Să ne nevoim întru pocăinţă şi întru mărturisire să petreacem totdeauna şi să avem în mintea noastră iarăși trei porunci: cum va să cearce Dumnezeu credinţa dreaptă dela suflet; şi din limbă adevărul; şi curăţia trupului.
(Cuvântul Ierom. Anastasie pentru zidirea Sfintei Monastiri Pângărați)

Dintotdeauna dreapta credință a fost un punct esențial la care au ținut Părinții Bisericii, alături de lupta cu patimile. Ea a fost integrată firesc în trăirea creștină. De la apostoli până la ultimul credincios, păzirea corectă a dogmelor a constituit un interes deosebit, primordial.

Un punct deosebit al credinței noastre este învățătura despre Biserică. Aceasta este atacată îndeosebi în ultimul timp de mișcarea ecumenică, ce-și propune o unire soră cu diluarea a tuturor creștinilor și chiar a religiilor de pe pământ. Lucrarea aceasta durează de mai bine de un secol, cel puțin din anul 1902, dar chiar și mai devreme, din veacul al XIX-lea. În sânul Bisericii Ortodoxe ea a adus multe prejudicii, printre care cel mai important este împărțirea în jurul calendarului îndreptat sau iulian. Iar recent, în 2016, această direcție greșită și pierzătoare s-a dorit a fi legalizată prin deciziile sinodale luate în Creta.

Pregătit mai bine de 50 de ani, acest Sinod nu a reușit să strângă laolaltă toate Bisericile Locale, dar nici măcar un consens cu privire la deciziile adoptate. Aceasta s-a petrecut din cauza inovațiilor care s-au dorit a fi introduse, care au provocat multe dispute și neînțelegeri.

Cartea Ortodoxia rănită sinodal. O analiză a deciziilor luate în Creta cuprinde o analiză teologică documentată a textelor semnate acolo, inclusiv a pregătirilor premergătoare, a reacțiilor ulterioare și a mizelor puse în joc. Este o încercare de a pune în discuție controversele lăsate fără rezolvare oficială, dar cu implicații nefaste asupra situației Bisericii.

Deși este importantă problematica întreruperii pomenirii și unul dintre cele mai eficiente mijloace de a contracara apostazia spre care suntem împinși, acest subiect nu l-am abordat decât marginal. Consider că principala temă de dezbatere trebuie să fie discutarea deciziilor cretane, lucru care ar aduce limpezirea apelor tulburi din Biserică. Deocamdată capii bisericești evită o cercetare onestă, încercând să introducă tâlhărește în patrimoniul ortodox hotărârile semnate. Dacă orice Sinod ar trebui să aducă lumină și să fie promovat ca normativ, acesta din Creta este impus doar cu numele, fără clarificări, mai mult cu rușine. Tocmai din cauza caracterului său trădător.

Mulțumiri multe mă simt dator să aduc tuturor celor care au contribuit într-un fel sau altul la realizarea formei finale a materialului tipărit, îndeosebi Editurii Astradrom, care a binevoit să sprijine această mărturisire de credință, dar și tuturor Părinților care m-au inspirat și ajutat.

La urma urmelor, cred că întrebarea cea mai simplă care poate fi pusă este: „Ce bun a adus Sinodul din Creta?”. Răspunsul vine de la sine: nici unul, deși orice Sinod are menirea să aducă lumină și decizii clare. Iar lucrurile care nu zidesc ar trebui să le ținem departe de sufletul, conștiința și credința noastră.

De asemenea, mulțumiri Librăriei „Mihai Eminescu” din București, unde poate fi achiziționată:

Ieromonah Lavrentie Carp – Ortodoxia rănită sinodal. O critică a deciziilor luate în Creta – Librăria Mihai Eminescu