m.) se vede disprețul. Mă iertati. Atât de fina e ispita încât nici nu realizăm că greșim. Să ne doară sufletul pt ei. Patriarhul este foarte bolnav[?] după cum știți si nu se stie daca în ultimul moment mărturisește drept si da semnalul de alarmă și noi rămânem cu disprețul si… Sa nu ma înțelegeți greșit. Noi ne străduim să ținem calea [nepomenirii – n.m.], dar să ne ajute Dumnezeu. Mai jos o sa va spun ce a pățit o prietena de-a mea care are cuget ortodox. Ea încă nu a putut să ia calea îngradirii, cum suntem noi. Si i s-a spus [de către altul – n.m.] ca în timpul Sf. Liturghii, la ectenia despre patriarh (“întâi pomenește Doamne pe…”) ea să spună “nevrednic este” si, de  curând, după ce a spus asta, deodată a căzut din picioare si n-a mai văzut nimic, însă a auzit o voce (spunea că este a Domnului Hristos) care i-a spus: “Cum iti arde sufletul pt nepoatele tale, asa să-ți ardă sufletul pt patriarh”. Nu si-a revenit imediat. Ce să inteleg? Că ea a ascultat ce i s-a spus [despre Patriarh – n.m] si așa spunea [și ea], însă Domnul i-a arătat că greșește. I-am spus că eu personal, nestiind ce să spun cand eram între ziduri [adică nu era încă “îngrădită” – n.m.] cand se spunea ectenia aceea,  spuneam: “Doamne iartă-l si luminează-l, ajuta-l sa se dezică.” Atunci [ea] s-a gândit că nu a placut Domnului acele cuvinte. Mi-a spus sa am mare grija ca foarte usor si pe nesimtite se poate aluneca. Am inteles ca trebuie mare grija cum ne exprimăm si ce gandim, dragii mei. Domnul sa ne ocrotească cu Darul Său. Problema care o avea legat de nepoate o stia numai Dumnezeu si nu a spus-o nimănui, nici măcar duhovnicului. În rugăciunile ei se ruga pt ele. Trăiau de ani de zile necununate.” Comentariul meu: Acuma, este firesc să ne întrebăm, de unde o fi fost descoperirea, de la Domnul sau de la vrăjmașul? Să ne gândim: ce interes (demonic) avea vrăjmașul să o tulbure pe femeia care osândea pe Patriarh în mod repetat și, în plus, să-i ceară să se roage cu durere pt Patriarh ca pt propriile nepoatele? Posibil totuși ca unii să gândească că vrăjmașul i-a întrerupt osândirea (chipurile justificată) pt ca să se roage pt acela în batjocură… Eu personal nu cred această primă variantă. Mai plauzibil este că Domnul a intervenit ca să curme osândirea repetată pe care o săvârșea femeia și pt a o atenționa că nu-i judecător… și că, dimpotrivă, se cuvine să se roage cu aceeași intensitate pt propriul Patriarh, adică așa cum deja o făcea cu durere – deci plăcut Domnului – pt nepoatele sale. Fiecare să înțeleagă cum binevoiește. Doamne ajută!

    vineri, 17:07:48, 12 martie 2021

  • Stelian

    la articolul Anatema din 1983 – un bastion contra ecumenismului și expresie a tradiției ortodoxe autentice:

    Nu stiam ca pt unii canoanele sunt incuviintari,apropo unde găsești asta in canon?Tot încuviințarea se numeste cand îi numeste pe cei căzuți în eres minciuno-episcopul…etc?.Din punctul meu de vedere canoanele sunt rànduielile care trebuiesc respectate si aplicate,mai abitir cand e vorba de adevăr de credinta altfel,colcaiala pe afara..Cat despre autoizolare,e bine sa se uite fiecare in curtea lui si mai domol cu mândria,dorinta de afirmare si slava desarta…la mine nu exista autorizare ci întreruperea pomenirii si-a comuniunii cu ereticii si cei împreuna cu ei care preferă să stea înafara Bisericii lui Hristos..adica cu Veliarl impreuna,imbatandu-se cu apa rece ca sta si Hristos la masa cu ei..Te salut!

    vineri, 13:52:08, 12 martie 2021

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Anatema din 1983 – un bastion contra ecumenismului și expresie a tradiției ortodoxe autentice:

    Nu țin astfel de presupuneri. Sf. Sofronie a înfruntat erezia monotelită după ce fusese impusă printr-un Sinod trădător. A mustrat-o chiar în scrisorile de recomandare când a fost înscăunat Patriarh. A încercat o condamnare sinodală eșuată în Cipru. Și totuși nu a rupt comuniunea. E un contraexemplu prea evident. În schimb, nu am putut întâlni atitudinea de rupere obligatorie a comuniunii la nici un Sfânt în afară de Teodor Studitul. Iar linia lui a fost infirmată chiar de canonul 15. Deci: De unde scorneala obligativității ruperii comuniunii înainte de condamnare sinodală? Și că ar fi și patristică? Din ce-mi dau seama, e această concepție vine pe filieră atilist-zelotistă. Monahul Sava și restul părinților actuali atoniți dimpreună cu el sunt foști sau filo-mateiți, care au rămas cu idei de acolo. Mulți nepomenitori au fost atrași în capcana lor. Chiar și pr. Claudiu Buză și Silviu Chirilă sau p. Grigorie Sanda sunt tributari acestei direcții. Pur și simplu au intrat în logica ei și nu pot să iasă pt că s-au obișnuit, deși nu au argumente și Sfinții Părinți au avut altă înțelegere. Asta văd și din rândurile pe care le scrieți sau poate mai rău. Poate mă înșel și sper să nu fie așa. Dar mare pagubă produce acest fenomen de natură schismatică.

    vineri, 13:45:47, 12 martie 2021

  • Ioan

    la articolul Anatema din 1983 – un bastion contra ecumenismului și expresie a tradiției ortodoxe autentice:

    Dacă pui așa problema, apoi te întreb și eu, de unde rezultă, din textul Can. 15 al Sinodului I-II, că tu, alt mirean sau chiar cleric de ai fi, ai rânduială ca să “intrerupi pomenirea si comuniunea cu ereticul pana la un Sinod care le rezolva pe toate”? Canonul nu rânduiește și, cu atât mai mult nu obligă, ci doar încuviințează și laudă pe acei clerici vrednici (și, se subânțelege, pe mirenii care-i urmează) care se îngrădesc pe ei de comuniunea cu numitul episcop înainte de o cercetare sinodală. Observația mea viza faptul că limitarea acțiunilor împotriva ereziei ecumenismului doar la desparțirea pe sine de comuniunea cu întâiul stătător pentru oarecare erezie s-a făcut și în duh schismatic de către unii. Au respins, de pildă, acțiunile de colaborare, de coordonare a eforturilor cu alți clerici care au întrerupt pomenirea. S-au (auto)izolat și nu-și lasă orgoliile, nuanțele înțelegerii proprii pt a continua efortul frățesc împotriva ereziei.

    vineri, 13:25:32, 12 martie 2021

  • Stelian

    la articolul Anatema din 1983 – un bastion contra ecumenismului și expresie a tradiției ortodoxe autentice:

    Mijloacele de comunicare din acele vremuri nu eŕau ca acum,cu alte cuvinte eresul si ereticii erau cu greu cercetați si demonstrații ca fiind eretici,plus perioadă de convingere a acestora de ieșire din păcat.Sunt convins ca unii,erau ferm convinsi ca fac bine cea ce fac…etc

    vineri, 13:25:23, 12 martie 2021

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Anatema din 1983 – un bastion contra ecumenismului și expresie a tradiției ortodoxe autentice:

    Puteți preciza ce înseamnă perioadă de cercetare?

    vineri, 13:20:53, 12 martie 2021

  • Stelian

    la articolul Anatema din 1983 – un bastion contra ecumenismului și expresie a tradiției ortodoxe autentice:

    Faceti o confuzie teribila,cu sau fara intentie între perioada de cercetare a unei erezii,iconomia acordată de Sfinti ereticilor si singura modalitate Patristica de lupta impotriva unui eres, cea de Întrerupere a pomenirii si-a comuniunii cu aceștia..iar în situația de față după atâta perioadă timp primele doua,nu-si mai au rostul..Folosindu-va de acest mic sofism ,acordați caracter neobligatoriu unei rànduielile canonice și evident,o perioadă nelimitată de comuniune cu ereticii,.Chestia asta creaza consecințe la fel de grave, ca în cazul celor căzuți în schisma..Hristos N-are nici un amestec cu Veliar!.

    vineri, 13:19:22, 12 martie 2021

  • Iin

    la articolul Anatema din 1983 – un bastion contra ecumenismului și expresie a tradiției ortodoxe autentice:

    Un îndemn la meditație: oare cum ar fi procedat georgienii sau… membrii Sinodului ROCOR în contextul actual? Georgienii spre exemplu: dacă în 1997, când Biserica lor era,, doar” membră a CMB și ecumenismul nu era legiferat, iar ortodocșii nu acceptaseră prin decizie sinodală, la un sinod ,,Mare și Sfânt”( unde doar două Biserici Locale nu au participat,din motive pur doctrinare -Georgia și Bulgaria, neafiliate la CMB), că ereziile condamnate de Biserică, sunt Biserică (Biserica-Trupul lui Hristos), acceptare care practic anulează articolul 4 din Crez,cel care statuează adevărul de credință conform căruia Biserica este Una (și Unica) Sfântă Sobornicească și Apostolească, spune Mitropolitul Ambrozie de Kalavrita,deci dacă georgienii în ’97 au procedat cum au procedat, cum ar fi reacționat astăzi (vizavi de Biserica lor)? Reacția georgienilor în 1997: ,, Biserica în care își găsește loc urâciunea învățăturilor eretice se face asemenea Sodomei. Îndurat și milostiv este Domnul și așa cum pt. dreptul Lor,a fost amânată pedeapsa Sodomei,așa pt. drept credincioșii robii Săi,El până la o vreme nu își ia harul Sfântului Duh de la Biserica ce s-au abătut în întunericul ereziei. Dar până când? Unde este limitata fărădelegii,care întrece îndurarea și milostivirea? Dacă vine timpul ieșirii lui Lot, acela e timpul sfârșitului sorocului, timpul execuției judecăților lui Dumnezeu, timpul mâniei celei drepte, timpul luării a însuși Duhului Vieții. Astfel, semnul morții duhovnicești a ierarhiei bisericești necurate este ieșirea din mijlocul păcatului său a adevăraților fii ai Bisericii Ortodoxe. Și abia atunci când Domnul îi va scoate de sub jugul necuraților pe cei credincioși Lui, Biserica Sa cea adevărată, atunci harul Sfântului Duh va părăsi definitiv adunătura ereticilor rămași”. Biserica Ortodoxa, luând parte la activitatea CMB, afirmă în acest fel acordul său cu învățătura și activitatea acestuia. Ea se face astfel părtașă la toată minciuna și toate rătăcirile Consiliului. Ea devine eretică în aceeași măsură în care este eretic însuși Consiliul. O și mai adâncă infiltrare a ereziei în trupul Bisericii are loc prin participarea ierarhiei sale la diverse le forme de slujbe comune organizate de structurile CMB. B O Georgiană de multă vreme ( din 1962) este membru activ al CMB. Această participare exprimată prin activitatea înalților săi ierarhi echivalează cu căderea în erezie sau, mai bine zis, în esență chiar este erezie. Înalții ierarhi ai BOG s-au afirmat ca apologeți și propovăduitori ai ereziei ecumenismului atât în multiplele manifestări publice,cât și de pe amvon. La Sinodul Local al BOG din 1995 a fost consfințită și întărită participarea în această mișcare prin autoritate bisericească sinodală. Prin această consfințire s-a petrecut infiltrarea definitivă a ereziei în trupul Bisericii Locale a Georgiei. Când o Biserică începe într-o oarecare măsură să adopte învățătură eretică, harul mântuitor din ea se împuținează. Când însă o Biserică Locală adoptă pe de-a întregul erezia (noi,BOR ,ne aflăm în 2021, după legiferarea ereziei…), harul mântuitor (atenție! nu se referă la cel sacramental,la preoție ș.a.m.d. -n.m.) se depărtează desăvârșit de la acea comunitate, adică mântuirea sufletului devine imposibilă pt. membrii săi. Din situația creată în BOG există DOAR două ieșiri: sau Biserica renunță la rătăcirile sale, sau cei ce caută mântuirea părăsesc adunarea necredincioșilor (nu Biserica,ci gruparea ecumeniștilor din ea, prin aplicarea Canonului 15 l-ll Constantinopol n.m.). Renunțarea Bisericii la eresul ecumenismului trebuie să se manifeste prin ieșirea din CMB. Altă cale nu este. … Așadar,ce îi rămâne unui creștin ortodox ce caută mântuirea și care este convins că mântuirea este imposibilă fără mărturisirea credinței celei drepte,libere de urâciunea ereziei? ,,Iar ei au plecat din fața sinedriului,bucurându-se că s-au învrednicit,pt. numele Lui, să sufere ocară” Fapte 5:41 În continuarea scrisorii semnatarii au declarat că întrerup comuniunea euharistică cu patriarhul Ilia ll în baza Canonului 15 l-ll Constantinopol, adăugând cuvintele Sfântului Maxim Mărturisitorul că eretici sunt și cei ce până și în chestiuni cât de mici nu sunt de acord cu învățătura Bisericii. PS: Este un prilej de meditație pentru toată lumea, acest fel de a aborda situația din Biserică, atunci când pătrunde în interiorul ei urâciunea ereziei…

    vineri, 13:15:36, 12 martie 2021

  • Elena

    la articolul Anatema din 1983 – un bastion contra ecumenismului și expresie a tradiției ortodoxe autentice:

    Au facut mai mult decat cei care au ramas intre ziduri si considera ca “trebuie sa avem grija intati de sufletul nostru….”. Au atras atentia celor din jur ca nu e in ordine cu Creta , cu ecumenismul si tot s-a mai trezit cate unul. Imi pare rau dar cei care continua sa mearga la preotii care nu spun absolut nimic despre ecumenism si ‘care isi vad doar de sufletul lor” , sunt in mare eroare.Si asta este vina preotilor care din diverse motive, de la indiferenta pana la teama de caterisire TAC. E mai buine asa decat sa intrerupi pomenirea? cum poate deveni constient un mirean daca de la amvon nu i se spune nimic?

    vineri, 12:31:06, 12 martie 2021

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Anatema din 1983 – un bastion contra ecumenismului și expresie a tradiției ortodoxe autentice:

    Asta e f posibil. Și eu m-am confruntat cu asta, nu doar după ce am întrerupt pomenirea. Însă există și excepții pe alocuri. Totuși cea mai elocventă este prigonirea nepomenitorilor.

    vineri, 12:27:37, 12 martie 2021

  • Elena

    la articolul Anatema din 1983 – un bastion contra ecumenismului și expresie a tradiției ortodoxe autentice:

    Imi pare , parinte dar in biserica , preotul care marturiseste clar impotriva sinodului din Creta nu prea e lasat sa ramana. Asa ca , daca vrei sa fii de partea Adevarului, nu prea mai ai ce cauta in biserica.

    vineri, 12:23:28, 12 martie 2021

  • Bogdan

    la articolul Ce să facem cu Institutul Elie Wiesel (I.N.S.H.R.-E.W.)?:

    O posibila confirmare sau completare lamuritoare la unele opinii exprimate in aceasta discutie: https://fgmanu.ro/2021/02/19/centenar-valeriu-gafencu-suferinta-traire-in-duh-si-jertfa-pentru-hristos/ „Iată aşadar care au fost antecedentele şi în cazul lui Valeriu Gafencu, fondul sufletesc dinspre care el şi cei din grupul din care făcea parte au purces pe calea desăvâşirii duhovniceşti, ca o prelungire firească a preocupărilor lor anterioare. Ele nu au însemnat altceva decât o importantă lucrare pregătitoare asupra ogorului lor sufletesc, pentru a permite mai apoi rodirea în el a seminţei evanghelice. Mai precis, dorinţa iniţială de a se orienta după calea Bisericii s-a transformat în trecerea de la imaginea unui reper considerat drept mai mult sau mai puţin îndepărtat, la identificarea vie şi desăvârşită cu acesta.”

    vineri, 09:48:23, 12 martie 2021

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Anatema din 1983 – un bastion contra ecumenismului și expresie a tradiției ortodoxe autentice:

    Cred că nu citești cu atenție. Sf. Sofronie a fost în comuniune cu Patriarhii monofiziți de Alexandria și Constantinopol. Există și scrisori către aceia în care combate monotelismul, dar îi și numește împreună-slujitori. S-a încercat în Cipru o dezbatere sinodală, care a rămas indecisă, fiecare cu ale lui. Deci în mod conștient a fost în comuniune până la moartea sa cu monofiziți vădiți, dar necondamnați sinodal. La toate Sinoadele Ecumenice ereticii erau invitați spre dezbatere și considerați episcopi deplini și în comuniune. Mai ales la al VII-lea, au fost primiți 11 iconoclaști care s-au pocăit. Aceștia împiedicaseră cu forță armată ținerea Sinodului cu un an mai înainte. Deci iată situații în care Sfinții au fost clar în comuniune cu ereticii până la condamnarea lor ani la rândul. Nu mai vorbesc de Părinții contemporani cu ecumenismul, printre care Sf. Iustin Popovici. Apropo, el comentează astfel despre canonul 15: “dacă se găsea cineva care să înceteze să-l pomenească [pe acel episcop care mărturisea erezia], chiar înainte de condamnarea lui de către un Sinod, atunci, nu numai că acea persoană nu era vinovată, ci fapta sa era vrednică de laudă, aceea de a fi condamnat un pseudo-episcop…”. Nu spune că e obligatoriu, ci e bine dacă se găsește cineva să întrerupă pomenirea. În plus, nu există nici măcar o dovadă de la Sfinți că ar fi obligatorie. Nu înțeleg cum poți susține că e patristic ce spui tu.

    vineri, 08:09:51, 12 martie 2021

  • Stelian

    la articolul Anatema din 1983 – un bastion contra ecumenismului și expresie a tradiției ortodoxe autentice:

    Bine v-ati exprimat..Poate chiar au slujit împreuna deci,..nimic dovezi,in plus aceste adunari Sinodale poate au fost pentru a dezbate existenta ereziei fiind pentru toti incert acest lucru sau convingerea ca monofizitii impartasesc cu tarie eresul lor, Eu va amintesc,avem peste 100 de ani de ecumenism,Sfinti care spun ca este erezia ereziilor inclusiv dumneavoastra impartasiti acest lucru,si aproape 5 ani decand a fost parafat sinodal si noi invocam in continuare comuniunea..atentie,Liturgica desi nu aveti dovezi suficiente..

    vineri, 07:07:59, 12 martie 2021

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Anatema din 1983 – un bastion contra ecumenismului și expresie a tradiției ortodoxe autentice:

    La asta m-am referit. Au fost în comuniune liturgică. Poate chiar au slujit împreună, cum e cazul Sf. Sofronie, care s-a adunat la un Sinod cu monofiziții în Cipru și cel mai probabil au și slujit laolaltă, deși lucrurile au rămas indecise. Cel puțin se pomeneau reciproc în diptice ani la rândul, da.

    vineri, 00:21:31, 12 martie 2021

  • Stelian

    la articolul Anatema din 1983 – un bastion contra ecumenismului și expresie a tradiției ortodoxe autentice:

    Nu stiu daca m-ati inteles,dar eu am specificat clar si-am întrebat…Erau convinși Sfintii de erezia respectiva si totusi aveau comuniune LITURGICA cu ei…ani la rând,cum e in cazul de fata?..Poate va referiți la comuniunea de gen..bună ziua,ce mai faceti,cititi aici o scriere Patristica poate va mai treziți din erezie..etc

    vineri, 00:14:52, 12 martie 2021

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Anatema din 1983 – un bastion contra ecumenismului și expresie a tradiției ortodoxe autentice:

    Păi, am există mărturii patristice, am scris cât am putut de explicit și de documentat acest lucru, dar tu numești asta alcătuire de texte și cântat în strună ecumenismului. Spui că nu au existat Sfinții care să nu fi rupt imediat comuniunea cu ereticii, chiar înainte de condamnarea lor, dar numești vorbe în vânt dovezile că au existat. Sf. Chiril al Alexandriei, Sofronie al Ierusalimului împreună cu Sf. Maxim, Sf. Fotie la Sinodul VIII, toți Părinții de la Sinoadele Ecumenice asta au făcut. Au avut comuniune cu ereticii până la condamnarea lor. Nu există nici o mărturie validă că este obligatorie oprirea comuniunii cu astfel de oameni. Bineînțeles, mă aștept să spui că pur și simplu nu e adevărat că așa crezi și atât. Cu iertare, asta am eu de zis. Chiar și sinodalii din ROCOR din 1983 au avut comuniune cu ecumeniștii din vremea lor…

    vineri, 00:03:31, 12 martie 2021

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Anatema din 1983 – un bastion contra ecumenismului și expresie a tradiției ortodoxe autentice:

    Nu sunt în temă cu natura etnică a acestor popoare, dar principiul ar fi că trebuie să ceară acest lucru ierarhii canonici în mod legitim, nu făcând schismă. În al doilea rând, intervine aici ceea ce a propus f bine delegația română la discuțiile despre autocefalie. Constantinopolul susținea ca poate fi dobândită prin apel la ei, rușii că trebuie făcută cerere la Biserica mamă, iar noi am susținut cel mai corect că se poate aplea la o mediere a celorlalte Biserici. Dar, cel mai important, nu prin intervenții despotice papiste ca ale Fanarului, nici tiranice ca ale rușilor.

    joi, 23:55:23, 11 martie 2021

  • Stelian

    la articolul Anatema din 1983 – un bastion contra ecumenismului și expresie a tradiției ortodoxe autentice:

    Erau convinși Sfintii de erezia respectiva si totusi aveau comuniune liturgică cu ei…ani la rând,cum e in cazul de fata?

    joi, 23:53:53, 11 martie 2021

  • Stelian

    la articolul Anatema din 1983 – un bastion contra ecumenismului și expresie a tradiției ortodoxe autentice:

    Tocmai,Iuda a fost eretic din momentul cand a gandit,nu de cand si-a luat banuțul,deci,nici decand l-a exclus Hristos,ci de cand s-a exclus singur..Înțelegeți “chestia” cu hotararea Sinodului?

    joi, 23:47:47, 11 martie 2021

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Anatema din 1983 – un bastion contra ecumenismului și expresie a tradiției ortodoxe autentice:

    De unde poți să tragi o astfel de concluzie? Adică Sfinții aceștia au scris texte și au elaborat o teologie vastă pt că nu erau convinși? Nu pot să pricep în ruptul capului cum ai putea ajunge la o asemenea idee. Dimpotrivă, argumentările au apărut și ar trebui să apară și acum ca să dovedească fără dubii și să convingă pe cei îndoielnici, nu pe cei ce le scriu.

    joi, 23:42:37, 11 martie 2021

  • Stelian

    la articolul Anatema din 1983 – un bastion contra ecumenismului și expresie a tradiției ortodoxe autentice:

    Din ce spuneti dumneavoastra aici,sa inteleg ca nu sunteti convins ca în Creta s-a legiferat sinodal o erezie?

    joi, 23:39:45, 11 martie 2021

  • Stelian

    la articolul Anatema din 1983 – un bastion contra ecumenismului și expresie a tradiției ortodoxe autentice:

    Ioane,ce-ai tu rânduit mai mult decat sa intrerupi pomenirea si comuniunea cu ereticul pana la un Sinod care le rezolva pe toate,pt a izbavi Biserica de Schisma si erezii…sau esti si tu un “viteaz” pus pe fapte mari?..canalul youtube iti lipseste.Sezi blând “prietene”!

    joi, 23:37:00, 11 martie 2021

  • Stelian

    la articolul Anatema din 1983 – un bastion contra ecumenismului și expresie a tradiției ortodoxe autentice:

    Doamne Ajuta Andrei!A nu crede că singura lupta eficienta împotriva minciuno-sinodului din Creta este doar ce au rânduit Dumnezeu Sinodal,arata un duh schismatic si eretic.Asa cum spune Elena Ecumenismul a prins teren iar voi,faceti texte.A face comparatie cu stilistii din tara sau din alta parte stiind prea bine ca aici e vorba de o erezie arata ca duhul eretic ecumenist își face treaba..E absolut uimitor cat de lucid vorbiti voi de erezie si contraziceti cele rânduite de Biserica..Care Sfânt din Biserica a fost perfect convins de săvârșirea eresului si a rămas în comuniune cu ereticii?Te pomenesti ca Părintele Epifanie e mai intelept decat un Sinod?..Va las aici un exemplu,poate va face omul ăsta sa înțelegeți mai bine bezna la care contribuiti https://youtu.be/_3oTax4HfH0

    joi, 23:19:33, 11 martie 2021

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Ce să facem cu Institutul Elie Wiesel (I.N.S.H.R.-E.W.)?:

    Biserica nu e musai în afara ML, ci nu e dependentă de ea. Am cunoscut oameni care au trăit și au vorbit laudativ la adresa mișcării. Printre ei este și p. Iustin. Au deprins o conduită care i-a ajutat să se apropie de Dumnezeu, să se roage, să fie cinstiți… Bine, evident că au fost devieri crase, e greu de identificat ce anume a fost și ce acțiuni nu au reprezentat Legiunea. Dar în mod clar organizarea cuiburilor și idealurile lor au avut și ceva bun. Sfințenia ține de mai mult de atât, dar nu e chiar corect să condamnăm la modul absolut mișcarea legionară și pe simpatizanți fără contextualizare sau să negăm orice aport pozitiv al ei la formarea Sf. Valeriu Gafencu.

    joi, 23:17:08, 11 martie 2021

  • andrei-d

    la articolul Ce să facem cu Institutul Elie Wiesel (I.N.S.H.R.-E.W.)?:

    Nu este Sf. Valeriu până nu acceptam ca biserica e inafara legiunii…..

    joi, 22:35:14, 11 martie 2021

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Ce să facem cu Institutul Elie Wiesel (I.N.S.H.R.-E.W.)?:

    Eu unul cred că această discuție se va impune singură atunci când ni se va descoperi Sfântul Valeriu. Indiferent cine va fi canonizat în 2025, discuția pe bune va fi când ni se vor dezvălui Sfintele sale Moaște. Sper numai să nu se întâmple cum a fost cu părintele Calciu.

    joi, 21:46:15, 11 martie 2021

  • andrei-d

    la articolul Ce să facem cu Institutul Elie Wiesel (I.N.S.H.R.-E.W.)?:

    Ești conștient Vlad ca biserica nu va purta o discuție reala. Și dacă va purta, biserica e singura ce va salva sufletele celor adormiți. Nu sentimentele nu parerile,ci Hristos. De aceea am și cerut o mica lămurire…iertare. Oricum nu de noi depinde, ci de Hristos.

    joi, 21:26:46, 11 martie 2021

  • Iin

    la articolul Anatema din 1983 – un bastion contra ecumenismului și expresie a tradiției ortodoxe autentice:

    Vlad Mihai Agache Răspuns la cuvântul dvs. din articolul,, întinarea prin erezie…” Vă împărtășesc în mare măsură gândurile, mai ales duhul lor. Ceea ce am scris, nu am scris cu intenția de a afirma că dacă nu fac așa… -anatema! Nu! Dar, nu poți intra într-o luptă sau lucrare fără un plan, o orientare… În plan concret și eu personal sunt,, obligat” să procedez cu foarte multă atenție și delicatețe, căci lupta nu este cu aproapele, ci pt.aproapele. El trebuie câștigat, nu ,, principiul meu”(adică nu este o luptă de orgolii),care nu e decât un mijloc folosit pentru ajutorarea aproapelui meu. Pe de altă parte, lupta nu este cu aproapele ci cu păcatul (erezia). Dar,pt. o boală (erezia),ajunsă în stadiul acesta, există un medicament. Eu trebuie să am în vedere acel medicament/tratament sau schema lui sau strategia (cum spunea Părintele Arsenie Papacioc). Însă în practică, acest medicament/tratament, îl aplic după nevoia fiecărui caz în parte, nu așa… otova, ca ăștia acuma cu tratamentul în,, pandemie”. Nu pot porni la drum/luptă cu ,, sloganuri” gen: ,, nu oricine este în comuniune cu ecumeniștii/erezia, este părtaș la erezie”” sau ,, poți fi părtaș la erezie că nu te afectează, tu ai cugetul tău ” sau ,, canonicitatea salvează Biserica “( da, fără ea nu se poate, dar nu ea o salvează,ci Adevărul, mărturisirea dreptei credințe n.m.) sau…sau…, nu mă mai întind cu alte exemple. Sunt multe orișicum astfel de,, citate”. Dacă acestea ar constitui strategia după care se duce lupta cu erezia…praf și pulbere. Norma /Canonul este acrivia. Iconomia se face raportat la Canon,nu? Nu iconomia este regula,ea nu anulează Canonul. Iconomia se poate aplica la fiecare caz în parte. De la caz la caz/de la pacient la pacient/de la situație la situație. Nu omori/pierzi pacientul cu medicamentul/tratamentul, căci atunci n-ai făcut nimic. Dar nici nu faci un tratament cu apă de ploaie. Spre exemplu: dacă le spui oamenilor că nu-i afectează părtășia la erezie,cum îi mai poți motiva să ia atitudine?! E doar un exemplu… În sensul acesta am scris ce am scris… Un alt exemplu, din partea cealaltă: georgienii nu au ieșit din CMB cu iconomia,ci cu acrivia,cu Canonul (prevalându-se de Canonul 15 l-ll Constantinopol). Și nu au așteptat discuții interminabile cu Nestorie, Arie s.a.m.d. A se vedea cazul Fericitului Teodoret. Omul nu renunță așa ușor la niște convingeri…și atunci există niște soluții…că în cazul Fericitului… Și,revenind, georgienii nu au fost talibani,ci au mers pe niște principii sănătoase. Nădăjduiesc să fiu înțeles în ceea ce am încercat să exprim,f.pe scurt. Vă mulțumesc! Mă iertați!

    joi, 20:50:39, 11 martie 2021

  • andrei-d

    la articolul Ce să facem cu Institutul Elie Wiesel (I.N.S.H.R.-E.W.)?:

    Și eu sunt pentru eroii națiunii… Dar e prea mult. Domnul vrea sa ii salvam și pe ei

    joi, 20:50:24, 11 martie 2021

  • Ioan R

    la articolul Anatema din 1983 – un bastion contra ecumenismului și expresie a tradiției ortodoxe autentice:

    Dar, după, cum ați scris, “întreruperea pomenirii si-a comuniunii”, ce ați mai făcut concret? Sau, gata, ați rezolvat problema Bisericii (nu a dvs personal!) prin aceasta? “(…) ci s-au silit să izbăvească Biserica de schisme și dezbinări.”

    joi, 20:01:11, 11 martie 2021

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Anatema din 1983 – un bastion contra ecumenismului și expresie a tradiției ortodoxe autentice:

    Păi, anatema a fost scrisă cu mult înainte. Dar bineînțeles că și ei cad sub incidența ei.

    joi, 19:56:15, 11 martie 2021

  • Elena

    la articolul Anatema din 1983 – un bastion contra ecumenismului și expresie a tradiției ortodoxe autentice:

    Adică ierarhilor care au semnat la Creta, nu?

    joi, 19:55:12, 11 martie 2021

  • Elena

    la articolul Anatema din 1983 – un bastion contra ecumenismului și expresie a tradiției ortodoxe autentice:

    Bulgarii l-au lăsat singur pe papa in Biserica. Patriarhul nostru ce a făcut? IPS Teofan ce a făcut? Chiar suntem orbi?

    joi, 19:53:25, 11 martie 2021

  • Ioan R

    la articolul Anatema din 1983 – un bastion contra ecumenismului și expresie a tradiției ortodoxe autentice:

    Nu realizați distincția elementară între ereticii condamnați și cei încă necondamnați. Dar, dacă tot sunteți așa mare luptător împotriva ereziei acestea a ecumenismului precum lăsați de înțeles, v-aș ruga să ne scrieți cum ați acționat dvs în mod concret împotriva ei. În linii mari, desigur. Ca să mă pot folosi și eu și cine mai binevoiește, desigur. Mulțumesc!

    joi, 19:52:05, 11 martie 2021

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Ce să facem cu Institutul Elie Wiesel (I.N.S.H.R.-E.W.)?:

    Foarte greu de purtat o astfel de dezbatere, cel puţin la nivelul nostru, care să aibă totuşi o anumită greutate. Nu este suficientă doar documentarea, care este totuşi esenţială, dar mai e necesar şi un efort de transpunere, de înţelegere a duhului acelor vremuri şi a inerţiilor istorice, sociale şi culturale, poate chiar şi a celor duhovniceşti. Mi-am propus mai demult să scriu pe acest subiect (măcar) un articol ciot, în jurul căruia să se sintetizeze mai multe concluzii pe care le-aş considera necesare şi care sunt importante pentru sufletul meu. În cele din urmă am ales să-mi exprim poziţia prin ilustraţia de la pagina Despre theodosie.ro (proiectată cu mulţi! ani în urmă), în care las Casa verde în ceaţa istoriei, urmărind alte tipuri de evoluţii. Limbajul artistic este mult mai substanţial şi mai apt să transmită idei complexe decât cel textual şi, în principiu, cam nimic din ce fac şi ce scriu nu este întâmplător, chiar dacă sunt exprimate la un nivel rudimentar. Este evident că în ML au existat elemente justificate de critică, o pleiadă de greşeli de ordin material dar şi spiritual, dar nu accept să discut despre acest lucru cu oricine şi nu de pe poziţii acuzatoare/denigratoare. Nu sunt interesat să dezbat subiectul ML cu cei care nu vor să vadă partea validă, sănătoasă a românismului şi a ortodoxiei din ML. Iar dacă ajungi să le vezi, atunci trebuie totuşi să ne apropiem de acest subiect cu ceva mai multă înţelegere decât am găsit până acum la cei ce vor să-şi exprime o părere proprie pe acest subiect. Este inerent să găseşti răul în orice întreprindere umană, dar puţini sunt cei care au capacitatea de a recupera ceea ce este valoros. Această aptitudine (de a pune în valoare) reprezintă prin ea însăşi un element critic, dat fiind că, în lumina binelui, răul se infirmă în mod firesc, fără să mai fie nevoie să facem noi eforturi taxonomice, să distingem ce e rău de ce a fost bine în ML şi de câte feluri a fost acest rău. Dincolo de faptul că eu mă simt constrâns, limitat, din punct de vedere juridic, să tratez acest subiect, cred că avem mare nevoie de lecturi complementare despre românii din acele vremuri. De pildă, mie mi-au ajutat foarte mult lecturile despre societăţile studenţeşti din Bucovina de dinainte de primul război mondial, apoi partea aceasta de personalizare a istoriei, de îndrăgostire de oamenii care au trăit în acele vremuri, pentru a putea avea o înţelegere mai largă, dar care totuşi să nu se rupă de partea profesionistă a ştiinţei, despre care am încercat să sugerez în Năzuinţe (XXIII). Aparent fără niciun fel de legătură, dar eu am gândul acesta că noi nu ne putem înţelege interbelicul dacă nu înţelegem (despre) ce a scris Soljeniţîn. E o teză a mea ce pretinde mai multe explicaţii, la care voi ajunge la un moment dat când voi scrie despre Rusia. Căci dincolo de toate acuzele care se aduc ortodocşilor că-s putinişti, că-s dughinişti sau mai ştiu eu cum, cu adevărat eu unul sunt (şi cred că mulţi mireni ar trebui să fim) soljeniţînist. Revenind. Acestea ar fi câteva elemente de principiu cu care aş porni eu în dezbatere dacă aş fi liber să o fac. Însă, în lumina subiectului propriu-zis, al canonizărilor anunţate pentru anul 2025, cred că o astfel de discuţie este subsidiară celei cu caracter politic care trebuie adusă la zi. Mă refer la faptul că atunci când Biserica deschide acest subiect firest este să înceapă cu ceea ce e legitim în firea lucrurilor. Dacă deschizi subiectul canonizării mărturisitorilor din perioada comunistă, nu ai cum să nu începi discuţia de la persoana lui Valeriu Gafencu decât dacă îţi doreşti deturnarea subiectului. Ca să fiu şi mai explicit, eu nu aştept să se înceapă de la Corneliu (cum simt că e bine), întrucât această convingere îmi aparţine şi este, din ce am văzut, una singulară în rândul ortodocşilor practicanţi. Dar despre subiectul Sfinţilor Închisorilor relevant şi concludent este Sfântul Valeriu Gafencu. Faptul că pe surse sunt înaintate alte nume, care nu au nici măcar o fracţiune din aura de evlavie populară a acestui tânăr Sfânt, îmi întăreşe această impresie de confiscare şi îngropare a unor aşteptări şi năzuinţe legitime. De aceea zic că subiectul compatibilităţii ML cu sfinţenia este subsidiar subiectului despre libertatea Bisericii de a aborda în proprii termeni chestiunile ce ţin de esenţa cultului. Facem cum facem şi tot la ecumenism şi laşităţile specifice ajungem, la duhul acesta care împiedică orice deschidere reală de la inimă la inimă. Sunt unele lucruri care chiar nu ar trebui să facă obiectul discuţiilor de pe margine, ci de pe acoperişuri, şi care merită răbdarea şi îndelunga răbdare a unor vremuri mai bune. Asta e părerea mea, acum, dar simt că-s în minoritate.

    joi, 19:46:28, 11 martie 2021

  • Ioan R

    la articolul Anatema din 1983 – un bastion contra ecumenismului și expresie a tradiției ortodoxe autentice:

    Cum vi se pare, este important un Sinod cu largă recunoaștere care să condamne și nominal pe ereziarhii ecumeniști sau nu?

    joi, 19:44:46, 11 martie 2021

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Anatema din 1983 – un bastion contra ecumenismului și expresie a tradiției ortodoxe autentice:

    La cei dintre ortodocși care fac aceste lucruri enumerate, nu la aceia din sânul catolicilor sau protestanților.

    joi, 19:31:46, 11 martie 2021

  • Ioan R

    la articolul Anatema din 1983 – un bastion contra ecumenismului și expresie a tradiției ortodoxe autentice:

    Văd că scrieți de venirea papei în România ca un fin cunoscător… (“N-ai vazut cate zambete de fericire si imbulzeala a fost din partea lor la venirea papei ?”) Am o întrebare, dacă tot sunteți așa mare opozant și în faptă: a răspuns ceva Patriarhul la plecarea papei, coborând pe treptele din Catedrala Națională, atunci când Francisc a spus de 3 ori, “Hristos a înviat!”? Întrebarea și răspunsul sunt importante, cu atât mai mult cu cât NU am găsit disponibile înregistrări video care să surprindă răspunsul la această întrebare. Bănuiesc că ați fost acolo pt a vă opune sau măcar pt a vă forma o opinie temeinică, nu?

    joi, 19:28:55, 11 martie 2021

  • Iin

    la articolul Anatema din 1983 – un bastion contra ecumenismului și expresie a tradiției ortodoxe autentice:

    O întrebare: -La cine se referă textul din anatema dată de ROCOR? ,,… sau celor care pledează, răspândesc sau apără noua lor erezie a ecumenismului sub pretextul dragostei frățești sau a pretinsei unificări a creștinilor separați, Anatema!”

    joi, 17:45:50, 11 martie 2021

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Anatema din 1983 – un bastion contra ecumenismului și expresie a tradiției ortodoxe autentice:

    Nu știu cât de patristică este această perspectivă care se reduce la ruperea comuniunii. Amintesc că Sf. Vasile cel Mare și Grigorie Teologul, dar și Sf. Atanasie au dezvoltat o întreagă teologie trinitară despre ființă, persoană, ipostas, fire, unime și distincție între Tatăl, Fiul și Duhul. La fel, pentru a apăra practica isihastă a rugăciunii trezvitoare, Sf. Grigorie Palama a elaborat teologia energiilor necreate, a luminii taborice, a distincției dintre lucrare și fire și a neparticipării la ființa lui Dumnezeu, ci doar la har. Nu mai amintesc alte învățături ortodoxe fundamentale, pentru care au existat dezbateri intense, cu doar de Sf. Maxim Mărturisitorul, care a luptat pentru distincția lucrărilor omenească și dumnezeiască în Hristos. Părerea mea este că astăzi nu există o elaborare pe măsură a ecleziologiei ortodoxe și chiar e nevoie de așa ceva. Nepomenitorii ar fi trebuit să insiste mai mult pe războiul întru cuvânt, care nu trebuie să fie, într-adevăr, dusă cu vorbe goale, ci cu argumente sfinte. Trebuie vorbit mai mult despre statutul ereticilor ca fiind în afara Bisericii și lipsiți de harul sacramental, chiar dacă unii sunt organizați în structuri puternice. De asemenea, problema nerecunoașterii botezului ereticilor, a primirii lor prin iconomie doar prin mirungere… Nu înseamnă că lucrurile acestea sunt neclarificate și trebuie să o facem noi, ci să existe o validare definitivă a lor, cum au procedat și Sfinții amintiți mai sus.

    joi, 14:19:26, 11 martie 2021

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Anatema din 1983 – un bastion contra ecumenismului și expresie a tradiției ortodoxe autentice:

    Pur și simplu e ilogic ce spui. Nu are rost o astfel de discuție de orgolii fără pic de argumente și onestitate.

    joi, 13:39:08, 11 martie 2021

  • andrei-d

    la articolul Anatema din 1983 – un bastion contra ecumenismului și expresie a tradiției ortodoxe autentice:

    Nu-L amesteca pe Dumnezeu cu mamona ultraortodocsii, dar de dragă ce le Biserica și au făcut și ei altele.

    joi, 13:15:17, 11 martie 2021

  • Stefan

    la articolul Anatema din 1983 – un bastion contra ecumenismului și expresie a tradiției ortodoxe autentice:

    Exact la fel a fost considerat Sf Teodor Studitul de catre ereticii ce conduceau biserica in vremea lui. Schismatic. Hotararile si denumirile rostite de bor-ul apostat nu au nicio validitate. Dupa Sf Atanasie cel Mare toti partasii la erezie in cunostinta de cauza trebuie destituiti si inlocuiti. Daca se vor pocai sa fie trecuti doar in randul mirenilor. Asa ca… Nu mai puneti flori in coarne ereticilor !!!

    joi, 13:05:53, 11 martie 2021

  • Stefan

    la articolul Anatema din 1983 – un bastion contra ecumenismului și expresie a tradiției ortodoxe autentice:

    Domnul sa ne mantuiasca si sa ne dea minte buna !

    joi, 12:59:19, 11 martie 2021

  • Stefan

    la articolul Anatema din 1983 – un bastion contra ecumenismului și expresie a tradiției ortodoxe autentice:

    Pai si ecumenistii au plecat demult pe coclauri ! Tu nu vezi cate obiceiuri au luat deja de la sectari si papistasi ? N-ai vazut cate zambete de fericire si imbulzeala a fost din partea lor la venirea papei ? Unde mai e Hristos, cand il ovationezi pe inaintemergatorul lui antihrist !? Nu la ei, ci la adevaratii crestini care nu-l amesteca pe Dumnezeu cu mamona !

    joi, 12:57:28, 11 martie 2021

  • andrei-d

    la articolul Anatema din 1983 – un bastion contra ecumenismului și expresie a tradiției ortodoxe autentice:

    Ne chinuie un duh necurat.

    joi, 12:54:13, 11 martie 2021

  • Stefan

    la articolul Anatema din 1983 – un bastion contra ecumenismului și expresie a tradiției ortodoxe autentice:

    O sa le faca in curand politica… Cine a hotarat pt Serbia (Iugoslavia) ? Dumnezeu sau Nato? Ai grija, ca te inchini pe la Apus !

    joi, 12:51:35, 11 martie 2021

  • andrei-d

    la articolul Anatema din 1983 – un bastion contra ecumenismului și expresie a tradiției ortodoxe autentice:

    Iuda nu a fost alungat de Hristos deși acela era deja cu gândul sa îl vândă, ci singur a plecat de la cină… Temperează-te puțin.

    joi, 12:49:45, 11 martie 2021

  • Stefan

    la articolul Anatema din 1983 – un bastion contra ecumenismului și expresie a tradiției ortodoxe autentice:

    Analize fac multi dupa propria minte. Eu vad ca e destul de clar ! Cei desprinsi de Biserica sunt si cei care sunt in comuniune cu ecumenistii ! Ce este Da e DA si ce este Nu e NU ! Ambiguitatile de la cel rau sunt !

    joi, 12:47:10, 11 martie 2021

  • andrei-d

    la articolul Anatema din 1983 – un bastion contra ecumenismului și expresie a tradiției ortodoxe autentice:

    Nu știam ca banatul și muntenia sunt state naționale..

    joi, 12:43:42, 11 martie 2021

  • Stefan

    la articolul Anatema din 1983 – un bastion contra ecumenismului și expresie a tradiției ortodoxe autentice:

    Termenul de “stilisti” e mai potrivit celor de pe nou. Ei au fost obsedati de calendar si au dorit schimbarea !

    joi, 12:42:02, 11 martie 2021

  • Stefan

    la articolul Anatema din 1983 – un bastion contra ecumenismului și expresie a tradiției ortodoxe autentice:

    Asa este, Elena! Va fi tot mai greu !

    joi, 12:39:47, 11 martie 2021

  • Stefan

    la articolul Anatema din 1983 – un bastion contra ecumenismului și expresie a tradiției ortodoxe autentice:

    Dupa tine ar trebui si Oltenia si Banatul si Tomisul sa aibe propriul patriarh. Nu vreau sa te dezamagesc, dar, tocmai ca arhiereul Teodosie recent a declarat ca nu doreste sa fie patriarh !  

    joi, 12:38:38, 11 martie 2021

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Anatema din 1983 – un bastion contra ecumenismului și expresie a tradiției ortodoxe autentice:

    Articolul în engleză pe care l-am tradus se continuă cu o analiză în care este menționat și acest aspect. Dar textul însuși al anatemei asta spune, că este condamnată comuniunea cu “ereticii mai-nainte menționați”, adică cei desprinși de Biserica Ortodoxă, cum sunt catolicii și protestanții. Chiar partea a treia este o reluare, după cum se deduce din introducerea “prin urmare”.

    joi, 12:37:07, 11 martie 2021

  • Stefan

    la articolul Anatema din 1983 – un bastion contra ecumenismului și expresie a tradiției ortodoxe autentice:

    “Anatema nu este pronunțată asupra celor aflați în comuniune cu ecumeniștii (ortodocși)… Asta este o interpretare personala GRESITA ! Pana si un proverb lumesc e mai intelept decat aceasta puerila afirmatie ! “Spune-mi cu cine (esti in comuniune) te insotesti, ca sa-ti spun cine esti !”

    joi, 12:32:54, 11 martie 2021

  • Stefan

    la articolul Anatema din 1983 – un bastion contra ecumenismului și expresie a tradiției ortodoxe autentice:

    Deci pan-erezia ecumenismului a fost anatematizata si condamnata ! Iar unii care se complac in partasia la erezie inca mai asteapta iluzionati un Mare Sinod, ca sa mai faca, ce ? Sa le reaminteasca inca o data ca sunt in aceeasi groapa cu ecumenistii !? Desteptarea, domnisoarelor ! Iata, Mirele vine !

    joi, 12:24:20, 11 martie 2021

  • andrei-d

    la articolul Anatema din 1983 – un bastion contra ecumenismului și expresie a tradiției ortodoxe autentice:

    Părinte Lavrentie, eu am totuși o dilema… canoanele 34, 35 si 37 apostolice formeaza temeiuri canonice fundamentale pentru aplicarea principiului autocefaliei,ce nu înțeleg eu e motivul pentru care Serbia astăzi nu acorda autocefalie Muntenegrului și Macedoniei, întrun mod canonic? În Ucraina înțeleg ca sunt același popor și ca politica a dorit biserica națională, (deși eu cred ca are libertate mai mare decât UOC lui Epifanie), dar pentru a evita problemele PF Onufrie putea sa fie patriarh și evita multele probleme de azi… Dar revin la Muntenegru și Macedonia…sunt între sau lângă alte popoare ortodoxe.. De ce nu primesc de la sârbi autocefalie? Sa nu mai zic de Belarus…adica sunt probleme ce puteau fi evitate dacă era comunicare.

    joi, 12:16:35, 11 martie 2021

  • andrei-d

    la articolul Ce să facem cu Institutul Elie Wiesel (I.N.S.H.R.-E.W.)?:

    Voi fi scurt, și propun pe viitor un subiect de dezbatere, și anume despre Sfinții Închisorilor și apartenența lor la Mișcarea Legionară. Stim că Sf. Sinod a propus cum spune și în articol noi canonizări peste putina vreme. Și mai știm ca mulți ortodocși sunt de cele mai multe ori apăsați și de spiritul civic și patriotic (împreună cu cel ortodox) in a-și alege modelele și chiar sfinții. Totuși, faptele istorice nu pot fi schimbate, și apa vietii veșnice curge de sus în jos, și nu invers. Într-un interviu recent, Mihail Neamțu cu istoricul Dragoș Ursu dezbat problema istorica și politica a unor personalități, Valeriu Gafencu și Mircea Vulcanescu. În mare, concluzia este ca nu Mișcarea i-a sfințit, ci temnița, alături de Hristos. Acum se pune problema, sfinții au devenit sfinți prin apartenența lor la aceasta mișcare (ce se vrea a fi salvatoare și un model pentru tineri) sau tocmai inversul, adică lepădarea de politic și de ideile acestei Mișcări ce nu e un model de sfințire și nicidecum de urmat a tinerilor ce vor a urma lui Hristos în duh și adevăr, fără afilieri extreme și chiar un simt patriotic puțin exagerat (și trebuie înțeles contextul acelei epoci). Pentru a nu fi catalogat un nerecunoscator și chiar ca unul ce ma lepăd (?!) de neam și tara, propun analizarea acestui articol ce denota erorile și lacunele mișcării tocmai din sursele proprii ce se vor a fi ortodoxe. Este un subiect cu adevărat delicat, dar eu cred ca mai important e nu sa ascundem faptele, ci sa le cântărim într-o maniera mântuitoare. Mulți părinți promovează sub stindardul Sfinții Închisorilor diferite personalități, însă lucrurile sunt mult mai complicate. Propun analiza celor doua linkuri, mai ales al doilea și sper sa fie dezbătută cât de cât pe un fond nepartinitor aceasta problema. Și sa înțelegem ca unele fapte sunt pe buna dreptate condamnabil, dar sfinți sau eroi, sa fie judecați de noi, adică de urmașii lor și nu de străini. Așadar sa nu condamnam nici patriarhia cum ca e aservita scopurilor antibisericesti, dar nici sa sfințim Mișcarea prin prisma sfinților ce ulterior au renunțat la acele idei ce nu erau nicidecum ortodoxe, după cum chiar şi sf. Valeriu Gafencu în cartea “Sfântul Închisorilor” considera că: “Codreanu, în doctrina sa, s-a abătut de la adevăratul creştinism.”

    joi, 11:45:55, 11 martie 2021

  • Andrei

    la articolul Anatema din 1983 – un bastion contra ecumenismului și expresie a tradiției ortodoxe autentice:

    Cel mai bun exemplu negativ, sunt stilistii, nu doar de la noi, ci si din Grecia.

    joi, 11:06:10, 11 martie 2021

  • Andrei

    la articolul Anatema din 1983 – un bastion contra ecumenismului și expresie a tradiției ortodoxe autentice:

    Doamne ajuta Stelian! A considera ca singura lupta eficienta impotriva ecumenismului si a sinodului din Creta, este intreruperea pomenirii si a comuniunii, arata clar un duh de schisma. Parintele Lavrentie a explicat si lamurit de atatea si atatea ori aceasta situatie. Citeste istoria Bisericii si cartea “Cele 2 extreme, ecumenismul si stilismul” – Par. Epifanie Teodoropoulos. Intreruperea pomenirii si a comuniunii sunt bune, dar facute cu tact si discernamant, si urmand exemplul altor Sfinti in legatura cu asta, nu dupa capul unora sau altora, care tot dau citate si texte din Sfintii Parinti, scoase din context, si intelese doar cum vor ei. Cel mai bun exemplu sunt stilistii, nu doar de la noi, ci si din Grecia. Sf Ioan Gura de Aur spune ca pacatul schismei nu se sterge nici cu sangele muceniciei. Mantuire!

    joi, 11:04:52, 11 martie 2021

  • andrei-d

    la articolul Anatema din 1983 – un bastion contra ecumenismului și expresie a tradiției ortodoxe autentice:

    Pai mulți care nu au semnat sunt ucenici ai sfinților Paisie, Justin Popovici, Porfirie, Sofronie și alții, dar niciunul nu a ieșit în evidenta în vreun fel…banuiesc ca își pun nădejdea într-un sinod mare și nu iau acțiuni unilaterale. De luptat putem lupta mai mult în grupurile noastre, pe plan local, căci prea multe nu se pot face. Bisericile sunt lovite acum și de secularisti dinafara și de episcopi ecumenisti dinăuntru. Așadar slabe șanse sa se poată înțelege și întruni prea curând. Totuși Dumnezeu face minuni, și ea mai mare problema acum nu e ecumenismul, ci Ucraina. Asta dacă nu se întinde și în Belarus, Muntenegru și Macedonia de Nord. Întâi trebuie împăcate Bisericile ca mai apoi sa se pronunțe asupra problemelor.

    joi, 11:03:08, 11 martie 2021

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Anatema din 1983 – un bastion contra ecumenismului și expresie a tradiției ortodoxe autentice:

    Nu pt validitate am propus completarea ci pentru că noi trebuie să știm cât mai multe despre acest sinod și despre ierarhii care au semnat. Așa cum am documentat începuturile mișcării ecumeniste și scris despre scrisoarea patriarhului Hristofor din 1923 și altele asemenea, trebuie, în oglindă, documentate și eforturile ortodoxiei de a se apăra. Iar când spun documentare mă refer la însușirea ideilor, zbuciumului, preocupărilor, năzuințelor acelora care au dat anatemei ecumenismul. Trebuie să ni-i apropiem mult mai mult, ca modele, ca experiență de viață, ca exemplu de activitate. Iertați!

    joi, 10:09:12, 11 martie 2021

  • andrei-d

    la articolul Anatema din 1983 – un bastion contra ecumenismului și expresie a tradiției ortodoxe autentice:

    Credeți că mai are valoare lista din moment ce local si ierarhii nesemnatari au acceptat documentele?

    joi, 08:58:34, 11 martie 2021

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Anatema din 1983 – un bastion contra ecumenismului și expresie a tradiției ortodoxe autentice:

    Cred că e bine de adăugat și lista semnatarilor. Dacă e disponibilă.

    miercuri, 23:39:36, 10 martie 2021

  • Stelian

    la articolul Anatema din 1983 – un bastion contra ecumenismului și expresie a tradiției ortodoxe autentice:

    Elena,aceasta erezie a aruncat într-o orbire fara precedent pe majoritatea Episcopilor,Preoților,monahilor si mirenilor.Din nefericire “lupta” lor este inexistentă,rezumandu-se la înșiruire de texte de tip scolastic,întortocheate si greoaie,sunt doar niste “zvacniri” fara efect..Patristic,lupta împotriva unei erezii(vadite),este destul de limpede,cum trebuie dusa,prin întreruperea po.enirii si-a comuniunii,restul sunt mișcări fara efect si asa cum spui si tu…erezia este cea care castiga teren..Asa e cand te crezi mai înțelept decat o Hotărâre Sinodala..Doamne Miluieste!

    miercuri, 22:22:26, 10 martie 2021

  • Elena

    la articolul Anatema din 1983 – un bastion contra ecumenismului și expresie a tradiției ortodoxe autentice:

    Iertati-ma dar va contrazic. Nu vad cum ar capata recunoastere anatema Sinodului ROCOR in viitorul apropiat cand , dupa cum vedem , ecumenismul este cel care capata teren intr-un ritm rapid.

    miercuri, 21:26:23, 10 martie 2021

  • Ioan R

    la articolul Anatema din 1983 – un bastion contra ecumenismului și expresie a tradiției ortodoxe autentice:

    Așa cred – Doamne ajută! – că anatema Sinodului ROCOR (al Bisericii Ortodoxe Ruse din afara granițelor) din 1983 va căpăta treptat largă recunoaștere din partea Bisericii.

    miercuri, 21:02:00, 10 martie 2021

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Întinarea prin erezie – o concepție zelotist-schismatică:

    Da, foarte bune observații.

    miercuri, 20:49:00, 10 martie 2021

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Întinarea prin erezie – o concepție zelotist-schismatică:

    Îndrăznesc să vă răspund eu pentru că mi se pare că vă aflaţi foarte aproape de poziţia mea iniţială. Si eu m-am bucurat la început de activitatea părintelui Sava, am şi fost mai târziu la o conferinţă a sa şi a părintelui Staicu, despre care am povestit aici, deci o să vorbesc doar în nume propriu, cu privire la parcursul meu, fără să însemne că mă fac etalon sau că mă recomand ca atare. Deci, spun că m-am aflat într-o convingere similară cu a dvs, dar pentru mine exista o mare problemă cu modalitatea în care îmi asumam practic această sumă de convingeri care, pe hârtie, îmi suna foarte bine, corect, ortodox. În practică însă am observat că eram nevoit să manifest o vigilenţă nefirească faţă de orice aducea a ecumenism. Iniţial am considerat că nu mă simţeam liniştit sufleteşte din pricina revoltei şi a dezamăgirii faţă de trădarea credinţei, din Creta, apoi am considerat că e o tristeţe pentru că poziţia mea (corectă!) nu este împărtăşită de restul credincioşilor ortodocşi. Mai încolo însă mi-am dat seama că ceea ce mă tulbura de fapt era gândul acesta că trebuie să rămân vigilent cu privire la ecumenismul altora, ca nu cumva “să mă fac părtaş” la o stare de erezie a altora, că, dintr-o dată, suma preocupărilor mele duhovniceşti se reducea sau, mă rog, reprezenta în bună măsură efortul de “a mă îngrădi”. Apoi, eram împins, forţat, spre o singură atitudine, de rupere, de îngrădire, strict pe baze observaţionale, fără să am ocazia să cercetez pe cel faţă de care mă îngrădeam, ştiind că şi în cazul unei cercetări există riscul foarte probabil de a greşi. Nimeni nu se deschide în faţa altuia care are atitudine acuzatoare, chiar dacă nu este exprimată direct. Trebuie mult tact şi iubire de oameni când te apropii de sufletul cuiva cu astfel de intenţii, pentru a verifica dacă se află în aceeaşi credinţă. Pentru cei mai mulţi nu există o preocupare conştientă de a fi/a nu fi ecumenist. În cazul celor mai mulţi este vorba de o delăsare, despre o comoditate şi despre o autoamăgire, nu despre o adeziune clară la o învăţătură eretică. Pe mulţi, acest subiect nu-i preocupă. Din starea aceasta am constatat că nu-i pot scoate prin interpelări şi mărturisiri, oricum ar fi ele formulate. Nu poţi “trezi” (cum se foloseşte acest termen) pe nimeni din afara forului său. Singurele momente de oarecare succes pe care le am în minte sunt cele în care, prin natura împrejurărilor, am reprezentat un model pozitiv de conduită care a produs în sinea interlocutorului o curiozitate de a afla mai mult. Am înţeles cât de mare risipă este în a încerca să respect practic ceea ce aţi scris dvs în comentariul de mai sus şi ce puţine roade îmi aducea această atitudine. Numai de m-aş fi păzit de păcat în acea perioadă cu scrupulozitatea cu care mă îngrijeam să nu fiu părtaş la erezie. Plus că mai aveam o problemă, aceea că trebuia să ştiu tot timpul cu ce/cine nu sunt în comuniune, aplicam o etichetă negativă şi nu mai urmam cu atenţia să aflu dacă există o revenire, dacă o fi sinceră sau nu etc. Practic, m-am descoperit făcând tot felul de procese de intenţie altor fraţi iar în timp, din cauza oboselii, am ajuns să nu mai pot înainta decât dacă “rup comuniunea” cu cei care nu gândeau ca mine, nu se aflau în aceeaşi convingere/afliere publică. Momentul meu de cumpănă a fost când am înţeles că, totuşi, eu nu sunt răspunzător de greşeala celuilalt la modul acesta determinist: eu unul nu sunt participant la greşeala lor, nu sunt părtaş, nu mărturisesc împreună cu ei şi nici nu sunt împreună lucrător al ereziei. Există, clar, o mare răspundere duhovnicească pentru cei cu care suntem în comuniune şi pentru care trebuie să ne rugăm din inimă, dar asta nu înseamnă că abaterile acestora de la credinţă şi păstrarea comuniunii “mă leagă” de erezia lor. Atunci, de ce nu i-ar lega pe ei sfinţenia mea (hîc!)? Pentru că eu ştiu că eretic nu sunt(!) şi nici nu caut să-mi fac voia mea, să-mi impun viziunea mea sau perspectiva mea asupra credinţei ci doar caut să ascult glasul Bisericii din veac neschimbat. Eu unul mă ştiu ortodox iar atunci când în preajma mea voi întâlni ecumenism cu siguranţă voi lua atitudine astfel încât să-mi ascult/liniştesc conştiinţa, iar nu să o adorm. Nădăjduiesc însă să am mai mult tact decât am avut până acum. Pentru că atunci când am făcut-o prea abrupt, când am pus o etichetă cuiva, foarte greu am mai ridicat-o. Or, credinţa comună, pe baza căreia noi suntem în comuniune este cea a Bisericii, nu cea trăită personal de fiecare credincios în parte, ori cea a preotului/episcopului, unde avem aşa un mozaic de înţelegeri greşite sau de neputinţe sau de neatenţii de moment şamd încât, practic, nu mă pot verifica niciodată dacă sunt în acelaşi gând cu cel cu care sunt în comuniune. Întreruperea comuniunii cu promotorii, susţinătorii şi propagatorii ereziei sună corect, dar e foarte greu de făcut pentru că implică o judecată pe care nu o putem face individual decât în foarte, foarte puţine cazuri şi nici atunci nu este o sentinţă definitivă. În lumina experienţei proprii eu am ajuns să cred că nici nu trebuie să fie principală preocuparea de a înfrunta, individual, pe fiecare ecumenist (promotor, susţinător, propagator) care se manifestă public decât acolo unde lucrurile sunt clare şi unde fanionul ereziei este asumat şi ridicat ca atare. Or noi nu prea avem ecumenişti din ăştia, asumaţi, ci merg cu jumătăţi de măsură, cu făţărnicii, cu sofisme şi cu vicii de argumentare şi altfel de laşităţi din acestea. Din acest motiv, cred că răspunsul nostru trebuie să fie tot unul pozitiv şi colectiv, să urmeze firul roşu al ortodoxiei, pe care îl simte orice conştiinţă. Avem Biserica oficială, dar parcă se resimte un filon curat la anumiţi părinţi, la anumiţi sfinţi. E un fir de credinţă care punctează istoria, dacă ne uităm la stăreţismul rus, la Sfântul Paisie Velicicovski, la Sfântul Siluan Athonitul, Sfântul Ioan Maximovici şi până la sfinţii zilelor noastre, la cei din închisori. Modul acesta de gândire pe care îl aveam eu, de îngrădire, şi grija de a nu fi părtaş la erezia altora nu am recunoscut-o la cei de pe acest fir. De aceea zic că ar trebui înfruntat ecumenismul ca atare (nu ecumeniştii ad personam), revalorificate scrierile care tratează despre această erezie, revalorificată condamnarea ecumenismului în Sinodul ROCOR şamd. Decât să fim stăpâniţi de grija aceasta a părtăşiei, ar trebui să ne îngrijim să readucem Biserica pe firul despre care vorbesc, să revalorificăm aceste condamnări ale sfinţilor, să le readucem în atenţia ierarhilor, să ni le punem noi înşine înainte. După Creta ne-am comportat mulţi de parcă totul ar fi fost compromis iremediabil, de parcă ar fi rămas doar ziduri iar noi trebuie să o luăm de la capăt, de la zero. Dar nu este aşa, ecumenismul este condamnat sinodal, este condamnat de sfinţii contemporani, noi suntem doar chemaţi să “oficializăm” această stare de fapt, să o aducem în prim-planul Bisericii. Or, noi ne comportăm de parcă toate au început în anul 2016 şi că Biserica a adoptat oficial ecumenismul, de parcă nu am înţelege istoria ortodoxiei şi a ereziilor. Câte momente de victorie totală nu a părut să aibă erezia în istorie! Dar noi nu suntem nici măcar pe aproape de cele din trecut! Dacă nu ar fi fost internetul şi documentele de la Creta ar fi fost semnate cu 100 de ani în urmă, poate că nici nu aflam de ele pentru multă vreme. Există o inerţie bisericească pe care trebuie să o înţelegem ca răgaz şi răstimp de limpezire/cernere. Estimp, pe acestea să le facem(1) iar pe acelea să nu le lăsăm(2). Trebuie dată bună mărturie de credinţă(1), să facem asta, şi (2)înfruntată erezia şi mustraţi ecumeniştii. Dar şi înfruntatul ecumenismului în general şi mustrarea ecumeniştilor în special, trebuie făcută altfel, mai bine, mai convingător cu duhul decât cu dreptatea. Si eu am avut grija aceasta de a fi, de a surprinde “calea de mijloc”, care totuşi nu e topografie doctrinară. Nu e ca şi cum aş fi între Iaşi şi Bacău ci e ca şi cum aş fi între Eminescu şi Arghezi, adică tot e nevoie de un simţ poetic pentru a pricepe exact pe unde ne aflăm. Or eu, în starea de îngrădire despre care vorbiţi dvs, îmi cam înăbuşeam “simţul poetic”, deşi de documentat mă documentam de eram tobă şi de Eminescu şi de Arghezi, recitam pe de rost din ambii. De aceea, dincolo de judecata obiectivă prin care constatăm o concordanţă sau o neconcordanţă cu ceea ce scriu, textual, Sfinţii Părinţi, cu ceea ce a scris Eminescu sau Arghezi, calea aceasta de mijloc este greu de trăit conştient, practic, dincolo de ruperea comuniunii. Iar asta se întâmplă pentru că ceea ce ţine de “mijloc” e în duh. Sunt doar gânduri proprii, vă rog să le primiţi ca atare. Îngăduiţi şi iertaţi!

    miercuri, 20:19:57, 10 martie 2021

  • Ioan R

    la articolul Asociere ciudată și îngrijorătoare a MMB și a altor figuri bisericești cu Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului:

    Este îmbucurător faptul că va fi tradus și în română. ”Site-ul Pemptousia și organizatorii conferinței vor oferi credincioșilor români și străini traducere în română și în engleză.”

    miercuri, 16:20:57, 10 martie 2021

  • MD Crismaru

    la articolul Asociere ciudată și îngrijorătoare a MMB și a altor figuri bisericești cu Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului:

    Binecuvintati fie de Domnul in Preasfintele Sale Locuri acei mari Duhovnici care au profetit aceste „conferinte”! Tot ce e frumos dispare, un blog atit de cunoscut din care am aflat si am invatat atitea si atitea lucruri a devenit portal ca adica are ceva interviuri sau transmisiuni de la evenimente… Asa cum postul tv Trinitas s-a transformat incet-incet in ceva care parca nu mai transmite adevarul adevarat, asa si Doxologia s-a transformat intr-un mic satelit al tot acelorasi autori pesemne ca sa aduca fel de fel de informatii graite, dar care contrariaza – aceasta fiind pesemne un trend folosit in ultima vreme din ce in ce mai des! Corifeii zilelor noastre (numai unul si unul) din zari indepartate neobositi vin sa „bata in cuie” – nu de alta, dar nu se prea fixeaza piroanele neadevarurilor pe care le sustin – deci chiar de „sadesc” intr-un tinut mlastinos ei se ambitioneaza sa vina sa „fixeze” „adevarurile” lor – trist, dar adevarat! Asta fiind pe fata, in ochii nostri privesc si rostesc ca intr-in dialog al surzilor „placa” deja tocita cu aceleasi si aceleasi minciuni sau adevaruri contrafacute! Din fericire nu toti am orbit inca sa nu vedem unele si altele! „Binecuvinteaza Doamne poporul Tau si mintuieste Doamne mostenirea Ta” si asa sa ne ajute Dumnezeu, Amin!   

    miercuri, 11:14:45, 10 martie 2021

  • andrei-d

    la articolul Întinarea prin erezie – o concepție zelotist-schismatică:

    Iar ce ține de aceasta erezie care posedă 10 biserici (în marea lor majoritate cel mai probabil) o putem asemăna cu perioada monotelita. Dacă răsăritul era în mare parte în erezie(cel puțin oficialii), Roma era cea dreapta. Asa și astăzi, dacă 10 patriarhii sunt sau legalizează prin diferite acte de compromiterea credință, celelalte 4 sunt ca Roma Sf. papă Martin, deși încă nu au anatematizat erezia dar nici nu o acceota(Bulgaria și Georgia mai ales). Așadar sa fim în duhul parintilor și nu sa rupem contextul și sa ne separam. Și eu cred ca astăzi r mult mai bine decât în perioada Sf. Maxim unde prigoana era cu adevărat una nu prea toleranta. Așadar sa fim ascultători față de Biserica, rugăciune și mărturisire. Hristos lucrează,si noi cât putem.

    miercuri, 09:58:03, 10 martie 2021

  • andrei-d

    la articolul Întinarea prin erezie – o concepție zelotist-schismatică:

    Ziua bună. Eu cred totuși ca acest ecumenism nu e chiar așa recent. Sunt părinți încă din primele secole creștine ce nu admiteau mântuirea doar în biserica cea una, cazul celebru dintre papa Ștefan și Sf. Ciprian cu Firmilian, unde cel din urma face lumina și spune despre disputa ca a apărut nu pe fondul acceptării prin iconomie a ereticilor, ci pe faptul ca episcopul Romei admitea iertarea păcatelor și inafara bisericii. Și cine știe câți alții nu au gândit ortodox, sau au făcut unele compromisuri. În tot timpul părinții au venit cu scrieri împotriva ereziilor de fel și chip, asta denota faptul ca nu doar poporul sau mirenii făceau confuzii, ci și parte din cler. Se puteau gândi “ca ce doar nu numai noi avem Taine”, sau una sau alta. Plus ca și la Ferrara unii au acceptat ușor unirea tocmai pentru ca nu făceau deosebirea clara între biserica cea una și apuseni. Mai socotesc ca erezia “de astăzi” cu care ne luptam e tocmai o gaura în gard ce nu va fi pe deplin vindecata ca în cazul ereziilor hristologice. Dacă acolo credem ca Hristos este cum e dogmatisit de noi, ei când vine vorba dacă doar noi Îl slujim în duh și în adevăr apar mereu semne de întrebare, că-s ele multe sau puține, în gând sau în faptele arhiereilor. Cât ține de anatema Rocor asupra ecumenistilor defapt e o anatema asupra ecumenismului. Si filioque era oficial în Spania încă din vremea Sf. Grigorie Dialogul, dar Sf. Fotie l-a anatematizate abia în sec. VIII, și Biserica Romei a căzut în sec XI. Asemeni cu Sf. Grigorie Palama, întâi a anatematizat erezia lui Varlaam, ulterior pe varlaamiti pentru ca nu s-au pocait. Dar aceia erau Ierarhi activi, susțineau cu tărie învățătura. Asemeni cu monotelismul dacă revenim, sunt niște etape. Nu e destul sa spui anatema unei învățături și gata, cine crede în ea cade și cine nu rămâne. E nevoie de un for superior și anatematizarea nominala, a ierarhilor cu numele N, sau a unui grup anume și asa se formează o biserica separata. Acte se semnează oriunde și peste tot locul, la vedere sau nu dar cât sunt încă în biserica, lucrarea rămâne a bisericii. Asa cred.

    miercuri, 09:47:03, 10 martie 2021

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Asociere ciudată și îngrijorătoare a MMB și a altor figuri bisericești cu Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului:

    Foarte oportună această contextualizare!

    marți, 21:57:34, 9 martie 2021

  • Iin

    la articolul Întinarea prin erezie – o concepție zelotist-schismatică:

    Mihaibv Și eu am sperat ca această carte să lămurească niște lucruri, să limpezească patristic, nu prin interpretări personale, niște aspecte. Dar cred că nu a reușit decât în anumite puncte.Astfel,a reușit să tempereze pe cei care susțin lipsa harului la ecumeniștii din Biserică, Tainele invalide, preoția pierdută ș.a.m.d. Adică extremele. Dar…tinde spre o altă extremă, în sensul că forțează prin niște interpretări, unele texte patristice care nu rezonează cu viziunea sau dorința lor, care e mânată de o intenție bună, în fond, dar este foarte riscantă și duce la deraieri. Un exemplu: autorul îl contrazice pe Sfântul Nicodim Aghioritul și spune că de fapt comuniunea cu ereticii necondamnați ar duce la excomunicare în mod automat-principiul vaselor comunicante-, dar acest lucru nu se poate aplica decât în cazul comuniunii cu cei excomunicați sau caterisiți. Eu nu renunț la tâlcuirea din Pidalion în favoarea interpretării autorilor cărții. Rămân la ceea ce învață Pidalionul. Asta nu înseamnă că voi justifica o altă extremă și anume a ,, părtășiei la erezie din iconomie”.Nu! Ci sunt pt. o cale de mijloc: în contextul actual, când erezia ne-a fost impusă peste capul nostru, fără consimțământul nostru,căci ea este legiferată.,noi nu o acceptăm,ne delimităm de ea,dar nu doar declarativ,ci și în faptă/concret, prin îngrădirea/delimitarea de ea, lucru care se realizează prin întreruperea comuniunii cu ecumeniștii care și’o asumă oficial. Am spus cale de mijloc.De ce?. Pt. că pe deoparte te îngrădești de erezie,dar pe de altă parte nu consideri că celor aflați în comuniune cu ecumeniștii li se aplică principiul vaselor comunicante. Nu din cauza aceasta rupi comuniunea cu ei. Ci,rupi comuniunea cu ei,pt. a nu fi părtaș la erezia lor,nu de teama aplicării principiului vaselor comunicante. Asta nu înseamnă că se poate aplica -părtășia la erezie-,pt. că , din punctul meu de vedere,nu poți fi în comuniune cu ecumeniștii care mărturisesc/acceptă erezia oficial,pt. că în cazul acesta te faci părtaș la erezia lor, participi la ea, ești susținător al ei, participi la lucrarea lor,mărturisești împreună cu ei. Iar ei acceptă oficial erezia. Iar ei chiar dacă nu sunt condamnați/anatematisiți,dar sunt în stare de învinovățiți, până la un eventual Sinod care să clarifice situația.Comuniunea cu ei te pune și pe tine în stare de învinovățit,pt. părtășia la erezia lor,la ,,lucrarea lor”. Pt. că ești cu ei, în tabăra lor. Deci,repet: nu sunt în comuniune cu ecumeniștii,nu pt. că mi sa aplică principiul vaselor comunicante,care în acest caz nu este lucrător(pt. că ecumeniștii nu sunt condamnați și excomunicați sau caterisiți,dar sunt învinovățiți, bineînțeles.Așadar,nu mi se poate aplica principiul vaselor comunicante pt.comuninea cu ei,(adică -,,dacă te rogi cu cel excomunicat,excomunicat ești și tu”), ci nu sunt în comuniune cu ei pt. că nu vreau să fiu părtaș la erezia lor, susținător al lor,mărturisitor împreună cu ei al credinței lor, acceptată oficial (credința lor e cea oficială, acuma, după Creta) și în consecință impusă și mie, fără consimțământul meu. Căci în acest caz, comuniunea cu ei ar reprezenta obținerea consimțământului meu. Comuniune înseamnă unire/unitate, credință identică,în sensul că toți cei aflați în comuniune acceptă credința oficială. Iar ecumenismul este introdus acuma oficial,e acceptat oficial de către Biserică, prin Sinodul ei. Dar bineînțeles că îngrădirea de ecumeniști nu înseamnă îngrădirea de Biserică, căci nu ei sunt Biserica,ci de gruparea din Biserică care acceptă oficial și impune erezia. De aceea,aș rămâne la ceea ce spunea Păr.Sava la început: delimitarea de erezie/îngrădirea de ea, care se face prin întreruperea comuniunii cu ecumeniștii (promotorii , susținătorii și propagatorii ereziei) și mărturisirea adevărului, fără a judeca/eticheta pe alții și fără a condamna pe cineva, căci nu suntem Sinod,nu ne putem substitui unui Sinod. Aspectul acesta cu aplicarea principiului vaselor comunicante la toți cei care se află în comuniune cu ecumeniștii,nu ține de noi,ci de lucrarea unui Sinod,care să clarifice lucrurile și abia atunci, când ecumeniștii nepocăiți,se vor afla condamnați,excomunicați, anatematisiți,se va putea aplica acest principiu. Nu ne putem substitui noi unui Sinod. Până atunci,luăm ce-i bun de la Părinții Sava, Theodoros Zisis și ceilalți,de la Mihai Silviu Chirilă și alții și… mergem înainte,cu ajutorul Domnului,iar ce tinde spre extremă,nu primim. Acest lucru ne va fi de folos și nouă și celor enumerați mai sus,chiar dacă se lasă cu scântei… Mă iertați!

    marți, 21:19:01, 9 martie 2021

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Întinarea prin erezie – o concepție zelotist-schismatică:

    Tocmai că și eu am crezut că are o rigoare în cele pe care le spune, dar am observat și erori flagrante, cum este cea specificată. Bine, e o relatare din memorie, dar e concludentă pentru că e denaturată fix în ideea care îi convine. Este absolut anormal să citim textele numai în cheia care ne convine și mai ales să schimbăm pe ici, pe colo.

    marți, 10:57:58, 9 martie 2021

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Întinarea prin erezie – o concepție zelotist-schismatică:

    Nu înțeleg bine ce-mi cereți. Întregul articol este despre asta. Ar trebui să-l reiau aici? Dau așa, ca exemplu, faptul că în citatul de la Sf. Sofronie nu se vorbește de clerici „necurați, însă încă necondamnați”, ci „blestemați”. Acolo e un termen care are sensul opus sfințeniei, aflat sub blestem. Nu există ideea de necondamnați, care este exclusă de faptul că îndemnul de a se feri de ei este adresat episcopului. Cum ar fi să cerem episcopului să evite clericii rătăciți din eparhia lui? Ar trebui să-i sancționeze, nu să se ferească de bisericile lor. Nu mai zic de traducerea greșită a pasajului de la Sf. Grigorie Palama, care este o eroare răspândită la unii greci din zilele de astăzi. El nu spune că nu există ortodox care să nu se fi delimitat de Caleca, ci că Patriarhul a excomunicat pe toți, nu există unul care să nu fi fost afurisit. Faptul că se tot spune că pe vremea Sf. Atanasie și Vasile arienii erau necondamnați este un fals. Este în contradicție chiar cu o referință din carte, unde Patriarhul Tarasie afirmă că arienii erau sub afurisanie pe vremea aceea. Erau caterisiți și nominal în Sinoade, cum sunt cele de la Sardica și Rimini, care erau considerate Ecumenice la vremea respectivă. Dar nu știu ce să înțeleg; nu ați citit articolul?

    marți, 10:51:18, 9 martie 2021

  • Mihaibv

    la articolul Întinarea prin erezie – o concepție zelotist-schismatică:

    Spuneti despre monahul Sava: “Din păcate, am observat și greșeli flagrante, care trădează o atitudine foarte superficială. Dau aici exemplul cu un bătrân din Pateric care ar fi fost chipurile în primejdie să-și piardă mântuirea pentru că participa la slujbe unde era pomenit un ierarh eretic.” Parinte, doar pe baza unei intamplari din Pateric, spusa din memorie la o conferinta, probabil, trageti o asa concluzie?! Tocmai la monahul Sava ati observat o atitudine superficiala? Ma iertati dar cred ca exagerati.

    marți, 01:10:56, 9 martie 2021

  • Mihaibv

    la articolul Întinarea prin erezie – o concepție zelotist-schismatică:

    Toata cartea este un contraexemplu, daca o cititi va lamuriti! Nu am dexteritatea sa scriu pe telefon din carte. Ma iertati!

    marți, 01:01:36, 9 martie 2021

  • Mihaibv

    la articolul Întinarea prin erezie – o concepție zelotist-schismatică:

    Parinte, puteti preciza ce marturii sunt rastalmacite in aceasta carte? Chiar ma intereseaza, ma iertati!

    marți, 00:58:23, 9 martie 2021

  • Ioan R

    la articolul Întinarea prin erezie – o concepție zelotist-schismatică:

    Câteva informații din experiența proprie ca mirean: Am deplina convingere că mulți preoți și ierarhi nu sunt ecumeniști. Am observat că, atunci când vorbești cu clericii, mai mult ajută, din postura de mirean, să nu fi ajuns pe o poziție de nepomenitor izolat, închis dialogului sau altor acțiuni de conștientizare de către pliromă. Altfel ești cumva respins din start. Am trimis, împreună cu alt mirean, scrisori sau memorii ierarhilor, iar cu câțiva dintre ei  am vorbit și față către față. Simțirea noastră și roadele demersurilor ne-au indicat faptul că argumentele patristice însoțite de adresarea reverențioasă dă ceva roade, Dumnezeu știe exact cât și când. Am arătat într-un comentariu pe acest blog că am aflat informații interesante la Seminarul de la Fac. de Teologie despre modul de receptarea a Sinodului din Creta și despre atitudinea sistemului universitar teologic românesc față de ecumenism. Cine credeți că mi-a dat informația de a merge acolo? Un preot pe care eu îl percep ca ecumenist, dar cu care nu am tăiat punțile. Acela mi-a spus: “Du-te acolo ca să te lămurești…” M-am dus și am văzut că situația de la Fac. de Teologie, linia oficială didactică adică, este grav afectată de către profesorii ecumeniști. Ecumenismul este atât de perfid încât clericii de rang inferior nu prea (cred că) îndrăznesc să-l combată în fața celor de rang superior… Am auzit cu urechile mele ierarh spunând că nici ei (ierarhii) nu știau, cu ani în urmă, despre pericolul insinuării unor erezii sau anumitor practici care încalcă reglementările canonice – dacă vă vine să credeți. Dar aflând între timp mai multe informații, și-au schimbat/ îmbunătățit atitudinea, punctul de vedere personal. Desigur, acest lucru nu poate fi valabil decât în cazul ierarhilor bine intenționați. Iudele sau șantajații(bilii) merg înainte cu rătăcirea. Nu despre ei ni-i cuvântul, ci despre faptul că se cuvine să avem nădejde, să-i sprijinim pe cei știuți sau bănuiți a fi buni! Au nevoie de demersurile noastre pozitive, nu de închistarea în mentalitatea de nepomenitor izolat căruia nu-i pasă de ajutorarea celorlalți semeni spre conștientizarea cât mai generală în vederea întrunirii unui Sinod de condamnare a panereziei ecumenismului. Doamne ajută!

    luni, 23:51:55, 8 martie 2021

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Întinarea prin erezie – o concepție zelotist-schismatică:

    O completare cu privire la legiferarea parțială a ecumenismului: Formula credinței este a întregii Biserici, este validată universal, nu poate să o schimbe nimeni în particular decât dacă rupe comuniunea cu restul episcopilor, credincioșilor, Bisericilor Locale. Acum nu s-a întâmplat lucrul acesta. Asta nu înseamnă că totul a rămas intact, pentru că orice act de genul acesta trebuie clarificat. Nu există Sinod eretic în istorie care să nu fi fost condamnat. Atâta vreme cât el este în picioare, constituie o sursă de infecție, o primejdie și posibilitatea să se extindă, să fie recunoscute hotărârile de toate Bisericile Locale. Însă, în linia discuției despre întreruperea pomenirii, nu se poate spune că întreaga Ortodoxie și-a schimbat credința sau doar BOR, că avem o mărturisire schimbată și trebuie să reacționăm dacă vrem să scăpăm de ea. În trecut, mulți episcopi și mireni au rupt comuniunea cu Nestorie până la Sinodul III. Și el a caterisit și excomunicat pe cei care i se împotriveau. Nu știu cine a făcut primul pas. Dar situația a fost diferită pentru că existau episcopi, erau sprijiniți de alți Patriarhi, nu erau o minoritate fără glas, ca acum. În vremea Sf. Grigorie Palama, Patriarhul Caleca a excomunicat 6 episcopi și alți preoți, care la rândul lor au rupt comuniunea cu el. Cumva similar cu zilele noastre a fost gestul monahilor din Sfântul Munte și a 3 episcopi din Grecia din anii ’70. Dar și aceia aveau comuniune cu restul pliromei în afară de rătăcitul Atenagora. Și eu am crezut că vor reacționa mai mulți, dar mă conving că există multă mișelie. Nu doar că nu au întrerupt pomenirea, dar au defăimat-o și, cel mai important, fac afirmații de amorțire a conștiințelor. Pur și simplu mărturisim cu duh smerit dreapta-credință și nădăjduiesc că Dumnezeu nu Se va rușina de noi. Excesele nu cred că fac bine, nu se încadrează în duhul cel bun al Bisericii.

    luni, 20:24:38, 8 martie 2021

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Întinarea prin erezie – o concepție zelotist-schismatică:

    Există! o legiferare, prin aceea că a fost emisă o hotărâre a Sfântului Sinod de acceptare a documentelor semnate la Colimbari. Această hotărâre din octombrie 2016, pe care o consider mai gravă decât semnătura propriu-zisă din Creta a unui ierarh sau a altuia, mi se pare mult mai gravă pentru că angajează întreaga Biserică. De altfel, prin acestă hotărâre este invocată obligativitatea documentelor cretane pentru acceptanţi de către patriarhul Bartolomeu, ceea ce chiar asta denotă, o legiferare, o invocare a unei autorităţi ce decurge din adoptarea acelor documente. În continuare este relevant faptul că aceste documente sunt produsul unei învăţături eretice, a ecumenismului, aşa cum este astăzi aproximat în înţelegerea sfinţilor contemporani, erezie care nu a fost încă studiată pe deplin, riguros, şi nu a fost dezmembrată în componentele sale eretice. Documentele sunt neortodoxe nu prin efectul unor greşeli de exprimare a adevărului de credinţă, ci prin efectul şi prin manifestarea ereziei care le-a “însufleţit”. O legiferare propriu-zisă a Ecumenismului nici nu cred că va exista vreodată pentru că nu acesta este scopul ereziei, ci se urmăreşte comuniunea cu neortodocşii, să ajungem pe orice cale la acelaşi potir. Câtă vreme calea aceasta le rămâne deschisă, nici nu văd de ce ar schimba ecumeniştii tactica, să caute o legiferare formală a unei învăţături greşite. Se merge foarte mult pe politica faptului împlinit, pe evitarea reacţiilor de împotrivire, de temporizare şi pe normalizarea încălcării canoanelor. Această “legiferare” a ecumenismului este parţială, este nereuşită prin faptul că nu este acceptată pan-ortodox, prin faptul că nu este normativă pentru credincioşi în mod organic. Ea încearcă se se impună politic, avem de-a face cu nişte “semnatari” care se cam codesc să proclame adevărul celor semnate acolo, cu nişte propagandişti care o propovăduiesc cam “cu fereală” în medii prietenoase, ne aflăm într-o expectativă, într-o apatie specifică, poate-poate problema dispare de la sine, poate se înrădăcinează pe nesimţite. Ar fi o greşeală din partea noastră să considerăm că avem de-a face cu o cădere deplină, acceptată integral, şi că prin aceasta devine necesară “îngrădirea” ca de o boală molipsitoare. Între părinţii care îşi pomenesc ierarhii sunt mulţi care sunt evident antiecumenişti, condamnă erezia ecumenismului pe faţă, nu sunt de acord şi mărturisesc că acele documente nu sunt curate ş.a.m.d. Că nu avem încă rod al acestei mărturisiri, este o altă discuţie. Noi suntem chemaţi să mărturisim şi să combatem această erezie, nu să cedăm ecumenismului şi ceea ce nu a câştigat şi nici nu speră încă să obţină. Eu înţeleg foarte bine gândul lui mihai bv şi Iin pentru că am fost în aceeaşi poziţie. Există impulsul acesta de a judeca cu nerăbdare şi de a constata/a lua act de căderea ierarhilor, care, practic ne derobează de greutatea comuniunii cu cei pe care îi considerăm eretici. Dar, din ceea ce e publicat pe acest blog se vede limpede că Sfinţii Părinţi au avut îndelungă răbdare şi că s-au împotrivit cu înţelepciune ereziilor, nu doar prin rupere de cei aflaţi în alt gând, înainte ca aceia să apuce să-şi dea pe faţă erezia. Nu există conceptul acesta de îngrădire, aşa cum l-am înţeles eu vreme de vreun an, de autoizolare şi păzire de molipsirea cu cei filoecumenişti până la data eventuală a condamnării lor sinodale, când se va constata că dreapta credinţă a fost păzită de x sau y, iar z este eretic. Nu aşa! Aşa doar facem loc ecumenismului să înainteze. Vedem că această condamnare sinodală nu a venit de la sine ci prin străduinţa celor care au dat mărturie, au scris, au organizat sinaxe şi sinoade, în care au chemat la ordine şi la adevăr pe cei aflaţi în greşeală, au înfruntat pe propovăduitorii acestor erezii. Dar noi ne comportăm de parcă aceste lucruri nu ar mai fi necesare, că deja răul este gata făcut, de nereparat. Ar vrea ei ecumeniştii să abandăm aşa uşor şi ar fi mare greşeală să o facem! Nu ştiu cât de ajutător poate fi acest exemplu, dar dacă vorbim de legiferare, vedem cu toţii cât de mult din ce se legiferează nu se aplică, inclusiv din categoria normelor constituţionale. Că au ajuns unii antiromâni în parlament şi dau legi, este un lucru foarte grav, dar măcar constatăm că acestea nu se aplică, nu sunt aduse la îndeplinire, că trebuie impuse cu de-a sila, cu amenzi şi ameninţări şi că există împotrivire. Împotrivire şi străduinţă de a îndrepta lucrurile. În acest context nepomenirea este o alarmare a credincioşilor de pericolul care ne paşte, pericol care este foarte mare şi de o gravitate cu totul deosebită. Cinste clericilor care au întrerupt pomenirea, căci s-au tranformat în paratrăsnetul tuturor relelor ecumeniştilor, dar nu au făcut-o pentru a se îngrădi pe sine, prezumând că oricine nu face acelaşi lucru este căzut, ci pentru a păzi/izbăvi Biserica, inclusiv pe cei care nu au putere să întrerupă pomenirea. Nouă ni se pare simplu că dacă toţi antiecumeniştii ar întrerupe pomenirea ar exista o majoritate, o masă critică, ce ar da anatemei pe eretici şi s-ar rezolva problema. Iar când soluţia ni se pare atât de la îndemână, normal că o vedem ca pe o obligaţie, ca pe o datorie morală, iar pe cei care ezită, îi considerăm trădători/părtaşi la erezie. Eu unul eram de-a dreptul frustrat “că nu se trece la acţiune”! Ce atâta polologhie, dacă nici când Sfântul Sinod primeşte documentele nu ne îngrădim, apoi când? Chiam am ajuns să stăm cu ereticii la masă? Să ne prefacem că nu vedem, că nu ştim ce au semnat, în ce cred? Păi da, asta trebuie să facem, că avem răbdare, să nu participăm la slujba ierarhilor trădători, nici la slujbele celor care mărturisesc idei ecumeniste, iar cu restul clericilor, cei care încă nu au căzut, trebuie strânsă apropierea, întărită comuniunea. Ei nici nu sunt ecumenişti, nici nu au credinţă greşită, ci doar, din varii motive, nu au întrerupt pomenirea, sunt căldicei, prinşi în viaţa parohială, în rutina de zi cu zi, nu sunt pregătiţi, nu sunt interesaţi să întrerupă pomenirea. Canonul nu îi obligă să o facă şi nici nu ne dă dreptul să de “îngrădim” de aceştia. Nu aşa se vindecă această erezie, nu lumeşte, prin marginalizarea ecumeniştilor (măcar dacă s-ar mai putea), prin îngrădirea sinelui, pentru că asta înseamnă să renunţăm la o parte nevăzută a vieţii noastre bisericeşti, pierdere pe care eu unul am resimţit-o limpede în perioada mea de “îngrădire”. Am simţit că am renunţat la ceva ce nu era alterat de ecumenism, am simţit că am cedat loc şi legitimitate unui simplu moment de ofensivă ecumenistă, că m-am îngrădit într-un ţarc mult, mult prea strâmt şi constrângător. Am mai simţit că m-am lăsat păcălit de ideea unei dreptăţi foarte accesibile, contabile, deterministe, care fură din libertatea sufletească şi induce temerea molipsirii/părtăşiei la erezie. Or, eu eretic nu sunt şi nici despre mulţi de care m-am îngrădit iniţial nu o pot spune cu conştiinţa împăcată.

    luni, 16:41:56, 8 martie 2021

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Întinarea prin erezie – o concepție zelotist-schismatică:

    Spuneți „patristic vorbind”, dar fără să dați trimiteri la afirmații ale Părinților, ci expuneți propria convingere. Citatul de la Pr. Teodor Zisis arată că îngrădirea este de erezie în sensul de grupare eretică, episcopi, fiind în opoziție cu Biserica. Nu se referă la învățătură. Sf. Apostol Pavel se pare că se referă la eretici condamnați, după cum am citat un comentariu al Sf. Ioan Gură de Aur. Din ce înțeleg, faceți un tablou ca și cum ecumenismul a fost legiferat și acum el este dogmă a Bisericii (ca instituție). În consecință, trebuie să ne delimităm. Totuși eu văd altfel realitatea: nu e o hotărâre pan-ortodoxă și nici nu a fost ruptă comuniunea între Biserici pro și anti-Creta, ceea ce înseamnă că în tezaurul Bisericii a fost depusă decizia din Colimbari, dar nu a fost încă parafată, existând încă opoziție. Iar cei care au semnat nu s-au delimitat prin ruperea comuniunii de ceilalți, nici nu au fost ei înșiși opriți de la comuniune. Nu s-a conturat o grupare cu credință distinctă, care să includă ecumenismul, nici la nivel de întreg al Bisericii, nici la nivel restrâns, al participanților. Din acest tablou se înțelege că documentele din Creta exprimă deocamdată o convingere a celor prezenți și atât. Ba încă nu una atât de fermă încât să se rupă de restul nesemnatarilor. Deci nu există încă legiferare a ecumenismului, ci doar un curent grav. Prin urmare unde este necesitatea opririi comuniunii, de care vorbiți?

    luni, 14:24:32, 8 martie 2021

  • Iin

    la articolul Întinarea prin erezie – o concepție zelotist-schismatică:

    Aș mai adăuga: -,, Canonul 15 nu scrie nicăieri că trebuie să ne îngrădim, nici că asta ar urmări cel care oprește pomenirea.În plus,îngrădirea/delimitarea nu este față de învățătura greșită,ci față de comuniune”-spune-ți. Eu așa cred,că comuniunea se întemeiată pe mărturisirea aceleiași credințe/dreptei credințe. Este condiționată în mod absolut de acest lucru. Nu se pot separa aceste lucruri,patristic vorbind. Dacă întrerupi comuniunea, bineînțeles,pt. motiv de erezie,asta semnifică ,că te delimitezi de acea învățătură greșită. Și dacă vrei să te delimitezi de ea, înaintea unei judecăți sinodale,în contextul în care erezia este impusă oficial,nu ai altă modalitate decât de a te îngrădi de ea.Cum? Prin întreruperea comuniunii. Erezia legiferată este impusă deja, oficial,iar simplul tău protest verbal nu te poate delimita de efectele ei. Ești părtaș la ea,participi la ea,o mărturisești,atâta timp cât ești în comuniune cu promotorii ei,care și-au asumat-o oficial (că-i legiferată) ca doctrină a lor,ca învățătură a lor. Fie că ești sau nu de acord,ea ți-a fost impusă și ție, căci fiind legiferată,este lege pt. toți,nu? Protestul tău verbal este anulat,în sensul că nu mai poate schimba nimic.Ei și-au atins scopul:oficializarea ereziei.Adoptarea ei. De aceea, fără a te îngrădi/delimita de ea în faptă, adică prin îngrădirea de ea, lucrare care se face prin întreruperea comuniunii cu promotorii ereziei,rămâi părtaș la ea, participi la ea,fie că ești de acord cu ea, fie că nu,căci ea e legiferată. Calea de delimitare de ea este, precum am spus, delimitarea de gruparea care în mod oficial acceptă/ mărturisesc erezia. Cu acte sinodale. Este un fatalism? Nu!Doar că pt. a te izbăvi de erezie, trebuie să iei atitudine,să te îngrădești de ea. Un renumit profesor teolog, Părintele Theodoros Zisis,afirmă:,, … în cadrul Canonului (15 l-ll Constantinopol) ponderea semantică vizează întreruperea comuniunii,a pomenirii,care este determinată și clară ca sens și nu permite interpretări greșite și extensii. … zidul se ridică (adică întreruperea comuniunii sau întreruperea pomenirii n.m.) pt. a ne separa de erezie și de pseudoepiscopi”. Sau:,, Este impresionant faptul că persoane care au în general cuget ortodox, și chiar episcopi erudiți,preoți și profesori,percep îngrădirea în mod eronat ca separare de Biserică, și nu de erezie și de pseudoepiscopi. Susțin,scriu și predică că ei rămân în Biserică, nu se îngrădesc,își duc lupta în sânul Bisericii… iar noi ne întrebăm încă unde e Biserica, dacă suntem în Biserică rămânând împreună cu ereticii sau dacă plecăm din Biserică despățindu-ne de ei (de ecumeniști n.m.)? Nu este oare o axiomă ecleziologică consacrată faptul că Biserica este acolo unde există Adevărul, și nu acolo unde există episcopi și patriarhi eretici?”. Oare chiar credeți că Părintele Theodoros Zisis vorbește în necunoștință de cauză? Iar Sfântul Apostol Pavel nu vorbește despre eretici condamnați,ci despre eretici din Biserică cu cuget stricat,care nu sunt osândiți încă de un Sinod,ci sunt de sine înșiși osândiți.

    luni, 14:09:25, 8 martie 2021

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Întinarea prin erezie – o concepție zelotist-schismatică:

    La care contraexemplu, punctual, vă referiţi? Iertaţi!

    luni, 13:25:33, 8 martie 2021

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Întinarea prin erezie – o concepție zelotist-schismatică:

    Ați formulat greșit întrebarea, dar am încercat să acopăr prin răspuns orice nedumerire. Canoanele se aplică multor situații, care au legătură atât cu ereticii, cât și cu ortodocșii sau cu păgânii sau cu cei nebotezați. Dar ele sunt date să fie respectate de către cei botezați și membri ai Bisericii (Ortodoxe), adică de ortodocși.

    luni, 12:07:33, 8 martie 2021

  • Mihaibv

    la articolul Întinarea prin erezie – o concepție zelotist-schismatică:

    parinte, am intrebat daca canoanele se aplica adica sunt obligatorii pentru ortodocsi sau pentru eretici!

    luni, 12:04:53, 8 martie 2021

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Întinarea prin erezie – o concepție zelotist-schismatică:

    Se referă și la ortodocși, și la eretici. Dar sunt date să fie respectate de primii. (Am făcut o adăugire și comentariul anterior.)

    luni, 11:55:09, 8 martie 2021

  • Mihaibv

    la articolul Întinarea prin erezie – o concepție zelotist-schismatică:

    Parinte, canoanele din Pidalion se aplica ortodocsilor sau ereticilor?

    luni, 11:50:53, 8 martie 2021

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Întinarea prin erezie – o concepție zelotist-schismatică:

    Djn păcate, sunt atâtea cazuri în care preoți ortodocși dau Împărtășania catolicilor sau protestanților, încălcând canoanele. Și credincioși care merg la greco-catolici sau alți eretici. La aceasta se referă. Termenul eretic se referă la eretic, e simplu. Nu putem forța sensul lui ca să ni se potrivească ideilor noastre. P.S.: Din textul Sf. Ioan Damaschin rezultă că acei eretici au rea-credință (kakodoxie) și osândă, la care noi să nu ne facem părtași. Deci ne ferim de două lucruri știute: credința lor strâmbă și osânda lor. Așadar este destul de limpede că e vorba de eretici osândiți/condamnați. Dacă ar fi fost necondamnați, ne-am fi ferit doar de eroarea lor ca să nu ajungem să fim judecați de Dumnezeu. Dar aici este sugerat faptul că știm și osânda lor. Mult mai plauzibil este să fie vorba de eretici în adevăratul sens al cuvântului, adică anatamatizați.

    luni, 11:32:43, 8 martie 2021

  • Mihaibv

    la articolul Întinarea prin erezie – o concepție zelotist-schismatică:

    Ganditi ca ar fi posibil ca Sf Ioan Damaschin sa se refere la impartasirea ereticilor condamnati?? Cum credeti ca un preot poate impartasi un eretic condamnat?

    luni, 11:24:18, 8 martie 2021

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Întinarea prin erezie – o concepție zelotist-schismatică:

    Prin ce puteți proba că nu se referă la eretici condamnați?

    luni, 11:18:03, 8 martie 2021

  • Mihaibv

    la articolul Întinarea prin erezie – o concepție zelotist-schismatică:

    Parinte, ati facut trimitere la un articol mai vechi in care citati din Sf. Ioan Damaschin: “.. Sfântul Ioan Damaschin întărește acest adevăr: „Dacă negreşit împărtăşania este unire cu Hristos şi a unora cu alţii, atunci negreşit ne unim cu toţi cei care, potrivit voinţei libere, se împărtăşesc împreună cu noi”. De aceea, conclu­zionează: „Aşadar, cu toată puterea să ne păzim să nu luăm o împărtăşanie de la eretici și nici să dăm ca să nu ne facem părtaşi relei lor credinţe şi osândirii lor””” Ma iertati, dar senzatia mea este ca citind acelasi text, intelegem diferit! Sf Ioan Damaschin chiar asta spune, sa cercetam atent de la cine ne impartasim, ca nu cumva acela fiind eretic, sa fim partasi la osinda lui! Si bineinteles ca nu vorbim aici de eretici condamnati, ci de cei inca necondamnati de un sinod.!

    luni, 11:16:34, 8 martie 2021

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Întinarea prin erezie – o concepție zelotist-schismatică:

    Înseamnă că am scris degeaba. Nu putem rămâne în zona afirmațiilor gratuite. Asta e problema cărții, că dă tot felul de mărturii răstălmăcite și atât. Practic, nu face decât să amăgească.

    luni, 11:12:35, 8 martie 2021

  • Mihaibv

    la articolul Întinarea prin erezie – o concepție zelotist-schismatică:

    “Asta pt că toată tradiția Bisericii demonstrează că până și Sfinții au fost în comuniune cu ereticii până la momentul condamnării lor,..” Parinte, aici cred ca exagerati. Chiar in cartea pe care o criticati gasiti contraexemple!

    luni, 11:04:19, 8 martie 2021

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Întinarea prin erezie – o concepție zelotist-schismatică:

    Faceți un proces de intenție, o înfierare a cugetelor. Asta ține doar de Dumnezeu și nici El nu procedează chiar așa. Prezumția de nevinovăție este aplicată chiar și în instituțiile lumești. A fost aplicat chiar și față de Dioscor, după cum scrie în articol. Nimeni nu poate ști dinainte cum anume sunt gândite diferite afirmații ale ereticilor până la o confruntare deschisă. Dacă hirotoniile sunt valide, toate Tainele sunt valide. Desigur că trebuie, este absolut necesar să fie scoasă erezia și condamnată, dar printr-o procedură corectă, nu schismatică. Noi putem protesta și avem șanse de câștig, chiar și prin întreruperea pomenirii, dar nu cu duh de dezbinare, îngâmfare și osândire, adică depășindu-ne limitele. Asta pt că toată tradiția Bisericii demonstrează că până și Sfinții au fost în comuniune cu ereticii până la momentul condamnării lor, îndeosebi în Sinoade. I-au privit cu îngăduință și așteptare, așteptând întoarcerea lor, nu cu dispreț. Au văzut în ei urmă de credință.

    luni, 10:55:46, 8 martie 2021

  • Iin

    la articolul Întinarea prin erezie – o concepție zelotist-schismatică:

    ,, Atâta vreme cât el stă în comuniune, credința lui este cea a Bisericii”, spune-ți. Adică să înțeleg că, credința lui Arie, Nestorie și alți eretici, până la condamnarea lor sinodală era credința Bisericii?! Adică era la fel?!Pe motiv că nu erau încă judecați și caterisiți? Anatematisiți?! Sau credința oficială a Bisericii era credința lor?! Dumneavoastră ziceți… Dar atunci pt. ce au fost chemați la judecată? Eu cred că credința lor era cea mărturisită de ei, alta decât credința oficială a Bisericii, cu care ei erau în comuniune (în sensul că încă nu erau caterisiți). Și Fericitul Teodoret avea altă credință decât cea a Bisericii, cu care era încă în comuniune ( datorită faptului că încă nu fusese judecat),dar tocmai pentru credința lui personală/diferită,a fost chemat în Sinod la judecată.Deci,nu se considera că ar fi avut aceeași credință ca și Biserica, că adică ar fi avut credința ei oficială datorită faptului că era încă în comuniune cu ea (și asta pt. faptul că nu era încă judecat și caterisit),dar…era învinovățit. De ce? Pt. credința lui personală, diferită de cea a Bisericii. Și…,nu a fost condamnat deoarece s-a lepădat de credința lui personală,alta decât cea oficială. La fel Origen, a murit în comuniune cu Biserica, adică necondamnat, dar pt.credința lui personală,alta decât a Bisericii,a fost condamnat la 300 de ani după moartea sa,la Sinodul 5 Ecumenic. Deci comuniunea nu l-a ajutat,ci el a fost condamnat pentru credința lui personală,nu pt. credința oficială a Bisericii cu care el era în comuniune (în sensul că încă nu fusese judecat și condamnat).

    luni, 10:22:01, 8 martie 2021

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Întinarea prin erezie – o concepție zelotist-schismatică:

    Vă răspund deocamdată doar la un punct. Unde vedeți cerință în fragmentul citat din canonul 15? Eu văd o simplă acceptare a unei situații pe care o laudă.

    luni, 08:54:07, 8 martie 2021

  • Mihaibv

    la articolul Întinarea prin erezie – o concepție zelotist-schismatică:

    Parinte, expresia comuniunii o reprezinta participarea credinciosilor la taina Sfintei Impartasanii. Credinta personala a unui participant la Sfanta Liturghie in Biserica Ortodoxa, nu-i suficienta pentru a intra in comuniune cu ceilalti – este obligatoriu sa fie si cea corecta, adica Ortodoxa! Este credinta lui personala ortodoxa, atunci preotul duhovnic îi permite apropierea de Sfinta Impartasanie adica de comuniunea cu ceilalti ortodocsi. Nu este credinta lui personala cea ortodoxa, atunci chiar daca este prezent fizic intr-o biserica ortodoxa, nu poate fi in comuniune cu ceilalti doar in baza faptului ca credinta oficiala in acel spatiu este cea ortodoxa. Rezumand, credinta personala ortodoxa, comuna membrilor Bisericii Ortodoxe este cea care face posibila comuniunea. ”Nepomenitorii nu au căutat să ralieze la lupta lor pt apărarea credinței pe cât mai mulți, ci în general au adus acuzații și s-au delimitat de credincioși, provocând astfel o mare sminteală și s-au compromis în ochii majorității” Parinte, ralierea aceasta este benevola. Cine a considerat Creta ca fiind linia rosie a “suportabilitatii” ecumenismului, a procedat la aplicarea canonului 15. Ceilalti, majoritatea de care vorbiti, considera altceva. Probabil ca se poate lupta din interior. Sa nu uite acestia de cei peste 100 de ani de existenta mai mult sau mai putin vizibila a ecumenismului, timp in care acest cancer s-a insinuat in toata structura oficiala a bisericilor ortodoxe. S-au considera ca ecumenismul este ceva bun.. “Unde cere canonul 15 îngrădirea de ierarhi? Eu am inteles că el nu cere nimic în direcția întreruperii pomenirii..” Aici canonul 15 este foarte clar: “.. Căci cei ce se despart pe sine de comuniunea cea cu întâiul stătător al lor pentru oarecare erezie osândită de Sfintele Sinoade, sau de Părinţi, fireşte de comuniunea cu acela, care propovăduieşte erezia în public, şi cu capul descoperit o învaţă în Biserică,.. ” Presupun ca intreruperea pomenirii este acelasi lucru cu intreruperea comuniunii… sau, nu? ” Eu percep că sunteți de părere că în Biserică ne adunăm împreună pe baza credinței fiecărui episcop pomenit la slujbă și, dacă el are abateri, avem datoria să ne îngrădim de el” Parinte, abatere de care vorbim se numeste EREZIE si, da, avem Obligatia sa ne ingradim de el. Ma iertati!

    luni, 02:02:22, 8 martie 2021

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Întinarea prin erezie – o concepție zelotist-schismatică:

    Partea cea mai grea este că trebuie să existe o discuție rațională și agumentată patristic și canonic. Probaibl că vă sprijiniți pe învățătura Sfinților Părinți în ceea ce ați scris, dar eu nu văd asta. Știu că există riscul să alunecăm și să tot deviem de la un citat la altul, dar deocamdată nu am văzut răbdarea și așezarea de a lămuri această problemă printr-o dezbatere reală. Cel mai adesea se găsesc unii care-și spun punctul lor de vedere ultimativ și apoi totul se destramă, nu mai au urechi să audă eventualele contra-argumente. Am să încerc câteva răspunsuri, deși, spre exemplu, de la Mihaibv nu am primit când am cerut: 1. „Cel care nu mărturisește drepata-credință nu poate fi în comuniune cu Biserica.” Frumos spus și adevărat, dar practica ne arată detalii și situații foate nuanțate. Cum stabilești credința unuia care are învățături eretice înainte de a ieși din Biserică sau de a fi condamnat? Atâta vreme cât el stă în comuniune, credința lui este cea a Bisericii. Ea este clătinată și infirmată puternic de devierile sale,dar nu complet. Este cazul Fer. Teodoret, care a fost contra Sf. Chiril al Alexandriei până la ședințele Sinodului IV, când a mărturisit dreapta credință și a rămas necondamnat. 2. „Un cleric nu vorbește în numele lui în Biserică…” Ba chiar în numele lui vorbește sau a unei părți a Bisericii. Atunci când spusele lui sunt adoptate de întreaga comunitate, atunci da, este chiar în numele Bisericii. Dar nimeni nu este pur și simplu porta-vocea Bisericii. Este răspunzător de ceea ce spune, dar luarea lui la rost nu se face în mod automat și de oricine. 3. „Este îndeobște cunocut că suntem datori să întrerupem comuniunea cu un cleric care propovăduiește o erezie.” Tocmai că eu nu pot merge pe lucruri îndeobște necunoscute mai degrabă decât cunoscute. Ar trebui o referință, nu doar o opinie personală. 4. Am scris într-un comentariu chiar la această postare cum ar trebui înțeles îndemnul Ap. Pavel de a ne depărta de omul eretic și care este acela. Nu cred că se referă la neapărat la un eretic încă necondamnat și nici la întreruperea obligatorie a comuniunii. Ar fi o forțare a versetului biblic. 5. Canonul 15 nu scrie nicăieri că trebuie să ne îngrădim, nici că asta ar urmări cel care oprește pomenirea. În plus, îngrădirea/delimitarea nu este față de învățătura greșită, ci față de comuniune. Scopul opririi pomenirii este menționat clar în aceea că există silința, care arată ținta, de a izbăvi Biserica, nu pe sine, de noua erezie. Canonul nu menționează eplicit în ce fel este efortul de a scoate afară erezia, dar lasă de înțeles că întreruperea pomenirii este un aspect, care se încadrează în dreapta-slăvire și mărturisire a credinței. Cu iertare, dar toată expunerea mi se pare pe lângă prevederile canonului 15 sau practica Bisericii. Este pur și simplu o percepție emoțională, dar fără argumente concrete. Aceasta este marea problemă, că această atitudine apare ca una de ceartă oarbă și de orgolii, bazată pe impresii neconvingătoare, nu o străduință de restabilire a dreptei credințe.

    duminică, 22:14:48, 7 martie 2021

  • Iin

    la articolul Întinarea prin erezie – o concepție zelotist-schismatică:

    Părinte Lavrentie, mă iertați! Referitor la dialogul dvs. cu Mihaibv. Comuniunea în Biserică se face pe baza mărturisirii dreptei credințe, de către fiecare membru al Bisericii.Cel care nu mărturisește dreapta credință, nu poate fi în comuniune cu Biserica, cu Sfinții ei… Un cleric (episcop, preot), care mărturisește/acceptă altceva decât Biserica, oficial,cu capul descoperit,nu în particular, ci în Biserică, nu o face în nume personal/propriu, ci în numele Bisericii. El este reprezentant al Bisericii, investit să propovăduiască învățătura Bisericii. El nu vorbește în numele lui în Biserică,nu-și exprimă părerile lui… Este îndeobște cunoscut că atunci când un cleric propovăduiește o erezie cu capul descoperit, suntem datori să întrerupem comuniunea cu el,pt. a ne delimita/îngrădi de erezia lui și totodată pt. a (ne) izbăvi Biserica de schisma în care acesta se află, prin propovăduirea/acceptarea ,în mod oficial,a unei credințe străine de credința Bisericii, străine de Adevăr, adică în schismă cu Adevărul, adică cu Biserica… Despre asta vorbește a doua parte a Canonului 15 l-ll Constantinopol.Asta lămurește Canonul. Bineînțeles că această atitudine nu se aplică în mod automat, ci în prealabil acesta trebuie avertizat, ,,o dată,de două ori… iar dacă nu-și revine, ,,depărtează-te de el…”, grăiește Sfântul Apostol Pavel. Mai mult,când erezia are antet sinodal,iar clericul nu se delimitează de ea, atunci înseamnă că o acceptă, dacă nu la modul declarativ,cel puțin în mod tacit,pt. că tăcerea lui înseamnă consimțământ, în cazul acesta. Deci, revin: comuniunea în Biserică se face pe baza credinței ei oficiale,dar… mărturisită/acceptată de fiecare membru al Bisericii în parte,cu atât mai mult de către preot/episcop. Asta-i noima comuniunii. Dacă preotul sau episcopul învață/acceptă oficial o altă credință, suntem datori să întrerupem comuniunea cu el, pt. a ne delimita/îngrădi de erezia lui și pt. a (ne) izbăvi Biserica de schismă, spune Canonul 15 l-ll Constantinopol. Iar în ceea ce privește afirmația:,, întreruperea comuniunii cu ereticii (necondamnați, căci dacă ar fi judecați și condamnați,cum să mai întrerupi comuniunea cu ei, înainte de judecata lor sinodală?!) este un drept și o atitudine lăudabilă dar nu și obligatorie”, când e vorba de erezie bineînțeles, asta sună ca și cum cineva ar spune:,, ferirea de păcat (de curvie, de exemplu), este un drept și o atitudine lăudabilă dar nu și obligatorie”. Bineînțeles,în sensul acesta,Dumnezeu sau Biserica nu te obligă dar,… ești dator… altfel nu poți fi cu Dumnezeu(sau cu Biserica, vorbim de erezie în cazul nostru,bineînțeles),ci te găsești în starea de schismă,de despărțire,de vină ( învinovățit), chiar dacă încă nejudecat/necondamnat. Ești sub osândă, chiar dacă neosândit încă de o instanță. Eu așa înțeleg…

    duminică, 21:27:14, 7 martie 2021

  • Iin

    la articolul Întinarea prin erezie – o concepție zelotist-schismatică:

    Doamne ajută!

    duminică, 18:03:32, 7 martie 2021

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Întinarea prin erezie – o concepție zelotist-schismatică:

    https://theodosie.ro/2020/01/31/ce-exprimam-prin-nepomenirea-episcopului/ Mi se par foarte bune/oportune întrebările domnului @mihaibv pt că vizează chestiuni centrale ale ortodocșilor care au întrerupt pomenirea. Poate că ar merita un (nou) articol separat în care să fie tratate răspunsurile la astfel de întrebări, poate și la altele, fără să ajungem să lovim în persoane. Este critic să fie respinsă iar și iar această greșeală a vaselor comunicante care, pentru mulți, funcționează doar în sens negativ, doar cu sens de întinare, dar nerecunoscând și un sens de curățire. De asemenea, și greșeala automatei căderi din har.

    duminică, 12:51:49, 7 martie 2021

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Întinarea prin erezie – o concepție zelotist-schismatică:

    În cadrul articolului acesta am făcut referință la citatul Sf. Ioan Damaschin ca mărturie că în Biserică nu se realizează comuniunea pe credința fiecărui participant la slujbă, ci pe credința generală a Bisericii. Am scris mai pe larg despre asta un întreg articol, intitulat “Ce înseamnă (ne)pomenirea ierarhului”. Dar problema este că cei care consideră invers ar trebui să-și justifice concepția. Nu am văzut argumente credibile până acum. Între nepomenitori există scindare și ruptură în mod evident. Sunt mai multe grupări și nici una dominantă și clară, cu un mesaj bine conturat și susținut. Nepomenitorii nu au căutat să ralieze la lupta lor pt apărarea credinței pe cât mai mulți, ci în general au adus acuzații și s-au delimitat de credincioși, provocând astfel o mare sminteală și s-au compromis în ochii majorității. Nu mai zic de limbajul și atitudinea de multe ori injurioasă și cu totul necreștină. Eu personal nu mă consider compromis pt că nu am adoptat o astfel de atitudine. Am și scris mai sus asta, dar nu pot să neg faptul că în mintea multora sunt băgat în aceeași oală. Am întrerupt pomenirea din conștiință și după ce m-am convins de îndărătnicia ierarhilor în trădare și am acționat ca să dau o mărturie bună pt cine mai are ochi și urechi. Unde cere canonul 15 îngrădirea de ierarhi? Eu am inteles că el nu cere nimic în direcția întreruperii pomenirii, ci laudă pe cei care luptă să scape Biserica de erezii, adică să demaște înșelarea și să facă demersuri pentru îndreptarea situației. Iertare. Eu percep că sunteți de părere că în Biserică ne adunăm împreună pe baza credinței fiecărui episcop pomenit la slujbă și, dacă el are abateri, avem datoria să ne îngrădim de el. Nu am găsit această logică la Sfinții Părinți ăi în canoane și, de aceea, m-am silit să arăt că e defctuoasă. Dacă îmi puteți da mărturii credibile în acest sens, le primesc cu mare plăcere.

    duminică, 11:48:49, 7 martie 2021

  • Mihaibv

    la articolul Întinarea prin erezie – o concepție zelotist-schismatică:

    “comuniunea în Biserică se face pe baza credinței ei oficiale, nu pe a participanților la slujbă;” Parinte, pe ce anume va bazati afirmatia aceasta?? “în orice caz nu dezbinarea și sminteala pe care o provoacă nepomenitorii la ora actuală” La ce anume va referiti? Acum este prea târziu ca nepomenitorii să coopteze pe cei ce nu sunt ecumeniști din Biserică pentru că deja ei sunt pe o poziție compromisă și necredibilă” Parinte, va considerati compromis si necredibil?? Atunci de ce ati intrerupt pomenirea ierarhului?? ” nepomenitorii nu au lucrat până acum în folosul Bisericii, ci au adoptat o poziție de delimitare și cam atât” Pai nu asta cere canonul 15? Ce credeti ca ar trebui adaugat si nu s-a facut?

    duminică, 02:56:37, 7 martie 2021

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Protest 07.03.2021. Cu o amendă toţi suntem datori! (2):

    Așa este, aveți dreptate în privința acestora.

    sâmbătă, 23:45:16, 6 martie 2021

  • Andrei-Nicolae

    la articolul Protest 07.03.2021. Cu o amendă toţi suntem datori! (2):

    Mai sunt și aceia care nu pot ieși din casă din varii motive…

    sâmbătă, 23:42:39, 6 martie 2021

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Protest 07.03.2021. Cu o amendă toţi suntem datori! (2):

    Nu gândesc așa. E ceva ce trebuie făcut, alături de multe alte lucruri necesare ce țin de civism. Protestul de mâine este doar o chestiune de etapă, nicidecum lupta cea mare. Trebuie să fie începutul unui obicei și, neapărat, trebuie mutat și spre civismul local. Avem nevoie de „cluburi” locale de acțiune civică ortodoxă. Când spun local mă refer la regional, nicidecum la județean. În loc de București, moldovenii să vină la Iași, Neamț, Suceava, Galați, ardelenii, muntenii, asemenea, regional. Din aceste mișcări să se construiască mișcarea națională și proteste mai rare, dar cu adevărat mari, la București. În fine, să ne ajute Domnul să trecem cu bine și ziua de mâine.

    sâmbătă, 23:35:05, 6 martie 2021

  • Andrei-Nicolae

    la articolul Protest 07.03.2021. Cu o amendă toţi suntem datori! (2):

    Să avem grijă ca nu cumva infiltrati să provoace gratuit o razmerita generala. Nu cred ca stirile din ultimul timp cu devoalarea atrocitatilor polițienești sunt întâmplătoare! Cred ca se dorește o escaladare. Dar orice ar fi, trebuie sa fim PREZENȚI!  Iar cei care nu putem veni – să plângă sufletul în noi de durere și să ne rugăm pentru frații noștri din adevărata “linie întâi”. Fraților, acesta este un razboi! Pervers! Precum își plangeau întru rugaciune, femeile si copiii pe bărbații lor plecați la război, așa să facem și noi!  Români ortodocși, puneți-vă ceasurile sa sune, iar mâine la 15:00 să ne rugăm cu toții din tot sufletul cu lacrimi, durere și speranță! Sus să avem inimile! 

    sâmbătă, 23:26:38, 6 martie 2021

  • Adrian

    la articolul Întinarea prin erezie – o concepție zelotist-schismatică:

    Sărut mâna Părinte !

    vineri, 16:41:44, 5 martie 2021

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Întinarea prin erezie – o concepție zelotist-schismatică:

    Erezie (eres) se numește orice despărțire de Biserică pentru o învățătură greșită. Eresul fariseilor, de exemplu, este o grupare, o sectă. Termenul a fost referit și la doctrina prin care s-a făcut despărțirea, cum îl folosește Sf. Apostol Petru „învățători mincinoși, care vor strecura erezii pierzătoare” (2Pt. 2:1). În general, ereticii sunt cei care își atrag adepți strâmbând dogmele credinței. Pasajul de la Sf. Pavel este comentat de Sf. Ioan Gură de Aur astfel: „În altă parte el spune de cei ce dau oarecare nădejde de îndreptare și pentru cei ce se împotrivesc la întâmplare (să fie povățuiți); dară când îndărătnicia lor este învederată tuturor, de ce te mai muncești în zadar? De ce bați în zadar văzduhul? Ce va să zică: „fiind singur de sine osândit”? Adică „Nu poate spune că nimeni nu i-a dat de veste, că nimeni nu l-a sfătuit”. Când, deci, și după sfătuire el rămâne același, devine de sine osândit”. Din această interpretare reiese că e vorba de eretici în adevăratul sens al cuvântului, cum sunt catolicii, neoprotestanții șa. Mai ales că îndemnul este adresat unui episcop (Tit), nu prea are cum să fie vorba de învățători mincinoși din turma lui sau din Biserică, pentru că pe aceia nu este cazul să se depărteze de ei, ci să-i dea anatemei chiar, să-i alunge. Însă aspectul important ce ne interesează este cel legat de pomenire. Iar textul scripturistic nu face referire la așa ceva, la comuniunea bisericească, ci la discuții, la dezbateri și confruntări. Mai există și alte îndrumări ale Sfinților Părinți adresate credincioșilor care se referă la a nu urma pe preoții sau învățătorii rătăciți, iar unii interpretează că trebuie ruptă comuniune cu aceștia. Dar Sfinții spun doar să nu fie urmați. Condamnarea sau ruperea comuniunii o face un Sinod, Biserica. Îndeosebi Sf. Ioan Gură de Aur are astfel de sfaturi, dar nu am găsit vreunul care să se refere la a nu mai merge la slujbă. Așa și aici, este vorba de a nu fi urmați ecumeniștii, dacă e să aplicăm îndemnul la această problemă. Să ne ferim de învățăturile lor, nici să nu le ascultăm decât cei îndreptăți și destoinici să le combată spre folosul altora. Așa înțeleg eu. În general, trebuie să desprindem concluziile clare din orice text, fără a forța sensurile.

    vineri, 16:29:55, 5 martie 2021

  • Adrian

    la articolul Întinarea prin erezie – o concepție zelotist-schismatică:

    Epistola către Tit a Sfântului Apostol Pavel Capitolul 3 1. Adu-le aminte să se supună stăpânirilor şi dregătorilor, să asculte, să fie gata la orice lucru bun, 2. Să nu defaime pe nimeni, să fie paşnici, să fie îngăduitori, arătând întreaga blândeţe faţă de toţi oamenii. 3. Căci şi noi eram altădată fără de minte, neascultători, amăgiţi, slujind poftelor şi multor feluri de desfătări, petrecând viaţa în răutate şi pizmuire, urâţi fiind şi urându-ne unul pe altul; 4. Iar când bunătatea şi iubirea de oameni a Mântuitorului nostru Dumnezeu s-au arătat, 5. El ne-a mântuit, nu din faptele cele întru dreptate, săvârşite de noi, ci după a Lui îndurare, prin baia naşterii celei de a doua şi prin înnoirea Duhului Sfânt, 6. Pe Care L-a vărsat peste noi, din belşug, prin Iisus Hristos, Mântuitorul nostru, 7. Ca îndreptându-ne prin harul Lui, să ne facem, după nădejde, moştenitorii vieţii celei veşnice. 8. Vrednic de crezare este cuvântul, şi voiesc să adevereşti acestea cu tărie, pentru ca acei ce au crezut în Dumnezeu să aibă grijă să fie în frunte la fapte bune. Că acestea sunt cele bune şi de folos oamenilor. 9. Iar de întrebările nebuneşti şi de înşirări de neamuri şi de certuri şi de sfădirile pentru lege, fereşte-te, căci sunt nefolositoare şi deşarte. 10. De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te, 11. Ştiind că unul ca acesta s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singur de sine osândit. 12. Când voi trimite pe Artemas la tine sau pe Tihic, sârguieşte-te să vii la mine la Nicopole, căci acolo m-am hotărât să iernez. 13. Pe Zenas, cunoscătorul de lege, şi pe Apollo trimite-i mai înainte, cu bună grijă, ca nimic să nu le lipsească. 14. Să înveţe şi ai noştri să poarte grijă de lucrurile bune, spre treburile cele de neapărată nevoie, ca ei să nu fie fără de roadă. 15.Te îmbrăţişează toţi care sunt cu mine. Îmbrăţişează pe cei ce ne iubesc întru credinţă. Harul fie cu voi cu toţi! Amin. +++ Parinte, va rog sa ma lamuriti, Sf Ap. Pavel la ce erezie anume face referire (ca eu inteleg asa: omul eretic este cel ce promoveaza, mai mult sau mai putin din convingere !, o erezie, – este corect ?). Daca admitem ca ecumenismul este o erezie, cei care o promoveaza (intrun fel sau altul !) se cheama ca sunt eretici, – este corect ? Deci, cum trebuie sa intelegem indemnul Sf. Ap. Pavel de a ne departa de omul eretic ? Iertati, dar chiar vreu sa-mi fie limpede acest aspect !

    vineri, 16:03:26, 5 martie 2021

  • Andrei

    la articolul Întinarea prin erezie – o concepție zelotist-schismatică:

    Sarut mana Parinte! Mutumim mult pentru aceste cuvinte foarte folositoare! Ma bucur foarte mult, pentru ca vad ca Sfintia Voastra va straduiti cat puteti de mult si de bine, sa tineti o linie echilibrata, cu dreapta socoteala!

    vineri, 15:22:59, 5 martie 2021

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Întinarea prin erezie – o concepție zelotist-schismatică:

    Nu, nicicum. Nu am nici un motiv din partea ierarhilor; nu au schimbat în bine nici măcar o iotă.

    vineri, 10:54:01, 5 martie 2021

  • andrei-d

    la articolul Întinarea prin erezie – o concepție zelotist-schismatică:

    Sărut mana, părinte. ^^ Chiar, v-ati gândit la reluarea pomenirii?

    vineri, 10:18:52, 5 martie 2021

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Ce să facem cu Institutul Elie Wiesel (I.N.S.H.R.-E.W.)?:

    Nu am pus sfințenia pe seama mișcării și nici nu o asociez. Dar cred că a avut un rol benefic în dezvotarea lui morală din tinerețe.

    vineri, 09:05:31, 5 martie 2021

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Întinarea prin erezie – o concepție zelotist-schismatică:

    Chiar dacă simpatizez cu cauza generală a nepomenirii, nu m-am inclus pe mine personal pentru că nu simt să fi procedat la fel de compromițător. Și mai cred că există îndreptare cu ceva voință.

    vineri, 09:04:17, 5 martie 2021

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Ce să facem cu Institutul Elie Wiesel (I.N.S.H.R.-E.W.)?:

    Tocmai ce discutam că ar fi mare nevoie de o discuţie în Biserică despre compatibilitatea între legionarism şi sfinţenie. Din păcate cadrul juridic de acum nu o permite, decât într-un sens, aşa încât fiecare rămâne la propriile convingeri până când vor veni vremuri mai bune. Dar este adevărat că niciunul dintre cei pe care îi cinstim ca Sfinţi ai Închisorilor nu au rămas, ca formulă de exprimare politică, la nivelul legionarismului interbelic. Pentru toţi a existat o evoluţie clară, o părăsire a discursului legionar, nu însă şi o renunţare la vis.

    vineri, 07:47:50, 5 martie 2021

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Protest 07.03.2021. Cu o amendă toţi suntem datori! (2):

    Sfântul Paisie Aghioritul scrie limpede că nu va fi vorba despre siluire fizică ci de constrângeri legale și condiționări în urma cărora nu vom mai putea trăi în societate. Despre morți și sânge spune că vor fi în timpul marelui război. Deocamdată insist că #eDespreLibertate nu despre viață, iar obiectivele și mijloacele noastre trebuie adecvate în consecință. Asta ca să învățăm și noi ortodocșii că politica reprezintă o delegare a voinței și autonomiei noastre și că, prin urmare, politica va conta mereu pentru mântuire. Întrucât sunt păcătos, statului necreştin îi e ușor să mă basculeze, prin politică, în tabăra antihristică. De aceea noi ar trebui să priveghem și la păcat, dar să fim atenți și activi și în plan politic, pentru că sunt puțini cei pe care viața virtuoasă îi apără de răul adus de puterea politică. Dar, în privința vaccinării este vorba despre libertatea sufletească, morală, nu despre siluire fizică și ucideri. Oricâți vom fi duminică, cred că nu vor fi mulţi bucureşteni, dar bucuroși le-om duce noi, restul, pe toate! Bucureştenii sunt educaţi să percuteze la un cu totul alt tip de mesaj decât cel împotriva vaccinurilor. În orice caz, nu vă faceți iluzii că numărul nostru le va schimba politicienilor hotărârea. Trebuie păstrată mintea limpede și să suferim primejdiile cu bucurie. Asta cred, iertați-mă!

    vineri, 07:11:40, 5 martie 2021

  • Manuela

    la articolul Protest 07.03.2021. Cu o amendă toţi suntem datori! (2):

    Daca bucurestenii nu ies la protest in numar mare, va fi vai si amar de toti, fiindca incepe genocidul legalizat. Mortii vor zace pe toate drumurile. Asa cum au prezis sfintii. Ne vedem la Parcul Izvor! Dumnezeu sa aibe mila de noi si sa ne ajute sa impingem agenda antihristului, ca sa ne mantuim cat mai multi!

    vineri, 00:07:08, 5 martie 2021

  • Vecinicul

    la articolul Ce să facem cu Institutul Elie Wiesel (I.N.S.H.R.-E.W.)?:

    Parinte, nu cred ca apartenenta la o miscare extremista face cuiva, oricui, bine. Daca Valeriu Gafencu este in Ceruri ca sfant, asta esta datorita faptului ca a L-a urmat pe Hristos pina la capt ca mucenic crestin, nu ca adept legionar.

    joi, 22:25:38, 4 martie 2021

  • Ortodox

    la articolul Protest 07.03.2021. Cu o amendă toţi suntem datori! (2):

    Macar de ar fi! Eu, sigur nu, din pacate!

    joi, 20:59:59, 4 martie 2021

  • Ioan R

    la articolul Protest 07.03.2021. Cu o amendă toţi suntem datori! (2):

    Ne găsim, da, și consider că am mai putea face câte ceva. Sper să ne revedem pt a vă spune la ce mă gândesc. Calea de punere în practică am verificat-o deja cu alte prilejuri. Dă oarece rezultat, deci merită refolosită. Conținutul ideii însă reclamă participarea mai multora luminați duhovnicește. Doamne ajută!

    joi, 20:57:05, 4 martie 2021

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Întinarea prin erezie – o concepție zelotist-schismatică:

    Acum este prea târziu ca nepomenitorii să coopteze pe cei ce nu sunt ecumeniști din Biserică pentru că deja ei sunt pe o poziție compromisă și necredibilă. *..pentru că deja noi suntem pe o poziţie compromisă şi necredibilă.

    joi, 20:48:36, 4 martie 2021

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Protest 07.03.2021. Cu o amendă toţi suntem datori! (2):

    Sper să mă înşel, dar nu cred că vom fi prea mulţi, cam tot cei din septembrie. Pare mai multă agitaţie acum, dar nuş cât se va transforma în participare reală. Suntem un pic cam dresaţi să nu acţionăm în afara unor cadre foarte strâmte în care credem că avem legitimitatea să ne exprimăm. Iar dacă ni se oferă şansa de a-i considera răi, pe bună dreptate, pe cei de la vârf, ne considerăm absolviţi de datoria de a îndrepta/înfrunta răul. De parcă cei de la vârf ar suferi nemaipomenit de tare că îi dispreţuim noi. Cam aşa pare a funcţiona civismul ortodox, care e oricum marginalizat în cadrul curentului civic naţionalist. În fine, ne găsim noi acolo, oricum 🙂

    joi, 20:43:21, 4 martie 2021

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Întinarea prin erezie – o concepție zelotist-schismatică:

    Cumva mai aplicat, cred că ar trebui să conștientizăm că nepomenitorii nu au lucrat până acum în folosul Bisericii, ci au adoptat o poziție de delimitare și cam atât. Din păcate, pentru că separarea lor este nu doar față de ierarhii semnatari în Creta, ci și față de oricine este în comuniune cu ei, această atitudine este una schismatică. Deși nu formează o structură concretă pentru că nu au ierarhi, ea realizează o mișcare separatistă și cam atât. Nu provoacă Biserica să revizuiască recunoașterea făcută ecumenismului, ci propun o linie deviantă. Acum este prea târziu ca nepomenitorii să coopteze pe cei ce nu sunt ecumeniști din Biserică pentru că deja ei sunt pe o poziție compromisă și necredibilă. Ar trebui să îndrepte aceasta și abia apoi să pună probleme de conștiință mai departe. Când am propus să fie făcută ierarhiei o interpelare la care să fie atrași toți cei care nu sunt de acord cu ecumenismul, am întâlnit ostilitate și acuzații că sunt trădător, că sunt de partea ierarhilor… Toți Sfinții au avut o mărturisire de credință pe care și-au susținut-o prin cărți și expuneri clare. Nepomenitorii nu văd să aibă așa ceva, ci doar acuze șubred formulate și o izolare cu nuanță schismatică. În această situație, mi se pare normal să apară întrebarea deznădăjduită: Cine să întrunească Sinod ortodox? Ei nu depun efort direcționat înspre asta, iar ecumeniștii nu au nici un interes. Cu toate acestea, mi se pare bine că există măcar nepomenitorii care înțeapă puroiul, dar ar trebui o tăietură mai chirurgicală, vindecătoare.

    joi, 20:19:21, 4 martie 2021

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Întinarea prin erezie – o concepție zelotist-schismatică:

    Trebuie să recunoaștem că și unele Sinoade ortodoxe au fost impuse prin forța imperială. E cazul Sinodului II îndeosebi, dar și a majorității Sinoadelor Ecumenice. Într-o anumită măsură, toate s-au bazat pe forța statului bizantin. Mai ales Sinodul V Ecumenic. Dar și la condamnările iconoclasmului au avut un rol important împărătesele drept-credincioase de atunci. Problema este alta. În ce măsură a existat o validare ortodoxă din partea Bisericii? În cazul greco-catolicilor, a existat cumva. Am spus că e problematic tot demersul, dar nu cred că avem ce face decât să-l primim ca atare. Ca să păstrez comparația, și în cazul unui viol, dacă mai apoi există consimțământ spre căsătorie, poate deveni nuntă. Spre exemplu, canoanele 25 și 30 ale Sf. Vasile nu dau voie să se ajungă la însurătoare în urma actelor desfrânate sau a răpirilor. Dar, dacă există încuviințare din partea amândurora, pot rămâne împreună pentru că e mai bine așa. Însă, rămânând în planul bisericesc, au fost destule hirotonii și cu atât mai mult botezuri care s-au făcut de eretici și au primit validare. Important este ca persoana în cauză să-și vadă de drumul său pe calea Bisericii și să-și curățească sufletul, să facă lucrător harul Botezului. Că și pruncii nu știu ce au primit când erau mici și pot ajunge să viețuiască păgânește sau să conștientizeze ce înseamnă credința și să și-o asume cu toată responsabilitatea.

    joi, 19:37:26, 4 martie 2021

  • Vecinicul

    la articolul Întinarea prin erezie – o concepție zelotist-schismatică:

    Nu stiu, dar mi se pare extrem de periculos, deopotriva pe temeiuri duhovnicesti si de diplomatie ecleziala, mai ales pe termen foarte lung, sa consideram drept convertiri valide inclusiv cele facute avind forta statului ca pirghie. Dupa logica asta, violurile sint casatorii valide (!!!!).

    joi, 18:59:25, 4 martie 2021

  • Ioan R

    la articolul Protest 07.03.2021. Cu o amendă toţi suntem datori! (2):

    Na… că poate i-ați proorocit d-lui Vlad fără să vreți că va ajunge și preot.☺️

    joi, 17:06:23, 4 martie 2021

  • Ioan R

    la articolul Protest 07.03.2021. Cu o amendă toţi suntem datori! (2):

    Da, să ne vedem. Poate că un steguleț cu sigla blogului ar fi destul de util ca semnalizare la zeci de metri… PS: La Universitate v-am reperat cumva întâmplător după sigla situată însă la nivelul corpului. Duminică, 7 martie, cred că vor mulți participanți și, prin urmare, e nevoie de o idee mai bună.

    joi, 17:03:54, 4 martie 2021

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul 662 de ani de Statalitate Moldovenească?:

    România cere ca Republica Moldova să preia controlul în Transnistria România pare decisă să adopte o atitudine mai activă, dacă nu chiar ofensivă, în privința situației din Transnistria – una dintre zonele de “conflict înghețat” din jurul Mării Negre. După cum se știe, Transnistria, zona de est a Republicii Moldova, este ocupată de trupe ale Rusiei și este, practic, scăpată de sub controlul Guvernului de la Chișinău.Subiectul crizei din Transnistria a fost abordat de membrii Delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a OSCE (AP OSCE), delegație condusă de senatorul Radu Mihai Mihail.Politicienii români au discutat acest subiect la cea de-a 20-a Reuniune de iarnă a Adunării Parlamentare, organizată în format online. Poziția adoptată de parlamentarii României a trecut neobservată la București dar a fost remarcată la Chișinău – și, probabil, și la Moscova.Delegația a fost formată din senatorii Radu Mihai Mihail, Lucian Romașcanu și Daniel Fenechiu, deputații Costel Neculai Dunava, Alexandru Kocsis-Cristea, Titus Muncaciu și Hajdu Gábor, plus deputații Christine Thellmann, Marius Miftode, Bogdan-Andrei Toader, Lucian Pușcașu și Könczei Csaba, ca membri supleanți. “Este necesară o soluționare durabilă a conflictului, bazată pe suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova, în granițele sale recunoscute la nivel internațional”Radu Mihai Mihail, SenatorChestiunea Transnistriei s-a văzut că nu poate fi rezolvată doar de guvernul legitim, de la Chișinău, al Republicii Moldova, întrucât regimul separatist de la Tiraspol este și a fost susținut politic, economic și militar de către Rusia, încă din momentul declarării independenței Republicii Moldova față de URSS. “Există strategii care leagă spaţiul euroatlantic de cel eurasiatic privind Republica Moldova şi Belarus. Din această perspectivă, contextul actual politic şi social din regiune se poate transforma într-o oportunitate istorică”Cristian Diaconescu, Fost ministru de Externe al RomânieiOccidentul are interesul ca trupele rusești să plece din Transnistria, pentru a se îndepărta, astfel, de frontierele statelor membre ale NATO și ale Uniunii Europene.Chestiunea Transnistriei este esențială nu doar pentru Republica Moldova ci și pentru România. În toamna anului 2020, Adrian Zuckerman, la acel moment ambasador al SUA, lansa un avertisment extrem de serios cu privire la pericolul reprezentat de trupele rusești din Transnistria. Mesajul a fost transmis în momentul în care România și Statele Unite au semnat, la București, un memorandum pentru înființarea, în cadrul firmei Romaero, a unei secții pentru mentenanța și pentru echiparea elicopterelor militare Black Hawk.“Dați-mi voie să fiu foarte clar. Acesta nu este un acord de afaceri de rutină. România și Polonia sunt elemente fundamentale în apărarea Flancului Estic al NATO. Sevastopolul este la mai puțin de 600 de kilometri distanță de locul în care ne aflăm aici. Tiraspolul este la 400 de kilometri distanță”, avertiza, la București, ambasadorul Statelor Unite. Potrivit acestuia, amenințările hibride venite din partea Rusiei, „sunt reale și sunt apropiate” și afectează nu doar România ci și alte țări NATO, inclusiv Statele Unite.“Deasupra Mării Negre, avioane rusești au hărțuit agresiv și periculos un avion american în spațiul aerian internațional. Au pus inutil în pericol viața echipajelor noastre. Mai există și multe alte acțiuni maligne, mai puțin vizibile, prin care Rusia încearcă să-și extindă sfera de influență. Acest tip de comportament al rușilor sporește permanent necesitatea unei capacități de apărare puternice aici, la granița de est a NATO. Statele Unite, NATO și statele sale membre nu vor fi intimidați de aceste cascadorii nesăbuite și de acțiuni maligne”, preciza, în toamna anului trecut, ambasadorul Zuckerman.https://romanialibera.ro/actualitate/romania-cere-ca-republica-moldova-sa-preia-controlul-in-transnistria-837811Din păcate, statul român este complet pe lângă realitate şi nu face nimic altceva decât să mimeze interesul pentru Basarabia. Mesajul unionist promovat de ai noştri este pur şi simplu o bătaie de joc, fără nicio legătură cu ceea ce ar putea fi viabil, cu ceea ce ne-ar putea aduce măcar un pas mai aproape de o reunificare. Pur şi simplu se ţine locul ocupat prin tot felul de declaraţii şi acţiuni fără impact real, într-o perspectivă strict politicianistă. Pe nimeni de la Bucureşti nu îl doare cu adevărat faptul că Moldova nu este întreagă, acest subiect nu este o preocupare, dar sunt molfăite tot felul de lucruri comune şi scuipate iar spre cei care încă mai sunt interesaţi de acest subiect. Cât despre ajutorul american pe acest subiect, sau pe oricare alt subiect, mai degrabă ne-am lipsi!Dacă vom rămâne în acest punct în care mimăm că ne pasă, s-ar putea ca ideea ruşilor despre Moldova Mare să prindă mai multă consistenţă, fiind mai aproape de realitate şi de ceea ce se întâmplă pe teren. Să nu cumva să ne trezim iar în poziţia în care trebuie să recunoaştem că “ai lor şi-au dorit mai mult victoria!”

    joi, 16:40:45, 4 martie 2021

  • Vecinicul

    la articolul Protest 07.03.2021. Cu o amendă toţi suntem datori! (2):

    Sarut mina, parinte. Voi fi deasemenea acolo. Voi fi onorat sa va cunosc fata catre fata.

    joi, 16:28:12, 4 martie 2021

  • Sara

    la articolul Protest 07.03.2021. Cu o amendă toţi suntem datori! (2):

    Voi fi si eu. M-as bucura sa ne cunoastem.

    joi, 14:51:25, 4 martie 2021

  • Ioan

    la articolul Întinarea prin erezie – o concepție zelotist-schismatică:

    Of, bine ați punctat referitor la unii nepomenitori exagerați, anume că apasă prea tare numai pe pedala separării, a îngrădirii de ierarhi și astfel ajung să saboteze poziția pozitivă a mărturisirii. Pozitivă în sensul continuării dialogului de convingere a ecumeniștilor în vederea conștientizării abaterilor și a restabilirii adevărului. “Separatu-m-am și… gata!”

    joi, 14:30:56, 4 martie 2021

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Întinarea prin erezie – o concepție zelotist-schismatică:

    Aceasta e problema stringentă a ecumenismului și a întreruperii pomenirii. Înțeleg cumva sugestia că e nevoie de îngrădire pentru propria mântuire, dacă oricum totul e paralizat. Eu cred că avem câteva repere din istoria Bisericii, din cum au luptat Sfinții cu erezii care au avut o amploare similară cu cea de acum. Arianismul a prins mult teren, dar nu se compară cu ecumenismul de azi. Însă monotelismul, ca prelungire a monofizitismului, și mai ales iconoclasmul au supus Biserica la o presiune similară cu cea de azi, chiar dacă există diferențe importante. După Sinodul IV Ecumenic, îndeosebi Alexandria a fost cuprinsă de erezia monofizită pe un fundal de răzvrătire a populației din marginea Imperiului Bizantin față de capitală. După cucerirea arabă, separația s-a adâncit. Dar, până atunci, au existat tentative din partea împăraților de a atrage pe egipteni, partea bisericească fiind un aspect important. Astel că s-au încercat concesii de împăcare care au avut sprijinul imperial. Monotelismul, ca soluție de mijloc, a fost impus, dar s-au ridicat Sfinți precum Soronie al Ierusalimului și Maxim Mărturisitorul care au stat împotrivă teologic. Aceștia au organizat chiar și Sinoade, dar nu au reușit o condamnare definitivă a ereziei. Abia la 20 de ani după moartea Sf. Maxim s-a întrunit Sinodul VI Ecumenic și ortodoxia a fost restabilită. Însă efortul de combatere teologică a contat foarte mult, chiar dacă Sf. Maxim nu a fost luat în seamă nici măcar la acel mare Sinod ortodox. Ce vreau să spun este că s-a format o opoziție care, până la urmă, a dat roade bune. Mai elocventă este evoluția iconoclasmului. Impus tot de puterea imperială îndeosebi pentru a nu deranja populația arabă din anumite teritorii, el a făcut ravagii în Biserică. Totuși a existat un moment de revigorare prin convocarea Sinodului VII Ecumenic. După o perioadă de relativă pace (787-815), iconoclasmul a reizbucnit. Foarte mulți au fost exilați, prigoniți și monahii au opus o rezistență importantă. Însă au alunecat și în exagerări, îndeosebi studiții. Se pare că atitudinea prea dură a Sf. Teodor Studitul în schisma adulterină a provocat reluarea prigoanei iconoclaste ca o contra-reacție. De altfel, Patriarhii Tarasie și Nichifor tocmai de aceea au fost mai ponderație în privința căsătoriei nelegiuite a împăratului, pentru că acesta amenința cu revenirea la aruncarea icoanelor. În orice caz, această atitudine intransigentă a continuat și, în 842, când a fost pus capăt celei de-a doua perioade de iconoclasm, a fost ales Patriarh Metodie, care a fost un mărturisitor mai moderat în atitudine tocmai pentru a stinge conflictul, nu pentru a aprinde spiritele mai departe. Însă studiții s-au simțit marginalizați de către Patriarh și au rupt comuniunea cu acesta, primind un răspuns ferm din partea lui de caterisire și izolare. La moartea Sf. Metodie, nu după mulți ani, a fost ales Patriarh Ignatie, care era tot moderat, dar înclina spre partida studiților. Pentru că a intrat în conlicte inutile cu familia imperială, a fost depus și înlocuit cu Fotie. Studiții au reacționat tot cu întreruperea comuniunii, ceea ce a dus la întrunirea unui Sinod în 861, care a condamnat rigorismul studit prin cunoscutele canoane 13, 14 și mai ales 15. Prin aceste norme este interzisă oprirea comuniunii înainte de o condamnare sinodală cu episcopul. Totuși este permisă această măsură doar în cazul în care este atacată credința prin devieri dogmatice. Pentru că exista conștiința că un rol important l-au avut mărturisitorii în fața episcopilor iconcoclaști. Dar s-a dorit temperarea zelului, care putea duce la extrema opusă. Pentru că, la un moment dat, iconoclaștii au permis întoarcerea din exil a ortodocșilor, dar nu li s-a dat voie să slujească în biserici, ci numai în case particulare, unii s-au obișnuit cu această situație și au rămas să trăiască așa, clandestin, chiar și după proclamarea ortodoxiei. Era o problemă această separare nejustificată. Pe lângă aspectele practice combative, au existat tratate importante scrise împotriva ereziilor cu care se confruntau. Acest lucru cam lipsește astăzi. În vremea Sf. Grigorie Palama nu au existat abateri notabile, ci ortodocșii au avut perioade destul de puține de prigoană. Ce putem desprinde din acestea? Că este necesară apărarea credinței în primul rând, nu îngrădirea, separarea de episcopi. Accentul trebuie pus pe mărturisire, nu pe rupere. Analiza teologică revine în sarcina celor instruiți în asta, însă omului de rând (cleric, monah sau mirean) îi revine datoria să-și trăiască credința, să o mărturisească, să nu se rușineze și să facă cedări doctrinare ecumenismului și Sinodului din Creta. Ba chiar să ceară o revizuire a situației. Întreruperea pomenirii nu este o obligație, dar este o reacție foarte bună, însă trebuie înscrisă în contextul mărturisirii credinței, nu a ruperii de Biserică sub pretextul fals al îngrădirii, care provine cel mai adesea dintr-o gândire schismatic-zelotistă. Unii spun că Hristos Se îngrijește de Biserica Lui și nu suntem noi chemați să facem ordine. Dar uită că Dumnezeu lucrează prin oameni. Niciodată nu a acționat prin fulgere și minuni supranaturale, ci prin Moise, prin apostoli, prin mucenici, prin mărturisitori și prin toți Sfinții Părinți. Astfel au fost înfrânte ereziile. De aceea este necesar aportul fiecăruia în această direcție. Trebuie creat un climat de mărturisire a credinței și opoziție față de ecumenism. Asta înseamnă structurare cât mai clară, în orice caz nu dezbinarea și sminteala pe care o provoacă nepomenitorii la ora actuală. Coagularea trebuie să se facă în jurul dreptei-credințe, nu în jurul întreruperii pomenirii pentru ca roadele să fie de zidire a Bisericii, nu de scindare și rupere, confuzie și sminteală. Nu toți au capacitatea să înțeleagă detalii, nu le cunosc, dar ar trebui să existe o direcționare care să dea fiecăruia sens după cât poate pricepe. Există și un element distinctiv foarte nociv față de ereziile din trecut. Anume că acum se încearcă acapararea Bisericii cu totul din interior. Concret, nu apar demarcări clare de învățătură și comuniune, ci o infiltrare care să paralizeze totul. Reacția trebuie calculată să facă față la această provocare dificilă. Cu cât rupem comuniunea și există manifestări dure, dar prea puțin explicate, cu atât câștigă teren ecumenismul invaziv, care pozează în victimă. Dacă ar fi rupt ei comuniunea, atunci s-ar fi justificat o reacție la fel, dar așa, trebuie întâi deconspirat răul și apoi exclus. Ecumenismul a ajuns ca o boală autoimună și trebuie tratat ca atare. Toate acestea privesc mai mult ansamblul Bisericii și ar părea că nu au legătură cu mântuirea personală, dar orice om trebuie să se încadreze în contextul mai larg. Abandonarea celorlalți s-ar putea să ascundă un dispreț nepotrivit, o îngâmfare și părere de sine contrare dragostei și atitudinii creștine. La acestea se adaugă faptul că facem fix jocul dorit de dușmanii Bisericii, anume a le ceda locul din frică prea mare și neîncredere că Dumnezeu poate lucra și înfrânge răul. Rezumând totul, ar trebui să ne plasăm pe poziții de mărturisire, nu de separare sub pretextul îngrădirii. Cu cât vom căuta să dăm mărturia bună a credinței, cu atât vom forma un front în Duhul lui Hristos și vom atrage puterea Lui și poate vom da de gândit și celor care mai au conștiință. Apărăm Biserica, sprijinim pe ierarhi să se îndrepte, nu facem grupuri separate, nu ne îndepărtăm prin osândire și delimitare de restul credincioșilor. Iubim pe oameni, chiar și pe dușmanii Bisericii, dar în adevărul lui Dumnezeu. Ne comportăm frumos, binevoitor, iubitor, dar fără să trădăm o iotă învățătura apostolică și ortodoxă.

    joi, 13:22:28, 4 martie 2021

  • Ioan

    la articolul Întinarea prin erezie – o concepție zelotist-schismatică:

    Atâtea erezii au fost condamnate (unele foarte greu, după zeci de ani) de către Biserică în decursul istoriei încât nu cred că avem noi acum dreptul să fim pesimiști în privința condamnării noii erezii – ecumenismul. Cine este capul Bisericii, nu Hristos? Sunt unele profeții ale Părinților care vorbesc despre o nouă scurtă perioadă de răspândire a dreptei credințe care va veni, posibil, după WW3 sau alte cataclisme… De ce să nu admitem că este posibil, că un sinod relevant va condamna ecumensimul? Problema din punctul meu de vedere este alta: căldicela prea multora. În timp ce astăzi s-a înmulțit mintea, muuulți dintre cei care pricep cât de cât erezia sau, oricum, realizează că este posibil să avem o problemă (de mântuire!) cum iubirismul acesta ecumenist în disprețul canoanelor și a avertismentelor sfinților contemporani, nu fac mai nimic. Nu chestionează verbal și în scris preoții/duhovnicii și/sau ierahii, nu participă la conferințe/seminarii care au legătură în vreun fel cu ecumenismul, nu protestează față de manifestările ecumeniste (ex: doar 10 -20 de protestatari în medie în eparhia Bucureștiului în ultimii 5 ani?!? În țară este și mai slabă opoziția) etc. Și în condițiile acestea vrem sinod de condamnare… Totuși, eu sunt optimist! Am văzut cât de nesiguri și subțiri în argumente sunt ecumeniștii. Au mai mult curaj doar când se strâng împreună în public, căci, deh, asta-i linia oficială. Doamne ajută!

    joi, 13:01:56, 4 martie 2021

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Întinarea prin erezie – o concepție zelotist-schismatică:

    Din păcate, la noi încă nu se vorbeşte aplicat, concret despre această erezie a ecumenismului, dincolo de partea de condamnare care, slavă Domnului, este unanimă în rândul duhovnicilor noştri contemporani. Nu cunosc pe niciunul dintre cei care s-au deosebit în credinţă în ultimul secol care să nu fi avertizat asupra acestei pan-erezii. Dar dincolo de aceste avertismente şi condamnări, ecumenismul nu a fost studiat, despre ecumenism nu s-a scris temeinic, nu există o diagnoză şi nici o tratare cuprinzătoare a chestiunilor de interes pentru noi. Nu avem nici măcar schematic tratat subiectul astfel încât să existe o perspectivă mai amplă şi structurată a temei, pe c are să o putem dezvolta. Avem multe frânturi de dimensiuni diferite, compuse într-un mozaic, din care, în mare, înţelegem că ecumenismul e rău. Ortodocşii nu au ieşit din zona aceasta de conflict/înfruntare între propaganda iubirist/ecumenistă şi manifestările sale bisericeşti, pe de o parte, şi condamnarea ecumenismului şi a acestor manifestări pe de altă parte. Or, cred că avem nevoie să înţelegem cum anume, prin ce oameni, prin ce idei, prin ce cauzalităţi sociale, culturale şi bisericeşti ne-am trezit sufocaţi de această erezie. Când spun acest lucru mă refer strict la Biserica ortodoxă Română, pentru că noi aici suntem datori să ne păzim credinţa, aceasta este casa noastră, abia apoi BOR ar da mărturie înaintea celorlalte biserici naţionale, cam cum au procedat georgienii. Câtă vreme propaganda ecumenistă este superioară dpdv al scrierii, al prestigiului bisericesc (academic?) a celor care îmbrăţişează această învăţătură greşită, ecumenismul va tot înainta. Poziţia asta a noastră de înfierare din ce în ce mai vehementă şi mai nervoasă, dar neputincioasă, ne erodează mediul în care ne trăim credinţa, nu ne putem păstra în acelaşi duh de liniştire, trecem din tulburare în sminteală la fiecare nouă cădere a ierarhiei noastre. Or, dacă s-ar scrie aşezat despre acest subiect spinos, am avea o platformă de dialog, un “cadru procesual” în care să putem depăşi etapa înfierării şi să căutăm vindecarea rănilor produse de această cumplită erezie, precum şi de înşelările subsecvente de tipul “ecumenismului lucid” sau mai ştiu eu ce mizerii. Iertaţi-mă! Doamne, ajută!

    joi, 11:22:43, 4 martie 2021

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Ce să facem cu Institutul Elie Wiesel (I.N.S.H.R.-E.W.)?:

    Nu cred că aceasta este calea, ci trebuie urmată calea bisericească îndătinată. Eu unul cred că sănătos pentru noi ar fi ca organizarea creştinilor şi întrunirea să aibă loc la parlament, pentru a cere constituirea unei comisii parlamentare speciale pentru iniţierea unei legi de amnistiere, nominală, pentru un număr de persoane pe care le considerăm Sfinţi ai Închisorilor. Trebuie să existe o dezbatere (şi) parlamentară în urma căreia să opereze o amnistiere, care să reprezinte o platformă mai largă de dezbatere în societate, acolo unde s-ar putea auzi argumentele tuturor celor interesaţi, inclusiv ale evreilor. Ceea ce avem astăzi este efectiv o formă de hăituire a credincioşilor şi a Bisericii, lucru care nu ar putea fi evitat dacă am proceda în felul în care sugeraţi dvs. Din păcate, nu cred să existe la acest moment parlamentari interesaţi de constituirea unei astfel de comisii ori, dacă sunt, probabil sunt din tabăra celor care ar dori ca acest demers să eşueze, tocmai pentru a reîntări condamnarea şi oprobiul din trecut. Dar dacă s-ar obţine amnistierea, atunci Biserica nu ar avea motiv să nu procedeze de îndată la canonizarea mărturisitorilor din temniţele comuniste.

    joi, 11:02:47, 4 martie 2021

  • Constantin

    la articolul Ce să facem cu Institutul Elie Wiesel (I.N.S.H.R.-E.W.)?:

    Singura poziție reală și posibiă în HRISTOS este o organizare a tuturor creștinilor ,care încă mai sunt, în vederea unei întruniri la sediul Patriarhiei și, prin reprezentanți bine aleși, să se solicite Patriarhului și Sinodului canonizarea imperativă a sfinților și mărturisitorilor precum și a marilor duhovnici ai neamului. Poporul trebuie să ceară direct canonizarea sfinților și nu să aștepte la considerentele de putere și politice ierarhiei. Dacă poporul nu cere.. rămân doar discuțiile..

    joi, 10:28:26, 4 martie 2021

  • Constantin

    la articolul Întinarea prin erezie – o concepție zelotist-schismatică:

    Având în vedere realitatea duhovnicească a timpurilor noastre, care sinod, cum și când ar exista o minimă perspectivă de a fi recunoscut oficial că erezie și anatematizat ecumenismul?? Și, dacă nu există această perspectivă, atunci trebuie altă socoteală duhovnicească, tot la fel de bine și curat alcătuită pe temeiul Sf. Părinți!

    joi, 10:02:16, 4 martie 2021

  • Ioan R

    la articolul Întinarea prin erezie – o concepție zelotist-schismatică:

    Nu pot decât să constat că subiectul (Întinarea prin erezie) devine complex cu adevărat atunci când îl examinezi dpv al istoriei Bisericii, al multitudinii documentelor existente (canoane, scrieri patristice). Se cer a fi avute in vedere simultan foarte multe informații din contexte diferite și e nevoie de mult cap limpede… Simplificând la maximum, crucial este dacă erezia care ne interesează – ecumenismul statuat la Creta – a fost sau nu condamnată (în scris, evident) de către un sinod relevant al Bisericii, condamnare implicit însoțită de o recunoaștere din partea Bisericii. E vorba aici și de o problemă de autoritate. Nu oricine are dreptul de a certifica pt tot restul Bisericii existența unei erezii, deși sfinții în viață si cei înduhovniciți o pot lesne mirosi din timp, ci numai sinodul și Biserica o pot face dpv formal. In baza acelei certificări sinodale sunt, după adevăr, condamnate oficial, la un anumit moment istoric, erezia si cei care o susțin. Dacă condițiile formale nu sunt îndeplinite, apoi nu e clar că promotorii noii erezii au încă timp să renunțe la ele?  Hoțul neprins și/sau care nu este legal condamnat poate trece încă drept “negustor în regulă dpv al legii”, iar cei care continuă, până la condamnarea necinstitului, să facă afaceri cu el, nu pot fi acuzați decât cel mult dpv moral pt continuarea legăturilor (comuniunii). Desigur că cei care l-au mirosit și au făcut ceva pt venirea în fire a celui rătăcit au plata/lauda lor, dar nu pot impune altora atitudinea lor.

    miercuri, 18:14:29, 3 martie 2021

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Preocupările Patriarhului Ecumenic de unire cu ereticii și de afirmare a primatului său constituie două amenințări la adresa unității și păcii Bisericii:

    Nu prea înțeleg sensul întrebării. Dar ei sunt dintr-o structură bisericească eretică; de aceea sunt eretici. Adică pentru că țin la învățături greșite și de o grupare condamnată.

    marți, 23:54:37, 2 martie 2021

  • Stelian

    la articolul Preocupările Patriarhului Ecumenic de unire cu ereticii și de afirmare a primatului său constituie două amenințări la adresa unității și păcii Bisericii:

    Am o nedumerire,va rog sa-mi spuneti.De ce îi numiti eretici pe cei din apus?..Au trecut atatia ani si ei nu su renuntat la hulele lor.Ce se naste din eretic tot eretic este?

    marți, 23:50:15, 2 martie 2021

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Întinarea prin erezie – o concepție zelotist-schismatică:

    La începutul vieții mele duhovnicești făceam confuzie între lucrarea lui Dumnezeu reală în sufletul omului și limitele instituționale ale Bisericii. Mi se părea că ea este doar acolo unde credința este ferventă. Pe măsură ce a trecut timpul și am prins mai multă experiență și am citit diferite cărți patristice, am realizat că Biserica pe pământ este foarte clar delimitată și instituțională. Dumnezeu lucrează așa în ea, punând semințe. Cu tot cu ierarhi, preoți sau credincioși de multe ori apostați. Botezul, mirungerea, Împărtășania, toate sunt lucrătoare în măsura în care sunt săvărșite în cadrul Ortodoxiei. Dar depinde foarte mult de nevoința și pocăința personală a fiecăruia pentru a se mântui, pentru a pătrunde în inima lui și a da roade lumina harului. Sf. Teofan Zăvorâtul vorbește despre scoaterea la lumină a harului botezului, care stă astupat din cauza negrijii părinților sau a omului când crește mare. Sf. Vasile, în canonul 1, deși spune că e nevoie de botezare pt eretici, admite iconomia făcută în unele locuri prin mirungere. În Limonariu se vorbește despre un ucenic care învăța proscomidia și a rostit-o pe de rost în timp ce aducea prescurile. Când preotul harismatic a săvârșit slujba, nu a văzut harul pogorându-se și, la rugăciunea lui un înger i-a explicat că deja coborâse la cuvintele ucenicului, deși nu era preot. Desigur, există și cazul unui preot care lungea epicleza până vedea harul Duhului venind. Deci cred că nu s-a procedat corect, dar nu e primul caz în istorie când s-a făcut o convertire cu forța și este valabilă. Mai trebuie pt mântuire să-și aducă fiecare aportul lui de pocăință și credință lucrătoare. Asta cred eu.

    marți, 18:36:15, 2 martie 2021

  • Bogdan

    la articolul Întinarea prin erezie – o concepție zelotist-schismatică:

    Mi-ar placea sa stiu patristic vorbind, cat de valida este revenirea fortata a greco catolicilor la ortodoxie, deoarece nu toti au venit din convingere ci au fost fortati. Uneori am dubii daca botezul meu este valabil tinand cont ca poate preotul ortodox care m-a botezat a fost greco catolic inainte… trecut doar asa.. la ortodoxie…

    marți, 17:29:16, 2 martie 2021

  • Andrei-Nicolae

    la articolul Ce să facem cu Institutul Elie Wiesel (I.N.S.H.R.-E.W.)?:

    Mulțumim pentru articol – era mare nevoie de el. Ce putem spune mai mult? Cu toții știm adevărul – care e chiar mai dur decât exprimăm, dar suntem sub robie: https://r3media.ro/grunsperger-mihaly-criminal-comunist/

    marți, 16:08:07, 2 martie 2021

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Întinarea prin erezie – o concepție zelotist-schismatică:

    Da, Sf. Teodor Studitul a vorbit despre contaminarea/întinarea prin comuniunea cu ereticii (adulterini). Nu a vorbit de existența sau lipsa harului, din câte știu, dar nu recunoștea nici hirotoniile făcute de iconoclaști în a doua perioadă. Probabil nici pe ale “adulterinilor”.

    marți, 15:52:44, 2 martie 2021

  • Sara

    la articolul Întinarea prin erezie – o concepție zelotist-schismatică:

    E adevărat ca Sf. Teodor a reacționat prin nepomenire față de cununia adulterină. Întrebarea mea este: a considerat că nu mai e har? Cred că nu. Că are loc o contaminarea Sf. Taine? Sau a fost mai degrabă o acțiune de protest? Eu cred că sfântul a văzut-o ca pe o acțiune de protest. La aceasta m-am referit când am spus că nici măcar Sf. Teodor Studitul nu a mers așa de departe. Poate mă corectați dacă greșesc. În schimb meletienii au considerat că nu mai e har și au ajuns în schismă. Nu l-au mai recunoscut pe episcopul Petru al Alexandriei care i-a primit „prea ușor” pe cei care au greșit din perspectiva lor. Parcă seamănă mult mai bine atitudinea lor cu atitudinea zelotiștilor de azi.

    marți, 14:39:58, 2 martie 2021

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Întinarea prin erezie – o concepție zelotist-schismatică:

    Da, și Patriarhul Nichifor a ajuns Sfânt, nu doar Tarasie. Din nefericire, Sf. Teodor Studitul a fost chiar mai exigent, pt că a reacționat față de cununia adulterină a împăratului, nu pt. o temă dogmatică. Dar ulterior s-a împăcat cu Patriarhul Nichifor odată cu reizbucnirea iconoclasmului, ceea ce a echivalat cu abdicarea de la poziția lui dinainte. Cel puțin așa a apreciat Patriarhul Sfânt Metodie, care îi acuza pe studiți că nu urmează întru totul pe Sf. Teodor, ci doar atitudinea lui inițială. În articol nu am reluat problema aceasta a studiților pt că am abordat-o cândva și nu mai era relevantă pt cartea aceasta.

    marți, 12:23:13, 2 martie 2021

  • Sara

    la articolul Întinarea prin erezie – o concepție zelotist-schismatică:

    Extremele nu sunt bune de nicio parte! Cum vom mai putea ajuta Biserica cu asemenea atitudine zelotista? Inainte de primul sinod ecumenic a mai existat o grupare a episcopului Meletie de Lycopolis. Ei se considerau adevaratii marturisitori, fara pata, fara greseala, pentru ca in timpul persecutiilor ei nu s-au lepadat. Si li se parea nefiresc ca cei care s-au lepadat sa fie reprimiti in Biserica prin pocainta. Ce s-a intamplat cu Meletie si adeptii lui? Au ajuns in schisma! Sa fim foarte, foarte atenti! Multumim, parinte, pentru articol. Personal nu cred ca nici Sf. Teodor Studitul nu a pus problema asa cum pun acestia. Plus ca ce ne facem? Sf. Teodor Studitul a ajuns sfant, dar si Patriarhul Tarasie este sfant canonizat, cu toate ca Sf. Teodor a intrerupt pomenirea patriarhului Tarasie.

    marți, 12:16:49, 2 martie 2021

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Mărturii patristice cu privire la întreruperea comuniunii pe teme de credință:

    Cercetând mai în amănunt problema condamnării sinodale a arienilor și a cronografiei evenimentelor, fac o completare referitoare la datarea Epistolei către monahi a Sf. Atanasie cel Mare: Din păcate, nu avem o traducere în românește a unei alte opere mai timpurii a Sf. Atanasie, numită Istoria arienilor, din aceeași perioadă cu Epistola aceasta către monahi, în care relatează situația și Sinoadele care au avut loc și raporturile dintre ortodocși și arieni. În orice caz, știm măcar din Pidalion că Sinodul din Sardica (343) a caterisit pe arieni și a repus în scaunele lor pe episcopii ortodocși prigoniți. Aceasta înseamnă că despărțirea dintre drept-slăvitori și arieni era una oficială de la începuturi, cu siguranță la momentul când a fost scrisă lucrarea aceasta de către Sf. Atanasie.

    marți, 10:52:00, 2 martie 2021

  • Elena

    la articolul Ce să facem cu Institutul Elie Wiesel (I.N.S.H.R.-E.W.)?:

    Foarte frumos! Doamne ajuta sa fie de folos!

    luni, 18:41:57, 1 martie 2021

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Ce să facem cu Institutul Elie Wiesel (I.N.S.H.R.-E.W.)?:

    Da, i s-a cerut o abjurare de tipul celor pretinse în timpul reeducării, când trebuia să scuipi şi pe icoană şi pe mamă şi pe tot ceea ce îţi este drag. Aşa ceva nu poate primi nicio conştiinţă liberă, iar Valeriu a refuzat să o facă. Pe de altă parte cine înţelege evoluţia duhovnicească a Sfântului Valeriu Gafencu înţelege că dezicerea sa de ML este una mult mai profundă decât ar fi cea dorită de stăpânitorii lumii de azi. Au fost mulţi legionari care au rezistat torturilor şi care au părăsit închisorile nereeducaţi. Alţii nu au rezistat chinurilor şi au murit în star ede demonizare sau au părăsit închisorile plini de fiere şi venin. Dar cei pe care-i cinstim ca Sfinţi ai Închisorilor s-au aflat cu toţii în duhul avut de Valeriu Gafencu, tânăr care a reprezentat un model şi un exemplu de parcurs duhovnicesc într-un regim deschis de exterminare. Convingerea mea este că dacă nu ar fi existat calea deschisă de Valeriu Gafencu, şi de cei într-un duh cu el din temniţe, după Revoluţie am fi avut o vânătoare, o ură şi o orbire devastatoare, o sete de răzbunare demonică, iar mişcările neo-legionare ar fi avut un cu totul alt parcurs în societatea noastră. Duhul acesta în care s-au aflat Sfinţii Închisorilor, al iertării şi pocăinţei şi pentru victime cât şi pentru torţionari, a dezamorsat mult din răul regimului carlist, antonescian şi comunist şi ne-a lăsat nouă loc curat şi odihnitor pentru trăirea credinţei noastre în iubire de neam. Acest duh autentic creştin (să nu ne răzbunaţi!) este ceea ce a împiedicat reluarea, reînvierea legionarismului în România în modalitatea interbelică de exprimare şi motivul pentru care îngrijorările evreilor pentru un reviriment (neo?)legionar sunt fără obiect şi fără orizont. În lipsa acestui duh autentic ortodox, puteau securiştii să se dea şi peste cap şi tot nu ar fi reuşit să controleze mişcarea naţionalistă după 1989. În fine, ar fi mai multe de scris în sprijinul acestor opinii, dar nu e locul aici. Exemplific doar prin măsurile cuprinzătoare şi absolutiste luate de austrieci în Bucuvina împotriva societăţilor studenţeşti, măsuri care nu au reuşit să stingă dorinţa de emancipare a românilor, dimpotrivă. Măcar din perspectiva aceasta dacă s-ar înţelege greutatea şi importanţa Sfântului Valeriu Gafencu pentru ortodoxia românească.

    luni, 13:56:16, 1 martie 2021

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Ce să facem cu Institutul Elie Wiesel (I.N.S.H.R.-E.W.)?:

    Mișcarea Legionară, cu exigențele ei, clar a avut un impact pozitiv asupra lui Valeriu. Bineînțeles că cel mai mare aport l-a avut suferința din temniță. El a depășit efuziunea legionară și și-a asumat un crez înnoit, fără să se dezică de trecut pentru că practic nu avea de ce. Chiar și în privința aspectelor sociale și-a făcut un plan pe baze strict duhovnicești, un program. Deși practic nu a mai fost legionar, nu s-a dezis cel puțin în fața comuniștilor. A deplâns unele greșeli, dar nu s-a reeducat, din cum am înțeles eu viața lui.

    luni, 13:33:23, 1 martie 2021

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Ce să facem cu Institutul Elie Wiesel (I.N.S.H.R.-E.W.)?:

    https://www.youtube.com/watch?v=PPLLR0prOek

    luni, 12:12:52, 1 martie 2021

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Ce să facem cu Institutul Elie Wiesel (I.N.S.H.R.-E.W.)?:

    Da, eu o să scriu. Vreau să aflu care e documentația care a stat la baza emiterii comunicatului și vreau să îl modifice .

    luni, 06:24:32, 1 martie 2021

  • Sara

    la articolul Ce să facem cu Institutul Elie Wiesel (I.N.S.H.R.-E.W.)?:

    Atât de antisemit a fost Valeriu Gafencu încât și-a donat medicamentul tocmai unui evreu, Richard Wurmband. Adică a ales să nu încerce să își salveze viața, dar să o salveze pe a unui evreu. Ar trebui să scriem la institut? Mă întreb ce ar fi de făcut în acest caz.

    luni, 06:10:42, 1 martie 2021

  • MD Crismaru

    la articolul Preocupările Patriarhului Ecumenic de unire cu ereticii și de afirmare a primatului său constituie două amenințări la adresa unității și păcii Bisericii:

    Noi NU avem papa, vom refuza sa avem vreunul ca nu e firesc si orice s-ar intimpla capul Bisericii pentru noi e Domnul Iisus Hristos. Oricit am mai tolera si i-am gasi scuze Patriarhului Constantinopolului, mereu ne intoarcem si aproape nu mai putem ocoli faptul ca acesta a contribuit substantial la toate cele ce se intimpla de ceva timp. Am o intrebare pentru cine vrea sa-mi raspunda anume ca cine l-a instaurat pe acest patriarh? Stiu ca e pe viata, nu cred ca ar avea parte si nu stiu de ce la o anumita virsta nu ar trebui vreo evaluare psihologica macar…ma iertati ca nu mai stiu sigur cine raspunde pentru desemnarea unei asa de importante functii, se pare ca e lasat acolo sa faca el toate treburile neortodoxe, apoi pesemne cum nu le pasa si este lasat asa, dar totul se indreapta din dezastru spre si mai mare dezastru! Doamne, ingaduieste si pentru noi! Asa sa ne ajute Dumnezeu!

    vineri, 22:45:10, 26 februarie 2021

  • Sara

    la articolul Preocupările Patriarhului Ecumenic de unire cu ereticii și de afirmare a primatului său constituie două amenințări la adresa unității și păcii Bisericii:

    Foarte grav! Domnul sa ne lumineze! Si cand vor? Iata ca nu oricand… Cand se implinesc 1700 de ani de la primul sinod ecumenic.

    vineri, 18:40:45, 26 februarie 2021

  • Sara

    la articolul Decizii ale Sinodului de primăvară al BOR. Botezul rămâne neschimbat, noi canonizări programate pentru 2025:

    Multumim, parinte! Ca de obicei echilibrat si cu mult bun simt.

    vineri, 18:39:00, 26 februarie 2021

  • Ioan

    la articolul Preocupările Patriarhului Ecumenic de unire cu ereticii și de afirmare a primatului său constituie două amenințări la adresa unității și păcii Bisericii:

    Aș pune această minune a Sf Cosma Protosul (mucenic al luptei împotriva unirii cu ereticii latini) cu mesaj explicit doar pentru noi românii cu faptul că, dintre toate Bisericile Ortodoxe participante la Balamand, numai noi am acceptat oficial (chiar sinodal, cred) Acordul de la Balamand cu catolicii. Această semnare este menționată într-un document al Sf. Chinotite a M. Athos, dar nu am găsit un document oficial al BOR: «Si cum putem atunci primi urmatoarea declaratie din discursul vostru: „Intrucat fiecare dintre Biserici o recunoaste pe cealalta ca fiind depozitara a harului divin, capabila de a darui mantuire, … incercarea de a rupe credinciosi de la una si a-i adauga la cealalta este cu neputinta”? Am incetat deci sa credem ca doar Biserica Ortodoxa constituie Una Sfanta Soborniceasca si Apostoleasca Biserica? Ne intoarcem la eclesiologia neortodoxa a documentului de la Balamand, de care Voi insiva ati recunoscut in fata ziaristilor austrieci, ca nu a fost acceptat de nici o Biserica Ortodoxa, mai putin Biserica Romaniei, si care, precum stiti, a fost condamnat sinodal de catre Biserica Greciei si respins de catre Sfanta noastra Comunitate si de catre multi episcopi si teologi ca fiind neortodox? Dar chiar daca cineva ar interpreta declaratia de mai sus ca fiind impotriva prozelitismului Romei prin Uniatism, formularea sa neaga Bisericii Ortodoxe dreptul de a se considera pe sine singura Biserica adevarata.» Detalii despre Acordul de la Blamand (1993), aici: https://lumea-ortodoxa.ro/index.html@p=2421.html

    vineri, 11:34:40, 26 februarie 2021

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Valeriu Gafencu: Iarăşi despre libertate:

    Decizie extraordinară a Sfântului Sinod al BOR: În 2025, vor începe demersurile de canonizare a Sfinților Închisorilor!  Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române întrunit la București pe 25 februarie, sub conducerea PF Daniel, a luat decizia ca în 2025 să înceapă canonizarea a „unor mărturisitori şi mari duhovnici misionari români din timpul comunismului”, cu prilejul împlinirii a 140 de ani de autocefalie a Bisericii Ortodoxe Române (1885) şi a 100 de ani de la înființarea Patriarhiei Române (1925), informează agenția Basilica.Anul 2017 a fost declarat, Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpului comunismului în Patriarhia Română.Sfinții închisorilor este denumirea sub care credincioșii ortodocși îi numesc pe unii dintre cei care au pătimit în temnițele comuniste. Între aceștia se numără Valeriu Gafencu, Mircea Vulcănescu, pr. Gherasim Iscu, pr. Daniil Sandu Tudor, pr. Dumitru Stăniloae și alții.Au existat mai multe campanii pentru canonizarea acestora și încă nu se știe cine dintre mulții mărturisitori ai creștinismului din vremea comunismului va fi canonizat.De asemenea, Sinodul a luat în discuție și rânduiala Botezului, scoasă în evidență recent, cu ocazia cazului de la Suceava. Cu acest prilej, Biserica Română a precizat că este în comuniune și unitate dogmatică, liturgică și canonică (disciplinară) cu Biserica Ortodoxă Universală și „nu poate modifica doctrina sa, ritualul său liturgic-sacramental şi disciplina sa canonică, îndemnând pe toți slujitorii săi la mai multă responsabilitate în săvârșirea Sfintelor Taine şi ierurgii”.Cu toate acestea, „luând act de discuțiile, îngrijorările şi neînțelegerile apărute în spaţiul public pe tema Botezului copiilor cu sănătate precară, Sfântul Sinod a făcut câteva precizări:1) înainte de săvârșirea Sfintei Taine a Botezului, preotul are obligația de a se întâlni cu părinții și nașii copilului, care, după consultarea lor cu medicul pediatru, vor prezenta preotului starea de sănătate a copilului şi dorinţa ca el să fie botezat;2) în cadrul Facultăților de Teologie din Patriarhia Română se va acorda o atenție sporită practicii liturgice referitoare la săvârșirea actului întreitei „afundări” din timpul slujbei Botezului, practică liturgică obligatorie pentru studenții teologi din anii terminali ai secțiilor de Teologie Pastorală;3) în fiecare protopopiat din cuprinsul Patriarhiei Române va fi organizată o consfătuire anuală cu preoţii, referitoare la săvârșirea corectă a fiecărei Sfinte Taine. Vor fi susținute, de asemenea, cateheze cu credincioşii privind semnificaţia duhovnicească a Sfintelor Taine”.De asemenea, s-a decis aprobarea textelor liturgice (slujba, acatistul și paraclisul) pentru cinstirea Sfântului Sfinţit Mucenic Zenovie, episcopul Ciliciei, și a surorii sale Zenovia (30 octombrie), precum și includerea acestor texte în cărțile de cult, dar și ca în textul Calendarului creștin-ortodox pentru anul 2022, la rubrica Zile şi date importante, să fie incluse „Ziua drapelului național” (26 iunie) şi „Ziua imnului național al României” (29 iulie).https://r3media.ro/sfantului-sinod-al-bor-in-2025-vor-incepe-demersurile-de-canonizare-a-sfintilor-inchisorilor-botezul-neschimbat/

    vineri, 08:29:37, 26 februarie 2021

  • Ioan R

    la articolul Preocupările Patriarhului Ecumenic de unire cu ereticii și de afirmare a primatului său constituie două amenințări la adresa unității și păcii Bisericii:

    Nota admin-ilor de la cuv.-ortodox la un articol f bun pe această temă al Păr. Ioannis Romanidis: “(…) trebuie sa luam aminte, caci, pana la urma, inter-comuniunea poate fi evitata, insa stergerea, din praxisul ortodox, a autenticitatii de traire si de dogma, a diferentelor care conteaza, nu a celor secundare despre care vorbeste si “unitatea in diversitate”, intr-un cuvant, sarea stricata care nu mai e de folos prin contaminarea credinciosilor ortodocsi cu duhul lumesc, astazi duh antihristic, este, in opinia noastra, pericolul cel mai de seama.” Sursa: http://www.cuvantul-ortodox.ro/acordul-de-la-balamand-1993-o-critica-a-pr-ioannis-s-romanidis/

    joi, 23:09:54, 25 februarie 2021

  • Ioan R

    la articolul Preocupările Patriarhului Ecumenic de unire cu ereticii și de afirmare a primatului său constituie două amenințări la adresa unității și păcii Bisericii:

    Sfântul Cosma Protosul avertizează creștini evlavioși asupra pericolului unirii cu catolicii: “Asta este cel mai important din ce i‑a zis Sfântul Cosma: „Să mă duci şi să mă faci cunoscut, ca să opuneţi rezis­tenţă în România!” Să îl fa­cem cunoscut în România, ca să opunem rezistenţă în lup­ta cu catolicii. Nu trebuie să admitem în credinţă lu­­crurile care vin din altă parte, de la catolici… Tre­bu­ie rezistenţă… Ştie Dumnezeu că nu putem decât până a­colo, dar să avem rezistenţă. Şi să nu admitem cu­vin­te­le greşite, indiferent de la cine vin, de la ce scaune. „Nu, domnule, eu spun adevărul chiar dacă îmi iei rasa de pe mi­ne… O spun, şi ţi‑o spun în plen, ca să ştii că şi tu tre­buie să fii ruşinat, aşa cum şi tu ruşinezi cu cu­vin­te­le tale, care nu‑s din canoanele Sfinţilor Părinţi. Şi eu nu te ling cu nimic, dimpotrivă”.” Sursa pt acest citat (Notă: există și cărticica tipărită): https://www.google.ro/amp/s/danielvla.wordpress.com/2019/05/31/mesajul-catre-romani-al-sfantului-mucenic-cosma-protosul-sa-opuneti-rezistenta-in-lupta-cu-catolicii-papistasii/amp/

    joi, 22:03:37, 25 februarie 2021

  • Ioan R

    la articolul Va fi discutată mai departe la nivel inter-ortodox schisma ucraineană? Apel al Patriarhului Ierusalimului la un an după întâlnirea de la Amman:

    Palid îndemn. A trebuit să citesc de 2 ori ca să identific o diafană invitație la reluarea soluționării problemei anul acesta. Desigur, în contextul dificil cunoscut, are totuși valoare. Doamne ajută!

    miercuri, 22:33:36, 24 februarie 2021

  • Ioan R

    la articolul Falsuri în pledoaria Pr. Patriciu Vlaicu pro Sinodul din Creta (3) – Ecumenismul/Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine:

    Păr. Prof. Dr. Patriciu Vlaicu este format dpv doctoral, alături de alți mulți preoți și ierarhi, la eretici, după cum o arată chiar CV-ul sfinției sale: “2005 – Doctor în Drept canonic, menţiunea Excellence, summa cum laude, Facultatea de Drept Canonic, Institutul Catolic Paris. 2005 – Doctor în Drept, Label European, Facultatea de Drept Drept Jean Monnet, Universitatea Paris Sud, menţiunea Très honorable avec félicitations. 1999 – Abilitare doctorală pontificală în Drept canonic, Facultatea de Drept Canonic, Institutul Catolic Paris. 1999 – Diplomă de Studii Aprofundate (D.E.A.) în Drept canonic, Facultatea de Drept Jean Monnet, Universitatea Paris Sud” Sursa publică: http://ot.ubbcluj.ro/sites/default/files/profesori/patriciu-vlaicu/cv_patriciu-vlaicu.pdf Am explicat in postarea mea anterioară ce părere avea Sfântul Paisie Aghioritul despre doctoratele la eretici. Să nu așteptăm revenire grabnică de la cei care au luat microbi duhovnicești de la eretici.  (“Aceia nu stiu ce-i cu ei! Acolo predau uniti, iezuiti si mai stiu eu ce”. Este nevoie de luare aminte in toate partile. Pentru ca asa fac. Merg si studiaza in Anglia, Franta, etc., se molipsesc de microbi europeni si fac dupa aceea doctorat. Studiaza de pilda pe Sfintii Parinti din traducerile ce le-au facut strainii in limba lor. Aceia, fie ca n-au putut reda noimele corect, fie din viclenie, au adaugat si greselile lor. Ortodocsii nostri care au invatat limbi straine iau de acolo microbii straini si-i aduc aici, si mai invata si pe altii. Fireste, daca esti atent, usor poti deosebi aurul de chihlimbar.”)

    miercuri, 19:35:10, 24 februarie 2021

  • Ioan R

    la articolul Falsuri în pledoaria Pr. Patriciu Vlaicu pro Sinodul din Creta (4) – Întreruperea pomenirii:

    De acord. Vorbim de același lucru, în fond. Eu am explicitat ceva, o anume atitudine simțită personal, nu i-am justificat… Doamne ajută!

    duminică, 19:44:38, 21 februarie 2021

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Falsuri în pledoaria Pr. Patriciu Vlaicu pro Sinodul din Creta (4) – Întreruperea pomenirii:

    Am o părere oarecum divergentă. Clericii iubitori de adevăr care nu sunt dispuși să ajungă în situații de nesiguranță ar trebui să înceapă cu alte lucruri, nu cu îndreptățirea apatiei lor prin aceea că nu știu cum proceda mai departe. Cred că ar putea recunoaște adevărul despre ecumenism, despre Creta, despre întreruperea pomenirii și altele, mărturisind, vorbind despre asta. Nu le cere nimeni să se sacrifice, să riște caterisirea, dar li se cere să nu conlucreze cu erezia și cei care prigonesc pe ortodocși. Ar trebui să înceapă cu lucruri mici, cu solidarizări parțiale, punctuale, nu neapărat cu gesturi mari. Pur și simplu să ia aminte. Faptul că nu se întâmplă asta este grăitor. De aceea, părerea mea este că propunerea dvs nu vizează o chestiune realistă, ci una clar ipotetică. Iertați. Doamne, ajută!

    duminică, 18:44:15, 21 februarie 2021

  • Ioan R

    la articolul Falsuri în pledoaria Pr. Patriciu Vlaicu pro Sinodul din Creta (3) – Ecumenismul/Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine:

    Postez aici a doua și ultima scrisoare adresată Păr. Vlaicu în 2017 la care nu am primit încă răspuns… sau nu a primit-o. Doamne ajuta!   Preacucernice Părinte Profesor Patriciu Vlaicu,   Va multumesc pentru raspunsul sfintiei voastre din data de 28 iunie a.c. la scrisoarea adresata initial Arhiepiscopiei Bucurestilor. De la Arhiepiscopie nu am primit inca raspuns, insa cred ca acesta, daca ar veni, va fi destul de apropiat de cel al sfintiei voastre, care sunteti un foarte bun cunoscator al chestiunilor in discutie. Apreciez faptul ca nu m-ati tratat prin ignorare sau cu aroganta. Plecand de la documentele Sinodului din Creta si raspunsul sfintiei voastre, am incercat sa reliefez cat mai bine modul cum vad, simt si inteleg controversele cu privire la ecumenism, papism, protestantism s.a. Va asigur ca si eu am facut-o cu sinceritate.     Perceptia diferita asupra ereziilor din mileniul al doilea   Am constatat in decursul ultimilor zeci de ani ca unii dintre preoti – o parte dintre ei profesori universitari cu doctorate in Teologie – sustin direct sau indirect ca romano-catolicii nu ar fi eretici, ca nu ar fi diferente atat de mari in materie de credinta intre noi si ei.  Este adevarat ca nu am pregatire teologica – tocmai de aceea, cu privire la acest aspect important, dar si in general, ca principiu de studiu duhovnicesc, am facut mai mereu apel la Parintii Bisericii, adica la ceva certificat de catre Biserica. Atata timp cat sfinti precum Fotie cel Mare, Grigorie Palama, Marcu al Efesului, Cosma Etolianul, Nicodim Aghioritul, Paisie de la Neamt, Ignatie Briancianinov, Ioan din Kronstad, Nectarie de la Eghina, Iustin Popovici, Ioan Iacob de la Neamt s.a. au spus intr-o forma sau alta despre romano-catolici ca au invataturi eretice sau chiar direct ca-s eretici, eu pe cine sa cred? Nu pe Sfintii Bisericii?? Asadar eu ii cred pe ei, pe Parinti, fara a fi nevoie sa inteleg deplin cu mintea mea scurta noimele dogmelor. Asta nu inseamna ca nu le-am cercetat cat de cat, cu smerenie, dupa dreptarul acelorasi Parinti. Cred deci asa cum au crezut si au marturisit spre a lor mantuire si spre a noastra paza si mantuire, Sfintii Bisericii.   Nu pentru apararea dreptei credinte in fata tavalaugului papistas agresiv din veacul al XVIII-lea au fost proslaviti Sfintii mucenici romani Moise Macinic, Ioan din Gales, Oprea Miclaus, Atanasie Todoran, Vasile Dumitru din Mocod, Grigore Manu din Zagra şi Vasile Oichi?   De remarcat ca si Parintii din vechime se opun cu tarie papistasilor de astazi… Astfel, Sf Spiridon s-a opus in 1718, printr-o minune infricosatoare de mare anvergura, ridicarii de catre romano-catolici a unui altar papistas in Catedrala cu hramul sau din Insula Corfu. De ce a facut aceasta daca aceia erau binecinstitori? [https://doxologia.ro/viata-bisericii/marturii/minuni-dupa-moartea-sfantului-ierarh-spiridon].     Nici la invataturile care se pot desprinde din atitudinea de impotrivire fata de latinocugetatori si papistasi a Sf. Cosma Protosul sa nu iau aminte? [https://doxologia.ro/biblioteca/vietile-sfintilor/sfantul-mucenic-cosma-protosul].  Sau aici: “În anul 1981, la începutul Postului Crăciunului s-au dezgropat Moaştele Cuviosului Mucenic Cozma, Protosul Sfântului Munte, care a suferit mucenicia de la latini in veacul al XIII-lea. Sfintele lui Moaşte s-au aflat la Protaton după atâtea veacuri. In ziua următoare dezgroparii, Stareţul [este vorba de Sf Paisie Aghioritul – n.m.] a intrat în Sfantul Munte. Când a ajuns la Karyes, a mers si s-a inchinat şi el la Sfintele Moaste. Atunci a simţit o negrăită mireasmă. Spunea că şi pământul de la mormântul lui avea har, deoarece îl primise de la Sfintele Moaşte. In Duminica Ortodoxiei din anul următor, s-a făcut la Protaton priveghere în cinstea Sfântului, la care a luat parte si Stareţul. In timpul privegherii a văzut lumină revărsându-se de la acoperişul bisericii pe sfintitul Cap. Era absorbit cu totul şi se desfăta de această lumină cerească, pe care nu o vedeau ceilalţi.”[Viata Cuviosului Paisie Aghioritul, Ed. Evanghelismos, Buc., 2005, p 271].   Sf Ioan Iacob de la Neamt, caruia i-am cerut ocrotirea si pe care cunoscatorii il stiu ca fierbinte aparator al dreptei credinte, a indicat papalitatea eretica printre capetele fiarei apocaliptice. [Sfantul Ioan Iacob Romanul – Hozevitul, Hrana duhovniceasca, Ed. Lumina din lumina, Buc., 2004, p 89] sau aici: https://sfioaniacobhozevitul.wordpress.com/poezii-cuprins/p010_fiara/   Intr-una din cartile cu marturisiri referitoare la viata Sf. Paisie Aghioritul se spune in mod limpede ca preotii romano-catolici nu au preotie: „Stareţul a povestit şi următoarea întâmplare:  „Odată a venit la schit un preot. Când l-am văzut, am primit înştiinţare de la Dumnezeu că acela nu era preot. Din discuţie mi-am dat seama că era catolic. Atunci i-am spus cu asprime: «Să porţi gluga (adică fesul pe care îI poarta călugării catolici) şi aşa să mergi pe la manastiri.  Acesta era preot catolic şi aşa cum am aflat mai târziu, se numea Bonifatie, dar se imbraca potrivit împrejurărilor pentru a duce în eroare. Când era cu clerici ortodocşi greci se îmbrăca precum aceştia, când era cu clerici ruşi se îmbrăca la fel ca ei şi aşa mai departe.” Desi l-a văzut purtănd păr lung, barbă şi rasă, Stareţul nu s-a lăsat insełat de acestea. Harul dumnezeiesc i-a descoperit înăuntrul său că cel care părea preot nu avea preoţie. „Şi nu avea trebuinţă ca cineva să mărturisească pentru om, că el ştia ce era in om.”  In. 2,25 [Viata Cuviosului Paisie Aghioritul, Ed. Evanghelismos, Buc., 2005, p 170-171].   Asadar, pana si in vremurile mai apropiate de noi, un Parinte al Bisericii despre a carui sfintenie si iluminare dumnezeiasca dau marturie zeci de mii de oameni, ne arata diferenta categorica dintre noi si romano-catolici, spunandu-ne ca exista „o prapastie mare” si ca „Fireşte, suntem copiii legitimi ai unui singur Părinte, dar unii locuiesc în casă, iar alţii rătăcesc pe afară.”[https://www.atitudini.com/2016/07/sf-paisie-aghioritul-ortodocsii-sunt-in-casa-iar-catolicii-ratacesc-pe-afara/].    Ne mai sfatuia ca: “Nume de catolici, de martori ai lui Iehova etc, nu este bine sa-i pomenesti la Sfanta Proscomidie. Pentru acestia nu se pot scoate miride si nici parastas nu se poate face. Pentru sanatatea si luminarea lor ne putem ruga, chiar si paraclis putem face.” [Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicesti, Vol. I, Cu durere si dragoste pt omul contemporan, Ed. Evanghelismos, Buc., 2003, p 347].   Din refuzul de inmana o bucatica de prescura unui protestant care a venit la Sfantul (desi altora doi cu care acela venise, care nuerau protestanti, le-a dat) si din faptul ca nu a raspuns la intrebarile altuia, eretic si acela, care l-au cercetat pe Sf Paisie, ce ar trebui sa pricepem? Dupa mintea mea cred ca a incercat, prin discernamantul sau duhovnicesc, sa-i faca pe cei aflati, sarmanii, in erezie, sa-si puna semne de intrebare asupra credintei lor, ceea ce era covarsitor mai important pentru aceia decat amabilitatile lumesti pe care atatia si atatia din zilele noastre nu le-ar fi refuzat acelora…! Nu i-a tratat asadar, pe aceia, cu iubirism fara de Adevar…  [Cuviosul Paisie Aghioritul, Marturii ale inchinatorilor, Ed. Evanghelismos, Buc., 2006, pg 209 si 311]   Pana si eu, cu o minte mai simpla, taraneasca, pot pricepe ca daca cineva (papa sa zicem) sustine erezii in mod public, nu poate fi decat eretic! Papa este un simplu mirean ratacit, neavand nici macar botez, daramite preotie! Cand o sa renunte la erezii, o sa-l primim cu dragoste in sanul Bisericii, il boteaza preotii si-l alaturam turmei celor binecinstitori. Nu ne rugam noi la Psaltire pentru tot omul, pentru toti cei departati de la dreapta credinta, care s-au intinat cu ereziile? Cata teologie-mi trebuie ca sa pricep acestea simple?   De multe ori am (re)citit despre ratacirile latinilor, nevenindu-mi sa cred ca niste oameni educati pot persista in greseli copilaresti… Cunosc faptul notoriu ca in 1965 s-a procedat la ridicarea anatemelor din 1054 de catre Patriarhia Ecumenica si Vatican. “Insa pentru Biserica Ortodoxa aceasta fapta nefericita nu are validitate canonica, pentru ca s-a infaptuit fara o prealabila aprobare sinodala a Bisericilor Ortodoxe Locale si fara sa se fi facut o renegare a ereziilor papale care au pricinuit aruncarea anatemelor” –  [Despre cum s-a facut papa pe sine imparat si dumnezeu, Sf Manastire Paraklitu, Ed. 2010, p 39]. Asadar, intreb: a renuntat intre timp papalitatea in mod oficial,nu la nivel de comisii de dialog, la erezii? – Harul creat; Filioque; primatul papal de stapanire si infailibilitatea; cezaro-papismul; satisfacerea dreptatii divine; mariolatria; inovatiile liturgice s.a.   Ati mentionat oarece progrese – bune intr-adevar, dar tare palide, dupa simtirea mea – realizate in urma dialogului cu papistasii cu privire la Filioque si primat. Insa, dintr-o teza de doctorat recenta aflam ca Vaticanul, chiar daca a venit în întâmpinarea poziţiei ortodoxe, nu a renunţat la Filioque, ci l-a „reafirmat în documentele sale oficiale, cum ar fi noul Catehism Catolic (1992) şi Compendiul Catehismului Catolic (2005). [http://doctorat.ubbcluj.ro/sustinerea_publica/rezumate/2011/teologie/mos_grigore_dinu%20_ro.pdf]   As dori insa sa pun problema si altfel: avem multi Parinti ai Bisericii canonizati in mileniul al II-lea, de la care avem nenumarate marturii scrise privind viata, asceza, metanoia etc., insa nu cunosc scrieri ale Sfintilor prin care acestia sa aprobeinvataturile eretice ale papistasilor sau protestantilor. Daca cunoasteti sfintia voastra astfel de lucrari, va rog sa mi le indicati.   Pomul se cunoaste dupa roade. Care sunt roadele din Apus ale departarii papalitatii de la Adevar? Nu vedem uscarea credintei de acolo? Nu reiau aici toate nenorocirile din ultima mie de ani. Celor care vor obiecta ca si ortodocsii au facut greseli, pentru ca da, nimeni nu este fara de greseala, le voi propune sa puna in balanta cele cauzate de ortodocsi cu cele cauzate sau inspirate in mod viclean de catre papalitate! Multe insa din aceste greseli ale noastre le-am primit (vai de noi!) sau ni s-au bagat pe gat tot din Apus, nu au venit din alta parte. De pilda, de unde a venit (care-i izvorul?) si peste noi miscarea feminista, cea care a generat in timp, printre alte nenorociri, sutele de milioane de avorturi (!) din toata lumeacrestina…, precum si reducerea dramatica a natalitatii? Ma voi referi succint la inca 2-3 roade-indicii contemporane: Cati crestini vest-europeni mai cred astazi in Dumnezeu si cati sunt practicanti?  Pana unde s-a ajuns in Apus cu stiinta eliberata de credinta in Dumnezeu, cu legislatia si mentalitatea pro-gay? Islamul a infrant deja cugetul si mentalitatea ratacita de la Adevar a vest-europenilor, iar acum vedem cucerirea la propriu a acelor teritorii de catre musulmani, dupa care urmeaza ale noastre…Ca, deh, a intrat si cultu’n U.E., precum ne grabiram si noi sa o facem… indiciul cel mai vizibil si nefericit de la noi fiind cel cu mega-moscheea. Mentionez ca farul nostru ortodox contemporan(Sf. Paisie Aghioritul) ne indica intre vrajmasii Ortodoxiei Islamulsi Catolicismul: [http://www.atitudini.com/2015/10/sf-paisie-aghioritul-profetie-despre-cel-de-al-treilea-razboi-mondial-intai-de-toate-dumnezeu-va-pedepsi-pe-marii-vrajmasi-ai-ortodoxiei-islamul-si-catolicismul]. Am fost si eu in ultimii zeci de ani prin destule orase vest-europene. Cum au ajuns bisericile (cu si fara ghilimele) de zid ale papistasilor si protestantilor… goale in mare parte, multe inchise, muzee, cluburi, magazine, demolate, etc. iar altele predate ortodocsilor, precum mentionati si sfintia voastra: „Peste 500 de comunități ortodoxe din Occident au primit de la romano-catolici, locașuri în care să trăiască credința ortodoxă, fără nicio pretenție. Un exemplu și mai concret, la Buxelles, parohia romano-catolică dintr-un cartier, s-a retras dintr-o biserică în care erau săptămânal slujbe catolice pentru da șansa ortodocșilor să-și trăiască credința.” Pai daca erau in Adevar ar fi trebuit sa adauge 500 de biserici ca la noi, cu tot sporul negativ al populatiei, nu sa renunte la 500. Ca ni le-au dat noua, lumeste privind lucrurile, este de laudatintr-adevar, cu atat mai mult cu cat avem datoria de a ne ruga pentru ei. Mult mai mult bine insa le facem noi lor tinandu-i si pe ei cu rugaciunile binecinstitoare! Asadar, aceia s-au trezit cu cladiri in plus si nici acum nu iau seama la cauze… („Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic. Dacă cineva nu rămâne în Mine se aruncă afară ca mlădiţa şi se usucă;” In. 15,5-6) Nu-i vedem ca s-au uscat? N.B. importanta: nu cumva aceasta cedare a lacasurilor de cult in favoarea ortodocsilor sa se fi facut in detrimentul pastrarii si apararii Adevarului… pentru ca ne tot vin vesti neplacute din occident: „impartasirea” ortodocsilor la catolici si a catolicilor la ortodocsi, rugaciuni comune nenumarate si fatise, mersul la „slujbe” la catolici („ca-i tot una”), casatorii mixte, primirea si invitarea de „preoti” si „episcopi”/cardinali prin parohiile ortodoxe ca si cum aceia chiar ar avea preotie sau episcopat, botezari cu incalcarea canoanelor etc., adica tocirea puternica a constiintei ortodoxe a celor din diaspora, dar si a celor din tara care aud de acestea sau participa ocazional la ele!      Prin urmare, daca intelegem ca, din nefericire, papistasii si protestantii sunt eretici pentru ca au invataturi eretice, atunci cu totii, inclusiv membrii comisiilor de dialog, avem datoria de a lua aminte si a respecta canoanele, care ne pazesc si care ne indica modul ingaduit, ferit de primejii, de a intra in dialog pe teme de credinta cu ei, dintre care mentionez doar cateva: ”Dacă cineva s-ar ruga, chiar şi în casă, împreună cu cel afurisit (scos din comuniune) acela să se afurisească.” (Can. 10 Apostolic) „Dacă cineva, cleric fiind, s-ar ruga împreună cu un cleric caterisit, să se caterisească şi el.” (Can. 11 Apostolic) „Episcopul sau preotul sau diaconul, dacă numai s-a rugat împreuna cu ereticii, să se afurisească. Iar dacă le-a permis acestora să săvârşească ceva ca clerici, să se caterisească.” (Can.45 apostolic) „Poruncim să se caterisească episcopul sau presbiterul care a primit (ca valid) botezul ori jertfa (euharistia) ereticilor. Căci ce fel de împărtăşire are Hristos cu Veliar ? Sau ce parte are credinciosul cu necredinciosul?” (Can. 46 apostolic) „Dacă vreun cleric sau laic ar intra în sinagogă (adunarea iudeilor sau a ereticilor) spre a se ruga, să se şi caterisească şi să se afurisească.” (Can. 64 apostolic) ”Nu se cuvine a ne ruga împreună cu ereticii sau cu schismaticii.”(Canonul 33 al Sinodului din Laodiceea)       Ecumenism, conferinte, comisii de dialog, studii la eretici    Ani la rand m-am intrebat daca ecumenistii ferventi chiar cred in Miscarea Ecumenica (ME). Am vazut ca si sfintia voastra marturisiti ca sunteti convins de utilitatea ei, fara a mentiona insa ceva si despre pericole.    M-am bucurat sa aflu ca la „… Sinodul din Creta, Biserica Ortodoxă a fixat limitele și a arătat că participarea la dialog nu are scop în sine și că ea trebuie evaluată periodic la nivel panortodox, așa cum arată punctul 9 din acest document: « …Dialogurile teologice bilaterale sau multilaterale trebuie să se supună evaluărilor periodice la nivel panortodox.” Această evaluare dă și posibilitatea ca Biserica Ortodoxă să suspende dialogul și chiar să se retragă.” Asta este ceva bun. Insa pana la evaluarile panortodoxe periodice… sa avem in vedere atentionarea Sfantului Parinte Paisie Aghioritul: congresele si conferintele (dar si, fireste, comisiile de dialog) in care se fac rugaciuni comune, le numea “zdrentele diavolului din care nu poate iesi nimic bun”. [Cuviosul Paisie Aghioritul, Marturii ale inchinatorilor, Ed. Evanghelismos, Buc., 2006, pg 117].    Dupa simtirea mea si a multora, motivul principal pentru care se continua in mod defectuos dialogul cu ereticii in zilele noastre este tocmai neconstientizarea de catre multi dintre noi ortodocsii a faptului ca fratii din Apus au, sarmanii de ei, multe invataturi eretice. Unii dintre ortodocsi se amagesc cu speranta ca aceia au doar mici abateri, ca nu-s eretici, ca-s doar schismatici sau poate doar un fel de adunari nelegiuite? – asta ca sa folosim categorisirea din Canonul I al Sf Vasile cel Mare. Din aceasta cauza ortodocsii nostri vad dialogurile cu ei ca fiind lipsite de pericole. Spre comparatie, poate ca exemplul ortodox cel mai stralucit de dialog cu ereticii este oferit de catre Sf Marcu al Efesului. In calitate de mitropolit a facut parte dintr-o delegatie reprezentativa a intregii Ortodoxii, intr-un context istoric cu adevarat grav pentru crestini,generat de apropierea amenintatoare a otomanilor de Constantinopol. Sf Marcu a fost plin de curtoazie la inceput cu papistasii,precum este firesc sa se poarte orice dialog si astazi! Cand insa si-a dat seama (N.B.: chiar era reprezentativ, de aceea si-a dat seama) ca aceia au viclenie si ca deci nu vor primi argumentele Adevarului ci urmareau de fapt trecerea sub ascultare a ortodocsilor, si-a spus sincer convingerea despre papistasi, atunci si ulterior, cum ca au invataturi eretice, nu vor sa renunte la ele si de aceea nu se poate semna unirea.  Comparativ, in deceniile de dialog ecumenist scurse, noi mirenii am observat ca nu avem inca parte de o Intalnire (nu-i spun sinod sau comisie ca sa nu se interpreteze) la nivelul intregii Ortodoxii macar cu romano-catolicii, la care sa participe patriarhii cu episcopii, expertii, monahii etc., ci o puzderie de comisii de dialog bi- si multilateral (care si acestea se tot intrunesc in van de zeci de ori) ale Bisericilor autocefale… cu rezultate partiale de cele mai multe ori necunoscute pliromei Bisericii, netraduse la timp, nepublicate decat tarziu si la care participa – sa ma iertati! – membri despre a caror reprezentativitate nu prea afli multe. Parintele Proclu Nicau: „Ar trebui ca Prea Sfinţiţii aceştia, care sunt şi la Bucureşti, şi în toată ţara, să poată apăra credinţa şi să-i ajute şi pe catolici şi pe toate credinţele greşite. Numai să nu-i încurce ceilalţi, din invidie şi răutate. La îndreptarea credinţelor să fie lăsaţi să cerceteze Prea Sfinţiţii şi duhovnicii luminaţi de Duhul Sfânt. Pe aceia să-i lase să lămurească pe catolici şi pe celelalte credinţe, care nu-s ortodocşi. Pe aceia să-i lase să îndrepte ei treburile bisericeşti. Aceia care au trăire duhovnicească. Nu numai din citit. Duhul Sfânt prin ei va ajuta Biserica. Aşa, a avea nume de creştin, sunt mulţi. Şoferul care ştie să conducă maşina stă în spate, iar altul plimbă maşina prin curte!” [http://www.lumeacredintei.com/reviste/lumea-credintei/lumea-credintei-anul-iv-nr-8-37-august-2006/de-vorba-cu-parintele-proclu-pustnicul-din-muntii-neamtului/] Daca nu luam aminte la acestea mentionate: “Vom vedea făcându-se lucrurile cele mai neaşteptate, mai neraţionale. Numai că evenimentele se vor derula cu repeziciune. Ecumenism, piaţă comună, un stat mare, o religie după măsurile lor. Acesta este planul diavolilor. Sioniştii pregătesc pe cineva de Mesia. Pentru ei Mesia este împărat, adică va stăpâni aici pe pământ. Martorii lui Iehova şi ei visează la un împărat pământesc. Sioniştii vor prezenta unul şi martorii lui Iehova îl vor primi. Vor spune „Acesta este”. Se va face mare zăpăceală. În mijlocul acestei zăpăceli toţi vor cere un Mesia, ca să-i mântuiască. Şi atunci vor prezenta pe unul care va spune: „Eu sunt Imam, eu sunt al cincilea Buda, eu sunt Hristos pe care-l aşteaptă creştinii, eu sunt acela pe care-l aşteaptă Martorii lui Iehova, eu sunt Mesia evreilor”. Va avea cinci „eu”-uri ! …” [Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicesti, Vol II, Trezire duhovniceasca, Ed. Evanghelismos, Buc., 2003, p.190]   Si dupa mintea mea, decizia de a intra, dar si continuarea pana la o vreme, a activitatii in ME se justifica oarecum pana la caderea comunismului. Am inteles bine, pentru ca si eu am prins ceva din anii de dinainte de ’89, ca duritatea regimului comunist, limitarea circulatiei persoanelor si a cartilor, manuscriselor si a dialogului in general cu restul lumii justificau cumva entuziasmul deschideriicatre crestinii din “afara”. Insa, incepand cu anii ’90 situatia s-a schimbat radical. Au aparut intre timp mii de lucrari ale Parintilor Bisericii, s-a putut circula usor la fratii ortodocsi spre o bunainformare asupra dreptei credinte si a modului ingradit in care putem intra in dialog cu ereticii.    Unul dintre corolarele dialogurilor neingradite cu papistasii si protestantii a fost si este trimiterea elevilor si a studentilor nostri de la facultatile de teologie ortodoxa la studiu universitar si a absolventilor de teologie ortodoxa pentru a-si lua doctorate de la eretici… Ce fel de invatatura pot tinerele vlastare ortodoxe, aflate in formare teologica, sa absoarba din Apus avand in vedere ce duhuri au aceia prin cartile si predicile lor?  „A venit si la mine unul sa ia binecuvantare ca sa mearga in Italia sa studieze liturgica si sa faca doctoratul. „Esti in toate mintile?”, i-am spus. Vrei sa mergi la iezuiti sa-ti faci doctoratul si ai venit sa-ti dau si binecuvantare? Aceia nu stiu ce-i cu ei! Acolo predau uniti, iezuiti si mai stiu eu ce”. Este nevoie de luare aminte in toate partile. Pentru ca asa fac. Merg si studiaza in Anglia, Franta, etc., se molipsesc de microbi europeni si fac dupa aceea doctorat. Studiaza de pilda pe Sfintii Parinti din traducerile ce le-au facut strainii in limba lor. Aceia, fie ca n-au putut reda noimele corect, fie din viclenie, au adaugat si greselile lor. Ortodocsii nostri care au invatat limbi straine iau de acolo microbii straini si-i aduc aici, si mai invata si pe altii. Fireste, daca esti atent, usor poti deosebi aurul de chihlimbar.”[Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicesti, Vol I, Cu durere si dragoste pt omul contemporan, Ed. Evanghelismos, Buc., 2003, pg 310].  Ori daca acestia care au studiat sau studiaza la eretici sunt prezenti sau viitori membri ai comisiilor de dialog, ne punem in mod legitim intrebarea cat de bine mai pot apara ei Ortodoxia. Si credem oare ca numai studiu sec se face atunci cand mergi sa „inveti” la aceia? Un preot de-al nostru care a studiat in Apus la eretici, imi spunea candva ca a fost invitat la masa de catre un profesor protestant de la facultate si avea si alte cuvinte de lauda la adresa acelui profesor care, dupa cum se intelegea, era bine intentionat – cinste lui! Fara sa vreau mi-a venit gandul daca s-aurugat impreuna la masa aceluia… Pe de alta parte, daca ne gandim putin, servirea mesei este doar unul dintre prilejurile care apar atunci cand stai intr-o comunitate/ comuniune de studii cu ereticii…Cu adevarat „s-au trimis mieii in gura lupilor”! V-am scris ca am fost in sala pe 13 iunie 2017 la Seminarul de dialog de la Fac. de Teologie din Bucuresti. Doi dintre conferentiari, vorbind despre documentul nr 6 aprobat in Creta, au admis, printre altele, ca acela are oarece probleme. Au folosit verbe precum “corectare”, “revizuire” – indicand asadar o reticenta oarecare fata de documentul controversat, ceea ce m-a bucurat. Insa, spre finalul seminarului, preot prof. univ. dr. Vasile Raduca s-a ridicat din sala luand cuvantul si a spus, atunci cand prezentarea ajunsese la chestiunea casatoriile mixte intercrestine ca noi ortodocsii si romano-catolicii, ne recunoastem reciproc Sfintele Taine… Eu asa retin ca am auzit, ca s-a exprimat la general, la toate Sfintele Taine. Sa cad jos de pe scaun! Nu a protestat nimeni dintre preotii profesori sau studentii prezenti, precum nu a facut-o nici PS Varlaam Ploiesteanul din prezidiu. Ulterior, intr-un schimb scurt purtat pe mail cu parintele profesor, acesta a rectificat… vorbind despre recunoasterea reciproca doar a Tainei Botezului… Chiar si cu aceasta rectificare insuficienta facuta in particular, intamplareavadeste, dupa simtirea mea, gravitatea situatiei in care ne aflam cu dialogurile si cu marturisirea dreptei credinte. Iar despre „botezul” romano-catolicilor, un pasaj din Can. I al Sf Vasile cel Mare, mentionat si de sfintia voastra, ne explica bine, dupa mintea mea, cum si ce s-a intamplat cu ei: da, inceptul dezbinarii s-a facut prin schisma, dar, pe masura ce si-au agonisit erezii peste erezii, sarmanii, s-au lepadat ei insisi de Biserica. De unde sa mai aiba astazi macar botez? Adica schisma a fost doar inceputul si era corijabil candva, dar, pe masura ce timpul a trecut, s-au tot departat de Adevar, de Lumina. Cauza, fireste ca este tot aceea veche: mandria, uscarea mlditei rupta din Viţa. „Căci începutul dezbinării s-a făcut prin schismă; iar cei ce s-au lepădat de Biserică n-au mai avut harul Duhului Sfânt peste ei, căci a lipsit comunicarea prin întreruperea succesiunii. Căci cei dintâi care s-au depărtat aveau hirotoniile de la Părinţi, şi prin punerea mâinilor peste ei aveau harul duhovnicesc; dar cei ce s-au rupt, devenind mireni, n-au avut nici putere de a boteza, nici de a hirotoni; nici nu puteau da altora harul Duhului Sfânt, de la care ei au căzut; pentru aceasta Părinţii au hotărât ca cei botezaţi de dânşii ca de nişte mireni, venind la biserică, să se curăţească din nou cu adevăratul botez al Bisericii.” Sursa: http://nomocanon.com/63/ sau http://manastirea-saharna.md/fisiere/canoane/Canoane_Vasile_cel_Mare.pdf   Iata ce scrie si Sfantul Nicodim Aghioritul la talcuirea Canonului 47 al Sfintilor Apostoli: „Insemneaza insa ca pe Latini nu-i zica ca a doua oara ii botezam, ci ca ii botezam. Fiindca botezul lor minteste numelui sau. Si cu totul nu este botez, ci o singura goala stropire.” Sursa: http://www.sufletortodox.ro/arhiva/carti-documente/Pidalion%20Original%201841.pdf   M-am tot intrebat de ce au ingradit Parintii dialogul si rugaciunea impreuna cu ereticii. Una dintre explicatii, de bun simt,este ca nefiind noi sporiti duhovniceste (cati dintre noi sunt, vorbind numai ceea ce Duhul Sfant ii da sa vorbeasca, precum aflam de la Sf Siluan Athonitul?) ne putem lesne molipsi de ratacirile acelora si sa pierim si noi si aceia, adica pacat indoit. [http://www.crestinortodox.ro/sarbatori/sfantul-siluan-athonitul/sfantul-siluan-athonitul-vorbea-numai-i-dadea-vorbeasca-duhul-sfant-153241.html]   Si ca sa nu creada cineva ca nu-i iubim pe fratii aflati in erezie(sarmanii de ei!) am sa va dau un exemplu de atitudine ecumenicafata de acestia pe care-l impartasesc: un cunoscut de-al meu s-a nimerit sa fie abordat acum cativa ani pe una dintre strazile Londrei de catre un protestant in maniera in care procedeaza si protestantii de pe la noi cand incearca sa racoleze adepti. Ce i-a raspuns cunoscutul meu?  I-a contrapropus ceva simplu: sa se pomeneasca reciproc in rugaciune. Asadar, de atunci, cunoscutul meu il pomeneste nominal pe Nick (asa-l cheama) la Psaltire pe acel protestant, imediat dupa rugaciunea comuna binecunoscuta de la Pomelnicul pentru cei vii („Uneşte cu sfânta, apostolească şi soborniceasca Ta Biserică pe cei ce s-au depărtat de la dreapta credinţă şi care întunecându-se cu eresurile, se află întru pierzare, luminându-i cu strălucirea cunoştinţei Tale (O închinăciune).”) cu inca o rugaciune, derivata din aceasta, anume: ”Doamne, daca este bunavoirea Ta, miluieste pe robul tau Nick si pe cei dimpreuna cu el” (O inchinaciune). Prin urmare, marturisim ca nu simtim sau cultivam sentimente de ura sau dispret fata de eretici, ci dimpotriva, socializam cu acestia, tinem la ei, ne ajutam reciproc in toate cele omenesti, publice sau private, dar ii deplangem pentru ratacirea Caii si ne rugam pentru a-si reveni.      Cateva comentarii fata de scrisoarea-raspuns a sfintiei voastre din 28 iunie [2017] ​Conteaza mult ceea ce marturiseste in prezent Parintele Theodoros Zisis. In plus, una este textul inca discutabil al comisiilor de dialog bi- si multilateral, precum admiteti si sfintia voastra si cu totul alta greutate are documentul aprobat la cel mai inalt nivel de catre un Sinod cu pretentiile celui din Creta („Mare si Sfant”).   Da, este bine ca vocea tuturor crestinilor, aflati in Adevar sau rataciti, să se facă auzită in chestiuni de interes general, fie ca este vorba de menținerea orei de religie în școli, de apărarea familiei tradiționale, de manipularea genomului uman etc. Avand insa in vedere, pe de o parte, problemele interne de credinta grave ale celor cazuti in erezii, iar pe de alta parte, ingradirile asezate de catre Parintii Bisericii fata de ei, gandul imi spune ca este gresit sa aparem la actiuni comune (ex.: sfintirea unui asezamant public) sau sa cultivam punerea semnaturii pe documente impreuna cu acestia,chiar daca nu se refera la dogme. De ce? Ce vor crede proprii pastoriti? Nu le afectam prin astfel de actiuni constiinta adevaratei lor credinte, a Ortodoxiei? [N.B.: Stiti ce se aude in popor in ultimii ani? – „E mare asemanare intre noi si catolici”; „Catolicii au si scaune in biserica, au biserici mari, frumoase,se roaga frumos”’ „Ei, tot la acelasi Dumnezeu se roaga si catolicii”; „Sa ne unim odata, de ce nu?” etc.] Pe de alta parte, nu au decat ca si aceia sa aduca propria lor marturie crestina, asa cum o inteleg si binevoiesc, pentru care vor lua neindoielnic plata; dupa cum va lua tot omul, indiferent de credinta, care face si cultiva fapta buna, avand in vedere ca toti oamenii suntem facuti dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu.    Explicati frumos despre cum marturisesc reprezentantii ortodocsi in comisiile de dialog cu romano-catolicii si protestantii si ca „nu este vorba despre o negociere ci despre mărturie”. Bun din punct de vedere teoretic, dar in ce timp s-au nascut, desfasurat/desfasoara in continuare aceste dialoguri in care ne spuneti ca se marturiseste, nu se negociaza? Cum se marturiseste in comisiile de dialog daca apar roade precum cele pe care le voi mentiona in continuare? Contextul „marturisii” in comisiile de dialog este cel al ultimuluiveac de deschidere ecumenista, cand au aparut (cauzate de ratacirile din Apus!) ca ciupercile dupa ploaie nenumarate actiuni smintitoare ale Patriarhiei Constantinopolului (cel putin prin patriarhii ecumenici Meletie IV Metaxakis, Athenagoras I, Demetrios I si Bartolomeu I) dar si ale unora dintre celelalte Patriarhii: ridicarea anatemelor date de Sfinţii Părinţi împotriva romano-catolicilor; recunoaşterea monofiziţilor drept ortodocşi; slujirea impreuna cu papa si deci, implicit, recunoasterea Sf. Taine pt aceia; afirmatii publice pro-unire si despre introducerea in diptice; incurajarea impartasirii catolicilor fara a cere ca aceia sa-si lepede dogmele eretice si fara catehizare si botez; recunoasterea reciproca a Bisericilor, cu si fara ghilimele si declararea publica ca ar fi surori; declaratii privind recunoasterea preotiei si episcopatului anglicanilor, copţilor, monofizitilor, romano-catolicilor; trimiterea de delegati la adunari si ritualuri paganeunde s-au facut rugaciuni in comun; bagatelizarea prin declaratii a adaosului Filioque; „concelebrarea” a doua misse catolice la Roma de catre patriarhii ecumenici Dimitrie (in 1987) si Bartolomeu (in 1995); organizarea si participarea la saptamana de rugaciune comuna; invitarea/vizita papei in tari ortodoxe si primirea sa ca episcop al Romei; pomenirea papei la unele slujbe de la Constantinopol; Tedeumul de mulţumire săvârşit la Constantinopol cu ocazia sosirii papei s.a. Cum sa avem incredere ca se marturiseste in comisiile de dialog cu ereticii cand vedem acestea la cel mai inalt nivel, fara ca macar sa fie corectate? Am mai observat ceva in ultimii zeci de ani: cuvintele erezie, ereticicu referire la papistasi, protestanti s.a. au cam disparut din documente, predici sau seminare de dialog… Nici macar noi intre noi  nu mai indraznim sa folosim acesti termeni. Un exemplu relevant este chiar Seminarul de dialog la care am participat. Desi erau peste 90% profesori si studenti de Teologie, n-am auzit sa se foloseasca termenii mentionati, desi exprima adevarul lucrurilor. Ne ametim permanent cu termenii de eterodox, neortodox, cacodoxsi uitam de adevarul lucrurilor. Si-am sa va relatez pe scurt si o intamplare reala din popor: cu circa 7 ani in urma o ruda de-a mea s-a dus cu sotia si copilasii pe la M. Plumbuita. A intrat in curte si s-a indreptat catre biserica manastirii,de unde se auzeau glasuri ca si cum ar fi o slujba. A tras de usa de la intrare in biserica, dar aceasta era incuiata pe dinauntru. Fiind mainevinovat si mai indraznet din fire, a batut in usa (retineti ca inauntru se auzea o slujba) pana a deschis-o cineva imbracat cu o mantie albastra… La intrebarea pusa aceluia care a deschis usa (daca e deschisa biserica si de ce e incuiata?) acela a stat putin tintuit in loc dupa care i-a inchis usa in fata rudei mele… Dupa aceasta, nedumerita tare si nemultumita, ruda mea a plecat de la usa bisericii si a intrebat pe un monah ce trecea prin curte despre ce ar putea sa fie in biserica de nu se poate intra… Raspunsul aceluia l-a facut sa inteleaga ca acolo ar fi niste frati de-ai nostri masoni si ca ceea ce se face in biserica este o ingaduinta pentru ca sa-i apropiem si pe ei… Dupa aceea, ruda mea m-a sunat pe mine, neintelegand in principal de ce biserica este inchisa publicului in timpul slujbelor (catre care slujbe l-am tot sfatuit si eu crestineste) si intrebandu-ma daca am mai auzit de asa ceva. Sincer, am fost uimit. Ce era de ascuns la acea slujba? Si mai intreb, daca aceia chiar erau masoni, cum se impaca aceasta intamplare cu hotararea SfantuluiSinod al BOR din 1937? A fost schimbata intre timp? Oricum, de biserica ortodoxa in care sa se tina o oarecare slujba si care sa fie incuiata pe dinauntru, rezervata pentru unii costumati atipic, n-am auzit si n-am citit. Ei bine, nu este si aceasta intamplare-intamplatoare un rod (sau poate cauza) a ecumenismului?     In raspunsul sfintiei voastre ati scris ca ”… lumea în care trăim așteaptă ca măcar creștinii între ei să nu se prigonească și să aibă un cuvânt comun față de tăvălugul distrugător al ateismului și militantismului secularist și nu în ultimul rând în fața extremismului islamic. Credeți că e puțin lucru coexistența pașnică? Îmi permit să vă contrazic. În Siria, Irak. Afganistan, creștinii sunt omorâți pur și simplu pentru credința lor în Hristos, nimeni nu-i întreabă dacă sunt catolici, ortodocși sau monofiziți. În Occident crucea și bisericile sunt profanate indiferent de confesiune. Nu credeți că avem ceva de spus împreună în fața unor astfel de realități ? Nu cred că în inima dumneavoastră nu simțiți că lucrurile stau așa cum vi le descriu. Acuzați Biserica de atitudini politice și de diplomație lumească. Cum doriți să interacționeze Biserica cu lumea dacă nu în limba pe care lumea o vorbește ?”   Va contrapun atitudinea Sfantului Marcu al Efesului, asa cum am mentionat mai sus, care a dialogat cu ereticii cat s-a putut in mod rezonabil, dar nu a acceptat compromisuri in materie de credinta invocand… primejdia otomana. Iar contextul de atunci era cu mult mai grav decat acum: „Inca din 1422, ostile otomane cotropisera mare parte a vechii „Imparatii a Romeilor” (caci asa isi spuneau bizantinii), apropiindu-se primejdios de Constantinopol, „noua Roma”). Sursa: http://www.cuvantul-ortodox.ro/sfantul-marcu-al-efesului-cugetul-ortodoxiei-sfantul-macarie-cel-mare-egipteanul/ Prin urmare, da, vad si simt ca trebuie sa luptam impreunaimpotriva pericolelor mentionate, insa nu oricum. Dupa simtirea mea, acel impreuna mentionat de sfintia voastra inteleg sa se faca,sa se transpuna in actiuni comune doar cu respectarea canoanelor. Ca sa ne pazim pe noi si sa-i ajutam si pe ei.   Referitor la Declaratia de la Toronto, in paragraful 19 al Documentului 6 scrie: „Ele (Bisericile Ortodoxe membre ale CMB n. tr.) au convingerea profundă că premisele eclesiologice ale Declaraţiei de la Toronto (1950), intitulată „Biserica, bisericile şi Consiliul Mondial al Bisericilor”, sunt de o importanţă capitală pentru participarea ortodoxă la acest Consiliu.” Din toate punctele de vedere (logic, sintactic, semantic, teologic…) este evident ca prin formularea de mai sus Sinodul din Creta a recunoscut premisele eclesiologice nefaste ale Declaratiei de la Toronto. Nu-i vad pe Sfintii Bisericii mentionati apreciind ca ortodoxe premisele eclesiologice ale Declaratiei de la Toronto.   Referitor la paragraful 23 din Documentul nr 6 am afirmat ca orice propovaduire a Adevarului poate fi interpretata si ca un act de prozelitism, mai mult sau mai putin, exprimand prin aceasta un repros pentru noi ortodocsii de astazi, care invocam sperietoarea prozelitismului atunci cand, de fapt, ar trebui sa dam cu tarie, fara compromisuri marturia cea buna, luand aminte la cuvantul din Apocalipsa „(…) fiindcă eşti căldicel – nici fierbinte, nici rece – am să te vărs din gura Mea”. Pentru cine are ochi sa vada, este incontestabil ca marturia ortodocsilor nostri in comisiile de dialog este una discutabila, palida, caldicica – fiind demonstrata de roade.   Raman la opinia ca mentionarea de peste 50 de ori a cuvintelor unitate, unire, dialog intr-un document sinodal de dimensiuni relativ mici, cu 24 paragrafe, dezvaluie sensul ascuns fortat si deci intentionat de catre unii (indeosebi din exteriorul tarii), intre care insa nu va suspectez si pe sfintia voastra!   Referitor la versetul „Iar când se luptă cineva, la jocuri, nu ia cununa, dacă nu s-a luptat după regulile jocului” din scrisoarea catre Sf. Timotei a Sf. Ap Pavel, si eu am inteles ca nu se vorbeste despre viata crestina ca un joc… asta ar putea-o intelege copiii la minte sau in credinta. Expresia „dupa regulile jocului” cred ca se foloseste ca o figura de stil (alaturi de cea cu ostasul) pentru a sublinia, da, staruinta in raspandirea cuvantului vietii, insa nu oricum, ci asa cum le-a primit (cu respectarea regulilor…) Sf. Timotei de la Sf.Pavel cu multi martori de fata. Mutatis mutandis, si in dialogurile cu papistasii sau pentru a intra/activa in CMB ori ME sau in alte organizatii, dar si in general cand discutam cu ereticii, se impunerespectarea canoanelor referitoare la subiect, asa cum s-au primit.   Scrieti ca „Noi nu putem vorbi despre raportarea la erezii în felul în care se vorbea în primul mileniu. Atunci ereticii se separau de Biserică pentru inovații teologice pe care le asumau în cunoștință de cauză alegând deliberat să părăsească învățătura ortodoxă. Acum după secole de îndepărtare, cei ce sunt în acele comunități sunt în marea lor parte pentru că s-au născut în acele comunități.” Sigur ca au existat deosebiri intre ereziile din primul si al doilea mileniu. As spune ca multe din cele din primul mileniu erau mai grosolane, mai evidente. In mileniul al doilea poate ca le-au mairafinat demonii arhiconi… ca doar nu erau sa persiste prosteste in aceeasi categorie de greseli, sanctionate deja de catre Biserica. Apoi, ca trebuie sa existe o diferenta de abordare in privinta nascatorilor vechi de erezii si cei care le-au mostenit astazi este firesc, pentru ca este de presupus, cu gandul cel bun, ca cei din urma sunt mai nevinovati si dispusi sa urmeze Adevarului. Nu trebuie insa sa reinventam roata; atitudinea Sf. Parinti ai Bisericii care au analizat si condamnat ereziile din toate timpurile ne indica dreptarulpe care trebuie sa-l utilizam si noi in dialogurile cu ereticii, mai vechi sau mostenitori nefericiti ai acelora. Daca ei au procedat intr-un anume fel si au ajuns in sinaxare, inseamna ca avem un dreptar sigur, neriscant pentru mantuirea noastra.   Mai sunt si alte observatii de facut, insa din cauza lungirii cuvintelor cred cele de mai sus sunt suficiente pentru a reflecta simtirea pe care o am fata de subiectul in cauza.      Cu respect,

    duminică, 09:57:00, 21 februarie 2021

  • Darius

    la articolul Falsuri în pledoaria Pr. Patriciu Vlaicu pro Sinodul din Creta (3) – Ecumenismul/Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine:

    Incidentul cu sărutatul mâinii Papei a fost după Sinodul din Creta sau anterior?Că de semnat documentul 6,nu l-am semnat …..

    sâmbătă, 20:07:35, 20 februarie 2021

  • Ioan R

    la articolul Falsuri în pledoaria Pr. Patriciu Vlaicu pro Sinodul din Creta (4) – Întreruperea pomenirii:

    Este posibil ca unii clerici iubitori de adevăr să fi cedat la falsul argument al ascultării necondiționate de superior și, de aici, la teama de a nu ajunge cumva în afara Bisericii dacă ar întrerupe pomenirea lui. Asta și pt că nu (le) este suficient de clar ce ar mai putea sau ar trebui să facă ulterior momentului întreruperii pomenirii și după ce vor fi fost (destul de probabil) dojeniți și, poate, chiar caterisiți. Probabil puțini sunt dispuși să ajungă în situația de a fi oprimați și, mai mult, într-o zonă de nesiguranță când nu vor ști ce anume mai pot face și ce anume nu ca și clerici.  Un material care să dezvolte puțin acest aspect ar fi util. Știu că Părintele Gavriil de la M. Athos a spus ceva în acest sens dar poate prea puțin.

    sâmbătă, 14:32:34, 20 februarie 2021

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Falsuri în pledoaria Pr. Patriciu Vlaicu pro Sinodul din Creta (3) – Ecumenismul/Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine:

    Concludentă reacţie! https://www.g4media.ro/biserica-ortodoxa-sarba-si-a-ales-joi-un-nou-patriarh-episcopul-porfirije-peric-in-varsta-de-59-de-ani-e-considerat-un-modernist-in-interiorul-bisericii.html Biserica Ortodoxă Sârbă şi-a ales joi un nou patriarh, care va conduce această influentă organizaţie religioasă într-o perioadă în care Serbia pendulează între aderarea la Uniunea Europeană şi legături puternice cu Rusia, principalul său aliat din zona ţărilor slave, informează Agerpres, conform Reuters.Episcopul Porfirije Peric, în vârstă de 59 de ani, considerat un modernist în interiorul acestei biserici conservatoare, va fi cel de-al 46-lea patriarh al Serbiei şi devine astfel succesorul patriarhului Irineu, care a murit în noiembrie din cauza maladiei COVID-19 la vârsta de 90 de ani.

    vineri, 10:20:37, 19 februarie 2021

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Falsuri în pledoaria Pr. Patriciu Vlaicu pro Sinodul din Creta (3) – Ecumenismul/Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine:

    Alții (Aktines) sugerează altceva, că e filo-papistaș pentru că ar fi sărutat mâna papei Francisc: https://youtu.be/hGMGby945Vg Nu știu cum stau lucururile, dar pare veridic.

    vineri, 10:18:05, 19 februarie 2021

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Curățirea de păcate prin spovedanie. (1) Înlocuirea patimilor cu virtuți:

    Nu e bună o astfel de frică. Sigur că e spovedanie. Dacă se poate, ar trebui pus deoparte telefonul, dar nu mereu este posibil.

    vineri, 10:14:45, 19 februarie 2021

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Falsuri în pledoaria Pr. Patriciu Vlaicu pro Sinodul din Creta (4) – Întreruperea pomenirii:

    Cred că părintele a răspuns aici, din eroare, deşi avea în vedere comentariul lui @Darius de la articolul precedent. În ceea ce priveşte salvarea articolelor, aveţi un buton listare/imprimare în final, la secţiunea de partajare, dacă doriţi să citiţi de pe hîrtie. Nu am adăugat opţiunea de transformare în .pdf a postărilor întrucât la momentul când am făcut blogul nu am găsit opţiunea de a salva în pdf şi linkurile către alte articole, către alte surse, pe care le publicăm la fiecare postare. Prin urmare, dacă aţi salva exclusiv în .pdf, consider că s-ar pierde mult din conţinutul conversaţiei. Sugerez să încercaţi arhivarea electronică, organizată în foldere Poket sau în căsuţa dvs de email. Este posibil ca partajarea directă a postării, prin butonul de lângă twitter şi listare să vă ajungă în Spam. Deocamdată nu cred că se pune problema pierderii postărilor publicate aici, blogul fiind o platformă care ne aparţine şi pe care intenţionăm să o dezvoltăm, cu funcţionalităţi noi şi semnificative, în continuare. Dacă se va întâmpla ca aceste postări să nu mai fie disponibile online înseamnă că vom fi avut probleme mult mai importante şi mai stringente decât accesarea unor articole.

    vineri, 10:14:32, 19 februarie 2021

  • Octavian

    la articolul Curățirea de păcate prin spovedanie. (1) Înlocuirea patimilor cu virtuți:

    Doamne ajută, Ce părere aveți despre situația în care preotul duhovnic vine la taina spovedaniei cu telefonu’ sau smartfonu’ pus pe silențios dar deschis, stiut fiind faptul că prin aceste aparate se înregistrează ambientat tot. Mai este , in aceste condiții spovedania taină sau e coruptă prin astfel de neînfrînări comunicaționale ?

    vineri, 10:12:26, 19 februarie 2021

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Falsuri în pledoaria Pr. Patriciu Vlaicu pro Sinodul din Creta (4) – Întreruperea pomenirii:

    Alții (Aktines) sugerează altceva, că e filo-papistaș pentru că ar fi sărutat mâna papei Francisc: https://youtu.be/hGMGby945Vg Nu știu cum stau lucururile, dar pare veridic.

    vineri, 09:32:33, 19 februarie 2021

  • Octavian

    la articolul Falsuri în pledoaria Pr. Patriciu Vlaicu pro Sinodul din Creta (4) – Întreruperea pomenirii:

    Doamne ajută, vă rog ca la finalul lucrării să o postați integral pdf așa cum ați postat cartea pr Theodoros Zisis. Sunt foarte valoroase și trebuie salvate la cît mai mulți.

    vineri, 09:16:04, 19 februarie 2021

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Falsuri în pledoaria Pr. Patriciu Vlaicu pro Sinodul din Creta (4) – Întreruperea pomenirii:

    Pur și simplu trece cu vederea peste mențiunea expresă din canonul 15 că cel care se îngrădește de comuniunea cu un episcop ce propovăduiește o erezie nu poate fi sancționat chiar dacă face aceasta înainte de o cercetare sinodală a ierarhului respectiv. Cred că asta trebuia întrebat expres: ce înseamnă înainte de cercetarea sinodală a ierarhului faţă de care se întrerupe pomenirea? Ce înseamnă “înainte” de cercetare/diagnoză? Asta spuneam şi comentariul anterior, pur şi simplu ajungem să ne împotrivim, îndărătnic, evidenţei.

    vineri, 08:29:49, 19 februarie 2021

  • Darius

    la articolul Falsuri în pledoaria Pr. Patriciu Vlaicu pro Sinodul din Creta (3) – Ecumenismul/Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine:

    Că tot vorbim de Sinod,un ierarh care nu a semnat a fost ales Patriarh al Bisericii Ortodoxe Sârbe, IPS Porfirie de Zagreb!

    joi, 20:57:10, 18 februarie 2021

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Valeriu Gafencu: Iarăşi despre libertate:

    Ardea…ardere de tot, la propriu, în faţa tuturor ca o făclie de lumină spre care şi de la care fiecare lua putere sufletească şi trupească. Cuvintele erau purtătoare de duh. Gesturile erau binecuvântări şi îmbrăţişări. Faptele, arareori sau târziu sesizate şi descoperite, erau daruri integrale ale fiinţei lui.Valeriu nu dăruia, se dăruia. Capacitatea de jertfă concretizată în cuvintele Mântuitorului: „Dacă îţi dă cineva o palmă pe obrazul drept, întoarce-l şi pe cel stâng”, „Dacă îţi ia haina, dă-i şi cămaşa”, „Dacă te sileşte cineva să mergi cu el o milă pe jos, mergi cu el două”, „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri” şi „Nu este mai mare dragoste decât să-şi pună cineva viaţa pentru prietenii săi”, la Valeriu era aşa de firească, încât dacă n-ar fi făcut-o în ascuns (tainic) pe mulţi i-ar fi tulburat sau i-ar fi smintit chiar.La începutul prieteniei noastre, voind să mă spovedesc pentru a mă putea împărtăşi, cercetându-mi cugetul, am găsit o stare de îndoială pe care o aveam asupra sincerităţii manifestărilor duhovniceşti ale lui Valeriu. Mi se părea că unele din formele pe care le îmbracă viaţa lui duhovnicească au uneori ceva artificial şi chiar ostentativ. I-am descoperit vinovăţia gândurilor mele. M-a ascultat cu atenţie; la sfârşit, plângând, m-a îmbrăţişat şi, rugându-ne amândoi, a luat asupra lui toată tulburarea pe care mi-o provocase. „Sunt vinovat în faţa lui Dumnezeu pentru tulburarea pe care ţi-am provocat-o: îţi mulţumesc că mi-ai sesizat o lacună de care nu eram conştient cu adevărat, căci nu numai prin păcatul propriu-zis poţi sminti pe cineva, nu numai cu cele de stânga, ci şi cu cele de dreapta, cu virtuţile, când nu sunt făcute cu tact duhovnicesc, spre ferirea cugetului fratelui care se poate sminti din pricina libertăţii tale, tu fiind încredinţat că faci binele”(Virgil Maxim, Imn pentru crucea purtată)https://www.atitudini.com/2021/02/valeriu-gafencu-ardere-de-tot/ https://fb.watch/3RVg8_NDNE/

    joi, 09:03:47, 18 februarie 2021

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Falsuri în pledoaria Pr. Patriciu Vlaicu pro Sinodul din Creta (3) – Ecumenismul/Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine:

    La fel ar trebui combătută şi afirmaţia părintelui Vlaicu de mai jos, având în vedere că Sfântul Iustin Popovici vorbeşte despre cele două tipuri de ideologii existente în lume, dintotdeaună: cele pentru Hristos şi cele pentru Antihrist. Ecumenismul despre care vorbește Sf. Iustin Popovici ca fiind nerânduială, și se exprimă un pic mai altfel, nu că e erezia ereziilor, ci spune că acest ecumenism poate să fie o erezie când el este o ideologie. Până să abordez fondul, surprinde siguranţa cu care părintele Vlaicu se aruncă în asemenea reinterpretări sistemice, după care trece mai departe ca şi când ar fi spus un lucru fără importanţă, de coloratură. Păi o astfel de afirmaţie se cere un pic lămurită, un pic contextualizată, pentru că vine în răspăr cu ceea ce este îndeobşte cunoscut. Bun, o fi găsit părintele Vlaicu că de fapt ceea ce ştim noi despre convingerile Sfântul Iustin Popovici ar fi o eroare comună şi generală: aceea că ecumenismul nu e erezia ereziilor ci că este erezie doar când este ideologie. Dar în economia conversaţiei, nu poţi să treci atât de uşor peste un astfel de punct de vedere, decât dacă îl formulezi prin abuz de autoritate (e aşa pentru că aşa spun eu!). Altfel, ar trebui să dovedeşti validitatea acelui argument şi să consulţi scrierile Sfântului Iustin Popovici, duhul în care acestea au fost scrise, ajungând iar la discuţia de mai sus. Nu e ca şi cum i-am cere părintelui să citească mintea ascultătorilor şi să anticipeze nelămuririle acestora (deşi nu e de neimaginat o astfel de formă de intuiţie intelectuală), ci de a recunoaşte când propria poziţie se abate de la ceea ce este matca înţelegerii comune. Păi dacă susţinerea citată mai sus este adevărată, noi fiind în eroare, atunci datele problemei s-ar schimba cu totul iar lămurirea acestei chestiuni ar fi de mare importanţă. Dar vedem că nu aşa se întâmplă, ci sunt aruncate la derută astfel de afirmaţii, nu pentru a convinge şi pentru a câştiga pe cei care ascultă ci, aşa cum sepia îşi aruncă cerneala, pentru a-i lăsa în confuzie şi lipsiţi de reperele de bază: aaa, dacă ecumenismul nu e erezia ereziilor, ci doar când e ideologie, atunci cred că pare în regulă ce spune părintele Patriciu Vlaicu… Pe fond chir nu cred că mai trebuie scris nimic, ci susţinerea trebuie respinsă ca nemotivată/neargumentată.

    miercuri, 12:49:24, 17 februarie 2021

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Falsuri în pledoaria Pr. Patriciu Vlaicu pro Sinodul din Creta (3) – Ecumenismul/Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine:

    Există un fel de strâmbare a adevărului pe care eu unul o găsesc extrem de deranjantă, aceea a speculaţiilor în marginea unor lucruri implicite, dar totuşi evidente. Mi se pare că, în general, ecumeniştii “croşetează” cu mare talent în spaţiul acesta al inferenţelor şi deducţiilor şi că, mereu, când discuţi cu un susţinător al ecumenismului, simţi nevoia să te pronunţi sentenţios la fiecare frază, ca nu cumva să-ţi intoarcă cuvintele ca având nuş ce semnificaţie în plus sau în minus. Lucrul acesta este extrem de agasant şi cred că acesta este unul dintre motivele pentru care ecumeniştii sunt într-atât de dispreţuiţi în textele sfinţilor contemporani. În cazul de faţă, reţine părintele Patriciu Vlaicu faptul că Sfântul Iustin Popovici nu era împotriva dialogului şi îi atribuie acestui argument o valoare (care pare) irefutabilă în silogismul pe care îl propune. Cu alte cuvinte, susţinerea implicită a părintelui Patriciu Vlaicu este că dacă “nu era împotrivă”, era pentru! Dar aici se impun de la sine o serie de nuanţe esenţiale, în lipsa cărora se produce un fals evident. Care este totuşi poziţia Sfântului Iustin Popovici în legătură cu aceste sesiuni de dialog desfăşurate cu privire la pregătirea sinodului ecumenic? În ce duh era Sfântul, cum se raporta acesta la respectivele demersuri şi care au fost opiniile sale cu caracter interlocutoriu, adică exprimate la un moment de bilanţ, la un moment esenţial, concluziv al atitudinii sale? Ce era interlocutoriu şi ce avea caracter tranzitoriu în consideraţiile sale pe care le luăm drept sprijin? Este uşor să proclami că Sfântul Iustin Popovici nu era împotriva dialogului şi să te foloseşti de acesta argument izolându-l de contextul lărgit al convingerilor celui pe care îl invoci, dar acest lucru este o fraudă intelectuală! Există un pasaj deosebit de cunoscut al Sfântului Iustin Popovici despre sinodul ecumenic, un avertisment pe care zilele noastre îl arată ca fiind proorocie împlinită: Având în vedere cele expuse mai sus şi conştientizând cu durere starea Bisericii Ortodoxe contemporane şi a lumii în genere, care nu pare să se fi schimbat de la ultima mea adresare către sfântul Sinod Arhieresc (în mai 1971), conştiinţa mă sileşte să mă îndrept iară şi cu un apel şi rugăminte de fiu către Sinodul Arhieresc al Bisericii Sârbe muceniceşti: fie ca Biserica noastră Sârbă să se abţină de a lua parte la pregătirea aşa-zisului Sinod ecumenic şi de la participarea propriu-zisă la acest Sinod, întrucât, dacă acest Sinod, Doamne fereşte, va avea loc, de la acesta putem să ne aşteptăm doar la un singur lucru: schisme, erezii şi pieirea multor suflete. (Scrisoarea adresată Sinodului Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Sîrbe, 1977, după întâia conferinţă presinodală de la Chambesy)  Dar în afară de acest pasaj care a circulat mult, mai relevat este pasajul introductiv, cu sublinierile mele, acolo unde este evident duhul în care Sfântul Iustin ia atitudine, în care alege să se exprime şi să avertizeze: Luând cunoştinţă de protocoalele şi hotărârile acestei conferinţe, publicate de Secretariatul însărcinat cu pregătirea sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe la Geneva, am resimţit o necesitate evanghelică imperioasă, izvorâtă din conştiinţa mea de mădular al Sfintei Biserici Ortodoxe Soborniceşti, deşi nu sunt decât un umil slujitor al ei. Iată de ce mă adresez cu următoarea petiţie către sfântul Sinod Arhieresc al Bisericii Sârbe, pentru a înfăţişa dezolantele mele opinii, amarele mele constatări, cât şi neliniştea privitoare la pregătirea viitorului Sinod. Rog pe Sanctitatea Voastră şi Preasfintiţii Arhierei să mă asculte cu toată râvna evanghelică şi să cerceteze acest strigăt al unei conştiinţe pravoslavnice, care, slavă Domnului, în zilele noastre nu e singurul şi nici răzleţ în lumea ortodoxă, atunci când vine vorba de Sinod. Aceste două pasaje se referă la organizarea sinodului, nu la dialogul religios în sine, dar ele vorbesc despre inima sfântului Iustin, despre modul în care se raporta la aceste chestiuni pe care le consideră, global, vătămătoare. Faptul că se invocă împrejurarea că “nu era împotriva dialogului”, este complet lipsit de relevanţă în raport de atitudinea Sfântului Iustin Popovici faţă de datele concrete ale problemei, care au rămas de actualitate până în zilele noastre şi care, din păcate, şi-au produs efectele dăunătoare exact în forma descrisă de acest părinte sfânt (schisme, erezii şi pieirea multor suflete). Care era deci atitudinea precisă a Sfântului cu privire la dialog, astfel cum reiese din cartea Biserica Ortodoxă şi Ecumenismul? Iată un pasaj: Fără de pocăinţă şi de intrarea în adevărata Biserică a lui Hristos este un lucru nefiresc şi lipsit de noimă să vorbească cineva de vreo unire a „bisericilor”, de dialog al dragostei, de „intercommunio”. Lucrul cel mai de seamă este a ajunge omul parte din trupul Dumnezeu-omenesc al Bisericii lui Hristos şi, prin aceasta, părtaş la sufletul Bisericii – Sfîntul Duh – şi moştenitor al tuturor bunătăţilor fără de moarte ale Dumnezeu-Omului.1. „Dialogul” contemporan „al dragostei”, care se înfăptuieşte în chipul unui sentimentalism găunos, este, în realitate, refuzul pornit din puţinătatea de credinţă a «sfinţirii Duhului şi a credinţei Adevărului» (2 Tesaloniceni 2:18), adică a singurei «iubiri de Adevăr» (ibid. 2:10) mîntuitoare. Esenţa dragostei este Adevărul, şi dragostea viază doar umblînd întru adevăr. Adevărul este inima fiecărei fapte bune Dumnezeu-omeneşti, deci şi a dragostei: şi fiecare din acestea arată şi binevesteşte pe Dumnezeu-Omul, Domnul Hristos, Care singur este întruparea şi întruchiparea Adevărului Dumnezeiesc, adică a A-tot-adevărului. (…)Să nu ne amăgim. Există şi un „dialog al minciunii”, atunci cînd cei care dialoghează se înşeală, cu ştiinţă sau fără ştiinţă, unii pe alţii. Un astfel de dialog e propriu tatălui minciunii, diavolul, căci mincinos este şi părintele minciunii (Ioan 8:44). Propriu este şi pentru toţi împreună-lucrătorii lui cei de bună voie sau fără de voie, atunci cînd ei voiesc să făptuiască binele lor cu ajutorul răului, să ajungă la „adevărul” lor cu ajutorul minciunii. Nu există „dialog al dragostei” fără dialogul Adevărului. Altminteri, un astfel de dialog e nefiresc şi mincinos. De aceea şi porunca purtătorului de Hristos Apostol cere: Dragostea să fie nefăţarnică (Romani12:9) Este evident că atunci când vorbim despre Sfântul Iustin Popovici, argumentul concludent, de esenţă, rezumativ, nu este că “nu era împotriva dialogului” ci că ne-a prevenit cu privire la “un dialog al minciunii” şi, mai ales!, cu privire la faptul că este nefiresc şi lipsit de noimă să existe dialog fără a se discuta (printre altele asemenea) despre cum ajunge omul părtaş la sufletul Bisericii! Vorbim deci despre câteva condiţii prealabile sau simultane pentru a putea fi purtat acest dialog (altfel prematur), iar acestea sunt de esenţa poziţiei pe care părintele Vlaicu ţine să o combată! Dacă nu angajezi chestiunile de esenţa poziţiei interlocutorului, combaţi un om de paie. Acesta este contextul în care trebuie citit, citat şi invocat Sfântul Iustin Popovici cu referire la dialogul inter-confesional/inter-religios, deoarece faptul că “nu se împotrivea dialogului” decurge din cele cele de mai sus, doar în limitele explicite dar şi implicite ale acestor îndemnuri ale sfântului. Ceea ce vreau să subliniez este că şi dacă aceste fragmente precise ar fi lipsit, dacă sfântul nu ne-ar fi prevenit cu limpezime despre “un dialog al minciunii”, despre ce este nefiresc şi fără sens în dialogul ecumenist, îndemnurile sfântului Iustin Popovici decurg implicit din primele pasaje reproduse mai sus, din îngrijorările şi din durerea cu care se adresează Sinodului BOS privitor la subiectul pe care părintele Vlaicu îl apără în această conferinţă online. Această raportare a sfântului Iustin (la dialogul apărat de părintele Vlaicu) ar fi rezultat din context; aceasta ar fi fost implicită, dar totuşi evidentă şi de neignorat de orice persoană de bună-credinţă. Acest tip de fraudă/fals mi se pare cel mai supărător lucru la discursul ecumeniştilor şi ne obligă la această consemnare (care mi se pare maniacală) a spuselor lor, cu transcriere exactă a cuvintelor lor, după care combaterea lor punctuală, lucru care presupune un efort semnificativ şi un consum enorm de energie şi care, în final, îşi ratează scopul. Această ratare survine deoarece ecumeniştii nu apără temeinicia unor convingeri, nu se angajează cu adevărat în dialogul pe care îl propovăduiesc în privinţa ereticilor cum sunt catolicii, ci se menţin în marja nisipurilor mişcătoare pentru a-şi conserva un avantaj retoric şi un ascendent polemic nesubstanţial. E dezamăgitor, dar trebuie continuat, cu inimă uşoară. Iertaţi-mă!

    miercuri, 12:12:46, 17 februarie 2021

  • Sara

    la articolul Falsuri în pledoaria Pr. Patriciu Vlaicu pro Sinodul din Creta (3) – Ecumenismul/Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine:

    Trist că pr. Patriciu Vlaicu le amestecă așa. În privința punctului 3, acceptarea lui Filioque de către catolici și așa zisa acceptare a monofiziților a Sinodului de la Calcedon, există cartea lui Jean Claude Larchet. Explică foarte clar și trage un semnal de alarmă foarte serios că lucrurile nu stau deloc așa cum spune pr. Vlaicu.

    miercuri, 07:00:50, 17 februarie 2021

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Falsuri în pledoaria Pr. Patriciu Vlaicu pro Sinodul din Creta (2) – Căsătoriile mixte:

    De fapt, ce rost are o astfel de iconomie specificată în canoane? De obicei, regulile trasează linia care trebuie urmată, nu și eventualele derogări care se pot face pentru că astfel s-ar valida, ar fi transformate în lege și pogorămintele. Spre exemplu, Sf. Vasile specifică în privința timpului de pocăință pentru păcate că poate și trebuie să fie scurtat și socotit ținând cont de pocăința și nevoința penitentului. Tocmai pentru că recomandat acest lucru. Ori specificarea iconomiei tocmai asta face, dă impresia că se poate foarte bine și așa.

    luni, 13:42:21, 15 februarie 2021

  • Sara

    la articolul Falsuri în pledoaria Pr. Patriciu Vlaicu pro Sinodul din Creta (2) – Căsătoriile mixte:

    Lucrurile acestea s-au intamplat in Romania, tara majoritar ortodoxa teoretic, nu in afara. Si mai grav, s-a dat binecuvantare de casatorie mixta intre musulman si catolic. Cand preotul care a oficiat “casatoria” l-a intrebat dupa un timp pe musulman: ‘Cand vii sa te botez?’ omul a raspuns sincer: ‘Cand sotia mea va tine macar posturile ei’. Ce folos are o astfel de casatorie? Ma intreb…

    luni, 11:25:49, 15 februarie 2021

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Falsuri în pledoaria Pr. Patriciu Vlaicu pro Sinodul din Creta (2) – Căsătoriile mixte:

    F bune aceste interpelări și revelatoare. Eu m-am concentrat pe subiect când am scris aceste articole și nu m-am mai gândit la cât de mult sunt în rătăcire cei care susțin tot felul de abateri semnate sau implicate în Creta. Este important să avem răspunsuri, să avem o stâncă a credinței pe care stăm, dar și această parte, să observăm că pur și simplu bat câmpii, iertată să-mi fie expresia.

    sâmbătă, 08:08:23, 13 februarie 2021

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Falsuri în pledoaria Pr. Patriciu Vlaicu pro Sinodul din Creta (2) – Căsătoriile mixte:

    Probabil că nu le înțelege nici sfinția sa, altfel i-ar fi fost ușor și i-ar fi făcut plăcere să dea mărturie despre credința sa. Iritarea aceasta este grăitoare. În altă ordine de idei, îmi amintesc că la un moment dat în perioada comunistă niște securiști s-au arătat foarte supărați pe niște preoți români care, trimiși la nuș ce consfătuire cu catolicii, verificați și îndoctrinați în prealabil, au început prin a îi încunoștința pe aceia că sunt nebotezați 🙂 Supărați rău erau comuniștii din cauza popilor închistați … 🙂 Le putem reproșa lipsa de tact misionar, așa cum au fost cuvintele Sfântului Marcu al Efesului din deschiderea sinodului de la Ferrara-Florența, dar nu că n-ar fi fost în granițele dogmatice ale ortodoxiei. Astăzi sunt (prea!) mulți clerici care nu se regăsesc în învățătura de credință ortodoxă.

    sâmbătă, 07:23:12, 13 februarie 2021

  • Ioan R

    la articolul Falsuri în pledoaria Pr. Patriciu Vlaicu pro Sinodul din Creta (2) – Căsătoriile mixte:

    Mai întâi am întrebat (tot pe mail, în 15 iunie 2017) pe Păr. Vladuca despre cele auzite cu amar la Seminar: Preacucernice Parinte Profesor Raduca, (…) Ce doresc sa va intreb pe sfintia voastra? Spre finalul seminarului, cand discutiile ajunsesera la subiectul casatoriilor mixte (intercrestine, interreligioase) ati luat cuvantul si ati facut cateva afirmatii care m-au uimit si socat. Redau aproximativ ce ati spus: “Biserica Ortodoxa si cea Romano-Catolica isi recunosc reciproc tainele”. Dupa care v-ati aratat foarte mirat de botezul pe care l-ar fi savarsit sau pretins unui romano-catolic la Bruxelles un preot ortodox inainte de casatorie, afirmand ca romano-catolicii s-au aratat vexati de gestul preotului ortodox. __ Și iată răspunsul la obiect al Pr. Vladuca: “(…) Cât privește receptarea schismaticilor la Ortodoxie, aceasta se face prin mărturisirea de credință și prin mirungere, nu prin botez. Intre romano-catolici și ortodocși este schismă. Nu intru în amănunte pentru că nu le veți înțelege. Vă rog să nu mă mai deranjați în maniera pentru care ați optat acum. Vă doresc cele bune,”

    sâmbătă, 01:09:36, 13 februarie 2021

  • Ioan R

    la articolul Falsuri în pledoaria Pr. Patriciu Vlaicu pro Sinodul din Creta (2) – Căsătoriile mixte:

    Un scurt paragraf mărturie, copiat aici din scrisoarea răspuns trimisă de mine pe mail Pr. Vlaicu în iulie 2017 ref la subiect : V-am scris că am fost în sală pe 13 iunie 2017 la  Seminarul de dialog de la Fac. de Teologie din  Bucuresti. Doi dintre conferentiari, vorbind despre documentul nr 6 aprobat in Creta, au admis , printre altele, ca acela are oarece probleme. Au folosit verbe precum “corectare”, “revizuire” – indicând așadar o reticență  oarecare  față de documentul controversat, ceea ce m-a bucurat. Însă,  spre finalul seminarului,  preot prof. univ. dr. Vasile  Raduca  s-a ridicat  din sala  luand cuvantul  si a spus,  atunci cand prezentarea ajunsese la chestiunea casatoriile mixte  intercrestine, ca noi  ortodocsii si  romano-catolicii, ne recunoaștem reciproc Sfintele Taine…  Eu așa rețin că am auzit, că s-a exprimat la general, la  toate Sfintele Taine. Să cad jos de pe scaun! Nu a protestat nimeni dintre preotii profesori sau  studentii prezenti, precum nu a facut-o nici PS Varlaam Ploiesteanul  din  prezidiu. Ulterior, intr-un schimb scurt purtat pe mail  cu  parintele profesor [Raduca], acesta  a rectificat… vorbind despre recunoasterea reciproca  doar a Tainei Botezului…  Chiar si cu aceasta rectificare insuficienta   facuta in particular,  intamplarea vadeste, dupa simtirea mea,  gravitatea situatiei in care ne aflam  cu  dialogurile si cu  marturisirea dreptei credinte.

    sâmbătă, 00:49:55, 13 februarie 2021

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Falsuri în pledoaria Pr. Patriciu Vlaicu pro Sinodul din Creta (2) – Căsătoriile mixte:

    Nu era vorba de răbdare, că doar n-o să-i ia la bătaie. Ideea e că Hristos nu este insuflat numai prin îngăduință, că se poate ajunge la rezultatul opus prin prea multă toleranță. Obișnuința și impregnarea cu păcatul. Societatea noastră deja e f decadentă și conformarea cu ea e periculoasă. De altfel, creștinismul este o învățătură nu din lumea asta și așa ar trebui să rămână. Nu cred că nu mai e concubinaj cu știrea episcopului.

    vineri, 23:28:29, 12 februarie 2021

  • Jan

    la articolul Eu cu cine votez?:

    să trăiești!

    vineri, 20:24:45, 12 februarie 2021

  • andrei-d

    la articolul Falsuri în pledoaria Pr. Patriciu Vlaicu pro Sinodul din Creta (2) – Căsătoriile mixte:

    Cu știrea episcopului nu cred ca e concubinaj. Și uhovnicul acelor doi “oaie și capra”, se va comporta cu multa rabdare și Îl va insufla pe Hristos în inima celuilalt.

    vineri, 20:15:47, 12 februarie 2021

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Falsuri în pledoaria Pr. Patriciu Vlaicu pro Sinodul din Creta (2) – Căsătoriile mixte:

    Despre mama Sf. Ggrigorie Teologul se știe că a fost creștină înainte de a se căsători? Despre țarinele Elisabeta și Alexandra nu știu mare lucru pe această latură. Pentru mine, există diferență între cununie și contractul de la starea civilă; fiecare are valoarea lui. Dar, pentru a avea binecuvântarea unirii în fața lui Dumnezeu, e nevoie de credință ortodoxă. Impedimentul clar este acela că nu poate fi oficiată o slujbă părții neortodoxe; nu doar formal, ci nici duhovnicește. Cum va proceda duhovnicul cu cineva care conviețuiește cu o persoană neortodoxă în căsătorie civilă sau simplu concubinaj, asta e o parte destul de grea.

    vineri, 18:46:49, 12 februarie 2021

  • andrei-d

    la articolul Falsuri în pledoaria Pr. Patriciu Vlaicu pro Sinodul din Creta (2) – Căsătoriile mixte:

    Sunt și exemple de căsătorii mixte din care a ieșit ceva bun, exemple sunt mama și sora Sf. Grigorie Teologul, sau Sf. Muceniță Alexandra, soția țarului Nicolae al II-lea, sau Sf. Muceniță Elizabeta, asemeni etc. Mai ales în tarile multiculturale biserica nu-și poate permite mereu sa fie ca o stâncă, ci din contră, caută prin orice mijloace sa atragă, dar nu formal, ci conștient. Oricum, eu cred că scopul acestor dispense este defapt neforțarea părții venite dinafara și răbdare pentru a conștientiza credința ce urmează a o îmbrățișa. Biserica nu poate să forțeze ca doi tineri să se despartă sau să-ți spună pe cine să iubești, dar poate veni în ajutor! Biserica e știută nu doar după dreptate(pe care sigur o deține), ci și după îndelunga-răbdare a Ei. Știu cazuri în care de dragu acriviei(și pentru a nu pierde pe ortodox) unii episcopi cer o convertire urgentă, ca să iasă pasența, și după scurt timp așa cum a venit așa și pleacă, adică fără nici o catehizare, fără nici un interes de convertire sufletească. Pe când rușii pun accent pe răbdare, ca ulterior partea ortodoxă prin dragoste și rugăciune sporită să atragă și partea neortodoxă. Pentru astfel de cazuri eu optez pentru acceptarea actului civil doar, ca ei sa nu fie considerați în concubinaj căci își asumă, și ulterior, dacă cel neortodox se convinge și cercetează să vina singur și după sa oficieze și taina cununiei. Ăsta e scopul Bisericii. Ea nu constrânge, ci recomanda. Iar când nu se poate mai face și mici excepții, căci nimănui nu ii este interzisa mântuirea și răbdarea poate mântui suflete.

    vineri, 18:25:03, 12 februarie 2021

  • Sara

    la articolul Falsuri în pledoaria Pr. Patriciu Vlaicu pro Sinodul din Creta (2) – Căsătoriile mixte:

    Offf… Bine ati spus, conteaza sa fim la numar, nu mantuirea, nu indumnezeirea.. Acestea sunt povesti poate. Am avut ocazia sa stau de vorba cu un copil crescut intr-o familie cu casatorie mixta. Era botezat ortodox, dar nu era ortodox in conceptie, nici catolic. Nu intelegea nici una din religii, erau secundare pentru el. Si ce avantaj avem noi de aici? O credinta diluata duce la scaderea numarului de membri, nu la cresterea lui. In fine… Domnul sa ii lumineze.

    vineri, 17:09:20, 12 februarie 2021

  • MD Crismaru

    la articolul Falsuri în pledoaria Pr. Patriciu Vlaicu pro Sinodul din Creta (1) – Organizare și participare:

    Un articol exceptional, multumim Preasfinte Parinte! Unul din scopurile vietii noastre e sa cautam sa aflam Adevarul, dar dureaza la fiecare pina intelegem asta…cadem, ne ridicam, ceva suferinta, apoi mai bine si apoi iar mai rau….si revelatia (adica momentul ridicarii valurilor de pe ochii nostri) nu ne vine tuturor in acelasi moment…(eu imi explic aceasta cum ca Dumnezeu vede momentul cind ajungem sau suntem pregatiti  sa intelegem toate)…  Paradoxul pentru mine e ca un om cu atita cunoastere (care nu e ingaduita orisicui) si cu multe daruri oare de ce si-ar „cheltui” viata sa deformeze niste adevaruri de mii de ani? In societatea de azi multi se bazeaza pe ignoranta oamenilor sau pe nestiinta lor, dar poate aceia o fac si ca nu au credinta sau au ajuns si ei pe niste jilturi pe care nici macar nu au visat sa se urce. Dar oare ce motivatie sa fi avut un om asa de invatat sa se complaca (bazindu-se pe ignoranta si nestiinta) sa autodiscrediteze in ochii celor multi…oare chiar sa nu realizeze aceasta?

    vineri, 16:46:06, 12 februarie 2021

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Eu cu cine votez?:

    Nu eu am spus asta, ci avocatul Dan Chitic atunci când a explicat de ce nu a participat la competiţia electorală. Acesta spune că are surse “absolut credibile” despre acest lucru. Eu nu am găsit dovezi în susţinerea acestor speculaţii, nici nu cred că sunt disponibile oricui, dar nici nu m-am obosit să caut. Informaţia respectivă am prezentat-o cu referire la postarea de mai jos, pe care o consider plauzibilă, motiv pentru care am şi preluat-o. Postarea domnului avocat Chiticîncă este publică şi poate fi accesată aici: https://www.facebook.com/dan.chitic/posts/10216251461512968 Pasajul pe care l-am avut în vedere este acesta: Lucrurile au rămas astfel stabilite până in preziua depunerii listelor, atunci când, in ultimul moment, cei doi copreședinți au schimbat radical condițiile deja negociate, cel de-al doilea copreședinte, cel mai radical adversar al nostru fiind, poate nu întâmplator, o persoană despre care știm din surse absolut credibile că a fost “instructat” de divizia pentru Apărarea Constituției din cadrul SRI spre a da rapoarte despre activitățile din cadrul mișcărilor legionaride din zona Moldova.

    vineri, 14:47:21, 12 februarie 2021

  • Jan

    la articolul Eu cu cine votez?:

    Vlad, ai scris la un moment dat despre Tarziu ca ar fi fost informator pe langa manastirile din Neamt. Unde e informatia, ca nu o mai gasesc aici pe site. Multam

    vineri, 13:39:20, 12 februarie 2021

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Falsuri în pledoaria Pr. Patriciu Vlaicu pro Sinodul din Creta (1) – Organizare și participare:

    Au americanii o vorbă: “Don’t hold your breath!” Nu vreau să sune a lipsă de politeţe, dar nu cred că acest subiect reprezintă o miză suficient de importantă pentru părintele Vlaicu astfel încât să investească energie pentru a susţine un adevăr în care crede(?) cu convingere. Mai degrabă, văzând şi cele scrise de Ioan, pare că părintele Vlaicu se achită de un serviciu neplăcut, acela de a menţine un status quo pe un subiect care trebuie controlat. Probabil va aştepta să fie publicate şi celelalte consideraţii (2,3,4) după care îşi va alege omul de paie din cele scrise de sfinţia voastră, om de paie pe care să-l combată în faţa persoanelor care contează pentru sfinţia sa. Noi nu cred să fim demni de o replică 🙂 Sper să-mi fie iertat procesul de intenţie pe care-l fac părintelui Vlaicu. Pe de altă parte, acest subiect trebuie reluat de fiecare dată când apare înaintea noastră, neobosit, cu tenacitate şi cu inimă uşoară. Este un subiect care nu poate cădea în desuetudine decât pentru cei care sunt pe alături de drum. Asta cred. Iertaţi-mă!

    joi, 19:05:39, 11 februarie 2021

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Falsuri în pledoaria Pr. Patriciu Vlaicu pro Sinodul din Creta (1) – Organizare și participare:

    Cel puțin lasă impresia că e gata și disponibil să discute pe acest subiect. Important de știut că a mai fost abordat în particular. Eu nu știu decât momentul de la așa-zisa dezbatere publică de la Piatra Neamț din toamna lui 2016. Eu chiar sunt interesat să dea un răspuns sau măcar o replică pertinentă. Desigur, această primă parte este cel mai ușor subiect referitor la Sinod, anume organizarea. Dar cu privire la căsătorie, ecumenism și nepomenire, acolo e esența. Aștept sincer să văd dacă va fi dispus să reacționeze.

    joi, 18:08:32, 11 februarie 2021

  • Ioan R

    la articolul Falsuri în pledoaria Pr. Patriciu Vlaicu pro Sinodul din Creta (1) – Organizare și participare:

    Da, (oricând) necesare observațiile cu privire la pseudo-sinodul cretan! Părintele Patriciu Vlaicu, cu care am corespondat în van pe mail în iunie 2017 în urma participării mele ca mirean la Fac. de Teologie din Buc. la Seminarul de dialog cu tema “Receptarea hotararilor Sfantului si Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, Creta, 2016”, nu face decât să pună, în continuare, batista pe țambal(ul) pseudo-sinodului cretan. După ce nu a fost în stare să răspundă în mod consistent observațiilor unui mirean, observ, cu mare tristețe, că persistă în pseudo-argumente care ar fi bune de înghițit – în cel mai bun caz – de niscai catehumeni recent veniți la dreapta credință… Ce-i înveți pe aceia neștiutorii despre un sinod, le iau sărmanii de bune și frumoase.Of! Părintele Vlaicu pierde din vedere că sunt mulți creștini care-i observă imediat falsitatea, subțirimea argumentelor, eschivarea sau deturnarea de la adevărul lucrurilor. Poate citește și sfinția sa acest comentariu: Părinte Vlaicu, luați aminte că destui creștini sunt bine informați despre toate cele care au avut în vreun fel sau altul legătură cu Sinodul din Creta de-a lungul anilor! Nu ne puteți prosti cu formulări profesorale tipice ecumeniștilor! Doamne ajută!

    joi, 18:05:16, 11 februarie 2021

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Pruncii nu trebuie respinși de la harul Botezului (Sf. Ciprian al Cartaginei):

    De la începutul creștinismului a existat reținerea oamenilor să se boteze pentru că nu pot face față cerințelor. Așa că se botezau mai târziu sau cât mai târziu, chiar pe patul de moarte. Dar evident că această alegere are un mare risc, anume moartea neașteptată, cum era să pățească Sf. Grigorie de Nazianz la o furtună pe mare. Frica aceasta de botez evident că nu este una bună. Sigur că e bun botezul din pruncie. Doar diavolul și păcătoșenia omenească pot găsi motive să fugim de botez. Deci, da, botezăm copiii de mici.

    marți, 19:30:26, 9 februarie 2021

  • ioanc

    la articolul Pruncii nu trebuie respinși de la harul Botezului (Sf. Ciprian al Cartaginei):

    Iertare, dar nu înțeleg un lucru: cum poate un ortodox să pună în discuție dacă e bine sau nu să ne botezăm pruncii? „În orice ins botezat, Hristos este o prezență lăuntrică”, spune Paul Evdokimov în “Iubirea nebună a lui Dumnezeu”. Deci, pentru ca Hristos să sălășluiască întru noi, dimpreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, prin slava Lor, trebuie să ne botezăm neapărat și nu să ne punem întrebări: oare e bine?; pruncii sunt fără de păcat?; îi lăsăm să crească până au conștiință? Ce -s prostiile astea? Să ne trezim așadar și să dăm slavă lui Dumnezeu și să ne ierte pentru orbirea noastră. Dacă nu vă botezați pruncii cum vreți să experieze ei relația personală cu Hristos? Cum pot participa ei la tainele Bisericii, altfel? Atunci, care e deosebirea dintre noi și păgâni, sectanți, cei de alte religii? Nu , fraților. “Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat”. Punct. Restul e deșertăciune, durere, plâns, … scrâșnirea dinților. Căci, numai prin taina Botezului primim slava Prea Sfintei Treimi și în măsura, în care trăim ortodox, slava lui Dumnezeu se înmulțește în noi și ne înduhovnicește întreaga persoană. Așadar, nu mai stați pe gânduri. Noi ortodocșii, ne botezăm de mici. Doamne ajută și multă bucurie întru Hristos!

    marți, 19:21:02, 9 februarie 2021

  • andrei-d

    la articolul Pruncii nu trebuie respinși de la harul Botezului (Sf. Ciprian al Cartaginei):

    Palagie și fer. Augustin, cele doua extreme. Primul mărturisea faptul ca mântuirea e posibila doar prin fapte bune, fără (con)lucrarea cu harul lui Dumnezeu; al doilea spunea ca oamenii sunt predestinați, și că cei ce se osândesc(sau mântuiesc) “nu omul vrea, ci Dumnezeu vrea asta” spunea fericitul. În schimb Biserica vine și spune ca nici una nici alta nu sunt adevărate, mai precis e nevoie și de voința noastră dar și de harul lui Dumnezeu, o conlucrare conștientă prin care dobândim îndumnezeirea. Cât despre botez Hristos cu înțelepciune spune clar: “cine va crede și se va boteza”, așadar e vorba de conștientizare în primul rând, că altfel mulți se botează și totuși penitenciarele și cârciumile sunt pline până la refuz chiar de cei botezați cam din tradiție mai mult, nepunând accent pe (auto)catehizare. Pruncii, așadar, nu sunt botezați pe principiul “cine va crede…” ci mai degrabă pe “lăsați copiii să vină la Mine” întâi, “și nu-i opriți” (reiese că nici să nu-i forțați), și mai continua Mântuitorul “că a unora ca aceștia este Împărăția Cerurilor”. Socotesc ca nu se refera la unii în cazul în cazul în care alții se pot pierde de mici, ci că mai târziu unii vor pierde singuri harul(ca dar) primit la botez, ulterior folosindu-și liberul arbitru în paguba lor înșiși. Sf. Teofilact tâlcuiește asemeni pasajul: “Şi nu a zis că „a acestora este Împărăția”, ci „a unora ca aceştia”, adică a celor care au câştigat de bunăvoie nerăutatea şi smerita cugetare, pe care pruncii o au fireşte [din fire].” Cât despre inexistența păcatului strămoșesc am citat mai sus, așadar nefiind nici o piedica pentru pruncii plămădiți de însuși Hristos să moștenească viața veșnică.

    luni, 10:10:46, 8 februarie 2021

  • Raul

    la articolul Pruncii nu trebuie respinși de la harul Botezului (Sf. Ciprian al Cartaginei):

    Eu asa l-am gasit in Calauza in credinta ortodoxa… Stiam ca sunt doua sinoade diferite. Iertati-ma!

    duminică, 21:20:01, 7 februarie 2021

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Pruncii nu trebuie respinși de la harul Botezului (Sf. Ciprian al Cartaginei):

    Acum, cu botezul tragic de la Suceava, sunt reactivate diferite teme dogmatice sensibile, cum este necesitatea absolută a Botezului pentru mântuire, chiar și în cazul pruncilor. De aici sunt implicate și alte subiecte sensibile, cum ar fi mântuirea păgânilor, diferența dintre harul Duhului înainte și după venirea Mântuitorului și altele. Nu sunt împotrivă să fie discutate, dar nu de dragul de a ne da cu părerea. Eu zic că e nevoie în primul rând de o preocupare sinceră de aceste subiecte, pentru mântuirea noastră, pentru a înțelege cum lucrează în noi păcatul și virtutea și curățirea adusă de harul dumnezeiesc, nu doar de dragul discuțiilor sau pentru a ne da cu părerea și a osândi sau da verdicte pe seama altora. Apoi e nevoie de mărturii de la Sfinții Părinți înțelese în duh bun și chiar de o inspirație de la Dumnezeu, de o luminare care să ne facă să înțelegem corect lucrurile. M-am limitat să fac doar unele precizări pe subiect strict necesare mai mult pentru a nu stârni o furtună de dezbateri și încordări și prejudecăți, care consumă timpul și nervii de foarte multe ori, adică atunci când nu există un duh bun și rațional.

    duminică, 21:07:30, 7 februarie 2021

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Pruncii nu trebuie respinși de la harul Botezului (Sf. Ciprian al Cartaginei):

    Problema este de la textul și numărul canonului. Nu e vorba de canonul 124, ci 121 din Pidalion sau 110 în alte colecții. Iar textul canonului sună diferit, după traducerea românească a Pidalionului: „oricare tăgăduieşte ori zice că pruncii cei mici şi de curând născuţi din pântecele maicilor, botezându-se, nu întru lăsarea păcatelor lor se botează şi că din strămoşescul păcat al lui Adam nimica trag, care este de datorie a se curăţi cu baia naşterii de a doua (de unde urmează, că la aceştia forma botezului celui întru lăsarea păcatelor, nu adevărată, ci mincinoasă se înţelege) anatema fie…”. Deci nu rezultă o necesitate a botezării pruncilor, ci o situație. Chiar dacă sunt mici și fără păcate, dar botezul este folositor pentru că îi curăță de starea de păcat, adică de păcatul strămoșesc, îi îmbracă în Hristos. Ca o paranteză, e diferență între Sinodul de la Cartagina (sau Carhidon) din vremea Sf. Ciprian și cel din Cartagina ținut îndeosebi împotriva pelagianismului în anul 418 sau 419, în vremea Fer. Augustin.

    duminică, 20:50:28, 7 februarie 2021

  • Raul

    la articolul Pruncii nu trebuie respinși de la harul Botezului (Sf. Ciprian al Cartaginei):

    “Daca botezul ne curateste in primul rand de pacatul stramosesc,oare trebuie sa uitam ca si copiii se nasc cu acest pacat?Stim ce spune psalmistul:«Intru faradelegi m-am zamislit si intru pacate m-a nascut maica mea»(Ps. L, 6).Stim ce spune si sfantul apostol Pavel:«De aceea,precum printr-un om a intrat pacatul in lume si prin pacat moartea, asa moartea a trecut la toti oamenii,prin acela in care toti au pacatuit»(Rom. V, 12).Acest lucru cunoscandu-l,ca toti ne nastem cu pacatul stramosesc, avem noi siguranta ca un prunc va trai pana la varsta cand poate sa cunoasca si sa marturiseasca credinta in Hristos, pentru ca atunci sa-l botezam ? Putem noi sa riscam ca el sa moara nebotezat, sub osanda pacatului stramosesc ?(CARTE DE INVATATURA DE CREDINTA CRESTINA ORTODOXA, pg. 45-46) Parerea mea e ca pruncii care au murit nebotezati se osandesc ca paganii.Am temei pe Sf. Nicolae Velimirovici care afirma in cartea Nicolae Velimirovici CATEHEZE acest lucru.Nu am momentan cartea la mine,dar daca dumneavoastra aveti in biblioteca aceasta carte,gasiti la Taina Botezului inspre final despre ce vorbesc acum.

    duminică, 20:47:22, 7 februarie 2021

  • Ortodox

    la articolul Pruncii nu trebuie respinși de la harul Botezului (Sf. Ciprian al Cartaginei):

    Probabil, nu-mi dau seama la ce altceva s-ar putea referi…Nu exista talcuire la acest canon? Altfel intram in problema pacatului stramosesc…

    duminică, 20:20:56, 7 februarie 2021

  • Raul

    la articolul Pruncii nu trebuie respinși de la harul Botezului (Sf. Ciprian al Cartaginei):

    Prima parte a canonului:”Cel ce neaga necesitatea botezului pruncilor celor nou nascuti…acela sa fie anatema”,cu alte cuvinte cum s-ar intelege? Poate se refera la aceia ce spun ca pruncul nu are nevoie de botez ca sa intre în Imparatia Cerurilor,neavand pacate…

    duminică, 20:05:43, 7 februarie 2021

  • Ortodox

    la articolul Pruncii nu trebuie respinși de la harul Botezului (Sf. Ciprian al Cartaginei):

    Neaga dar nu refuza? Treaca de la el?

    duminică, 19:55:43, 7 februarie 2021

  • andrei-d

    la articolul Pruncii nu trebuie respinși de la harul Botezului (Sf. Ciprian al Cartaginei):

    Cel ce neagă nu înseamnă că acela și refuză..deci nu-s în antiteză cele doua afirmații.

    duminică, 18:46:04, 7 februarie 2021

  • Raul

    la articolul Pruncii nu trebuie respinși de la harul Botezului (Sf. Ciprian al Cartaginei):

    Sf. Sobor din Cartagina:”Cel ce neaga necesitatea botezului pruncilor celor nou nascuti,sau zice ca desi se boteaza ei spre iertarea pacatelor, totusi nu primesc din pacatul cel stramosesc al lui Adam nimic ce ar trebui sa se spele prin baia renasterii(prin Botez), acela sa fie anatema”(Can. 124) Dumneavoastra ziceati:”Se înțelege că nu este obligatoriu botezul din pruncie, din primele zile, dar nu este interzis, ci chiar recomandat.” Cum se face ca cele doua afirmatii de mai sus nu se contrazic intre ele? Doamne ajuta!

    duminică, 15:27:09, 7 februarie 2021

  • Vecinicul

    la articolul Pruncii nu trebuie respinși de la harul Botezului (Sf. Ciprian al Cartaginei):

    In plus, este scrisa in un limbaj arhaic, cu greseli de istorie si cronologie.

    duminică, 11:54:02, 7 februarie 2021

  • Vecinicul

    la articolul Pruncii nu trebuie respinși de la harul Botezului (Sf. Ciprian al Cartaginei):

    O scriere fantezista, cam ca scrierile despre intilnirile fantiastice ale lui Alexandru Macedon. Geocentrism, fantezie, etc. Buna pe post de “science-fiction” avant la lettre.

    duminică, 11:32:34, 7 februarie 2021

  • Uchiha

    la articolul Pruncii nu trebuie respinși de la harul Botezului (Sf. Ciprian al Cartaginei):

    Doamne ajuta, ce parere aveti de hronograful lui Gheorghe Chedrinos din cartea “Calauza in Credinta Ortodoxa”?

    duminică, 01:25:50, 7 februarie 2021

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Problema palestiniană şi relevanţa sa pentru civismul ortodox:

    https://m.adevarul.ro/international/in-lume/curtea-penala-internationala-decis-jurisdictie-crimelor-razboi-atrocitatilor-comise-teritoriile-palestiniene-1_601e181e5163ec4271ae79e1/index.html Curtea Penală Internaţională (CPI) a decis vineri că are jurisdicţie asupra crimelor de război sau a atrocităţilor comise în teritoriile palestiniene, deschizând calea unei investigaţii penale, în pofida obiecţiilor Israelului, transmite Reuters. Foarte interesantă speța juridică de drept public internațional și foarte disputată. Pentru acest prim pas simbolic, fără nicio consecință directă asupra problemei de fond, s-au înfruntat unii dintre cei mai buni juriști de pe glob. Între timp, în România: https://www.digi24.ro/opinii/guvernul-citu-trebuie-sa-apere-israelul-in-speta-icc-1450097

    sâmbătă, 22:57:00, 6 februarie 2021

  • andrei-d

    la articolul Pruncii nu trebuie respinși de la harul Botezului (Sf. Ciprian al Cartaginei):

    Si eu vreau ca pruncii sa fie botezați de mici. Așa ne bucurăm că pruncii ies la zăpadă de mici, nu în pielea goala ci îmbrăcați în haine groase și asa dornici sunt să înfrunte zăpada.

    sâmbătă, 00:51:32, 6 februarie 2021

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Pruncii nu trebuie respinși de la harul Botezului (Sf. Ciprian al Cartaginei):

    În Dogmatica empirică după Romanidis se spune că și proorocii Vechiului Testament au primit harul Duhului. Nu se poate decât în inimă. Și eu cred că Dumnezeu lucrează cumva, dar e mai mult o intuiție.

    vineri, 16:32:07, 5 februarie 2021

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Pruncii nu trebuie respinși de la harul Botezului (Sf. Ciprian al Cartaginei):

    Nici eu nu am zis că e obligatoriu, ci că e bine și mai de folos decât la o vârstă mai mare, după cum ai citat, printre altele și spusele Sf. Ioan Gură de Aur despre asta.

    vineri, 16:28:45, 5 februarie 2021

  • andrei-d

    la articolul Pruncii nu trebuie respinși de la harul Botezului (Sf. Ciprian al Cartaginei):

    Va sărut Dreapta, părinte. Eu în schimb nu împărtășesc ideea botezului obligatoriu al pruncilor. Conform Sf. Grigorie de Nyssa, talcuit în aceeași maniera și de mitrop. Ierotheos Vlachos pruncii se nasc într-o stare de lumină, fiind fapturi create de Dumnezeu însuși, așadar nu pot fi privați de lumina necreată; adevărat ca nu pot ajunge la măsură îndumnezeirii celor ce au luptat pe pământ cu patimile și s-au sfințit, însă vor participa la mântuire fiecare după capacitatea de a-L cunoaște. Știm că așa-zisul păcat strămoșesc nu există, și ca noi la naștere moștenim doar o slăbiciune prin care diavolii ne fac să păcătuim singuri ulterior. Voi reda mai jos câteva citate ale Părinților, prin care se poate observa clar că botezul nu șterge vreun păcat al pruncilor(pentru că ei nu au asa ceva), ci defapt îi altoiește în trupul lui Hristos, care e Biserca, pentru a-i ajuta să lupte singuri mai târziu cu păcatul. Mărturie ne stau Sfinții Părinți: “Să ştiţi, spune Sf. Chiril al Ierusalimului, că sufletul n-a păcătuit deloc înainte de a intra în această lume. Am venit în lume fără păcat şi păcătuim prin voia noastră liberă” (Cateheze 4, 19). Sf. Iustin Martirul scrie în al său Dialog cu Tryphon: “Iisus a primit să fie răstignit pentru neamul omenesc care, în urma lui Adam, a căzut în puterea morţii şi în greşeala şarpelui, fiecare făcând răul prin propria lui greşeala”. (88, 4). Clement Alexandrinul spune: “Suntem supuşi păcatului lui Adam după asemănarea păcatului” (Schiţe la epistola lui Iuda) şi: “Acelaşi ispititor care odinioară a dus-o pe Eva la moarte îi duce acolo şi pe ceilalţi oameni”. (Îndemn către greci 1,7,6). Sf. Grigorie de Nazianz vorbeşte de părtăşia noastră la Adam de la care moştenim moartea (Cuvântarea 33, 9), nu greşeala. Textele citate la versetele: Romani 5, 19 şi Romani 5, 12 – sunt explicate astfel de Sf. Ioan Hrisostom: “Ce înseamă cuvintele «prin aceea că toţi au păcătuit»? Ele înseamnă că urmare a căderii lui Adam, chiar şi cei ce n-au mâncat din rodul pomului raiului au devenit muritori….Textul «precum prin neascultarea unuia s-au făcut păcătoşi cei mulţi» ridică o gravă problemă… Ce vrea să spună cuvântul «păcătoşi» ? Cred că el trebuie să fie tradus prin osândiţi la chin şi la moarte”. (Omiliile la Epistola către Romani 10, 1-3) Și iarăși Sf. Chiril al Alexandriei: “Cum au păcătuit toţi în Adam? Prin ce anume păcatele acestuia ne privesc pe noi? Cum noi toţi, chiar şi cei care nu sunt încă născuţi, am fost osândiţi odată cu el? Şi asta deşi Dumnezeu a spus că părinţii nu vor muri din cauza copiilor nici copiii din cauza p ărinţilor: «Sufletul care va păcătui, acela va muri». (Deut. 24, 16) Nu sufletul care a păcătuit trebuie să moară?… Noi ne-am atras pedeapsa lui Adam pentru că am imitat cu toţii încălcarea sa şi în acest sens toţi au păcătuit… Iată, deci, cum am devenit păcătoşi ca urmare a greşelii comise de protopărintele nostru… Când acesta n-a ascultat şi a fost osândit la legea stricăciunii voinţele necurate au intrat în natura sa şi legea membrelor şi-a făcut apariţia în noi. Boala păcatului a pus stăpănire pe natura noastră ca urmare a greşelii lui Adam. Mulţi au devenit păcătoşi, nu pentru că au păcătuit împreună cu Adam, ci pentru că au aceeaşi natură cu Adam, adică o natură aflată sub legea păcatului.” (Comentariu la Epistola către Romani, 5). Dar de ce botează ortodocşii pruncii? “Deşi mulţi cred că darul (Botezului), spune Sf. Ioan Hrisostom, nu cuprinde decât iertarea păcatelor, noi am socotit până la zece cinstirile conferite de acesta. De aceea îi botezăm chiar şi pe prunci, deşi ei nu au păcate, pentru ca să le fie adăugată dreptatea, înfierea, moştenirea, harul de a fi fraţi şi mădulare lui Hristos şi de a se face sălaşuri Duhului Sfânt” (Opt cateheze baptismale, op.cit. 5, 3, 6.) Iar Sf. Faust de Riez, în tratatul său De gratia et libero arbitro 1,13, ed. Engelbrecht, Leipzig 1891, p.56 spune: “Tu zici: dacă nu există predestinaţie, de ce atunci între copii unii sunt botezaţi alţii sunt luaţi fără a fi primit sfinţirea Botezului. Viclenie a şarpelui!… Propui o dispută despre liberul arbitru apoi, căzând într-o eroare fatală, scoţi un argument din starea de copilărie, unde nu se vede nici cea mai mică urmă de liber arbitru, nici cea mai mică bănuială de voinţă proprie”. Așadar, e destul de convingător faptul ca pruncii nu se botează pentru a li se șterge ceva, ci pentru a-i înarma să lupte singuri ulterior cu duhurile rele. Teoria conform căreia pruncii nebotezați merg în iad e o teorie augustiniană, de care, se pare că și catolicii la Consiliul II Vatican încep sa renunțe. Domnului toată slava.

    vineri, 11:42:45, 5 februarie 2021

  • Sara

    la articolul Pruncii nu trebuie respinși de la harul Botezului (Sf. Ciprian al Cartaginei):

    Știți la ce mă gândesc? Cunosc destui oameni în jurul meu care au fost botezați de mici, nu au fost crescuți într-un mediu creștinesc absolut deloc, acum se declară atei, cu toate acestea au un soi de tânjire după creștinism. Îi văd cum tresar un pic, le cam place când li se prezintă să înțeleagă. Parcă ceva li se pare familiar. Sigur, e greu de dovedit… Este mai mult o intuiție. E un părinte Nicolae Paicu care a scris o lucrare de doctorat pe tema energiilor create și necreate în viziunea părinților până la Sf. Grigorie Palama. Părintele – dacă o fi corect ce zice – argumentează că până la venirea lui Hristos, harul era în afara omului, dar odată cu venirea lui Hristos și a botezului (dacă rețin bine), harul este înăuntrul omului. Și cum sunt Sfinți Părinți care spun că în inima duhovnicească este centrul voinței, practic mă aștept să fie o influență, fină, dar… Mulțumesc mult de explicații și de citate.

    vineri, 09:28:17, 5 februarie 2021

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Pruncii nu trebuie respinși de la harul Botezului (Sf. Ciprian al Cartaginei):

    Ca o completare despre harul Botezului, adaug aici câteva cuvinte de la Diadoh al Foticeii (Filocalia 1): – „81. Când harul nu locuiește în om, aceștia (dracii) foiesc ca niște șerpi în adâncurile inimii, neîngăduind câtuși de puțin sufletului să caute spre dorința binelui”. Aici e vorba de omul botezat și de harul simțit efectiv, nu sacramental al Botezului sau al Împărtășaniei. – „82. Atunci când Satana, întorcându-se, afla casa lui măturată și goală, adică inima fără rod, ia alte șapte duhuri mai rele decât el și intră și se încuibă în ea, făcând cele de pe urmă ale omului mai rele decât cele dintâi. De aici trebuie să înțelegem că, atâta vreme cât este Duhul Sfânt în noi, Satana nu poate intra ca să rămână în adâncul sufletului.” Bineînțeles, când alungăm harul prin păcate, atunci diavolul își face din nou loc. – „79. Satana prin Sfântul Botez este scos afară din suflet, dar i se îngăduie, pentru pricinile mai’nainte pomenite, să lucreze în ele prin trup. Căci harul lui Dumnezeu se sălășluiește în însuși adâncul sufletului, adică în minte. … Iar duhurile rele se mută și se încuibează în simțurile trupului, lucrând prin natura ușor de influențat a trupului asupra celor ce sunt încă prunci cu sufletul.” Așadar omul care are simțirea vie a harului și luminii dumnezeiești poate fi influențat de diavoli prin simțurile și înrâurirea trupului. Dacă cedează, duhurile rele îl iau din nou în stăpânire în măsura în care li se dă voie de către om. Diadoh al Foticeii urmărește să combată concepția că diavolul și harul pot locui laolaltă în inimă. El arată că Domnul nu poate fi alungat sau să stea diavolul împreună cu El în sufletul omului, ci doar poate să-I ia locul când îl amăgește pe om din afară, prin ispite trupești, să păcătuiască și, astfel, să piardă harul. Atunci intră el în suflet, care ar trebui să se trezească și să se îndrepte din nou spre Dumnezeu ca să-L aducă iar în sine. Un astfel de om are neșters chipul, pecetea lui Dumnezeu, dar asta nu înseamnă nimic fără a fi pusă în lucrare. Cu toate acestea, ca să revin la subiect, cred că e normal și bine să fie botezați de mici copiii ca să fie ai lui Dumnezeu și, pe lângă asta, contează să fie educați și îndrumați să aducă harul în sufletul lor. E mai bine să aibă imprimarea Botezului decât să nu o aibă.

    joi, 23:00:30, 4 februarie 2021

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Pruncii nu trebuie respinși de la harul Botezului (Sf. Ciprian al Cartaginei):

    E greu de speculat pe această chestiune. Și eu cred la fel, dar nu am nici un argument imbatabil; adică nu știu cât de mult poate lucra harul Duhului în plus fără conlucrarea omului. E o percepție greu de susținut. Mă mai gândeam și la faptul că se împărtășește copilul botezat, se familiarizează cu biserica, slujbele, atmosfera cultului sau oricât străbate până la un om nedus la biserică de mic. Apoi, cu cât este amânată decizia botezării, cu atât devine mai la neîndemână. Așa că îmi pare mult mai utilă botezarea de mic, cum a făcut „toată casa” lui Corneliu sutașul. Revenind puțin la lucrarea harului în inima copilului, am în vedere faptul că și proorocii din vechime erau luminați și desăvârșiți de el la fel ca noi înainte de venirea lui Hristos și, bineînțeles, fără Botez. Nu pot valida teologic ideea că Dumnezeu lucrează mai bine inconștient în suflet decât fără botez. Izgonirea duhurilor rele din inimă prin Botez, descrisă de Sf. Marcu Ascetul, de exemplu, e valabilă prin punerea în lucrare a lui, adică prin virtute, nu automat. Mai clar, Diadoh al Foticeii spune: „89. Două bunuri ne aduce nouă harul cel sfânt prin botezul nașterii din nou… Cel dintâi ni se dăruiește îndată, căci ne înnoiește în apa însăși și luminează toate trăsăturile sufletului, adică „chipul” nostru, spălând orice zbârcitură a păcatului nostru. Iar celălalt așteaptă să înfăptuiască împreună cu noi ceea ce este „asemănarea”. Deci, când începe mintea să guste întru multă simțire din dulceața Preasfântului Duh, suntem datori să știm că începe harul să zugrăvească, așa zicând, peste chip asemănarea”.

    joi, 20:00:14, 4 februarie 2021

  • Sara

    la articolul Pruncii nu trebuie respinși de la harul Botezului (Sf. Ciprian al Cartaginei):

    Mulțumesc, așa cred și eu, că e bine devreme. Nu am cunoștințe de teologie de nivel înalt dar găsisem că la botez Duhul Sfânt intră în inima copilului și de acolo iese diavolul și că de aceea ar fi important botezul copiilor. Practic ar fi mai mari șansele copilului botezat să se întoarcă la credință decât a celui nebotezat, chiar dacă părinții nu sunt credincioși sau nașii nu sunt credincioși. Stiți ceva de acest lucru?

    joi, 19:31:54, 4 februarie 2021

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul 662 de ani de Statalitate Moldovenească?:

    http://www.infotag.md/reportaje/778532/Două treimi din cetăţeni (68,4%) sunt în favoarea aderării Moldovei la UE. Acest lucru este reprezentat în datele unui sondaj socio-politic din ianuarie 2021, realizat de Date Inteligente şi prezentat miercuri la agenţia INFOTAG.Aderarea Moldovei la Uniunea Eurasiatică este susţinută de 48,1% dintre participanţii la sondaj, unificarea Moldovei şi a României – de 37,5%, aderarea Republicii Moldova la NATO – de 28,2%.La întrebarea “cu ce ţară are Moldova cele mai bune relaţii externe”, 46,1% din respondenţi au numit România, 24,3% – Rusia, 6,9% – Ucraina, 2,1% – Germania, 1,5% – SUA.În acelaşi timp, sondajul înregistrează o tendinţă pozitivă în raport cu vectorul de dezvoltare al republicii. Dacă în august 2020, doar 13,7% dintre respondenţi considerau că Republica Moldova se îndreaptă în direcţia corectă, atunci în decembrie (după alegerile prezidenţiale) – 27,4%, iar în ianuarie 2021 – 41,3%.Purtătorul de cuvânt al Date Inteligente, Veronica Ateş, a menţionat că alegerile prezidenţiale au avut un rol lor, întrucât societatea era tensionată înainte de alegerea noului preşedinte, dar după aceea a pus deoparte problemele politice şi, prin urmare, a privit lucrurile mai optimist.Sondajul a fost realizat telefonic în perioada 15-31 ianuarie pe un eşantion 1264 de persoane (inclusiv a mai multor rezidenţi din stânga Nistrului), cu o eroarea de 2,7%.REZULTATELE SONDAJULUI: CEI MAI BUNI CANDIDAŢI LA FUNCŢIA DE PREMIER: VORONIN, FILIP ŞI PLAHOTNIUCCetăţenii consideră că cei mai buni candidaţi la funcţia de prim-ministru sunt liderul PCRM Vladimir Voronin, preşedintele PDM Pavel Filip şi oligarhul fugar Vlad Plahotniuc. Potrivit INFOTAG, acest lucru este demonstrat de datele sondajului socio-politic din ianuarie 2021, realizat de Date Inteligente şi prezentat miercuri la INFOTAG.La întrebarea cine ar trebui să conducă guvernul moldovean, 22,8% dintre respondenţi l-au numit pe Voronin, 13,4% – Filip şi 12,6% – Plahotniuc.Alţi 11,6% dintre participanţii la sondaj l-au numit pe liderul Platformei DA, Andrei Năstase, 11,3% – preşedintele partidului “Şor”, Ilan Şor, 9,4% – preşedintele PSRM Igor Dodon, 5,3% – preşedintele Maia Sandu.Nu au răspuns 6,7% dintre respondenţi, care au considerat că este dificil a numi un candidat potrivit.Purtătoarea de cuvânt, Veronica Ateş a menţionat că niciunul dintre respondenţi nu l-a numit pe actualul candidat propus de preşedinte, Natalia Gavriliţa.Printre cei mai populari politicieni este preşedintele Maia Sandu (39,9%). Ea este urmată de Igor Dodon (31%), Ilan Shor (8,3%), Vladimir Voronin (5,4%), Renato Usatîi (4,7%), fostul prim-ministru Ion Chicu (2, 7%), primarul Chişinăului Ion Ceban (1,7%).

    joi, 10:44:32, 4 februarie 2021

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Pruncii nu trebuie respinși de la harul Botezului (Sf. Ciprian al Cartaginei):

    E important să fie făcut botezul, și chiar de mic, de la câteva zile. Se poate aștepta și până la 40 de zile, dar e bine cât mai repede. În mod practic, mie mi se pare mai ușor de botezat cât mai mic pt că e ușor de ținut. Eu personal am ținut copilul cu capul în jos, cu o mână astupându-i gura și nasul, iar cu cealaltă susținându-l de spate. Cred că e mai sigur să nu înghită apă, mai ales că între afundări se dă drumul la gură și nas să poată respira. Dincolo de asta, necredința părinților nu e un impediment, ci poate a nașilor, în sensul că ei chiar trebuie să fie cât mai credincioși. Părinții, ce-i drept, au o mare răspundere pt educația religioasă. Sunt unii care consideră că fără botez copiii nu se mântuiesc. E judecata lui Dumnezeu asta, dar nu cred că se osândesc, însă nici o soartă foarte luminoasă nu au, undeva mai la margine. Sf. Grigorie de Nyssa scrie despre soarta copiilor morți prematur. E o discuție dacă să fie botezați copiii la o vârstă mai mare. Eu personal nu cred. Practica Bisericii dă mărturie că e mai bine în primele zile.

    joi, 10:32:26, 4 februarie 2021

  • Sara

    la articolul Pruncii nu trebuie respinși de la harul Botezului (Sf. Ciprian al Cartaginei):

    Foarte interesanta scrisoarea aceasta… Cred ca discutiile care apar acum in spatiul ortodox legate de varsta la care ar trebui botezat copilul, daca ar trebui refuzat botezul copilului de catre Biserica in cazul in care nasii si parintii nu sunt credinciosi practicanti si sunt necatehizati pentru ca nu este afectata mantuirea copilului in cazul in care acesta moare nebotezat – cel putin asta am inteles din articolul pr. Petru Pruteanu (https://www.teologie.net/2021/02/03/incident-baptismal-suceava/ – e articolul de baza, iar in articol mai gasim doua trimiteri la alte doua articole ale parintelui) pornesc de la faptul ca nu avem notiuni clare de antropologie ortodoxa. Multumesc, parinte!

    joi, 09:17:21, 4 februarie 2021

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Etica bisericească (în Grecia) este fascinată mai mult de știință decât de nebunia Evangheliei:

    Privirea spre greci este una de precauție. Poziționările acestea bisericești oficiale dau un ton și în mediul profan, au impactul lor. Într-adevăr, ierarhii greci au cam dezamăgit în ultima vreme, ceea ce face ca paguba să fie mare. Dar ai noștri… nici măcar nu au avut o vreme când să fi fost repere de luat în seamă. Măcar mai există unii episcopi ciprioți, cum e Mitr. Neofit. Oricum, părerea mea este că avem nevoie de ierarhie, căci prin ea vine stabilitatea. Sunt buni și necesari și duhovnicii (care nici aceștia nu prea mai sunt), dar totuși arhiereii sunt cei care constituie scheletul Bisericii. O consolidează sau o destabilizează.

    miercuri, 23:03:53, 3 februarie 2021

  • Nicolae Vlah

    la articolul Etica bisericească (în Grecia) este fascinată mai mult de știință decât de nebunia Evangheliei:

    Grecii nu mai sunt exemplu în materie de credință. Mă refer la clerul lor. Arhiepiscopul lor a intrat oficial în comuniune cu o grupare schismatică și teroristă iar ei se fac că plouă. Comentariile unora ca ÎPS Serafim de Pireu (care și el s-a vaccinat public) și a altor guralivi ca dânsul, nedublate de faptă, sunt egale cu zero. Chiar ÎPS Serafim a slujit cu ÎPS Ieronim iar în cadrul slujbei a fost pomenit Serghei „Epifanie” Dumenko. Ce vreau să subliniez este următorul fapt: căderile lor din credință, cea mai răsunătoare fiind a ÎPS Ieroteos Vlachos, artizanul intrării în comuniune cu schismaticii-teroriști ucraineni, le cauzează această capitulare în fața cezarului. Tolerarea comuniunii Arhiepiscopului Ieronim cu schismaticii-teroriști ucraineni de către ceilalți este tot o cădere din credință. Căderile din credință te slăbesc duhovnicește și atunci de unde putere să „rabzi până la sfârșit” (Matei 10:22)? „Dumnezeu nu Se lasă batjocorit; căci ce va semăna omul, aceea va şi secera” (Galateni 6:7).Capitularea lor este aproape totală. Privirea spre greci (dacă face cineva asta), după părerea mea, este o pierdere de vreme. E doar o concluzie a mea!

    miercuri, 22:12:03, 3 februarie 2021