Comentarii:



Înapoi la prima pagină

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Evaluări și implicații ale deciziilor Sinodului Bisericii Greciei:

    Aprecierile cu privire la ruperea comuniunii și mai ales la eventuala reacție a credincioșilor de rând pot părea exagerate. Însă aceasta se datorează neștiinței din zilele noastre. Reacțiile de genul acesta au existat dintotdeauna în istoria Bisericii, și nu din partea unor extremiști, ci a celor mai râvnitori și evlavioși, după cum dă mărturie Sf. Vasile cel Mare, spre exemplu, în scrisorile sale 238, 242 și 243. Atunci când episcopii cetăților schimbau credința cea dreaptă, poporul nu îi urma, ci își făcea slujbele mai degrabă în afara zidurilor, în vânt și condițiile de afară, numai să nu aibă comuniune cu erezia. Totuși aceasta nu a fost o caracteristică absolută pentru că în alte zone răbdau până sosea momentul alegerii unui nou episcop, când credincioșii (care aveau pe atunci drept de vot) alegeau episcop ortodox. Dar important este că despărțirea de ierarhul eretic nu era ceva ieșit din comun, ci chiar ceva firesc. Cu precizarea că pentru noi e mai bună temperarea.

    marți, 08:14:04, 15 octombrie 2019

  • Mitzi

    la articolul La pelerinaj la Cuvioasa:

    Așa este! Mărturisesc și eu că m-a ajutat de fiecare dată când am rugat-o, chiar dacă sunt în halul în care sunt! E adevărat că nu e competiție, dar cred că mă rușinează Dumnezeu când văd cum pun problema alți oameni!

    luni, 22:18:45, 14 octombrie 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul La pelerinaj la Cuvioasa:

    Parcă totuși e motiv de sărbătoare ziua Cuvioasei 🙂 Nu e competiție, Sfânta cred că ne primește oricum. Să ne fie bucurie! 🙂

    luni, 22:02:30, 14 octombrie 2019

  • Mitzi

    la articolul La pelerinaj la Cuvioasa:

    Da, au venit oameni din Serbia, Turcia și chiar Nigeria! Iar eu sunt la câteva sute de km distanță de Cuvioasa și caut doar să-mi fie ușor și rapid „pelerinajul”… Câtă nevoință fac, câtă evlavie am! Sunt de toată jena! Să-mi fie rușine!

    luni, 21:59:06, 14 octombrie 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul „Între Chin şi Amin“ – primul film despre Experimentul Piteşti:

    O primă recenzie, a lui Adrian Surugiu: La solicitările insistente ale soţiei am mers să-l vedem. Văzusem trailer-ul, citisem niţel despre scenariu şi deci cam ştiam despre ce va fi vorba. Dar tot m-a zguduit, parcă eu eram cel care părăsea închisoarea comunistă a anilor ’50. Pur şi simplu la ieşire uitasem că sunt într-un mall banal din 2019. Pe scurt, vedeţi-l. Mai pe lung, dar nu prea, ca să nu vă risipesc curiozitatea: e genul de film să zicem „istoric” care nu merge văzut alături de o cutie de floricele şi o cola. Mai degrabă cu o documentare în prealabil, eventual şi cu o rugăciune. Nu-s siropoşeniile lui Sergiu Nicolăescu pentru emoţionat coafezele ci-s chestii dure. Şi bazate pe realitate. De fapt, la cât de dură a fost realitatea închisorilor comuniste, filmul e cam la 10% din intensitate. Dacă regizorul l-ar fi urcat pe la 20%, deja trebuia încadrat la horror hard-core. Iar la 30%, deja nu mai primeau rating şi ar fi fost interzis pe motiv că-i vorba despre bestialitate şi aşa ceva nu se poate difuza. Deşi nu era ficţiune, ci era vorba despre ceea ce oamenii le-au făcut oamenilor. Nu veţi vedea în filme ochi scoşi, oase rupte care ies prin piele, plămâni scuipaţi din cauza ruperii pleurei produsă de TBC, cozi de mături înfipte în anus, găleţi de rahat turnate pe gât ş.a.m.d. Dar astea erau rutină acolo. În film este vorba despre o poveste de dragoste tandră, suavă şi diafană întâmplată cândva la începutul anilor ’50, întreruptă brusc şi brutal de arestările intelectualităţii, din care făcea parte şi personajul principal, tânărul compozitor Tase Caraman. Acesta se trezeşte aruncat într-o închisoare unde este anchetat şi supus unui tratament feroce de bătăi cu program. Curând realizează că sentinţa de 25 de ani pe care a primit-o „în plic” era modul oficial de introducere în cel mai sinistru experiment al comunismului timpuriu, numit experimentul Piteşti. Ce urmează este previzibil pentru cei care au pus mâna pe o carte de memorialistică în ultimii 15 ani, fie ea Sfântul închisorilor, Jurnalul fericirii, Întoarcerea la Hristos sau Imn pentru crucea purtată. Şi năucitor pentru cei care nu aveau habar de experimentul Piteşti. Bătaie. Bătaie. Bătaie. Unii mor pe drum. Apoi iar bătaie, bătaie, bătaie. Se schimbă doar bătăuşii, bătuţii rămân cam aceiaşi. Unii cedează şi din bătuţi devin bătăuşi, doar ca să facă pe plac stăpânilor şi să supravieţuiască. Aş vrea să povestesc mai mult, dar mi-e că devoalez filmul. Voi spune doar că e cu happy-end. Doamna soţie a fost foarte critică, ar fi vrut mult mai multe de la filmul ăsta. Că distribuţia nu a fost prea reuşită. Că adevărul istoric e deformat şi de ce s-au pus nişte nume fictive vag asemănătoare cu ale adevăraţilor criminali (ex. comandandul Ciumău în loc de Crăciun sau torţionarul Jurganu în loc de Ţurcanu). Că ce atâta romantism şi flash-back-uri, în loc să fie accentul pus de trăirea mistică şi legătura cu Hristos care i-a făcut să reziste atrocităţilor ş.a.m.d. Mda, ar putea fi nişte critici întemeiate, dar există o circumstanţă atenuantă care de fapt exonerează total filmul de orice vină: este primul film pe tema experimentului Piteşti. PRIMUL ! Trebuia să existe un astfel de film care să aducă ororile astea în conştiinţa publicului (auzi, public… ar trebui să fie de fapt a poporului, dar mă rog, au fost şi spectatori care au intrat în sală cu cola şi pop-corn la subraţ). Nu cu un scop artistic, ci ca să nu se mai repete. Iar dacă se vor repeta, să ştim cum rezistăm, Cine ne întăreşte să rezistăm. Arta e doar un vehicul dulce prin care noi asimilăm ideile amare, dar necesare precum penicilina. Căci comunismul a fost un monstru care s-a născut din somnul raţiunii celor care nu au avut ochi să-i vadă adevărata răutate. Şi care acum se zbate să renască, fie-i ţărâna grea ! Sunt de acord că regizorul putea mai mult. Şi actorii. Fără un actor care să întrupeze convingător maleficul, personajele pozitive rămân cam puerile, cam apă de ploaie. Trebuia un feroce, a cărui vedere să-ţi îngheţe sângele în oase. Cotimanis a fost o alegere bună, putea fi şi mai feroce, dar cred că nu a fost lăsat. Deşi trebuia, pentru că adevăraţii gardieni din anii ’50-’60 erau siniştri. Erau din vechea gardă, contemporani cu naziştii care experimentau pe viu pe oameni tot felul de orori fără cea mai mică remuşcare. Sau cu gardienii japonezi care au inventat cele mai sinistre metote de tortură gen cuşca cu şobolanul flămând legată de faţă sau de abdomen. La fel şi scenaristul, putea da şi el mai mult. Fiecare carte enumerată mai sus ar fi un scenariu suculent de film, dacă ar fi transpusă ad literam în peliculă. Şi-s o grămadă de astfel de cărţi. Dar vreau să mă opresc cu critica, pentru că ziceam mai sus de o circumstanţă specială, exoneratoare. Pe de o parte nu au mai fost filme relevante până la acesta. A mai fost Poarta Albă dar cam diluat, mult prea diluat. A vrut să arate ceva, dar parcă le era teamă să zică exact ce. Portretizau deţinuţi, adică despre politică, apare tangenţial şi părintele Arsenie (Boca), adică ceva legătură cu sfinţenia. Dar nimic cu subiectul şi predicatul necesare: comunismul a vrut să distrugă elitele româneşti şi să extirpe legătura cu Dumnezeu din sufletele oamenilor; pe prima a reuşit-o formidabil iar pe a doua a ratat-o lamentabil. Deci era nevoie să apară un film care să o spună răspicat şi pentru prima oară o face Între chin şi amin. Pe de altă parte, dacă s-a deschis uşa vor mai intra şi alţii. Pe tema Piteşti se pot face lejer 10 episoade şi nu te plictiseşti. Poate chiar 100, deşi nu ştiu dacă publicul suportă atâta adevăr. Vorba ‘ceea, au lungit-o americanii cu Harry Potter vreo 8 episoade de nu ştiai până la urmă ce face vrăjtorul ăla malefic de nu-l rezolvă odată pe Harry sau cu The Games of Thrones vreo 8-9 serii şi la sfârşit au murit toţi aiurea, dar tot au avut un mare succes de casă. N-ar reuşi un regizor român talentat să pună în imagini o atâta bogăţie de mărturii istorice ale rezistenţei, ale jertfelniciei şi ale sfinţeniei? Ba da, cu siguranţă că da. Fă Caranfile un film despre Valeriu Gafencu. Fă Enache un film despre Virgil Maxim. Fă Mungiule un film despre Ioan Oprişan. Fă Piţa un film despre Radu Gyr. Fă Cutărescule despre Ioan Ianolide, Tache Rodas, Ilie Lăcătuşu, Aspazia Oţel-Petrescu, Aniţa Nandriş Cudlea ş.a. Ştiu, e greu. Bani nu se dau pentru aşa ceva. Comanda e să se dea pentru subiecte bazate pe destrăbălare, băşcălie sau cafteală. Adică opiu pentru mulţimi, imbecilizare pe bandă rulantă, pâine şi circ. Nu faceţi greşeală să-i mai aşteptaţi pe americani încă o dată să ne salveze. Walt Disney, MGM, Parmount sau Sony nu vă vor livra The Piteshti Experiment. Dacă vrem un film bun şi revelator, trebuie să facem chetă pentru a-l finanţa. Şi lobby pentru a-l lansa, pentru că există o opoziţie care dăinuie şi azi: să nu se mai vorbească de aşa ceva, să nu se trezească conştiinţa naţională în români, să se dea cu buretele pe istoria modernă şi să se dezbine. Şi mai ales nu carecumva să începem să ţinem unii la alţii sau, mai grav, să ne jertfim unii pentru alţii ! Concluziv: mă bucur că a apărut acest film. Cu tot nodul în gât pe care l-am avut la sfârşit, gândindu-mă că aş fi putut la fel de bine să ajung în pielea personajului dacă trăiam în anii ăia. Lucrurile trebuie văzute şi lecţia trebuie învăţată. Nu toleraţi răul în jurul vostru, sub orice formă s-ar deghiza el. Nu-l giraţi, nu-l votaţi, nu-l urmaţi. Cu dracul nu semnaţi alături nici dacă scrie adevărul. Foarte interesant Decalogul pe care unul dintre personaje (reeducatul Iancu Caraman, fratele lui Tase) îl spune în răspăr faţă de părintele Stavros. Recunoaşteţi în societatea de azi ceva din acestea? Atunci veţi şti că comunismul a supravieţuit (cacofonie intenţionată), ba chiar îi merge bine: „- Să nu ai alţi dumnezei în afară de Mine. Să ai alţi dumnezei ! – Să nu minţi. Să minţi ! – Să nu ucizi. Să ucizi ! Mai este o concluzie, poate cea mai importantă: Dumnezeu nu trebuie scos din sufletele oamenilor. Ce va rămâne în loc şi ce va ieşi la suprafaţă de acolo? Multă mizerie şi răutate, gunoaie de oameni. Aştept şi alte filme pe tema Piteşti. Care să ridice ştacheta şi să prezinte explicit sfinţenia la care au ajuns unii dintre oamenii de acolo. Aceia care au primit suferinţele şi au priceput că se aflau într-o topitorie de suflete prin care i-a trecut Dumnezeu ca să-i înfăţişeze înaintea Sa curaţi. Extrem de curaţi, sclipitori. Lămuriţi precum aurul. Mulţi au cârtit şi au căzut, dar unii le-au primit şi s-au folosit de suferinţe, devenind strălucitori. Suflete adamantine şi uriaşi pe firmamentul spiritualităţii creştine. Aceştia trebuie arătaţi şi urmaţi, nu uitaţi.

    luni, 16:21:00, 14 octombrie 2019

  • Sara

    la articolul Evaluări și implicații ale deciziilor Sinodului Bisericii Greciei:

    Multumesc mult, de folos clarificarile.

    luni, 16:18:48, 14 octombrie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Evaluări și implicații ale deciziilor Sinodului Bisericii Greciei:

    Personal eu cred că a existat o presiune a poporului rus drept-credincios, pe lângă alte rațiuni politice. Chiar in episcop rus a justificat absența prin faptul că s-ar fi produs o sminteală în popor, de care trebuie să țină seama ierarhii. Pe de altă parte, este evident că Patriarhul Chiril este ecumenist și promotor acerb. Chiar katanixi.gr, site-ul părinților nepomenitori din jurul pr. Zisis publică fapte ecumeniste vădite, acum fiind la episodul al 4-lea cu referire la Patr. Chiril. Deci avem imparțialitate și nu ținem la afinități cu rușii. De altfel, am și scris în articol că rușii ar fi trebuit să fie mai potrivnici ecumenismului fanariot. Cât privește declarația din Cuba, eu nu o văd pur ecumenistă, dar ascunde intenții de această factură. Eu cred că e mai mult de factură politică. Fără ca asta să însemne că ar fi neavenite reacțiile de împotrivire, dimpotrivă. Ci doar că nu se compară cu Creta nici pe departe, la care aveau intenția rușii printre primii să participe. Ca o adăugire, poziția Mitr. Serafim de Pireu se pare că ar fi cea mai bună din Sinodul recent. El nu a cerut amânarea deciziei, ci a criticat-o ca fiind greșită pur și simplu. Există un articol pe acest subiect, asupra căruia voi reveni când voi avea vreme. Cu precizarea că încă nu am priceput limpede clarificările aduse.

    luni, 12:53:31, 14 octombrie 2019

  • Sara

    la articolul Evaluări și implicații ale deciziilor Sinodului Bisericii Greciei:

    Foarte bun articol. Multumim. O singura remarca: ce stiti de intalnirea dintre Patriarhul Moscovei si Papa inainte de Creta? Nu cumva documentul semnat e similar cu deciziile din Creta? Nu cumva doar din orgolii nu au participat la Creta? Si ca Dumnezeu ne apara folosindu-se de patimi omenesti sa nu se valideze sinodul? Dar in spate rusii sunt la fel de ecumenisti ca si omologul, Patriarhul de Constantinopol? Sigur, restul observatiilor sunt perfect valabile.

    luni, 11:52:08, 14 octombrie 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul La pelerinaj la Cuvioasa:

    pentru galerii foto care totuşi nu pot surprinde emoţia reală a participării la sărbătoarea Sfintei: https://www.bzi.ro/imagini-de-colectie-zeci-de-mii-de-oameni-au-inundat-centrul-orasului-record-absolut-de-hramul-sf-parascheva-3790821 https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/ziua-sfintei-astazi-apogeul-sarbatorilor-care-este-programul-complet--233110.html

    luni, 10:54:18, 14 octombrie 2019

  • Andrei

    la articolul Dezbateri aprinse în Sinodul Greciei. Înfierbântarea sângelui grec a alungat limpezimea păcii în Hristos:

    Trebuie rugaciune si rabdare. Nu toti ierarhii, monahii, preotii si credinciosii din Grecia sunt de acord cu asta. E posibil sa apara o schisma si in interiorul BO a Greciei. Si sa vedem ce hotarari se vor lua si in celelalte biserici, Georgia, Serbia, Bulgaria, Antiohia, Ierusalim. Deja Patriarhul Teofil al Ierusalimului a spus ca nu recunoaste decat biserica canonica condusa de IPS Onufrie.

    luni, 09:22:32, 14 octombrie 2019

  • Sara

    la articolul Dezbateri aprinse în Sinodul Greciei. Înfierbântarea sângelui grec a alungat limpezimea păcii în Hristos:

    Câtă dreptate aveți și cât de trist!

    luni, 07:25:59, 14 octombrie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Dezbateri aprinse în Sinodul Greciei. Înfierbântarea sângelui grec a alungat limpezimea păcii în Hristos:

    Din cum văd eu lucrurile, situația se îndreaptă spre un Papă de Constantinopol care se va supune Romei într-un ecumenism evident. Atunci se va vădi și Mitr. în ce măsură a fost potrivnic deciziilor din Creta.

    duminică, 23:27:04, 13 octombrie 2019

  • Andrei

    la articolul Dezbateri aprinse în Sinodul Greciei. Înfierbântarea sângelui grec a alungat limpezimea păcii în Hristos:

    Mitropolitul Ierotheos nu stiu ce-i cu el. In Creta a fost o nuca tare, iar acum.... Pacat. Totusi nu cred ca toti ierarhii greci sunt de acord cu asta.

    duminică, 23:23:11, 13 octombrie 2019

  • Andrei

    la articolul Exclusiv: Biserica Greciei a recunoscut „autocefalia” ucraineană:

    Doamne ajuta! Nu stiu daca putem spune ca BO elena a intrat in schisma, probabil doar ierarhii care sunt de acord cu falsa autocefalie si cei care-i urmeaza. Am inteles ca sunt si ierarhi, profesori teologi, preoti si credinciosi care nu sunt de acord.

    duminică, 21:31:13, 13 octombrie 2019

  • Mihai

    la articolul Exclusiv: Biserica Greciei a recunoscut „autocefalia” ucraineană:

    Oficial ierarhia b.o Elena a intrat în schismă

    duminică, 18:55:41, 13 octombrie 2019

  • Sara

    la articolul Dezbateri aprinse în Sinodul Greciei. Înfierbântarea sângelui grec a alungat limpezimea păcii în Hristos:

    Offf... Cât de trist! Și ce cădere a mitropolitului Ierotheos Vlachos... Ce cădere a ierarhiei! Tare, tare mi-e teamă că urmează BOR!

    duminică, 17:35:16, 13 octombrie 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Patriarhia trebuie să confrunte politica anti-ortodoxă a PNL/USR:

    Da, asta trădează o preocupare pentru politică, ori măcar pentru comunicare publică cu substrat politic. Vedem cum patriarhia reacţionează la tragediile care tulbură societatea, dar o face pe principii de PR. De asta pare de multe ori că e prizoniera unor reacţii standard, care au menirea nu atât să aducă folos sufletesc cât să nu o pună iar în situaţii de vulnerabilitate, aşa cum a fost la incendiul (pus) la Colectiv. Pe de altă parte, eu unul nici nu cred că ar trebui ca Patriarhia să fie combativă pe tărâm politic. Ştim că individual ne folosim sufleteşte atunci când primim ocările fără tulburare, probabil că poate exista folos şi la nivel colectiv dintr-o atitudine de îndelungă-răbdare. Ceea ce aş propune nu e să-l ia pe Orban sau pe altul de urechi sau să intre în clinciuri cu tot felul de vorbeţi, dar să caute să vădească gândurile din inimile celor care se prezintă oi, lupi fiind. Iar aici paleta de subiecte despre care poate întreba este destul de lungă, de la chestiuni minore, până la chestiuni de mare importanţă. Uneori, o simplă întrebare îi poate face pe cei neglijenţi să-şi vină în fire, că pe cei vicleni nu cred că îi putem aduce la brazdă.

    sâmbătă, 23:33:56, 12 octombrie 2019

  • Ioan R

    la articolul Comunicatul oficial al Sinodului Ierarhiei Greciei pentru Ucraina:

    Da, e uimitor cum “[Preafericitul Ieronim al Atenei] a caracterizat proclamarea autocefaliei bisericești a Ucrainei drept folositoare îndeosebi pentru Biserica Ortodoxă și valoroasă pentru întărirea relațiilor celor două Biserici Ortodoxe surori, a Marii Rusii și a Ucrainei(...)”... Nu înțeleg pe ce argumente se bazează. Dimpotrivă, proclamarea autocefaliei în cauză în condițiile știute nu-i nici folositoare și nici valoroasă! Exceptându-i, desigur, pe schismatici și pe vrăjmașii Bisericii în general.

    sâmbătă, 22:53:22, 12 octombrie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Comunicatul oficial al Sinodului Ierarhiei Greciei pentru Ucraina:

    Prima reacție a Patriarhiei Moscovei vine prin Preotul Nicolae Balașov , vicepreședintele Comisiei Relațiilor Externe Bisericești, care a declarat agenției Sputnik: „În ciuda propunerilor fondate a destui Mitropoliți să se abțină de la luarea decizie în prezent, Consiliul Ierarhilor Bisericii Greciei a luat decizia în favoarea recunoașterii «Bisericii Ortodoxe a Ucrainei», deși în mod curios a exprimat nădejdea că „autocefalia” ucraineană ar putea să întărească relațiile dintre Bisericile autocefale ale Rusiei și Ucrainei. Evaluarea consecințelor acestei decizii pentru relațiile dintre Biserica Ortodoxă Rusă și Biserica Greciei va fi dată de Sfântul Sinod al Patriarhiei Moscovei”. Acesta a adăugat: „contrar Bisericii Greciei, a cărei jurisdicție nu acoperă nici întreagul stat grec, Biserica Ortodoxă Rusă este o Biserică polietnică și nu se mărginește la credincioșii care trăiesc în Rusia”. Declarațiile acestea nu sunt atât de agresive pe cât le prezintă site-ul grecesc care le preia, ci exprimă un adevăr. Citatul din Comunicatul oficial la care face referire preotul rus este chiar sfidător.

    sâmbătă, 21:39:47, 12 octombrie 2019

  • Ioan R

    la articolul Exclusiv: Biserica Greciei a recunoscut „autocefalia” ucraineană:

    Of! Mare pacoste pe capul Bisericilor “de zid”!...

    sâmbătă, 19:03:41, 12 octombrie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Frământări în ierarhia Greciei pe tema ucraineană:

    Într-un interviu acordat agenției RIA Novosti, Mitropolitul Ilarion, care se ocupă cu relațiile externe ale Patriarhiei Moscovei, a avertizat că, în cazul recunoașterii autocefaliei ucrainene de către Biserica Greciei, consecința va fi ruperea comuniunii cu aceasta. Soluția o vede într-un dialog panortodox pe tema sau în a lua o pauză, așteptând inspirația Duhului, dacă nu se ajunge la in acord.

    sâmbătă, 10:53:02, 12 octombrie 2019

  • Mihai

    la articolul Patriarhia trebuie să confrunte politica anti-ortodoxă a PNL/USR:

    Dacă la alți mai sunt câțiva ierarhi cu atitudine, ei bine in bor toată ierarhia este așa cum este, una progresistă, nu mai departe vedem cum presa in special tembeliziunile vedem cum atacă Biserica cu spume la gură de dimineață pina seara, iar tu patriarhie română, sa dai dovadă de o pasivitate ieșită din comun !, Dar ce ne mai miram, luase foc acel locaș satanic Notre-Dame din Paris, toată lumea jale mare, diverși primari din orașe mari din Romania donând diverse sume de bani pt reconstrucția acesteia, dar nu i-am auzit nici pis pe aceia care latră precum cățeaua la lună de vrem spitale nu catedrale, de asemenea patriarhia compătimea si ea acea casa a satanei, așa că despre ce vorbim?!

    sâmbătă, 05:20:19, 12 octombrie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Frământări în ierarhia Greciei pe tema ucraineană:

    Articolul semnalat descrie propunerea IPS Ierotheos de soluționare a crizei din Ucraina. Nu putem fi de acord cu viziunea lui de compromis între cele două tabere, rusă și greacă. Aceasta nu ar duce la pacea invocată la finalul articolului, care nu este în Duhul lui Hristos, ci e lumească și nebisericească, obținută prin concesii.

    vineri, 23:47:16, 11 octombrie 2019

  • Elena

    la articolul Frământări în ierarhia Greciei pe tema ucraineană:

    https://www.romfea.gr/katigories/10-apopseis/32212-protasi-dieuthetisis-tou-oukranikou-ekklisiastikou-zitimatos

    vineri, 18:56:43, 11 octombrie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Frământări în ierarhia Greciei pe tema ucraineană:

    Încă un Episcop face aceeași propunere ca și Mitropolitul Simeon, anume să fie amânată luarea unei decizii în problema ucraineană de către Sinodul grecesc. Este vorba de Mitropolitul Nectarie de Kerkira.

    vineri, 11:57:06, 11 octombrie 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Patriarhia trebuie să confrunte politica anti-ortodoxă a PNL/USR:

    Cred că în ultimul timp a fost preocupată şi de dimensiunea politică, doar că nu pare prea inspirată Patriarhia din punctul acesta de vedere. Oricum, nu propun să intre în dezbaterea politică activă, în troacă, dar cred că trebuie să regleze modul în care se discută despre Biserică în societate. Mai cred că poate face acest lucru întrebând; discuţia poate fi orientată şi din poziţia de participant pasiv la o dezbatere, prin aceea că solicităm să ni se răspundă unor întrebări, fără a susţine noi înşine o poziţie sau alta. Să zicem că ar trebui să urmărească o maieutică la nivel public 🙂 Dar noi acum suntem doar încasatori, iar politicienii consideră că se pot comporta oricum în raport de ortodocşi, ştiind că nu există reacţie. Suntem în campanie electorală, consider că este legitim din partea Patriarhiei să solicite un punct de vedere prin care să fie lămurite opiniile politice faţă de Biserică şi ortodoxie în general. Nu putem noi, cei mici, să solicităm astfel de poziţionări, dar Patriarhia are această anvergură şi are şi legitimitatea de a întreba. Eu unul, de pildă, nu voi vota niciodată cu cineva care se poziţionează împotriva Bisericii, deschis sau implicit. În Năzuinţe scriam că ortodocşii au nevoie de un repertoriu de interese pe care să le propună politicienilor. Noi putem scrie despre acestea, dar cea care are menirea chiar să le propună şi să le urmărească la nivel civic şi la nivel politic este Patriarhia. În asta constă rolul de "partener social" care îi este recunoscut de lege. În caz contrar, ne rămâne nouă să cotcodăcim pe internet, fără niciun impact asupra modului în care politicienii tratează chestiunile care ne sunt de mare interes. Nu în ultimul rând, arăt că am urmărit multă vreme modul în care Tsipras, prim ministrul grec de extremă stânga a condus Grecia, pentru că am făcut legătura cu viitoarea politică dominantă pnl/usr progresistă. Ne aşteaptă vremuri grele, iar Patriarhia trebuie să cunoască foarte bine care îi este locul în societate şi să şi-l apere în mod activ, altfel va fi doar minge de ping-pong în dezbaterea publică, va intra în poză, va fi prezentată ca fiind partener de discuţii, dar în fapt va fi doar parte din meniu, dacă nu chiar felul principal.

    vineri, 09:58:58, 11 octombrie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Pecetluirea antihristică se va face prin acordul propriu (Pr. Dionisie de la Colciu):

    Evident că procedează astfel. Dar puterea este în mâinile lor. Ce putem face decât să fim și noi, la rândul nostru, înțelepți și să citim vremurile, să ne pregătim pe măsură? Nu cred că putem împiedica prin puterile noasre omenești această apostazie; dovadă este că buletinele biometrice ne sunt impuse de la Bruxelles, fără o consultare a populației autentică. Ar fi bine și indicat să punem stavilă acestui proces după cum va fi cel mai bine. Eu pun accent cel mai mult pe respingerea ereziilor din Biserică și a transformărilor din societate gen LGBT. Momentul critic va fi la pecetluirea finală; până atunci, reacționăm cum e mai bine, chiar și refuzând diferitele carduri și buletine, după cum vom considera mai folositor duhovnicește.

    vineri, 07:38:34, 11 octombrie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Pecetluirea antihristică se va face prin acordul propriu (Pr. Dionisie de la Colciu):

    Într-o lucrare cu titlul Semnele vremurilor, P. Serafim Rose face multe observații importante. Redau mai jos o selecție de expresii (cu unele îndreptări după textul original unde a fost cazul) care ilustrează abordarea duhovnicească a venirii lui Antihrist: „Din cuvintele Mântuitorului, aflǎm cǎ nu trebuie sǎ umblǎm dupǎ semne spectaculoase, ci mai degrabǎ sǎ cǎutǎm semne duhovniceşti, înlǎuntrul nostru. De asemenea, trebuie sǎ priveghem fiind atenţi la acele lucruri, care, dupǎ Scripturǎ, trebuie să ajungă să se întâmple. [...] Dupǎ ce ne-a spus toate despre semnele sfârşitului, Domnul ne dǎ o poruncǎ finalǎ, spunând: Privegheaţi deci, cǎ nu ştiţi în care zi vine Domnul vostru …fiţi gata, cǎ în ceasul în care nu gândiţi Fiul Omului va veni [Mt. 24:42, 44]. [...] Fapt e cǎ mulţi creştini, care nu sunt ortodocşi, au o siguranţǎ, o presimţire/au un simţǎmânt categoric cǎ vremurile în care trǎim sunt vremurile de pe urmǎ, dar ei îşi bazeazǎ interpretǎrile pe propriile pǎreri. Dacǎ vrem sǎ avem o interpretare autentică a semnelor vremurilor, primul lucru pe care trebuie sǎ-l stăpânim este o temeinică cunoaștere ortodoxă. Adică o cunoaștere a Sfintei Scripturi, atât a Noului cât şi a Vechiului Testament (dar nu prin constatări ale „bunului simţ,” ci conform modului prin care Biserica a interpretat-o); o cunoaștere a scrierilor Sfinților Părinţi; o cunoaștere a istoriei bisericești; o familiarizare cu ereziile şi erorile care au atacat adevărata înțelegere a dogmelor și mai ales a semnelor vremurilor din urmă de către Biserică. Daca nu avem aceasta înţelegere de baza, nu ne vom afla pregǎtiţi, drept care vom rǎstǎlmǎci semnele vremurilor. [...] Daca citiţi cǎrţi ca acestea (o carte a unui autor evanghelic) , iar daca le luaţi pe toate ca adevăruri, veţi vedea ca în locul descoperirii lui Hristos – care este singurul motiv al demersului nostru de înțelegere a semnelor vremii – va veţi trezi ca-l acceptaţi pe Antihrist. [...] Pe lângă aceste două tipuri de cǎrţi – catehismul de bază şi comentariile la Scriptură – mai sunt cǎrţile ortodoxe despre viața duhovnicească: Istoria Lausiacă, Dialogurile Sf. Grigorie al Romei, Viețile Sfinților, Scara Sf. Ioan, Omiliile Sf. Macarie cel Mare, cǎrţile Sf. Ioan Cassian, Filocalia, Războiul nevăzut şi Viața în Hristos de Sf. Ioan din Kronstadt. Aceste cǎrţi pot pune bazele unei vieţi duhovnicești autentic ortodoxe, vorbindu-ne despre lupta duhovnicească, despre cum să ne dăm seama de amăgirile diavolilor, cum să nu cădem în deznădejde etc. Toate ne oferă o temelie prin care putem înțelege semnele vremurilor. [...] Cel mai important lucru pe care cineva îl poate dobândi în urma îndeletnicirii cu asemenea tip de literatura, este virtutea numita discernământ. [...] Deoarece devine o chestiune de obicei, unnii nu înţeleg că întregul sens al Bisericii este acela de a-L avea pe Hristos în inimă, ci „trec,” în schimb, prin toata viaţa Bisericii Ortodoxe fǎrǎ a-şi deştepta inima. [...] De fapt, oricine si-ar putea dezvolta o întreagă personalitate – un tip negativ de personalitate – întemeiat pe aceasta. Ori de câte ori apare vreo ştire, auzim spunându-se: „A, da, bineînţeles, asta e si va fi si mai rău.” Vine o altă ştire, si altcineva spune: „Da, da, este clar ce se va întâmpla, dar acum o sa fie mai rău ca aceea.” Orice constatare a cuiva poate fi privită apoi ca o împlinire a vremurilor groazei. [...] În acelaşi timp, trebuie sa avem în vedere scopul precis al privegherii noastre. Urmărim semnele vremurilor nu pur si simplu pentru a afla timpul venirii lui Antihrist. Acesta e mai degrabă un amănunt secundar. Urmărim semnele vremurilor ca sa cunoaştem când va veni Hristos. Este un lucru de căpetenie pe care trebuie să-l reţinem pentru a nu fi doborâţi de întunecime, depresie, ori de vreo tendinţă de retragere, în scopul adunării de hrană pentru o mare catastrofă. [...] Trebuie să fim mai degrabă tot mai creştini, adică să ne gândim la aproapele nostru, încercând sa-i ajutăm pe alţii. Dar dacă noi înşine suntem insensibili/reci, întunecaţi si pesimişti, noi participăm astfel la răceala ca semn al sfârşitului. Trebuie sa ne unească un duh plin de căldură prin care să ne ajutăm reciproc. Acesta este un semn al creştinismului.” Nu în ultimul rând, este extraordinară relatarea din final, cu femeia din vremea bolșevicilor care s-a simțit ocrotită și puternică pe durata interogatoriului, dar vulnerabilă când a fost eliberată, când nu mai era acel Cineva cu ea care să o întărească. Nu trebuie să fugim de persecuție, ci să o înfruntăm cu pregătire, cu credință și fără frică, știind că aceasta este calea.

    vineri, 07:21:30, 11 octombrie 2019

  • Mihai

    la articolul Patriarhia trebuie să confrunte politica anti-ortodoxă a PNL/USR:

    Patriarhia română este preocupată de cu totul și cu totul altceva

    vineri, 05:29:33, 11 octombrie 2019

  • Mihai

    la articolul Pecetluirea antihristică se va face prin acordul propriu (Pr. Dionisie de la Colciu):

    Avem exemplu amăgirea cardului de așa zisă sanatate care majoritatea covârșitoare l-au acceptat fara doar și poate, cam așa va fi primită și pecetea finală, uitativa cât de vicleni sunt, ei merg pe politica pașilor mărunți încât să nu se bage de seamă, ca și în cazul pan ereziei ecumenismului, azi o schimbare de calendar, mâine o slujba la comun, poimâine o cununie mixtă s.a.m.d, așa și în cazul acesta, mâine un c.n.p, poimâine un card bancar, răspoimâine un pașaport biometric, pină se va ajunge la stadiul pecetluiri, care de asemenea majoritatea covârșitoare vor accepta fara doar și poate

    vineri, 05:25:41, 11 octombrie 2019

  • Lucian

    la articolul Pecetluirea antihristică se va face prin acordul propriu (Pr. Dionisie de la Colciu):

    Multumim, interesant. Si pr. T. Zisis e in dilema daca e 666 in actele biometrice sau nu.

    joi, 23:08:25, 10 octombrie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Pecetluirea antihristică se va face prin acordul propriu (Pr. Dionisie de la Colciu):

    Viziunea Părintelui Serafim Rose este pe măsura anilor ΄70, când vedea pericolul în special din partea comunismului. Desigur că pune multe lucruri în balanță și oferă o perspectivă destul de amplă, de la Renaștere, Revoluția Franceză și alte fenomene contemporane lui. Însă este foarte greu și chiar periculos să încercăm să identificăm pe Antihrist sau împărăția lui cu o orânduire sau alta. Abia la sfârșit se va vădi care este, când va fi pecetluirea finală. De aceea este riscant să facem sumedenie de speculații. În orice caz, este destul de evident că lumea merge în direcția unui context social tot mai predispus spre acceptarea lui Antihrist. Dar este cam mult să numim erezie „Evanghelia socială”; cred că este mai mult un curent de slăbire a credinței foarte periculos. Cuvintele Scripturii menționate nu se referă la Antihrist, ci la diferite secte și erezii, mai precis la „hristoși mincinoși și prooroci mincinoși”, nu la unul singur. Este știut că venirea lui Antihrist va fi prin înșelăciuni, dar nu fără să știm. Nu putem să fim osândiți pentru că am luat un 666 pe buletin despre care nu știm că este acolo. Eu nu am informații care să ateste existența acestui număr în cipuri sau în alt loc în buletinele biometrice. Ar fi interesante niște informații verificabile. Cred că și Părintele Ignatie este unul din Sfinții din ultimul secol și are o părere pertinentă. Există multe opinii de la diferiți Părinți. E nevoie de discernământ. Dar, în orice caz, consider că nu poate fi vorba de lepădare în necunoștință de cauză; de aceea am și pus acest articol, pentru a atrage atenția asupra unor exagerări. Și eu sunt de acord că trebuie să luăm măsuri în ce privește avansarea spre pecetluire și să reacționăm din timp. Cu precizarea că nu putem considera condamnabilă primirea unui act care nu presupune lepădare de Hristos, deși e bine de refuzat. Orice atitudine am lua, va fi dovedită la final în funcție de cum vom reacționa la pecetluirea antihristică. O perspectivă interesantă se găsește și aici: https://www.scribd.com/document/37809967/Arhimandrit-Daniil-Gouvalis-Despre-666. Îmi place acest text pentru că pune accentele unde trebuie, anume identificarea pericolului în acțiunile unui regim (UE) care creează mentalități și chiar deprinderi religioase. Nu știm cum anume va fi, dar trebuie să fim înțelepți și să reacționăm pe măsură, nu cu fanatism sau cu indiferență. Lucrarea lui Antihrist nu este una de neglijat pentru că ne va afecta decisiv mântuirea. De aceea sunt periculoase speculațiile pentru a nu ne conduce pe piste false. Desigur că există și vedenii, dar trebuie văzut care sunt adevărate, în care dintre ele să ne încredem. Eu personal consider că apostazia trebuie să fie în cunoștință de cauză; Antihrist ne va pune în față lepădarea de Hristosmai mult sau mai puțin mascat, dar o va pune. Probabil că va cere închinare în fața lui, dar va fi ceva evident. Ca o comparație, Apostolul Pavel spunea că a consuma cărnuri jertfite cumpărate despre care nu știm că sunt jertfite nu presupune o vinovăție, ci doar dacă știm că sunt jertfite. La fel și cu pecetea, nu este o cădere decât dacă știm clar ce presupune, dacă ni se spune. În final, eu sunt curios dacă există dovezi că se găsește 666 în actele biometrice.

    joi, 06:39:14, 10 octombrie 2019

  • Andrei

    la articolul Pecetluirea antihristică se va face prin acordul propriu (Pr. Dionisie de la Colciu):

    Sarut mana Parinte! Va trimit un link, si sa cititi ce scrie acolo. http://orthodoxromania.org/?x=entry:entry180417-094913 Totusi in Scriptura spune destul de clar "de va fi cu putinta sa-i insele si pe cei alesi". Spune "sa-i insele", nu sa-i convinga. Se lucreaza cu viclenie. Din ce am citit despre actele biometrice pe care vor sa le introduca, ele contin in mod ascuns 666. Sfintii ultimului secol, totusi ne-au atras atentia sa nu primim acest tip de documente. Trebuie vazute lucrurile si mai in ansamblu. Este clar ca lumina zilei, ca aceste acte conduc la pecetea finala a lui Antihrist, pe mana sau pe frunte. Si atunci daca stim lucrul asta, nu gresim in fata lui daca le acceptam?

    miercuri, 19:01:12, 9 octombrie 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Dreapta credință în viețile Sfinților. (5) Sf. Varsanufie cel Mare:

    Cât de lămuritor este acest text! De mult nu am mai avut sentimentul acesta de.. invers proporţional. Eu cel puţin sufăr profesional din cauza maniei (?) acesteia a "argumentării pe larg".. E odihnitor să primesc atât de mult conţinut dintr-o formă textuală atât de concisă.

    vineri, 17:31:06, 4 octombrie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Esența Ortodoxiei transmisă prin stărețismul de la Optina: Părintele Leonid:

    Din ce am văzut, nu există un termen consacrat. Probabil este mai potrivită alegerea „instituția stăreției”, dar eu personal nu am probleme cu -ismele. Spre exemplu, iubesc creștinismul, dar și românismul și naționalismul, deși mai puțin. 🙂 Ortodoxismul este, într-adevăr, o aiureală, pentru că Ortodoxia este mai în firea lucurilor; dar nu și catolicismul. Însă cel mai important este că stărețismul sau instituția stăreției nu a devenit un fenomen consacrat în istoria bisericească, ci mai mult în sfera intereselor duhovnicești, filocalice, în inimile credincioșilor autentici. Cam la fel cu isihasmul (care, apropo, nu pare să fie un -ism oarecare) sau, mai bine zis, o continuare și aplicare a lui la condițiile epocii. Cred că, atunci când am ales termenul, m-am gândit la faptul că nu este vorba de o insituție, de o formă concretă consacrată, ci mai mult de un fenomen care a luat amploare la Optina (Rusia) și în Moldova, dar care se găsea în predania Bisericii dintotdeauna. Spre exemplu, Apostolul Pavel chiar asta făcea la Roma (Fapte 28:30), ca o metodă ce urma să prindă rădăcini după perioada de propovăduire inițială.

    joi, 22:01:14, 3 octombrie 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Manuscris inedit al lui Sextil Pușcariu despre Sfântul Neagoe Basarab:

    Nu doar partea cu meditaţia Sfântului nostru Voievod este simpatică ci şi modul general de formulare a textului, inclusiv a celui preluat în corpul articolului nostru. De pildă, scrie domnul Nicolae Dima (autorul Matricea.ro) că: avem de-a face cu un domnitor cu mentalitate nobilă și semeață, diferită de ce ne-am aștepta de la conducătorul unei țări mici Mai departe, şi în comentariu dar şi în discursul lui Sextil Puşcariu se face vorbire despre "pompa curţii domneşti" sau despre "mândrie superioară" dar cei care au lecturat Învăţăturile vor afla acolo dimensiunea strict funcţională a opulenţei care are menirea de a spori prestigiul conducătorului ţării, nu pe cel personal. În Învăţături, Măria Sa face deseori trimitere la imaginea domnitorului îmbrăcat (sufleteşte) în zdrenţe, aşa cum trebuie să se simtă orice conducător lumesc înaintea lui Dumnezeu. Despre "mândria superioară" a Sfântului Voievod Neagoe Basarab, "diferită de ce ne-am aștepta de la conducătorul unei țări mici, așa cum era Țara Românească", cred că ne putem edifica dintr-un fragment esenţial al Învăţăturilor: Deci de vor veni asupra voastră vrăjmașii voștri și veți vedea că sunt cu putére mai mare decât voi, iar priiatnicii voștri vă vor îndemna să mergeți asupra lor făr’ de vréme, sau vă vor sperea ca să eșiți afară den țara voastră, să pribegiți, pre acei priiateni și îndemnători ai voștri să nu-i crédeți, că nu vă voescu binele. Că și eu însumi am fost pribeag, pentr-acéia vă spui că iaste trai și hrană cu nevoe pribegiia, și ești de toți oamenii dosădit, încă și de copii cei mici, și de carii suntu mai răi. Pentracéia să nu faci așa, că mai bună iaste moartea cu cinste, decât viața cu amar și cu ocară. Nu fireți ca pasărea céia ce să cheamă cucu, care-și dă oaolă dă le clocescu alte pasări și-i scot pui, ci fiți ca șoimul și vă păziți cuibul vostru. Că șoimul, feții miei, are altă pildă și are inimă vitează și bărbată întru sine și multe pasări oblăduiaște și biruiaște și nici de una nu-i iaste frică, nici să teme și vânează în toată vrémea. Și vânând el așa, odată prinse o pasăre să-i fie lui de mâncare și umbla de zbura cu dânsa prin văzduh. Și zburând să luo după dânsul altă pasăre mare și puternică făr” de seamă, carea să chiamă vultur. Și începu a-l goni să-i ia vânatul. Iar șoimul deaca îl văzu, zise în inima lui: „Mie nu-mi iaste frică de acest vultur, că eu multe pasări biruescu; și pre el îl văz mare și puternic și zlobiv, iar inima lui o știu că iaste fricoasă. Ci nu-mi iaste frică de dânsul, nici îl bag în seamă; că de-aș vrea eu, numai ce mi-aș lovi în arepi odată și m-aș înălța tocma pân’ la cer, deacii m-aș lăsa asupra-i și laș dăspica cu unghile, că-l știu cine iaste. Ci numai mă întristez de mărirea lui cea multă. Pentr-acéia nu mă voi bate cu dânsul că iaste tare și puternic, ci mai bine să împarțu vânatul mieu și să-i dau și lui și voi fi în pace. Iar eu, deaca nu mă voiu sătura cu ce-mi va mai rămânea, nu voi muri, ci voi trăi până iar voi mai vâna ceva și voi mânca de mă voi sătura”. Și déde dentracel vânat ce prinsése câtva și să împăcă cu dânsul. Așa și voi, fraților, sunteți ca și șoimul și multe biruiți, și iaste vânatul în mâinile voastre, adecă avuțiia. Deci, de veți vedea pre niscare limbi păgâne să se pornească asupra voastră cu oști gréle și cu putére mare, voi nu vă potriviți lor și să vă bateți cu dânșii întracel ceas, ci socotiți ce le veți slobozi din unghile voastre vânat, adecă avuție, să le dați să mănânce, ca să să părăsească de voi, cum și vulturul lăsă pre șoimu. Iar deaca veți vedea că nu vor să să întoarcă, voi nu vă témeți de dânșii, nici de oștile lor céle multe, ci luați pre Dumnezeu ajutor în inimile voastre și vă rugați zicând așa: „Stăpâne, făcătoriul tuturor și Dumnezeul cel bun, noi suntem robii tăi și n-am iubit lucrul acesta. Că tu ești singur știutoriul inimilor, care vezi și cunoști toate inimile, céle bune și drépte și céle réle și hicléne. Iar noi, Doamne, nu suntem bucuroși să să facă această răzmiriță, după cum ne-ai poruncit noao, nici voim să fie vărsare de sânge, nici să să ude mâinele noastre în sânge de om. Iar ei poate că doar să potrivescu puterii tale cei mari; că noi, Doamne Dumnezeul nostru, știm că tot cel ce va veni cătră tine cu smerenie și cu plecăciune nu-l vei goni de la tine. Deci și noi am plecat smereniia noastră lor, iar ei n-au vrut să priimească smereniia noastră, ce s-au potrivit să fie mai putérnici decât tine. Că tu, Doamne, însuți mărturisești și zici: „Cel ce să va smeri să va înălța, iar cel ce să va înălța să va smeri”. Pentr-acéia, Dumnezeul nostru, acum nu avem altă nădéjde, făr’ numai singur pre tine, judecătoriul cel drept, că toate bunătățile de la tine pogoară. Și acum, într-această vréme de întristăciune la tine alergăm, ca să ne fii ajutor spre vrăjmașii noștri. Nu doar pentru păcatele noastre, ci pentru mila ta cea multă, ajută noao, Dumnezeul mântuirii noastre, într-această vréme cu nevoe și grea”. Deacii întîi să te îmbraci în dragostea lui Dumnezeu ca într-o platoșă. Așa eși cu veselie la boiarii tăi și să nu te priceapă cumvași că-ți iaste frică, sau să ți să fie schimbat fața, ci te arată lor vésel și-ți cheamă toți sfétnicii tăi cei bătrâni, și boiarii cei mari și toată oastea ta, și zi cătră dânșii cuvinte bune și dulci ca acéste, grăind: „Iată, dragii miei boiari și voi iubitele méle slugi, că veniră vrăjmașii noștri asupra noastră, nefiindu-le lor noi nimic vinovați. Că cu toate cuvintele céle bune și dulci noi i-am mângâiat și, de ai fi pohtit și avuție, le-am fi dat, și cu smerenie încă ne-am smerit înaintea lor și ne-am plecat, iar ei nu vrură să ia, nici cuvintele noastre céle blânde nu le-au băgat în seamă, nici avuție, nici smerenie. Ce numai au venit acuma să ia capul mieu, și încă nu numai capul mieu, ce și capetele voastre ale tuturor. Deci eu pre voi nu voi să vă las, ci voi să-mi puiu capul pentru voi, că-mi iaste milă de voi. Drept acéia vă rog să vă învéțe Dumnezeu, să va fie și voao milă de capul mieu, cum îmi iaste și mie milă de capetele voastre, și să chemăm pre Dumnezeu într-ajutor și cu ajutoriul lui să mérgem la dânșii. Că măcar de sunt ei și mulți, Dumnezeu i-au înmulțit, iar pentru neplecăciunea lor, dar de-i va pleca Dumnezeu. Și va da vrăjmașii noștri și-i va supune suptu picioaréle noastre. Acesta este fragmentul esenţial, lentila prin care am reuşit să citesc cu totul altfel Psalmul 105, aşa cum scriam la Năzuinţe. Este şi o lecţie de istorie pentru că putem înţelege într-o cu totul altă cheie, pe de o parte, acceptarea tributului de către domnitorii noştri, iar pe de altă parte, intransigenţa acestora cu privire la apărarea dreptei credinţe. Această învăţătură prin care suntem îndemnaţi să cedăm din "vânat" şi să recunoaştem "măreţia vulturului" ca fiind îngăduită de Dumnezeu şi să nu ne împotrivim ordinii Sale, a reprezentat o mare piatră de poticnire pentru mulţi dintre oamenii învăţaţi ai neamului nostru, de la AD Xenopol, până la HR Patapievici şi acel fragment, totuşi citat în afara contextului, în care scrie cam ce au făcut turcii pe noi ori de câte ori au vrut. Dacă am pătrunde însă în duhul Măriei Sale cu totul altfel i-am citi şi învăţăturile şi lucrarea sa de conducător.

    miercuri, 22:40:03, 2 octombrie 2019

  • ActaDiurna

    la articolul Esența Ortodoxiei transmisă prin stărețismul de la Optina: Părintele Leonid:

    Greu de găsit un echivalent mai ...patristic-liturgic-monahal-bisericesc pt „stărețism” - altul decît „instituția stăreției” care prin lumescul „instituție” (precum și prin lumescul „-ism”) păcătuiește la fel de grav - personal cred că în fapt e vorba de TAINA STĂREȚIEI, sau a POVĂȚUIRII STĂREȚEȘTI/duhovnicești, care în Ortodoxie nu coincide întotdeauna cu capacitățile duhovnicești ale „starețului” adică ale întîistătătorului unei mînăstiri - acela, dacă am înțeles bine, fiind mai curînd EGUMENUL. N-ar strica deloc o lămurire etimologică serioasă, deloc ușor de găsit.

    miercuri, 14:11:13, 2 octombrie 2019

  • daniela gheorghiță

    la articolul Melodia săptămânii: Paula Seling – A mai trecut un an:

    Eu am gandit-o ca un artist. Cand ascult Tudor Gheorghe, adica melodiile specificate mai sus, nu-l simt să vrea să își facă un renume special pe seama a ceva ce a preluat. În mod real, acțiunea este preluare.. indiferent de ce fel de drepturi juridice, scrise, semnate sau nesemnate sunt.. omenește: o ființă umană a scris un text, o altă ființă umană, post mortem, face o operă muzicală pe seama acelui text. detaliile juridice nu ar trebui să mă intereseze în acest context..Eu care preiau, trebuie să onorez acea scriere, ca în fața lui Dumnezeu, nu ca în fața legii. Ca și cum mă aflu realmente față în față cu autorul, nu cu vreun organ mijlocitor legislativ. Comparația nu îmi pare echitabilă. Din partea lui Tudor Gheorghe personal, simt că onorează autorul pe care îl preia. Prin simplul fapt că atunci când îl ascult, chiar mă duce cu gândul la Radu Gyr, și îl simt efectiv pe Tudor Gheorghe ca un simplu ”mesager” în momentul ăla. Deci îl simt sincer că nu își vrea faimă prin acel cântec ci și-ar onora autorul dacă ar cânta în fața lui, ipotetic; îl simt că se ridică la ..profunzimea creației. Atunci când o ascult pe Paula Seling, simt, efectiv, că mai mult vrea să se afirme ea decât să scoată profunzimea din acea scriere. Repet ultima frază: ”Aceste cântece merită cântate și auzite de tot omul care caută mântuirea, dar consider că e bn să și fim atenți atunci când le aducem în fața lumii, să nu ieșim noi în evidență când le cântăm, ci ele, cântecele.” Tudor Gheorghe, când cântă, nu mă face să mă gândesc la el și să îl admir pe el, în schimb Paula Seling mă cam distrage de la esența operei. Eu asta consider că nu e bn, nu neapărat faptul că preia. (acuma, la drept vorbind, nu cred că dumneavoastră echivalați pe Tudor Gheorghe cu Paula Seling 🙂 ) Si apoi, da, îmi susțin părerea.. cum spuneam la început, ca artist punând problema, acest gest de a prelua și de a face bani pe seama a ceva a cărui autor a trecut prin ce-a trecut, nu m-ar onora. E foarte bine că se dorește ca lumea să afle astfel de cântece, ceea ce spun e că ar trebui să fie niște condiții ...morale de preluare. Faptul că nu ar exista niște drepturi oficiale ale ostașilor față de aceste creații, nu dă altora dreptul să le preia care și cum dorește fiecare. E ca și cum ne ducem la piață și o tarabă nu are vânzător. ce facem, ne permitem să luăm fructele de pe tarabă? Cu sau fără vânzător, gestul de a le lua tot furt se numește, nu? Acum nu insinuez că ce face Paula Seling e furt.. dar personal consider că nici ceva onorabil nu prea e. Și nu pun problema din prisma că Paula Seling e un outsider al Oastei Domnului și deci cam ar face vreun defavor oastei, pentru că sunt mulți ostași despre care aș putea spune același lucru; sunt destui ostași care cântă individual și postează pe youtube sau își fac CD-uri spre vânzare și, la fel, nu îi consider că își onorează în profunzime autorul prin felul în care cântă. Prin ceea ce spun, nu vreau să detemin lumea să nu mai asculte Paula Seling, să nu se înțeleagă asta. Repet, și eu o ascult. Iar melodia de mai sus chiar e frumoasă. Doar că, personal, consider că se poate o mai mare atenție și profunzime și aplecare până la nivelul de sfințenie din care au ieșit astfel de creații, din partea celor care preiau. Să preia oricine, slavă Domnului. Dar să le cânte de parcă..însuși autorul, cu toată suferința și truda dusă brăzdată pe chip, s-au uita la ei atunci. 🙂 Melodiile ar fi atunci.. și mai frumoase.

    duminică, 22:40:35, 29 septembrie 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Melodia săptămânii: Paula Seling – A mai trecut un an:

    Daniela, îndrăznesc să nu prea fiu de acord cu dvs pt următoarele motive: Mai întâi că drepturile de autor sunt o chestie destul de concretă care fie există, fie nu. Aș spune că aici nu există, așadar discuția se poartă într-un registru moral. Este deci imoral ce face Paula? Aduce cu ceea ce a făcut Tudor Gheorghe când a cântat despre Sfinții Închisorilor folosindu-se de versurile lui Radu Gyr? Un criteriu de judecată morală ar fi dacă artistul păstrează scopul operei din care se inspiră. Americanii folosesc termenul "tribute" atunci când un artist face mai mult decât un "cover" (o interpretare proprie în forma artistică inițială) pentru a reactualiza și a exprima o adeziune culturală. Cu siguranță Paula nu-și împropriază nimic din patrimoniul Oastei, chiar dacă vb despre versurile lui Traian Dorz sau despre pricesne. Practic, avem o revalorificare și o repunere în circuitul artistic a unor creații care altfel ar fi fost necunoscute de o parte a publicului ei. Cred că e îl linia concertelor de colinde și alte cântece religioase pe care le cântă și care nu sunt creații ale ostașilor. Având în vedere păgânismul generalizat din spațiul nostru cultural, aș zice că mai degrabă este un lucru bun pe care îl face decât unul rău. Aș înțelege un punct de vedere atât de categoric dacă Paula ar fi continuat să cânte aceste cântece religioase în pofida unor opoziții rezonabile din partea persoanelor care au interes legitim în cauză, chiar a ostașilor. Lucru despre care nu știu să existe. În orice caz, nu știu ca aceste pricesne să fie cântate în mod curent sau să fie parte din repertoriul reprezentativ al Paulei. Pare mai degrabă un album-mărturisire așa cum este și interviul din articolul de mai sus. Poate exista o nemulțumire a ostașilor, pe care o înțeleg, aceea că deși sunt marginalizați totuși le sunt împrumutate elemente din patrimoniul cultural propriu fără să le fie recunoscut statutul de mărturisitori în timpul prigoanei comuniste, dar cred că această discuție nu condiționează sub aspect moral ceea ce face Paula. Nu cred că este ea datoare să pună în discuție acest subiect și, indiferent dacă este sau nu întemeiat, nu cred că Oastea poate impune să existe o astfel de discuție înainte ca un artist sau altul "să împrumute". Nu mi s-ar părea potrivit să o facă. Istoria artei este, după cum știți, una a acumulărilor de la un creator la altul. Cred că acesta este registrul în care să privim această melodie și să ne bucurăm totuși că nu e vorba despre sample-uri care să fie preluate în creații hip-hop/pop străine de scopul inițial. Greșesc? 🙂

    duminică, 21:28:00, 29 septembrie 2019

  • danielagheorghi

    la articolul Melodia săptămânii: Paula Seling – A mai trecut un an:

    Apreciez foarte mult această rubrică de ”melodie a săptămânii” și chiar cu atât mai mult cu cât conținutul ei nu se limitează la un gen strict religios sau bisericesc in vreo măsură. Evident, e binevenită, de altfel, orice melodie propusă care chiar se află în spectrul bisericesc. Însă, așa cum se și explică autorul articolului, există o sensibilitate către ideea de om frumos sau nobil în virtuțile sale și din partea unor oameni/personalități care nu au, totuși, legătură sau aplecare către cele sfinte, să spunem așa. Cum a fost cazul Alexandrei Ungureanu. Personal, eu fiind artistă și venind din direcția studiului artei laice, am dezvoltat un oarecare interes și o deschidere obiectivă către arta laică… sau profană. Sunt dese momente când ascult o melodie total absentă de religiozitate, dar nu pentru că m-ar atrage această lipsă a ei de religiozitate, ci pentru că, în sinceritatea creatorului (a scriitorului sau a muzicianului), melodia atinge, prin subiectul ei, o latură umană lăuntrică, firească oricărei ființe, dincolo de religiozitate. Suferința nu aparține doar omului religios, ci tuturora, dragostea, blânețea, iertarea, regretul, prietenia, bucuria de viață.. toate acestea nu aparțin (numai) omului religios, ci sunt stări și năzuințe firești pe care le are orice om. De aceea, se întâmplă deseori să găsesc astfel de subiecte cântate și în melodii mai puțin religioase, și le ascult cu inima sinceră, ca un om simplu, nu cu interes religios. Acuma, dacă într-adevăr pe cineva sminteșe vreo astfel de melodie, asta nu pot nega. Chiar pe același om, pe mine, de exemplu, o aceeași melodie ..profană ascultată ieri cu drag, astăzi mă poate deranja sau obosi sau distrage de la niște gânduri mai înalte pe care le-as putea avea. În acest sens, aș avea anumite obiecții la adresa melodiei alese. La Paula Seling adică. Îmi este dragă artista. Deși nu a arătat o evoluție prea valoroasă în istoricul ei artistic, totuși, în decența ei naivă, parcă îmi permite să o mai ascult din când în când, mai mult decât aș asculta-o pe Delia, care se declară, prin ce face, direct și chiar impertinent, împotriva pudorii bisericești. Cu toate astea, e ceva ce face Paula ce nu e chiar potrivit. Melodiile acestea ale ei, aparțin, de fapt, tezaurului de creație a Oastei Domnului. Gestul ei de a selecta unele melodii din acest tezaur și de a ”face afacere artistică” practic, din ele, nu cred că este cel mai onorabil. Cu alte cuvinte, preia conținut artistic care nu îi aparține și apoi își dezvoltă o imagine indivuală de ”vedetă religioasă”, care, oricum ar fi altfel formulat, tot nu e ok din punct de vedere moral. Consider că ce face Paula Seling, prin astfel de melodii, e inversul a ce putem spune despre Delia, dar tot un rău în sine. Anume, despre Delia putem spune că ”uite ce voce bună are” (ceea ce e adevărat, de altfel), ”păcat de ce anume cântă”. În cazul Paulei, putem spune ”uite ce voce bună are, și ce melodii frumoase cântă”. Dar, privind lucrurile din perspectiva drepturilor asupra creației, putem continua fraza ”păcat că nu îi aparțin”. Problema cea mare, nu este totuși asta, ci e următoarea: cel puțin versurile unor astfel de cântece, au fost plătite, pentru harisma lor, cu ani grei de închisoare comunistă. Autorul lor a fost batjocorit, bătut, amenințat, sărăcit, închis, și și-a păstrat smerenia și datoria ca aceste creații să aparțină nu lui, ci Oastei Domnului, oficial, iar el, autorul, necâștigând nicio faimă în popor sau vreun cât de mic bănuț, ci doar închisoare comunistă!, privind astfel lucrurile, gestul Paulei Seling de a le prelua și a-și face imagine populară pe seama lor, nu este tocmai cel mai onorabil, cum spuneam. Iertați-mi repetiția. Repet, o ascult și eu și îmi este în continuare dragă. Dar când mă gândesc în profunzime, mă afectează ceea ce face Paula aproape la fel cum mă afectează disprețul Deliei față de cele sfinte. E frumos cum cântă, dar față de valoarea pe care o are un astfel de cântec, prin jertfa și smerenia pusă în el, mă gândesc de două ori înainte să o laud prea mult. Aceste cântece merită cântate și auzite de tot omul care caută mântuirea, dar consider că e bn să și fim atenți atunci când le aducem în fața lumii, să nu ieșim noi în evidență când le cântăm, ci ele, cântecele.

    duminică, 20:29:24, 29 septembrie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Dezmembrarea Bisericii din interior. Un Mitropolit grec condamnă comuniunea cu Biserica Ucraineană canonică:

    Da, Mitropolitul Serafim este un ierarh mărturisitor. De curând, și-a detaliat poziția sa pe acest subiect, subliniind că s-a opus deciziilor Sinodului grec pe problema ucraineană, ca membru sinodal. Vorbește, de asemenea, și despre viitoarele dezbateri pe această temă în Sinodul Ierarhiei (forul decizional). Este posibil și dezirabil să fie amânată abordarea schismei din Ucraina la viitoarea sesiune de săptămâna viitoare, ca să nu se facă sub presiunea unor factori politici și fără o deliberare pe îndelete. Ce-i drept, ar fi cel mai bun scenariu în această privință.

    duminică, 20:02:28, 29 septembrie 2019

  • Andrei

    la articolul Dezmembrarea Bisericii din interior. Un Mitropolit grec condamnă comuniunea cu Biserica Ucraineană canonică:

    Sarut mana Parinte! Vrednic este acest ierarh, care marturiseste adevarul, respectarea canoanelor si randuiala Bisericii. Poate gresesc, dar cu trecerea timpului, lucrurile si oamenii se cern din ce in ce mai mult.

    duminică, 15:46:39, 29 septembrie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Dezmembrarea Bisericii din interior. Un Mitropolit grec condamnă comuniunea cu Biserica Ucraineană canonică:

    Un alt Mitropolit grec, Serafim de Kithira, a luat apărarea clericilor prigoniți, spunând: "Este inacceptabilca niște clerici de seamă să fie persecutați deoarece și-au manifestat public repsectul față de sfintele canoane și ordinea canonică a Bisecii, care au fost bulversate în multe feluri în problema din Ucraina. Ponderarea și luminarea Duhului Sfânt ar trebui să prevaleze atât în ce-i privește pe păstori, cât și pe păstoriți.” Bineînțeles că și-a atras și el critici din această pricină. Păcat că nu mai are prioritate respectarea canoanelor, ci diferite interese etnice sau de altă culoare.

    vineri, 17:39:33, 27 septembrie 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Pomenirea Sfântului Voievod Neagoe Basarab:

    Mulțumim pt cuvintele frumoase! Între timp a apărut și pe basilica.ro un articol despre predica PS Timotei Prahovranul, care vorbește frumos despre Sfântul nostru: https://basilica.ro/sf-neagoe-basarab-a-fost-primul-dintre-domnitorii-tarii-romanesti-practicant-al-rugaciunii-inimii-episcopul-vicar-timotei-prahoveanul/ Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor a spus joi în cuvântul rostit la hramul mănăstirii Snagov că Sfântul Neagoe Basarab, ctitorul lăcaşului de cult, „a fost primul şi poate singurul dintre domnitorii Ţării Româneşti practicant al rugăciunii inimii”. El a învăţat repetarea neîncetată a rugăciunii Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul de la Patriarhii Constantinopolului Nifon şi Ioachim, care au vieţuit o perioadă pe teritoriul Ţării Româneşti. Deşi l-a cunoscut şi pe Patriarhul Ioachim, domnitorul român a fost foarte apropiat sufleteşte de Sfântul Nifon care „îi spunea din tainele credinţei şi care l-a învăţat din tainele inimii”. Având un asemenea mentor, când a urcat pe tronul Ţării Româneşti Sfântul Neagoe Basarab „avea o viziune pe care foarte puţini dintre domnitori lui au avut-o”, aspect dovedit de domnia sa roditoare în plan cultural, diplomatic, economic etc. „Scurta lui cârmuire a Ţării Româneşti a însemnat unul dintre cele mai frumoase capitole de istorie a acestui pământ românesc”, a subliniat ierarhul. El a precizat că domnitorul Neagoe Basarab „a făcut mai mult decât au făcut alţii care au stat jumătate de veac pe tron”.(...) Episcopul vicar Timotei a reflectat asupra stării societăţii româneşti şi a spus că „atitudinea românilor va fi alta decât cea pe care o observăm dacă vor privi mereu spre astfel de modele” (precum sfântul Neagoe Basarab – n.r.). Nu știu dacă e chiar frumos să numărăm astăzi episcopii care ne vorbesc despre Sfântul Voevod Neagoe Basarab. Ne bucurăm că nu e uitat cu totul și suntem amărâți că nu reușim noi să vorbim cu fapta despre Învățăturile Măriei Sale. Dar dăm dreptate PS Timotei: noi, românii, clerici și mireni, am avea cu totul altă atitudine dacă l-am primi ca model. De pildă când, boier fiind, Măria Sa nu a ascultat porunca nedreaptă a lui Radu cel Mare, îngrijindu-se de Sfântul Nifon. Noroc că Măria Sa nu a fost un carierist, căci tehnocrat oricum a fost poate mai mult decât cei de azi 🙂

    joi, 20:02:31, 26 septembrie 2019

  • Mitzi

    la articolul Pomenirea Sfântului Voievod Neagoe Basarab:

    Da, slavă Domnului că măcar PS Calinic are evlavie la Sf. Neagoe Basarab! Din păcate, în eparhia pe care o conduce, nu prea are nimeni această evlavie și Sf. Neagoe nu e cinstit mai nicăieri! :(( Cât despre situația generală, mi-e teamă că vom asista la alunecări și căderi din ce în ce mai mari. Recunosc faptul că eu nu mai văd vreun rost să mă mai agit să mă împotrivesc la arătare curentului ecumenist, care curge tot mai puternic în biserica noastră, riscând să se transforme într-un torent. Și apoi, cum aș mai putea face asta eu, un credincios plebeu? Am trimis scrisori, am semnat petiții, am încercat să port discuții cu preoți și nu am văzut nicio reacție nicăieri. Nu e vorba că nu am văzut vreo schimbare, dar nu am văzut nici măcar vreo reacție cât de mică, nicăieri! Și doar au fost alții care au scris/vorbit infinit mai bine și mai mult decât mine și tot nu s-a văzut vreo reacție pe undeva. Sf. Ignatie Briancianinov spunea că “apostazia are loc cu îngăduinţa Domnului, nu încerca s-o opreşti cu slabele tale puteri…“ Asta voi face și eu, mă voi aștepta la rele tot mai mari și voi încerca să mă concentrez pe mântuirea mea, nădăjduind că Domnul nu mă va lăsa la nevoie. Pe de altă parte, vă rugăm să nu renunțați la a duce mai departe site-ul acesta și proiectele pe care le-ați început! Chiar dacă, poate, nimeni din conducerea bisericii nu va avea vreo reacție notabilă, totuși pentru oameni este important să știe că nu e totul pierdut, că mai sunt și alții care sunt preocupați de aceleași aspecte ale credinței. Noi vom fi aici și vom citi mereu cele scrise de sfințiile și frățiile voastre ca să ne întărim!

    joi, 16:42:18, 26 septembrie 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Pomenirea Sfântului Voievod Neagoe Basarab:

    Multe lucruri vor fi trebuit scrise în această zi când facem pomenirea Măriei Sale Sfântului Neagoe Basarab, de noi şi de cei care sunt mai mari. Ne bucurăm pe de o parte că despre Măria Sa a scris în această zi de sărbătoare PS Calinic al Argeşului, dar ne întristăm pentru cele care nu se scriu deşi ar fi mare nevoie. Este pentru noi un moment informal de bilanţ şi, deşi sunt atât de multe lucruri pentru care mulţumim lui Dumnezeu în ceea ce priveşte blogul nostru, deşi din punctul de vedere al iniţiativelor/năzuinţelor noastre suntem cu mult înaintea celor pe care le prefiguram când am plecat la drum, totuşi împrejurările sunt cu mult mai întunecate decât ne-am fi pregătit. La acest ceas, vorbind doar pentru mine, sunt trecut de dezamăgit şi de consternat de tăcerea care s-a aşternut peste această mare trădare a episcopului Sofronie Drincec. Sunt unele lucruri care deşi par în logica unor involuţii previzibile, totuşi nu pot să nu ne afecteze, să nu tulbure. În afara celor care s-au adunat în jurul blogului marturisireaortodoxa.ro practic nu există reacţie. Este ca şi cum nu am mai avea preoţi, stareţi, monahi, credincioşi! Este de parcă nu am mai cunoaşte Sfintele Canoane, de parcă am fi părăsit credinţa. Petiţia publicată de un grup de credincioşi a adunat, din păcate, până acum un număr derizoriu de semnături. Sunt căderi şi compromisuri care vin în cascadă, după ce Înaltul Teofan a jucat hora în sinagoga evreilor, după primirea papei, după ce Patriarhia se angajează în eforturi media interconfesionale îngropând efectiv dezideratul unui civism ortodox autonom, şi multe altele în rând cu acestea, peste care tronează funest vânzarea credinţei ortodoxe la adunarea din Creta, după toate aceste căderi mari, iată că vin valuri de căderi şi tăceri şi de la cei de condiţie mică şi mijlocie. Este o stare de amorţeală în trupul Bisericii pe care o interpretez ca simptom al unei otrăviri insiduoase, bate un vânt de casă părăsită, de viaţă simulată. Noi vom urma cursul eforturilor la care ne-am angajat, nădăjduind că Domnul va scoate lucrătorii potriviţi cărora să le fim de folos la vreme potrivită. Doamne, ajută!

    joi, 15:05:29, 26 septembrie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Corneliu Zelea Codreanu şi ordinea propunerilor de canonizare:

    Nu știu care este procedura detaliată cu privire la canonizarea cuiva, dar nu cred că se poate alcătui o comisie care să dezbată acest subiect și să se pronunțe pozitiv sau negativ. Ci mai degrabă cred că, atunci când cineva se impune în evlavia poporului ca om sfânt, este declarat ca atare în urma unei cercetări prealabile. Adică mi se pare absurd să se pronunțe un verdict de negare a sfințeniei cuiva sau să se facă un proces de cercetare a posibililor sfinți. S-ar putea institui o sărbătoare în care să fie pomeniți cei din temnițele comuniste la general, cei cu viață sfântă dintre ei, fără a fi nominalizați. Pentru că au fost cu siguranță mulți. Pe de altă parte, există deja Duminica tuturor Sfinților români. Încă nu pare să existe o presiune bună pentru canonizarea lui CZC. Pentru mine, sfințenia este ceva de dincolo, de la Dumnezeu, luminos, mai mult decât a îndura necazurile. Părintele Arseni (acuzatul ZEK) face vorbire undeva (probabil că în cartea Noi mărturii, care se găsește mai greu) despre transformarea credinței în suflet. Există oameni morali, zice el, până la jertfă, dar fără credință; există alții care să îndure foarte multe nedreptăți și greutăți sau care să manifeste credință exterioară, dar puțini care să fie pătrunși și transfigurați măcar într-o măsură de harul lui Dumnezeu. Din cât am cunoscut eu despre Codreanu, nu am văzut ceva care să mă convingă că ar fi trecut de acest prag (deși nu pot spune că nu ar exista).

    miercuri, 15:28:49, 18 septembrie 2019

  • Ioan R

    la articolul Râvna necontrolată a studiților stinsă prin canonul 15 I-II:

    Mi-a plăcut mult articolul! Cât de util le-ar fi unor frați nepomenitori mai acriviști… ca să reflecteze asupra remarcabilei observații a sfinției voastre: “O situație inedită este aceea că majoritatea nepomenitorilor de astăzi de după Sinodul din Creta urmează declarativ atât linia canonului 15, cât și a Sf. Teodor Studitul fără a vedea un conflict în aceasta. Diferența nu este vizibilă, e drept, dar totuși există. Chiar și dacă am considera că studiții opreau comuniunea adesea pe motive morale sau administrative, pe când canoanele 13-15 I-II condamnă acest lucru, tot ar trebui să se fie pusă la îndoială corectitudinea viziunii lor.” Din nefericire am văzut destule suflete respectabile de creștini, pline de râvnă pt dreapta credință, care nu reușesc să sesizeze tocmai valoarea de reglementare, de înțeleaptă soluționare statuată de către Părinții Sinodului din 861 prin canoanele 13-15 în urma problemelor cauzate de exacerbarea liniei rigoriste studite. Doamne ajută!

    marți, 21:31:28, 17 septembrie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Râvna necontrolată a studiților stinsă prin canonul 15 I-II:

    Nu a fost atins în detaliu acest aspect pentru că nu cred să fie de esență. Problema este că există un antagonism între linia studită și cea exprimată în canonul 15; iar Biserica poate fi identificată mai degrabă prin cel din urmă. În acest sens, nu cred că era necesar să fie scoase în evidență detalii colaterale. Cât privește iconomia față de cununia nelegiuită, ea chiar a fost o iconomie pt că, la in moment dat preotul Iosif a fost caterisit, iar apoi reabilitat din nou. Motivul repunerii în treaptă? Ca să nu fie întărâtat împăratul și să reizbucnească flagelul iconoclasmului. În epocă au fost aduse acuzații că tocmai de aceea a reizbucnit erezia împotriva icoanelor, din cauza intransigenței studiților, care au ajuns la un moment dat în grațiile împăratului. Firul roșu este, cum am mai menționat, apărarea credinței și adevărului fără fanatism și extreme. Este bine a mustra chiar și public, cum a făcut Sf. Ioan Botezătorul, dar nu a cere tuturor să facă asta și, mai ales, nu dezicându-te de comuniunea liturgică cu cei care nu au această putere. Studiților nu li s-a reproșat delimitarea de preotul Iosif aflat în greșeală, ci de Patriarhul care nu l-a caterisit și de alți ierarhi din Sinodul care a validat decizia Patriarhului, ba și de episcopii aflați în comuniune cu ei. Canonul 15, confruntat cu atitudinea aceasta schismatică, recunoaște dreptul de a întrerupe comuniunea cu un episcop ce susține fățiș o erezie, dar condamnă excesul. Ca exemplu, Sf. Vasile cel Mare a fost îngăduitor și în materie de erezie; nu cred că poate fi contestat. Revenind, probabil ca faptul că nu a oficiat însuși Patriarhul cununia a fost o înfruntare la adresa împăratului și o manifestare a iconomiei în astfel de chestiuni. Cum am spus, important este că din acest antagonism poate rămâne în picioare doar o linie, a canonului 15 sau a studiților.

    marți, 18:52:55, 17 septembrie 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Corneliu Zelea Codreanu şi ordinea propunerilor de canonizare:

    Cu siguranță cunoașteți mult mai multe decât mine despre acest subiect de vreme ce vă exprimați atât de sigur, chiar și acolo unde alții care au respirat praful arhivelor nu au formulat astfel de concluzii. Totodată cred că pt dvs orice nu este în același duh necruțător de care dați dovadă este relativizare. Nu încerc să spăl imaginea unor ucigași siniștri, nu mă interesează acest lucru, dar înțeleg de ce gândiți astfel. Dacă nu ați fi atât de pătimașă poate ați înțelege și punctul meu de vedere (dacă tot am dialogat) și nu mi-ați mai face procese de intenție. Și da, vorbim despre un anacronism pe care dvs cred că îl faceți, doar că vă e mai comod să vă supărați și să plecați izbind ușa în loc să vă verificați. Mai departe, NU răspândim erezii! Resping acuzația în modul cel mai vehement cu putință și vă cer să vă susțineți punctul de vedere dacă doriți să mai conversăm, aici sau la articolele unde ați identificat atare "erezii". În rest, de acuzele pt fakenews și propagandă rusească mă apăr prin aceea că atât mă duce mintea. Dar că sper că puținii cititori câți ajung aici (câteva sute) înțeleg că-s bine intenționat și că îmi asum ceea ce fac/scriu în nume propriu. Iertați-mă, vă rog. Doamne, ajută!

    marți, 16:56:44, 17 septembrie 2019

  • ana

    la articolul Corneliu Zelea Codreanu şi ordinea propunerilor de canonizare:

    atat? ca Mihai Stelescu n-o fi fost ucis din ordinul lui? s-au trezit studentii la teologie sa-l ucida miseleste din proprie initiativa. sau asasinarea lui duca, sigur, controla cu mana de fier organizatia, dar n-a stiut. puteti sa spuneti cum vreti, tot relativizare e si incercare de spalare a imaginii unor ucigasi sinistri. imi pare dar n-aveti nicio legatura cu crestinismul, raspanditi numai erezii si fel si fel de fake news. iar eu am lucruri mai bune de facut decat sa-mi pierd timpul cu un site al propagandei ruse. pacat ca sunt fraieri care pleaca urechea la astfel de ineptii.

    marți, 16:36:08, 17 septembrie 2019

  • noecumenism

    la articolul Râvna necontrolată a studiților stinsă prin canonul 15 I-II:

    referitor la acest articol [1] Arhim. Sofronie, Cuviosul Siluan Athonitul, trad. Ierom. Rafail Noica, Editura Accent Print, Suceava, 2013, p. 69-70. Sursa: https://theodosie.ro/2019/09/16/duhul-schismatic-studit-si-canonul-15-i-ii/ nu scrie nicaieri ca era vorba despre Imparatul Constantin al VI-lea care_si inchide sotia legitima in manastire si se casatoreste cu amanta lui in mod abuziv si adulter, savarsita de preot, incalcand canoanele si predania bisericeasca. Lui Teoctist Magistrul, Sfantul Teodor ii spune:'nu-i vorba aici de un fel de iconomie, ci de un prilej de nelegiuire si calcare a dumnezeiestilor canoane. Caci definitia iconomiei este de a nu anula nicidecum ceva din cele statornicite, nici macar cand se ingaduie putin pogoramant la vremea cuvenita si pentru un anumit motiv, ca nu cumva de aici sa nu se realizeze ceea ce se cauta defapt, prin aceea ca in realitate se coboara stacheta si se pagubesc astfel cele mai desavarsite

    marți, 16:29:08, 17 septembrie 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Corneliu Zelea Codreanu şi ordinea propunerilor de canonizare:

    Cred că discutăm totuși despre lucruri diferite și insist să nu ne îndepărtăm prea mult de la obiectul discuției noastre. Vorbim despre o faptă de ucidere în legitimă apărare pentru care Corneliu Zelea Codreanu a fost judecat și achitat. Atât. În privința antisemitismului nu sugerăm relativizari de niciun fel ci, în comentariul meu, atrag atenția că de fapt comitem un anacronism, o eroare de gândire care, din păcate, tutelează dezbarerile despre viața politică din interbelic. Din nou, cartea aceasta ne ajută foarte mult (chiar dacă nu urmărește asta) să scăpăm de acest anacronism.

    marți, 11:08:39, 17 septembrie 2019

  • ana

    la articolul Corneliu Zelea Codreanu şi ordinea propunerilor de canonizare:

    relativizarea crimelor si a antisemitismului si glorificarea unor criminali nu va duce niciodata la nimic bun. inseamna doar ca oamenii nu invata nimic din istorie si repeta la infinit greseli. nu degeaba romanii sunt in continuare antisemiti, fiecare gaseste o scuza pentru asta. din pacate, oamenii bisericii in loc sa se uite in prezent si in viitor nascocesc fel si fel de istorii fanteziste despre personaje dubioase din trecut. e o reteta foarte buna pentru a-i pierde pe credinciosi sau pentru a-i sminti cu idei false.

    marți, 10:52:27, 17 septembrie 2019

  • Mitzi

    la articolul Corneliu Zelea Codreanu şi ordinea propunerilor de canonizare:

    Subiectul acesta este atât de dureros încât îmi este foarte greu să nu simt revoltă când văd atitudinea lașă pe care o are biserica noastră națională, în răspăr cu cea a altor biserici ortodoxe. Și totuși, toate acestea sunt îngăduite de Dumnezeu, pentru motive care scapă umilei mele înțelegeri. Tocmai m-am închinat duminica trecută, la o mănăstire, la moaște ale unor Sfinți de la Aiud. Miroseau a har atât de intens frumos încât mi-au înseninat toată ziua! Noi, plebea, îi iubim pe Sfinții Închisorilor, legionari sau nu și, așa cum spunea Sf. Gheorghe Calciu, îi apărăm când dușmanii se luptă cu ei chiar și dincolo de moarte.

    marți, 00:03:02, 17 septembrie 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Corneliu Zelea Codreanu şi ordinea propunerilor de canonizare:

    Că a fost un exaltat spune şi domnul Schmitt şi pledează insistent pentru asta în termeni şi ton cvasi-insultătoare, că a fost mediocru o menţionează în clar domnul Andrei Marga în articolul de mai sus. Că a fost criminal poate fi adevărat dacă prin asta înţelegem că a făcut ucidere, o ucidere în legitimă apărare pentru care ştim că s-a pocăit îndelung, ani de zile. Mai departe: ceea ce înţelegem noi astăzi prin antisemit şi xenofob nu este acelaşi lucru cu înţelesul din interbelic, deşi termenii existau. Este un exemplu folosit de criticii de artă, al tabloului care înfăţişează un lan de grâu cu nişte păsări care îşi iau zborul din el, pe care îl privim câteva momente, după care aflăm că acesta este ultimul tablou pe care l-a pictat Van Gogh chiar înainte de a se sinucide şi suntem surprinşi de efectul pe care această informaţie îl are asupra modului în care noi percepem acea operă de artă. Eu nu ştiu sigur câţi dintre noi pot face efortul de a se extrage din cunoaşterea pe care o avem astăzi despre ceea ce înseamnă antisemitism/xenofobie şi să intrăm cu duhul în înţelegerea vieţii din acele timpuri. Nu este vorba despre idolatrizare şi absolutizare aici, ci despre un efort de simţire care să nu fie totuşi unul pătimaş. De asta scriam mai sus că nu oricine este chemat să se pronunţe cu autoritate pe aceste chestiuni, nici măcar când opinia exprimată este cea pe care o susţineţi dvs atât de categoric. Apoi, despre campania din interior de a denigra Biserica, aceasta nu se poate întâmpla acolo unde există bună credinţă, pentru că un creştin sau altul este supus greşelii, cum spuneam că este posibil să fie cazul meu, dar Biserica, exprimându-se în condiţii de libertate, în duh şi adevăr, este infailibilă. Asta a făcut să avem între cei canonizaţi mulţi sfinţi despre care mă tem că nu ar fi trecut filtrul dvs, aşa cum îl înţeleg eu din comentariile dvs de mai sus. Iertaţi-mă!

    luni, 22:14:05, 16 septembrie 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Corneliu Zelea Codreanu şi ordinea propunerilor de canonizare:

    @Ierom.Lavrentie Părinte, argumentele din articol nu au acest scop de a convinge prin putere proprie cu privire la sfinţenia lui Corneliu Zelea Codreanu. Înainte de toate, deşi sunt mulţi cei care îl consideră sfânt, deşi există icoane şi rugăciuni ce-i sunt adresate, totuşi, din câte cunosc, niciunul dintre părinţii înduhovniciţi pe care i-am avut până recent printre noi nu au spus asta. Poate că într-o împrejurare sau alta, au fost şi părintele Justin, părintele Arsenie Papacioc, părintele Calciu şi alţi sfinţi, care să fi exprimat direct sau indirect astfel de gânduri, dar eu nu ştiu să o fi făcut niciunul cu putere, cu convingere, cu caracter de principiu. În acest context nu pot veni eu să fiu cel care decretează sfinţenia lui Corneliu Zelea Codreanu şi să fac din asta o misiune aparte în viaţă. Dar ceea ce spun este că de la nivelul acesta de jos unde mă aflu, şi intelectual şi sufleteşte, atât cât am avut discernământ, putere şi inimă să cercetez, l-am găsit a fi mare sfânt. Acum nu ştiu care este părerea părinţilor noştri care au trecut prin închisorile comuniste, nu ştiu nici dacă au considerat că acest martir nu a fost mucenic, dacă erau convinşi că nu este un sfânt. Nu ştiu dacă s-au abţinut să spună astfel de lucruri ca să nu smintească, să nu pună în pericol sau sub ameninţare Biserica, dacă au găsit folos să vorbească despre asta doar ucenicilor şi aşa mai departe. Dar toate acestea, la care adaug şi umila mea convingere că este vorba despre un mare mucenic, pledează (din punctul meu de vedere) ca acest caz să fie discutat în Biserică înaintea celorlalte dosare de canonizare (când va îngădui Domnul să se întâmple aceasta). Ideea aceasta o exprim nu de pe poziţii de autoritate, nu pentru că am citit o carte şi gata, evrika, am găsit dovada, ci pentru că realmente asta simt cu convingere. Nu este vorba despre o concluzie admirativă, precum este cea a lui Ion Cristoiu sau a altora care, impresionaţi de rectitudinea morală a eroului, să îi fi recunoscut merite aparte pe care să le confunde mai apoi cu sfinţenia. Nu, nu este cazul. Dar citind şi însemnările de Jilava despre care amintiţi şi restul cărţilor câte mi-au mai trecut prin mână, nu pot să nu constat că acest om s-a maturizat şi a trăit într-un mediu profund nedrept, sub prigoană şi calomnie continue, sub trădări şi umilinţe neîncetate, răstimp în care şi-a păstrat o trăire şi o dedicare pe care eu nu le pot înţelege altfel decât ca manifestări ale sfinţeniei. Sunt multe criterii după care Biserica judecă sfinţenia cuiva şi sunt convins că acestea se regăsesc şi în cazul lui Corneliu Zelea Codreanu şi confirmă convingerea şi evlavia mea pentru acest mare sfânt, pe care mi le exprim ca mădular al Bisericii, nu în calitate de blogger. Este deci menirea Bisericii ca sesizată fiind de evlavia populară să cerceteze aceste cazuri de sfinţenie şi să hotărască dacă trebuie să existe canonizare. Iar cercetarea trebuie să pornească de aici, să facă lumină în izvoare, să consulte arhive, să cerceteze duhul în care au fost scrise literatura legionară/anti-legionară care vorbeşte despre Sfântul Mucenic Corneliu, să verifice o ipoteză sau alta şi aşa mai departe. Pentru asta pledez eu, pentru ca Biserica să-şi asume libertatea să cerceteze aceste lucruri pentru care mulţi, printre care şi eu prăpăditul, dăm mărturie cu sinceritate. Nu simt că este bine să se înceapă din altă parte, de la alte nume, şi nici nu simt că tăcerea şi atitudinea aceasta de delimitare faţă de Sfântul Mucenic Corneliu este una sănătoasă, duhovnicească (atât cât pot eu judeca asta). Noi nici măcar nu avem putere sufletească să întrebăm, ca Biserică, unde sunt ascunse rămăşiţele pământeşti ale Sfântului Corneliu, ca să îi facem o pomenire la mormântul acestuia cum se cuvine unui om oarecare, nu zic unui erou. Cumva ne-am convins singuri că nu se cade să discutăm acest subiect, că deh, totuşi nu a ţinut conferinţe intelectualiste în interbelic în care să vorbească despre creştinismul autentic, în timp ce Sterie Ciumetti şi alţii erau schingiuţi şi omorâţi prin văgăune pentru neam, ţară şi Biserică. Nu fac aici discuţia unei competiţii între sfinţenia lui Corneliu faţă de cea a lui Mircea Vulcănescu, de ale cărui scrieri mult m-am folosit şi care are dreptate în cele referitoare la mişcare, faţă de care de asemenea am mare evlavie. Dar nu putem invoca aceste scrieri pentru a ne ascunde după deget şi a căuta să nu primim înţelegerea vieţuirii şi martirizării acestui Sfânt. Din nou, meritul acestei cărţi este că face o distincţie clară între Mişcare şi Căpitan. Mişcarea nu a fost una a oamenilor sfinţi, poate doar cea eliberată din Zarcă în 1964, dar nici acolo nu vorbim în termeni absoluţi. Însă atât cât am putut eu cerceta şi căuta să intru cu înţelegerea în duhul lucrurilor, dar mărturie că este Mare Sfânt. Nu pot veni cu argumente că uite cum vorbeşte despre un gardian sau altul, despre judecătorul de instrucţie sau cei de la temniţă, fiind mai mult decât evident pentru toată lumea că se urmărea exterminarea lui fizică, pentru că o astfel de discuţie va aluneca în derizoriu. Acestea trebuie cercetate de Biserică, de oameni evlavioşi şi credincioşi care, îndrumaţi de Duhul Sfânt, să ajungă la o hotărâre. M-aş bucura mult să greşesc în această convingere, iar Biserica să găsească că, deşi a fost un mare erou al neamului românesc, totuşi nu este vorba despre sfinţenie, să spună şi să hotărască aceasta în condiţii de libertate interioară (că exterioară nu cred că mai apucăm până în veac) fără duhul acesta de.. minciună în care, sper să-mi fie iertat, pare că ne refugiem ca să nu primim adevăruri inconfortabile, care să ne oblige la altă atitudine. De asta cred că dacă s-ar începe analiza cu Sfântul Mare Mucenic Corneliu, chiar dacă s-ar ajunge la concluzia că nu este vorba despre sfinţenie, tot cred că ar avea folos şi că celelalte dosare de canonizare ale sfinţilor se vor aşeza cu limpezime. Cine ştie când vor fi toate acestea!

    luni, 21:58:45, 16 septembrie 2019

  • ana

    la articolul Corneliu Zelea Codreanu şi ordinea propunerilor de canonizare:

    zelea codreanu a fost un exaltat mediocru. daca nu era ucis nu si-ar fi amintit nimeni de el. iar istoria nu poate fi falsificata, a fost un criminal, nicio treaba cu crestinismul. ciudata preferinta unora de a-i declara crestini pe toti tampitii antisemiti si xenofobi. uneori am impresia ca e o campanie din interior de a denigra biserica. altfel, e greu de explicat curentul asta de a sustine ca sunt crestini fel si fel de personaje care, dimpotriva, sunt la polul opus.

    luni, 21:46:11, 16 septembrie 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Corneliu Zelea Codreanu şi ordinea propunerilor de canonizare:

    @ana Nu întâmplător am preluat articolul domnului profesor Marga ci tocmai pentru că scoate în evidenţă cele două chestiuni despre care am făcut menţiune în notă. Multă vreme am trăit cu imaginea perioadei interbelice ca timp mitic, acea perioadă de creştere economică şi de înflorire culturală, în care totuşi s-au manifestat şi nişte "fanatici". Ei bine, "statul profund" înfierat în recenzia domnului Marga de fapt a fost cu mult mai mult de atât, a fost un stat realmente criminal, în sensul propriu al cuvântului, care şi-a propus şi în practică şi la nivel de principiu exterminarea fizică şi morală a unei categorii de cetăţeni (dintre cei cu convingeri naţionaliste). Lucrul acesta reiese fără tăgadă din această carte şi este o chestiune care, totuşi, nu poate fi ignorată sau desfiinţată ca fiind ceva fără relevanţă. Or această relevanţă încă aşteaptă să fie luată în discuţie, iar această carte este un bun început întrucât confirmă, uneori indirect, multe dintre apărările difuzate de memorialistica legionară. De la acest fond de conflict social vin mai apoi comuniştii cu regimul lor de exterminare totală a legionarilor şi a familiilor acestora, obiectiv care este în mare parte o prelungire a preocupărilor tradiţional represive ale autorităţilor anterioare. Legionarii au rămas "fanatici" în ochii tuturor tocmai pentru că nu s-au plecat, moralmente, acestor încercări de ştergere a lor de pe faţa pământului. Dar Mişcarea Legionară a avut, cel puţin la început, un obiectiv de natură politică şi abia ulterior, sub prigoană, s-au retras spre dimensiunea mistică, aceia care au avut trăirea necesară. Ceilalţi, restul, au eşuat într-o dreptate lumească, în legea talionului, în apostazie, trădare, unii au încercat şi uneori au reuşit răzbunări împotriva celor care, în ochii lor, se făceau vinovaţi de crime de neiertat. Iar aici nu facem doar o numărătoare a morţilor ci trebuie cumva să ne apropiem cu înţelegerea de mediul aparte de represiune care a fost destinat legionarilor, represiune la care mulţi au achiesat implicit (cum e cazul lui Iuliu Maniu), iar alţii nu au fost capabili să o înţeleagă în toate implicaţiile sale (cum cred că este cazul lui Mircea Vulcănescu). ML a fost o iniţiativă care a căutat răspuns unor probleme sociale care erau resimţite ca atare în acele vremuri şi pe care noi încercăm acum să le relativizăm, să le încărcăm de alte semnificaţii. Ţinta mea nu este să repun în discuţie dinamica represivă din perioada interbelică, nu am nicio miză în acest sens. Sunt surse de documentare destule din care fiecare îşi poate forma o opinie proprie, iar opinia mea nu este totuşi atât de departe de cea mainstream. Însă, mai departe, şi alte cărţi, dar mai ales aceasta, fac o distincţie clară între Mişcarea Legionară şi omul care a fost Corneliu Zelea Codreanu. Înţeleg că există riscul să par un cinic nesimţit pentru mulţi dintre cei ce se vor nimeri în acest colţ de internet şi care, ca dvs, consideră că Zelea Codreanu a fost un criminal în primul rând (nu a fost!), iar în subsidiar, că prin activitatea sa (pentru care există răspundere morală) a determinat, postum, crimele holocaustului din România (foarte spre extrem de discutabil). Ceea ce eu îndrăznesc să susţin este că dacă mutăm atenţia de pe păcatele legionarilor pe cele ale "statului profund" şi de pe Mişcarea Legionară pe omul Corneliu Zelea Codreanu, s-ar putea să ajungem la o cu totul altă discuţie decât cea care este purtată astăzi. Din păcate însă acesta nu este un subiect liber, nu te poţi exprima oricum, tocmai de aceea a fost nevoie să vină un elveţian/austriac să studieze subiectul acesta istoric şi să se pronunţe revendicând autoritatea documentaristului de arhivă, chestiune care pe mine mă irită destul de mult şi pe care o resimt (oarecum) ca pe o umilinţă.

    luni, 20:32:54, 16 septembrie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Exarhatul rus din Europa nu obține voturile necesare pentru alipirea de Patriarhia Rusă. Prezentare succintă:

    Ca o răsturnare de situație a votului din Adunarea Generală, Arhiepiscopul Ioan de Chariupoli a luat decizia de a se alătura Patriarhiei Moscovei fără a mai fi necesară supunerea la vot a acestei hotărâri. Explicația este aceea că decizia de migrare în altă jurisdicție este una pastorală și nu ține decât de competența conducătorului Exarhatului, adică a sa. Cât este de justă și întemeiată pe Regulamentul de ordine interioară această mișcare nu ne putem pronunța. Această decizie a fost luată sâmbătă și, începând de duminică, Arhiepiscopul a început să pomenească pe Patriarhul Chiril al Rusiei. La rândul său, Moscova a anunțat că Biserica Rusă s-a reîntregit cu această ocazie, făcând referire la revenirea întregii diaspore în comuniune cu Biserica mamă, după ce ROCOR făcuse acest gest în 2007. Într-o scrisoare lungă, Arhiepiscopul Ioan comunică membrilor exarhatului vestea aceasta, făcând un excurs detaliat cu referire la opțiunile pe care le-a avut și face apel ca el să fie pomenit în continuare și toate parohiile să rămână în același format, doar că sub umbrela rusă. Reamintește că a încercat și alte opțiuni, printre care încadrarea în BOR, lucru care nu a fost admis de IPS Iosif al Mitropoliei Române a Europei Occidentale și Meridionale. De asemenea, este menționată și reticența unora de a intra în comuniune cu Moscova după unele conflicte din trecut din diaspora. Pentru că nu poate fi autocefală și trebuie să intre sub jurisdicția unei Biserici autocefale, singura soluție a rămas Biserica Rusă. Sunt denunțate și atitudinile dușmănoase și recalcitrante ale unor preoți instabili în cadrul Adunării Generale recente. Toate acestea arată situația precară bisericească a celor din diaspora, frământați de diferite divergențe și chiar resentimente. Este o problemă acută a Ortodoxiei, care nu reușește să implementeze o unitate trainică dincolo de diferențele etnice.

    luni, 19:18:39, 16 septembrie 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Un nou examen ratat: Desemnarea Danei Gîrbovan pentru Ministerul Justiţiei:

    Păi cred că în privința asta suntem pe aceeași lungime de undă; și eu tot în principii cred. Doar că în spațiul public sunt puține persoane care să funcționeze în virtutea unor astfel de principii de integritate, morale și profesionale. Dintre puținele persoane care ni se arată, părerea mea este că doamna judecător Gîrbovan se numără printre cele care au și trecut testul unor încercări de compromitere, cum este și cea mai recentă, când a fost propusă pentru o funcție politică și a acceptat (de principiu). Politica, în esență, reprezintă un serviciu de înaltă demnitate publică, de aceea consider că ar trebui să ne bucure când persoane dintr-un anumit aluat își arată disponibilitatea de a ocupa o astfel de funcție. Altfel, rămân politicii acele persoane în care nu prea putem avea încredere, cu consecinţele cunoscute nouă tuturor. Sunt de acord că nu este bine ca un magistrat să revină în magistratură după un mandat politic, deși nici aici nu este vorba despre ceva absolut, ci poate că ține mai mult de oportunitate. Justiția rezolvă o arie diversificată de litigii, dintre care foarte puține au legătură cu politica. În orice caz, interdicția de a reveni în magistratură nu există decât pentru cazuri în care avem o persoană cu cazier judiciar sau una care nu se mai bucură de bună-reputație, iar în acest caz avem totuşi câteva criterii clare de apreciere. Nu văd nicio limitare în dorinţa unui fost magistrat care şi-a dus la bun sfârşit, cu succes, un mandat în funcţie de ministru să revină la instanţă. Nu în ultimul rând, sunt de acord că nu trebuie să idolatrizăm persoane. Doar că impresia mea este că de teamă să nu comitem acest păcat am ajuns să nu mai recunoaştem nici merite vădite. Ştiu că este neobişnuit să fie exprimată admiraţia deschisă în spaţiul public, dar acest lucru nu este ceva de lăudat. Este tot o chestiune de principiu, la care suntem chemaţi mai ales noi cei de condiţie medie. Până acum, în articolele de pe site mi-am exprimat admiraţia pentru Andrei Marga, Theodor Paleologu, Dan Dungaciu, Tudorel Toader, Adi Dohotaru, însă pentru aceştia, cu rezerve punctuale (esenţiale) menţionate ca atare. Deocamdată nu am ce reproşa doamnei judecător, deşi recunosc că nu mă încântă faptul că şi-a dorit să fie parte din cabinetul doamnei prim-ministru Dăncilă. Dar ţine de un respect minimal ca noi să respectăm astfel de alegeri, cu atât mai mult cu cât a fost făcut public şi un proiect de program, la nivel de intenţie, care a justificat acceptul său de principiu. Sunt curios dacă aveaţi ceva de reproşat în privinţa obiectivelor pe care şi le propusese doamna judecător.

    luni, 19:15:03, 16 septembrie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Corneliu Zelea Codreanu şi ordinea propunerilor de canonizare:

    Eu m-am referit la Părintele Iustin Pârvu, care nu a fost deloc tovarăș. Nu putem face pe Codreanu legionar antisemit. Doar și-a apărat țara și atât. La ce represiuni crunte au suferit legionarii, merită mai multă înțelegere. Dacă ar fi să fim echidistanți, mai întâi ar trebui condamnați cei care au acționat împotriva lor. Tocmai o cercetare mai atentă a istoriei îmi doresc și eu. Modul cum a fost ucis CZC a fost drept? Nu sunt legionar și nici pro pt că am altă structură ca monah. Doar atât: nu e drept să fie lovite o mișcare și o persoană ce au fost corecte în esența lor. Cel puțin din ce cunosc, nu merg până acolo încât să-l privesc pe Codreanu ca sfânt. Cu toate că au existat legionari chiar sfinți, cum ar fi Valeriu Gafencu, Ianolide, pr. Calciu...

    luni, 17:18:37, 16 septembrie 2019

  • ana

    la articolul Corneliu Zelea Codreanu şi ordinea propunerilor de canonizare:

    nu s-a dezis deloc, doar a indemnat la liniste dupa asasinarea lui I.G. Duca. Cu juma de gura. Iar tovarasul Iustin e supus si el greselii, sa nu uitam ca a colaborat foarte bine cu securitatea si l-a durut undeva de demolarea bisericilor din Bucuresti, printre altele. eu n-am acuzat pe nimeni de indoctrinare, plus ca nu toti ortodocsii falsifica istoria si vor sa reabiliteze criminali antisemiti.

    luni, 17:04:25, 16 septembrie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Corneliu Zelea Codreanu şi ordinea propunerilor de canonizare:

    Vă rog eu frumos, nu mai bateți câmpii! Dimpotrivă, Biserica s-a dezis de legionari prin Patriarhul Miron, care era și prim-ministru. Iar Codreanu chiar nu a fost de acord cu asasinatele. Ideea de bază este că mișcarea legionară trebuie studiată mai serios. Chiar și Cristoiu și-a manifestat aprecierea după ce a cercetat fenomenul. Nici eu nu cunoac multe, dar atitudinea apreciativă a p. Iustin smerită chiar ar trebui să pună pe oricine pe gânduri. Acuzați pe ortodocși de îndoctrinare, dar dați dovadă de o îndoctrinare crasă și surdă. Nu merge așa, nu ajungem nicăieri. Probabil doar la compromiterea oricărui demers bun și atât.

    luni, 16:44:56, 16 septembrie 2019

  • ana

    la articolul Corneliu Zelea Codreanu şi ordinea propunerilor de canonizare:

    un criminal precum codreanu e un bun crestin? wow. conducator providential? wow. mda, am uitat ca biserica a fost bot in bot cu legionarii si sunt numerosi membri ai ei antisemiti si xenofobi.

    luni, 16:35:19, 16 septembrie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Tradiția ortodoxă sfântă și cea ecumenistă:

    Înainte de Sinodul din Creta, deși consideram ecumenismul primejdios, nu-i dădeam mare atenție, ci îl priveam ca pe ceva necanonic și atât. Mare mi-a foat mirarea când am descoperit câte acțiuni s-au întreprins de-a lungul timpului și în ce fază au ajuns, încât să fie acceptat sinodal. De aceea cred că trebuie mai multă atenție la “apropierile” ecumeniste actuale. Recenta scrisoare a Papei Francisc adresată Patriarhului Bartolomeu cu ocazia trimiterii unor fragmente din osemintele presupuse ale Sf. Ap. Petru se încadrează în rețeta clasică a legăturilor sintre catolici și ortodocși, la care participă de obicei Patriarhul Ecumenic. Foarte rar se întâmplă ca din partea ortodoxă să fie alți actori. De data aceasta, în Scrisoarea Papei se văd toeriile ecumeniste, anume dorința de a ajunge la o “comuniune deplină“, fapt ce implică teoria existenței unei comuniuni parțiale la ora actuală. Un alt aspect ar fi acela că divergențele existente nu mai constituie o barieră între papistași și ortodocși pe motiv că drumul pe care s-au angajat va duce la comuniunea deplină. Așadar este ignorată revizuirea diferențelor existente. Interesante sunt și informațiile legate de osemintele Ap. Petru. Ele ar fi fost descoperite în 1952(!) în timpul unor lucrări la subsolul catedralei din Vatican începute în 1939 de Papa Pius XII. După ce a fost descoperit mormântul presupus a fi al Sf. Petru în 1939, a mai fost găsită o nișă legată de un perete roșu datat anul 150, pe care existau niște graffiti, dintre care unul “Πετρος ευι”. Din acele oseminte, care se găsesc acum în necropola de sub Basilica Vatican, au fost păstrate 9 fragmente pe care le trimite acum Patriarhului Bartolomeu. La cât de mare este Basilica Vatican, e destul de greu să avem vreo certitudine cu privire la mormântul descoperit după atâta timp și, cu atât mai mult, asupra autenticității osemintelor, care ar fi putut fi cel puțin mutate. Oare se confirmă teoria Sf. Nectarie că Ap. Petru nu a fost înmormântat la Roma? Mai menționăm că Patriarhul Bartolomeu va vizita iarăși Vaticanul chiar mâine, 15 septembrie. Scopul vizitei este de a participa la un Congres cu privire la relațiile de drept canonic ale Bisericilor Răsăritene cu dialogul ecumenic.

    sâmbătă, 15:42:25, 14 septembrie 2019

  • ana

    la articolul Un nou examen ratat: Desemnarea Danei Gîrbovan pentru Ministerul Justiţiei:

    eu nu vb de persoane, asta e una dintre problemele societatii romanesti, faptul ca taberele isi fac idoli din persoane, kovesi, garbovan etc. discutia ar trebui sa fie despre principii, atunci cand vb de persoane care ne plac sau nu se duc de rapa orice reguli de functionare a unui stat. locul unui magistrat nu e in politica, indiferent cine e acel magistrat. sau, daca vrea in politica, ok, dar sa nu mai revina in magistratura.

    sâmbătă, 09:48:45, 14 septembrie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Corneliu Zelea Codreanu şi ordinea propunerilor de canonizare:

    Sunt bine-venite informațiile istorice despre condițiile politice și sociale din interbelic pentru a ne face o imagine mai corectă despre acele vremuri. Bineînțeles, în special despre legionari și Căpitan. Cât privește canonizarea și considerarea lui Codreanu ca sfânt, asta îmi vine greu să accept în acest moment. Poate și din puținele informații pe care le am despre personalitatea lui. Parte și pentru că argumentele din articol nu mă conving pentru că nu ating exigențele mele cu privire la sfințenie/canonizare. Imaginea pe care mi-am făcut-o despre el este a unui conducător providențial politic și social. Un bun român, chiar și un bun creștin, dar nu la un nivel de sfințenie. Din memoriile scrise în ultima perioadă de detenție desprind un suflet nobil, dedicat, dar mai puțin avizat și implicat în trăirea credinței, mai ales într-un mod autentic ortodox. Rugăciunile către Anton de Padova și aprecierile pe marginea Noului Testament (în special Epistolele Apostolului Pavel) mie îmi par cam superficiale, fără o înțelegere în duh, fără a fi sub înrâurirea credinței autentice. Merită explorat mai mult subiectul, dar deocamdată asta simt. Pe lângă faptul că și alții au simțit să stea deoparte de Mișcarea Legionară, cum ar fi Mircea Vulcănescu, deși simpatizant.

    vineri, 22:25:24, 13 septembrie 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Un nou examen ratat: Desemnarea Danei Gîrbovan pentru Ministerul Justiţiei:

    Este dezarmantă ușurința cu care împărțiți sentințe atât de necruțătoare. Sunteți foarte sigură de dvs când vorbiți de rău, dar vă provoc să gândiți la fel și despre persoane pe care le apreciați.

    vineri, 16:54:06, 13 septembrie 2019

  • ana

    la articolul Un nou examen ratat: Desemnarea Danei Gîrbovan pentru Ministerul Justiţiei:

    mda, madam savonea si corectitudinea. trecem peste asta, trebuie sa fii orb sa nu stii cine e individa. garbovan si-a pierdut orice credibilitate, poate sa ramana cat vrea in magistratura, imaginea nu si-o mai spala cu nimic. probitate morala? a fost intrebata de n-ori cat membri are asociatia aia a ei, folosita pentru a sustine mizeriile psd, niciodata n-a spus. daca avea multi membri, n-ar fi avut o problema, asa, mucles. de altfel, asociatia e cam singura care a lucrat cu iordache si restul jigodiilor din parlament pentru a macelari legile justitiei. da, stiu, rusilor le place o justitie slaba, e mult mai simplu sa dezbini asa. cum ziceam, nu ma mira virulenta cu care e aparata madama pe un site care se ocupa - teoretic - cu totul altceva.

    vineri, 16:36:06, 13 septembrie 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Un nou examen ratat: Desemnarea Danei Gîrbovan pentru Ministerul Justiţiei:

    Îmi vine destul de greu să vă răspund pentru că nu înţeleg limpede punctul dvs de vedere. Dacă dvs consideraţi că doamna judecător Gîrbovan nu ar fi un ministru bun sau oportun, care vă sunt argumentele? Din modul în care scrieţi şi în care o descrieţi pe doamna judecător se întrevede o antipatie pe care nu o înţeleg. Sunt de acord că ocuparea funcţiei de ministru ar transforma-o în om politic, dar doamna judecător şi-a asumat acest lucru, înaintând către CSM cererea de demisie din magistratură. Politicile publice în domeniul justiţiei sunt de competenţa exclusivă a MJ, dar se discută în şedinţele de guvern. Este însă greu de crezut că domnul Daia o să-şi impună punctul de vedere în faţa doamnei judecător Gîrbovan când vor discuta despre EuroJust, de pildă. Pe de altă parte, doamna judecător a făcut cunoscut programul pe care l-ar urmări dacă ar fi numită în această funcţie şi care, din punctul meu de vedere, răspunde multor probleme din sistem. Mai departe, sunt sigur că nu există pozele despre care vorbiţi, cu o eventuală întâlnire a doamnei judecător cu domnul deputat Iordache. Ştiu pentru că asta a declarat doamna judecător, că nu au avut loc astfel de întâlniri, iar în raport de probitatea sa morală, demonstrată în condiţiile pe care le cunoştem, nu pot primi insinuări nedovedite. Dacă nu suntem atenţi intrăm pe tărâmul unor calomnii care ne murdăresc pe noi şi nicidecum ţinta vizată. Raţionamentul dvs că întrucât şi-a exprimat intenţia de a intra în mlaştina politică doamna Gîrbovan nu este un "judecător serios" nu poate fi primit şi trădează anumite prejudecăţi pe care poate le aveţi. În ceea ce priveşte demisia netransmisă de doamna judecător Savonea, nu este nimic imoral în aceasta: în calitate de preşedinte al CSM are interesul să păstreze în sistem judecători precum doamna Gîrbovan pe care a protejat-o de un joc politic. Este în limita sa de apreciere şi cred că modul în care a procedat este preţuit de judecătorii din sistem. Dacă ar fi comunicat prompt acea cerere, astăzi doamna judecător Gîrbovan ar fi fost eliminată din magistratură, ceea ce este o nedreptate colosală survenită strict pentru că şi-a dat un acord de principiu pentru a intra în serviciul public de înalt demnitar. Nu înţeleg de ce am justifica un sacrificiu atât de mare, cu implicaţii atât de ample, strict pentru a respecta un etalon birocratic inexistent, imaginat de unii care au impresia că trebuie să existe o mecanică birocratică fără niciun fel de judecată. Cred că oricine altcineva cu capul pe umeri dacă ar fi fost preşedintele CSM nu ar fi trimis adresa către Cotroceni, eu cu siguranţă aş fi procedat în mod identic. Iertaţi-mă!

    vineri, 15:34:33, 13 septembrie 2019

  • ana

    la articolul Un nou examen ratat: Desemnarea Danei Gîrbovan pentru Ministerul Justiţiei:

    Daca are dreptate, Lia Savonea de ce nu i-a trimis demisia la Cotroceni? madam garbovan, care pare a fi o favorita a propagandei ruse- oare de ce? - minte cu nerusinare. Cat timp esti intr-un guvern este om politic. iar faza cu independenta deplina, e un fakenews. politicile in domeniul justitiei le face guvernul, nu face ministrul ce vrea el. mai ales cand vb de psd. iar garbovan stie asta. cat despre negocierea functiei, sa mai asteptam. trebuie sa existe o poza de la intalnirile ei cu florin iordache. ca sa nu mai spun ca niciun judecator serios nu se baga in mlastina politica.

    vineri, 10:46:28, 13 septembrie 2019

  • Sara

    la articolul update – Scrisoare deschisă. Clerul inferior din Biserica Greciei dă glas neliniștilor cu privire la problema ucraineană:

    Categoric, nu putem spune care e atitudinea lui reala fata de comunitatea LGBT doar pe baza acestor declaratii. Problema e, exact cum spuneti, ca nu a fost suficient de ferm sa respinga astfel de demersuri. Iar activistii LGBT stiu bine sa faca lobby si sa speculeze orice slabiciune.

    marți, 21:47:23, 10 septembrie 2019

  • Sara

    la articolul update – Scrisoare deschisă. Clerul inferior din Biserica Greciei dă glas neliniștilor cu privire la problema ucraineană:

    Problema e alta, ca oricat de amabil incerci sa fii intr-o asemenea problema, lobyy-ul LGBT este foarte puternic. E suficient sa cedezi un pic si sa arati o astfel de amabilitate pentru ca LBGT-istii sa profite la maximum si nu se stie ce va iesi. Sunt de acord ca felul in care s-au luat acele declaratii e necinstit. Dar la fel de adevarat e ca si daca el crede in ele nu le va face publice de bunavoie... Personal nu imi plac declaratiile lui pe acest subiect, chiar daca pare doar amabil, e prea amabil, nefiresc de amabil. Ii doresc, desigur, pocainta si mantuire. Nu e treaba mea sa il critic sau sa il acuz, dar e treaba mea sa imi dau seama daca poate face rau Bisericii si pe acest subiect. Parerea mea e ca a dovedit ca e prea slab pe acest subiect si ca asta e periculos.

    marți, 21:24:41, 10 septembrie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul update – Scrisoare deschisă. Clerul inferior din Biserica Greciei dă glas neliniștilor cu privire la problema ucraineană:

    Ca să fim obiectivi și să putem aduce astfel de acuzații la adresa lui Epifanie, ar trebui văzut dacă a declarat el din proprie inițiativă că dorește o deschidere spre gay. Altfel, rămâne mai mult o speculație. De fapt, nu a fost suficient de ferm să respingă astfel de demersuri și să țină linia ortodoxă până la capăt, fără compromisuri de conjunctură.

    marți, 20:54:10, 10 septembrie 2019

  • Mihai

    la articolul update – Scrisoare deschisă. Clerul inferior din Biserica Greciei dă glas neliniștilor cu privire la problema ucraineană:

    Problema este că în toată această poveste sunt implicați și indivizi străini de Ortodoxie

    marți, 20:13:21, 10 septembrie 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul update – Scrisoare deschisă. Clerul inferior din Biserica Greciei dă glas neliniștilor cu privire la problema ucraineană:

    Da, exact asta citisem: 🙂 https://m.dw.com/en/russian-pranksters-target-ukraine-church-leader-impersonating-eus-david-mcallister/a-46850516 Vă mulțumesc mult pt ajutor. Îmi mențin părerea că epifanie e amabil dar nu pledează pt LGTB. Nu îi iau apărarea, dar nu sunt de acord cu modul acesta de lucru. Este necinstit. Avem suficiente lucruri să-i reproșăm pe bună dreptate. Prezumtivul lui sprijin pt LGBT este manufacturat și nu cred că trebuie să ne coborâm la așa mizerii, nici chiar dacă unii găsesc astfel de farse amuzante. Apoi, tocmai pt că e schismatic, parcă nu mă lasă inima să-l mai condamn și pt altele. De s-ar pocăi pentru asta ca să se mântuiască; și noi dimpreună cu el și ai lui rătăciți. Doamne, ajută!

    marți, 20:06:32, 10 septembrie 2019

  • Sara

    la articolul update – Scrisoare deschisă. Clerul inferior din Biserica Greciei dă glas neliniștilor cu privire la problema ucraineană:

    Am dat acum o cautare pe google. Conversatia – din pacate nu are subtitrare, eu gasisem in ianuarie una cu subtitrare in engleza: Oarece traducere a conversatiei gasim aici: https://112.international/ukraine-top-news/russias-pranksters-target-ukrainian-church-head-embodying-eus-david-mcallister-35433.html https://orthochristian.com/118195.html https://www.dw.com/en/russian-pranksters-target-ukraine-church-leader-impersonating-eus-david-mcallister/a-46850516 Exista si media care iau apararea „mitropolitului”: https://24-my.info/metropolitan-epiphanius-called-the-pro-kremlin-media-is-ptsu/ Si aici ceva informatii despre „iubirea” si deschiderea OCU: https://ocl.org/ukrainian-schismatics-continue-liberalizing-trend-bishop-says-they-will-serve-funerals-for-catholics/ De asemenea, Gay pride il felicita : http://orthochristian.com/118222.html Parerea mea e ca ceva adevar exista si ca el chiar negociaza o reforma.

    marți, 19:39:55, 10 septembrie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Procurorul General al Ciprului: Nu există elemente ale unui delict în cazul Mitropolitului de Morfu:

    În urma achitării sale, Mitropolitul Neofit și-a exprimat mulțumirea lui Dumnezeu, Cuvioșilor Porfirie, Paisie și Iacov Tsalikis, precum și Părintelui Efrem din Arizona printr-un comunicat oficial. Au fost menționați și Mitropolitul Ieremia de Gortina, academicienii și credincioșii din diferite țări care au acordat sprijinul și rugăciunea lor în apărarea Mitropolitului. În final, declară că pe viitor va continua slujirea sa față de adevărul lui Hristos și al Bisericii.

    marți, 19:22:08, 10 septembrie 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Procurorul General al Ciprului: Nu există elemente ale unui delict în cazul Mitropolitului de Morfu:

    Este o intimidare deschisă şi consistentă. Nu îi e uşor nimănui să-i fie păzit cuvântul. E o formă de atenţie represivă prin care chestiuni pentru care emitentul a avut în vedere un anumit context, de regulă minor, şi pe care le-a exprimat în împrejurări concrete sunt elevate la un nivel de atenţie publică în care emitentul nu poate participa, nu se poate apăra, nu poate comunica. Apoi, mai au englezii un termen "friction costs" pe care îl folosesc atunci când vor să îndrume o anumită categorie socială să adopte un anume comportament. Nudging (înghiontirea/împingerea într-o direcţie precisă) e termenul sociologic mai cunoscut, dar "friction costs" este instrumentul prin care laşi fără alternative pe acele persoane care nu doresc să acţioneze în sensul sugerat. Un exemplu de la noi ar fi adeverinţa de asigurat medical pentru cei care refuză cardul de sănătate din motive religioase. Costul deplasării la sediul CJAS o dată la 3 luni, timpul pierdut la cozi, presiunea psihologică a interacţiunii cu funcţionari care te consideră un ciudat, simpla insistenţă pentru o alternativă care nu este caracteristică publicului general, toate acestea sunt costuri materiale, emoţionale, culturale (friction costs) pe care mizează cei care urmăresc descurajarea comportamentelor neagreate din punctul lor de vedere. Prevederi similare sunt conţinute în legea vaccinărilor obligatorii. Deşi la prima vedere par costuri neînsemnate, o politică deliberată în acest sens este deosebit de brutală în esenţa sa şi reprezintă o restrângere drastică a drepturilor cetăţeneşti şi o atingere adusă demnităţii umane. Revenind la exemplul din articol, se urmăreşte în mod evident descurajarea celor ce ar dori să-şi exprime astfel de convingeri în mod spontan. Cred că din punctul de vedere al lobby-ului LGTB plângerea împotriva mitropolitului este un succes total, şi-au atins scopul. Chiar şi costurile emoţionale, singure, sunt descurajante, indiferent că plângerea a fost clasată sau nu. Echitabil era ca acea persoană care a formulat plângerea iniţială să fie sancţionată pentru abuz de drept şi să-şi piardă funcţia, să fie dat ca exemplu negativ pentru folosirea dreptului de petiţionare cu rea-credinţă.

    marți, 15:57:17, 10 septembrie 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul update – Scrisoare deschisă. Clerul inferior din Biserica Greciei dă glas neliniștilor cu privire la problema ucraineană:

    ştiu că am verificat eu un transcript al convorbirii atunci când a apărut ştirea şi am rămas cam dezamăgit în sensul că era evident că lui Epifanie i s-a întins o capcană şi că a vorbit mai mult cu jumătate de gură, mai mult din grijă ca să nu-şi jignească interlocutorul, nu că şi-ar fi asumat o misiune proLGTB. Va trebui să revin şi să verific exact, dar impresia mea din acel moment a fost că Epifanie nu a promis deloc sprijin ci că o să vedem să nu greşim faţă de LGBT sau ceva de genul ăsta. Titlurile articolelor apărute apoi au fost mult mai categorice şi a rămas aşa în memoria colectivă, că e proLGTB. Voi reveni dacă găsesc vreme pentru verificare.

    marți, 15:27:20, 10 septembrie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul update – Scrisoare deschisă. Clerul inferior din Biserica Greciei dă glas neliniștilor cu privire la problema ucraineană:

    Nu am auzit de acest lucru. S-au vehiculat doar declarații oficiale. Ar fi util un link.

    marți, 14:38:24, 10 septembrie 2019

  • Sara

    la articolul update – Scrisoare deschisă. Clerul inferior din Biserica Greciei dă glas neliniștilor cu privire la problema ucraineană:

    Multumim, parinte, pentru traducere. Observ ca si in aceasta scrisoare s-au legat de declaratiile LGBT ale lui Epifanie de care am aflat si eu. A existat un interviu telefonic al unui jurnalist cu Epifanie, jurnalist ce a pretins a fi un inalt oficial european. Epifanie a promis sprijin pentru integrarea comunitatii LGBT. Nu am citit ca aceste declaratii sa fi fost infirmate de Epifanie in caz ca nu era vocea lui in interviul telefonic. Cunoasteti poate alte amanunte?

    marți, 14:28:30, 10 septembrie 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Contextul politic ucrainian şi negocierile Ucrainei cu Rusia:

    Ucraina a apărut ca un soviet în cadrul Rusiei bolșevice. Dar ea cuprinde și multe teritorii care au fost dintotdeauna rusești, mai ales cum sunt zonele disputate din Este, Lugansk și Donețk. Practic, Ucraina nu a exista niciodată ca țară, ea a apărut printr-un concurs de împrejurări și erori bolșevice. Ucrainenii sunt ruși polonizați sau lituanizați. De la Kiev înspre vest, tot teritoriul a aparținut mereu slavilor. Ideea asta este extrem de sensibilă iar eu nu prea sunt de acord. Este oricum punctul de vedere al istoriografiei ruse şi încă în varianta sa extremă. O vreme am citit destul de multe despre ruşi şi ucrainieni, dar nu am reţinut mare lucru pentru că nu am avut o miză personală în această dispută. Oricum, ucrainienii au totuşi o individualitate a lor care prezintă continuitate şi pentru care aceştia se luptă de ceva vreme. Ideea că sunt doar ruşi polonizaţi îi desfiinţează pur şi simplu dpdv identitar şi nu este o alegere prea înţeleaptă pentru noi ca români să procedăm aşa. Este posibil să fiu subiectiv întrucât eu mereu am crezut cu naivitate că o alianţă între noi, ucrainieni şi polonezi ne-ar conferi o mare deschidere în politica europeană. Între timp însă am ajuns într-atât de stăpâniţi de americani că orice astfel de planuri pentru noi înşine frizează pur şi simplu ridicolul absolut. Revenind însă la ucrainieni, mie mi-a rămas în minte un studiu francez de geopolitică pe care îl consider echilibrat între cele două tabere. Probabil că ar merge să fie parţial tradus, doar că acest conflict între ruşi şi ucrainieni este într-atât de complicat şi de fluid încât cred că este necesară a minimă competenţă pentru a nu eşua într-o extremă sau alta. Eu personal nu am încredere în ceea ce se scrie la noi pe acest subiect, nici în sursele americane, faţă de care păstrez totuşi mare respect intelectual. Pentru acest subiect însă rămân la sursele franceze: https://www.diploweb.com/Ukraine-geopolitique-d-un-Etat.html

    luni, 19:13:12, 9 septembrie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Contextul politic ucrainian şi negocierile Ucrainei cu Rusia:

    Eu personal nu cred că o putere ca Rusia va accepta să cedeze parte din teritoriile sale. Ucraina a apărut ca un soviet în cadrul Rusiei bolșevice. Dar ea cuprinde și multe teritorii care au fost dintotdeauna rusești, mai ales cum sunt zonele disputate din Este, Lugansk și Donețk. Practic, Ucraina nu a exista niciodată ca țară, ea a apărut printr-un concurs de împrejurări și erori bolșevice. Ucrainenii sunt ruși polonizați sau lituanizați. De la Kiev înspre vest, tot teritoriul a aparținut mereu slavilor. Se poate vorbi de o popoulați ucraineană distinctă de ruși, ca un trib slav care s-a separat cândva, care ar fi cazacii de factură ucraineană (diferiți de cazacii ruși). Totuși teritoriul care s-ar cuveni lor ar fi unul cu mult mai mic, undeva spre Est. În acest context, mi se par normale pretențiile rușilor de a impune o anumită autonomie în zonele disputate. Ei trebuie să recunoască independența unui stat recunoscut internațional și să accepte greșelile făcute de bolșevici prin împărțirea teritorială făcută de Hrușciov (care era ucrainean). Dar pe fond nu pot să accepte o rupere reală din teritoriul lor rusesc. Și-așa este o mare cedare faptul că au pierdut Kievul, prima lor capitală, unde a fost întemeiat primul cnezat slav. Spun acestea pentru că mi se pare normal ca noi să respectăm integritatea și interesele legitime ale vecinilor noștri. Desigur că trebuie să ne ferim de ruși, dar nu ar fi benefic să-i provocăm sau să acționăm împotriva lor direct și în puncte fierbinți și identitate. Nici nu suntem în măsură, nici bunul nostru simț nu ne-ar permite. Interesele noastre sunt legate de Basarabia și partea de Nord a Bucovinei. Sau ar trebui să fie. Dar nu prea cred că ducem o politică serioasă pe această problemă. Un articol interesant a apărut pe această temă pe ActiveNews. Probabil că situația este mai nuanțată, dar cert este că o politică românească ar urmări respectul față de vecini în chestiunile care îi privesc strict pe ei, pe lângă apărarea față de aceștia, cum e cazul cu rușii și ungurii.

    luni, 17:47:17, 9 septembrie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Scrisoare remarcabilă a Prof. Dimitrie Tselenghidis pe problema ucraineană:

    Cel mai smintitor lucru este tocmai faptul că altceva învață în acele cărți și altceva face în practică în problema ucraineană. Mereu a lăudat atitudinea Sfinților de a lucra doar spre slava lui Dumnezeu, fără interese politice. În mod vădit acum el lucrează pentru americani, având discuții deschise cu ei pe acest subiect, după cum s-a scris asta cu mult timp în urmă, când a avut o întrevedere cu ambasadorul american Payatt de la Atena (care a fost și la Kiev ambasador în timpul maidanului). Am spus la început că e smintitor pentru faptul că faima sa poate dăuna foarte mult. Poziția sa de acum este credibilizată prin scrierile duhovnicești anterioare, cel puțin cele traduse la noi. Și eu îl apreciez sincer pentru partea strict duhovnicească, dar nu pot accepta direcția pe care o girează acum.

    luni, 16:58:23, 9 septembrie 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Un nou examen ratat: Desemnarea Danei Gîrbovan pentru Ministerul Justiţiei:

    Dana Gîrbovan, propunerea PSD pentru Ministerul Justiției, respinsă de președintele Klaus Iohannis, spune că un fakenews a devenit știre după relatarea judecătorului CSM Andrea Chiș în ședința Secției pentru Judecători. Gîrbovan amenință că va apela la măsurile legale în acest caz, informează Mediafax. Președintele Uniunii Judecătorilor din România (UNJR) a scris, luni, pe Facebook, faptul că judecătoarea CSM Andrea Chiș a „promovat la scară națională un fakenews”. „Cum a promovat un fakenews la scara națională judecătoarea Andrea Chiș, din înalta poziție de membru al CSM. În ședința Secției pentru judecători a CSM din data de 3 septembrie 2019, când s-a luat în discuție cererea mea de retragere a demisiei din magistratură, judecătoarea Andrea Chiș a spus că «un ziar spune că ea s-a întâlnit în casa unui om politic, respectiv a vicepreședintelui Camerei Deputaților, a domnului deputat Iordache», casa unde mi-aș fi «negociat» numirea la Ministerul Justiției. În replică, pe data de 4 septembrie, i-am solicitat printr-o postare pe Facebook judecătoarei Chiș să spună public numele ziarului și a autorului pe care îl citează”, scrie Dana Gîrbovan. Andrea Chiș i-a răspuns lui Gîrbovan că este vorba de un site, despre care președintele UNJR afirmă că după toate standardele, nu este un ziar, „pe site-ul respectiv negăsindu-se niciun fel de informații despre membrii redacției sau autorii așa numitelor articole. Acel site este doar o sursă de acuzații neprobate, grosolane, la adresa unor persoane, alese ca ținte”. Gîrbovan afirmă despre articolul la adresa sa, în care se arată că și-ar fi negociat funcția de ministru în Cabinetul Dăncilă, și care a fost postat în data de 24 august 2019, că „nu este un articol de știri, ci un fakenews anonim mizerabil”, iar până la afirmațiile judecătoarei Chiș, făcute în cadrul ședinței Secției pentru judecători din CSM, niciun ziar, agenție de presă sau televiziune nu a preluat respectiva „știre”. Gîrbovan: Un fakenews mizerabil transformat într-o știre preluată ca atare de presa națională „O scurtă căutare pe respectivul site dovedește că, în timp, au fost folosite la adresa mea expresii precum «slugă», «penală», «pesedistă», în cuprinsul sau chiar titlurile postărilor de pe acest site. În articolul la care face referire membrul CSM Andrea Chiș sunt numită «judecătorea pro-infractori». Cu toate acestea, judecătoarea Andrea Chiș, membru CSM, a considerat că acest articol prezintă o bază factuală suficient de puternică pentru a cere sesizarea Inspecției Judiciare și, eventual, sancționarea mea disciplinară cu retrogradarea în funcție sau excluderea din magistratură. Afirmațiile judecătorului Andrea Chiș, făcute într-un cadru oficial, au transformat un fakenews mizerabil într-o știre preluată ca atare de presa națională”, a mai scris Dana Gîrbovan. Președintele UNJR acuză că strategia publicării unui fakenews pe un site necunoscut, apoi o persoană cu autoritate sau credibilitate să eleveze subiectul pentru a-l face știre de presă, este un „caz școală în manualele de propagandă și dezinformare, despre cum să fie atacată reputația unei persoane țintă”. „Pe scurt, ceea ce a fost inițial un fakenews mizerabil, ignorat de presă și de public, a devenit, prin acțiunea doamnei judecător Andrea Chiș, o informație credibilă. Acest lucru mi-a adus în mod direct și grav atingere propriei reputații, motiv pentru care voi apela la măsurile prevăzute de lege pentru astfel de situații”, afirmă Dana Gîrbovan. Judecătorul CSM Andrea Chiş a solicitat, în 4 septembrie, la ședința Secției pentru judecători a CSM, sesizarea Inspecţiei Judiciară pentru a vedea dacă președintele UNJR, Dana Gîrbovan, a săvârşit sau nu vreo abatere disciplinară în momentul în care ar fi negociat politic funcția de ministru al Justiției. Acest lucru s-a întâmplat după ce președintele Klaus Iohannis a anunțat că a decis respingerea numirii Danei Gîrbovan în funcția de ministru al Justiției, iar președintele UNJR a spus că își va retrage demisia din magistratură. https://m.digi24.ro/stiri/actualitate/justitie/girbovan-dupa-acuzatia-ca-si-a-negociat-functia-fakenews-voi-apela-la-masurile-prevazute-de-lege-1184915 __________________________ Este pur și simplu descalificantă moral și profesional modalitatea în care judecătoarea Chiș a înțeles să acționeze în plenul CSM colportând o bârfă ordinară în calitate de complice pentru o manevră securistă străvezie. Este greu de priceput ce fel de suflet se pretează la astfel de mizerii și este cu atât mai trist că, pe de o parte, astfel de persoane ocupă funcții atât de importante iar pe de altă parte, că astfel de bârfe sunt validate fără discernământ, fără nici cea mai mică grijă pt implicațiile instituționale și își găsesc ecou în presa și discursul unor persoane cu pretenții. Este descalificant!

    luni, 16:34:15, 9 septembrie 2019

  • Sara

    la articolul Scrisoare remarcabilă a Prof. Dimitrie Tselenghidis pe problema ucraineană:

    Minunata scrisoare! Multumim pentru traducere! E trist ca mitropolitul Ierotheos are alta pozitie. Cartile Preasfintiei Sale sunt de mare folos.

    luni, 13:30:28, 9 septembrie 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Melodia săptămânii: Paula Seling – A mai trecut un an:

    Au britanicii o sintagmă pe care o folosesc: "to pay lip service", însemnând literal "a îndeplini o prestaţie necesară cu buzele". În context, sensul este de a spune ceea ce trebuie spus sau de a recunoaşte ceea ce trebuie recunoscut într-o conjunctură sau alta, dar strict verbal, fără a pune inimă în cele afirmate. Nu la a recunoaşte un merit artistic obiectiv mă refer atunci când vorbesc de admiraţie, nu la ceva de suprafaţă, ci la un sentiment autentic de încântare şi bucurie suficient de puternic să treacă peste distanţa care ne separă convingerile (care ne sunt de ne-negociat). Aşadar nu cred că ortodocşilor le este suficientă observaţia că "Delia are o voce bună", eventual însoţită de o a doua observaţie extrem de jignitoare "păcat că o foloseşte rău", ci este nevoie de o silire de sine pentru a putea vedea individualitatea concretă a frumosului divin chiar şi în persoane oarecum antipatice, care se camuflează în spatele unor lucruri de neacceptat pentru un creştin, mai ales în cazul persoanelor care se folosesc de procedee vexatorii pentru a se menţine în atenţia publică. Deci nu la relativizarea propriilor credinţe mă refer, nu a deveni căldicel de dragul lumii ci la mărimea de suflet, la generozitatea de boier despre care vorbea Nicolae Steindhardt, la atitudinea ofensivă despre care vorbea părintele Arsenie Papacioc, poziţie care ne permite să fim îngăduitori şi îndelung răbdători deopotrivă, dar fără a apostazia. Efectiv nu putem mustra pe cineva cu care nu împărtăşim o legătură sufletească oarecare, după cum nici nu ne putem înstrăina de cineva deja străin de noi. Astăzi noi trebuie să reconstruim punţile care să ne ofere căderea/ascendentul moral să îndemnăm spre decenţă, frumos, geniu, adevăr ş.a. Mai departe, cred că noi, ca persoane de condiţie medie, nu trebuie să rămânem doar la admiraţie punctuală ci să folosim exerciţiul silinţei spre gândul bun pentru a acorda Sprijin persoanelor străine de Biserică oricând este posibil acest lucru şi intuim că poate exista un folos sufletesc. În lipsa acestui exerciţiu continuu de a căuta să fim sprijin şi de folos celor din jur, cred că admiraţia singură, oricât de sinceră şi autentică ar fi ea la început, se toceşte, devine o recunoaştere formală, un "lip service". Or asta nu cred că s-a constituit vreodată motiv de trezire a curiozităţii spre chestiuni de credinţă, indiferent dacă ar fi fost sau nu însoţită de informaţii şi argumente pro-religioase. Persoanele mediocre ca noi au şi marele avantaj că sprijinul pe care îl pot acorda într-un scop sau altul rareori este determinant pentru cursul vieţii colective, astfel încât consider că valoarea pedagogică a acestor experimente este oricum superioară chiar şi eventualelor poame rele care ar putea rezulta dintr-un sprijin acordat neinspirat. Bineînţeles că nu îndemn la nesăbuinţă sau uşurătate, dar cred că şi acolo unde pot exista unele rezultate negative, acestea nu pot fi de esenţă şi, în cel mai rău caz, pot fi compensate printr-un bine ulterior. Acestea sunt divagaţii teoretice, dar angajamentul concret al persoanelor cu o minimă sensibilitate duhovnicească în astfel de demersuri cred că ar fi de mare folos neamului nostru în aceste vremuri. Am scris şi în alte părţi că există un duh schismatic care se manifestă nu doar în Biserică ci se manifestă din plin chiar şi în relaţiile inter-umane, ne rupem mult prea uşor unii de alţii iar în rândul unora dintre ortodocşii care se manifestă public, duhul acesta a dat naştere unei specii anume de fariseism: găsim un element oarecare pe care îl considerăm necuviincios sau chiar hulitor şi avem un "motiv îndreptăţit" să ştergem cu buretele umanitatea, profesionalismul, munca, harul celui care nu este dintre "ai noştri". Din afară, această atitudine este extrem de vizibilă şi ne creează mari deservicii, ne decredibilizează şi descalifică moral până în punctul în care ni se predau lecţii de către necredincioşi, ni se face dreptate de justiţia lumească ş.a.m.d. Admiraţia şi sprijinul sunt doar două sugestii pe care le leg de acest concept DeliaDebate, dar sunt instrumente în care cred cu tărie. În fapt, propun un cadru prin care să găsim şi alte căi de reconectare cu persoanele îndepărtate de credinţă, cu "ceilalţi", reconectare care apoi să servească drept motiv de revenire/de convertire. Am scris în pagina de Năzuinţe că o atitudine similară a permis creştinilor antici să transforme sărbătorile păgâne în sărbători creştine. A existat "o contaminare" pozitivă care a operat alături de recunoaşterea legală a cultului creştin, căci altfel, dacă s-ar fi adoptat atitudinea aceasta de auto-ghetoizare a creştinilor, cred că cele două culturi ar fi coexistat până în zilele noastre. Aşa cum spuneam şi în cuprinsul notei finale, toate acestea nu vin să se substituie rugăciunii pentru aproapele şi celor la care ne îndeamnă Biserica din veac, fără de care nu se poate. Sunt doar îndemnuri la reflecţie şi acţiune pe care le adresez fraţilor de condiţie intelectuală, materială, socială.

    luni, 12:31:27, 9 septembrie 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Un nou examen ratat: Desemnarea Danei Gîrbovan pentru Ministerul Justiţiei:

    Joi, 5 septembrie 2019, jud. Andrea Annamaria Chis a publicat pe pagina de Facebook urmatoarele: „Azi am formulat o sesizare adresata Presedintelui CSM (sub nr. 17.400/2019), in temeiul celor discutate in sedinta Sectiei de judecatori din 3 septembrie 2019, privind sesizarea Inspectiei Judiciare si setarea unor reguli de comunicare cu celelalte puteri. In aceeasi sedinta a Sectiei, asa cum rezulta din Ordinea de zi solutionata, in cadrul pct. 15 privind solutionarea unei cereri de aparare a reputatiei profesionale a unui alt judecator, Sectia, in urma deliberarii, a respins cererea si a sesizat din oficiu Inspectia Judiciara privind posibila savarsire a unei abateri disciplinare. Judecatorii impotriva carora sunt inregistrate astfel de sesizari pot formula aparari in cadrul procedurii de cercetare disciplinara ce se desfasoara de Inspectia Judiciara, iar, in fata Sectiei disciplinare, doar dupa exercitarea unei actiuni disciplinare, daca se ajunge la o astfel de masura. Fac public integral continutul sesizarii: Doamnei Presedinte, In sedinta din 3 septembrie a Sectiei de judecatori a Consiliului Superior al Magistraturii, am adus in discutie urmatoarele doua probleme: 1. Daca nominalizarea unui judecator in functie pentru o functie politica in cadrul executivului sau legislativului este sau nu activitate politica in lumina paragrafelor 168 si 169 din Decizia nr. 45/2018 a Curtii Constitutionale si ar putea constitui abaterea disciplinara prevazuta de art. 99 lit. d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, respectiv desfasurarea de activitati publice cu caracter politic in exercitarea atributiilor de serviciu, sanctionata cu retrogradarea din functie sau excluderea din magistratura, conform art. 100 din aceeasi lege. 2. Stabilirea unor criterii pentru viitor in cadrul Ghidurilor cu puterea executiva si cu cea legislativa in cadrul Proiectul TAEJ – privind comunicarea judecatorilor si a procurorilor cu lumea politica in vederea ocuparii unor functii in cadrul celorlalte doua puteri. 3. In ceea ce priveste primul punct, doamna judecator Dana Cristina Garbovan a fost nominalizata de catre Primul Ministru pentru functia de Ministru al Justitiei. In momentul nominalizarii, doamna judecator isi exercita profesia de magistrat, nefiind emis vreun decret prezidential de eliberare din functie. Asa cum rezulta din considerentele Deciziei nr. 45/2018 a Curtii Constitutionale (par. 169), functia de ministru al justitiei este una eminamente politica, Curtea facand referire la un Aviz al Comisiei de la Venetia care recomanda „ca judecatorul mai intai sa demisioneze inainte de a concura pentru o functie politica, deoarece, chiar daca un judecator a candidat si nu a fost ales, acesta va fi identificat cu o anumita tendinta politica, in detrimentul independentei”. In aceeasi decizie, Curtea face referire si la un raport al aceleiasi Comisii ce prevede ca „judecatorii nu ar trebui sa se puna intr-o pozitie in care independenta sau impartialitatea lor ar putea fi pusa la indoiala. Acest lucru justifica normele nationale privind incompatibilitatea functiei judiciare cu alte functii si este, de asemenea, un motiv pentru care multe state restrang activitatile politice ale judecatorilor”. Romania este un stat in care judecatorilor le este interzisa desfasurarea unor activitati politice. Se pune problema, asadar, daca arhitectura constitutionala permite unui judecator in functie sa fie nominalizat pentru o pozitie in Guvern, cu un program politic privind functionarea justitiei, in conditiile in care procedura de modificare a componentei Guvernului Romaniei este una eminamente politica, atat propunerea formulata de Primul Ministru, cat si decizia Presedintelui Romaniei fiind acte politice. Doamna judecator a participat la aceasta procedura in calitate de candidat propus de partidul de guvernamant, cu un proiect privind functionarea justitiei propus acestui partid si insusit de acesta. Daca era numita Ministru al Justitiei fara a fi fost eliberata din functie, doamna judecator ar fi cumulat cele doua functii si se putea discuta posibilitatea savarsirii abaterii disciplinare prevazuta de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004, respectiv incalcarea de catre un judecator a prevederilor legale referitoare la incompatibilitati. Nefiind numita finalmente, o astfel de abatere nu putea fi savarsita. Un judecator nu poate desfasura si nu poate sa participe la activitati cu caracter politic, indiferent daca sunt publice sau nepublice, asa cum rezulta din dispozitiile art. 103 alin. 2 teza a II-a din Legea nr. 161/2003 si art. 9 alin. 1 teza II din Legea nr. 303/2004, acestea constituind interdictii legale. Incalcarea unei interdictii legale constituie abatere disciplinara in sensul art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004. Abaterea disciplinara speciala de la lit. d) a aceluiasi articol se refera desfasurarea unor activitati publice cu caracter politic de catre persoana care are calitatea de judecator. In opinia mea, se impune clarificarea urmatoarelor imprejurari: – daca acceptarea unei nominalizari politice de catre un judecator in functie constituie sau nu abatere disciplinara in sensul art. 99 lit. d) din Legea nr. 303/2004; – in ce conditii s-a produs acceptarea unei astfel de functii, respectiv calea care a condus spre nominalizare, daca o astfel de activitatea premergatoare nominalizarii (ce poate fi si nepublica) constituie sau nu o activitate cu caracter politic, circumscriindu-se, astfel, abaterii disciplinare generale din art. 99 lit.b) din aceeasi lege, reprezentand incalcarea unei interdictii legale. Este cunoscuta existenta unui precedent privind numirea unui judecator in functia de Ministru al Justitiei, nominalizat anterior prezentarii demisiei si in cazul caruia ambele decrete au fost publicate in acelasi Monitor Oficial, in anul 2012. In acest caz, doamna judecator a fost numita Ministru al Justitiei si a parasit magistratura, nepunandu-se problema si neexistand nici macar virtual posibilitatea tragerii ei la raspundere disciplinara, pentru ca nu mai era judecator. In cazul doamnei judecator Dana Cristina Girbovan, aceasta problema s-a ridicat ca urmare a retragerii demisiei, act ce produce efect retroactiv, respectiv ca si cand acest act nici nu ar fi existat. Situatia este schimbata fata de momentul cand un alt judecator a fost numit ministru si ca urmare a recentelor modificari aduse legilor justitiei, intrucat cadrul de reglemetare a incompatibilitatilor s-a schimbat radical. Aceasta in primul rand ca urmare a Deciziei nr. 45/2018 a Curtii Constitutionale, care interzice unui magistrat ocuparea oricarei functii in cadrul altei puteri. Curtea accentueaza faptul ca, in cazul judecatorilor, incompatibilitatea este prevazuta chiar de Constitutie (art. 125 alin. 3). Anterior, neexistand o astfel de decizie a Curtii, au existat magistrati secretari de stat in Ministerul Justitiei, care puteau participa la sedintele Guvernului. In plus, conform modificarilor aduse regimului sanctionator, incompatibilitatile, incalcarea interdictiilor legale (inclusiv a celei de a desfasura activitati nepublice cu caracter politic) si desfasurarea unor activitati publice cu caracter politic au ca urmare, in caz de constatare a abaterii disciplinare, retrogradarea din functie sau excluderea din magistratura. In ceea ce priveste conditiile concrete privind acceptarea nominalizarii, un ziar a scris ca negocierile s-au purtat in casa domnului deputat Florin Iordache, Vicepresedinte al Camerei Deputatilor, membru PSD. Este vorba despre articolul intitulat Culise. Negocierile Danei Garbovan cu PSD acasa la Iordache. Lia Savonea omul cheie, aparut in Comisarul din 24 august 2018, disponibil aici (accesat ultima data in 4.09.2018). Cred ca se impune verificarea acestei afirmatii si luarea masurilor ce se impun, adica fie o cercetare disciplinara, fie apararea reputatiei profesionale si a independentei doamnei judecator de catre Sectia de judecatori, in conditiile art. 30 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.Cu privire la cel de-al doilea punct, se impune setarea unui cadrul previzibil privind dialogul judecatorilor si procurorilor cu lumea politica, pentru ca dialogul, negocierea purtata de un magistrat pentru accederea la o functie politica, asa cum retine Curtea Constitutionala cand sugereaza demisia prealabila, ar putea afecta independenta si impartialitatea sa. In cazul in care se ajunge la concluzia ca este permis unui judecator sau procuror sa accepte o nominalizare pentru o functie politica in cadrul celorlalte puteri, executiva sau legislativa (Curtea Constitutionala punand semnul egalitatii intre cele doua puteri, adevarat, sub aspectul incompatibilitatilor impuse constitutional unui magistrat in exercitiul functiei, pentru ca a fost sesizata cu privire la acest aspect in controlul prealabil de constitutionalitate), este necesara setarea unor criterii in cadrul Ghidurilor de bune practici cu celelalte puteri, legislativa si executiva, in curs de redactare in cadrul Proiectului TAEJ – Transparenta, accesibilitate si educatie juridica prin imbunatatirea comunicarii publice la nivelul sistemului judiciar. Bunaoara, asa cum am exemplificat in cadrul sedintei Sectiei de judecatori, se impune sa raspundem la intrebarea daca un judecator (sau procuror) isi depune demisia sau cererea de pensionare la CSM (in materialul directiei de specialitate privind posibilitatea revocarii unui act unilateral anterior emiterii decretului prezidential de eliberare din functie fiind prezentat un exemplu de revocare a cererii de pensionare de care Plenul CSM a luat act in baza unei hotarari din 2014), iar sectia corespunzatoare ia act, acesta poate candida pentru o functie politica in executiv sau legislativ. Desigur, toate acestea fara sa se trimita (toate) actele necesare catre Presedintele Republicii in vederea eliberarii din functie, asa cum s-a intamplat in cazul discutat la punctul 1 (impunandu-se aplicarea unui tratament egal si previzibil tuturor magistratilor). In continuarea aceluiasi exemplu, in cazul in care procedura de accedere intr-o functie politica se finalizeaza fara rezultatul scontat, se pune problema daca persoana respectiva poate fi in continuare judecator sau procuror. Cred ca in cazul unui raspuns pozitiv se impune si sa raspundem la intrebarea ce activitate judiciara poate desfasura in aceasta perioada. In concluzie, va solicit: – sesizarea Inspectiei Judiciare cu privire la aspectele semnalate la punctul 1; – discutarea aspectelor semnalate la punctul 2 in sedinta Comisiei 2 comuna si a Plenului, cu ocazia exprimarii unui punct de vedere asupra ghidurilor de bune practici cu celelalte puteri. Cu aleasa pretuire, Judecator Andrea Annamaria Chis, membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii” *** Miercuri, 4 septembrie 2019, jud. Dana Girbovan a publicat pe pagina de Facebook urmatoarele: „Am vizionat inregistrarea sedintei Sectiei pentru Judecatori a Consiliului Superior al Magistraturii din data de 3 septembrie 2019, in punctul ce privea cererea de retragere a demisiei mele din magistratura, si am ramas surprinsa de pozitia doamnei judecator Andrea Chis care, prin alegatiile si contorsiunile logico-juridice, a transformat discutia asupra unei chestiuni simple de drept intr-o veritabila sedinta cu tente disciplinare in cadrul careia nu m-am putut apara. Atat demisia, cat si cererea de retragere a demisiei, sunt acte unilaterale, de care Sectia pentru judecatori este tinuta sa ia act, in conditiile legii, fara a avea dreptul de a cenzura oportunitatea unei astfel de alegeri. Acesta este si motivul pentru care nu am fost prezenta la sedinta Sectiei, pentru ca nu aveam ce sustine, lucrurile fiind clare din punct de vedere juridic. Problema de drept privind retragerea unei demisii a fost transata inca din 2007, printr-o hotarare a Curtii de Apel Craiova, mentinuta de Inalta Curte de Casatie si Justitiei. In aceea speta, judecatorul isi retrasese demisia in ziua in care, la 3 saptamani dupa depunerea demisiei, a fost semnat decretul prezidential de eliberare din functie. Instantele de judecata au decis anularea decretului prezidential, intrucat decizia de retragere a demisiei survenise inainte de publicarea decretului in Monitorul Oficial. Pentru un profesionist al dreptului, asadar, problema ce facea obiectul ordinii de zi era, in esenta, foarte simpla. Vizionand sedinta, insa, am constatat ca, dintr-o simpla discutie privind legalitatea retragerii unui act de demisie, sedinta s-a transformat intr-o veritabila judecata disciplinara, cu insinuari si acuzatii facute de doamna judecator Andrea Chis fata de care nu am putut sa ma apar. Aceasta a facut o serie de afirmatii si aprecieri extrem de grave la adresa mea, la care voi raspunde punctual. 1. Doamna judecator Andrea Chis a declarat in sedinta publica ca „un ziar spune ca ea s-a intalnit in casa unui om politic, respectiv a vicepresedintelui Camerei Deputatilor, a domnului deputat Iordache”, casa unde mi-as fi „negociat” numirea la Ministerul Justitiei. Fata de gravitatea afirmatiei, ii solicit public doamnei judecator Chis sa spuna de indata care este numele ziarului ce a publicat respectiva informatie si sub semnatura carui jurnalist. Este inadmisibil ca doamna judecator sa faca astfel de afirmatii fara sa citeze sursa. Asadar, doamna judecator Chis, ce jurnalist a facut astfel de afirmatii despre mine, in ce ziar si cand? 2. Doamna judecator Andrea Chis a afirmat repetat ca mi-am negociat o functie politica in executiv. Cum am declarat si public, nu eu am cerut pozitia de ministru al justitiei si nu am negociat pentru ea. Propunerea a venit din partea premierului Dancila, careia i-am spus ca accept propunerea cu trei conditii: independenta deplina, sprijin pentru obiectivele pe care le aveam in vedere si, nu in ultimul rand, ca justitia si propunerea ce ma vizeaza sa nu devina subiect al bataliei politice. Obiectivele propuse le-am facut publice, tocmai pentru a fi clar pentru toata lumea ce proiecte aveam in vedere la Ministerul Justitiei. 3. Doamna judecator Andrea Chis a cerut sesizarea Inspectiei Judiciare pentru a verifica daca nominalizarea unui judecator in functie pentru o functie in cadrul executivului sau legislativului este sau nu activitate politica in lumina paragrafelor 168 si 169 din Decizia nr. 45/2018 a Curtii Constitutionale, iar acest lucru ar putea constitui abaterea disciplinara prevazuta de art. 99 lit. d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor. Doamna Chis s-a intrebat, cand a facut aceasta solicitare, daca „exista vreo diferenta atunci cand candidezi pentru executiv fata de cand candidezi pentru legislativ? Eu nu cred ca Curtea Constitutionala face aceasta diferenta”. Curtea Constitutionala nu face in realitate o astfel de analiza, de aceea nici nu exista o astfel de diferenta in cuprinsul deciziei. Ceea ce CCR spune este faptul ca functiile de demnitate publica alese sau numite sunt incompatibile cu functia de judecator sau procuror. „Esenta activitatii lor consta in aplicarea si interpretarea judiciara a legii si in conducerea si controlul activitatii de urmarire penala, dupa caz, neputand desfasura activitati specifice celei de legiferare sau de organizare si punere in aplicare a legii pe calea actelor administrative”, spune CCR in par. 168 al Deciziei 45/2018, fraza din care rezulta evident ca analiza Curtii priveste exercitarea concomitenta a functiei de judecator ori procuror cu una de demnitate publica. Nicaieri in decizia Curtii nu se retine ca a accepta sa fii propus ca ministru este o activitate ea insasi politica, asa cum a sustinut sau lasat sa se inteleaga, in mod repetat, doamna judecator Chis. Dupa ce face in mod repetat trimitere la aceasta decizie a CCR, ca fundament al intregii sale argumentatii, doamna judecator Chis admite ca, de fapt, Curtea nu a avut in vedere situatia anterioara numirii in functie in cadrul unor altor puteri, cu urmatoarea justificare: „pentru ca nu-si putea imagina judecatorul constitutional ca se poate intampla o astfel de situatie, probabil, si nu are cum sa faca referire la ea. Probabil daca se va merge in instanta, in functie de decizia pe care o adoptam noi, intr-o exceptie de neconstitutionalitate sau intr-o alta procedura, s-ar putea sa ne si explice Curtea Constitutionala ce parere are intr-o astfel de situatie.” Pe scurt, un judecator membru CSM, doamna Andrea Chis, cere sesizarea Inspectiei Judiciare bazandu-se pe o decizie CCR ale carei considerente, ea insasi admite, nu au vizat situatia acceptarii mandatului de ministru al justitiei, adica situatia in care ma aflam. 4. Doamna judecator Andrea Chis ignora, cu vadita intentie, precedente similare, in care magistrati in functie au acceptat nominalizarea pentru portofoliul justitiei. Doamna judecator Chis isi justifica presupunerea prin aceea „ca nu-si putea imagina judecatorul constitutional ca se poate intampla o astfel de situatie”, ca un judecator sa fie propus si sa accepte functia de ministru al justitiei. Este incredibila o astfel de explicatie, ca judecatorul constitutional nu isi putea imagina o astfel de situatie, in conditiile in care chiar unul dintre judecatorii ce a pronuntat Decizia 45/2018, respectiv doamna Mona Pivniceru, a fost intr-o situatie similara, fapt binecunoscut de doamna judecator Andrea Chis. Astfel, demisia doamnei judecator Mona Pivniceru din magistratura a survenit DUPA ce aceasta a fost nominalizata la functia de ministru, iar decretul de eliberare din functia de judecator si cel de numire in functia de ministru au fost publicate in acelasi Monitor Oficial. Concret, doamna Mona Pivniceru fusese nominalizata ca ministru al justitiei la 6 august 2012, cand detinea calitatea de judecator in functie, iar la 20 august isi prezentase demisia din magistratura, de care Plenul CSM a luat act abia in 22 august 2012. Ca atare, exista un precedent bine-cunoscut in magistratura, iar din 2012 pana acum nu s-a pus aceasta problema, ca un judecator sau procuror nu ar putea accepta propunerea de nominalizare inainte de a-si da demisia din magistratura, pe motiv ca acceptarea insasi ar echivala cu o activitate politica. 5. Dupa ce cere sesizarea Inspectiei Judiciare pentru a face cercetari disciplinare in ceea ce ma priveste, tot doamna judecator Chis solicita stabilirea unor criterii pentru viitor privind comunicarea judecatorilor (si procurorilor) in vederea ocuparii unor functii in cadrul puterii legislative sau executive. Din cererea formulata rezulta, asadar, in mod evident, ca astfel de reguli nu exista in prezent. Or, cata vreme astfel de reguli nu exista in prezent, este de neinteles cum un judecator, ce – in acelasi timp – este si profesionist al dreptului si membru CSM, poate cere sanctionarea altui judecator pentru incalcarea unor reguli care nu exista. Pentru ca daca e clar cum sa se comporte un judecator in astfel de situatii, nu avem nevoie de noi reguli. Doamna judecator Chis spune, insa, ca „trebuie sa avem criterii obiective, pentru ca alti colegi sa stie ce au voie sa faca si ce nu au voie sa faca”. Or, daca avem nevoie de reguli si ele nu exista, cum poti sa sustii ca judecator ca poate fi atrasa raspunderea pentru incalcarea unor reguli care in prezent nu exista? Ca, in esenta, despre asta este vorba. Doamna judecator ar trebui sa stie, mai ales ca judeca disciplinar colegi judecatori, ca pentru a fi angajata o raspundere este necesara incalcarea cu vinovatie a unor norme care sa fie clare si previzibile. Cu toate ca astfel de norme nu exista, cum ea insasi spune, doamna Chis nu are nici o retinere in a cere sanctionarea mea, concomitent cu cererea de a se stabili pe viitor reguli clare pe care sa le respecte judecatorii in situatii similare. 6. Doamna judecator Chis pune, de asemenea, sub semnul egalitatii acceptarea functiei de ministru al justitiei cu cea a alegerilor pe listele unui partid politic. O astfel de echivalare nu rezulta nicaieri din decizia CCR, in ciuda insistentei judecatorului Chis de a sustine o astfel de concluzie ilogica. A fi pe listele unui partid in alegeri si a candida pentru o functie electiva presupune inerent o participare la campania electorala, adica o manifestare esentialmente politica. A accepta, insa, ca tehnocrat, functia de ministru al justitiei inseamna a-ti asuma niste obiective tehnice, ce tin de administrarea justitiei si sunt lipsite de vreo ideologie politica, pe care sa le poti sustine intr-un mod independent in Guvern. Este exact ceea ce am si facut, in mod public si asumat. A merge pe rationamentul doamnei judecator Chis, insa, care a sustinut ca cele 12 puncte pe care le-am propus ar fi „un program politic pe justitie”, inseamna ca toate actiunile ce vizeaza buna administrare a justitiei, apararea independentei justitiei, imbunatatirea conditiilor de munca din instante si parchete etc. sunt actiuni politice, ceea ce e absurd. Daca asemenea obiective sunt politice, atunci sa explice doamna judecator Chis ce culoare politica poate avea rezolvarea supraincarcarii de dosare a judecatorilor si procurorilor, mutarea bugetului instantelor de la ministerul justitiei la ICCJ sau Sectia pentru judecatori a CSM sau orice alt obiectiv din cele 12 pe care le-am propus. Nici unul din obiectivele pe care le-am propus nu sunt noi, ele regasindu-se in actiunile asociatiilor profesionale, in protestul din 2009, in votul dat de majoritatea larga a adunarilor generale ale instantelor in 2016 sau in proiectele in baza carora membrii CSM au fost alesi de colegii lor sa le garanteze independenta. Daca un simplu cetatean, fara studii juridice, are scuza ca nu intelege chestiuni de drept ori aspecte ce privesc statutul judecatorului, o astfel de scuza nu poate aparea fata de un judecator, mai ales unul cu experienta doamnei judecator Chis, cu atat mai mult cu cat a fost si dansa lider de asociatie profesionala si a solicitat in decursul timpului implementarea obiectivelor pe care si eu le-am propus. Or, desi este evident pentru un judecator ca sustinerile doamnei judecator Chis sunt contradictorii, acestea sunt usor de trecut cu vederea de simpli cetateni, ce au ascultat sau citit numai sustinerile doamnei judecator Chis in ceea ce ma priveste. Date fiind aceste alegatii si contorsiuni logico-juridice emise de doamna judecator Andrea Chis in ceea ce ma priveste, precum si faptul ca nu am avut posibilitatea de a-mi exprima punctul de vedere direct in sedinta Sectiei pentru judecatori din data de 3 septembrie 2019, voi solicita publicarea unui punct de vedere pe site-ul CSM, pentru a putea fi citit odata cu vizionarea sedintei. Intre timp, astept raspunsul public al doameni judecator Chis la intrebarea de la punctul 1.” https://www.juridice.ro/654511/membru-csm-sesizeaza-inspectia-judiciara-pentru-a-verifica-daca-nominalizarea-unui-judecator-in-functie-pentru-o-functie-in-cadrul-executivului-sau-legislativului-este-sau-nu-activitate-politica.html

    duminică, 21:57:08, 8 septembrie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Poliția cipriotă: Mitropolitul Neofit este nevinovat:

    Da. E imperios necesar ca ierarhii să fie ținuți la respect. Bineînțeles că și preoții și duhovnicii mai de seamă. Cât privește pe Mitr. Ambrozie, el a spus cu mult timp în urmă că se va retrage. Eu știu că a spus asta chiar și la puțin timp după Sinodul din Creta. A amenințat voalat chiar și cu o schismă în Biserică. Aici încap multe speculații, dar nu cunosc nimic precis.

    duminică, 14:54:54, 8 septembrie 2019

  • ActaDiurna

    la articolul Poliția cipriotă: Mitropolitul Neofit este nevinovat:

    Asta campanie satanista serioasa in tari ortodoxe, mai intii Mitropolitul de KALAVRITA a demisionat - f clar din aceleasi pricini - acum se leaga de OMUL LUI DUMNEZEU Mitropolitul NEOFIT - si se leaga pt ca acestia sint ARHIEREI CARE PROPOVADUIESC ADEVARUL, iar nu niste mititei, acolo (in viziunea satanelor). D.L D.ZEU sa aiba anume grija de ei LA ORA DE VIRF si IN VAZUL INTREGULUI MAPAMOND, AMIN.

    duminică, 14:38:35, 8 septembrie 2019

  • ana

    la articolul Un nou examen ratat: Desemnarea Danei Gîrbovan pentru Ministerul Justiţiei:

    ar trebui sa va intereseze soarta Romaniei, nu interesele infecte ale rusilor.

    vineri, 22:10:37, 6 septembrie 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Un nou examen ratat: Desemnarea Danei Gîrbovan pentru Ministerul Justiţiei:

    Am lipsit o perioadă și nu sunt la curent cu evoluțiile recente din politică. Când spuneți bizar vă referiţi la faptul că doamna judecător a fost elogiată şi de sputnik sau aveţi altceva în vedere? Dacă vă referiţi la ghilimele folosite referitor la partenerii strategici atunci nu e mult de explicat: pe SUA nu-i consider parteneri strategici, dar stăpâni da. Bănuiesc că în raport de cele pe care ni le propunem cu acest site, multe lucruri vor părea luate din recuzita propagandei ruseşti,mai ales pe partea de comentariu politic. Tragem nădejde însă ca cititorii fideli ai sitului să treacă peste aceste aparenţe. Pe de altă parte, raportat la împrejurările actuale, eu personal sunt destul de împăcat cu ideea de a fi considerat anti-american, astfel încât să nu mai fiu nevoit să dau explicaţii sau să adopt un discurs defensiv. Nuanţele vor deveni evidente (sper) pe parcurs, aşa încât în privinţa convingerilor de politică externă funcţionez cu pierderi programate. Am oricum prea mulţi prieteni ruşi cărora le sunt profund îndatorat spiritual, aşa încât prefer să greşesc într-un sens mai mult decât în altul.

    vineri, 13:17:08, 6 septembrie 2019

  • ana

    la articolul Un nou examen ratat: Desemnarea Danei Gîrbovan pentru Ministerul Justiţiei:

    bizar acest material pe un site care sustine ca nu e puternic influentat de propaganda rusa.

    vineri, 11:47:39, 6 septembrie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Adevărata Ortodoxie într-un veac al apostaziei:

    Nu cred că sunt denumiți astfel, vechii greci, ci „adevărații ortodocși”, care sunt zelotiști/stiliști. Probabil este vorba de articolul acesta. La ei face referire P. Serafim chiar și în articolul de față și a avut multe necazuri și frământări din partea lor și a ecumeniștilor, cele două extreme. Noi, românii, i-am tratat pe stiliști ca schismatici, dar rușii din exil au avut o deschidere destul de mare față de ei până s-au convins că au un duh străin, schismatic. Se pare că e o problemă mai complicată, dar, trăgând linie, sunt pur și simplu schismatici.

    joi, 17:54:49, 5 septembrie 2019

  • Andrei

    la articolul Adevărata Ortodoxie într-un veac al apostaziei:

    Sarut mana Parinte. Citeam intr-un articol despre vechii greci, asemanatori cu rusii din afara granitelor, ROCOR. Acestia sunt schismatici sau nu?

    joi, 14:27:10, 5 septembrie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Adevărata Ortodoxie într-un veac al apostaziei:

    Pentru a înțelege mai bine contextul vieții bisericești în care s-a format Părintele Serafim, este utilă o scurtă istorie a Bisericii Ruse din afara granițelor (ROCOR). Aceasta s-a format în anii 1919-1921, când, în urma unor îndrumări ale Patriarhului Tihon în caz de situații de urgență, părți din Biserica Rusă s-au organizat autonom în conjuncturi extraordinare. Foarte mulți ierarhi și credincioși au părăsit teritoriile rusești ca urmare a persecuțiilor lansate de regimul comunist care a venit la putere în 1917. Exista deja o diasporă cu mult înainte de anii persecuției, mai ales în Răsărit, adică în Asia, dar și în Europa Occidentală, pe lângă ambasadele rusești. Așadar foarte ușor s-a constituit o structură bisericească din diaspora. Mai întâi a existat o organizare în interiorul teritoriilor rusești fără a avea posibilitatea de a lua legătura cu Patriarhul Tihon. Mai apoi, când comuniștii au învins pe opozanți, majoritatea și-au continuat activitatea în afara granițelor. Primul pas în organizarea lor bisericească a fost un apel la Patriarhia Ecumenică de a li se îngădui să se ocupe în continuare de turma lor cuvântătoare, permisiune acordată la data de 29 dec. 1920 de către locțiitorul de Patriarh de atunci (scaunul fiind vacant), Dorotei. Patriarhul Tihon însuși a recunoscut structura aceasta, deși ulterior a semnat un decret prin care desființa Administrația bisericească ce a fost constituită, dar se pare că la presiunile bolșevicilor pentru că la scurt timp a fost întemnițat. Primul Sobor, care a înlocuit Administrația proviziorie anterioară, a fost organizat în fosta Yugoslavie în noiembrie 1921, unde a fost ales întâistătător Mitropolitul de Kiev Antonie, cel mai în vârstă dintre ierarhi. Întâistătător a fost considerat Patriarhul Tihon, care era pomenit ca atare la slujbe, iar mai apoi Mitropolitul primat Antonie. Acesta a făcut unele demersuri pe lângă ambasadele străine pentru a interveni în favoarea Pariarhului Tihon, care a fost eliberat astfel din închisoare. După moartea Patriarhului tihon a fost recunocut locțiitorul lui, anume Mitropolitul Petru. Când a urmat Mitropolitul Serghie, ROCOR-ul s-a adresat lui pentru lămurirea unor chestiuni organizatorice. Acesta a răspuns cu o scrisoare plină de iubire prin care îi îndemna să se autoadministreze singuri. Ulterior, când Serghie a început compromisurile cu regimul sovietic și a făcut celebra Declarație de supunere față de bolșevici, a emis și un decret prin care cerea diasporei să facă același gest de recunoaștere și supunere. Au fost mulți ierarhi și clerici care s-au opus Declarației lui Serghie, printre care chiar Mitropolitul Petru, locțiitorul de drept. (Situația era de așa natură că Serghie era locțiitorul lui Petru, care se credea a fi mort și care desemnase trei candidați drept urmași ai săi înainte de a fi întemnițat, deși încă a mai fost ceva timp în viață). Mulți ierahi au rupt chiar comuniunea cu Serghie doarece considerau gestul lui unui trădător și schismatic, fără acordul legitim al Bisericii, pe lângă faptul că era o concesie de credință și apostazie. Mitropolitul Evloghie a fost unul dintre cei care au semnat supunerea. Dar, după ce a săvârșit o slujbă la Londra în cinstea celor persectuați de regimul sovietic, a fost renegat de Serghie. Drept aceea Evloghie a cerut primirea în Patriarhia Ecumenică și a format în cadrul ei un Exarhat rusesc care a dăinuit până anul acesta. El s-a deosebit de restul Bisericii ruse din diaspora prin faptul că a acceptat Declarația de supunere față de regimul sovietic, deși, cum am văzut, comemora pe martirii din Rusia comunistă. Cei mai mulți ierarhi au refuzat supunerea și au păstrat comuniunea cu Mitropolitul Petru, pe care îl considerau superiorul lor. Patriarhul Varnava al Serbiei a încercat să mijlocească o împăcare între episcopi și Serghie până s-a convinsă că cel din urmă este o unealtă nocivă a comuniștilor. De atunci a depus eforturi și a îndemnat pe toți să formeze o structură unită. Într-un final, a fost semnat în 1935 un „Decret despre Biserica Rusă de peste granițe”. A existat comuniune și cooperare strânsă nu doar cu Biserica Serbiei, ci și cu Antiohia, Alexandria și Ierusalim. În general, ROCOR a existat ca Biserica Rusă, diferită și nesupusă regimului comunist, pe care îl privea ca fiind străin de etosul rusesc. A rupt comuniunea cu serghianiștii pentru și prin faptul că nu au semnat supunerea față de bolșevici. În același timp, diaspora era conștientă că cei din Rusia trăiesc în alte condiții decât cei din afară și nu pot fi judecați. Totuși cei din afara granițelor nu puteau să-și asume niște gesturi de compromis incompatibilie cu niște oameni aflați în deplină libertate. Au simțit și nutrit un sprijin permanent pentru cei din țara lor, dar s-au delimitat de linia ateist-comunistă. Materialul din care am extras în mare parte ideile de mai sus a fost publicat chiar într-un număr al revistei Părintelui Serafim Rose, The Orthodox Word. În 2006 a fost restabilită comuniunea deplină, semnată oficial de Patriarhul Alexie II și Mitropolitul Laurus pe 17 mai 2007.

    miercuri, 23:06:53, 4 septembrie 2019

  • Sara

    la articolul Reacții față de deciziile confuze ale sinodalilor greci pe tema autocefaliei ucrainene:

    Gasesc din nou informatii cum ca se incearca o unire a schismaticilor ucraineni cu structura greco-catolica de acolo. Pare ca se face lobby foarte serios in aceasta directie. https://spzh.news/en/news/64693-poroshenko-v-rimskom-sobore-ugkc-ocheny-vazhno-obedinity-nashi-cerkvi Exista activisti greco-catolici care deja tin discursuri prin Ucraina cum ca ei sunt ortodocsi si ca s-au despartit de biserica ortodoxa doar pentru a face pe plac polonezilor, dar de fapt ei au ramas ortodocsi . De asemenea, Patriarhia Ecumenica isi exprima din ce in ce mai pe fata dorinta de comuniune euharistica cu Papa de la Roma: https://spzh.news/en/news/63282-fanar-nadejetsya-na-vosstanovlenije-obshhenija-s-sestrinskoj-rimskoj-cerkovyju https://www.ecupatria.org/2019/06/28/the-delegation-of-the-ecumenical-patriarchate-at-the-thronal-feast-of-the-church-of-rome-3/

    marți, 07:32:27, 3 septembrie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul PF Ieronim al Atenei continuă demersurile pentru îngrijirea fostului Patriarh Irineu al Ierusalimului în Grecia:

    Patriarhul Irineu a primit pașaportul pe data de 23 august și a plecat din Tel Aviv spre Atena în data de 29 august. Există și fotografii la plecarea lui. Se pare că unii greci au strigat Axios în aeroportul israelian când l-au recunoscut.

    duminică, 21:48:24, 1 septembrie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Reacții față de deciziile confuze ale sinodalilor greci pe tema autocefaliei ucrainene:

    Oricine intră în comuniune cu cineva condamnat se raliază la greșeala lui, care poate fi morală, dogmatică sau și de rupere bisericească (schismă). În cazul Ucraina, există o scindare clară prin faptul că rușii vor întrerupe comuniunea cu toți care îi recunosc pe schismatici. Nu doar că sunt asimilați în interior niște schismatici, ci se produce o împărțire vădită. Mai mult, dacă se pronunță și o decizie pan-ortodoxă, e posibil să avem o scindare de facto, care e de evitat. Aici nu vorbim de nepomenire, ci de structuri bisericești separate, lucru mult mai grav. După cum s-a mai scris, există la mijloc și erezia ecleziologică a neo-papismului fanariot, de aceea e mai serioasă situația decât cu stiliștii. La nivelul de jos, al fiecăruia în parte, putem ajunge, din păcate, în postura descrisă aici: https://theodosie.ro/2019/06/30/destructurarea-ortodoxiei/. Depinde cum va reacționa Sinodul BOR și celelalte Biserici.

    duminică, 12:46:12, 1 septembrie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Reacții față de deciziile confuze ale sinodalilor greci pe tema autocefaliei ucrainene:

    Da, există și ierarhi și mănăstiri bune. În componența Sinodului recent se pare că a fost și Mitropolitul Serafim al Kitirelor. Mulți au făcut apel la el să împiedice o decizie nefastă, dar nu a reușit. Probabil chiar a semnat actele finale. Din totalul de aprox. 80 de sinodali, sper să fie măcar 5 sau 10 mai bătăioși. Mănăstirile atonite apreciez că sunt jumi-juma. Dar cred că nu există o linie consolidată ortodoxă, unitară. Fanarul se impune prin putere și fără scrupule și cei mai mulți vor fi slabi și se vor supune. Mitr. Ierotheos deja e de partea lui. Patriarhia Moscovei este cea care ține stindardul, dar mai mult pt propriul interes (politic). Eu zic că nu ne putem pune nădejdea în cineva anume și astfel se va proba foarte serios credința fiecăruia.

    duminică, 12:26:07, 1 septembrie 2019

  • Andrei

    la articolul Reacții față de deciziile confuze ale sinodalilor greci pe tema autocefaliei ucrainene:

    https://ortodoxinfo.ro/2019/08/31/scrisoare-deschisa-dura-catre-monahii-din-muntele-athos-cu-privire-la-vizita-ereticului-patriarh-bartolomeu-de-istanbul/ https://ortodoxinfo.ro/2019/08/31/pr-prof-theodor-zisis-cei-care-recunosc-autocefalia-schismaticilor-din-ucraina-se-afla-in-afara-bisericii/ Par Theodor Zisis afirma ca cei care recunosc schismaticii din Ucraina intra in schisma. Asta am inteles. Dar spune ca si cei care ii pomenesc pe ierarhii care accepta schisma, vor fi la fel, si ca nu pot fi pomeniti astfel de ierarhi. Nepomenirea se aplica doar in caz de erezie, sau si in caz de schisma?

    duminică, 08:09:17, 1 septembrie 2019

  • Andrei

    la articolul Reacții față de deciziile confuze ale sinodalilor greci pe tema autocefaliei ucrainene:

    Sarut mana Parinte. Exista in sinodul grecesc si ierarhi ecumenisti, sustinatori ai patriarhului Bartolomeu, sustinatori ai schismaticilor din Ucraina, dar sunt si ierarhi verticali. Sa dea Dumnezeu ca prin opozitia celor verticali, ceilalti sa dea inapoi, macar de teama unei scindari inauntrul Bisericii Ortodoxe a Greciei. In Athos sunt scindari intre manastiri, si chiar inauntrul lor.

    duminică, 07:03:13, 1 septembrie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Reacții față de deciziile confuze ale sinodalilor greci pe tema autocefaliei ucrainene:

    Site-ul Katanixi.gr (al Părinților nepomenitori din jurul Pr. Zisis) preia informații că „mulți mitropoliți și-au exprimat neliniștea” față de faptul că au existat încălcări ale statutului Bisericii Greciei, conform unei surse confidențiale. Art. 4 al Regulamentului statutar al Bisericii Greciei ar prevedea că doar Sinodul Ierarhiei poate lua decizii pe teme de păstrare a dogmelor și canoanelor, mai precis, cu privire la «păstrarea dogmelor credinței ortodoxe, a sfintelor canoane și a sfintelor predanii, a unității de credință, precum și a comuniuinii bisericești cu Patriarhia Ecumenică și cu restul Patriarhiilor și Bisericilor Autocefale Ortodoxe». La fel stau lucrurile și cu privire la prerogativele acordate Arhiepiscopului, lucru pe care mulți Mitropoliți l-au arătat. Aceeași sursă a mai afirmat: «Faptul că a fost publicat acest lucru pe pagina de internet a Bisericii Greciei nu înseamnă că este legal. Pagina de internet publică ceea ce-i dă Sfântul Sinod Permanent. Această problemă mare este pentru Ierarhie».

    sâmbătă, 16:59:45, 31 august 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Autocefalia ucraineană amânată pentru Sinodul mare (Ierarhia) din toamnă:

    Doar că sub preș s-a strâns un mușunoi de probleme de te-mpiedici de el și pe sub covor. Ca să nu mai zic că a stricat aerul din sufragerie. Iertați alegoria, dar măcar haz de necaz să mai facem 🙂

    joi, 22:36:58, 29 august 2019

  • Mitzi

    la articolul Autocefalia ucraineană amânată pentru Sinodul mare (Ierarhia) din toamnă:

    „dar noi nu mai avem nici măcar mediul unde aceste subiecte să fie discutate. Nu mai există căi recunoscute în Biserică prin care să fie semnalate/lămurite ierarhiei neclaritățile sesizate de credincioși.” Exact, dacă îndrăznești să deschizi vreun subiect arzător, ești imediat ușuit în mod agresiv și făcut să te simți un neștiutor răzvrătit, ca să îți piară cheful de pus întrebări și de ridicat probleme. Nu ți se răspunde la nicio întrebare, nu ți se lămurește nicio problemă, totul se bagă sub preș așteptând să dispară…

    joi, 21:16:13, 29 august 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Autocefalia ucraineană amânată pentru Sinodul mare (Ierarhia) din toamnă:

    Sunt lucruri mult prea specializate, pentru care nu avem voci publice/vectori de comunicare. Ar fi fost locul profesorilor de la facultățile de teologie, cred, să formuleze puncte de vedere calificate și să urmărească subiectul. Eu sunt uimit că, deși atât de important, el nu este totuși tratat decât la un nivel de informare periferică. Simplul fapt că intră în atribuțiile Sfântului Sinod o astfel de chestiune semnalează importanța sa obiectivă și, în continuare, pledează această importanță pt nevoia de a fi discutate și în mediile calificate ale pliromei. Pare însă că am ajuns să înțelegem sinodalitatea ca pe o specie a guvernanței corporative în care sunt delegate "la etaj" toate chestiunile arzătoare, într-o veritabilă verticală papistă a puterii. Insist că nu e o decizie care aparține pliromei, nu facem referendum în Biserică, dar noi nu mai avem nici măcar mediul unde aceste subiecte să fie discutate. Nu mai există căi recunoscute în Biserică prin care să fie semnalate/lămurite ierarhiei neclaritățile sesizate de credincioși.

    joi, 13:35:53, 29 august 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Autocefalia ucraineană amânată pentru Sinodul mare (Ierarhia) din toamnă:

    Later edit: După cum am scris și în textul articolului, nu doar expresiile folosite sunt curioase, ci acestea sunt confirmate și de declarațiile care au ajuns în presă ale Arhiepiscopului Atenei: "Nu pot să-mi asum o astfel de responsabilitate de unul singur...". Nu doar că sinodalii au recunoscut laolaltă prerogativa (mai corect spus decât privilegiu) Arhiepiscopului, ci au afirmat ceva și mai straniu: "Într-o situație diferită, nu ar fi fost trebuincioasă poziția Ierarhiei pentru recunoașterea autocefaliei, după cum s-a întâmplat și cu alte autocefalii în Balcani. Totuși aici avem o situație singulară cu nehirotoniți, schismatici, dar și afurisiți". Cu alte cuvinte, Arhiepiscopul ar fi putut avea o prerogativă să decidă în probleme din afara granițelor Bisericii Greciei. Cum așa? Desigur că are un primat, dar în teritoriul său, nu pe chestiuni ce depăsesc jurisdicția sa canonică. Este bine că e pusă în discuție problema hirotoniilor ucrainenilor, dar păcat că este înghițită cămila prin recunoașterea primatului canonic (nu onorific) al Patriarhului (nici măcar al Patriarhiei) Ecumenice. Toate acestea nu le pot numi altfel decât bâlbe și afirmații caraghioase care au fost exprimate sub imperiul presiunilor la care sunt supuși Arhiepiscopul și restul sinodalilor greci din partea Constantinopolului. Nu au același sânge rece ca Patriarhul din Fanar și devin penibili. Îndrăznesc să spun că, mai rău, probabil foarte puțini observă aceste aspecte și, astfel, toate aceste scamatorii devin norme în aplauzele celor neștiutori și chiar ignoranți.

    joi, 00:32:03, 29 august 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Mitropolitul Ierotheos trece la etapa a doua: acceptarea hirotoniilor schismaticilor:

    Astăzi Sinodul lunar al Bisericii Greciei va lua o decizie cu privire la "autocefalii" din Ucraina. Este discutabil dacă Sinodul restrâns are această competență. Probabil se va merge pe teoria IPS Ierotheos că nu trebuie decât să ia act de hotărârea Constantinopolului, pe care nu au dreptul să o pună la îndoială

    luni, 10:29:02, 26 august 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Mitropolitul Ierotheos trece la etapa a doua: acceptarea hirotoniilor schismaticilor:

    Din câte îmi dau seama, ca orice lucru în timpurile noastre, petiția trebuie promovată, trebuie adusă la cunoștința altora ș.a.m.d. Deci nu știu neapărat dacă e vorba de indiferență și dezinteres cât despre faptul că nu avem voci reprezentative în jurul cărora să ne strângem, de la care să aflăm despre astfel de inițiative. Suntem multe persoane răsfirate în bisericuțe, iar pt petiția aceasta, avem și un nr: 148 🙂

    duminică, 17:20:52, 25 august 2019

  • Mitzi

    la articolul Mitropolitul Ierotheos trece la etapa a doua: acceptarea hirotoniilor schismaticilor:

    Mă apucă jalea când văd amorțeala în care am căzut noi, cei ce ne numim ortodocși… 148 de semnături a adunat petiția în 7 luni! Din păcate, oricum valoarea petițiilor este mai mult simbolică, dar arată totuși gradul nostru de indiferență, necunoaștere, dezinteres. Nicăieri nu se aude nicio voce vorbind ceva despre subiectul acesta, parcă suntem siguri pe lume, cu preocupările noastre! Doar Hristos nu ne va dezamăgi niciodată! Restul e tăcere asurzitoare!

    duminică, 16:13:50, 25 august 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Mitropolitul Ierotheos trece la etapa a doua: acceptarea hirotoniilor schismaticilor:

    Mă gândesc că ar trebui cumva reluată petiția părintelui Eftimie Mitra: https://www.petitieonline.com/signatures/memoriu_catre_sinodul_bor_cu_privire_la_problemele_create_prin_aparitia_unei_structuri_autocefale_in_ucraina/ Nu de alta, dar la cum se prezintă lucrurile s-ar putea să ne trezim cu mari surprize la următoarea ședință a Sfântului Sinod. Ne-am putea bloca-ntr-o schismă din care nu văd sincer cum să mai ieșim. Bucuria americanilor, le-ar reuși mizeria! Oare câți dintre noi ne-am gândit unde va duce euromaidanul kievean, un incident (geo)politic care e pe cale să fie cauza determinantă pt o schismă de neimaginat cu puțină vreme în urmă.

    duminică, 13:51:15, 25 august 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Mitropolitul Ierotheos trece la etapa a doua: acceptarea hirotoniilor schismaticilor:

    În același timp, se pare că în Grecia deja se depun eforturi consistente pentru recunoașterea „autocefalilor” ucraineni, care slujesc cu alți schismatici, din Belarus. Așa se face că în Zakint, la o Liturghie cu mai mulți arhierei, a fost pomenit și Epifanie printre Întâistătătorii de Biserici Autocefale, după cum se poate vedea la filmulețul postat aici.

    sâmbătă, 23:20:53, 24 august 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Un nou examen ratat: Desemnarea Danei Gîrbovan pentru Ministerul Justiţiei:

    În linia asocierilor false despre care am făcut vorbire în articol, iată, chiar doamna judecător a fost nevoită să-şi exprime o poziţie publică, preluată de asemenea de situl Cotidianul.ro: _______________________________________________________ https://www.cotidianul.ro/dana-girbovan-se-apara-de-ordonanta-13/ Judecătoarea Dana Gîrbovan, președintele Uniunii Naționale a Judecătorilor din România, propusă de PSD ministru al Justiției, spune că asocierea numelui său de susținerea OUG 13 este fake news. „Am vazut ieri propagata public acuzatia ca am sustinut Ordonanta 13, insa doar un singur site m-a intrebat daca afirmatia e adevarata si le-am spus ca asocierea numelui meu de sustinerea OUG 13 este un fake news. In fapt, cand in ianuarie 2017 se discuta pe surse despre o ordonanta pentru modificarea codurilor, UNJR a avut in data de 18 ianuarie 2017 o pozitie publica prin care i-a solicitat premierului de atunci, Sorin Grindeanu, „sa nu adopte nici o ordonanta de urgenta care vizeaza activitatea autoritatii judecatoresti, cum ar fi modificarea Codurilor, fara ca aceasta sa fi fost pusa in dezbatere publica si fara sa fi fost transmisa spre avizare Consiliului Superior al Magistraturii” scrie, pe Facebook, Dana Gîrbovan. Președintele Uniunii Naționale a Judecătorilor din România precizează că apoi, pe data de 31 ianuarie 2017 a fost adoptată OUG 13/2017, UNJR luând poziție imediat. „Imediat, a doua zi, pe data de 1 februarie 2017, UNJR a avut o pozitie publica prin care „condamna modul profund netransparent in care, pe data de 31 ianuarie 2017, Guvernul Romaniei a ales sa modifice Codul penal si Codul de procedura penala, fara o dezbatere reala si efectiva si prin intermediul unei Ordonante de Urgenta care nici macar nu figura pe ordinea de zi a sedintei de Guvern. […] In concluzie, UNJR solicita Guvernului Romaniei sa revina asupra dispozitiilor ce nu au intrat inca in vigoare si sa le transmita in Parlament sub forma unui proiect de lege, unde sa fie dezbatute in mod real si efectiv.” Acestea sunt faptele. Concluziile le trageti singuri”, a transmis Dana Gîrbovan. Reacția președintelui UNJR vine după ce mai mulți liberali au criticat-o pentru acest lucru. Vicepreședintele PNL Gigel Știrbu (subl.theodosie.ro) a declarat că PSD a numit-o pe Dana Gîrbovan la ministerul Justiției pentru a plăti o poliță, după ce aceasta a criticat referendumul pe justiție și a susținut OUG 13. _________________________________________ În condiţiile în care PNL sau domnul Gigel Ştirbu îşi vor retrage acuzele/insinuările sau îşi vor exprima regretul pentru opiniile exprimate, vom include acele reacţii în prezentul comentariu. Dar, let us not hold our breath , vorba "partenerilor" noştri "strategici".

    sâmbătă, 14:09:26, 24 august 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Implicațiile ereziilor și schismelor actuale în folosirea antimisului:

    Din faptul că antimisele sunt folosite și în perioada de după decesul sau transferul unui episcop rezultă că nu sunt valabile în mod automat doar dacă e semnat de episcopul eparhiot, ci e doar o convenție. Important este ca preotul să fie membru necaterisit al episcopiei. Inițial antimisele erau din lemn și înlocuiau efectiv Sfânta Masă. Pentru a fi mai practice, au evoluat și au ajuns să fie o pânză care a și fost pictată ulterior tot mai detaliat. Deci poate fi folosit orice antimis în cazuri speciale.

    vineri, 09:12:08, 23 august 2019

  • Andrei

    la articolul Implicațiile ereziilor și schismelor actuale în folosirea antimisului:

    Sarut mana Parinte! Daca un episcop da unui preot un antimis si nu-l semneaza, nu se poate sluji Sf Liturghie pe el? «Antimisul poate să fie folosit independent de cel care păstorește episcopia, este suficient ca acela care l-a sfințit să nu fi căzut în rătăcire eretică sau să fi părăsit rangul» Nu inteleg afirmatia de mai sus (am extras-o din articol). Adica daca un episcop se retrage din functie (asa cum a facut recent IPS Ambrozie de Kalavrita), nu mai e valid antimisul? Sau daca episcopul cade intr-o erezie, doar faptul ca are semnatura episcopului eretic pe el, anuleaza vailiditatea lui?

    vineri, 08:23:04, 23 august 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Două ortodoxii în cadrul Bisericii?:

    @ana Din păcate, sunteți o dovadă a faptului că Biserica este scindată în două. Nu la nivel etnic, ci de credință, de mentalitate, după cum am spus în articol. Faptul că există și două tabere conturate, rușii și Constantinopolul (ca să le zic așa), arată că această sciziune nu mai este una ce ține de două viteze, tradiționaliști și progresiști, ci de o falie mai pronunțată, mai delimitată. Ce vreau eu să spun este că nu e o problemă să existe două categorii de credincioși (sau chiar clerici), este de neocolit acest lucru. Ci problema apare atunci când etalonul bisericesc, mărturisirea de credință și reperele canonice sunt inversate și bulversate. Atâta vreme cât doctrina și starea Bisericii urmează etalonul corect, progresiștii nu au decât să-și rezolve relația lor personală cu Dumnezeu. Dar, când tradiția este ruptă și sfidată (cum e cazul cu hotărârile eretice din Creta și schisma ce introduce și o învățătură nouă, de factură papistă), atunci unitatea Bisericii este serios zdruncinată. Așadar schisma din Ucraina este doar o reliefare a unei dezbinări și boli interne vătămătoare. De dragul clarității, am să punctez unele aspecte, deși sunt menționate și în articol și în multe alte materiale mai vechi. Problema din Ucraina nu este autocefalia, cum greșit suntem duși pe această pistă falsă, că ar avea și ei dreptul la ea. Ci problema este că Fanarul a acordat autocefalie unor formațiuni schismatice. rupte de Biserică, ce fuseseră anterior condamnate și anatematizate de toate Bisericle Locale, chiar și de Patriarhia Ecumenică. Iar motivul invocat pentru această intruziune necanonică într-o jurisdicție străină este și mai grav: primatul Constantinopolului, care este echivalent cu supremația papală, care este erezie. Coborând puțin mai la aspectele mundane, există foarte multe dovezi că Patriarhia Ecumenică acționează de mulți ani la comanda Occidentului ('23) și a SUA ('48). Astfel este generată situația pe care am numit-o două ortodoxii în Biserică. Cât privește pe ruși, nu pot să laud un popor ca fiind credincios, dar nici măcar pe ierarhii lui pentru că există foarte multe căderi în rândul lor. Totuși ei, ca Biserică mare și țară mai liberă de dominația neortodoxă occidentală, reușesc să impună o linie formal corectă, ortodoxă prin împotrivirea față de Sinodul din Creta și față de tendințele fanariote. Spun linie formală pentru că nu pare asumată și interior, în conștiință ortodoxă, ci mai mult din interese. Cum-necum, ei sunt reperul la ora actuală la nivel oficial. Nu pe criterii de majoritate, ci de păstrare formală a tradiției ortodoxe. Când spuneți despre ruși că și-au proclamat autocefalia dați dovadă de ignoranță. Nu ei și-au proclamat-o, ci tocmai Constantinopolul în 1589-1591. Iar Ucraina a fost cedată tot de Constantinopol Moscovei în 1686. Că au fost presiuni politice, asta e adevărat, dar discutabil. Oare fanarioții nu au făcut jocuri politice care au generat reacția Imperiului Rus? Ca să nu mai vorbesc de faptul că în 1439 Constantinopolul căzuse în falsa unire cu catolicii. Sper să vin cu un articol pe tema aceasta. Tocmai că eu spun să nu ne lamentăm, ci să trăim pe picioarele noastre, conștienți de realitatea din jur. Dar nu mă refer la realitatea politică, ci la cea bisericească. Așadar nu trebuie făcută confuzie între politică și credință. Rușii ne-au călcat în picioare mereu și o vor face și de acum dacă vor avea ocazia; de aceea nu agreez o coabitare imposibilă cu ei. Dar e fundamental să facem diferența între puterea rusă și cultura și credința rusă. Nu e chiar așa de greu. Sunt conștient de presiunea politică din partea Occidentului și a rușilor și nu o ignor, dar nu înseamnă că trebuie să ne trăim credința în funcție de o mentalitate politică sau alta, ci după canoanele și învățăturile apostolice și patristice. Ca să închei, cele două ortodoxii la care fac referire în titlu sunt tocmai abordări diferite ale Evangheliei: lumească și duhovnicească. Eu pledez pentru a doua.

    luni, 14:14:38, 19 august 2019

  • ana

    la articolul Două ortodoxii în cadrul Bisericii?:

    ba le cunosc, am strabatut acum cativa ani rusia si am vazut sate unde nu exista si nu au existat niciodata biserici - prin siberia si sudul tarii, mai ales - dar nu confund oamenii de valoare ai bisericii ruse cu intreaga biserica. acestia nu au avut si nu vor avea niciun cuvant de spus, cat despre ajutarea altora nici atat. daca ar avea vreo putere ar trebui sa se ocupe de proprii credinciosi, care sunt cam putini, cifrele oficiale sunt mult umflate, iar numarul rusilor declarati ortodocsi si care se duc la slujbe e mai mic decat cel al romanilor, raportat la populatie desigur. ca sa incheiem, asa-zisa schisma e pura propaganda. nu vad pe nimeni scandalizat de faptul ca biserica rusa si-a proclamat autocefalia, atunci n-a fost schisma, acum e, ca asa le convine rusilor. ca sa nu mai amintesc de faptul cu ucrainenii nu au trecut de sub controlul Patriarhiei de la Constantinol sub cel al rusilor de bunavoie. in alta ordine de idei, nu vine nimeni sa ne salveze, in loc sa stam sa ne lamentam si sa vedem conspiratii peste tot prin occident, in timp ce ii slavim pe rusi, poate ar trebui sa traim in realitate, acolo unde rusii au fost dusmanii dintotdeauna ai romanilor. pana una alta, si romania si rusia sta prost la multiple capitole, si nu din vina altora, ci din vina lor. poate ar fi cazul sa ne vedem de treaba si sa ne ajutam singuri, lasand la o parte iluzii desarte, ca sa nu le spun minciuni.

    luni, 12:11:20, 19 august 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Două ortodoxii în cadrul Bisericii?:

    Puțini mai au dispoziția de a se apleca asupra culturii din cauza politicii. Acum politica generază cultura, nu invers. Cu atât mai puțin să discearnă cultura din spatele politicii, dar și mai puțin să creeze cultură a Duhului. Este mult mai facil să colportăm tot felul de informații și idei frânte și mărunte și să ni se pară că suntem deștepți, fără a dori să confruntăm ceea ce știm și să verificăm, să sporim informațiile, dar și să ajungem la o cunoaștere autentică.

    vineri, 13:52:36, 16 august 2019

  • Carmen V.

    la articolul Două ortodoxii în cadrul Bisericii?:

    Erata: Sf. Ignatie Briancianinov.

    joi, 18:59:28, 15 august 2019

  • Carmen V.

    la articolul Două ortodoxii în cadrul Bisericii?:

    Am fi naivi să credem că în România, Ucraina, Republica Moldova sau orice altă țară unde Marile Puteri au interese strategice și economice, puterea de decizie și cea a votului sînt lăsate în mîna cetățenilor/politicienilor acestor țări. Totul este cu minuțiozitate stabilit la nivel înalt în Occident și în America. Cu mult timp înainte. Rusia face și ea ce poate și cît poate. Liderii politici din aceste țări mici sînt doar niște păpușari. Patru ani avem teatru de păpuși pesediste, peste patru ani vor veni pe scenă cele useriste. Politica este un teatru de păpuși cu accente dramatice sau chiar tragice pentru națiune. Deja putem intui că președintele României peste 5 ani va fi Dan Barna. Noul președinte al Ucrainei nu are nici un rol politic. Este actor și în viața reală, după cum a fost pe ecran. Joacă așa cum i se dictează. Totul este stabilit dinainte. Alții sînt cei care dirijează păpușile, dar noi nu îi cunoaștem. Putem cel mult intui sau face supoziții. Peste vreo sută de ani, istoricii vor descoperi în arhive lucruri de nebănuit. Noi trebuie să ne încredem în puterea Domnului și în buna tradiție a nației ca să putem rezista. Părintele Iustin Pârvu spunea într-un interviu acordat în anii ’90 că noi, fiind creștini ortodocși, trebuie să ne raportăm la ruși, nu la Apusul protestant și decăzut. Și Preacuvioşia sa nu făcea trimitere la oamenii politici ruși de astăzi sau din trecut ce au creat și propagat comunismul, care atît de mult rău a făcut peste tot în lume, ci la Sf. Serafim de Sarov, Serghei Bracianov, părinții cuvioși de la Optina, la Dostoievski și marea cultură rusă de factură ortodoxă. Doar punînd în prim plan aceste valori, împreună cu tradiția și învățătura ortodoxă, vom reuși să rezistăm. Suficiente modele se găsesc și în trăirea sfinților români din vechime sau de acum. Ce poate fi mai autentic decît jertfa pe care au adus-o Sfinții români în închisorile comuniste?! Vor veni vremuri și mai acerbe. Mulți dintre noi deja nu se mai opun trend-ului occidental. Să nu uităm referendumul pentru definirea familiei. Spălarea creierelor românești se face sistematic și lasă urme profunde. A se vedea cazul grecilor, care au avut întotdeauna coloană vertebrală și, totuși, au cedat ușor-ușor. Modele ar trebui să ne fie sârbii și bulgarii. Acolo lucrurile par a fi mai curate decît la noi. De asemenea, consider că este o binecuvîntare a Domnului pentru unii dintre noi trimiterea unui părinte preacuvios, cum este părintele Lavrentie, călăuză morală și duhovnicească în aceste circumstanțe lumești greu de înfruntat. Să ne rugăm Domnului pentru limpezirea cugetului și dreaptă credință!

    joi, 18:54:06, 15 august 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Două ortodoxii în cadrul Bisericii?:

    Nu cunoașteți realitățile bisericești. Nu am zis de Chiril, ci de Biserica Rusă. Mereu se vor găsi alte priorități.

    miercuri, 18:16:18, 14 august 2019

  • ana

    la articolul Două ortodoxii în cadrul Bisericii?:

    Rusii nu tin nicio credinta curata, de cand Stalin a reabilitat biserica pentru a sustine eforturile de razboi biserica rusa a fost tot timpul in slujba puterii. ii pasa lui kirill de ortodoxie, cum imi pasa mie de cicade. un kgbist marunt care asculta de ordinele lui alt kgbist mai mare. trist, imi spunea acum cativa ani un ungur ca singurul mijloc prin care propaganda rusa va patrunde in romania e biserica. i-am ras in nas. nu puteam concepe ca romanii vor uita vreo clipa ce-au patit cu rusii, cum e tara rupta de moldova in special din cauza rusilor. m-am inselat jalnic. si nu, domnule, nu e propaganda cand zic ca diferența dintre ruși și ucraineni este ca cea dintre italieni și români, e istorie. cat despre obsesia dvs cu americanii, poate ar fi bine sa fiti mai atent la avansul neoprotestantilor din Transilvania, sprijiniti de fratii lor din America. incep sa castige tot mai multi aderenti, s-au bagat si prin PNL, in timp ce preotii romani au treaba cu ce fac ucrainenii. sa nu va treziti prea tarziu.

    miercuri, 16:55:28, 14 august 2019

  • ana

    la articolul Două ortodoxii în cadrul Bisericii?:

    nu manipulez cu nimic. dar mai stiu ceva istorie si, da, nu cred aceasta minune. de unde pana unde grupare schismatica? biserica rusa cand si-a obtinut autocefalia tot schismatica a fost? dar cea romana? practic rusii reproseaza ucrainenilor ce au facut si ei, si altii. dar ei au avut voie, ucrainenii nu. ma scuzati ca nu umblu cu dubla masura.

    miercuri, 14:36:17, 14 august 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Două ortodoxii în cadrul Bisericii?:

    Nu insist pe faptul că autocefalia ca și concept este de origine apostolică pt că e secundar. Biserica Ucraineană canonică este autonomă, adică ține formal de Moscova, dar se autoadministrează: își alege singură episcopii, mitropolitul și are Sinod de sine stătător. Deci nu depinde de ruși. Nu se fac rugăciuni pt conducătorii ruși, cum greșit acuză unii, ci pt ucraineni. Mitropolitul Onufrie și Sinodul nu doresc autocefalie, drept urmare nu li se poate impune și, evident, rușii nu le-o refuză pt că nu a fost cerută. Filaret s-a rupt de Biserica Ucraineană și a format singur o structură schismatică fără a fi urmat decât de 1 sau 2 episcopi și condamnat de restul. Caterisirea lui a fost recunoscută de toate Bisericile, inclusiv de Constantinopol. Nu-i așa că e ciudat că acum se răstoarnă lucrurile dintr-o dată pe dos? Mergeți pe propagandă când spuneți că există o mișcare autentică ucraineană pt că nu o argumentați cu nimic. Nu neg că există naționaliști ucraineni, dar nu prea sunt ortodocși și sunt puțini. De ce ar dicta ei ce să facă Biserica? Doar pt că așa ne place nouă? Dacă ziceți că diferența dintre ruși și ucraineni este ca între noi și români... ce să mai zic? Asta nu e propagandă? Doar o întrebare: rușii nu s-au unit sub Vladimir la Kiev și au fost creștinați tot acolo? Asta e tot propagandă? Participanții la sărbătoarea menționată au fost în aceeași proporție și anii trecuți. Iar acum, când au prilejul să aibă Biserica lor autocefală, disproporția a fost și mai evidentă. Atunci ce argumente doriți? Doar să lansați unele afirmații fără să fi documentat nimic și să acuzați de propagandă. Există și alte mize bisericești în joc, care țin de dreapta credință, de aceea ne privește subiectul. Nu sub aspect politic. E un fapt că rușii țin credința curată până acum, iar Constantinopolul e campion la trădări dogmatice, politice, morale. E ceva greșit să critic acțiunile vădit anticanonice de la Istanbul, cu directive asumate de la americani?

    miercuri, 14:34:45, 14 august 2019

  • ana

    la articolul Două ortodoxii în cadrul Bisericii?:

    Dvs puteti incerca sa rescrieti istoria, dar adevarul e ca autocefalia e un concept aparut mai tarziu, apostolii n-au nicio treaba aici. E o chestiune administrativa. Eu stiu ca biserica rusa nu poate accepta sa piarda controlul asupra ucrainenilor din diverse motive, unul fiind ca-i scade ei influenta in randul ortodocşilor, prin reducerea numarului de membri. dar nu inteleg dvs si altii ce problema aveti, daca nu sunteti - asa cum sustineti - intoxicati de propaganda sau filorusi. pana la urma, autocefalia a fost obtinuta de diverse biserici de-a lungul timpului, intr-un mod sau altul, rusii fiind printre primii care au facut-o. de ce rusii, romanii, grecii etc si-au putut obtine autocefalia si ucrainenii - nu? faptul ca folositi surse rusesti e salutar, dar faptul ca le preluati mesajele fara niciun discernamant, e grav. mai ales ca in spatiul rus libertatea de opinie e un lux pe care putini si-l asuma, in caz contrar suportand consecinte - a se vedea ce patesc unii jurnalisti, lideri ai opozitiei etc. Va contrazic, exista o miscare autentica ucraineana. Si observ ca si aici preluati propaganda rusa, care sustine ca n-ar fi mare diferenta intre rusi si ucraineni. Gresit, rusii si ucrainenii se inrudesc asa cum se inrudesc romanii cu italienii, prin urmare sunt doua popoare. Cat despre afirmatia ca la un eveniment au fost mai multi la altul mai putini, chiar n-o consider un argument. poate la anul va fi altfel. sanatosi sa fim.

    miercuri, 13:29:11, 14 august 2019

  • Andrei

    la articolul Două ortodoxii în cadrul Bisericii?:

    Ana, vezi ca pui tara si nationalitatea mai presus de credinta, canoane si randuiala Bisericii, si asta e erezie, se numeste filetism sau etnofiletism.

    marți, 20:17:32, 13 august 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Două ortodoxii în cadrul Bisericii?:

    Este un fapt ca Proroșenko este exponentul maidanului, a mișcării ucrainene de debarasare de Rusia. De ce nu a convins? Nu mă privește, cert este că nu există o mișcare suficient de autentică ucraineană. Dar nu acesta a fost argumentul ptincipal, ci că prezența la sărbătoarea bisericească a creștinării slavilor a foat covârșitor de partea Bisericii autonome ce ține de Moscova. Nici acesta nu e un argument? Iar regulile după care este organizată Biserica au fost primite și aplicate de Apostoli chiar de la Hristos. Dovadă sunt mărturiile scripturistice, dar și altele precum Constituțiile apostolilor, Didahia apostolilor... În nici un caz nu cred că Iisus râde de ele. Ca să revin, nu fac propaganda rusă, ci critic niște acțiuni întreprinse de Constantinopol și niște schismatici din Ucraina care destabilizează Biserica la comanda sau influența Vestului. Folosesc și surse rusești pt că evenimentele se petrec pe teritoriul lor; mi se pare banal. Dacă vreți un minus puternic al propagandei ruse, este acela că nu există o argumentare solidă de ce Biserica Ucraineană canonică refuză autocefalia. Am spus eu mai sus un motiv, dar e de la mine, nu a fost pronunțat de ei. Însă, oricum ar fi, nu pot fi forțați să o ceară.

    marți, 17:51:05, 13 august 2019

  • ana

    la articolul Două ortodoxii în cadrul Bisericii?:

    si dvs procedati la fel. o tineti langa cu porosenko care si-a facut program din promovarea autocefaliei, a facut-o din motive pur politice, pentru ca nu avea cu ce altceva sa vina, n-a facut nimic din ce-a promis. intr-o tara plina de coruptie si nepotisme, cu care nu s-a luptat deloc normal ca n-avea cum sa castige. cliseu neverificat? da, lansez acuzatii pentru ca folositi fix argumentele propagandei ruse. cat despre regulile bisericii care au la baza principii dumnezeiesti, cred ca Iisus rade cu pofta cand aude asemenea enormitati.

    marți, 17:22:47, 13 august 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Două ortodoxii în cadrul Bisericii?:

    Regulile Bisericii, chiar dacă sunt făcute de oameni, nu sunt omenești, adică au la bază principii dumnezeiești, nu negociate. Aplicarea lor este omenească de multe ori. Nici o altă structură omenească nu are reguli ca ale Bisericii Ortodoxe. Nu sunt reguli ce țin de organizare sau de interese, ci sunt principiale. Eu nu am spus că Poroșenko a pierdut alegerile pe considerente religioase, ci că nu le-a câștigat pe aceste considerente. El a fost ales după maidan și și-a făcut program din promovarea autocefaliei. A pierdut clar. E ceva ce-mi scapă? De unde știți că ucrainenii încearcă să scape de ruși? Care ucraineni? Nu se vede că mergeți pe un clișeu neverificat? Subiectul Moldova nu e subiect, nu l-am introdus eu. Era doar o comparație tangențială. Dar, de dragul preciziei, acela este teritoriu românesc politic și bisericește, acaparat de ruși. În același fel Ucraina a fost acaparată de Occident (poloni și lituanieni în trecut, iar în prezent se străduie NATO). Ucraina înseamnă margine de țară, dar nu a Rusiei, ci a Poloniei. Nu se poate observa că e un exemplu invers? Sau o ținem langă cu rușii sunt de vină peste tot? Totuși ar trebui să dați și răspunsuri, nu doar să lansați acuze și întrebări.

    marți, 16:03:02, 13 august 2019

  • ana

    la articolul Două ortodoxii în cadrul Bisericii?:

    Regulile bisericii sunt omenesti. si oamenii sunt supusi greselii. cat despre alegerile din ucraina, chiar nu inteleg cum puteti sa va inchipuiti ca religia a jucat principalul rol? e absurd, v-as intreba eu pe ce va bazati cand sustineti ca porosenko a pierdut alegerile pentru ca a sprijinit biserica ucraineana. si cum puteti crede ca ucrainenii care incearca sa scape de rusi ar prefera sa fie sub jurisdictia bisericii ruse? repet, doar propaganda rusa sustine aceasta tampenie. altfel, vad ca ocoliti si subiectul moldova.

    marți, 15:47:35, 13 august 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Două ortodoxii în cadrul Bisericii?:

    @ana Observ că sunteți că imputați foarte ușor anumite lucruri pe care nu dați dovadă că le înțelegeți bine. Ce spun eu este că trebuie să existe o minimă deschidere, verificare a faptelor, acceptare ca atare a situației și respectare a normelor care reglementează aspectele disputate. - Nu eu am ceva cu americanii, ci chiar schismaticii care au primit autocefalia au afirmat că ea se datorează demersurilor ambasadelor americane și occidentale. În plus, există o legătură documentată de ani buni de zile între Patriarhia Ecumenică și politica SUA, păguboasă pt Ortodoxie. - Situația politică și istorică a Ucrainei este una complicată și cu resentimente religioase. Catolicii polonezi și lituanieni au susținut o persecuție cruntă, care totuși nu a înfrânt credința ortodoxă majoritară. Este absurd să cerem acum Bisericii Ucrainene să renunțe la ajutorul Patriarhiei Ruse și să se vulnerabilizeze în fața presiunilor greco-catolice și ateiste occidentale. În contextul ecumenismului de astăzi constatăm o atitudine mărturisitoare a ierarhilor ucraineni și trădătoare a celor români, spre exemplu. De aceea demersul nostru este de a sprijini această redută a Ortodoxiei pe linie de credință, nu de etnie. - Chiar dacă regulile bisericești ar fi fost omenești, tot ar fi trebuit respectate, nu disprețuite. O atitudine demolatoare și nihilistă nu convinge cu nimic. Adică ignoranța și disprețul nu valorează nici cât omenia, cu atât mai puțin nu rivalizează cu credința autentică. Vă invit să veniți cu argumente (serioase). Spre exemplu, pe ce vă bazați când afirmați că Poroșenko a pierdut alegerile (și partidul lui) din alte considerente decât cele religioase? Și cum de nici un alt candidat care a susținut autocefalia nu a avut priză la electorat?

    marți, 14:14:19, 13 august 2019

  • ana

    la articolul Două ortodoxii în cadrul Bisericii?:

    Paralela cu influenta romaneasca in R. Moldova e hilara. sper ca stiti ca nu prea exista influenta romaneasca in Moldova, lasata prada si ea propagandei ruse. Inclusiv prin intermediul bisericii, care e sub jurisdictia bisericii ruse. Si banuiesc ca se vor gasi multi sa+mi explice ca asa e bine, ca se respecta canoanele, si e normal ca moldovenii sa ramana sub controlul bisericii ruse.

    marți, 10:53:32, 13 august 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Două ortodoxii în cadrul Bisericii?:

    Aici nu e vorba de respectarea unor canoane. E vorba de faptul ca ucrainenii incearca sa scape de sub influenta rusa, care se manifesta inclusiv prin biserica condusa de un fost kgbist, fara nicio legatura cu cele sfinte. care ucraineni? pe bune? cei mai multi. evident, nu cei de etnie rusa. Ana, modul în care vedem noi, prin lentila presei românești și a istoriei noastre naționale, încercarea ucrainienilor de a scăpa de influența rusă nu se suprapune peste ceea ce se întâmplă în Ucraina. Poate mai apropiat ar fi să ne imaginăm pe moldovenii basarabeni încercând să scape de sub influența românească impunând să nu se mai vorbească acolo limba română. Mulți dintre moldoveni, chiar și cei care au ales caracterul identitar filorus al moldovenismului, nu ar fi de acord cu o astfel de intervenție directă a statului întrucât s-ar crea un regim dictatorial care înfrânge scopul democratizării societăţii şi scoaterii de sub influenţa rusă. Apoi, prin aceea că faceți diferența între ucrainienii de etnie rusă și cei de altă etnie, eventual "ucrainienii adevărați" se continuă o altă mare neînţelegere transferată din experienţa noastră românească. Nu este situaţia românilor şi a maghiarilor, ci ruşii şi ucrainienii sunt mult mai apropiaţi cultural şi social decât putem noi înţelege. Ceea ce se întâmplă în Ucraina este intervenţie directă, brutală, în viaţa unei naţiuni care este prinsă în jocuri geopolitice. Există naţionaliştii ucrainieni care, în raport de starea actuală a societăţii, pe fondul atacării Ucrainei de către Rusia, au prins un nou avânt, însă pe filon politic. Pe filon cultural şi religios, ucrainienii înşişi s-au strâns în jurul bisericii canonice ca reflex la o rupere prea mare şi artificială de propria lor istorie. Relevantă a fost şi campania electorală de acolo, unde poziţia dvs fără rest a aparţinut lui Porosenko şi a fost dezavuată nu doar direct, la prezidenţiale, ci şi acum la alegerile generale. Legea limbii de stat care a fost promulgată este o mare problemă pentru mai toţi ucrainienii, deşi promulgată este contestată încă, dar să zicem că pe acest subiect s-ar putea primi argumentele dvs vizând influenţa rusă. Nu însă şi cu privire la biserica ucrainiană canonică, cea care este/a fost până curând efectiv brutalizată de stat pe modelul intervenţiei regimului comunist în viaţa parohială, intervenţie în raport de care alegătorii ucrainieni şi-au exprimat opinia în mod categoric şi fără niciun fel de echivoc. Întâlnirea recentă între patriarhul ecumenic Bartolomeu şi preşedintele Zelinsky a confirmat această schimbare în abordarea statului ucrainian, inclusiv justiţia ucrainiană a suspendat punerea în executare a măsurilor dispuse de Ministerul Ucrainian al Culturii pentru radierea din registrele publice a denumirii ş.a. După cum spunea şi Andrei mai sus, ortodoxia are o rânduială proprie care nu primeşte intervenţii cu bocancii în viaţa sa. Dimpotrivă, istoria ortodoxiei este o istorie a rezistenţei pasive în faţa autorităţilor lumeşti care, indiferent de epocă, au avut mereu dorinţa de a produce schimbări în Biserică într-un scop sau altul, toate efemere.

    luni, 21:41:22, 12 august 2019

  • Andrei

    la articolul Două ortodoxii în cadrul Bisericii?:

    Doamne ajuta Ana! Problema asta e foarte delicata. Biserica are o randuiala, are canoane, lasate de Sf Parinti. Insusi Duhul Sfant a grait prin gura Sf Parinti. Daca n-ar fi aceasta randuiala, canoanele, ar fi un haos total. Nu cunosti problema in detaliu si in amanunt. E tare dureros si periculos, cum unii credinciosi sunt manipulati cu acest bau-bau: "rusofil", "propagandist rus", samd. Adica, daca cineva are o alta opinie, si aia bine argumentata, limpede si clara, gata e rusofil? Parintele Lavrentie si altii, se straduiesc sa ne atraga atentia de aceste derapaje, care pot duce la pierderea mantuirii. Am sa-ti relatez o minune recenta a unui parinte din Ucraina, care a vrut sa treaca cu toata parohia lui, la noua "biserica" autocefala. Si intr-o duminica in timpul Sf Liturghii, a intepenit in fata Sf Altar, si a stat asa cam un sfert de ora, fara ca sa poata fi clintit din loc. Credinciosii s-au speriat foarte tare, si dupa ce parintele si-a revenit, l-au intrebat ce s-a intamplat, iar el nu se putea opri din plans. Dupa ce s-a linistit, le-a povestit credinciosilor ca s-a vazut in iad el si cu toata parohia sa, iar diavolii ii spuneau ca de-acum sunt ai lor, pt ca s-au rupt de Biserica. Si dupa aceasta minune, a renuntat sa mai treaca la noua grupare schismatica. S-ar putea sa nu crezi minunea, dar e alegerea ta.

    luni, 20:40:52, 12 august 2019

  • ana

    la articolul Două ortodoxii în cadrul Bisericii?:

    regulile sunt facute de oameni, care pot gresi, nu-i o problema daca nu se respecta niste reguli care nu tin cont de multe alte lucruri esentiale. iar ucrainenii nu l-au votat pe porosenko din alte considerente, nu ca nu ar fi de acord cu noua biserica. cat despre americani, ciudata mentionarea lor, miroase a antioccidentalist.

    luni, 20:22:04, 12 august 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nifon la Târgovişte:

    Pfff.. Nici măcar nu mi-a dat prin minte. Am plecat pt închinare și de la ieșirea de la Sfintele Moaște am rămas lângă preoți. Bine că pt asta am avut acuitate să observ scăderi și să fac propuneri Sfântului Sinod, dar pt participare la slujbă nu m-am dumirit nici după două zile. Mare, mare mărturisitor mai sunt!

    luni, 15:11:21, 12 august 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nifon la Târgovişte:

    Este f bună evlavia față de Sf. Nifon și Sf. Voievod Neagoe, doar că vremurile sunt grele. Ierarhii noștri sunt cam invers decât Sf. Nifon, iar Mitropolitul din Târgoviște e campion la trădări de credință. Eu personal nu recomand participarea la slujbele săvârșite de clerici ecumeniști notorii, în primul rând a sinodalilor noștri. Nu am nici o bază canonică să împiedic aceasta, ci doar recomand. Închinarea la moaștele Sf. Nifon este chiar de folos, dar reatul... Nu îndrăznesc să spun că atitudinea clericilor de la sărbătoare ar fi o mostră elocventă a năravurilor eretice, dar poate și asta a fost un semn de înțelepțire. Important este să fie urmată mărturisirea credinței prin preoți nepomenitori sau mărturisitori sau măcar nu fățiș ecumeniști (cu capul descoperit), după cum spune și Gheronda Gavriil (pt care ar fi bine să facem o rugăciune zilele acestea pt că este bolnav).

    luni, 14:56:31, 12 august 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Două ortodoxii în cadrul Bisericii?:

    Haideți să nu amestecăm merele cu perele. Sunt conștient că sunt formate tabere ideologice diferite, totuși am pretenția la un minim discernământ și respect reciproc. Adică să fie înțeleasă auticefalia și modul ei de acordare în conformitate cu niște reguli, nu după bunul nostru plac. După cum scrie și în articol, președintele Proroșenko a fost zdrobit la alegerile recente, ceee ce e un semn că ucrainenii nu doresc politica lui. Dar să zicem că sunt și alte aspecte strict politice și nu e relevant acest aspect. Însă participarea la manifestațiile religioase legate de creștinarea slavilor au arătat o diferență zdrobitoare în favoarea Bisericii ce ține formal de Moscova. Atunci: care ucraineni doresc autocefalia? Cei mai mulți? Pe bune. Nu cei ruși? De ce nu renunță Ucraina la teritoriile străine, rusești, românești și poloneze? Deja e prea complicată situația religioasă și politică de acolo. Fără a mai spune că BOR chiar dorește autocefalia ucrainenilor, dar împotriva legilor bisericești. Eu nu sunt deloc, chiar deloc filo-rus, dar nu pot să accept dezmembrarea unității din Ortodoxie din motiv de ură față de ruși. Așadar nu mă pot vinde pur și simplu americanilor sau oricăror dușmani ai Bisericii doar ca să mă mutilez singur ca român și ortodox.

    luni, 13:25:08, 12 august 2019

  • ana

    la articolul Două ortodoxii în cadrul Bisericii?:

    Aici nu e vorba de respectarea unor canoane. E vorba de faptul ca ucrainenii incearca sa scape de sub influenta rusa, care se manifesta inclusiv prin biserica condusa de un fost kgbist, fara nicio legatura cu cele sfinte. care ucraineni? pe bune? cei mai multi. evident, nu cei de etnie rusa. sa nu ne ascundem dupa deget, asa cum la noi bor e aliata psd si la altii biserica se pupa cu politicienii.

    luni, 12:11:27, 12 august 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nifon la Târgovişte:

    Follow-up: Mitropolitul de Smirna la Târgoviște: Și Sfântul Nifon a trăit vremuri de confuzie. Mesajul său pentru noi Mitropolitul Bartolomeu de Smirna, din cadrul Patriarhiei de Constantinopol, a fost prezent duminică, de sărbătoarea Sfântului Ierarh Nifon, la Târgoviște. În predica sa, ierarhul a evidențiat mesajul pe care ni-l transmite nouă astăzi acest sfânt care nu a trăit vremuri liniștite din punct de vedere social și politic, dar și-a găsit liniștea și echilibrul în Dumnezeu. „Fraților, Patriarhul Nifon a trăit în vremuri asemănătoare cu cele în care trăim și noi. În vremea sa aproape totul se afla într-o stare de confuzie generală. Totul era într-o contradicție generalizată, totul se afla sub amenințare”, a spus Mitropolitul Bartolomeu. Isihia, rugăciunea, iubirea „În această introversiune inutilă, de suprafață, de multe ori neesențială și ipocrită care-i caracterizează pe oamenii din vremurile noastre, Sfântul Nifon, ca purtător al duhului neptic și isihast al Constantinopolului și al Sfântului Munte, ne propune curățirea interioară, isihia și rugăciunea”, a continuat ierarhul. „Egoismului vremurilor noastre i se propune iubirea jertfelnică a aproapelui ca unicul mod de viață plăcut lui Dumnezeu”. „Tendinței de afirmare a propriei persoane a oamenilor contemporani i se propune smerenia adâncă, după modelul propriei vieți a Sfântului Nifon, care L-a făcut cunoscut pe Hristos prin exemplul său personal”, a adăugat IPS Bartolomeu. Sfânta Liturghie a fost oficiată în parcul Catedralei din Târgoviște, în apropierea ruinelor vechii mitropolii unde a păstorit în secolul XV Sfântul Ierarh Iosif. Au slujit împreună cu Mitropolitul de Smirna: Mitropolitul Gabriel de Nea Ionia şi Filadelfia, Arhiepiscopul Nifon al Târgoviștei și Episcopii Ignatie al Hușilor, Veniamin al Basarabiei de Sud, Visarion al Tulcii, Gurie al Devei și Hunedoarei și Siluan al Ungariei. Mii de credincioși (nota theodosie: duminică au fost cam 2500-3000 maximum, cu mare indulgență) au fost prezenți în zilele de 10 și 11 august la Târgoviște pentru a aduce cinstire moaștelor Sfântului Nifon la zece ani de la aducerea lor din Sfântul Munte Athos. Sărbătoarea Ocrotitorului Arhiepiscopiei Târgoviștei a fost deschisă sâmbătă seara cu procesiunea tradițională la care au participat peste 3.000 de tineri din eparhie. În cadrul unor festivităților organizate cu ocazia acestei sărbători, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon le-a oferit premii elevilor care au obținut rezultate deosebite la Concursurile şi Olimpiadele Naţionale. Tot duminică, a fost resfințită catapeteasma restaurată a Catedralei din Târgoviște. Înregistrarea video completă, inclusiv cu predicile ÎPS Bartolomeu de Smirna și ÎPS Nifon de la final, este accesibilă AICI. Am participat, a fost frumos. Cred însă că la un moment dat Sfântul Sinod va trebui să facă o analiză foarte necesară a modului în care astfel de sărbătoriri sunt organizate pentru că nu cred să existe instrument mai eficient de autosecularizare. Cei care au dorit să se bucure de Sfânta Liturghie cred că au reuşit să o facă, însă cei care au vrut să culeagă argumente pentru a invoca un bâlci cu recuzită bisericească, cred că au dat lovitura astăzi. O spun cu reală, reală părere de rău, avem un sfânt atât de mare în Sfântul Nifon şi pare că ratăm de puţin să ne folosim, dar nu cred că sunt lucruri care nu pot fi îndreptate. Înţeleg că există risc să generalizez un punct particular de vedere, dar cred că ar fi o discuţie necesară. Mai întâi, după mintea mea, cred că ar trebui totuşi renunţat la sonorizarea de concert. Aşa cum a spus ÎPS Nifon, organizarea a fost realizată de primărie, cu firmă specializată, cu scenă, sonorizare etc. Dar sonorizarea a fost de concert Forţa ZU nu de Sfânta Liturghie. Îmi părea rău că am plecat din Iaşi, căci dacă eram un pic atent, cred că o auzeam direct de la mine din casă. Serios vorbind însă, nivelul a fost mult prea mare în tot parcul, i-a făcut pe oameni să vorbească foarte tare, chiar când erau unul lângă altul, a creat o stare de agitaţie şi de freamăt continuu. Încercam să-mi imaginez cum ar fi o astfel de slujbă în aer liber în care sonorizarea să fie minimală, astfel încât credincioşii să simtă nevoia să vorbească în şoaptă, să petreacă în linişte etc. Apoi faptul că jandarmeria nu a calculat cum trebuie defluirea, a făcut ca un număr mare de persoane să se colmateze la ieşirea de la Sfintele Moaşte, un du-te-vino continuu, împingeri, trageri cum mai vedem la Bobotează. Nu multe, dar au fost şi au dat nota generală. Cred că era bine dacă defluirea de la Sfintele Moaşte să fie orientată spre exteriorul parcului, nu spre centru acolo unde avem deja credincioşii bătrâni aşezaţi pe scaune. După ieşirea de la raclă, de defluirea pe două alei foarte înguste, se ocupau nişte părinţi sărmani care toată slujba doar au îndemnat oamenii să nu mai stea pe „covorul verde” şi să circule, deşi lumea nu prea mai avea unde să se deplaseze. Din nou, nu sunt lucruri de nereparat, dar dacă rămân aşa produc destul de mulţi nervi iar ispite se găsesc oricând. O problemă destul de sensibilă, pe care nu prea ştiu cum să o formulez ca să nu se înţeleagă greşit, este atitudinea preoţilor participanţi. Cei mai mulţi dintre ei s-au strâns în partea dreaptă a scenei, au format grupuleţe şi s-au pus pe vorbă şi pe glume de au exasperat pe mulți. Cred că vor fi fost vreo sută de preoţi în tot parcul, şi unii adunaţi separat, toţi purtând epitrahilul. Eu înţeleg că şi preoţii sunt oameni ca noi, au şi ei scăderi etc, dar unii dintre preoţii prezenţi au reuşit să smintească un grefier de secţie penală de tribunal. Efectiv îţi vine să te iei cu mâinile de cap şi să pleci în lumea ta şi, cred totuşi, că se poate atrage atenţia, înainte, să existe o grijă minimală la atitudine. Nu mai vorbesc de duhul de hlizeală, de agitaţie, chiar de bădărănie, lucruri pe care chiar m-am străduit să nu le observ ca să nu fiu muscă în loc de albină. Le-au observat credincioşii din jur, şi au făcut-o cu voce tare. Se prea poate să nu fiu eu obişnuit, la noi la Moldova preoţii nu sunt chiar atât de.. aprigi (?). Oricum, sentimentul a fost extrem de straniu, pentru că aveam pe credincioşii în vârstă aşezaţi în faţa scenei, care au ascultat Sânta Liturghie în linişte, iar în partea dreaptă, preoţii care se comportau ca la întâlnirea de 30 de ani de la terminarea seminarului şi şi-au adus la zi noutăţile. Dacă vrea cineva să înţeleagă starea actuală de autosecularizare a Bisericii, să facă acest experiment de a fi prezent lângă un astfel de grup. Mă gândeam că dacă ferească-Domnul ar fi fost cei de la reporter.ro sau ejusdem cu o cameră ascunsă ar fi fost dezastru. Unii parcă erau şcolari veniţi în tabără, nu s-au oprit din vorbit, râs, bătăi pe umăr nici la Sfânta Evanghelie, nici la heruvic, nici.. nu mai spun. Practic nu doar că nu au participat la slujbă, dar i-au şi împiedicat pe alţii să se bucure. A fost un părinte care a remarcat amărât să aşa se întâmplă când aduni preoţii cu arcanu. Iar când spun că au fost unii, spun că au fost mulţi, nu în concert, dar în tulburare neîntreruptă. Din punctul meu de vedere, credincioşii prezenţi au fost mult peste preoţi ca atitudine, să-mi fie iertat, chiar şi aşa necizelaţi şi nepuntincioşi cum ştim că suntem credincioşii care participăm la pelerinaje. Au fost preoţi care s-au întors cu spatele la vorbăreţi, alţii s-au mai mutat, dar impresia generală a fost foarte proastă. Sunt sigur că a fost sesizată de preoţii care s-au dat deoparte, se vedea clar că sunt foarte deranjaţi, au mai încercat să îndemne la moderaţie.. în fine. Încercam să-mi imaginez dacă nu ar fi fost bine să fi venit fiecare preot cu credincioşii lui, să se adune fiecare ciorchine, câţi vor fi fost. Aşa, au fost credincioşii deoparte, preoţii de-o parte. De asta spun că poate ar fi oportun să se ia în analiză lucrurile acestea, să fie un ghid de organizare pentru astfel de evenimente care pot fi îmbunătăţite cu foarte, foarte puţin efort, şi cu doar puţină atenţie. Este vorba despre Sfânta Liturghie nu despre adunare câmpenească. În rest, lucrurile chiar au fost frumoase, oraşul e frumos, comunitatea e strânsă, ÎPS Nifon pare preocupat de tineret, au fost copii voluntari, etc. Pare un mugure de pelerinaj ca cel de la Iaşi şi sper să se ajungă să fie pentru că lucrarea Sfântului Nifon în ţara noastră are o importanţă capitală pentru noi, în veac, şi trebuie cunoscută mult mai bine. Ar mai fi şi problema cu predicile citite de pe hârtie, despre locurile comune pe care le ating predicile actuale ale ierarhilor, cu ortodoxia care e statornică, cu vrăjmaşii ţării, cu ideologiile.. toate punctate en passant dar practic fără să angajeze nimic, parcă-s spuse doar de dragul de a fi spuse. Recunosc că aici fiecare ierarh are libertate să-şi formuleze mesajul în funcţie de audienţa pe care crede că o are, şi că lucruri spuse prea aspru sunt imediat speculate de neprieteni. A uitat ÎPS Nifon să spună de ecumenism că este erezie. Ar mai fi şi partea cu recunoştinţa faţă de politicieni „care-s şi ei creştini de-ai noştri” aşa cum sunt ei, dar cred că despre asta voi scrie un articol separat, pentru că vizează şi ideea asta a clericalismului pentru care militez, anume că trebuie luat exemplul Sfântului Nifon care şi-a format ucenici atât pentru domnie, cât şi pentru martiriu, si pentru schimnicie etc. Practic, a schimbat istoria şi parcursul duhovnicesc al ţării prin modul în care şi-a format ucenicii. Dar asta e altă discuţie. Iertaţi.

    duminică, 22:56:53, 11 august 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Rostul întreruperii pomenirii:

    Nu pot face o recenzie a punctelor care mi se par greșite în întreruperea pomenirii, după unele sugestii, pentru că sunt o sumedenie de detalii și nici nu le cunosc pe toate. Mă mulțumesc să cunosc aspectele canonice, fără a combate toate devierile. Totuși am reușit să fac unele adăugiri la punctele de mai sus, sper eu că folositoare: 1. Pana la sinodul din Creta era prezent ecumenismul in viata bisericeasca cu aportul ierarhilor. Atunci ierarhii erau singuri raspunzatori de acele intalniri ecumeniste. Da, Sinodul din Creta este o piatră de hotar. Până atunci nu era posibilă întreruperea pomenirii decât cu argumentări suplimentare foarte anevoioase. Ierarhii ecumeniști aveau și afirmări ale Ortodoxiei ca singură credință mântuitoare și că ereticii sunt în afara Bisericii și, deci, era foarte greu de dovedit că susțineau cu capul descoperit erezia, adică sistematic și fără rușine. 5. Suntem în comuniune cu Bisericile locale și cu episcopii care resping public ecumenismul și adunarea din Creta, cu preoții și credincioșii acestora, precum și cu preoții și credincioșii care au întrerupt comuniunea cu episcopii care le acceptă. Eu le-am spus și personal că punctul 10 de la Botoșani (2017) conține un dublu standard: comuniune cu episcopii care păstrează comuniunea cu semnatarii în Creta (2 din cele 4 Biserici), dar lipsa comuniunii cu preoții (mărturisitori antiecumeniști din țară) care păstrează comuniunea. 6. Una este iconomia aplicată de unele Biserici Locale [ca a Bulgariei] Păi, și preoții antiecumeniști din țară fac iconomie, nu doar cei din afară. Dovedesc asta tocmai prin faptul că se opun și critică în public sau în particular ecumenismul. 7. comuniunea liturgică dintre pomenitori și nepomenitori este aproape imposibilă Astăzi nu se pune problema comuniunii dintre pomenitori și nepomenitori pentru că majoritatea nepomenitorilor s-au opus cu vehemență și i-au îndepărtat pe ceilalți antiecumeniști pomenitori. Nu neg că ar fi și preoți care fug de nepomenitori din frică, dar trebuie să ne ținem de canoane, nu de impresiile și duhurile noastre, de multe ori răutăcioase. ce sens mai are îngrădirea de erezie și participarea la slujbele nepomenitorilor când există comuniune și coslujire și pomenire de pseudoierarhi? Este vorba de un duh răutăcios și schismatic. Ținta propusă este desprinderea de ecumeniști ca o palmă, ca un puritanism. Totul pornește, cum bine s-a arătat pe MartOr, de la atoniții care provin din medii zelotiste și au influențat mișcarea de nepomenire prin Monahul Sava. Majoritatea a păstrat duhul esfigmenist propagat prin atoniți: necesitatea întreruperii comuniunii, adică ruperea de Biserică. Pe când sensul autentic este acela de a lupta pentru restabilirea dreptei credințe printr-un Sinod. Până atunci putem folosi întreruperea pomenirii ca mijloc mai puternic de protest.8. Acrivia este prost înțeleasă. Acrivia nu înseamnă rigiditate, ci dragoste de adevăr, neabatere de la linia canoanelor. Ori canoanele nu impun oprirea comuniunii cu un ortodox cu gândire eretică. Acrivia devine zelotism, fanatism necanonic, după propriul gând. 11. Molipsiți că de o boala contagioasa ca de un fum (duh). Un aspect important: ne contaminăm cu „fumul” ecumenismului din predici ecumeniste, nu din pomenirea episcopului. Altfel nici Hristos nu ar fi în Potir. Așadar să nu mergem la propovăduitorii ecumenismului. Simplu. Teoria contaminării prin pomenire nu are nici o bază, este o absurditate. Singura explicație poate fi ura față de episcopi: să nu-i mai auzim numele. Aceasta nu mai este ortodoxie, ci ură pătimașă. 13. Acestea sunt rațiuni pastorale eficiente care nu sunt contrazise de Tradiția canonică și patristică a Bisericii... de ce să ieșim din hotarele acestei mărturisiri și să preluăm elemente străine de mărturisirea noastră!? Practic avem de-a face cu legiferarea opririi pomenirii de la sine, nu după canoane. Reamintesc că nu există canoane (nici 15 I-II) care să impună oprirea pomenirii. Este luat ca reper Sf. Teodor Studitul. Dar nu poate un singur Părinte să fie reper absolut, mai ales în contrast cu ceilalți Sfinți și cu legile statornicite ale Bisericii. Menționez că tocmai canoanele 13-15 au fost date contra curentului inițiat de Sf. Teodor Studitul. Sinodul din 859 a fost întrerupt și reluat în 861 tocmai din cauza violenței studiților. Nu am vrut să intru prea mult în aceste aspecte, dar câteva detalii se găsesc în articolul Ruptura dintre ortodocși și catolici vindecată temporar de Sf. Fotie. Deci este foarte ciudat cum unii nepomenitori se bazează pe Sf. Teodor și pe canonul 15, deși ele sunt contrare explicit. Măcar să declare sus și tare că ei urmează linia studită și atât (condamnată de Sf. Fotie prin canoanele 13-15 I-II). 17. Iconomia acceptată la unison este aceea ca la coslujire (pomenitor – nepomenitor) să nu fie pomenit pseudo-ierarhul Cei trei ierarhi greci din anii 70 care au rupt comuniune cu Atenagora s-au mai împărtășit cu Sinodul lor, în care ceilalți ierarhi încă îl pomeneau (cel puțin în partea de Norda Greciei)? 18. Referitor la BORu ei nu au acceptat cele semnate la Creta și sunt în faza în care eram și noi înainte de Creta. La Botoșani 2017 au declarat că nu acceptă comuniunea cu Biserica Rusă, ci doar cu vlădica Longhin. 19. Suntem noi, cei care am întrerupt pomenirea o piedică pentru definirea unei singure atitudini de mărturisire?La Botoșani mai mulți părinți (P. Macarie, P. Eftimie și eu) am propus să procedeze fiecare cum crede, dar să conlucrăm. Cei care nu au acceptat asta și care în continuare nu o acceptă sunt tocmai cei din grupul Botoșani, dar evident că și de la Mestecăniș. Tocmai duhul acesta de izolare și condamnare nu mi se pare ortodox. Tocmai accentul pe îngrădire, nu pe vădirea ecumenismului și Sinodului din Creta ca erezie mi se pare straniu. MSC declară că vrea să canalizeze totul pe mărturisirea anti-Creta, dar tocmai asta nu face, ci tot îngrădire peste îngrădire. 21. Această comunitate de crestini... Sectarism clar. 22.Eu personal ii privesc ca pe fratii mei si ii respect pe acei Preoti care nu au cuget eretic... Sf. Apostol Iacov spune foarte bine: faptele ne arată credința, nu vorbele. A zice că iubește pe mărturisitorii pomenitori, dar nu ai comuniune cu ei este același lucru cu a spune o vorbă bună celui în nevoie materială, dar fără să-l ajuți, adică dispreț. Sau nu este limpede că ruperea comuniunii este cea mai puternică distanțare, nicidecum dragoste și înțelegere? Ce folos din acest iubirism penibil? 23. am cerut un cuvânt de invatatura unui părinte nepomenitor la al cărui cuvânt țin mult… E clar o atitudine sentimentală și îngustă. Nu încap argumente și seriozitate. Ținta este întreruperea pomenirii, indiferent dacă este susținută de canoane sau nu, iar restul nu mai contează. Important este ce spune preotul nepomenitor, nu dacă el respectă tradiția Bisericii Ortodoxe. 24. asa cum au facut si Sfintii Care Sfinți Părinți au procedat așa? În afară de Sf. Teodor Studitul, despre care s-a spus. 30. Preotii pomenitori antiecumenisti trebuie sa aibe curajul de a invita pe parintii nepomenitori si sa slujeasca impreuna in parohiile lor Da, este un minus faptul că preoții pomenitori nu au curajul să slujească cu nepomenitorii (nu neapărat în condițiile de nepomenire absolută). Iar cei care au curajul acesta sunt repede sancționați de superiorii lor ierarhici. 33. deschiderea trebuie sa vina de la preoții care pomenesc Un preot care a întrerupt pomenirea nu poate pomeni un episcopul cretan la slujbe nicidecum. Ar putea fi găsită o formulă de conslujire cu preoții pomenitori, dar mai întâi să fie dorit acest lucru. Adică mai întâi mirenii să nu fie împiedicați să meargă la preoții pomenitori ortodocși; aceasta este miza cea mai mare. 35. comuniunea cu ierarhii, preotii si mirenii antiecumenisti, pomenitori ai ierarhilor ecumenisti (cel putin, semnatari la Creta) se creeaza in Duh si Adevăr E de râs dacă nu ar fi de plâns. Să vorbești de comuniune în duh și adevăr, dar să refuzi participarea la slujbă tu, ca mirean. E chiar amăgire de sine jalnică. 36. Dacă am fi înțeles ce semnifică pomenirea numelui episcopului la Sf. Liturghie... Chiar așa, tocmai pentru că nu este înțeleasă pomenirea numelui episcopului la slujbe apar dihoniile acestea. Nu presupune acceptarea credinței lui personale, ci a Bisericii pe care o reprezintă. Și evident că nu a fost schimbată credința Bisericii prin Sinodul din Creta pt că nu a fost panortodox. Iar întreruperea pomenirii nu este îngrădire de opiniile eretice ale episcopului, ci semnalare a faptului că acela nu păstrează credința Bisericii și, astfel, nu corespunde cu menirea pe care o are ca ierarh.

    duminică, 14:14:36, 11 august 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Două ortodoxii în cadrul Bisericii?:

    Articolul conține și ceva argumente, pe când în acest comentariu nu văd decât acuze și aluzii nefondate. Puteți explica cum este trădată țara prin respectarea canoanelor Bisericii? Și care ucraineni vor autocefalia?

    duminică, 11:47:20, 11 august 2019

  • ana

    la articolul Două ortodoxii în cadrul Bisericii?:

    articolul asta arata cat de mult a patruns propaganda rusa in bor. rusinos. e normal ca ucrainenii sa vrea biserica lor, nu sa fie sub conducerea patriarhului rus, fost kgb-ist si controlat de putin. jalnic cum preotii romani se aliaza pozitiilor rusesti. oare nu-si dau seama ca-si tradeaza tara?

    duminică, 10:51:04, 11 august 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nifon la Târgovişte:

    Reamintim că şi la Craiova, în Catedrala Mitropolitană, sunt găzduite sfintele moaşte ale Sfântului Ierarh Nifon, în luna iulie a anului acesta capul şi mâna dreaptă ale sfântului fiind mutate într-o nouă raclă. Mai multe fotografii la: http://www.mitropoliaolteniei.ro/?p=28564

    vineri, 17:54:27, 9 august 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Implicațiile ereziilor și schismelor actuale în folosirea antimisului:

    După cum s-a scris în mai multe articole, grecii sunt mai vulnerabili spre schismă prin Patriarhia Ecumenică. Există și multe implicații politice, o confruntare mai largă între NATO și Rusia, ca să-i zicem așa. Patriarhia de la Moscova va reacționa și își apără cel mai fervent interesele. Dar intervin și rațiuni duhovnicești, să nu fie puși credincioșii din diferite Biserici Locale, de multe ori nevinovați, în situația de a fi rupți de comuniunea cu linia ortodoxă păstrată cel mai bine acum în Bisericile slave (Rusă, Ucraineană, Sârbă, Bulgară, Georgiană...). Și în vremea schismei cu Roma Constantinopolul a căutat să evite acest lucru cât a putut mai mult. Din păcate, cel mai grav este că oamenii de rând devin ostili credinței sănătoase, a intrat microbul acesta nu doar în conducătorii bisericești. Este un soi de apostazie generală. Dacă BOR sau orice altă Biserică Locală ar recunoaște schisma, probabil s-ar produce o scindare și mai mare, o împărțire mai gravă pe două fronturi lărgite. Deocamdată, cât Fanarul este singuratic, unitatea bisericească stă încă bine. Sunt afectate doar dialogurile ecumeniste (pt că nu pot participa rușii laolaltă cu ecumenicii), ceea ce este cel mai potrivit. În rest, nu știu să comentez în vreun fel ce urmăresc sinodalii noștri. Sper să nu vină cu alte bombe ca declarațiile de la Sinodul din primăvară.

    vineri, 11:14:21, 9 august 2019

  • Andrei

    la articolul Implicațiile ereziilor și schismelor actuale în folosirea antimisului:

    Sarut mana Parinte si multumim pentru articol. Intr-adevar ar fi infricosator ca Biserica Greciei sa recunoasca schisma din Ucraina. Parinte, dar daca BOR ar recunoaste si ea schisma din Ucraina, ce s-ar intampla? Deja vad ca au inceput sa negocieze credinta si schisma, cu un asa zis vicariat romanesc.

    vineri, 09:10:35, 9 august 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Introducere în tactica luptei anti-sindicale:

    Reflectând, cred că voi reveni asupra promisiunii de a dezvolta în articole suplimentare această temă a luptei anti-sindicale. După cum spuneam, în esenţă, lupta anti-sindicală se reduce la acţiuni menite să înfrângă spiritul de solidaritate prin crearea unor stări de temere, prin acţionarea cu o prezumtivă impunitate, prin minciună, confuzie, abuz emoţional, distrugerea încrederii între membri, o continuă tergiversare a procedurilor, interpretare cu rea voinţă a normelor legale, nerespectarea cutumelor şi aşa mai departe. Plus tot felul de jocuri operative de care s-ar minuna chiar şi cei mai bravi dintre securiştii noştri. Cred că aş greşi dacă aş insista mai mult pe acest subiect, care oricum nu ne (mai) este propriu nouă şi are aplicabilitate restrânsă astăzi. Este nevoie şi de un efort de mediatizare a beneficiilor activităţii sindicale, statisticile indicând în proporţie covârşitoare beneficii atât pentru angajaţi dar şi pentru angajatori. Nu suntem în situaţia în care lecţiile conflictului dur anti-sindical să reprezinte un instrument de lucru întrucât acest concept al sindicalismului este pe atât de compromis în România pe cât de valoros este în vocaţia sa de mijloc de apărare. Este semnificativă concluzia că am fost formaţi să dispreţuim chiar lucrurile care ne-ar putea alina din greutatea neputinţelor noastre. Mai cu seamă, voi încerca pe termen lung să abordez climatul actual al demersurilor de descurajare a solidarităţii sindicale, aşa cum reiese şi din înregistrarea despre Amazon, demersuri mult mai rafinate, în formule şi proceduri la modă, filtrate în ştiinţe precum psihologia muncii, guvernanţă corporativă, proceduri birocratice şi aşa mai departe. Duhul în care se lucrează este acelaşi, menit să verticalizeze controlul celui puternic asupra individului care nu mai are plasa de protecţie a solidarătăţii colective. Individualismul pe care se bate monedă astăzi este golit de orice semnificaţie benefică, este reinterpretat într-un sens care atrage o stare de precaritate a individului în societate, în familie, în colectivitate. Însă altfel, individualismul este principiu de căpătâi al proiectului theodosie.ro, pentru al cărui sens pierdut (poate) definitiv înţelegem să milităm în mod deschis. În cele din urmă, atunci când trag linia unei documentări mai ample pe acest subiect, sunt nevoit să revin la aceleaşi lecţii cuprinse în scrierile sfinţilor închisorilor care nu doar că au fost prigoniţi, dar au şi fost subiectul multor astfel de demersuri menite să-i compromită moral, să îi frângă spiritual şi să-i izoleze social. Transferul lecţiilor ce decurg din vieţuirea acestor sfinţi spre problemele cu care ne confruntăm noi astăzi, fiind în lipsă de soluţii, se poate realiza prin mediatizare doar până la un anumit punct. Esenţială, de neocolit, rămâne asumarea propriei cruci, atitudine şi acţiune prin care fiecăruia i se deschide o nouă dimensiune de fiinţare şi de înţelegere. După cum spuneam, la pregătirea unuia dintre articolele punctuale despre isprăvile domnului Levitt am fost surprins să constat similitudinea cu tertipurile utilizate de securitatea noastră de ieri şi de astăzi, semn că răul din spatele acestor parte este unul comun. Nu are aşadar sens să disec lucrarea răului petrecută pe alte meleaguri, mai ales atunci când avem exemple similar-identice la noi, cu avantajul cunoaşterii contextului şi cu posibilitatea de a putea urmări roadele otrăvite într-o perspectivă de timp mai largă. Aşadar, uitând de domnul Levitt, aduc în atenţie darul otrăvit al Moşului (colonel) Crăciun, comnadant al Securităţii - Direcţia MAI Stalin, (auto)însărcinat cu distrugerea rezistenţei anticomuniste din Făgăraş, în ceea ce îl priveşte pe Moşul Gavrilă Ogoranu, deşi nu sfânt, totuşi (cel mai) mare erou al rezistenţei anticomuniste, sursa fiind situl Buciumul pentru care eu personal manifest câteva rezerve neimportante: M.A.I. Regiunea Stalin // 352 din 06. 07. 1958 MĂSURI INFORMATIV-OPERATIVE Pentru compromiterea lui Gavrilă, faţă de fam. bandiţilor condamnaţi, şi faţă de legionarii din ţară şi străinătate, cu scopul de a-i determina pe aceştia să contribuie în orb sau în mod direct la identificarea lui, propun aplicarea unei combinaţii. Ideea de bază a acestei combinaţii, ar fi următoarea: după condamnarea lor, membrii bandei, au fost determinaţi de organele noastre să adreseze câte o scrisoare testament rudelor apropiate, în care să le facă cunoscut că au fost arestaţi, fiind trădaţi de Gavrilă Ioan, care a rămas liber. Printr-un agent verificat şi cu autoritate în rândul legionarilor, vom lansa zvonul despre existenţa acestor scrisori – testament, pe baza legendei că ele se găsesc la un fost sergent din paza închisorii, scos din serviciu, pentru unele abateri disciplinare, şi cu ajutorul căruia, aceste scrisori au fost scoase din penitenciar. După ce agentul nostru va stârni curiozitatea celor interesaţi, inclusiv a membrilor de familie, prin legătura sa, direct sau indirect cu acest sergent, va obţine una din scrisorile în cauză, care după ce va circula într-un cerc cât mai larg posibil, va ajunge la fam. destinatară, pentru a se asigura astfel şi autenticitatea scrisului. În acest fel, şi la diferite intervale, vor fi plasate şi celelalte scrisori. În cadrul combinaţiei, se vor prevedea unele măsuri ca: copiile acestor scrisori sau ştirea despre conţinutul lor, să ajungă şi la legionarii din străinătate. Propuneri: pentru asigurarea desfăşurării în bune condiţii a tuturor măsurilor prevăzute, în prezentul plan de urmărire, propunem formarea unui grup operativ restrâns compus din Lt. col Mezei Gheorghe, locţiitor al regiunii M.A.I. Stalin şi un ofiţer cu autoritate corespunzătoare, delegat din partea direcţiunii a treia, care să ceară şi să-şi asigure sprijinul tuturor direcţiilor regionale vizate la îndeplinirea prezentului plan. Conducerea direcţiei a treia să controleze şi să asigure coordonarea acţiunii pe ţară. Şeful direcţiei M.A.I. Stalin – Col. de securitate Crăciun Gheorghe Locţiitor – Lt. col. de securitate Mezei Gheorghe Aşa cum însuşi Gavrilă Ogoranu declară, şi cum în articolul sursă bine se arată, asemenea sistem combinat de minciuni şi fapte odioase l-au urmărit o viaţă întreagă, asasinatul moral la care a fost supus fiind una dintre cele mai dureroase răni pe care le-a avut de îndurat de pe urma securităţii. Puţine cuvinte ale limbii române au aptitudinea de a comunica adâncimea răului pe care această instituţie demonică l-a înrădăcinat în societate, în acest caz prin odioasa personalitate a acelui Gheorghe Crăciun, dispreţuit să-i fie numele, rău care pulsează cu putere şi astăzi în relaţiile sociale româneşti. Oricât ne-am împrăştia gândurile şi energia în acţiuni, planuri, proiecte şi năzuinţe, revenim la aceleaşi încercări despre care ne învaţă Sfântul Neagoe Basarab, Sfântul Nifon, Stareţii de la Optine şi aşa mai departe. Fără să vrem, căutând soluţii la problemele curente, ajungem într-o permanentă reaşezare la piciorul Sfintei Cruci, semn că fără Mântuitorul nu putem face nimic. Dar de făcut, trebuie să facem! Iertaţi! Doamne, ajută!

    luni, 17:11:08, 5 august 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Două ortodoxii în cadrul Bisericii?:

    Da. Intruziunea catolicismului în Ortodoxie este documentată. Chiar și în studiul Prof. D. Popescu despre Enciclica de la 1848 se vorbește despre asta. Școlile teologice și ierarhia au fost infiltrate de spiritul catolic. Deja poporul e sleit de ateism și surogate de creștinism. Pare că suntem în vremuri antihristice, de apostazie generală, dar nu mă pot hazarda la afirmații care nu pot fi demonstrate, pentru că nimeni nu știe ceasul. Dar e clar că situația e dezastruoasă; se poate observa asta. Avem nevoie de mărturisire și mărturisitori cum au fost Sf. Grigorie Palama, Paisie de la Neamț, Optina, Pelerinul rus, sfinții închisorilor comuniste...

    vineri, 12:30:06, 2 august 2019

  • IOAN

    la articolul Două ortodoxii în cadrul Bisericii?:

    "Atmosfera aceasta de subordonare a Bisericii față de interese străine a mai existat în istorie. Pe vremea iconoclastă împărații bizantini eretici și-au impus punctul de vedere cu forța perioade lungi de timp. La fel, monotelismul a fost susținut de puterea imperială și Sf. Maxim a fost exilat și prigonit crunt, până la moarte. Nu mai vorbim de perioada de după unirea de la Ferrara-Florența, când lumea ortodoxă era împărțită între unioniști și anti-unioniști. Însă anvergura de acum depășește cu mult tot ce a fost în trecut." Aș vrea să dezvolt ultima propoziție a sfinției voastre. Simțirea mea este că anvergura trădării dreptei credințe de acum încă nu o întrece pe cea de la Ferrara-Florența (ca ultim exemplu răsunător) dacă privim actul trădării de atunci doar sub aspect juridic. Aici este înșelarea multora din vremea noastră. La Ferrara-Florența s-a săvârșit o (falsă)unire brutală, dată peste cap îndeosebi de către insuflatul de Dumnezeu Sf. Marcu al Efesului. Evident că vrăjmașul a văzut cu acel prilej că metoda brutală, forțată, nu dă rezultat. A trecut de aceea la metoda soft, graduală, perfidă, care durează de peste 150 de ani... lucrând la acest plan generație după generație. Ce a făcut așadar în plus față de trecut? Pe lângă că a tot poleit modul de viață apusean cu scopul de a-i crește atractivitatea printre răsăriteni (ispita lumii...), în principal a infiltrat treptat și sistematic trădători și șantajabili în ierarhia Ortodoxiei. Sigur, cineva poate obiecta că și acum se poate ridica un ierarh care să se opună precum Sf. Marcu al Efesului. Problema nu este aici (deși este una majoră - o să mai apară un astfel de stâlp al Ortodoxiei) ci în stricarea minții maselor de drept-credincioși. Atunci când unioniștii s-au întors din Italia, poporul în general, monahii și clerul inferior s-au opus falsei uniri, a existat adică o largă opoziție printre cei de rând. Deci, spre deosebire de atunci, prin noua abordare vicleană contemporană, vrăjmașul a lucrat și la pervertirea credinței mirenilor, a clerului și monahilor care astăzi par dispuși a accepta o nouă unire în număr mare... În aceasta constă marele pericol al ecumenismului. Bine ar fi să să mă înșel!

    vineri, 11:45:19, 2 august 2019

  • Sara

    la articolul Două ortodoxii în cadrul Bisericii?:

    Doamne ajuta, Parinte! Si eu as vrea sa vorbesc cu Sfintia Voastra in privat si despre aceasta problema si despre altele. Cum va pot contacta? Foarte buna analiza! Sa dea Dumnezeu sa fim cat mai multi care reactionam! Ca e nevoie!

    vineri, 07:38:15, 2 august 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Două ortodoxii în cadrul Bisericii?:

    V-am raspuns pe mail. E posibil sa fi intrat in spam.

    vineri, 00:53:12, 2 august 2019

  • Andrei

    la articolul Două ortodoxii în cadrul Bisericii?:

    Si pe ce adresa de email sa va trimit mesajul?

    joi, 23:48:40, 1 august 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Două ortodoxii în cadrul Bisericii?:

    Este foarte dificil și periculos să ia cei de jos frâiele în mâini, dar, în același timp, există o răspundere a tuturor. Nu putem rămâne indiferenți. Ascultarea este mântuitoare când se face față de oameni ai lui Dumnezeu, după cuvântul lui Hristos: „Cine ascultă de voi ascultă de Mine”. Trebuie atenție pentru a nu asculta de „prooroci mincinoși”, ca să le zic așa. Desigur că ne putem întâlni. Îmi puteți răspunde pe mail pt aceasta.

    joi, 16:59:17, 1 august 2019

  • Andrei

    la articolul Mitropolitul Ierotheos Vlachos – ideologul neopapismului fanariot?:

    Sarut mana parinte! Multumesc din suflet pt acest articol clar si limpede. Imi pare asa de rau ca IPS Ierotheos, care a fost o piatra tare la pseudosinodul din Creta, acum sapa la randuiala Bisericii, din stiinta sau nestiinta, nu stiu. Sa nu cumva sa fie cuprins de etno-filetism, aceasta erezie vicleana si subtila, care asa cum spunea Kallistos Ware, ca a otravit ortodoxia in ultimele zece secole. Concluzia de la sfarsitul articolului arata claritatea si simplitatea randuielii Bisericii. Au fost 12 apostoli toti egali intre ei. Nici unul nu era mai mare ca celalalt.

    joi, 16:56:34, 1 august 2019

  • Andrei

    la articolul Două ortodoxii în cadrul Bisericii?:

    Sarut mana parinte. Doamne, este criminala tacerea, lasitatea si starea de apatie, de la vladica la opinca! Este exact ceea ce ati scris sfintia voastra! Ma cutremur cand vad ca multa lume, merge pe ideea de ascultare, care e ascultare oarba, sau de faptul ca conducatorii Bisericii vor da seama, nu ne intereseaza pe noi. Fereasca Dumnezeu, la ce delasare si intunecare a mintii s-a ajuns, din partea credinciosilor de rand. Cei care mai vor sa trezeasca pe cineva, sunt numiti razvratitori, sau care sufera de teoria conspiratiei, schismatici, samd. Ma mira foarte mult, inclusiv ideile IPS Ierotheos Vlachos, legate de schisma din Ucraina. Cuvintele pe care le-a spus par Adrian Fageteanu, "scapa cine poate", se implinesc. Mai degraba, cine vrea. Tot eu am trimis si mesajul de mai jos. Daca vreti si puteti sa-mi dati posibilitatea sa vorbesc cu sfintia voastra, v-as fi tare recunoscator.

    joi, 15:55:00, 1 august 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Două ortodoxii în cadrul Bisericii?:

    Este o problemă foarte sensibilă atitudinea ierarhilor. Cert este că există foarte multe acțiuni din partea lor smintitoare care generază neîncredere foarte mare. Ce speculații aș putea face pe marginea acestui subiect? Dificil. Aș observa că există o falie între ierarhia superioară și restul Bisericii. Lumea lor este diferită. Aș zice că este foarte depărtată de creștinismul și ortodoxia autentice, trăiesc într-o atmosferă instituționalizată, rece, dominată de politic și de ocult (probabil). Practic, Biserica este captivă de la Cuza și comuniști încoace. Pe mine mă interesează cum ar trebui să reacționăm noi, cât compromis se cuprinde în ceea ce facem și cum ar trebui să reacționăm corect. Deja se tocește conștiința noastră de ortodocși, de Biserică. Dacă nu reacționăm acum, mai târziu va fi în zadar și chiar imposibil. Deci nu pot decât să mă lansez în speculații legate de ierarhi, cu ce se ocupă ei. Dar, câtă vreme sunt arhierei ai Bisericii Ortodoxe, putem să le cerem să se comporte ca atare și trebuie să face asta, dincolo de de cred și zic ei. Nu cred că este o tactică tăcerea asta, ci o trădare voită sau silită, dar trădare vădită. Nu se poate să asiști impasibil la vânzarea credinței. Dacă nu mai sunt nici garanți ai dreptei credințe, atunci ce le-a rămas? La fel și Chinotita Sf. Munte prin declarațiile sale pe tema Creta. Este prea vizibil ca să-i mai acopere cineva, să ne autoamăgim. Ce urmăresc eu să arăt este care e albia Bisericii, cum ar curs ea prin mărturisitori, mucenici și stareți adevărați și care este tradiția pe care trebuie să o urmăm noi. Generic vorbind, nu trebuie să ne ținem de instituția Bisericii, ci de stărețismul de la Optina, de isihasmul Sf. Grigorie Palama și al Sf. Paisie de la Neamț și de mărturisitorii din temnițele comuniste. Dacă vrem să ne mântuim, că de asta mergem la Biserică, trebuie să mărturisim credința dreaptă, evanghelică și într-un duh drept, sănătos/

    joi, 15:04:14, 1 august 2019

  • Andrei

    la articolul Două ortodoxii în cadrul Bisericii?:

    Sarut mana parinte Lavrentie. As vrea sa vin la sfintia voastra, sa vorbesc ceva cu dvs. Se poate? Unde va pot gasi? Multumim din suflet pt toate articolele scrise.

    joi, 09:50:05, 1 august 2019

  • Ioan

    la articolul Două ortodoxii în cadrul Bisericii?:

    Bine surprins stadiul în care ne aflăm! Este, totodată, destul de greu de înțeles de către noi mirenii de ce nu intră în luptă mai pregnant, în spațiul public bisericesc, ierarhii care văd, chiar mult mai clar decât noi aceștia micii, situația critică în care ne aflăm. O fi vorba de tactică, frică, oarece neînțelegeri și între ei sau sentimentul că nu se mai poate abate semnificativ cursul negativ al istoriei? Sau, mai degrabă, poate că răspunsul este un mix de motive... Ce credeți? Doamne ajută!

    miercuri, 22:22:53, 31 iulie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Stadiul actual al dezvoltării capacităţilor de indentificare biometrică – Sistemul de Informaţii Schengen (SIS):

    În articol se dă o ideea despre stadiul la care s-a ajuns cu implementarea identificării biometrice sau ce urmează să fie pus în practică în viitorul apropiat. Însă discuția mai importantă pentru noi, creștinii, este cum să ne raportăm la toate acestea, ce să facem cu noile buletine și alte acte biometrice. Există deja o isterie care compromite subiectul și induce frici inutile pe lângă îngrijorările bune. Iar de aici nu e decât un pas până la a fi evitată această temă pt că provoacă doar dureri de cap nefolositoare. Este mare nevoie de o abordare teologică, duhovnicească, nu prăpăstioasă sau indiferentă.

    miercuri, 09:36:27, 31 iulie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Introducere în tactica luptei anti-sindicale:

    Din câte înțeleg eu, ca profan în astfel de lucruri, anti-sindicalismul (union busting) nu e vorba despre sindicalism în sens clasic, ci deja la un alt nivel. Ține de dresarea oamenilor prin groază, intimidare și constrângeri mafiote. Dar nu în sens terorist, de exterminare, ci de cumințire a populației. De fapt, e vorba despre un control și înregimentare a populației prin dezbinare și disipare. Deja suntem educați și inoculați cu o mentalitate dorită de ei. Suntem parte dintr-un proces amplu și de f lungă durată, pe care nu-l mai sesizăm, ne acomodăm la el. Nu știu cât e teoria conspirației și cât e un firesc rău al lucrurilor, dar cert este că e meschin. O idee foarte bună este că acțiunile de manipulare au fost dejucate (f rar, de 3 ori) prin deconspirare, prin expunerea adevăratelor manevre din spate.Răul are putere doar la întuneric.

    marți, 11:54:17, 30 iulie 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Introducere în tactica luptei anti-sindicale:

    https://m.zf.ro/business-hi-tech/carmen-dumitrache-directorul-hr-telekom-explica-restructurarea-avem-nevoie-automatizari-ar-avem-centrale-telefonice-manuale-2019-hr-avem-roboti-jumatate-timpul-lucru-unei-colege-verifica-acuratetea-18255141 Eh, dacă e așa, apoi bine. 😐

    marți, 00:24:51, 30 iulie 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Introducere în tactica luptei anti-sindicale:

    SINDICAT: Salariaţii Telekom vor fi concediaţi după bunul-plac al angajatorului Salariaţii Telekom România, care urmează să fie disponibilizaţi, vor fi concediaţi după bunul plac al angajatorului, care nu va oferi acestora sprijinul de recalificare şi reconversia profesională prevăzute de Codul Muncii şi îi va trimite pe capul statului român, acuză vineri Sindicatul Naţional Telecomunicaţii Mobile (SNTM), într-un comunicat. http://www.bursa.ro/sindicat-salariatii-telekom-vor-fi-concediati-dupa-bunul-plac-al-angajatorului-49526732

    duminică, 21:17:14, 28 iulie 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Patriarhul Irineu al Ierusalimului – reabilitat în treapta arhieriei:

    Eu unul nu am înțeles niciodată ce s-a întâmplat acolo. Apăruseră la un moment dat înregistrări video cu patriarhul sechestrat strigând la geam. Am crezut că e fakenews sau ceva. Știu că atunci nu am găsit nicio sursă de încredere să lămurească povestea acestei caterisiri.

    vineri, 14:01:44, 26 iulie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Patriarhul Irineu al Ierusalimului – reabilitat în treapta arhieriei:

    Foarte ciudată această reabilitare. Asta presupune că a fost ilegală caterisirea din 2005. Și totuși nu a fost repus în treapta de Patriarh probabil pentru că sănătatea nu-i permite. Dar rămâne loc pentru contestarea actualului Patriarh, care a ocupat locul fără să fi fost depus canonic cel dinaintea sa, adică Irineu. În Biserică, nu există grațiere, ci cel mult îmblânzirea pedepsei. Anularea verdictului presupune revenirea la situația de dinainte. Ori este invalidată hotărârea anterioară ca fiind nedreaptă, ori rămâne în vigoare. Sper să apară explicații mai concludente pe acest subiect.

    vineri, 11:30:50, 26 iulie 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Vremuri mai bune pentru BOU canonică. Curtea de Apel îi dă câștig de cauză:

    dap, am dreptate, vizează doar suspendarea procedurilor ce privesc redenumirea obligatorie a bisericii canonice: https://www.kyivpost.com/ukraine-politics/court-turns-down-culture-ministrys-appeal-on-decision-to-halt-renaming-of-uoc-mp.html?cn-reloaded=1

    joi, 15:28:24, 25 iulie 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Vremuri mai bune pentru BOU canonică. Curtea de Apel îi dă câștig de cauză:

    Am intervenit puţin în traducere întrucât cel mai probabil, cineva fără cunoştinţe juridice a tradus textul din limba ucraineană în engleză iar apoi părintele Lavrentie a tradus din engleză în română. Ştirea nu îmi pare atât de semnificativă cum lasă să se creadă articolul. Cred că de fapt este vorba doar de un rezultat (pozitiv) de etapă, constând în aceea că procedura de redenumire obligatorie a Bisericii canonice a fost suspendată de tribunalul de contensios administrativ, până la soluţionarea procedurii de fond, iar recursul Ministerului Culturii împotriva hotărârii de suspendare a fost respins definitiv de instanţa superioară, de Curtea de apel. Dar cred că hotărârea priveşte doar suspendarea procedurilor ce decurg din schimbarea obligatorie a denumirii şi obligă părţile să aştepte soluţia instanţei pe fondul cauzei, soluţie care se va da cu cale de atac. Este o victorie în sensul temporizării şi a amânării sine die a demersurilor pe care statul ucrainean ar fi dorit să le facă în forţă, pe principiul piciorului pus în prag şi a dreptului deja câştigat. Dar speţa priveşte strict denumirea oficială a bisericii şi nu împiedică statul să încurajeze alte preluări în forţă a bisericilor parohiale canonice. Cu privire la denumire, de acum urmează o procedură judiciară lungă, de vreo 1-2 ani cel puţin, răstimp în care nu ştim dacă motivaţia autorităţilor vizând schimbarea denumirii Bisericii Ortodoxe canonice din Ucraina va rămâne aceeaşi.

    joi, 15:17:22, 25 iulie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Ortodoxia inimii asaltată de duhul vremii:

    Mărturisesc că nu mă așteptam la aceste „interpelări” și cad cumva cam pieziș, probabil și într-o formă teatrală, deși problematizările sunt foarte serioase. Eu le văd ca o dezvoltare a ceea ce am scris simplu și succint mai sus, de aceea fac doar niște adăugiri datorate: - „Secerișul este mult, dar lucrătorii sunt puțini.” Așa cred c ă se definește criza păstorilor și celor care să se îngrijească și să promoveze interesele credincioșilor. Nu mă refer la interese care să fie înscrise în legile țării, ci la interesele interioare, de multe ori nepronunțate. Este nevoie de oameni prin care să lucreze Dumnezeu, de oameni providențiali, care să-și asume idealul creștin indiferent de „succesuri” sau eșecuri. După cum spune și Părintele Paisie Aghioritul, proorocii au fost oameni chinuiți pentru că ei vedeau situația în timp ce restul lumii este indiferentă. E vorba de o indiferență care doare, dar doare pe cel care înțelege și-și asumă. Cred că numai Dumnezeu poate lucra să trezească la această durere a pocăinței și învierii interioare pe toți prin lucrătorii Săi. De aceea soluția este: „Rugați pe Domnul secerișului să scoată lucrători la secerișul Său!”. - Cred că tot Păr. Paisie pune punctul pe „i” când spune că monahismul trebuie să-și regăsească vocația. Nu în spitale și instituții caritabile, care sunt bune și ele, ci îndeosebi în rugăciune și sensibilitatea duhovnicească, în adevăr și pocăință autentică. Monahismul revitalizează societatea prin faptul că apără și dă niște norme pe care lumea le uită, le calcă în picioare. Mărturisirea și trăirea credinței ca ceva de preț, ca o normă sănătoasă, ca o dovadă a luminii veșnice, aceasta se cere de la monahi. Dar nu lumea le cere asta, ci conștiința; lumea asuprește și se împotrivește Evangheliei. Beneficiul monahismului ar fi că redă sens lumii, care poate să o ia razna fără de el. - Descurajarea vine cumva programatic, scuzabil. A identifica soluția în neasumare, pentru mine, înseamnă trădare a credinței și a tradiției Bisericii. Și mie îmi vine greu să merg împotriva curentului la nivel mental, darmite practic. Dar istoria Bisericii a cunocut momente de refacere prin figuri emblematice sau fenomene de redresare duhovnicești. Eu văd din asta că menirea luptei este de a avea curajul să afirmi adevărul profund al vieții în Hristos în ciuda respingerii din partea lumescului, dar nu în răspăr. Adică nu e necesar să defăimăm pe cei care luptă împotriva Bisericii și să mergem contra lor, ci să căutăm să le transmitem un mesaj mântuitor într-o formă care să ajungă până și la ei. De cele mai multe ori, nu se poate asta, dar nu cred că e normal ca de aici să ajungem al descurajare și chiar la deformarea concepțiilor creștine prin justificarea ieșirii din lume. Ieșirea din lume ar trebui să fie fuga de patimi, nu din spațiul societății. - De fapt, Sf. Ignatie Briancianinov descurajează practicarea unor virtuți specific monahale de către mireni într-un mod impropriu. De ce? Pentru că nu duc la țintă, ci la formarea unei spiritualități false, la un mod de rugăciune și pocăință care sunt emotive și înșelări duhovnicești. Ce să mai zic de acțiunile în sine de păzire și implementare a normelor creștine în legile și în normele nescrise ale societății? Se ajunge la un fenomen pocit, de demonizare a lumii într-un mod neconstructiv, fără ieșire. Aceasta poate duce la înșelări și mai grave. O înfrângere pe care o resimțim din partea lumii nu ar trebui să ducă la descurajare și deznădejde și resemnare, ci la o contracarare, la o ridicare, la un zbucium care să înalțe duhovnicește, să scoată din ghearele lumescului. Evident că e greu și simțim o „strâmtorare mare”, dar nu cred că soluție constă în abandon, în retragerea în propria carapace suficientă. Nu știu dacă mă pot exprima bine pentru că sunt nuanțe mai greu sesizabile. - La ultimele două puncte nu prea am ce să adaug, pentru că sunt mai mult constatări. Duhul creștin este luminos și nu poate fi redat în tușe groase. Când se dorește exprimarea în forme brute, se ajunge la formalism sau vulgaritate, opuse între ele, dar contrare și păguboase pentru calea cea strâmtă.

    miercuri, 21:02:51, 24 iulie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul „Grija părintească” a BOR de a se detașa de un scandal real:

    Între timp, destul de repede, Păr. Răducă și-a prezentat demisia: https://www.hotnews.ro/stiri-esential-23274833-prodecanul-facultatii-teologie-bucuresti-continua-seria-declaratiilor-socante-nu-stai-fii-violata-iti-iei-masuri-precautie-nu-cred-violeaza-cineva-oriunde.htm

    miercuri, 18:08:57, 24 iulie 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Ortodoxia inimii asaltată de duhul vremii:

    Probabil că acest editorial ar trebui să devină parte dintr-o serie care, în continuare, să desprindă anumite fire de idei pe care să le pună în discuţie. Am obiceiul să revin la lectura unor articole pentru că, din obişnuinţă, la prima lectură parcurg conţinutul mult prea repede şi prea la suprafaţă. În raport de acestea, îndrăznesc să formulez nişte întrebări şi consideraţii : Marii duhovnici căutau oameni care să apere interesele ortodocșilor, să exprime în vremea de acum învățăturile ortodoxe cu dedicare, nu formalist, pentru că există o criză și la acest nivel. - Care credeţi că este anamneza acestei crize? Cum vedeţi sfinţia voastră că se manifestă respectiva criză, cum poate fi temperată în raport de neputinţele individuale şi colective despre care faceţi vorbire? Părintele Iustin tocmai începea să editeze o revistă, „Glasul monahilor” .. glasul monahilor, în raport de ceea ce susţinea părintele Arsenie K, ridicarea bisericii va veni prin monahi, în acord cu profeţiile despre vremurile din urmă, când monahii vor coborî în cetate. Cum, concret, credeţi că se poate întâmpla aceasta? Prin zidirea unor mănăstiri noi, prin atragerea unor monahi care trăiesc deja în mănăstiri? Toate acestea pentru că predomina o stare de înfrângere, defetistă, de genul: nu avem ce face contra mondializării și necredinței care ne năpădește; trebuie doar să ne facem loc printre valuri ca să scăpăm „nepecetluiți” de duhul lumii. - această stare domneşte acum printre mireni. Primind descurajarea monahilor, mirenii au căzut în deznădejde deşi încă nu ne încearcă nicio ispită deschisă. Pe de altă parte, noi, mirenii credincioşi, sub influenţa lecturilor duhovniceşti înalte, am căpătat o mentalitate duplicitară: încercăm să transpunem vieţuirea şi virtuţile monahale în existenţa din lume, confecţionându-ne o realitate duhovnicească paralelă. Există mireni credincioşi râvnitori, despre care dau mărturie mulţi duhovnici, mireni care se nevoiesc asemenea monahilor. Totuşi, la nivelul corpului social al mirenilor ortodocşi (practicanţi, să zicem) această stare nu pare că este deloc reprezentativă. Mai degrabă cred că există un soi de asociere exterioară a credincioşilor la anumite simboluri duhovniceşti, specifice vieţii monahale, în loc să existe obiective proprii celor ce trăiesc în lume. Apoi, invocând faţă de sinele nostru imposibilitatea obiectivă de a păstra în lume un parcurs duhovnicesc monahal, ne simţim „scuzaţi” de la lupta care ni se cere cu adevărat, aceea de a fi mărturisitori ai credinţei în lume. Ne prefacem că avem o vieţuire călugărească, dar ignorăm cu desăvârşire prezenţa creştină în cetate. Iar dacă nu suntem fraţi în mănăstire, tocmai aceasta din urmă se cere de la noi! Să nu fim fii ai lumii, dar să fim în lume sarea pământului! Sunt foarte supărat din acest motiv şi este posibil să nu fi fost prea coerent în această privinţă. am întrebat pe Părintele cum trebuie abordate? Iar răspunsul lui caracteristic a fost: mai pe departe; să insistăm pe lucrurile de trăire, de pocăință, de viață corectă, fără să le evităm pe cele fierbinți. - Aceste pasaje cred că vin în susţinerea ideii mele anterioare. Aceasta ar trebui să existe la mireni vieţuire, trăire, pocăinţă în hotarele existenţei noastre sociale în care ne-a fost dat să existăm. Avem prea mulţi credincioşi (practicanţi) cunoscători ai scrierilor Sfântului Ignatie Briancianinov şi a Sfântului Ioan Scărarul, fără ca totuşi să cunoaştem nici măcar la nivel elementar mecanismele sociale, culturale, economice şi politice care ne împing la apostazie. Noi înşine milităm pentru marginalizarea noastră, există o auto-ghetoizare creştină care se derulează de prea mult timp, pe care o scuzăm prin vocaţia creştinului „de a nu fi din lume”. Nu putem pretinde în mod onest că suntem la măsură filocalică, dar cu totul nepăsători faţă de mediul social în care vieţuim, care este infinit mai simplu de înţeles. Nu îndemn spre lăsarea lecturilor duhovniceşti, departe de mine gândul acesta. Dar înţeleg să denunţ cu toată puterea acest dezechilibru total, vizibil de pe lună, al nostru, al laicatului ortodox, cei care mimăm vieţuirea monahală, iar în fapt nici mărturisire în lume nu facem şi nici măsuri duhovniceşti înalte nu prea pare să atingem. Din păcate, a fost o poticneală și pentru cei care voiau mai mult „nerv”. Dar, fără construirea fondului ortodox, incisivitatea în a denunța și combate diferitele deraieri și sminteli consider că nu dă roade duhovnicești, ci cel mult sociale, ba poate chiar negative, psihotice. - Sunt în mod cert efecte negative ale incisivităţii, pe care nu o prefer deloc. Unul dintre efecte este obişnuinţa purtătorilor de cuvânt ai bisericii de a se delimita prompt de tot ceea ce nu cadrează cu imaginea oficială, aruncând şi copilul din copaie, în loc să folosească aceste incidente pentru a avansa perspectiva ortodoxă. În fine, este o altă discuţie aici, mai lungă, pe care am început-o într-un alt comentariu în legătură cu delimitarea Mitropoliei noastre de credincioşii care au protestat împotriva papei. În partea cealaltă, cred că mărturisirea online se foloseşte cu mult prea mare cinism de modul pătimaş de relatare, şi o face cu bună ştiinţă, căutând o notorietate care dăunează per ansamblu numelui nostru de creştini. Fără a promova un creștinism căldicel, care să evite problemele fierbinți prin concesii sau nepăsare vinovată, adevărata credință trebuie să fie una pozitivă, o lumină care să strălucească pe Dumnezeu, nu o atitudine de demonizare a lumii. - Este o problemă mai largă aceasta, faptul că marca adevărului şi a autenticului este presupusă a fi relatarea şi relaţionarea frustă, incisivă, care incită, care provoacă ş.a.m.d. Avem inclusiv în plan ortodox această scădere,a exprimărilor mult prea libere şi care sunt combătute, de partea cealaltă, de o tăcere asurzitoare, ca marcă a cuviinţei, ascultării sau de o împachetare academică inaccesibilă creştinului de rând. Practic, lipseşte cu desăvârşire din Biserică dialogul onest, deschis, de condiţie mijlocie, folositor oricui vrea să priceapă, însoţit mereu de o adecvare atentă la context şi la interlocutor. Iertaţi-mă. Doamne, ajută!

    miercuri, 11:52:55, 24 iulie 2019

  • Mitzi

    la articolul Sfaturi duhovnicești ale Starețului Leonid de la Optina (I):

    Mulţumesc, foarte mult folos am găsit mai ales în răspunsul de la tema ţinerii de minte a răului! De mare actualitate pentru mine!

    luni, 16:32:17, 22 iulie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Esența Ortodoxiei transmisă prin stărețismul de la Optina: Părintele Leonid:

    Exact! Dragostea lor era de o natură specială, de la Dumnezeu. Dă putere, vigoare și inspirație. Nu poate fi egalată de nimic omenesc. Se vede și din alte întâmplări explicate, cum ar fi aceasta: „Uneori, Părintele Leonid, purtându-se pe jumătate „nebunește” când vorbea cu persoane sus-puse, folosea expresii populare dure. Dar puterea duhovnicească a cuvintelro lui era aș de mare, încât acești oameni nu numai că nu puteau fi jigniți de simplitatea starețului, dar primeau chiar învățături de mare folos pentru sufletele lor. Nu departe de Mănăstirea Optina trăia un anume domn care să lăuda că, imediat ce își va lăsa ochii asupra părintelui Leonid, va vedea drept prin el. Acest domn veni la stareț; și, în acel moment, se aflau acolo destui alții. Omul intră; era înalt și bine făcut. Părintele Leonid avea obiceiul ca, atunci când voia să facă impresie cuiva, să își acopere ochii ducându-și mâna stângă la frunte ca și cum ar fi cercetat un obiect în lumina soarelui. Când intră domnul cu pricina, își ridică mâna stângă și spuse: „Ei, vine nătângul! Vine să se uite drept prin păcătosul Leonid. Dar el, ticălosul, nu a mai fost la spovedit și la împărtășit de 17 ani”. Boierul început să tremure ca o frunză și începu să plângă și să se căiască, întrucât el, păcătosul și necredinciosul, nu mai fusese la mărturisit și nici nu mai primise Sfintele Taine de 17 ani”. Am ales mărturii din viața Părintelui Leonid pentru că mi s-au părut altfel decât de la ceilalți Stareți, mai aparte prin nebunia lui în Hristos. Dar și pentru că el a fost cel care a pus temelia tradiției de la Optina. Ba încă și pentru motivul că este mai greu de găsit și mai puțin cunoscută cartea cu viața și învățăturile lui. Iar scopul meu mai profund este un soi de istorie a Bisericii. Mai ușor de înțeles pentru noi este viața starețului Sampson, dar el este purtătorul unei tradiții bisericești și apostolice care s-a diluat în timp întocmai ca șirul de Biserici din Apocalipsă care scad mereu în vigoare până la ultima, care abia dacă mai păstrează cuvântul formal. Așa suntem și noi astăzi, când Biserica abia dacă mai păstrează dogmele și învățăturile. De aceea trebuie să revenim la izvoarele autentice, adică măcar încă un pas în trecut, pentru a ne înțelege menirea noastră, dar și firea Bisericii.

    duminică, 19:32:39, 21 iulie 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Esența Ortodoxiei transmisă prin stărețismul de la Optina: Părintele Leonid:

    La fel am citit și eu când a apărut cartea: Sfaturi pentru mireni - Sfântul Macarie de la Optina: http://www.sophia.ro/carti-Sfaturi-pentru-mireni-Macarie-de-la-Optina-sf-so-388.html Cred că este vorba despre același sfânt stareţ pe care îl pomenește articolul de astăzi. Oricum, mi-a fost de mare ajutor acea carte, am și făcut-o cadou în ideea că mi-o voi recumpăra, dar nu am mai apucat. Chiar şi aşa, mi-a rămas în suflet până acum, cred că tot din cauza a ce scrie părintele Lavrentie mai sus: se simte un duh aparte în acele cuvinte, este o trăire ortodoxă autentică, atât cât sunt eu în măsură să cunosc astfel de lucruri.

    duminică, 17:48:12, 21 iulie 2019

  • Mitzi

    la articolul Esența Ortodoxiei transmisă prin stărețismul de la Optina: Părintele Leonid:

    Adevărat! Şi eu m-am întrebat de multe ori cum reuşeau Părinţii Sfinţi ca Justin Pârvu, Arsenie Papacioc şi atâţia alţii să-şi păstreze pacea şi să se sfinţească desăvârşit stând atât de mult timp printe oameni! Dar iată, în ei trăia Însăşi Pacea şi Iubirea - Hristos! De curând am citit Sf. Anatolie de la Optina, Povăţuiri de suflet ziditoare, mi-a plăcut foarte mult, mi-a rămas în suflet dulceaţa poveţelor!

    duminică, 15:49:06, 21 iulie 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Rostul întreruperii pomenirii:

    Undeva în capătul paginii de năzuinţe am făcut referire la o zicere a lui Ward Cunningham, anume că, pe internet, calea cea mai facilă spre adevăr este să postezi răspunsul greşit, nu să pui întrebări. Există pericolul să fac asta doar de dragul de incita, de a provoca anumite reacţii, dar mai e şi calea sincerităţii, care presupune o anumită vulnerabilitate faţă de publicul înaintea căruia mă manifest. Cumva, încerc să urmez aceasta a doua cale, să fiu sincer în privinţa greşelilor pe care le fac, astfel încât să fiu pricină altora de a învăţa din cele greşite de mine. Această atitudine o văd ca pe o parte componentă esenţială din ceea ce înseamnă a fi mediocru: o predispoziţie de a te lăsa criticat şi de a pune la comun/a partaja experienţe personale mai mult sau mai puţin reuşite, astfel încât să crească patrimoniul înţelepciunii colective. În acest context, formularea dvs "ca și a adminului, dl. Vlad-Mihai" deşi este una comună pentru alte situri, aici nu este deloc potrivită. Dacă în alte părţi adminul îşi însuşeşte o anumită autoritate, inclusiv pe fondul subiectului pe care îl propune, aici la noi, folosim zicerea lui Cunningham, atitudine care este complet incompatibilă cu semnificaţia titulaturii de admin astfel cum s-a format în blogosfera ortodoxă. Aşa încât, vă sugerez fie să folosiţi apelativul utzu, aşa cum îmi spun prietenii apropiaţi, sau Vlad, aşa cum îmi spun cunoscuţii. Mai e varianta "Agache" pe care o folosea acum (foarte) mulţi ani fosta mea profesoară de matematică. Nu aş fi chiar încântat de ultima opţiune, dar având în vedere contribuţiile dvs în secţiunea de comentarii a sitului nostru, vă conced acest privilegiu 🙂 Salutări!

    sâmbătă, 17:14:37, 20 iulie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Stadiile schismei de la 1054:

    Se pare că nimic din partea autorului materialului tradus. Nici eu personal nu știu să fie existat vreun Sinod (probabil despre asta e vorba) trulan 2, ci doar sesiunea a doua a Sinodului VI, denumit trulan, nu trulan 2. Deci chiar sunt curios dacă a existat un Sinod trulan 2 înainte de toate.

    vineri, 19:29:43, 19 iulie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Patriarhia Română la trei ani după Sinodul din Creta:

    @Acta Într-adevăr, sârbii, spre exemplu, au avut 17 arhierei care nu au semnat în Creta. Dar au aprobat totul ulterior în Sinodul lor național. Și, din câte știu eu, nu există reacții de împotrivire la ei. Acuma, este nevoie, totuși, și de o linie corectă oficială. Evanghelia trebuie propovăduită „de pe acoperișuri”, nu la ureche și cu perdea. De aceea credem că e bine ca reacțiile din trupul Bisericii să meargă în direcția implementării unei linii corecte și la nivel oficial, nu doar haiducie cu tentă de schismă, adică izolare și atât.

    vineri, 19:11:57, 19 iulie 2019

  • Georgianus

    la articolul Stadiile schismei de la 1054:

    Nimic despre Trulan 2 si modificarile lui?

    vineri, 19:04:29, 19 iulie 2019

  • ActaDiurna

    la articolul Patriarhia Română la trei ani după Sinodul din Creta:

    Poate că e o notă bună pt noi că, deși într-adevăr vînduți la nivel de ierarhie cel puțin, totuși am reacționat „cu cel mai mare aplomb” la această trădare - înseamnă că trupul Bisericii Române este totuși (încă!) viu - am fi putut fi cu adevărat morți și apatici, în totalitate. Să dea Dumnezeu să păstrăm vie Făclia Adevărului Iisus Hristos și a ORTODOXIEI și să ne REGENERĂM!

    vineri, 16:50:33, 19 iulie 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Andrei Marga: performanţele societăţii româneşti:

    În legătură cu apariţia cărţii domnului Florin Georgescu, Andrei Marga a mai publicat în acelaşi Cotidianul un articol recenzie, pe care de asemenea îl recomandăm, fiind în strânsă legătură cu subiectul articolului de mai sus. Reţine domnul Marga următoarele: În acest peisaj de declin, a apărut, totuși, o carte care ridică foarte sus ștacheta profesionalismului în materie de economie și care merită din plin să fie dezbătută. Lucrarea lui Florin Georgescu Capitalul în România postcomunistă (Editura Academiei Române, București, 2019, 3 volume, 1018 pagini) este cea mai temeinic elaborată și mai importantă carte de economie a tranziției din România. Nici o altă scriere nu a dispus de o asemenea baza factuală, cultură teoretică extinsă, conceptualizare riguroasă, simț istoric și integritate. Este vorba de o carte care dă seama de un fragment al istoriei din România, dar poate fi socotită oricând, nu doar prin temă, ci și prin performanțe, ca o contribuție de anvergură transnațională în economia timpului nostru. (...) Observația lui Florin Georgescu este aceea că, în vreme ce „capitalismul s-a format într-un timp îndelungat, printr-un proces natural de creștere organică, pe baza acumulării de capital, având ca fundament munca și economisirea”, în societatea postcomunistă, „construirea capitalismului a avut loc în mod accelerat, de către grupuri sociale restrânse, dar relevante sub aspectul poziției și discursului public, care dețineau funcții privilegiate și în socialism” (p.28). Cu toate implicațiile! El observă că, în fapt, „capitalismul postcomunist românesc a debutat într-o ordine inversă față de cel din țările occidentale dezvoltate, din punctul de vedere al modalităților de formare și dezvoltare a capitalului, respectiv al raportului dintre muncă, economisire și acumulare, pe de o parte, și de redistribuire a resurselor publice și private existente în societate, pe de altă parte” (p.24). În România capitalismul actual, s-a creat prea puțin pe baza acumulării, având la bază munca proprie, și prea mult pe baza redistribuirii bunurilor publice, exploatându-i vulnerabilitățile. Articolul integral trebuie citit aici: https://www.cotidianul.ro/o-scriere-de-economie-fara-precedent/

    vineri, 14:12:24, 19 iulie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Stadiile schismei de la 1054:

    După cum am menționat la început, este o contribuție pe o temă destul de puțin elucidată. Nu cunosc eu personal aspectele la care faceți referire. Ați putea aduce detalii sau măcar trimiteri. Per ansamblu, Ortodoxia nu a aprobat prigoanele, nici chiar în favoarea ei. Dincolo de ele, a urmărit corectitudinea dogmelor și apărarea credinței. Firul roșu acesta este: rigoarea credinței. Mereu au fost interferențe din partea politicului, dar principalul este să nu fie alterată dogma, să fie lăsată moștenirea curată. Și totuși, sincer, Patriarhia Ecumenică (de Constantinopol) nu știu să fi dobândit un statut mai ridicat de la iconoclaști. Nu sunt suficiente niște aluzii aruncate pentru a fi și credibile.

    joi, 21:24:08, 18 iulie 2019

  • Radu

    la articolul Stadiile schismei de la 1054:

    nimic despre cum a calcat patriarhul de la constantinopol pe ceilalti patriarhi care in mod traditional aveau putere mai mari? nimic despre feul cum patriarhul de la constantinopol si-a intins autoritatea colabornd cu imparatii iconoclasti? nimic despre felul in care biserica, ca unealta a imparatului, a persecutat opozantii acestuia? sa nu uitam ca nici ortodoxia nu este curata de sangele nevinovat al celorlalti crestini. Si acum intre copti sunt amintite persecutiile impuse de imperiali(ortodoxi) impotriva lor.

    joi, 20:45:52, 18 iulie 2019

  • Ioan

    la articolul Rostul întreruperii pomenirii:

    Interesantă experiența dvs, ca și a adminului, dl. Vlad-Mihai. Îmi folosesc și mie și de aceea țin să vă mulțumesc amândurora.

    joi, 12:35:02, 18 iulie 2019

  • Ioan

    la articolul Rostul întreruperii pomenirii:

    Am apreciat ca deosebit de valoroase învățăturile care pot fi extrase, fie direct, fie prin analogie, din studiul tradus de către sfinția voastră (sursa indicată la final) din care am copiat aici segmentul care se referă la atitudinea, modul de gândire al Sf. Iustin Popovici: "Dar ar trebui clarificat și că în timpurile mai recente Sfinți lăudați chiar de vechi calendariști – precum Arhimandritul Iustin Popovici - nu s-au îngrădit de ecumeniști când au înfruntat erezia. Pentru a-l cita pe Episcopul Atanasie Ievtici [38] (pp36-37), Ne-am informat îndeaproape despre fericitul Părinte Iustin și știm că niciodată nu a rupt comuniunea cu vreuna din Bisericile Ortodoxe sau cu un Episcop sau Patriarh, nici chiar cu Patriarhul Gherman al Serbiei (1958-1990) – după cum ‘mint fără rușine’ unii zeloți – nici chiar când Patriarhul Gherman a fost unul dintre ‘președinții CMB’ (un titlu formal și onorific fără vreo condiție obligatorie sau îndatoriri, după cum era cu adevărat participarea Bisericii Ortodoxe Sârbe la CMB). Ca un mădular liber și responsabil al Bisericii lui Hristos, Sf. Iustin a respins profetic și, când a fost necesar, a criticat în formă scrisă (scriind câteva scrisori critice Patriarhului Gherman și Sinodului, inter alia, scrisorile având de-a face cu ecumenismul occidental superficial). Dar nicidecum nu a creat vreo schismă, ci, dimpotrivă, obișnuia să spună: „Schismele sunt ușor de făcut, dar enorm de greu de vindecat” (drept aceea s-a opus ‘schismei americane’ făcută fără de minte și care se adâncea tot mai mult, cum a fost și împotriva ‘schismei macedonene’). Mai mult, potrivit altor surse[39] Puțini știau că, în timp ce denunța deschis învățătura Patriarhului Atenagora ca eretică, [Sf. Iustin] simțea că, de vreme ce cel din urmă nu fusese condamnat de Biserică, prin urmare a rămas o parte a ei. De aceea, când a aflat de moartea Patriarhului, a slujit o panihidă pentru sufletul său." Este dureros să observi cum apropiați de-ai tăi nu iau aminte la astfel de exemple și cum ajung să se creadă a se afla printre singurii apărători rămași în viață ai Ortodoxiei... Personal cred că într-o anume măsură chiar sunt, numai că, în același timp, se află și mergând ca pe o creastă de munte de pe care vrăjmașul se străduie să-i împingă în prăpastia schismei. De multe ori am auzit, cu strângere de inimă, mireni nepomenitori folosind expresia "când eram între ziduri" sau asemănatoare, arătând prin acestea că s-au distanțat deja de cei rămași "între ziduri" sau exprimându-și dezaprobarea față de cei care au duhovnic pomenitor sau care mai merg și la bisericile unde slujesc clerici fără cugetare ecumenistă. Domnul să ne lumineze! Sursa: http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.com/2019/04/despre-fenomenul-sectar-aparut-in.html?m=1

    joi, 11:00:24, 18 iulie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Rostul întreruperii pomenirii:

    Nu trebuie decât un pas ca să îndreptățim manifestările de defămare față de ierarhi și preoții ecumeniști, considerând că mai importantă este dreapta credință decât viața morală, cuviincioasă. Disocierea între paza minții și paza dogmelor este periculoasă. De fapt, dreapta credință vine din dispoziția de a ne păzi de amăgire. Adresarea cu dispreț și, mai ales, justificarea ei înseamnă naufragiu duhovnicesc, cultivare fățișă a patimilor. Ce folos din aceasta? De aici cred că pornesc toate devierile în ce privește modalitatea de aplicare a întreruperii pomenirii. Când intervine o patimă (disprețul, mândria, judecarea, părerea de sine, suficiența de sine, dar și altele), nu mai funcționează corect mintea și nu mai înțelege bine noimele canoanelor și duhul Ortodoxiei. De aceea sunt destul de dezamăgit că interesul multora este mai degrabă îndreptat asupra articolelor polemice și foarte puțin asupra celor duhovnicești. Asta spune ceva. Simptomatic este că se vorbește de aplicarea canonului 15, dar el nu impune, nici nu se ocupă cu întreruperea pomenirii, ci cu neîntreruperea ei. Asta arată orbire și neatenție. Canonul 15 nu impune, ci doar cauționează întreruperea pomenirii în anumite situații. Un alt aspect este cel remarcat de Silviu Chirilă, că în textul canonului cel ce propovăduiește o erezie este numit pseudo-episcop, dar și episcop.

    miercuri, 21:38:04, 17 iulie 2019

  • Ioan

    la articolul Rostul întreruperii pomenirii:

    Întrucât începând cu ianuarie 2018 am fost (și sunt) aproape de unii creștini care s-au alăturat unui vrednic preot care s-a îngrădit după pseudo-sinodul cretan, nu pot ascunde faptul că în acest răstimp am observat fără să vreau și modul concret în care ne exprimam câte unii la adresa ierarhilor. Astfel, am sesizat destul de multe exprimări ireverențioase la adresa ierarhilor, dar și a preoților care nu s-au despărțit de comuniunea cu episcopii lor din cauza ecumenismului pecetluit prin pseudo-sinodul cretan. Am trecut peste ele întrucât apăreau în discuții ocazionale; oricum nu eram noi chemați să elucidăm sensul diferit al unor termeni delicați. Probabil că acele exprimări necuviincioase se întemeiau tocmai pe textul canonului 15 (“Căci ei nu au sancționat episcopi, ci pseudo-episcopi şi pseudo-învăţători şi nu au rupt cu schismă unirea Bisericii, ci s-au silit să izbăvească Biserica de schisme și de dezbinări.”) dar și pe alte texte vânturate de noi poporul și preluate din cuprinsul altor sinoade sau indicate ca aparținând unor diverși Părinți ai Bisericii. Sincer, cred că unii dintre noi nu realizează sensul diferit purtat de către termenii “pseudo-episcop”sau „pseudo-învățător” în diferitele (con)texte. Astfel, deși canonul 15 îi bine numește pe cei care propovăduiesc erezia public şi o învață cu capul descoperit în Biserică “pseudo-episcopi” și „pseudo-învățători”, cred că o face prin raportarea contextuală la Adevărul absolut – care este numai Dumnezeu - însă, în planul acesta pământesc temporal, de "sub vremi" lor li se cuvine în continuare, mai ales din partea mirenilor, adresarea impusă de demnitatea episcopală și învățătorească în care au fost aleși și din care NU au fost scoși (încă) după rânduiala Bisericii. Una-i una și alta-i alta. Iar de la o înțelegere greșită a noțiunilor se poate ajunge lesne la judecare, la dezbinare între frați și chiar atitudini schismatice, sectare... Să nu fie!

    miercuri, 18:47:15, 17 iulie 2019

  • Mitzi

    la articolul Rostul întreruperii pomenirii:

    Îndrăznesc să vin şi eu cu „istoria” mea, pe scurt. Am încetat să mai merg la „biserica oficială” şi mi-am părăsit duhovnicul (cel care mă scosese din noroiul patimilor cu doar 7 ani înainte) la începutul anului 2017. Duhovnicul meu nu era ecumenist, era doar, în opinia mea „atotştiitoare” de atunci, „insuficient de mărturisitor”. Într-un fel de stare de „euforie mărturisitoare” fiind, am căutat să-mi găsesc alt duhovnic printre nepomenitori, frecventând, cât de des am putut, liturghiile săvârşite de aceştia în diverse părţi ale ţării. În ciuda „râvnei” mele, am colecţionat numai sminteli de prin toate locurile pe unde am ajuns. Am mers de câteva ori şi în altă ţară ortodoxă (care nu a participat la sinodul din Creta) unde totul a fost foarte frumos, dar unde un călugăr cu care am discutat problemele mai în amănunt m-a trimis înapoi la biserica şi duhovnicul pe care le părăsisem. Cu toate acestea, „râvna” a luat-o înaintea ascultării şi am tot căutat duhovnic nepomenitor şi slujbe „adevărate”. Nici duhovnic dătător de pace nu am găsit, nici încotro să merg nu mai ştiam. Trecuse aproape un an şi inima mea era ferfeniţă de lipsa liturghiei şi a duhovnicului. M-am întors la biserică şi la duhovnicul părăsit, în urma unui imbold lăuntric brusc şi greu de stăpânit, în ziua de 24 februarie 2018 (Întâia şi a doua aflare a Capului Sf. Ioan Botezătorul). Nu am realizat, decât în timpul Sf. Liturghii, auzind cântările, că ziua respectivă era închinată celui mai mare om născut din femeie, la care mă rugasem în mod special în tot anul în care lipsisem din „biserica oficială”. Duhovnicul m-a primit ca şi cum ar fi scrutat zările aşteptându-mă să revin şi ca şi cum el ar fi greşit... Cât despre fraţii creştini care s-au comportat ca şi cum aş fi murit, pe toată perioada plecării mele, cred că sunt de înţeles dacă mă gândesc la faptul că este bine să fugi de persoanele/evenimentele care te pot face să te clatini în credinţă. Nădăjduiesc totuşi ca Domnul să-mi ierte greşelile, chiar şi pe cele pe care nu-mi dau seama că le-am făcut, să mă ţină în credinţa Lui cea Sfântă şi Dreaptă şi să mă smerească spre mântuire! Iertaţi lungimea postării şi iertaţi şi dacă am smintit/tulburat pe cineva prin ceea ce am scris. PS De consideraţi că nu este oportună „mărturisirea” mea, nu mă voi supăra dacă nu o publicaţi. Iertaţi!

    marți, 19:43:39, 16 iulie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Rostul întreruperii pomenirii:

    Experiențele personale greu pot fi extinse asupra tuturor. Totuși eu remarc că e dificil să acționeze un credincios simplu în virtutea unor instincte și a unor informații precare pe subiect. Foarte ușor se strecoară sentimente pătimașe de judecare, răzvrătire, mândrie și superioritate. Acestea sunt absolut străine duhului creștin pentru care mergem la slujbe. Este necesară o conștiință puternică, ce vine fie din cunoștințe dogmatice solide și credință trăită, fie din urmarea unor oameni care dau un ton bun, sănătos și credibil. Totul trebuie să fie constructiv, nu contestatar. Este foarte răspândită critica la adresa a orice, dar mai puțin atitudinile ziditoare, formatoare. De aceea, reacția față de Sinodul din Creta o văd ca una pozitivă, de apărare a credinței și tradiției ortodoxe, nu de blam la adresa ierarhilor. Sper să găsesc timp să alcătuiesc pe viitor câteva materiale explicative pe acest subiect. Până atunci, iată o mostră de raportare la eretici care nu e nici ecumenistă, dar nici fanatică: https://doxologia.ro/cuvant-de-folos/trebuie-sa-avem-mila-fata-de-necredinciosi-nu-ura

    marți, 12:44:39, 16 iulie 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Rostul întreruperii pomenirii:

    Şi eu am spus "nevrednic este" la ectenie, până la sinodul din octombrie 2016 când au fost confirmate documentele din Creta. După care, timp de un an şi câteva luni nu am mai mers la biserică. Acum merg la slujbe la mine în parohie şi tot "Doamne, iartă-ne şi ne luminează" zic şi eu, dar în gând. Încerc să compensez cu mărturisirea împotriva ecumenismului acolo unde găsesc prilej, fără să mai tulbur pe cei de la slujbă. Altfel, este o experienţă destul de grea de dus, să spui "nevrednic este" într-o parohie unde până mai ieri ai fost ca acasă, iar dintr-o dată devii ultimul paria. Uluitor cum se schimbă uneori inima celui de lângă tine, frate creştin fiind.

    luni, 13:44:41, 15 iulie 2019

  • Ioan

    la articolul Rostul întreruperii pomenirii:

    Datorită importanței sale, redau mai jos relatarea credibilă făcută de către un creștin din București a unei întâmplări (petrecute cu maximum un an în urmă -2018/2019 ) care prezintă interes în contextul cu (ne)pomenirea. Întâmplarea nu se referă însă la întreruperea pomenirii, ci la judecarea înainte de vreme (vorba vine...) a episcopilor necondamnați sinodal: Întâmplarea: "Cred ca ar trebui să ni se frangă inima de milă pt patriarh si ceilalti, adica să ne rugam pt ei, pt întoarcerea lor. Foarte usor se poate aluneca în judecată. Ferească Dumnezeu. Adică din (unele) comentarii se vede disprețul. Mă iertati. Atât de fină e ispita, încât nici nu realizăm că greșim. Să ne doară sufletul pt ei. Patriarhul este foarte bolnav [? - nota mea] după cum știți si nu se știe dacă în ultimul moment mărturisește drept si dă semnalul de alarmă și noi rămânem cu disprețul și... Să nu mă înțelegeți greșit. Noi ne străduim să ținem calea, dar să ne ajute Dumnezeu. Mai jos o sa vă spun ce a pățit o prietenă de-a mea care are cuget ortodox. Ea încă nu a putut să ia calea îngradirii. Si i s-a spus [cineva i-a dat un sfat - nota mea] că în timpul Sf. Liturghii, la ectenia despre patriarh (“întâi pomenește Doamne pe...”) ea să spună "nevrednic este" și, de curând, după ce a spus asta, deodată a căzut din picioare si n-a mai văzut nimic, însă a auzit o voce (spunea că este a Domnului Hristos) care i-a spus: “cum iți arde sufletul pt nepoatele tale, asa să-ți ardă sufletul pt patriarh”. Nu si-a revenit imediat. Ce să ințeleg [de aici]? Că ea a ascultat [de sfatul neinspirat cu zicerea fie și numai în gând a lui "nevrednic este" - nota mea] ce i s-a spus și așa spunea, însă Domnul i-a arătat că greșește. Eu i-am spus că eu, nestiind ce să spun (cand eram "între ziduri"), cand se spunea ectenia aceea, spuneam: “Doamne, iartă-l si luminează-l, ajută-l sa se dezică”. Atunci s-a gândit că nu a placut Domnului acele cuvinte. Mi-a spus să am mare grijă că foarte ușor și pe nesimțite se poate aluneca. Am înțeles că trebuie mare grijă cum ne exprimăm si ce gândim, dragii mei. Domnul să ne ocrotească cu Darul Său. PS: Problema care o avea legat de nepoate o știa numai Dumnezeu si nu a spus-o nimănui, nici măcar Duhovnicului. În rugăciunile ei se ruga pt ele. Trăiau de ani de zile necununate."

    luni, 12:48:55, 15 iulie 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Un nou contribuitor pentru theodosie.ro: Daniela Gheorghiţă, ilustrator:

    Semnalăm proiectul personal al Danielei pe care îl considerăm unul valoros, astfel cum este prezentat pe pagina dedicată pe facebook: Gregoriţă "Ne-am obișnuit să percepem camera copilului ca fiind un loc în care acesta își va petrece mult timp din Copilărie. Dar oare facem cu adevărat dreptate acestei prime perioade din viață, transformând camera juniorilor într-o încăpere cu aspect special copilăresc? Eu consider Copilăria nu o vârstă dedicată jocurilor și distracției și domeniului multicolorat, îmbibat în imagini și ipoteze fantastice, magice și ireale, care au o prea puțină tangență cu realitatea, ci o perioadă de stabilire a valorilor de bază pentru Adultul de mâine. Acum, mai mult ca niciodată, contează ceea ce le oferim vizual, deoarece pentru ei totul este serios. Până și joaca lor nu este altceva decât o exersare a ceea ce înțeleg ei că înseamnă să fii adult. E adevărat, copiii tind să fie instinctiv atrași vizual de ce anume li se oferă mai strălucitor sau viu colorat. Dar totodată sunt la fel de atrași și de mâncarea cea mai dulce de pe masă. Și, așa cum căutăm un echilibru în alimentația lor pentru o sănătate fizică ulterioară, la fel de indicat este să stabilim și un echilibru vizual în mediul copilăriei lor, pentru o sănătate emoțională și culturală ulterioară. Abia când va ajunge adult, și se va întoarce în camera unde a copilărit, după ce va colinda lumea în lung și-n lat, va observa, prin comparație, că ceea ce au stabilit părinții lui ca fiind vizual în încăpere, încă înainte ca el să poată alege, i-a ghidat selecțiile vizuale din tot timpul ulterior către o calitate mai aleasă a lucrurilor. Iată câteva exemple de ..Copilărie promițătoare. ☺️ (p.s: astfel de subiecte pictate rămân la fel de valabile și peste 20 de ani. Un perete pictat e bun de păstrat!)" https://www.facebook.com/Pictura.PPRT A se vedea şi Cartea scrisă şi ilustrată de Daniela: https://www.signatura.ro/carti/cald_si_rece_in_jurul_lumii/ "Gândirea creativă determină abilitatea de a soluționa situații într-o lume dinamică, aflată în permanentă schimbare. Expunerea la artă și înțelegerea artei de la cele mai mici vârste vor ajuta copilul să răspundă constructiv nevoilor sale, să creeze punți între subiecte, să își îmbogățească experiența de învățare. Colecția „Signatura 180”, propusă de Bianca Mereuță, are menirea de a familiariza copiii cu arta printr-o serie de cărți care au ca temă concretizarea unor teorii de bază ale acesteia. Colecția va fi reprezentată de: contrastul cromatic, contrastul cantitativ, contrastul dinamic și de contrastul valoric. Prin „Signatura 180”, împreună cu copiii, vom înțelege arta ca fiind acel element universal recognoscibil în permaneță în tot ceea ce ne înconjoară. Cartea „Cald și rece în jurul Lumii” este volumul de debut al artistei Daniela Gheorghiță și al colecției „Signatura 180”. Autoarea propune, printr-o serie de ghicitori vizuale, un joc de asociere între contrastul cromatic cald și rece și diverse fenomene și elemente naturale, dimensiuni spațiale și temporale și stări existente în relație oponentă în natură. Copiii pot astfel observa, prin exemple concrete, frumusețea și relevanța armoniilor cromatice aflate într-o multitudine de ipostaze în lumea din jurul lor. Ziua se află în opoziție cu noaptea. Vara se află în opoziție cu iarna. Elementul apei versus elementul focului, zona polară cu zona de savană, senzația de „aproape” și „departe’, „împreună” și „separat”, jos și sus, mic și mare, greu și ușor, veselie și tristețe – toate aceste elemente opuse coexistă printr-o condiție definitorie și pentru noi, ca oameni: fiecare parte respectă echilibrat spațiul și timpul cuvenit celeilalte părți. Iar acest mod de „viețuire” se numește armonie. Colecția „Signatura 180” este fără vârstă. Copiii de vârste foarte mici (sub doi ani), prin expunerea la cărțile acestei colecții, începând cu „Cald și rece în jurul Lumii” și prin dialogul purtat cu părinții lor, vor putea să învețe într-o primă etapă culorile, dar nu într-o manieră scolastică, didactică. Informațiile pe care ne dorim ca un copil să le asimileze sunt prezentate într-o formă concretă, exact așa cum le găsim în realitate, raportate la ipostaze ale vieții, la situații reale interpretate personal. Acesta nu este roșu. Acesta este un obiect reprezentat printr-o multitudine de nuanțe ale roșului. Copilul nu va vedea o pagină plină cu o culoare plată și un text redactat sec, pentru exemplificarea acelei culori (roșu, verde sau orice altă culoare din spectrul cromatic), ci va vedea culoarea în modul ei real de expresie în lume. Va vedea nuanțele și tonurile ei, iar la nivel mental, celui mic i se vor pune bazele reprezentării firești a lumii. Noi, oamenii, nu vedem culoarea roșu sau albastru sau orice altă culoare în forma sa ideală în jurul nostru, ci, observăm raportul acesteia la diferiți factori: lumină, atmosferă, intensitate, volum, transparență, reflexie și, astfel, în fond, internalizăm nuanțe concrete ale culorilor ideale. Toată această teorie artistică este reprezentativă la nivel conotativ pentru un mesaj clar: să ne învățăm copiii, de la începutul vieții, să privească lumea, oamenii, cu finețe, cu profunzime și oferindu-le șansa de a fi văzuți în multiplele lor nuanțe, forme și versiuni, cosinderându-i pe toți ca parte necesară pentru armonizarea vieții lor. Copiilor mai mari sau chiar adulților, discursul grafic le aduce la nivel denotativ întâlnirea cu un copil care se află într-o serie de ipostaze în călătoria sa prin lume, în spațiu și în timp până înapoi, la momentul regăsirii personale. Călătoria sa este prezentată vizual prin expresii metaforice și sinestezii care vor provoca plasticitatea imaginației. Cititorul copil în dialog cu părintele sau cu educatorul, învățătorul sau profesorul, va intra într-un joc al descifrării, într-o provocare menită să descopere și să se autodescopere. Ilustrațiile sunt bogate în detalii. Parcursul analizei fiecărei ipostaze grafice oferă fragmente subtile de expresie artistică care vor capta atenția privitorului la fiecare nouă lectură. Lumea înconjurătoare este complexă. Reprezentarea acesteia, fie ea cât de personală, cere la rândul ei o analiză profundă și o muncă consecventă, pentru a o putea reda în întreaga sa amploare. Atunci când unui copil îi prezinți o lucrare elaborată, gândită și realizată la nivel de detaliu, el va înțelege, din partea vizuală exprimată prin forme, nuanțe și detalii, că, pentru a realiza o operă completă, bună, autentică, e nevoie să depună un efort suplimentar de analiză și de aplecare asupra muncii. Copilul va învăța astfel principiile necesare pentru a crește un adult complet. Această carte în sine este o interpretare personală a vieții înconjurătoare care permite la rândul ei multiple interpretări personale ale fiecărui cititor."

    sâmbătă, 20:31:43, 13 iulie 2019

  • Ioan

    la articolul Mitropolitul Ierotheos Vlachos – ideologul neopapismului fanariot?:

    Mărturisesc (și eu, ca mirean simplu) că sunt surprins de poziția pe care o tot susține IPS Ierotheos în legătură cu primatul în Ortodoxie... Îmi apare a fi în disonanță măricică cu contribuția teologică în genere a înalt prea sfinției sale. De aceea, m-aș bucura dacă Părintele Lavrentie ar ține în continuare sub atenție evoluția acestei delicate și importante chestiuni. Doamne ajută!

    vineri, 20:29:38, 5 iulie 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Mitropolitul Ierotheos Vlachos – ideologul neopapismului fanariot?:

    Mare, mare păcat că în spatele unei probleme atât de grave, despre care se vorbește atât de puțin, se află una dintre cele mai consacrate personalități teologice. ÎPS Ierotheos mai lipsea să sprijine pe patriarhul Bartolomeu în multiplele sale căderi! Probabil va trebui să faceți o categorie nouă pt aceste articole Primat ortodox, sau cumva să le reuniți într-un articol separat din care să rezulte clar eroarea, pentru că se pare că mare ispită vine peste noi cu papismul acesta fanariot-ortodox. Doamne, ajută!

    joi, 22:35:37, 4 iulie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Sf. Ioan Maximovici: Teolog echilibrat între extreme:

    La fel de calm și împăciuitor a fost Sf. Ioan și cu referire la unitatea Bisericii sobornicești, recunoscând structurile bisericești din Rusia drept canonice, în ciuda multelor concesii făcute cu statul ateu. Detalii: Ierarhul Bisericii Universale.

    miercuri, 11:04:49, 3 iulie 2019

  • Ioan

    la articolul Sf. Ioan Maximovici: Teolog echilibrat între extreme:

    Citind aceste frumoase rânduri despre Sf Ioan Maximovici, nu pot să nu mă gândesc la slăbiciunile care-i fac astăzi inclusiv pe cei mărturisitori ca să fie dezbinați în necesara și, deci, binecuvântata lor opoziție împotriva ecumenismului. Ne lipsește o astfel de vizune echilibrată precum cea a Sf Ioan Maximovici, care "era mai presus de certuri pătimașe. Unii oameni, care merg la școli academice, țin foarte mult la „a demonstra” că celălalt este „pe dinafară” și astfel să „triumfe”. E ca o cearta de nivel studențesc. Arhiepiscopul Ioan era mai presus de aceasta, arătând calm și limpede care este învățătura adevărată a Bisericii, fără să se tulbure pentru mici amănunte. Aceasta libertate a duhului său teologic este foarte importantă pentru noi." Poate că ar trebui să reflectăm mai mult asupra cuvintelor din Evanghelie: "Fiindcă cel ce nu-i împotriva noastră e pentru noi." (Marcu 9:40)

    miercuri, 08:44:36, 3 iulie 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Destructurarea Ortodoxiei – între apostazie și exemple de credință vie:

    "Acum este anul 1055." Aceasta este o afirmaţie extrem de puternică, una care ne obligă să cădem pe gânduri în privinţa viitorului Bisericii. Strict punctual, s-ar putea să fim încă în anul 1054, consumarea schismei fiind la acest moment în plină desfăşurare, chiar dacă bisericile locale nu s-au pronunţat în acest sens. Este însă limpede că şi la 1054, şi astăzi, aceeaşi mare problemă a papismului tulbură Biserica în modul cel mai nefast. Impresia pe care am avut-o multă vreme a fost că papismul este doar o consecinţă a unor căderi personale, şi apoi a unei "inerţii administrative" care s-a osificat în timp. La fel am privit şi problema papismului din ortodoxie, ca fiind o abordare personală a patriarhului Bartolomeu, împins de la spate de americani, care speculează în acest sens filetismul grecilor. Dar iată că ceea ce se desfăşoară în zilele noastre reconfirmă periculozitatea extremă a acestei erezii cumva aparte de ecumenism, deşi cele două funcţionează "la pachet". Pragmatic vorbind, ecumenismul este "mic copil" pe lângă răul istoric al papismului şi, dacă privim lucrurile astfel, devine foarte uşor de înţeles îndârjirea cu care sfinţii au combătut pe papă şi ereziile catolice în general. Ar mai fi de punctat observaţia aceasta că Arhiepiscopul Elpidofor, cel ce este pregătit să urmeze în tronul patriarhal părintelui patriarh Bartolomeu, este o persoană practic construită în Statele Unite ale Americii, iese de pe banda de producţie a ierarhilor ortodocşi cu ştanţa deja pusă, asemenea ierarhilor care în trecut proveneau din filtrele Securităţii. Controlul acesta HUMINT care are loc cu privire la ierarhia ortodoxă produce efecte dezastroase în viaţa Bisericii, astfel cum observăm consecinţele sinodului mincinos din Creta, acolo unde, printre multe altele, s-a pus pe butuci sinodalitatea ortodoxă. Deşi părea problema cea mai mică, se pare că această greşeală are vocaţia de a provoca schisme majore, şi ar fi o mare eroare să se păstreze modul acesta de organizare a dreptului ierarhic de vor şi pentru sinoadele pan-ortodoxe care se pregătesc în continuare. Din nou, revin şi arăt că problema papismului în ortodoxie este de o importanţă cel puţin egală cu cea a ecumenismului înţeles ca sumă a teoriilor eretice "a ramurilor", "baptismală" şi aşa mai departe. Iertaţi-mă.

    luni, 10:00:26, 1 iulie 2019

  • ayeaye20

    la articolul ENCICLICA Sf. FOTIE către Patriarhii Orientali (867):

    moschee, sinagoga si ecumenisti https://youtu.be/DQfHYp5J31Q

    duminică, 20:39:23, 30 iunie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Patriarhia Română la trei ani după Sinodul din Creta:

    Da, citatul acesta din Apocalipsă descrie foarte bine starea Bisericii Ortodoxe de astăzi. Suntem Biserică, nu precum protestanții sau papistașii, dar nu suntem vii. Harul lucrează, nu cum hulesc unii (puțini), și o face spre mântuirea credincioșilor, iarăși nu cum spun unii că spre osândă. Totuși lucrează în cei care nu se „mânjesc” cu trădări și păcate.

    joi, 13:15:11, 27 iunie 2019

  • Mitzi

    la articolul Patriarhia Română la trei ani după Sinodul din Creta:

    „Iar îngerului Bisericii din Sardes scrie-i: Acestea zice Cel ce are cele şapte duhuri ale lui Dumnezeu şi cele şapte stele: Ştiu faptele tale, că ai nume, că trăieşti, dar eşti mort. Priveghează şi întăreşte ce a mai rămas şi era să moară. Căci n-am găsit faptele tale depline înaintea Dumnezeului Meu. Drept aceea, adu-ţi aminte cum ai primit şi ai auzit şi păstrează şi te pocăieşte. Iar de nu vei priveghea, voi veni ca un fur şi nu vei şti în care ceas voi veni asupra ta. Dar ai câţiva oameni în Sardes, care nu şi-au mânjit hainele lor, ci ei vor umbla cu Mine îmbrăcaţi în veşminte albe, fiindcă sunt vrednici. Cel ce biruieşte va fi astfel îmbrăcat în veşminte albe şi nu voi şterge deloc numele lui din cartea vieţii şi voi mărturisi numele lui înaintea părintelui Meu şi înaintea îngerilor Lui. Cel ce are urechi să audă ceea ce Duhul zice Bisericilor.” (Apocalipsa 3, 1-6) Ştiu faptele tale, că ai nume, că trăieşti, dar eşti mort. Această mustrare este înfricoşătoare! Dar cât de bine se potriveşte in timpurile noastre!

    joi, 13:00:10, 27 iunie 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Buletine biometrice: itinerarul unui eşec:

    Luminița Odobescu, reprezentantul permanent al României la UE, a predat Finlandei ștafeta Președinției Consiliului: Ziua de astăzi a fost pentru mine și echipa de la Bruxelles una plină de emoții, de gânduri bune, de mândrie și de satisfacție Luminița Odobescu, reprezentantul permanent al României la UE, a predat ștafeta Președinției Consiliului colegilor din Finlanda, la ultima reuniune a ambasadorilor COREPER II prezidată de aceasta în ultimele 6 luni. Potrivit unui mesaj publicat pe Facebook, reuniunea de miercuri a fost ,,un moment de bilanț” și de exprimare a recunoștinței fată de instituțiile de la Bruxelles, inclusiv față de serviciile tehnice din cadrul acestora, pentru sprijinul acordat pentru desfășurarea fără incidente a activității Președinției române în primul său mandat la cârma Consiliului. ,,Astăzi, am avut ultima reuniune a ambasadorilor COREPER II (Comitetul Reprezentanților Permanenți), pe care am avut onoarea să o prezidez în ultimele 6 luni, pe durata Președinției române a Consiliului Uniunii Europene. A fost un moment de bilanț, o bună ocazie ca să le impărtășesc colegilor mei, ambasadorii Statelor Membre ale Uniunii Europene, aprecierea pentru faptul că am reușit împreună să găsim soluții la probleme dificile cu care Uniunea se confruntă. Au fost 6 luni în care ne-am exersat capacitatea de negociere, creativitatea, răbdarea, cunoașterea aprofundată a mecanismelor și legislației europene, respectul reciproc, spiritul de echipă, și, parcurgând acest drum, cred că am demonstrat că dacă există voință și multă muncă, orice lucru bun este realizabil. A fost un bun moment să le adresez mulțumiri nu numai colegilor din Statele Membre, dar și colaboratorilor noștri din Secretariatul General al Consiliului, care ne-au fost mereu alături și cu care am făcut o echipă extraordinară, iar aici includ experți, interpreți și pe toți cei care ne-au asigurat cele mai bune condiții pentru a munci eficient și adesea pană la ore târzii, oricând a fost nevoie. Mulțumirile s-au îndreptat și către colegii din Comisia Europeană, cu care am lucrat foarte bine în toată această perioadă”, a scris Luminița Odobescu. Șefa Reprezentanței Permanente a României la Bruxelles a mai spus că, potrivit tradiției, în ultima reuniune a COREPER II, ,,am predat ștafeta Președinției UE colegilor noștri finlandezi, cărora le-am urat succes și cu care vom continua să lucrăm aproape în cadrul Trio-ului de Președinții, împreună cu Croația”. Potrivit acesteia, ziua de ieri a fost pentru ea și echipa de la Bruxelles ,,una plină de emoții, de gânduri bune, de mândrie și de satisfacție” generată, mai ales, ,, atunci când ai alături oameni care cred cu convingere și seriozitate în ceea ce fac”, a fost mesajul transmis de Luminița Odobescu. https://www.caleaeuropeana.ro/luminita-odobescu-reprezentantul-permanent-al-romaniei-la-ue-a-predat-stafeta-presedintiei-consiliului-colegilor-din-finlanda-ziua-de-astazi-a-fost-pentru-mine-si-echipa-de-la-bruxelles-una-plina/ Din păcate, laicatul ortodox nu doar că a ratat această mare oportunitate de a se exprima la nivel european, dar a încasat şi o lovitură fundamentală pentru viitorul participării noastre civice la mersul societăţii.

    joi, 12:09:42, 27 iunie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Patriarhia Română la trei ani după Sinodul din Creta:

    Un fapt remarcabil este că nici o altă Biserică Locală nu a mai aniversat Sinodul din Creta la 3 ani de la organizare. Se pare că doar pentru sinodalii noștri mai este în centrul atenției, probabil din cauza reacțiilor, pe care le și menționează ca problematice. Celelalte Biserici sunt concentrate pe o altă problemă, autocefalia din Ucraina. Grecii și slavii au această prioritate, care pe noi ne interesează mai puțin. Problema reală a Patriarhiei noastre este Sinodul din Creta. De altfel, doar noi l-am receptat cu cel mai mare aplomb dintre Patriarhiile tradiționale și importante. Rușii, bulgarii, georgienii și antiohienii nici măcar nu au participat, sârbii au avut o atitudine mult mai critică, Constantinopolul este vândut până peste cap și nici nu are credincioși cărora să dea socoteală, ciprioții au episcopi mărturisitori, iar celelalte Biserici mici abia supraviețuiesc ca minoritate și nu au puterea de a-și pune astfel de probleme la modul consistent. Doar noi, românii, am rămas cei mai vânduți și pentru noi este problema cea mai serioasă, una birocratică, dar și de conștiință.

    miercuri, 21:27:27, 26 iunie 2019

  • Sara

    la articolul Rostul întreruperii pomenirii:

    Asa este la inceput, se poarta bine, apoi... Doamne ajuta ca intre timp sa se fi schimbat. Dar nu insist. Doamne ajuta sa va puteti intelege si sa fie bine! ”dacă descrii sincer, după puterea proprie de înţelegere, ceea ce reprezintă poziţia părintelui Staicu, apoi ceea ce reprezintă opinia lui Mihai Silviu Chirilă, a părintelui Antim şi aşa mai departe şi, în acelaşi timp, eşti pregătit să schimbi, să-ţi corectezi prompt erorile de înţelegere când cel vizat le semnalează, atunci se creează o formă de dialog pe care se poate construi” - perfect de acord, asa am incercat si chiar in particular, in discutii private, cu intrebari care sa ma ajute sa ma lamuresc. Nu cu afirmare de opinii. Voiam sa ma lamuresc. Eu recunosc ca mie nu mi-a iesit, dimpotriva a facut tot posibilul sa puna raca intre mine si alti parinti nepomenitori si sigur, l-am ignorat, nu era treaba mea sa fiu la mijloc in conflicte intre parinti. Recunosc, asta nu mi-a placut. In mod sigur nu sunt experimentata si in mod sigur mi-a relevat patimi si mai am de lucrat cu mine. Bineinteles ma rog pentru el. Ne dorim cu totii unitate intre nepomenitori, eu cel putin imi doresc. Si mi-as dori foarte tare ca pr. Macarie, pr. Lavrentie si parintii sustinuti de dl Mihai Silviu Chirila sa se inteleaga. Cu ceilalti nu mai am asteptari, am incercat destul! Dar parintii de care am pomenit chiar au capacitatea de a discuta si se pot intelege. Doamne ajuta sa nu ajungem o secta, dar asta depinde de cat de tare ne vom vindeca patimile. Daca vom considera ca doar noi stim adevarul e foarte periculos. Apreciez duhul dvs de pace.

    duminică, 17:34:57, 23 iunie 2019

  • Ioan

    la articolul Rostul întreruperii pomenirii:

    Da, am înțeles. Sunt întru totul de acord cu punctul de vedere al sfinției voastre. Am ajuns să nu mai vedem pădurea din cauza copacilor...

    duminică, 16:27:47, 23 iunie 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Rostul întreruperii pomenirii:

    Da, am avut de-a face cu părintele Ciprian Staicu, dar cu mine s-a comportat exemplar. Dar am folosit exemplul sfinției sale tocmai pentru că are acestă "reputație bună", că tactul nu este chiar cea mai înaltă virtute pe care ar avea-o părintele 🙂 Am publicat comentariul dvs tocmai pentru că este ilustrativ pentru modul în care se poate înţelege greşit sugestia cu "facebookul". Nu este doar părintele Staicu ci, aproape oricine, din orice tabără, s-ar simţi ofensat dacă am începe să-i descriem convingerile şi probabil că ne-am încărca de blesteme. Scopul nostru nu este să provocăm un dialog forţat ci să ne arătăm deschiderea cinstită către un astfel de dialog. Spun doar că dacă descrii sincer, după puterea proprie de înţelegere, ceea ce reprezintă poziţia părintelui Staicu, apoi ceea ce reprezintă opinia lui Mihai Silviu Chirilă, a părintelui Antim şi aşa mai departe şi, în acelaşi timp, eşti pregătit să schimbi, să-ţi corectezi prompt erorile de înţelegere când cel vizat le semnalează, atunci se creează o formă de dialog pe care se poate construi. De pildă, dacă eu cred sincer că părintele Ciprian Staicu ţine cu echipa de fotbal Steaua, iar despre Mihai Silviu Chirilă că ar fi rapidist, iar aceste susţineri ar fi neadevărate, părintele Staicu probabil m-ar umple de blesteme precum că, de fapt, a fost din totodeauna dinamovist, dar Mihai ar putea să ne spună (după ce îi trece supărarea că ne-am avântat în astfel de supoziţii) că el a ţinut mereu cu Ceahlăul Piatra Neamţ. În timp, poate altcineva ne explică de ce a ţinut mereu cu Ştiinţa Craiova iar noi îl descriam fan al echipei Farul Constanţa. Simpla dinamică a opiniei sincere exprimată de cineva poate da naştere unei discuţii valoroase despre fenomenul "fotbalistic" de la noi. Iertaţi-mi alegoria 🙂 Sinceritatea operează ca în reclamă, ca picătura de detergent pe farfuriile de grăsime. Este suficient să înceapă cineva cu gândul bun, să nu se apere când primeşte blesteme ci să-şi păstreze mereu vigilenţa pentru adevăr şi cred că s-ar ajunge la roade bune. Nu există aşa ceva acum. Dacă ai fi un creştin oarecare ce vrea să înţeleagă ce s-a întâmplat de există nepomenitori în România, practic nu ai de unde să afli ce crede fiecare facţiune în parte. Mai e ceva. Dacă reţinem doar incidentul în care părintele Staicu a blestemat pe cineva, atunci îl legăm de această scădere, îl priponim de acea greşeală. Putem avea în vedere că s-a întâmplat, ca să nu avem aşteptări greşite, dar să lăsăm poarta larg deschisă pentru varianta cea mai bună a părintelui Staicu sau a altcuiva. La început s-ar putea să primim blesteme de la toţi, apoi doar de la unii, iar în cele din urmă s-ar putea chiar şi părintele Staicu să considere că suntem grei de cap şi că merită să-şi piardă puţin timpul cu noi ca să ne explice limpede care este poziţia sa. Nu insist să se întâmple acest lucru pe situl acesta pentru simplul motiv că cel care descrie are o putere foarte mare asupra celor descrişi. Cred că în raport de efortul necesar pentru un astfel de demers şi în raport de importanţa subiectului, practic s-ar dezechilibra toate aspiraţiile noastre privitor la proiectul theodosie.ro iar platforma respectivă nu ar fi soluţia, ar fi doar un instrument. Dar sunt convins că cineva, la un moment dat, va face lucrul acesta, măcar pentru a controla prin descriere fenomenul nepomenitorilor. Mi-e teamă să nu ajungem într-un material tip insectar în vreo broşură a patriarhiei sau în vreun curs de sectologie. 🙂

    sâmbătă, 21:18:52, 22 iunie 2019

  • Sara

    la articolul Rostul întreruperii pomenirii:

    Cu iertare, permiteti-mi sa va contrazic. Cu pr. Ciprian Staicu si cu cei de pe linia aceea nu se poate dialoga. Am incercat si eu si altii mult timp. E inutil, din pacate, e pierdere de timp. Ori esti de acord cu pozitia sa, ori daca nu, oricat de frumos i-ai vorbi, cu oricata deschidere de a intelege opiniile sale, dar venind cu nelamuririle pe masa si cu argumente din istoria bisericii si din Sf. Parinti nu vei primi decat blesteme, nu ti se va raspunde in cel mai bun caz sau vei fi luat la rost si facut albie de porci – poti fi numit chiar si schizofrenic. Pr. nu vrea sa aiba deschidere la dialog – vrea doar sa i se recunoasca opiniile si sa nu indraznesti sa te indoiesti cumva – repet cu vorba frumoasa si pe fondul unor nelamuriri reale, nu din dorinta de a cauta nod in papura, ci din dorinta de a intelege lucrurile mai bine. O spun nu pentru a-l judeca, dar e bine sa stiti din experienta celor patiti. Poate nu e bine sa publicati acest comentariu, nu stiu, dar e bine sa stiti cu cine aveti de a face in caz ca veti incerca sa aveti de a face cu el.

    sâmbătă, 19:06:59, 22 iunie 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Rostul întreruperii pomenirii:

    Înțeleg că această postare este despre întreruperea pomenirii și despre erezie şi că sunt enunţate opinii valoroase despre subiect. Cu toate acestea, ar trebui totuşi avut în vedere şi efectele de spill-over ale ecumenismului în viaţa bisericii. Spill-over în limbajul european se referă la efectul integrării europene care, deşi vizează un domeniu sectorial, produce efecte concrete şi în domenii conexe sau corelate. Cam la fel văd lucrurile şi pentru problemele noastre. Este foarte necesar să obţinem gradul necesar de claritate atunci când vorbim despre ecumenism şi despre întreruperea pomenirii, dar fără a scăpa din vedere şi efectele nocive care se produc şi care nu pot fi denunţate direct ca erezie sau încălcare a canoanelor. În acest sens, revin la incidentul în care Mitropolia noastră, prin vocea părintelui Sturzu s-a dezis de credincioşii care au afişat acel banner "papa=eretic". La prima lectură a articolului din Ziarul de Iaşi mi s-a părut că ar fi vorba despre o inerţie a părintelui Sturzu, care este purtător de cuvânt, în care pur şi simplu se delimitează din reflex de ceva ce ar presupune mai multe explicaţii decât pare necesar. La a doua lectură ne dăm seama că dezicerea aceasta este mult mai gravă decât o simplă "îngrădire" a Mitropoliei de "fanatici". Cu cât ne îndepărtăm temporal de sinodul cretan, observăm că atenţia celor preocupaţi de combaterea ereziei trebuie să se mute spre incidente de acestea, de actualitate, care sunt indirect fructele otrăvite ale ereziei. În acest context îmi pare esenţial să fie lămurite în viitorul apropiat chestiunile ce ţin de sinodul cretan astfel încât să ajungem la zi cu provocările cărora le suntem chemaţi să răspundem. Altfel, vom rămâne într-o permanentă lipsă de sincronizare cu ceea ce se întâmplă în Biserică, fără să avem capacitatea de a repune în discuţie chestiunile de bază, rădăcina problemelor. Comentariul lui Ioan este foarte bun ca idee de bază, este ceva ce i-am cerut şi eu repetat părintelui Lavrentie să facă, un repertoriu al ideilor, opiniilor, poziţionărilor celor implicaţi în vâltoarea evenimentelor din biserica noastră de după creta. Cred sincer că e nevoie de o platformă, de un dicţionar comun, o oglindă a reacţiilor post-cretante care să fie construit ca punte către diferitele comunităţi de credinţă, către cei care au luat atitudine sau sunt oarecum implicaţi în această înfruntare cu erezia. Nu ştiu dacă ar trebui ca această platformă comună să fie construită aici, pe theodosie.ro, mai degrabă aş spune că nu. Dar e nevoie să existe un loc comun unde să fie descrise toate adeziunile, mai mult sau mai puţin întemeiate, a conflictelor şi dezacordurilor între persoane astfel încât cei implicaţi să fie impulsionaţi să îşi precizeze, să îşi lămurească poziţia. Nu mă refer la un repertoriu Panarion, de înfierare a greşelilor, ci la un fel de.. facebook (îngăduiţi vă rog! 🙂 ) al celor ce înfruntă ecumenismul, în care să existe posibilitatea descrierii cât mai clare a convingerilor proprii. 🙂 Ştiu că am dus în derizoriu ideea comentariului cu această referinţă spre facebook, dar avem nevoie de un teren comun de împreună sfătuire. De pildă, dacă părintele Ciprian Staicu va vedea că eu îi descriu cu bună credinţă opinia şi poziţia sfinţiei sale, cred că va fi interesat să participe şi să-mi lămurească aspectele asupra cărora eu îl descriu greşit. Acest mecanism simplu, dacă este sincer, cred că are o mare aptitudine de a scoate din împietrire dialogul şi sfătuirea necesare înfruntării ereziei. Nu e asta soluţia, dar este un instrument care se poate dovedi foarte folositor. De aceea nu sunt neapărat de acord cu ideea lui Ioan de a anonimiza aceste argumente, de a nu indica pe cei care le-au produs pentru că nu trebuie să urmărim denunţarea persoanei acestora ci implicarea în dialog (nu în ceartă şi sminteală). Rolul (rostul?) acestui articol ar trebui să fie înţeles ca o invitaţie la dialog nu (doar) ca o precizare a poziţiei proprii în raport de o problemă a Bisericii. Iertaţi.

    sâmbătă, 12:01:01, 22 iunie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Rostul întreruperii pomenirii:

    Problema de după Sinodul din Creta nu este comuniunea bisericească, ci introducerea ereziei ecumeniste. Toată atenția ar trebui canalizată pe combaterea ei, nu să știm cu cine suntem sau nu în comuniune. Întreruperea pomenirii nu vizează atât de mult delimitarea de episcop, cât îndreptarea credinței, eliminarea ereziei. Așadar toată lucrarea ar trebui să se canalizeze spre dezicerea de hotărârile din Creta, pe când foarte mulți se concentrează cu cine să aibă comuniune sau nu, lăsând deoparte esențialul. Acest lucru arată limpede că acțiunea ratează scopul. Pe când ierarhia oficială și-a atins ținta izolând ideologic pe nepomenitori ca pe niște fanatici, Sinodul rămânând în picioare, fără o respingere eficientă. Pentru relevanță, în situația din Ucraina este importantă comuniunea pentru că acolo există o condamnare expresă. În cazul Creta nu există și nu ar trebui pus accentul pe comuniune. Dimpotrivă, ar trebui scris mereu și țintit pe greșelile semnate, dar tocmai acest lucru nu se face. În felul acest nu iese în evidență faptul că Sinodul este cu problemă și, astfel, rămâne necombătut. Textele lui oricum sunt întortocheate și foarte mulți oameni rămân cu impresia că nu sunt chiar atât de rele. Un alt aspect este că întreruperea comuniunii conform canonului 15 ar trebui țintită asupra celor care au introdus public erezia pentru a-i scoate în evidență și a determina restul Bisericii să se păzească de ei și de ecumenism. Pe când majoritatea nepomenitorilor rup comuniunea cu toți credincioșii, ca și cum ei ar fi problematici. Ce vor înțelege ei? Că niște unii se rup de ei fără să înțeleagă de ce, fără să simtă o vină și învinuire. Rezultă un haos total. În schimb, ar fi trebuit să fim alături prin comuniune de credincioșii și preoții care nu sunt ecumeniști și să ne dezicem doar de episcopi și de preoții vădit ecumeniști. Asta ar arăta țintit unde este rana și ar vădi-o. Peste toate trebuie adăugat faptul că acțiunea nefundamentată canonic (ruperea comuniunii cu aproape toți) atrage disprețul oamenilor informați, dar și al celor neinformați. Acum sper că este mai lămurit.

    sâmbătă, 09:45:24, 22 iunie 2019

  • Ioan

    la articolul Rostul întreruperii pomenirii:

    Rog reformulați pt claritate partea aceasta: "Se deturnează prea mult atenția pe comuniune de pe credință/erezie (...)"

    vineri, 19:00:02, 21 iunie 2019

  • Ioan

    la articolul Rostul întreruperii pomenirii:

    EXEMPLIFICĂRI ȘI PUNCTĂRI PE MARGINEA SUBIECTULUI NOTĂ: atât părerile unor creștini nepomenitori, cât și contraargumentările (făcute doar la unele opinii) altora temători de schisme, le-am editat puțin pt a asigura o fluență în citire, păstrând însă ideea de bază, dar și pt. a trece sub tăcere autorii, particularitățile de adresare sau altceva atunci când a fost cazul. Doamne ajută să se înțeleagă că dorim binele, nicidecum trădarea cauzei! 1. „Pana la sinodul din Creta era prezent ecumenismul in viata bisericeasca cu aportul ierarhilor. Atunci ierarhii erau singuri raspunzatori de acele intalniri ecumeniste. După Creta, ecumenismul a intrat in viata bisericeasca ca si erezie. Din cel moment, este absolut necesara ingradirea de aceasta erezie si oprirea pomenirii ierahilor semnatari ai sinodului cretan. Pai daca am oprit pomenirea ierarhilor, cum sa mai fim in comuniune cu preotii care nu au intrerupt-o? Nu are sens. IPS Iustinian Chira spunea: “Nu ii mai pomeniti pe episcopii eretici ca intrati in duhul lor”… Preotul care pomeneste pe episcopul eretic este in duhul lui. Chiar daca spune ca nu este.” Contraargumentare: O să fiu succint: ne facem noi Sinod? Există oare bază canonică pt afirmațiile acestea nevinovate? Ceea ce a spus IPS Chira are sens de îndemn pt cei curajoși (ca preoții nepomenitori cunoscuți, da!) de a întrerupe pomenirea. 2. “Sincer, eu nu vad cui ar fi de folos ca un părinte care a întrerupt pomenirea sa slujească cu unul care încă nu a facut-o si sa se si împărtășească din acelasi Sfant Potir, în condițiile în care la Sfânta Liturghie a fost pomenit episcopul locului (care nu mărturisește împotriva ecumenismului, Creta, etc). Nici preotul nepomenitor nu va fi întărit prin aceasta conslujire, nici cel care pomenește nu va fi ajutat să înțeleagă importanta intreruperii pomenirii.” Contraargumentare: “Cui ar fi de folos? Uitați cui: întregului corp sănătos, mărturisitor sau mai neștiutor al Bisericii. Format din cei curajoși, jertfelnici, vrednici de laudă, care au întrerupt deja pomenirea, dar și celor la fel mărturisitori care încă nu au întrerupt-o și, deasemenea, restului păstoriților neștiutori dar nu rău intenționați care, văzând LUPTA ÎMPOTRIVA EREZIEI ECUMENISTE dusă întru frățietate de către mulți (mai curajoși sau mai temători) se vor alătura și ei luptei pt Adevăr. 3-4. “Cred că e important să adăugăm și faptul că, dacă am presupune o coslujire între un nepomenitor și un pomenitor, comuniunea liturgică și împărtășirea din același Sfânt Potir pot fi posibile fără a se pomeni episcopul locului. Condiția pentru un (unui) nepomenitor [fie că este gazdă, fie că este invitat să conslujească cu un preot pomenitor mărturisitor – n.m.] este aceeași în cazul unei presupuse invitații: aceea de a nu pomeni ierarhul! Este o acrivie necesară în BOR. Acest lucru îl susține și pr. Zisis.” 5. „A fost lămurită problema prin Rezoluția de la Botoșani din 2017, punctul 10: ,,Respingem cu tărie acuzația că, prin întreruperea pomenirii ierarhilor părtași ai ecumenismului și ai adunării din Creta, am comis un act schismatic sau o revoltă contra arhiereilor Bisericii noastre. Suntem în comuniune cu Bisericile locale și cu episcopii care resping public ecumenismul și adunarea din Creta, cu preoții și credincioșii acestora, precum și cu preoții și credincioșii care au întrerupt comuniunea cu episcopii care le acceptă, rămânem în Biserica Ortodoxă Universală, în cadrul Bisericii Ortodoxe Române, neavând intenția de a ne separa de ea, de a adera la organizații eretice sau schismatice, de a intra sub ascultarea altor episcopi decât cei ai locului”.” Contraargumentare: (…) găsesc că este insuficientă formularea. Acolo trebuia să-și găsească adăugarea cuvenită și câteva cuvinte de genul celor scrise cu litere mari (am scris astfel pt claritatea ideii): “Suntem în comuniune cu Bisericile locale și cu episcopii care resping public ecumenismul și adunarea din Creta, cu preoții și credincioșii acestora, precum și cu preoții și credincioșii care au întrerupt comuniunea cu episcopii care le acceptă, DAR ȘI CU CEI DIN B.O.R CARE AU MĂRTURISIRE ANTIECUMENISTĂ, rămânem în Biserica Ortodoxă Universală, în cadrul Bisericii Ortodoxe Române, neavând intenția de a ne separa de ea, de a adera la organizații eretice sau schismatice, de a intra sub ascultarea altor episcopi decât cei ai locului”. Și logica teologică este următoarea: am comuniune cu, de exemplu, Biserica Bulgariei (bifând astfel prima parte din pct 10 al Rezoluției in cauză) dar refuz comuniunea cu cei cu care Biserica Bulgariei se află încă în comuniune… Cum vine asta?” 6. „Nu cred că este același lucru. Una este iconomia aplicată de unele Biserici Locale [ca a Bulgariei] și alta este comuniunea în cheia amintită mai devreme. Ce preot bulgar slujește cu preot pomenitor român după Creta? Poate unul ecumenist!” Contraargumentări: 1.Dacă fac așa [preotii bulgari care nu ar accepta in prezent ca sa conslujeasca cu preoti romani – n.m] , apoi să ne spună baza canonică!… Care-i Sinodul care a anatemizat recent vreun ierarh sau preot din BOR? În realitate, bulgarii refuză să conslujească din râvnă. Poți refuza din această râvnă un preot pomenitor român pe care nici nu-l cunoști și întâmplat pe acolo la vreun pelerinaj. Dar, în țară, când vrem să luptăm intern împotriva ereziei din BOR, este bine să strângem rândurile cu toți mărturisitorii. Și este canonic. 2.Din pacate in Bulgaria mai sunt si exceptii. Chiar episcopul Tulcii a fost de curand (după sinodul cretan) în Bulgaria si a fost primit foarte bine de către bulgari. Chiar a slujit cu ei. Episcopul Tulcii e premiant la capitolul ecumenism. 7. „Dacă în BOR comuniunea liturgică dintre pomenitori și nepomenitori este aproape imposibilă, de ce am insista asupra acestui aspect inexistent în Patriarhia Română, prezentat de noi ca ipotetic? Să spunem că ar fi posibil. Dacă ar fi așa, v-ați întreba: dacă părintele nepomenitor X are comuniune cu părintele mărturisitor și pomenitor Y și participă la o Sfântă Liturghie unde se pomenește numele episcopului semnatar in Creta, de ce nu am merge și noi mirenii la astfel de slujbe? Iar apoi: ce sens mai are îngrădirea de erezie și participarea la slujbele nepomenitorilor când există comuniune și coslujire și pomenire de pseudoierarhi? Urmarea: diluarea până la dispariție a nepomenirii și a îngrădirii de erezie! Nu credeți că este un scenariu posibil?” Contraargumentare: Nu insistăm, dovadă că despre așa ceva nu s-a prea discutat. A nu vb deloc despre cele delicate nu este după Adevăr. Scrieți că: “dacă părintele nepomenitor X are comuniune cu părintele mărturisitor și pomenitor Y și participă la o Sfântă Liturghie unde se pomenește numele episcopului semnatar in Creta, de ce nu am merge și noi la astfel de slujbe?” Cei care au conștiință acrivică, care au conștiința gravității ereziei, vor căuta să meargă mereu la preot NEpomenitor. Dar, atunci când preotul nepomenitor nu este pe aproape, de ce să nu se meargă și la cel pomenitor cu marturisire antiecumenistă, eventual ca să-l și îndemne spre lăudata NEPOMENIRE? Ce este greșit, ANTICANONIC aici? Diluare se poate produce numai la cei necatehizați și slabi în credință. Permanent preotul mărturisitor (fie po- fie nepomenitor) explică “ce și cum” avansează FRONTUL LUPTEI FRĂȚEȘTI ANTIECUMENISTE. În plus, necăutând cu COMUNIUNEA cu cei mărturisitori, ajungem în situația unei nedorite autoizolări și stagnări, dacă nu diminuări, a celor care ar trebui să ni se alăture… Precum cam este în prezent. Ba, mai mult, cu durere scriu, (eu așa văd) că nici măcar toți preoții nepomenitori moderați nu sunt umăr lângă umăr. (…)” S-a pierdut pe parcurs din vedere ceea ce dă (și CÂT dă) voie Canonul 15 al Sinodului I-II. Dă dreptul la vrednica de lauda întrerupere a pomenirii și atât. Cum f bine explica și avertiza Gheronda Gavriil din Sf Munte ca nu cumva să se treacă și la altceva. Acum, dacă se intră în chichițe de genul acesta care ne depășesc pe toți (în sensul – cum o fi după Dumnezeu?) precum: părintele cutare pomenește pe ierarh la Proscomidie, dar nu la ectenii cu voce tare; sau invers, că nu am înțeles bine… Alta chichiță este chiar ceea ce discutăm noi: (ne)comuniunea cu cei marturisitori dar încă pomenitori… ȘI TOT AȘA… mai multe altele. Unde sunt scrise acestea în Canoane? În loc ca lucrurile să le lăsăm mai simple, la limita a ce spune canonul și atât. Să ne unim forțele toți cei care realizează gravitatea ereziei și să luptăm împreună. 8. „(…) cred ca aplicarea iconomiei pt noi nepomenitorii trebuie facuta doar intr-un singur sens: de la ei (pomenitorii) catre noi, si nu si invers. Adica ii primim intre noi pe cei care din anumite motive nu au intrerupt pomenirea pt ai incuraja in lupta si a pastra comuniunea cu ei, dar nu mergem si noi la ei. Cine a facut pasul nepomenirii nu trebuie sa mai dea inapoi, sau risca sa piarda Harul capatat atunci. Tocmai aici e capcana ecumenismului: daca ei vin la noi si respecta regulile noastre ca gazde, atunci trebuie sa mergem si noi la ei si sa le respectam regulile lor ca gazde. Asa se incepe ecumenismul, aplicand iconomia in ambele sensuri. Noi cei ingraditi ar trebui sa aplicam iconomia doar pt ceilalti, iar pt noi sa aplicam acrivia, pt a nu lasa portiță inselarii in inimile noastre. 9. “Acum sa nu facem și noi ca Patr. Teoctist care a “rezolvat el ” problema filioque. Când vin papii la noi spun ca noi și când merg ortodocșii la ei spun ca ei….” 10. „Ecumenismul e o boala contagioasă, cred eu. Prin ingradire noi ne ferim de această boală. Am plecat din parohii tocmai pentru a nu fi “murdariti” cumva de aceasta. Nu stiu daca mă exprim corect, dar asa văd eu lucrurile. Nu îi consideram eretici pe cei din biserici dar nici nu ne putem intoarce între ei. Atunci toata strădania noastră va fi în zadar.” 11. „Dar noi ca oameni cam uitam un aspect important. Acela că suntem influențați și de anumite duhuri daca nu ne acoperă Harul lui Dumnezeu. Un om care sta mult timp într-o tutungerie unde se fumează, acel om va mirosi a fum de țigară chiar daca nu a fumat. Fumul nu se vede pe el dar miroase… Așa și unii oameni daca stau prea mult într un loc (unde se propovăduiește ecumenismul) și cum era cu acea descoperire postată în care pr. Efrem Katunakiotul spune că ecumenismul e stăpânit de duhuri necurate, aceste duhuri îl influențează pe om daca sta prea mult în jurul lor, in mijlocul lor și începe să miroasă și el asemenea și de aceea este foarte riscant și nu multi sunt întăriți duhovnicește că să facă față acestora și cad, devenind la rândul lor ecumeniști (chiar daca nu convinși) ci învinși de duhurile răutății. Molipsiți că de o boala contagioasa ca de un fum (duh).” Oarece contraargumentare la pct 9-11 de mai sus: De vreme ce acceptăm adevărul acestei afirmații – axiomă: “Comuniunea cu Biserica este afirmată prin recunoașterea Împărtășaniei în Potir”, vă invit să soluționăm paradoxul: susținem că suntem în Biserică, în comuniune cu Biserica, dar nu acceptăm să ne împărtășim nici măcar din Potirul unui preot mărturisitor pomenitor… 12. „Acceptam sa ne impartasim din acelasi potir, dar nu oricum si oriunde, ci in cadrul unei slujbe fara pomenirea pseudoierarhilor semnatari la Creta.” Contraargumentare: Am înțeles și din ac. postare, dar și din cele anterioare că, practic, unii dintre noi acceptăm o comuniune limitată. La ce limitată? La varianta pe care am menționat-o într-o altă postare ref la subiect: O variantă este atunci când un preot pomenitor mărturisitor vine/este invitat ca să conslujească la biserica/paraclisul unde slujește un părinte nepomenitor. Atunci nu se va pomeni ierarhul deoarece gazdă este părintele nepomenitor și ne vom împărtăși cu acela. În plus, faptul că părintele nepomenitor acceptă la împărtășire mireni si monahi care se împărtășesc și la pomenitori, avem și astfel o comuniune indirectă. Greșesc în concluzia de mai sus? 13. “Nu acceptăm să ne împărtășim din același Potir cu preot pomenitor mărturisitor nu pentru că lipsește sau refuzăm comuniunea euharistică, ci pentru că se pomenește numele pseudo-ierarhului, iar noi, îngrădiți fiind, nu vrem să ne facem părtași prin participare la “Ospăț” de această întinare (Sf Teodor Studitul). Nu Sfânta Euharistie e problema, nu realizarea comuniunii, ci participarea la Sfânta Euharistie și comuniunea realizată pe fondul îngrădirii de erezie. Acestea sunt rațiuni pastorale eficiente care nu sunt contrazise de Tradiția canonică și patristică a Bisericii. Încă odată, reamintesc că sunt forme pastorale diferite și diverse paliere ale mărturisirii. Unii aplică iconomia până aproape de diluarea nepomenirii, alții pedalează mai tare pe acrivie. Noi ne găsim pe calea aceasta, nu alta, a mărturisirii, verificată și “funcțională”. Este și aceasta o acrivie, aspră pentru noi, blândă pentru alții, străină altora care au întrerupt cu totul comuniunea cu Biserica. Deci, dacă îngrădirea noastră funcționează în parametrii normali și ne ferește de excese și insuficiențe, de ce să ieșim din hotarele acestei mărturisiri și să preluăm elemente străine de mărturisirea noastră și să ne expunem fără sens unor pericole vizibile?! Neînțelegerea cred că apare ca urmare a acceptării comuniunii cu orice preț, în speță acela al renunțării la nepomenire de dragul comuniunii. Ceea ce pare o “fractură de logică” este de fapt o aplicare a acestei iconomii la modul de existență al unuia îngrădit de erezie. Știu că este importantă comuniunea, dar totodată știu că și îngrădirea de erezie e importantă. Iar modul de aplicare al îngrădirii nu afectează comuniunea cu pomenitorul mărturisitor, ci numai o limitează la starea celui îngrădit de erezie. Acest lucru îl poate ajuta și pe pomenitor să înțeleagă gravitatea situației după Creta.” 14. „Ce importanta mai are comuniunea euharistica, dacă nu se realizează comuniunea în adevăr? Hristos a spus sa ne închinăm în duh și în adevăr.” 15. „Da așa este. Mai întâi Adevărul. Altfel devenim că ecumeniștii, comuniune si nivelarea Adevărului.” Contraargumentare la pct 13-15 de mai sus: Cred că este CRUCIALĂ acceptarea COMUNIUNII măcar într-o accepțiune limitată a termenului; limitată în sensul că fiecare părinte care s-a îngrădit are dreptul său de preot cu adevărat curajos mărturisitor la o abordare pastorală proprie – da, neinterzisă canonic sau de tradiții – de a proceda concret potrivit particularităților de loc, timp, comunitate a mirenilor păstoriți etc. De ce am percepția asta? Pentru că fără acceptarea comuniunii euharistice de niciun fel, nu cred că putem vorbi de ACEEAȘI BISERICĂ oricât am răsuci cuvintele… Mie asta mi se pare evident. Mai mult – și pentru că altfel… simt că ne-am autoexclude, autoizola cu mare risc de alunecare spre schismă. În plus, în pofida optimismului unora, constat, în urma acestor abordări prea particulare a Părinților care s-au îngrădit de erezia ecumenismului (laudă încă o dată sfințiilor lor!) un regres al “mișcării nepomenitorilor”, nicidecum un progres. Domnul să ne lumineze ca să nu greșim niciunul! Completarea altui creștin: Chiar daca ne-am ingradit de erezie, comuniunea nu poate fi facuta doar cu sufletul sau doar cu vorbele, ci se face bisericesc si canonic, adica slujire impreuna, deci sunt de opinie ca normal ar fi sa se poata sluji impreuna pomenitorul cu cuget ortodox antiecumenist cu nepomenitorul indiferent ca se pomeneste episcopul in biserica pomenitorului. (…) deci nu se poate altfel decat daca ar sluji numai nepomenitorii cu nepomenitorii, iar pomenitorii cu cuget antiecumenist ar fi dati la o parte doar pt ca nu au renuntat la pomenire inca, iar noi nepomenitorii am risca sa cadem in schisma pt că ne rupem de orice comuniune cu intreaga Biserica; pt ca noi cei ingraditi nu suntem toata Biserica, ci impreuna si cu ceilalti parinti marturisitori si luptatori suntem Una Biserica pastratoare de Adevar. Inca nu am ajuns in pustie ca sa ne ingradim definitiv de toti si sa tinem adevarul, acea perioada este pt cand vor fi umplute TOATE Bisericile de erezie si numai de ecumenisti eretici, asa ne spun Sfintii, nu eu. Am vrea cu totii bineinteles ca toti sa se ingradeasca si sa intrerupa pomenirea, dar daca nu este posibil inca acest lucru caci Domnul îi va pregati pe fiecare dintre cei alesi, nici nu ne putem delimita acum cu totul de aceia care inca in Biserica pomenesc din obligatie, nu din dorinta, dar marturisesc drept cu multe riscuri, totul pt Hristos. Iar comuniunea stim cu totii ca inseamna co-slujire. Pe de alta parte, da, exista riscul sa cazi inapoi la cei pomenitori si sa renunti la ingradirea cu nepomenitorii, insa eu cred ca ne asumam riscuri fel si fel in toata lupta asta cu erezia, iar acesta n-ar trebui privit ca pe un risc zic eu, ci ca pe o obligatie crestineasca de a ne tine uniti de cei marturisitori chiar daca pomenesc si de a-i ajuta si pe ceilalti parinti sa inainteze impreuna cu noi in lupta antiecumenista. Si sa nu uitam ca intreruperea pomenirii nu este obligatorie, cat timp in Biserica inca se mai afla macar unu-doi preoti/ierarhi cu cuget ortodox marturisitor (…). 16. „Si cum vedeti aceasta comuniune? Cum ar trebui să decurgă aceasta conslujire? Ati merge sa va împărtășiti în acea biserica? Ce va oprește acum sa mergeți? Ati avea mai multa incredere daca ar fi preotul nepomenitor acolo? Mă gândesc că poate nu inteleg eu ce doriti sa spuneti exact despre aceasta comuniune.” 17. „(…) Iconomia acceptată la unison este aceea ca la coslujire (pomenitor – nepomenitor) să nu fie pomenit pseudo-ierarhul și să fie acceptă formula “arhiereii ortodocși”. Acest principiu are fundament patristic și a fost aplicat de-a lungul timpului în Biserică. Este cunoscut exemplul Părintelui Iustin Pârvu care, atunci când slujea în Sfântul Munte, la Colciu, alături de Părintele Dionisie Ignat, era nepomenitor. Iar Părintele Dionisie nu făcea compromisul de a sluji cu părinții din Vatoped, decât dacă nu se pomenea ierarhul.(…)” Contraargumentare: La astfel de iconomie ma refeream pt binele si al B.O.R. (…) caci astfel de iconomie au facut si altii in istorie care au continuat pomenirea, dar luptau puternic impotriva ereziei, dar tocmai pt ca in Biserica se mai aflau unu-doi ierarhi cu cuget ortodox. Cum este si la noi acum, inca mai sunt preoti/ierarhi cu cuget antiecumenist. Calea cea dreapta este intreruperea comuniunii cu cei cu cuget eretic, insa mai cred si ca Dumnezeu îi pregateste la timpul potrivit pe toti cei alesi luptatori ai Lui din interiorul Bisericii, iar eu spuneam ca pe aceia care pt binele oamenilor inca mai pomenesc ca sa ii pregateasca pt ce urmeaza, dar predica public si sunt antiecumenisti; nu putem avea comuniune cu ei doar prin vorbe, ca stiam ca, co-slujirea inseamna comuniunea bisericeasca. Ca altfel ne-am delimita de intreaga Biserica, poate s-ar ajunge la schisma, si nici nu i-am ajuta pe pomenitorii luptatori sa ni se alature noua in lupta prin ingradire. 18. „Sunt din 2016 pe această cale și evoluție există, credeți-mă. Faptul că noi stăm în echilibru, întăresc pe cei indeciși și șovăitori că aceasta este calea. Sunt monahi și mireni care reacționează pozitiv, agreând și acceptând adevărul. Acest imbold că nu se mișcă, că nu ies lucrurile așa cum am vrea este și pentru necredința noastră. Numai Dumnezeu are puterea de a schimba ceva. Referitor la BORu ei nu au acceptat cele semnate la Creta și sunt în faza în care eram și noi înainte de Creta. Suntem toți dezamăgiți de lipsa de reacție a celor care se declarau anti papa, anti potir comun, care acum acceptă cele întâmplate zilele acestea ca ceva normal.” 19. „Totuși, nu înțeleg de ce ar trebui redefinită lupta prin “revalorificarea poziției celor care se împotrivesc ecumenismului”? [cum a scris adminul acestui blog – n.m.] Noi am ales calea îngrădirii care ne definește, și pe care vrem să o urmăm. Ce îi oprește pe părinții amintiți să mărturisească împotriva ecumenismului? Suntem noi, cei care am întrerupt pomenirea o piedică pentru definirea unei singure atitudini de mărturisire? Trebuie să fie un singur punct de vedere? De ce ar trebui să fie o “nivelare” a mărturisirii prin acceptarea unui punct de vedere comun?” Contraargumentare: Stângăciile și greșelile celor care nu au întrerupt (încă) pomenirea, dar și stângăciile și erorile (chiar dacă neintenționate) ale celor care au întrerupt-o deja, ne-au adus pe TOȚI în situația curentă descrisă relativ bine în (anumite) comentarii. Întrebările delicate, după cum rezultă din comentarii, sunt ACUM din registrul: Vrem să întindem mâna celuilalt mărturisitor, pomenitor ori ba? Chiar o întindem? (aluzie la percepția multora cu: “să colaborăm, dar, preferabil, fără împărtășire din Potir…”) Oare acceptăm, din partea cealaltă, chemarea la strângerea rândurilor împotriva cumplitei erezii? Și tot așa. Fiecare, în fcț. de unde ne aflăm, putem să răspundem pozitiv la una din aceste întrebări și să acționăm în consecință. “De ce ar trebui să fie o “nivelare” a mărturisirii prin acceptarea unui punct de vedere comun?” Nu NIVELARE, ci REUNIRE cu acceptarea particularităților de moment ale celuilalt, cu acceptarea realității că este nevoie să fim mai mulți luptători, de ambele categorii, numai antiecumeniști să fie! Fiind în aceeași Biserică, asta ni se cere în mod firesc. Este chiar o platitudine ceea ce am scris. Nu acceptarea unui punct de vedere COMUN ÎN TOATE amănuntele. Asta este imposibil, da. Ci doar, acceptarea poziției (poate doar temporare) a celuilalt frate care vede ȘI EL monstrul ereziei, fără a mai despica măcar de acum înainte firul în patru. Ce scrie Can. 15 al Sin. I-II? Este f lapidar! Deci, pt că NU scrie ce și cum să procedăm DUPĂ îngradire, atunci nici noi să nu mai insistăm pe detalii și chichițe, cum am mai scris. Să le trecem cu vederea, să ne îngăduim nițel mai mult unii pe alții ca să biruim Fiara care vrea să ne biruie pe toți, mărturisitori de un fel sau altul, dimpreună cu toți cei nevinovați. 20. “Biserica este acolo unde “Adevarul” este intreg. Canonul 15 este foarte clar. Cand episcopul propovaduieste cu “capul descoperit o erezie, acelui episcop trebuie sa-i intrerupi pomenirea la slujbe.Trebuie sa te ingradesti de erezie pentru a nu te imbolnavi si tu de erezie.” 21. „În clipa de față, îngradirea de erezie e cea mai necesară, atat a creștinilor cat şi a Preoților. Aşa cum spune Sf Paisie Aghioritul: ,,acum totul e clar, ori cu Hristos ,ori cu antihrist . (…) noi care ne aflam aici, am ales îngradirea de erezie. Suntem împreună cu toții, pt că avem acelasi gănd şi am ales acelasi drum. Am ales Duhovnicul X pt că suntem toți în același duh (de ingradire de erezie), nu ne compromitem cu duhovnici care nu au cuget eretic dar sunt pomenitori, eu pe acestia îi numesc nehotarăți .(…) Hristos nu ne vrea singuri, stie că e f greu în aceste vremuri apocaliptice, de aceea ne-a adunat din toate părțile-locurile, sub cupola dragostei Lui pt a fi împreună. Această comunitate de crestini, nu e din meritul nostru, ci e Mila si dragostea Lui Hristos. De aceea avem datoria ca această comunitate de crestini îngradită de erezie să o păzim ca pe o cetate, de orice rău. Dumnezeu sa ne ajute.” Contraargumentare: (…) sesizez ca nu se vrea ori nu se poate intelege, si aici nu treb sa tinem partea nimanui , ci doar sa ne gandim ca daca am intrat in lupta pt Adevar atunci sa intelegem bine lucrurile si sa nu privim dintr-un singur unghi precum sectarii; caci nu spunem ca nu e necesara ingradirea, ci este necesara si importanta in aceste vremuri, tine de constiinta celui care Il marturiseste la slujbe pe Hristos. Insa a nu ne compromite cu duhovnici care nu au cuget eretic, sunt pomenitori antiecumenisti, e clar o incercare de cadere in schisma si chiar in sectarism. (…) Hristos nu ne vrea singuri spuneti, pai atunci de ce am refuza COMUNIUNEA care inseamna prin fapte, nu doar prin comunicare, slujirea impreuna cu toti de acelasi cuget antiecumenist care pomenesc sau nu? Daca ne ingradim in acest fel, riscam sa cadem in schisma. Ne-am ingradit da, suntem impliniti de acest lucru; insa cu ceilalti cu cuget de al nostru ce facem? Dumnezeu are pregatit planul pt fiecare Preot pt cand sa iasa la marturisit prin intreruperea pomenirii; El isi stie pe alesii Lui, deci sunt sigur ca vor mai iesi pe parcurs, insa daca noi intoarcem spatele acum, ca… nicio slujire nimic, doar noi intre noi, atunci ii indepartam si pe ei totodata. 22. „(…) Eu personal ii privesc ca pe fratii mei si ii respect pe acei Preoti care nu au cuget eretic, dar pomenesc ierarhii (eretici). Cu atât mai mult respect si mă bucur pt acei Preoti care nu au fost caterisiți pt mărturisirea credinței si slujesc în parohiile lor, fără cuget eretic si nici nu pomenesc ierarhii (eretici). Dintre acestia sunt f putini. (…) Depinde de fiecare ce vrea, depinde de fiecare ce fel vrea să se ingrădeasca de erezie. Eu care am ales această îngradire de erezie, am ales Duhovnicul si fratii care ne potrivim in acelasi cuget si acelasi drum. Mi-a dat HRISTOS ceea ce aveam nevoie. Nu judec pe nimeni, mai ales pe Preoti si ierarhi. Dar dragii mei frati isi surioare în HRISTOS, e vremea mărturisirii! Cât mai stau asa? Tot aud ca mai sunt ierarhi si Preoti care nu au cuget eretic. Unde sunt? Acum cu venirea acestui Papă eretic fals si viclean, Păstorii de suflete care le pasă, trebuiau sa iasă la mărturisit, pt a trezi poporul din somnolență. Asa cum spunea Parintele X.,oare nu este si aceasta un fel de lepadare, această tăcere? Nu era bine si normal să se alăture acestor duhovnici care au fost caterisiți pt mărturisirea credinței? Eu îi numesc nehotarăti. Acum cu venirea acestui Papă eretic, Păstorii de suflete trebuiau sa iasă la mărturisit. În rest sunt vorbe.” 23. “(…) am cerut un cuvânt de invatatura unui părinte nepomenitor la al cărui cuvânt țin mult… Mi- a spus clar ca odată ce ne-am îngrădit de erezie, nu mai mergem la slujbe cu preoți pomenitori, ai ierarhului eretic. Nici noi și nici părintele nepomenitor. Clar!!! Când ne-am îngrădit de erezie, am făcut niște sacrificii: am renunțat la duhovnicul pe care îl aveam, am renunțat la cântările de la Sfânta Liturghie, făcute de corale renumite poate, am ajuns rar la o Sfânta Liturghie sau la un Sfânt Maslu… Suntem catalogați de ai noștri și de prieteni, sectari și altele. Cei care umbla și colo si colo, nu înțeleg aceste sacrificii ale noastre și vin acum sa ne tulbure doar, doar facem și noi ca ei și atunci, cred ei, au constiința împăcată. Împăcată cu faptul ca ei vad realitatea, înțeleg bine totul, dar nu se pot rupe de anumite lucruri, ca să facă pasul făcut de noi. (…) Nu vreau sa supăr pe nimeni, dar dacă Îl iubiți pe Hristos, îngrăditi-va frați și surori și voi, și nu mai mergeți și colo și colo, pentru ca nu e bine pentru sufletul vostru.” 24. „Cine garantează că un preot pomenitor îsi mentine atitudinea antiecumenista? Unii pot sa mimeze antiecumenismul. Una dacă vine acesta la noi şi alta e să pretindă să mergem noi la el.” 25. „(…) chiar nu se intelege? comunicare exista, dar cu limită. Noi am ales un duhovnic si un drum cu totii. Acela de ingradire de erezie (asa cum au facut si Sfintii). Ceea ce nu se înțelege, este ca noi nu avem nicio vină față de cei care privesc alfel lucrurile sau asupra celor care nu merg cu noi pe acelasi drum. Acum traim alte vremuri, iar aceste vremuri ne-a adus aici ,,în catacombe”. Alegerea e a fiecaruia,după dragostea fata de Hristos, trăirea si conștiința lui in parte. (…) Eu cred că Parintele nepomenitor este printre putinii care merge pe un drum echilibrat. Noi trebuie să stăm in ascultare de duhovnic, uniți în dragostea Lui Hristos, pt ca vremurile sunt grele. Să încercăm să privim cu atentie, câtă Milă a avut Hristos cu noi de ne-a adunat aici. (…)” 26. „(…) ma iertati, dar eu cred ca dezbaterea acestui subiect este o mare ispită, o “falsă problema”. Parintele nepomenitor ne-a demonstrat pana acum ca putem avea incredere in sfintia sa, ca urmează calea echilibrată a mărturisirii, asa cum au procedat in trecut si Sfinții Părinți. “Ocazie” de cazut in schisma a fost, alti frati cu care am pornit pe acest drum au cazut, insa parintele avut grijă de fiecare dintre noi, cu rabdare si dragoste, sa nu ne pierdem. Nu cred ca este de competența noastră, a mirenilor, sa dezbatem un astfel de subiect. Sunt convinsă că Dumnezeu, cu mila Sa, il va lumina pe părintele astfel încât să ne îndrume in continuare pe drumul cel bun. Drumul de urmat într-o astfel de problema il arată Dumnezeu pastorilor, ca ei ca aiba grija de turmă. Noi, turma, sa sporim rugaciunile. Dumnezeu sa ne miluiasca pe toți!” 27. „Trebuie să arătăm că cei îngrădiți de erezie nu acceptă pomenirea pseudoierarhului nici măcar de dragul comuniunii care poate fi mincinoasă. Iar dacă nu ar fi mincinoasă nu l-ar ajuta pe preotul neîngrădit să înțeleagă importanța întreruperii pomenirii și s-ar adânci și mai tare în pomenire având girul unui preot coslujitor, nepomenitor. Pe cine ar ajuta asta? Comuniunea poate fi nu numai liturgică, ci și duhovnicească. Să nu uităm de ce spune Sf Teodor Studitul cu binecuvântarea mesei și psalmodierea, dar nu coslujirea!” 28. „Cei ce merg la preotii pomenitori si la cei nepomenitori vor sa slujeasca la doi domni. Adica lui Dumnezeu si lui mamona. Nu poti sluji la doi domni… Cuvintele Mantuitorului Iisus Hristos. Nehotararea este de la diavol. Sa nu mai iscodim. Iscodirea sau prinderea in cuvant o faceau si carturarii si fariseii.” 29. „Subiectul e foarte sensibil, de aceea sunt atât de “aprinse spiritele”. (…) Dintr-o dată apare o idee care zdruncină din temelie buna așezare a lucrurilor. Una este să schimbi o cărămidă și alta e să umbli la temelie (…)” 30. „(…) preotii pomenitori antiecumenisti trebuie sa aibe curajul de a invita pe parintii nepomenitori si sa slujeasca impreuna in parohiile lor (bineanteles atunci sa nu se pomeneasca, deoarece numai asa pot prinde curaj sa marturiseasca). Nicidecum ca parintele nepomenitor sa pomeneasca atunci cand este invitat; atunci care sunt pasii spre ingradire ? Sa revenim la pomenire ? Da, se revine la pomenire, dar doar atunci cand ierarhul se pocaieste public de caderea in erezie, dar dupa cum vedem slabe sanse. Deci curajul trebuie sa vina din partea preotilor pomenitori” 31. „Sunt niște vremuri foarte grele. Care mai vrea să întrerupă pomenirea, să îi ajute Dumnezeu să o facă. Nu mai e loc de conslujire, de discutat, de analizat…lucrurile sunt foarte clare. 32. (…) Lucrurile sunt clare, așezate, verificate. Acum se pune problema dacă vrem sau nu să mergem pe calea asta….” 33. „(…) să încercăm să vedem problema și din alt punct de vedere. Sa presupunem că ar fi un părinte antiecumenist și mărturisitor din episcopia X și l-ar invita pe părintele nepomenitor să slujească împreună cu condiția să pomenească episcopul. Atunci de ce a mai întrerupt pomenirea părintele și pentru ce a mai făcut atâtea sacrificii? Și acest lucru este valabil pentru toți părinții care nu pomenesc. Mă iertați, dar eu nu cred, cel puțin în acest moment, sa dea Dumnezeu să mă înșel, că există vreun părinte care pomenește și care ar risca sa participe la o slujbă împreună cu noi. Pentru că ar risca sa fie caterisit dacă ar sluji cu oricare din părinții nepomenitori.(…) Deci cred că deschiderea trebuie sa vina de la preoții care pomenesc” Contraargumentare: aici nu este discutia despre scopul ingradirii care este unul important bineinteles, sau care ar fi rostul sa slujesti dupa ce ai intrerupt pomenirea, ci era vorba despre reala semnificatie a comuniunii, care inseamna slujire impreuna. Si cum cei din Biserica intreaga sunt si ei in comuniune cu luptatorii si sunt si ei antiecumenisti marturisitori, atunci eram ca fratii din Biserica care se aliau în comuniune intr-adevar, nu doar prin vorbe; si slujeau [așa] cum s-a realizat comuniunea si in istorie – tot prin slujire. 34. „Cred că s-a explicat foarte clar în ce condiții se poate sluji împreună. Credeti că există vreun preot [pomenitor] care ar accepta sa slujească împreună cu oricare dintre părinții nepomenitori știind că riscă caterisirea? Chiar și cu condiția ca părintele nepomenitor sa accepte pomenirea la acea slujbă. Și cui i-ar fi de folos acest lucru? Cred că ar fi păgubitor pentru ambii părinți…. Nu cred că părintele pomenitor s-ar folosi cu ceva din aceasta împreună-slujire, ci doar l-ar odihni in starea in care se află.” 35. „(…) comuniunea cu ierarhii, preotii si mirenii antiecumenisti, pomenitori ai ierarhilor ecumenisti (cel putin, semnatari la Creta) se creeaza in Duh si Adevăr, având deopotriva, și unii si altii duh antiecumenist si fiind totodata cu adevarat crestini, caci asa rugatori sunt bineplacuti Tatalui! Despre rugaciunea in Duh si Adevar se talcuieste de catre Sfintii Parinti in frunte cu Sf. Ap.Pavel.” Contraargumentare: ierarhii/preotii antiecumenisti si marturisitori din BOR, oare nu mai sunt frati cu noi in Adevar doar pt ca inca nu au intrerupt pomenirea? În sensul ca ii apreciem pe acestia, insa ii tinem la distanta de slujire (comuniune), dar sustinem ca ne aflam in Biserica si ca acolo la ei inca mai e har. Oare, nu sunt si ei frati in adevar cu noi, chiar dacă nu au intrerupt pomenirea, dar sunt marturisitori in adevar si care o vor intrerupe unii când vor veni erezii si mai grave? Mai sunt fratii nostri? Si daca da, de ce atunci nu acceptam comuniune prin slujire cu ei ca sa ne aliem Bisericii intregi? Si daca nu, de ce? 36. „Cred că această neînțelegere cu împreună-slujirea dintre un preot pomenitor și unul nepomenitor este o problema falsa în acest moment. Dacă am fi înțeles ce semnifică pomenirea numelui episcopului la Sf. Liturghie, și de ce a fost nevoie sa se întrerupă pomenirea, am fi înțeles și de ce împreună-slujirea este posibilă doar în condițiile în care numele episcopului nu este pomenit.” 37. „Părerea părintelui Eftimie [vezi linkul https://theodosie.ro/2019/05/23/oprirea-pomenirii-de-la-luare-de-atitudine-la-oprirea-comuniunii-cu-pliroma-bisericii/ ], o respectăm, la fel ca și pe sfinția sa! Însă nu putem fi de acord cu ea. Sfântul Marcu Evghenicul vorbește de “oarecare comuniune” care nu implică neapărat comuniunea liturgică. De aici confuzia apărută între noi!” 38. “(…) Consider diplomatia ca fiind inspirata de duhurile rautatii, anume ca disimuleaza intelegere , toleranta si compasiune, dar gandeste opusul. Multa vorbire este tot din zona amintita. La Bunul Dumnezeu nu se vine cu plologhie ci, ce este da, da! Iar ce este nu, nu! Ce este in plus…. Se pierde esenta. Ne-am ingradit, cu durere, de ierarhii ecumenisti si implicit de pomenitorii , impreuna-cugetatorii si coslujitorii acestora, asumandu-ne corvoada izolarii, ostracizarii, judecarii, caterisirii, hulirii, etc. legitimi fiind noi, ci nu cei ramasi intre ziduri, iar unii cer renuntarea la toata jertfa de pana acum, propunandu-ne, nu sa intoarcem si celalalt obraz, ci sa intoarcem spatele Lui Hristos, care ne-a purtat de grija si ne poarta, iar unora, curati cu totul, le-a impletit si cununi de marturisitori!” Contraargumentare: am înțeles pozițiile (cu toate cele: hotărârea, temerile firești de tot felul, suspiciunea față de unul care vede diferit etc) unor frați și surori nepomenitori. În continuare ne rămâne tuturor și rugăciunea unora pt alții, chiar dacă deocamdată nu putem fi de acord unul cu altul. Atâta timp cât cineva în viață (oricine ar fi el!) nu poate spune precum Sf Siluan că vorbea numai ce-i dădea Duhul să spună… apoi se înțelege că niciunul din noi nu putem fi siguri de cele pe care le susținem. De aceea am ridicat în mod onest o problemă importantă; de fapt, aceasta a fost sesizată și ridicată de către preoți mărturisitori cunoscuți. DOAMNE AJUTA LA TOT BINELE DUPĂ VOIA TA CEA SFÂNTĂ!

    vineri, 18:50:23, 21 iunie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Rostul întreruperii pomenirii:

    Este destul de greu în practică să slujească împreună clerici pomenitori și nepomenitori. Dar în discuție este participarea la slujbă unii la alții și mai ales situația mirenilor de a merge sau nu la slujbele unde este pomenit ierarhul. Se deturnează prea mult atenția pe comuniune de pe credință/erezie și de pe protest pe îngrădire. Comuniunea se face în Hristos, în Biserică, nu pe credința co-slujitorilor. De aceea nu mă molipsesc și nici nu mă fac părtaș la credința particulară a celor din biserică decât dacă ei sunt excomunicați (nu sunt din Biserică).

    vineri, 15:09:22, 21 iunie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Rostul întreruperii pomenirii:

    Da, aceasta este o problemă delicată, duhovnicească. Eu o văd ca ținând de înfierbântarea sângelui, de un cuget trupesc, care nu este în Duhul lui Dumnezeu. Sunt absolut binevenite orice exemplificări și punctări pe marginea acestui subiect. Probabil mulți îl vor lua ca un atac din partea mea sau ca o trădare a cauzei, pe când pt mine este o îngrijorare duhovnicească.

    vineri, 11:50:35, 21 iunie 2019

  • Ioan

    la articolul Rostul întreruperii pomenirii:

    Din cele ce am văzut cu ochii mei, confirm și eu că există creștini care merg la preoți nepomenitori "care reacționează întrebându-se la ce mai este de folos întreruperea pomenirii dacă nu s-a schimbat nimic [în Biserică – nota mea]?” Excelent ați punctat mai departe: "Răspuns: tocmai ca să nu se schimbe. Dar este de remarcat că în această nedumerire se ascunde o gândire schismatică. Dacă cineva a întrerupt pomenirea pentru că s-a schimbat ceva în Biserică, atunci s-a desprins de ea ca de o erezie, s-a îngrădit pe sine de restul credincioșilor. Aceasta înseamnă că nu au aplicat canonul 15, ci alte dispoziții canonice, ceea ce ar fi greșit. Canonul 15 nu vorbește despre îngrădirea de erezie, ci de îngrădirea față de comuniunea cu episcopul eretic. Prin oprirea pomenirii nu ne delimităm de erezie, ci sancționăm, vădim greșeala episcopului. Oricum nu suntem părtași la ea, dar atragem atenția ca să nu se răspândească. Ce altceva pot să însemne cuvintele „s-au silit a izbăvi Biserica de schisme și dezbinări” decât un efort? Este vorba de o strădanie de a scăpa Biserica, nu pe sine. Deci se urmărește a scoate din Biserică greșelile, ceea ce înseamnă că și ecumeniștii sunt în ea, dar provoacă pagubă. Așadar întrerupem pomenirea pentru a semnala că episcopul nu-și împlinește datoria, nu păzește credința pe care o reprezintă și duce în rătăcire pe credincioși. Ținta este să fie convocat un Sinod autentic care să rezolve această situație sau să se găsească o soluție pe măsură." Tragedia este că nu se înțelege așa cum ați explicat sfinția voastră și cum au încercat și alții să arate- desigur cu alte cuvinte - unor nepomenitori. Cu acceptul administratorului, poate voi posta și unele fragmente de comentarii conținând exemple din astfel de nedumeriri ale celor care merg la preoți care au întrerupt pomenirea.

    vineri, 10:51:42, 21 iunie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Rostul întreruperii pomenirii:

    Este posibil să fie interpretată greșit expresia Protopr. Teodor Zisis "îngrădire de erezie, nu de Biserică" în sensul că ne-am separa prin asta de erezia nouă a ecumenismului. Din explicațiile Sfinției Sale rezultă că este vizată îngrădirea de persoane, nu de credința lor greșită: "...pentru a clarifica noțiunea de îngrădire, și în special care este persoana sau care sunt persoanele de care se îngrădește cineva, care este pericolul, dușmanul pentru respingerea căruia se ridică zidul, pentru a se împiedica înaintarea și răspândirea acestuia. Ce rezultă din textul canonului? Se îngrădește cineva de Biserică sau de erezie, de episcopi adevărați sau de pseudoepiscopi?". Bineînțeles că motivul îl contituie erezia, dar ne separăm deocamdată de persoană prin ruperea comuniunii, ca o sancționare.

    miercuri, 22:47:40, 19 iunie 2019

  • Mitzi

    la articolul Rostul întreruperii pomenirii:

    Mulţumim pentru lămuriri şi explicaţii!

    miercuri, 22:27:05, 19 iunie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Oprirea pomenirii: de la luare de atitudine la oprirea comuniunii cu pliroma Bisericii?:

    Sf. Luca al Crimeii și-a dat demisia în 1927 din postul de episcop pt a nu se face părtaș la Biserica vie schismatică. Ulterior a revenit la slujirea episcopală în 1942 sub același Mitropolit Serghie, locțiitor pe atunci de Patriarh. Deci există diferențe substanțiale: 1. acolo a fost vorba de schismă, pe când aici de erezie; 2. Sf. Luca a fost într-o ispită când s-a despărțit de structura Bisericii Ruse și, într-un final, și-a revenit. Există mai multe detalii, dar am dat aici doar câteva din cele ce le știu eu. Cu siguranță ar fi de bun augur un articol cu o prezentare mai amplă a fenomenului bisericesc din Rusia bolșevică.

    miercuri, 16:10:32, 19 iunie 2019

  • ayeaye20

    la articolul Oprirea pomenirii: de la luare de atitudine la oprirea comuniunii cu pliroma Bisericii?:

    erezia atheismului ii uneste si pe unii si pe altii aici e punctul comun adica si pe cretani si pe serghianistii care au semnat declaratia comunista cu bucuriile comuniste insusite bisericii, cum in Creta ei au zis ca ecumenismul e traditia bisericii...

    marți, 23:14:18, 18 iunie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Oprirea pomenirii: de la luare de atitudine la oprirea comuniunii cu pliroma Bisericii?:

    Oare există vreo diferență între situația de după Creta și ceea ce era „incorect în ordinea serghianistă a Bisericii”?

    luni, 19:21:30, 17 iunie 2019

  • ayeaye20

    la articolul Oprirea pomenirii: de la luare de atitudine la oprirea comuniunii cu pliroma Bisericii?:

    Ivan Andreev SFINŢII CATACOMBELOR RUSIEI Vieţile noilor mucenici Bucureşti, 2015 Mitropolitul Chiril de Kazan PRIMUL LOCŢIITOR AL PATRIARHULUI TIHON pag.221-222 Dar Tainele săvârşite de serghianiştii care sunt hirotoniţi corect şi nu sunt caterisiţi de la slujirea de preot sunt fără îndoială Taine mântuitoare pentru cei care le primesc cu credinţă, în simplitate, fără discuţii şi îndoieli privind eficienţa lor, şi nici nu suspectează măcar ceva incorect în ordinea serghianistă a Bisericii. Dar, în acelaşi timp, ele slujesc spre judecată şi spre condamnare pentru cei care le săvârşesc şi pentru cei care se apropie de ele înţelegând bine neadevărul care există în serghianism şi, prin lipsa lor de opoziţie faţă de aceasta, arată o indiferenţă criminală faţă de batjocorirea Bisericii. De aceea, este esenţial pentru un episcop ortodox sau pentru un preot să se reţină de la comuniunea de rugăciune cu serghianiştii. Acelaşi lucru este esenţial pentru laicii care au o atitudine conştientă faţă de toate detaliile vieţii bisericeşti.

    luni, 18:53:24, 17 iunie 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Melodia săptămânii: Alexandra Ungureanu feat. Skizzo Skillz – Mămucă:

    Mulțumesc mult. La mai mult/mare! 🙂

    sâmbătă, 00:48:24, 15 iunie 2019

  • Mitzi

    la articolul Melodia săptămânii: Alexandra Ungureanu feat. Skizzo Skillz – Mămucă:

    Ok, am crezut că vreţi o recenzie profi, la aşa ceva nu mă bag, dar în câteva cuvinte pot spune de ce-mi place cartea. Părintele Athanasie tâlcuieşte Apocalipsa în întregime; sunt multe volume, sper că vor fi traduse toate, căci acesta este doar primul. Fiecare omilie trateaza doar câteva versete, pe care le analizeaza foarte cuprinzător, face şi explică legăturile necesare cu Vechiul şi Noul Testament şi interpretează toate raportându-le şi la prezentul foarte actual, Părintele fiind contemporan cu noi (a adormit în Domnul în anul 2006). Părintele face şi cateheză prin aceste omilii şi scrie totul foarte simplu şi clar, plăcut de urmărit de către oricine şi prin bogăţia informaţiilor oferite. Scriitura mie îmi aduce aminte de cea a Sf. Ioan Gură de Aur, chiar şi atât de puţin pe cât o cunosc pe aceasta.

    vineri, 21:47:32, 14 iunie 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Melodia săptămânii: Alexandra Ungureanu feat. Skizzo Skillz – Mămucă:

    De ce îți pare valoroasă? 😀

    vineri, 10:00:03, 14 iunie 2019

  • Mitzi

    la articolul Melodia săptămânii: Alexandra Ungureanu feat. Skizzo Skillz – Mămucă:

    🙂 Coada mea este astronomică pe două rânduri... 🙂 Nu cred că mă voi încumeta la o recenzie, cât de scurtă, nivelul meu intelectual nu este nici măcar mediocru şi asta nu o spun din smerenie... Eu am menţionat cartea din entuziasm, pentru că o citesc acum şi îmi pare valoroasă!

    vineri, 09:58:20, 14 iunie 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Melodia săptămânii: Alexandra Ungureanu feat. Skizzo Skillz – Mămucă:

    @Mitzi Dacă vei fi bun să ne faci o recenzie şi nouă celor cu o coadă astronomică de lecturi restante.. Atât cât îţi permite timpul.. 🙂

    joi, 20:07:45, 13 iunie 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Melodia săptămânii: Alexandra Ungureanu feat. Skizzo Skillz – Mămucă:

    Da, din păcate am amânat prea mult precizările necesare pentru acest articol, am început să scriu, m-am oprit, au intervenit altele, apoi a venit şi scandalul cu piesa de teatru de la Cluj şi cu reacţia promptă a Patriarhiei. Sper că nu s-a smintit nimeni de la atâta lucru. În fine. Ideea generală este că locuim într-o cultură care este necreştină dar care este totuşi românească. În acest context se ridică întrebarea dacă delimitarea ortodocşilor de aceşti artişti mai are rost, dacă este folositoare pentru ei sau pentru noi. Astăzi este foarte uşor să găseşti ceva necreştin la fiecare act artistic în parte, iar reacţia noastră reflexă, de delimitare, ignoră faptul că aceşti artişti se dezvoltă pe ei înşişi într-un astfel de mediu necreştin, fără contact şi fără public ortodox. Cei care am rămas în lume, cei care nu locuim în mănăstiri, nu putem permite ca fenomenul cultural să fie lăsat exclusiv în posesia necreştinilor, întrucât cultura este principalul instrument de secularizare. Nu propun aici să iniţiem fanclub-uri, departe de mine gândul acesta, ci propun să găsim altă cale de a judeca fenomenul cultural de astăzi, decât cel prin care identificăm neconcordanţe cu învăţătura creştină şi apoi îi decretăm pe toţi, întregul fenomen cultural, ca fiind satanişti, iluminaţi, masoni şi alte cele. Nu înseamnă că girăm acte culturale necreştine, că le considerăm folositoare sau duhovniceşti, sau că încercăm să aducem în ortodoxie elemente străine de cultura şi învăţătura primită. Dimpotrivă, trebuie sporită atenţia pe aceste lucruri, trebuie mai multă cateheză şi o cunoaştere şi mai adâncă a credinţei noastre, ca să poată funcţiona un alt registru de judecată, pe care am ajuns să-l cunosc pe vremea când eram necredincios. Mă refer aici la sinceritate şi la acea zicere a părintelui Rafail Noica precum că ortodoxia este însăşi firea omului. Am verificat această idee şi în privinţa mea şi în privinţa altor persoane din jurul meu şi cred cu tărie că oricine va fi sincer cu sine însuşi, şi se va afla într-o oarecare stare de trezvie, va ajunge prin mila Domnului la ortodoxie. Este o chemare lăuntrică foarte puternică, iar persoanele necredincioase, ateii, necreştinii, au acest simţ aparte al Adevărului, îl recunosc oarecum intuitiv, chiar dacă se împotrivesc, iar această caracteristică este manifestă în cazul artiştilor. Revenind însă la împrejurările de fapt din online-ul nostru observăm că mulţi dintre cei credincioşi sunt preocupaţi în mod covârşitor să identifice semne, semnificaţii păgâne, oculte ş.a.m.d. fără să meargă mai departe, fără să încerce să înţeleagă dacă un artist sau altul manifestă sinceritate în demersurile sale, nu neapărat faţă de public, ci faţă de actul artistic în sine. Faţă de public va exista mereu această ispită cumplită de a te folosi de procedee vexatorii, de controversă, de fascinaţia răului, pentru a cultiva o stare de dependenţă emoţională, acesta fiind şi motivul pentru care au proliferat expresiile artistice incitatoare. De aceea cred că suntem chemaţi să ne manifestăm cu mult mai mult discernământ, suntem datori cu un menaj emoţional mult mai profund faţă de cei care configurează mediul nostru cultural, pentru că simpla delimitare, denunţare sau şi mai rău, alegere a ceea ce e formal acceptabil, pe principiul celui mai mic numitor comun, amplifică exact acel efect pe care noi, ca ortodocşi, dorim să-l combatem. Discuţia este mai lungă de atât, pentru că nici nu putem tolera orice; dar nici să ne delimităm cu patos de persoane care nu se simt legate cu nimic faţă de credinţa noastră nu aduce folos. Apoi atitudinea "de mijloc" pe care o văd la multe persoane, aceea de vigilenţă selectivă pozitivă (spre deosebire de cea negativă care vede iluminati peste tot), un fel de alegem doar ceea ce este bun, ceea ce formal nu contravine ortodoxiei... nici asta nu îmi pare tocmai bine să fie aplicată continuu! Am în vedere faptul că, pe de o parte, orice fel de receptare selectivă a actului artistic, care nu corespunde scopului gândit de creator (mai ales atunci când mai este însoţită şi de o judecată morală), este deosebit de jignitoare şi duce la rupturi sufleteşti şi mai mari. Pe de altă parte, încetăţenirea acestei practici selective pozitive ne conduce la o experiere superficială atât a actului artistic cât şi a credinţei noastre. Pot exista pogorăminte şi concesii pe care oricine este liber să le facă, întrucât toate sunt îngăduite dar nu toate de folos. Dar dacă ne mulţumim să alegem doar o anumită dimensiune artistică a unei persoane, atunci ne rupem de legătura sufletească autentică, de acea căutare sinceră a aproapelui, ceea ce necredincioşii ştiu să simtă extraordinar de bine. De pildă, în mod concret, presupunând că impunem unui cântăreţ un repertoriu care formal respectă temele creştine sau nu le încalcă în mod manifest, nu cred că ne aduce mare folos nici nouă şi nici acelui artist, dacă ne prefacem că totul e bine. Nu e bine pentru că nu există comuniune deplină! Se creează o relaţie parţial necinstită, pe de o parte pentru că noi nu ne mărturisim plenar credinţa, iar pe de altă parte acea persoană nu simte în noi o deschidere autentică. Bineînţeles că toate acestea presupun o sensibilitate sufletească deosebită, o stare mai adâncă decât ceea ce îndeobşte este considerată tact sau politeţe. Cineva care caută apropiere sufletească se poate simţi deosebit de rănit atunci când răspundem cu politeţe neangajată, cu tact de gentleman. Toate aceste chestiuni trebuie să se găsească într-o continuă apreciere şi adecvare, atât individuală cât şi colectivă. La suprafaţă ar părea că vorbesc despre un cadru de dezbateri morale: ce e bun sau rău, ce e folositor şi ce nu, dar ne trebuie mai mult de atât. Ca ortodocşi trăitori în lume avem datoria aceasta să fim lumină lumii, ceea ce presupune mult mai mult decât întocmirea taxonomiei lepădărilor de credinţă. Aşa încât, conceptul acesta de DeliaDebate ar viza mai mult decât o discuţie despre ce reprezintă muzica Deliei Matache sau a altui artist, mai mult decât ce a vrut poietul să spună, e ortodox poietul sau nu ieste! Ar presupune pe de o parte să ne purtăm unii altora sarcinile, mai ales cei care cred celor care nu sunt credincioşi. Mai presupune să avem o încredere mult mai mare în puterea sufletului de a căuta însetat Adevărul, chiar şi la persoanele care se manifestă virulent împotriva credinţei, iar deschiderea noastră către necreştini ar trebui să vină în ajutorul apropierii lor de credinţă, nici să le închidem uşile şi să nu-i lăsăm să intre dar nici să nu-i provocăm la căderi şi mai mari. Încă o paranteză şi închei: referitor la cercul nostru moral, nu prea mai ştim pe cine suntem îndreptăţiţi să fim supăraţi şi când e drept să ne simţim răniţi, pentru că nu mai avem legături sufleteşti depline cu cei din jur. De pildă, atunci când cineva din Biserică se trezeşte cântând mizerii în cluburi este normal să ne simţim răniţi şi trădaţi, dar atunci când legăturile noastre sunt atât de slăbite încât practic suntem străini dpdv cultural, şi nu mai suntem loiali aceloraşi valori, ce rost mai are să ne pretindem trădaţi? De ce să ne minţim pe noi înşine şi de ce să nu dovedim acel discernământ pe care suntem chemaţi să îl dovedim ca fii ai înţelepciunii, ai Cuvântului? Nu în ultimul rând, melodia săptămânii va fi o chestie lunară sau poate bilunară, cu următoarea explicaţie: nu ţinem să intrăm într-o transă pop, ci la o anumită perioadă, oarecare, să acordăm o săptămână şi acestui subiect de discuţie ca fiind unul de la care nu ne permitem să abdicăm. Repet că nu propun să facem fanclub-uri pentru artiştii care ne par cei mai cinstiţi faţă de arta lor, uitând ceea ce descria Sfântul Ierarh Nifon, duhovnicul Sfântului Voievod Neagoe Basarab, într-o viziune: "Vai şi de cei care au petrecut cu chitare şi instrumente; au cantat, s-au îmbătat, au jucat, au vorbit necurăţii şi s-au dedat la rele! I-am chemat şi nu M-au ascultat, ci M-au luat în ras. Acum viermele le va roade inima. Le-am dat la toţi milă şi pocainţă, dar nici unul nu a luat aminte. " Nu trebuie uitat pentru ce ne găsim pe acest pământ şi tocmai de aceea nu găsesc niciun folos modului în care am ajuns să ne raportăm la lucrurile necreştineşti din viaţa noastră (civică, socială), modul acesta de izolare şi de îndreptăţire în judecata noastră. Încerc să pun în discuţie acest concept pentru că nu e vorba despre o idee simplă ci despre un mănunchi de convingeri şi experienţe personale care trebuie elaborat, filtrat şi rafinat de cei înţelepţi, nu de către ageamii ca mine. Iertaţi-mă! Doamne, ajută!

    joi, 19:55:30, 13 iunie 2019

  • Mitzi

    la articolul Melodia săptămânii: Alexandra Ungureanu feat. Skizzo Skillz – Mămucă:

    Îndrăznesc să propun, întrucât nici eu nu (mai) „gust” muzica actuală, să alegem „Cartea săptămânii / lunii” şi chiar avansez o primă posibilitate, apariţie recentă, pe care o citesc acum şi pe care chiar o consider deosebită: „Omilii la cartea Apocalipsei”: https://www.librariasophia.ro/carti-Omilii-la-Cartea-Apocalipsei-vol-I-Athanasie-Mitilinaios-arhim-so-18255.html

    joi, 18:19:05, 13 iunie 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Oprirea pomenirii: de la luare de atitudine la oprirea comuniunii cu pliroma Bisericii?:

    @Ierom. Lavrentie Este foarte bun acest comentariu de răspuns pentru ayaye şi e păcat că e ascuns la răspunsuri: https://theodosie.ro/2019/05/23/oprirea-pomenirii-de-la-luare-de-atitudine-la-oprirea-comuniunii-cu-pliroma-bisericii/#comment-92 Astfel de discuţii dacă ar fi fost purtate la vremea lor probabil că ar fi înlăturat multe dintre smintelile despre care se vorbea mai devreme. Mulţumim ayaye pentru contribuţii, chiar dacă nu suntem chiar pe aceeaşi linie ! 🙂 Mă gândesc acum că poate ar fi fost bine să fi fost purtat aşa un dialog chiar înainte de sinodul din Creta, poate nu se ajungea chiar aici. Atunci nu se punea în discuţie lipsa de comuniune şi nici îndepărtarea acesta de facto între credincioşii bisericii nu exista. Doamne, ajută!

    miercuri, 12:17:05, 12 iunie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Oprirea pomenirii: de la luare de atitudine la oprirea comuniunii cu pliroma Bisericii?:

    Citatul acesta este de la Sf. Ghenadie Scholarul și a fost spus în contextul pomenirii papei după Sinodul de la Ferrara-Florența. Se înțelege că cei ce au aceeași credință își manifestă comuniunea prin pomenire. Atunci când cineva își schimbă credința, se desparte și de comuniunea cu episcopul său superior, încetează să-l mai pomenească. Așa au funcționat ereziile mai ales în primele veacuri creștine; își făceau comunități noi, separate, cam după cum procedează stiliștii de astăzi. În momentul când acești eretici nu părăseau Biserica, îi condamna și îi rupea ea pe ei prin hotărâri sinodale, cum s-a întâmplat și cu Papa, fapt la care face referire și Sf. Ghenadie. Drept aceea el declară că nu acceptă să fie reluată comuniunea cu papa decât dacă acela revine la adevăr. Așadar atunci era vorba de de ruptură care să fie depășită sau nu. În situația noastră de acum, de după Creta, este un alt context. Semnatarii din Creta, deși au adoptat erezia ecumenistă, nu au rupt comuniunea cu ceilalți episcopi neparticipanți sau nesemnatari. Ar fi trebuit ca, după un Sinod, dacă există divergențe de opinii, să intervină și o separare între cei de credințe diferite. Dar avem situația paradoxală în care se păstrează comuniunea, deși există credințe dogmatice diferite. Aceasta arată că cei care au acceptat documentele cretane nu sunt atât de atașați de ele încât să se rupă de comuniunea cu restul episcopilor. Trebuie să observăm și acest aspect. Comuniunea lor cu restul indică o rămânere în credința ortodoxă, atâta cât este. Deși este o situație absolut anormală, generată de poziționarea de după Creta a episcopilor și Bisericilor, nu o putem aborda după criteriile noastre, ci după cum este. Adică nu putem trasa noi niște separații în funcție de dogmele semnate de fiecare, ci după comuniunea care s-a păstrat. Ar fi o dovadă de necugetare să spunem că Biserica s-a scindat deja când ea nu a făcut asta, ci încă există comuniune între episcopi deplină. Duhovnicește vorbind, este un semn de dezechilibru să observăm doar partea negativă a lucrurilor și încă la extrem. Adică să spunem că pomenirea ecumeniștilor ne întinează, dar comuniunea lor cu Biserica să o neglijăm sau să o considerăm nulă și rea. Ar fi o incapacitate de a vedea lucrurile cum stau și o distorsionare cumplită. Nu doar ortodocșii îi pomenesc pe ecumeniști, ci și ecumeniștii pe ortodocși. Noi trebuie să ducem lupta aceasta grozavă așa cum vine asupra noastră, fără exagerări. Dacă ecumeniștii încearcă să-și strecoare doctrina lor prin rămânerea în Biserică, nu avem decât să stăm noi mai bine în ea și să consolidăm dreapta credință, nu să-i considerăm deja în afară sau că ne întinează comuniunea cu ei sau altele de felul acesta. Biserica ne sfințește chiar dacă în ea sunt și unii lupi în piei de oaie. Este o lipsă de înțelepciune să facem garduri înăuntru în loc să facem tot ce se poate pentru a fi alungați tâlharii. Noi trebuie să ne ferim să gândim ca ei, nu de existența laolaltă. De aceea și întreruperea pomenirii are rol de a înfiera greșelile și de a proteja prin alarmare trupul Bisericii. Nu este o măsură obligatorie pentru toți, ci una care să-i trezească pe toți, dar operată de cine poate să și-o asume.

    miercuri, 10:25:07, 12 iunie 2019

  • OrtodoxINFO

    la articolul Buletine biometrice: itinerarul unui eşec:

    Inițiativa constă în a alcătui un material cu îndemnuri care deja există. Astfel suntem siguri că nu greșim, plus că avem "spate" pe acei sfinți. Totul s-a zis. Rămâne de făcut. Vor fi negreșit ispite, din acest motiv trebuie să fim întăriți că facem ce ni s-a spus prin acești luminători, de către Dumnezeu.

    miercuri, 01:43:46, 12 iunie 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Vizita Papei Francisc – observații preliminare:

    Nu neagă nimeni ecumenismul. Se vede de pe lună. Și cu toate acestea, rugăciunea aceea în comun putea fi și mai smintitoare, ceea ce nu s-a întâmplat. Cred că suntem cu toții de acord că a fost o greșeală primirea papei dar atât au putut ierarhii noștri să facă: unii n-au venit, alții s-au rezumat la protocol, alții s-au dus la messă. Nu reiese clar care e propunerea dvs/svs ca să pot să scriu mai multe. Dar dacă sugerați să îi disprețuiesc pe ierarhi pentru fiecare neputință, vânzare și necinste, cred că risc să ajung să văd doar răul și să nu-mi mai văd de neputințele, vânzarea și vicleniile proprii. Cred că partea „bună”, dacă îmi îngăduiți exprimarea aceasta, în tot ceea ce s-a întâmplat de la Creta încoa este că date fiind căderile acestea într-atât de mari, nu mai are rost simpla revoltă și învinovățire, ci trecem direct la plâns adânc. Cred că lucrurile per ansamblu sunt cu mult mai grave decât cele care ne îndeamnă să documentăm cu acrivie fiecare pas greșit. Nu știu cât de limpede m-am exprimat, sunt și obosit și amărât, iar comentarii așa îndârjite parcă pun sarcini în plus. Nădăjduim la Domnul și pentru noi și pentru părinții ierarhi. Doamne, ajută!

    marți, 23:41:14, 11 iunie 2019

  • ayeaye20

    la articolul Vizita Papei Francisc – observații preliminare:

    care linie ortodoxa e acolo?? in a rosti Tatal nostru cu lutheranul ??? si cu "papa" , chiar nu mai stim ce e aia rugaciune in comun? vrajeala aia ca sau rugat separat dar au stat si in pozitie de drepti oare ce arata? ca au stat acolo(ce spunea Iulian de la Prodromu daca au stat inseamna ca s-au rugat , si ca s-au spus rugaciune sub acelas acoperis asta arata linia ortodoxa???, ecumenismul din parcul Carol de ziua eroilor ce arata ?? chiar nici acu' nu se vede ecumenismul?

    marți, 22:33:23, 11 iunie 2019

  • ayeaye20

    la articolul Oprirea pomenirii: de la luare de atitudine la oprirea comuniunii cu pliroma Bisericii?:

    Oare ce scrie mai jos nu arata ca este o minciuna sa il pomenim la ectenii in general adica: mitropolitul, episcopul ???? "Sfântul Grigorie Palama, Ἀναίρεσις γράμματος Ἰγνατίου Ἀντιοχείας 3, ΕΠΕ 3, 608: „Fiindcă cei ai Bisericii lui Hristos sunt ai adevărului, iar cei care nu sunt ai adevărului nu sunt ai Bisericii lui Hristos și cu atât mai mult cu cât se mint așadar pe ei înșiși, numindu-se pe sine și unii pe alții păstori și arhipăstori sfinți. Căci cu adevărat noi nu am învățat că Creștinismul este definit de persoane, ci de adevăr și de acrivia credinţei”

    marți, 18:47:44, 11 iunie 2019

  • ayeaye20

    la articolul Oprirea pomenirii: de la luare de atitudine la oprirea comuniunii cu pliroma Bisericii?:

    adica cei din Athos ne mint????: "De altfel, obştea duhovnicească a celor de aceeaşi credinţă şi ascultarea desăvârşită faţă de păstorii autentici se exprimă prin pomenire. Din revista „Sfântul Grigorie”, a Sfintei Mănăstiri Grigoriou, Sfântul Munte, nr. 21/1996

    marți, 18:40:45, 11 iunie 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Buletine biometrice: itinerarul unui eşec:

    Gabriel, despre ce anume să nu spun de la mine? Care crezi că sunt limitele inițiativei personale în ziua de astăzi? Cum judeci?

    marți, 14:31:29, 11 iunie 2019

  • OrtodoxINFO

    la articolul Buletine biometrice: itinerarul unui eşec:

    Nu zi de la tine, ci de la Sfinți și Mari Duhovnici.

    marți, 14:25:03, 11 iunie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Oprirea pomenirii: de la luare de atitudine la oprirea comuniunii cu pliroma Bisericii?:

    @cata Am lăsat ceva vreme poate răspunde Ioan, cel care a scris anterior... Conceptul de Liturghie curată are ceva putred în el. E Taină, nu ține de om, ca să poată fi întinată. Ori este, ori nu este deloc. Dar înțeleg ideea de a nu participa în mod rău la slujbă, cu concepții eretice. E ca și cum te-ai împărtăși cu nevrednicie. Dar asta ține de fiecare în parte, nu de preot sau de ce gândesc alții din biserică. E adevărat că episcopul învață drept cuvântul adevărului prin definiție, asta e menirea lui. De aceea și putem opri pomenirea când se abate de la această datorie, pt a-l vădi și a izbăvi Biserica de răul pe care-l face. Totuși pomenirea lui până la o eventuală condamnare sinodală nu presupune acceptarea erorilor lui. El încă are funcția episcopală de a învăța drept cuvântul adevărului pt că nu i-a luat-o nimeni. Deci nu e o greșeală să ne rugăm pentru el în acest sens. E ca și cum aș pleda ca oamenii politici să urmărească interesul țării, deși ei clar au alte interese. Nu înseamnă că eu le accept scopurile lor ca fiind ale țării.

    marți, 11:19:48, 11 iunie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Oprirea pomenirii: de la luare de atitudine la oprirea comuniunii cu pliroma Bisericii?:

    @ayeaye Eu nu sunt "dvs.". Nu am zis că anatema din 1983 ar fi fost dată pt "ramurile, sectele sau denominațiunile sau chiar alte religii”, ci asupra celor ce au comuniune cu aceia. Partea a 3-a a anatemei recapitulează pe cele anterioare și le întrgește, după cum arată și cuvântul "drept aceea-therefore". Nu au fost condamnați ecumeniștii in primele părți ca să urmeze o anatemă asupra celor ce au comuniune cu ei, ci e aceeași anatemă, spusă la final. Adica e o faptă ecumenistă a avea comuniune conștientă cu ereticii în numele "unității creștine".

    marți, 11:08:34, 11 iunie 2019

  • cata

    la articolul Oprirea pomenirii: de la luare de atitudine la oprirea comuniunii cu pliroma Bisericii?:

    Mulțumesc ayeaye20 şi Ierom. Lavrentie că aţi lămurit chestiunea. Am văzut şi eu nota cu sinodul 7 şi nu pricepeam de nicio culoare.

    luni, 21:13:41, 10 iunie 2019

  • ayeaye20

    la articolul Oprirea pomenirii: de la luare de atitudine la oprirea comuniunii cu pliroma Bisericii?:

    Pidalion 1844, 2007 pdf aici: http://www.mediafire.com/file/41196ic11rdnghv/Pidalion_1844.pdf/file Canonul 2 Svântul Timotei Împartăşirea cu ereticii pag. 689 TÂLCUIRE ...de s-au împărtăşit cu arienii de a lor bunăvoie, să se canonisească, iar dacă cu socotinţa zisului episcop al lor a făcut aceasta, să-şi aibă împărtăşire cu ceilalţi episcopi, pentru că voind a păzi ascultarea către episcopul lor, nu a putut să cunoască ce era de cuviinţă a face, adică a nu se împărtăşi cu aceia...

    luni, 18:20:05, 10 iunie 2019

  • ayeaye20

    la articolul Oprirea pomenirii: de la luare de atitudine la oprirea comuniunii cu pliroma Bisericii?:

    acolo se refera la comuniunea constienta pe care si sinodul 7 Ecumenic o exprima la fel ptr iconoclasti, si de ce face diferenta asta ? ptr ca in scrisoarea 49 spune si Svantul Theodor ca preotul din iconomie ar putea fi acceptat sa binecuvanteze si sa cante... daca nu a slujit, NICI NU A AVUT CONSTIENT PARTASIE nici cu eretic, nici cu episcopul sau... (p. 60), aici echilibratii de la Botosani II au facut din: nici nu constient, au pus doar: constient si au talcuit ca acela are comuniune constienta si pe baza asta poate fi primit la iconomie!!!(ceea ce e un fals grosolan si o minciuna!!!) . Si inca ceva cum nu se poate spune ca e vorba de ecumenistii "ortodocsi" cand ei invata ecumenismul si ce e descris acolo?, si anathema a fost data la o luna dupa ce au "slujit ortodocsii" ecumenisti cu ereticii si paganii intr-o liturghie comuna filmata...dvs sustineti ca anathema e doar ptr: “ramurile, sectele sau denominațiunile sau chiar alte religii”. Nu au foat menționați anterior alți eretici, ci doar o gândire eretică." Pai acelor repet ce e ? ca doar gandirea nu apare singura gandirea apare dintr-o minte! si dvs ziceti ca doar rarumurile, sectele si denominatiunile si ca doar acestia apara ca ecumenisti nu si "ortodocsii" ecumenisti , pai ereticilor arienilor de ce nu li se spunea in condamnare "ortodocsii" arieni??? ci li se spune celor ce cugeta... celor de un cuget cu Arie???

    luni, 17:41:39, 10 iunie 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Buletine biometrice: itinerarul unui eşec:

    Uite am în plan să propun niște chestii de genul acesta, partea aiurea fiind că sunt practic un nimeni. Nici notorietatea nu ajută, trebuie credibilitate. Aceasta nu se construiește oricum, nu știu exact cum, dar voi încerca să aflu. Vom vedea. Cert e că trebuie făcute toate cu inimă bună. Iar dacă ceva nu merge suntem datori sa cugetăm cu mintea noastră, atâta cât e pentru fiecare, să vedem ce poate fi îmbunătățit.

    luni, 13:59:16, 10 iunie 2019

  • OrtodoxINFO

    la articolul Buletine biometrice: itinerarul unui eşec:

    Ideea era de a nu îndemna lumea doar la o luptă cu sistemul, ci mai degrabă la o luptă cu noi înșine, încât să ne debarasăm de sistem. Să nu căutam alternative de a rămâne în sistem. Trebuie alternative de a părăsi sistemul și a ne întări, cu toate vitregiile, pe drumul anevoios al prigoanei, care ne aduce picături de har pentru lupta cea mare, pentru cine o va prinde, dar de folos pentru toți la înfățișarea cu Hristos Judecătorul. Trebuie din timp să avem gospodării puternice, comunități foarte unite, să ajungem să facem troc de pe acum, să nu cumpărăm de la stat mai deloc. Astea nu le deprinzi peste noapte, când zici: gata, eu nu accept pecetea, dar ești înlănțuit de toate cardurile posibile, documente cu cip, și nu știi/nu ai încotro s-o apuci. Și chiar de-ai avea, e tot pentru scurt timp. Trebuie perioada de „antrenament”, de călire trupească și duhovnicească. Avem tot ce ne trebuie în materie de sfaturi, învățături etc. Trebuie doar să aplicăm. Pe asta trebuie să punem accent. În rest, toate soluțiile trebuie să vină în sprijinul acestui demers.

    luni, 13:49:33, 10 iunie 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Buletine biometrice: itinerarul unui eşec:

    De principiu sunt de acord, dar sunt și câteva lucruri pe care le văd altfel. O să revin cu un răspuns mai elaborat pentru că în acest articol am vrut doar să atrag atenția asupra modului în care am ajuns aici. Dacă ne preocupa acest subiect la nivelul la care suntem preocupați de cele mai banale chestiuni lumești, nu ajungeam aici. Din nou, insist că nu e vina doamnei Odobescu sau a părintelui Șalaru pentru că nu au luat în discuție acest subiect. Cred că este vina mea, poate și a voastră, dar nu știu dacă sunt binevenit să scriu despre asta, nu vreau să se ajungă iar la discuții cu cine pe cine atacă ș.a.m.d. Deși nu sunt o persoană publică sunt unul dintre puținii români care au apelat la multe instrumente civice și juridice posibile, cât pe ce să fac și plângere penală cuiva. Cunosc care e viabilitatea civismului în condițiile de azi, cunosc îndeaproape profețiile, nu-mi fac iluzii în privința vremurilor pe care le trăim. Trebuie să schimbăm foarte multe din lucrurile pe care le facem acum fără să însemneze că ne luăm ochii de la profeții și de la cartea Apocalipsei. Cred sincer că acesta este timpul când trebuie să prindem curaj și să ridicăm capatele noastre pentru că răscumpărarea se apropie.

    luni, 13:00:04, 10 iunie 2019

  • Ortodox INFO

    la articolul Buletine biometrice: itinerarul unui eşec:

    Până când cei implicați, sau care vor să se implice, nu conștientizează pericolul duhovnicesc reprezentat de acceptarea actelor cu cip, tot ce se poate obține sunt doar soluții lumești. Noi nu avem nevoie de alternative, căci alternative la Apocalipsă nu există, ci avem nevoie de continuitate în normalitate, ca și până acum. Alternative reprezintă inovațiile sistemului: cip, biometrie etc. Prin urmare, doar invocarea Sf. Scripturi, a prorociilor, a învățăturilor Sfinților Părinți, a Sfintelor Canoane, a cuvintelor Marilor Duhovnici este singurul argument pe care nu au cum să-l combată sau la care să ofere alternativă oamenii sistemului și ne poate aduce soluția mântuitoare, biruitoare față de sistem (în spatele căruia se află antihrist – Sf. Paisie Aghioritul). Căci nimic din aceste învățături nu este perimat, răsuflat, fundamentalist, habotnic, ultraortodoxist, mocirlos s.a.m.d. cum declară oamenii sistemului sau mai grav frații noștri dragi. Unde-s teologii Patriarhiei? Se adună pe Caraiman ca să stabilească cum să mai pună bâta pe pliromă sau cum să mai modifice Cărțile Sfinte? Iar teologii dintre noi ignoră total apelurile și cuvintele Marilor Duhovnici! Au ajuns yoghinii să citeze mai mult din Apocalipsă decât ortodocșii? E mai presus nuș ce legislație GDPR, pentru care sistemul poate da oricând „asigurări”, decât avertismentul Sf. Ioan Evanghelistul privitor la pecete? Aici trebuie văzut eșecul luptei anti-cip! Ignorarea unui strigăt profetic și fundamentat teologic al Părintelui Justin ne-a adus în impas, și fără soluții lumești, dar mai ales fără soluția mântuitoare. Aceste soluții lumești pe care le căutăm trebuie să fie strict temporare, strict urgente, strict necesare pentru a ne ajuta să ajungem la soluția mântuitoare: refuzul oricărui act cu cip și viețuirea curată și simplă, deși plină de lipsuri, așa cum au trăit și chiar s-au sfințit oamenii de mii de ani.

    luni, 12:41:33, 10 iunie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Oprirea pomenirii: de la luare de atitudine la oprirea comuniunii cu pliroma Bisericii?:

    Nu am treabă cu ciprianiții. Eu am întrerupt pomenirea străduindu-mă să izbăvesc Biserica de deraierea adusa de Sinodul din Creta. Nu mă izbăvesc pe mine, ci Biserica. Și nici asta, ci doar mă silesc, pt că nu ține de mine. Am recurs la gestul acesta când am văzut limpede că mai-marii noștri nu vor decât să păstreze ceea ce s-a făcut și să blocheze orice dezbatere cinstită și lămurire a lucrurilor. Dar întrebarea aceasta, de ce am mai oprit pomenirea, vădește un cuget schismatic. Sugerează o cădere a Bisericii în erezie și necesitatea separării. Nu, întreruperea pomenirii este doar un protest, o atenționare la adresa episcopului pentru a se lua o măsură de către un Sinod. Este o măsură de ultimă instanță. Pot fi și alte modalități de reacție.

    luni, 09:52:27, 10 iunie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Oprirea pomenirii: de la luare de atitudine la oprirea comuniunii cu pliroma Bisericii?:

    Da, așa este.

    luni, 08:43:12, 10 iunie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Oprirea pomenirii: de la luare de atitudine la oprirea comuniunii cu pliroma Bisericii?:

    Am refăcut puțin traducerea pt cursivitate. "Acelora care...; și care...; drept aceea, celor care...Anatema". Deci nu se poate spune că ereticii menționați ar fi ecumeniștii pt că despre ei se face referire până la sfârșitul canonului. Ar fi și ilogic să fie în aceeași categorie cei în comuniune cu ecumeniștii și ecumeniștii înșiși.

    luni, 08:13:17, 10 iunie 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Buletinele biometrice au fost adoptate de Consiliul U.E.:

    Am scris un nou articol despre parcursul legislativ al propunerii de regulament european pt introducerea buletinelor biometrice Cred că e important să înțelegem cum am ajuns aici deși aveam toate cărțile în mână. Voi scrie un alt articol despre ce cred că ar mai putea fi făcut, dar dacă nu înțelegem ce nu a funcționat până acum, nu ne va fi de folos să propunem remedii în orb.

    luni, 03:02:05, 10 iunie 2019

  • ayeaye20

    la articolul Oprirea pomenirii: de la luare de atitudine la oprirea comuniunii cu pliroma Bisericii?:

    confundati scrisoare 49 cu 40, cea 40 nu scrie despre adulter 49 are in debut cuvintele: "adulterii cei cu nume rau", 40 e despre iconomahie ptr ca are o subnota aiurea 2 la pag 51 posibil sinod 7 ecumenic ori acolo nu e vorba de sinod. 7 ec. ptr ca scrisoarea e datata an 816 mai degraba e vorba de sinodul iconoclast din 815 si de acel episcop ce zicea ca : "rau s-a facut sinodul si ca pierim. Fiindca ptr ce , marturisind [dreapta credinta].." Deci cum marturisea dreapta credinta daca erea posibil sinod 7 ec. si ca rau s-a facut sinod. 7 Ec.????si apoi zice ca daca s-ar fi indreptat episcopul puteau cei hirotoniti de el sa lucreze cele sfinte, dar cat timp e in erezie ca pomeneste chiar de spune ca e cu cuget ortodox cei pe care i-a hirotonit nu sunt cu adevarat liturghisitori ai lui Dumnezau...pp.51 - 52

    luni, 00:48:04, 10 iunie 2019

  • ayeaye20

    la articolul Oprirea pomenirii: de la luare de atitudine la oprirea comuniunii cu pliroma Bisericii?:

    pai si atunci de ce ati intrerupt pomenirea daca nu va afecteaza cu nimic acea anatheme ori Svantul Nicodim zice , ca chiar de nu e pusa in lucrare anathema tot la iad se duce"Invinovatiti insa sunt aici spre caterisire, ori afurisire, ori anathematisire iar acolo spre dumnezeiasca osanda " subnota la canonul 3 care l-ati tradus din englez si acolo scrie mai clar dumnezeiasca RAZBUNARE deci care parte ca vor sfarsi rau nu se intelege tot o dam dupa chestia aia ce au vorbit-o ereticii Kiprianiti in Grecia cu eretic in potenta si eretic in lucrare, pai daca nu e eretic decat in potenta de ce va primi osanda??

    luni, 00:19:04, 10 iunie 2019

  • ayeaye20

    la articolul Oprirea pomenirii: de la luare de atitudine la oprirea comuniunii cu pliroma Bisericii?:

    pai ce intelegeti dvs. prin "Aceia" ? de la inceputul anathemei nu ecumenistii invata teoria ramurilor? nu stiu sa fi fost la acel Sinod episcopul Vitalie dar am citit ce a spus si el despre aceasta anathema si ca ei si-ar fi dorit ca toti ortodocsii sa si-o insuseasca si atunci de ce cei echilibratii ca Vulcanescu si ingraditii ca Sava nu o mai accepta de ce nu o pun ca varf de lance in lupta anti-ecumenism? de ce l-a inceput au vorbit de ea si acum nici cel mai mic rand nu se scrie de ea??? ba din contra echilibratii pun sa se semneze inventiile lor de la Botosani II ??? pe timp de erezie Svantul Paisie de la Neamt a inceput sa traduca Svantii Parinti, de ce la noi se traduc toate nimicurile de pe site-uri ecumeniste si nimic din Parinti?...de ce se neaga lupta Svantului Justin Parvu impotriva documentelor cu cip de dragul unor parinti greci care nu au rugaciunea inimii cum o are pr. Rafail Berestov ? de ce sunt alesi ca sa varfuri tocmai cei care nu au traire dar au greseli grosolane in talcuirea canoanelor si au pozitii schimbatoare? , de ce se apara "ortodoxia" lui Onufrie Berezovski cel care se roaga cu paganii, musulmanii, jidani, copti, papistasi si chiar cu Schismaticuk Filaret s-a rugat! si atunci cand slujeste cu Kiril are intre participantii la slujba pe ereticii papistasi???

    luni, 00:01:05, 10 iunie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Oprirea pomenirii: de la luare de atitudine la oprirea comuniunii cu pliroma Bisericii?:

    Băbește: ecumeniștii sunt pasibili de anatema. Ea trebuie pronunțată de un Sinod. După o asemenea condamnare nominală, nu mai este îngăduită comuniunea cu ei. A fost vreun ecumenist caterisit până acum? Din câte știu eu, nu.

    duminică, 23:39:52, 9 iunie 2019

  • cata

    la articolul Oprirea pomenirii: de la luare de atitudine la oprirea comuniunii cu pliroma Bisericii?:

    Din Liturghia Sf Vasile cel Mare: "Întâi pomeneşte, Doamne, pe (episcopul locului), pe care-l dăruieşte sfintelor Tale biserici în pace, întreg, cinstit, sănătos, îndelung în zile, drept învăţând cuvântul adevărului Tău. Pomeneşte, Doamne, pe toţi episcopii ortodocşi, care drept învaţă cuvântul adevărului Tău." Din Liturghia Sf Iacob: "Adu-Ţi aminte, Doamne, şi de sfinţii noştri părinţi şi episcopi, care se află într-însa, care drept învaţă cuvântul adevărului Tău în toată lumea. Întâi pomeneşte, Doamne, Dumnezeul nostru, pe cuviosul Părintele nostru, Înalt Prea Sfinţitul nostru Arhiepiscop (…), dăruieşte-i bătrâneţe cinstită, păzeşte-l întru ani îndelungaţi, ca să păstorească poporul Tău cu toată evlavia şi sfinţenia." Din Liturghia Sf Ioan Gură de Aur: "Pomeneşte, Doamne, pe toţi episcopii ortodocşi, care drept învaţă cuvântul adevărului Tău, toată preoţimea, cea întru Hristos diaconime şi tot cinul preoţesc şi monahicesc. [...] Întâi pomeneşte, Doamne, pe Episcopul nostru ..., pe care-l dăruieşte sfintelor Tale biserici în pace, întreg, cinstit, sănătos, îndelungat în zile, drept învăţând cuvântul adevărului Tău." Ce înseamnă "drept învăţând" este explicat aici: https://basilica.ro/o-demnitate-mai-inalta-inseamna-o-responsabilitate-mai-mare/ şi face trimitere la 2 Timotei 2,15, unde textul e foarte clar: Ceea ce trebuie să se remarce este faptul că NIMENI nu presupune că episcopul e eretic şi că noi ne rugăm ca el să se îndrepte, ci din contra, se înţelege aici că preotul se roagă ca episcopul să fie "în pace, întreg, cinstit, sănătos, îndelung în zile", ca să CONTINUIE să drept înveţe cuvântul adevărului şi se spune foarte clar ce înseamnă pomenirea ierarhului locului: menţinerea preoţilor în dreapta credinţă (prin episcop). Ideea e întărită şi de a doua frază, în care se spune că episcopii ortodocşi sunt cei care învaţă cuvântul adevărului, fiindcă aceasta e starea de normalitate în Biserică. Când episcopul e eretic, aceasta a e o stare ANORMALĂ, care NU se tratează în cadrul Sf Liturghii DECÂT prin întreruperea pomenirii conform Canonului 15 I-II. Cine scoate textele din context, poate ajunge să creadă că noi ne rugăm în cadrul Sf Liturghii pentru îndreptarea episcopului eretic, ceea ce e complet eronat. NU acesta e scopul Sf Liturghii şi NU acesta e scopul pomenirii. Regret, dar un mirean prost ca mine poate să vadă DOAR astfel lucrurile. Las la latitudinea înalţilor teologi despicarea firului în patru pentru justificarea propriei neputințe de a întrerupe pomenirea. Fiecare după conştiinţa lui. Doamne ajută !

    duminică, 23:33:44, 9 iunie 2019

  • ayeaye20

    la articolul Oprirea pomenirii: de la luare de atitudine la oprirea comuniunii cu pliroma Bisericii?:

    adica la final se zice : sau celor ce susțin, răspândesc, sau apără noua lor erezie a ecumenismului sub pretextul dragostei frățești sau al presupusei uniri a Creştinilor despărţiţi, A N A T H E M A” pai sa inteleg ca poti tine comuniune cu cei anatematizati care apara ecumenismul?

    duminică, 23:31:40, 9 iunie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Oprirea pomenirii: de la luare de atitudine la oprirea comuniunii cu pliroma Bisericii?:

    Am tradus anterior fix acel text. Este o singură anatema împărțită în 3 părți, adică scoate în evidență 3 aspecte ale ecumenismului. Iar anatema trebuie pronunțată nominal de către un Sinod.

    duminică, 23:31:08, 9 iunie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Oprirea pomenirii: de la luare de atitudine la oprirea comuniunii cu pliroma Bisericii?:

    Este evident că Scrisoarea este despre situația adulterină pt că face referire la ea în debut. Separația adulterină și iconoclasmul nu s-au suprapus istoric, ceea ce înseamnă că se referea doar la problema adulterină. Și nu zice că le acceptă dacă oprește pomenirea. Iar la pag. 155 face afirmația că cel ce era „în părtășie cu erezia, el nu a ajuns să se împărtăşească cu Trupul şi Sângele Domnului (căci ereticească e pâinea aceea, și nu trup al lui Hristos)”. Este clar că nega Tainele?

    duminică, 23:23:17, 9 iunie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Oprirea pomenirii: de la luare de atitudine la oprirea comuniunii cu pliroma Bisericii?:

    Textul anatemei: "Acelora care atacă Biserica lui Hristos prin faptul că învață că Biserica lui Hristos este împărțită în așa-zise "ramuri", care diferă în doctrină și prin modul de viață sau că Biserica nu există vizibil, ci se va forma în viitor, când toate "ramurile" sau sectele sau denominațiunile, ba chiar și religiile se vor uni într-un trup; și care nu disting preoția și Tainele Bisericii de cele ale ereticilor, ci spun că botezul și euharistia ereticilor sunt lucrătoare spre mântuire; drept aceea, celor care au comuniune conștientă cu ereticii menționați anterior sau care susțin, împrăștie sau apără noua lor erezie a ecumenismului sub pretextul iubirii frățești sau a presupusei unificări a creștinilor separați, Anatema! Este limpede că se referă la comuniunea cu ereticii menționați, adică "ramurile, sectele sau denominațiunile sau chiar alte religii". Nu au foat menționați anterior alți eretici, ci doar o gândire eretică. Așadar sunt anatematizați cei care au comuniune conștientă cu catolicii și protestanții sau doar au concepții ecumeniste. Pentru o mai bună înțelegere este utilă opinia episcopului Vitalie, participant la acel Sinod.

    duminică, 23:14:21, 9 iunie 2019

  • ayeaye20

    la articolul Oprirea pomenirii: de la luare de atitudine la oprirea comuniunii cu pliroma Bisericii?:

    daca atitudinea Svantului Theodor nu a fost aprobata de ce nu se zice nimic in vietile Svantilor aceia Patriarhi ce au facut iconomia, de ce nu se zice nimic de iconomia lor mantuitoare? din ce am citit acea iconomie nu a fost tinuta vesnic pana la urma acei Patriarhi au facut cum a zis Svantul Theodor...

    duminică, 23:07:16, 9 iunie 2019

  • ayeaye20

    la articolul Oprirea pomenirii: de la luare de atitudine la oprirea comuniunii cu pliroma Bisericii?:

    nu le accepta decat daca acel episcop opreste pomenirea, scrisoare este despre iconoclasm

    duminică, 23:02:28, 9 iunie 2019

  • ayeaye20

    la articolul Oprirea pomenirii: de la luare de atitudine la oprirea comuniunii cu pliroma Bisericii?:

    adica documentul acesta scrisoare este un fals? e poza acolo dupa original https://lumea-ortodoxa.ro/document-scrisoarea-sfantului-filaret-de-new-york-cu-textul-anatemei-impotriva-ecumenismului/

    duminică, 22:56:44, 9 iunie 2019

  • ayeaye20

    la articolul Oprirea pomenirii: de la luare de atitudine la oprirea comuniunii cu pliroma Bisericii?:

    nu a tradus majoritatea 14 Epistole "noi" au aparut traduse de Ica Jr. dar si el a scapat epistola 17 cu icoana Svântului=Sfantului Dimitrie , din care apar doar partial fragmente traduse de anonimi in română...ca sa intelegem gandirea Savantului Theodor tre' o traducere integrala , un exemplu de traducere total aiurea e asta cu impartasania intinata "" SCRISOAREA 553 – Către soţia unui spătar al cărui nume e Mahara Traducerea pr. Marcel Hancheș: ”Şi mi-ai spus că te-ai temut să-i spui preotului tău să nu-l pomenească pe ereziarh la liturghie. Ce să-ţi spun acum despre acest lucru nu văd, decât că întinare are împărtăşania din singurul fapt că îl pomeneşte [pe ereziarh], chiar dacă ortodox ar fi cel ce face Sfânta Liturghie.” Traducere de Academia teologică St Petersburg 1867: În limba rusă: ”Ты говоришь мне, что боишься сказать своему пресвитеру, чтобы он не поминал ересеначальника. Что сказать тебе на это? Я не оправдываю его: если общение через одно поминовение производит нечистоту, то поминающий ересеначальника не может быть православным.” În limba română: ”Tu îmi zici că te temi să-i spui preotului tău ca să nu-l pomenească pe ereziarh. Ce pot să-ți răspund la asta? Eu nu îl îndreptățesc: dacă comuniunea prin simpla pomenire produce necurăție, atunci cel care pomenește pe ereziarh nu poate fi ortodox.” " ori comuniunea sau impartasirea nu impartasania aici are intelesul nu de impartasanie ci de impreuna rugaciune prin pomenirea numelui

    duminică, 22:49:38, 9 iunie 2019

  • ayeaye20

    la articolul Oprirea pomenirii: de la luare de atitudine la oprirea comuniunii cu pliroma Bisericii?:

    pai si primii care is in anathema nu is ecumenistii cei cu teoria ramurilor?

    duminică, 22:32:39, 9 iunie 2019

  • Cata

    la articolul Oprirea pomenirii: de la luare de atitudine la oprirea comuniunii cu pliroma Bisericii?:

    Prin Liturghie curata nu m-am referit la alta tara, ci la preotii nepomenitori.

    duminică, 21:29:11, 9 iunie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Oprirea pomenirii: de la luare de atitudine la oprirea comuniunii cu pliroma Bisericii?:

    Nu am acum la îndemână textul, dar îmi amintesc că în Epistola 40 neagă validitatea hirotoniilor făcute de un episcop ce pomenea pe altul adulterin. Zice că preoții hirotoniți să nu slujească pt că nu sunt preoți.

    duminică, 13:46:03, 9 iunie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Oprirea pomenirii: de la luare de atitudine la oprirea comuniunii cu pliroma Bisericii?:

    Nu știu cine contestă Sinodul din 1983, dar nu cred că este vreunul. În orice caz, hotărârea de atunci nu condamna oe cei aflați în comuniune cu ecumeniștii, ci cu ereticii menționați anterior, adică protestanții și catolicii. Cum am mai spus în alt comentariu, e nevoie de dispoziție bună duhovnicească, fără să ne aruncăm la concluzii sau afirmații fără temei. Cercetăm dogmele cu echilibru și sinceritate, nu cu înfierbântarea sângelui.

    duminică, 13:42:39, 9 iunie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Oprirea pomenirii: de la luare de atitudine la oprirea comuniunii cu pliroma Bisericii?:

    Nu îmi permit să judec traducerea Pr. Marcel, care e bun traducător. Doar la un pasaj controversat m-am uitat și era f corect tradus. Un pasaj pe care îl invoca pr. Claudiu Buză, tradus diferit în alte variante. Aceasta mi-a dat încredere totală. Nu m-am uitat bine peste Epistolele Sf. Teodor, dar cred că Pr. Marcel a tradus majoritatea celor privitoare la disputa adulterină și iconoclastă. Cât privește atitudinea Sf. Teodor, ea nu a fost aprobată de Biserică și există Sfinți canonizați care au fost în dezacord cu el, printre care și doi Patriarhi, Nichifor și Tarasie.

    duminică, 13:36:09, 9 iunie 2019

  • ayeaye20

    la articolul Oprirea pomenirii: de la luare de atitudine la oprirea comuniunii cu pliroma Bisericii?:

    si inca ceva daca sunt asa ortodocsi cei de la Botosani II sau cei cu Staicu de ce prima data acceptau anathema din 1983 a ROCOR si acu nici unii nici altii nu o mai accepta?? de ce o musamalizeaza? ptr ca nu le convins ce scrie acolo: cei ce au CONSTIENT comuniune cu ecumenistii… Anathema! exact ce zice si Sinodul 7 Ecumenic

    duminică, 12:07:39, 9 iunie 2019

  • ayeaye20

    la articolul Oprirea pomenirii: de la luare de atitudine la oprirea comuniunii cu pliroma Bisericii?:

    mai bine ati face un pustiu de bine ca toti stiti greaca veche si ati traduce epistolele Svântului Theodor Studitul ca traducerea facuta de Hanches e praf , aici e taiat din Migne pdf cu epistolele in greaca veche pe care si pomenitori,nepomenitori, ecumenisti sau ortodocsi refuza sa le traduca http://www.mediafire.com/file/tchjkzqgcg8lxuw/patrologicursus+p.1-389+epist.pdf

    duminică, 12:02:10, 9 iunie 2019

  • ayeaye20

    la articolul Oprirea pomenirii: de la luare de atitudine la oprirea comuniunii cu pliroma Bisericii?:

    Mihai Aldea a tradat ortodoxia de foarte mult timp ptr ca accepta artele martiale orientale=vrajitorie ba si indeamna lumea la curs de jiu-jitu brazilian ca in mintea lui nu are legatura cu orientalele dracesti

    duminică, 11:49:49, 9 iunie 2019

  • ayeaye20

    la articolul Oprirea pomenirii: de la luare de atitudine la oprirea comuniunii cu pliroma Bisericii?:

    unde se afirma asta mai exact in ce epistola?: „Măcar Sf. Teodor Studitul afirma limpede că Tainele celui cu cuget eretic, deși necondamnat, nu au har. „

    duminică, 11:44:59, 9 iunie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Melodia săptămânii: Alexandra Ungureanu feat. Skizzo Skillz – Mămucă:

    Nu consider că e demonică muzica în sine, totuși e greu să tragi foloase reale din muzica actuală. Pentru mine personal, e comparabilă cu teatrul de pe vrema Sf. Ioan Gură de Aur. Se impune o atitudine echilibrată, de distanțare, dar nici automat demonizarea ei. Pentru mine oricum nu mai prezintă o preocupare.

    sâmbătă, 17:15:18, 8 iunie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Oprirea pomenirii: de la luare de atitudine la oprirea comuniunii cu pliroma Bisericii?:

    Și eu aș face ordine în Biserică și aș da anatemei ereziile, inclusiv ecumenismul. Însă doar un Sinod poate despărți apele. Canoanele stabilesc pedepse diferite pentru rugăciunea în comun și slujirea în comun. Primii trebuie afurisiți, iar în al doilea caz s-ar impune caterisirea. Conform canonului 15, putem sancționa doar ereziile vădite, în care persistă ierarhii. Cine este cleric ortodox și o scaldă nu poate fi sancționat de oamenii de rând prin întreruperea comuniunii; doar o instanță abilitată poate face asta. E treaba lui, a conștiinței lui în fața lui Dumnezeu și a Judecății Lui. Așadar există Biserici Locale și alți membri individuali care păstrează credința nealterată. Ecumenismul din Creta nu a fost impus la nivel pan-ortodox, nu a intrat în dogmele Bisericii noastre. Încă. De aceea trebuie să reacționăm ca să preîntâmpinăm asta. Dacă ar intra în învățătura ei oficială, nu știu ce ar fi, dar ar fi mult mai rău. În mod normal Hristos a făgăduit să ne păzească de așa ceva până la sfârșitul veacului.

    vineri, 16:50:57, 7 iunie 2019

  • Dragos

    la articolul Oprirea pomenirii: de la luare de atitudine la oprirea comuniunii cu pliroma Bisericii?:

    comentariu la: "În primul rând, greșeala din Creta nu aruncă toată Biserica Ortodoxă în erezie. Adică nu a declarat o unire cu catolicii sau cu protestanții, ca să fie obligatorie o luare de poziție. Și nici nu au fost receptate deciziile în toate Bisericile Locale." Cei care au semnat in Creta s-au angajat din pacate pentru a face toate demersurile necesare pentru a ajunge la o unire si 'consens teologic' cu ereticii, purtand dialoguri; este o miscare. Ei nu schimba nimic zic ei, dar accepta ca adevar minciunile ereticilor, si se intalnesc, slujesc, se roaga impreuna calcand canoanele. Oricine calca canoanele face un lucru foarte grav. E o viclenie aceasta miscare, este inselatoare si calca adevarul de credinta in picioare. Cei care calca astfel canoanele trebuiau caterisiti/afurisiti, dupa caz (parerea mea). Nu poti sa declari ca adevar minciunile ecumenismului si sa te rogi cu ereticii, ca dupa aia sa spui adevaruri de credinta ortodoxe ca sa dovedesti ca esti ortodox. Acest lucru este impotriva logicii, iar acestia fac lucruri lipsite de logica, mintea lor este confuza. Sunt anatematizati toti care nu pot exprima clar credinta lor, iar acestia cad in aceasta categorie. Sunt multi care tac si nu zic nimic. 😐 Unii sunt eretici si se ascund ca sa nu-si dea adevaratele ganduri pe fata iar altii tac din diverse motive, sa zicem slabiciune. Dar pana cand vom tolera o astfel de stare a lucrurilor??? Aceasta este de la diavol!!! Eu l-as pune pe fiecare sa dea anatemei ecumenismul si daca nu da anatemei ecumenismul sa fie caterisit! Dar cine sa faca asta???

    vineri, 15:14:01, 7 iunie 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Buletinele biometrice au fost adoptate de Consiliul U.E.:

    Declarația Republicii Cehe Dosar interinstituțional: 2018/0104(COD) Bruxelles, 22 mai 2019 Republica Cehă apreciază evoluțiile înregistrate în ceea ce privește îmbunătățirea nivelului de securitate a cărților de identitate eliberate cetățenilor Uniunii și a documentelor de ședere eliberate membrilor de familie ai acestora. Cu toate acestea, nu putem fi de acord cu introducerea obligatorie a datelor biometrice în cărțile de identitate și, prin urmare, nu putem sprijini propunerea de regulament în forma sa actuală. Republica Cehă ar putea adopta o poziție contrară doar în cazul în care datele biometrice (și, în mod specific, amprentele digitale) ar fi incluse în cărțile de identitate pe bază exclusiv voluntară. Din perspectiva protecției datelor, stocarea obligatorie a datelor biometrice pe cărțile de identitate reprezintă un aspect foarte sensibil pentru Republica Cehă, deoarece majoritatea populației este obligată să dețină o carte de identitate. Întrucât numai jumătate dintre statele membre impun cetățenilor lor să dețină o carte de identitate, Republica Cehă consideră că propunerea de regulament este disproporționată.

    vineri, 11:17:11, 7 iunie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Oprirea pomenirii: de la luare de atitudine la oprirea comuniunii cu pliroma Bisericii?:

    Ca o completare care să întărească cele spuse, traducerea precisă ar fi: „...cinstit, sănătos, îndelungat în zile ȘI drept învățând cuvântul adevarului Tau”. Ați formulat foarte bine comentariul, făcând trimitere la dispoziția interioară de a gândi lucid, asupra căreia ar trebui insistat. Aceste lucruri au tot fost spuse chiar și de Pr. Teodor Zisis, ca și multe alte aspecte punctuale, dar nu au determinat o reevaluare a lor corectă, din păcate. Se pare că argumentele sunt mai degrabă dintr-o altă zonă, a deciziilor interioare, de ordin duhovnicesc, nu rațional. De aceea cred că e bine de insistat pe ambele laturi, atât pe formă și logică, cât și pe dispoziția interioară, de cumpătare și echilibru duhovnicesc. Trebuie să mărturisim împotriva ecumenismului și a Sinodului din Creta cu o mărturie bună, argumentată, clară, mai ales că avem toate argumentele de partea noastră. O atitudine înfierbântată și lipsită de logică nu ar face decât să ne discrediteze. Sunt bine primite toate reacțiile de împotrivire, poate stârnesc un semn de întrebare în mințile care trebuie. Doar că ar fi cel mai bine să fie așezate și echilibrate.

    vineri, 09:45:48, 7 iunie 2019

  • Ioan

    la articolul Oprirea pomenirii: de la luare de atitudine la oprirea comuniunii cu pliroma Bisericii?:

    “...pe care-l daruieste sfintelor Tale biserici în pace, întreg, cinstit, sanatos, îndelungat în zile, drept învatând cuvântul adevarului Tau. ” diferă totusi de ce ați scris: “...CARE DREPT ÎNVAŢĂ CUVÂNTUL ADEVĂRULUI” Eu știu că prima expresie este în uz, deci cea corectă, nu cea de-a doua pe care ați scris-o dvs. Sau greșesc eu? Prima exprimă o dorință, rugăminte adresată Domnului. A doua este deja o “constatare”, o afirmație. Ceea ce este altceva. Este diferență între ele! Sesizați diferența?

    joi, 23:54:59, 6 iunie 2019

  • Mitzi

    la articolul Oprirea pomenirii: de la luare de atitudine la oprirea comuniunii cu pliroma Bisericii?:

    Iertaţi-mă, nu am ajuns la nivelul duhovnicesc necesar să nu mă mai smintesc, tare mi-aş dori asta, dar se pare că mai am de aşteptat. Şi eu am trecut prin faza „altă ţară”, am şi călătorit de mai multe ori, dar nu s-a „legat” nimic nici acolo, nu s-a deschis nicio uşă şi m-am oprit, am considerat că nu e de la Dumnezeu să continui.

    joi, 23:31:33, 6 iunie 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Oprirea pomenirii: de la luare de atitudine la oprirea comuniunii cu pliroma Bisericii?:

    Partea asta cu Liturghia curată e mare ispită. Vorbesc pe pielea mea și pe ce știu eu. Și eu am cerut părintelui Staicu nr de telefon al părintelui Serghie din Basarabia. La acel moment nu vedeam nicio problemă să schimb țara și biserica țării, tot în ideea de a participa la Sfânta Liturghie "curată". Cred acum că, în cazul meu, a fost sminteală în primul rând, apoi hulă și apoi neștiință. Dar înțeleg exact ce spuneți, ce simțiți. Ar trebui să scriu ceva despre păcatul acesta a te face prilej de sminteală celor mici, din perspectiva celui mic, pentru că nu cred să fie ceva mai rău, păcat mai greu pe lumea asta. Cel mic, sărac cu duhul, nu mai are putere să iasă din sminteala în care a fost adus, nu e ca la patimi să te mustre conștiința, să te lupți, dimpotrivă, în fine. Dumnezeu să aibă milă de noi toți! Doamne, ajută!

    joi, 22:18:17, 6 iunie 2019

  • cata

    la articolul Oprirea pomenirii: de la luare de atitudine la oprirea comuniunii cu pliroma Bisericii?:

    Hristos s-a înălţat ! Abia acum am văzut acest articol şi trebuie să spun că eu nu m-am smintit deloc. Am aceeaşi atitudine de la început: pomenirea TREBUIE întreruptă. Eu nu ştiu cum pot pomenitorii să spună la Liturghie „Pomeneşte, Doamne, pe episcopul Eretic CARE DREPT ÎNVAŢĂ CUVÂNTUL ADEVĂRULUI”. Dacă spui asta despre episcopii noștri, e ca şi cum ai spune că Hristos minte, Doamne iartă-mă, fiindcă nu poţi amesteca adevărul cu minciuna. Ca atare, variantele pe care le agreează pr Eftimie mi se par ca alegerile oferite electoratului când trebuie să decidă care-i partidul cu mai puţine hoţii. Să mă iertaţi c-o spun pe şleau, dar cine nu opreşte pomenirea, indiferent ce scuze găseşte (că nu-i canonic, că nu-i momentul, că nu vrem să facem schismă…), greşeşte, fiindcă nu face decât să afirme, la fiecare Liturghie, că episcopul eretic mărturiseşte adevărul. Nu ştiu cum pot alţii să vadă altfel lucrurile, eu doar așa le pot vedea, indiferent de ce spun „marii” teologi. În ce priveşte „comuniunea”, nici măcar în ziua de azi nu am reuşit să înţeleg la ce se referă, dar nici nu mă prea interesează subiectul. Şi ca să nu uit, da, pomenitorii au încă har. Un har de care eu n-am nevoie, atâta timp cât mai există un bob de credinţă în lume, chiar de-ar fi să merg săptămânal şi 500 km până la o Liturghie curată. Doamne ajută !

    joi, 21:26:00, 6 iunie 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Buletinele biometrice au fost adoptate de Consiliul U.E.:

    Trebuie specificat că în acest moment Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene este asigurată de România, şedinţa de astăzi fiind prezidată de ministrul român al justiţiei sau de delegatul acestuia.

    joi, 20:01:14, 6 iunie 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Vizita Papei Francisc – observații preliminare:

    Cred că despre vizita papei se vorbeşte de vreo 3 ani. Îmi amintesc că am citit despre asta imediat după sinodul din Creta şi, luate împreună, am trăit marea spaimă că voi revedea o scenă în piaţa publică, ca în 1999, dar de data asta cu papa care se va împărtăşi cu părintele nostru patriarh din acelaşi potir. Ştiu că nu am fost singurul cu o astfel de temere, chiar se vehicula la acel moment drept prag de nepomenire, eventualul moment când ar exista împărtăşire cu eretici. Să nu fie! Am dus spaima aceasta o vreme lungă, inclusiv recent când am citit despre posibilitatea unor rugăciuni împreună, în Catedrala naţională, unde papa urma să fie primit cu bătăi de clopot asemenea unui arhiereu ortodox. Pornind de la aceasta, îmi imaginam că va urma un fel de teatru, în care pasămite nu ne rugăm împreună cu catolicii, dar căldura emoţională a întregului eveniment ar fi pledat de la sine pentru ecumenism. Îmi imaginam zâmbete largi, pupături, ţinut de mână ş.a.m.d. care ar fi făcut cu totul inutile delimitările de principiu, ca să închidă gura fanaticilor (ca mine). Însă ceea ce am văzut a fost mult peste scenariul ideal imaginat de mine raportat la împrejurările concrete. A existat o distanţare atât de categorică din punct de vedere simbolic, o atenţie atât de mare la detalii şi la o conduită totuşi deferentă, dar extrem de distantă raportat la aşteptări, încât am simţit un mare, mare pietroi că mi se ridică de pe inimă. De la primire, imagini, ton, concizie, aşezarea scenografică, protocol de primire şi de însoţire, totul a subliniat distanţa, nu apropierea faţă de papă. La Iaşi nu a avut loc decât o prelungire a aceluiaşi protocol şi, după ce l-am văzut pe Înaltul Teofan jucând hora cu evreii în sinagogă, cred că eram îndreptăţiţi să avem foarte mari emoţii! Cred că am păţit ca în bancul cu evreul căruia îi spune rabinul să-şi bage toate animalele în casă; sunt bucuros că am scăpat numai cu mizeria ecumenistă anterioară şi că nu mai am motiv de supărare şi după vizita papei de acum, lucru la care nu aş fi îndrăznit să sper! Drept este că suntem foarte departe de conduita pe care ne-o dictează canoanele, suntem foarte departe şi de bulgari şi de georgieni, care şi ei au făcut pogorăminte în acest sens. Pe de altă parte, replierea este mult mai mare în cazul nostru, decât în cazul bulgarilor şi georgienilor. Noi plecăm de mult, mult mai jos decât ei. Cred că le-a fost mai uşor lor decât nouă să procedeze astfel cum au procedat. Pe de altă parte, este foarte periculoasă ispita aceasta a auto-amăgirii că ar exista o repliere pe poziţii (mai) ortodoxe, că ar exista un demers de reîntoarcere la acrivie canonică şi că vizita papei este doar o poză de moment pe traseul de reîntoarcere. Privită izolat, atitudinea ierarhilor noştri vizavi de această provocare politică, în circumstanţele concrete, este mai mult decât lăudabilă. Alţi comentatori ortodocşi însă o consideră o tactică, o strategie care urmăreşte nu atât să nu dea apă la moară nepomenitorilor cât mai ales să nu lase un număr mare de preoţi pomenitori să se radicalizeze. Argumente în acest sens sunt manifestările celor din eşaloanele 2 şi 3 care practic s-au manifestat pro-ecumenism aşa cum încă nu a apucat să vadă ţara aceasta niciodată. Public şi cu extrem de mult entuziasm, de te şi întrebi dacă aceste persoane sunt de credinţă ortodoxă au ba! Foarte mult va conta dacă vor exista iniţiative ale ierarhilor noştri care să spele din ruşinea acestor zile, care să se opună pragmatic inerţiei ecumeniste a momentului care a trecut, pentru că efectele reziduale ale vizitei papei vor dăinui multă vreme, în ciuda opiniei aparent îndreptăţite a lui Claudiu Tîrziu, de pildă, care consideră că totul va reveni la normal foarte repede. Cred în orice caz că ecumenismul a ieşit mult mai câştigat în urma acestui eveiment decât este ortodoxia câştigată prin atitudinea ierarhilor noştri, întrucât singura parte bună a lucrurilor, pentru noi, este că nu s-a produs răul cel mare, ci doar răul cel mic, care a fost totuşi mai mic decât sperau chiar şi cei mai optimişti dintre noi. Însă dacă judecăm în raport de reperul canonic, răul mic rămâne unul foarte mare! În continuare consider că răul cel mare poate lua o altă formă, aceea de validare a unui mod românesc de "participare la dialogul ecumenic", un fel de branding al diplomaţiei eclesiastice, prezentată ca având un specific românesc: nici "fanatici" ca bulgarii dar nici ecumenişti ca cei din Fanar, un fel de soluţie românească de mijloc, şi cu varza şi cu capra, ecumenismul lucid despre care se vorbea odinioară, care tot erezie este. Or, din câte se vede, specificul acesta românesc cu care tot mai mulţi din intelectualii români apropiaţi de biserică se laudă este unul paralel cu canoanele ortodoxiei, dacă nu chiar divergent. Îmi este teamă că, de fapt, nu vorbim de reveniri la ortodoxie ci de o adâncire a unui parcurs divergent, nu foarte departe, dar totuşi nu în duhul ortodoxiei, ci pe lângă. Or, noi revenire la ortodoxie am vrea, nu branding religios şi politică diplomatică bisericească, lucruri aflate pe un teren foarte mlăştinos.

    luni, 16:39:34, 3 iunie 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Dostoievski şi catolicismul:

    Într-un mod fericit s-au așezat lucrurile astfel încât majoritatea discuțiilor tangente subiectlui acestui articol au avut loc pe pagina de facebook. Și pentru că noi considerăm că acestea ar putea fi totuși folositoare într-o mică măsură, vă îndemnăm să la parcurgeți aici: https://www.facebook.com/328995307789907/posts/334361727253265/ De asemenea și aici: https://www.facebook.com/328995307789907/posts/336661700356601/ Nu intenționăm să fim activi pe pagina de facebook, astfel încât preferăm să răspundem aici.

    sâmbătă, 19:11:16, 1 iunie 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Intelectualitatea mijlocie şi “înţelegerea de la sine”:

    Îmi pare foarte interesantă fraza asta: „...Biserica noastră reușind să construiască un alt tip de civilizație în mediul rural românesc, dar pe care modernizarea forțată a României, după alt model decît cel propriu, l-a desfigurat pînâ la figurația de astăzi” din articolul Studiu istoric: Legătura dintre comunism și catolicism, dintre inchiziție și fenomenul Pitești. Totalitarismul modern își are originea în Biserica Romano Catolică. Mai ales dacă e pusă în tot contextul articolului. Occidentul s-a format pe calapodul impunerii unor norme autoritariste și a dus la o civilizație disciplinată, ceea ce nu e rău. Dar la noi, în Răsărit, modelul a fost diferit: era implicată și conștiința, responsabilitatea, umanitatea, nu umanismul. Este mult mai aproape de Evanghelie. Din nefericire, e mai la modă și mai la îndemână modelul ordinii exterioare decât cel bazat pe inimă, conștiință și sensibilitate, adică trezvitor.

    joi, 22:34:07, 30 mai 2019

  • Mitzi

    la articolul Intelectualitatea mijlocie şi “înţelegerea de la sine”:

    Cât de adevărat vorbeşte Părintele Aldea! Confirm cu toată fiinţa mea: veşnicia s-a născut la sat!

    joi, 21:24:33, 30 mai 2019

  • Mitzi

    la articolul Oprirea pomenirii: de la luare de atitudine la oprirea comuniunii cu pliroma Bisericii?:

    Eu m-am smintit. Rău. Un an de zile am adunat sminteli după sminteli în încercarea de a-mi găsi locul potrivit între nepomenitori. Astfel, resimt ca adevărat ceea ce scrie Parintele Eftimie, mă regăsesc în rândurile Sfinţiei Sale.

    joi, 13:58:07, 30 mai 2019

  • Mitzi

    la articolul Ortodoxia inimii asaltată de duhul vremii:

    Mulţumim pentru mărturie!

    joi, 12:08:57, 30 mai 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Dostoievski şi catolicismul:

    Vă invit să considerați ce înseamnă iubirea creștinească. Eu consider că e aceea care are în vedere viața de dincolo, nu cea de aici. De aceea a și spus Hristos că nu a venit să aducă pace pe pământ, ci acea pace cum nu o poate da lumea. Chiar și Apostolul Petru avertizează: „Iubiților, nu vă miraţi de focul aprins între voi spre ispitire, ca şi cum vi s-ar întâmpla ceva străin” (1 Pt. 4,12). Da, Occidentul este mai politicos. Totuși e greu să deosebești între manierisme și dragoste. Plus că e și mai greu să discerni cât vine din convingeri creștine și cât din civilizație. Peste toate, trebuie să recunoaștem că și noi, ortodocșii, nu suntem lumina lumii.

    miercuri, 19:19:51, 29 mai 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Dostoievski şi catolicismul:

    Țările catolice pot fi caracterizate de un grad mai mare de solidaritate între cetățeni, aceștia pot fi mai prompți la ajutarea aproapelui, au probabil inițiative cu caracter social de protejare a familiilor, comunităților, își protejează și promovează cultura etc, toate acestea pot fi dovezi de iubire pe care și noi le respectăm. Asta nu face însă mai puțin adevărat faptul că iubirea creștinească se referă cu prioritate la iubirea de Hristos. Nu ar trebui să avem complexe în această privință. Vă mulțumesc pentru comentariu!

    miercuri, 13:45:37, 29 mai 2019

  • Ion Barna

    la articolul Dostoievski şi catolicismul:

    Ca ortodox, nu pot decât să respect faptul că țările catolice sunt înaintea noastră la toate capitolele, inclusiv la capitolul iubire creștinească.

    miercuri, 13:28:20, 29 mai 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Ecumenismul – denunțat de un Episcop grec ca mișcare mondialistă, inspirat de duhuri necurate:

    Da, părintele mitropolit are un mesaj care este adecvat credincioșilor săi, culturii lor, temperamentului acestora. Nu știu cât de bine s-ar încadra un astfel de mesaj la noi, poate doar pentru o categorie puţin numeroasă de credincioşi. Dar sunt mai multe lucruri care atrag atenţia, dincolo de stilul de redactare care mie, personal, nu îmi place: 1. Mai întâi că acesta este un articol de polemică politică. La noi în ţară este de neimaginat ca un mitropolit sau chiar episcop să se adreseze aşa prim-ministrului, ministrului educaţiei, să îi certe şi să îi condamne pentru măsurile politice luate, oricâte motive ar avea. Din păcate, motive ar fi gârlă. 2. Este iarăşi greu de imaginat un mitropolit care să mustre pe părintele patriarh pentru abateri canonice. 3. Este greu de găsit preot, darămite ierarh care să facă vorbire despre ecumenism, altfel decât acela lucid, care este de asemenea demonic. 4. Este rar de văzut cleric care să condamne public împreuna slujire a ortodocşilor cu reprezentanţi ai altor culte. 5. Este un ierarh care nu se fereşte să facă referire la minuni şi descoperiri duhovniceşti, chiar dacă o face indirect, prin mărturia profesorului Tselenghidis. La noi se ignoră în mod repetat minuni mari de tot. În fine, ar mai fi şi altele. Cert este că nu avem deocamdată mitropoliţi care să folosească un limbaj atât de apropiat de instrucţia şi cultura omului mediu despre probleme care afectează Biserica la cel mai înalt nivel. Probabil că încă nu merităm astfel de ierarhi. Pe mine nu m-ar deranja nici dacă s-ar alege o altfel de atitudine, apropiată de formarea intelectuală a ierarhilor noştri, dacă se consideră că aceasta nu este potrivită, doar de s-ar vorbi şi despre astfel de lucruri: globalizare, ecumenism, newage. Aceste teme au rămas marginale, sunt dezbătute impropriu şi au fost duse în derizoriu. Vor trebui recuperate. Nu ştiu în ce măsură părintele mitropolit Ambrozie este reprezentativ pentru ierarhii greci şi nu ştiu cum este privit acesta de credincioşii din Grecia, de preoţii săi. Sper să nu fie doar o atitudine izolată, pentru că, teoretic, ceva de genul acesta ne-ar trebui şi nouă. Mă rog, mai apropiat de inima mea este PS Longhin Jar, dar nu slujeşte într-o ţară europenizată precum Grecia, care din punct de vedere politic este în avangarda socialismului mondial.

    marți, 18:10:19, 28 mai 2019

  • Agache Vlad-Mihai

    la articolul Dostoievski şi catolicismul:

    Textul articolului reproduce parțial cursul Dostoievski şi creştinismul rus, susţinut de Nichifor Crainic la Facultatea de Teologie din Bucureşti, în cadrul disciplinei Istoria Literaturii Bisericeşti şi Religioase Moderne. Predate mai întâi la Facultatea de Teologie din Chişinău, începând cu anul 1926 şi având durata de doi ani, prelegerile au fost reluate la Bucureşti, în anul universitar 1932-1933, pentru studenţii anilor III şi IV. Observăm însă că la aproape 100 de ani distanță, constatările cărturarului nostru sunt de surprinzătoare actualitate. În ciuda limitelor impuse de formatul prelegerii universitare, de modalitatea orală de expunere a tezelor sale, cărturarul nostru exprimă o viziune românească asupra catolocismului, diferită de cea rusă prin critica pe care o face înverșunării cu care (altfel genialul) Dostoievski, se raliază trăsăturilor poporului său și disprețului pentru catolicism pe care acesta îl are, preluând o tradiție greacă-bizantină de multe ori întemeiată pe chestiuni politice. În același timp însă, nu ezită să precizeze cu multă fermitate și claritate, în cuvinte obișnuite, distanța imensă care ne desparte de catolici, astfel cum rezultă și din alte două prelegeri ale sale, despre starețul Zosima și doctrina starețului Zosima, care sunt de asemenea publicate pe theodosie.ro Există motive foarte îndreptățite pentru care papa să nu fie iubit de români, mai ales de către cei din Transilvania care au dat martiri împotrivindu-se cu preț de sânge catolicismului și uniației. Însă cred că modul românesc de raportare la trecutul suferințelor noastre se aplică și cu privire la catolici, față de care nu am păstrat resentimentele specifice grecilor sau slavilor. Dimpotrivă, se pare că unii au căzut astăzi din credința ortodoxă, în brațele ereziei ecumeniste, tocmai din prea multă îngăduință față de catolicism. Și, în această privință, îmi pare nimerit și folositor să fie reluate prelegerile cărturarului nostru care, deși îngăduitor față de catolici, este atent să facă foarte bine înțelese seminariștilor săi motivele pentru care catolicismul este o atât de mare capcană spirituală. Se poate intui cu ușurință probabil unul dintre puținele cazuri în care expresia "formei fără fond" poate fi opusă de poporul român occidentului catolic și (neo)protestant, acolo unde se păstrează forme și formate de "biserici" cărora le lipsește fondul mântuitor, aceștia fiind, în esență, nebotezați. Or, dacă totuși am importat uneori în ortodoxia românească disprețul grecilor și slavilor pentru catolicism, cred că am face bine să reorientăm înverșunarea noastră către adevărul de credință ortodox, nu către o diplomație lumească compensatoare. Le suntem datori catolicilor să le devenim prilej să-și cerceteze căderea din credință și nu unul care să-i îndemne la a cataloga orice împotrivire a noastră față de convingerile lor ca fiind expresia unei lipse de iubiri, fanatisme sau împietriri în divergențe istorice.

    sâmbătă, 17:24:08, 25 mai 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Oprirea pomenirii: de la luare de atitudine la oprirea comuniunii cu pliroma Bisericii?:

    Este foarte bună încercarea de cauționare a greșelilor nepomenitorilor. Totuși trebuie pornit de la perspectiva generală și corectă. În primul rând, greșeala din Creta nu aruncă toată Biserica Ortodoxă în erezie. Adică nu a declarat o unire cu catolicii sau cu protestanții, ca să fie obligatorie o luare de poziție. Și nici nu au fost receptate deciziile în toate Bisericile Locale. Apoi fiecare creștin are obligația să-și păstreze el credința dreaptă, dar nu și a reacționa și îndrepta erorile dogmatice introduse. Această obligație nu cade asupra cuiva anume, ca să poată fi tras la răspundere, pt că ține de pregătirea teologică și duhovnicească a fiecăruia. Este necesar ca vocile Bisericii (ierarhi, teologi, duhovnici) să ia atitudine, dar nu cade în sarcina cuiva anume și nici a creștinilor de rând. Dimpotrivă, cei care reacționează trebuie să o facă într-un mod echilibrat și credibil, folositor. Asupra lor cade o răspundere mare, pentru a nu agrava situația, ci a o rezolva. Aceasta cu atât mai mult când vine vorba de întreruperea comuniunii, adică folosirea unor mijloace delicate, nu prin metode consacrate, cum ar fi dezbateri sinodale. De aceea este evident că toată răspunderea nu cade pe cei pasivi, ci pe cei care reacționează, mai ales prin întreruperea pomenirii, ca să o facă în mod corect. Un alt aspect important: la Botoșani s-a spus că se dorește colaborare cu pomenitorii. Dar orice colaborare se face cu cei pe care îi consideri demni de așa ceva. Ori faptul de a nu avea comuniune cu ei arată că nu îi consideri demni de colaborare normală, ci de una mai prejos, mai condescendentă. Nu cred că este o atitudine potrivită. Denotă aroganță, pe lângă faptul că nu are acoperire canonică.

    joi, 21:35:55, 23 mai 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Oprirea pomenirii: de la luare de atitudine la oprirea comuniunii cu pliroma Bisericii?:

    Subiectul opririi pomenirii este tot mai puțin important, atât pentru mine, cât și pentru marea majoritate a credincioșilor BOR. Aceasta, în primul rând datorită smintelilor făcute de scandalurile dintre nepomenitori pornite mai întâi de către grupul celor din Moldova, iar apoi continuate de Ciprian Staicu. Subiectul opririi pomenirii pare într-adevăr că a căzut definitiv din atenţia publică, dar nu ştiu dacă „în primul rând” din cauza smintelilor care au apărut. Părerea mea este că lucrurile s-au stins firesc, în sensul că atenţia s-a mutat către chestiunile curente, lumea s-a obişnuit cu ideea şi, cel mai important, a găsit o scuză la îndemână şi o îndreptăţire pentru a rămâne în pasivitate. Nu ştiu să fi existat o implicare deosebită la început, care mai apoi să se fi stins, compromis, din pricina smintelilor. Pare că foarte multe persoane au rămas în expectativă, chestiune care, pe fond, mi se pare corectă. Între a te arunca cu capul înainte şi fără pregătire, aşa cum am făcut eu, şi a aştepta să se limpezească lucrurile, cred că de preferat e cea din urmă. Un alt aspect al dezinteresului credincioșilor ortodocși față de mișcarea nepomenitorilor estre modul de abordare. Aceștia tratează cu superioritate si/sau dispreț pe cei care nu i-au urmat etichetându-i ca: eretici, fricoși, trădători, vînduți, corupți etc… În multe situații, pe cei care nu au oprit pomenirea îi consideră chiar adversari. Cu privire la această opinie, cred că lucrurile ar trebui mai bine precizate şi cred că e nevoie de un efort de înţelegere. Mi se pare că este foarte evidentă diferenţa de perspectivă, adică pe undeva este normal ca cei care au acţionat cu speranţa, chiar nedeclarată, a solidarizărilor punctuale să aibă „scăpări” atunci când aşteptările nu le sunt împlinite. Nu cred că visa nimeni o revoluţie după Creta şi tocmai de aceea par atât de dureroase „trădări” ca a părintelui Mihai Aldea, a părintelui Amfilohie şi alţii. Şi, la capătul celălalt, orice astfel de „scăpare” este speculată de cei care se îndreptăţesc să rămână în pasivitate (chiar în comuniune cu eretici manifeşti), motivat de faptul că cei care au întrerupt pomenirea nu au nivelul duhovnicesc necesar să poarte o astfel de luptă, judecându-i (eu cred că în mod făţarnic) după un etalon pe care ei înşişi nu îl împlinesc. Sunt sigur că mulţi dintre cei care invocă lipsa de sfinţenie a mărturisitorilor care au întrerupt pomenirea, dacă s-ar încumeta să aibă iniţiativă în această privinţă, se vor confrunta foarte repede şi foarte direct cu propriile neputinţe. La fel de sigur este că, atunci când vrei să găseşti scăpări la aproapele tău, cam orice ar face devine dubios. Nu că nu ar exista manifestări.. reprobabile, dar deh.. de asta ni s-a dat discernământ. 1. „Ne delimităm de cei care judecă întregul popor credincios al Bisericii Ortodoxe Române ca eretic, pentru că până acum cei mai mulți preoți și credincioși nu au luat atitudine publică împotriva ereziei ecumenismului din diverse motive, altele decât atașamentul deschis față de erezie; Aceste „diverse motive” pentru care nu s-a luat atitudine împotriva ereziei sunt o mare problemă ce trebuie lămurită de cei ce au adoptat-o. Nu public, nu susţin că trebuie să dea seama de asta înaintea celor care au întrerupt pomenirea, dar nici nu trebuie îngropată în străfundurile conştiinţelor adormite. Cred sincer că trebuie să verifice dacă „sminteala” a rămas singurul motiv pentru care aleg să nu se împotrivească, în orice fel, ecumenismului şi care sunt elementele de care se folosesc pentru a-şi justifica poziţia aceasta. ..reafirmăm că au cugetare eretică, conform Sfintelor Canoane și Sfinților Părinți, doar aceia care mărturisesc atașamentul față de erezia ecumenismului și o apără în mod public” (pct. 3) din Declaratia Sinaxei de la Botoșani (1 mai 2019) Având în vedere faptul că am doar cunoştinţe teologice elementare, tind să dau crezare acestei susţineri, deşi gândul îmi spune că au cuget eretic şi cei care lucrează în ascuns la avansarea ecumenismului în trupul Bisericii. În drept există o distincţie foarte utilă între intenţia directă şi cea indirectă şi între culpa uşoară şi cea gravă. Sunt ecumenist cu intenţie directă în cazul expus în declaraţia de la Botoşani, sunt ecumenist cu intenţie indirectă atunci când, deşi nu este scopul meu, accept drept consecinţă directă a faptelor mele avansarea bolii ecumenismului în trupul Bisericii. Culpa uşoară este atunci când deşi prevăd că faptele mele servesc ecumenismului, consider că efectele sunt neglijabile, că nu produc pagube semnificative, că nu vor avea loc sau, mai rău, că sunt îndreptăţit să fac astfel de concesii, astfel de pogorăminte. Culpa gravă este atunci când nu prevăd rezultatele faptelor mele deşi , faţă de împrejurările date, trebuia şi se putea să le prevăd. Bineînţeles că judecăţile Domnului sunt mult mai adânci de atât şi au în vedere fiecare conştiinţă în parte. Dar chiar şi dacă facem uz de instrumentele omeneşti, putem aduce multă lumină în această luptă în care ecumenismul a avansat nu doar prin apărarea publică a învăţămintelor eretice, ci prin toate căile de mai sus, poate chiar mai mult pe cale indirectă şi prin imprudenţă decât prin susţinere directă. Așa-zisa deschidere a nepomenitorilor de la Botoșani față de preoții pomenitori care mărturisesc fățiș împotriva ecumenismului este semnul lor distinctiv, doar că este discutabilă, neclară și neserioasă. Cum se pot ei gândi că va colabora cineva cu ei fără să aibă comuniune bisericească? Ruperea comuniunii este ceva foarte grav și marchează o delimitare evidentă. Ei cer cumva ca cei ce nu au întrerupt pomenirea să se pună la dispoziția lor într-o situație de „vinovați” moral de erezie. Altfel nu poate fi înțeleasă cooperarea cu cineva cu care nu sunt în comuniune. Din punctul meu de vedere, aici şi în paragrafele ce urmează părintele Eftimie greşeşte calificând oferta de deschidere ca fiind discutabilă, neclară şi neserioasă. Face acest lucru neînţelegând, cred eu, că duhul schismatic se manifestă (chiar puternic) şi în rândul celor care nu au întrerupt pomenirea. Deschiderea aceasta ar trebui primită, atât cât este ea de puţin serioasă, şi ar trebui întâmpinată cu o deschidere (măcar) similară de partea cealaltă. Or, eu văd că părintele Eftimie Mitra califică o astfel de deschidere ca neserioasă justificându-şi motivele pentru care scria mai sus că l-au determinat să nu mai fie interesat de acest subiect. Dacă cei de la Botoşani sunt schismatici dar manifestă totuşi o minimă deschidere, ce fel de atitudine este aceea care refuză orice contact, cu totul, din pricina „smintelilor”, pe un subiect despre care arată totuşi că este justificat pe fond? Sunt foarte de acord că ruperea comuniunii bisericeşti este deosebit de gravă, dar de aici până la procesele de intenţie pe care le face părintele Eftimie, e cale lungă. Nu neg că părintele Eftimie ar fi putut avea o experienţă personală cu acele persoane pe care le acuză, şi pe acest fond al dezamăgirii, să se exprime atât de tăios. Dar chiar şi aşa cred că greşeşte, neavând răbdare, folosind termeni precum aroganţă, superioritate, duh de stăpânire şi dispreţ. Greu îi va fi părintelui atunci când îşi va cântări spusele cu aceeaşi monedă. Aceasta nu este altceva decât fanatism, iar Hristos nu a fost fanatic. Este nevoie de o rigurozitate, dar nu de fanatism. Este limpede că la mijloc este vorba de o înșelare: au blană de mărturisitori, dar pe dinăuntru au nărav de lup, părere de sine și duh de stăpânire și dispreț. Urmarea directă a acestor susţineri este să fie catalogată situaţia drept „fanatism” ceea ce este o eroare logică obişnuită. După ce părintele îşi construieşte elementele de susţinere pe termeni precum aroganţă, dorinţă de stăpânire ş.am.d, pare că decurge logic concluzia finală, definitivă, a fanatismului. Dar de fapt avem „un om de paie”. Într-adevăr, Hristos nu a fost fanatic, dar nici cei de la Botoşani nu sunt fanatici decât dacă ne dorim să-i vedem astfel. De la blană şi nărav, nu e un pas prea mare la fanatic. Pot exista greşeli, discutabile, precum ruperea comuniunii cu clericii şi credincioşii care nu s-au manifestat ca ecumenişti, dacă vrem să rămânem doar în câmpul celor care sunt eretici cu intenţie directă, cum arătam mai sus, dar aceste greşeli sunt supuse discuţiilor pentru care cei de la Botoşani au manifestat o minimă deschidere. Însă părintele Eftimie este cel care pare să fi închis acesta capitol definitiv, să nu mai lase loc de bună-ziua şi să se refere la toţi, în bloc, în felul în care o face. Mă rog, spun asta sub rezerva faptului în care clamata deschidere a celor de la Botoşani chiar trebuie să existe şi să fie viabilă, chestiune pe care nu sunt eu în măsură să o verific. Această atitudine este însă, din punctul meu de vedere, simptomatică pentru toţi cei care nu au întrerupt pomenirea. Dacă tot suntem la ora clasificărilor, cred că mai nimerită ar putea fi una operaţională: între credincioşii care cred „că nu s-a schimbat nimic la Creta”, cei care cred că s-a schimbat dar nu suficient pentru întreruperea pomenirii, apoi cei pentru care întreruperea pomenirii este justificată dar nu au făcut-o ei înşişi „din diverse motive”, cei care au întrerupt pomenirea şi pretind că se află „pe calea împărătească”, cei care au întrerupt de tot comuniunea cu clerici şi credincioşi, până nu există o mărturisire clară şi o împotrivire publică faţă de erezie. Opinia mea smerită este că liantul între toate aceste grupuri de credincioşi ar trebui să fie credincioşii care nu au întrerupt pomenirea, ei ar trebui să fie cei care să se facă luntre şi punte pentru ca schisma proiectată să nu se consume şi în fapt. Acesta este motivul pentru care nădăjduiesc ca părintele Eftimie să-şi reconsidere poziţia şi să ierte tot ceea ce i s-a greşit. Mai arăt că deşi nu am încredere în propriile mele convingeri, gândul îmi spune că nu (mai) trebuie urmărită o întrerupere a pomenirii „om cu om”, preot cu preot, într-o gândire de contabilitate partizană în care să mai adăugăm un nume pe o listă sau pe alta. Cred că împotrivirea faţă de această molimă care este ecumenismul (mai ales lucid) trebuie purtată.. strategic, ca de un singur trup, cu eforturi conjugate din partea tuturor celor pe care conştiinţa îi îndeamnă să acţioneze, fără alte condiţii şi angajamente prealabile. Dacă s-ar cugeta astfel, nu ar mai conta, în mod esenţial, o nemulţumire sau o greşeală punctuală a unuia sau altuia, ci întregul efort s-ar reorienta în funcţie de obiectul general. De asta mi se pare de cea mai mare urgenţă să fie revalorificată poziţia celor care se împotrivesc ecumenismului, acolo unde sunt ei, chiar dacă nu sunt în „tabăra noastră”. De asta e nevoie mare, în continuare, de părintele Eftimie, de părintele Mihai Andrei Aldea, de părintele Amfilohie Brânză şi mulţi alţii, pentru că e mare nevoie de noi punţi între noi, chiar dacă există nărav de lup, dispreţ şi multe altele, chestiuni pentru care Biserica are medicamente şi tratament, numai inimă bună să fie. Doamne, ajută!

    joi, 14:54:04, 23 mai 2019

  • Mitzi

    la articolul Este Ucraina cea mai mare problemă cu care se confruntă Ortodoxia astăzi?:

    Ce-i drept, au trecut aproape 3 ani peste sinodul din Creta, timpul şterge urmele şi toceşte amintirile... aproape nicio voce nu se mai aude împotrivindu-se, iar lucrurile curg înainte pe făgaşul ecumenismului...

    marți, 23:09:27, 21 mai 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Este Ucraina cea mai mare problemă cu care se confruntă Ortodoxia astăzi?:

    Părinte, există un mare pericol ca situația din Ucraina să fie rezolvată printr-n sinod creta2, care să valideze ecumenismul tocmai prin legitimitatea pe care i-o conferă o astfel de reușită. Să nu cumva să ne trezim în situația în care trebuie să aplaudăm ecumenismul care a readus ortodoxia în matca ei ucraineană. De asta mi se pare atât de important să se discute prioritar cu privire la ecumenism și abia apoi despre situația din Ucraiana, care nu este altceva decât simptomul foarte vizibil a unei boli foarte viclene în trupul Bisericii. Iertați-mă!

    marți, 22:35:06, 21 mai 2019

  • Ierom. Lavrentie

    la articolul Este Ucraina cea mai mare problemă cu care se confruntă Ortodoxia astăzi?:

    Ca o semi-dovadă a faptului că nu se dă foarte mare atenție ecumenismului este tocmai întâlnirea din aceeași zi a unor sinodali sârbi cu delegați catolici. Nu poate fi considerat un indiciu concludent pentru că site-ul Bisericii Sârbe nu dă detalii legate de subiectele puse în discuție (http://www.spc.rs/eng/serbian_patriarch_received_audience_leonardo_cardinal_sandri). O întâlnire de discuții nu este ceva greșit, dar în peisajul religios de astăzi apar multe suspiciuni că această audiență a avut un caracter ecumenist.

    marți, 20:55:41, 21 mai 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Utilitatea mediocrităţii şi consensul social de tipul parteneriatului strategic:

    Recitind, înţeleg că am scris un text lung şi complicat încercând să explic o constatare simplă: consensul se obţine atunci când un subiect este abordat progresiv, de la nivelul de judecare şi acceptare al persoanei mediocre, nu atunci când se face uz de autoritate ignorându-se instrumentele de bază cu care funcţionează omul simplu (acelea ale judecăţii morale sănătoase). Pariul pe care îl propun este acela că dacă ar fi puse sub semnul întrebărilor simple, cele mai statornice dogme ale societăţii româneşti, aşa cum este „parteneriatul strategic cu SUA”, se vor dovedi şubrede şi dăunătoare pentru noi. În sens mai larg, consider că multe lucruri pe care noi le luăm drept definitive, certificate şi nesupuse revizuirii, dacă ar fi chestionate la un nivel elementar, s-ar putea dovedi componente ale unor înşelări sau auto-amăgiri de masă, pe care le resimţim la nivel de societate, dar asupra cărora nu prea ştim cum să acţionăm. Părerea mea este că soluţia decurge firesc din Învăţăturile Sfântului Neagoe Basarab.

    sâmbătă, 18:58:15, 18 mai 2019

  • Vlad-Mihai Agache

    la articolul Viața Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului şi Mitropolitul Ţării Româneşti:

    Cu adevărat a înviat Hristos! Vă mulțumim mult pentru cuvânt! Sunteți prima/primul comentator al sitului așa că ne faceți o mare bucurie 🙂 Cât despre Sfântul Nifon, cu siguranță ne iubește deși atunci când era la noi a fost foarte aspru cu slăbiciunile noastre. Mă întreb ce ar spune sfântul astăzi, dacă atunci a certat pe domnul țării doar pentru că a închis ochii la păcatul unui boier desfrânat! Ce ne-ar mai spune și nouă 🙂

    sâmbătă, 14:24:31, 18 mai 2019

  • Mitzi

    la articolul Viața Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului şi Mitropolitul Ţării Româneşti:

    Hristos a înviat! Mă bucur de apariţia acestui site şi îi doresc viaţă lungă şi bogată! Cu puţine zile înainte de a-l descoperi, aflându-mă cu treburi în zona Târgoviştei, m-am abătut şi pe la Mănăstirea Dealu, unde m-am închinat la Sf. Moaşte ale Sf. Nifon, gândind că, poate, va ajuta cumva şi astăzi poporul nostru pe care cred ca l-a iubit, încercând să-l îndrepte spre mântuire. În altă ordine de idei, iarăşi m-am bucurat citind că aţi găsit Psalmul 105 ca fiind scris pentru neamul nostru, eu am crezut acelaşi lucru despre Psalmul 43! 🙂

    sâmbătă, 14:14:25, 18 mai 2019

Înapoi la prima pagină