Interesul adevărat pentru unitatea Bisericii preocupă și pe unii mireni. Este cazul unui text scris cu năduf de cineva din Grecia despre situația specială și amăgitoare în care se găsește Biserica astăzi, îndeosebi ierarhia din țara sa, dar nu numai de acolo.
În ultimul timp, îndeosebi în ultima perioadă a așa-zisei „crize sanitare”, unii, în principal episcopi la început, și părinți-duhovnici de un cuget și imitatori ai lor în continuare, referă totul la unitatea corpului bisericesc. În clipa în care sfâșie prin faptele lor această unitate precisă, vorbesc continuu și „se neliniștesc” de unitate.
Unitatea corpului bisericesc firește că nu este o „reglementare administrativă, o realizare omenească”, deoarece nici Biserica nu este o grupare de oameni care conlucrează și sunt de un cuget pur și simplu de dragul unui scop pământesc bun. Biserica nu este religie (ritual), dar cu mult mai mult nu este organism, adunare, partid, pentru ca unitatea ei să depindă pur și simplu de înrolare, acceptarea pozițiilor, ascultare de superiori și aplicarea celor convenite. (Acestea sunt cunoscute tuturor și îmi cer iertare că le menționez, dar amintesc unele elemente ca să continuăm cu cele ce se petrec). Unitatea Bisericii este o taină înfricoșătoare care depășește și mintea, și rațiunea noastră („Taina aceea înfricoșătoare se împlinește mai presus de minte și de rațiune”Sf. MAXIM MĂRTURISITORUL, MISTAGOGIA, PG 91, 681 ) Din această perspectivă, nu are sens să ne spunem propriile noastre gânduri și opinii despre unitatea bisericească. Vom puncta puține de la Sfinții noștri (de asemenea cunoscute tuturor, după cum am spus mai sus) ca să putem înțelege cumva cam ce urmăresc urmașii de astăzi ai scaunelor bisericești și ai preoției lui Hristos când vorbesc despre unitate.
Nu poate exista cunoaștere a lui Dumnezeu și unitatea credinței fără ortodoxia în dogme și dragoste practică.
„Căci atunci este adevărata unitate a credinței, atunci cunoaștem pe Fiul lui Dumnezeu, când suntem ortodocși și în dogme și ținem legătura dragostei. Căci Hristos este dragoste”. SF. TEOFILACT AL BULGARIEI, PG124, 1088
Este un lucru misterios și cum duc acum lucrurile la bun sfârșit conducătorii Bisericii noastre (înțeleg pe ecumeniștii care controlează deja administrația Bisericii) în timp ce de mai bine de 100 de ani desconsideră și răstălmăcesc dogmele credinței și arată o lipsă totală de dragoste față de ortodocși și eretici – în timp ce vorbesc și invocă în continuu dragostea și spun că lucrează pentru unitatea tuturor.
Oriunde se găsesc și stau, îi auzi că invocă vorba „ca să fie una” și înțeleg o sudură între ortodocși, eretici și orice altă credință, mod, alegere și deosebire (mă gândesc la diferențele religioase, nu că lipsesc și în celelalte și sexuale, după cum ne amintesc în continuu prin fapte și cuvinte) care va restabili unirea și unitatea tuturor, după cum spun ei.
Spun că astfel împlinesc porunca Domnului despre unitate. Numai că se pare că uită că aceasta nu este o poruncă pentru oameni. Este o rugăciune a lui Hristos către Dumnezeu Tatăl. Și cel mai important este faptul că această grijă nu se referă la lume, nici la modul, „cum”-ul, lumii, pentru că cele ale lui Dumnezeu nu se compară cu cele ale lumii. „Pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu” (In. 14, 27). Acest „cum” este esențial și „înfricoșător” și „mai presus de minte și de rațiune”. „Ca toți să fie una, după cum Tu, Părinte, în Mine și Eu în Tine” (In. 17, 21). Aici este esențialul. Nu este pur și simplu unitate, o unitate vădită exterior, un acord, o supunere și ascultare frumoase, absolute și netulburate față de un centru văzut al deciziilor. Are importanță „cum”, care depășește orice minte și rațiune pentru că este un cum al Treimii. Pentru noi acesta nu poate fi țintă, plan, valoare, realizare exclusiv din lucrările noastre și din metodele noastre, din cauza firii lui. Deoarece este o condiție ca să propășim în dragoste, dar și sete a oricărui suflet, neaccesibil omenește, de aceea este un subiect de rugăciune și ajutor dumnezeiesc. Nu spune continuu preotul: „Unitatea credinței și împărtășirea Sfântului Duh cerând, pe noi înșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”? Cerem unitatea credinței. Nu o restabilim când impunem o supunere de tip stalinist față de un centru administrativ independent de ce spune și face acest centru. Fie preotul de parohie, fie episcopul, fie Sinodul unei Biserici, fie Patriarhul, fie chiar și Sinodul pragmatic al episcopilor (în contrapondere cu Pseudo-Sinodul Întâistătătorilor care a fost în Colimbari), dacă nu există cum-ul rugăciunii lui Iisus, fie și ca sete și luptă, din cauza nevredniciei noastre, toate sunt zadarnice, pe jumătate și extrem de primejdioase.
Aceleași lucruri și mai rele le constatăm când auzim că vorbesc despre unitatea pan-creștină și pregătesc cu tehnici iubiriste o monstruozitate ca un puzzle și colaj unde fiecare nucă din nucul (religios) este amestecată în sac cu Biserica una și singură a lui Hristos, sfânta ortodoxie a Părinților noștri și toate acestea constituie, pentru ei, unitate…
Propriul lor „cum” îl vedem toți ce calitate are. Vedeți „unitatea” pe care au adus-o în Ucraina și nu va trebui să vă gândiți mult la calitatea ei și la relația care poate să o aibă cu „cum”-ul unității lui Dumnezeu. Violența, măcelurile, dezbinările, scopurile și metodele politice, confuzia, schismele și desconsiderarea tuturor cu indiferență patriarhală. Vedeți „unitatea” care au provocat-o în corpul bisericesc prin abordările lor în criza de coronavirus și prin utilizarea lui de către creatorii ei.
Unitatea nu se impune stalinist și cu sila, nici nu se dobândește magic. Fac ce-mi spun, spun da la toate, fac toți asta și – bravo nouă! – am realizat unitatea. Ei spun asta, vor să impună asta. Mergi spre unitate pe cât mergi în sfințenia lui Hristos și în cunoașterea slavei neapropiate a lui Dumnezeu, dacă te lupți pentru ea cum trebuie și condiția indispensabilă pentru asta este conștiința protecției, ocrotirii și călăuzirii lui Dumnezeu prin sfinții Săi îngeri, nu simplu ascultarea față de ordinele oricărei papare (una spunem, alta facem; una învață Sfinții, alta învățăm noi) fără legătură dacă a fost cinstit cu vrednicia preoțească de Biserică. Dar nu spunem acestea în fiecare zi la Pavecerniță?
„Ocrotește-ne pe noi cu sfinții Tăi îngeri ca prin mijlocirea lor fiind păziți, să ajungem la unitatea credinței și la cunoașterea slavei Tale neapropiate.”
Aceleași lucruri le spune toți Sfinții Bisericii noastre. (Nu vreau să devin obositor, dar nu văd alt mod de a ne trezi puțin din moleșeala și pervertirea la care ne-au condus păstorii noștri și propria noastră lâncezeală (akedie). De aceea citez unele cuvinte patristice ca să vedem că cele pe care le spunem nu sunt opinii samavolnice ale unor neascultători pulverizați. Dimpotrivă, cele pe care le spun și le fac ei sunt opinii samavolnice ale religiozității după voia lor, pe care vor să o impună în Biserică).
Spune Sf. Grigorie de Nissa: „Unitatea credinței condiționează lupta și efortul omului de a se desăvârși în Hristos ca să ajungă la unitatea credinței și să nu rămână ca un prunc bătut de vântul oricărei învățături care se face prin vicleșugul și prin uneltirile amăgirii”.
«Trebuie pururea să te aduci la măsura bărbatului desăvârșit, după Apostol: Până vom ajunge toți la unitatea credinței și a cunoașterii Fiului lui Dumnezeu, la bărbatul desăvârșit, la măsura vârstei plinătății lui Hristos, ca să nu mai fim prunci, înviforați și purtați de orice vânt al învățăturii prin vicleșug spre uneltirea amăgirii” (PG 46 289 și TLG 8,1, 45).
Adică nu este o simplă așezare bună exterioară și conformare cu deciziile înainte-stătătorilor sau organelor ca să se arate o unitate exterioară, după cum se întâmplă în grupările de oameni pe care îi leagă o ideologie sau un scop comun. Este o creștere în Hristos, nu o înfășare și îngrijire de prunci religioși care refuză să confrunte realitatea și responsabilitățile lor, după cum spune Sfântul Paisie. La fel, este o regulă indispensabilă ca să nu fim bătuți de orice învățătură mincinoasă care se face prin răutate și suntem călăuziți spre amăgire, după cum se întâmplă astăzi, când mergem oriunde suflă (învață) cutare vlădică sau cutare propagandist new-age-ist neo-patristic…
Dar și unitatea este un subiect de alegere a omului, nu impunere de către alții sau de supunere față de alții.
„Om cu om devin una când se desăvârșesc în una prin alegere, după cum a zis Domnul, legătura firească cuprinzând unitatea cea din alegere” (Sf. Grigorie de Nyssa PG 45, 405).
Nu se face cu zorire și cu amenințări și pedepse și persecuții. Pentru că elementul de legătură care unește pe oameni este Însuși Sfântul Duh și numai Sfântul Duh.
„Ca toți să fie una, precum Tu, Părinte, în Mine și Eu în tine; ca și ei să fie una. Legătura acestei unități este slava; iar slavă este numit Duhul Sfânt” (Sf. Grigorie de Nyssa, PG 44, 1117). Fără El nu există unitate, nici nu sunt creștini (ai lui Hristos) cei care consideră astfel, chiar dacă sunt Patriarhi sau vlădici sau orice altceva.
„Căci nu se pot uni altfel cei separați unii de alții dacă nu sunt altoiți prin unitatea Duhului; căci, dacă cineva nu are Duhul lui Hristos, nu este al Lui” (Sf. Grigorie de Nyssa, PG 44, 1320).
Și, deși spun asta Sfinții – nu o spune numai Sf. Grigorie de Nyssa, o spun toți, însă pe acestea le-am avut la îndemână și le-am prezentat – am ajuns astăzi în punctul ca vlădicii să spună public că „piatra de încercare a unității” este o persoană, un Patriarh sau Arhiepiscop. Și că cel care nu este plăcut lor și faptelor lor este în afara Bisericii și să se ridice să plece pentru că tulbură unitatea celorlalți!!!
Pot părea de necrezut toate acestea, dar ele sunt spuse public întocmai. Există o astfel de conștiință, o astfel de trăire a Bisericii, o astfel de relație cu Sfinții și cu învățătura lor. Desigur, și noi nu suntem deloc oameni și creștini buni, dar să nu facem și această discreditare și mizerie a noastră – ca să nu spun altceva – drapel și ideologie și să vrem să o impunem tuturor. Acest lucru l-a început diavolul și continuă temerar, fără schimbare și nepocăit și urmează cei ai lui. Cu adevărat, aici există unitate, dar demonică.
Să nu continuăm pentru această rușine și decădere se va spăla greu de pe noi, mădularele de astăzi ale Bisericii noastre. Din nefericire.
Să aterizăm în realitatea nenorocită în care trăim. Deci să ne silim să dibuim unitatea despre care vorbesc păstorii noștri și să vedem unde duce.
Ca să nu pierdem timpul, să sesizăm de la început că unitatea despre care vorbesc și se interesează nu are nici o legătură cu unitatea credinței, după cum este definită de Scripturi și de Părinți. Foarte simplu, conform cu locul de mai sus de la Sf. Teofilact al Bulgariei, oamenii care nu sunt ortodocși nici în dogme, nici nu au dragostea elementară pentru credincioși sau necredincioși nu au legătură cu adevărata unitate a credinței. Ei îi consideră pe ereticii cunoscuți de orice natură (papistași, protestanți, monofiziți șamd) de ani buni drept Biserici cu preoția lui Hristos, cu Taine și posibilitatea împărtășirii (după caz, desigur, îndeosebi cu infinitele „confesiuni” protestante). În ultimul timp au făcut și Pseudo-Sinodul din Colimbari ca să dea și validare sinodală acțiunilor și amăgirilor lor. Se roagă împreună, au legături, zidesc biserici de rugăciune comună cu orice eretic (Sf. Nicolae în New York) și orice nu corespunde cu credința Părinților și cu tradiția bisericească. Consider că latura „suntem ortodocși în dogme” este ușor de sesizat că nu există. Există cealaltă latură, „să ținem legătura dragostei”? Dragoste? Dragoste în Hristos? „După cum Tu, Părinte, în Mine și Eu în Tine”? Când nu numai că nu stau alături de frații episcopi, preoți și mireni prigoniți de statul satanist, ci și ei înșiși îi prigonesc. Când îi silesc pe oameni și în afara vieții lor să-și piardă sufletul. Când nu numai sunt indiferenți față de persecuție și pedepsele ilegale și iraționale la care sunt supuși grupuri de oameni, după cum fac sanitarii, ba îi și înjură de sus (declarații ale unor arhierei impozanți de tipul celui de Dodoni), trebuie să mai căutăm dacă există dragoste precum cea pe care o menționează Hristos și Sfinții?
Când sunt interesați de altceva și folosesc cuvântul „unitate”.
Vă amintiți că, în timp ce au trecut la demolarea credinței prin acțiunile lor un an, au început brusc să vorbească despre unitate. Cu cât a trecut vremea, s-a mărit presiunea din partea statului și cedarea din partea ierarhiei, problemele care totul promitea că se vor termina în scurt s-au mărit, atunci au început să se neliniștească de unitate. Spuneau că se temeau de schisme. Sunau logic pentru mulți. Era adevărat acest lucru? Este un lucru dat că nu-i interesează nici unitatea, nici vreo schismă. Faptele din Ucraina și poziția pe care au luat-o demonstrează asta. Chestiunea vechi-calendaristă și schisma din final, pe care ei înșiși au creat-o cu corespondență în acțiunile lor de astăzi și de care nu au fost niciodată interesați să o tămăduiască arată același lucru. Totuși o reacție generalizată a poporului credincios,, care probabil îi va trezi într-un anumit grad pe cei indiferenți sau confuzi ar fi fost o problemă nu pentru unitate, ci pentru imaginea lor, pentru autoritatea lor, pentru ceea ce vând patronilor lor. Deci au utilizat termenul „unitate” (să rămânem uniți, să nu primejduim unitatea) ca să înfricoșeze și să amăgească pe oamenii deja înfricoșați și amăgiți. Să-i învinuiască și de aceasta. Că sunt responsabili și de scindarea unității bisericești. Ei, care deja au dizolvat unitatea bisericească și conduc corpul credincioșilor spre apostazie indică primejdia scindării ca să țină poporul supus și fără reacție în planurile de astăzi și de mâine – și ele vor fi mai rele – pe care slujesc.
Greutatea pe care o dau termenului unitate este absoluta supunere și ascultare față de orice face și spune ierarhia. Oricine în orice mod nu ascultă de ceea ce stabilesc ei, chiar dacă este contrar cu ochiul liber față de fundamentele credinței pune în pericol „unitatea”, după ei. Nu o pun cei care lucrează cele străine și noi și interzise. Astfel ajungem la paranoia de a considera că unitatea credinței nu o rup cei care aduc în țară pe pseudo-episcopul Epifanie Dumenko și conslujesc și au legături cu el, ci cei care protestează pe drept.
Deoarece oricine poate să considere că toate acestea sunt teorii și idei și păreri neîntemeiate, în următorul articol (pentru că multa vorbire a făcut dezordonat acest text), cu Dumnezeu pe primul loc, voi prezenta exemple concrete din cele multe care se petrec în jurul nostru și sunt publicate de înșiși cei care le fac și le spun.
Gheorghios Tzanakis, Akrotiri Xania, 28 septembrie 2022
În ziua de prăznuire a icoanei făcătoare de minuni din Boian a Maicii Domnului, Mitropolitul Longhin a decis să treacă peste restricțiile impuse de Administrația Militară Regională din Cernăuți și a organizat procesiunea religioasă îndătinată cu această ocazie. Au participat numeroși credincioși care au răspuns la apelul său în ciuda piedicilor din partea oficialilor.
Filmarea procesiunii și încercarea autorităților de a o opri (min. 4):
Din fericire, au apărut și susținători ai Mitropolitului, printre care Victoria Kohanovska, avocat și președinta unei Organizații de surori ucrainene din Kiev. Aceasta a promis sprijinul ei în instanțe și în orice alte situații.
Sfânta Liturghie și predica (prima parte în românește de la min. 2:42:00):
Președintelui Zelensky i s-a amintit că, în vreme ce țara este în război, năvălitorii din BOaU schismatică „ne iau bisericile, taie ușile bisericilor cu flexurile, le sfărâmă cu baroasele și îi umilesc pe preoți”. Dar „nu oprim pe nimeni să se roage. Poporul nostru ortodox nu ia de la nimeni biserica, nu-i bat pe oameni și pe preoți”. În schimb, cei care acaparează bisericile sunt urmașii comuniștilor și ateiștilor, „nu sunt patrioți ai Ucrainei… au omorât tot ce e sfânt în această țară”.
Despre faptul că este tras în proces pentru că a organizat o procesiune cu o zi înainte, a spus cu ironie: „Acum câteva zile era o așa de mare teroare în casa mea – autoritățile noastre veneau să-mi ‘atragă atenția’ puțin. Ieri am devenit dușmanul statului, au deschis un proces împotriva mea ca infractor”. A mai zis că mamele ai căror copii apără Ucraina pe front acum mergeau în procesiune de rugăciune pentru a se îndrepta spre Domnul și credincioșii nu pot fi persecutați pentru asta. „Domnule Președinte, am avut ieri dreptul să fiu cu toți oamenii sau nu?”
„Noi ajutăm cât putem mai bine (în spitale, în case de îngrijire, orfelinate, primirea refugiaților, care sunt peste 15.000 de la începerea războiului din 2014). Așa că de ce am devenit dușmani ai acestui stat? Ajutați-ne ca un garant al Constituției statului nostru, vă cer ca un om, vă rog! Știu că sunteți o persoană foarte bună; aveți multă bunătate în suflet… Ajutați-ne ca mamele noastre și preoții noștri să nu mai fie bătuți și bisericile noastre acaparate”, a mai îndemnat Mitropolitul.
Situația Bisericii canonice din Ucraina
Pentru a contura mai bine tabloul situației bisericești din Ucraina, sunt de ajutor chiar și unele declarații recente ale oficialilor, care ar putea marca o schimbare de raportare. Acestea au fost făcute la conferință organizată de Universitatea Catolică Ucraineană Uniată și Academia Movilă din Kiev, care nu sunt nicidecum prietene cu Biserica Ortodoxă canonică.
La întrebarea: „Unde să fie scoși preoții Moscovei?”, prima dată fostul preot al BOU George Kovalenko a punctat involuntar: „Cum vă imaginați asta? Se va evapora ca roua în soare? Ce ar trebui să se întâmple cu ea (BOU)?”. Adică e greu de rezolvat problema BOU din perspectiva Constituției ucrainene.
Dar declarațiile surprinzătoare au venit de la Olena Bogdan, șefa Serviciului de Stat pentru Etnopolitică și Libertatea de Conștiință. Acestea au fost rostite nu ca opinie personală, ci ca reprezentând Ministerul Culturii, din care face parte compartimentul pe care-l conduce ea. Cel mai probabil realitatea din teren îi forțează să aibă o abordare foarte nuanțată și să accepte că nu pot înlocui ușor o Biserică Ucraineană cu o tradiție de mai bine de un mileniu cu o structură artificială schismatică.
Ideile principale pe care le-a punctat au fost că:
1. Realitatea nu este reflectată corect în mass media, anume nu se spune că credincioșii BOU luptă pe front, Biserica este angajată în acțiuni caritabile și bisericile ei sunt pline de oameni. Dar totul rămâne „în spatele scenei”. Bineînțeles că, de fapt, există și multe minciuni despre „banii Moscovei”, „arme în biserici” și „colaboratori în rasă”. Olena Bogdan a mai punctat și faptul că nu există nici o mențiune în statutul bisericesc despre subordonarea față de Rusia, îndeosebi după Sinodul recent de la Kiev.
2. BOU este cea mai mare comunitate religioasă din Ucraina. Deși ea vorbește de doar 2 milioane de credincioși, această cifră probabil este mult mai mare dacă sunt luate în vedere aprecierile ei că bisericile sunt pline, sunt mai multe, la fel și numărul clericilor este cel puțin dublu față de schismatici.
3. Marile Lavre nu pot fi transferat către BOaU pentru aceasta nu are nici monahi, nici parohieni. În Kiev aceasta are cel mult 50 de călugări față de 200 numai în Lavra Pecerska ai BOU. Pe lângă asta, participanții mireni la slujbele Bisericii canonice sunt foarte numeroși pe când la cele ale BOaU sunt infimi.
4. Bisericile acaparate de BOaU rămân goale. După preluarea lor, credincioșii sunt alungați și nu vine nimeni dintre adepții schismaticilor la slujbe. Bogdan a confirmat că cele mai bine de 100 de biserici acaparate stau goale.
5. Încercările de redenumire a BOU destabilizează Ucraina pe plan internațional, dar și în inima propriilor cetățeni. În această situație, s-ar valida acuzațiile Moscovei cu privire la opresiunea asupra credincioșilor.
Așadar încercările statului de bloca procesiunile organizate de Biserica Ortodoxă canonică urmăresc să o aducă în situația schismaticilor, care nu au credincioși pentru a face ceva similar, ba nici care să vină la slujbe. Dar există ortodocși ai BOU care au înfruntat toate vitregiile celor care doreau să-i împiedice pentru a duce până la capăt procesiunea de 250 km. Au fost nevoiți să meargă și pe câmpuri și căi ocolite pentru a ajunge la final 7.000 de oameni la bastionul Ortodoxiei din inima Ucrainei, care este M-rea Poceaiv.
IPS Nifon la Adunarea Generală a CMB de la Karlsruhe (Imagine: Basilica)
Adunarea Generală, care se întrunește de regulă la un interval de 7-8 ani, este organismul cel mai important de conducere al „Consiliului Mondial al Bisericilor” (CMB). Aici sunt stabilite regulamentele și este trasat parcursul de urmat în viitor. Manifestările exterioare, mai ales rugăciunile în comun, despre care am scris, sar prima dată în ochi. Dar toate acestea se bazează pe semnarea unor acorduri și documente programatice, care dezvăluie natura acestui Consiliu și pe care le analizăm în rândurile ce urmează.
Anul acesta, la a 11-a Adunare de la Karlsruhe, participanții au emis mai multe documente. Atenția a fost atrasă în mare parte spre subiectul de moment al atacului armat al Rusiei asupra Ucrainei. Discuțiile au fost aprinse pe această temă și au stârnit criticile Patriarhiei Ruse că documentul elaborat ar avea la bază un substrat politic. Dintre reproșurile aduse de Moscova, dincolo de contrele diplomatice profane, reținem îndeosebi faptul că nu a fost primită propunerea delegaților Bisericii Ucrainene canonice de a fi condamnate acaparările de biserici de către schismatica „Biserică a Ucrainei”.
Dar tonul general al mișcării ecumenice, care ar trebui să fie în centrul atenției, este dat de documentul intitulat:Declarația de unitate. „Ecumenismul inimii”, promovat în acesta, ne dă radiografia momentului. Ecologia și împroprierea însuflețită a doctrinei unității sincretiste sunt semnele distinctive ale caracterului pământesc, secularizat și profan al etosului religios din cadrul CMB.
Ecologismul
Ecologia promovată de CMB nu este o simplă preocupare de natură, ci are un caracter religios, este pusă în legătură cu dreptatea și echitatea. Protejarea mediului înconjurător are conotații politice, sociale și morale.
Pe lângă documentele oficiale emise pe marginea conflictelor din Coreea, Nagorno-Karabah, Ucraina, Papua de Vest, Orientul Mijlociu, există și unul general dedicat temei ecologiei. Pocăința este pusă în corelație cu timpul care devine tot mai scurt pentru a îndrepta păcatele egoismului și lăcomiei, care „amenință viața întregii creații”. Drept urmare, este adresat un apel întregii lumi să treacă la surse de energie regenerabile, dar cu respectarea și protejarea celor săraci, bineînțeles. „Bisericile” membre sunt chemate să se implice teologic și financiar în implementarea acestui plan măreț. Mai mult, sunt create diferite Comisii speciale care să coordoneze acest program.
Chiar Declarația de unitate abordează subiectul ecologiei din primul paragraf, definind CMB ca fiind o asociație care „trăiește și dă mărturie într-o lume care este în același timp creația frumoasă a lui Dumnezeu, dar și sfâșiată de criza ecologică, război, pandemie, sărăcia sistemică, rasism, violența bazată pe gen…”. Este de observat că lumea nu este privită ca fiind răvășită de păcat, căderea ei nu este una duhovnicească, ci una ecologistă. Crucea lui Hristos și dragostea lui Dumnezeu sunt cele care depășesc diviziunile și rupturile din lume. Deși inepuizabile, ele urmăresc un scop pământesc, sunt mai puternice așa-zicând și contrabalansează greutățile materiale. Bineînțeles că această viziune contrastează puternic cu Evanghelia și învățătura ortodoxă a Bisericii despre degradarea spirituală, nu materială a pământului după căderea din rai, cu toate că sunt redate citate scoase din context de la Apostolul Pavel pentru a-și sprijini punctele de vedere.
Doctrina unității stabilită la Adunările Generale ale CMB
În ce privește unitatea spre care tind „Bisericile” membre CMB, este făcută o trecere în revistă a modului cum a evoluat acest concept de-a lungul celor 10 Adunări anterioare, încununate cu cea de anul acesta. Practic, sunt asumate deciziile anterioare, revigorate și dus procesul mai departe, fără vreo revizuire.
Astfel, la Amsterdam (1948) și la Evanston (1954) „a fost afirmată unitatea (unimea) în loialitate față de Hristos, a fost abordat păcatul diviziunilor bisericești persistente și a fost exprimată speranța că Bisericile ar putea «sta laolaltă» în asocierea lor imperfectă”. La New Delhi (1961) s-a spus că unitatea Bisericii ar fi făcută vizibilă când toți vor găsi împăcarea în credința apostolică, în viața sacramentală și în misiune. După șapte ani, la Uppsala (1968), catolicitatea/sobornicitatea a fost scoasă în evidență ca opusă egoismului și particularității și s-a făcut apel la crearea condițiilor pentru un Sinod universal autentic care să aibă rol conducător pe viitor. În Nairobi (1975) a fost dusă mai departe viziunea sobornicească spre o asociație sinodală a bisericilor locale. Apoi în Vancouver (1983) a fost reamintit faptul că unitatea se realizează în trei puncte: credința apostolică, recunoașterea reciprocă a Botezului, Euharistiei și preoției și luarea în comun a deciziilor. Potrivit Adunării din Canberra (1991), unitatea Bisericii va fi posibilă când toate bisericile vor recunoaște una în alta Biserica cea una, sfântă, sobornicească și apostolească în așa fel încât diversitatea tradițiilor teologice, etnice și istorice sunt integrate în comuniune. Aniversarea a 50 de ani de activitate la Harare (1998) a însemnat un apel către biserici „să se întoarcă spre Dumnezeu și să se bucure cu nădejde”. Doctrina baptismală a fost adoptată la Porto Alegre (2006) cu sensul că toți cei botezați în Hristos sunt uniți cu El într-un trup, care este chemat să se manifeste într-o diversitate bogată. La Busan (2013) s-a pus accentul pe unitatea Bisericii ca slujitoare a reconcilierii de la Dumnezeu a întregii lumi și a toată creația.
Ecumenismul inimii
La a 11-a Adunare de la Karlsruhe, s-a pus accentul pe „ecumenismul inimii” ca o încununare a tuturor eforturilor de unitate de până acum. Așadar planul doctrinar, care a constituit prima etapă, este dus spre cea mai înaltă culme a dragostei. Din nefericire, cum era de așteptat, nu prin mijloace potrivite, ci prin năzuințe specifice râvnei înșelate după daruri, harisme și virtuți înalte, pe care le insuflă demonii celor predispuși spre amăgire pentru a atrage pe cât mai mulți entuziaști.
„Lucrarea de unitate are nevoie să fie insuflată din nou de dragostea pe care am văzut-o în Iisus Hristos.” Deși pentru ochiul neavizat al lumii această declarație este una nobilă, duhovnicește ea ascunde un duh de înșelare. Pe de o parte, unitatea Bisericii este dată de Hristos, nu se pierde, o avem și nu este ceva ce căutăm pentru că nici porțile iadului nu vor birui credința adevărată. Pe de altă parte, năzuința de a trece din start la formele cele mai înalte de spiritualitate este caracteristică înșelării demonice. Sf. Ignatie Briancianinov accentuează în mod deosebit ideea că învățătura ortodoxă insistă pe faptul de a nu căuta dragostea, ci frica de Dumnezeu, căci din ea răsar firesc toate celelalte virtuți prin păzirea poruncilor evanghelice.
Unitatea diplomatică nu e calea spre unitatea în Hristos
Limbajul corect politic ascunde probleme și disensiuni serioase. Pe acestea CMB nu poate sau chiar nu dorește, dar oricum nu are o abordare corectă pentru a le depăși. Acest fapt reiese din fraze ca aceasta: „Acum noi suntem mai mult în acord decât în dezacord asupra multor aspecte ale credinței apostolice, în mare parte despre înțelegerea noastră asupra Tainelor și a imperativului de a sluji pe poporul lui Dumnezeu din lume. Există o implicare profundă în direcția unității văzute, o concentrare înnoită asupra spiritualității ecumenice și asupra ecleziologiei care începe cu botezul”. Perspectiva aceasta de a fi mereu pe cale și într-o înțelegere tot mai bună, dar fără să fie atinsă vreodată unitatea adevărată este un circ ieftin contrar naturii adevărate a Bisericii și jertfei Mântuitorului nostru. Desigur că funcționează în sens negativ și foarte mulți ortodocși sunt amăgiți și mulți eretici sunt ținuți în amăgire, dar acesta este un lucru de plâns.
Concluzie: ereticii nu pot conduce la unitate
Din nefericire, participarea ortodoxă la astfel de evenimente și mișcări ecumeniste nu este justificată și ascunde o mare trădare a dreptei credințe și a spiritualității autentice. Nu doar că nu există o mărturie a adevărului în fața ereticilor, ci se alunecă spre o înșelare tot mai accentuată și mai profundă. Doctrina ecumenistă înghite orice zbatere de conștiință.
Reamintim că au existat problematizări ale ortodocșilor cu privire la implicarea în CMB. În 1997 și ΄98 Bisericile Georgiei și Bulgariei au părăsit Consiliul, ba chiar și sârbii au luat această decizie în Sinodul lor local, dar s-au răzgândit după un an. În acest context, au fost puse în discuție principiile de bază ale participării la mișcarea ecumenică în CMB.
Una din cele patru teme serioase a fost rugăciunea în comun. Raportul final din 2002 al Comisiei speciale, care a fost constituită în 1998, a fost unul uluitor. Rugăciunile „ecumenice” nu sunt privite ca o părtășie deplină, ci ca o comuniune parțială a celor ce merg împreună spre unitate. Este adevărat că ne putem ruga laolaltă cu neortodocșii în anumite condiții cum sunt catehumenii sau ereticii interesați de credința drept-slăvitoare, dar auspiciile oferite de CMB nu sunt de așa natură, ci au un caracter și țel eretic. Unitatea urmărită de mișcarea ecumenică este de factură protestantă și neconformă cu învățătura dreaptă. Prin urmare, rugăciunile în comun nu pot fi justificate decât în mod mincinos și trădarea Ortodoxiei este fățișă, numai să fim preocupați să o observăm, nu indiferenți.
Toată zbaterea ecumenistă nu poate decât să stârnească uimirea unui ortodox sincer: Cum am putea crede că unitatea Bisericii poate fi căutată de eretici, care prin definiție sunt cei care au rupt-o? Este evident că e vorba doar de o cruntă mișcare de despărțire de Dumnezeu sub pretextul căutării unității Bisericii.
Dacă ținem cont că ierarhul român Nifon al Târgoviștei a fost ales în forurile de conducere ale CMB, devine și mai presantă nedumerirea: Ce îi face pe ierarhii ortodocși români și din alte Biserici Locale să lepede adevărul de credință și să stăruie să implice Ortodoxia tot mai mult în acest cancer numit ecumenism?
Cu o decalare de doi ani cauzată de restricțiile din pandemia de covid, zilele trecute s-a ținut la Karlsruhe, Germania, a XI-a Adunare Generală a Consiliului Mondial al Bisericilor. Presărat cu rugăciuni în comun dimineața și seara și dezbateri tematice, evenimentul a stat sub deviza: „Dragostea lui Hristos mișcă lumea spre împăcare și unitate”. De asemenea, logo-ul a fost format din patru elemente: crucea, porumbelul, cercul (lumea) și calea.
În plus față de elementele principale (sigla și motto-ul), caracterul pământesc este și mai clar scos în evidență de ritualurile de rugăciune și dezbaterile organizate.
Chiar și la celelalte Adunări din anii precedenți a fost stridentă și greu de digerat pentru un ortodox prezența elementelor păgâne, nici măcar creștine, dar și a diferitelor ritualuri de rugăciune în comun cu eretici protestanți și anticalcedonieni. O scurtă istorie realizată oficial chiar de CMB subliniază protestul participanților ortodocși față de ritualurile religiilor africane și japoneze:
Din păcate, aceste manifestări ritualice nu au dispărut cu totul, chiar dacă s-au diminuat, și reprezentanții ortodocși participă la ele. Filmulețul oficial care prezintă o secvență din rugăciunea de deschidere este elocvent pentru un creștin ortodox serios că totul este străin de învățătura apostolilor. Elementele păgâne, voia bună, exaltarea și atmosfera de spectacol artistic sunt puternic contrastante cu interiorizarea, seriozitatea, pocăința, umilința și credința în Dumnezeu cel în Treime, în Hristos și în Evanghelia Lui. Crucea și bucuria duhovnicească nu au nici o legătură cu ceea ce se poate vedea în exemplul de „rugăciune” de mai jos, la care au participat și ortodocși, printre care IPS Nifon al Târgoviștei:
La această sesiune de rugăciune de deschidere a participat cu un discurs și Patriarhul Ioan al XI-lea al Biserici Antiohiei. De asemenea, s-a rostit Crezul, rugăciunea Tatăl nostru și a fost intonată și o cântare psaltică în arabă printre celelalte cântecele cu tromboane, dansuri, tobe, mișcări scenice și citiri din texte scripturistice:
O temă importantă, bineînțeles, pentru „pacea lumii” este războiul din Ucraina. Delegați ai ortodocșilor (un mirean) și schismaticilor (un episcop) din această țară și-au prezentat punctele de vedere pe acest subiect.
La rândul ei, Biserica Rusă și-a exprimat dezacordul față de proiectul unei Declarații a CMB despre războiul din Ucraina deoarece condamna invazia rusă fără să menționeze celelalte părți implicate în conflict. El a ironizat documentul spunând că este mai bun decât se aștepta. De asemenea, l-a comparat ca importanță cu documentele de la McDonald΄s și Starbucks și cu declarațiile președintelui german care a semnat un document pentru transferul pașnic al puterii către opoziție acum trei ani, dar apoi s-a spălat pe mâini.
Atmosfera profană a acestor adunări este suficientă pentru a înțelege că scopul ei nu este nicidecum unitatea Bisericii, ci o reconciliere strict politică lumească și, mai corect spus, păgână în sensul unei credințe fetișiste și a unei venerări a pământului, naturii și lumii. Practic, țelul declarat nu este cerul, raiul și împărăția lui Dumnezeu, ci viața de aici. Sufletul, Biserica, Dumnezeu, credința, rugăciunea devin tot atâtea noțiuni pervertite și coborâte la un nivel înapoiat și idolatru.
Grija pentru ecologie a Patriarhului Ecumenic, spre exemplu, se vede că nu numai că nu are la bază principii ortodoxe, ci este una mai degrabă de inspirație din religiile primitive. Este doar un pretext pentru a induce o gândire străină despre lumea aceasta. Dar chiar și Pr. Ioan Sauca, Secretar General interimar la CMB promovează pe site-ul Patriarhiei grija față de „planeta noastră comună, Pământul”.
De altfel, agenția Basilica a prezentat evenimentul din Karlsruhe concentrat în jurul „marilor probleme ale lumii la care creștinii nu pot rămâne impasibili: pandemie, războaie, diverse forme de discriminare, criza de mediu ș.a.”, făcând abstracție de toate derapajele canonice și dogmatice care afectează și degradează nepermis participarea ortodoxă. Pentru că totul nu se reduce la alegerea de noi comitete de conducere și nici la abordarea unor probleme care nici măcar nu țin de sfera religioasă și care evident că nu pot fi rezolvate de Biserică. Indiferența față de suferințele și crizele oamenilor din lume nu trebuie contracarată cu alinierea la programele și strategiile politicii mondiale.
Este normal ca Ortodoxia să aibă legături și să accepte nivelul rudimentar religios al celorlalte erezii și religii, dar fără să-și piardă identitatea proprie și fără să ia parte, coborându-se în această mocirlă. Argumentele unora dintre ortodocși că în mișcarea ecumenică se dă o mărturie despre dreapta credință celorlalți pălesc în fața realității și nu sunt decât o luare în derâdere a Evangheliei lui Hristos.
Duhul păcii exprimat în cuvinte minunate de un mare Părinte sfânt nepomenitor
La un articol publicat zilele trecute despre calea împărătească a Ortodoxiei atacată de apostazie din exterior și din interior, scris de Ierom. Serafim Rose, dar pe care l-am șters, au fost puse două comentarii plus unul al meu, care au primit aprecieri în foarte scurt timp. Deoarece tema atinsă este importantă și puțin clarificată, este util să fie punctate unele aspecte.
Întâi de toate, textul articolului șters se găsește într-o postare mai veche aici.
Comentariile sunt acestea:
De la Elena: Ma întreb care dintre nepomenitorii de astăzi țin “ calea împărătească” din moment ce unii despre alții pretind ca sunt schismatici? Învățăturile Sfinților Părinți sunt și ele interpretate diferit de diferitele grupări sau fiecare aduce argumentele care ii convin din Sfinții Părinți. Greu și smintitor pentru un mirean sa discearnă pe care cale sa o ia.Chiar zilele acestea are loc a 11-a întâlnire a CMB. Ecumenismul avansează cu pași repezi. Pastorii , ierarhii noștri tac, tac, tac.Și noi nu stim încotro s-o luam. Ma întreb , de ce toți preoții nepomenitori nu pot ajunge la un numitor comun?Specific poporului roman ! In acest caz, fiind vorba de “Ortodoxia rănită sinodal” la Creta, cu atât mai mult ar trebui sa fie unitate. Se fac sinaxe peste sinaxe și bietul om care cu sinceritate nu vrea sa fie “ caldicel”, nu știe încotro s-o ia.Studiu, post și rugăciune și tot in ceata suntem. Asa cum spune parintele Serafim Rosé , doar un viitor Sinod poste pune lucrurile la punct. Greu de crezut ca in circumstanțele actuale , se va întruni un astfel de sinod. Pana atunci, ma gândesc ca Dumnezeu va tine seama de intenția buna a omului. Dumnezeu sa ne dea înțelepciune pentru a tine calea cea împărătească a credinței. Doamne sjuta!
La el a fost o replică a mea: Eu mi-am dorit să existe unitate pentru că numai așa pot apărea rezultate, dar mă cinving tot mai mult că, de fapt, nu unitatea exterioară este de dorit, ci cea lăuntrică, echilibrul duhovnicesc, mărturisirea cea bună. Dacă Dumnezeu va binevoi, se va realiza și unitatea văzută. Așa că efortul individual și împreună cu toți de un gând bun cred că este să aflăm calea împărătească, pacea cu Dumnezeu. Fiecare este dator să-și curețe inima și să afle măsura cea bună. Dezbinarea pornește din faptul că nu avem așezare bună, deși poate ni se pare. Într-adevăr, toți vorbesc de calea de mijloc și fericit este cine o află.
Și o altă replică din partea lui Mihaibv: Cred ca toti cei ingraditi de aceasta erezie isi doresc unitate. Si eu m-am intrebat de unde provine aceasta discordie intre unii preoti. Neluand in calcul reaua intentie, cred ca de fapt la mijloc este gradul diferit de despatimire al acestora, dar si al nostru, al mirenilor. De aici porneste o intelegere mai mult sau mai putin profunda a scrierilor Sfintilor Parinti si o aplicare mai mult sau mai putin corecta a invataturilor acestora. Cred ca doar o viata duhovniceasca cat mai asezata, impreuna cu gandul bun, va duce la o unire puternica in cuget, iar mai apoi, cu voia Domnului, si la o unire exterioara. Mai putina mandrie, mai multa smerenie, mai putina judecare a aproapelui… Cred ca doar asa vom putea fi aproape de calea imparateasca.
Deși nu aveam în intenție să ating acest subiect, totuși simt ca o datorie să dezvolt puțin tema.
1. Unitatea „nepomenitorilor” este importantă și chiar fundamentală pentru reușita acțiunii lor, care este o simplă mișcare în sânul Bisericii și nu urmărește formarea unei structuri. Iar scopul este renegarea ecumenismului prin retragerea din Consiliul Mondial al Bisericilor și condamnarea Sinodului din Creta. Lipsa coalizării nu poate arăta decât interese diferite ale fiecăruia.
2. Principiile nepomenirii ar trebui să fie date de scopul declarat, anume condamnarea ecumenismului. Mulțumirea cu oprirea pomenirii face din aceasta un scop în sine, nu un mijloc. În plus și mai grav, se formează un soi de grupare/comunitate aparte, separată liturgic de restul credincioșilor și formată în jurul ideii de nepomenire. În acest caz, reacția nu ar fi față de greșeala comisă de ierarhi și adepții ereziei, ci față de tot corpul Bisericii, față de „pomenitori”. Dimpotrivă, ar trebui atrași și coalizați, nu respinși toți cei neutri (pomenitori) și înfruntați vinovații. Cei care întrerup comuniunea pe motivul pomenirii ierarhilor deja se abat de la scopul de mai sus și alunecă într-o acțiune schismatică. Declarațiile despre Taine valide, dar nelucrătoare sau despre faptul că nu ar fi și că nu pot fi numiți eretici cei care doar îi pomenesc la slujbe pe ierarhi făra să aibă cuget ecumenist sunt neconcludente în condițiile în care este refuzată comuniunea cu unii ca aceștia. Acestea doar vădesc netemeinicia de a respinge părtășia cu cei nevinovați.
3. După cum remarca și comentariul lui Mihaibv, orgoliile personale și însușirea incorectă a scrierilor și duhului Sfinților Părinți din partea preoților și credincioșilor mireni joacă un rol important în crearea atmosferei de confuzie și dezbinare. La aceasta ar trebui adăugat și faptul documentat că linia trasată de „athoniți” este de proveniență zelotistă și, bineînțeles, cu duh similar de rupere.
4. În această situație de fragmentare și dezorientare, eu personal văd unitatea în plan duhovnicesc și oarecum personal. Așa cum „unitatea credinței”, invocată la fiecare Sfântă Liturghie, nu se referă la ceva exterior, la o omogenitate între credincioși, ci la buna așezare lăuntrică dată de „împărtășirea Duhului Sfânt”, la fel consider că se aplică principiul acesta și în cazul nostru. Mai exact, pentru a ne păstra și forma legătura unității cu Dumnezeu, trebuie să ne ferim de apostazie și să dobândim cugetul patristic. Cu ajutorul lui Dumnezeu, când această unitate lăuntrică va fi puternică, va duce și la o biruință exterioară, adică o bună înțelegere între nepomenitori și mai ales convocarea unui Sinod ortodox. Aceasta nu înseamnă că este neglijată înțelegerea/unitatea exterioară, ci că temelia ei trebuie pusă pe cea lăuntrică și pe legătura în duh cu Dumnezeu prin rugăciune și împlinirea poruncilor Lui sfinte.
5. Doar o instanță formală, cum este Sinodul, poate aduce unitate prin decizii concrete într-o structură bisericească bine delimitată. Coeziunea de jos, pe care o urmărește acțiunea de nepomenire, este greu realizabilă și ușor poate fi destabilizată fie prin calomniile și persecuțiile sinodalilor, fie prin propriile slăbiciuni. Spre exemplu, Pr. Teodor Zisis spunea că reacția împotriva calendarului a fost subminată de duhul schismatic al unora, fapt ce l-a determinat pe Cuviosul Filothei Zervakos să se retragă din acea luptă pentru a nu produce mai multe daune Bisericii decât folos.
6. Dezbinările acestea nu sunt specifice doar românilor, ci și grecilor cel puțin. Nu e normal să ne învinovățim peste măsură.
Având în minte că „ţinta poruncii este dragostea din inimă curată, din cuget bun şi din credinţă nefăţarnică” (1Tim. 1: 5) și că abaterea de la acestea reprezintă o cădere din credință (1Tim. 1: 19), să stăm cu frică și cu mărturisire bună!
Thasos, frumoasa insulă din Egeea de Nord, insulă verde la propriu vorbind, va primi la începutul lui septembrie pe Patriarhul „verde” între ghilimele Bartolomeu, care este unul dintre protagoniștii de pe mapamond ai Noii Ordini Mondiale alături de elita celor puternici ai pământului, pentru a idolatriza protejarea mediului înconjurător prin mișcarea ecologică foarte renumită. Au uitat sau au pus pe planul doi «atotputernicii» neputincioși pe Creatorul și Proniatorul a toate, Care poate El Singur într-o fracțiune de secundă să mântuiască sau să întoarcă la planul Său mântuitor creația.
De aceea, ar fi fost un lucru de așteptat lumește, nu duhovnicește, dacă Mitropolitul Ștefan de Filipi l-ar fi chemat pe Patriarhul „verde” în insula verde pentru a-l cinsti pentru cele pe care le spune și le face pentru protejarea mediului natural. Totuși am scris și am spus de multe ori[1] că lucrul principal al tuturor clericilor, dar și al credincioșilor este întâi protejarea mediului duhovnicesc de murdărie și de întinarea răului și a păcatului în toate manifestările lor: de la ateism și idolatrie, de la erezii și schisme până la devierile trupești și restul păcatelor trupești și sufletești, de la ceea ce constituie abaterea de la dogma ortodoxă și morala ortodoxă.
Lumea, zidirea nu are existență și valoare independente. A fost creată de Dumnezeu ca să slujească pe om în feluritele lui nevoi. Mântuirea omului, și nu a lumii este scopul final al iconomiei divine. Atribuirea unei valori lumii fără legătură cu Dumnezeu, Care a creat-o „bună foarte”, și cu omul, pentru care a fost creată, conduce la un nou fel de idolatrie. Prin urmare, cei care se îngrijesc de mântuirea lumii în aceeași clipă în care Dumnezeu Creatorul și nevoile duhovnicești ale omului sunt marginalizate sau ignorate total, vin în contradicție flagrantă cu învățătura lui Hristos potrivit căreia omul nu se folosește deloc „dacă va câștiga lumea toată și-și va păgubi sufletul” (Mc. 8, 36) și cad sub judecata Apostolului Pavel față de idolatri, care „au schimbat adevărul lui Dumnezeu în minciună și au cinstit și au slujit zidirii în locul Ziditorului» (Rom. 1, 25).
Există o legătură directă între starea duhovnicească a omului și starea lumii. Lumea este influențată de comportamentul omului, pe care îl urmează pe urmele lui, adaptându-se la alegerile lui. Supusă și ascultătoare în fața oamenilor virtuoși și sfinți, se opune oamenilor atei, pătimași și răi, care au pierdut starea bună duhovnicească și echilibrul. Problema ecologică este o problemă duhovnicească. Dezastrul mediului natural se datorează dezastrului sufletului omului, depărtării de Dumnezeu și încălcării poruncilor Lui. Deteriorarea și întinarea sunt consecințe ale întinării și deteriorării duhovnicești.
2. Ce aduc cu ei în Kavala și Thasos Patriarhul și cei împreună cu el? – O altă Evanghelie
Această întinare și deteriorare duhovnicească o iau și o duc cu ei în Kavala și Thasos Patriarhul Bartolomeu, Arhiepiscopul Ieronim și, întâi de toate, mitropolitul schismatico-eretic Epifanie al Kievului, evident chemați de păstorul regiunii, Mitropolitul Ștefan de Filipi, Neapole și Thasos, provocând indignarea îndreptățită și sminteala părții sănătoase a turmei ortodoxe, care cere să fie anulate aceste manifestări, având susținere aghiorită și panelenă. Păstorii, în loc să păstorească turma, o expun la primejdii pe care ei înșiși le provoacă. Și, deoarece credincioșii rămân nepăstoriți, se păstoresc singuri ca oi cuvântătoare și se străduiesc în mod lăudabil să-i trezească pe păstori prin scrisori, proteste și semnături. Mai mult îi păstorește turma pe păstori, lucru desigur greu realizabil, dar cel puțin se salvează de uneltirile pastorale. Păstorii sunt nepăstoriți.
Ce aduc cu ei Patriarhul Bartolomeu și suita lui în locurile sfințite din Filipi, a primei Biserici creștine din Europa, pe care a întemeiat-o Apostolul Pavel, și în Thasos a celor șase Sfinți? Dacă m-aș fi apucat să compar cele spuse și făcute de vizitatori cu învățătura, ostenelile și mucenicia Apostolului Pavel, aș fi scris o carte întreagă. Urmașii de astăzi doar cu numele ai Apostolului Pavel nu au lăsat nimic vertical din cele pe care le-au predat Sfinții Apostoli și Sfinții Părinți. S-ar potrivi absolut pentru filipenii, kavalioții și thasioții de astăzi și în principal pentru conducerea lor duhovnicească ceea ce scrie Apostolul Pavel către galateni. Le scrie: „Mă minunez cât de repede ați trecut de la Evanghelia lui Hristos la o altă Evanghelie, urmând pe unii care denaturează Evanghelia. Dar, chiar dacă eu însumi sau un înger din cer vă propovăduiește altă Evanghelie, diferită de ceea ce v-am propovăduit, să ie anatema. Și consideră atât de primejdioasă această schimbare a învățăturii evanghelice, încât reia anatematizarea a doua oară[2].
a) Au dat ereziilor caracter bisericesc
Este nevoie de mult timp și spațiu pentru a prezenta această altă Evanghelie pe care o propovăduiesc astăzi cei cu panerezia ecumenismului cu fruntașul Patriarh Ecumenic. Vom menționa revelator cele mai importante inovații. Evanghelia și predania patristică condamnă ereziile și schismele și Biserica Ortodoxă a făcut aceasta de veacuri, cuprinzând în erezii și papismul și protestantismul. Pseudo-Sinodul din Colimbari, Creta (2016), cu care se fălește și se autoadmiră Patriarhul Bartolomeu, fiind de acord și Arhiepiscopul Ieronim, a numit și a făcut ereziile biserici[3]. Nici măcar o dată în textele pretinsului «Sfânt și Mare Sinod» nu există cuvântul erezie. Biserica cea una, sfântă, catolică/sobornicească și apostolească a Simbolului de credință nu mai este delimitată în granițele Bisericii Ortodoxe, ci cuprinde și ereziile. Cei care au primit botezul creștin, de oricine ar aparține, sunt membri ai Bisericii, potrivit teologiei baptismale a Mitropolitului Ioannis Ziziulas de Pergam. De aceea au anulat și anatemele pe care le citeam în Duminica Ortodoxiei împotriva ereticilor.
b) Vor să consolideze schisma ucraineană
Deși nădăjduiam că la Pseudo-Sinod va fi tămăduită schisma vechiului calendar, care împarte, dezbină și rănește până astăzi unitatea credincioșilor, provocată și aceasta de Fanar prin Patriarhul mason Meletie Metaxakis, a fost tăiată neașteptat dintre temele Sinodului și a rămas netămăduită ca să urmeze imediat după aceea schisma a doua mai rea, cea ucraineană, iarăși cu răspunderea Fanarului și a promotorului Patriarh Bartolomeu. Constantinopolul a intervenit, fără să aibă dreptul și competența canonică, în granițele altei jurisdicții bisericești, a săvârșit fapta grea canonică și nepermisă de a pătrunde într-un teritoriu străin, în teritoriul bisericesc al Bisericii Rusiei, a ignorat pe Mitropolitul canonic cuviincios Onufrie al Kievului și a acordat autocefalie Pseudo-Mitropolitului Epifanie Dumenko, schismatic condamnat de Biserica Rusiei și pentru mulți nehirotonit, cel pe care aduce cu sine Bartolomeu, pe care l-a invitat în Kavala și Thasos Mitropolitul Ștefan cel supus Patriarhului.
Nu ne vom lungi mult cu schisma ucraineană pentru că am scris o carte aparte[4], care este ascunsă bibliografic de trestiile patriarhale aranjate, precum și cartea excelentă a părintelui Anastasios Gotsopulos[5], care face un tablou istoric și canonic foarte precis despre cui aparține bisericește Ucraina, precum și despre proveniența schismaticilor lui Epifanie, care brusc apare drept Întâistătător al unei Biserici Locale, unde există alt Întâistătător pentru că astfel voia papa Răsăritului, Patriarhul Bartolomeu, care nu mai este «primul între egali» (primus inter pares) cu care trebuie să decidă sinodal potrivit tradiției evanghelice și patristice de veacuri, ci «primul fără egal» (primus sine paribus), după noua ecleziologie a Fanarului, după cum a exprimat-o Arhiepiscopul din Americii Elpidofor din Bursa (oraș turcesc, n.n.). El însuși a trecut și mai departe de papa în consolidarea primatului Patriarhului, pentru că, în timp ce papistașii îndreptățesc primatul sprijinindu-se pe faptul că este urmaș al lui Petru, primul dintre Apostoli, Elpidofor ridică primatul la Sfânta Treime, la monarhia Tatălui[6], lucru care i-a uimit chiar și pe papistași prin obrăznicia lui teologică.
c) Au lărgit schisma ucraineană. Din locală la devenit panortodoxă
Recunoașterea și înălțarea lui Epifanie necanonice ilicite, antisinodale și neortodoxe ca Întâistătător al Bisericii Ucrainei în loc să tămăduiască schisma, după cum socotea Patriarhul Bartolomeu, a întărit-o cu persecuțiile pe care le exercită Epifanie împotriva Bisericii canonice a lui Onufrie prin concursul conducătorilor statali[7]. Dar a și lărgit-o și lățit-o pentru că a făcut-o panortodoxă din locală. Deja Biserica Rusă a întrerupt comuniunea cu patru Biserici din paisprezece, care au recunoscut pe Epifanie, cu Constantinopol, Alexandria, Cipru, Grecia, care sunt, din păcate, toate grecofone. Ca să susțină pe Patriarhul grec, pe Patriarhul neamului, au căzut în erezia condamnată în 1872 a etnofiletismului și au devenit stâlpi ai schismei ucrainene din stâlpi ai ortodoxiei. De ce se plânge Patriarhul Alexandriei de intruziunea Moscovei în Africa, de vreme ce el însuși a îndreptățit intruziunea Constantinopolului în Ucraina și a recunoscut pe Epifanie în ciuda jurămintelor cu lacrimi și a asigurărilor de iubire pe care le făcuse puțin înainte către Onufrie? Totuși majoritatea covârșitoare a ortodocșilor ca populație și ca număr de Biserici, nu au recunoscut pe Epifanie și se întreabă în final cum să fie reglementată noua schismă pe care a provocat-o Fanarul la instigarea americanilor pe motive geopolitice. Nici una din cele zece Biserici Ortodoxe nu va chema pe schismaticul Epifanie Întâistătător de Biserică la rugăciunile și la slujbele în comun, nici Antiohia, nici Ierusalimul, nici Rusia, nici Serbia, nici România, nici Bulgaria, nici Georgia, nici Polonia, nici Albania lui Anastasie, care a scăpat de etnofiletismul celorlalți grecofoni, nici Cehia și Slovacia. Și desigur că nici nu vor trimite nici un reprezentant la manifestările festive din Kavala și Thasos ca să slujească împreună cu Epifanie. Acesta este și motivul pentru care nu au fost chemați reprezentanți ai altor Biserici Ortodoxe. Dacă Filipi voia cu adevărat să cinstească pe Apostolul Pavel și pe cei șase Sfinți din Thasos, a căror adunare este prăznuită pentru prima dată, după cum scrie în program, de ce nu au chemat reprezentanți cel puțin dintre Bisericile Ortodoxe vecine, Serbia, Bulgaria, România, Albania, ci numai pe schismaticul Epifanie din îndepărtata Ucraină? Pentru că a cunoscut că pur și simplu nu vor veni dacă participă Epifanie, deoarece nu-i cinstește, ci-i necinstește pe Sfinți prin participarea schismaticilor.
d) Pentru care motive a fost chemat schismaticul Epifanie în Kavala și Thasos
Și oare de ce a fost chemat Epifanie la aceste manifestări festive, și nu alți reprezentanți ortodocși? Deja am expus primul motiv, care ar fi trebuit să fie valabil și pentru Mitropolitul de Filipi. Pentru că pur și simplu ceilalți ortodocși ar respinge în față chemarea deoarece comuniunea cu schismaticii și excomunicații îl face, potrivit sfintelor canoane, excomunicat și pe cel care are comuniune cu schismaticii. Nu știe asta Patriarhul, Arhiepiscopul și Mitropolitul local? Desigur că știu, dar nu mai iau în calcul sfintele canoane, care au fost valabile, potrivit lor, în alte epoci, după cum socotește din primii săi ani de arhierie Patriarhul Bartolomeu și după cum se străduiește de ceva ani să ne convingă «Academia de Studii Teologice» din Sfânta Mitropolie a Dimitriadei, iubită de Patriarh și de Arhiepiscop, prin dezvoltarea «teologiei post-patristice» hulitoare. Al doilea motiv constă în faptul că împlinesc o misiune stabilită de dinainte, pe care nu știm din ce motive s-au legat să o ducă la final, uitând că mai presus de toate este Dumnezeu cel atoatevăzător, Care zdrobește pe cei puternici cu braț puternic. Cu îndrumarea mai concludentă a Ministerului de Externe al Americii[8], acești noi cruciați ai Occidentului plănuiesc și împlinesc nu numai desprinderea politică a Ucrainei de Rusia, ci și pe cea bisericească pentru ca Biserica puternică a Rusiei să fie slăbită prin autocefalia ucrainenilor de sub Epifanie, lucru care slujește și Fanarului, care înfruntă rău și fără motiv antagonic Moscova, fiind influențat de calomniile apusene, care urmăresc în final prin dezbinări și schisme dintre ortodocși să slăbească Ortodoxia, adică adevărata Biserică a lui Hristos, care constituie singurul scop al Satanei și al organelor lui. Deci, deoarece ai noștri au acceptat acest plan occidental, care nu merge cum au vrut pentru că majoritatea zdrobitoare a Bisericilor Locale autocefale, zece din paisprezece, după cum am menționat mai sus, nu au recunoscut pe Epifanie, caută să găsească prilejuri să evidențieze și să legalizeze schisma ucraineană și un astfel de prilej l-au plăsmuit și pregătit prin manifestările din Kavala și Thasos, ca liderii politici neinformați și indiferenți față de cele bisericești și poporul neinstruit, sub pretextul cinstirii Sfinților din Thasos, să-l cinstească pe schismaticul «Mitropolit» Epifanie al Kievului, excomunicat pentru aproape toți ortodocșii. Și al treilea motiv, la fel de important, care l-a îmboldit pe Patriarhul Bartolomeu spre crearea și promovarea «autocefalului» Epifanie este aplicarea și acceptarea în practică nu a primatului de onoare, pe care toți îl recunosc, ci al primatului inacceptabil de putere, după modelul papal, pe baza căruia și contrar sfintelor canoane și tradiției sinodale neîntrerupte, nu poate intervină ca un monarh absolut în afara granițelor jurisdicției lui în jurisdicții străine și ale altora, ca să restabilească pe schismaticii pe care i-au condamnat alții și să repartizeze autocefalii în mod arbitrar și tiranic. Cunosc acestea conducătorii noștri politici și președintele Republicii, care vor încadra manifestările festive nu ca să-i cinstească pe Apostolul Pavel și pe cei șase Sfinți din Thasos, ci pe schismaticul Epifanie, rod al acțiunilor antisinodale, monarhice, dictatoriale ale Patriarhului Bartolomeu? Regimul sinodal al Bisericii Ortodoxe, întemeiat de la Dumnezeu, a completat regimul democratic al străvechii Atene.
e) Acceptarea vădită și izbitoare a altei Evanghelii. Anulează pe Apostolul Pavel, pe care chipurile îl cinstesc
Acceptarea cea mai izbitoare și foarte nimerită a altei Evanghelii, pe care o vom dezvolta mai pe larg într-un viitor articol, este abordarea tăcută și resemnată din partea celor doi Întâistătători, Bartolomeu și Ieronim, ceea ce înseamnă concesie, a lucrurilor nemaiauzite și hulitoare pe care le-au spus și le-au săvârșit doi colaboratori ai lor apropiați despre homosexualitate, păcatul extrem și cel mai degradant după Sfânta Scriptură și Părinții Bisericii. Ne referim la Arhiepiscopul Elpidofor al Americii, care a trâmbițat festiv căsătoria a doi homosexuali, „familia a doi bărbați lumești, pe ai căror copii înfiați de la o mamă surogat i-a botezat în Sfânta Mitropolie de Vulas și Vuliagmeni, ca să ne aducă din America «civilizată» în Grecia subdezvoltată gunoaiele duhovnicești pe care papistașii și protestanții nu doar că nu le-au curățat, ci le-au și băgat în curtea lor. Nu ignorăm faptul că aceasta se petrece acum și în curtea noastră. Patriarhul Bartolomeu nu numai că nu a făcut un tribunal sinodal, cum ar fi trebuit să fi făcut sau cel puțin să ceară explicații și iertare din partea lui Elpidofor, ci l-a admirat ca membru al suitei patriarhale la conslujirea patriarhală din Sfânta Mănăstire istorică a Maicii Domnului Sumela, pe 15 august, în Pontul martiric de neuitat. Aceleași lucruri sunt valabile și pentru cele făptuite de colaboratorul apropiat al Arhiepiscopului Ieronim, Mitropolitul Gavriil de Nea Ionia, care au provocat o mulțime de proteste și reacții, parte din care le-am publicat în penultimul număr din «Theodromia»[9].
[…]
Deoarece este vorba despre Apostolul Pavel, pe care chipurile îl cinstesc în Kavala, deși îi anulează învățătura sau nu o apără, vom prezenta numai cele pe care le spune în primul capitol din epistola Către Romani ca să arate limpede printre altele și faptul că într-adevăr Întâistătătorii aduc cu ei în Kavala o altă Evanghelie. Întemeietorul Bisericii din Filipi, cerescul Apostol, apreciază că propagarea homosexualității printre idolatri se datorează faptului că, deși susțineau că sunt înțelepți, s-au întunecat și au devenit fără de minte. Pentru că, în timp ce Dumnezeu Și-a făcut simțită prezența și era cunoscut din minunile creației, ei au schimbat slava lui Dumnezeu cu slujirea oamenilor morți, a păsărilor, patrupedelor și târâtoarelor. De aceea a și permis Dumnezeu să fie robiți de poftele lor și de patimile necurate ca să-și necinstească prin ele trupurile. Femeile au înlocuit legătura naturală cu cea împotriva firii. Același lucru și bărbații, au lăsat legătura naturală cu femeia și s-au aprins de o patimă violentă unul față de altul. Bărbați cu bărbați săvârșesc necuviința și astfel, din cauza acestei amăgiri, primesc răsplata potrivită, necinstindu-și trupurile lor: «De aceea i-a dat Dumnezeu patimilor inimilor lor spre necurăție ca să-și necinstească trupurile între ei. Unii au schimbat adevărul lui Dumnezeu cu minciuna și au venerat și au slujit zidirii în locul Ziditorului, Care este binecuvântat în veci, amin. De aceea i-a dat Dumnezeu patimilor de necinste, căci femeile au schimbat trebuința firească în cea peste fire, la fel și bărbații, lăsând trebuința firească a părții femeiești, s-au aprins de poftele lor între ei, bărbat cu bărbat săvârșind necuviința și primindu-și răsplata cuvenită în ei pentru amăgirea lor» (Rom. 1, 18-27).
Epilog
Printre cei șase Sfinți din Thasos este cuprins și Sfântul Nou Mucenic Ioan, care a mucenicit în Constantinopol pe 20 decembrie în anul 1652. Provenea din Maries, Thasos. A mers în Cetate în vârstă de paisprezece ani ca să învețe croitoria la un meșteșugar creștin și a primit mucenicia anul următor, tânăr copil, în vârstă de cincisprezece ani. De ce a mucenicit și și-a dat viața la o vârstă așa de tânără? Pentru că a refuzat să devină musulman, deoarece credea drept și astfel credem toți drept că numai Hristos mântuiește, în timp ce în celelalte religii, erezii și schisme nu există mântuire. Acum au schimbat și această Evanghelie. A schimbat-o Patriarhul Atenagora, a validat-o Patriarhul Bartolomeu în multe cazuri, împărțind «sfântul» Coran ca dar și recomandând copiilor evrei să rămână în credința lor pentru că chipurile cele trei religii monoteiste, creștinismul, iudaismul și islamul credem în Același Dumnezeu. A pregătit mai ales în anul 2000 Patriarhia Ecumenică pentru începerea mileniului trei ca o perioadă de pan-religie, ecumenism inter-creștin și inter-religios, un timbru pe cheltuiala statului grec pe care sunt înfățișați șezând în jurul unei mese, după modelul Sfintei Treimi la găzduirea lui Avraam, un cleric creștin, un evreu și un hoge musulman, având în mâini cele trei cărți «sfinte», Biblia ebraică, Evanghelia creștină și Coranul, pe care le etalează la el pe masă inspiratorul timbrului de hulire a Treimii[10].
Prin urmare, au fost fără de minte și fanatici toți Sfinții Noi Mucenici, care s-au exprimat de cele mai multe ori foarte depreciator față de Mohamed și învățătura lui pentru că credeau că numai Hristos mântuiește? Ne-a amintit toate acestea pentru că sunt fără de minte cei care cred în exclusivitatea mântuirii prin Hristos și iarăși Arhiepiscopul Elpidofor al Americii, continuator al noii teologii a noului Fanar, care nu are nici o legătură cu Marea cu adevărat Biserică a Constantinopolului, care a mărit Ortodoxia până în secolul al XIX-lea. A zis Elpidofor: «Cnd înalți o religie peste toate celelalte, este ca și cum ai decide că există numai o cărare care conduce spre vârful muntelui. Dar adevărul este că nu poți să vezi miile de cărări care conduc în aceeași direcție pentru că te înconjori de stânci de prejudecată care îți împiedică vederea»…!!![11]
Cum să nu pună cineva multe semne de mirare când citește această poziție a unui creștin și mai ales ierarh «ortodox»? Minte Hristos, Care învață că El Singur este lumina lumii, adevărul și viața[12], «lumina cea adevărată, care luminează pe tot omul ce vine în lume», după Evanghelistul Ioan (1, 9)? Minte Biserica atunci când cântă la fiecare Liturghie: «am văzut lumina cea adevărată, am primit Duhul cel ceresc, am aflat credința cea adevărată, nedespărțitei Treimi închinându-ne»? Au avut preconcepții cei doi Apostoli iudei, Petru și Ioan, printr-o vedere duhovnicească problematică când, în fața liderilor care îi prigoneau, de o altă religie, iudaică, când au răspuns cu îndrăzneală că nu există alte cărări care conduc la Adevăr și la mântuire decât numai calea lui Hristos? «Și nu este mântuirea în altcineva; căci nu este alt nume sub cer dat oamenilor prin care trebuie să ne mântuim» (Fapte 4, 12). Să recitească minunata cuvântare a Întâiului Mucenic Ștefan, al cărui nume îl poartă Mitropolitul de Filipi, toți cei ce țin la ecumenismul inter-religios ca să perceapă faptul că Sfântul Ștefan a fost omorât cu pietre pentru că nu a urmat cărarea iudaismului și a mustrat cu minunată cutezanță preoțimea iudaică, la fel ca și toți Sfinții Mucenici și Noi Mucenici ai Bisericii și tot corul Sfinților și, printre alții, și cei șase Sfinți din Thasos și, înainte de toate, Apostolul Pavel, pe care chipurile îi cinstește Sfânta Mitropolie de Filipi prin prezența Patriarhului Bartolomeu, ocrotitorul și patronul Arhiepiscopului Elpidofor și al schismaticului Epifanie, precum și prin prezența Arhiepiscopului Ieronim, ocrotitorul și patronul Mitropolitului Gavriile de N. Ionia.
Totuși, chiar dacă va permite Dumnezeu să aibă loc sărbătorile antiortodoxe, cu prezențe ecumeniste, neoidolatre, schismatice, inter-religioase și de alt fel, bogăția Apostolului Pavel și a celor șase Sfinți din Thasos va rămâne neatinsă. Pe noi toți, care reacționăm, următori ai Sfinților Părinți, ne definește absolut versul din sinaxarul scurt al Noului Mucenic Ioan din Thasos:
Devine solemn acum Thasosul, patria dragă, îmbogățindu-se cu un mucenic; o, bogăție străină![13]
Manifestările festive nu îmbogățesc nici Kavala, nici Thasosul pentru că sunt opuse vieții și învățăturii Apostolului Pavel, celor șase Sfinți din Thasos, dar și tuturor Sfinților. Au fost organizate cu pretext pentru a promova pe Mitropolitul schismatic Epifanie, pe care nu-l recunoaște majoritatea covârșitoare a ortodocșilor, ca să pregătească prin el și prin uniții din Ucraina unirea noastră cu papa. Trebuie să-l vedem ca să ne obișnuim cu el.
[1]Vezi de ex.: Protoprezbiter Teodor Zisis, Ortodoxie și Ecologie, Θεσσαλονίκη 1994, Σειρά «Καιρός». Același lucru și în cartea noastră, Capete morale, Θεσσαλονίκη 20142, Ἐκδόσεις «Τό Παλίμψηστον», pag. 25-37. În aceeași carte studiile noastre: «Răul natural și moral în legătură cu problema ecologică», pag. 13-23 și «Oligarhia simplă. Răspuns grec-ortodox la criza socială și ecologică», pag. 39-57.
[2] Gal. 1, 6-9: „Mă minunez că așa degrab ați trecut de la Cel Care v-a chemat pe voi prin harul lui Hristos la o altă Evanghelie, care nu este alta decât că sunt unii care vă tulbură și vor să răstălmăcească Evanghelia lui Hristos. Dar, chiar dacă eu sau înger din cer vă bine-vestește altceva decât v-am bine-vestit, să fie anatema. După cum v-am zis înainte, vă spun iarăși: dacă vă bine-vestește cineva altceva decât ați primit, să fie anatema”.
[3] Despre mulțimea reacțiilor și a problemelor pe care le-a provocat Pseudo-Sinodul am publicat o mulțime de studii ale clericilor, monahilor și mirenilor în două numere duble ale periodicului Theodromia din 1-2 (ianuarie-iunie 2016), p. 1-352 și 3-4 (iulie-decembrie 2016), p. 353-704. Studiile noastre corespondente le-am publicat în cărțile: Sfântul și Marele Sinod. Trebuie să nădăjduim sau să deznădăjduim?, Tesalonic, 2016, Editura «Τό Παλίμψηστον», și După «sinodul» din Creta. Întreruperea pomenirii și prigonirea mea judiciară, Tesalonic 2017, Editura «Τό Παλίμψηστον».
[4]Πρωτοπρεσβύτερος Θόδωρος Ζήσης, Τό Οὐκρανικό Αὐτοκέφαλο. Ἀντικανονική καί διαιρετική εἰσπήδηση τῆς Κωνσταντινούπολης, Θεσσαλονίκη 2018, Ἐκδόσεις «Τό Παλίμψηστον». A fost tradusă în rusește și bulgărește (și urmează să fie publicată și în românește).
[6] Vezi mai mult la: Μοναχός Σεραφείμ Ζήσης, «Ἡ ἐνδοτριακή μοναρχία τοῦ Πατρός καί ὁ καινοφανής μονάρχης τῆς φαναριωτικῆς ἐκκλησιολογίας», Θεοδρομία 21 (2019) 313-368. În acest număr dublu sunt publicate referatele Simpozionului care a avut loc la Tesalonic (sâmbătă, 22 iunie 2019) cu tema generală «Autocefalia ucraineană și noua ecleziologie a Fanarului».
[8] Vezi: Haralambos Minaoglu, «Fanarul ca pion al politicii americane: Consecințe geopolitice ale schismei ucrainene», Referat la Simpozionul de la nota 8, Θεοδρομία 21 (2019) 369-377. În același număr al nostru este textul nostru mic (p. 165-167) cu titlul: «Δυτικοί Σταυροφόροι ἐναντίον τῆς Ὀρθόδοξης Ρωσίας. Μέ συμμάχους Ὀρθοδόξους». Un text mai nou și mai extins ne-a fost publicat recent pe internet cu titlul: «„Cruciații” occidentali împotriva Rusiei ortodoxe. Aceiași au dizolvat și Bizanțul ortodox. Scopul este Biserica Ortodoxă» și în Θεοδρομία 24 (2022) 5-17. A se vedea, de asemenea: Monahul Serafim Zisis, «Patriarhul Atenagora I, politica SUA și Ucraina de astăzi», Θεοδρομία 20 (2018) 454-499. De asemenea:Pavel Serafim, Patriarhia Ecumenică în vâltoarea războiului rece. Alegerea Patriarhului Atenagora (1948), Editura Μπαρμπουνάκη, Θεσσαλονίκη 2017.
[10] A se vedea mai multe la: Protoprezbiter Teodor Zisis, Întâlniri inter-religioase. Tăgăduirea Evangheliei și atacarea Sfinților Mucenici, Θεσσαλονίκη 2003, Ἐκδόσεις «Τό Παλίμψηστον».
[11] A se vedea paginile de internet ΤΑΣ ΘΥΡΑΣ (26-7-2022) și ΑΚΤΙΝΕΣ (28-7-2022).
[12] In. 8, 12: «Eu sunt lumina lumii; cine Mă urmează nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții». In. 14, 6: «Eu sunt calea, adevărul și viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine».
[13] A se vedea Sinaxarul Noilor Mucenici, Ἐκδόσεις «Ὀρθόδοξος Κυψέλη», Θεσσαλονίκη 1989, p. 193-194 șiCuv. Nicodim Aghioritul, Noul Martirologiu, Editura Οἶκος «Ἀστήρ», Ἀλ. καί Ε. Παπαδημητρίου, Ἀθῆναι 1961, p. 71-72.
Pe 25 august 2022, pe parcursul ședinței Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse, a fost transmis mesajul Sanctității Sale Patriarhul Chiril al Moscovei și a toată Rusia în legătură cu acordarea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Macedonene – Arhiepiscopia de Ahrida de către Biserica Ortodoxă Sârbă.
Sinodul a decis să mulțumească Domnului Dumnezeu pentru soluționarea chestiunii statutului Bisericii Ortodoxe a Macedoniei de Nord – Arhiepiscopia de Ohrida ca Biserică soră autocefală, înscriind în sfintele diptice numele Întâistătătorului ei, Preafericitului Arhiepiscop Ștefan de Ahrida și Macedonia.
Membrii Sinodului și-au exprimat nădejdea că cei mai noi în familia Bisericilor Ortodoxe autocefale, Biserica Ortodoxă Macedoneană, Arhiepiscopia de Ahrida, vor păzi statornic sfânta credință ortodoxă în curăție și neprihănire și vor fi fideli tradiției canonice ortodoxe.
Participanții au decis, de asemenea, să aducă la cunoștința Sanctității Sale, Patriarhul Porfirie al Serbiei și Preafericitului Arhiepiscop Ștefan de Arhida și Macedonia decizia Sfântului Sinod.
Nu doar recunoașterea autocefaliei este pusă spre aprobare, ci și numele viitoarei Biserici. Grecii nu doresc să accepte ca în titulatura oficială termeni ce ar deriva din numele țării „Macedonia”. În această conjunctură, este posibil ca Moscova să fi urmărit prin decizia sa să rănească orgoliile elene, ca un răspuns la recunoașterea de către aceștia a schismaticilor ucraineni. În plus, recunoașterea aceasta este o contrabalansare corectă a modului papist în care Fanarul a intervenit în Ucraina și a făcut pe schismaticii de acolo autocefali, provocând o rană gravă în trupul Ortodoxiei.
Numeroși monahi din Sfântul Munte își exprimă, printr-o scrisoare deschisă, dezaprobarea față de venirea în Grecia a „Mitropolitului” schismatic Epifanie de Kiev. Mai trebuie scos în evidență faptul că zilele trecute a mai apărut o scrisoare din partea unor monahi atoniți, care nu și-au dat numele, în care este înfierată implicarea Muntelui Athos și validarea vizitei lui Epifanie Dumenko prin trimiterea icoanei „Axion Estin” la manifestările bisericești care vor avea loc în Kavala. Din păcate, decizia trimiterii acestei icoane sfinte a fost luată doar de Sf. Epistasie, dar fără încuviințarea Sf. Chinotite, care este organismul de conducere suprem.
Arhiep. Ieronim al Atenei, Patr. Ec. Bartolomeu și „Mitropolitul” Epifanie (Foto: Ακτινες)
Am citit cu mare uimire, adânc necaz și cu o sfântă indignare comunicatul Sf. Mitropolii de Filipi, Neapole și Tassos, care vestește patru zile de «manifestări bisericești și politice» («de pe 3 până pe 6 septembrie 2022»), la care va domina împreună-slujirea Patriarhului Bartolomeu și a Arhiepiscopului Ieronim al Atenei cu schismatico-ereticul «Mitropolit» Epifanie de Kiev! Sunt chemați toți fără de rușine – Mitropoliți, Președintele statului și conducătorii locali, cler și popor – așa-zicând pentru a cinsti pe Apostolul Pavel, întemeietorul Bisericii Locale, și pe Sfinții locali!
În textul nostru mai vechi[1] am arătat minuțios, pe baza sfintelor canoane, caracterul schismatic al «mitropolitului» de Kiev și al «bisericii» lui, dar și consecințele soteriologice serioase pentru cei care au comuniune sacramentală cu ei. În continuare, cei ce participă la asemenea slujbe comune lipsite de sfințenie își primejduiesc mântuirea lor și nu cinstesc, ci necăjesc și necinstesc pe Sfinți și pe Apostolul Pavel, a cărui învățătură cu privire la erezii și schisme este foarte severă.
Un bătrân respectabil a avertizat cu o instrucțiune dumnezeiască despre neamul nostru (în cazul că nu este anulată conslujirea în cauză), făcând o paralelă cu slujba cu latinii din Sfânta Sofia cu puțin înainte de căderea Constantinopolului (12 decembrie 1452), pe care a decretat-o drept cauza principală a abandonării alianței de mai sus și a căderii Cetății.
În plus, considerăm că onorurile nedrepte și vrednice de râs care sunt acordate schismatico-ereticului Epifanie [în program există și proclamarea lui ca cetățean de onoare al statului grec], premiază delictele lui și recomandă trădarea Bisericii canonice a Ucrainei sacrificate și a majorității zdrobitoare a poporului ucrainean, care aparține ei și ne expune iremediabil în ochii lor și ca Biserică grecească, și ca stat grec: cu mult mai mult înaintea lui Dumnezeu.
De aceea,
1. Chemăm la mobilizare spre rugăciune pentru intervenția dumnezeiască și zădărnicirea celor rău programate spre evitarea consecințelor-intereselor lor duhovnicești și naționale.
2. Dacă îngăduie Dumnezeu, să nu fie!, să nu fie zădărnicite, chemăm pe toți cu rugăminte (Mitropoliți și restul clerului și poporului) să se abțină, ba și mai potrivit să-și manifeste dezacordul și distanțarea[2]; de asemenea, și neparticiparea la conslujirea lor în viitor cu cei care vor lua parte la această conslujire lipsită de sfințenie spre vădirea protestului.
Exprimându-ne durerea, indignarea sfântă și agonia tuturor Părinților aghioriți bine-credincioși,
SEMNATARII:
– Bătrânul Gavriil Monahul, Sf. Chilie cutlumușianită a Sfântului Hristodul;
– Bătrânul Arsenie Ieromonahul și sinodia lui, Sf. Chilie cutlumușianită «Panaguda»;
– Bătrânul Pantelimon Ieromonahul, Sihăstria Sf. Ioan Teologul, Katunakia;
– Bătrânul Cosma Ieromonahul, Sf. Colibă a Sf. Atanasie, Schitul de la Cutlumuș;
– Bătrânul Teofil Ierodiaconul și sinodia lui, Sf. Chilie grigoriată a Sfinților fără de arginți (Pahomei);
– Bătrânul Nicolae Monahul, Sf. Chhilie hilandarită a Sf. Dimitrie;
– Bătrânul Damian Monahul, Sf. Chilie cutlumușianită a Intrării în Biserică a Maicii Domnului;
– Bătrânul Nicodim Monahul, Sf. Chilie stavronichitită a Sf. Nectarie;
– Bătrânul Eufrosin Monahul și sinodia lui, Sf. Chilie cutlumușianită a Cinstitului Înaintemergător;
– Bătrânul Paisie Monahul și sinodia lui, Sf. Chilie hilandarită a Sfinților Arhangheli;
– Bătrânul Ioan Monahul, Sf. Chilie a Intrării Maicii Domnului în Biserică, Vigla;
– Bătrânul Mihail Monahul, Sf. Chilie filoteită a Sf. Gheorghe;
– Dositei Monahul, Sf. Chilie cutlumușianită a Sf. Hristodul (a lui Nicandru);
– Vlasie Monahul, Xirocalivia, Vigla;
– Paisie Monahul, Sf. Chilie a Sf. Arhangheli (Savei);
– Agathon Monahul, Sf. Chilie a Sf. Arhangheli (Savei);
– Ilarion Monahul, Careia;
………………………………………………………………………
[1] «Epistolă către Sfânta Chinotită despre autoceafalia ucraineană» (17-3-2019). A se vedea, de asemenea, și textile aferente, mult mai amănunțite ale Arhiepiscopului Atanasie al Albaniei, Mitropolitului Serafim de Pireu, Mitropolitului Nichior de Kikkos, Protoprezbiterului Teodor Zisis, Protoprezbiterului Anastasie Gotsopulos, Profesorului Dimitrie Tselenghidis ș.a.
[2] Această manifestație oportună se va săvârși spre degradarea manifestărilor și, foarte probabil, spre suspendarea lor.
În Sud-Estul insulei Kefalonia există satul Pastra. Acolo se află biserica unde în fiecare an se întâmplă un fenomen curios.
Crinii care sunt culeși pe 25 martie și sunt așezați într-un loc special aproape de icoana Maicii Domnului înfloresc în jur de 14 august după o lungă perioadă, când au rămas uscați. În curtea bisericii Adormirii Născătoarei de Dumnezeu și în diferite straturi de flori femeile satului plantează bulbii crinilor Fecioarei. Când vine luna mai și încep să înflorească crinii, îi taie și îi pun buchete la icoana sfântă și făcătoare de minuni a Maicii Domnului.
În puține zile, crinii se ofilesc după legile naturii. Când vine 1 august și încep Paraclisele pentru Maica Domnului și până la 15 august, atunci împreună cu mutarea Maicii Domnului reînvie și crinii morți. Crinii revin la viață și îmbobocesc. După Sfânta Liturghie a sărbătorii Adormirii, preotul îi împarte ca binecuvântare creștinilor.
Fenomenul acesta nu se explică nici prin datele științifice, nici prin logica solidă a unor oameni, ci numai prin credință. Denumirea de „Gravaliotissa” provine de la regiunea Gravala în care se găsește biserica unde a existat străvechea mănăstire închinată Maicii Domnului.
Către Sanctitatea Sa, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu (prin Biroul reprezentanței Patriarhiei Ecumenice din Grecia, care are sediul în Atena)
Către Preafericitul Arhiepiscop Ieronim al Atenei și a toată Grecia
Către membrii Sfântului Sinod Permanent al Bisericii Greciei
KAVALA 6-8-2022
Înaltpreasfințite, Vă sărutăm dreapta!
Toți cei care am semnat prezenta scrisoare suntem fii ai Sfintei Mitropolii de Filipi de Neapole și Tasos și, în consecință, fii duhovnicești ai Voștri.
Am fost informați cu bucurie că, în urma referatului Vostru, Sfântul Sinod al Bisericii Greciei a dedicat luna Septembrie să fie sărbătorită Sinaxa Sfinților din insula Tasos. De asemenea, am fost informați că la prima sărbătorire a acestei sinaxe se va afla atât Sanctitatea Sa, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, cât și Preafericitul Arhiepiscop Ieronim al Atenei și a toată Grecia.
Totuși bucuria aceasta s-a schimbat cu puține zile în urmă în întristare, când au apărut știri care menționau că la prăznuirea aceasta se va afla pseudo-episcopul schismatic Epifanie al Kievului, care este un mirean cu odăjdii, care, împreună cu uniații, autohirotoniții, caterisiții și schismaticii, constituie «așa-zisa Biserică Autocefală a Ucrainei», o biserică pe care 10 din 14 Biserici Ortodoxe nu au recunoscut-o, nici nu au comuniune cu mitropolitul schismatic Epianie și cu așa-zișii clerici dimpreună cu el caterisiți și nehirotoniți.
Din păcate, știrile acestea nu doar că nu le-ați negat, ci, dimpotrivă, le-ați adeverit prin comunicatul din partea Mitropoliei de Filipi de Neapole și Tasos cu programul vizitei înalților Voștri invitați și al așa-zisului episcop Epifanie de Kiev, cu rezultatul că ne-ați strâmtorat foarte tare prin alegerile Voastre.
Ca fii duhovnicești, vă întrebăm cu îndrăzneală cu dragoste îndurerată: veți sluji împreună cu el și cu așa-zișii clerici care sunt mireni cu rasă? Astfel, nu vă prejudiciați arhieria pe care v-a dăruit-o Dumnezeu cel adevărat întreit și unitar?
Ce prevăd sfintele canoane pentru asemenea acțiuni bisericești? Am întrebat pe teologi și ne-au menționat că o astfel de conjunctură bisericească a Mitropolitului atrage consecințe grave asupra arhieriei lui. Sfintele canoane 10 apostolic și 2 al Sinodului din Antiohia sunt foarte clare: „Cel ce are comuniune cu cel excomunicat să fie excomunicat».
Merită să vă prejudiciați arhieria și să-i smintiți pe credincioși pentru aspirații și ambițiile altora (de ex., a unor oameni politici, diplomatici și bisericești)? Aveți succesiune apostolică, săvârșiți Tainele Bisericii noastre ca urmaș al Sfinților Apostoli (concret, al Apostolilor Pavel, Luca Timotei și Sila) și sunteți chipul și în locul lui Hristos și treceți la conslujirea cu schismatici uniați și autohirotoniți care nu au nici succesiune apostolică, nici nu sunt ortodocși. luați în considerare că o astfel de acțiune Îl insultă atât pe Dumnezeu cel adevărat întreit și unitar, cât și pe Înaltpreasfinția Voastră ca Arhiereu și pe noi ca credincioși.
Și, după cum spunea și Sfântul Paisie, funcționează și legile duhovnicești, care au funcționat și în istoria bisericească adeseori, Înaltpreasfințite. Cu dragoste, durere sufletească, ca fii care-l văd pe părintele lor că se pregătește să treacă la fapte necanonice, vă chemăm să stați împotrivă tuturor celor care au plănuit această conslujire inacceptabilă. Să știți că o astfel de faptă nobilă din partea Voastră va fi bine-plăcută Domnului nostru Iisus Hristos și ne va face să simțim că avem un Arhiereu care rezistă la orice interese mitropolitane ale conducătorilor care vin și pleacă.
Nu-i trece prin cap nici unui credincios ortodox (cleric și mirean) să se afle la conslujirea care forțează sfintele canoane pe care Sfinții Părinți purtători de Dumnezeu le-au legiferat ca să delimiteze hotarele dintre Adevăr și Minciună.
Vă urmăm bună luminare ca să luați decizii ortodoxe și Dumnezeu cel întreit să vă dea putere, luminare și curaj în lucrarea Voastră!
Urmează semnăturile credincioșilor care protestează pe drept din Mitropolia Voastră.
Strângerea semnăturilor va continua până la anularea invitării lui Epifanie.
În contrapartidă, apare atitudinea recentă a Episcopului Isaia de Tamassos, un ierarh cipriot care a fost constant un opozant al recunoașterii schismaticilor ucraineni, dar care recent a făcut o vizită neoficială la Constantinopol pentru a strânge legăturile cu Patriarhul Bartolomeu.
Mitr. Isaia alături de Patr. Bartolomeu (Imagine: Romfea.gr)
Într-un interviu extins acordat agenției Filenews, preluat și de portalul bisericesc cel mai cunoscut din Grecia, Romfea.gr, Mitropolitul Isaia a oferit detalii legate de vizita de la Fanar, dar și de cea precedentă la Arhiepiscopul Hrisostom al Ciprului. Pe bună dreptate, reporterul care l-a intervievat a dorit să afle intențiile de acestuia de a ajunge Arhiepiscop după moartea celui actual, care se pare că este grăbită de boala grea de care suferă.
Din nefericire, explicațiile date confirmă destul de clar faptul că este dispus să renunțe la poziția inițială pe problema ucraineană pentru a fi ales ca Întâistătător al Bisericii Ciprului. Deși a făcut studii la Moscova cu binecuvântarea Mitropolitului Nichifor de Kikkos, acum este în poziția de a se întoarce împotriva rușilor din oportunism.
Vizita la Fanar a nu a țintit „curățarea” numelui său de diferite interpretări, ci a venit „din respect față de Sanctitatea Sa, Patriarhul Ecumenic”. „Această vizită a constituit încă o încredințare a relațiilor admirabile dintre noi, dar și o continuare a conlucrării noastre”, a declarat Mitropolitul Isaia, pentru că el „cunoaște din experiență dragostea părintească și înțelepciunea Sanctității Sale”.
Vizita la Arhiepiscopul Ciprului a fost la fel de prietenească. I-a sărutat mâna și l-a încredințat „sincer” că este „la dispoziția lui ca om și ca Episcop”.
Ceea ce este cel mai important, în decursul vizitei la Constantinopol, a primit mărturii detaliate despre argumentele Patriarhiei de a recunoaște pe ucrainenii schismatici, pe care le va studia cu atenție. Concret, a primit „suficiente răspunsuri prin dizertații nomo-canonice și istorice”, fapt ce consideră că va „lămuri și va arunca lumină abundentă asupra chestiunii ucrainene”.
Punctul cel mai spinos a fost explicarea schimbării de atitudine, de la refuzarea conslujirii cu Arhiepiscopul până la deplina ascultare față de acesta. Bineînțeles că nu a constituit o dilemă foarte mare. Practic, acum Mitropolitul Isaia declară că opoziția sa nu s-a datorat greșelii canonice, ci „modului în care au fost luate deciziile și procedurile”.
Pe marginea acestor două atitudini, se ridică întrebarea: Vor reuși credincioșii simpli să-și păstreze credința curată spre mântuirea lor și slava lui Dumnezeu atât pe subiectul schismei ucrainene, cât și pe orice alte teme bisericești arzătoare de astăzi? Aceasta cu atât mai mult cu cât păstrătorii credinței ar trebui să fie episcopii, nu cei de jos din Biserică.
