Dreapta credință nu este doar o sumă de idei care trebuie să fie corect exprimate, ci o putere care se naște din adevărul dumnezeiesc, o stare sufletească sănătoasă și o gândire netulburată, limpede. De aceea sunt elocvente și ziditoare exemplele date de Părinții și Sfinții Bisericii, prin care se arată limpede valoarea dogmelor ortodoxe. Încercăm să găsim diferite întâmplări elocvente din viețile Sfinților prin care să fie scoasă în evidență importanța dreptei credințe.
Toate episoadele pot fi urmărite în categoria Buna credință.
Despre cererea lui Gaïna și despre răspunsul episcopului loan Gură de Aur
1. Un oarecare Gaïna, de neam scit (got) și barbar în ce privește mintea, folosind cuget tiranic, era conducător de oaste (magister millitum) în acea vreme și avea mulți subalterni (soldați) de același neam
Cu el (adică goți). Cu acștia conducea el însuși armata călare și pe cea pedestră a romanilor.
S-au temut de el nu numai toți ceilalți, ci chiar și împăratul, văzând tirania pe care o exercita.
2. Împărtășind pustiirea (erezia) lui Arie, Gaïna a cerut ca împăratul să-i dea unul din dumnezeieștile locașuri, dar acesta a spus că va chibzui și i-a făgăduit că va avea grijă.
Împăratul a chemat apoi pe dumnezeiescul Ioan și i-a spus despre această cerere. I-a amintit și de puterea lui Gaïna; a făcut aluzie la tirania pe care el o exercita și I-a rugat ca să domolească prin dărnicie
furia barbarului.
3. Însă acest nobil bărbat a răspuns: «Să nu făgăduiești așa ceva, o, împărate, și nici să nu poruncești sau să dai cele sfinte câinilor (Mt 7:6). Eu nu voi suferi ca cei care lămuresc cuvântul lui Dumnezeu si ÎI slăvesc să iasă și să dau, astfel, dumnezeiescul lor templu celor care-L blasfemiază.
4. Nicidecum să nu te temi de acest barbar, o, împărate, ci să ne chemi pe amândoi, pe mine și pe acesta, iar tu să asculți in liniștit cele ce se vor discuta. Eu însă voi înfrunta limba acestuia și-l voi convinge să nu ceară nicidecum ceea ce nu se cuvine să i se dea».
Auzind acestea împăratul, s-a bucurat și a doua zi i-a chemat pe amândoi.
5. Gaïna cerea îndeplinirea făgăduinței împăratului, iar Ioan răspundea, zicând că nu este îngăduit împăratului, care este ales să aibă dreapta credință, ca să îndrăznească ceva contra celor dumnezeiești. Când acesta (Gaïna) a zis că și el trebuie să aibă o casă de rugăciune, marele Ioan i-a răspuns: «Orice casă a lui Dumnezeu îți este deschisă și nimeni nu te oprește să te rogi, dacă vrei».
6. Dar eu, a zis Gaïna, sunt din altă comunitate (sectă). Cu aceștia cer să avem un locaș de închinare și cu mai mare drept cer aceasta, fiindcă am susținut multe acțiuni războinice pentru romani».
«Tu însa, a zis Ioan, ai primit răsplăți mai mari decât ostenelile tale, căci ești comandant de oaste (magister millitum) și ai fost învrednicit și de mantia consulară.
7. Așa că trebuie să te gândești ce-ai fost mai înainte și ce ai devenit acum; care era sărăcia ta dinainte și care este bogăția ta de acum? Ce fel de îmbrăcăminte foloseai înainte de a trece Dunărea și pe care o îmbraci acum? Gândește-te că ostenelile tale sunt puține, iar recompensele foarte mari și nu fi nemulțumit pentru cele cu care ai fost onorat».
8. Folosind astfel de cuvinte, învățătorul lumii (Ioan Gura de Aur) a astupat gura lui Gaïna și l-a silit să tacă.
După câtăva vreme, Gaïna și-a dat pe față tirania pe care o avea în inima sa de multă vreme, căci, ducând armata în Tracia, prăda și jefuia cât mai multe localități.
9. Auzind despre acestea, s-au înspăimântat toți, și conducătorii, și cei conduși – și nimeni nu voia să pună oștirea în linie de luptă contra acestuia și nici nu se gândea să meargă în solie la el fără teamă,
căci fiecare privea cu neîncredere ceea ce era barbar în cugetul lui.
Despre solia Sf. Ioan Gură de Aur la Gaïna
1. Atunci, lăsând pe toți ceilalți cărora le era teamă, au convins pe acest bărbat foarte curajos (Ioan Gură de Aur) să meargă în solie la Gaïna. lar Ioan Gură de Aur nu a ținut seama nici de opoziția ce i-o făcuse și nici de dușmănia ce se iscase din această cauză și a plecat în grabă spre Tracia.
2. Cunoscând pe acest solitor și aducându-și aminte de curajul pe care i-l arătase pentru dreapta credință, Gaïna l-a întâmpinat de departe cu respect; dreapta lui a pus-o pe fața sa și încă și pe copiii săi i-a adus la picioarele sfinte ale acestuia. Astfel, atitudinea demnă (virtutea) a reușit să rușineze și să minuneze chiar și pe dușmanii cei mai înverșunați.
(Din cartea Teodoret al Cirului, Istoria bisericească, Cartea a 5-a, PSB 44, p. 238-239.)
