Unul dintre cititorii blogului nostru ne-a semnalat desfăşurarea uneia dintre cele mai hulitoare expoziţii văzută vreodată la noi în ţară, în Bucureşti, în cadrul galeriei ArtSafari la Palatul Dacia-România de pe strada Lipscan din Centrul Vechi. Rugămintea cititorului nostru viza popularizarea acestui incident cu scopul de a provoca o reacţie de oprobiu din partea credincioşilor şi clericilor ortodocşi.
Expoziţia numără mai multe piese vădit blasfemiatoare şi vădit urmărind scopul de a provoca indignare publică, ceea ce, pentru autorul respectivelor mizerii, s-ar traduce într-un câştig de notorietate şi în validarea sa în faţa propriului public. Tactica pe care o foloseşte nu este una nouă, ci astfel de abuzuri au loc frecvent în occident. Am amintit şi în alte articole de cartea Transgresiuni. Ofensele Artei, în care este descrisă această atitudine de frondă artistică şi consecinţele pe care le provoacă.
Cum ne revoltăm?
Tocmai din acest motiv, deşi consider că este absolut necesară o reacţie virulentă de condamnare şi sancţionare, îndemn publicul ortodox la înţelegera contextului şi scopului urmărit de autorul respectivelor mizerii, pentru a îi refuza şi minimaliza câştigul de notorietate şi validare pe care îl urmăreşte. Acesta este motivul pentru care nici nu am preluat alte imagini şi mai revoltătoare din respectiva expoziţie, ci doar ce e necesar să fie evident că o astfel de excreţie nu trebuie ignorată.
Cine e dator să reacţioneze?
Consider că este necesară o reacţie oficială a Arhiepiscopiei Bucureştilor, cu prioritate faţă de reacţiile de protest care deja au fost exprimate de unii simpli credincioşi. Marja de ofensă şi jignire a sentimentului religios obligă la o reacţie instituţională în primul rând, una care să fie calibrată în sensul tragerii la răspundere a curatorului expoziţiei şi a galeriei care o găzduieşte, cu ignorarea desăvârşită a autorului lucrărilor pretins artistice, despre care cred că nu trebuie nici măcar a fi amintit.
Cine e curatorul?
Curatorul Ruth Hibbard, din cadrul Victoria and Albert Museum, Londra, este însă datoare să poarte stigma jignirii gratuite, prin alegerile sale profesionale, a sentimentului religios al publicului, jignire în raport de care poartă o răspundere morală şi juridică asemeni oricărui alt profesionist din sfera publică.
Consider că se cuvin să fie înaintate scrisori de protest către angajatorul său londonez, atât din partea Patriarhiei Române cât şi din partea Consiliului General al municipiului Bucureşti şi a Secretariatului de Stat pentru Culte.
Ce câştigă galeria?
Totodată, Galeria ArtSafari, care funcţionează în cadrul Palatului Dacia, o locaţie ce aparţine municipalităţii, trebuie sancţionată prin rezilierea contractului de comodat sau de locaţiune, după caz, a spaţiului folosit pentru a expune respectivele piese întrucât obiectul contractului contravine bunelor moravuri şi se face instrumentul unor acţiuni de vătămare a sentimentelor religioase ale publicului, sentimente protejate de lege. În mod curent, galeriile de artă încurajează astfel de excese întrucât arareori revolta publică depăşeşte persoana autorului lucrărilor, autor mereu nerăbdător să-şi justifice cât mai public cu putinţă ofensele provocate. Galeriile câştigă notorietate şi validare cu riscuri minimale. Tipul acesta de câştig trebuie negat cu totul, astfel încât să nu mai ispitească pe nimeni pe viitor.
Până unde se întinde libertatea artistică?
Sunt previzibile şi argumentele care se vor invoca în apărarea actului de ofensare a sentimentelor credincioşilor, argumente care se întemeiază pe libertatea actului pretins artistic. Se cuvine însă a sublinia faptul că niciunde această libertate nu este una absolută iar tipologia exponatelor şi descrierile avansate de autorul lor nu lasă loc de îndoială că principalul scop creator a fost reprezentat de umilirea şi înjosirea evlaviei pe care credincioşii ortodocşi o poartă Mântuitorului, Fecioarei Maria şi sfintelor icoane.
Nu există nicio urmă de echivoc sau de scop artistic secundar care să compenseze valoric vexarea sentimentului religios ci, mai degrabă, pare că galeria şi-a asumat conştient o trasgresiune vădită cu scopul de a provoca o reacţie publică virulentă pe care o instrumentează confirmatoriu în logica artei contemporane.
Ce trebuie să se întâmple mai departe?
Din acest motiv, îndemn ca actele de protest iniţiate să fie în mod necesar însoţite de acte de sesizare a Arhiepiscopiei, a parohiei respective, a consilierilor generali şi de sector şi a Secretariatului de Stat pentru Culte, în vederea demarării demersurilor oficiale de sancţionare şi de prevenire a unor incidente asemănătoare. Acest tip de ofensă nu se pretează a fi denunţat individual, căci tocmai reacţia individuală şi rămasă solitară reprezintă combustibilul şi actul confirmatoriu al blasfemiilor şi actelor hulitoare desfăşurate sub pretextul actelor artistice.
Dar nu este prima dată când se întâmplă astfel de bășcălie și blasfemii
Nu cred că scuză lipsa de reacție.
Mie mi s-a făcut cald în cap de revoltă și nu-mi place să se joace cineva cu cele sfinte de dragul de a-și auzi numele prin presă și pe la televizor. Tot felul de neterminați și de femei stricate și la chip și la minte au găsit lozul câștigător spre notorietate bătându-și joc de ortodocși.
E pe principiul: there is no such thing as bad publicity.
De asta am și scris articolul, să nu rămână câștigați după așa mizerie.
În primul rând, când au mai fost acte blasfemiatoare, a existat o reacție de protest și condamnare la nivel oficial din partea Bisericii.
Apoi, ne-am obișnuit în mod rău să suportăm hulele la adresa lui Hristos, că oricum a suferit Cruce și ocară și ni se pare normal. Însă de laudă a fost Sf. Ioan Evanghelistul, care a rămas lângă Cruce cu Maica Domnului până la capăt, nu restul ucenicilor care au fugit de frică şi s-au lepădat de El. Așa și acum, lumea hulește pe Dumnezeu, dar e foarte important cum ne poziționăm fiecare, cu indiferență sau cu reprobarea unor astfel de mesaje insultătoare.
Reacţia instituţională a BOR pare că se va rezuma la următorul text pe care dl Vasile Bănescu l-a publicat pe contul său de Facebook:
Aparent, în ispita intelectualului înjurat de mamă (intelectual grăbit să scornească doct interpretări călduţe pentru ofensa îndurată) a căzut şi domnul purtător de cuvânt.
Tind să cred că nu iubeşte suficient cât să se simtă rănit.
De altfel, nici nu s-a solicitat “cenzurarea artei” cum asamblează dl Bănescu argumentul omului de paie, ci tragerea la răspundere a curatorului şi a galeriei pentru o culpă profesională gravă.
Ghinionul nostru al ortodocşilor este că respectiva galerie nu a făcut imprudenţa să comită vreo ofensă faţă de memoria evreilor, căci i-ar fi pedepsit sinagoga şi pentru laptele supt de la ţâţă.
Invocând “excelentul renume” al galeriei este aidoma amnistierii de infracţiunea de corupere sexuală a unui talentat dansator sportiv. Practic, infracţiunea se cerea comisă în numele expresivităţii, asta ne-ar spune apologeţii.
Iar asta vine din partea unei persoane care face mare caz de exercitarea discernământului şi a adecvării.
Nici vorba de imprudente, “artiștii” stiu foarte bine unde pot trece linia si unde nu. Nu vor indrazni niciodată sa batjocoreasca sinagoga sau moscheea, stiu ca in acel caz ar exista consecințe!