Totuși Patriarhul Ierusalimului (și nu doar el) are dreptul și datoria să aducă ordine în Ortodoxie!

Semnalăm și redăm în românește un text important despre competența Patriarhului de Ierusalim și a oricărui Întâistătător de Biserică autocefală de a convoca un Sinod cu caracter panortodox în caz de necesitate, cum este situația ucraineană. Textul survine ca o replică, după cum se va constata, la un alt articol ce dorea să argumenteze că sunt justificate canonic criticile aduse inițiativei Patriarhului Teofil de a întruni o consfătuire între Întâistătătorii ortodocși luna viitoare.

Și totuși Patriarhul Ierusalimului poate (și se impune) să convoace Sinod cu caracter panortodox!

de Nicolae Manni, cadru didactic

După așteptata respingere a convocării Patriarhului Teofil al Ierusalimului atât din partea Patriarhului Bartolomeu[1] al Constantinopolului, cât și din partea Arhiepiscopului Ieronim[2] al Atenei, s-a mobilizat și dr. Anastasie Vavuskos[3], recent cinstit de k. Bartolomeu cu rangul de „Arhonte Asikrit”, cu scopul de a îndreptăți, din punct de vedere al dreptului bisericesc, această poziție de respingere.

Deci dl. Vavuskos, în articolul său recent cu titlul «Poate Patriarhul de Ierusalim să convoace sinod cu caracter panortodox?»[4], susține că Patriarhul Ierusalimului nu poate să convoace un astfel de Sinod.

La această opinie a ajuns după ce mai întâi a cercetat, precum el însuși scrie, «dacă din punct de vedere al tradiției bisericești este obiceiul sau cel puțin există vreun precedent să convoace Patriarhul Ierusalimului sinod și mai ales cu caracter panortodox».

În cercetarea sa, scrie, a localizat un Sinod, după cel apostolic din 48, și concret Sinodul din 1672 din Ierusalim, sub președinția cunoscutului Dositei al Ierusalimului, care, totuși, după cum foarte corect l-a evaluat dl. Vavuskos – și sunt de acord absolut cu dânsul – nu a fost cu caracter panortodox, ci «a) a fost local, b) a fost convocat nu la prima mână, ci ca o continuare al Marelui Sinod din Constantinopol, c) prin deciziile sale a urmărit să susțină și să întărească deciziile sinodului precedent din Constantinopol și nu să le pună la îndoială ».

Totuși propria mea cercetare, pe care o fac publică aici, a localizat nu unul, ci trei Sinoade cu caracter panortodox, pe care le-a convocat Patriarhul Ierusalimului, pe care le prezint îndată, încât să fie demonstrat dreptul canonic (și) al Patriarhului Ierusalimuului (dar și al oricărui al Întâistătător, când este primejduită Biserica) să convoace Sinod cu caracter panortodox:

a) Duminica Cincizecimii, anul 763, Patriarhul Teodor I al Ierusalimului (745-771) a convocat Sinod la care au participat Patriarhul Cosma al Alexandriei (727-755) și Patriarhul Teodor al Antiohiei (751-773), cu episcopii de sub ei, și care a avut caracter panortodox, condamnând iconoclasmul[5]. Faptul că Patriarhul Constantin II de atunci al Constantinopolului nu a participat la el – era un organ al fanatismului iconomah al împăratului Constantin Copronim și a fost anatematizat după moarte de Sinodul VII Ecumenic – nu cumva îi micșorează caracterul panortodox al acestui Sinod, a cărui mărturisire de credință împotriva iconoclasmului a fost recunoscută[6] și în actele Sinodului VII Ecumenic? Desigur că nu!

b) În aprilie 836, în a doua fază a iconoclasmului, perioadă în care pe tronul de Constantinopol se găseau în principal Patriarhi iconomahi, Patriarhul Vasile al Ierusalimului (820-838) a adunat «foarte mare mulțime pentru închinarea sfintelor icoane, fiind de față și Patriarhul Hristofor al Alexandriei (817-841) și Iov al Antiohiei (813-843), cu chip de Sobor general, adunându-se pentru ortodoxie »[7]. «S-au adunat cu ei și o sută optzeci și cinci de episcopi, o sută optzeci și unu de egumeni și o mie o sută cincizeci și trei de monahi»[8]. Sinodul a trimis o Scrisoare împăratului iconomah Teofil, pe care a scos-o la lumină neobositul Ioan Sakelion în ediția aferentă[9], în care iese în evidență importanța acestui Mare Sinod,  cu un caracter neîndoielnic – după cum poate să concluzioneze ușor oricine din cele de mai sus – panortodox!

c) În 1443, Patriarhul Ioachim al Ierusalimului (1431-?) «a convocat un Sinod la care au fost de față Patriarhii Filotei al Alexandriei (1435-1459) și Dorotei al Antiohiei (1435-1452) și Mitropolitul Arsenie al Cezareei»[10]. Sinodul, care a avut caracter panortodox, a condamnat unirea mincinoasă de la Ferrara-Florența și totodată a condamnat la oprire de la slujbă (și afurisire pe cei care se opun deciziilor lui) pe Patriarhul latinofron Mitrofan II (1440-1443) împreună cu persoanele pe care le-a hirotonit el, care, după cum scrie același act sinodal, «pe care i-a trimis ca pe niște urâciuni ale Mitropoliilor și întinăciuni episcopale pretutindeni în dumnezeieștile și sfintele scaune ale Sfintei și Marii Biserici a Constantinopolului, ca și cum ar fi supuse teritoriului său»[11]!

Deci, pe baza acestor elemente neîndoielnice, Patriarhul Teofil al Ierusalimului poate fără îndoială să convoace Sinod cu caracter panortodox și nu numai cu Întâistătătorii chemați, ci în general cu Arhierei ai Bisericilor Ortodoxe și care Sinod este dator să ia poziție împotriva acuzațiilor împotriva Patriarhului Bartolomeu de Constantinopol (pentru opiniile eretice, acțiunile schismatice și depășirea granițelor) și să pună bazele pentru un Sinod Panortodox adevărat, la care prin regula Adevărului – și nu interesele SUA, ale Vaticanului sau ale altor puteri neortodoxe – trebuie să fie cercetate toate chestiunile care preocupă Biserica Ortodoxă în ultimul veac.

În acest mod, Patriarhul Teofil al Ierusalimului se arată vrednic de înaintașii săi arătați mai înainte și va demonstra că, deoarece respectă Ortodoxia, cunoaște perfect poziția și competențele Patriarhiei de Constantinopol, care nu constituie «suprabiserică» de tip Vatican, ci Biserică soră cu celelalte Patriarhii, care sunt datoare să revină la drumul drept – de vreme ce acesta, din păcate, se abate și se străduiește să imite Vechea Romă în căderea ei[12] – , și să nu fie atrase și ele împreună cu ea.


[1] «Nu» din partea lui Bartolomeu către Teofil al Ierusalimului (https://theodosie.ro/2020/01/13/adeptii-schismei-ucrainene-refuza-dezbaterile-din-principiu-sau-de-frica/). Totuși prin această poziție îndeptățește absolut pe cei care-l acuză că se poartă ca un «Papă al Răsăritului», care nu dă socoteală nimănui…

[2] Nu este câtuși de puțin întâmplător că declarația Arhiepiscopului a venit după întâlnirea pe care a avut-o cu ambasadorul american la Atena, Geoffrey Payatt!

[3] https://www.voria.gr/article/to-offikio-tou-archonta-asikriti-ston-vavousko-apo-ton-patriarchi/

[4] https://www.romfea.gr/epikairotita-xronika/34626-mporei-o-patriarxis-ierosolumon-na-sugkalesei-sunodo-panorthodojou-xaraktira/

[5] Χρυσοστόμου Παπαδόπουλου, Ιστορία της Εκκλησίας Ιεροσολύμων, έκδ. β΄, Αθήνα, 1970, σελ. 329.

[6] Mansi, Sacrorum Conciliorum Nova Amplissima Collectio, Vol. 012, p. 1135.

[7] Χρυσοστόμου Παπαδόπουλου, ό.π., σελ. 361-362.

[8] Δοσιθέου Ιεροσολύμων, Ιστορία περί των εν Ιεροσολύμοις πατριαρχευσάντων, Βουκουρέστι, 1715, σελ. 694-695.

[9] Ιωάννης Σακκελίων, Επιστολή Συνοδική των αγιωτάτων Πατριαρχών της εώας λήξεως, Αθήνα, 1864.

[10] Χρυσοστόμου Παπαδόπουλου, ό.π., σελ. 483.

[11] Ibidem, p. 484.

[12] Νικολάου Μάννη, Η Νέα Ρώμη στα χνάρια της Παλαιάς; https://krufo-sxoleio.blogspot.com/2019/01/blog-post_17.html/

Problema noilor acte de identitate electronice din perspectivă creștină

După cum se știe deja, MAI român intenționează să modifice formatul cărților de identitate pentru a se alinia standardelor europene din august anul viitor, drept pentru care pune în dezbatere un proiect de lege în acest sens. Problema este una serioasă, mai ales după discuțiile și reacțiile din ultimul deceniu pe tema cipurilor. Deja purtătorul de cuvânt al Patriarhiei a declarat că nu există relevanță spirituală și religioasă pentru vreo biserică (!?) de care să aibă cunoștință.

Așadar bisericește există o poziție publică a Patriarhiei, care sună astfel:

„Au fost voci din anumite cercuri monahale, dar niciodată poziția Bisericii nu a fost contrară unor asemenea lucruri. Răspunsul meu este că nu există o poziție contrară a Bisericii față de această problemă. Nu avem în vedere să trimitem (n.r. puncte de vedere la MAI). Pentru că e aceeași problemă ca și în cazul pașapoartelor. Nu se pune nicio problemă. Problema cipurilor nu e o problemă cu relevanță spirituală, religioasă, deci din această perspectivă nu există o poziție negativă a Bisericii. Adică nu am cunoștință ca vreo biserică din cele prezente să aibă vreo poziție critică.”

Nu este clar ce înseamnă expresia „biserică din cele prezente” din declarația domniei sale. În plus, Sfântul Sinod al BOR a admis că există o problemă legitimă de conștiință pentru diferiți credincioși existența unui cip în pașapoarte și a făcut demersuri să existe alternative, lucru de care ne buncurăm și astăzi.

Relevanța spirituală

Subiectul cipurilor, ca să-l definim scurt, este unul complex și foarte inflamat în ultima vreme. Pe această temă am subliniat deocamdată poziția Părintelui Dionisie de la Colciu, care ni se pare cea mai coerentă și cu discernământ. Există un pericol și o fărădelege care se lucrează, care ne va impune în cunoștință de cauză lepădarea de Hristos.

Deci declarația d-lui Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, este în contradicție cu învățătura părinților duhovnicești contemporani, fără a mai zice de tradiția de veacuri a Bisericii. Problema controlului populației prin acte electronice, a amprentării și scanării feței este una de natură spirituală și are conotații puternic religioase cu privire la implementarea unui sistem antihristic de pecetluire a populației. Amintim doar de reacțiile stârnite în principal de Părintele Iustin începând cu 2009, care iată că încă mai dau efecte benefice, cum ar fi alternativa la acte fără date biometrice.

Chiar în anul 2009, în urma reacțiilor masive declanșate de Părintele Iustin, Patriarhia a propus lăsarea unei alternative la pașapoarte fără cip, lucru pe care l-a luat în seamă MAI și rezultatul a fost că astăzi suntem printre puținele țări care au această posibilitate. Acest lucru este lăudabil și arată folosul unor astfel de demersuri, care ar trebui continuate. Pe de altă parte, dovedește ca fiind pripită declarația Patriarhiei, care nu este consecventă cu ea însăși și nici cu învățătura și spiritualitatea ortodoxe.

Pericolul asupra căruia atragem atenția este cel al înregimentării într-un sistem de urmărire generalizată, Big Brother. În nici un caz un astfel de regim nu poate fi considerat bun pentru că este prin sine dictatură și totalitarism care afectează puternic libertatea populației și dreptul la viața privată. Este vorba de o depreciere nepermisă a valorii omului, o depersonalizare cu efecte distructive în primul rând la nivel spiritual, dar și de ordin material. Orice sistem de guvernare are ca menire facilitarea bunei înțelegeri între oameni și buna funcționare a societății, nicidecum înrobirea și înregimentarea tuturor prin control total.

Există și riscul ca acest totalitarism să sfârșească într-un regim antihristic pentru că seamănă foarte mult cu cel descris în capitolul 13 din Apocalipsă (Descoperire), în care se vorbește despre pecetluirea tuturor încât să nu mai poată nimeni vinde sau cumpăra fără semnul fiarei. Așadar buletinele noi, actele cu cip, bar-code-urile, sistemele de sănătate centralizate, scoaterea treptată a banilor din uz, implantarea cipurilor sunt semne care trezesc suspiciuni puternice și justificate. Toate acestea enumerate reprezintă anomalii spirituale chiar și luate în ele însele, cu atât mai mult în perspectiva înscăunării lui Antihrist. Părintele Paisie Aghioritul a considerat necesar protestul față de actele noi de identitate încă din vremea lui, înainte de 1994. El nu considera a fi lepădare primirea actelor cu cip, dar cu siguranță o cădere. Atrăgea atenția asupra cifrei 666 că nu e normal să se găsească în vreun fel pe cărțile de identitate, cum era cazul în vremea sa. Astăzi nu avem indicii că ar exista acest număr în cipuri, dar ele sunt continuarea aceluiași demers care a pornit tocmai de la 666, număr care se găsește pe aproape toate produsele în codul de bare de tip EAN.

Semnalăm, totodată, că nu este bună impacientarea și panica și mai ales apelul la teoria conspirației, cum se întâmplă adeseori. Există o isterie nejustificată cum că CNP-ul și cipurile din orice act de identitate sau card bancar sau amprentarea cu izotopi ar fi lepădare de identitatea noastră creștină, mai ales în condițiile în care se întâmplă fără acordul nostru. Cu atât mai mult nu putem fi de acord cu fuga și izolarea în case depărtate, în păduri și pregătirea de a rezista pe cont propriu numai să nu acceptăm vreun document cu cip. Acest lucru va fi necesar abia când va fi vorba de Antihrist și de închinarea în fața lui prin primirea semnului lui pe mână sau pe frunte sau cum va fi. Pregătirea pentru acele vremuri, care nu știm când vor fi, deși le simțim aproape, trebuie să fie prin disponibilitatea spre mărturisire, nu spre fugă și izolare. În plus, pregătirea este la nivel duhovnicesc, nu trupesc. Problema nu este mâncarea și necesitățile fiziologice și materiale, ci buna așezare duhovnicească, răbdarea necazurilor, credința fermă în Dumnezeu, înțelepciunea și chibzuința. Prigoana antihristică nu urmărește să înfrângă trupul nostru, ci tocmai duhul din noi, libertatea noastră religioasă. Iar pregătirea nu presupune un antrenament de pe acum înspre o viață cât mai austeră și izolată, pentru că aceasta poate constitui o înșelare gravă. La fel cum asceza doar trupească, prin post, metanii și alte moduri de înfrânare nu este plăcută lui Dumnezeu și nici scutită de înșelări când este practicată fără discernământ duhovnicesc.

Având în vedere toate acestea, este necesar și folositor să reacționăm la avansul controlului biometric, să-l înțelegem ca o problemă spirituală și să acționăm în consecință, nu să fim pasivi sau chiar să considerăm că nu există pericole duhovnicești.

Discriminarea celor cu cărți simple de identitate

Faptul că este prevăzută în proiectul de lege în discuție optarea pentru cărți de identitate simple este un lucru îmbucurător. La nivel european ele nu vor fi recunoscute, dar totuși România le va permite pe teritoriul ei. Cred că nici nu putem cere mai mult. Nu putem impune la nivel european voința și convingerile noastre. Nu pentru că nu am putea sau că nu ar fi viabile, ci pentru că am pierdut trenul în această privință, pentru că nu am găsit resursele și abilitatea să facem aceasta până acum.

Deja proiectul de lege este în dezbatere pe o perioadă de 10 zile până pe 23 ianuarie și trebuie să fie exprimat și punctul de vedere anti-biometrie, lucru care ar fi trebuit să fie deja structurat și la îndemână.

Discuțiile sunt deschise și orice propunere este bine-venită în acest sens.

Punctul personal de vedere este că prevederile din proiectul de lege sunt avantajoase și trebuie militat să rămână în forma aceasta în viitoarea lege. Cu toate că există o discriminare la mijloc, prin care cei care vor deține cărți simple de identitate nu le vor putea folosi în spațiul european, putem apela la pașapoarte, așa cum a fost cazul dintotdeauna. Trebuie asumat acest statut diferențiat tocmai pentru a arăta că ținem la aceste aspecte și ne definesc și pentru că există pericole reale la care se expun cei care primesc buletinele electronice, pe care dorim să le evităm. Furtul informatic, accesul de la distanță la datele noastre private nu sunt lucruri de neglijat.

Încorporarea cardului de sănătate

Problema cardului de sănătate rămâne la același nivel ca până acum. La art. IV din Ordonanța cu privire la modificarea și completarea dispozițiilor cu privire la actele de identitate se spune, la pct. 5: „Cardul naţional îşi încetează valabilitatea la data la care titularului i s-a eliberat o carte electronică de identitate”. Așadar cine nu dorește cardul de sănătate se înțelege că poate opta în continuare pentru adeverința scrisă de la Casa de Asigurări sau cei care au card îl pot păstra dacă refuză buletinele electronice. Există doar pentru cei cu buletine biometrice facilitatea de a le folosi ca și carduri de sănătate.

Recomandarea noastră de moment este de a analiza cât mai bine propunerile legislative și a urmări să susținem o variantă pozitivă, nu doar să criticăm mersul societății. Viața în Hristos este mereu o alternativă salvatoare la lumea aceasta, cu toate pericolele ei materiale și spirituale, și trebuie să o trăim ca atare și să tragem un semnal de alarmă și celorlalți prin propriul nostru exemplu, dar și prin atenționarea asupra pericolelor concrete. Libertatea spirituală este un bun pe care îl putem pierde pe încetul, dar sigur și pentru care trebuie să luptăm constant și serios pentru că pur și simplu contează enorm. Deci este firesc și imperativ să avem și să ne exprimăm punctul nostru de vedere.

Este necesară conturarea unei viziuni bine documentate și argumentate atât juridic, cât și duhovnicesc.

Cărți simple și electronice de identitate de anul viitor

De ieri suntem anunțați oficial de către Ministerul Afacerilor Interne că în România se vor schimba buletinele până în august 2021 pentru a ne alinia la standardele stabilite la nivelul Uniunii Europene, pe care le-am semnalat la vremea respectivă. Deocamdată redăm mai jos textul Comunicatului oficial, în care se menționează că vârsta de la care se va emite carte de identitate va fi de 12 ani și va exista posibilitatea de a opta pentru cărți simple de identitate.

MAI: Alinierea actelor de identitate românești la standardele stabilite la nivelul Uniunii Europene

În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, Ministerul Afacerilor Interne supune dezbaterii publice un proiect de Ordonanță a Guvernului pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziții privind evidența persoanelor și actele de identitate ale cetățenilor români.

Prin proiect se creează cadrul legal național pentru asigurarea aplicării directe a Regulamentului (UE) 2019/1157, astfel ca actele de identitate românești să respecte standardele stabilite la nivelul UE, în principal cele care privesc elementele de securitate.

Pentru a asigura cetățenilor români exercitarea dreptului la liberă circulație pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, în condiții similare celorlalți cetățeni UE, România este obligată să emită acte electronice de identitate, începând din luna august a anului viitor (2021).

Noile acte de identitate vin cu garanții suplimentare de securitate și întăresc încrederea instituțiilor publice și a mediului privat că persoana care prezintă documentul este în fapt titularul acestuia. Astfel, se aduc îmbunătățiri majore actualului act de identitate (care a fost pus în circulație în anul 1997), prin utilizarea unor tehnologii de fabricație avansate, a unor elemente grafice de securitate, a unor inserturi de materiale de securitate şi, nu în ultimul rând, prin protecția IT oferită de mediile de stocare electronice.

Prin intermediul noului act de identitate, cetățenii români vor putea, indiferent de locul unde se află (în România sau în afara teritoriului național), să interacționeze online cu autoritățile administrației publice și să solicite prestarea de servicii publice. Întrucât, identitatea se certifică prin mecanisme similare semnăturii electronice, prezența fizică a cetățeanului, la ghișeu, nu va mai fi necesară, acesta putând accesa de la distanță servicii, precum: înmatricularea unui autovehicul, obținerea unui certificat de cazier judiciar, a unor avize, autorizații sau a altor documente de la autoritățile publice, depunerea unor declarații personale prevăzute de lege ș.a.

Noul act electronic de identitate va putea fi folosit pentru autentificarea în platforma informatică a asigurărilor de sănătate și, în aceste condiții, va asigura „funcționalitatea de card de sănătate”.

Actul electronic de identitate se va elibera obligatoriu pentru persoane cu vârsta de 12 ani și, opțional, sub această vârstă, la solicitarea părinților sau a reprezentanților legali.

Tot ca element de noutate, se creează posibilitatea cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate de a obține un act electronic de identitate, fără a mai fi necesară stabilirea domiciliului în România.

Nu în ultimul rând, pentru cei care nu doresc, din orice motiv, o carte electronică de identitate, va exista opțiunea de a solicita eliberarea unei cărți de identitate simple; aceasta nu va conține elemente sau date electronice, dar va prezenta un grad ridicat de securitate.

Producerea noilor acte de identitate se va realiza, centralizat, de către Compania Națională „Imprimeria Națională”.

Textul proiectului de act normativ este afişat şi poate fi consultat pe pagina de internet a MAI, www.mai.gov.ro, la secţiunea Transparenţă decizională (documentele pe această temă sunt acesta, acesta și acesta), precum şi la Centrul de Relaţii cu Publicul din Piaţa Revoluţiei nr. 1 A, sector 1, Bucureşti.

Propunerile, sugestiile și opiniile persoanelor interesate pot fi transmise în termen de 10 zile calendaristice calculat de la data publicării anunțului pe adresa de primire a eventualelor propuneri, sugestii sau opinii: dgj_transparenta@mai.gov.ro).

Nota Theodosie.ro: La o primă vedere, actele de identiate simple nu vor conține date biometrice și nici semnătură electronică. Este evident că nu vor avea nici alte componente electronice, cum ar fi cipurile. Aceste informații sunt cuprinse în proiectul menționat mai sus, la punctul 14 referitor la modificările alineatului 17. Aceste lucruri sunt afirmate și în documentul de fundamentare, la pagina 6.

Noile cărți de identitate vor fi emise începând cu vârsta de 12 ani. Din punctul 2.c din Nota de fundamentare, care privește schimbările care vor interveni, se înțelege că posibilitatea călătoriei în afara țării va fi condiționată de posesia cărții electronice de identitate, nu doar a celei simple. Nu rezultă limpede dacă pașapoartele vor conține și ele date electronice (imagine facială și amprente digitale) în condițiile în care acestea sunt necesare în cartea de identitate pentru exercitarea dreptului de liberă circulație. Este posibil ca aceste cerințe să vizeze doar actele de identitate.

Se impune o studiere mai atentă a celor trei documente pentru a înțelege mai bine care sunt modificările și a elimina orice dubiu asupra lor.

Macedonia cere de la Constantinopol intrarea în canonicitate a „Bisericii” sale

Βήμα Ορθοδοξίας: Skopie cere Biserică autocefală – Întâlnire la Fanar cu Bartolomeu

Fanarul a emis un comunicat aferent, în care menționează:

«Astăzi, 13 ianuarie 2020, Sanctitatea Sa, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a primit, în urma unei cerere a lui, pe excelența sa, dl. Oliver Spasovski, Prim-ministru al Republicii Macedonia de Nord, însoțit de predecesorul său, excelența sa dl. Zoran Zaev, și de tovarășii lor, dl. Dane Talevski și dl. Dejan Sotirovski.

Scopul vizitei a fost revizuirea problemei bisericești a țării lor. La întâlnire au fost puse pe tapet fazele precedente ale subiectului, între care și voința revenirii Bisericii de acolo la canonicitate sub numele de Arhiepiscopia Ohridelor, în urma recursului în apel depus între timp la Biserica Mamă.

S-a decis cu privire la aceasta să fie chemate la reședința Patriarhiei Ecumenice delegații ale Bisericii Serbiei și ale Bisericii din țara lor, pentru negociere și efortul aflării unei soluții acceptabile în comun.

Atmosfera discuțiilor a fost caldă și sinceră, iar după acestea înalții oaspeți au fost așezați la masa patriarhală și mai departe au plecat, întorcându-se la ale lor.

Dl. Prim-ministru și cei dimpreună cu el au exprimat respectul și încredințarea lor față de Biserica Mamă, de la care au primit binecuvântare pentru toți de acolo, cler și popor. În jurul Patriarhului Ecumenic s-au aflat la dezbatere și au contribuit la ea Înaltpreasfințiții Mitropoliți Emanuel al Franței, Maxim al Silivriei, Amfilohie al Adrianopolisului, Preacuviosul Arhimandrit Ioachim și Diacon Grigorie, Prim-secretarul și Secretarul adjunct ai Sfântului Sinod, precum și venerabilul domn Constantin Delicostantis, Dascăl Arhonte al neamului și director al Biroului Patriarhal 1.»

Nota noastră: Patriarhul Ecumenic s-a pronunțat că nu se pune problema autocefaliei Bisericii schismatice din Muntenegru, unde se fac demonstrații ample împotriva deciziei guvernului de a naționaliza averea Bisericii canonice de acolo. Totuși o altă țară care face parte din Biserica Serbiei iese la rampă, Republica Macedoniei de Nord, cerând să intre în canonicitate, conform comunicatului oficial al Patriarhiei Ecumenice. Cam toate agențiile de știri prezintă subiectul ca pe o cerere de autocefalie, deși nu este menționat expres acest termen. Având în vedere că pe teritoriul macedonean activează două structuri bisericești, dar cea mai puternică s-a declarat independentă de Serbia și nu este recunoscută de nici o altă Biserică, se înțelege că oaspeții oficiali doresc să continue același demers, după cum se și menționează. Biserica Sârbă are o structură autonomă pe teritoriul macedonean, numită Arhiepiscopia de Ohrida, dar este foarte mică și nerecunoscută de stat.

Mai este de remarcat numirea Patriarhiei Ecumenice drept Biserică Mamă în condițiile în care teritoriul macedonean nu a aparținut de ea. Deci este numită într-un sens neo-papist.

Foto: Νίκος Μαγγίνας / Οικουμενικό Πατριαρχείο

Adepții schismei ucrainene refuză dezbaterile. Din principiu sau de frică?

Κατάνυξη.gr: Poziția lui kir Ieronim despre întâlnirea Întâistătătorilor. Perseverență în decizia trădătoare sau lașitate să dea socoteală?

 …nu se va duce la întâlnirea în cauză deoarece convocarea întâlnirilor și sinaxelor Întâistătătorilor ortodocși este o prerogativă a Patriarhului Ecumenic…

Am semnalat cu puțină vreme în urmă că tremură conștiințele plângăcioase din adâncurile împietririi celor care au acceptat reaua-cefalie a Ucrainei și refuză cu frică să fie confruntate cu acțiunile lor schismatice, care îi chinuiesc aici, dar și acolo…

De unde să găsească putere să se afle în fața răspunderilor lui nespuse kir Ieronim? Nu este prima dată când ne dezamăgește. Totuși acum, prin autocefalia Ucrainei, s-a depășit pe sine. Decizia sa îngâmfată vădește care este conștiința lui bisericească!

Am citit la Ecclisia.gr (site-ul oficial al Bisericii Greciei) Comunicatul de presă al ședinței din ianuarie a Sinodului permanent:

Arhiepiscopul Ieronim: «Nu mă voi duce la întâlnirea Întâistătătorilor ortodocși»

S-au încheiat lucrările  Sinodului permanent (Δ.Ι.Σ.)

S-a întrunit de miercuri, 8 ianuarie, până vineri, 10 ianuarie 2020 Sfântul Sinod Permanent al Bisericii Greciei din a 163-a perioadă sub președinția Preafericitului Arhiepiscop Ieronim al Atenei și a toată Grecia.
La început, ΔΙΣ a fost informat de epistola Preafericitului Patriarh Teofil al Ierusalimului către Preafericitul Arhiepiscop Ieronim al Atenei și a toată Grecia despre întâlnirea Întâistătătorilor ortodocși. Preafericitul a răspuns la ea că nu mă voi duce la întâlnirea în cauză deoarece convocarea întâlnirilor sau sinaxelor Întâistătătorilor ortodocși este o prerogativă a Sanctității Sale, Patriarhul Ecumenic. […] Comunicatul continuă cu darea de seamă a celorlalte discuții pe probleme de interes intern, n.thodosie.

UJO: Patr.Bartolomeu îi cere Patr.Teofil să nu insiste asupra Sinaxei Primaților

Sinaxa Primaților nu poate servi în niciun mod unității Ortodoxiei, deoarece la ea nu va fi prezent primul din Diptice, a declarat Patriarhul Bartolomeu.

Ca răspuns la invitația Patriarhului Ierusalimului Teofil al III-lea la Sinaxa Primaţilor Bisericilor Ortodoxe Locale, Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului i-a cerut să nu mai insiste asupra inițiativei sale.

Mai multe detalii despre motivele invocate de Patriarhul Ecumenic pot fi citite la sursă, precum și textul grecesc original al mesajului său în facsimil. Sunt invocate cam aceleași motive care au fost expuse și cu ocazia vizitei recente la Istanbul a unei delegații a schismaticilor ucraineni.

Curajul mărturisirii, întreruperea pomenirii și eschivele Mitropolitului de Pireu

Foto: Φως Φαναρίου

Având în vedere că Mitropolitul Serafim de Pireu este unul dintre ierarhii care a fost în fruntea mărturisirii ortodoxiei în ultima vreme, gestul său de a consluji cu Arhiepiscopul Ieronim merită mai multă atenție. El marchează un punct de cotitură, trecerea de la curaj la paradă. Comunicatul recent al Mitropoliei de Pireu tocmai asta arată, o concesie față de apostazia tot mai generalizată. De aceea mă simt dator cu o reanalizare și o prezentare din nou a situației, dar și cu formularea unor considerații pe marginea acțiunii de întrerupere a comuniunii înainte de o hotărâre sinodală. Aceasta mai ales pentru că acel Comunicat a fost determinat de anumite presiuni în această direcție. Desigur că toate aceste analize sunt cam reci, dar inevitabile într-o măsură pentru a ne poziționa cât mai curat duhovnicește.

Cea mai derutantă afirmație din Pireu este că acțiunile Fanarului sunt existente. Deși din prismă juridică ar avea susținere această apreciere și tind să înțeleg modul în care o spune Mitropolitul, totuși ea suscită mai multe explicații. El nu vorbește de acțiunile nule, dar existente ale Arhiepiscopului Ieronim de recunoaștere a „autocefalilor”, ci ale Patriarhiei Ecumenice. Cu alte cuvinte, le recunoaște efectele și pe baza lor justifică pomenirea lui Epifanie de către Ieronim. Pe când ar fi fost mai cinstit să declare existentă, dar nulă recunoașterea schismaticilor de către Întâistătătorul Atenei. Dar am dat credit bunei lui intenții și am luat această formulare a sa ca referindu-se, de fapt, la Arhiepiscopul Ieronim tocmai pentru că restul textului neagă competența Patriarhului Bartolomeu de a interveni în teritorii străine, adică primatul de tip papal. Pe de altă parte, dincolo de nuanțele juridice, mi s-ar părea mai corect spus că sunt existente infracțiunile Patriarhiei în Ucraina, nu acțiunile ei. Dar… nu litera contează, ci duhul.

Însă partea în care are mare dreptate, dar în care strecoară și ceva confuzie este cea despre prevederile canonului 15 I-II cu privire la întreruperea comuniunii înainte de o condamnare sinodală. Mai mult, cred că mărul discordiei cu „unii frați iubiți neliniștiți” se învârte tocmai în jurul acestui subiect. De altfel, în mediul grecesc a existat în ultimul timp o fricțiune vădită, dar care sper că se va clarifica în bine. Se impune sau nu oprirea comuniunii cu Arhiepiscopul Ieronim și la ce nivel este această obligație: canonic sau moral?

Mai întâi trebuie remarcat că observațiile Mitropolitului Serafim sunt corecte, anume că nu este suficientă „râvna sfântă”, ci sunt necesare și cunoștințe canonice, adică o fundamentare patristică temeinică a acțiunilor în acest sens. „Nu poate fiecare credincios, chiar și Episcop, mișcat de buna-credință covârșitoare sau de râvnă sfântă să se ungă singur drept Sinod Ecumenic și să se apuce de proceduri succinte pe subiecte administrative și canonice ale Bisericii și să treacă la «caterisiri și anatematizări» ale membrilor trupului Bisericii, pentru că aceasta constituie apoteoza duhului anormal și protestant rău-credincios!!!”

IPS Serafim punctează foarte bine faptul că, după eroarea acordării autocefaliei, „nu se contaminează nimeni de conslujirea cu aceia care recunosc în mod evident greșit acțiunile” Constantinopolului și „contaminarea din conslujire intervine numai prin părtășia personală cu persoanele laice restabilite”. Altfel spus, oricine are comuniune cu „autocefalii” ucraineni, prin pomenire sau conslujire, își primejduiește mântuirea, dar fără ca aceasta să-l scoată automat din Biserică. Adică cine face aceasta nu devine automat eretic sau schismatic prin conslujire și comuniunea cu el nu este interzisă canonic, deci nu este valabilă teoria vaselor comunicante, a transmiterii condamnării prin comuniune în cadrul Bisericii. Prin urmare, conslujirea cu Arhiepiscopul Ieronim nu constituie contaminare și părtășie la acțiunile lui schismatice.

Totuși este greșită justificarea Mitropolitului că „nu se pune problema aplicării imediate a canonului 15 al Sinodului I-II” pentru faptul că la mijloc ar fi doar o problemă administrativă, nu și de erezie. Adică nu ar putea invoca o erezie ca motiv pentru întreruperea comuniunii cu Arhiepiscopul, după cum prevede acest canon. Același lucru l-a afirmat și în urma Sinodului Ierarhiei, când au fost recunoscuți „autocefalii” ucraineni: „Nu voi trece individual la orice acțiune de rupere a unității trupului Ierarhiei Bisericii Greciei, după cum aș fi procedat imediat pentru un subiect de comuniune ecumenistă, aplicând canonul 15 al Sinodului I-II”. Această accepțiune ignoră faptul că „autocefalia” a fost instituită printr-un Tomos care cuprinde idei eretice, prin care se atribuie un primat de putere, nu onorific Patriarhiei Ecumenice. Aceste concepții sunt greșeli ecleziologice, deci de dogmă și, prin urmare, au caracter eretic. Deci nu e vorba doar de probleme administrative, ci și de dogmă la mijloc.

Pe de altă parte, expresia „aplicare imediată” a canonului 15 trimite cu gândul la necesitatea opririi comuniunii, care totuși nu este înscrisă în textul lui, ci doar dreptul de a proceda astfel. Însă expresiile Mitropolitului sunt de așa natură, încât este posibil să fie interpretate și ca referindu-se la o îndatorire morală, nu la o obligație canonică.

Rezumând toate, rezultă că Mitropolitul Serafim are un conflict intern cu unii mânați de râvnă sfântă, dar el nu dorește să facă pasul întreruperii comuniunii. Justifică aceasta și aduce argument că nu este o problemă de credință, deși este. Nu se înțelege de ce nu s-a pus problema aceasta încă de la Sinodul din Creta. Dar, până la urmă, canonic așa este, nu stă asupra lui obligativitatea întreruperii comuniunii deocamdată, ci doar o datorie morală.

Am fi așteptat să aibă un curaj mai mare de mărturisire, mai ales având în vedere că a combătut destul de virulent schisma ucraineană, dând afară de la emisiunile de radio din eparhia sa pe Mitropolitul Ieremia de Gortina pentru declarațiile lui „pro-ucrainene” și trimițând o scrisoare oficială prin care cere întrunirea unui Sinod Ecumenic. Dar este posibil să aibă tactul său, nu poate fi acuzat de trădare a credinței în acest moment, ci ar fi mai indicat să fie sprijinit și înțeles mai bine în demersul său. Însă nici justificările pe care le aduce nu sunt chiar convingătoare și concludente, drept pentru care se strecoară o îndoială asupra sincerității sale. Nu cred că avem suficiente indicii să ne facem o părere clară asupra situației unuia dintre puținii episcopi care sunt activi în apărarea Ortodoxiei.

În orice caz, aș fi așteptat să justifice concesiile pe care le face cel puțin prin tactul de a aștepta momentul și contextul potrivit, care încă nu a sosit. Pentru un episcop nu este la fel de ușor ca pentru un preot oarecare.

Dar, din exterior, un conflict deschis între Mitropolit și preoții din jurul „Κατάνυξη” nu cred că ar fi de bun augur acum. Însă sper că va exista suficientă chibzuință să nu intervină acțiuni hazardate. Deocamdată Comunicatul său a fost caracterizat drept „inacceptabil, diplomatic și antipatristic”, precum și reacția față de conslujirea cu Arhiepiscopul. Este justificat să intervină o rupere a relațiilor de colaborare pentru atitudinea sa ezitantă și descurajantă, însă nu există motive să fie categorisit drept schismatic sau eretic și, deci, să fie întreruptă comuniunea cu el. Ne-am dori un episcop mai neînfricat, dar măcar să nu ne pierdem luciditatea și stăpânirea de sine.

Însă nu trebuie trecut cu vederea aspectul cel mai important, mărturisirea credinței, față de care oricine este dator, în special episcopii. Mitropolitul Serafim nu era dator după canoane să refuze comuniunea cu Arhiepiscopul Ieronim, dar putea să facă lucrul acesta ca un gest de verticalitate. Având în vedere că recunoașterea „autocefalilor” ucraineni presupune o ecleziologie eretică, avea acest drept conferit de canonul 15. Dar, probabil știind acest fapt foarte bine, IPS Serafim a catalogat întreaga problematică drept una administrativă pentru a se eschiva chiar și de la îndatorirea sa morală, duhovnicească, lucru care nu este onest. Însă nu e corect să-și protejeze cinstea cu artificii care nu fac cinste.

Mai trebuie spus că putea refuza conslujirea cu Arhiepiscopul chiar și fără să fie la mijloc o erezie. Cu toate că nu avea acest drept canonic, putea foarte bine să facă un gest de mărturisire și să refuze să conslujească pentru a nu da prilej de sminteală, de îndoială. Nu poate nimeni să-l oblige. Desigur că nu ar fi fost ușor să alunge tocmai pe Arhiepiscop și pe președintele Greciei, care a fost prezent la slujba de Bobotează, dar conștiința mărturisitoare asta ar fi dictat oricărui ierarh cu cuget ortodox neabătut. Nu doar prin acțiuni canonice se apără credința, ci mai ales prin gesturi de curaj și demnitate în fața celor nelegiuiți, fie că sunt ei episcopi sau alte fețe oficiale. Dar nici măcar o încercare de evitare a acestei conslujiri nu am văzut, cum a făcut cel puțin Mitropolitul Atanasie de Limassol când a fost nevoit să slujească împreună cu Patriarhul Alexandriei.

Toată această ezitare vine în contextul în care a făcut, în ultima vreme, câteva gesturi treptate prin care bate în retragere. E vorba de acceptarea ca predicator angajat al Mitropoliei a unui Episcop al Patriarhiei Ecumenice devotat cauzei fanariote, care fusese cândva alungat din Pireu după un conflict, alungarea Părintelui Anghelos din Mitropolie fără un motiv temeinic și mai ales argumentarea neconcludentă a conslujirii de acum cu Arhiepiscopul, care l-a pomenit în diptice pe schismaticul Epifanie.

Și trebuie să punctăm un lucru foarte important pe acest fundal. Întreruperea pomenirii este o acțiune de mărturisire, dictată de conștiința noastră lovită de trădările ierarhilor. Noi căutăm să păstrăm comuniunea cu cei care nu sunt eretici tocmai pentru a rămâne în duhul autentic de mărturisire și a nu aluneca într-unul schismatic, de delațiune și vânare a greșelilor aproapelui. Toate discuțiile canonice și pe marginea textelor patristice cu privire la regulile întreruperii pomenirii vizează doar a păstra o măsură curată și în duhul Ortodoxiei. Însă râvna pentru apărarea Bisericii nu trebuie să fie limitată de canoane, ci tocmai încurajată de ele. Este de datoria oricui (este capabil) să vorbească, să spună adevărul și să mustre eventual abaterile smintitoare care se petrec în Biserică. Datoria aceasta morală nu este doar ceva de la care ne putem eschiva, ci o sarcină pe care oricine este dator să o poarte. Vinovăția morală nu ne scoate din Biserică, dar ne afectează mântuirea, ceea ce nu este deloc puțin lucru.

Cum putem privi Biserica noastră care devine tot mai înțesată de episcopi, preoți și credincioși care se îndepărtează tot mai mult de Hristos? Cum putem avea încredere în aceștia, care se fac vinovați public și fățiș de trădarea constantă și tot mai insistentă a credinței? Cei mai mulți reacționează cu liniște, ca și cum nu ar fi afectați, dar ar trebui conștientizat că aceasta nu este deloc o atitudine plăcută și mântuitoare, ci mai degrabă pierzătoare de suflet.

update – Comunicatul dezamăgitor al Mitropoliei de Pireu

Postare actualizată pe 11 ianuarie 2020. În urma unor comentarii, s-a dovedit că situația este mai puțin dezamăgitoare deocamdată decât s-a crezut inițial.

În urma conslujirii cu Arhiepiscopul Atenei la Pireu de Bobotează, Mitropolitul Serafim emite un comunicat oficial prin biroul său de presă prin care încearcă să se explice în fața celor îngrijorați de acest eveniment. Din păcate, nu se ridică la înălțimea așteptărilor, ci chiar ajunge să justifice într-o măsură existența autocefaliei mincinoase a schismaticilor ucrainenilor.

Βήμα Ορθοδοξίας: Mitropolia de Pireu răspunde la chestiunea ucraineană și a ecumenismului

Mitropolia de Pireu a emis un comunicat cu referire la pomenirea Mitropolitului Epifanie al Bisericii din Ucraina în timpul conslujirii în ziua de Bobotează la Pireu.

Comunicatul:

«Preocuparea cu chestiuni de etos canonic și rânduială presupun o cunoaștere substanțială a Dreptului canonic și nu ajunge râvna pentru asigurarea și păstrarea credinței noastre neprihănite pentru că sunt subiecte de cunoaștere adâncă și sigur trebuie să fie la mijloc luminarea Preasfântului Duh, curăția sufletului și a trupului și nevinovăție, dar și știință despre subiect și îndeosebi cunoașterea clară și deplină a teologiei și a Dreptului antic, a cărui prevederi sunt indispensabile pentru înțelegerea și suplinirea Dreptului Canonic, care nu este drept penal special și, prin urmare, în multe cazuri este nevoie să se facă o interpretare extinsă sau reducționistă pe baza principiilor științei juridice antice, care are valoare în toate sistemele juridice statelor de drept.

Precizările acestea sunt indispensabile pentru că unii frați iubiți neliniștiți pentru mersul lucrurilor noastre bisericești și care se îngrijorează pentru asigurarea credinței noastre de tradiție apostolică s-au agasat de faptul pomenirii de către Preafericitul Arhiepiscop Ieronim al Atenei și a toată Grecia la dumnezeiasca Liturghie de praznicul Teofaniei în Catedrala Mitropoliei din Pireu a așa-numitului «Mitropolit Epifanie al Kievului», fapt care survine de acum la fiecare prezență liturgică a Preafericitului după ședința Ierarhiei din 12/10/2019.

Fără o înarmare proporțională canonico-legală, ci numai cu trambulina râvnei sfinte și a întristării pentru aceste amănunte, dispoziția noastră bună nu este suficientă pentru înțelegerea canonico-legală a chestiunii ucrainene încâlcite pentru că altfel ne abordăm simplificator subiectul și din cele două aspecte a celor care acuză și a celor care susțin.

Mitropolitul Serafim, ca unul care are o experiență și cunoaștere specială a chestiunilor canonico-legale pentru că a deservit 25 de ani ca secretar al Tribunalelor Sinodale Bisericești pentru monahi, diaconi, preoți și mitropoliți și ca anchetator al Sfântului Sinod și ca Prim-Secretar al lui,

Α. A reclamat public așa-zisul Sinod din Creta pentru că a forțat cea mai evidentă obligație a lui din dumnezeieștile și sfintele canoane de a repudia la nivel mondial ereziile și cacodoxiile (credințele rele) care subzistă în timp și spațiu și să delimiteze credința mântuitoare de ele, actualizând dezavuarea de către Sfintele Sinoade Ecumenice (al 8-lea) a panereziei papismului, (al 3-lea și al 7-lea) a protestantismului și (al 4-lea, al 5-lea și al 6-lea) a monofizitismului și nu a fost de acord, din acest motiv, și cu textele pe care le-a emis și cu procedura pe care a urmat-o, retrăgându-se ca un protest de la participarea lui la el.

Β. Condamnă cu asprime panerezia ecumenismului inter-creștin și inter-religios prin multe intervenții la înainte-stătătorii ereziilor, care omogenizează adevărul cu minciuna și le face superficiale în ultimii 100 de ani, și cere construirea unui coaliții a popoarelor ortodoxe pentru reevanghelizarea lumii, propunând o coaliție a Greciei, Ciprului, Serbiei, Bulgariei, României și Rusiei prin platforme informative mondiale împotriva islamului gnostic/cuminte, religiilor orientale și sectelor, ateismului, nihilismului, ocultismului și neopăgânismului.

C. Din anul 2018 a demonstrat veritabila discordie a chestiunii ucrainene și a explicat corect sfintele canoane 9 și 17 ale Sinodului IV Ecumenic, canoanele 36 și 134 ale Sinodului din Cartagina validate sinodal de către al doilea canon al Sfântului Sinod cinci-șase Ecumenic, care soluționează deplin chestiunea și a făcut o depoziție public și de netăgăduit cu absolut respect și dragoste față de Patriarhia Ecumenică cum că a răstălmăcit canoanele de mai sus ale Sinodului IV Ecumenic și nu a luat în vedre canoanele Sinodului din Cartagina, a forțat principiul identității pedepselor, care constituie element unificator al Bisericilor Ortodoxe autocefale.

Fie spus în paranteză că revocarea Hotărârii din 1686 a Patriarhului Dionisie IV pe motivele pe care le-a invocat Sfântul Sinod se opune canonului 17 al Sinodului IV Ecumenic, care consfințește principiul prescrierii pentru subiecte cu caracter administrativ și, prin urmare, este ireal ca după 350 de ani să nu fie prescris, ținând dreptul aferent al Sfântului Sinod, pentru că înțelesul prescrierii cuprinde prin aplicare extinsă și chestiunea zisă.

Aceste poziții le-a depus și în scris în memoriul către Sinodul Ierarhiei Bisericii Greciei și le-a făcut public amplu și a depus împreună cu Preasfințiții Mitropoliți de Driinupolis, Kithire și Etolia în chip de apel împotriva deciziei Ierarhiei Bisericii Greciei despre recunoașterea acțiunilor nevalide și anticanonice ale Sfântului Sinod al venerabilei Patriarhii Ecumenice către Sanctitățile lor și Preafericiții Întâistătători o cerere de convocare imediată a Sinodului Panortodox (Ecumenic) cu participarea tuturor Mitropoliților și Episcopilor care păstoresc eparhii bisericești.

D. Preasfințitul Mitropolit de Pireu recunoaște ca singur Mitropolit de Kiev canonic pe Preasfințitul Mitropolit Onufrie și pe Sfântul Sinod din jurul lui și consideră faptele acceptării recursurilor în apel ale monahului caterisit și anatematizat Filaret și ale preotului caterisit Nicolae-Macarie Maletici drept nevalide canonic pentru că Sfântul Sinod le-a luat în considerare și le-a judecat fără jurisdicție și competență canonică și, prin urmare, sunt evident nevalide acțiunile ulterioare de recunoaștere a hirotoniilor pe care cei ziși le-au săvârșit în stare de caterisire și cu siguranță este nevalidă convocarea așa-zisului «Sinod al unificării» compus din persoane laice aflate în schismă și parasinagogă pentru că Denisenko a întemeiat o schismă ca și episcop caterisit, iar Maletici o parasinagogă (adunare separată) ca preot și evident este nevalidă acordarea autocefaliei laicilor în cauză.

Potrivit Dreptului nostru canonic, acțiunile de mai sus sunt nevalide pentru că au fost luate fără competență, dar nu sunt inexistente pentru că Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice este negreșit depozitar al harului dumnezeiesc, are dreptul canonic acordat de Domnul de «a lega și dezlega» în condițiile dumnezeieștilor și sfintelor canoane și deciziile eventual necanonice ale lui în speță nu sunt anulate de voința bună a fiecărui credincios care se împotrivește și este neliniștit, ci de un organ canonic desemnat de dumnezeieștile și sfintele canoane, adică de Sinodul Panortodox (Ecumenic) convocat.

Acest lucru l-a exprimat cu succes, dar fără plenitudine legală, vorbind despre «o restabilire deficitară» a celor de mai sus și a recunoașterii hirotoniilor lor Preafericitul Arhiepiscop Anastasie al Albaniei.

Preasfințitul Mitropolit de Pireu a demonstrat public că această chestiune, cu toată implicarea geopolitică și geostrategică pentru care desigur sunt responsabili și frații noștri ruși, «care au cedat» euroatlanticilor necesitatea susținerii Patriarhiei Ecumenice, Tronul prim după sfintele canoane ale Bisericii celor ortodocși, în Turcia fascistă islamistă, este o chestiune de alcătuire administrativă pentru că nu se referă la o dogmă de credință, ci la administrarea Bisericii și poate să se furișeze, precum s-a menționat și în cererea convocării unui Sinod Panortodox, ecleziologia greșită despre existența chipurile a unui protos mondial în afara Sinodului Ecumenic, dar chestiunea aceasta nu se judecă pe baza percepției, ci pe baza firii administrative a subiectului.

Conslujirile ilicite cu papistașii și cu uniții ale laicilor noii structuri din Ucraina sunt acțiuni blamabile care demonstrează greșeala Sfântului Sinod de a se fi încredințat unor oameni atât de neîncercați, nepregătiți și neînțelegători marea comoară a autocefaliei.

Prin urmare, nu se pune problema aplicării imediate a canonului 15 al Sinodului I-II și nu se contaminează nimeni de conslujirea cu aceia care recunosc în mod evident greșit acțiunile nevalide după sfintele canoane ale Sfântului Sinod, care totuși nu sunt inexistente și reclamă reprobarea și invalidarea lor de către organismul canonic competent, care este Sinodul Panortodox Ecumenic, după cum s-a menționat.

Contaminarea din conslujire intervine numai prin părtășia personală cu persoanele laice restabilite pentru că sfântul canon 10 al sfinților apostoli, care are validare ecumenică, fiind recunoscut de Sinodul Ecumenic cinci-șase, cere canonic reprobarea celui excomunicat, pe care nu poate să o pronunțe decât numai organul bisericesc competent.

Biserica cea una, sfântă, sobornicească/catolică și apostolească nu este un ghiveci de «salvatori» desemnați și unși de la sine, ci trup ce care cap pe Mântuitorul Hristos și mădulare pe cei botezați ortodox în numele Sfintei Treimi și, potrivit acestora, Biserica mântuiește și nu este mântuită/salvată prin poruncile Preasfântului și desăvârșitorului Duh prin Sfintele Sinoade Ecumenice și prin rânduiala canonică prevăzută.

Prin urmare, nu poate fiecare credincios, chiar și Episcop, mișcat de buna-credință covârșitoare sau de râvnă sfântă să se ungă singur drept Sinod Ecumenic și să se apuce de proceduri succinte pe subiecte administrative și canonice ale Bisericii și să treacă la «caterisiri și anatematizări» ale membrilor trupului Bisericii, pentru că aceasta constituie apoteoza duhului anormal și protestant rău-credincios!!!

Obligația imediată a întreruperii comuniunii înainte de o condamnare sinodală subzistă numai în inter-comuniunea cu erezia.

În concluzie, Preasfințitul Mitropolit de Pireu nu are nici o competență să impună Preafericitului Arhiepiscop al Atenei pozițiile lui, nici desigur să întrerupă comuniunea cu el.


În urma acestui Comunicat, remarcăm câteva inconsecvențe (mai bine structurate în alt articol):

1. Afirmația că „acțiunile nevalide (de acordare a autocefaliei)… nu sunt totuși inexistente” este uimitoare. Este ca și cum am spune că hirotonia făcută de un preot sau Liturghia săvârșită de un mirean sau caterisirea pronunțată de preoți și mireni sunt reale, chiar dacă incorecte. Ar trebui să fie evident că orice acțiune care depășește aria de competență a unui for este inexistentă; doar în cazul în care este pusă în aplicare incorect ea are efect, dar trebuie respinsă de un for competent superior. Practic, prin această afirmație recunoaște acțiunile Patriarhiei Ecumenice, deși le neagă în cuprinsul textului ca neținând de atribuțiile ei. Așadar respinge pretențiile de primat papal ale Constantinopolului, dar le admite eficacitatea. Aceste inconsecvențe sunt mai degrabă evidente decât să necesite cunoștințe teologice înalte și de drept canonic antic pentru a fi înțelese. Aici, de fapt, IPS are dreptate, în sensul că acțiunile ilegale întreprinse de cineva, chiar și în afara competențelor lui, sunt existente, chiar dacă greșite. Mai ales în situația noastră, ele produc efecte prin concursul unor factori externi, cum ar fi puterea politică sau oamenii din Ucraina și Bisericile care au recunoscut „autocefalia”. Juridic, ele sunt existente și ar trebui condamnate de un Sinod Ecumenic. Inițial am crezut că orice acțiune care depășește competențele cuiva este inexistentă și doar o aplicare greșită a competențelor este existentă, dar eronată. Însă, în urma comentariilor și cercetării mai avizate a acestei chestiuni, trebuie să recunosc că nu a greșit în acest punct.

2. Face vorbire de obligativitatea întreruperii comuniunii în caz de erezie conform canonului 15, dar care nu se aplică în cazul problemei ucrainene pentru că nu există la mijloc o abatere dogmatică. În primul rând, canonul 15 nu prevede această obligativitate pretinsă, ci doar dă dreptul la o astfel de reacție înainte de o cercetare sinodală; în al doilea rând, dacă ar fi adevărat ceea ce spune, de ce nu a oprit comuniunea cu delegații greci din Creta, care au semnat texte pe care le recunoaște ca eretice chiar în acest comunicat?

3. De la discursul prin care acuza intervențiile geopolitice în conflictul ucrainean, acum acuză pe ruși că ar fi abandonat Patriarhia Ecumenică în mâinile euroatlanticilor. De parcă Rusia ar fi avut vreo obligație să protejeze Fanarul din inima Turciei; de parcă recurgerea la ajutorul NATO ar fi justificată pentru primul Tron patriarhal!

4. Fără o explicație pertinentă, califică acordarea autocefaliei ucrainene drept un act administrativ, deci fără valoare dogmatică. Aceasta înseamnă ignorarea Tomosului prin care a fost creată structura schismatică de către Fanar, Tomos care conține concepția primatului neo-papist fanariot de supremație asupra întregii Biserici. Ori această teorie este o concepție eretică, după cum însuși Mitropolitul recunoaște în acest Comunicat, pentru că induce o ecleziologie greșită. Adăugire ulterioară: Cu toate că recunoaște într-un paragraf că se poate târî sau infiltra la mijloc și această concepție.

5. Nu menționează nimic despre gestul făcut la Vohodul de la Liturghia de Bobotează împreună cu Arhiepiscopul Atenei. Deci nu a însemnat nimic.

6. Din păcate, dintr-un reper și stâlp al dreptei credințe devine mai degrabă o sursă de confuzie și ezitare, de concesii întortocheate și nefundamentate. Mai mult, pe jumătate este adept al primatului neo-papist al Fanarului, pe care îl recunoaște de facto, deși îl respinge în teorie.

7. Nu pot să nu remarc, totuși, amestecarea observațiile corecte legate de aplicarea caterisirilor de către forurile competente cu situația concretă, care reclamă curaj și mărturisire, nu ascundere în spatele unor portițe legale. Concret, pentru situația de schismo-erezie declanșată de criza ucraineană, putea să reacționeze mai vertical în fața Arhiepiscopului, ca să nu zic încă de la Sinodul din Creta. Canoanele îi dau acest drept înainte de întrunirea unui Sinod. Desigur că nu are o obligație canonică, ci doar morală. Însă, din păcate, prin astfel de luări de poziție confuze pierde și credibilitatea morală pe care și-o câștigase.

Din nefericire, pe scurt, consider că prin acest Comunicat Mitropolitul Serafim pierde vertiginos din prestanță și alunecă în compromisuri neînțelese. În loc să declare cel puțin că nu poate adopta o poziție de avangardă a mărturisirii și preferă să rămână în limitele strict canonice, aduce explicații nefondate prin care face concesii și dă apă la moară atacurilor la adresa Ortodoxiei. O pagubă mare și o falie în plus între ierarhia superioară și restul trupului sănătos al Bisericii și o slăbire a mărturisirii dreptei credințe în momente în care este cea mai mare nevoie. Să dea Dumnezeu să fie infirmate aceste impresii ale mele!

Reacția corectă față de schisma ucraineană. Răspunsul Pr. Manolis față de afirmațiile Mitr. Neofit de Morfu

Redăm în traducere un fragment, finalul din prelegerea Pr. Nicolae Manolis, care rezumă destul de bine tot discursul său, în care se găsesc precizări importante legate de raportarea corectă la schisma ucraineană a credincioșilor din Grecia și cu referire la arătarea în vedenie a Părintelui Efrem din Arizona unor credincioși de lângă Atena, istorisită de Mitropolitul Neofit de Morfu.

Pr. Nicolae Manolis

Κατάνυξη.gr: Pr. Nicolae Manolis, Răspuns Mitropolitului de Morfu despre vedenia bătrânului Efrem Filoteitul (VIDEO): „…Și voi continua cu următoarele: A fost, totuși, Efrem în vedenia aceasta? A spus aceste lucruri pe care le spui tu, Preasfințite de Morfu? Dacă nu le făceai publice, ce bine ar fi fost! Le-ar fi știut acești oameni și nu ar fi fost pentru toată Biserica. Le faci publice, dar le-a făcut publice și altcineva. Un prieten al acestui om care a văzut vedenia, care știe numele lui, prieten, cunoscut. Și știa și pe stareța (gherontisa) care a spus: «Efrem». În puține cuvinte, există și o altă accepție a relatării, frații mei, pe care fie Mitr. de Morfu, fie o știa și a schimbat-o, fie i-au dat, i-au vândut o informație ecumeniștii să spună, să pună în gura lui Efrem alte cuvinte. Pentru că Sfântul Efrem se descoperă…

Un fost deputat din Noua Democrație, scriitor șamd. și jurnalist cred, Ilias Callioras (Ηλίας Καλλιώρας), într-un interviu pe care l-a dat lui Dionisie Macri, dar și la Οδύσσεια T.V., nu vă voi spune ce spune precis, vă voi spune că, atunci când a venit Efrem în vedenia acestui om, a spus trei lucruri diferite complet față de cele pe care le spune Mitropolitul de Morfu. Și spune Callioras că este cunoscută mie familia, mi-au povestit mie. Ce a spus bătrânul Efrem în răspunsul său în aceeași vedenie:

Mai întâi, când știm că există schismatici, nu mergem la biserică pentru că nu au dumnezeiescul har.

Al doilea, când există schismatici care vin deodată, în timp ce slujba se petrece și noi nu știam, plecăm și

Al treilea lucru, când un preot spune că Epifanie are de fapt har dumnezeiesc și că Biserica schismatică din Ucraina trebuie să înflorească, nici la acesta nu mergem.

Acestea le-a spus Efrem potrivit lui Ilia Callioras, care ne-a povestit aceeași vedenie, și că a mers după aceea la această stareță (bătrână) și a zis: «ceea ce v-a zis Efrem». Cele ce le-a zis Efrem sunt diferite de cele ce ni le-a zis Mitropolitul de Morfu! Drept pentru care se face confuzie. Și voi recomanda – nu lui Ilia, un mirean, mirenii spuneți orice vreți și cum vreți, nu aveți răspundere pastorală – Episcopului, să ia aminte altă dată. Vedeniile personale către oameni să nu le pună ca puncte de referință pentru Biserică, pentru că face o greșeală, pentru că face o greșeală.

Am scris să spun și aceasta și să închei cu această idee:

Primesc continuu mesaje și telefoane despre declarațiile Mitropolitului Neofit de Morfu în legătură cu subiectul reacțiilor la chestiunea ucraineană și al întreruperii pomenirii episcopilor.

Mitropolitul a dat ca exemplu de reacție sănătoasă pe subiectul acesta din partea creștinilor nu pozițiile scrise patristice și sfintele canoane care reglementează poziția fiecărui creștin, ci o vedenie personală pe care au văzut-o doi creștini evlavioși cu prezența fericitului bătrân Efrem Filoteitul, care le-a dat prin vedenie soluția pentru îngrijorarea lor despre starea pe care trebuia să o țină ca familie cu privire la îngrădire.

… Voi explica faptul că, atunci când generalizăm o poziție a unui bătrân și o propunem ca exemplu de aplicat de către Biserică, suntem în pericol să fie caracterizat acest bătrân drept nestatornic, când pe același subiect a vorbit diferit altor oameni. Este greșit să nesocotim linia oficială patristică și să ascundem neputința noastră personală de a întrerupe pomenirea pentru deciziile eretice ale unui Sinod după vedenii care privesc cazuri particulare ale unor oameni.

Acestea le-am scris și cred că am răspuns la cele promise. Când am scris acestea, nu știam că există și alt video al acestui deputat, care răstoarnă pozițiile pe care ni le-a spus aici Mitr. de Morfu.

Deci, Preasfințite Neofit de Morfu, îți pun metanie, mă închin harului tău și rog pe Dumnezeu să te lumineze să înțelegi că am spus cu dragoste acestea. Dacă am și strigat puțin, iertați-mă, de altfel mă știți, însă cu dragoste am zis și cu respect și durere, ca și altă dată, nu m-ați înțeles, și acum vă rog să mă   înțelegeți și altă dată să fiți atent.

… Este posibil să fie acesta drapelul pentru Ortodoxie? Este aceasta starea pentru noi? Este răspunsul lui Hristos pentru modul cum trebuie să stăm împotriva Colimbari și chestiunii ucrainene, vedenia pe care ați văzut-o voi? Este posibil?

Vă rog, Preasfințite de Morfu, să nu ne provocați, să nu ne smintiți! vă nedreptățiți pe Preasfinția voastră, lăsați cele despre războaie, că ne vor mântui; acum stați împotrivă, nu vă ascundeți după viitorul război! Hristos așteaptă de la noi să ne legănăm (adormim)? Dacă este așa cum spuneți, și Colocotronis ar fi spus: „Hristos va mântui Grecia” și Sf. Marcu Evghenicul: „Hristos va scăpa Biserica”, ar fi semnat la Ferrara și ar fi spus că Hristos ne va mântui…

Nota noastră: Doar atât remarcăm, că este mult mai plauzibilă relatarea lui Callioras, că bătrânul Efrem ar fi temperat zelul exagerat al acelei familii și le-a indicat să evite pe preoții care acceptă autocefalia ucraineană. În rest, cred că îndemnurile și explicațiile Părintelui Manolis consider că sunt clare și foarte corecte, deși redate aici concis, fără restul materialului, în care insistă pe subiect mai detaliat.

Despre vădirea păcatelor ascunse ale preoților

Scrisoare către Arsenie[1] a Sf. Marcu Evghenicul

Prea cinstite între ieromonahi și mie prea dorite frate în Hristos, kir Arsenie, mă rog lui Dumnezeu să fie sănătoasă sfinția ta și trupește, cu a Cărui milă și cu rugăciunile tale sunt sănătos și eu până acum.

Primind eu scrisoarea sfinției tale, am aflat din ea că ești sănătos, prin harul lui Dumnezeu, și petreci în pace până în vremea de acum, iar de ce va fi se va îngriji Domnul.

M-ai întrebat și mai înainte, în Limnos, despre cei ce săvârșesc ale preoției în chip nevrednic și ți-am spus să te desparți de ei, însă nu pe față, ci în chip voalat, încât numai ei, și nimeni altul, să simtă lucrul acesta. Iar a le trâmbița păcatele atunci când nu sunt cunoscuți sau nu e sigură vinovăția lor și n-au vreun învinuitor pe față, este lucru străin cu totul chiar și de acrivia canonică. Căci se fac și aici, și în altă parte multe asemenea lucruri și unii dintre clerici își mărturisesc propriile patimi, iar alții cele pe care le-au săvârșit împreună cu clerici, dar nimeni nu cutează să le trâmbițeze păcatele, nici să-i oprească de la preoție; nici duhovnicul la care se mărturisesc, nici vreun altul. Mie mi-a mărturisit cineva patima săvârșită cu o față arhierească care trăiește și lucrează în Biserica lui, însă nu pot să fac nimic împotriva acelui arhiereu decât să plâng pierzania sufletului său. Așadar numai acest lucru e dator duhovnicul ce primește mărturisirea: să-i amintească în particular celui ce se mărturisește să se depărteze de înfricoșata vrednicie a preoției și să se dea la o parte, dar să nu-l mustre pe față și să nu trâmbițeze păcatele. Căci, făcând aceasta, nu va mai fi duhovnic, ci învinuitor și va trebui acesta să aducă și martori. La fel și în privința persoanelor învinuite: dacă au fost învinuite pe față și au fost aduși martori ai vinei lor, datori sunt toți – și clericii, și mirenii – să se despartă de ei. La fel e și dacă păcătuiesc pe față. iar dacă cineva i-a învinuit în particular și a spus că i-a văzut păcătuind, dator e să meargă la episcop sau la preotul întâistătător sau al sinaxa preoților și să-i dovedească pe față, nu să-i învinuiască în particular. Așadar nu trebuie să luăm aminte la unii ca aceștia, ca să nu dăm prilej celor ce vor să calomnieze sau să învinuiască pe temei de bănuială.

Cele spuse de cei ce te contrazic sunt sănătoase și temeinice, iar cele pe care tu le-ai spus contra lor țin de episcopi și judecători și sunt valabile în cazul celor ce păcătuiesc pe față sau care sunt învinuiți pe față. Pentru că s-a zis: „ceartă și judecă drept pe cei ce sunt sub tine, dar nu judeca pe nici unul din cei din afară. Căci scris este: „Nu voi îi judecați pe cei dinăuntru?” (1Cor. 5:2). Așadar nici o întinăciune nu îți fac unii ca aceștia, chiar de te nimerești să liturghisești împreună cu ei. Iar spus Apostolului: „se aude că între voi e sigur desfrânare și o asemenea desfrânare” (1Cor. 5:1) și :„unul ca acesta să fie dat satanei” (1Cor. 5:5) s-a zis despre cel ce a păcătuit pe față și și-a luat ca femeie pe mama vitregă. Prin urmare, numai de unii ca aceștia trebuie să fugim, adică de cei ce mărturisesc pe față și nu tăgăduiesc păcatul, după care totuși stăruie în el. Iar pe ceilalți mia degrabă să-i acoperim, dacă e cu putință, și să-i mustrăm și să-i sfătuim în ascuns – dacă avem îndrăznire către ei –, dar nu să-i dăm în vileag înaintea tuturor. Căci, dacă acoperim păcatul, și Dumnezeu le acoperă pe ale noastre, dar, dacă vom trâmbița păcatul fratelui, și Dumnezeu le va trâmbița pe ale noastre (cf. Mt. 6:14-15). Căci pentru aceștia s-au scris și cuvintele pe care le-ai invocat, ca, citindu-le și fiind mustrați de conștiință, să se depărteze de slujba înfricoșată a preoției, dar nu pentru noi s-au scris, ca să-i judecăm și să-i oprim de la preoție pe cei ce nu sunt supuși nouă. Căci pe mulți de felul acesta îi vei găsi și în Constantinopol, pe care nimeni nu poate să-i judece, nici să-i scoată din preoție fără numai Patriarhul – dar și acesta dacă are pârâși pe față, iar dacă nu, tace și nu poate să facă nimic.

Așadar numai cu acest lucru sunteți datori voi, preoții: să nu dați mărturie pentru nici unul din cei nevrednici ca să intre în preoție. Dar, după primirea preoției, totul trebuie lăsat pe seama conștiinței celui preoțit, în afară de cazul în care are învinuitori pe față, care vor să-l mustre la arătare.

Acestea ți le-am răspuns pe scurt la cele întrebate, sub formă epistolară, în Hristos Iisus, Domnul nostru, Căruia se cuvine slava în vecii vecilor. Amin.


[1] Din cartea: Sf. Marcu Evghenicul, Opere, vol. 1, editura Pateres, 2009.

Pomenirea schismaticilor ucraineni la Pireu de Bobotează

Credit foto: Romfea.gr

Conform unei relatări corecte făcută de Ortodoxinfo.ro a modului cum a decurs pomenirea „autocefalilor” ucraineni în eparhia Pireului cu ocazia slujbei la care a participat Arhiepiscopul Ieronim al Atenei, nu putem încă ști culisele acestui fapt.

Cert este, după cum se poate vedea în filmarea momentului de la Liturghie (Vohodul mare) când sunt pomeniți și toți Întâistătătorii din diptice, Mitropolitul Serafim de Pireu a făcut un gest neprevăzut de tipicul bisericesc, care comportă diverse interpretări.

Este vorba de pomenirea nominală a Arhiepiscopului, deși doar acela avea rolul de a rosti dipticele. Astfel, Mitropolitul de Pireu, prin această pomenire, recunoaște drept superior al său doar pe Ieronim. Trebuie specificat că în Grecia nu este pomenit la slujbe Arhiepiscopul, ci întregul Sinod. Așadar gestul Mitropolitului Serafim este unul ieșit din ordinea firească a lucrurilor nu doar ca tipic, ci și ca formulă folosită.

Părintele Ciprian Staicu l-a văzut ca o adeziune la pomenirea lui Epifanie în dipticeca Întâistătător al Ucrainei. Totuși alții, anume Κατάνιξη.gr, adică Pr. Manolis și Pr. Teodor Zisis, îl califică drept o reacție de împotrivire, deși una mică. Chiar în titlul articolului afirmă aceasta: „A reacționat cumva Mitr. de Pireu împotriva pomenirii schismaticului Epifanie de către Ieronim? Da, puțin…”. În cuprinsul articolului, care a fost scris inițial doar pe baza unei știri scrise, fără imagini filmate, nu se fac alte afirmații în acest sens.

Din punctul nostru de vedere, reacția Mitropolitului Serafim este una de dezicere față de pomenirea lui Epifanie în diptice, rămânând astfel fidel poziției pe care a avut-o în Sinodul grec pe această problemă. Depinde ce se cere de la el în aceste momente. Dacă pomenirea Sinodului grec nu presupune o recunoaștere a deciziei cu privire la autocefalia ucraineană, atunci nici conslujirea cu Arhiepiscopul nu înseamnă acceptarea gestului lui personal. Cu atât mai mult reacția pe care a avut-o în timpul slujbea arată dezicerea de dipticele rostite de Arhiepiscop.

În orice caz, discuția cu privire la părtășia la schisma ucraineană este una delicată pentru că este la mijloc un hățiș mare de încurcături. În primul rând, ea nu poate fi considerată drept recunoscută sinodal în Grecia, de vreme ce nu a existat votare, ci doar ca o declarație de presă fără acoperire în realitate. În al doilea rând, „autocefalii” ucraineni nu sunt o structură schismatică anterioară, pe care să o fi recunoscut Patriarhia Ecumenică, ci una formată chiar în sânul Bisericii de către Fanar din episcopi caterisiți. Dacă ar fi fost pur și simplu recunoscute formațiunile bisericești ucrainene schismatice, atunci am fi avut de-a face cu o schismă de facto în Ortodoxie și oricine ar fi intrat în comuniune cu ucrainenii ar fi ieșit automat din Biserica Ortodoxă, fără să fie necesară o condamnare nominală a lor pentru că se încadrau într-o structură exterioară Ortodoxiei. Dar, pentru că așa-zisa Biserică din Ucraina, condusă de Epifanie, a fost creată de către Patriarhia Ecumenică, nu importată din afară, ea constituie o grupare și o acțiune schismatică din interiorul Bisericii, care trebuie vindecată totuși. Deci oricine intră în comuniune cu aceia nu se plasează automat în afară, cum ar fi fost cazul într-o unire cu o grupare eretică sau schismatică deja formată (catolici, protestanți, stiliști…).

Problemele de culise din Grecia sunt mai încurcate și nu ne putem pronunța asupra lor pentru că nu le cunoaștem în detaliu. Nu știm de ce Mitr. Serafim l-a alungat pe Pr. Anghelos Anghelakopoulos în realitate și care este politica pe care o urmărește. În orice caz, dacă este să fim consecvenți cu principiile canonice ale Bisericii, nu putem cere Mitropolitului de Pireu mai mult decât să se împotrivească recunoașterii schismaticilor ucraineni. I s-a reproșat deja că a slujit de hramul din 12 decembrie împreună cu un ierarh ce s-a pronunțat în favoarea „autocefalilor”. Desigur că nu este un gest corect, ci s-ar fi cerut mai multă consecvență și un protest mai energic față de ierarhii pro-schismatici din Grecia, dar nu putem cataloga această conslujire drept o trădare a credinței.

Totul se învârte în jurul problemei spinoase a semnificației pomenirii ierarhului la slujbă, pe care unii o interpretează ca fiind acceptare a tuturor credințelor lui personale exprimate public, când ea este, de fapt, doar o recunoaștere a autorității cu care l-a investit Biserica și a credinței și Tainelor pe care i le-a încredințat. Dacă Biserica din care face parte episcopul pomenit este ortodoxă, pomenirea lui nu implică nici o abatere de la credința dreaptă. Mai multe detalii pe acest subiect au fost dezbătute în legătură cu Sinodul din Creta.


Precizări importante: Nu se justifică atitudinea Mitropolitului Serafim, de la care așteptam o reacție mai dârză și o opoziție mai răspicată față de pomenirea în diptice a schismaticului Epifanie. Șirul logic al împotrivirilor lui cerea să nu accepte o conslujire cu Arhiepiscopul, cu toate riscurile care ar fi intervenit. Însă doar această faptă singură, luată în sine, greu poate fi considerată drept o adeziune la schismă. Conslujirea este echivalentă cu pomenirea, ceea ce i-ar face la fel de vinovați pe toți ceilalți ierarhi din Sinodul grec.

Titlul de pe Κατάνιξη.gr este, de fapt, o zeflemea la adresa Mitropolitului, că nu ar fi reacționat, de fapt.

Însă opinia din afara evenimentelor este că Mitropolitul Serafim reprezintă o dezamăgire, dă motive de neîncredere și distanțare, dar nu văd justificări suficiente să fie catalogat drept schismatic deocamdată. Sau cel puțin nu doar el singur dintre toți episcopii din Grecia.