Evaluări și implicații ale deciziilor Sinodului Bisericii Greciei

Minunea mergerii pe mare a Sf. Ap. Petru

Ședința extraordinară a Sinodului Bisericii Greciei, convocată în ultima clipă de Arhiepiscopul Ieronim, marchează un moment important în evoluția situației bisericești în Ortodoxie. Ea poate deschide drumul spre alte hotărâri similare din partea celorlalte Biserici Locale, printre care și cea Română. De aceea ne interesează foarte mult implicațiile care decurg de aici. Încercăm câteva observații la cald asupra lor.

1. În primul rând, ar trebui să existe o argumentare serioasă a deciziei. De aceea este necesară studierea pe îndelete a referatului Arhiepiscopului (deocamdată disponibil doar în greacă) și al celor două Comisii sinodale, care au studiat problema în cauză. Există multe implicații în ecuația așa-zisei autocefalii din Ucraina, de natură dogmatică și canonică, pe lângă cele de politică bisericească; ce presupune această recunoaștere? Din câte precizează Comunicatul oficial, a fost recunoscut dreptul Patriarhiei de Constantinopol de a acorda autocefalia. Cu alte cuvinte, doar Fanarul poate face acest lucru, fără consimțământul celorlalte Biserici Locale. Rezultă o poziție privilegiată a Patriarhiei Ecumenice, un soi de papism. Este această viziune compatibilă cu doctrina ortodoxă? Poate fi ea adoptată doar pentru a impune orgolii personale sau pentru a sancționa pe cele bisericești rusești? Nu reprezintă cumva o abatere dogmatică?

Pretenția că Ucraina este în jurisdicția fanariotă și doar temporar a fost administrată de ruși este una întemeiată pe faptele istorice? Întreaga suprafață a Ucrainei de astăzi a fost sub jurisdicția Istanbulului sau doar o parte din ea? Pot restul teritoriilor fi smulse pur și simplu bisericește din granițele rusești? Acestea ar fi doar câteva întrebări care nu par a fi fost soluționate edificator, ci pur și simplu impusă o perspectivă fără a fi documentată.

2. Ce reprezintă decizia sinodală? A fost luată canonic, după regulament? Din câte informații avem, nu a existat, ba chiar a fost respins un vot asupra hotărârii. Pur și simplu a fost asumată o propunere a Arhiepiscopului, fără consimțământul scris al corpului arhiereilor. Par a fi fost urmate la literă propunerile IPS Ierotheos în această privință. Este regulamentară această practică de a atribui Întâistătătorului niște drepturi peste cele prescrise de canonul 34 apostolic, care prevede că primul dintre episcopi nu poate face nimic fără consimțământul celorlalți episcopi? Deja practica din Creta se generalizează prin impunerea unor decizii care nu adună nici voturile necesare, ba nici nu se pune problema lor, dar nici nu convinge prin puterea dovezilor? Iar aceasta nu în probleme de administrație oarecare, ci chiar în chestiuni ce țin de definiția Bisericii.

3. În ce raport se găsește Biserica Greciei cu cea Rusă acum? Mai ales în contextul în care cei din urmă au avertizat că cea mai probabilă măsură va fi ruperea comuniunii cu oricine recunoaște pe ucrainenii schismatici, ce transmite acest act de curaj? Pentru că este o îndrăzneală să vii în contradicție cu cea mai puternică Biserică de la ora actuală, care reprezintă cel puțin jumătate din lumea ortodoxă. Este evident o înfruntare deschisă. Pentru orice drept-credincios este evident că nu e doar o sfidare, ci și un tupeu pentru că vine pe fondul unor erori de doctrină fățișe. Există foarte multe mărturii istorice care atestă inexistența unui primat de putere în Ortodoxie, ci doar unul onorific, mai ales în contextul în care Papa Romei a fost rupt de Biserică și pe acest considerent, printre altele. Așadar această înfruntare nu pare un act de curaj, ci o jalnică manifestare a neputinței, după cum zicea și Mitropolitul Simeon, care afirma că ralierea la poziția Fanarului nu ar face cinste în condițiile date nici aceluia. Este posibil ca și rușii să merite o lecție pentru motive știute de toți sau de un cerc restrâns. Însă, cel puțin la nivel bisericesc, nu reiese nici o învățătură de minte, ci doar o țâfnoșenie nepotrivită. Ridicolul Patriarhiei Ecumenice, lipsită de credincioși și de credibilitate, susținută de cercuri de putere nebisericești, este expus din plin de către Biserica Greciei. Nici ea nu reușește să convingă prin canoane, dogme și seriozitate, ci prin decizii pe genunchi care pun în pericol unitatea întregii Biserici Ortodoxe.

4. Ce ar însemna ruperea comuniunii Moscovei cu Atena? Nimic altceva decât o grea lovitură duhovnicească. Chiar dacă nu ar presupune anatematizarea, totuși ar fi un canon sever. Credincioșii greci ar trebui să ia serios în considerare direcția impusă de păstorii lor și supunerea bisericească mai departe. Oprirea comuniunii la nivelul actual nu presupune invalidarea Tainelor din Grecia, după cum a afirmat un ierarh rus (ucrainean), totuși reprezintă o sancționare pe care nu și-o dorește nimeni asupra sa. Este un pericol pentru mântuire, un semn vizibil al deraierii de la calea cea dreaptă. Se poate ajunge la punctul critic în care cei din diaspora să fie favorizați pentru că-și pot alege jurisdicția pe care o doresc, având la dispoziție mai multe opțiuni. Dar, mai potrivit zis, predispoziția spre rupere/schismă nu este una adecvată și ușor de apelat la ea, ci se impune o evaluare corectă a credinței și poziționării bisericești. Altfel spus, există o situație de criză care se tot adâncește și apare pericolul real al unei ruperi serioase, ce trebuie preîntâmpinată din timp, cu responsabilitate. Nu alegerea jurisdicției „corecte” din partea credincioșilor de rând ar fi soluția, ci o atitudine și preocupare care să contribuie la stingerea conflictului. De aceea și celelalte Biserici Locale vor avea un rol important în această ecuație în funcție de felul cum vor reacționa, cu calm și limpezime sau în dispreț cu legile duhovnicești și bisericești lăsate de Hristos.

Comentariu adăugat: “Aprecierile cu privire la ruperea comuniunii și mai ales la eventuala reacție a credincioșilor de rând pot părea exagerate. Însă aceasta se datorează neștiinței din zilele noastre. Reacțiile de genul acesta au existat dintotdeauna în istoria Bisericii, și nu din partea unor extremiști, ci a celor mai râvnitori și evlavioși, după cum dă mărturie Sf. Vasile cel Mare, spre exemplu, în scrisorile sale 238, 242 și 243. Atunci când episcopii cetăților schimbau credința cea dreaptă, poporul nu îi urma, ci își făcea slujbele mai degrabă în afara zidurilor, în vânt și condițiile de afară, numai să nu aibă comuniune cu erezia. Totuși aceasta nu a fost o caracteristică absolută pentru că în alte zone răbdau până sosea momentul alegerii unui nou episcop, când credincioșii (care aveau pe atunci drept de vot) alegeau episcop ortodox. Dar important este că despărțirea de ierarhul eretic nu era ceva ieșit din comun, ci chiar ceva firesc. Cu precizarea că pentru noi e mai bună temperarea.”

5. Acum s-a vădit că discordia ține de orgolii naționaliste, filetiste. Aceasta în primul rând, dar pot exista și alte motivații. Disputele acestea seamănă cu certurile dintre apostoli pentru întâietate. Ori este limpede că Hristos i-a învățat că toți trebuie să fie egali în a se sluji unul pe altul; doar El este Învățătorul prin excelență, restul sunt slugi și frați între ei în dragoste smerită. Însă este vădit că există o luptă pentru întâietate între Biserici, care implică multe aspecte. Arhiepiscopul Ciprului a făcut referire la unele contre ale rușilor la rezolvarea „problemelor din Ortodoxie”. Cea mai importantă aluzie este față de ne/participarea la „Sfântul Sinod”, cu alte cuvinte la demersurile ecumeniste. Aceasta nu ar fi deloc o bulină neagră pentru ruși. Ecumenismul nu este nicidecum o problemă a Ortodoxiei, ci una străină de ea. Deci împotrivirea a fost chiar bună și lăudabilă, deși puțin sesizabilă din afară (poate ar fi trebuit să fie mai puternică).

6. Din păcate, există pericolul ca în acest conflict să fie implicate interese politice sau chiar geopolitice, după cum acuză Mitropolitul Serafim de Pireu, spre exemplu. Ori este de trebuință ca problemele bisericești să fie rezolvate bisericește. Credința nu este și nu trebuie să fie tratată ca fiind din lumea aceasta. De aceea noi, credincioșii și sinodalii (îndrăznesc să spun), nu putem să ne identificăm cu interesele grecilor, nici cu cele NATO sau de altă culoare. Bineînțeles că nici cu ale rușilor. Problema trebuie abordată în granițele strict ale credinței, indiferent cât de greu ne este să suportăm eventuale neajunsuri. Altfel există riscul unor abateri grave de la credință și să fie subminată serios Biserica lui Hristos, dar și mântuirea noastră.

Poziționări timpurii după recunoașterea „autocefaliei” ucrainene de către greci

Arhiepiscopul Hrisostom al II-lea al Ciprului

După atmosfera aprinsă din cadrul discuțiilor sinodalilor greci în jurul autocefaliei ucrainene, vor începe să se decanteze lucrurile. Deocamdată se pare că cei mai înfierbântați sunt fanarioții și grecii mai la general, pe când rușii afișează calm și siguranță, dar și intransigență.

Interesantă este poziția Arhiepiscopului Hrisostom al Ciprului, care dovedește echidistanță. Acesta a făcut unele declarații ample, care s-ar rezuma astfel: A prevăzut această poziționare a Bisericii Greciei de mult timp pentru că Ținuturile Noi, care aparțin de Constantinopol, joacă un rol important, ba chiar toată țara respectă Patriarhia pentru că reprezintă neamul grecesc. Pe de altă parte, Moscova a jucat în ultimul timp un rol de a împiedica rezolvarea diferitelor probleme ale Ortodoxiei în Conferințele Panortodoxe. Însuși Arhiepiscopul cipriot a încercat să medieze acest conflict, dar Patriarhul rus nu s-a lăsat înduplecat. Eforturile pentru organizarea Sinodului din Creta au fost fără efect asupra rușilor și, astfel, problemele Ortodoxiei nu s-au rezolvat. A abandonat inițiativa cu privire la problema ucraineană la insistențele Patriarhului Bartolomeu, deși nu a avut nici un interes deosebit în această privință; ciprioții pot recunoaște sau nu autocefalia fără vreo frică. Scopul este să nu existe schismă, lucru care este mai rău. Nu poate să spună să recunoască autocefalia chiar dacă se va isca o dezbinare în Ortodoxie, Biserica cipriotă nu-și poate asuma greutatea schismei. De aceea va pleda în Sinodul local pentru o neutralitate pe acest subiect. De vreme ce ciprioții au relații bune cu catolicii, cu protestanții, cu anglicanii, cu toți, de ce să nu aibă legături bune și cu ortodocșii și cu Patriarhul Ecumenic al neamului grec („nostru”)? Pașii făcuți trebuie să fie studiați și atenți pentru a nu se face o greșeală în Biserică și în Ortodoxie. A mai declarat: „Noi avem trei Sinoade pe an și extraordinare oricâte subiecte apar. Mai degrabă aceasta dacă o vom vedea, o vom vedea într-o ședință extraordinară pentru că Sinodul extraordinar este în februarie. Cu siguranță nu cred că vom aștepta până în februarie. Pentru aceasta (poziția Bisericii Ciprului) vom schimba păreri între noi și vom vedea”.
Așadar, până la o decizie sinodală, nimic nu este sigur în privința ciprioților; totuși direcția pare a fi una neutră, de nerecunoaștere a „autocefaliei” ucrainene.

În Grecia există o serie de Mitropoliți care s-au împotrivit recunoașterii schismaticilor ucraineni, dar aceștia constituie o minoritate absolută. Cei șapte episcopi care s-au opus sunt, de fapt, opt: Serafim de Karistia, Gherman de Ilia, Andrei de Konitsa, Daniil de Kesariana, Nicolae de Mesoghea, Serafim de Kitira și Cosma de Etolia; la aceștia se adaugă Nectarie de Kerkira, care și-a exprimat împotrivirea printr-o scrisoare, el fiind plecat din Grecia spre Iași cu moaștele Sfântului Spiridon. O listă ce trebuie ținută minte.
Curios este că Mitropolitul Serafim de Pireu nu este printre opozanți, deși a reacționat în cadrul ședinței sinodale. Acesta a declarat: «Pot să am problematizările mele în anumite chestiuni, dar mă alătur deplin Arhiepiscopului». Așadar acesta poate fi considerat un bun polemist, dar mai puțin mărturisitor în practică.
De fapt, Mitropoliții care se opun recunoașterii sunt mai mulți, sunt 10 și ei pregătesc o Scrisoare pe această chestiune. La cei recunoscuți oficial, enumerați mai sus, se adaugă Simeon de Nea Smirna și Serafim de Pireu. Conform unei surse care s-a adresat agenției Sputnik, «Mai întâi de toate, nu există decizie oficială pentru recunoaștere (a autocefaliei ucrainene). Mai mulți decât zece Mitropoliți au cerut amânarea dezbaterii până la un moment corespunzător. Mitropoliții (enumerați mai sus) nu au fost de acord. Au cerut amânarea dezbaterii și, în cazul luării unei decizii, să se desfășoare o votare deschisă cu desemnare nominală. Aceasta nu s-a întâmplat». Potrivit aceleiași surse, au fost mai mulți care nu au fost de acord, în afara celor 10, care au vorbit în plen și au cerut să fie consemnată poziția lor în declarația finală, lucru pe care Arhiepiscopul nu l-a făcut. În total, există vreo 33 de Mitropoliți.
«Luni-marți va exista o declarație din partea Mitropoliților care nu sunt de acord cu decizia plenului. Vor exista 12-15 semnături. Unii dintre ei nu sunt de acord nu cu recunoașterea (autocefaliei), ci cu decizia Bisericii Greciei. Acestea sunt lucruri diferite. Între aceia care nu sunt de acord cu decizia (Bisericii Greciei) există unul sau doi care vor recunoașterea autocefaliei, dar pentru Onufrie», potrivit aceleiași surse.
Unii, dintre care Daniil de Kezariana, au dorit amânarea dezbaterilor pentru a se desfășura pe parcursul a trei zile. «Din 69 de Mitropoliți prezenți, 10 nu au fost de acord. Alții nu au zis că nu sunt de acord ca să nu se implice. Între aceia care nu au fost de acord acolo au fost aceia care aparțin Patriarhiei de Constantinopol, nu au vrut să fie cunoscute numele lor. În două zile vom scrie o declarație comună, astfel încât Biserica să nu fie implicată în eventuale peripeții». Sursa acestor declarații a mai spus că unii episcopi au sprijinit recunoașterea pentru că urmăresc scaunul de Arhiepiscop, cum ar fi Mitropoliții de Dimitriada, Mesinia și Nafpaktos. A mai declarat că această decizie va duce la o împărțire în ierarhia greacă și și-a exprimat speranța că Arhiepiscopul nu va pomeni pe Epifanie la vizita Patriarhului Bartolomeu pe 19-21 octombrie.
Decizia sinodală nu reprezintă o recunoaștere definitivă, ci abia pomenirea lui Epifanie ca Primat ortodox de către Arhiepiscopul Ieronim.

Pași repezi spre un nou 1054! Sau mai rău?

Ruptura dintre rusofili și grecofili în Biserica Ortodoxă se lărgește după decizia Sinodului Bisericii Greciei de ieri. Este de așteptat ca mai multe Biserici Locale să adopte aceeași poziție, printre care cel mai probabil BOR. Doar că diferențele nu sunt atât de natură etnică, ci chiar dogmatică, neopapismul instaurat prin aceste mișcări fiind o invenție doctrinară de inspirație occidentală. Pare o scindare trasă la indigo cu cea produsă în 1054 între Roma și Constantinopol, între ortodocși și catolici. Doar că, prin prisma evoluțiilor în timp, îndrăznim să spunem că ambele schisme, de atunci și de acum, au ceva în comun și sunt o continuitate: ele sunt o erodare a credinței, o lucrare a tainei fărădelegii, o îndreptare spre apostazie generală. Chiar dacă era incipientă în vremurile acelea, când occidentalii distorsionau dreapta credință pe fondul înapoierii lor religioase (revenirea la filozofia păgână sub forma scolasticii prin coborârea Evangheliei la nivelul rațiunii umane căzute fiind unul din fenomenele minore, ca să nu vorbim de cruciade și degradarea artei bisericești și moralității lamentabile), acum este într-o fază finală, cu ingrediente ecumeniste și de apostazie mult mai evidente.
Cursul pe care se înscrie Constantinopolul (și „grecii” lor sau și noi, românii) este unul de unire cu Roma sau pur și simplu cu orice altă religie într-o pace potrivnică adevăratului creștinism. Aceste afirmații sunt bazate pe acțiunile întreprinse până acum de Fanar, care se înscrie într-o apropiere cel puțin ciudată față de catolici și eterodocși, iar pe de altă parte ține să fie liderul lumii ortodoxe, pe care să o ducă în direcția dorită. Dacă acestea sunt speculații mai mult sau mai puțin întemeiate, asemănarea dintre despărțirea de la 1054 și ceea ce trăim acum este foarte bine surprinsă în articolul tradus mai jos, The time for luxury is over, unul dintre materialele lăudabile ale celor de la Orthodoxsynaxis.org.

Cursul pe care se înscrie Constantinopolul (și „grecii” lor sau și noi, românii) este unul de unire cu Roma sau pur și simplu cu orice altă religie într-o pace potrivnică adevăratului creștinism. Dacă acestea sunt speculații mai mult sau mai puțin întemeiate, asemănarea dintre despărțirea de la 1054 și ceea ce trăim acum este foarte bine surprinsă în articolul tradus mai jos, The time for luxury is over, unul dintre materialele lăudabile ale celor de la Orthodoxsynaxis.org.

Cei familiarizați cu istoria bisericească știu că ceea ce se numește „Marea Schismă” dintre creștinismul de răsărit și cel de apus nu a intervenit peste noapte. A venit totul treptat, începând înainte de 17 iulie 1054, când legații papali au depus excomunicarea pe altarul din Biserica Sfânta Sofia din Constantinopol și nu a fost confirmată un timp mai târziu, când a fost adâncită și extinsă în timpul celei de a patra Cruciade, devenind o schismă reală, decisivă.
Istoricii indică în această privință că înstrăinarea culturală, politică și economică a dus treptat la formarea unei schisme care a avut loc pentru motive dogmatice care existau de secole, dar pentru care Roma și Răsăritul au evitat, cu toate acestea, un conflict deschis înainte ca temperamentul personal al conducătorilor celor două Biserici să fi condus la vremea aceea la inflamarea lor și să-și permită să fie inflamați mai degrabă decât să lucreze la soluționarea lor în interiorul Bisericii una.
Ceea ce este uimitor aici este că rezultatele acestei schisme nu au fost devastatoare la vremea aceea pentru credincioși, care nu sesizau atunci pericolul ei și care au continuat să participe la slujbe când se mutau din Este în Vest. Aceasta probabil datorită credinței în posibilitatea depășirii crizei pentru că Roma și Constantinopolul au rupt comuniunea între ele mai mult de zece ori din secolul al IV-lea și de fiecare dată au fost în stare să treacă peste diferențele dintre ele.
Dar schisma, care la început a fost limitată la abținerea Papei Romei și a Patriarhului de Constantinopol să se pomenească unul pe altul la Liturghie și pe care mulți, precum Patriarhul Petru III de Antiohia, au încercat să o vindece, a atins nivelul popular prin cruciade, care au introdus duhul de ură, amărăciune și resentimente între popoare, în special după ce Roma a rânduit Patriarhi pentru Patriarhiile de Răsărit și episcopi pentru episcopiile de acolo, așa încât erau dispuse altar în fața altui altar și în fiecare cetate existau comunități rivale.
Așa încât ceea ce a început ca o înstrăinare între Răsărit și Apus și a evoluat spre a deveni o divizare pe care mulți s-au străduit să o repare, a evoluat pe seama unor factori neprevăzuți încât să devină schisma de durată dintre Bisericile de Răsărit și Apus, care s-a adâncit cu trecerea timpului și acum constituie marea tragedie a creștinătății.
O comparație între motivele, repercusiunile și cursurile schismei dintre Răsărit și Apus, care a avut loc la începutul celui de al doilea mileniu și situația de care suferă astăzi Biserica Ortodoxă la început de mileniu trei, ne conduce la observarea unor aspecte îngrijorătoare de asemănare între ele, inclusiv:
– Divizarea care există între Bisericile de Constantinopol și Moscova astăzi a început cu înstrăinarea la început de secol XX pe seama a ceea ce Moscova privește drept convergența Constantinopolului cu persecutorii ei la început de eră sovietică. S-a mărit prin încercarea lui Stalin de a stabili în 1948 ceva ca un Vatican ortodox în Moscova și cu subminarea primatului Constantinopolului, care reînvie fricile Constantinopolului față de ambițiile de a fi „a treia Romă”.
– Această înstrăinare, care s-a transformat în divizarea actuală de la mijlocul anilor ’90 pe seama crizei estoniene, a devenit astăzi o divizare ascuțită și a atins un grad de criză, pericol și ostilitate verbală între teologii greci și ruși, cler și susținătorii lor.
– Ruperea comuniunii între Biserica Moscovei și a Constantinopolului și pledoaria și campaniile de mobilizare pe care le întreprind ambele Biserici au adus lupta, chiar dacă este într-un mod care nu este răspândită, la nivelul credincioșilor de rând.
– Divizarea continuă, dată fiind lipsa de succes a oricărei medieri sau inițiative de arezolva criza ucraineană, a condus Biserica Moscovei la crearea propriilor ei parohii în teritoriul istoric al Patriarhiei de Constantinopol, cu toată scindarea pe care o aduce aceasta la nivel de credincioși. Acest lucru este susceptibil să se împrăștie în teritoriul Bisericilor care recunosc nou-creata entitate din Ucraina.
– Divizarea continuă a început să-și arunce umbra asupra relațiilor dintre credincioșii care aparțin celor două Patriarhii din diaspora, unde ruptura se adâncește și scindarea crește între credincioșii care susțin scaunul acesta sau acela, după cum a fost clarificat de criza Arhidiocezei de tradiție Rusă din Vestul Europei și corespondența dintre episcopii de Constantinopol și Moscova din Coreea de Sud.
– Adâncirea dezacordului cu privire la înțelegerea primatului în Biserică și maniera în care este exercitat între Constantinopol și Moscova a trecut de la stadiul discuției teologice la stadiul acuzațiilor reciproce de depărtare de la Ortodoxie și ruperea dialogului direct cu privire la această chestiune a adus un dezacord la nivel dogmatic.
Toate cele de mai sus indică faptul că divizarea curentă dintre Moscova și Constantinopol a atins un grad de pericol acut care poate conduce la o schismă reală și de durată în interiorul Bisericii Ortodoxe în eventualitatea că există un element de politică externă care favorizează o parte sau alta. Probabil că posibilitatea alunecării în schismă nu este banală în contextul stării actuale de criză în relațiile internaționale, pe care mulți o descriu ca pe o pace fierbinte care este susceptibilă de a izbucni în flăcări.
Vor fi prompți oamenii chibzuiți să dreagă rana și să o vindece înainte de a fi prea târziu? Sau își vor permite, ca niște înfierbântați, luxul de a se amuza prin a-și face acuzații reciproce, exagerând diferențe simple, alimentând sentimentele de dușmănie, punând lumea ortodoxă pe jar și trăgând-o spre o catastrofă?
Să răscumpărăm vremea, pentru că timpul de desfătare s-a încheiat!

Dezbateri aprinse în Sinodul Greciei. Înfierbântarea sângelui grec a alungat limpezimea păcii în Hristos

Portalul Orthodoxia.info face o prezentare a dezbaterilor din plenul Sinodului Bisericii Greciei, care a luat decizia recunoașterii autocefaliei ucrainene. Descrierea discuțiilor este tulburătoare, arătând mai degrabă atitudini viscerale. Abia pozițiile prezentate la finalul articolului sunt demne de credința senină în Iisus Hristos, Domnul păcii. Față de o temă atât de serioasă, dezbaterile au fost extrem de netemeinice și pe lângă subiect, dovedind un etnofiletism exagerat. Aspectele dogmatice și canonice au fost expediate la diverse, rezolvate pe genunchi, deși pot conduce la o criză profundă în toată Biserica Ortodoxă.
„Propunerile” Mitropolitului Ierotheos au fost luate de bune și adoptate în integralitate. Acest lucru indică faptul că această hotărâre vine la presiunea unor factori politici externi, cum ar fi ambasadorul SUA din Grecia, cu care a avut discuții Mitropolitul menționat. Desigur că nu acest lucru este important (deși decisiv), ci lipsa de credincioșie față de linia dreptei credințe, față de Biserica Sfântă întemeiată de Hristos.
Atitudinea perfect bisericească a Moscovei de a rupe comuniunea cu Fanarul pentru motive îndreptățite, care afectează credința, a fost prezentată drept armă de negociere. Autoritatea Constantinopolului este privită drept indiscutabilă, fără a se aduce argumente serioase. Situația Ortodoxiei din Ucraina este privită hăt din Grecia, fără a fi cunoscută realitatea din teren. Sinodul din Creta este readus iarăși în discuție într-o manieră care sugerează răzbunare copilărească. Pare a fi mai mult o decizie luată din frustrare și invidie grosolană față de avansul bisericesc real sau închipuit al rușilor. Nu reluăm aici toate aspectele devastator de problematice, asupra cărora vom reveni, ci doar redăm relatările așa cum au fost făcute pentru cei ce vor și pot să înțeleagă atmosfera.

Presiunile insuportabile și amenințările demnitarilor de vârf ai Bisericii Rusiei împotriva ierarhilor Bisericii Greciei s-au întors ca un «bumerang», după cum s-a dovedit din decizia de astăzi a Sinodului extraordinar al Ierarhiei, care s-a încheiat la amiază.
Unul după altul Mitropoliții Bisericii Greciei, care au luat cuvântul în ședință, mai mult de 35, au descris în culori mai mult decât negre presiunile pe care le-au primit din partea demnitarilor bisericești ruși, care au declarat că refuză să cedeze.
«Amenințările că rușii vor face „asta sau aia” întăresc faptul că panslavismul care a început sub Stalin continuă prin alte mijloace astăzi», a întărit Mitropolitul de Langada, în timp ce cel de Peristeriu a adus cuvântul de «imbolduri viclene» din partea Bisericii Rusiei.
Mitropolitul de Patra, care a fost membru al Sinodului permanent precedent, a ținut un cuvânt despre climatul de frică din partea Moscovei și a transpus în plen convorbirea pe care a avut-o cu un arhiereu rus care l-a vizitat pentru a învinui pe Patriarhul Ecumenic de «egumenism». Dacă veneați la Sinodul din Creta, nu s-ar fi întâmplat nimic din toate acestea, se pare că a spus rusului trimis Mitropolitul de Patra, care a admis că, deși a avut rețineri la început, a înțeles când a discutat cu Patriarhul Ecumenic.
«Noi astăzi avem prilejul să dezlegăm și mâinile altor Patriarhii», a spus cu sens Hrisostom, care a semnalat Arhiepiscopului că «Nu am fi ajuns aici dacă și Preafericirea Voastră ați fi pomenit imediat pe Epifanie».

CINE ESTE MOSCOVA, LA URMA URMELOR?

Îndeosebi a fost problematic Mitropolitul de Corint, care a făcut o referință întinsă la experiența lui cu vizita recentă la Ierusalim, unde a văzut presiunile pe care le experimentează Patriarhia de acolo din partea Bisericii Ruse. Kir Dionisie s-a întrebat: «Cine este, la urma urmelor, Moscova? Este Ecumenică?», deși în alt punct al luării de poziție s-a referit la expansiunea continuă a Bisericii Ruse în lume, spunând că «Nu este posibil să vorbească despre canonicitate aceia care forțează toate canoanele și să vorbească despre corupție cei ce construiesc biserici în toată lumea cu bani rusești».
Pe aceeași lungime de undă a fost și Mitropolitul de Maronia, care a chemat Ierarhia să nu se teamă. «Nu avem să ne temem de nimic. Suntem o ierarhie vitează și nu trebuie să ne temem de nimeni și nimic», a spus.
Dar și Mitropolitul de Veria a clarificat că pentru Mitropoliții din Grecia de Nord nu se pune subiectul recunoașterii din moment ce pomenesc pe Patriarhul Ecumenic. «Trebuie să ne identificăm cu Patriarhia noi, cei din Grecia din Nord», a spus în acest sens Mitropolitul Pantelimon.

VOM ARUNCA ÎN AER CEL MAI SFÂNT AȘEZĂMÂNT AL NEAMULUI?

«Noi, din Ținuturile Noi, am recunoscut de facto», a clarificat în Ierarhie Mitropolitul de Drama, care s-a poziționat, ca și marea majoritate a Ierarhiei, împotriva oricărei votări. «Nu este posibil să votăm pentru o decizie a conducerii noastre superioare», a spus Pavel, care a chemat pe ierarhi să respecte Patriarhia, spunându-le: «Vom arunca în aer cel mai sfânt așezământ al neamului?».
Mitropolitul de Mesinia a prevenit Ierarhia că nu trebuie să pună la îndoială dreptul Patriarhiei Ecumenice să dea autocefalia, ci și că, atâta timp cât Biserica Greciei nu trece la recunoașterea lui Epifanie, se va intensifica δισενσιθνεα în interiorul Ucrainei.
În mod corespunzător, și Mitropolitul de Idra a amintit în Ierarhie că, dacă nu este luată decizia corectă pentru noua Biserică, «vom săvârși cel mai mare delict».
«Nu ajunge să cedăm forțărilor Mitropolitului de Volokalamsk», a zis în Ierarhie Mitropolitul de Ioanina, care a făcut mențiune de mai mult de 200 de jurisdicții rusești în lume despre care nu vorbește nimeni.
Dar și Mitropolitul de Ierisos nu a ascuns stânjenirea lui pentru modul în care se fac referirile la Patriarhie. «Nu putem să suferim să se refere la Patriarhia Ecumenică drept Patriarhie simplă… să fim serioși», a zis Teoclit.

SE JOACĂ CU COMUNIUNEA

Argumentarea rusească despre mituirea Patriarhiei Ecumenice cu referire la acordarea autocefaliei s-a dovedit că a deranjat îndeosebi pe ierarhii Bisericii Greciei, după cum și decizia Patriarhiei Moscovei de a întrerupe comuniunea cu Fanarul.
Mitropolitul de Gumenisa a caracterizat întreruperea pomenirii drept «delict impardonabil», în timp ce Mitropolitul de Seron a clarificat că nu este posibil să fie folosită comuniunea/împărtășania dumnezeiască drept armă de negociere.
Merită să fie semnalat că Ierarhia Bisericii Greciei a refuzat să intre la procedura de votare în ciuda intervențiilor energice ale Mitropolitului de Kezariana, car ea cerut votare nominală.
Mitropolitul de Nafpaktos se pare că a accentuat că rușii și Patriarhia de Moscova au subminat de-a lungul timpului Patriarhia Ecumenică, ceva ce Biserica Greciei nu poate să ignore. «Au răsturnat sistemul sinodal, avem un egumenism», pare să fi accentuat Mitr. Ierotheos, care, după aceleași surse, a semnalat Ierarhiei că nu are dreptul ca organism să judece deciziile altei Biserici, înțelegând Tomosul pe care l-a emis Patriarhia Ecumenică, în timp ce s-a poziționat împotriva desfășurării votării nominale.
Serafim de Kastoria a încriminat stringent mișcările Bisericii Rusiei și amenințările ei. «Biserica Ucrainei se spune că dă Împărtășania uniților, nu cumva fac același lucru și rușii?», a zis.
Dintre membrii Ierarhiei care au luat cuvântul, au cerut să înregistreze obiecția lor de a fi luată decizia Mitropoliții de: Karistia, Pireu, Kitira, Ilia și Mesoghea, în timp ce Mitropoliții de Etolia și Driinupoli, deși nu au luat cuvântul, au cerut să fie înregistrați de asemenea că nu doresc luarea deciziei. Dimpotrivă, și Mitropolitul de Kerkira a declarat că în luarea deciziei corespunzătoare să nu fie implicată Biserica Greciei în conflict. El a înaintat o declarație scrisă pe motiv că este plecat în străinătate (este venit la Iași cu moaștele Sf. Spiridon, n.n.).

MITROPOLITUL DE MESOGHEA: RISCUL ESTΕ MARE

Deosebit de negativ la luarea deciziei a fost Mitropolitul Nicolae de Mesoghea, care a zis Ierarhiei că «riscul este mare», semnalând că prin emiterea tomosului autocefaliei nu a fost atinsă unitatea bisericească a ucrainenilor.
«Să așteptăm să se coacă», a cerut membrilor Ierarhiei Nicolae, care a insistat ca Atena să recunoască faptul că există confuzie.
În final, Mitropolitul de Kezariana nu a ascuns fricile lui despre o nouă chestiune vechi-calendaristă în sânul Bisericii Greciei, spunând semnificativ: «mă tem că semănăm o nouă dihonie».

Comunicatul oficial al Sinodului Ierarhiei Greciei pentru Ucraina

A fost dat publicității Comunicatul oficial al Sinodului Bisericii Greciei după ședința extraordinară de astăzi. Decizia fusese anunțată în presă mai devreme.

S-a întrunit astăzi, sâmbătă, 12 octombrie, în mod extraordinar, Sfântul Sinod al Ierarhiei Bisericii Greciei sub președinția Preafericitului Arhiepiscop Ieronim al Atenei și a toată Grecia, în Sala de Ședințe a Sfântului Sinod al Ierarhiei.

Înaintea Ședinței a fost săvârșită dumnezeiasca Liturghie în Biserica mare a Sfintei Mănăstiri “a celor fără de tup” Petraki.

Pe la 9 dimineața, în Sala mare a Ședințelor Sfântului Sinod, s-a săvârșit slujba pentru începerea lucrărilor Sfântului Sinod. Când a fost citit catalogul ierarhilor participanți, s-a constatat că există cvorum.

Prin urmare, a fost convocată Comisia de Presă, compusă din Cinstiții Mitropoliți Ierotheos de Nafpaktos, Dorotei de Mikonos și Hrisostom al Patrelor.

Conform cu Ordinea de zi, Preafericitul Ieronim al Atenei și a toată Grecia și-a expus referatul cu titlul: «Autocefalia Bisericii Ucrainei».

În introducerea referatului, Preafericitul a făcut mențiune că Sinodul permanent s-a ocupat intens în destule Ședințe cu tema aceasta, pe care care a și trimis-o la Comisiile Sinodale corespunzătoare, pentru Chestiuni dogmatice și canonice și pentru Relații inter-ortodoxe și inter-creștine, astfel încât să fie prezentate în comun Sfântului Sinod după cum se cuvine.

Pe 13 august a.c. Comisiile în cauză au depus la Secretariatul general Constatarea comună și Semnalarea-referat cu titul: «Chestiunea jurisdicției canonice pentru Sfânta Mitropolie a Kievului». Constatarea Comisiilor, în urma a cinci teze de bază din perspectiva dreptului canonic, a concluzionat după cum urmează: «După cele de mai sus, luând în considerare subiectul autocefaliei Bisericii Ucrainei din perspectivă canonică, dar și legală, prezentăm cu respect că nu este nimic care să împiedice recunoașterea autocefaliei Bisericii Ucrainei și armonizarea absolută și alăturarea Bisericii Greciei la Patriarhia Ecumenică».

Prin urmare Preafericitul a făcut o mențiune concisă la regimul sinodal și la organizarea jurisdicțională a Bisericii, precum și la regimul Autocefaliei. A semnalat că Biserica Ucrainei a rămas mereu în jurisdicția bisericească a Patriarhiei Ecumenice, care a renunțat la jurisdicția ei canonică pentru pentru a se înrola în comuniune cu Bisericile Ortodoxe autocefale, lucru pe care Patriarhia Moscovei îl contestă ca fiind anticanonic, ca și cum ar aparține canonic de ea.

În final, după ce a caracterizat proclamarea autocefaliei bisericești a Ucrainei drept folositoare îndeosebi pentru Biserica Ortodoxă și valoroasă pentru întărirea relațiilor celor două Biserici Ortodoxe surori, a Marii Rusii și a Ucrainei, a prezentat «recunoașterea de către Biserica noastră a autocefaliei Bisericii Ortodoxe a Republicii independente a Ucrainei».

A urmat un dialog ziditor și luări de poziții a multor ierarhi și Ierarhia a decis că a fost acceptată decizia Sinodului permanent trecut și referatul Preafericitului Arhiepiscop Ieronim al Atenei și a toată Grecia, adică recunoaște «dreptul canonic al Patriarhiei Ecumenice de a acorda autocefalia, precum și prerogativele Întâistătătorului Bisericii Greciei de a se ocupa mai departe de chestiunea recunoașterii Bisericii Ucrainei», deși șapte Mitropoliți au cerut amânarea luării unei decizii.

Comisia de Presă a Sfântului Sinod al Ierarhiei

Exclusiv: Biserica Greciei a recunoscut „autocefalia” ucraineană

Semnătura Arhiepiscopului sub ultimul paragraf:
„În spiritul acesta, prezint recunoașterea de către Biserica noastră a autocefaliei Bisericii Ortodoxe a Republicii independente a Ucrainei”

Portalul Romfea.gr anunță că a fost recunoscută autocefalia ucraineană. Redăm mai jos știrea și vom reveni cu alte detalii în pe parcurs.

S-a încheiat de puțină vreme convocarea extraordinară a Sinodului Ierarhiei Bisericii Greciei, care s-a întrunit sub președinția Arhiepiscopului Ieronim al Atenei și a toată Grecia.
Pe parcursul ședinței s-a ținut referatul pe tema: „Înștiințare despre Autocefalia Bisericii Ucrainei” de către Președintele Ierarhiei, Arhiepiscopul Ieronim.
Conform informațiilor, Arhiepiscopul s-a referit în referatul său la privilegiul Patriarhiei Ecumenice de a da autocefalie, după cum și la prezentările pozitive ale celor două Comisii.
Aceleași informații menționează că propunerea Arhiepiscopului pentru Biserica Ucrainei a fost recunoașterea, care a fost acceptată prin vot de către corpul Ierarhiei.
„În spiritul acesta, prezint recunoașterea de către Biserica noastră a autocefaliei Bisericii Ortodoxe a Republicii independente a Ucrainei” – a menționat în încheiere prezentarea Preafericitului.
În continuare, Mitropoliții au vorbit despre propunerile referatului, în timp ce Mitropolitul Daniil al Kezarianei, a propus să fie luată decizia după votul vizibil.
Ierarhia a decis în final să valideze propunerea recentă a Sinodului permanent și să fie de acord că este dreptul Patriarhiei Ecumenice să acorde autocefalie.
În puține ore este așteptat și Comunicatul Sfântului Sinod al Bisericii Greciei.

Conform altor știri, ședința a fost una maraton și abia șase Mitropoliți au cerut amânarea unei decizii. La îndemnul Mitropolitului Kezarianei de a trece la vot a reacționat puternic Mitropolitul Serafim de Pireu. Urmează să fie pusă în practică în viitorul apropiat această decizie prin pomenirea Mitropolitului Epifanie în rândul capilor Bisericilor Autocefale. Cel târziu se preconizează acest fapt la slujirea în comun a Patriarhului Ecumenic cu Arhiepiscopul Ieronim. Această pomenire este așteptată cu nerăbdare de cel puțin doi Mitropoliți, care au făcut declarații pe marginea acestui subiect, anume Maxim al Ioaninelor și Ignatie al Dimitriadei.

Frământări în ierarhia Greciei pe tema ucraineană

Deși inițial subiectul autocefaliei ucrainene nu figura pe ordinea de zi a Sinodului lărgit (Ierarhia) Bisericii Greciei, în ultimul moment Arhiepiscopul Ieronim a convocat o ședință extraordinară pentru încă o zi, sâmbătă, 12 octombrie pentru o „informare” și dezbatere pe această temă. Se pare că sunt câteva nereguli cu privire la această procedură, îndeosebi faptul că nu au fost consultați episcopii, deși era necesar să existe acordul a măcar o treime dintre ei pentru susținerea unei ședințe extraordinare.
Chiar dacă există mai mulți arhierei care și-au exprimat nemulțumirea, printre care menționăm pe Mitropolitul Serafim al Kitirelor, în continuare prezentăm luarea de poziție publică de ieri a unui ierarh mai puțin cunoscut, dar cu atât mai elocventă, în cadrul oficial sinodal. Este vorba de Mitropolitul Simeon de Nea Smirni, care a adresat o scrisoare în care-și exprimă neliniștile și îngrijorarea în fața Arhiepiscopului și a tuturor sinodalilor. Inițial intenționam să evit abordarea subiectului până după decizia finală, dar situația se precipită. În plus, textul de mai jos chiar merită citit și pentru modul de expunere în sine, care este cu adevărat bisericesc.

«Către
Preafericitul Arhiepiscop Ieronim
al Atenei și a toată Grecia,
Președintele Sfântului Sinod
al Bisericii Greciei,
și cinstiților membri ai ei

Preafericite Președinte
Preacinstiți frați și sinodali,

Am simțit nevoia – trebuința mea, mai bine, ca episcop al Bisericii și membru smerit al cinstitului trup al Ierarhiei noastre – să mă adresez dragostei voastre la începutul de astăzi al lucrărilor ședinței ordinare a sfântului Sinod.
Motivul este informarea care a fost scrisă – fără să fi fost dezmințită competent – că urmează să fie pusă în fața Sinodului și așa-numitul subiect «ucrainean», deși nu a fost cuprins în Formularul Informativ al lucrărilor Ierarhiei, care a fost completat de Sinodul permanent în perioada trecută și ne-a fost trimis la vreme după cum este prevăzut.
Am ales calea pentru o chestiune atât de serioasă și delicată de a mă adresa în Sinod pentru că consider că sfântul cor al Sinodului episcopilor Bisericii este mai întâi și în principal locul unde ar trebui să fie cercetate și să fie dezbătute subiectele de această natură.

1. Primul lucru pe care vreau să-l prezint dragostei Voastre este adânca întristare și multa îngrijorare care au cuprins sufletul meu pentru situația care a fost creată în Sfânta noastră Biserică Ortodoxă.
Biserica numeroasă a Rusiei și Biserica primă a Constantinopolului, Patriarhia noastră Ecumenică, să se găsească în dezacord în premieră cu prilejul acordării autocefaliei ucrainene.
Moscova a întrerupt comuniunea bisericească-euharistică cu Patriarhia Ecumenică și trece la acțiuni care zguduie unitatea bisericească și respectul pentru răspunderea la nivel bisericesc a Patriarhiei Ecumenice și a păstorilor săi locali, episcopi și preoți.
Situația în cauză, dacă nu este schismă în sânul Bisericii noastre Ortodoxe, deschide larg poarta spre schismă. Și alte Biserici Ortodoxe, Patriarhiile vechi și Bisericile autocefale fie și-au exprimat opoziția asupra problemei care s-a ivit, fie adoptă o poziție de așteptare.
Mă neliniștește adânc toată situația. Ne expune pe ansamblu, ca Biserică Ortodoxă, în ochii tuturor eterodocșilor și a toată lumea.
Criteriile etnofiletiste, după cât se pare, vor prima în opțiunile tuturor. Și primejdia să fie create două «blocuri», elinofon și slavofon – ceva ce ne paște de ani de zile în relațiile noastre bisericești – este văzută chiar și cu ochiul liber.

2. Nu doresc să intru în analiză istorică și canonică a problemei de cine aparține Mitropolia de Kiev și, prin urmare, a autocefaliei acordate.
Înțelegerea diferită a izvoarelor istorice, explicarea sfintelor canoane într-un mod care să susțină opiniile sau oportunismele formate și invocarea selectivă a practicii bisericești de către cei direct interesați și de către cei care au intervenit pe subiect au provocat o confuzie uimitoare în jurul temei. Deși tradiționalist în cuget, simt nevoia să semnalez că nu trăim în veacul IV sau V.
Structurile bisericești nu sunt cele care existau cândva în jurul bazinului mediteranean și puțin mai departe. Continente întregi au fost descoperite de atunci.
Biserica s-a întins în toată lumea. Și în fața ei nu mai are iudaismul și păgânismul. În jurul nostru s-au conturat și continuă să se contureze transformări consmogonice. Oare suntem îndreptățiți să ignorăm toate acestea?

3. Pe lângă acestea, îngăduiți-mi să semnalez următoarele pe temă:

a) Autocefalia ucraineană și împrejurările în care a fost acordată nu au nici o asemănare cu celelalte autocefalii care au fost acordate în trecut de către Patriarhia noastră Ecumenică.
Autocefaliile anterioare au fost cerute de către Biserici Locale canonice ale noilor state, pledând în multe cazuri și forurile autorității lumești.

b) Recunoașterea în grabă (fără să exprime părere de rău) a schismaticilor și așa-zișilor «autohirotoniți» – fiind evitată Biserica Locală canonică, ba și Patriarhia Moscovei de către care au fost condamnați schismaticii – și acordarea autocefaliei unei noi structuri bisericești generează întrebări juste și provoacă la reacții.
Este neglijat, din păcate, faptul că în acest moment în același oraș avem doi Mitropoliți de Kiev și două Biserici Locale paralele. Și Kievul, și Ucraina, în final, nu sunt un ținut din diasporă, ci o ipostază etnică unitară.

c) Biserica lui Hristos trăiește în lume și merge prin istorie. Este firesc, prin urmare, ca viața ei să fie să fie influențată de evoluțiile sociale și de diferite alte transformări. Acest lucru este valabil pentru toate Bisericile Locale. Pentru Biserica Ucrainei acest lucru a fost valabil în trecut mult mai mult, după cum ne informează istoria.
Fenomenul, după cum vedem, continuă să fie valabil și astăzi. Ucraina constituie un edificiu pe care se confruntă aspirațiile geopolitice ale Răsăritului și Occidentului.
Și se întreabă cineva: Acordarea autocefaliei au urmărit-o și Statele Unite ale Americii și pentru aceasta, după acordarea ei, au exprimat repetat mulțumirea lor?
Reacția Bisericii Rusiei este numai cu caracter bisericesc sau exprimă și efortul Moscovei să păzească sub influența ei Statul ucrainean, după cum se întâmpla până curând?
Este de la sine înțeles, totuși, că noi, păstorii responsabili ai Bisericii, care suntem datori să ne luptăm mai presus de toate pentru unitatea Bisericii lui Hristos, să ne aliem sau să cedăm organizațiilor și rivalităților puternicilor acestei lumi?

4. Se susține faptul că acordarea autocefaliei ar concura la depășirea schismelor, la unificarea bisericească a ortodocșilor și pacea din punctul de vedere bisericesc a Ucrainei. După cum arată lucrurile, acest lucru nu a fost atins.
Au fost observate – cel puțin cât a stat în puterea președintelui de curând Poroșenko – persecuții ale credincioșilor și acaparări de biserici care aparțin parohiilor Bisericii de sub Mitropolitul Onufrie.
A fost argumentată schimbarea prin lege a numirii Bisericii lui, care în final a fost invalidată la tribunal. Dar și noua structură bisericească ce a primit autocefalia s-a rupt.
«Patriarhul onorific» Filaret s-a depărtat de ea, fiind urmat de 15 episcopi și care aruncă în paralel – el însuși sau episcopii lui – acuze foarte grele asupra tuturor.

5. Și vina la ale noastre. După părerea mea smerită, recunoașterea sau nu a noii autocefalii nu este de competența exclusivă a Președintelui, nici a Sinodului permanent, ci de Sfântul Sinod al Ierarhiei. Biserica noastră nu este administrată de un regim patriarhal, ci sinodal. Articolul 4 al Regulamentului nostru este mai mult decât clar.
Chestiunea este extrem de serioasă. Sinodul permanent care a trecut, dacă judeca să se fi impus să fie examinată, ar fi trebuit să o cuprindă în Dispoziția Informativă a Ședinței regulate prezente.
Consider că, pentru tema în discuție, dacă Sinodul decidea că se impune să fie abordată, să fie convocată Ierarhia extraordinară pentru aceasta. Să fie desemnat referentul, unul sau mai mulți.
Și să ia cunoștință ierarhii de documentele oficiale adiacente, după cum și de cuprinsul contactelor Preafericitului cu privire la subiect.
Abordarea forțată și «pe genunchi» a chestiunii ne-ar expune și ar implica Biserica noastră în peripeții. Este greșit să credem că o abordare de acest fel a temei constituie o susținere față de Patriarhia Ecumenică.

6. Este necesar să scadă tonul din partea tuturor și din toate părțile. Și, firește, și din partea acelora care se zoresc să-și pună în scris opiniile lor. Patima întunecă mintea și agresivitatea împotriva celuilalt rănește dragostea în Hristos. Biserica este (și) comuniune de dragoste.
Ca și creștini «suntem datori să ne iubim unii pe alții» (1In. 4,11). Ruși, sârbi, români, greci, asiatici, americani, toți suntem mădulare cinstite ale sfântului Trup al lui Hristos, «care este Biserica» (Col. 1,24).
Chiar și când judecăm că avem trebuință să apărăm ceva, suntem datori să o facem «nepătimaș» pe cât putem. «Robul Domnului nu trebuie să se lupte, ci să fie blând față de toți» (2Tim. 2,24).
Biserica nu ne aparținee. Noi aparținem Bisericii, cu harul lui Domnului. Acela, Domnul Iisus, este capul ei, nu noi; chiar dacă este o slujire pe care o exersăm în Biserică după îngăduința divină.
Dragostea și grija Domnului pentru Biserica Lui este neasemănat mai mare decât ale noastre. De aceea, dincolo de «cele rânduite», pe care suntem datori, ca niște «robi», să le facem (Lc. 17,10), ne rugăm fierbinte ca Acela să sprijine Biserica Sa și să ne lumineze pe noi, robii Săi, să înțelegem corect și să împlinim bine datoria noastră înaintea Maicii comune a noastră, a tuturor, Biserica lui Dumnezeu.

7. Vreau să cred că Sanctitatea Sa, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, bărbat bisericesc cu harisme extraordinare – totuși nu infailibil! – prin simțul adânc al răspunderii care îl caracterizează cu privire la slujirea pe care i-a încredințat-o Dumnezeu și pentru multa dragoste pe care o nutrește pentru Biserică, va săvârși ceea ce este posibil să iasă Biserica noastră Ortodoxă din impasul în care se pare că este băgată.
Smerenia mea, în numele respectului, al cinstei și al multei iubiri în Hristos pe care o nutresc față de cinstita persoană a Lui (sentimente pe care și el însuși le cunoaște) îl rog în genunchi pentru aceasta.

Preafericite, Preacinstiți frați,

Tema ucraineană este eventual, dacă abordarea ei mai departe nu este constructivă, să lovească vremelnic unitatea Bisericii noastre Ortodoxe. Cineva a zis – evident că prin exagerare – că ne amintește de zilele din 1054!
Rog cu smerenie să nu ne grăbim să luăm poziție. Bine este ca astfel de chestiuni să fie prevenite, pentru că, în final, este creată o abordare a lor și nu este ușor și ar cere timp pentru aceasta.
Rog îndeosebi pe Preafericitul să amâne orice inițiativă care este utilă și să treacă la o intervenție judecă folositoare pentru abordarea pașnică a chestiunii. Îl ajută, de altfel, la aceasta cugetul său smerit care îl caracterizează și caracterul său calm.
Peste toate, să trimitem cerea noastră «pentru buna stare a Sfintelor lui Dumnezeu Biserici și pentru unirea tuturor» mai des și mai fierbinte.
Cel mai mic frate în Hristos,

† Simeon de Nea Smirni

Pecetluirea antihristică se va face prin acordul propriu (Pr. Dionisie de la Colciu)

Despre Antihrist și 666 – numărul fiarei

Vezi, acuma, cum e și cu buletinele astea. Că la Dumnezeu nu este vicleșug. Eu așa socotesc, în mintea mea asta înapoiată – când ți se va spune: „Uite, ia buletinul ăsta și asta să știi, că trebuie să te închini lui Antihrist”… Dar conducătorii nu spun clar: „E buletinul lui Antihrist și de aceea iei buletinul, ca să asculți pe Antihrist, nu pe Hristos”. Acuma știi ce spun ei? Că, dacă nu iei buletinul, ești un răzvrătit, ești contra lor, contra autorităților, va să zică ești un om care vrei să faci răutate; de aceea iei buletinul ca să nu fii neascultător lor, că ei de aceea ne pun legi, ca să fie ascultate.
Dar, de exemplu, când e vorba de buletinul lui Antihrist, conducătorii trebuie să spună: „Buletinul ăsta are 666 și înseamnă că trebuie să te supui proorocului care va veni. Sau care a venit. Sau cine știe cine o fi.

[…]

– …Problema este ca nu cumva, prin faptul că-ți pun implantul sub piele, să-ți inducă niște semnale, niște sentimente, să obțină un control negativ asupra omului. S-ar părea că fiecare om va avea un cod și acest cod, care este format din cifre, va conține probabil și numărul 666 (lucru nedovedit până acum, n. theodosie.ro).
– Minunate lucruri! Numai dacă or fi așa, pentru conducerea omenirii (controlarea populației, n. theodosie.ro) – și nu-i după cum citim noi în Apocalipsă, că-i pecetea lui Antihrist în numărul 666 – , numai atunci tu poți să zici că ești creștin. Dar, dacă ai pecetea aceea pusă pe tine, a lui Antihrist, de-acum tu spui că ești creștin, dar nu ești creștin, dacă ai primit-o totuși. Eu cred așa… nu știu cum o fi, dar eu cred că, ca să-ți dea buletinul cu numărul acesta trebuie să-ți spună, ca să știi, ca să fii convins că ai luat pecetea, adică te-ai închinat lui Antihrist.

– Vedeți, tehnica avansează foarte mult și lucurile se complică, să știți. Și cu buletinul acela nu știu cum o fi, cum n-o fi, dar faptul că-ți implantează sub piele un dispozitiv și te poate urmări oriunde, că poate să-ți inducă niște lucruri negative, asta e mai problematic.
Ei au ca paravan lupta împotriva terorismului. Spun că, dacă te răpesc niște teroriști, așa pot să știe de tine unde ești, să te localizeze la milimetru. La copii, în America, s-a implantat microcipul, la multe familii bogate, ca să nu le răpească copiii. S-au făcut deja probe în sensul acesta și acum urmează răspândirea în masă, la populație.
– Și va să zică, ei o fac pentru ca să se convingă ce fel de persoană ești. Pentru orice greșeală ai face, te găsesc.

– Da, te poate găsi oriunde. Nu te mai poți ascunde. Faci nu știu ce lucru și te ascunzi, dar ei te pot găsi imediat, oriunde. Te pot urmări, te țin sub control în felul ăsta. Și la sistemele de alarmă ale mașinilor prin satelit, îți găsește mașina oriunde, chiar dacă o bagi în buncăre, să zicem, până la un metru jumătate grosime.
– Acum, totuși… Oricum ar face ei cu înțelepciunea care o au pe fața pământului, totu-i să nu fim noi depărtați de Dumnezeu, cum spune la Apocalips. Dar, dacă-ți pune pecetea, aceea înseamnă că te dai în mâinile lui Antihrist. Tu spui că ești creștin, dar, dacă ți-a pus pecetea pe tine, degeaba spui că ești creștin. Ești depărtat de Dumnezeu.

– Dar, dacă ei te marchează fără să știi, dacă tu nu ești conștient că ți-au pus pecetea?
– Apoi, părinte, eu socotesc că înaintea lui Dumnezeu așa este… Dumnezeu zice: «Dă-mi, fiule, inima ta» (Pilde 23: 26). Dacă tu nu ești de acord și ei ți-au pus pecetea fără să vrei, tu nu ai nici o vinovăție înaintea lui Dumnezeu. Chestiunea asta Dumnezeu o știe. Dacă ți-a pus-o fără să-ți spună, fără să declari: „Da, vreau buletinul care are numărul 666, care-i pecetea lui Antihrist, vreau, că am nevoie”, n-ai vină.
Numai atuncea ești vinovat, dacă știi. Dar așa, dacă tu treci pe lângă ei și ei, cu meșteșugurile pe care le au, îți pun numărul, înaintea lui Dumnezeu nu suntem vinovați. Tot creștini suntem și tot ca pe niște fii ai lui Dumnezeu ne va judeca Dumnezeu.

– Se spune că microcipurile îți pot afecta mintea, modul de gândire, că te distrug încet-încet, că au scopul să te controleze ca pe un animal. Dacă tu știi lucrul ăsta, e bine să le primești?
– Nuuu! Asta-i rău.

[…]

– Deci  care-i treaba? 0 să fie clară lepădarea? O să spună: „Măi, ori accepți ăsta și poți cumpăra orice, dar te lepezi de Hristos, ori, dacă nu te lepezi de Hristos, n-ai să poți cumpăra nimic din magazine”?
– Apoi da! Da! Așa cred că o să fie, o să spună clar: „Leapădă-te de Hristos și, uite, ai toate bunătățile!”.

– Cum L-au ispitit pe Mântuitorul.
– Păi, da… Ei, numai Dumnezeu știe ce o fi, dar să ne rugăm Bunului Dumnezeu să ne lumineze mintea să nu dăm greș. Că, dacă dăm greș… Dar nu cred că treaba asta o slobozește Dumnezeu așa, fără să vrem noi să ne lepădăm de Hristos. […]

– Deci acuma buletinele și pașapoartele care sunt toate electronice, prin calculator, conțin ștampila aceasta ori nu?
– Nu știm. Unii spun că o conțin, dar în secret. Însă noi, dacă nu vedem numărul 666, noi rămânem nevinovați. Da’ când or veni și ți-o vor pune pe mână, pe frunte, atuncea e altceva. Dacă ți-o vor pune fără să vrei tu… na, cum stăm noi acuma la discuție, ei vin și de departe îți pun ștampila, atuncea nu suntem vinovați. Că Dumnezeu ce zice? „Dă-mi, fiule, inima ta”. Inima noastră este că să nu fim cu Antihrist. Dar, dacă ei cu vicleșug ne-au ștampilat, înaintea lui Dumnezeu suntem fără de vină. Dumnezeu inima o caută. Că ei o să întrebuințeze și asta, vrând-nevrând te ștampilează.

– […] Mai ales în Biserica Ortodoxă Rusă sunt mulți preoți care nici nu-i primesc la Împărtășanie pe cei care au buletine și pașapoarte electronice, nici în mănăstire nu le permit să intre, pentru că spun că acești oameni de-acum sunt lepădați de Hristos. Totuși, oamenii aceștia, făcând lucruri, le fac conștient, adică fac fapte cum este pocăința, recunosc că au păcătuit, îi doare în suflet… cum vă explicați lucrul acesta? Sunt de primit buletinele acestea ori nu, îndeobște?
– Părinte, e lucru simplu. Când ți-or pune pe mână sau ți-or da: „Uite, aici e 666, primește-l!” și tu vei primi, atuncea ești vinovat, fiindcă știm de mici copii că acela-i Antihristul. Dar, dacă el, fără să te întrebe, fără nimica, nu-ți spune: „Uite, îți dau pașaportul, da’ înăuntru am pus ștampila lui Antihrist”, nu-ți spune, nu știi nimic și ai tu ideea că nu cumva să fie scris, atuncea n-avem păcat. Avem păcat când tu singur o ceri: „Dă-mi ștampila, 666, că eu mă dau cu voi”. Atuncea-i păcat! Dar, dacă el ți-o dă fără să știi tu, fără să îți ceară ideile tale, atuncea nu e. Că la Dumnezeu nu este nedreptate. Numai Dumnezeu este adevărul.

(Starețul Dionisie, DUHOVNICUL DE LA SFÂNTUL MUNTE ATHOS. Lumea în vremurile de pe urmă, vol. 2, Ed. Prodromos, Sfântul Munte, 2012)

Observațiile noastre: 1. Cel mai clar lucru din toate este că lepădarea este una conștientă, nu în secret, cu vicleșug, într-o manieră fără să știm că ne-am lepădat de Hristos și am primit o altă credință
2. Într-un anumit punct, Părintele Dionisie spune că nu e bine să fie luate buletinele care au cipuri și suntem urmăriți prin ele, că este un lucru rău. Totuși este evident că nu se referă la apostazie, la închinarea lui Antihrist, ci la un alt fel de rău. „Taina fărădelegii se lucrează” (2Tes. 2:7) și probabil că implementarea sistemului de urmărire totală este parte din ultimele etape ale acesteia. De aceea este bine și necesar să ne împotrivim, dar nu ca și cum ar fi vorba de lepădarea de Hristos, de credință, ci pentru a stăvili lucrarea celui rău.
3. Tot Părintele Dionisie afirmă clar că putem lua buletinele care nu au pecetea lui Antihrist. Și este evident că nici măcar actele biometrice, care vor fi introduse, nu au pecetea. Împotrivirea noastră nu constă în a nu lua nicidecum actele, ci în a arăta că o astfel de îndosariere reprezintă o degradare civilizațională, o perspectivă josnică asupra omului. Dacă, totuși, suntem constrânși să le luăm, nu avem motive de credință să le refuzăm. Pe baza altor motive, de natură socială, juridică, de sănătate (cu privire la cardurile de sănătate, care pot duce la vulnerabilități în ce privește donarea de organe sau să fie aflate informații despre starea noastră de sănătate de către terți), avem tot dreptul să ne împotrivim.
4. Este evident că Antihrist nu va veni declarându-se Antihrist, ci va amăgi. Totuși va fi evident că va fi potrivnic creștinismului, Ortodoxiei, credinței adevărate. Probabil va accepta o Biserică reformată, ajustată la pretențiile sale, eretică în esență. Dar, deocamdată, nu s-a ridicat o astfel de persoană, cu asemenea pretenții religioase, ceea ce înseamnă că încă nu a venit vremea să fugim de pecetluire. Acea vreme va fi, după cum spune Pr. Ignatie și alți Sfinți, una clară, potrivnică fățiș lui Hristos. Îndrăznesc să spun că va fi totuși vicleană, cum este erezia semnată în Creta, care nu atacă fățiș ființa Bisericii, ci mascat. Un alt exemplu ar fi Referendumul pentru familie, la care nu au luat parte foarte mulți creștini, amăgiți de propaganda mediatică; totuși a fost o acțiune clară pentru tot omul, test picat de unii.
5. Chiar dacă nu a sosit încă Antihrist, venirea lui se lucrează. Consider că cel mai mult se lucrează pe plan moral, prin impunerea LGBT, prin atacarea credinței voalat sau fățiș, prin scoaterea ei în ilegalitate, prin degradarea morală a omenirii în general. Diavolul este împiedicat să-și facă lucrarea de oamenii cu conștiință trează, de Duhul lui Dumnezeu prezent în noi, nu prin acțiuni materiale, prin fuga de 666, prin psihoza apocaliptică. De aceea cel mai bine contracarăm venirea lui Antihrist prin pocăința noastră concretă și prin mărturisirea credinței fără frică. Iar vremurile când va veni pecetluirea nu par a fi departe; de aceea trebuie să stăm cu vigilență.
Din păcate, tocmai esențialul nu-l facem, împotrivirea în duh, chiar la un nivel organizat, ca o Biserică (adunare) autentică. Se observă mai mult indolență în această chestiune sau alarmare exagerată. Atenția trebuie îndreptată spre Hristos, nu spre Antihrist și atunci vom reuși să scăpăm și de uneltirile celui rău. De aceea recomandăm să ținem credința neștirbită și cu inimă și viață cât mai curate.
Nu avem pretenția că știm foarte bine cum stau lucrurile în toate detaliile, dar nici nu ne este de folos să ne ocupăm cu iscodirea lor. Evităm diferite speculații pentru că nimeni nu știe cum va fi apostazia finală, dacă a început sau dacă e departe. Dar cert este că va fi evidentă pentru cei cu mintea atentă la Hristos și la poruncile Lui și doar cei care vor avea ajutorul Duhului Sfânt vor reuși să ducă până la capăt lupta cea bună.
Dumnezeu să lumineze și să păzească sufletele tuturor în ograda Lui!

Dreapta credință în viețile Sfinților. (5) Sf. Varsanufie cel Mare

Dreapta credință nu este doar o sumă de idei care trebuie să fie corect exprimate, ci o putere care se naște din adevărul dumnezeiesc, o stare sufletească sănătoasă și o gândire netulburată, limpede. De aceea sunt elocvente și ziditoare exemplele date de Părinții și Sfinții Bisericii, prin care se arată limpede valoarea dogmelor ortodoxe. Încercăm să găsim diferite întâmplări elocvente din viețile Sfinților prin care să fie scoasă în evidență importanța dreptei credințe.
Toate episoadele pot fi urmărite în categoria Buna credință.

Sf. Cuv. Varsanufie și Ioan

Filocalia 11:

536. Întrebare: Dacă cineva e bănuit ca eretic, dar mărturiseşte dreapta credinţă, oare trebuie crezut sau nu?
Răspuns: Părinţii n-au cerut decât dreapta măr­turisire a credinţei. Dacă, deci, cineva se arată hulind cu adevărat pe Hristos cu gura lui, trăind în afara Lui, acesta trebuie ocolit şi nu trebuie să te apropii de el. Dar trebuie să privim şi inima lui. Căci tot cel ce nu păzeşte poruncile lui Hristos este eretic. Şi, dacă omul nu crede în inima lui, cuvintele nu-i folosesc la nimic[1].

537. Întrebare: Dacă un Avă oarecare se află susţinând o erezie, oare un frate trebuie să plece de la el?[2]
Răspuns: Dacă se dovedeşte sigur că susţine o erezie, trebuie să plece de la el. Dacă e numai o bănuială, nu trebuie să plece, nici să pornească o cercetare în privinţa lui. Căci cele ascunse sunt cunoscute numai lui Dumnezeu, iar cele arătate, oamenilor.

538. Întrebare: Dacă Ava crede drept, dar se aşteaptă să se stârnească în locul acela vreo erezie şi se naşte frica să nu se calce dreapta credinţă, iar Ava nu voieşte să se mute şi de aceea fratele, cunoscându-şi slăbiciunea sa, voieşte să plece în alt loc, oare face bine sau rău?[3]
Răspuns: Înainte de a se arăta că erezia se impune cu sila, nu trebuie să plece cineva, ca nu cumva să se plinească cu el cuvântul: „Fuge necredinciosul, negonindu-l nime­nea” (Prov. 28, 1). Iar de se va arăta că se impune, trebuie să o facă aceasta cu sfatul Părinţilor duhovniceşti, în frica lui Dumnezeu.


[1] Cine are credinţa în Hristos ca o teorie şi nu trage din ea nici o concluzie pentru viaţa lui, deci are o credinţă lipsită de spiritualitate de viaţă duhovnicească, are o credinţă lipsită de miezul ei viu, roditor, deci e tot un eretic, după Varsanufie, mai mult compromiţând credinţa decât slujind-o şi apărând-o.

[2] Ε vorba de un bătrân căruia îi slujeşte un frate.

[3] În mânăstirile din Palestina din acea vreme se iveau certuri origeniste şi uneori în câte o mânăstire origenismul cucerea majoritatea.

Constantinopolul nu-și respectă nici propriile decizii în problema ucraineană

În contextul anunțat al dezbaterii problemei ucrainene în Sinodul mare (Ierarhia) al Bisericii Greciei, care se desfășoară săptămâna aceasta, Pr. Prof. Teodor Zisis a scris un text în care subliniază că decizia cea mai corectă este respectarea teritoriului bisericesc al Ucrainei, care aparține de Biserica Rusă, și neintervenția samavolnică a Constantinopolului. Această poziție a fost asumată de toate Bisericile recent, în 2014, printr-un document semnat de Întâistătătorii lor. Este uimitor cum acum Fanarul nu-și mai recunoaște nici propriile decizii nici măcar foarte vechi.
Redăm mai jos textul Pr. Teodor, în rezumat primele două subpuncte și în traducere ultimele două, care tratează subiectul în sine.

După câte se pare, Sinodul Ierarhiei din Grecia nu va aborda problematica ucraineană în această sesiune, fiind una foarte spinoasă și nu-și asumă o responsabilitate mai mare decât capacitățile ei.

Sinaxa Întâistătătorilor a decis în privința problemei ucrainene. Un document uitat

1. Argumentele suspendate ale Fanarului

Bazele canonice ale Bisericii au fost recunoscute și respectate de toate Bisericile Locale, inclusiv de Patriarhia Ecumenică până de curând. În consecință, toate au recunoscut caterisirile și afurisirile impuse schismaticilor din Ucraina de către Biserica Rusă și nici o altă Biserică autocefală nu a intervenit în teritoriul acesta pentru că este o jurisdicție străină. Doar de curând Fanarul a tulburat mersul lucrurilor prin acordarea unei autocefalii necanonice unor episcopi caterisiți și ignorând Biserica Ucraineană canonică. Pentru a justifica acest gest, teologii săi au inventat mai multe teze necanonice, dintre care cele mai importante sunt două: 1) că Ucraina constituie un teritoriu al Bisericii de Constantinopol și 2) că Patriarhul Ecumenic are dreptul la recurs, adică să judece prin apel orice decizie de pretutindeni în Ortodoxie, ca un alt papă. Nici una din acestea nu stă în picioare, fiind dovedite în diferite articole și luări de poziție.

2. De ce forțează Fanarul dreptul canonic?

De-a lungul veacurilor, Marea Biserică a Constantinopolului a susținut tradiția canonică și buna rânduială, drept pentru care i-a fost recunoscut primatul cinstei fără rezerve, adică rolul său coordonator și prezidarea întâlnirilor inter-ortodoxe. Doar că în ultimul veac și în prezent a început să forțeze canoanele și să urmărească îndeosebi o unire neîngăduită cu ereticii, care nu este precedată de o unire prealabilă în credința dreaptă. A inventat o teologie post-patristică prin care să eludeze canoanele și să impună un rol papist Patriarhului Ecumenic (primul fără egali, nu între egali) pentru a fi mai ușor de impus linia ecumenistă urmată, cum se întâmplă în catolicism. Acest lucru conduce la zguduirea locului său în Ortodoxie și la contestarea «întâietății onorifice» pentru că au fost transformate într-un «primat de putere», după model papal.
Cunoaștem cu toții presiunile puse de americani asupra Bisericii, îndeosebi asupra rușilor, care sunt mai puternici, pentru a se alinia la noua ordine mondială (religioasă). Existența unui Papă în Ortodoxie ar ușura acest demers, cum se întâmplă la catolici deja acest lucru. Dar modelul Bisericii este unul sinodal, nu monarhic, cum l-a răstălmăcit Apusul. Dar acestea nu constituie scopul articolului, ci deciziile luate nu de mult de toți Întâistătătorii Bisericilor Locale.

3. A fost uitată decizia Întâistătătorilor cu privire la problema ucraineană

„În principal dorim să arătăm, și prin alt element doveditor, un document, că Patriarhul Ecumenic, deși se fălește că în ultima vreme a întemeiat și a activat instituția necunoscută în istoria bisericească a «Sinaxei Întâistătătorilor», prin depoziții antisinodale papistașe, nu respectă nici cele pe care le decid Întâistătătorii și el însuși, după cum nu a respectat nici deciziile sinodale ale Bisericii Ruse cu privire la schismaticii din Ucraina, nici deciziile sinodale ale Bisericilor Locale în Pseudo-Sinodul din Creta pentru amânarea «Sinodului» sau pentru îmbunătățirea textelor presinodale, după cum nu s-a respectat nici pe sine, care a recunoscut anterior jurisdicția Bisericii Ruse asupra Ucrainei și pedepsele impuse schismaticilor și s-a angajat să nu se amestece.
Concret: Citind din nou zilele acestea «Mesajul» pe care l-a dat publicității «Sinaxa Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe», care s-a întrunit la Fanar între 6-9 martie 2014 și s-a ocupat cu teme care privesc Biserica, am văzut că, printre altele, s-a ocupat și cu tema ucraineană, pentru care au scris Întâistătătorii, sub președinția Patriarhului Bartolomeu, în paragraful 3 al «Mesajului­» comun următoarele: «Ne rugăm călduros pentru desfășurarea tratativelor de pace și pentru împăcarea prin rugăciune pentru ieșirea din criza care continuă în Ucraina. Condamnăm amenințările cu luarea cu forța a sfintelor mănăstiri și biserici și ne rugăm pentru întoarcerea fraților noștri, care se găsesc astăzi în afara comuniunii cu Sfânta Biserică».

Din «Mesaj» reies două chestiuni serioase. Întâi că schismaticii din Ucraina treceau sau amenințau să treacă la violențe și ocuparea sfintelor mănăstiri și biserici ale Bisericii canonice și, de asemenea, cel mai important, Întâistătătorii priveau drept soluție întoarcerea cu pocăință a schismaticilor la comuniunea cu Biserica cea canonică. Prin recunoașterea samavolnică și dezbinătoare a schismaticilor din partea Constantinopolului, nimic din acestea nu s-a întâmplat. Schismaticii au fost restabiliți fără pocăință și întoarcere și violențele împotriva Bisericii canonice continuă revigorate. Și, în locul unității, au crescut împărțirile între schismatici, de când «Patriarhul» Filaret de Kiev, conducătorul schismei, dar și al autocefaliei, nu recunoaște nici nu ascultă de noul «mitropolit» Epifanie, întâistătătorul bisericii «autocefale».

4. Soluția indicată. Să-și recunoască greșeala Constantinopolul și să se întoarcă schismaticii la Biserica cea canonică

Semnalarea acestei decizii a Întâistătătorilor explică și refuzul de a-i recunoaște pe schismatici drept biserică a Ucrainei canonică fără pocăință și întoarcerea la Biserica cea canonică din care s-au rupt. Nu există Biserica cea canonică? O vom ignora și o vom face să dispară? Vom îngădui în același loc mai multe jurisdicții, după cum se propune necanonic de către unii «specialiști» (unele detalii în Nota de la Scrisoarea Prof. Tselenghidis, n.n.), care, după ce au provocat confuzie și haos prin alte propuneri anterior, neîntemeiate și absurde, acum încep să perceapă schisma și să propună soluții și mai rele?
Ar fi o faptă de judecată dreaptă, dar și de smerenie dacă și-ar recunoaște Constantinopolul greșeala, văzând agravarea situației și dezbinările de mai departe, și ar lua de la început tratativele de pace prin participarea și altor Biserici Locale, ca un fel de Sinod mai mare. Nu fac numai persoanele greșeli, fac și Bisericile, după cum s-a arătat aceasta în istorie prin admiterea unor erezii sau provocarea unor schisme. Într-o situație similară, Sf. Grigorie Palama, referindu-se la Biserica Romei spune că este singura biserică ce nu-și recunoaște greșelile și nu vrea să se ridice din căderea ei, deși există multe Biserici care au căzut, dar s-au ridicat. Se aseamănă, spune, cu elefantul, care, din cauza greutății lui, de cade, nu poate să se ridice fără ajutor[1]. Biserica Greciei trebuie să ajute Noua Romă cea căzută în greșeală, de un veac de acum, prin noii Papi-Patriarhi, să-și recunoască greșeala și să se ridice, după cum au făcut toate celelalte Biserici Locale și să nu se întărească în căderea ei. Ar fi a doua Biserică după Roma care rămâne în greșeala ei și, ca elefantul, nu vrea să se ridice pentru că refuză egoist ajutorul celorlalți și face de capul său.”


[1] Despre purcederea Sfântului duh, Cuvântul al doilea, 2.