Pericolul amestecării ezoterismului în credința Bisericii. Conferința prof. Constantin Dulcan mediatizată de postul Trinitas

Unul dintre cele mai mari pericole care pândesc credința vine din partea noilor mișcări religioase, foarte împânzite și în România, dar mai ales în Occident. Aceste idei ezoterice pornesc de la concepții orientale pe care le modernizează inovativ și le adaptează la tradițiile locale și specificul fiecărui popor pentru a fi primite mai ușor. Așa se face că elemente ale credinței ortodoxe sunt transpuse în acest sistem de convingeri religioase pentru a atrage și deturna pe credincioșii din Biserică.

Pe fondul slăbirii credinței la nivel dogmatic și al trăirii ei, foarte mulți cad în capcana acestor curente din ignoranță. Din păcate, atunci când aceste amăgiri sunt girate și de la nivel oficial de către Biserică, ele devin mai periculoase. Așa se face că recenta conferință ținută într-o biserică parohială și difuzată până și de postul oficial al Patriarhiei, Trinitas, poate corupe suflete necoapte din ograda Bisericii.

Conferința în discuție a fost organizată practic de cunoscutul gânditor Mihai Neamțu, cu ocazia lansării noii sale cărți, Iisus la Niceea, dar gazda efectivă a fost Pr. Cristian Trandafir, parohul de la biserica unde a avut loc prezentarea. Este lăudabilă conectarea intelectualilor la valorile ortodoxe, dar vătămătoare implicarea unor reprezentanți ai ideilor religioase de factură New-Age, cum este domnul doctor Constantin Dulcan. Și, mai presus decât toate, este păguboasă persistența Preotului în a nu recunoaște erorile semnalate chiar și după criticarea lor pertinentă.

Discursul pe care l-a ținut dl. Dulcan este unul rezervat, ar putea fi etichetat drept ortodox, dar ascunde unele momeli ezoteriste. Ele au fost devoalate într-un articol de pe site-ul Asociației Astradrom, pe care-l semnalăm și-l recomandăm spre citire:

Ortodoxie sau erezie la biserica Sfântul Vasile din București? (1) Despre învățăturile greșite ale medicului ezoterist Constantin Dulcan transmise credincioșilor ortodocși din București

Fără a relua aici ideile punctate în materialul indicat, creionez doar perspectiva predispusă spre amăgire și cea corectă de abordare a vieții duhovnicești. Contactul incorect cu lumea nevăzută duce la înșelare, la înrâurire demonică. Până la Dumnezeu, la dobândirea harului Său, trebuie să depășim preocupările materiale, dar și nivelul spiritual creat. Există lucrări spirituale care țin de sufletul nostru, dar și demonice, induse de duhurile rele. Un pericol uriaș este să confundăm senzațiile produse de acestea cu prezența sau atingerea lui Dumnezeu. Trăirile sufletești și mai ales cele drăcești sunt impresionante, mai presus de cele trupești, dar ele nu sunt necreate, divine. Așadar există trei nivele: trupesc, spiritual și dumnezeiesc. Primul este rudimentar și pătimaș de obicei și ar trebui supus sufletului; al doilea este mai ridicat, dar vulnerabil la înșelare; iar al treilea este negrăit și reprezintă venirea lui Dumnezeu în suflet, dobândirea împărăției cerurilor, gustarea bunătăților viitoare. Cine cade în amăgire și este prins de învățături și influențe necurate începe să se închine sinelui său, să fie prins de mândrie și captivat de universul spiritual căzut. De aceea dezvoltă diferite teorii spirituale și ajunge chiar să facă afirmații interesante, așa cum s-a întâmplat, de exemplu, cu Buddha sau diferiți maeștri hinduși. Spre așa ceva ne trimite cu gândul afirmația d-lui Dulcan că credința prin care făcea minuni Hristos era dispoziția lăuntrică a omului, nu lucrarea extraordinară a lui Dumnezeu. Accentul nu cade pe „credința ta te-a mântuit”, ci pe minunea făcută de Hristos.

Ortodoxia este total diferită de această cale și ea ajută pe credincios să descopere chipul lui Dumnezeu din el, să facă lucrător harul dumnezeiesc, să se mântuiască și să se însănătoșească sufletește, nu neapărat trupește. Ridicarea la nivelul acesta nu se poate face prin tehnici și metode, diete sau alte practici similare. Da, putem observa că diferite obiceiuri rele ne vatămă și să le eliminăm, dar niciodată nu vom obține nici măcar echilibrul sufletesc și cu atât mai puțin luminarea care contează și care dăinuie pentru veșnicie fără ajutorul efectiv al lui Dumnezeu, fără a-l căuta cu smerenie deplină. De aceea Biserica nu este o instituție, un organism pământesc, nu urmărește pacea lumească, ci pe cea care covârșește orice minte. Pentru aceasta este nevoie să păstrăm tradițiile apostolice și învățăturile patristice cu toată scumpătatea și frica de a nu cădea în înșelări cumplite.

Din păcate, Biserica nu doar că nu mai găsește intelectuali care să promoveze autentic valorile ei, dar aproape că și-a pierdut această vocație prin validarea unora compromițători. Nu ar trebui să-i disprețuiască pe toți, dar măcar să aibă discernământ în felul cum o face și să vizeze altceva decât vizibilitate și notorietate, să urmărească să aibă o voce autentică și ziditoare spre mântuire. Desigur, asta după ce este măcar atentă să nu-și trădeze propriile învățături revelate și reușește să crească astfel de oameni în care să fi insuflat corect învățăturile sale evanghelice.

Iarăși, când instituția Bisericii performează doar la nivel social, adică pe primele două nivele ale existenței (în primul rând material, apoi și pe cel strict spiritual, de cam am pomenit mai sus), ajunge să fie întrecută de diferite alte mișcari mai bine pregătite în acest domeniu. Fie că vorbim de politică, social sau caritate sau alte spații de activitate, ele vor fi doar tot atâtea prilejuri de compromitere dacă totul se rezumă la atât.

Mai sesizăm un aspect deloc neglijabil: tendința teologică academică este de a accepta credințele orientale. Din neericire, s-a ajuns la un așa stadiu, încât sunt greu de găsit materiale în mediul universitar teologic care să înfiereze în loc să promoveze noile mișcări religioase. Ba chiar Părinți precum Serafim Rose sau Paisie Aghioritul sunt priviți ca demodați și ca având opinii marginale în Ortodoxie pe acest subiect.