Dreapta credință nu este doar o sumă de idei care trebuie să fie corect exprimate, ci o putere care se naște din adevărul dumnezeiesc, o stare sufletească sănătoasă și o gândire netulburată, limpede. De aceea sunt elocvente și ziditoare exemplele date de Părinții și Sfinții Bisericii, prin care se arată limpede valoarea dogmelor ortodoxe. Încercăm să găsim diferite întâmplări elocvente din viețile Sfinților prin care să fie scoasă în evidență importanța dreptei credințe.
Toate episoadele pot fi urmărite în categoria Buna credință.
Sf. Sofronie al Ierusalimului (†638), Despre mărturisirea păcatelor (PG 87c, 3369-3371):
„Dacă nu este cu putință să aduci (Liturghie) în biserică, să faci adunare în casă, episcope, ca să nu intre vreun bine-credincios în biserica celor necredincioși; căci nu locul sfințește pe om, ci omul sfințește locul. Să-ți fie ție de ocolit pentru că a fost pângărit de ei; căci, precum preoții cuvioși sfințesc, tot astfel cei aflați sub blestem (ἐναγεῖς de la ἐναγής=vinovați, supuși unei osânde sau blestem) întinează. Iar dacă nici în casă, nici în biserică nu este posibil să vă adunați, fiecare să cânte (psalmodieze), să citească, să se roage pentru sine sau doi sau trei laolaltă, căci «unde sunt doi sau trei, zice Domnul, adunați în numele Meu, acolo sunt, în mijlocul lor» (Mt. 18: 20).” […]
„Dacă vreun prezbiter sau diacon s-ar depărta de comuniunea cu propriul Episcop și nu ar pomeni numele lui, sancționându-l chipurile pentru vreo vinovăție, să fie caterisit! Și, dacă ar cuteza același lucru un Episcop față de propriul Mitropolit, să se caterisit! De asemenea, și dacă ar cuteza acestea un Episcop sau Mitropolit față de Patriarh, să fie opriți de la preoție! Iar dacă unii s-ar depărta de cineva nu sub pretext de vinovăție, ci pentru o erezie sancționată de Sinod sau de Sfinții Părinți, sunt vrednici de cinste și acceptare ca niște ortodocși.”
Aceste două fragmente se regăsesc și în alte texte patristice. Al doilea a fost preluat aproape integral în formularea canonului 15 al Sinodului I-II (861), iar primul pare a fi fost preluat, puțin diferit, din Constituțiile Apostolilor (cartea VIII, 34). Este mai de încredere varianta redată de Sf. Sofronie, care are în plus girul discernământului său sfințit, decât cea pe care o avem la ora actuală a scrierii apostolice pentru că aceasta nu s-a păstrat decât cu interpolări eretice și, deși este autentică, nu se cunoaște precis forma ei corectă. Totuși redăm, spre comparație și pentru a putea fi refăcut tabloul întreg, textul din Constituții (în traducerea Părintelui Ioan I. Ică jr., Canonul Ortodoxiei, p. 762):
„Dacă nu e cu putință să veniți la biserică din pricina necredincioșilor, să faci adunări în case, episcope, ca sa nu intre un drept-credincios într-o adunare de necredincioși [Ps. 25, 2]; căci nu locul sfințește pe om, ci omul sfințește locul. Iar dacă necredincioșii ocupă locul acela, trebuie să fugi din el, pentru că a fost profanat de ei; căci așa cum preoții cuvioși sfințesc, tot așa cei spurcați întinează. Iar dacă nu e cu putință să vă adunați nici în casă, nici în biserică, fiecare să spună psalmii, să citească și să se roage la sine, ori împreună cu doi sau trei; căci zice Domnul: „Unde vor fi doi sau trei adunați în numele Meu, acolo voi fi și Eu în mijlocul lor” [Mt 18, 20].”
Va sărut Dreapta, părinte. Am doua întrebări cu privire la traducerile din surse cât mai curate de la Sfinții Părinți.
1. Am înțeles ca Maica Heruvima, cea radiata de sorosistii din Ungaria trebuia sa traducă și sa demonstreze cum ca Sfinții Părinți s-au luat după Origen, ea neștiind dacă e asa sau nu pana în momentul în care a tradus și a văzut contrariul. Am înțeles tot din mica ei istorie despre cum a ajuns și la Petru Vodă cum ca Migne, în patrologia Graeca a preluat defapt scrieri traduse greșit de iezuiti.
Așadar se recomanda sa nu citim după Migne, și mai degrabă de unde putem prelua textele fără traducerea corupta a translatorilor moderni?
2. Stand în Anglia o perioada scurta de timp, am început sa citesc din volumul „Nicene and Post-Nicene Fathers”, tradus de Philip Schaff, și este o colecție colosala, aparent buna, dar de asemeni nu știu dacă a fost preluata tot de la iezuiti, căci noi ca ortodocși nu prea avem traducători asa importanți, nu? Cum e de pilda Jean-Claude Larchet.
Ce recomandați și ce izvoare credeți ca sunt cele mai bune? Inafara de psb.
1. Este o istorie mai greu de elucidat cu Maica Heruvima. P. Iustin nu era convins deplin în această privință, din ce mi-a spus mie. Totuși ceva a fost.
Problema nu este a traducerilor din Migne, ci a textului original grecesc publicat acolo. Dar nici aici nu este o problemă foarte mare. Tipăriturile s-au făcut după manuscrise, care diferă între ele din cauza copiștilor, care făceau diferite greșeli intenționate sau de scriere. Sau puteau exista și interopolări cu totul voite. Fenomenul acesta este inevitabil când nu aveau xerox. Totuși textul din PG este de încredere, mai puțin acolo unde există alte texte critice care au ținut cont de mai multe manuscrise decât a avut la îndemână Migne.
Vă dau un exemplu interesant: În textul Enciclicei Sinodului din Creta se dă o referință la Sf. Chiril al Alexandriei din care reiese că avea o viziune asemănătoare cu cea a teologiei personaliste de astăzi. Când am căutat eu trimiterea, am găsit altă formulare și am fost surprins că tocmai un Sinod citează greșit un Sfânt Părinte. Dar s-a dovedit că au dat corect citatul, doar că alte ediții critice de astăzi au altă exprimare acolo, diferită. Deci varianta PG susține teologia persoanei în rândurile Sf. Chiril, iar în altă ediție critică există o versiune diferită. Poblema este că Migne s-a folosit de puține manuscrise, el doar a editat ce avea la îndemână. Dacă se adună mai multe, pot apărea diferențe. De aceea PG este cam depășită, dar nu de lepădat.
2. JC Larchet nu este iezuit. Probabil JP Migne. Sunt bune toate acele izvoare traduse în engleză, franceză, germană… Locurile problematice pot fi confruntate. Traducerile sunt în general bune, după pretențiile fiecăruia și după generozitatea limbii.
Problema cu distorsionarea Constituțiilor Apostolilor a fost semnalată chiar la un Sinod Ecumenic, dacă nu mă înșel la cinci-șase.
Mulțumesc. Pe Jean-Claude Larchet l am dat exemplu de traducător ortodox ☺️
Așadar interpolari pot fi, dar sa fim atenți și sa avem mintea deschisa (prin rugăciune). Căci lucrarea nu e doar literală, ci și duhovnicească.