Deși inițial am dorit să scriu o replică mai scurtă celui care a semnalat la comentarii criticile pe care mi le aduce Mihai Silviu Chirilă, am decis să o redactez totuși ca un articolde sine stătător, dar cu caracter de comment pentru că s-au adunat mai multe idei importante în ce am a spune. Revin acum, mai târziu, pentru că nu am apucat să vizionez și să răspund chiar în duminica dinaintea începerii Postului Mare.
Acesta este filmulețul lui Silviu:
Sincer să fiu, îmi pare că pur și simplu are chef de contrazicere, fără a depune efortul să înțeleagă ce vreau eu să spun. În plus, încadrează tot textul meu în lupta pe care o are el pe tema canonicității Mitropoliei Basarabiei, deși ating doar tangențial acest subiect. Eu nu am avut acest lucru în intenție, ci doar să prezint contextul și sensul ereziei etnofiletiste cu scopul de a fi oricine în cunoștință de cauză când vorbim de așa ceva.
Primul aspect discutabil este cel legat de procedura Sinodului. El s-a autodeclarat Ecumenic, deși rușii nu au participat. Ulterior, aceștia din urmă au sprijinit pe Patriarhul Ierusalimului în poziția sa de a nu semna documentele. Chiar putem echivala acțiunile autorităților rusești politice cu cele ale Bisericii lor în vremea aceea. Ba mai există un indiciu recent, în jurul Sinodului din Creta, când Patriarhul Bartolomeu a insistat pe condamnarea etnofiletismului, care se vede că nu beneficiază de receptarea pe care și-ar dori-o el.
Apoi Silviu spune că Sinodul de la 1872 nu a condamnat împărțirea jurisdicțiilor bisericești pe principiu etnic, ci divizarea între creștini pe principiu etnic. Însă Constantinopolul, prin acest Sinod, s-a rupt de bulgari, care cereau episcopi din sânul lor. Tocmai că urmăreau să-i oprească pe bulgari să aibă episcopi de etnia lor și care să slujească în limba lor, nu în greacă. Exarhatul pe care l-a propus și l-a înființat Poarta otomană era preconizat să fie dependent canonic de Fanar. Deci clar nu se pune problema de divizare, de Biserică proprie, ci de o jurisdicție care era fix în cadrul Patriarhiei Ecumenice. Iar partea a doua a hotărârii sinodale este la fel de clară, catalogând drept obrăznicie întemeierea unei jurisdicții bulgărești.
Mie mi se pare injustă condamnarea etnofiletismului în forma Sinodului de la 1872 și contrară canonului 34. Nu sunt eu în măsură să dau un verdict, dar pot să-mi exprim o părere pe care o consider pertinentă.
Desigur că împărțirea pe jurisdicții bisericești etnice nu se face ca în diaspora, ci teritorial, când e vorba de regiuni dominate de anumite nații, care se găsesc grupate îndeosebi în interiorul unor state. Apostolii de la început nu au delimitat Biserica în funcție de granițele statale, ci după configurația etnică, adică după gruparea regională a credincioșilor în funcție de etnia lor. Ba chiar și în problema bulgară, înaintea Sinodului de la 1872, Constantinopolul invocă o separare a competențelor și o lipsă de interferență între Biserică și stat, chiar și otoman. De aici am făcut conexiunea cu situația din Basarabia și am expus părerea mea că firesc ar fi fost ca statul țarist sau sovietic să nu fi intervenit în împărțirea Mitropoliei Moldovei, respectiv a Basarabiei, ci să permită continuarea vieții bisericești în făgașul pe care-l avea înainte. Bineînțeles că au intervenit considerente de ordin politic despre care nu mă pot eu pronunța acum cât au fost de valide sau nu.
În acest context, punctez aici că mi se pare nedreaptă atitudinea ierarhiei Mitropoliei Chișinăului de a nega istoria bisericească de pe teritoriul său dinainte de 1812. Episcopul Markel vorbește sfidător de existența netulburată de 200 de ani cu o mică întrerupere. Dacă avem în vedere că Sf. Paisie Velicikovski a plecat din Poltava, Ucraina, adică din Biserica Rusă pentru că a decis să nu mai trăiască într-o țară în care credința nu este ținută ortodox și a ales Moldova, este limpede că tradiția bisericească din Basarabia inclusiv, căci a stat în mănăstiri din această zonă, era mai bogată decât în Rusia. Chiar și din Sfântul Munte a venit înapoi în Moldova pentru că socotea această regiune prielnică viețuirii isihaste. Așadar cum pot ierarhii moldoveni să disprețuiască istoria dinainte de 1812? Nu văd alt motiv decât afinitățile lor etnice, care sunt străine nu de România, ci de Basarabia însăși. Și tot ei invocă filetismul!!
Sunt și eu de acord că e rău filetismul așa cum e definit într-un material al Episcopiei de Ungheni și Nisiporeni, foarte probabil alcătuit de Silviu Chirilă, însă condamnarea sinodală invocată din 1872 are o altă definire.
În privința Mitropoliei Basarabiei, subiectul este vast, nu sunt pe deplin edificat asupra lui. Deși există implicații etnice atât rezonabile, cât și exagerate, pe lângă ele un loc important îl ocupă chestiunea posesiei și intruziunii jurisdicționale. Opinia mea este că s-ar fi impus din anii 90 o cercetare în colaborare între Patriarhia Rusă și cea Română pe această temă (utopică, ce-i dreptJ). Spre exemplu, informațiile vehiculate de Silviu dintr-o carte editată în rusește cu traducere în românește, e posibil să schimbe total starea de fapt a lucrurilor. Oficializarea cedării jurisdicției basarabene către sovietici de către Patriarhia noastă în anii ’47 ne privează de orice drept de revendicare în momentul de față.
Ce îmi displace în pledoaria lui Silviu în general și în linia Mitropoliei Moldovei este invocarea unor idei fără temei printre alte argumente canonice. Una dintre acestea este ideea etnofiletismului. O alta ar fi trasarea jurisdicțiilor pe baza granițelor statale, lucru care nu e prevăzut de nici un canon sau principiu bisericesc consemnat. La fel de ciudată este și ideea neclară că nu pot exista două Biserici în interiorul aceluiași stat, prin extindere de la interdicția funcționării a doi episcopi în același teritoriu. Evident că nu pot exista două Biserici Locale suprapuse, cum e în diaspora și în Basarabia, totuși în Imperiul Bizantin au existat 4 sau chiar 5 Patriarhii în regiuni diferite ale aceleiași formațiuni politice.
Precizez că articolul anterior despre filetism nu l-am scris pentru a contrazice chiar și indirect pe cineva, ci doar am folosit contextul pentru a expune contextul și forma nedreaptă a condamnării etnofiletismului la Sinodul din Constantinopol 1872. De mai mult timp aveam această intenție.
Închei prin a-mi lua libertatea să nu răspund întrebărilor provocatoare din finalul video-ului lui Silviu pentru că întregul film mi se pare tendențios și răutăcios și nu doresc să intru pe acest făgaș. Înțeleg bănuielile și conexiunile legitime, dar nu mă simt dator cu nici un răspuns, eu nefiind partizan nici al Patriarhiei Române, nici al Mitropoliei Basarabiei, cu atât mai puțin al unor structuri bisericești din afara spațiului românesc. Sunt foarte dispus să recunosc greșeala intervenției în Basarabia și chiar să îndemn și alte foruri bisericești din pătrățica mea să facă asta în caz că se constată o tranșare clară a subiectului.
Deocamdată pot doar să-mi exprim mâhnirea că Patriarhia noastră nu-și manifestă public sprijinul necondiționat pentru Mitropolia Ucrainei canonică, suferindă și prigonită, dar etalează pretenții pentru parohiile românești din teritoriul ei. Aceasta este clar o atitudine nebisericească, politizată și etnofiletistă, că tot este vorba despre asta.
,,Oficializarea cedării jurisdicției basarabene către sovietici de către Patriarhia noastă în anii ’47 ne privează de orice drept de revendicare în momentul de față”
Doamne ajută!
Există o astfel de hotărâre a Patriarhiei Române? Dacă da, îmi puteți indica unde o pot găsi?
Vă mulțumesc!
Nu am spus că există sigur, ci propoziția mea depinde de autenticitatea informațiilor oferite de MSC. Eu nu pot nici să afirm, nici să infirm asta. Sunt doar citate din răspunsul Patriarhiei Ruse. E posibil să fie adevărate, nu cunosc asta și aș vrea să mă pot convinge deplin.
Am înțeles! Voi asculta ce a spus Silviu Chirilă și am să verific, dacă va fi cu putință, afirmațiile acestuia.
Este neîndoielnic că Patriarhia Română a renunţat la orice pretenţie asupra teritoriului canonic din Basarabia după 1944. Întreaga structură bisericească românească s-a retras din calea armatei roşii în ţară, inclusiv preoţi basarabeni au fost evacuaţi şi au primit parohii în România. Au existat contacte constante între patriarhul României şi cel al Rusiei, au existat vizite reciproce, la Bucureşti a venit inclusiv PS Ieronim Zaharov, episcop al Chişinăului şi a Moldovei. Patriarhul României a primit cadouri (icoană de aur, cruce de aur) ca semn al bunelor relaţii între cele două patriarhii, a existat o corespondenţă consistentă.
Relaţii găsiţi aici:
https://arhivelenationale.ro/site/wp-content/uploads/2017/08/Dudu-Velicu-vol.-I.pdf
https://arhivelenationale.ro/site/wp-content/uploads/2017/08/Dudu-Velicu-vol.-II.pdf
Este important să fie citită şi cartea aceasta:
https://bibliotecacernauti.com/images/carte_pdf/Carti_si_reviste_SB/Basarabia–Aspecte-din-istoria-bisericii-i-a-neamului-romnesc_.pdf
Pentru mine esenţială a fost această lectură:
https://mitropolia.md/wp-content/uploads/2012/02/sbornik_b5_finalaaaaa.pdf
Convingerea mea este că Biserica Ortodoxă Română face schismă în Basarabia şi că suntem la un pas de a fi scoşi din Biserică. Efectiv atârnăm de un fir de păr, de mila şi răbdarea ruşilor, oricât de greu de suportat este acest lucru pentru urechile noastre.
Mă doare sufletul de toţi românii care au apucat-o pe această cale, de preoţii care desconsideră cu o uşurinţă smintitoare prevederi canonice evidente, caterisiri, tradiţii.
Nu există dubiu că românii din Basarabia au fost supuşi unui proces de rusificare şi că proiectul imperiului ţarist era să pună graniţa pe Dunăre. Iar aici ar trebui să facem numeroase discuţii pe care istoriografia românească le trece în penumbră ori le evită cu totul.
Nu există niciun dubiu că Patriarhia Română are un interes legitim de a dori şi de a căuta trecerea sub ascultarea sa canonică a poporului din Basarabia. Dar niciun fel de dreptate istorică, politică, socială, naţională nu poate justifica războiul(!) pe care Patriarhia Română îl poartă împotriva unei Biserici Canonice, care a avut şi are continuitate istorică în Basarabia.
Prin ceea ce face astăzi Patriarhia Română compromite orice brumă de capital şi de îndreptăţire cu care ne-am putea aşeza înaintea oamenilor, a Bisericilor Ortodoxe surori, înaintea lui Hristos. Iertaţi-mă!
Dar trebuie accentuat mai clar și contextul bisericesc.
E f posibil că Patriarhia noastră face un joc politic, nu-și apără legitim interesele în Basarabia. Însă trasarea jurisdicțiilor bisericești după dictate politice nu este o faptă canonică. Patriarhia Rusă a fost robită de un sistem serghianist crunt în comunism și de unul protestant laicizant în perioada țaristă.
Împărțirea oamenilor pe nații este un firesc de la Dumnezeu pe care Biserica îl respectă prin canonul 34 apostolic. Da, a apărut o practică diferită în Bizanț de a controla pe cei de la periferie prin ștergerea identității lor prin includerea în Ortodoxie într-o manieră de ocupație și de deznaționalizare. Așa au făcut cu bulgarii, dar și cu românii, trimițând episcopi greci și impunând slujbe în greacă. Culmea a constituit-o condamnarea cererii bulgarilor în 1872 ca etnofiletistă pt că au pretis să aibă slujbe și episcopi/cler propriu. Adică este erezie să slujești pe Dumnezeu în modul tău, trebuie să fie pe grecește sau rusește. Căci cam același lucru s-a petrecut și în Basarabia și se cam petrece.
Da, este schismă intervenția politică a BOR în Basarabia, dar e o nedreptate cruntă să înghițim teoria că nu avem noi de ce să avem pretenții acolo.
Dacă ar fi să privim ortodox, ar trebui revizuită existența, istoria și practica Bisericii Ruse din comunism pt a le da dreptate dacă au.
Sărut mâna Părinte!
Pacea e mai mare că dreptatea! Ar trebui că BOR sa lase lucrurile sa se așeze de la sine.
Așa e, e o utopie sa credem că dacă BOR ar fi discutat cu BORu, s-ar fi ajuns la vreo înțelegere, a.i. Mitropolia Chișinăului să revină la noi. Daca s-ar fi întâmplat așa ceva, aceste decizii ar fi fost clar influențate politic. Ca de altfel, și invers.
eu am înțeles altfel ( deși nu știu sigur ) : deci prin anii 1800 și ceva când Basarabia era pașalâc, sub turci … au venit frații ruși de ne-au scos de sub jugul turcesc … și…in loc să ne de-a înapoi Basarabia sub a noastră stăpânire precum a fost înainte ..ce-au făcut.? : au luat Basarabia sub stăpânirea lor rusă, că, deh, au în sânge să cucerească cat mai mult ( precum romanii de odinioară) și nu s-au mulțumit cu anexarea Basarabiei că simplu teritoriu, ci au făcut mai.mult decât au putut turcii…au vrut neapărat să ” anexeze” și conducerea Bisericii din Basarabia și în locul Episcopului Veniamin au pus necanonic pe Bodoni.
Și atunci ce canonicitate putea să aibă acel Bodoni dacă era pus cu siluirea față de episcopul canonic Veniamin ???
înțelegeam daca rușii cucereau un teritoriu păgân sau unde nu era încă ortodoxie și puneau ei episcopie .. însă aici în teritori era deja episcopie , rânduială canonică și este împotriva sfintelor canoane să pui tu alt episcop numa ca să stăpânești și conducerea Bisericii din acel teritoriu . Deci din start e ilegal ce au făcut rușii. Mai ales că Episcopul Veniamin a protestat deseori .
Basarabia nu a fost paşalâc, ci turcii au instituit raiale (administraţii militare) pentru cetăţile cucerite (Chilia, Cetatea Albă, Tighina şi Hotin). Scopul raialelor era unul economic, de a asigura funcţionarea garnizoanelor militare turceşti şi nu înlăturau, formal, stăpânirea domnitorului Moldovei asupra acestor teritorii. De facto însă, jumătate din teritoriul Basarabiei era sub stăpânirea nemijlocită a turcilor, iar aferent acelor raiale, Patriarhia de Constantinopol a numit episcopi ce aparţineau de Mitropolia Proilaviei, nu de cea a Moldovei. În 1812, În Basarabia existau 8 protopopiate ce aparţineau de Episcopia Huşilor şi de cea a Iaşilor.
Fraţii ruşi nu au venit să ne scoată de sub jugul turcesc ci să ne includă în imperiul ţarist.
Este drept că fruntaşii Moldovei (domnitori şi boieri) au cerut asta în mod repetat, dar la fel de adevărat este că obiectivul ruşilor era să pună frontiera lor pe Dunăre, cu cele patru gubernii (Basarabia, Moldova, Muntenia şi Oltenia) parte integrantă a Imperiului Ţarist. Nu s-a pus problema să ne „dea înapoi” ceva ce ei cuceriseră cu vărsare de sânge rusesc ci, în cel mai bun caz, trecerea românilor „sub stăpânire creştină”.
Mitropolitul Gavril Bănulescu-Bodoni nu(!) a fost pus necanonic în locul mitropolitului Veniamin Costachi. Mitropolitul Veniamin Costachi a făcut paretisis în 20 februarie 1808, întrucât funcţia de mitropolit era şi cea de caimacam (locţiitor de domn), fiind sufocat de intrigile politice urzite împotriva sa de către fanarioţi şi de către boieri români, retrăgându-se la Mănăstirea Neamţului.
În locul său ţarul a numit pe Mitropolitul Gavril, fost ieromonah predicator al Catedralei din Iaşi, fost candidat la tronul de Episcop al Romanului, fost Mitropolit al Moldovei, fost Mitropolit al Poltavei, fost Mitropolit al Kievului, rector al seminarului din Poltava, care era pensionat din anul 1803 şi retras la Dubăsari/Odesa pentru studiu şi traduceri.
La acel moment (1807) Ţarul considera principatele ca alipite Imperiului Ţarist, potrivit Tratatului de la Tilsit, întărit mai târziu prin convenţia de la Erfurt.
Dacă numirea în funcţia de Mitropolit al Moldovei a lui Iacob Stamati (protector al lui Veniamin Costachi şi predecesorul său) este canonică deşi a fost făcută direct de sultanul Selim al III-lea (ca recompensă pentru răscumpărarea unor prizonieri turci), atunci în egală măsură este canonică urcarea pe tronul de mitropolit al Moldovei a lui Gavril Bănulescu Bodoni la propunerea Sinodului Rus în 1808, prin ucazul ţarului.
După patru ani de păstorire netulburată, în 1812 Mitropolitul Gavril se retrage în Basarabia unde Sinodul Rus formează, la cererea sa, Arhiepiscopia Basarabiei, cu reşedinţa la Chişinău, pe teritoriul episcopiilor sufragane ale Mitropoliei Proilaviei şi protopopiatelor aparţinând Mitropoliei Moldovei, al cărui tron încă îl ocupa. Abia după retragerea Mitropolitului Gavril de pe tronul Mitropoliei Moldovei, este rechemat Veniamin Costachi de către domnitorul Scarlat Calimah.
Cei doi mitropoliţi au rămas în relaţii bune, spre foarte bune, lucrând împreună la definitivarea Bibliei de la Sankt Petersburg, prin mijlocirea unchiului domnitorului Al.I.Cuza, arhimandritul Varlaam Cuza. Ţarul Alexandru I a dispus ca Biblia să fie tradusă în toate limbile noroadelor imperiului, aşadar inclusiv în limba română.
Mitropolitul Veniamin a fost singurul care a dorit ca Divanul Domnesc să protesteze împotriva prevederilor Păcii de la Bucureşti (1812), însă boierii şi Domnul s-au împotrivit. Mai apoi, în 1815 a propus un proiect de protestaţiune pe care Spătarul Casimir se angaja să-l susţină în cadrul conferinţei de la Viena când, din nou, boierii şi Domnitorul s-au împotrivit.
Mitropolitul Veniamin Costachi nu a protestat niciodată(!) împotriva schimbării graniţelor jurisdicţionale ale Mitropoliei Moldovei, schimbare ce se petrecuse când acesta nu mai era mitropolit şi nu a protestat nici după ce a revenit ca mitropolit la Iaşi. Dimpotrivă, a rămas în comuniune şi în relaţii bune cu Mitropolitul Gavril şi cu Biserica Ortodoxă Rusă. În anul 1930, Mitropolitul Veniamin Costachi primeşte Ordinul Imperial Sfânta Ana, clasa I, pentru rugăciunile aduse pentru „victoria oştilor creştine”.
Aşa cum în două rânduri anterioare, în 1719 Episcopia Râmnicului a fost trecută de habsburgi la Mitropolia Sârbă de Karlowitz şi în 1781 Episcopia Rădăuţilor a fost trecută de habsburgi la aceeaşi Mitropolie de Karlowitz, prin ordin al guvernatorului militar Enzenberg, fără proteste sau anateme, prin efectul cedării Olteniei şi Bucovinei în urma războaielor ruso-austro-turce, similar, la cea de-a treia rupere din trupul principatelor, schimbarea graniţelor imperiului otoman şi a celui ţarist a însemnat pentru cei de atunci o schimbare legitimă a hotarelor eparhiale.
Înţeleg că mulţi dintre noi ne-am trezit după 200 şi ceva de ani că nu suntem de acord şi să considerăm că o biserică sau alta este necanonică după măsura zilelor noastre şi după interesele politice de moment. Dar, spre ruşinea noastră, nu doar că nu avem deloc(!) dreptate din perspectivă canonică, dar mai şi compromitem orice urmă de îndreptăţire pe care o avem prin denaturarea datelor istorice şi prin schisma pe care o facem în Basarabia.
Patriarhia Română este chemată să caute smerit aducerea românilor sub păstorirea sa, aşa cum se cuvine fiecărui neam să aibă întâistătător, dar ceea ce facem noi acum este orice numai lucrare bisericească nu. Păcat de sminteala pe care o fac părinţi ai noştri, patrioţi şi iubitori de neam mai mult decât de Biserică! Iertaţi-mă!
A se consulta şi poziţia Patriarhiei Ruse pe acest subiect: https://theodosie.ro/2024/03/30/raspunsul-patriarhiei-ruse-la-argumentele-noastre-in-sprijinul-reactivarii-mitropoliei-basarabiei-2008/
Mulțumesc frate, Vlad de informare.
eu m-am luat după textul de mai jos
. acuma depinde cine zice drept ori distorsionat .
Doamne ajută .
http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.com/2024/03/despre-cum-s-intemeiat-necanonic.html?m=1