În care se prezintă faptul că lumina ei este nezidită [1]
Lăudăm și noi și ne minunăm când contemplăm din nou această mare lucrare a lui Dumnezeu, vorbesc de toată zidirea văzută. O laudă și se minunează de ea când o cercetează și înțelepții elinilor. Însă noi facem aceasta spre slava lui Ziditorului, iar aceia împotriva Ziditorului; căci au slujit în mod jalnic zidirii în locul Ziditorului. Așa și glasurile proorocești apostolice și patristice le clarificăm și noi, însă spre folosul celor de față și spre lauda Duhului, Care a grăit prin prooroci, apostoli și Părinți. Se apucă să le explice și fruntașii relei erezii temporare, însă spre vătămarea celor convinși de ei și spre stricarea adevărului bunei-credințe, folosindu-se de glasurile Duhului împotriva Duhului. Dar cuvântul despre harul evanghelic, care este înalt și potrivit pentru urechi și înțelegeri încărunțite, Părinții noștri purtători de Dumnezeu ni l-au reprezentat potrivit pentru noi, cei nedesăvârșiți, rafinându-l prin gurile lor, așa cum mamele iubitoare de fii, mestecând mâncarea mai tare, o prepară bună și acceptabilă și pentru sugari, de vreme ce fluidul din gura mamelor trupești devine hrană pentru copii și înțelesurile din inimile Părinților purtători de Dumnezeu devin hrană folositoare pentru sufletele celor ce ascultă și sunt convinși, iar gurile celor răutăcioși și rău-credincioși cele pline de otravă mortală, când sunt amestecare cu cuvinte de viață, devin mortale și acestea pentru cei care ascultă fără vigilență.
2. Deci să fugim de cei care nu primesc explicațiile patristice, ci se ispitesc să introducă cele potrivnice de la ei înșiși și se prefac că se țin de cuvintele din text, dar resping înțelegerea cea bine-credincioasă. Să fugim mai mult decât fuge cineva de șarpe! Căci cel ce mușcă trupul omoară vremelnic, despărțindu-l de sufletul cel nemuritor; dar cei ce prind însuși sufletul cu dinții îl despart de Dumnezeu, ceea ce este moarte veșnică a sufletului nemuritor. Deci să fugim de unii ca aceștia cu toată puterea și să scăpăm la cei ce prezintă lucruri bine-credincioase și mântuitoare, ca unii care sunt în acord cu predaniile patristice.
3. Am spus unele ca acestea acum și am făcut introducerea către dragostea voastră deoarece astăzi prăznuim cinstita Schimbare la Față a lui Hristos de pe munte și cuvântul nostru este despre lumina ei, împotriva căreia încă și acum este dusă o luptă din partea celor ce duc război cu lumina. Hai să punem înainte glasurile evanghelice citite puțin mai înainte astăzi spre dezvăluirea tainei și spre etalarea adevărului.
«După șase zile, Iisus i-a luat de-o parte pe Petru, pe Iacov și pe Ioan și i-a suit într-un munte înalt deosebi și S-a schimbat la Față înaintea lor și a strălucit fața Lui ca soarele» (Mt. 17: 1).
Acest lucru este primul necesar să fie privit din Evanghelie, după care zi numără Matei, Apostolul și Evanghelistul lui Hristos, cele șase zile, după care a venit ziua Schimbării la Față? Deci după care? După aceea în care a spus Domnul, învățându-i pe ucenicii Săi, că Fiul Omului va să vină întru slava Tatălui Său și adaugă, spunând «că sunt unii dintre cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce vor vedea pe Fiul Omului venind întru împărăția Sa» (Mt. 16: 28), numind slava Tatălui și împărăția Sa lumina propriei Schimbări la Față. acest lucru îl spune și Evanghelistul Luca, arătând și prezentând mai vădit că «au fost după aceste cuvinte ca la opt zile și, luând cu Sine pe Petru, pe Iacov și pe Ioan, S-a suit într-un munte să Se roage și s-a făcut chipul feței Sale în timp ce se ruga altul și îmbrăcămintea Lui albă strălucitoare» (Lc. 9: 28).
4. Dar cum conglăsuiesc între ei, unul spunând limpede de opt zile între făgăduință și ziua arătării, iar celălalt după șase zile? Ascultă și înțelege! Au fost opt pe munte și s-au arătat șase. Acești trei, Petru, Iacov și Ioan, sunt cei care au urcat împreună cu Iisus; și au văzut acolo că sunt și vorbesc împreună cu El Moise și Ilie, așa încât aceștia sunt șase. Dar totuși au fost împreună cu Domnul în mod nevăzut și Tatăl și Duhul Sfânt, Unul dând mărturie prin glas că Acesta este Fiul Său iubit, iar Celălalt strălucind prin norul luminos și arătând că lumina este de-o-fire și unitară a Fiului cu El și cu Tatăl; căci bogăția Lor este faptul de a fi de-o-fire și țâșnirea unitară a strălucirii. Deci astfel sunt opt cei șase. Deci, precum în acestea nu există nici o contrazicere între șase și opt, tot la fel nici Evangheliștii nu se contrazic, unul zicând după șase zile, iar pentru Luca au fost opt zile după cuvintele acestea; dar prin amândouă aceste cuvinte ne-au dat un chip oarecare al faptelor celor combinate pe munte tainic și vădit.
5. Dacă ar lua seama așa cineva bine și după literă, ar putea să vadă că propovăduitorii dumnezeiești sunt în consens între ei. Deoarece Luca a zis opt zile fără să fie în dezacord cu cel care a zis apoi de șase zile, însă a cuprins și ziua în care au fost spuse cuvintele acelea, dar și ziua în care S-a schimba Domnul la Față. Acestea le dă de înțeles și Matei pentru cei care iau seama cu pricepere prin prepoziția „după”, care arată posteritatea. El a zis, iar acela a lăsat-o, căci nu zice după opt zile, ca acela cu șase zile, ci că s-au făcut ca la opt zile. Astfel că nici o deosebire în înțelegerea celor istorisite de Evangheliști.
6. Dar se mai arată ceva mare și tainic prin faptul că ni se pare că sunt în dezacord între ei. Luați aminte cu mintea la cele ce vor fi spuse, cei care sunteți mai străbătători cu mintea! De ce a zis unul după șase zile, iar celălalt a trecut și peste săptămână, pomenind de optime? Pentru că priveliștea mare a luminii Schimbării la Față a Domnului este taina zilei a opta, adică a veacului viitor, care se arată după odihna lumii făcute în șase zile și după depășirea simțurilor noastre, care lucrează înșesit. Căci avem cinci simțuri, dar cuvântul exprimat prin simțuri, dacă este adăugat la acestea, face ca lucrarea simțirii noastre să fie înșesită.
Dar împărăția lui Dumnezeu făgăduită celor vrednici este nu numai peste simțire, ci și peste cuvânt; de aceea, după nelucrarea cea bună a celor împlinite înșesit, șeptimea/săptămâna îmbogățește valoarea acestei nelucrări și în optime împărăția lui Dumnezeu se arată prin puterea unei lucrări mai bune. Domnul a zis mai dinainte despre această putere a Duhului dumnezeiesc, prin care face văzută celor vrednici împărăția lui Dumnezeu, arătând ucenicilor: «sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până vor vedea împărăția lui Dumnezeu venind întru putere» (Lc. 9: 27), adică dând celor ce văd puterea de a vedea cele nevăzute, care curăță dinainte stricăciunea mortală și dăunătoare sufletului, care este păcatul. Iar gustarea din acest păcat este începutul răului prin gând, pe când cei care se curăță dinainte de ea nu vor gusta moartea sufletului, păzindu-se neprihăniți prin puterea viitoarei arătări, precum socotesc eu, și în privința minții.
7. «Dar sunt unii din cei care stau aici care nu vor gusta moartea până ce vor vedea împărăția lui Dumnezeu venind întru putere» (Lc. 9: 27).
Împăratul a toate este pretutindeni și pretutindeni este împărăția Lui, așa încât faptul de a veni împărăția lui nu arată că vine din altă parte, ci că se arată prin această putere a dumnezeiescului Duh; de a ceea a spus că vine întru putere. Această putere nu se face pur și simplu oricui, ci celor ce au stat cu Domnul, adică celor stabiliți în credința Lui și celor ca Petru, Iacov și Ioan și celor care sunt ridicați de cuvânt mai înainte pe un munte înalt, adică celor ce au urcat peste firea noastră smerită. Deoarece din acest motiv Se arată Dumnezeu în munte, după cum ar spune cineva. Pe de o parte El coboară din înălțimea Sa, iar pe de altă parte ne ridică pe noi din smerenia de jos ca să fie cuprins Cel necuprins într-o măsură în firea născută/muritoare și pe cât este în siguranță. O astfel de închipuire nu este mai rea decât mintea, ci cu mult mai bună și mai înaltă pentru că se face prin puterea dumnezeiescului Duh.
8. Așadar nu se face și se desface, nici nu este circumscrisă, nici nu cade sub puterea simțită lumina Schimbării la Față a Domnului, deși este văzută cu ochi trupești pentru puțin timp și pe vârful mic al muntelui, ci de la trup la duh în acel moment, potrivit celui ce a spus: «au trecut inițiații Domnului prin schimbarea simțurilor pe care a lucrat-o în ei Duhul” și astfel au văzut, pe cât le-a dăruit puterea dumnezeiescului Duh, lumina aceea negrăită. Celor ce o hulesc acum, fără să o vadă, li se pare că cei aleși dintre apostoli au văzut printr-o putere simțită și zidită lumina Schimbării la Față a Domnului și, de aceea, se apucă să tragă înspre zidire nu numai lumina aceea, slava și împărăția lui Dumnezeu, ci și puterea dumnezeiescului Duh, prin care se descoperă celor vrednici cele dumnezeiești. Căci n-au auzit sau n-au crezut pe Pavel, care spune: «cele ce ochiul n-a văzut și urechea n-a auzit și la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El, iar nouă ni le-a descoperit Dumnezeu prin Duhul Lui; căci Duhul cercetează și adâncurile lui Dumnezeu» (1Cor. 2: 9).
9. Dar, când a sosit ziua a opta, după cum s-a spus, a luat cu Sine Domnul pe Petru, pe Iacov și pe Ioan, S-a suit într-un munte să Se roage. Căci mereu Se ruga mereu despărțindu-Se de toți, chiar și de apostoli, ca atunci când a hrănit pe cei cinci mii împreună cu femei și copii cu cinci pâini și doi pești imediat i-a slobozit pe toți și pe toți ucenicii i-a silit să se suie în corabie, iar El Însuși S-a suit într-un munte să Se roage (Mt. 14: 22). Sau a luat cu Sine puțini și pe aceia care depășeau pe ceilalți. Și, când s-a apropiat mântuitoarea patimă, celorlalți ucenici le-a zis: „Ședeți aici până Mă voi ruga”, dar a luat cu Sine pe Petru, pe Iacov și pe Ioan (Mt. 26:36). Deci pe aceștia singuri și acum, luându-i cu Sine, «S-a suit într-un munte înalt deosebi și S-a schimbat la Față înaintea lor», adică în timp ce ei vedeau.
10. Ce înseamnă că S-a schimbat la Față?
Zice teologul Gură de Aur: „a deschis, precum a bine-voit, puțin din dumnezeire și a arătat celor inițiați pe Dumnezeu, Care locuia în El. «Căci s-a făcut, în timp ce El Se ruga», precum zice Luca, «înfățișarea Lui alta, strălucind ca soarele», precum scrie Matei. A zis ca soarele nu ca să înțeleagă cineva acea lumină simțită – fugi de lipsa de vedere a celor ce nu pot înțelege nimic mai înalt decât cele ce se arată prin simțuri –, ci ca să cunoaștem că ceea ce este soarele pentru cei care trăiesc și văd la nivelul simțurilor, aceasta este Hristos ca Dumnezeu pentru cei care viețuiesc potrivit duhului și văd în Duhul și nu este nevoie de altă lumină pentru cei ce văd cele dumnezeiești în vedenii. Căci El este lumină pentru cele veșnice și nu este altceva, căci de ar trebui o a doua lumină pentru cei ce au pe cea mai mare?
Când Se ruga așa, a strălucit și a descoperit în mod negrăit celor aleși dintre ucenici acea lumină negrăită, fiind ei împreună cu proorocii de vârf ca să arate că rugăciunea este autoarea acelei vederi și să învățăm că prin apropierea de Dumnezeu prin virtute și prin unirea cu El în minte intervine și se arată acea strălucire, fiind dată și văzută de toți cei care se ațintesc neîncetat spre Dumnezeu prin lucrarea binelui riguroasă și prin rugăciune sinceră. Căci frumusețea cea adevărată și cea mai dorită a dumnezeieștii și fericitei firi este văzută numai de cel curățit la minte. Cel care se ațintește spre scânteierile și harismele acestea se împărtășește de ceva din ea, ca și cum s-ar colora o figură obișnuită cu o rază înflorită. De aceea și fața lui Moise a fost slăvită când vorbea cu Dumnezeu.
11. Vedeți că și Moise s-a schimbat la față când a urcat în munte și astfel a văzut slava Domnului? Dar a pătimit transformarea, nu a lucrat-o, potrivit cu cel ce spune: „la aceasta mă aduce lucirea măsurată de aici a adevărului, să văd și să pătimesc strălucirea lui dumnezeu”[2]. Iar Domnul nostru Iisus Hristos a avut de la Sine strălucirea aceea; de aceea El nu avea nevoie nici de rugăciune, care strălucea trupul cu dumnezeiască lumină, ci a arătat de unde le vine și cum li se arată sfinților strălucirea lui Dumnezeu, căci vor străluci și drepții ca soarele în împărăția Tatălui lor (Mt. 13:43) și, devenind așa toți lumină dumnezeiască, ca vlăstare ale luminii dumnezeiești, vor vedea pe Hristos strălucind peste măsură dumnezeiește și negrăit, a cărui slavă a dumnezeirii, care provine din fire, s-a arătat pe Tabor și în trup datorită unității Ipostasului. Așa a strălucit și fața Lui prin această lumină ca soarele.
12. Cei ce proiectează cuvântul elinesc și înțelepciunea acestei lumi asupra noastră și nu se supun deloc bărbaților duhovnicești în privința cuvintelor Duhului, ci aleg să-i contrazică, când aud de lumina Schimbării la Față a Domnului de pe munte, care s-a făcut văzută ochilor apostolești, se coboară imediat la lumina simțită și zidită și trag înspre aceasta lumina cea nematerială, neînserată, veșnică și nu numai mai presus de simțire, ci și mai presus de minte, ei înșiși fiind jos și neputând să înțeleagă nimic mai presus de cele pământești. Deși Cel Care a strălucit cu aceasta a arătat-o dinainte că este nezidită, numind-o împărăție a lui Dumnezeu. Căci împărăția lui Dumnezeu nu este roabă și zidită, căci ea singură este neîmpărățită și neînvinsă de toate și dincolo de orice timp și veac și nu este îngăduit, zice, să înceapă sau să ajungă sub veacuri sau sub timp împărăția lui Dumnezeu. Credem că aceasta este moștenirea celor ce se mântuiesc.
13. De vreme ce Domnul, când S-a schimbat la Față, a strălucit și arătat acea slavă, strălucire și lumină și va veni iarăși precum a fost văzut de ucenici pe munte, prin urmare a luat o lumină și va ajunge în veci pe care nu o avea înainte? Fugi de această hulă! Căci cel ce spune aceasta va slăvi trei firi în privința lui Hristos, cea dumnezeiască, cea omenească și a acelei lumini. Așadar nu a arătat altă strălucire, ci pe cea pe care o avea nevăzut. Avea strălucirea firii dumnezeiești ascunsă de trup. Deci lumina aceea este a dumnezeirii și este nezidită, de vreme ce și Hristos S-a schimbat la Față, potrivit teologilor[3], nu luând ceea ce nu era, nici transformându-Se în ceva ce nu era, ci arătând ucenicilor Săi ceea era, deschizând ochii lor și făcându-i din orbi văzători. Vezi că sunt orbi față de acea lumină ochii care văd potrivit firii? Așadar acea lumină nu este simțită, nici cei ce văd nu au văzut pur și simplu cu ochii simțiți, ci au fost realcătuiți prin puterea dumnezeiescului Duh.
14. Deci au fost schimbați și astfel au văzut schimbarea, nu pe cea desăvârșită, ci pe cea pe care a primit-o frământătura noastră din această observație, fiind îndumnezeită prin unirea cu Dumnezeu Cuvântul. De acolo a cunoscut și cea care a zămislit în feciorie și a născut în mod străin pe Dumnezeu purtător de trup, născut din ea și Simeon l-a luat în brațe ca pe un Prunc cu mâinile, iar bătrâna Ana I-a ieșit în întâmpinare. Căci dumnezeiasca putere s-a arătat ca prin niște pojghițe de cristal, strălucind celor ce au ochii inimii curățiți.
15. De ce îi ia pe corifei dintre ceilalți și îi suie și sunt ei singuri deoparte?
Ca să arate cumva ceva mare și tainic. Cum este ceva mare și tainic priveliștea luminii simțite, pe care cei aleși și cei împreună cu ei lăsați jos o aveau și înainte de a urca? Dar de ce au avut nevoie ei de puterea Duhului și de adaosul prin ea sau de schimbarea ochilor pentru a vedea acea lumină dacă era simțită și zidită? Cum să fie slava și împărăția Tatălui și lumina Duhului simțite? Dar cum va veni Hristos într-o astfel de slavă și împărăție în veacul viitor, când nu este nevoie de aer, de lumină, de loc și de unele ca acestea, ci Dumnezeu va fi pentru noi în loc de toate, potrivit Apostolului (1Cor. 15: 28)? Iar dacă este în loc de toate, va fi oricum și în loc de lumină. De aici se arată iarăși că și lumina aceea este a dumnezeirii, de vreme ce și Ioan, cel mai teologic dintre Evangheliști, arată în Apocalipsă că cetatea aceea viitoare și stătătoare «nu are nevoie de soare, nici de lună ca să strălucească în ea; căci slava lui Dumnezeu a luminat-o și Mielul este sfeșnicul ei» (Apoc. 21: 23). Oare nu ne-a arătat explicit și acolo că Iisus, Care S-a schimbat acum la Față dumnezeiește pe Tabor, Care ține trupul drept sfeșnic, iar în loc de lumină slava dumnezeirii, care s-a arătat celor care au urcat pe munte? Dar și despre cei ce vor locui în cetatea aceea El Însuși zice că «nu vor avea nevoie de lumina sfeșnicului și de lumina soarelui, că Domnul Dumnezeu va lumina asupra lor și nu va mai fi noapte» (Apoc. 22: 5). Deci ce este această lumină în care nu este schimbare sau umbră de schimbare (Iac. 1: 17)? Ce este această lumină neschimbată și neînserată? Oare nu este a dumnezeirii?
16. Dar și Moise și Ilie, mai ales Moise, fiind suflet fără de trup, cum au fost văzuți și au fost slăviți prin lumina simțită? Și aceștia, fiind văzuți în slavă acolo, vorbeau de ieșirea pe care urma să o împlinească în Ierusalim. Dar cum de au recunoscut Apostolii pe cei pe care nu-i văzuseră înainte, dacă nu prin puterea descoperitoare a acelei lumini?
17. Dar, ca să nu întindem prea mult mintea voastră, restul cuvintelor evanghelice le vom depozita pentru o vreme pentru sfânta și dumnezeiasca slujbă. Crezând, după cum am fost învățați de cei luminați de Hristos, cele pe care numai ei singuri le știu precis (căci tainele Mele sunt ale Mele și ale celor ai Mei, zice Dumnezeu prin proorocul (Daniel 2: 27)), deci crezând bine, precum am fost învățați și pricepând taina Schimbării la Față a Domnului, să călătorim spre strălucirea acelei lumini și, iubind frumusețea slavei neschimbătoare, să curățim ochiul minții de întinările pământești, disprețuind orice încântare și delectare care nu sunt stabile, care, deși ar părea dulci, însă produc durere veșnică, deși aduc farmec trupului, dar îmbracă sufletul cu haina aceea a urâtă a păcatului, pentru care, după ce este legat de mâini și de picioare, cel ce nu are haina legăturii nestricăcioase este scos în focul și întunericul acela mai din afară.
18. De care lucru să fim izbăviți toți prin strălucirea și cunoașterea luminii nemateriale și veșnice a Schimbării la Față a Domnului spre slava Lui și a Tatălui Său fără de început și a făcătorului de viață Duh, a Cărora este una această strălucire, dumnezeire, slavă, împărăție și putere, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Aceasta este
prima (a 34-a) din cele două cuvântări ale Sf. Grigorie Palama la această
sărbătoare, probabil rostită în seara Praznicului Schimbării la Față, urmată de
omilia din timpul Liturghiei (a 35-a din cele păstrate în opera sa).
[1]
Traducere a Omiliei 34, prima la Schimbarea la Față, din ΕΠΕ 76, p. 352-379.
[2]
Vezi Sf. Grigorie Palama, Către Gavra 20, Scrieri 2, p. 347.
[3]
Sf. Ioan Damaschin, Cuvânt la Schimbarea la Față 12, PG 96,
564C.
Necazurile vieții
produc un disconfort și o nemulțumire care împing pe orice om spre căutarea
unor soluții supra-naturale la problemele cu care se confruntă. Totuși adeseori
această căutare nu vine dintr-o dorință înțeleaptă, ci din disperare și
amatorism.
Deși Biserica
(Ortodoxă) cheamă pe toți la viața veșnică și face tuturor cunoscut adevărul
despre Dumnezeu, suflet, veșnicie și judecata de apoi, există o tentație mult
mai la îndemână pentru toți de a apela și a crede mai degrabă într-un soi de
supranatural ieftin, într-un soi de nemurire intermediară, facilă. Vorbim de
atracția ezotericului, a explicațiilor și soluțiilor comode, dar și amăgitoare.
Bariera care ne protejează de acest pericol al spiritualității amăgitoare o
constituie în primă instanță dogmele dreptei credințe. Desigur că există și
alte criterii de selecție, de natură spirituală, care țin de rugăciune,
sinceritate, smerenie, discernământ etc., care merg mână-n mâncă cu o
cunoaștere dreaptă a credinței.
Într-un scurt interviu realizat cu Preotul dr. Nicolae Marius Paicu, de la parohia Sf. Nicolae din Suceava, este deschis acest subiect al amăgirilor reprezentate de noile mișcări religioase contemporane, fiind punctate câteva probleme specifice ridicate de ezoterism.
Acesta este un filmuleț care face parte dintr-un șir mai lung conceput sub egida „Sfinții Români” (SFR tv)de către Asociația “Sarmisegetuza Regia”, prin care se dorește punerea în valoare a credinței autentice trăită încă pe meleagurile noastre. Deja există mai multe interviuri publicate pe diferite teme, în special ezoterice deocamdată, dar care se doresc a fi înmulțite și diversificate pe viitor.
Cooperarea
dintre părinții și credincioșii râvnitori este bine-venită și chiar necesară
pentru a păstra vie și răspândi trăirea ortodoxă și a contracara atât valul de
neo-păgânism care ne inundă, cât și atacurile din partea celorlalte secte și
religii, dar pentru a compensa lipsa de reacție și de autenticitate, ba chiar
trădarea dogmatică și spirituală din interiorul Bisericii noastre.
Nu doar doctorul Didier Raoult susține că hidroxiclorochina este un medicament eficient împotriva coronavirusului, ci și o seamă de doctori responsabili din SUA. Într-o prezentare remarcabilă, aceștia au arătat că există un război necruțător și cinic împotriva acestui medicament foarte simplu, ieftin și eficient. Curiozitatea medicilor a fost stârnită de modul contradictoriu în care a fost abordat pericolul prezentat de covid-19 de către autorități, care ba au refuzat izolarea, ba au recomandat-o, ba au lăudat China pentru modul cum au abordat epidemia, ba s-a dovedit că a acționat duplicitar (a închis accesul în interior, dar nu și spre exterior), ba au spus că măștile nu sunt eficiente, ba le recomandă și le impun. Dar, peste toate, este interesantă poziția oficială față de tratamentul cu hridroxiclorochină.
Într-o prezentare amplă a acțiunii terapeutice a medicamentului, dar și a jocurilor de culise prin care a fost interzis pentru a favoriza, cel mai probabil, interesele cinice ale Big Pharma, prezentarea video făcută de o serie de medici reputați și practicieni (filmulețul este accesat mai greu, trebuie așteptat până începe redarea) scoate la lumină un subiect bine dosit. Studiile care au dat drept contraindicată folosirea hidroxiclorochinei par a fi contra-făcute, de aceea au și fost retrase. Asta s-a întâmplat chiar în reviste de prestigiu, unde este necesară o verificare serioasă și un timp pe măsură, nu doar câteva luni. Pe de altă parte, mulți dintre decidenți oficiali nu ar trebui să ocupe acele posturi din cauza unor conflicte de interese, fiind angajați sau având legături cu companiile mari farmaceutice.
Doctorii care au făcut acest demers acuză pe cei care iau decizii că nu sunt practicieni, că au ajuns simpli birocrați. Experiența arată cât de eficient este medicamentul în cauză. O doctoriță relatează că a tratat cu succes toți pacienții pe care i-a avut de covid. Ba chiar și cazuri disperate, care practic erau sortite morții. Practica în Nigeria a făcut-o să fie obișnuită cu folosirea acestui tratament anti-malarie la bază, dar foarte util și împotriva coronavirusului. El poate fi utilizat atât ca tratament, cât și preventiv. Nu are efecte adverse, lucru atestat de studii bine documentate pe o perioadă de 20 de ani în foarte multe țări. O dovadă este faptul că țările din Africa sunt puțin afectate de pandemie, cel mai probabil tocmai din cauză că populația a fost protejată de hidroxiclorochină. Evident că trebuie folosită în doze corecte.
27 iulie 2020 Transcriptul conferinței de presă al SCOTUS al unor medicilor de prim rang Un grup de medici americani numiți „America’s Frontline Doctors” a organizat o conferință de presă pe tema COVID-19, hidroxiclorochina și multe altele în afara Curții Supreme a Statelor Unite. Citiți transcrierea conferinței lor de presă aici. Avertisment: Această conferință de presă a fost semnalizată și eliminată de mai multe platforme de socializare pentru a conține informații „înșelătoare” sau „false”. Rev nu condiționează utilizarea niciunui tratament COVID-19 prezentat în această conferință de presă. Congressman Norman: (00:00) … o voi preda. Simone Gold: (00:01) Mulțumesc. Mulțumesc mult congresmenilor. Deci suntem aici pentru că ne simțim ca și cum americanii nu au auzit de toate expertizele care există în toată țara noastră. Avem câțiva experți care vorbesc, dar există mulți experți în toată țara. Așa că unii dintre noi au decis să ne reunim. Suntem medicii de prim rang ai Americii. Suntem aici doar pentru a ajuta pacienții americani și națiunea americană să se vindece. Avem multe informații de distribuit. Americanii sunt nituiți și prinși de frică în acest moment. Nu suntem reținuti de virus atât cât am fost retinuti de reteaua de paianjen de frica. Acea păianjen se află în jurul nostru și ne restrânge și ne drenează viața poporului american, a societății americane și a economiei americane. Simone Gold: (00:53) Asta nu are niciun sens. COVID-19 este un virus care există în esență în două faze. Există boala în fază precoce și există boala în fază tardivă. În faza incipientă înainte de a primi virusul sau devreme, când ați obținut virusul, dacă ați obținut virusul, există tratament. Asta vă spunem aici. Vom vorbi despre asta în această după-amiază. Îl puteți găsi pe American Frontline Doctors, există multe alte site-uri care îl transmit live pe Facebook. Dar vă rugăm să auziți acest lucru, deoarece acest mesaj a fost redus la tăcere. Există multe mii de medici care au tăcut pentru că le-au spus oamenilor americani veștile bune despre situație, că putem gestiona virusul cu atenție și în mod inteligent, dar nu putem trăi cu această pânză de păianjen de frică care ne constrânge țara. Simone Gold: (01:45) Deci vom auzi acum din diferite poziții. Unii vor să vă vorbească despre ce a făcut blocarea tinerilor, celor mai mari, a întreprinderilor, a economiei și a modului în care ne putem scoate din ciclul fricii. Dr. Hamilton. Dr. Bob Hamilton: (02:03) Mulțumesc, Simone. Și mulțumesc tuturor că sunteți aici astăzi. Sunt Dr. Bob Hamilton. Sunt un pediatru din Santa Monica, California. Sunt în practică privată acolo de 36 de ani. Și azi am vești bune pentru tine. Vestea bună este că, de regulă, copiii iau foarte bine acest virus. Puțini se infectează. Cei care se infectează sunt spitalizați în număr redus. Și, din fericire, rata mortalității copiilor este de aproximativ o cincime din 1%. Deci copiii tolerează foarte frecvent infecția, dar sunt de fapt asimptomatici. Dr. Bob Hamilton: (02:38) De asemenea, vreau să spun că copiii nu sunt conducătorii acestei pandemii. Oamenii erau îngrijorați, inițial, dacă copiii vor fi de fapt cei care vor împinge infecția. Se întâmplă exact opusul. Copiii o tolerează foarte bine, nu o transmit părinților, nu o transmit profesorilor lor. Dr. Mark Woolhouse din Scoția, care este un specialist în boli infecțioase pediatrice și epidemiolog a spus următoarele. El a spus: „Nu a existat niciun caz documentat de transfer de COVID de la un student la un profesor din lume.” In lume. Dr. Bob Hamilton: (03:19) Cred că este important ca toți cei care suntem astăzi aici să ne dăm seama că copiii noștri nu sunt cu adevărat cei care conduc infecția. Este condus de persoane mai în vârstă. Și da, îi putem trimite pe copii înapoi la școală cred că fără teamă. Și aceasta este marea problemă în acest moment, așa cum a făcut aluzie deputatul Norman, acesta este lucrul cu adevărat important pe care trebuie să-l facem. Trebuie să normalizăm viața copiilor noștri. Cum facem asta? Facem asta prin readucerea lor în clasă. Și vestea bună este că nu conduc deloc această infecție. Da, putem folosi măsuri de securitate. Da, putem fi atenți. Sunt totul pentru asta. Toți suntem. Dar cred că importantul este că nu trebuie să acționăm din frică. Trebuie să acționăm în afara științei. Trebuie să o facem. Trebuie să o terminăm. Dr. Bob Hamilton: (04:07) În sfârșit, bariera și urăsc să spun asta, dar bariera pentru a-i readuce pe copiii noștri la școală nu va fi știința, ci vor fi sindicatele naționale, uniunea de profesori, Asociația Națională a Educației, alte grupuri care vor cere bani. Și ascultă, cred că este în regulă să le oferi oamenilor bani pentru PPE și diferite lucruri din clasă. Dar unele dintre cererile lor sunt într-adevăr ridicole. Vorbesc despre faptul că, unde sunt din California, UTLA, care este United Teachers Union of Los Angeles, cere să defondăm poliția. Ce legătură are asta cu educația? Solicită să oprească sau să închidă toate școlile private charter, școlile charter finanțate privat. Acestea sunt școlile care îi fac pe copii să fie educați. Dr. Bob Hamilton: (04:59) Deci, în mod clar, vor exista bariere. Barierele nu vor fi știință. Nu vor exista bariere de dragul copiilor. Asta va fi de dragul adulților, al profesorilor și al tuturor celorlalți și al uniunii. Așadar, acolo este nevoie să ne concentrăm eforturile și să luptăm înapoi. Așadar, vă mulțumim tuturor că ați fost aici și să ne readucem copiii la școală. Dr. Stella Immanuel: (05:27) Bună ziua, sunt Dr. Stella Immanuel. Sunt medic de îngrijire primară în Houston, Texas. M-am dus de fapt la școala medicală din Africa de Vest, Nigeria, unde am avut grijă de pacienții cu malarie, i-am tratat cu hidroxicloroquina și chestii de genul. Așa că sunt obișnuit cu aceste medicamente. Sunt aici pentru că am tratat personal peste 350 de pacienți cu COVID. Pacienți care au diabet, pacienți cu tensiune arterială ridicată, pacienți cu astm, bătrâni … Cred că cel mai în vârstă pacientul meu are 92 … 87 de ani. Iar rezultatul a fost același. Le-am pus pe hidroxiclorochină, le-am pus pe zinc, le-am pus pe Zithromax și sunt bine. Dr. Stella Immanuel: (06:12) În ultimele luni, după ce am avut grijă de peste 350 de pacienți, nu am pierdut niciunul. Nu un diabetic, nu cineva cu hipertensiune arterială, nici cineva care astmează, nu o persoană în vârstă. Nu am pierdut niciun pacient. Și, pe deasupra, mi-am pus eu, personalul meu și mulți medici pe care îi cunosc pe hidroxicloroquina pentru prevenire, deoarece, prin mecanismul de acțiune, funcționează devreme și ca profilaxie. Vedem zilnic pacienți cu 10 până la 15 pacienți cu COVID. Le oferim tratamente de respirație. Purtăm doar mască chirurgicală. Nimeni dintre noi nu s-a îmbolnăvit. Functioneaza. Dr. Stella Immanuel: (06:46) Deci, chiar acum, am venit aici la Washington DC să spun: America, nimeni nu trebuie să moară. Studiul care m-a determinat să încep să folosesc hidroxiclorochina a fost un studiu pe care l-au făcut sub NIH în 2005, care spun că funcționează. Recent, făceam niște cercetări despre un pacient care avea sughițuri și am aflat că chiar au făcut un studiu recent în NIH, care este Institutul nostru Național … acela este Naționalul … NIH, ce? Institutul Național de Sănătate. Au avut de fapt un studiu și merg să-l caute. Tastați sughițele și COVID, îl veți vedea. Ei au tratat un pacient care avea sughiț cu hidroxicloroquina și s-a dovedit că sughițul este un simptom al COVID. Deci, dacă NIH știe că tratarea pacientului ar hidroxicloroquina dovedește că sughițul este un simptom al COVID, atunci ei știu cu siguranță că funcționează hidroxiclorochina. Dr. Stella Immanuel: (07:42) Sunt suparată. De ce sunt supărat este că văd oameni care nu pot respira. Văd părinții care intră, văd diabeticii stau în biroul meu știind că aceasta este o condamnare la moarte și nu pot respira. Și îi îmbrățișez și le spun: „Va fi în regulă. O să trăiești. ” Și îi tratăm și ei pleacă. Niciunul nu a murit. Așadar, dacă există o știință falsă, o persoană sponsorizată de toate aceste companii farmaceutice false spune: „Am făcut studii și au aflat că nu merge.” Îți pot spune categoric că este știință fixă. Vreau să știu cine sponsorizează studiul respectiv. Vreau să știu cine este în spatele ei, deoarece nu există nicio modalitate în care pot trata 350 de pacienți și numărați și nimeni nu este mort și toți s-au descurcat mai bine. Dr. Stella Immanuel: (08:21) Știu că îmi vei spune că ai tratat 20 de persoane, 40 de persoane și nu a mers. Sunt o mărturie adevărată. Așa că am venit aici la Washington DC pentru a-i spune Americii că nimeni nu trebuie să se îmbolnăvească. Acest virus are un leac. Se numește hidroxiclorochină, zinc și Zithromax. Știu că oamenii doresc să vorbească despre o mască. Salut? Nu aveți nevoie de mască. Există un leac. Știu că nu vor să deschidă școli. Nu, nu este nevoie să fie blocați. Există prevenție și există leac. Dr. Stella Immanuel: (08:48) Și permiteți-mi să vă spun ceva, tot ce sunteți doctori falsi acolo care îmi spun: „Da. Vreau un studiu dublu orbit. Vă spun doar, renunțați să sune ca un computer, dublu orbit, dublu orbit. Nu știu dacă cipurile dvs. nu funcționează defectuos, dar sunt un doctor adevărat. Am radiologi, avem chirurgi plastici, avem neurochirurgi, cum spune Sanjay Gupta, „Da, nu funcționează și provoacă boli de inimă”. Lasă-mă să te întreb doctorul Sanjay Gupta. Asculta-ma. Ați văzut vreodată un pacient COVID? Ați tratat vreodată pe cineva cu hidroxicloroquina și au murit din cauza bolilor de inimă? Când o faci, vino și vorbește cu mine pentru că stau în clinica mea în fiecare zi și îi văd pe acești pacienți mergând în fiecare zi speriați de moarte. Văd oameni care conduc două, trei ore la clinica mea, deoarece un medic din ER este speriat de consiliul din Texas sau le este frică de ceva și nu vor prescrie medicamente acestor persoane. Îți spun tuturor medicilor care stai jos și îi urmăresc pe americani să moară. Sunteți bunul nazist … bunul, bunii germani care au urmărit evreii să fie uciși și nu ați vorbit. Dacă vin după mine, mă amenință. Au fost amenințați cu … Adică, am primit tot felul de amenințări. Sau o să mă raporteze la roboți. Eu zic, știi ce? Nu-mi pasă. Nu o să-i las pe americani să moară. Și dacă acesta este dealul pe care mă prind, am să fiu bătut în cuie. Nu-mi pasă. Poți să mă raportezi la roboți, mă poți omorî, poți face orice, dar nu voi lăsa americanii să moară. Dr. Stella Immanuel: (10:09) Și astăzi sunt aici să o spun, că America, există un remediu pentru COVID. Toată această prostie nu trebuie să se întâmple. Există un remediu pentru COVID. Există un remediu pentru COVID se numește hidroxicloroquina. Se numește zinc. Se numește Zithromax. Și a venit momentul ca oamenii de bază să se trezească și să spună: „Nu, nu vom mai lua acest lucru. Nu vom muri. ” Pentru că permiteți-mi să vă spun ceva, când cineva este mort, ei sunt morți. Nu vor reveni mâine pentru a avea un argument. Nu vor reveni mâine pentru a discuta despre studiul dublu orbit și datele. Toți medicii care așteptați date, dacă șase luni în linie, ați aflat că aceste date arată că acest medicament funcționează, ce zici de pacienții dvs. care au murit? Vrei un studiu dublu orbit unde oamenii mor? Este lipsit de etică. Deci, băieți, nu trebuie să murim. Există un remediu pentru COVID. Simone Gold: (11:02) Dumnezeule. Dr. Immanuelle cunoscut și ca războinic. Înainte de a-l prezenta pe următorul invitat, vreau doar să spun că doresc tuturor medicilor care ascultă acest lucru să aducă pasiunea asta pentru pacienții lor. Și studiul la care se referea Dr. Immanuel este în Virologie, care vorbește despre o epidemie virală SARS care afectează plămânii veniți din China. Și nu știau ce va funcționa. Studiul a arătat că clorochina va funcționa. Pare exact ca ar fi putut fi scris acum trei luni, dar, de fapt, acesta este studiul în Virologie, care a fost publicat de NIH, Institutul Național al Sănătății, când dr. Anthony Fauci era directorul. Din nou, publicația oficială a NIH, Virologie, în urmă cu 15 ani a arătat că clorochina … folosim hidroxiclorochina, este aceeași… puțin mai sigură… funcționează. Au dovedit acest lucru în urmă cu 15 ani, când am obținut acest nou coronavirus, care nu este acela, este 78% similar cu cel anterior Simone Gold: (12:03) … coronavirus, care nu este acel roman. Este 78% similar cu versiunea anterioară. COV-1, nu este surprinzător. Functioneaza. Acum voi prezenta următorul nostru vorbitor. Scuze. Am uitat să-ți spun numele. Scuze. Dr. Dan Erickson: (12:12) E bine. Dr. Dan Erickson, dr. Gold mi-a cerut să vorbesc despre blocarea, cât de eficiente au fost acestea și asta provoacă ceva nefinanciar? Ei vorbesc întotdeauna despre financiar, dar trebuie să realizați că blocarea, u am luat o economie de 21 de trilioane de dolari și nu am închis-o. Deci, atunci când îl blocați, cauzează probleme de sănătate publică. Numerele de telefon ale noastre de sinucidere sunt în creștere cu 600%, abuzul nostru pentru soții Diferite zone de alcoolism sunt în creștere. Acestea sunt probleme de sănătate publică cauzate de blocarea financiară. Prin urmare, trebuie să fim clar că există, nu este ca și cum să îl blocați și să aveți consecințe asupra locurilor de muncă ale oamenilor. Au și consecințe, consecințe asupra sănătății acasă. Vorbim deci despre o abordare măsurată, o abordare consecventă. Dacă avem un alt vârf care vine în sezonul rece și al gripei, să facem ceva durabil. Dr. Dan Erickson: (13:13) Ce este durabil. Ei bine, putem să ne distanțăm social și să purtăm niște măști, dar putem deschide și școlile și deschidem afaceri. Așadar, această abordare măsurată despre care vorbesc nu este alcătuită, se întâmplă în Suedia, iar decesele lor sunt de aproximativ 564 la milion. Marea Britanie, blocaj complet, 600 de decese pe milion. Astfel, vedem că blocarea nu scade semnificativ, numărul de decese pe milion. Unii dintre vecinii lor nordici au mai puține decese din mai multe motive, nu am timp să mă ocup astăzi. Deci, mesajul meu rapid aici într-un minut sau două este doar că trebuie să adoptăm o abordare durabilă. O abordare durabilă încetinește lucrurile, deschide școli, deschide afaceri. Și atunci putem permite oamenilor să aibă independența și responsabilitatea personală să aleagă să poarte măști și distanță socială, spre deosebire de a pune edictele asupra lor, un fel de control. Să le împuternicim cu date și să le permitem să studieze ce au făcut alte țări și să ia propria lor decizie. Asta aș dori să împărtășesc. Mulțumesc. Speaker 1: (14:28) Sunt intrebari? Simone Gold: (14:29) Sunt intrebari? Speaker 2: (14:32) Suntem atât de încântați că sunt din Dakota de Sud? Poate ai auzit. Simone Gold: (14:36) Da. Speaker 2: (14:38) Sunt atât de bucuros că veți propune acest mesaj. Simone Gold: (14:39) Știi, Dakota de Sud a făcut ceva interesant. Este interesant că ești de acolo. Deci guvernatorul nu a restricționat accesul la hidroxiclorochina. Vorbitor 2: (14:46) Noi stim. [crosstalk 00:02:48]. Simone Gold: (14:49) Dreapta. Și ați fost, cred că ați fost singurul stat din uniune care a făcut asta. Și acolo au fost studii care încearcă să demonstreze că nu funcționează. Sunt inexacte, deoarece i s-au administrat la momentul respectiv, doza greșită, pacientul greșit, fie prea mult, fie mult timp. Deci, Dakota de Sud s-a descurcat mai bine, deoarece a avut acces la hidroxiclorochina. Mulțumesc foarte mult. Vorbitor 3: (15:06) Bine. Așadar, dacă cineva pe care îl iubim se îmbolnăvește de COVID și ai spus cuvântul hidro, sau oricum îl spui, este restricționat. Cum avem acces la asta? Simone Gold: (15:16) Da. Aceasta este întrebarea numărul unu pe care ne-am adresat-o cu toții în fiecare zi. Vreau să știi că nu ești singur. Am avut mulți congresmeni să mă întrebe, cum pot să o iau? Așadar, congresmenii nu pot obține acest lucru, este noroc pentru ca americanul american să obțină acest lucru. Este foarte greu. Trebuie să depășești câteva obstacole. Medicul dumneavoastră a trebuit să citească știința cu un ochi critic și a eliminat știința de junk. Multe studii au fost retrase după cum știți, iar numărul doi, farmacistul nu trebuie să îl restricționeze. Multe state și-au împuternicit farmaciștii să nu onoreze prescripția medicului. Nu s-a întâmplat niciodată înainte. Acest lucru interferează cu relația medicului în care pacientul vorbește cu sinceritate, iar medicul răspunde că, în mod onest, pacientul a fost încălcat. Simone Gold: (15:55) Deci ai o perioadă foarte dificilă ca american american. Unele dintre informațiile pe care le vom împărtăși mai târziu în această după-amiază sunt să arate ratele de mortalitate în țările în care nu este restricționată și ratele de mortalitate unde este restricționată. Așa că am prieteni în toată lumea acum din cauza asta. Și în Indonezia, puteți cumpăra doar la ghișeu. Se află în secțiunea de vitamine. Și sunt aici pentru a le spune poporului american că l-ați putea cumpăra prin ghișeul din Iran. Pentru că liderii din Iran, mullahii din Iran, cred că ar trebui să aibă mai multă libertate decât americanii. Am o problemă cu asta. Colegii mei au probleme cu asta. Nu ne place să vedem cum mor pacienții. Julie: (16:26) Deci, atunci când oamenii au probleme, ar trebui să ia telefonul, ar trebui să-și sune statul și reprezentanții lor federali și senatorii și să spună: noi suntem poporul american. Vorbitor 1: (16:42) Permiteți-mi să spun un lucru [crosstalk 00:16:46]. Julie: (16:45) Voi, băieți, avem nevoie ca publicul să fie. Vorbitor 1: (16:49) Mulțumesc. Mulțumesc, Julie. Este exact corect. Dacă auziți ce sunteți, când auziți acest lucru, dacă sunteți îngrijorați și vă întrebați de ce este posibil să nu puteți accesa, trebuie să facem patru apeluri, să vă chemați guvernatorul, să vă chemați pe ambii senatori și să vă sunați Deputatul dumneavoastră și spuneți-le că doriți să știți de ce nu puteți avea acces la un medicament despre care medicii vă spun că ne va ajuta să încheiem acest lucru și ne va ajuta să reducem numărul de spitalizări și să reducem numărul de decese. Îndeamnă-i să citească studiul doctorului Harvey Rich din Yale. Este un profesor de epidemiologie din Yale. Și de acolo veți găsi alte studii. Vorbitorr 4: (17:31) Da. Am vrut să întreb cum au încrederea oamenilor în datele pe care le privesc în fiecare zi? Numerele sunt atât de variabile când mergeți la Johns Hopkins, CDC, care împarte decesele prin COVID în diferite categorii legate de pneumonie, alte lucruri în care obținem informațiile corecte pentru a avea sens? Simone Gold: (17:52) Așadar, singurul număr la care cred că merită să acorde atenție și chiar acel număr nu este atât de util este mortalitatea, deoarece acesta este un număr greu și rapid. Deci numărul cazului este aproape irelevant. Și asta pentru c există o mulțime de inexactități cu testarea. Și, de asemenea, chiar dacă testul este precis, majoritatea oamenilor sunt asimptomatici sau ușor simptomatici. Deci nu este atât de important să știi. Așadar, numărul cazurilor, pe care îl vedeți în creștere tot timpul în știri, este practic lipsit de relevanță. Și dacă ne-ai fi spus în urmă cu câteva luni, că acesta a fost numărul pe care mass-media o va înnebuni, toți am fi doar râs de asta. Adică, aceasta este o imunitate esențială a efectivelor. Există o mulțime de oameni care au fost pozitivi fără simptome sau cu simptome foarte ușoare. Deci, singurul număr la care merită să fie atent este mortalitatea. Simone Gold: (18:33) Când te uiți la mortalitate, aceasta este o boală care ia, din păcate, ucide membrii noștri cei mai fragili ai societății. Persoanele cu multiple afecțiuni comorbide, în special diabetul, obezitatea este una mare. Nu vorbim despre asta, dar așa este. Este un fapt. Boala coronariană, boala coronariană severă, oameni așa. Și, de asemenea, dacă ești mai în vârstă, este un factor de risc. Dar cel mai mare factor de risc este dacă aveți afecțiuni comorbide. Dacă ești tânăr și sănătos, nu este … O să te recuperezi. Dacă aveți sub 60 de ani, fără condiții comorbide, este mai puțin mortală decât gripa. Aceasta pare să fie o veste grozavă pentru americani, pentru că nu vi se spune asta. Aș spune că răspunsul este foarte dificil să obții numere precise. Vorbitor 5: (19:13) Acesta este [inaudibil 00:19:13] din Breitbart News, dacă ai primi un mesaj doctorului Anthony Fauci, ce i-ai spune? Vorbitor 1: (19:18) Ascultă medicii. [inaudibil 00:19:21] medicii de prim rang. Să ai o întâlnire cu medicii de prim rang și poate trebuie să spun asta în microfon. Mesajul meu pentru Dr. Anthony Fauci este să am o întâlnire cu acești medici de prim rang care văd pacienți adevărați. Ating pielea umană. Ei privesc oameni în ochi, îi diagnostică și îi ajută să bată virusul. Ei sunt cei care vorbesc cu pacienții, au întâlniri cu aceștia și o fac în fiecare zi și află ce învață despre virus de la început. Și acesta este, și este important să înțelegem, avem aici medici care nu sunt medici de cameră de urgență. Împiedică pacienții să ajungă chiar în camera de urgență. Așadar, dacă ascultă doar camera de urgență sau ICU la sfârșitul foarte tragic al vieții unei persoane, nu vor primi povestea completă. Ei trebuie să revină aici în partea anterioară. De asemenea, ei trebuie să înțeleagă ce fac blocarea și temerile pentru pacienții din această țară, pentru că există o mulțime de consecințe nedorite, despre care medicii pot vorbi. Dr. Stella Immanuel: (20:30) Pot sa spun ceva. Mesajul meu către Dr. Anthony Fauci este când este ultima dată când pui un stetoscop la un pacient? Că, atunci când începeți să vedeți pacienți precum vedem zilnic, veți înțelege frustrarea pe care o simțim. Trebuie să începeți să simțiți pentru americanii, precum noi, medicii de prim rang. Trebuie să încep să realizez asta. Te ascultă. Și dacă se duc la tine, trebuie să le dai un mesaj de speranță. Trebuie să le dau un mesaj care merge cu ceea ce știi deja că funcționează hidroxiclorochina. Vorbitorr 6: (21:06) Am o întrebare pentru Dr. Warrior. Simone Gold: (21:09) Dr. Immanuel. Vorbitor 6: (21:10) Dr. Immanuel, bine. Ați menționat înainte de câteva rezultate remarcabile că ați avut tratamente proprii pentru pacienți. Ea a spus, cred că a spus 300 de pacienți. Dr. Stella Immanuel: (21:17) Da. Da. Vorbitor 6: (21:19) Ați reușit să publicați rezultatele și rezultatele voastre [inaudibil 00: 00: 21: 22]. Dr. Stella Immanuel: (21:22) Lucrăm la publicarea ei chiar acum. Lucrăm la asta, dar asta voi spune. Oameni ca Dr. Samuel [inaudibil 00:21:29] au publicat datele. Și întrebarea mea este, și? Asta te va face să vezi pacienți. Nu există date în întreaga lume. Da. Datele mele vor apărea. Când iese asta. Grozav. Dar acum oamenii mor. Deci datele mele nu sunt importante pentru a vedea pacienții. Spun asta colegilor mei care vorbesc despre date, date, date. Vorbitor 6: (21:44) Dacă mai pot pune o altă întrebare. Simone Gold: (21:46) Pot doar să interjectez. Există o mulțime de date [crosstalk 00:21:49] în acest sens. Nu orice clinician trebuie să-și publice datele pentru a fi luate în serios. Mass-media nu a acoperit-o. Există o tonă. Am un compendiu pe americasfrontlinedoctors.com, există un compendiu al tuturor studiilor care funcționează cu hidroxiclorochina. Rata mortalității a fost publicată în Detroit, mai puțin de… Era weekendul 4 iulie. Au publicat-o. Mortalitatea la jumătate la pacienții bolnavi critici, la pacienții care primesc timpuriu, s-a estimat că la jumătate la trei sferturi dintre acești pacienți nu ar fi mort. Vorbim de la 70.000 la 105 … 70 până la 100.000 de pacienți ar mai fi în viață dacă am respecta această politică. Există o mulțime de date publicate. [crosstalk 00:22:27]. Dr. Stella Immanuel: (22:26) Chiar și cu Dr. Rich. Dr. Rich a publicat date recent. Deci, există o mulțime de date acolo. Nu au nevoie de ai mei pentru a lua aceste decizii. Vorbitor 6: (22:34) Dacă mai pot pune încă o întrebare. A fost o fetiță care acum doar câteva zile [inaudibilă 00:22:37] altfel sănătoasă și s-a ajuns la concluzia că a murit de COVID-19, așa că am fost curios din perspectiva dvs., simțiți că această fetiță a murit din cauza unora altă condiție și a fost atribuită lui COVID-19 sau există un alt motiv pentru care ea [crosstalk 00: 00: 22: 52]. Dr. Stella Immanuel: (22:52) Nu o să. Nu voi putea spune asta până nu mă uit la istoria fetiței și la orice s-a întâmplat. Știu că am avut grijă de mulți membri ai familiei și văd mulți copii și de obicei au simptome ușoare, dar nu pot vorbi despre copii pe care nu i-am privit. Dr. Bob Hamilton: (23:07) Care a fost din nou vârsta copilului? Vorbitor 6: (23:10) Avea nouă ani. Dr. Bob Hamilton: (23:10) Bine. Deci ascultați, sunt copii care mor de această infecție. Și realitatea este că, atunci când mor, par să aibă comorbidități. Într-adevăr, trebuie să te uiți la fiecare caz în parte. În mod unic, au fost puțin peste 30 de pacienți în întreaga țară, la categoria de vârstă de 15 ani și sub care au murit de COVID. Frecvent au comorbidități precum bolile de inimă. Au astm, au și alte probleme pulmonare. Deci nu știu, nu știm răspunsul la această fată de nouă ani, în mod tragic. A trecut și nu mai este cu noi, dar probabil, dacă săriți în ea, există probabil o poveste în spatele ei. Vorbitor 1: (23:48) Dr. Hamilton, ați văzut vreun pacient care are reacții adverse adverse, deoarece școlile au fost închise, care au depresie sau sinucidere? Dr. Bob Hamilton: (23:54) Adică, cred că este cunoscut faptul că școlile nu sunt deschise, atunci când te gândești la experiența ta în liceu și liceu Dr. Bob Hamilton: (24:03) … nefiind deschis. Când te gândești la experiența ta în liceu și liceu, ce părere ai despre tine? Te gândești la petreceri și te gândești la jocurile de fotbal, la socializare. Acestea sunt lucrurile despre care ne gândim. Toate sunt închise, oameni buni. Nimeni nu se mai distrează. Și îți voi spune că aceștia sunt ani critici de viață pentru a fi amestecat cu alți copii, alți oameni, iar asta a fost închis. Deci da, există o mulțime de comorbidități care merg odată cu închiderea. Vorbim despre anxietate, vorbim despre depresie, singurătate, abuz se întâmplă și copii care au în mod special … Copiii care au nevoi speciale, copiii nu se descurcă bine. Deci, există o listă lungă de complicații care apar atunci când faceți carantină și blocați oameni. Vorbitor 7: (24:48) Așadar, o extensie la ceea ce vorbeai doar, auzim toate aceste studii și tot acest sondaj că mamele se tem să se întoarcă la muncă din cauza lăsării copiilor lor la școală, nu ar trebui să meargă la școală pentru că atunci sunt expuse și dacă mămicile se întorc la școală, atunci bunicii în vârstă, sunt [crosstalk 00:25:04]. Dr. Bob Hamilton: (25:04) E bine, asta este marea [crosstalk 00:25:05]. Vorbitor 7: (25:06) Puteți vorbi cu asta vă rog? Dr. Bob Hamilton: (25:07) Sigur. Da, aceasta este o problemă importantă, deoarece oamenii nu se tem că copiii lor nu se vor îmbolnăvi în special, deoarece cred că învață adevărul este că această infecție este tolerată bine de către copii. Dar cu siguranță, ei privesc mediul lor, familia lor unică particulară și cred că în unele situații poate fi o frică adecvată. Cu toate acestea, cred că, ca un comentariu general, o regulă generală prin țară, copiii se pot întoarce la școală. Poate câțiva copii aici și acolo, situația lor de viață, de care sunt îngrijiți, poate fi o problemă potențială. Dar, din nou, în special pentru copiii mai mici, ei nu sunt cei care transmit bolii la adulți. Vorbitor 7: (25:52) Nu ar fi hidroxiclorochina … Dr. Stella Immanuel: (25:52) Voi vorbi despre asta. Vorbitor 7: (25:52) Poate că dr. Immanuel poate vorbi cu asta sau cu altcineva. Dr. Bob Hamilton: (25:53) Ei bine, hidroxiclorochina, da. [crosstalk 00:25:56]. Vorbitor 7: (25:53) În ceea ce privește profilaxia. Dr. Bob Hamilton: (25:53) Se poate face asta. Da, asta poate fi folosit. [crosstalk 00:26:06] Dr. Stella Immanuel: (26:06) Vorbim, nu ne putem deschide afacerile. Nu putem merge la școală și părinții sunt speriați să fie tratați. Și eu personal, am pus peste o sută de oameni pe profilaxie hidroxicloroquina. Medici, profesori, oameni care sunt lucrători în domeniul sănătății, personalul meu, eu, văd peste 15 până la 20, uneori 20, 15, 10 pacienți pe zi. Folosesc o mască chirurgicală. Nu am fost infectat. Nimeni nu știu că a fost infectat care este în jurul meu. Deci acesta este răspunsul la această întrebare. Vrei să deschizi școli, toată lumea se apucă de hidroxiclorochină. Aceasta este prevenirea COVID. O tabletă la fiecare săptămână este suficient de bună. Și asta este ceea ce trebuie să ajungem la poporul american. Există prevenire și există leac. Nu trebuie să închidem școlile. Nu trebuie să ne blocăm afacerile. Există prevenire și există leac. Așadar, în loc să vorbim despre o mască, în loc să vorbim despre blocaje, în loc să vorbim despre toate aceste lucruri, puneți-i profesorii pe hidroxicloroquina. Dr. Stella Immanuel: (26:59) Puneți cele cu risc ridicat pe hidroxiclorochina. Cei care o doresc. Dacă doriți să prindeți COVID, este mișto, dar ar trebui să vi se ofere dreptul să o luați și să fiți împiedicați. Acesta este mesajul. Toate aceste lucruri pe care le punem laolaltă nu sunt necesare deoarece hidroxiclorochina are o prevenție. Hidroxiclorochina este o prevenire pentru COVID. Vorbitor 8: (27:17) Mai devreme am auzit că spui asta … Dr. Stella Immanuel: (27:18) Hidroxiclorochina. Vorbitor 8: (27:21) … hidroxiclorochina, că acel medicament a fost leacul. Dr. Stella Immanuel: (27:22) Vindecare, mm-hm (afirmativ). Vorbitor 8: (27:25) Dar ai spus și măsurat cu zinc și alte lucruri. Dr. Stella Immanuel: (27:27) Da. Vorbitor 8: (27:27) Și voi, de asemenea, ați spus că medicii anteriori l-au folosit, dar l-au folosit într-o doză greșită. Deci ascult medicamentul, dar atunci care este doza potrivită. Care este amestecul potrivit? Dr. Stella Immanuel: (27:39) Că vei discuta cu medicul tău, dar lasă [inaudible 00:03:43] să ia asta. Vorbitor 9: (27:45) Da, aceasta este o întrebare grozavă. Pentru că întreaga situație politică a determinat frica către acest drog. Deci, să adresăm asta. Acest medicament este super sigur. Este mai sigur decât aspirina, Motrin, Tylenol. Este super sigur. În regula. Deci, care este problema în multe din aceste studii, au făcut doze foarte, foarte mari, doze masive în toată țara. Au făcut studiul remaps, procesul de solidaritate. Acesta a fost procesul organizării mondiale a sănătății și, de asemenea, procesul de recuperare. Ei folosesc 2.400 de miligrame în prima zi. Nu trebuie decât 200 de ori pe săptămână pentru profilaxie. Au folosit doze toxice masive. Și ghiciți ce au aflat? Când utilizați doze toxice masive, obțineți rezultate toxice. Medicamentul nu funcționează atunci când dați doze toxice. Este un medicament foarte sigur. Se concentrează în plămâni, de 200 până la 700 de ori mai mare în plămâni. Vorbitor 9: (28:38) Este un medicament uimitor, deoarece în fluxul sanguin nu veți avea niveluri ridicate, dar veți primi niveluri masive în plămâni. Așadar, o să vă descoperiți, dacă profilaxiați, că de îndată ce virusul ajunge acolo, va fi dificil să treacă, deoarece hidroxiclorochina îl împiedică să intre. Și apoi, odată intrat, a câștigat ‘ nu lăsa virusul să se reproducă de fapt. Aduceți zinc și zinc va încurca mașina de copiat numită RDRP. Deci, cu combinația de medicamente, este incredibil de eficientă în boala precoce. În sine, este incredibil de eficientă ca profilaxie. Răspunde la întrebarea asta? Simone Gold: (29:15) Da. Vreau să subliniez ceva ce tocmai a spus dr. [Inaudibil 00:29:20], pentru că îmi place întrebarea. Acesta este un regim de tratament care este foarte simplu și ar trebui să fie în mâinile oamenilor americani. Aspectul dificil este că, în acest moment, din cauza politicii, este blocat de medicii care o prescriu și este blocat de farmaciști care îl eliberează. Au fost abilitate să anuleze opinia medicului. De ce nu este acest lucru? Deoarece îl puteți obține în mare parte a lumii și aproape în toată America Latină, în Iran, în Indonezia, în Africa Subsahariană, puteți merge pur și simplu și să-l cumpărați singur. Și doza, prietenii mei este de 200 de miligrame de două ori pe săptămână și zinc zilnic. Aceasta este doza. Sunt în favoarea faptului că va fi la teză. Dă-le oamenilor. Dă-le oamenilor. Moderator: (30:06) Mai avem încă doi, care pot răspunde la această întrebare și cunosc aceste informații. Dr. James Todaro: (30:12) Bună, Dr. James Todaro [inaudibil 00:30:13]. Vreau doar să adaug câteva comentarii la ceea ce spunea Dr. Gold. Dacă se pare că există un atac orchestrat care se întâmplă împotriva hidroxiclorochinelor, pentru că există. Când ați auzit vreodată de un medicament care generează acest grad de controverse? Un medicament în vârstă de 65 de ani care se află pe lista esențială, esențială, a Organizației Mondiale a Sănătății de ani de zile. În multe țări este prea mult. Și ceea ce vedem este multă dezinformare. Așa că am coautat primul document privind hidroxiclorochina ca un potențial tratament pentru coronavirus. Acest lucru a revenit în martie și acest fel a dat lovitura unei serii întregi de furtună pe el. Și de atunci, a existat o sumă imensă de cenzură asupra medicilor ca noi și a ceea ce spunem. Și o parte dintre noi au fost deja cenzurate. Acest document Google pe care l-am coautor a fost de fapt dat jos de Google. Și acest lucru este după acum, multe studii au arătat că este eficient și este sigur. Încă nu puteți citi articolul respectiv. Și există și această dezinformare acolo. Și, din păcate, aceasta a atins cele mai înalte comenzi de medicament. În mai a apărut un articol publicat în The Lancet. Aceasta este una dintre cele mai prestigioase reviste medicale din lume. Organizația Mondială a Sănătății și-a oprit toate studiile clinice pe hidroxicloroquina din cauza acestui studiu. Și cercetătorii independenți ca noi, care le pasă de pacienți, le pasă de adevărul care s-a săpat în acest studiu și au stabilit că acesta era de fapt date fabricate. Datele nu erau reale. Și am făcut acest lucru atât de convingător încât acest studiu a fost retras de The Lancet la mai puțin de două săptămâni după ce a fost publicat. Acest lucru este aproape necunoscut, în special pentru studiul acestei mărimi. Dr. James Todaro: (31:44) Așa că îmi cer scuze tuturor pentru faptul că există atât de multe informații greșite și este atât de greu să aflu adevărul. Și, din păcate, va trebui să ne uităm la alte locuri pentru adevăr. Acesta este motivul pentru care am format aici medici de prim rang, pentru a încerca să obținem informațiile reale. Vorbitor 10: (32:00) Cum ați spus că vă cheamă? Dr. James Todaro: (32:01) Sunt James Todaro. Moderator: (32:02) Dați site-ul. Dr. James Todaro: (32:05) Majoritatea gândurilor mele, le public de fapt pe Twitter. Twitter a fost grozav în ultima vreme. Deci, James Todaro, M D. T-O-D-A-R-O M-D, dar am și un site web medicineuncensored.com, care conține o mulțime de informații despre hidroxiclorochina, cred că este mult mai obiectiv decât ceea ce se întâmplă pe alte canale media. Vorbitor 10: (32:28) Un punct, în termeni de Twitter. Acest lucru este important pentru că, după cum înțeleg nu numai din medici, dar și din alte persoane din mass-media, YouTube a blocat informații specifice despre hidroxiclorochina. Dr. James Todaro: (32:42) Voi merge mai departe și mă voi adresa foarte repede. Aș spune că Facebook și YouTube au luat cele mai draconice măsuri pentru a tăcea și cenzura oamenii. Și acest lucru provine de la CEO-ul YouTube, precum și Mark Zuckerberg care spune că orice este în contradicție cu ceea ce a spus Organizația Mondială a Sănătății este supus cenzurii. Și știm cu toții că Organizația Mondială a Sănătății a făcut o serie de greșeli în timpul acestei pandemii. Nu au fost perfecți în niciun fel. Twitter, deși au unele defecte și defecțiuni și indică un anumit conținut și lucruri, acestea rămân într-adevăr una dintre cele mai libere platforme pentru a împărtăși dialog, discuții inteligente cu privire la aceste informații. Și mulți dintre noi astăzi aici ne-am conectat de fapt pe suporturi de platformă socială așa. Vorbitor 11: (33:21) Ați putea vorbi despre ceea ce ați menționat mai devreme despre medicamente și cât timp a trecut? Dr. Joe Ladapo: (33:27) Lucru sigur. Sunt Dr. Joe. Ladapo. Sunt medic la UCLA și sunt și cercetător clinic. Și vorbesc pentru mine și nu în numele UCLA. Vreau să spun că mă gândesc la oamenii care se află în spatele ecranelor care urmăresc ce difuzați voi. Și vreau să vă împărtășesc pentru că există atât de multe controverse și atmosfera este atât de plină de conflicte chiar acum, încât ceea ce acest grup de medici încearcă să facă fundamental, este cu adevărat să aducă mai multă lumină acestei conversații despre modul în care gestionăm COVID-19 și provocarea uriașă. Și despre asta este vorba în cele din urmă. Și a aduce lumină la ceva înseamnă a mă gândi mai mult la compromisuri, despre unul dintre colegii mei a spus despre consecințe nedorite. Și chiar cred că acesta nu este chiar cuvântul potrivit, cuvântul potrivit are consecințe neanticipate. Gândiți-vă cu adevărat la implicațiile deciziilor pe care le luăm în acest moment cu adevărat extraordinar în care suntem. Dr. Joe Ladapo: (34:45) Deci, sunt sigur că oamenii ascultă o parte din discuțiile despre hidroxicloroquina și se întreabă, despre ce vorbesc acești medici? Și, aceștia sunt medici care au grijă de pacienți, de școală certificată, de școală de medii, de școli de medii bune, toate acestea. Cum ar putea ei să spună asta? Urmăresc CNN și NBC și nu spun nimic despre asta. Și de fapt, acesta este ideea. Există probleme care sunt probleme morale, că ar trebui să existe într-adevăr o voce singulară. Deci, pentru mine, sunt legate de aspectele legate de faptul că oamenii sunt tratați diferit în funcție de sexul sau rasa lor sau de orientarea lor sexuală. Eu personal cred că acestea sunt probleme morale și există o singură poziție cu privire la acestea. Dar COVID-19 nu este o problemă morală. COVID-19 este o problemă complexă, provocatoare, pe care beneficiază de perspective multiple. Așadar, nu este bine pentru poporul american când toată lumea aude o perspectivă asupra stațiilor principale. Nu există nicio cale care să funcționeze. Deci, perspectiva pe care o aud majoritatea oamenilor este că hidroxiclorochina nu funcționează. Aceasta este perspectiva pe care majoritatea oamenilor au auzit-o la televiziunea principală. Dr. Joe Ladapo: (36:03) Aceasta este perspectiva pe care o aud majoritatea oamenilor la televiziunea principală și cred că și această perspectivă, până când am început să vorbesc cu medicii care ar privi mai atent decât unii dintre medicii din spatele meu aici, care ar privi mai atent datele și la studii. Dr. Joe Ladapo: (36:17) Deci, este un fapt că până acum au apărut mai multe studii randomizate, acesta este cel mai înalt nivel al nostru de dovezi și au arătat că hidroxiclorochina … Descoperirile lor au fost, în general, că nu există niciun efect semnificativ asupra beneficiilor pentru sănătate. Deci, este un fapt, că au apărut încercările de control aleatoriu … Până acum, acestea au ieșit. De fapt, au fost două sau trei mari care au apărut în ultimele două săptămâni, [inaudible 00:36:44] Internal Medicine, New England Journal of Medicine și cred că un alt jurnal. Dr. Joe Ladapo: (36:49) Este, de asemenea, faptul că au existat mai multe studii observaționale. Acestea nu sunt doar studii controlate aleatorizate, ci pacienții care sunt tratați cu acest medicament care au descoperit că hidroxiclorochina îmbunătățește rezultatele. Deci, ambele lucruri sunt adevărate. Există dovezi împotriva acesteia și există dovezi pentru aceasta. De asemenea, este un fapt extraordinar de dificil. Având în vedere aceste considerente, cum poate fi răspunsul corect pentru a limita utilizarea medicamentului de către medic? Acesta nu poate fi răspunsul corect. Și când considerați că acest medicament înainte de COVID-19 a fost utilizat de zeci de ani, de pacienții cu artrită reumatoidă, de pacienți cu lupus, de pacienți cu alte afecțiuni, de pacienți care călătoresc în Africa de Vest și aveau nevoie de profilaxia malariei, îl folosesc de multă vreme, dar dintr-o dată este ridicat în această zonă pentru a arăta ca un medicament otrăvitor. Asta nu are sens. Dr. Joe Ladapo: (37:59) Apoi, atunci când adăugați faptul că am avut două dintre cele mai mari reviste din lume, New England Journal of Medicine și Lancet, după cum spun colegii mei, retrag studii care au constatat, interesant, că hidroxiclorochina dăunează pacienților. Ambele studii. Ei au trebuit să retragă aceste studii, ceea ce este cu adevărat nemaiauzit. Aceasta ar trebui să trezească îngrijorarea tuturor cu privire la ceea ce se întâmplă. Cel puțin, putem trăi într-o lume în care există diferențe de opinie cu privire la eficacitatea hidroxiclorochinei, dar totuși să permită să vină mai multe date, totuși să le permită medicilor care se simt de parcă ar avea expertiză cu aceasta să folosească acea medicație și să discute, și să înveți și să ajungi mai bine în a ajuta oamenii cu COVID-19. Dr. Joe Ladapo: (38:50) Deci, de ce nu suntem, nu este bine. Nu are sens și trebuie să ieșim de acolo. Dr. Stella Immanuel: (38:58) Ascultă, lasă-mă să pun un pic din asta. Am văzut 350 de pacienți și numărați. Pune-le pe hidroxiclorochina. Toți s-au îmbunătățit. Este ceea ce aș spune tuturor acestor studii, au avut doze mari, li s-au administrat pacienți greșiți. Le voi numi știință falsă. Orice studiu care spune că hidroxiclorochina nu funcționează, este știință falsă și vreau să îmi arate cum nu funcționează. Cum va merge pentru 350 de pacienți pentru mine și sunt în viață, iar cineva spune că nu funcționează? Băieții, toți studiază, științe false. Simone Gold: (39:30) Care a fost întrebarea ta? Mulțumesc. Vorbitor 14: (39:31) Ultima întrebare. Simone Gold: (39:31) Da, ultima întrebare. Vorbitor 13: (39:35) Am auzit că există o creștere a anxietății, a ideilor de sinucidere, a abuzului de substanțe și a diferitelor probleme de sănătate mintală ca urmare a închiderilor școlilor și a închiderilor. Recomandarea dvs. este că [inaudibilă 00:39:48] finanțarea federală pentru programe va ajuta la rezolvarea acestor probleme? Simone Gold: (39:54) Da, nu înțeleg cum ați ajunge la această concluzie. Dacă problema a fost că școlile sunt închise și cauzează acest lucru, atunci trebuie să deschidem școlile. Vorbitor 14: (40:03) [inaudibil 00:40:03] asistență medicală mintală [vorbire intercalată 00:40:05]. Simone Gold: (40:06) Da. Aș merge la școală. Aș deschide școlile, pentru că cel mai important lucru pentru copii este să socializeze și să fie cu alți copii și să înveți. Da. [crosstalk 00:40:14] Da. Să-i aducem pe copii la școală. Vorbitor 14: (40:17) Nu crezi asta? Simone Gold: (40:20) Copiii înapoi la școală. Suntem în favoarea copiilor de la școală. Vorbitor 15: (40:22) Vă mulțumesc tuturor. [crosstalk 00:04:24]. Mulțumesc foarte mult. Și vom reveni în direct continuând summitul nostru, astfel încât să puteți continua vizionarea. Odată ce ne vom întoarce, s-ar putea să alergăm. Vorbitor 16: (40:35) Mulțumesc foarte mult. [inaudibil 00:40:45]. Dr. Stella Immanuel: (40:38) Este falsă știință. [crosstalk 00:04:50]. Este falsă știință. Simone Gold: (40:50) Asta e corect. Te cred. Te cred. [crosstalk 00:40:52]. Doctor 1: (40:54) Este mai specializat, așa că trebuie să amân. Vorbitor 18: (40:55) Ai spus că depresia Doctor 1: (40:56) Că depresia este cauzată de niveluri scăzute de zinc. În zilele noastre, când mergeți într-un spital, nu testează nivelurile de zinc. Nivelurile scăzute de zinc se manifestă prin pierderea simțului mirosului, pierderea gustului. De ce sunt și simptomele COVID, nu? COVID, pierderea simțului mirosului, pierderea gustului, nu? Și motivul este că zincul este lucrul natural care a combătut COVID-ul. Ceea ce se întâmplă este că zincul oprește ARN polimeraza, iar hidroxclorochina permite zincului să intre în celule. Vorbitor 18: (41:33) Mă întreb- Doctor 1: (41:33) Pentru a opri ARN polimeraza- Vorbitor 18: (41:35) Pentru că a existat … Doctor 1: (41:36) Atârnați, agățați. Vorbitor 18: (41:36) S-a presupus că- Doctor 1: (41:37) Permiteți-mi să vă dau știința din spatele ei. Deci, dacă laboratorul tău este [vorbire peste 00:41:41] … Înțeleg. Vorbitor 18: (41:43) Da. Doctor 1: (41:43) Permiteți-mi să o explic puțin mai bine. Zincul oprește ARN polimeraza și este folosit de celulele tale în lupta normală cu COVID. Așadar, dacă nu ați luat niciodată hidroxiclorochina, tot ați fi epuizat cu zinc. Ne aflăm într-o stare naturală de epuizare a zincului în Statele Unite, dar COVID-ul îți reduce zincul și mai mult și ai nevoie de el pentru a combate orice virus. Acesta este motivul pentru care mama ta spunea mereu: „Ia-ți zincul”, nu? Speaker 18: (42:04) Problema cu copiii din unitățile psihologice este că au un nivel scăzut de zinc? Doctor 1: (42:11) Nu Nu NU. Vorbim despre COVID și despre cum … [inaudibil 00:06:13]. Vorbitor 18: (42:15) Bine. Întrebarea mea a fost dacă fondurile federale ar trebui redirecționate spre a ajuta terapeuții, asistenții sociali și alți lucrători de prim rang să se ocupe de problemele psihologice menționate de colegul tău, că închiderea guvernului și închiderea școlilor determină o creștere a ideii de sinucidere și abuz de substanțe și anxietate. Deci, acești factori de mediu sunt cei care au cauzat acele probleme de sănătate mintală. Nu este oare motivul că atunci fondurile pentru a ajuta aceste instituții să rezolve problema ar trebui să primească mai multe finanțări? Doctor 1: (42:47) O să mă adresez colegului meu psihiatru. Vorbitor 18: (42:50) Nu m-a auzit să pun întrebarea. Doctor 1: (42:51) În primul rând, trebuie să avem grijă de baza biologică, care este zincul, care este vitamina D, lipsa vitaminei D. Ne aruncăm laptele. Vorbitor 18: (43:03) Da, nu știu despre asta. Doctor 1: (43:04) Ne aruncăm laptele… Ne aruncăm laptele în gropile de gunoi de grajd chiar acum. Dacă ne-am întruni Doctor 2: (43:09) Da, este greu de crezut. Doctor 1: (43:10) Dacă le-am face pe copii la școală, va fi de mare ajutor. Vorbitor 18: (43:14) Bine. Doctor 1: (43:14) Deci, am să-l amân pe colegul meu. Vorbitor 18: (43:17) Deci, întrebarea mea, încă nu am primit un răspuns clar în acest sens – Doctor 2: (43:19) Voi încerca să răspund. Politica publică nu este expertiza mea, dar pot să încerc. Vorbitor 18: (43:23) Nu, nu este vorba, de fapt … Nu este nici expertiza mea. Dar mă întrebam, de vreme ce colegul tău a spus că, ca urmare a închiderii școlilor și a închiderilor guvernamentale, ceea ce a provocat o creștere a ideilor de sinucidere, anxietate, abuz de substanțe și o varietate de alte probleme, mă întreb dacă finanțarea federală trebuie redirecționată către lucrători de prim rang, asistenți sociali, terapeuți pentru sănătate mintală? Doctor 2: (43:45) Răspunsul la întrebarea dvs. este acesta, îl văd în acest fel, răul a venit deja este ceea ce spunem. Deci, răspunsul la întrebare este că vătămarea a venit deja. Ce ar trebui să facem cu privire la acest rău? Nu știu funcționarea interioară a guvernului, dar să spun că a suferit deja rău și să spunem că vom face ceva în acest sens, are sens. Pentru mine, ca medic, cred că dacă știm că vine un rău, dacă noi și noi știm că am fost deja conduși de o mașină, cred că are sens să mă lăsați să merg mai departe și să merg la spital să-mi iau … Vorbitor 18: (44:10) Există o lipsă reală de finanțare pentru ca oamenii din profesia mea să poată ajuta acei copii și acei adulți. Doctor 2: (44:12) Da, cred că are mult sens. Voi spune doar că, pentru mine, are sens și cred că este corect. Vorbitor 18: (44:20) Apreciez îngrijorarea bine rotunjită. Este doar un fel de oprire îngrijorată și nu continuă să acționeze. Congresul s-ar putea să nu fie, nu sunt sigur cine a fost, poate că puteți da…
Sinodul al IV-lea Ecumenic de la Calcedon, la care au fost condamnați Eutihie și Dioscor
Duminica trecută am prăznuit Sinodul IV Ecumenic în mod solemn, în cadrul unei slujbe, care este oficiată de fiecare dată după 12 iulie, ziua prăznuirii Sfintei Eufimia. Motivul este acela că, prin moaștele sale, Sfânta a făcut o minune mare care a adeverit hotărârile de la Calcedon. De atunci a rămas să fie prăznuită această duminică în fiecare an, fiind repudiați ereticii Eutihie și Dioscor și aclamați Sfinții drept-slăvitori.
Istoria acestui Sinod este zbuciumată, în urma lui formându-se alte grupări eretice, așa-numitele Biserici anticalcedoniene sau monofizite, cum sunt copții, armenii, sirienii, etiopienii și indienii malankara. Ruptura s-a adâncit mai apoi, în ciuda încercărilor de împăcare, printr-o nouă dispută, cea monotelită, care nu este decât o prelungire a controverselor monofizite.
Pe plan dogmatic, deși la Sinodul III Ecumenic Sf. Chiril a condamnat nestorianismul/dioprosopismul, adică învățătura că Hristos ar fi fost compus din două persoane, una umană și una dumnezeiască, a trebuit accentuat și un alt aspect, că El are două firi într-o singură Persoană. Sinodul IV a făcut această precizare folosind patru caracteristici pentru a descrie raportul firilor: „fără amestecare (asynchytos), fără schimbare (atreptos), fără împărţire (achoristos), fără despărţire (adairetos)”. Așadar contopirea dintre ființa Sa dumnezeiască și cea omenească, la întrupare, s-a făcut fără să fie anulată vreo fire, ci au fost păstrate amândouă depline, fiind Dumnezeu desăvârșit și om desăvârșit, dar nu două persoane, ci una cu două firi. Altfel spus, firea omenească este întreagă, cu trup, suflet și minte, unită cu cea dumnezeiască. Cea din urmă nu a înlocuit mintea sau sufletul omenesc. Nu doar că S-a întrupat, ci S-a înomenit, a devenit om, nu numai trup. Iar mintea omenească are lucrări și voință (θέλημα=capacitatea sau facultatea de a voi, prin care sunt luate deciziile) proprie, diferite de cele dumnezeiești. Chiar dacă ele nu sunt contrare, ci convergente și împreună-lucrătoare, totuși sunt separate, distincte. Aceste precizări sunt importante pentru că încercarea de unire din sec. VII a urmărit un compromis, o explicare a unirii celor două firi ale lui Hristos printr-o singură voință. Deși este evident că El are o singură voire sau deliberare, adică liber arbitru, totuși are două voințe, care țin de fire. Într-un fel voiește și decide ca Dumnezeu și în alt fel ca om, deși nu contrar, pentru că sunt capacități date de firi diferite. O singură voință sau lucrare ar însemna implicit că Mântuitorul are o singură fire compusă, rezultată prin contopirea dintre dumnezeire și omenitate. Drept aceea Sfinți precum Sofronie al Ierusalimului și Maxim Mărturisitorul au luptat împotriva dogmei monotelite și au păstrat separarea dintre anticalcedonieni (copți, armeni) și ortodocși pentru a salva învățătura corectă de la o unire compromițătoare. Până la urmă, Sinodul VI Ecumenic le-a dat câștig de cauză și a condamnat post-mortem pe toți hulitorii. Eroii acestor lupte dogmatice sunt aclamați sau repudiați de ortodocși și orientali. Pe de o parte sunt ereziarhii Nestorie, Eutihie, Dioscor, Pir, Serghie, Onorie și Sever, care sunt respinși în cântările slujbei în cinstea Sinodului IV. Iar pe de altă parte, avem pe Sfinții Părinți de la Sinodul de la Calcedon, cum ar fi Flavian al Constantinopolului și Eusebie de Doryleum, dar și Sfinții Chiril al Alexandriei și Sofronie al Ierusalimului, Maxim Mărturisitorul, papa Martin și alții. S-au conturat, așadar, două tradiții importante, ireconciliabile.
Istoria acestei scindări este amplă. Într-o primă fază, conflictul a fost exprimat în perioada dintre Sinodul III și IV. La Sinodul III Ecumenic ținut în Efes, prezidat de Sf. Chiril al Alexandriei, a fost condamnat Nestorie, Patriarhul Constantinopolului, dar s-a format și o grupare importantă în frunte cu Ioan al Antiohiei, care nu apucaseră să ajungă la timp la lucrările sinodale. Totuși la scurtă vreme Sf. Chiril și Ioan s-au împăcat după ce au ajuns la un acord și înțelegere comună asupra problemelor dogmatice. Se păstrează și unele scrisori ale Sf. Chiril prin care face precizări importante doctrinare, dar care nu au fost acceptate de unii simpatizanți de-ai săi, care chiar îl acuzau că a trădat cauza și s-a raliat cu nestorienii. Cât timp a fost în viață Sfântul, s-a păstrat o liniște pe acest subiect, dar conflictul a izbucnit în Constantinopol, când episcopul Eusebie l-a acuzat pe Arhimandritul Eutihie de erezie, că nu crede în două firi ale lui Hristos, dumnezeiască și omenească. Patriarhul Flavian l-a chemat să dea socoteală în fața Sinodului și lucrurile s-au dovedit a fi adevărate, iar Eutihie depus din treaptă. Însă, deoarece acesta din urmă avea mulți susținători, mai ales în Egipt, printre care și pe Patriarhul Dioscor al Alexandriei, adepți fanatici ai Sf. Chiril, dar fără să înțeleagă și să urmeze teologia marelui Părinte, a fost convocat un Sinod tâlhăresc în anul 449, care a dat câștig de cauză lui Eutihie, impus chiar cu violențe. Ulterior, papa Leon I, după ce dăduse în primă instanță dreptate lui Eutihie, mai apoi, după ce s-a documentat asupra subiectului, a scris o epistolă celebră prin care îl condamna pe acesta și teoriile lui. Astfel că s-a întrunit din nou un Sinod, al IV-lea Ecumenic, la Calcedon, în biserica Sf. Eufimia, care a proclamat, după multe discuții, o formulă corectă dogmatic, care reprezenta teologia autentică a Sf. Chiril al Alexandriei. Tot aici a fost depus și Dioscor, Patriarh care și-a format în Egipt o Biserică separată, din care se trag anticalcedonienii de astăzi. Pentru că au existat interese politice ca aceste zone să fie sub ascultarea imperială a Constantinopolului, s-au depus eforturi importante să se refacă unitatea bisericească, chiar și cu formule dogmatice de compromis. Deși Sinodul V Ecumenic (453) a încercat să clarifice lucrurile, totuși rupturile au persistat. Astfel că, în sec. VII, s-a încercat o împăcare în termeni monoteliți, adică potrivit dogmei că Hristos ar avea două firi, dar o singură lucrare și o singură voință, ceea ce reprezenta un compromis dogmatic. S-au opus Sfinții Sofronie, Maxim și Martin, printre cei mai renumiți, susținuți de numeroși credincioși, și, într-un final, Sinodul VI Ecumenic a stabilit definițiile ortodoxe și a condamnat pe cei vinovați de erezia monotelită. Mai ales după cucerirea teritoriilor anticalcedonienilor de arabi, subiectul a fost închis și ruptura a rămas definitivă.
Totuși, în anii din urmă, în ciuda acestei rupturi adâncite, în cadrul mișcării ecumenice au apărut inițiative de unire între ortodocși și monofiziți, concretizate mai întâi în discuții neoficiale, dar apoi și în Declarații oficiale. Desigur că este de dorit o împăcare între aceste două tradiții, însă este important să fie una sinceră, onestă și în adevăr. Dar duhul ecumenist nu urmărește acest lucru, după cum vom vedea, ci o relativizare distrugătoare.
Cele mai importante la nivel teologic sunt înțelegerile semnate în 1989 și în special în partea a doua a Acordului din 1990, care cuprinde o serie de puncte de compromis, care sunt greu de acceptat din partea ambelor părți:
– „ambele familii sunt de acord în a condamna erezia lui Eutihie” (1). Această afirmație îi arată pe orientali ca fiind de o factură mai nouă, restructurată în urma discuțiilor monotelite, dezicându-se practic de primul care a susținut dogmele lor;
– „firile (Cuvântului), care au propriile lor energii și voințe, sunt unite ipostatic și prin fire fără confuzie, fără schimbare, fără împărțire și fără separare/despărțire și se disting doar prin gândire” (4). Așadar este condamnat de ambele părți monotelismul, totuși există două aspecte neortodoxe, anume că firile Mântuitorului sunt unite prin natură/fire și că se disting doar prin gândire. Aceasta înseamnă că ele s-au contopit într-un anume fel și pot fi separate doar prin gând, nu în realitate. Ciudat este că sunt admise cele 4 caracteristici stabilite la Sinodul IV Ecumenic, ceea ce îi defavorizează pe orientali, dar face și de neînțeles, contradictorie această expresie. Practic, este o formulă de compromis pe hârtie, dar fără noimă; conține idei ireconciliabile și dintr-o parte, și din alta;
– Ortodocșii sunt de acord ca orientalii să păstreze terminologia chiriliană, „o fire întrupată a lui Dumnezeu Cuvântul”, iar orientalii sunt de acord ca ortodocșii să folosească formula cu două firi, de vreme ce ei recunosc că distincția este doar în gândire (7). Practic se dorește unirea prin menținerea a două tradiții, cu câștig de cauză de partea orientalilor, pentru că firile sunt privite ca fiind distinse doar cu mintea, nu în realitate;
– sunt acceptate de ambele părți primele trei Sinoade Ecumenice. În plus, ortodocșii consideră că celelalte patru Sinoade sunt în acord cu teologia exprimată în punctele de mai sus, pe când orientalii privesc această afirmație ca pe o interpretare a ortodocșilor (8). Practic, este vorba de o unitate în diversitate, adică o „unire dezbinată”;
– „ambele familii au menținut mereu cu fidelitate aceeași credință hristologică ortodoxă și continuitatea neîntreruptă a tradiției apostolice, deși au folosit termeni hristologici într-un mod diferit” (9). Încununarea celor de mai sus este recunoașterea harului de ambele părți, în ciuda separației evidente de atâtea secole pentru că neînțelegerile ar fi fost doar la nivel terminologic;
– în fine, „ambele familii” se angajează să ridice reciproc anatemele pronunțate sinodal pentru că cei condamnați nu ar fi eretici.
În consecință, se poate observa că s-a propus să se împace și capra, și varza, fără să se schimbe nimic substanțial, doar să se ajungă la o reunire formală, dar continuându-se cele două tradiții.
Implementarea „pastorală” a celor hotărâte, conform primei părți a Acordului comun, ar trebui să se facă prin publicarea unor studii, schimburi de vizite, cooperarea între facultățile teologice, participarea la slujbe unii la alții în țările în care coexistă cele două grupări, recunoașterea reciprocă a botezului, să fie promovată istoria bisericească reciprocă, să fie încurajate căsătoriile mixte.
În 1993 a fost semnată o altă Declarație comună la Chmabesy ce privește pașii concreți ce trebuie urmați pentru a ajunge la ridicarea anatemelor și restabilirea comuniunii. Printre altele s-a specificat că „ridicarea anatemelor ar trebui făcută unanim și simultan de Capii tuturor Bisericilor de ambele părți”. Practic, fiecare Biserică Locală ar trebui să-și dea acordul sinodal asupra acestei chestiuni până se ajunge la consens.
În anul următor, 1994, două Biserici, Română și Rusă, au emis hotărâri în Sinoadele lor locale cu privire la această unire. Sinodul român a hotărât să valideze toate discuțiile și să fie de acord cu refacerea comuniunii în termenii prezentați mai sus. Actele sinodale au ajuns să fie făcute publice, ca dovadă a trădării fățișe a ierarhilor noștri:
În schimb, rușii au fost mai reținuți prin hotărârea lor sinodală din 1994, în sensul au precizat că Declarația comună din 1990 nu poate fi definitivă și trebuie un studiu mai detaliat, iar poporul trebuie informat, pentru că este „paznicul credinței din vechime”. Ulterior, într-o altă decizie sinodală din 1997, au luat o atitudine mai deschisă spre unire, totuși au specificat din nou că „Declarația (comună din 1990) nu poate fi privită ca un document final suficient pentru restabilirea comuniunii depline pentru că el conține ambiguități în unele formulări hristologice”.
O altă întrunire a avut loc abia pe 13 martie 2005, la sediul Patriarhiei Ecumenice de la Chambesy, care a emis un Comunicat prin „Comitetul teologic inter-ortodox pentru dialog între Biserica Răsăriteană și Bisericile Ortodoxe Orientale”.
În ciuda împotrivirilor manifestate de mulți alți teologi, pe lângă cele menționate mai sus, cooperarea între ortodocșii ecumeniști și orientali a mers înainte. Ultima Întâlnire comună a avut loc pe 24-25 noiembrie 2014 la Atena, unde a fost emis un Comunicat. În acesta se prevede că „unele Biserici au ridicat probleme serioase care cer o clarificare pe mai departe, precum ridicarea anatemelor, enumerarea comună a celor Șapte Sinoade Ecumenice, recunoașterea reciprocă a Sfinților și unele chestiuni despre hristologie. Unele soluții au fost propuse, de asemenea, în Sub-Comisii, dar ele au nevoie să fie comunicate efectiv clerului, monahilor, școlilor de teologie și poporului de ambele părți pentru a ajunge la un consens”. Cu alte cuvinte, unirea este greu de impus credincioșilor. În ciuda acestor fapte, trei Biserici Locale Ortodoxe și-au declarat acceptarea Declarațiilor comune, anume cele din Alexandria, Antiohia și România. Din rândul monofiziților există tot trei răspunsuri pozitive din Alexandria, Antiohia și Malankara-India. Nu este clar de ce românii se alătură antiohienilor și alexandrinilor în această cauză, care nu le aparține spre deosebire de ceilalți. Dacă sirienii și cei din Egipt în special conviețuiesc și resimt o presiune puternică din partea monofiziților, explicația pentru care ierarhia română acceptă aceste compromisuri nu poate fi decât aceea că este ecumenistă în fibra ei din 1990, 1993 și, iată, cel puțin până în 2014, data întrunirii de la Atena, dar și în 2016, când au participat la lucrările Sinodului tâlhăresc din Creta.
Sinodul din Creta a precizat, în Enciclica lui, că dialogurile ecumenice nu au constituit și nici pe viitor nu vor însemna „vreun compromis în materie de credință”. Totuși Raportul Comisiei Sfintei Chinotite despre lucrările din Colimbari menționează că „acorduri teologice precum cel al Comisiei Mixte formată din ortodocși și anticalcedonieni cu privire la hristologie (1989, 1990) și cel cu privire la ecleziologie al Comisiei Mixte formată din ortodocși și romano-catolici de la Balamand (1993), nu este cu putință să fie valabile, de vreme ce sunt evidente «compromisuri în chestiuni de credință»”. Altfel spus, asigurările date de sinodalii din Creta sunt minciuni fățișe, existând trădări consistente parafate în cadrul așa-ziselor comisii mixte de dialog.
După izbucnirea conflictului ucrainean, când Patriarhia Moscovei a întrerupt comuniunea cu Patriarhia Ecumenică, dialogurile ecumeniste nu mai pot avea loc din cauza neparticipării rușilor, fiind necesară prezența tuturor. Chiar și așa, se remarcă organizarea în 2019 a unei „Întâlniri a Comisiei Mixte a Bisericilor Ortodoxe Răsăritene și Orientale” în Statele Unite, la sediul Arhiepiscopiei Ortodoxe Grecești din America, ce ține de Patriarhia Ecumenică.
Ceea ce ne interesează mai mult pe noi, românii, este că ne confruntăm cu o problemă foarte serioasă din partea ierarhilor noștri. Pe ce bază și-a exprimat acceptul IPS Iosif al Europei Occidentale, reprezentantul român la Întrunirea din 2014 cu privire la unirea cu monofiziții? Bineînțeles că în urma deciziei sinodale din 1994, care se pare că este în vigoare și astăzi. Nu avem o comuniune reală pentru că celelalte Biserici Ortodoxe Locale nu și-au exprimat adeziunea, în afară de trei din fiecare parte. Totuși această acceptare este de neîngăduit și ar trebui ca poporul credincios să reacționeze pe măsură ce i se aduc la cunoștință aceste acțiuni trădătoare.
Nu trebuie să uităm că în primul rând suntem datori să ne cunoaștem credința, să-i cinstim pe cei care au apărat-o și au păzit-o de răstălmăciri și să păstrăm aceeași tradiție cu încredere în Părinții Bisericii. Nu în zadar a fost rânduită pomenirea minunii Sfintei Eufimia de la Sinodul IV, ci tocmai pentru a pricepe și cinsti cum se cuvine credința în cele două firi ale lui Hristos și a ne ține departe de rătăcirile monofiziților, monoteliților și de oricare altă erezie. Însă, profitând de indolența credincioșilor, prin manevre mascate, este forțată unirea cu ereticii monoteliți în particular, dar și cu toate celelalte erezii în general, punctul culminant de până acum, bazat pe toate acțiunile anterioare, fiind Sinodul din Creta, prin care se erodează conștiința noastră ortodoxă. Bineînțeles că există pericolul ca lipsa de atitudine va putea genera abateri și mai grave pe viitor.
Cred că este evidentă diferența dintre atitudinea noastră (mai ales a românilor) generală de astăzi și dârzenia, rigoarea și responsabilitatea ierarhilor, preoților și credincioșilor de altădată, pe care ar trebui să-i urmăm. Concret, deși acordul semnat în Sinodul BOR a fost făcut public, nu s-a înțeles deplin că el este în vigoare și este urmat în continuare la întâlnirile ecumeniste, după cum am arătat. Ceea ce înseamnă că trebuie revizuită serios această hotărâre pentru a nu fi propagată mai departe în plan general ortodox, promovând și generând unele concesii de credință inacceptabile. Dacă este să fim cinstiți, pe lângă promovarea unității și cunoașterii necalcedonienilor, trebuie scrise articole și luate poziții serioase pentru a exista un spirit critic real față de corectitudinea dogmatică a Acordurilor semnate în cadrul mișcării ecumenice.
Sincer, aștept să văd reacția echilibrată, dar fermă a celor care încă se mai laudă că au o conștiință ortodoxă, atât dintre ierarhi, cât și dintre alți teologi și credincioși trăitori, precum și din partea mănăstirilor.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, întrunit în data de 22 iulie 2020, în special pentru alegerea noului Arhiepiscop de Suceava, a emis o serie de hotărâri și recomandări. Așadar, pe lângă votarea PS Calinic în scaunul de la Suceava de către sinodali, atrage atenția în mod deosebit lipsa unei decizii clare cu privire la modalitatea de împărtășire a credincioșilor.
În primul rând ni s-a transmis că „Sfântul Sinod a luat act de răspunsurile
întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe autocefale adresate Patriarhului
României referitoare la modalitatea de împărtășire a credincioșilor în cadrul
Sfintei Liturghii în contextul pandemiei cu noul coronavirus. Toate Bisericile
Ortodoxe autocefale rămân fidele tradiției liturgice ortodoxe de împărtășire a
credincioșilor dintr-un singur Potir sfințit și cu o singură linguriță
sfințită”. Ce presupune acest lucru? Că este adoptată aceeași poziție și de
arhiereii noștri sau că sunt simpli spectatori la o astfel de hotărâre și rămân
inactivi? Era firesc să fie luată și decizia mult așteptată cu privire la cum
vor proceda preoții de acum înainte cu împărtășirea credincioșilor. Având în
vedere că ultima
comunicare pe acest subiect (14 mai) a fost ambiguă, lăsând de înțeles că
nu ar trebui împărtășiți creștinii din aceeași linguriță, dar fără să precizeze
expres acest lucru și nici cum să se procedeze concret. Trebuia și încă trebuie
clarificat subiectul, după cum s-a anunțat de atunci: „modalitatea de împărtășire comună a credincioşilor în timpul Sfintei
Liturghii, în vreme de pandemie, va fi hotărâtă după data de 1 iunie 2020, în
consens cu celelalte Biserici Ortodoxe”. Așadar astăzi a fost comunicat
consensul, dar mai puțin decizia, care se lasă așteptată.
A fost scoasă în evidență „contribuția Patriarhiei Române
la sprijinirea persoanelor afectate de pandemia cu COVID-19 pe perioada stării
de urgență. Ajutorul cuantificabil
financiar oferit de Biserica Ortodoxă Română a fost de 20.896.872 lei”. Având
în vedere întrebările care se ridică în jurul infecției covid-19, care nu a
fost declarată epidemie, tot acest hei-rup pare mai mult o slugărnicie, o
dorință de a da bine în fața oamenilor și a face pe plac autorităților…
autoritare (tiranice). Aportul principal al Bisericii ar fi trebuit să fie în
primul rând duhovnicesc, nu material, să apere drepturile oamenilor în fața
abuzurilor statului, nu să le valideze servil. Sau măcar să reacționeze și să
condamne oprirea săvârșirii slujbelor mai ales de Paști.
Donarea de tablete, la
solicitarea Ministerului Educației și Cercetării, se înscrie în același
registru, care ar putea fi numit anti-bisericesc sau chiar anti-uman (nu în
sens nazist). Școala și educația are nevoie de multe alte lucruri și mai puțin
de tablete, care probabil sunt destinate școlarilor, nu studenților.
În fine, îndemnul de a merge la
votare este iarăși impropriu Bisericii și contradictoriu, îndeosebi în contextul
foarte delicat al pandemiei și distanțării fizice.
Pragmatismul materialist l-am dori îndreptat mai mult în sfera preocupărilor duhovnicești, care privesc credința și viața bisericească în esența ei. Chiar dacă trăim pe pământ, totuși scopul urmărit trebuie să fie cerul și tot de acolo să vină însuflețirea în toate deciziile luate.
În loc de concluzie: Într-un articol de pe site-ul Basilica, este subliniată din titlu ideea că „toate Bisericile Ortodoxe autocefale rămân fidele tradiției liturgice ortodoxe de împărtășire a credincioșilor”, bineînțeles că „dintr-un singur Potir sfințit și cu o singură linguriță sfințită”. Din păcate nici acum nu este limpede ce înseamnă acest lucru, dar foarte probabil între acele „toate Bisericile” este inclusă și Patriarhia noastră, deși din paragraful emis de Sfântul Sinod reieșea că e vorba de toate cele de la care a fost primit un răspuns unanim de menținere a modului de împărtășire și în vreme de pandemie. Nu cred că are rost să fie dezbătut mai mult acest subiect, ci rămâne destul de limpede concluzia că funcționăm pe avarie, cu ierarhi care au alte preocupări decât credința și dreptarele ortodoxe.
Multe sunt pagubele celor ce păcătuiesc cu nădejdea de pocăință, fiindcă ei, având lesnire să-și mărturisească păcatele lor cu oarecare puțină umilință și punând în minte că întru aceasta stă toată pocăința lor, pentru această lesnire și nădejde mincinoasă, cad apoi, ticăloșii, în patimi. Iară după ce vor cădea o dată, ei lasă de aici frâul părții cuvântătoare și al luării-aminte și aleargă ca niște dobitoace necuvântătoare pe calea pierzării. […]
Aceștia trebuie să bată război cu rădăcina acestei mincinoase nădejdi, care se naște din două necunoștințe: 1. Din aceea că nu știu cei ce păcătuiesc cu nădejde de pocăință ce este mărturisirea și pocăința. Și a 2-a: Din aceea că nu știu ce feluri de fapte și roade are adevărata pocăință și mărturisire. Pentru aceea, când va cunoaște cineva pe amândouă acestea, cu adevărat se va vindeca.
Cei ce păcătuiesc cu nădejdea mărturisirii nu știu ce este în general mărturisirea. Ei gândesc că mărturisirea nu este altceva decât numai a-și spune cu de-amănuntul păcatele lor duhovnicului. Și că, după ce le vor arăta cu luare-aminte, au făcut desăvârșit totul. Pentru aceasta, toată silința lor ca să se pregătească pentru mărturisire este a-și aduce aminte de păcatele ce le-au făcut; și, după mărturisire, grija lor nu este alta decât a socoti bine: nu cumva s-a întâmplat de au uitat vreun păcat? Însă, dacă ar fi de-ajuns numai această sârguință și grijă ca să-i împace cu Dumnezeu, calea cerului nu ar mai fi strâmtă, după cum ne spune Evanghelia: „Strâmtă și îngustă este calea care duce la viață” (Mt. 7:14), ci va fi mai lată decât ulița cetății. Și ce osteneală mare este a spune păcatele noastre la un duhovnic după ce noi ne-am obișnuit încă de când eram copii a le spune? Și, dacă întru aceasta ar fi stat desăvârșit totul, acei mai fără de rușine păcătoși ce se laudă cu păcatele lor și le povestesc ca pe o jucărie în adunări cu tovarășii lor, aceia, zic, ar fi fost mai bine gătiți ca să se mărturisească curat, căci ei își mărturisesc toate păcatele lor fără de sfială. Pentru aceea, mărturisirea ar fi fost o neguțătorie ce s-ar săvârși toată doar cu gura; și ar fi fost o descărcare mai mult a gândirii decât a inimii. Dar nu este așa adevărul. Fiindcă mărturisirea, în specificul ei, vrea să zică a se întoarce păcătosul de la păcat și a se abate de la el și a alerga la Dumnezeu.
Pentru aceea, chiar dacă este nevoie de această arătare exterioară a păcatului cu gura păcătosului, ca să-l audă duhovnicul și să-l îndrepteze și să-l ierte, cu toate acestea, acest singur lucru nu este de ajuns, ci trebuie încă și o durere dinlăuntru a inimii pentru păcate, care durere se cade a avea aceste trei lucruri întăritoare: întâi, a fi lucrătoare; al doilea, a fi desăvârșită; și al treilea, a fi mai presus de fire. Pentru aceea și la mărturisirea ta, frate, dacă numai una ar lipsi dintre aceste trei întăritoare ale durerii, mărturisirea ta va fi ca aceea a lui Saul (care a zis către Samuel: „Am păcătuit că am călcat cuvântul Domnului și cuvântul tău” (1Rg. 15:24)), ca aceea a lui Antioh (care, fiind chinuit de rana venită de la Dumnezeu a viermilor și a putrezirii trupului, zicea: „Cu dreptate este a se supune lui Dumnezeu și cel care este pământean să nu se asemene Lui cu mândrie. Și se ruga nelegiuitul acesta către Stăpânul, Care nu voia a-l mai milui” (2Mac. 9:12-13)) și ca a aceea a lui Iuda (care a zis cu deznădejde: „Am greșit de am vândut sânge nevinovat” (Mt. 27:4)). Căci și pocăința acestora era numai cu gura, și nu cu inima.
Deci întâi durerea pocăinței se cade a fi lucrătoare, care va să zică, a nu fi fără putere și slabă, încât a nu face vreo faptă lucrătoare și vrednică de cuvânt; ci atât de puternică, încât să stăpânească inima și să nu o lase a fi biruită (ca să nu zic și a nu simți deloc) de pofta trupului și de dulceața păcatului, care intră înlăuntru prin năvălirile vrăjmașului. Și, pe lângă acestea, a fi atât de hotărâtă, încât să facă pe cel ce se pocăiește a nu se mai întoarce să vatăme pe Dumnezeu cu păcate, nici în vreo vreme, nici pentru dragostea vreunui lucru zidit, nici pentru frica vreunui rău. Precum face o femeie cinstită ce este hotărâtă a păzi cinstea bărbatului său și a nu se face infidelă lui cândva, măcar de nenumărate rele i-ar fi urmat ei.
În al doilea rând, această durere se cade a nu fi mincinoasă, nici puțină și foarte mică, ci mare și desăvârșită. Căci atât durerea aceea ce ne îndeamnă pe noi a ne întoarce și a urî păcatele pentru dragostea lui Dumnezeu și pentru că am scârbit pe Dumnezeu prin ele – care se și numește zdrobire –, cât și durerea aceea ce ne îndeamnă a ne întoarce de la păcate pentru dragostea noastră și pentru că pentru ele ne lipsim de rai și ne osândim la iad – care durere se numește sfărâmare de tot[1] – și amândouă aceste dureri, zic, se cade a fi atât de desăvârșite și fără de lipsă, încât să facă pe cel ce se pocăiește a se întoarce și a urî păcatele mai mult decât fiece alt rău din tot sufletul său; adică atât de tare, încât sufletul, prin puterea aceasta, să aleagă bine fiece alt rău ce poate a-i urma lui, ori lipsire de bunuri, ori lipsire de cinste, ori lipsire chiar de viața sa, decât a lucra păcatul. Pentru aceea este nevoie ca acela ce se pocăiește cu adevărat să arate lui Dumnezeu, Cel ce vede adâncul inimii, că inima lui pătimește atâta durere, încât, punând alături dragostea lui Dumnezeu cu dragostea zidirilor, alege și cinstește mai mult dragostea lui Dumnezeu decât orice zidire. Și, pe lângă acestea, atât de desăvârșite se cade să fie durerile acestea, încât nu numai să rămână totdeauna la cel ce se pocăiește și să-i zdrobească inima lui, nu numai să o facă să scoată suspinuri și lacrimi, precum este scris pentru păcătoși: „Iară voi ați strigat pentru durerea inimii voastre și din zdrobirea duhului v-ați tânguit”; ci și a face încă inima să urască dinlăuntru și să se întoarcă de la păcat și să voiască a nu mai face cândva păcatul.
În al treilea rând, durerea aceasta a inimii se cade a fi mai presus de fire, atât la început, din care iese, cât și la sfârșit, pentru care se face. Fiindcă începutul și pricina acestei dureri la propriu nu este firea sau vreo altă pricină firească, ci darul lui Dumnezeu cel mai presus de fire, care zdrobește și umilește inima cu acest fel de durere a pocăinței. Pentru aceasta a zis Marele Vasile: (Reguli pe scurt, 16): „Că umilința care de la sine se face este darul lui Dumnezeu; ca, gustând sufletul din dulceața unei dureri ca aceasta, să se sârguiască a o împlini”. Iară unii au înțeles-o în loc de „îl miluiește” din spusa Apostolului: „Pe care voiește, Dumnezeu îi miluiește”, Rom. 9:18), pentru că adaugă pe urmă: „iar pe care voiește îl împietrește”; însă împietrirea și umilirea sunt contrare de-a dreptul. Asemenea și sfârșitul unei dureri ca aceasta se cade a fi nu pentru vreun sfârșit firesc sau pentru bunătățile cele firești și vremelnice ce le-am pierdut (fiindcă, de se scârbește pentru acestea cineva și pătimește durere, scârba și durerea acestea nu i se socotesc spre pocăință, ci sunt nefolositoare), ci pentru bunătățile cele mai presus de fire de care ne-am lipsit prin păcat și pentru răutățile cele mai presus de fire ce le-am lucrat, pe care ni le-a arătat și pe ele credința cea mai presus de fire. Iară pricina cea mai de seamă pentru care se cade ca durerea aceasta să fie mai presus de fire este aceasta: că prin durerea aceasta mai presus de fire avem a dobândi împăcarea și unirea cea cu Dumnezeu și pe urmă fericirea, care depășește hotarele firii.
Deci acela ce se mărturisește, de nu ar avea în inima sa o durere ca aceasta lucrătoare, desăvârșită și mai presus de fire, pe urmă, după mărturisire, se întoarce iarăși la locuința sa împreună cu toate păcatele lui.
Pentru aceea, bună și folositoare este cercetarea conștiinței ce o face cineva ca să poată afla cu aceasta toate păcatele ce le-a făcut cu lucrul, cu cuvântul și cu învoirea gândurilor; bine este a-și mărturisi cineva la duhovnic toate păcatele sale fără de a lăsa vreunul nemărturisit, căci își pricinuiește sufletului său mare ușurare. Însă, împreună cu acest fel de cercetare și mărturisire, se cade a fi însoțită și zdrobirea, și durerea cea dinlăuntru a inimii, pentru care vorbim aici. Căci restul canonului ce l-ar lua de la duhovnic cel ce se pocăiește zdrobește și chinuiește numai trupul, omul din afară, […] iar durerea zdrobește și rănește omul dinăuntru și chiar inima, unde este rădăcina tuturor păcatelor. Și, zdrobind inima, zdrobește deodată și rănește și păcatele sau, mai bine zis, zdrobește și rănește chiar pe diavolul și balaurul începător al răutăților, care, încuibându-se în inimă, de acolo, dinăuntru, vorbește și aruncă toate gândurile cele urâte și rele și hulitoare și păcatele.
(din cartea Sf. Nicodim Aghioritul, Cuvânt pentru pocăință, Editura Sophia)
[1]
Oarecare dascăli despart scârba și
durerea ce le are păcătosul pentru păcatele sale în trei: în durerea ce o ia
mai-nainte de mărturisire, pe care o numesc usturime; în durerea ce o ia când
se mărturisește, pe care o numesc zdrobire, și în durerea cea după mărturisire,
pe care o numesc sfărâmare de tot.
Iertarea păcatelor cea adevărată și întărită are patru semne, unul mai înalt cu treapta decât celălalt. Întâiul semn este a urî omul păcatul din inimă când își aduce aminte de el, poate pentru frica ce o are încă, pentru a nu cădea în el și a nu se îndulci, nici a se apleca spre el. Al doilea semn, mai sus decât acesta, este a-și aduce aminte de păcatele sale fără de patimă, fără de dulceață sau întristare și urâciune. Iar al treilea semn și mai sus decât acesta este când cineva își aduce aminte de păcatele sale și se bucură și slăvește pe Dumnezeu pentru cea multă mulțime de fapte bune ce le-a câștigat din pricina păcatelor sale prin dumnezeiescul dar și prin pocăință. Iară al patrulea semn, prea-sus decât toate, este a scoate omul cu totul din inima sa înțelegerile cele pătimașe și a le uita atât de desăvârșit, încât nici să nu năpădească asupra lui.
Cel dintâi semn ni-l adeverește Marele Vasile. Că, întrebat fiind acesta: „Cum s-ar adeveri sufletul deplin că Dumnezeu i-a iertat lui păcatele?”, răspunde că „aceasta deplin se va adeveri dacă se va vedea pe sine cel ce se pocăiește întru așezarea celui ce a zis: «Nedreptatea am urât și m-am scârbit de ea» (Reguli pe scurt, 12). Același lucru fiind întrebat Avva Isaac, răspunde că atunci va cunoaște cineva că a luat iertarea păcatelor sale, „când va simți în sufletul său că desăvârșit le-a urât pe ele din inimă” (Cuv. 84).
Al doilea ni-l adeverește Nichita Iraclie Serreul. Pentru că, făcând acesta comentarii la Cuvântul cel de la Paști al lui Grigorie Teologul, care zice: „Măcar ca Toma de ai fi rămas de ceilalți ucenici, prin semnele cuielor încredințează-te”, la aceasta, zic, făcând scolii, scrie: „Iară de nu acestora, însă prin pomenirea păcatelor celor vechi ce se închipuiesc în jurul minții fără de patimă încredințează-te. (Că a înviat cuvântul faptei bune cel întru tine)”. Dar pomenirea nepătimașă este închipuirea fără de dulceață și întristare a celor mai-nainte făcute, însă neavând găuri de răni, pentru nepătimirea ce s-a făcut de aici, pe care cel ce nu a pătimit-o nici pe altul nu l-ar crede, precum Toma. Deci sunt chipuri amintirile păcatelor; iară înseși păcatele sunt cuie, care pătrund pe cei ce cad. Drept aceea, când vei putea a-ți aduce aminte de ele fără de patimă, atunci crede că a înviat întru tine cuvântul cel întru acest fel.
Al treilea semn îl aflăm în Lavsaicon, la viața lui Macarie cel tânăr. Că acesta, întrebat fiind odată de se întristează când și-ar aduce aminte de uciderea cea fără de voie ce a făcut-o când era tânăr, a răspuns că nu se întristează, ci mai ales se și bucură, nu pentru păcatul în sine al uciderii, ci pentru că el s-a făcut pricină de a se pocăi și a câștiga mulțime multă de fapte bune. Și că slăvește și mulțumește bunătății lui Dumnezeu fiindcă Acesta le preface și pe cele ce sunt rele prin fire în pricini de bunătăți, în ce chip a prefăcut și uciderea cea făcut-o Moise în Egipt și a făcut-o pricină de bine. Că, ducându-se pentru ea Moise în pustie, s-a învrednicit a se face văzător de Dumnezeu. Pentru aceasta și Apostolul a zis: „Celor ce iubesc pe Dumnezeu, toate li se lucrează spre bine” (Rom. 8:28). Pe aceasta tâlcuind-o sfințitul Augustin, a zis: „Că celor ce iubesc pe Dumnezeu le ajută la fapta bună de multe ori și înseși răutățile și păcatele”.
Iară al patrulea semn ni-l adeverește Sf. Theodor Edesseanul. Că acesta întru al 11-lea cap al lui zice: „Câte cu împătimire am lucrat, pomenirile acestora tiranizează sufletul; iară când aducerile-aminte cele cu împătimire cu totul s-ar șterge din inimă, încât nici să năvălească asupra lui, atunci se arată semn de iertarea păcatelor celor mai dinainte”. Același lucru îl spune și Sf. Maxim: „Prooroci mincinoși sunt gândurile care micșorează păcatele și iertarea lor spun că s-a făcut. Aceste gânduri sunt lupi răpitori în haine de oi, pe care și din roade îi vom cunoaște. Căci, cât timp mintea noastră se strică de păcate, încă nu a dobândit iertarea lor. Că încă nici n-am făcut roade vrednice de pocăință. Iar roadă de pocăință este nepătimirea sufletului. Iar nepătimirea ștergere de păcat. Deci desăvârșită nepătimire neavând, ci uneori supărându-ne de patimi, iară alteori nesupărându-ne, nu vom suferi gândurile care ne spun nouă despre iertare”.
[…] Dar să nu te amăgească pe tine gândul, frate, zicându-ți că Părinții zic: „Cazi, scoală-te”; adică de câte ori vrei cădea, scală-te și te vei mântui. Deci aceasta este pocăința: a cădea cineva și iarăși a se scula și a se scula și iarăși a cădea? Amăgită și rea tâlcuire este aceasta ce o faci tu la zicerea aceasta. Căci Părinții au zis aceasta ca să scoată din oameni frica deznădăjduirii, și nu ca să-i facă pe ei a păcătui cu nădejdea mărturisirii și a pocăinței, nicidecum. Pentru care zice Sfântul Isaac (Cuv. 70): „Bărbăția pe care Părinții în dumnezeieștile lor scripturi au pus-o pentru pocăință nu se cuvine nouă să o luăm spre ajutorare de a păcătui. Căci, ca să avem nădejde de pocăință s-au meșteșugit a fura din simțirea frica deznădejdii”. Apoi Părinții au zis: „Cazi, scoală-te”. Cazi și te ridică, nu: „Ridică-te și cazi, precum cu împotrivă-întoarcere o tâlcuiești tu aceasta. Că mult se deosebește una de alta. Încât a cădea cineva și a se scula și apoi, după ce s-ar scula, iarăși a cădea, nici nu este, nici nu se numește pocăință, precum o numești tu, ci este și se numește de Apostolul Petru câine ce se întoarce la borâtura sa și porc ce se tăvălește iarăși în cea mai dinainte tină a lui. „Câinele întorcându-se la borâtura sa și porcul scăldat în noroiul mocirlei” (2Pt. 2:22). Iar adevărata înțelegere a acesteia este că omul se cuvine să se depărteze de păcat cu toate puterile sale și să se păzească a nu cădea. Însă, de s-ar întâmpla a cădea din neputință omenească, și nu cu voia sa, se cuvine a nu deznădăjdui, ci a se scula îndată și a se mărturisi și a se pocăi fără a pierde vremea. […] „Că, până încă este proaspătă și caldă rana, lesne de vindecat este din fire. Că cele vechi, fiindcă sunt negrijite și părăsite, cu anevoie de vindecat sunt” (Scara, Cuv. 5). Iară de nu vei afla vreme atunci, pocăiește-te lui Dumnezeu, fără a aștepta vreme de mărturisire și caută a face împăcare și pace cu Dumnezeu prin multe fapte ale durerii și ale zdrobirii și, pocăindu-te după puterea ta, să nu te mulțumești nici o singură noapte a dormi fără de a cădea și a te pocăi lui Dumnezeu până când ai merge să mărturisești păcatul duhovnicului, căci aceasta este o îndrăzneală nemauzită, tu fiind supus în tot ceasul morții, să stai măcar o singură cirtă în păcat de moarte și să atârni de un fir, cum este viața ta, întru adâncul tuturor relelor, cum este iadul.
(din cartea Sf. Nicodim Aghioritul, Cuvânt pentru pocăință)
Fiind din nou condescendenți față de conștiințele răvășite ale credincioșilor, care s-au silit cuviincios sau chiar și necuviincios să intervină prin scrisori (fiind cuprinse și amenințări) pentru bătrân, prezentăm tuturor celor treji sau nu următoarele elemente:
1. În 1997 Sfânta Mănăstire a dat cu multă bucurie bătrânului Gavriil Chilia Cuviosul Hristodul și de atunci până astăzi îi oferă asistență fără părtinire în orice are nevoie. Această dispoziție iubitoare nu s-a schimbat nici când el însuși a întrerupt comuniunea liturgică cu Mănăstirea.
2. Uimește știrea că bătrânul este lăsat singur și neajutorat. Bătrânul Gavriil are doi ucenici credincioși și dedicați, pe Ieromonahul Nectarie (1997) și pe monahul Dositei (din 2009), care constituie exemple de viață cinstită și isihastă, și au slujit în toți acești ani cu dragoste lucrătoare și devotament pe bătrân.
Prin acest fapt, nu există absolut nici o lipsă pentru îngrijirea bătrânului. Dar chiar și în situația ultimă și nenorocită a plecării ucenicilor lui, datoria și obligația Mănăstirii este să se îngrijească la bătrânețe pe bătrân.
3. Sfânta Chinotită a expulzat pe mireanul Andrei găzduit din Polonia pentru că a creat probleme atât în Sfântul Munte, cât și în Biserica Autocefală a Poloniei, care a exprimat și în scris mărturia ei în această privință despre intervențiile dezbinătoare, acțiunea păgubitoare și provocatoare de confuzii între creștinii de acolo.
După acestea, Mănăstirea noastră nu este vorba să se ocupe mai departe cu publicațiile despre subiectul în cauză. Oricine, cu luminare de la Dumnezeu și sfătuire cu duhovnicul propriu, să-și facă o părere personală.
Din partea Sinaxei Gherondiei (bătrânilor)
Nota Theodosie.ro: Acest comunicat al Mănăstirii Cutlumuș este subtil țâfnos și nu aduce lămuriri reale asupra subiectului. După ce acum doi ani a fost alungat Ieromonahul Irineu și se intenționa excluderea fratelui Andrei, e greu de crezut că acum nu există aceleași motive la mijloc. În plus, nu există nici o legătură între fapte. Vina pentru tulburarea așa-zisă produsă în Polonia, prin care au fost smintiți catolicii majoritari din această țară, nu ține de traducător, ci de autorul cărții, care este Bătrânul Gavriil și care și-a asumat toate cele scrise.
Trebuie amintit și faptul că Ieromonahul Irineu a fost alungat prin tot felul de înscenări și minciuni, deși fusese primit de către Mănăstire cu acte în regulă și renovase o chilie, după cum s-a scris la vremea respectivă în mediile grecești și am aflat și personal de la fața locului. Acum intervin la fel motive dubioase pentru a fi evacuat fratele Andrei tocmai pentru a lovi în Bătrânul Gavriil. E greu de crezut că lucrurile stau altfel.
Aceasta este tactica obișnuită, anume invocarea unor motive marginale pentru a ținti în altă parte, pentru a lovi în cei care mărturisesc credința fără să fie observată reaua intenție și trădarea de care dau dovadă prigonitorii „oficiali”. Aceste lucruri se petrec și în România, ierarhii pozând în oameni ai lui Dumnezeu, dar lepădându-se tocmai de credința în Hristos, pentru care ar fi trebuit să sufere și moarte sau necazuri sau ocară.
Este dogmă a Bisericii noastre Ortodoxe , după cum teologhisește Gheorghe
Koressie în cuvântul pentru Taine, că durerea aceasta este una din cele de
nevoie și întăritoare și înființate ale Taine Mărturisirii și Pocăinței. pentru
aceea, precum sunt de nevoie și întăritoare pentru Taina Pocăinței mărturisirea
prin gură a păcatelor celui ce se pocăiește și dezlegarea și legarea cea de la
duhovnic și precum sunt întăritoare pentru Taina Botezului materia apei și
glăsuirea Sfintei Treimi prin cele trei afundări și ridicări, așa este de
nevoie și întăritoare pentru Taina Pocăinței și această durere dinlăuntru a
inimii. Și, dacă durerea aceasta ar lipsi din inima celui ce se pocăiește,
arătat este că acesta este nepocăit și nemărturisit, măcar de s-ar pocăi și
s-ar mărturisi, precum este nepocăit și acela care nu și-ar mărturisi păcatele
sale și nu s-ar dezlega de duhovnic; sau precum este nebotezat și oricare s-ar
boteza fără de apă sau fără de chemarea Sfintei Treimi. Pentru aceasta hotărât
a zis Domnul: „De nu vă veți pocăi, toți veți pieri la fel” (Lc. 13:5). Adică de
nu vă veți pocăi cu acest fel de durere lucrătoare, desăvârșită și mai presus
de fire a inimii voastre, toți vă veți munci. Pentru aceasta și Duhul Sfânt, vrând
a arăta cât de nevoie este această durere a inimii la pocăință, zicând prin
proorocul Ioil (2:13): „Rupeți-vă inimile voastre, și nu hainele voastre”. Și
pe urmă cere pocăința lor, pentru că zice: „Și vă întoarceți către Dumnezeul
vostru”. […]
Acum crezi că Dumnezeu are a-ți da ție îndată și totdeauna când voiești
această atât de scumpă dăruire a zdrobirii, această dăruire pe care nu o dă la
atâția alții pe care îi lasă întru împietrirea lor – că zice: „pe care voiește
îi împietrește” (Rom. 9:18) –, această dăruire pe care, ca să o ia, Sfinții au
făcut atâtea aspre petreceri (fapte), au vărsat atâtea sudori și s-au gătit ca
să o ia prin atâtea cugetări? Dacă crezi aceasta, rău crezi și scoate socoteala
aceasta din închipuirea ta. Pentru aceasta și Marele Vasile zice că de multe
ori sufletul se silește pe sine a se umili și nu poate; și că, pentru a câștiga
cineva umilința, îi trebuie multă cugetare și deasă nevoință. „Iar a se sili și
a nu putea, una este vădire a lenevirii noastre întru cealaltă vreme, că nu
este cu putință fără de cugetare și împreună-nevoință mai multă și mai deasă, îndată
spre ceva mergând, să nu o iei pe aceea, iară alta arată că sufletul de alte
patimi se stăpânește și nu se lasă de acelea a se slobozi nici către lucrurile
pe care le voiește” (Regulile pe scurt,
16). […]
Deci să știi, frate, că pe urmă, după o bună și umilicioasă mărturisire ce
ai a o face, se cade întâi a împlini
canonul și pedeapsa ce ți-ar fi dat-o ție duhovnicul pentru păcatele tale,
măcar post de ar fi, măcar plecări de genunchi, măcar rugăciune măcar altceva.
Al doilea, se cade a împlini cu
mulțumită și cu răbdare, fără de cârtire și canonul și pedeapsa ce ți-ar fi dat
ție Dumnezeu, ca să tămăduiască păcatele tale, ori boli de ar fi, ori
nedreptăți, ori lipsire de averile tale, ori moarte fără de vreme a ta sau a
rudeniilor și iubiților tăi, ori ocări și necinstiri, ori alte ispite
făcându-se sau de la draci, sau de la oameni, sau de la firea cea stricată. Că toate
acestea, mai ales necinstirile și ocările, durere și umilință nasc în inimă. Și
pentru aceasta sloboade Dumnezeu a-ți veni ție acestea. Pentru care a zis un
Părinte: „Când pentru ocărâre sau necinstire foarte vei pătimi durere,
cunoaște-te pe tine că mult te-ai folosit” (Scoliile
la Cuv. 25 al Scării). […]
Al treilea, știind că, precum celui
ce caută a face livadă într-un loc sălbatic îi trebuie patru lucruri: întâi, a
tăia odraslele și ramurile pomilor sălbatici; al doilea, a scoate și toate
rădăcinile acelor pomi sălbatici, căci, de vor rămânea rădăcinile, iarăși scot
odrasle; al treilea, a sădi în locul acelor pomi sălbatici alții domestici și
aducători de roade; și al patrulea, trebuiește a păzi pomii aceștia de fiece
vietate și de toată împotrivirea până ce ar apuca rădăcini, a se face copaci
mari și a aduce rod. Așa și tu, frate, ca să câștigi adevărata pocăință, patru
lucruri trebuie:
Întâi, a tăia vlăstarele și ramurile păcatului, adică a face o întărită hotărâre, cu toată voirea și inima ta, a nu mai face păcatul altă dată, ci a te depărta de orice faptă și lucrare a păcatului cum te depărtezi și de moarte, și de însăși chinul, căci ramuri și lăstari sunt lucrările cele noi ale păcatului. Iară această depărtare de lucrarea păcatului ți-o vor pricinui a ruga totdeauna pe Dumnezeu de a te păzi pe tine cu darul Său, a-ți aduce aminte de moarte, de judecata lui Dumnezeu și de muncă, a-ți mărturisi adeseori păcatele tale, a te împărtăși des cu dumnezeieștile Taine (de nu ai avea vreo împiedicare). Dar mai ales îți va ajuta ție la aceasta a fugi de toate pricinile păcatului; și mai vârtos a fugi de relele vederi și împreună-vorbiri și prietenii ale fețelor acelora cu care ai păcătuit. Sau și cu totul a fugi de împreună-petrecerile care vatămă sufletul tău.
2. A tăia nu numai ramurile păcatului, cu depărtarea de faptă, ci a scoate
și rădăcinile păcatului. Iară rădăcinile păcatului sunt relele aplecări și
împătimirile și deprinderile și patimile și obișnuințele și poftele păcatului,
ce rămân înrădăcinate întru adâncul inimii tale și după aceea, după ce faci
depărtare de fapta răului și nu păcătuiești cu lucrul. […] Pentru aceasta vedem pe
mulți care se pocăiesc, care, măcar că au hotărât a nu mai lucra păcatul cu
fapta, măcar că au tăiat ramurile păcatului și au făcut desăvârșită depărtare
de răutate, însă rădăcinile le-au lăsat și cu inima se pleacă iarăși și poftesc
păcatul și cu mintea lor adesea îl cugetă. […]
Dar cum poți a scoate aceste rădăcini și rele aplecări și patimi ale
păcatului ce au rămas în inima ta, frate? Ascultă: aceia ce vor a scoate
rădăcina unui copac mare folosesc sape, săpălige, securi și alte unelte, ca să
scoți aceste rele rădăcini ale păcatului. Adică a unelti înfrânare de bucate,
înfrânare de somn, plecări de genunchi, culcări pe jos și toată cealaltă rea
pătimire a trupului din afară. Căci acestea toate nu numai scot pământul ce
este împrejurul rădăcinilor și mișcă rădăcinile și le clatină, ci și lovesc și
taie rădăcinile acestea, căci zdrobesc inima întru care sunt sădite aceste
rădăcini, precum zice Sfântul Marcu Ascetul: „Fără de zdrobirea inimi cu
neputință este a se izbăvi de răutate. Iar înfrânarea a trei părți zdrobește
inima, adică a somnului, a pântecelui și a odihnei trupești”. Însă securea cea
mai tăioasă decât toate și unealtă ce poate tăia și a scoate aceste rele
rădăcini ale păcatului este durerea inimii ce am zis-o mai sus, și zdrobirea și
mâhnirea sufletului. […] Însă durerea aceasta și scârba inimii se cade a fi de-a pururea, precum este
de-a pururea și pocăința. […]
Acum învață-te și a treia: cum se cade a sădi în inima ta în loc de pomii
cei mai dinainte sălbatici pomi domestici și aducători de roade. Adică în loc
de răutăți faptele bune; în loc de mândrie smerenia; în loc de lăcomia
pântecelui înfrânarea; în loc de iubirea de argint slobozenia și milostenia; în
loc de asprime blândețea; în loc de patimile cele trupești fecioria și
întreaga-înțelepciune; în loc de nedreptate și de răpire dreptatea și a da cel
ale tale; în loc de zavistie și de ură dragostea și iubirea de frați și în loc
de călcarea cea dintâi a poruncilor lui Dumnezeu lucrarea și păzirea acestora. Căci
nu este de ajuns spre mântuire numai a scoate rădăcinile păcatului din inima ta
și apoi a lăsa deșert locul inimii tale și a nu sădi într-însul din sadurile și
din pomii faptelor bune; fiindcă, de vei lăsa deșartă inima ta, iarăși răsar din
ea mărăcini și pomi sălbatici, adică patimi și păcate. Pentru aceasta te și
sfătuiește pe tine Duhul Sfânt prin scriitorul de Psalmi David să fugi de cele
rele și să faci cele bune: „Abate-te de la rău și fă binele” (Ps. 33:13).
Iară a patra și mai de pe urmă, după ce vei sădi faptele bune acestea în inima ta, se cade a le păzi cât poți până ce ar prinde rădăcini, adică până ce s-ar face cu obișnuința deprindere întru tine, precum sau făcut mai-nainte deprindere întru tine patimile și păcatele și până ce ar înflori și ar face rod de mântuire și de adevărată pocăință și de iertarea păcatelor tale. Căci, de nu le-ai păzi și nu le-ai îngriji, semănătorul neghinelor, diavolul, vine în vremea când tu dormi și ești fără grijă și le dezrădăcinează și sădește iarăși neghinele și răutățile sale, după pilda Evangheliei, ce zice: „Iar dormind oamenii, a venit vrăjmașul lui și a semănat neghine în grâu și s-a dus” (Mt. 13:24-25). Și, pentru că de nu ai păzi faptele acestea cu sârguință, se întorc iarăși patimile în inima ta, pentru aceasta Părinții au numit patimile „iubitoare de întoarcere”. Iară întorcându-se și aflând locul inimii bine împodobit și lucrat, se înrădăcinează mai adânc decât mai înainte în el și așa se fac cele mai de pe urmă ale tale mai rele decât cele dintâi, precum a zis Domnul. Care, iubite frate, să nu se facă ție cândva!
(din cartea Sf. Nicodim Aghioritul, Cuvânt pentru pocăință, Editura Sophia)
ΒημαΟρθοδοξίας: Ieri, (8.7.2020) au fost respinse de Areo Pag (Curtea Supremă a Greciei) cererile de anulare pe care le-au depus cei numiții ocupatori ai imobilelor Mănăstirii împotriva deciziei Tribunalului din Tesalonic 122/17.6.2020 prin care sunt obligați să predea fără drept de apel imobilele ocupate din interiorul și exteriorul Sfântului Munte Mănăstirii Esfigmenu (complexul central, secția delegației de la Kareia, conacul din N. Rodos, ferma din Ierissos).
Într-un articol mai amplu pe acest subiect, OrthoChristian menționează, printre altele, faptul că „în timp ce mănăstirile atonite au protestat față de această activitate (ecumenistă a Patriarhului Atenagora) prin oprirea pomenirii Patriarhului la slujbe de câteva ori, frăția de la Esfigmenu a mers mai departe și s-a alăturat unei jurisdicții schismatice, a vechilor calendariști”. Acest aspect este esențial pentru cugetul și dreptul canonic ortodox.
Totuși situația este mai complicată din punct de vedere legal. Cum ar trebui procedat cu o mănăstire sau locaș de cult ai cărui deținători își părăsesc credința? Această schimbare duce la cedarea imobilelor cultului inițial sau nu? Altfel spus, faptul că au trecut la o altă jurisdicție shismatică a vechi-calendariștilor înseamnă că trebuie să cedeze clădirile Patriarhiei Ecumenice sau conducerii Sfântului Munte (Sfânta Chinotită)? Probabil că acest lucru este stipulat în Constituția Muntelui Athos, lucru pe care nu-l cunosc eu personal. Însă este curios că nu au putut fi evacuați nici până în ziua de astăzi, ceea ce înseamnă că nu există prevederi explicite în acest sens.
Abia în 2005 Patriarhul Bartolomeu a înființat o obște paralelă, cu sediul temporar în capitala Muntelui, la Kareia. În acest fel a cerut în instanță ca aceasta să o înlocuiască pe cea rezidentă în Esfigmenu. Oare de ce a fost nevoie de acest artificiu?
Într-un răspuns-protest față de decizia Areo Pagului, pe care îl redă tot ΒημαΟρθοδοξίας și îl numește „strigăt de durere”, actuala obște din Esfigmenu declară că va face apel la instanțe superioare europene pentru a-și cere drepturile. Se mai afirmă că alegerea egumenului și obștii paralele nu a fost respectată Carta Sfântului Munte, care prevede că egumenul unei mănăstiri trebuie să fie ales de monahi care au cel puțin 6 ani de la tunderea lor în monahism (probabil în cadrul mănăstirii), ceea ce nu s-a întâmplat. Obștea schismatică susține că nu s-a abătut cu nimic de la credința și tradiția ortodoxă și, în consecință, nu poate fi scoasă din incinta mănăstirii.
Trebuie precizat că ruperea Mănăstirii Esfigmenu de Patriarhia Ecumenică s-a petrecut la începutul anilor ΄70, când marea parte a mănăstirilor athonite au oprit pomenirea Patriarhului Atenagora din cauza acțiunilor lui ecumeniste. Însă majoritatea au reluat pomenirea noului Patriarh Dimitrie în 1973, pe când Esfigmenu a rămas pe aceeași poziție. Greu de judecat care a fost decizia corectă pentru că noul Patriarh Ecumenic nu s-a dezis de acțiunile celui precedent, ci revenirea la pomenirea lui s-a făcut prin presiuni și acțiuni de intimidare și în forță. Este important de menționat și faptul că Sf. Paisie Aghioritul a luat decizia reluării pomenirii după moartea Patriarhului Atenagora și urcarea pe tron a lui Dimitrie, lucru ce pare a fi confirmat și de Sfânta Eufimia ca fiind corect în vedenia pe care a avut-o în 1974, când i-a spus că a procedat corect într-o problemă bisericească spinoasă, fără a fi numită, dar este de bănuit că e vorba de aceasta.
În orice caz, situația actuală a obștii de la Esfigmenu este delicată. Probabil că nu au vrut să se alăture unor schismatici vechi-calendariști, dar au fost nevoiți pentru a putea avea parte de noi hirotonii și să nu se risipească obștea cu trecerea timpului. Este de bănuit acest lucru din faptul că nu au pornit astfel, ci doar ca un protest. Deși în anii 70 existau jurisdicții schismatice, nu s-au alăturat lor, ci doar după trecerea timpului. Chiar și tema calendarului iulian este una spinoasă, care ar trebui abordată mult mai serios și riguros, potrivit canoanelor și tradiției Bisericii.
Însă un lucru îngrijorător în felul lor de a pune problema, care îi face schismatici și i-a și forțat să treacă la o grupare de vechi-calendariști, este acela că întreruperea pomenirii este obligatorie în cazul în care episcopul învață erezii. Mai exact, ei afirmă că „potrivit sfintelor canoane ale Bisericii Ortodoxe, monahii sunt obligați să înceteze pomenirea Episcopului sau Patriarhului când învățăturile lui sunt în conflict direct cu ceea ce învață Biserica Ortodoxă”.
Ce-i drept, perspectiva aceasta, că timpul curge în favoarea inovațiilor eretice în cadrul Bisericii, este cutremurătoare. Cei care mai țin la dreapta credință practic trebuie să-și spună cuvântul, să biruiască erorile dogmatică și au nevoie pentru aceasta de ajutorul lui Dumnezeu, fără de care lumescul va învinge definitiv.
