Redăm mai jos Declarația Sinodului Bisericii Ruse din data de 17 octombrie a.c., tradusă după două versiuni, grecească și engleză.
Pe 17 octombrie 2019 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Rusiei, care s-a adunat în ședință, a adoptat o declarație cu privire la situația care s-a format în Biserica Ortodoxă a Greciei după desfășurarea întrunirii extraordinare a Sfântului Sinod al Ierarhiei pe 12 octombrie 2019 despre problema bisericească ucraineană (proces verbal nr. 125).
Membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe a Rusiei au luat la cunoștință actele postate pe mijloacele de informare în masă ale întrunirii Sfântului Sinod al Ierarhiei Bisericii Ortodoxe a Greciei din 12 octombrie 2019 și îndeosebi Comunicatul Sinodului și Referatul Preafericitului Arhiepiscop Ieronim al Atenei și a toată Grecia pe tema «Autocefalia Bisericii Ucrainene», prin care propune «recunoașterea… autocefaliei Bisericii Ortodoxe a Republicii independente Ucraina».
Câtă vreme Biserica Ortodoxă Ucraineană autonomă de sub Mitropolitul Onufrie al Kievului și a toată Ucraina, cu 95 de arhierei, mai mult de 12 mii de parohii, mai mult de 250 de mănăstiri și zeci de milioane de credincioși rămâne unită canonic cu Biserica Ortodoxă a Rusiei și nici nu a cerut autocefalia de la cineva, este vorba evident despre recunoașterea facțiunile schismatice din țară.
Mai devreme Patriarhul Bartolomeu de Constantinopol a procedat la declarații repetate despre recunoașterea Mitropolitului Onufrie al Kievului și a toată Ucraina drept singurul Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Ucraina (ultima astfel de declarație a fost făcută în auzul tuturor în Sinaxa Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe din ianuarie 2016). Cu toate acestea, la sfârșitul anului 2018 Patriarhul Bartolomeu, contrar ultimelor declarații și fără să fie competent canonic, fără pocăință și dezavuarea schismei, «a restabilit» pe cei caterisiți, anatematizați sau care nu au avut niciodată hirotonie canonică, ba nici continuitatea apostolică tipiconală. Drept cap al noii structuri a fost ridicat un om cu «hirotonie» de la Filaret Denișenko, fost Mitropolit al Kievului, caterisit și excomunicat din Biserică. Cel din urmă a fost și el «restabilit» «în vrednicia arhierească» de către Patriarhul Constantinopolului, dar imediat după aceea a plecat din «biserica» abia alcătuită, comunicând reînființarea facțiunii sale schismatice mai vechi, pe care o definește drept «Patriarhia de Kiev».
Biserica Ortodoxă a Rusiei a informat în repetate rânduri pe conducătorii bisericești ai Bisericii Ortodoxe ai Greciei despre poziția dificilă în care a intrat Biserica Ortodoxă a Ucraineană după legiferarea necanonică a schismei ucrainene de către Constantinopol, precum și despre violența și persecuțiile pe care le-au declanșat în detrimentul fiilor credincioși ai săi foștii conducători ai Ucrainei. Pe 9 octombrie, la puține zile înainte de amintita întrunire extraordinară a Ierarhiei, Patriarhul Chiril al Moscovei și al tuturor rușilor a trimis o Scrisoare către Preafericitul Arhiepiscop Ieronim al Atenei și a toată Grecia cu îndemnul să se abțină de la acțiuni unilaterale și să nu procedeze la «decizii pripite până când Sfântul Duh nu îi va aduna pe toți Întâistătătorii Sfintelor lui Dumnezeu Biserici și îi va înțelepți să găsească o rezolvare prin eforturi comune în numele întregii Biserici sfinte, sobornicești/universale și apostolice, prin care să fie odihniți toți și care să constituie depășirea crizei prezente».
Provoacă supărare faptul că Preafericitul Arhiepiscop Ieronim motivează nevoia unei recunoașteri pripite și unilaterale a comunității schismatice printr-un șir de argumentări greșite și mincinoase, care au fost combătute în mod repetat nu numai de ierarhi, cercetători și teologi ai Bisericii Ortodoxe a Rusiei, ci și de către destui arhierei, preoți și teologi renumiți ai Bisericii Ortodoxe a Greciei.
Nu răspunde realității teza Preafericitului Arhiepiscop Ieronim că «Biserica Ortodoxă a Ucrainei… a rămas întotdeauna în jurisdicția canonică bisericească a Bisericii Mamă, Patriarhia Ecumenică». În anul 1686, prin Scrisorile Sanctității Sale, Patriarhul Dionisie al Constantinopolului și ale Sfântului sinod al Bisericii de Constantinopol, Mitropolia de Kiev a fost supusă în jurisdicția Patriarhiei de Moscova. Mai bine e 300 de ani toată Ortodoxia, fiind cuprinsă și Biserica Ortodoxă a Greciei, a recunoscut jurisdicția canonică a Patriarhiei de Moscova asupra Mitropoliei de Kiev. Totodată, conform sfintelor canoane ale Bisericii, pentru diferențe jurisdicționale, este în vigoare prescripția de 30 de ani (canonul 25 al Sinodului trulan).
Toate cele de mai sus au fost ignorate de către cele două Comisii ale Bisericii Ortodoxe a Greciei, cărora le-a fost încredințată cercetarea problemei bisericești ucrainene. În concluziile lor, Comisiile, potrivit Mitropolitului Serafim de Kitire și Antikitire, «neglijează tradiția vie a dependenței de aproape 300 de ani a Mitropoliei de Kiev și a toată Ucraina față de Patriarhia Rusiei. De altfel, această realitate este ilustrată în toate dipticele Bisericii Greciei până chiar de anul trecut. Trec cu vederea poate faptul că Patriarhul Ecumenic de acum Bartolomeu, prin Scrisori Patriarhale (1992 și 1997) recunoaște jurisdicția canonică a Patriarhiei Moscovei asupra Sfintei Mitropolii de Kiev și respectarea pedepselor canonice impuse clericilor caterisiți și schismatici, acum curățați și restabiliți».
Nu răspunde realității nici susținerea Preafericitului Arhiepiscop Ieronim că chipurile, «deoarece Patriarhia Moscovei a lipsit de la lucrările Sinodului din Creta din 2016, nu s-a dat posibilitatea cercetării subiectului acordării autocefaliei». În realitate, subiectul autocefaliei a fost exclus de pe Ordinea de zi a Sinodului mult mai devreme după insistența Patriarhului Bartolomeu. Acum este vizibil cu ochiul liber motivul mișcării de mai sus. De altfel, la ședințele Comisiei Pregătitoare inter-ortodoxe din anii 1993 și 2009, delegații tuturor Bisericilor Ortodoxe Locale au concluzionat în acord cu privire la rânduiala acordării autocefaliei, care prevede: a) consimțământul Sinodului Local al Bisericii Mamă suverană ca parte din ea să primească autocefalia, b) asigurarea din partea Patriarhului Ecumenic a încuviințării tuturor Bisericilor Ortodoxe Locale, care se exprimă în consens de către Sinoadele lor, c) prin consimțământul Bisericii Mamă și încuviințare panortodoxă este proclamată oficial autocefalia prin emiterea Tomosului, care «este semnat de către Patriarhul Ecumenic, dând mărturie în el prin semnăturile lor Preafericiții Întâistătători ai Preasfintelor Biserici Ortodoxe, fiind chemate la aceasta de către Patriarhul Ecumenic». Referitor la ultimul punct, nu a obținut un acord numai rânduiala semnăturilor Tomosului, dar aceasta nu anulează acordurile anterioare, care au fost atinse în restul punctelor. În Sinaxele Întâistătătorilor din anii 2014 și 2016, delegația Patriarhiei Moscovei, precum și delegații Bisericilor surori individuale, au insistat pe încadrarea temei autocefaliei pe Ordinea de zi a Sinodului. Biserica Rusă a primit în final excluderea acestei teme din Ordinea de zi a Sinodului numai când în ianuarie 2016 Patriarhul Bartolomeu, în prezența celorlalți Întâistătători, a încredințat că Preasfânta Biserică de Constantinopol nu are intenții să recurgă la orice acțiuni care să privească viața bisericească din Ucraina, nici la Sfântul și Marele sinod, nici după aceea.
Argumentările care sunt aranjate în referatul Preafericitului Arhiepiscop Ieronim, care au fost combătute și mai demult în repetate rânduri, urmează precis poziția Patriarhiei de Constantinopol. Totuși se ridică dubii cât participă pliroma Bisericii Ortodoxe a Greciei. Lipsa consensului în sânul ierarhiei Bisericii Greciei pe tema în discuție, precum și disprețuirea glasurilor celor care nu sunt de acord cu recunoașterea schismei ucrainene este dovedită de Mitropolitul Serafim de Kitire: «Au luat-o înainte cei doi Mitropoliți cărunți și venerabili, Serafim de Karistia și Gherman de Ilia, care au vorbit cu multă înțelepciune și pricepere despre chestiunea aceasta arzătoare, care au recunoscut că Patriarhul Ecumenic are dreptul canonic al acordării autocefaliei în anumite limite, dar și că împrejurarea de față este foarte critică și cere mare prudență și studiu și cercetare aprofundate, fără presiunea timpului, asupra acestui subiect. Pe această „lungime de undă” s-au mișcat și Mitropoliții Daniil de Kesariana, Nicolae de Mesogheea, Serafim de Pireu… și smerenia mea. Mitropoliții Andrei de Driinupolis și Cosma de Etolia nu au luat cuvântul, dar s-au aliat cu Arhiereii antevorbitori. Cei absenți, dar care s-au poziționat în scris, Simeon de Nea Smirni și Nectarie de Kerkira, au abordat cu aceeași dispoziție și din aceeași perspectivă această chestiune serioasă ucraineană».
În Scrisoarea sa către Sinodul Ierarhiei și către Preafericitul Președinte al ei, Mitropolitul Simeon de Nea Smirni semnalează că «autocefalia ucraineană și condițiile în care a fost acordată nu au nici o asemănare cu celelalte autocefalii care au fost acordate mai demult» de către Patriarhia de Constantinopol. Accentuează faptul că «recunoașterea în grabă… a schismaticilor și așa-numiților „autohirotoniți” – fiind evitată Biserica Locală canonică, dar și Patriarhia Moscovei, de către care au fost condamnați schismaticii – și acordarea autocefaliei noii structuri bisericești naște întrebări rezonabile și provoacă reacții». De asemenea, arată faptul inacceptabil canonic al existenței simultane «a două Biserici Locale paralele» în Ucraina și separația deja creată în «noua structură bisericească ce a primit autocefalia». Menționează imediat interesul marilor puteri geopolitice pentru acordarea forțată a «autocefaliei» schismaticilor. Comparând situația de astăzi a Ortodoxiei cu faptele marii schisme din 1054, cheamă ierarhia «să nu ne grăbim să luăm poziție». «Abordarea forțată și „pe genunchi” a chestiunii ne va expune și va implica Biserica noastră în peripeții. Este greșit să credem că o abordare de acest fel a temei constituie susținere față de Patriarhia Ecumenică».
Mitropolitul Nectarie de Kerkira, care nu a putut să fie prezent la întrunirea extraordinară a Sinodului Ierarhiei Bisericii sale, a adresat o Scrisoare către Sinod, unde cere «să amânăm luarea acestei decizii». Subliniază că nu crede că «este vremea adecvată să luăm o decizie în această chestiune spinoasă și deoarece condițiile geopolitice în zona mai largă nu sunt regulate, cu concluzia că orice decizie să fie probabil să provoace dificultăți țării noastre». Mai cheamă Biserica Greciei să facă «o tentativă să mijlocim» să înceapă un dialog între Patriarhiile de Constantinopol și Moscova.
Ca un expert în subiecte de drept bisericesc canonic, Mitropolitul Serafim de Pireu nu numai că a depus înaintea Sinodului un studiu amănunțit, unde a combătut convingător argumentarea referatului Întâistătătorului Bisericii Greciei, dar și prin intervențiile sale verbale a exprimat o critică severă față de așa-zisul „Sinod unionist” al schismaticilor. A accentuat că «așa-numitul „Sinod unionist” întrunit este și el nul pentru că a fost compus din persoane laice și î, de aceea, acordarea regimului de autocefalie acestei structuri „bisericești” inexistente devine nulă». A mai subliniat faptul că tentativele de îndreptățire a acestor «nereguli canonice» printr-o practică neuniformă canonică, «prin recursul la robia otomană a Bisericii» și la groaznica perioadă când unele dintre Bisericile Locale sfârșeau într-o dependență directă față de Patriarhul de Constantinopol, «trec sub tăcere rânduiala canonică a Bisericii Sfintelor Sinoade Ecumenice». «Am cerut din partea Sfântului Sinod al Bisericii Greciei – spune Mitropolitul Serafim – convocarea unui Sinod Panortodox pentru soluționarea acestui subiect foarte anevoios, în care este implicată, din păcate, geopolitica și geostrategia prin acțiuni asupra tuturor Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe Autocefale. Totodată am reproșat Comisiei sinodale pe relații inter-ortodoxe și inter-creștine că nu a prezentat nici un referat Sinodului permanent, Preafericitului Președinte și Ierarhiei Bisericii Greicei despre opiniile pe temă ale celorlalte Biserici Ortodoxe Autocefale și nici o evaluare preliminară a consecințelor probabile pentru unitatea Bisericii, pentru întreruperea comuniunii cu Biserica Rusiei și pentru recunoașterea de către ea a vechilor calendariști din Grecia. În același timp, am răspuns Președintelui Comisiei de drept canonic că Mitropolitul Onufrie nu avea nici o posibilitate să participe la așa-numitul „Sinod unionist” după cum nu ar fi putut participa Preafericitul Arhiepiscop Ieronim al Atenei cu autointitulatul „Arhiepiscop de Atena” Partenie Vezirea, diacon caterisit din Biserica Greciei».
Comunicatul întrunirii extraordinare a Ierarhiei a informat despre decizia care a fost luată în urma dezbaterii referatului în discuție. Totuși rămâne necunoscut cine anume a primit decizia și în ce formă. Un întreg șir de ierarhi demni au atras atenția Sinodului asupra situației critice a Ortodoxiei din lume, la prudență și studiu aprofundat al problemei fără forțare și presiuni din exterior. Unii Mitropoliți, chiar și cei care au fost absenți de la Sinod, au depus cererile lor scrise Sinodului pentru amânarea luării unei decizii.
Deciziile Sinodului Ierarhiei în Biserica Greciei sunt luate prin votarea tuturor sinodalilor. cu toate acestea, nu a fost efectuată votarea Ierarhiei nici pe subiectul recunoașterii facțiunilor schismatice ucrainene, dar nici chiar pe tema aprobării deciziilor Sinodului permanent.
Îndeosebi acestea le-a informat Mitropolitul Serafim de Kitire: «Deciziile sunt luate, după cum este cunoscut, în mediul nostru bisericesc prin votare: fie prin ridicarea mâinii, fie deschis, fie secret sau după întrebare către toți sinodalii. Pot să existe unele voci pentru autocefalie, dar a fost un număr important al acelora care susțin opinia contrară, dar și a celor care s-au raliat prin tăcere cu cei de-al doilea».
Nu există un text oficial cu acces deschis pe care să fi fost semnat de arhierei greci și care ar putea oricine să-l considere mărturie a unei decizii a unității sinodale a Bisericii Locale. Mai mult, a fost dată foarte pe scurt știrea Biserica Ortodoxă a Greciei a recunoscut chipurile autocefalia ucraineană, ceva ce nu conglăsuiește nici cu textul Comunicatului, dar nici cu pozițiile multor sinodali. Se ridică temeri serioase că a fost anulat în acest caz modul sinodal de luare a deciziilor, care este binecuvântat de cuvintele Sfinților Apostoli: «Părutu-s-a Sfântului Duh și nouă» (Fapte 15:28), precum și de istoria de mii de ani a Bisericii una, sfântă sobornicească/ universală și apostolească».
Dacă schisma ucraineană va fi recunoscută în fapt de către Biserica Ortodoxă a Greciei sau de Întâistătătorul ei – în forma conslujirilor, pomenirii liturgice a conducătorului schismei sau a trimiterii de scrisori oficiale către el – aceasta va constitui o mărturie tristă a adâncirii scindării în familia Bisericilor Ortodoxe Locale. Toată răspunderea scindării și-o va asuma Patriarhul Bartolomeu de Constantinopol și acele puteri politice externe pentru care «a fost legiferată» schisma ucraineană. În loc să-și admită greșeala săvârșită și să se silească să o îndrepte printr-o consfătuire panortodoxă, Patriarhul Bartolomeu a blocat orice inițiativă de discuție în acest domeniu și de un an, conform multor martori, a exercitat o presiune fără precedent asupra ierarhilor Bisericii Greciei, cerându-le recunoașterea schismaticilor. A făcut declarații repetate referitoare la recunoașterea de către Biserica Greciei a pseudo-ierarhilor necanonici din Ucraina, ca o supoziție decisă dinainte, ca și cum nu ar fi vorba de o decizie independentă a Bisericii Locale Autocefale. Poziția Bisericii Greciei, care este limitată în esență în regimul ei de autocefalie, este complicată prin dubla jurisdicție a unei părți importante a ierarhiei ei, care depinde canonic de Constantinopol: de ex., a comunicat acestor ierarhi o scrisoare enciclică cu cererea să recunoască imediat nou creata structură pseudo-bisericească. Cei care s-au dovedit îndrăzneți și au mustrat public rătăcirile Constantinopolului, procedând la dezbateri cu el, au primit amenințări, li s-a cerut să le fie aplicate măsuri de convingere, au fost acuzați de trădare și lipsă de patriotism.
Provoacă durere faptul că prinosul istoric al poporului grec la transmiterea ortodoxiei este transformat în câștig politic vremelnic și susținere a unor interese geopolitice străine de Biserică. Totuși aceste abuzuri ale simțământului național nu vor fi încununate de succes. Nu vor putea să submineze unitatea credinței noastre, care a fost cumpărată cu sângele noilor mucenici și mărturisitori ai Bisericii noastre. Nu vor întrerupe unitatea tradiției noastre ascetice, care a fost formată prin nevoințele multor cuvioși părinți și râvnitori. Nu vor distruge veșnica prietenie a popoarelor grec și slav, care a fost cumpărată cu sângele soldaților ruși și forjate prin luptele comune pentru libertate ale poporului frate grec.
Apreciem comuniunea de rugăciune cu frații noștri din Biserica Ortodoxă a Greciei și vom păstra prin această relație vie, canonică și liturgică cu toți ierarhii și păstorii care s-au raliat deja și se vor ralia mai departe împotriva recunoașterii schismei ucrainene, cu toți care nu se vor contamina prin slujiri împreună cu pseudo-ierarhii schismatici, ci vor constitui exemplu de bărbăție creștină și statornicie în adevărul lui Hristos. Domnul să-i împuternicească în lupta lor mărturisitoare cu rugăciunile Sfinților Marcu al Efesului și Grigorie Palama, ale Cuviosului Maxim Mărturisitorul și ale tuturor Sfinților greci care au avut și au parte de evlavie în Sfânta Rusie.
În același timp, amintim că sfintele canoane condamnă pe cei care primesc în comuniune de rugăciune și ajung la conslujire cu cei caterisiți și excomunicați (10, 11, 12 apost., 5 Sin. I Ec., 2 Antiohia ș.a.). După acestea, întrerupem comuniunea de rugăciune și euharistică față de arhiereii Bisericii Greciei care au primit sau primesc într-o astfel de comuniune delegații comunităților ucrainene schismatice necanonice. La fel, nu dăm binecuvântare pentru călătorii de închinare în eparhiile care sunt păstorite de ierarhii în cauză. Informațiile aferente vor fi comunicate pe larg organelor de închinare și turistice ale țării, care constituie ținutul canonic al Bisericii noastre.
Sfântul Sinod al
Bisericii Ortodoxe a Rusiei autorizează pe Sanctitatea Sa, Patriarhul Chiril al
Moscovei și a tuturor rușilor, să întrerupă pomenirea Preafericitului
Arhiepiscop Ieronim al Atenei și a toată Grecia în cazul în care
Întâistătătorul Bisericii Greciei începe să pomenească la sfintele slujbe pe
conducătorul uneia dintre facțiunile schismatice ucrainene sau își asumă alte
inițiative care vor da mărturie de recunoaștere făcută de el a schismei
bisericești ucrainene.
Observațiile noastre: Textul Sinodului rusesc este unul foarte elaborat și respiră un aer bisericesc, bazându-se pe informații și temeiuri documentate, fără neclarități și ambiguități, cum am tot fost obișnuiți în ultima vreme de către comunicatele oficiale emise de diferite organisme ortodoxe.
1. În ce privește oprirea comuniunii, ea este decretată doar din momentul în care va deveni clar că a fost recunoscută structura bisericească din Ucraina de către greci. Aceasta este o hotărâre care dovedește limpezime, atenție și lipsă de hazardare, tocmai opusul a ceea ce s-a petrecut în Sinodul Greciei.
Într-adevăr, recunoașterea dreptului Patriarhiei Ecumenice de a acorda autocefalie de către Biserica Greciei nu presupune comuniunea cu așa-zișii autocefali ucraineni. Acest nu este definit ca fiind absolut sau exclusiv; nu implică faptul că alte Biserici autocefale nu au acest drept, ci numai Constantinopolul sau că el operează și în teritorii bisericești străine. De fapt, este chiar o perspectivă corectă faptul că Fanarul, ca orice altă Patriarhie, poate acorda autocefalie unei Biserici din jurisdicția sa. Continuarea firească este aceea că orice eventuală autocefalie va fi recunoscută de celelalte Biserici Locale. În orice caz, hotărârea Sinodului Ierarhiei grecești nu poate fi interpretată drept o acceptare în comuniune a schismaticilor ucraineni de către toată Biserica Greciei în ansamblul ei.
În plus, decizia controversată grecească nu a fost semnată de nici un ierarh; drept aceea ar fi incorect să fie tratați toți ca și cum ar fi responsabili pentru eventuala comuniune cu gruparea lui Epifanie.
Deci momentan nu
există fapte care să dovedească această comuniune, deși pare iminentă zilele
următoare, odată cu venirea Patriarhului Bartolomeu la Tesalonic, unde va sluji
împreună cu Arhiepiscopul Ieronim special pentru a inaugura recunoașterea
„Bisericii Ortodoxe a Ucrainei” în Grecia. Până atunci, comuniunea cu grecii nu
este ruptă de către ruși, ci abia în momentul în care va interveni explicit un
semn de comuniune cu ucrainenii.
2. Prezentarea implicațiilor politice în criza ucraineană este una, iarăși, detașată. Fără polemici inutile, sunt aduse în atenție și validate referințele altora asupra intereselor geostategice. Nu există nici o respingere a acuzelor că rușii ar fi exercitat presiuni în favoarea lor în mediul bisericesc grecesc. Probabil pentru că nu au fost exprimate în Comunicatul oficial al Sinodului Ierarhiei și nici în alte luări de poziție publică demne de luat în seamă. În orice caz, întreruperea pomenirii cu Patriarhia Ecumenică și iminentă cu Biserica Greciei este un soi de presiune corectă, legală și responsabilă. Diferența se face prin mijloacele utilizate: politice și subversive pe de o parte/ bisericești și canonice pe de altă parte. Desigur că există destul de multe mize sociale și politice în această problematică spinoasă, însă corectitudinea nu este egală cu inacțiunea, ci cu respectarea prevederilor canonice bisericești și detașarea de interesele strict politice.
Ca un rezumat, decizia Sinodului rus este una echilibrată și fermă, capabilă să aducă roade bune în sufletele credincioșilor autentici, ierarhi sau popor de rând. Sperăm să inspire poziționări bune în rândul celorlalte Biserici Locale, printre care și BOR, și să conducă spre o refacere a unității zguduite a Bisericii prin susținerea ierarhilor și clericilor de bună credință. Bineînțeles, ne dorim ca orice eventual orgoliu sau ambiție deșartă din prezent sau viitor să fie înlăturate chiar și din sânul celor din Patriarhia Rusă.
Am citit aseară comunicatul Sfântului Sinod rus în limba engleză, l-am recitit acum şi în limba română şi, totuşi, rămân la concluzia că, deşi formulat în limbaj bisericesc, este (pe fond) mai tăios decât ar trebui.
Mă refer la faptul că acest comunicat cuprinde o naraţiune a lucrărilor Sinodului Grecesc care desfiinţează de fapt poziţia grecilor şi o reţine ca fiind reprezentativă doar pe cea a ierarhilor care s-au împotrivit, despre care am scris şi noi. Dar aceste poziţii, aceste fragmente reluate în citat de ruşi sunt de fapt decontextualizate, pentru că cei doi mitropoliţi greci au spus aceste lucruri îngrijorându-se de soarta grecilor şi a Patriarhiei Ecumenice, au cerut amânare şi cumpănire, o mai mare chibzuinţă, însă au fpcut asta din poziţia de membri ai sinodului grecesc preocupaţi de soarta ortodocşilor (greci).
Dar dacă noi putem face asta, să prezentăm declaraţiile în citat, noi fiind nimeni pe lume, nu la fel putem spune şi despre Sfântul Sinod al ruşilor care ocupă astfel un teren înalt, un ascendent moral exclusiv, de la care nu prea mai lasă loc de întors sau de compromis. Au ales opinii exprimate într-un anume context (de conlucrare în Sfântul Sinod grecesc) pe care le invocă într-un alt context (de confruntare a celor două tabere, elenă şi rusă).
Orice astfel de schimb de opinii/comunicate are drept obiect o confruntare a naraţiunilor, iar ceea ce aş fi aşteptat de la ruşi este să încerce să tempereze pericolul de ruptură. Or, prin acest comunicat, ei de fapt pretind că sunt cei buni, grecii sunt cei răi, şi invocă o mecanică morală, o cauzalitate inconturnabilă, în care dacă grecii cei răi vor rămâne răi, atunci ruşii cei buni vor face ceea ce trebuie să facă oamenii buni, adică să se separe de cei răi.
Dar scopul nostru nu este să avem o tabără bună şi una rea, ci să evităm schisma. De aceea spun că, deşi formulată în termeni bisericeşti, poziţia ruşilor nu-mi pare cea mai inspirată, dat fiind că sunt cei care au de partea lor adevărul şi dreptatea. Mi se pare că prea s-au grăbit să fie cei buni (pe bună dreptate) deşi, faptul că sunt în adevăr, i-ar fi putut face să fie mai concesivi în modul de formulare a comunicatului, să arate un duh mai.. zdrobit. În această lumină, comunicatul Sfântului Sinod rus îmi pare unul extrem de bine formulat din punct de vedere politic, dar care totuşi suferă pe latură.. duhovnicească, dacă îmi sunt permise astfel de aprecieri. Iertaţi-mă! Doamne, ajută!
Care ar fi fost rostul indulgenței mai mari? Asta în contextul în care nu au forțat nota să interpreteze decizia grecilor deja ca o recunoaștere a „autocefaliei”?
Nu am în vedere o indulgenţă mai mare. Este evident că ruşii ar fi putut să intre la rupere şi să ia act de recunoaşterea schismaticilor, pur şi simplu. Iar apoi să rupă comuniunea şi alte cele, lucruri care sunt implicite dacă ne ducem cu gândul spre rău, cam cum am făcut eu în comentariul de ieri, referitor la calendar. Asta tocmai pentru că au dreptate. Este evident că au adoptat o poziţie moderată, de aşteptare, dar eu în asta văd un calcul politic nu (doar) o grijă pentru unitatea Bisericii. Aşteptarea aceasta este bună şi lăudabilă.
Dar îi aşteaptă pe greci pe un teren exclusiv rusesc şi au făcut lucrul acesta, delimitarea ascendentului moral rusesc, scoţând din context susţinerile ierarhilor greci care s-au împotrivit recunoaşterii.
Sunt chestii de nuanţă, nu ştiu cât de limpede este ceea ce insist să spun. Ruşii au dreptate dar folosesc asta în primul rând pentru ei, nu pentru vindecarea rupturilor, caz în care ar fi trebuit să ia în calcul şi neputinţele grecilor şi fanarului, să poarte sarcinile celor mai slabi. Repet, nu am ce reproşa acestui comunicat, în condiţiile în care eu unul mă aşteptam la mult mai rău. Însă cred că acest comunicat putea fi chiar un pic mai bun decât este, chiar dacă nu sunt eu cel chemat să facă astfel de aprecieri.
Dar strict în calitate de vorbeţ online, asta văd, asta cred, cam asta zic. I-au pus pe greci cu spatele la un zid moral şi aşteaptă să-i vadă căzând în groapa propriilor lor greşeli. Prin modul în care au decupat declaraţiile mitropoliţilor greci care avertizează în privinţa pericolului de a cădea în groapă, ruşii de fapt sunt interesaţi doar să facă evident pentru toată lumea că această groapă există şi că ea a fost săpată de greci, fanar, americani. Dar dacă vom ajunge să-i vedem pe greci căzuţi acolo, poate şi pe noi (să nu fie!) nu ştiu cât o să ne mai încălzească asta pe urmă. De asta eu unul mi-aş fi dorit un comunicat al Sfântului Sinod rusesc care să evite cât mai mult posibil alunecarea în groapă, deşi omeneşte vorbind, nu am ce să le reproşez în această direcţie. Faptul că li s-a greşit nu este o dispensă pentru grija pe care trebuie să o poarte pentru unitatea Bisericii, iar aici vorbim în termeni absoluţi, nu relativi.
Ruşii nu pot invoca doar faptul că au procedat „corect” şi „echidistant”. Întrucât alţii sunt incorecţi li se cere şi mai mult pentru a nu da loc răului, nu doar să lase de la ei, nu doar să arate indulgenţă. Ci să se facă luntre şi punte în chestiunile omeneşti pentru a păzi Biserica în graniţele ei canonice şi dogmatice. Asta cred.. Iertaţi-mă! 🙂
Da. Nu neg că și rușii sunt predispuși spre o poziție de putere (tiranie), chiar am menționat în treacăt spre final acest lucru.
În rest, chiar sunt curios ce propuneri mai împăciuitoare ar putea face.
Plus că și ei sunt destul de atacați la nivel politic și pe alte planuri; nu știu cât și ce își pot permite. Evident, spun acestea din postura unui neavizat, de pe margine.
Eu am privit poziția rușilor mai ales din perspectiva subiectului întreruperii pomenirii. Este încă o dovadă cum trebuie făcută, adică delimitare doar față de cei împricinați, nu și față de clericii nevinovați, chiar dacă se află în comuniune cu primii.
Din această perspectivă, reacția nu poate fi decât una de autoritate, de fermitate. Dar este echilibrată, canonică.
Foarte bună poziția rușilor,echilibrată și fermă(părerea mea că putea fi chiar mai fermă);să vedem BOR-ul ce o să facă…
off-topic: felicitări realizatorilor acestui site,inclusiv și pentru grafică…
Ținând cont de “calitatea” discuțiilor care au avut loc în acest Sinod al grecilor (și care a fost analizată și pe acest site) se putea aștepta o atitudine mult mai tranșantă a Bisericii Ruse.
Nu cred că e o chestiune de revanșă (cum s-a interpretat), ci de a arăta că își cunosc foarte bine adversarul. Un adversar viclean, mereu ascuns, alunecos… dornic de distrugere (nu doar prostit, mituit, șantajat) și de a face politică, nu de a asculta de dogme. Vicleniei de Fanar nu i se poate opune decât scoaterea în plină lumină a problemei așa cum este. Necosmetizată cu iubirism și fățărnicie. Pe cei care doresc schismă politețea și omniprezenta toleranță nu îi vor îndupleca cu nimic… din contră, îi va atâța și mai tare.
E atât de multă prefăcătorie și viclenie în tot ceea ce ni se prezintă mai ales în ultimii ani, cu și după pseudosinodul din Creta, acum cu schismaticii ecumenişti… încât citind textul Bisericii Ruse pur și simplu am răsuflat a puțină ușurare. E un semn de sănătate sufletească și de curaj în atâta minciună și tulburare.
Nu mi se pare sănătos să se ceară BORu o altă atitudine. Nu doar că este cea atacată (dar asta ar fi prea puțin), dar este și cea care poate vorbi și limpezi apele în momentul de față când toate celelalte biserici, la nivel oficial, închid ochii, tac, amână, pasează problema mai departe. Adică vorbim despre SCHISMĂ, nu despre o ceartă pentru o problemă oarecare. Mult mai nocivă mi se pare că este tăcerea într-o situație ca aceasta… o discuție onestă, deschisă (chiar dacă dureroasă) ar salva pe mulți.
Eu am înțeles ideea lui Vlad în sensul că dragostea și înțelegerea față de cel aflat în greșeală poate aduce mai multe roade bune decât intransigența. Doar că, din partea mea, nu știu cum s-ar fi putut face o adresare mai împăciuitoare în condițiile acestui conflict deja escaladat.
Poate mesajul și atitudinea mea sunt mai înfierbântate decât ar trebui. Recunosc că am o dezamăgire enormă privind tot vicleșugul și nepăsarea, chiar o revoltă. Și vedem mai mulți că aceștia nu doar că sunt bolnavi, dar își doresc cu tot dinadinsul să rămână așa și să-i piardă și pe alții. Cum se poate vorbi unora ca aceștia care refuză să vadă adevărul pus înainte de n ori și caută doar să-și ascundă răutatea? Iertați. Poate îmi lipsește o perspectivă mai duhovnicească…
Am citit ultima știre, s-a făcut pomenirea lui Epifanie de către Bartolomeu și de alți ierarhi…
Să îi țină Dumnezeu pe ierarhii greci care au contestat „autocefalia” în lupta cea dreaptă!
Și eu țin să vă mulțumesc pentru informațiile oneste pe care le postați pe subiect, nu le-am regăsit pe alte site-uri de la noi, altfel decât trunchiate, greșit interpretate sau alarmiste… din păcate!
Mă bucur când cineva dă dovadă de iubire de adevăr și are și ponderare, că toți avem greșeli mai mari sau mai mici.
Subscriu la cele spuse de Pintan. „Adica vorbim despre schisma, nu despre o cearta pt o problema oarecare”. Aici ati pus punctul pe i. E o problema f serioasa, de mantuire.
E nevoie ca si noi, ca simpli credinciosi sa luam atitudine si sa marturisim.