Biserica Greciei nu-și asumă controlarea credincioșilor care vin la slujbe

Sfântul Sinod al Bisericii Greciei a făcut astăzi unele precizări în legătură cu noile restricții ce tocmai intră în vigoare. Practic nu-și asumă sarcina trasată de guvern de a controla pe credincioșii din biserici dacă sunt vaccinați sau testați. Acest gest este unul de o opoziție minimală, care confirmă faptul că statul face presiuni asupra ierarhiei bisericești să se conformeze noilor măsuri și concepții despre societate în contextul îmbolnăvirilor de covid-19.

Romfea.gr: SSP: «Conformarea credincioșilor cu ordinul de guvern nu este posibil să fie controlată de Biserică»

Astăzi, 22 noiembrie 2021, s-a întrunit în regim de teleconferință, Sfântul Sinod Permanent al Bisericii Greciei…

În ședința de astăzi Sfântul Sinod Permanent a cercetat datele care se formează prin noile măsuri care intră în vigoare în locurile de închinare la săvârșirea slujbelor religioase. După referatul Preafericitului Președinte și poziționarea tuturor Preasfințiților Ierarhi, a decis în unanimitate cele de mai jos:

Sfântul Sinod Permanent este alături cu toată inima de marele efort al guvernului grec de a nu se răspândi mai mult pandemia. Dar amintește că Biserica a fost ca un asistent al guvernului în acest efort prin cuvânt aprobativ și prin cuvânt de răspundere.

De asemenea, ia parte la marele efort din partea doctorilor și al cadrelor noastre medicale ca să înfrunte pandemia și stă alături atât practic, cât și moral, îndemnând pe toți să se vaccineze conform cu indicațiile comunității medicale, liber și neforțat.

Poziția statornică a Bisericii noastre este că alegerea vaccinului nu constituie o chestiune de dreaptă credință sau mărturisire, ci obiect de știință medicală și practică individuală și răspundere comunitară. Orice concepție contrară, chiar și a clericilor, nu reprezintă Biserica Greciei, care este administrată și se exprimă oficial numai prin Sfântul Sinod.

Cu referire la decizia guvernamentală din 72486/19.11.2021 (Β’ 5401), conform căreia credincioșii, când intră în sfintele biserici ca să participe la sfintele slujbe și să venereze pe adevăratul Dumnezeu, sunt datori să aibă certificatele prevăzute, consideră că nu este posibil să fie verificată conformarea credincioșilor cu decizia guvernamentală de către personalul angajat (paraclisieri) sau voluntar al sfintelor biserici, după cum nu are nici puterile, nici atribuțiile păzirii, nici autoritate publică (de ex. polițienească).

Rămâne statornic Notei sale circulare cu nr. 4766/2205/4.11.2021, prin care adresează din nou un apel clerului și poporului credincios să păzească precis măsurile de prevenție pentru evitarea răspândirii coronavirusului și îndeamnă părintește la înfăptuirea vaccinului indicat de comunitatea medicală ca măsură esențială de apărare împotriva pandemiei, în special conjunctura curentă pentru cei care sunt mai mari de 65 de ani, după cum și efectuarea controalelor de diagnosticare de către cei ce nu s-au vaccinat.

Se adresează simțului de răspundere și generozității sfințitului cler și al poporului credincios și îndeamnă:

1) să rămână indestructibil uniți sub acoperământul Bisericii mamă prin ascultarea de Sfântul Sinod și de Preasfințiții Păstori, evitând orice fel de separare și dihonie, pe care o urmăresc «sub pretext de bună-cinstire» persoanele care slujesc unor scopuri străine de firea Bisericii.

2) să urmeze neabătut indicațiile specialiștilor pentru înfruntarea răspândirii coronavirusului, purtând neapărat masca de protecție pe tot parcursul rămânerii lor în sfânta biserică și respectând distanțările prevăzute.

3) să înalțe rugăciune și cereri către Dumnezeu cel atotîndurat să întoarcă, să risipească și să îndepărteze boala coronavirusului pentru că pentru noi, creștinii, are valoare cuvântul adevărat și nedezmințit al Psalmistului David (Ps. 126,1): «Dacă nu va păzi Domnul cetatea, în zadar priveghează cel ce o păzește».

Vizita Papei Francisc în Grecia va fi „protocolară”, dă asigurări Sinodul

Într-un răspuns oficial la o scrisoare adresată de Mitropolitul Andreas de Konitsa, Sfântul Sinod al Bisericii Greciei înștiințează practic pe toți cei revoltați că vizita Papei Francisc va fi un protocol strict, din care vor lipsi rugăciunile în comun și nu vor fi implicați restul sinodalilor în afara Arhiepiscopului Ieronim.

Au fost mai mulți Mitropoliți care au protestat împotriva venirii Papei Francisc, printre care Serafim de Pireu și Serafim de Kithire, dar și foarte mulți alții și numeroși clerici și mireni.

Textul emis de Sinodul grec, datat 9 noiembrie a.c. și adresat Mitropolitului Andreas, este următorul:

„Înaltpreasfințite frate în Hristos,

Prin decizie sinodală, luată în ședința Sfântului Sinod Permanent din 3 noiembrie a.c., și în urma epistolei voastre din 1 noiembrie a.c. despre vizita Papei Francis în Grecia în data de 4 și 5 decembrie 2021, vă facem cunoscut că Sfântul Sinod Permanent a decis în ședința lui menționată că rămâne la deciziile sale dintâi atât componența lui prezentă, cât și trecută, la ca ați luat parte ca membru, adică nu este reprezentat la nici o manifestare, nici nu primește oficial pe oaspetele de mai sus, nici nu participă la vreo rugăciune în comun sau la orice slujbă religioasă.

Vizita Papei Francisc la Sfânta Arhiepiscopie a Atenei este strict protocolară, fără prezența Sfântului Sinod.”

Din cele declarate nu este limpede în ce fel este exclusă vreo implicare a sinodalilor greci morală, în afara de absența lor fizică. Pot asista pasivi la acest eveniment? Care ar mai fi folosul venirii Papei? Pare mai mult o umilire a lui în public prin desconsiderarea sa totală ca lider  religios  al catolicilor.

Guvernul grec impune testarea nevaccinaților care merg la biserică, folosindu-se de indicațiile Bisericii

Foto: Lifo.gr

Începând cu lunea viitoare (22 nov.), vor intra în vigoare noi restricții în Grecia, după cum a anunțat ieri seară Primul Ministru Kiriakos Mitsotakis. Printre acestea, se numără și obligarea credincioșilor care vin la slujbele bisericești să prezinte dovada vaccinării sau a efectuării unui test rapid.

După cum am mai scris pe această temă, Sinodul Bisericii Greciei a impus celor ce deservesc bisericile să fie vaccinați sau să se testeze periodic, pe când credincioșilor care participă la slujbe le-a recomandat doar să prezinte un test ca dovadă că nu sunt infectați în cazul celor nevaccinați. Acest mesaj-notă de informare a fost luat la presiunea presei scrise și audio-vizuale și a unor politicieni.

Însă presiunea aceasta a crescut în aceste zile, când guvernul a impus el însuși credincioșilor aceste măsuri, fără să le mai lase la nivel de instrucțiuni ale forurilor bisericești. Ba chiar Primul Ministru a invocat acea decizie sinodală ca bază a hotărârii guvernului său.

Un purtător de cuvânt al oficialităților, Ianis Iconomu, a făcut unele clarificări: „La biserici merg oameni de vârste care sunt vulnerabili față de coronavirus, fie s-au vaccinat și a trecut perioada în care au imunitate, fie sunt nevaccinați. Acolo, din prima clipă, în cooperare cu Sfântul Sinod, am spus că oamenii care merg înăuntru trebuie să fie pe cât posibil blindați. Deci am zis că se va cere test după indicația Sfântului Sinod și epitropii bisericii vor fi însărcinați să controleze această procedură și organele statului vor face și acolo de probă controale. Credincioșii vor fi datori să înțeleagă faptul că trebuie să se supună”.

Această evoluție a lucrurilor dovedește că a existat mereu o presiune a statului asupra ierarhiei bisericești în Grecia, iar cedările sunt speculate pentru a dărâma orice rezistență. Concesiile nu vor aduce o evadare, ci o slăbire și o înrăutățire a situației. Aceasta duce cu gândul la faptul că ținta finală, miza este una mai mare decât simpla docilizare a populației; urmează îngrădiri și intruziuni tot mai totalitare, o întoarcere la sclavagism sacru.

Robia lui Faraon și libertatea vaccinată

Sunteți gata pentru doza de vaccinare?? (Foto: The Sun)

Sclavagismul dă năvală peste noi mai tare decât ne putem da seama. În plus, cu nuanțe puternic idolatre. Nu mai suntem robii lui Dumnezeu și frați egali între noi și nici măcar hoinari sub cerul liber, ci devenim pioni într-un stat și ordine totalitare, la care ne înrolăm de bunăvoie. Sau suportăm consecințele marginalizării, repudierii și lipsirii de drepturi și libertăți.

Această situație amintește de una similară din trecutul îndepărtat, dar pilduitor. Cândva faraonul Egiptului și-a luat în robie propriul popor, folosind în avantajul său o situație specială, anume foametea de șapte ani care îi chinuia în acea vreme.

După cum relatează cartea Facerii din Vechiul Testament, pe scurt, faraonul a avut două vise pe care i le-a explicat Iosif, fiul lui Iacov/Israel, prin care Dumnezeu i-a prevestit că vor veni șapte ani de belșug urmați de alți șapte de mare foamete. În felul acesta, Iosif, care i-a tâlcuit visele, a fost pus mare dregător să adune recoltele din primii ani ca să ajungă pentru cei ce vor urma. Însă ce ne interesează este faptul că, după ce locuitorii din Egipt și Canaan și-au terminat aurul și averile, nu aveau cu ce să mai cumpere hrană. Atunci au zis: „Cumpără-ne pe pâine, pe noi cu pământurile noastre, şi vom fi robi lui Faraon noi şi pământurile noastre” (Fac. 47:19). Și faraonul a ajuns stăpăn peste trupurile și pământurile lor, încât erau datori să dea a cincea parte din recoltă toți, în afară de preoții egipteni, care erau hrăniți de la curtea imperială și nu au fost nevoiți să se vândă (Fac. 47:26). Această situație a durat cel puțin până la Moise, adică peste 400 de ani. Cel mai probabil a ținut cât a existat domnia faraonilor, până la cucerirea de către greci și romani.

Sub influența creștinismului, sclavia a dispărut, chiar dacă au rămas diferite forme de înrobire. Cert este că credința în Hristos nu este compatibilă cu sclavia. Toți suntem robi și fii ai lui Dumnezeu, iar oamenii între ei sunt datori să se poarte cu respect și dragoste și fără duh de stăpânire. Nici măcar dușmanii sau străinii nu trebuie tratați ca niște inferiori și nu este acceptabil să fie luați în robie.

Însă această mentalitate se pierde tot mai mult și revenim ușor la una sclavagistă modernă. Marea masă a populației este controlată tot mai mult de lideri selecți. Acest fapt se rasfrânge asupra locurilor de muncă, a controlării banilor, veniturilor. Vorbim de industria IT, pharma, armament, energie. Chiar și statele sunt supuse unor ordine exterioare, venite formal de la organisme internaționale, cum ar fi NATO, ONU, OMS, UE… Mijloacele de supraveghere bineînțeles că sunt moderne și la limita dintre ordine legală și lagăr.

Schimbarea majoră pe care o aduce pandemia de coronavirus și îndeosebi campania de vaccinare este că induce o supunere ritualică a populației înfricoșată de virus. Nu mai este vorba de deservirea oamenilor, ci de înrobirea lor prin constrângere, dar… benevolă. Cam cum s-au văndut egiptenii antici pentru pâine în cel mai bun caz.

De ce vorbesc despre înrobire? Pentru că certificatul verde care se introduce aduce cu sine o pierdere a libertății și o segregare nejustificată. Trebuie să acceptăm sănătatea vaccinată și nu avem voie să fim „bolnavi” decât departe de societate.

Impunerea unor măsuri de carantină severe este normală, ca în cazul leproșilor sau a altor boli molipsitoare. Însă procesul prin care statul român (sau european, sanitar-oms-ist, cine știe de unde vin dispozițiile?) este viciat. După cum a arătat Curtea de Apel București în motivarea anulării a trei hotărâri de guvern recente, statul ajunge să-și aroge drepturi discreţionare, virtual nelimitate, de a dispune practic de toate coordonatele vieţii individului. Mai în detaliu, dacă orice om este posesor al drepturilor și libertaților fundamentale prin naștere, în situația de astăzi structurile statale s-au comportat de ca și cum ele ar deține acele libertăți ale populației și dispun de ele după bunul plac, asigurându-le sau restrângându-le discreționar.

Da, este adevărat că statul trebuie să asigure sănătatea publică, dar nu cu forța, ci doar celor care apelează la el și fără să afecteze pe ceilalți decât dacă situația o cere. În cazul unei molime devastatoare, este firesc să fie restrâns dreptul la circulație, dar motivat, proporțional și temporar. Adică cel care ar trebui să argumenteze justețea acțiunilor este statul, nu cetățeanul să dovedească netemeinicia directivelor. Sunt folositoare măștile? De ce? Dar vaccinurile? În ce măsură? Carantinarea are efecte pozitive sau mai mult negative? Condiționarea deschiderii școlilor de vaccinarea a peste 60% din personal pe ce se bazează? Ori este virba de un abuz imens?

Surparea principiilor de drept, morale, sociale nu este vizibilă unui ochi indolent, pentru omul consumist. Nu se schimbă aproape nimic vizibil, dar se năruie structura și se va dărâma totul în viitor. Pentru un creștin, sunt mai importante vietuțile decât câștigul material. El acționează invers, nu pe o logică imediată. Doar că astăzi nu prea mai avem putere creștină ca să (ne) convingem de valoarea sufletului. Nici minunile Mântuitorului, nici ale Sfinților nu i-au convins pe toți, dar nici pe acelea nu le avem. Dar fără roada Duhului, fără a simți suflul de vjață în sufletul noatru, va fi greu să contrapunem ceva în fața provocării de a fi robi ai trupului în noul regim sanitar.

Este cumplită controlarea prin sistemul digital pentru că este încarcerat trupul. Dar mai sumbră este cedarea libertații sufletului, care se folosește la o adică de posibilitatea supravegherii totale de tip Big Brother.

Pe scurt, poate un creștin să renunțe la libertatea sa și să intre în logica sclavagistă vaccinistă prin folosirea certificatului verde? Evident că nu, chiar de-ar fi să facă sacrificii mari. Dar e nevoit să găsească puterea de a fi creștin.

Peste toate, se prefigurează un totalitarism și mai intruziv în cotloanele sufletelor. Deocamdată pare a fi o presiune de etapă până la uniformizarea la nivel religios, nu doar material-ideologic. Deja ecumenismul pavează drumul spre o religie mondială, iar majoritatea o aplaudă sau se face că nu vede și nu e pusă în pericol dreapta-credință. Preferă ceapa și cărnurile lui Faraon decât ieșirea din robia lui.

Ceea ce cerem și căutăm este să nu fie folosită vaccinarea (nu doar vaccinul în sine) pentru a produce segregare. Este nedrept. Certificatul verde este un cal troian care produce discriminare în societate în loc să faciliteze pur și simplu circulația internațională pentru doritori.

Grecia: Biserica cere clerului și credincioșilor nevaccinați să vină la slujbe cu un test covid; îndeamnă „părintește” ceea ce nici guvernul nu aplică

Presiunea politicului asupra Bisericii face ca aceasta să facă noi concesii. După ce s-a transformat în organ de propagandă vaccinistă, acum Sfântul Sinod Permanent (pe noiembrie) al Bisericii Greciei a hotărât să îndemne pe credincioși să aibă certificat verde la intrarea în biserici sau un test covid.

Arhiepiscopul Ieronim și mesajul „pastoral” de testare (Foto: Βήμα Ορθοδοξιας)

Într-o scurtă Notă enciclică emisă astăzi, se spune: „…vă facem cunoscut că Sfântul Sinod, în ședința lui menționată, a decis, în plus față de Enciclicele lui aferente, să vă adreseze un apel și prin voi către tot clerul, tagmele monahale și credinciosului popor, ca la venirea la sfintele biserici și la sfintele mănăstiri să fie respectate riguros toate măsurile de protecție pentru evitarea răspândirii virusului corona, îndemnându-vă părintește la facerea vaccinului recomandat de comunitatea medicală drept măsură esențială de protecție împotriva pandemiei, precum și efectuarea unui test de diagnostic (rapid test sau PCR) de către cei care încă nu s-au vaccinat.
De asemenea, amintim obligația efectuării pe propria cheltuială a două teste (test rapid sau PCR) săptămânal de către toți cei ce deservesc sfintele biserici (clerici, cântăreți, tineri șamd muncitori) care nu au ajuns la vaccinarea împotriva coronavirusului, precum și depunerea acestor rezultate la conducerea bisericească superioară în contextul respectării măsurilor sanitare prevăzute.
În concluzie, vă amintim și obligația Consiliilor și Sinaxelor Bisericești locale de a controla respectarea măsurilor în sfintele biserici și în sfintele mănăstiri.”

Presa greacă de factură bisericească a comentat negativ aceste noi măsuri. Portalul ΒήμαΟρθοδοξιας a descris în următoarele cuvinte situația:

„În același timp în care la SuperMarket și în mijloacele de transport în comun cetățenii intră fără test rapid, de ce să fie necesar să plătească 10 euro din buzunarul lor (test rapid) ca să vină la slujbe în bisericile care sunt nevoia existențială a credincioșilor?
De altfel, măsurile de distanțare și măștile sunt respectate cu pioșenie. Credincioșii arată respect absolut și înțelegere față de măsurile contra pandemiei. […]
Foarte puținii credincioși care vin la biserică se pare că vor deveni și mai puțini și mai ales prin decizia administrației Bisericii. În care altă pandemie au fost luate măsuri asemănătoare în biserici?
Sinodul a funcționat evident spasmodic sub presiunea politicului și al reporterilor TV, care, în interviul de ieri al Primului Ministru la postul MEGA, au încercat să pună presiune asupra bisericilor, care ar fi libere de covid! Credincioșii deja o amărăciune față de poziția competențelor guvernului, acum a venit placa de mormânt!”

Este de menționat că președintele partidului Syriza, Alexis Tsipras, a avut o convorbire cu Arhiepiscopul Ieronim. Sugestia lui de a introduce testul rapid la intrarea în biserici a fost susținută astfel: „În două cuvinte, Biserica propune ceea ce nu cutează să aplice guvernul”.

În contrast, un purtător de cuvânt al Patriarhiei Ruse, Vahtan Kipsitce, a declarat că „bisericile nu cer dovada vaccinării sau codul la intrare” pentru a nu produce dezbinare etnică în popor din această cauză. La fel, Biserica autonomă Ucraineană a spus și mai clar, prin purtătorul său de cuvânt, că este adepta voluntariatului în privința vaccinării.

Este de observat că presiunea înregimentării în noua realitate covidiană este una cu mănuși, dar fără ieșire. Nu e vorba de o obligare cu forța la vaccinare, ci de constrângere, de acceptare, de consimțământ benevol sau forțat de împrejurări. Nu mai este fiecare stăpân și liber să considere ce este mai important și prioritar pentru sine, ci statul (chiar și prin Biserică) îi dictează. Slujbele nu mai sunt de necesitate vitală, ci doar nevoile trupești alimentare. Ilegal, fără logică și argumente, doar ideologic.

Suntem conștienți că lumea de astăzi nu mai are pe Dumnezeu în frunte; cum trăim în ea?

Valorile creștine puse la strâmtorare și înlocuite de vaccinare

Crucea înlocuită de medicină și dublată de vaccin (Foto: LA Times)

Cine nu se va lepăda de sine, de pământuri, de bani și chiar de prieteni pentru Hristos nu are parte în împărăția cerurilor, ci este rușinat de veșnicul Judecător. În schimb, cine nu renunță la conștiință, la toate valorile și adevărurile care intră în opoziție cu imperativul vaccinării nu mai are drepturi de bază, la un loc normal în societate. Acestea sunt două viziuni diametral opuse care pun în conflict direct în sufletul fiecăruia veșnicia cu realitatea imediată. Din nefericire, alegerea o facem pe terenul celei din urmă, iar consecințele le vom resimți abia dincolo (dacă nu și în viața aceasta).

Ce poate proba mai limpede credința fiecăruia?

Creștinii din primele veacuri, apostolii și urmașii lor așa și-au trăit viața, într-o mucenicie aspră, care nu însemna mereu pierderea vieții, ci adesea „doar” lipsirea de averi, de privilegii, de recunoaștere, prigoane cumplite sau mai ușoare, capriciile oricui putea să se folosească de stigmatul de creștin pentru a persecuta pe cineva. Nu doar jertfirea la idoli era o probă teribilă, ci și săvârșirea a diferite păcate și nedreptăți. Există multe mucenițe care sunt cinstite pentru că nu au acceptat avansurile unor păgâni sau mucenici care au refuzat să fie părtași la fărădelegi, dar au avut de suferit din cauza „păcatului” de a fi creștini.

Criteriile la îndemână pentru cei mai mulți pentru a lua o decizie sunt cele materiale, imediate. Însă nu înseamnă că sunt cele mai bune. Și adesea intră în conflict cu virtuțile mai înalte, spirituale, fie că e vorba de credință sau moralitate umană sau de altă natură.

Îndeosebi în Biserică valorile fundamentale ar trebui să fie legate de viața veșnică, pentru care ar trebui depășite chiar și necesitățile pământești. Însă, atunci când PF Părinte Patriarh declară că „Viaţa şi sănătatea sunt daruri ale lui Dumnezeu pe care noi trebuie să le păstrăm şi să le cultivăm cu multă rugăciune, smerenie şi multă grijă”, se produce o confuzie în privința vieții creștine. Să ne folosim de rugăciune și chiar de smerenie pentru a păstra sănătatea este de înțeles într-o anumită măsură, deși ar fi necesare unele distincții; însă a cultiva sănătatea prin mijloace duhovnicești, aceasta nu mai e de înțeles. Ea nu este o virtute pe care să o cultive Biserica, ci pe care să o protejeze. De multe ori renunțăm la ea pentru idealuri sau scopuri mai înalte, cu atât mai mult când ar fi cazul pentru suflet.

Trupul în general este privit ca un rob ce trebuie să fie ținut în frâu prin nevoințe, prin credință și prin prețuirea mai mare a sufletului. Nu disprețuindu-l ca fiind rău în sine, dar nepermițându-i să răstoarne curăția morală. Chiar soldații și polițiștii sunt dispuși să moară adeseori sau să vatăme pe alții pentru a apăra libertatea. Cu atât mai mult sănătatea trupului nu are o însemnătate absolută, ci trebuie tratată cu înțelepciune, după principii clare, care urmăresc în primul rând buna așezare a sufletului, după cum învață spre exemplu Sf. Vasile cel Mare sau cum a dat exemplu Sf. Ciprian al Cartaginei.

Totuși astăzi, în contextul pandemiei de covid-19, nu doar că sănătatea este pusă pe primul loc la modul absolut, ci este impus acest principiu ca obligatoriu în fața oricăror altor nevoi. Dar nu numai atât, ci în mod mincinos și disproporționat. Este exagerată o boală (coronavirus) și ignorate multe altele, dar și nevoi materiale și spirituale. Iar măsurile luate nu sunt doar medicale, ci și emoționale și manipulatorii, terorizante. Principiile care stau la baza lor sunt strict trupești în cel mai bun și îngăduitor caz.

Fără a mai intra aici în detalii, contracararea virusului are valențe politice, nu medicale. În loc să fie oferit ajutor medical dezinteresat în fața unei boli, este instrumentată politic această asistență pentru a impune un control totalitar. Poate nu ne vine a crede, dar suntem în plin nazism care va fi mai bine observat în viitor. În termeni creștini, suntem chemați să ne aliniem unei gândiri totalitare.

Cum bine se spune, nimeni nu ne obligă să intrăm în noua lume a vaccinării, ci ne constrânge, ni se stoarce acordul propriu. Avem drept alternativă neplăcută să trăim la periferie. Dar cu perspectiva unei slave negrăite de la Stăpânul Hristos.

Deocamdată este începutul și, prin urmare, mai avem timp să ne pregătim sufletește și chiar material să trăim această marginalizare și persecuție. În primul rând să facem față la oprobiul public, apoi să ne mulțumim cu puțin și să ne descurcăm alternativ.

La momentul actual, nu cred că este lepădare a primi certificatul verde, dar un suflet virtuos își va da toată silința de care este în stare ca să-l evite pentru că este un păcat. Omul simplu, fără de Dumnezeu, nu poate să se împotrivească unui sistem nazist și așa este. Dar pentru un creștin, care are ca Împărat pe Hristos, miza nu este să-l învingă, ci să nu fie biruit.

Am citit un cuvânt frumos pentru aceste zile: „Te vei supune crezând că se va sfârși, dar nu se va sfârși tocmai pentru că te vei supune” (Diego Fusaro). Dar lucrurile sunt mult mai tragice de atât pentru un credincios. Intrarea în era vaccinismului va aduce libertate, o conjunctură mulțumitoare, acceptabilă? Nu cumva va fi un fel de amputare sufletească, poate chiar și la nivel trupesc? Merită la nivel personal?

După ce ierarhia Bisericii a abdicat de la învățătura ei drept-slăvitoare la Sinodul din Creta, după ce este antrenată în schisme și supusă condiționărilor din partea factorilor externi, nu mai cred că va avea cuvânt autentic pentru situația actuală. În felul acesta, rămânem fără linii directoare clare, ne rămâne doar „fuga în munți”, adică scăparea la învățăturile adevărate ale Sfinților Părinți. Sigur că asta poate duce la greșeli majore (teoriile despre modificarea ADN-ului și controlul minții sunt un exemplu) din lipsă de povățuire, dar nu există alternativă la orizont. Prin aceasta nu contest pe ierarhi și conducerea actuală bisericească, ci doar conștientizez limitele lor. Deocamdată la noi încă există o linie corectă de neimpunere oficială a vaccinării. Dar presiunile din viitorul apropiat este de așteptat să schimbe dramatic situația.

Cam cum s-au descurcat mucenicii în vremea prigoanelor din primele secole sau din perioada otomană sau din regimul comunist, așa suntem puși în ziua de astăzi să facem și noi.

Joaca de-a vaccinarea pune în joc mântuirea?

Lumea dominată prin virus (Foto: Fair Observer)

Un prim test pentru a face față la provocarea vaccinării care ne stă în față și ne privește pe toți este acela al maturității duhovnicești de a diagnostica în mod corect situația. Încercând să înțeleg și să definesc cât mai clar introducerea certificatului verde, am pornit de la ideea de ideologie totalitară, am trecut la cea de politică sanitară greșită și, în final, cea mai potrivită caracterizare mi se pare acum aceea de „joacă de-a vaccinarea”. Dacă e să luăm în calcul imaginea de ansamblu, suntem invitați să intrăm într-o horă pandemică organizată nu în cadrul legal și instituțional corect, ci pe terenul unor convingeri ilogice, emoționale și ticăloase, dar nu în ultimul rând dictatoriale în regim de junglă.

În al doilea rând, ca creștin și duhovnic, realizez că nu mai este vorba de o mascaradă la care noi suntem un soi de spectatori sau piese de decor, ci suntem invitați să luăm parte cu toată responsabilitatea lumească. Practic, ni se cere să ne înrolăm prin acceptarea vaccinului și a certificatului verde, să renunțăm la nevinovăția de copil necesară dobândirii împărăției lui Dumnezeu și să devenim serioși în raport cu discursul de putere care ni se pune în față. Nu se mai pune problema renunțării la lume de dragul mântuirii sufletului, ci a fricii de a refuza certificatul verde pentru siguranța zilei de mâine. Pentru un drob de linte, trebuie să ne adormim conștiința, sufletul; poate ieșim astfel la liman făcându-ne frate cu dracul.

Am prezentat în aceste prime rânduri o radiografie a alegerii vaccinale care ne stă în față. Totuși este necesară o detaliere a motivelor, dar și a modului concret de a lua atitudine în așa fel încât să ne câștigăm sufletul.

Joaca de-a vaccinarea

Elementele pe care le am în vedere pentru creionarea tabloului general, atât cât am fost eu în stare să le percep, țin de o serie întreagă de factori.

În primul rând, virusul covid este unul real, mortal în multe situații, dar supradimensionat. Adică pentru contracararea lui au fost propuse și impuse suită de măsuri care nu mi se par și nu sunt proporționale și care au redus oamenii doar la nivelul de infectați fără alte nevoi materiale, sociale sau chiar spirituale. Nu poate fi validată indiferența față de virus, dar nici sugrumarea vieții de zi cu zi din cauza lui.

În plus, multe măsuri sunt ilogice. Spre exemplu, interzicerea circulației noaptea nu are sens. Oprirea adunărilor în grupuri este una, dar circulația este alta. Nu știu să existe vreo explicație oficială plauzibilă pentru această dispoziție. Și, bineînțeles, mantra vaccinării este culmea non-sensului atâta vreme cât cei vaccinați se pot infecta și transmite boala, chiar unii au decedat, există efecte adverse de multe ori grave, nu știm siguranța pe termen lung, nu-și asumă nimeni răspunderea și firmele farmaceutice au interese mai mult financiare decât umanitare. Iar discriminarea prin certificatul verde nu are conotații sanitare, ci pur de control dictatorial. Este adevărat că riscul de a fi afectat de vaccin este mic, dar e mai mare decât în urma îmbolnăvirii de covid.

Cadrul legal a fost suspendat și încălcat în mod consecvent. Hotărârile de guvern privitoare la restricții și-au depășit limitele, neavând în spate o lege prin care să poată fi restricționate libertățile individuale. Acest fapt se înregistrează pe mai departe, unele hotărâri din ultimul timp nefiind publicate ori publicate cu mare întârziere în Monitorul Oficial, ceea ce face ca ele să fie inexistente sau inatacabile în termenul de aplicare. În schimb le respectă cine e neinformat și se ia după comunicatele și directivele de presă. Cu alte cuvinte, nu vorbim de dispoziții ale statului, ci de o stare de spirit care nu are legătură cu legile țării, ci cu preluarea credulă a unor idei și dispoziții. Un alt aspect grav, care s-a înregistrat și în alte țări, este că unele prevederi legale au fost și sunt neconstituționale, dar se aplică în continuare. În afara unor norme corecte și funcționale, ne situăm în cadrul unei narative distopice. Practic, nu ne supunem autorității legale și legitime a statului, ci unei povești abuzive împrăștiate prin mass-media.

În locul acțiunilor raționale, ne este propusă o credință psihotică în virus, care implică o viziune străină despre libertate, sănătate, economie, cultură, spiritualitate, civism. Totul trebuie pus în paranteză sau pe un rang inferior în fața pandemiei. Nu este nici o exagerare să afirmăm că suntem introduși într-o lume nouă, lipsită de sens, panicată, fără perspective limpezi, cu pedepsirea și marginalizarea celor ce nu se încadrează. Nu este doar o ideologie nocivă în mintea cuiva, ci măsuri aplicate efectiv asupra întregii populații. Acest regim despotic este foarte potrivit să fie denumit luptă de clasă, ca odinioară.

Dați înapoi Cezarului ce-i al Cezarului…

Întrebarea care se pune este: Lui Dumnezeu ce rămâne să-I mai dăm? Resturile ce ni le mai lasă lumea constrângătoare și intruzivă sau inima curățită de alipirea de cel rău? Care sunt prioritățile? Cum ne mântuim sufletul pierzându-l sau îl pierdem căutând să-l salvăm?

Cel mai probabil că majoritatea nu sunt măcar să dispuși să pună într-o cheie așa de tranșantă problema mântuirii. Poate pentru că în general au tratat-o cu ignoranță sau pe planul doi, considerând că nu este necesară o implicare atât de mare, că merge să ne mântuim chiar și luând în ușor lucrurile. Dar Evanghelia este, de fapt, foarte categorică: „De nu vă veți întoarce și nu veți fi precum copiii, nu veți intra în împărăția cerurilor” (Mt. 18: 3), „În zadar Mă cinstesc învățând învățături care sunt porunci ale oamenilor” (Mc. 7: 7), „Cel ce nu-și ia crucea și nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine” (Mt. 10, 38) și „nu vă amăgiți, nedrepții nu vor moșteni împărăția lui Dumnezeu” (1Cor. 6: 9). Și nu e vorba de o rigiditate inumană, ci de o claritate morală a conștiinței în Duhul Sfânt. Avem de ales între lumina lui Hristos și întunericul sau ambiguitatea compromisurilor pământești.

Desprinderea de lume echivalează cu purificarea cugetului, cu nevinovăția inimii și curăția conștiinței. Iar aceasta presupune o anumită abordare, familiarizare și credință în Dumnezeu, o spiritualitate ortodoxă. Nu putem înțelege și asuma poruncile lui Hristos cu gând omenesc pentru că ele nu pot fi împlinite astfel, pentru că „la oameni aceasta e cu neputință, la Dumnezeu însă toate sunt cu putință” (Mt. 19: 26).

Așadar, când vom privi lucrurile din unghi cu adevărat evanghelic, abia atunci vom înțelege cum să ne purtăm corect față de vremurile de strâmtorare și lepădare care au venit și vin peste noi. Altfel, va fi la îndemâna noastră doar justificarea pentru delăsare și compromisuri.

Nu avem pretenția ca lumea să fie sfântă ca să putem trăi în ea, nu, e absurd așa ceva. Ar însemna să ieșim din ea pur și simplu. Totuși există anumite criterii de integrare în așa fel încât să nu ne fie afectată viața după voia lui Dumnezeu. Astfel, dacă nu putem cere sfințenie, avem datoria să urmărim o neutralitate a mediului social. Nu păcatele altora ne împovărează pe noi, ci cele impuse și acceptate de noi. În general respectăm legile civile, dar, atunci când s-ar pune problema să intre în conflict cu porunca lui Dumnezeu, atunci are întâietate Domnul. Atât în lucrurile mărunte, cât și în cele mari, pe plan profesional, familial sau personal. La modul cel mai evident, creștinii primelor veacuri au refuzat închinarea la idoli impusă de puterea statală chiar cu prețul vieții. În alte cazuri curente, preferăm să fim păgubiți și să nu nedreptățim pe cineva duhovnicește chiar dacă legea ne-ar da câștig de cauză. Acesta reprezintă nivelul de la care putem aspira la o viață în Hristos; mai departe ține de eforturile și credința noastră să ne sfințim sau măcar să ne păzim de păcatele de moarte.

Marea strâmtorare de pe urmă

Răcirea dragostei și înmulțirea fărădelegii fac străină minții noastre viața în Hristos. Apare mulțumirea cu himere, cu hristoși mincinoși, cu învățături adaptate. „Dar cel care va răbda până la sfârșit, acela se va mântui” (Mt. 24: 13).

Nu știm cu certitudine dacă au sosit aceste vremuri proorocite, dar cu siguranță seamănă foarte mult. Însă știm sigur care sunt cerințele pentru mântuire și le putem compara cu ceea ce ni se cere: a fi oi în mijlocul lupilor, a ne scutura de dormitare și a ne trezi la realitate. Să nu ne mirăm că poate exista o astfel de presiune a fărădelegii, că este exclus așa ceva. Dimpotrivă, am fost avertizați din timp.

Rămânând cu picioarele pe pământ, suntem conștienți că nu trăim încă vremurile lui Antihrist, ci cel mult pregătirea terenului. Deci nu se pune problema lepădării de credință, dar asta nu înseamnă că nu există alte pericole duhovnicești.

 Eu personal nu sunt împotriva vaccinării, ci a obligativității exprimate prin certificatul de vaccinare. Nu am încredere în vaccin, nu-l recomand, dar nu judec pe cel care îl primește pe considerente sanitare. Însă discriminarea legală și socială a celor nevaccinați are un caracter pronunțat de nedreptate. În mod clar cei care se vaccinează de acum o fac din constrângere, căci ar fi făcut-o până acum din convingere medicală. Este o chestiune nu doar la nivel comunitar, ci și personal.

Având în vedere rigoarea vieții duhovnicești, dar și contextul pandemic prin care suntem prinși să aderăm la o ideologie covidiană, cred că este destul de limpede că avem o grea alegere și răspundere cum reacționăm. Putem refuza și înfiera o astfel de făcătură sau să o îmbrățișăm?

Din păcate, se pare că există și o presiune asupra Bisericii, care înrăutățește lucrurile și le complică. Implicarea ei este echivalentă cu impunerea unei viziuni cuprinzătoare, care include și credința. Atacurile mediatice din ultimul timp și reacția Patriarhului devoalează un asalt progresist asupra credinței sub pretextul pandemiei. E vorba de o nouă așezare a lumii din temelii, o zguduire în profunzime.

Un punct delicat este și modul cum operează certificatul verde. Strânge și centralizează datele celor verificați? Se ajunge la un control polițienesc și intruziv? Asta ar agrava situația.

Foarte ciudat este și faptul că populația pur și simplu este pasivă și nu-și exprimă revolta. Foarte mulți au verbalizat uimirea că nu explodează mămăliga. Practic, suntem și noi părtași la construirea noii orânduiri. Prin pasivitate și… contemplare.

Așadar, ca o concluzie, cred că este un păcat colectiv, dar și personal să fie acceptat green pass-ul; izbăvirea de el se face prin pocăință și mărturisire. În cazul că se dovedește (nu știu acest amănunt) că există o monitorizare centralizată a pașapoartelor, adică o urmărire generală dictatorială, s-ar impune oprirea de la împărtășire pentru că vorbim despre implicarea și validarea unui regim totalitar nelegiuit. Iar în situația și mai gravă că va fi atrasă Biserica în propaganda vaccinării, deja va trebui reevaluată în mai rău primirea pașaportului verde, echivalentă aproape cu lepădarea de credință.

Zilele sunt grele și ar trebui să ne împotrivim masiv până să ajungem la o rezistență pe cont propriu care va avea ca miză propria mântuire. Pe măsură ce rămânem tot pasivi, verticalitatea interioară se deteriorează progresiv și foarte greu vom rezista la o strâmtorare cu adevărat antihristică. Dacă nu există tărie de caracter acum, compromisurile duc la și mai puțină în viitor.

Infailibilitatea pretinsă de sinodalii greci și negarea „îngrădirii”. Răspunsul ex-Mitropolitului Ambrozie al Kalavritelor

O discutare a modului de funcționare a Sinodului episcopilor ortodocși este bine-venită astăzi. Cadrul este dat îndeosebi de unele hotărâri smintitoare din ultima vreme (referitoare la ecumenism la Sinodul tâlhăresc din Creta, la schisma din Ucraina sau cu privire la pandemie în special în Grecia). Însă contribuie și faptul că în duminica de astăzi prăznuim pe Sfinții Părinți adunați la Sinodul VII Ecumenic (787) împotriva iconoclasmului care fusese impus printr-un Sinod tâlhăresc întrunit la Hieria (754).

În perioada 4-8 octombrie a.c. au avut loc ședințele Sfântului Sinod (al Ierarhiei) Bisericii Greciei. Unul dintre cele mai intense subiecte dezbătute a fost legat de ascultarea față de deciziile sinodale. Această temă este un încinsă de opoziția arătată de cei care au întrerupt pomenirea episcopilor după Sinodul tâlhăresc din Creta (2016), dar mai ales de reacția mai multor clerici și chiar episcopi față de deciziile din ultimul timp legate de măsurile de prevenție față de virusul corona. Doi episcopi sunt deja în anchetă sinodală pentru neascultare.

Discuțiile sinodale pe acest subiect pot fi rezumate prin câteva citate expuse chiar în comunicatele publice oficiale din referatul aferent din a patra zi,  dar și din a doua zi.

Astfel, comunicatul oficial al Sinodului redă cuvintele Mitr. Hrisostom de Manis, care a precizat în referatul său despre ascultarea de Sinod: „«ascultarea față de regimul sinodal este alfa și omega pentru o viață autentic bisericească tocmai pentru că toate decurg din Biserică». De aceea «scopul mai îndepărtat al acestei ascultări este unitatea Bisericii și unitatea ascunde un conținut teologic, pentru că constituie axioma, adică principiul credinței».

Răspunzând întrebării dacă nu cumva ascultarea se opune libertății cuvântului, a remarcat că «ascultarea de regimul sinodal nu are nimic înrobitor, nimic lipsit de libertate personală, ci ne supunem numai pentru legătura duhovnicească nestricată cu trupul Bisericii ca cel mai mare bine. Și supunerea aceasta este libertate după cum viața bisericească slujește ca putere… Biserica nicidecum nu este posibil să îndeptățească ruperea unității. Și nimeni nu funcționează ca independent și de sine stătător. Suntem chemați la înrolarea și ascultarea de ordinele Bisericii, care se exprimă prin Sfântul Sinod».

De asemenea, anterior, Mitr. Atenagora a criticat apelurile la «îngrădire» și neascultare față de Sfântul Sinod. El a conturat problema ca o alegere – „fie să-i ignorăm și să-i lăsăm să continue să acționeze necontrolați în interiorul și în exteriorul Bisericii, smintind pe credincioși și conducând pe mulți dintre ei la rătăcire absolută și la fapte care sunt pândite de primejdii de diferite nivele, – fie să plănuim și să aplicăm un cadru de protejare a membrilor Bisericii și a turmei noastre de atacurile de orice natură a demagogilor, conspiraționiștilor și a celor ce ponegresc lucrarea și ofranda noastră”.

Toate aceste idei sunt periculoase pentru că promovează o viziune infailibilă a deciziilor sinodale, care nu pot fi criticate. Într-adevăr, acestea ar trebui să fie în duhul unei înțelegeri drepte a lucrurilor, dar nu de la sine, ci doar atunci când sunt validate și primite de corpul Bisericii. Altfel unitatea pe care trebuie să o păzim nu mai este una în Duhul Sfânt, întemeiată pe luminarea de la Dumnezeu, ci una instituțională, de drepți în fața unor conducători bisericești vremelnici și supuși greșelii.

În ultima ședință au fost aleși 5 noi episcopi în scaunele vacante, iar la hirotonia lor Arhiepiscopul a ținut cuvântări prin care a promovat deciziile luate. Acestea sunt luate în vizor de Episcopul retras Ambrozie în textul de mai jos.

Arhiep. Ieronim și ex-Mitr. Ambrozie (Foto: iEllada)

Scrisoare deschisă a ex-Mitropolitului Ambrozie către tragicul Ieronim al Atenei

Subiect: Declarațiile voastre făcute recent despre «îngrădire»

Preafericite,

Mă adresez astăzi vouă public, fiind înduplecat de îndemnul celui între Sfinți Părintelui nostru Ioan Gură de Aur, potrivit căruia «cele spuse și săvârșite public să fie mustrate public» (ΕΠΕ, 23,393), ca să depun față de Preafericirea Voastră reacția vehementă a sufletului meu ticălos față de declarațiile pe care le-ați făcut duminica trecută, 10 octombrie a.c., care au văzut lumina publicității! Iată un fragment:

«Nu sunt roz toate faptele. Există mulți spini, există multe dificultăți. Și arhiereii care au parcurs acest drum și care îl iau cunosc din aceste dificultăți care provin din exteriorul, dar, din păcate, și din interiorul Bisericii. Atunci ce se întâmplă? Unde să te întorci?… La Sfântul Sinod al Bisericii Greciei. Și, prin urmare, nu ai trăirile tale personale? Nu ai putința să pui la îndoială ceva, nu este posibil să ai ceva personal față de care probabil să ai întrebări din cele pe care le auzi? Ai acest drept. Dar mai presus de toate este ascultarea de Biserică și de Sinodul ei pentru că el conduce nava. Și te vei supune lui. Totuși probabil opinia ta este tare, posibil să fie puternică.

Respectăm libertatea ta și libertatea oricui. Dar va trebui să vină și să spună: «Părinte, eu asta sunt» și să-și lase responsabilitățile și să se retragă acasă, la mănăstirea lui, la chilia lui și de acolo să aibă pozițiile proprii.

Există o frază pe care mulți o aud și se zbârlesc: mă îngrădesc. Deci cel ce nu este de acord și vrea să țină linia Bisericii, a Sfântului Sinod, vine și spune: acestea sunt crezul meu personal, totuși datorez ascultare Bisericii. Prin urmare, «vă dau o hârtie și vă spun că mă îngrădesc și de acum încolo îmi fac propria viață, fac ceea ce vreau». Unitatea Bisericii este mai presus de toate pentru că susține adevărata credință. Aceste gânduri trebuie să stăpânească și în cei care urcă astăzi treptele altarului, dar și în cei care slujim. Nevoile vremurilor noastre, patria noastră, societatea noastră, desacralizarea tuturor din jurul nostru, fie că se numește familie, fie că se numește tinerețe, fie că se numește copilărie, fie că se numește armată. Această manie a desacralizării nu se înfruntă și nu se confruntă în alt mod decât prin credința noastră, rădăcinile noastre, baza noastră. Putem să ne abatem în interiorul nostru. Nu suntem forțați. Ascultăm de voia Sfântului Sinod al Bisericii». (Sursa: www.cnn.gr și https://www.xronos.gr/koinonia/ieronymos-se-klirikoys-opoios-diafonei-na-paei-spiti-toy-pano-apo-ola-i-ypakoi-stin).

Preafericite,

Sunt de acord absolut cu învățătura voastră despre ascultarea față de Sfântul Sinod, totuși cu o limită, că și Sfântul Sinod va «va învăța drept cuvântul adevărului»! Prin urmare exprimările voastre despre «îngrădire», despre retragerea unui arhiereu care nu este de acord «la casa lui, la mănăstirea lui, la chilia lui» și, la final, despre «desacralizarea» noastră m-au smintit de neimaginat! M-au smintit pentru că presupun că Sfântul Sinod are drept privilegiu INFAILIBILITATEA! Totuși aceasta este ceea ce se dezbate în ziua de astăzi. Sfântul Sinod al Arhiereilor de sub Preafericirea Voastră slujește mereu adevărul sau cumva slujește și rătăcirea?

Până în ziua de astăzi am cunoscut că Papa, desigur că rătăcit, susținea că deține «infailibilitatea»! Astăzi am fost informați că și Sfântul Sinod se arată drept infailibil!

Totuși sunteți în rătăcire, Preafericite, și mai ales sunteți într-o rătăcire jalnică, susținând unele ca acestea! Cât timp atât Sfântul Sinod Permanent, cât și Sfântul Sinod al Ierarhiei recent convocat, ambele săvârșite sub președinția voastră, au trădat pe Mântuitorul nostru Hristos, au trădat credința noastră ortodoxă , au secularizat – și, prin urmare, au dizolvat – Biserica Greciei pentru că toți Preasfințiții Arhierei, în afară de foarte puțini, v-ați supus Cezarului, adică celui care nu face deosebire între credința lui în Hristos și evlavia lui, Primului-Ministru al Greciei, afurisitului domn Kiriakos Mitsotakis!

Cu prilejul coronavirusului, adică o fabricație a puterilor întunecate și satanice ale mondializării, ați părăsit învățătura lui Hristos despre mântuirea sufletului nostru și, îndumnezeind trupul omenesc, acum vă mai cheltuiți în continuare pentru protejarea sănătății trupești, adică pentru acceptarea din partea fiilor credincioși ai Bisericii a vaccinului împotriva coronavirusului, trecând cu vederea faptul că vaccinul provoacă până și moartea în unele cazuri!

Aplicând orbește îndrumările dlui. Mitsotakis, ați dizolvat Biserica! În esență, anul trecut ați anulat sărbătoarea Paștelui, supunându-vă fără crâcnire stăpânirii politice și aplicând orbește ordinele dlui. Mitsotakis, care v-au fost date pe 16 martie 2020 nu printr-o colaborare provizorie, ci pe internet printr-un articol la Twitter-ul vostru personal!

Așa încât, Primul Ministru se autodesemnează și… Arhiepiscop a toată Grecia! În continuare, v-ați trădat misiunea nu ca individ, ci ca Sfânt Sinod al Bisericii Greciei!

Iată încă o dovadă: Pe 20 aprilie a.c. printr-o altă SCRISOARE DESCHISĂ a mea am acuzat public că membrii Sfântului Sinod Permanent din a 164-a Perioadă Sinodală prin decizia luată cu privire la «ora săvârșirii Sfintei Liturghii a Învierii din seara Marii Sâmbete, forțează și încalcă rânduiala canonică a Bisericii Ortodoxe» și am confruntat fragmentul aferent din Enciclică:

«Cu privire la Slujba Învierii, Sfântul Sinod… a decis unanim, făcând uz de iconomia Bisericii… ajustarea orei săvârșirii Învierii la 9:00 p.m. din Marea Sâmbătă. Slujba va avea loc în curtea sfintelor biserici… și va urma Sfânta Liturghie de Înviere în interiorul bisericii».

«Drept aceea», scriam atunci, «cad înaintea voastră în genunchi cu adâncă durere a sufletului și cu lacrimi îndrăznesc să reclam în fața voastră că prin această decizie este anulată și călcată în picioare practica și tradiția care, după cum este cunoscut, NU ÎNGĂDUIE CLERICULUI SĂ SĂVÂRȘEASCĂ DUMNEZEIASCA SLUJBĂ DE DOUĂ ORI ÎN 24 DE ORE!»

În plus, v-am amintit atunci și arhiereilor sinodali cuvintele de mai jos din Pidalion:

«… În afară de tradiția orală, în PIDALION sunt inserate literal următoarele:

«Să nu se facă două Liturghii într-o zi pe aceeași Sfântă Masă. „Nu se poate vorbi la o Sfântă Masă în aceeași zi de două Liturghii, nici la aceeași Masă la care a liturghisit Episcopul să liturghisească preotul în acea zi.” Dar și preoții noștri care liturghisesc de două ori poate din îndrăzneală păcătuiesc grav și să înceteze în continuare această neregulă» (v. PIDALION, p. 90).

În afară de acestea, m-am adresat unor urechi «care nu aud»! Prin măsurile pe care le-ați aplicat, v-ați predat unei tiranii de diabolică rătăcire, care răspunde la numele „protejarea de coronavirus” și ați dizolvat Biserica! Iată o dovadă:

Prin argumentele și dovezile sărace de mai sus, Preafericite, este demonstrat foarte limpede că actualul Sfânt Sinod NU ESTE INFAILIBIL! Deci cum să ascultăm de ordinele lui? De aceea îndemnul vostru la «retragerea la chilia noastră» și despre «îngrădire» servește numai și numai acțiunii trădătoare a Sfântului Sinod! Nu doriți să existe reacții la cele pe care le decide Sfântul Sinod, așa încât să… faciliteze acțiunea voastră pentru că doriți să fiți pe placul dlui. Mitsotakis, care a finanțat Biserica Greciei cu o parte din suma de 4.500.0000 €, care a fost oferită drept sprijin «pentru forurile religioase», adică ortodocși, musulmani șamd. (v. articolul 104, par..1 din Legea 4790/2021/Α΄48).

Recurgând acum la istoria bisericească, ne veți îngădui să amintim că odinioară, rar într-adevăr, chiar și un Sinod Ecumenic este posibil să slujească rătăcirea! Atunci slujesc și exprimă adevărul unele persoane sinodale reacționare!

Deci vă voi aminti despre două Sinoade ale Bisericii, care, prin conlucrarea diavolului, au slujit… rătăcirii, unul din trecutul de demult istoric și celălalt din istoria contemporană bisericească!

În anul 449 d.H. în Efes a fost convocat un mare Sinod. Au participat 127 (notă: poate 135 după altă versiune) Episcopi cu președinte Patriarhul Dioscor al Alexandriei și cu tema condamnării lui Eutihie, care, după opinia lor, (nu?) învăța o credință rea și o erezie! «Dioscor… a impus 104 episcopi să semneze caterisirea lui Flavian al Constantinopolului și a lui Eusebiu de Dorileea, care îl condamnaseră pe Eutihie…» (v. www.peripatitis.net/news/449-m-ch-i-listriki-synodos-stin-efeso/).

Acel «Sfânt» (???) Sinod a fost numit de Biserica Mamă «TÂLHĂRESC»! Așadar există eventualitatea ca un Sinod să nu fie considerat «Sfânt» și, prin urmare, arhiereii care gândesc corect vremelnic, se exprimă și se comportă «ortodox», adică cei care se opun și condamnă deciziile și acțiunile unui astfel de Sinod al lor, să nu fie vrednici de desconsiderare și de închiderea lor «în casa lor, în mănăstirea lor, în chilia lor», după cum susțineți, Preafericite, ci dimpotrivă sunt robi autentici ai lui Iisus Hristos!

În sprijinul gândurilor și a raționamentelor mele îngăduiți-mi să invoc cuvintele marelui teolog și Profesor, pururea pomenitul Pan. Trembelas:

«Însăși istoria străveche a Bisericii dă mărturie fără îndoială că nu există garanție în privința adevărului pentru fiecare Sinod al episcopilor sau că este izbăvit de orice rătăcire. Faptul că sfinți și mari bărbați ai Bisericii, precum Marele Atanasie și dumnezeiescul Gură de Aur, au fost caterisiți de Sinoade episcopale îndreptățește deplin tânguirea Sf. Grigorie Teologul… (…) Este un fapt istoric adeverit din multe părți că nici mulțimea Episcopilor Întâistătători, nici venirea lor din fiecare parte a lumii și din Biserici care se găsesc în fiecare parte, nici participarea tuturor tronurilor centrale și arhiepiscopale nu sunt suficiente pentru convocarea unui Sinod Ecumenic. Astfel, la Sinodul din Efes (449), numit pe bună dreptate tâlhăresc, au șezut 135 de episcopi, printre care [Patriarhul] Dioscor al Alexandriei și [Arhiepiscopul] Iuvenalie al Ierusalimului și [Arhiepiscopul] Talasie al Cezareei Capadociei» (v. P.Ν. TREMBELAS, Dogmatica, vol. 2, Ed. «Sotir», Atena 2003, p. 403-404.) (https://www.impantokratoros.gr/2A3CCD56.el.aspx).

Să evităm acum acel celălalt Sinod de episcopi unionist, (Pseudo)-Sinodul de la Ferrara-Florența (1438-1439), ca să venim la Sinodul tâlhăresc din zilele noastre (23.12.2016?), Sinodul de la Colimbari din Creta, al cărui membru, din păcate, ați fost, Preafericite!

Despre Sinodul acesta, care a recunoscut pe agenții bisericești din Ucraina caterisiți și schismatici, deși a provocat în același timp și o nouă schismă în comunitatea ortodoxă, au fost semnalate următoarele:

«Concluzia care se trage fără forțare din studierea textelor finale publicate ale așa-zisului Sfânt și Mare Sinod, precum și din deciziile și analizele teologilor și Mitropoliților distinși este că în final acest Sinod se dovedește antiortodox, tâlhăresc și eretic pentru că:

1. A fost atinsă în final ținta de fi considerate biserici ereziile, adică a devenit primit faptul că papismul, precum și restul ereticilor sunt Biserici, nu erezii, după cum recunoaște așa-numitul Consiliu Mondial protestant al Bisericilor sau mai degrabă al ereziilor.

2. Dizolvă deciziile Sinoadelor Ecumenice.

3. Contraface spiritualitatea ortodoxă.

4. A exclus pe episcopi și desființat sinodalitatea ortodoxă și în general a utilizat metode antiortodoxe în modul lui de funcționare.

5. A făcut obligatorii deciziile Sinodului sub pretextul păstrării sau așa-zisei apărări a Ortodoxiei autentice, desființând totuși rolul mirenilor și a clericilor de jos, care au răspundere pentru păstrarea credinței ortodoxe veritabile».

Și cel ce a redactat faptele tragice de mai sus le pecetluiește cu următoarele: «Deci aceste puncte le vom analiza ca să arătăm că în final Sinodul acesta este cu adevărat tâlhăresc, eretic și antiortodox» (https://www.agioritespateres.com/i-synodos-tou-kolympariou-gia-kai-megali-i-airetiki-kai-listriki/).

Preafericite și mult iubite frate al meu în Hristos,

Consfințind această lungă referire a mea, îngăduiți-mi să vă amintesc că nu a fost conformă comportarea voastră față de pururea pomenitul vostru predecesor, Arhiepiscopul Hristodul, cu cele pe care le susțineți astăzi cu capul descoperit! Pentru că, deși ați fost vehement opozant la cele pe care le susținea Hristodul, nu v-ați retras «la casa voastră, la mănăstirea voastră sau la chilia voastră», ci dimpotrivă ați ieșit plin de mânie și iuțeală din sala de ședințe, împrăștiind mai ales atunci în aer documentele sinodale!

Mă întristez adânc pentru că m-am silit să vă amintesc toate acestea, dar o fac, invocând întâi relația noastră cordială de prietenie din timpurile noastre de studenție la Internatul Studențesc «APOSTOLUL PAVEL» din Atena, iar în al doilea rând și faptul că eu, ticălosul, am contribuit decisiv la alegerea voastră ca Mitropolit de Teva și Levadia, făcându-vă un referat și implorând pe pururea pomenitul mare Arhiepiscop al Atenei, Preafericitul Serafim, care în final a și acceptat rugămintea mea fierbinte.

Deci mă înclin astăzi înaintea voastră și vă cer îngăduința pentru acest cuvânt al meu aspru, pe care l-am scris nu opunându-mă vouă, ci pentru restaurarea adevărului și respingerea pozițiilor și îndrumărilor voastre condamnabile, pe care le-am auzit la hirotonia în Episcop a noului Mitropolit Calinic de Kastoria. Cuvinte care, din păcate, schimbă cuprinsul credinței noastre neprihănite. De altfel, semnatarul prezentei nu este atins personal, de vreme ce a ales de voia sa și deja s-a retras «la casa lui, la mănăstirea lui, la chilia lui», fapt cunoscut de altfel și ca «HANUL DIN VOSTITSA[1]»!

Cu acestea, îmbrățișându-vă în Domnul, semnez

Cel mai mic frate în Hristos

† Ambrozie, fost al Kalavritelor și Eghileei


[1] Este vorba de o localitate în care s-au făcut întâlniri pentru a fi organizată Revoluția din 1821. Aceasta se găsește în episcopia în care a fost titular Mitropolitul Ambrozie. Practic, e o aluzie la formarea unei opoziții.

Certificatul verde: însemnul unei noi ideologii inacceptabile pentru creștini

Green pass: noua identitate (Foto: Idealista.news)

Cu toate că realitatea de acum este mai sumbră decât previziunile inițiale pe care le-am făcut în legătură cu vaccinarea, este de preferat pe mai departe o atitudine ponderată și chibzuită, fără a aluneca în teorii conspiraționiste hazardate. Chiar și așa, introducerea certificatului verde constituie evident ușa spre o societate a fărădelegii și nonsensului, în care va fi greu de trăit ca și creștini.

Principalul motiv de îngrijorare nu este vaccinul în sine, ci obligativitatea lui prin certificate online cu coduri QR. Este libertatea oricui să decidă dacă se vaccinează sau nu, să își asume riscurile și beneficiile. Însă impunerea prin constrângere, în condițiile în care nu există justificări plauzibile, este în contradicție cu orice normă umană, este semnul unei ideologii inumane, tiranice și necruțătoare. La mijloc este o mare minciună, pe care nu o putem accepta pentru a nu valida un sistem nelegiuit.

Motivele pentru care vaccinarea nu poate fi obligatorie și nu este corect să producă discriminare sunt simple. Cei vaccinați se pot îmbolnăvi, pot face forme grave, chiar mor mulți dintre ei și, în plus, există efecte adverse și chiar decese sub altă formă decât infectarea cu coronavirus. Atâta vreme cât nu este o medicație sigură și nici eficientă, înseamnă că nu vorbim despre măsuri sanitare, ci politice, de control și inginerie socială. Dacă la toate acestea adăugăm informații confirmate că în țările cu rate mari de vaccinare cei mai afectați au fost tocmai cei injectați, perspectiva este chiar și mai sumbră, căci implică impunerea unei măsuri nocive de-a dreptul. În orice caz, o ruletă rusească mai grozavă decât vaccinurile normale de până acum nu poate fi folosită decât de conducători fără scrupule și o conștiință limpede nu are de ales decât să o evite. Mai rău de atât nu poate fi, nu mai este loc nici măcar pentru compromisuri acceptabile care ar putea fi făcute.

Discuția pe marginea subiectului vaccinării s-a purtat în mare măsură în emisiunea de la TVR1 de curând:

Cu toate că menirea acestei emisiuni este de a face acceptabil subiectul, concluzia logică a votului majoritar reflectă realitatea: majoritatea românilor (80%) resping vaccinarea și îndeosebi obligativitatea ei.

Frica de vaccin nu este justificată de teorii bizare despre conținutul lui, în care ar fi nanoparticule de grafen sau de nanoboți sau alte particule prin care să fim controlați mental, ci de anularea libertății umane. Chiar dacă tehnica vaccinurilor cu ARNm sau cu ADN ar fi una bună și revoluționară, tot nu ar fi acceptabilă dacă ar fi instrumentată pentru a se introduce un control și o discriminare a populației. Idolatrizarea sănătății în defavoarea sufletului și a oricăror altor valori spirituale și materiale nu are sens pentru un creștin autentic.

În momentul de față practic nu mai sunt respectate nici măcar legile civile, ci doar bunul simț și frica de boală. Dar, din păcate e vorba de o frică indusă artificial și de un bun simț imaginar, de pe urma căruia să profite cei lipsiți de scrupule. Deci nu avem de-a face doar cu măsuri greșite, ci cu o ideologie strâmbă, nu doar cu ilegalități, ci cu o reeducare în derulare.

Așa cum au rezistat martirii temnițelor comuniste, la fel va trebui să facem și noi. Unii de atunci s-au împotrivit până la capăt, alții au făcut compromisuri și s-au ridicat, iar alții au stat împotrivă cu îndârjire omenească, apoi au căzut definitiv, când le-a fost înfrântă rezistența. Aceste tipologii le prezintă I. Ianolide în subcapitolul Portrete din „reeducare” (p. 99 din cartea Întoarcerea la Hristos). Ceea ce a dat verticalitate a fost credința sinceră, puternică, nu râvna omenească. Iar aceasta constă în a fugi de păcat, a nu accepta părtășia cu fărădelegea pentru că vom da seama chiar și de faptele mărunte, cu atât mai mult de cele mari și grave. Iar cedarea în fața răului duce la căderi mari, tot mai adânci și nebănuite.

Atacurile perfide și presiunea asupra Bisericii sunt grăitoare. Spre exemplu, acuzele la adresa IPS Teodosie sunt meschine. Cel puțin probele din care să reiasă că el îndeamnă doar la refuzul vaccinării sunt neconcludente. Afirmațiile sale: „Aveți tot dreptul să alegeți. Nu trebuie să fiți obligați” sunt elocvente că se referă la cei care nu doresc vaccinul. Peste tot se vorbește despre vaccinare ca singura soluție în fața infectărilor și se încearcă închiderea gurii celor care se opun. În acest context, poziția IPS Sale de a fi prevăzători este cel puțin corectă și lăudabilă.

Provocarea care ne stă în față este minciuna generalizată, păcatul sistematizat, lipsa de principii clare. De acestea trebuie să fugim, nu de lipsurile și atacurile asupra trupului. Sufletul trebuie să-l ferim de păcate, nu trupul de prigoane sau de înlănțuiri închipuite prin nanoparticule, 5G, grafen sau alte amenințări neprobate. De aceea nu vaccinul este răul, ci certificatul verde. Iar atitudinea cea mai bună este de a-l refuza pe primul. Probabil că acesta este protestul nostru cel mai eficient față de țările unde s-au vaccinat majoritatea și acum sunt nevoiți să iasă în stradă cu succes în Franța, dar nu la fel în Italia deocamdată.

„NU S-A SCHIMBAT NIMIC după Sinodul din Creta” ca formulă de apostazie sau anesteziere a credinței

Unele oi își pot păstra blana, dar nu și năravul.
Foto: LiveHack

Docilizarea și imunizarea clericilor și mirenilor față de trădările semnate în Creta s-au produs prin inocularea ideii că nu s-a schimbat nimic în Biserică; deci întrebările, îngrijorările și neliniștile sunt de prisos. Bineînțeles că această tactică a prins teren pe fondul ignoranței credincioșilor, care nu cunosc istoria bisericească și evident că nu merg pe calea trasată de Sfinții pe care ar trebui să-i cinstească.

Chiar dacă am combătut indirect această minciună, că „Nu s-a schimbat nimic”, prin articole despre greșelile Sinodului, despre atitudinea patristică față de erezii și prin multe altele pe tema ereziei ecumenismului, totuși merită abordată și frontal această diversiune. De ce? Pentru că devine un modus vivendi al Ortodoxiei de la noi, o denaturare permanentizată.

Într-o formă aparte, festivismul acesta al prosperității aparente poate fi remarcat într-un recent articol laudativ la adresa PF Daniel, Patriarhul BOR, scris de părintele Sorin Ionițe, în care face un bilanț ai celor 14 ani de patriarhat (pe 30 septembrie). Printre marile realizări este numărată prestația sa la „Sfântul și Marele Sinod din Creta (2016)”, cu toate neajunsurile lui grave. Pe lângă asta, mai este de remarcat că celelalte fapte lăudabile sunt în majoritate acțiuni manageriale, totuși două sunt în aceeași notă cu trădarea ecumenistă și stârnesc atenție deosebită, anume primirea Papei Francisc la București și gestionarea provocărilor pandemiei, când au fost încălcate drepturile religioase cu acceptul ierarhiei anul trecut. Atunci apare întrebarea: Ce mai înțelegem din Biserică și care este menirea ei? Lauda ei este Crucea sau isprăvile materiale și chiar abaterile de la tradiția ortodoxă?

În ce privește subiectul care ne interesează, deciziile luate în Creta, se afirmă în varianta în română a articolului că nu au fost dogmatice, iar în cea în engleză că au existat nu doar hotărâri dogmatice („not only dogmatical decisions”), ci și „recomandări practice cu caracter pastoral și misionar”. Ce putem înțelege din asta? Că românilor li se spune că nici nu se pune problema unor teme doctrinare, cu atât mai puțin a unor modificări, să stea cuminți, dar în fața publicului străin este recunoscut caracterul dogmatic al documentelor semnate. Este posibil să fie la mijloc doar o greșeală banală de traducere în engleză, care este preluată totuși de agențiile din străinătate, cum ar fi OrthodoxTimes.

Trebuie spus că de la început Patriarhul Daniel a mers pe această tactică a adormirii credincioșilor că nu se pune problema să se schimbe ceva din conținutul credinței. Ce-i drept, o idee foarte bună, dar puțin preluată de reprezentanții celorlalte Biserici Ortodoxe Locale. Iar când e vorba de început, chiar așa este, adică dinainte de a începe lucrările Sinodului. Astfel de asigurări au fost date chiar înaintea plecării delegației române, ba cu mult mai înainte. Chiar din 2014, de când s-a luat hotărârea convocării Sinodului, PF Părinte Patriarh a declarat: „Viitorul Sinod Panortodox nu va dezbate probleme dogmatice” în ciuda evidenței că decizia participării ortodoxe la mișcarea ecumenică este de natură dogmatică. Ca o paranteză, atrage atenția și afirmația de atunci, că „texte care au fost redactate cu mulți ani în urmă vor fi actualizate”, ceea ce s-a și întâmplat, documentul despre Relațiile Bisericii… fiind cel mai retușat în sens eretic ecumenist.

Totuși s-a schimbat ceva?

În esență, lozincile „Nu s-a schimbat nimic” și „Nu au existat decizii dogmatice” sunt echivalente. Ambele sugerează că hotărârile sunt neimportante, de curtoazie, nu aduc atingere Crezului. Dar oare așa să fie?

Nu insist aici pe ideea că există erori dogmatice în documentele finale, ci pe felul cum sunt receptate ele în contradicție flagrantă cu practica bisericească de veacuri.

Există câteva similitudini între ereziile mai vechi și ecumenismul semnat în Creta:

1. Niciodată ereticii nu au spus că ei formulează dogme noi, că aduc inovații, ci că se înscriu în tradiția autentică bisericească, că ei exprimă corect învățătura de credință. La fel se întâmplă și după Creta;

2. Niciodată ereticii nu au cuprins toată Biserica, ci părți ale ei însemnate. La fel și acum, ecumenismul nu a fost parafat de toți ierarhii, ci doar de majoritatea celor participanți în Creta;

3. Întotdeauna ereticii au căutat să obțină recunoaștere cu forța sau formal, cum a fost cazul arienilor și iconoclaștilor (cu sila) și al monoteliților (prin interzicerea discuțiilor pe temă). La fel și astăzi, este înăbușită orice contestare a Sinodului fie prin forță, fie prin mijloace mai îndulcite.

Dar există și diferențe importante între reacția de odinioară a Bisericii față de erezii și cea de astăzi:

1. Ierarhii sfinți din trecut, dar și părinții simpli și credincioșii, au reacționat și față de abaterile dogmatice ale ereticilor (cum ar fi Arie, Nestorie, Eutihie, Varlaam…) și le-au condamnat, pe când astăzi este promovată așa-zisa unitate a Bisericii, adică o pace lumească, un compromis cu răul;

2. Sfinții Părinți nu „s-au semețit, ci s-au întristat” (Gal. 5: 2) în fața ereziilor și au depus toate eforturile să le stârpească, nu să fie resorbite așa-zicând de partea sănătoasă a Bisericii, știind că „puțin aluat dospește toată frământătura” (Gal. 5: 9). Pe când astăzi ni se spune să nu judecăm și, practic, să nu avem atitudine în fața avansării răului.

3. Întotdeauna Biserica a fost privită ca „stâlp și temelie a adevărului” (1Tim. 3: 15), iar unitatea ei formată pe credința statornică în Dumnezeu, pe când astăzi ea este concepută mai mult ca o organizație și instituție autonomă, la cheremul ierarhilor, episcopocentrică, nu hristocentrică.

Dacă spune cineva că nu vede modificări după Creta, oare nu același lucru l-ar fi spus și pe vremea arienilor, a monofiziților, monoteliților, varlaamiților sau a altor erezii care păreau să nu afecteze desfășurarea cultului? Da, iconoclaștii au scos icoanele din biserici, dar o sumedenie de alți eretici nu au adus schimbări vizibile și totuși au fost combătuți ferm. De ce oare?

Schimbarea care se produce nu este la nivel material, văzut, ci la nivel duhovnicesc, al credinței. Chiar dacă slujbele rămân la fel, dar crezul pe care se întemeiază ele nu mai este același. Ce deosebire mai mare poate exista? Iar cine nu sesizează acest lucru cu greu se poate numi credincios. Este în stare să vadă o sminteală în reacțiile poate exagerate ale unora, dar nu și în deciziile inacceptabile semnate de ierarhi. Aceasta dovedește o dată în plus că avem de-a face astăzi cu o erezie în desfășurare care subminează doctrina despre Biserică; nu se mai înțelege corect ce înseamnă mântuirea în cadrul ei.

Chiar și Sfântul Munte Athos funcționează greșit

Așteptările multora de a denunța greșelile din Creta s-au îndreptat spre Muntele Athos, care are faima de a fi o republică a monahilor, care nu caută altceva decât pe Dumnezeu, nu au interese pământești. Însă cât de falsă și iluzorie a fost această dispoziție!!

Fără a specula pe marginea onestității monahilor de acolo, este elocvent să vedem cum a decis Sfânta Chinotită că Sinodul din Creta nu a greșit cu nimic.

Pe 17/30 iunie 2017 Sinaxa Dublă a Sfântului Munte a discutat și aprobat un document oficial cu privire la Sinodul din Creta. Dar este cunoscut faptul că „textul nu a fost compus în timpul sesiunii înseși, ci dinainte de Arhimandritul Vasilios (Gondikakis), fostul stareț al Mănăstirilor Stavronikita și Iviru, care este cunoscut a fi un apropiat al Patriarhiei din Constantinopol. Deși textul a fost emis din partea întregii Sfinte Chinotite, se știe și faptul că o serie de Mănăstiri athonite au contestat documentul”. Deși „politica de mult timp a Sfintei Chinotite este de a emite toate declarațiile care nu sunt de natură dogmatică de ca și cum ar fi luate în unanimitate, chiar dacă 7 sau 8 mănăstiri ar fi în dezacord”, tocmai aici apare amăgirea. Problemele ridicate de hotărârile din Creta sunt de natură dogmatică și, prin urmare, însăși procedura de a fi discutate a fost una greșită. Chiar Mănăstirile Xiropotamu, Karakalu, Filotheu, Constamonitu și Grigoriu nu s-au opus cum trebuie, ca față de niște erezii, ci doar și-au manifestat dezacordul. Bineînțeles că mai există și alte figuri importante care nu au fost, de fapt, de acord, dar iarăși nu mai contează.

Ceea ce este important de remarcat din toate acestea este că însăși structura Bisericii se schimbă, sufletele și conștiințele credincioșilor nu se mai formează prin raportare la adevărul neîndulcit revelat de Hristos, ci la compromisuri felurite. Și bineînțeles că aceste concesii nu se opresc aici, pentru că așa este natura oricărei erezii, să macine și să înăbușe credința mântuitoare.

În vremuri de strâmtorare, mântuirea se dobândește prin silire de sine în ciuda conjuncturii vitrege.

Translate page >>