† Anastasie,
Arhiepiscop de Tirana, Durrës și a toată Albania
În prevestirea Crăciunului 2019
Apel-Implorare
pentru depășirea polarizării bisericești
1. De luni de zile, multe au fost spuse și scrise despre problema bisericească ucraineană. Ceea ce este cel mai critic și cel mai necesar, în orice caz, este să fie subliniată nevoia de unitate a Ortodoxiei. Sf. Ioan Gură de Aur a declarat, într-o expresie a experienței duhovnicești patristice și a tradiției bisericești: „Numele Bisericii nu este al dezbinării, ci al unirii și armoniei. Biserica a început să existe nu ca noi să fim dezbinați, ci ca să fim uniți laolaltă”. Și în altă parte: „Nimic nu-L întărâtă pe Dumnezeu atât de mult ca o Biserică dezbinată”. Orice acțiune trebuie să ia în calcul foarte serios, așadar, acest adevăr: Unitatea Bisericii este înainte și mai presus de toate.
2. Evenimentele bisericești din anul trecut au creat o nouă realitate, cu implicarea evidentă a intereselor și oportunităților geopolitice. Această situație nouă nu poate fi ignorată, direct sau indirect. Acordarea autocefaliei Bisericii Ortodoxe a Ucrainei nu a adus unitatea și pacea ortodoxe dorite, după cum s-a întâmplat în cazurile precedente de acordarea a autocefaliei. Figura centrală în problema ucraineană, auto-proclamatul „Patriarh” Filaret, a refuzat în ultimă instanță Tomosul, criticând atât conținutul, cât și scopul său. Dezbinările s-au împrăștiat în alte regiuni și în lumea ortodoxă în general. În același timp, Taina supremă a unității și iertării – Sfânta Euharistie – a fost folosit de Patriarhia Moscovei în perioada confruntării ca un mijloc de aplicare a unei presiuni. Multe milioane de ortodocși din jurul lumii au rupt cu Patriarhia Ecumenică, Patriarhia de Alexandriei și Bisericile din Grecia. Mai mult, chestiunea validității hirotoniilor săvârșite de auto-proclamatul “Patriarh” Filaret când a fost excomunicat și anatematizat continuă să dezbine. Consecințele dureroase ale acestei intervenții chirurgicale sunt prea bine cunoscute, nu doar în cercurile ortodoxe, ci în toată lumea creștină.
3. Pe moment, o tăcere îngrijorătoare stăpânește în majoritatea Bisericilor Ortodoxe. Presiunile politice vizibile de ambele părți rănesc duhovnicește autoritatea Bisericii Ortodoxe, în timp ce mobilizarea persoanelor iresponsabile pentru a ridiculiza pe cei care exprimă opinii diferite, care, în același timp, îi măgulesc pe cei pe care-i sprijină, degradează dialogul inter-ortodox într-un moment critic pentru Ortodoxie. Unele cercuri bisericești și-au exprimat așteptarea că toate Bisericile Ortodoxe vor recunoaște treptat pe primitorul Tomosului. Mai mult, chiar dacă unele Biserici autocefale îl recunosc, altele s-au pronunțat prin declarații publice că vor continua să refuze să procedeze astfel. Fragmentarea etno-rasială rezultată (în greci, slavi și cei care doresc relații armonioase cu toți) anulează caracterul multi-național, multi-cultural și ecumenic al Ortodoxiei. Timpul nu corectează și nici nu vindecă neapărat schismele bisericești; mai degrabă le adâncește și le perpetuează.
4. Este urgent acum să fie găsite căi de depășire a acestei polarizări bisericești. Pentru a aborda diferite conflicte din lumea de astăzi, primul pas este încetinirea lor. Este larg acceptat și repetat adesea la scară internațională că tensiunile pot fi înfruntate doar prin mijloacele unui dialog serios. Ar trebui făcută orice încercare pentru a restabili comunicarea dintre părțile principale din criză cât de curând posibil, astfel încât să poată face schimb de propuneri creative. Există în Biserica Ortodoxă persoane care pot contribui la inițierea imediată a unor consfătuiri.
5. Este timpul să fie puse bazele pentru noi eforturi pe adevărurile tradiției ortodoxe, care sunt înrădăcinate în Sfânta Scriptură, de exemplu: „De ce mă numiți Doamne, Doamne, și nu faceți ce vă spun?” (Luca 6:46, cf. Mt.7:21); „Dar spun vouă, iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei care vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc…” (Mt. 5:44); „și ne iartă nouă greșalele noastre precum și noi iertăm greșiților noștri…” (Mt. 6:12); „…silindu-vă să păstrați unitatea Duhului întru legătura păcii” (Ef. 4:3; vezi și Gal. 5:15). Urmând poruncilor Domnului cu credință, vom discerne noi căi pentru a depăși criza.
6. Soluții există. Dumnezeu ne va lumina ca să le distingem. Nu vor fi atinse, bineînțeles, prin schimburi de texte insultătoare și amenințătoare, nici prin intervenții extra-bisericești și nici nu pot fi impuse unilateral sau să vină automat prin trecerea vremii. Orice amânare deteriorează situația deja dureroasă. Și, chiar dacă va fi găsită o soluție „într-un final” „în viitor”, multe pagini neplăcute se vor fi acumulat deja în istoria Ortodoxiei. Principiul fundamental al sinodalității, pe care s-a sprijinit mereu mersul Bisericii Ortodoxe, este singurul în final care poate să găsească o ieșire din impasul crizei actuale. Adunându-ne împreună în Duhul Sfânt, în respect reciproc și cu singurul scop de a găsi o reglare pașnică, avem putința de a găsi o soluție acceptabilă pentru întreaga Biserică Ortodoxă. Cu cât se amână valorificarea sinodalității la nivel panortodox, cu atât vor deveni mai primejdioase fisurile multiple din Biserica ecumenică. Tehnologia modernă amplifică zarva, confuzia și tulburarea printre ortodocși și, prin aceasta, credibilitatea Ortodoxiei scade în lumea de astăzi.
7. Cu apropierea Crăciunului, marele praznic al venirii Fiului și Cuvântului lui Dumnezeu în omenire, inițiativa uimitoare a Tatălui pentru împăcarea cu neamul omenesc, oferim smerit rugămintea noastră pentru a se grăbească pașii spre prietenie, spre împăcare, astfel încât să fim îndreptățiți să cântăm toți împreună: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bună-voire” (Luca 2:14). „Toate sunt ale lui Dumnezeu, Care ne-a împăcat cu Sine prin Iisus Hristos și ne-a dăruit slujirea împăcării” (2 Cor. 5:18).
Inițiativa pentru aplicarea tratamentului noii realități aparține fără îndoială Patriarhiei Ecumenice. Dar toate Bisericile Autocefale, toți ortodocșii fără excepție purtăm responsabilitatea de a contribui la împăcare.
Prin împăcare vor dobândi pace milioane de oameni credincioși. în același timp, Ortodoxia își va adeveri destoinicia ei duhovnicească să vindece rănile prin călăuzirea Cuvântului lui Dumnezeu și prin lucrarea Sfântului Duh. Întărind adevărul că este o Biserică una, sfântă, sobornicească/catolică și apostolească, ce are drept cap pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu Care S-a întrupat, „pentru Care sunt toate și prin Care sunt toate” (Evr. 2:10), „Care ne-a dat slujirea împăcării” (2 Cor. 5:18).
Tirana, 20 noiembrie 2019
Traducere după Orthodox Synaxis (sursa primară: Orthodox Albania și ΕΚΚΛΗΣΗ-ΔΕΗΣΗ).
Observațiile noastre: Acest apel vine într-un moment când relațiile dintre Bisericile Locale Ortodoxe chiar s-au deteriorat grav prin conflictul ucrainean. Ultima întâlnire la Moscova a Patriarhului Chiril cu Patriarhul Ierusalimului ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru Fanar. Oricine își dorește Locurile Sfinte pentru că sunt un simbol al creștinismului primar, al originilor Bisericii. În plus, ierarhia Ierusalimului este grecească și, totuși, preferă partea rușilor. Dacă nici în condițiile în care ar avea de pierdut poziții importante Constantinopolul nu cedează măcar să se facă o întrunire pan-ortodoxă, ar însemna că îndărătnicia și rătăcirea sunt mult mai adânci decât simple orgolii, sunt lipite de conștiința bisericească, generând o nouă problemă (erezie și fărâmițare).
Însă, așa cum se spune și în scrisoarea Arhiepiscopului Albaniei, aceste presiuni și negocieri de forță nu sunt în spiritul autentic creștin și ortodox. Criza Bisericii este, de fapt, mai profundă, secularizarea tot mai accentuată. Sunt necesare eforturi pentru revenirea la păstrarea învățăturii de credință cu inimă curată și la împlinirea poruncilor cu frică de Dumnezeu. De către toți, mari și mici. Acestea sunt prioritățile adevărate.
