Politica „Pas cu pas” a implicării României în războiul care se desfăşoară pe teritoriul Ucrainei a fost descrisă şi semnalată de nenumăraţi actori publici.
S-a înaintat de la solidarizare politică la punerea la dispoziţie a infrastructurii civile pentru aprovizonare umanitară, apoi spre furnizarea către Ucraina a echipamentelor civile, apoi a celor militare non-letale, apoi a celor letale, muniţii de calibru mic, muniţii de calibru mare, TAB-uri, tancuri, lansatoare de rachete, personal militar contractual sub steag străin.
În viitorul imediat, urmează cedarea avioanelor militare, subordonarea străină a piloţilor şi partajarea aerodromurilor militare.
Massmedia din România a parcurs un traseu asemănător, dar mult mai intensiv. Cadrajul narativ s-a menţinut în liniile celui pandemic, girând fără niciun fel de ruşine cenzura şi intimidarea publică a vocilor disidente.
Poporul român este orbit şi supus unui amplu şi intensiv efort indirect de propagandă pro-război împotriva Rusiei.
Străduinţa directorilor de influenţare publică din spectrul massmedia, politic şi cultural rezidă în a crea şi a cimenta aparenţa destinului implacabil şi a incapacităţii deturnării deznodământului belic de către românii de rând.
Societatea românească este capturată şi imobilizată prin tehnologii politice de control social care au spulberat nu doar iluziile viabilităţii regimului democratic ci însăşi ideea drepturilor naturale şi a demnităţii umane.
Societatea este zdrobită şi înecată în minciună, elitele active sunt continuu corupte moral, cumpărate la kilogram în viu.
Deficitul public de integritate şi incompetenţa manifestă, neruşinată, provoacă deznădejde generalizată şi produce tribalismul nemernicilor şi ticăloşilor.
Reţelele civice sau politice de alternativă sunt detonate şi sabotate sistematic, la vedere. Securismul prevalează oriunde. Francmasoneria jubilează ostentativ din înălţimea funcţiilor civile şi religioase. Poporul însuşi este în catatonie.
Urmează asumarea oficială a beligeranţei cu Rusia, potrivit jocului de umbre, fum şi oglinzi pe care toţi îl înţelegem, dar din care puţini se mai pot smulge.
Eroii adevăraţi ai neamului românesc sunt cei care se vor împotrivi războiului.
Sunt cei care vor apăra ţara de cei care aduc războiul, îl invită, îl cheamă, îl ademenesc, îl provoacă.
Eroii adevăraţi ai neamului românesc sunt cei care văd limpede că duşmanii sunt alţii decât cei arătaţi şi impuşi nouă.
Eroii sunt cei care se vor sacrifica pentru a ne apăra de cei pe care agenda publică şi sistemul politic ni-i impune ca reprezentanţi, lideri, conducători, oameni de stat, elite. Mai sigur, minciuno-reprezentanţi, minciuno-lideri, minciuno-conducători, minciuno-oameni de stat, false elite.
Orice se poate face, acum trebuie făcut.
Dar după începerea războiului?
Când va începe războiul suntem datori să luptăm. Ţara nu mai poate suferi încă o umilinţă istorică din partea noastră, a celor care suntem datori cu o luptă, cu o moarte.
Făcând parte din neam, suntem ţinuţi să ducem crucea neamului, indiferent cine şi cum o aşează pe umerii noştri.
Atunci vom lupta şi vom muri la îndemnul celor de alt neam, pentru interesele celor de alt neam, şi o vom face ştiind bine acest lucru.
Vom lupta, vom muri, dar nu vom fi eroi, ci vom fi victimele neputinţelor noastre individuale şi colective. Ale laşităţii şi egoismului. Ale trândăviei. Ale lipsei de iubire.
Să ne ferească Domnul de ruşinea unei victorii!
Doamne ajuta Vlad!
„Eroii adevăraţi ai neamului românesc sunt cei care se vor împotrivi războiului”.
Așa cred și eu. Dar nu înțeleg de ce trebuie sa luptam, daca corupții de la București, baga tara in război?
Pentru că, în mintea mea, răul pe care noi ni l-am face neluptând este mult, mult mai mare decât răul pe care ni-l fac cei care ne aruncă în război.
Am și argumente pentru asta, dar simt că trebuie să vorbim cu multă frică despre asta; mai mult să ne rugăm să nu fie!
Pai nu o sa fie nevoie sa ne cheme la oaste,cel putin in prima faza a razboiului extins,fiindca rusii vor intra ca in branza pe la noi…
„…Turcia va fi lovita cu ferocitate și distrusa complet. Anterior rușii au invadat Georgia, Ucraina, Armenia și Azerbaidjan si au expulzat trupele americane. Vor fi invadate și cucerite pe rand la Nord toate țările nordice Finlanda, Norvegia, Suedia pentru că în timp ce acestea aparent păstrau o poziție neutră, au planificat cu mare succes in tarile lor o mare prigoana împotriva populației civile ruse. Dezastru care-l vor avea de suferit va soca intreaga omenire. Apoi, rușii vor invada Polonia, Republica Cehă, Slovacia, România și Republica Moldova. Popoarele statelor ortodoxe din Balcani (sârbi, români, dar bulgarii???) se vor ridica să răstoarne guvernele lor (care ii transformase in sclavi), aliindu-se cu rușii…”Profetia unui parinte grec anonim din 2007,de pe Ortodoxinfo”… https://ortodoxinfo.ro/2020/01/08/profetia-unui-parinte-grec-cu-privire-la-al-3-lea-razboi-mondial-va-fi-un-atac-al-americii-si-israelului-impotriva-iranului/
Salut Vlad,
cum esti un bun cunoscator al spatiului rus as avea o intrebare relativ la imperialismul rus. Dar inainte as face o contextualizare ca sa se inteleaga ce as vrea.
Mereu vestul, Marea Britanie in special, a demonizat Rusia. Eu insa am constat ca de fapt intuind potentialul Rusiei, occidentul a incercat sa taie
orice posibilitate de a o lasa sa se dezvolte. Prin blocarea aceesului la ape calde, lipsa capitalizarii….etc. In fapt mereu “expansionismul” imperial rusesc a
parut mai degraba o reactie de aparare. Cucerirea de teritorii a insemnat ori o tentativa de acces la mari calde ori de zona tampon intre ei si vest.
Intrebarea ar fi….a existat in istoria Rusiei un expansionism real, cu adevarat periculos pentru Romania si cei din zonele invecinate ?
Nu sunt nici măcar cunoscător, d-apoi unul bun.
Din puţinele lucruri pe care le cunosc, nu pot spune că există o diferenţă de fond între imperialisme, doar de nuanţă. Imperialismul britanic a fost unul justificat comercial, în vreme ce imperialismul rus a avut altfel de justificări, şi religioase, şi panslaviste, şi de pură putere. Nu cunosc nicio linie intelectuală britanică prin care să se pledeze pentru limitarea imperiului la Insulele Britanice, aşa cum sunt numeroşi intelectuali ruşi care au pledat pentru edificarea şi ctitorirea internă, lăsând deoparte expansionismul. Pe de altă parte, dacă ruşii erau limitaţi la teritoriul insulelor britanice, nu cred că s-ar fi mulţumit cu atât de puţin. Imperialismul britanic a rămas viu prin hegemonia SUA, prin Commonwealth şi prin continuitatea puterii bancherilor din City. Imperialismul rus nu mai există ca atare, nici măcar în forma celui sovietic, dar Rusia a rămas o putere globală şi ar putea oricând să îşi afirme astfel de deziderate.
Din păcate, pentru noi, nu doar imperialismul rus este periculos, ci chiar şi simpla vecinătate.
România reprezintă pentru Rusia o piedică naturală între slavi, mai ales între ruşi şi sârbi, mai mult decât bulgari. Pentru imperialismul rus, maximul de putere geopolitică la care putea aspira statul rusesc în Europa era să pună graniţa imperiului pe Dunăre, iar principatele române să fie părţi componente ale imperiului.
Acest plan ar fi constituit un pericol mortal pentru imperiile europene, motiv pentru care au decis înfiinţarea statului român, dimpreună cu ethosul antirusesc. Spiritul antirusesc la români a fost o prescripţie politică, o consecinţă ideologică, nu o consecinţă a experienţei comune, aşa cum se susţine. Dacă azi avem bune relaţii cu turcii sau cu austriecii, cu atât mai mult trebuia să avem cu ruşii, dacă propaganda de stat nu ne-ar fi convins altfel.
Noi românii nu am mai reuşit să ne extragem din acest calcul geopolitic care nu ne aparţine, nu am ştiut să construim o geopolitică de bună vecinătate cu ruşii. Când spun bună-vecinătate mă refer la găsirea de motive de stat/argumente şi apoi la construirea unei oferte de politică externă care să reprezinte un plus de valoare pentru ruşi şi pentru statul rus, faţă de care continuăm să fim o piedică pentru scenariul lor ideal şi o unealtă a intereselor geopolitice europene împotriva statului rus.
Aceasta este o obligaţie pozitivă (de a contrui o ofertă politică către ruşi) care ne incumbă în mod natural, pentru că noi suntem mai mici şi mai slabi, iar în ordinea geopolitică de mărime, interesele noastre naţionale şi de stat vor fi mereu un detaliu pentru interesele statului rus. Cu alte cuvinte, noi suntem cei datori să argumentăm valoarea poporului şi statului român pentru poporul şi statul rus, iar nu invers. Cu cât mai convingătoare va fi această ofertă politică, cu atât mai sigură ne va fi vecinătatea cu Rusia.
Cât timp noi nu vom vrea sau nu vom putea sau nu vom fi lăsaţi să construim o astfel de ofertă, Rusia va reprezenta un pericol pentru România indiferent de sistemul de alianţe din care vom face parte. Ideea că făcând parte din NATO şi fiind „parteneri strategici” cu un hegemon sau altul am fi scutiţi de această ameninţare este o simplă dar extrem de periculoasă iluzie.
Momentan suntem la ani lumină de o astfel de abordare. Rolul nostru actual rămâne neschimbat: proiect geopolitic antirusesc. Statul român deserveşte interesele geopolitice ale altor popoare, nu ale românilor (în primul rând pacea, abia apoi buna-vecinătate, propăşire social-culturală, prosperitatea economică şamd).
Din punctul meu de vedere, statul român trebuie refondat, inclusiv sub aspectul caracterului său unitar.
Pentru ca să se întâmple asta şi să nu ajungem să ne pierdem cu totul dreptul şi posibilitatea de a avea un stat al nostru (România românilor) sunt multe lucruri de făcut mai ales la interior, sunt multe lucruri de ştiut şi foarte multe de împreună-preţuit, multe care sunt astăzi date uitării.
Măcar dacă am şti şi am înţelege motivele pentru care au existat conflicte militare între Moldova, Valahia şi Transilvania. Noi ştim mai multe despre geopolitica europeană decât despre geopolitica locală, românească. Nu înţelegem de ce s-au războit Vasile Lupu cu Matei Basarab, care a fost rostul duşmăniei Brâncoveanu/Cantemir, nu pricepem rolul Braşovului/ Făgăraşului/ Maramureşului în relaţiile româneşti, nu acceptăm că Basarabia este un proiect exclusiv al voinţei şi puterii ruseşti, nu o consecinţă a negocierilor între marile puteri, aşa cum este statul român, şamd.
Noi ne-am împropriat logica hegemonilor şi continuăm să funcţionăm în aceşti parametri, indiferent de numele şi identitatea hegemonului de moment.
Din acest motiv noi înşine acceptăm să ne facem parte dintr-un proiect imperialist (astăzi euroatlantic, dar ieri sovietic), faţă de care vecinătatea rusească ne este periculoasă (pentru că suntem linie de contact, pentru că suntem folosiţi ca instrument geopolitic etc).
Noi românii suntem datori să o facem să nu mai fie, nu ruşii, şi nu ne putem extrage din această situaţie periculoasă altfel decât construind şi jertfind. Acestea le cred sincer de multă, multă vreme.