Părerea mea este că AUR reprezintă o creație a serviciilor secrete românești și că cel puţin George Simion, Dorin Lulea şi Claudiu Târziu sunt colaboratori ai acestor servicii, de nu chiar mai mult.
Aceasta este opinia pe care mi-o asum în temeiul experienţei mele de viaţă şi a celor pe care le cunosc despre politica românească, servicii secrete şi despre modul în care acestea controlează spaţiul public. Consider că nu există o diferenţă semnificativă de scop şi metodă între serviciile secrete de astăzi şi Securitatea comunistă, de aceea nu simt că greşesc când le denumesc generic Noua Securitate. Ca şi Securitatea comunistă, cred că Noua Securitate este profund vătămătoare pentru democraţie şi pentru climatul general al drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti şi militez pentru desfiinţarea serviciilor secrete şi înfiinţarea unor agenţii civile de informare şi documentare care să nu paraziteze puterea executivă şi care să nu se substituie factorilor de putere legitimi în societate. Consider că Noua Securitate este rea şi trădătoare, în ansamblul său, deşi cei mai mulţi dintre cei care lucrează acolo sunt, probabil, de bună credinţă şi iubitori de ţară.
Sub acest aspect, situaţia AUR nu este una deosebită de cea a restului partidelor aflate pe scena politică, toate părându-mi controlate strâns de ofiţeri şi colaboratori la vedere ai serviciilor secrete. De aceea consider că nici nu ne este de folos a discuta doar despre AUR ca fiind „securişti” câtă vreme nu se ia în discuţie cadrul mai precis al subiectului implicării serviciilor secrete în politică, presă, justiţie. Consider că, în România, doar Noua Securitate reprezintă o veritabilă plagă, singura şi autentică ciumă roşie +galben +albastră +verde +minorităţi.
Întrucât, în lipsa unor certitudini, nu ne este de folos să rămânem la stadiul de „AUR, creaţia securiştilor”, consider că discuţia ar trebui să se mute spre obiectivele pentru care AUR ar fi fost creată, aceste obiective reprezentând miza reală a intereselor noastre faţă de acest subiect.
Ca de obicei, arăt că acestea sunt simple speculaţii personale şi nu am probe care să întemeieze astfel de susţineri. Dar nici nu consider că avem nevoie de certitudini imposibil de obţinut ci cred că ne putem folosi de judecata omului de rând şi de presupuneri rezonabile.
De ce, deci, ar vrea Securitatea să existe AUR?
Păi, gândindu-mă, am găsit cam trei motive majore pentru care speculez că AUR este dorită pe scana publică.
1. Ca să aşeze scena politică din România pe un scenariu ideologic previzibil.
Scena politică occidentală este caracterizată de conflictul ideologic între conservatori şi progresişti, între trumpişti şi sorosişti, iar faptul că la noi, pe scena politică, nu exista o astfel de confruntare lăsa loc unor evoluţii în afara scenariului permis. Prin faptul că AUR accede în parlament, eșichierul politic românesc s-a normalizat, adică a intrat în tiparele ideologice firești. Pentru cei care gestionează evoluţia societăţii româneşti faptul că greutatea politică de moment culisează spre dreapta (cum e în Polonia) ori spre stânga (Franţa) contează mai puţin, câtă vreme jocul politic parcurge aceeaşi linie ordonatoare.
În mod surprinzător, accederea AUR în parlament ajută globalismului prin aceea că este confirmată evoluţia scenei politice româneşti în sincron cu cele occidentale. Cu cele 10 procente, AUR reprezintă mai degrabă un avantaj pentru tabăra progresistă decât o ameninţare. Este ceea ce legitimează paradigma politică existentă, dat fiind că penser contre c’est penser pour. Aceasta este o butadă care ne spune că atunci când te împotriveşti unui lucru, îl validezi, îl confirmi, îi acorzi demnitate. Trebuie reţinut că principiul real de înfruntare şi căile eficiente prin care se înfruntă un adversar politic sunt tăcerea/ ignorarea sau construirea unei alternative reale la ceea ce combaţi.
Acest principiu este esenţial pentru a înţelege lumea de astăzi în care există mult prea multe conflicte mimate al căror scop primordial este reprezentat de obţinerea legitimităţii, atenţiei publice, confirmării publicului. Este exact cazul vedetelor mondene care se ceartă în public, care scandalizează nu pentru a învinge preopinentul ci pentru a se păstra în atenţia publicului.
2. Ca să trezească fervoarea eurofilă.
În România curentul eurofil (pro-UE) risca să rămână doar o carcasă goală, cu multe procente la încredere dar fără mare grad de angajament. În limbajul nostru, sentimentul pro-UE era unul căldicel, dominant, dar fără inimă, un reflex al celor care declară preferinţa pentru UE în sondajele la care participă, dar care simt totuşi o lehamite corozivă de tipul „mai lasă-mă şi cu ăştia”. Prin apariţia AUR, sentimentul pro-UE se cere apărat, promovat, cultivat. În lipsa AUR, sentimentul pro-UE se compromite singur. AUR se declară pro-UE, dar acest lucru nu contează. Ei sunt trecuţi de presă la anti şi cu asta-basta.
3. Ca să ocupe un spaţiu neocupat pe scena politică.
Spaţiul politic neocupat este cel al naţionalismului/patriotismului suveranist şi al intereselor creştine şi acest spaţiu se cere confiscat. Confiscarea înseamnă obţinerea celui mai mare grad de legitimitate în a vorbi despre aceste teme, celei mai mari încrederi a electoratului interesat de aceste teme, fără a le face, totuşi, predominante pe scena publică. Confiscarea unor teme politice are mai puţin de a face cu vizibilitatea şi notorietatea unui actor angajat într-un dialog, cât are cu legitimitatea (neroditoare, inofensivă) pe care publicul o recunoaşte unui actor de a se exprima cu privire la o anumită temă. Legitimitatea se obţine atât prin faptul că cineva militează, se luptă pentru o anumită poziţie, cât mai ales pentru faptul că este atacat pentru aceasta.
Din acest motiv trebuie înţeles că asaltul mediatic pe care îl cunoaşte AUR astăzi este doar pe jumătate nociv, în aceea că îi încadrează într-un spaţiu izolat, nefrecventabil. Însă atacând, demonizând AUR, presa îi legitimează ca fiind reprezentanţi legitimi ai ideilor pentru care aceştia sunt atacaţi. Faptul că presa operează şi o distorionare a ideilor, idealurilor şi obiectivelor AUR pe scena publică ţine de interesul puterii politice de a le marginaliza şi de a le compromite.
Aici nu discutăm doar despre imagine, ci de un atac ce vizează evoluţia publică a acestui partid. De pildă, prin simplul fapt că AUR este etichetat ca fiind un partid extremist sau de extremă-dreapta, dezvoltarea structurii de partid este periclitată prin aceea că persoanele care vor dori să se înscrie în partid fac parte din rândul acelora pentru care o astfel de acuzaţie a presei nu comportă mare greutate.
Cu alte cuvinte, în loc să primească în rândurile sale 15000 de noi adeziuni din partea unor persoane care ar fi dorit să participe la un proiect conservator centrist, bazat pe ceea ce în mod legitim şi necontroversat este acceptat ca fiind nucleul convingerilor conservatoare, AUR va primi în rândurile sale 15000 de noi adeziuni din partea unui alt contingent electoral, al celor dispuşi să le fie asociată o astfel de etichetă, de radical/extremist/trumpist etc. Aici nu contează că presa este compromisă în mare măsură şi că este partizană şi nelegitimă în pretenţiile sale de obiectivitate, ci contează că AUR permite unui actor extern să o catalogheze ca atare.
Se creează un efect de profeţie care se împlineşte prin ea însăşi, prin aceea că descriind cu rea-credinţă un partid ca fiind extremist, în acel partid se vor înscrie persoane care vor valida această imagine. Cu cât etichetarea va fi mai flagrant mincinoasă şi abuzivă, cu atât mai uşor le va fi centriştilor să se îmbrace în „cămaşa extremistă”, dat fiind că „presa oricum minte şi denaturează”. Dar aceasta este o greşeală capitală! Orice descriere incorectă trebuie negată şi refuzată de la bun început!
Se ignoră faptul că presa este chemată în mod legitim să pună etichete, să ordoneze discursul public, iar faptul că emite aprecieri false, mincinoase sau cu rea-credinţă, nu o lipseşte de legitimitatea de a ordona spaţiul public prin astfel de etichetări. Discuţia despre cum presa face presă este cu totul diferită de cea despre temeinicia unei etichetări, categorisiri, descrieri.
Cu alte cuvinte, oricât de perfidă ar fi mass-media, împotriva unor etichetări precum cele asociate AUR trebuie luptat cu cea mai mare intensitate pentru că, în comunicare, reputaţia este totul! Acceptând dialogul cu un interlocutor care insistă să te califice incorect, acceptăm perspectiva aceluia asupra noastră.
De pildă, Sorin Lavric este portretizat ca fiind misogin şi rasist. Se apără arătând că unele fraze, care îi aparţin, au fost scoase din context. Dar mai departe greşeşte validând acea scoatere din context prin aceea că pune în discuţie acele idei în afară cărţii respective, în afara acelui interviu specific când respectivele idei au fost emise. Este de la sine înţeles că nu poţi explica (defensiv) o carte într-un interviu radio-TV şi că tot ceea ce poţi obţine prin această zbatere este o strangulare şi mai strânsă, şi mai sufocantă.
Câtă vreme Sorin Lavric acuză o scoatere din context, trebuie refuzat dialogul în condiţiile dictate de interlocutor şi trebuie combătute efectele acestor distorsiuni, pe toate căile: Misogin eşti dumneata! Citeşte cartea, domnule/doamnă x!
Sorin Lavric trebuie să-şi asume statutul său de politician şi faptul că este o ţintă pentru adversari şi să combată în mod creativ minciunile despre el. De pildă, mie mi s-ar fi părut oportun ca Sorin Lavric să anunţe, imediat, două lansări online de carte ebook: o nouă ediţie a cărţii Decoct de femeie, cu un prolog explicativ redactat în acelaşi registru stilistic şi, eventual, cu o notă a editorului. Ar fi fost necesară o a doua carte ebook (10 eseuri?) care să mute discuţia pe poziţii viitoare şi care să-i reconfirme lui Sorin Lavric legitimitatea sa de autor.
Explicaţiile pe care Sorin Lavric le-ar fi acordat ar fi fost contextualizate în mod real, ar fi legat subiectul cărţii şi ideile sale de spaţiul filosofic comun celor care au mai scris despre femei. Toţi cei din AUR ar fi avut un front comun de comunicare, nu l-ar fi lăsat singur pe Sorin Lavric să se expună linşajului mediatic. Ar fi fost util de preluat postări precum cea a Anatol Basarab, care face o scurtă antologie a autorilor care s-au exprimat similar, fără a fi de condamnat.
În fine, despre o reacţie PR adecvată sunt persoane mult mai potrivite decât mine să răspundă sau să dea sfaturi. Situaţia lui Sorin Lavric nu este pe atât de dificilă decât dacă este lăsată se se stingă în condiţiile actuale.
Dar ceea ce e important de reţinut este că acceptând această victimizare, aceste etichetări nedrepte, compromiterea AUR atinge şi ideile de la care se revendică, inclusiv pe cea vizând credinţa. Iar abia aici intrăm în partea dureroasă şi, orarecum, contra-intuitivă pentru credincioşii ortodocşi.
Întrucât AUR sunt, vrem/nu vrem, reprezentanţii ortodoxiei pe scena politică, noi nu putem participa la stigmatizarea/compromiterea acestora fără să vătămăm şi interesele noastre legitime. Am văzut o succesiune de disocieri virulente, extrem de dureroase, de AUR, provocate de apelul complet infantil şi imprudent al lui Sorin Lavric adresat intelectualilor publici de factură conservatoare. Aşa cum arăta părintele Daniil Iacşa , invitaţia lui Sorin Lavric adresată public intelectualilor e demagogică în esenţă şi populistă prin exprimare. Dintre toţi, mai cu seama intelectualii au nevoie de adresabilitate personală, comunională, ei nu pot fi apelaţi ca pe o oaste de strânsură.
Dar nu aceasta este calea, nu disocierea şi nici respingerea legitimităţii câştigată de AUR prin vot ca urmare a programului electoral deschis asumat.
Nici conlucrarea fără discernământ cu AUR nu poate fi o soluţie întrucât legitimează un actor despre care nu putem fi siguri că este de bună-credinţă. Nici ignorarea AUR şi abandonarea acestora pe scena publică, linşajului mediatic, nu reprezintă o cale de urmat întrucât efectul linşajului acestora se va produce şi asupra noastră.
Consider că soluţia este purtarea sarcinilor şi neputinţelor acestora, conlucrând cu AUR spre obiectivele pe care aceştia şi le asumă cu bună credinţă. Din clipa în care au intrat în parlament, AUR au devenit „ai noştri”, fie că ne place sau nu lucrul acesta. Trebuie să învăţăm nu doar să convieţuim cu o asemenea prezenţă, cât mai ales să îi ajutăm în cele ce şi le propun cu folos.
Nicio altă cale nu este spre ajutorarea Bisericii, nici denunţarea lor ca securişti, nici ca trădători ai cauzei naţionale, nici ca parveniţi, nici oricare altă etichetă pe care le-am adăuga-o noi la vraful deja primit. Niciuna nu ne absolvă de la datoria de a ajuta cu sinceritate şi cu folos pe cel ce a devenit, în ierarhia reprezentării publice, mai marele nostru.
Am scris acest text pentru a lămuri ambiguitatea ce mi-a fost imputată anterior. Nu am interese în plan politic, consider că opţiunea #boicot este mult mai apropiată de interesele mele directe, este legitimă inclusiv în componenta sa politică dar, câtă vreme AUR este în prim-planul atenţiei publice, orice altă opţiune în afară de sprijin ne este vătămătoare. Ceea ce AUR va face cu acest sprijin al nostru îi va legitima pe ei şi obiectivele pe care şi le propun.
Lipsirea AUR de sprijin, disocierea de aceştia trebuie să fie rezonabil de bine motivată, nu doar o reacţie de orgoliu. Încă nu am întâlnit o astfel de poziţionare care să fie convingătoare.
Foarte interesanta abordarea. De acord cu concluziile.
Politica este un domeniu la care nu mă pricep, e departe de statutul meu, probabil și al celor mai mulți, dar de care ne lovim mereu. Mai ales la votare. În această privință, mi se pare trezitoare ultima afirmație a Cuv. Paisie din acest extras:
„Ati votat? Iată câteva sfaturi, de la Părintele Paisie Aghioritul:
Mergând în vizită la Părinte, tocmai înaintea unor alegeri, câtiva oameni l-au întrebat cu cine să voteze. Părintele a răspuns:
– Votati pentru cine considerati că e cel mai bun; pentru cel care-L iubeste pe Dumnezeu si care iubeste tara noastră.
Ei îi tot răspundeau:
– Dar toti sunt la fel, Părinte.
Atunci, Părintele a adăugat:
– Uitati cum stau lucrurile. Toti măslinii sunt la fel; toti sunt afectati de aceeasi boală, numită „dakos”. Totusi, unii sunt afectati 100%, altii, 80%, iar altii, 50%. De vreme ce avem nevoie de măslini, trebuie să-i căutăm pe cei care sunt afectati cel mai putin. Când mergem să votăm, ar trebui să tinem întotdeauna cont de două lucruri:
a) cât de mult îl iubeste candidatul pe Dumnezeu si, deci, cât de mult este un membru constient al Bisericii.
b) cât de mult îsi iubeste tara si nu are în vedere decât interesele ei, si nu ale lui.
Dacă cineva foloseste alte criterii pentru a vota, acea persoană actionează din interes propriu si nu se comportă ca un adevărat crestin. Mai târziu, judecata divină îi va da ocazia să plătească pentru greseala lui.”
Așadar Părintele validează votul chiar și pentru cei care întrunesc doar într-o anumită măsură idealurile creștine și altruiste (naționale).
Cât privește concret AUR, eu nu am mers la vot ca monah, dar sunt interesat cât de cât ca duhovnic de mersul lucrurilor.
Eu cred că pe un creștin ar trebui să-l intereseze cum să trăiască viața Duhului, nu a cetății. Din această perspectivă, este important cum te manifești în viața cetății, chiar dacă nu participi la ea ca la una stătătoare. Mai exact, ar trebui să existe curajul că nu ne lepădăm de crezul nostru creștin și uman, de valorile de bază, de Dumnezeu, de familie, de Biserică, de țară, de dreptate. Asta cu orice preț, nu politicește. În acest sens, mi se pare bun dictonul AUR că nu vor să facă politica de până acum. Dacă a fost spus în acest spirit și dacă nu alunecă în extremisme, ci vine din credință, din convingeri interioare smerite, conștiincioase.
Iarăși, sunt de atracție cei patru piloni propuși de ei, familia, patria, credința și (mai obscur) libertatea. Nu e nimic fundamentalist aici.
Că sunt implicați în servicii… asta nu am de unde să știu până la probe concrete și cât de nocivă ar fi implicarea.
Că există un atac virulent asupra lor și dau o replică încă neclară (cel puțin pentru mine)… aștept o limpezire a apelor din partea lor.
Nu cunosc foarte multe informații despre membrii AUR și nici nu am răgazul și disponibilitatea să fac asta. Este un gol pe care ar trebui să-l umple ei. Ei ar trebui să caute adeziune mai mare pentru viitor în rândul oamenilor. Se va vedea spre cine înclină și care le va fi direcția și coerența.
Un discurs care mi-a plăcut, deși nu vine din partea unui membru al partidului lor, ci al unuia care a candidat pe listele AUR fără să fi prins loc este cel de la RFI.
Există foarte multe interese lumești, politici, planuri, niveluri… încât perspectiva mea cred că este una chiar de nișă, idealistă. În practică intervin foarte multe erori care e greu să fie identificate dacă sunt simple greșeli sau sunt tactice, trădătoare.
În fine, consider că trebuie acordat un vot de încredere pentru AUR și să existe o discuție și problematizare mai mare. Ceea ce a comentat la alt articol Pintan mi se pare util, dar și cam ultra, cam puritanist. Ar trebui căutat mai mult interesul comun pentru că e vorba de politică, nu de mântuirea și viața personală.
Am început cu ideea despre servicii pentru că aceasta a fost vehiculată ca principal vector de atac din partea acelora care văd prin politica străvezie de demonizare a AUR.
Pur și simplu acuzele de extremism, fascism și legionarism descalifică pe emițător și trădează reaua-credință, dar bănuiala de „creație a serviciilor” este colportată, mi se pare, cu oarecare justificare. Părerea mea este că acest lucru contează mai puțin și că nu e ceva specific doar AUR.
Tare îmi e că nu vor reuși să se ridice de la pământ și să apere în mod viabil idealurile pentru care militează. Începutul nu pare deloc bun; mă deranjează că acceptă cu așa ușurință etichetele ce le sunt atribuite.
Neamul, familia, credința și libertatea sunt chestiuni centrale în viața națiunii noastre, nu parteneriatul civil și educația sexuală, de asta nu îmi place deloc pasivitatea și ușurința cu care acceptă categorisirea de „extremă dreaptă”. Sper să găsească o gură de oxigen să se orienteze mai bine, căci dacă se blochează aici, deja e pusă șaua pe ei. Asta dacă nu-s născuți direct cu căpăstru. Iertați-mă!
Cred că au nevoie să-și caute aliați în societatea civilă, nu să valideze prin dialog și conversație o presă de rea-credință. Au nevoie de o conversație publică cu Pompiliu Diplan pe partea de Libertate și cu Mihai Gheorghiu pentru cea de Familie. Știu că relațiile cu ambii sunt compromise, dar mai bine să încerce aici decât să continue dialogul cu presa. Zic și eu…
În primele secole creştine episcopii şi preoții erau aleşi de toți cei din biserică.
Erau dezbateri aprinse, cum sunt astăzi în politică.
Acum instituția bisericii e ca o societate secretă.Axios?
Eu nu am înțeles legătura cu subiectul… Poate mă lămuriți. Multumesc!
Mă iertați!
Cred că se referă la tăcerea Bisericii privitor la viața politică. Dar nici nu prea văd ce ar avea Biserica de zis.
Dimpotrivă, AUR fiind partid nou, parlamentar, ar trebui să solicite primirea unei delegații la Patriarhie în vizită de prezentare. Exact cum fac diplomații străini.
S-ar putea emite apoi declarații clare cu privire la relațiile dintre BOR și AUR fără ca neprietenii să substituie una celeilalte.
În orice caz, AUR trebuie să ceară Patriarhiei călăuzire morală. Dacă toate celelalte partide au marginalizat BOR pe scena publică, AUR ar trebui să o cheme din nou în viața cetății, cerându-i implicarea în plan moral. S-ar putea dovedi utilă forma de clericalism despre care tot vorbesc, ca să nu se interpreteze că ar exista o tutelă teocratică.
politica este un domeniu al diavolului.
o cale spre moarte, un taram al minciunii, desertaciunii. iluziei, umbrelor, fricii, santajului, amenintarilor, bogatiilor nedrepte, etc.
Hm, au fost și împărați și dregători sfinți. Politica e un domeniu predilect al fărădelegilor, dar nu absolut.
În plus, ne lovim de ea. Cum a zis și p. Paisie, votăm ce se poate…
Părinte Lavrentie, iertați dar în cazul acestora chiar cred că sunt șanse ridicate ca politica pe care o practică să aibă de a face și cu mântuirea creștinilor. Cu AUR nu mai avem parte doar de politică, este mai mult decât atât pentru că ei s-au erijat în apărători ai unor valori creștine, ei înșiși creștini declarându-se. În cazul acesta nu cred că pot fi separate politica și viața creștină ca mai înainte. Și cred că am fi responsabili cu toții pentru cum lăsăm să fie împachetate și lansate în societate niște idei esențiale. Eu pur și simplu nu susțin o atitudine naivă și pasivă față de aceștia, indiferent dacă suntem susținătorii lor la vot sau nu.
Mai spun din nou că mă așteptam ca pe acest site să existe o poziție critică față de crezul new-age al unora dintre membrii lor. Și da, mă surprinde că le este ignorat dublul standard în cele ale credinței. Fie că alegeți calea susținerii lor sau nu, acest amestec bolnăvicios de ortodoxie cu o ciorbă de idei și personaje new-agiste care ne reprezintă trebuie combătut. Da, cu discernământ, dar părerea mea e că trebuie.
Poate este puritanism cum acuzați. Mie mi se pare că discursul lor, incongruențele menționate și aici, și la articolul precedent, lipsa unor reacții sănătoase la critici constructive (am detaliat dincolo) le construiesc o imagine foarte șubredă. Dacă ei vor îmbrățișa ideile spiritualiste menționate nu doar că își dau foc singuri identității lor creștine, dar ne dau și nouă foc din multe puncte de vedere. Şi ar fi mai căzuți decât ultimii hoți (politicieni sau nu) care își caută doar de afacerile proprii. Apropo de faptul că au convingeri macoveiste #anticorupție (adică pro noua poliție politică).
Reiau doar comentariul acesta. Nu spun că sunt sociopați, evident, dar spun că discursul lor bifează multe semnale de alarmă în direcția asta. Poate se vor limpezi dar totuși urmăriți-le discursul în întregime, nu doar sloganurile.
„Relația onestă cu propriul bazin electoral și modul de reacție la criticile constructive (există destule poziții cu discernământ) ar putea arăta într-adevăr că sunt bine intenționați. Dar până acum au reacționat fixist, limitat la toate acestea (ori sunteți cu noi, ori ne lăsați în pace). Ori dacă o țin așa sincer îmi doresc ca oamenii să se trezească rapid din noua amăgire creștin-conservatoare.
Altfel, idealuri înalte, scopuri mărețe și salvatori se întâlnesc și în patologiiile de tip manipulator. Sunt parte din identitatea unor narcisişti sau sociopați, de exemplu. Ce îi dă de gol este dublul standard practicat sistematic. La fel și continua alipire a unor conotații sau practici deviante de ideile bune. Indiferent ce valori pretind că apără unii ca aceștia, să le slujești lor (indivizilor, partidului) nu înseamnă să aperi valorile cu care se lansează în lume… ci înseamnă atât subminarea lor, cât și auto-distrugere și distrugerea altora.”
Nu sunt pe o poziție radical diferită. Cum am mai scris, este util să existe o dezbatere lămuritoare și constructive. Și în primul rând să dea ei răspunsuri clarificatoare.
Oportunismul avocatei Șoșoacă este destul de clar, spre exemplu. După ce inițial s-a raliat cu Mișcarea pentru Libertate, s-a dat apoi cu AUR, care au făcut un protest concurent în București în vară. Deci a preferat politica. Nu e rău în sine, dar e o politică ce se dorește pentru popor, însă a evitat efectiv și a sabotat poporul. Asta e f ciudat.
Există și implicarea d-lui Târziu cu politica macoveistă… Asta pe lângă acțiunile #rezistente din trecut ale avocatei Șoșoacă și afinitățile ei ezoterice, nicidecum ortodoxe, pe care acum nu și le mai asumă.
Deci recunosc că există lucruri evidente și strident smintitoare. Totuși e vorba de politică, nu de credință și naționalism pur și simplu. Ei folosesc aceste valori în viața politică, nu sunt reprezentanți absoluți ai lor. Credința poate fi apărată de oricine fără a fi nevoie ca respectivul să fie un om religios foarte fervent. Numai să nu fie pur și simplu fals și rău-voitor. Probabil de aceea și Vlad a luat în discuție afilierea lor la servicii, ca să nu fie un joc subversiv.
Ce nu-mi place mie este atitudinea fatalistă, că totul e compromis din fașă, și puritanistă, de a ridica foarte sus ștacheta exigenței. Sunt mai degrabă pt prudență. Există și partea bună că valorile creștine și naționale sunt reprezentate; să facem să fie apărate chiar cum trebuie.
Ah, era să uit de citatul P. Paisie. El spune să votăm, să sprijinim inițiative bune chiar dacă sunt parazitate. Deși nici în vremea lui nu existau reprezentanți creștini și iubitori de țară, zice să fie votați și așa cei cât de cât cu valori bune. Ba încheie că vom da socoteală dacă votăm pe alte considerente.
Repet, eu încă am așteptări ca AUR să dea răspunsuri.
AUR nu au cum să dea răspunsuri în materie de credinţă şi nici noi nu îi putem condiţiona să o facă. Noi nu le cerem lor să ne ghideze spiritual ci să facă o politică în care să fie transpuse cât mai fidel pilonii ideologici pe care şi i-au asumat în faţa electoratului şi pentru care au fost votaţi: neam, credinţă, familie, libertate.
Când spun că trebuie să facă politică, chiar asta trebuie să facă:
Atât. Asta este politica; politica nu mântuieşte. Politica este diferită de activitatea societăţii civile şi este diferită de sindicalism. Fără o conlucrare între aceste trei forţe nu a exista o bază de putere suficientă încât să se producă schimbări în societate. Cel mult, se vor discuta, neputincios şi inofensiv, unele teme sensibile, cu consecinţa compromiterii acestora prin neadoptare, renegare, disociere.
Dar noi nu avem căderea să le cerem nuş ce mărturisiri de credinţă după cum nu o putem face în cazul lui Orban sau Iohannis.
Pe mine m-ar ajuta foarte mult ca dimensiunea lor de comunicatori publici să fie completată de prezenţa publică a părinţilor lor duhovnici sau a celor la care reprezentanţii AUR au evlavie. Abia atunci le putem evalua învăţătura de credinţă la care aderă, de la care se revendică şi aceasta este forma de clericalism pe care o propun şi care este firească societăţii noastre, istoric vorbind. Critica credinţei lor trebuie să vină de la clericii care se angajează duhovniceşte să le fie păstori, dacă există aşa ceva. Dacă nu, e un criteriu de avut în vedere atunci când ne vor cere votul, criteriu pe care trebuie să-l raportăm la contextul electoral şi la oferta politică existentă şi viabilă.
Cred că facem o mare, mare confuzie între politică şi credinţă, confuzie care este speculată de cei care acuză AUR de fundamentalism religios şi de extremism. Trebuie să fim mult mai precişi în evaluarea noastră şi în aşteptările pe care le avem de la AUR. Dacă există o astfel de precizie nu mai e nevoie de disocieri şi condamnări la tot pasul, pentru că ei au devenit mai marii noştri, nu învăţăceii noştri pe care să-i tutelăm religios. Zic şi eu.. 🙂
Eu nu am vorbit de răspunsuri în materie de credință, ci politice, de consecvență. Nu înțeleg de ce mi se adresează mie această replică.
Desigur, valorile ce țin de credință ar trebui să fie clare, gen familie, libertate religioasă, dar eu nu am pretenția la amănunțime.
În chestiuni de credință avocata Șoșoacă pare să fie cel puțin inconsecventă.
E doar o replică într-o succesiune de comentarii. 🙂
Avocata Soşoacă este vehiculul principal al victoriei AUR. Nici mie nu-mi place forma în care evoluează public dar nu pot ignora că este singura din spectrul politic care duce mai departe discursul libertăţilor civile. În afara ei e linişte de parcă am funcţiona în cel mai constituţional şi drept regim politic posibil.
În paranteză fiind spus, când ÎPS Teodosie a anunţat că va apela la „avocaţi foarte competenţi şi serioşi” pentru a contesta hotărârile HCJSU, mă aşteptam să văd lângă ÎPS Sa pe avocaţi precum Bulboacă, Ţuca, Stoica, Piperea ş.a. Recunosc că am făcut o faţă foooarte lungă când am văzut-o pe doamna avocat la televizor lângă ÎPS Teodosie, dar sunt destul de convins că fără această asociere AUR nu ar fi trecut pragul electoral. Această alăturare a validat opţiunea electoratului creştin ortodox şi a scos AUR din invizibilitatea în care au fost lăsaţi intenţionat.
Mda. La voi toate sunt produsul serviciilor secrete ! Atunci Dumnezeu ce rânduială a firii mai biruiește astăzi ? Eu zic să-ți ții părerea personal, fără să o mai scuturi și altora.
să depăşim momentul serviciilor secrete, pe care mi-l asum aşa cum este formulat, şi să parcurgem textul până la final, totuşi..
Mulţumesc! Vă rog, iertaţi-mă!
Păi când începi așa repulsiv și categoric, ce final de articol să mai citești !? Dumnezeu să te ierte !
Așa este, cam prea categoric. Așa e și părerea, doar că formulată prea abrupt. Mulțumesc!
A se vedea filiaţia profesională a lui Călin Georgescu şi a dnei avocat Soşoacă, în lumina legăturilor cu Geoge Simion şi Dorin Lulea.
Sarut mana, parinte, si Doamne ajuta tuturor!
Am o incredere limitata in AUR, de fapt mai degraba neincredere, ca sa fiu cinstit. Unele procese sociale si politice sunt autocatalitice, vorba lui Isaac Asimov. Cu alte cuvinte, nu cred atat in nasirea AUR de catre cei cu epoleti, cat mai degraba in vinderea AUR de catre ei insisi, in timp. Firea dezbinata si tradatoare a poporului nostru, precum si metastaza serviciilor, vor fi albia care va defini traseul AUR. Parerea mea. Multumesc.
Da. Dar să nu contribuim și noi prin fatalism sau încredere necondiționată.
Mentalitate de pierzător, specific românesc. Mai mult de 50% din cei care n-au votat sunt impasibili. Poate că Dumnezeu ne-a trimis niște oameni capabili care pot schimba ceva în bine… Mai vedeți și partea plină a paharului, românilor, chiar dacă mai mult de jumătate e gol !
Nu mă pricep foarte bine în raportul Biserică-stat, dar este evident că a existat o evoluție. Inițial creștinismul a fost persecutat, apoi a devenit liber (edictul de la Milan, 313), iar apoi a devenit religia imperială a bizantinilor în celebra simfonie (conlucrare stat-Biserică). Însă această împletire dintre stat și Biserică a avut neajunsurile ei. Resentimentele politice s-au amestecat și în relațiile bisericești. De exemplu, monofiziții au câștigat foarte mult și datorită opoziției lor față de capitală, ce s-a pliat pe nemulțumirile egiptenilor, ca margine de imperiu. Mai apoi, împărații au făcut tot felul de concesii doctrinare trădătoare, care au îngreunat viața ortodoxă (drept-slăvitoare). Nu mai zic de iconoclasm, care a fost promovat efectiv de împărați cu forța.
S-a ajuns ca Imperiul Bizantin să dispară și credința să fie persecutată de turci în fostul lui spațiu. În Apus a apărut papismul și folosirea religiei de către conducătorii politici în interese politice.
De aceea cred că separarea Bisericii de stat este tendința actuală și cea mai bună soluție. Asta nu înseamnă că valorile creștine să nu fie reprezentate în societate, dar nu la nivel confesional, ci politic, adică prin reprezentare și pârghii sociale, politice… Cadrul legal, social și politic așteptăm să ne ofere un spațiu de manifestare a credinței, nu valorile și reperele noastre religioase. Viața duhovnicească/religioasă o trăim în Biserică și în sufletul nostru. Nu o impunem nimănui, dar nici nu o neglijăm la nivel public.
Ce vreau să spun este că militez pentru o reprezentare politică a valorilor creștine în societate, nu pentru una religioasă. Mai degrabă Biserica ar trebui să fie separată și conlucrătoare cu statul, fără condiționări păguboase. Dacă se ajunge să fim în minoritate și chiar persecutați, trebuie să ne asumăm acest statut; dacă suntem majoritari, să știm să nu persecutăm, să nu impunem forțat ideile proprii, ci liber, cum a făcut și Hristos: Cine vrea să vină după Mine…
Așadar cred că menirea AUR (sau a oricărui alt partid) ar trebui să fie aceea de a reprezenta valorile creștine în societate, nu în Biserică, nu confesional și religios. Să scăpăm de confuzia aceasta, să nu cerem mai mult de la ei, să nu proiectăm asupra lor pretențiile și nemulțumirile pe care le avem față de ierarhie.