Dorim tuturor cititorilor, celor care ne urmăresc, celor ce ne acceptă și celor ce ne urăsc să aibă parte de bucuria negrăită a Învierii Domnului la acest Praznic mare!

Dintre toate bunătățile care ne vin prin harul bunului Dumnezeu, poate că în aceste zile pacea este cea mai dorită, dar și distorsionată și nemeritată. Fără o înnoire duhovnicească a minții prin pace nu poate veni cea pământească și materială. Dar, mai ales, fără credința vie în Hristos, nici măcar nu este de folos pacea exterioară, ci pierzătoate de suflet. Cu toate acestea, lumea caută pacea de la cei puternici ai lumii, de la trup, de la modă, din plăceri și din minciuni. De aceea nici nu au înțeles odinioară, nici nu L-au primit pe Domnul slavei, de la Care așteptau să Se pogoare de pe Cruce. Și nici măcar astăzi nu-L slujim cu cutremur, cum se cuvine.

Milostivul Dumnezeu să împace sufletele și trupurile noastre cu harul Învierii, să ne facă ușoară sabia pe care a adus-o pe pământ care să ne taie toate metehnele, să țină laolaltă pe cei uniți în numele Lui și să risipească furtunile acestei vieți!

Iar noi ne silim să scuturăm, cu ajutorul lui Dumnezeu, poverile ce ne împresoară ca să putem ura tuturor credincioșilor ortodocși cu inimă luminată:

Hristos a înviat!

Translate page >>
7
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x