Ar fi trebuit ca Patriarhul să întrebe Sinoadele din 867, 879, 1009, 1054, 1341, 1347, 1351, 1440, 1441, 1443, 1450, 1484, 1722, 1727, 1838, 1848, 1895, să-i întrebe pe Sfinții Părinți și pe înțelepții Dascăli ai Biserici, Sinoadele Ecumenice și, dacă toți aceștia ar fi validat pașii săi, declarațiile sale, rugăciunile lui împreună, comportamentele lui în general, atunci foarte bine!

Anul acesta vor fi marcate două puncte importante: sărbătorirea comună a Paștelui (ortodocși și catolici) și aniversarea împreună în luna mai a Sinodului de la Niceea. Prima bifare reprezintă o convergența spirituală, pe când a doua presupune o întâlnire directă, care nu pare să fie sub forma unui Sinod comun.

Această Comisie s-a întrunit acum și a abordat un subiect legat de comemorarea Sinodului de la Niceea, care va fi comemorat anul viitor la 1700 de ani. Se pare că există un plan de reunire a „creștinilor” de toate soiurile și acum se fac pregătirile. Iar modul cum decurg lucrurile nu indică atingerea unui Crez comun ortodox, corect, ci o unire formală, o împăciuire bisericească.

După ce participarea ortodoxă la „octava de rugăciune pentru unitate” din ianuarie a cunoscut un regres interesant, anul acesta agenția Basilica nu doar că face articole despre cum s-au rugat ierarhii din București cu ereticii, dar oferă și explicații teologice. Această schimbare dă de gândit.

Deja de multă vreme părinți precum Tudor Ciocan și Dan Bădulescu, declarați ortodocși, anti-ecumeniști și anti-sistem, s-au angajat într-o criticare susținută a nepomenitorilor, nu a derapajelor acestora, ci a conceptului în sine. Atitudinea lor contrastează cu a altor părinți care știu să mărturisească Ortodoxia cu curaj, nu să manipuleze.

Pr. Mihail Deliorga supune atenției greșelile dogmatice în care au căzut personalități precum Pr. George Florovski, Cuv. Sofronie Saharov, pr. Dumitru Stăniloae. Pe lângă aceasta, îndreptățește atitudinea de a întrerupe pomenirea în limitele canonului 15 I-II.

Până la o clarificare teologică plenară, pozițiile ortodoxe, dar conciliante ale Bisericilor Locale, ale Sfântului Munte Athos sau ale Părinților și credincioșilor tradiționaliști nu fac decât să cauționeze trădările de credință și să țină în amorțire conștiințele celor mulți.

Sinagoga ortodoxă din cartierul timișorean Iosefin a fost locul desfășurării ceremoniei primei seri de Hanukah, la care a participat și IPS Ioan Mitropolitul ortodox al Banatului. Cei care mai au și mai țin la credința simplă de copil nu pot să nu ceară o sancționare din partea Sinodului BOR.

Toată lumea, diferite mentalități, diferiți oameni, chiar mari, care nici măcar nu cred că există Dumnzeu, au impresia că nu trebuie să existe multe religii pentru că îi „scindează” pe oameni și îi aduc la dușmănie… Și toți se îngrijesc, mici, mari și statele și toate astea… să fie o singură religie.

Eschivarea de la discutarea aspectelor problematice dovedește alipirea de minciună și ascunderea ei. Greșelile sunt teoria ramurilor și Bisericilor nedepline, participarea la mișcarea ecumenică, la CMB, rugăciunile în comun și sincretismul religios. Dar esențialul este ca toți credincioșii să creadă în Biserica Ortodoxă una, sfântă, sobornicească/catolică și apostolească.

Cu binecuvântarea Sanct. Sale Teodor al II-lea, Papa și Patriarhul Alexandriei și al întregii Africi, Patriarhia străveche al celui de-al doilea scaun al găzduiește întâlnirea Comisiei Mixte Internaționale de Dialog Teologic între Biserica Ortodoxă și cea Romano-Catolică. La această întâlnire, care se va ține între 1 și 7 iunie a.c., participă 24 de reprezentanți ortodocși și 18 r/catolici, teologi clerici și mireni.

Episcopul a decis să-l suspende din slujire pe Pr. Laurențiu Iacob pentru că a refuzat să participe la rugăciunile în comun cu ereticii. Sinodul BOR va reacționa la abuzul Episcopului Lucian și noi, ceilalți drept-credincioși, suntem alături de Părintele Laurențiu?

Recomandăm un șir de patru predici ale Pr. Dan Popovici, care urmăresc eliberarea credinciosului ortodox de duhul rău al ecumenismului. Documentate și aplicate, sunt binevenite pentru oricine este interesat să-și păstreze sufletul curat în dreapta credință cu trăire ortodoxă.

Așadar, cât privește termenul de „Biserică” pentru eretici, cu toate că este greșită folosirea lui, nu consider că este o erezie în sine. Este impropriu să vorbim despre denumirea istorică a unor așa-zise Biserici eterodoxe, dar asta nu este erezie. Mult mai important este să fie înțeles și expus duhul eretic al ecumenismului semnat în Creta.

Trădările doctrinare de până acum sunt duse pe cea mai înaltă treaptă a dragostei ecumeniste prin năzuințe specifice râvnei înșelate după daruri duhovnicești. Cum participă ierarhii noștri la o unitate construită de cei care se rup de Biserică?

Elementele păgâne, voia bună, exaltarea și atmosfera de spectacol artistic sunt puternic contrastante cu duhul autentic al Evangheliei. Argumentele unora dintre ortodocși că în mișcarea ecumenică se dă o mărturie despre dreapta credință celorlalți pălesc în fața realității de la adunări.

Pocăința, trezvia, smerenia, credința și sinceritatea, care alcătuiesc duhul adevărat de rugăciune, sunt cu totul contrare ereziilor. Schimbarea aceasta de paradigmă, să ajungem să-i privim cu tot felul de concesii pe cei aflați în erezii și chiar să ne facem rugăciuni împreună cu ei, subminează total Ortodoxia și îi duce în amăgire pe credincioși.

Enciclica din 1902 este importantă pentru începutul implicării ortodoxe în mișcarea ecumenică, dar și răspunsul rezervat al celorlalte Biserici este relevant, precum și concluzia ultimă forțată a Patriarhiei Ecumenice. Demn de laudă este răspunsul Bisericii Române, poate cel mai corect dintre toate.

S-a încheiat săptămâna numită de rugăciune pentru unitatea creștinilor, care este de fapt opusul a ceea ce se declară, adică un prilej de zdruncinare a credinței în loc de consolidare. Nu există relatări prin mijloacele oficiale de informare ale Bisericii Ortodoxe, însă a existat participare la rugăciunile în comun organizate cu diferite culte eretice.

Bisericile Ciprului și Greciei cer ajutor lumesc Papei în schimbul unor concesii bisericești. Problema nu este compromisul dogmatic, cât cedarea și trădarea credinței la presiunile lumești, lipsa unei conștiințe care să fie dispusă să se jertfească pentru valorile Evangheliei lui Hristos decât să sacrifice adevărul pentru o unitate amăgitoare.

Nu putem să nu semnalăm o contradicție. Biserica Rusiei a întrerupt pomenirea Patriarhului Bartolomeu și acum dorește să obțină comuniunea cu Papa. O, fiară fără șovăire a amăgirii!…

Abaterile de la credința dreaptă au constituit dintotdeauna o provocare pentru creștini. Avem și în vremea noastră o astfel de problemă, anume ecumenismul. El urmărește o unire a „Bisericilor” diferită de modelul cunoscut și îndătinat, cum au fost încercările eșuate din trecut între catolici și ortodocși. Din păcate, are mare priză chiar la ierarhi, care ar fi trebuit să descuie, nu să încuie porțile raiului.

Anatema pe care noi am proclamat-o este de jure o manifestare cu caracter local a Bisericii Ruse de peste hotare, dar de facto are o semnificație imensă pentru istoria Bisericii universale, pentru că ecumenismul este o erezie la scară universală. Locul Bisericii Ruse de peste hotare este acum vădit în conștiința a toată Ortodoxia.

Unirea cu catolicii, dar și cu protestanții este un subiect important pentru politica fanariotă, alături de promovarea în sânul Ortodoxiei a ideii că Tronul patriarhal de Constantinopol deține o întâietate de putere și un loc central pentru celelalte Biserici Locale.

A strica însă rânduielile apostoliceşti şi Pravilele Bisericii, o putere ca aceasta nu au arhiereii de la Sfântul Duh. De aceea, a dezlega mai sus zisa anatemă asupra potrivnicilor Soborniceştii Biserici, ca una ce este pusă bine şi în corespundere cu Sfântul Sobor, nici de arhiereu, nici de patriarhul Răsăritului nicidecum nu se poate, deoarece aceasta ar fi împotriva lui Dumnezeu şi a Sfintei Biserici, dacă s-ar ispiti cineva să dezlege asemenea sobornicească anatemă.

Liderii religioși ai lumii s-au adunat împreună sub patronajul papei Francisc la Roma pentru a se ruga pentru pace și fraternitate și a semna o declarație comună. Au participat toate religiile lumii. Acesta nu este un subiect de interes pentru ortodocși, dar nici de ignorat.

Pomenirea minunii Sfintei Eufimia de la Sinodul IV a fost rânduită tocmai pentru a pricepe și cinsti cum se cuvine credința ortodoxă și a ne păzi de rătăcirile monofiziților, monoteliților și de oricare altă erezie. Însă, prin manevre mascate, este forțată unirea cu ereticii monoteliți în particular, dar și cu toate celelalte erezii în general, punctul culminant de până acum fiind Sinodul din Creta, prin care se erodează conștiința noastră ortodoxă.

Am considerat nimerit în cazul de față să nu tăcem. Și aceasta pentru că proclamațiile în cauză nu se referă la subiecte de altă natură, ci la subiecte de credință, despre care suntem toți responsabili. Conducătorii de astăzi, care cred că pot să «joace la două capete», nu se gândesc la marea sminteală pe care o provoacă în Biserică?

În buna tradiție a anilor trecuți am fost tot circa 12-15 participanți (cu tot cu cei doi copii☺). La terminarea evenimentului, cineva dintre noi l-a talonat pe PS Varlaam câteva zeci de metri, timp în care i-a spus mai multe: despre canoanele încălcate; să se dezică de semnătura de la sinodul din Creta, dar și despre pericolul iadului… PS Varlaam mai mult a tăcut… ca să scape mai ușor…