Dreapta credință nu este doar o sumă de idei care trebuie să fie corect exprimate, ci o putere care se naște din adevărul dumnezeiesc, o stare sufletească sănătoasă și o gândire netulburată, limpede. De aceea sunt elocvente și ziditoare exemplele date de Părinții și Sfinții Bisericii, prin care se arată limpede valoarea dogmelor ortodoxe. Încercăm să găsim diferite întâmplări elocvente din viețile Sfinților prin care să fie scoasă în evidență importanța dreptei credințe.
Toate episoadele pot fi urmărite în categoria Buna credință.
Epistola celui între Sfinți Părintele nostru Atanasie către monahi[1]
Fraților iubiți și foarte doriți în Domnul, care se nevoiesc în viața singuratică și sunt întemeiați în credința în Dumnezeu, bucurie!
Mulțumesc Domnului că v-a dat să credeți în El, pentru ca să aveți și voi, cu Sfinții, viață veșnică. Dar, deoarece sunt unii care cugetă cele ale lui Arie, care înconjoară mănăstirile fără alt motiv decât ca să-i amăgească pe cei nevinovați (simpli) ca și cum ar veni la voi și s-ar întoarce de la noi și mai sunt alții care dau asigurare că nu cugetă cele ale lui Arie, dar din pogorământ se roagă laolaltă cu ei, la porunca unor frați foarte sinceri, m-am sârguit să vă scriu neapărat ca, păzind fără întinare și fără vicleșug credința bine cinstitoare pe care o lucrează harul lui Dumnezeu în voi, să nu dați prilej de sminteală fraților. Căci, când ar vedea unii că voi, cei credincioși în Hristos, vă adunați și aveți comuniune cu ei, vor cădea în mocirla necredinței (nelegiuirii), presupunând că un lucru ca acesta este cu totul indiferent. Deci, ca să nu se întâmple aceasta, să vreți, iubiților, să vă întoarceți de la cei care cugetă vădit cele ale necredinței, iar de cei care socotesc că nu cugetă cele ale lui Arie, dar au comuniune cu necredincioșii să vă păziți. Și se cuvine mai ales să fugim de comuniunea cu cei care au o cugetare de la care noi ne întoarcem. Iar dacă cineva se preface că mărturisește credința cea dreaptă, dar se arată în comuniune (părtaș) cu aceia, pe unul ca acesta îndemnați-l să se abțină de la un astfel de obicei. Și, dacă făgăduiește, să-l aveți pe acesta ca pe un frate. Iar dacă stăruie cu iubire de ceartă, să-l evitați pe unul ca acesta. Făcând așa, veți păzi credința curată. Și aceia, văzându-vă pe voi, se vor folosi, temându-se nu cumva să fie socotiți ca niște necredincioși și ca cei care cugetă cele ale acelora.
[1] Traducere din greacă veche după PG 26, 1188.
Este o nestemată scrisoarea aceasta! 🙂
De acord. Multumim pr. Lavrentie pentru osteneala.
Deci Sf Atanasie indemna la a nu avea nicio comuniune cu cei cu cuget eretic sau de ex cu cei care sustin sau recunosc schismaticii din Ucraina. Eu asa am inteles.
De unde concret provine concluzia aceasta?
Contextul este următorul: există unii arieni, condamnați la Sinodul de la Niceea și care se dau a fi de partea Sf. Atanasie, dar nu sunt, care cutreieră mănăstirile ca să tragă pe alții de partea lor. Pentru a evita orice sminteală, Sf. Atanasie scrie monahilor să nu primească nimeni dogmele acelora și nici să intre în comuniune cu ei. Mai recomandă ca cei care totuși au comuniune să fie îndreptați; dacă nu vor, să fie evitați. Așadar ce se înțelege din toate acestea?
Sarut mana Parinte. Ma iertati, n-am stiut ca fusesera condamnati sinodal. Credeam ca erau necondamnati.
@Andrei
Adevărul este că din text nu rezultă explicit dacă monahii care cugetau cele ale lui Arie făceau parte dintr-o grupare condamnată, dar din expresia „ca și cum… s-ar întoarce de la noi” se înțelege că nu erau, de fapt, în comuniune cu Sf. Atanasie.
Asupra celor ce cugetau arianismul se impune scoaterea lor din comuniune, iar cei care păstrau comuniunea cu arienii trebuia să fie mustrați, nu excomunicați și evitați dacă nu se îndreptau. Aceștia din urmă sunt tratați ca membri ai Bisericii, dar neascultători.
Am dat această Scrisoare pt a fi cunoscut mai bine contextul, nu doar fragmentul citat în Străjerii Ortodoxiei. Mai trebuie avut în vedere că viziunea Sf. Atanasie se completează prin canonul 2 al său, în care se prevede că pot fi lăsați în cler acei episcopi care au intrat în comuniune cu arienii condamnați, dar care nu au propovăduit erezia.
Rivalitatea dintre arieni si ortodocși este descrisă de Sf. Vasile cel Mare, care nu accepta în comuniune pe episcopii hirotoniți de ereticii arieni (Epistola 240, III).
Sarut mana Parinte. Ati scris „Rivalitatea dintre arieni si ortodocși este descrisă de Sf. Vasile cel Mare, care nu accepta în comuniune pe episcopii hirotoniți de ereticii arieni (Epistola 240, III)”. Ereticii arieni din acest text, erau condamnati sau nu? Daca erau condamnati, atunci este clar ca hirotoniile lor erau nule.
Da, erau hirotoniți de mâini străine, nu de ortodocși. Precizează chiar în Scrisoare Sfântul.
Îmi dau seama că nu am răspuns chiar la obiect. Episcopii erau hirotoniți de eretici, da. Dar problema era dacă aceia erau condamnați.
Problematica este puțin mai complexă. După Sinodul I Ecumenic, arienii au încercat să preia controlul treptat prin Eusebie al Nicomidiei și Eusebie al Cezareei Palestinei, ambii cu influență asupra împăratului. Inițial au urmărit să-l înlăture pe Sf. Atansie de pe scaunul Alexandriei, care era personalitatea de reper și apoi să răstoarne decizia de la Niceea. Drept răspuns, s-au organizat Sinoade ortodoxe care au condamnat pe cei ce stăruiau în erezia ariană. De fapt, a fost un șir de multe Sinoade care s-au condamnat reciproc, ortodocși și arieni, nu așa cum a spus Mitr. Ierotheos, că ar fi fost Sinoade care au dezbătut, au frământat formularea mărturisirii de credință. Așa prezintă situația Papadopulos în Patrologia sa foarte bine documentată (nu am acum la îndemână cartea cu pricina).
Oricum, reiese și din Epistola Sf. Vasile că nu exista comuniune cu arienii care hirotoniseră pe episcopul în cauză.
Parinte, de unde rezulta ca data scrierii acestei epistole este ulterioara Sinodului de la Niceea?
La Sinodul de la Niceea Sf. Atanasie nu era episcop, ci abia diacon.
Arie a inceput sa-si raspandeasca erezia incepand cu anul 319, Sf Atanasie fiind diacon, intradevar.
Din aceasta calitate nu ar fi putut sa scrie aceasta epistola, in perioada 319-325?
Nu știu cum ar putea să fi fost scrisă această epistolă de un diacon către monahii din Egipt, care nu l-ar cunoaște.Este evident trimisă de un episcop sau cineva cu rol de conducere și cu autoritate asupra lor. În plus, deja se vorbește despre „arieni”, adică de un curent bine conturat, nu de o persoană cu adepți răzleți.
Multumesc pentru raspuns.