Romfea.gr: Patriarhia Moscovei despre deciziile Bisericii Ucrainene
Notă informativă (după ședința din 29 mai):
Pe 27 mai 2022 s-a întrunit la Kiev Sinodul Bisericii Ortodoxe Ucrainene, unde au fost validate completări și modificări la Statul de administrare a Bisericii Ortodoxe Ucrainene.
De asemenea, s-u luat o serie de alte decizii cu privire la continuarea ostilităților în Ucraina, agravarea presiunii asupra Bisericii Ortodoxe Ucrainene, acaparările continue ale bisericilor ei, evenimente numeroase de discriminare și încălcare a drepturilor credincioșilor ei.
S-A DECIS:
1. Să fie exprimat sprijinul deplin și înțelegerea față de arhiereii, preoții, monahii și mirenii Bisericii Ortodoxe Ucrainene, care suferă o presiune fără precedent din partea reprezentanților structurilor schismatice, a conducătorilor locali, a mijloacelor de informare în masă, a oganizațiilor extremiste și a segmentului cu dispoziții naționaliste din opinia publică.
2. Să adreseze un apel pliromei Bisericii Ortodoxe Ruse să înalțe rugăciuni fierbinți pentru întărirea fraților noștri din Ucraina, să li se dea curaj și ajutor de la Dumnezeu în lupta zilnică de mărturie creștină.
3. Să se dea asigurare că statutul Bisericii Ortodoxe Ucrainene a fost stabilit de Gramata (Scrisoarea) Sanctității Sale, Patriarhul Alexie II al Moscovei și al tuturor rușilor pe 27 octombrie 1990.
4. Să fie semnalat faptul că modificările și completările, care au fost adoptate, la Statutul de Administrare a Bisericii Ortodoxe Ucrainene au trebuință de studiu în modul prescris cu privire răspunsul lor la Gramata în cauză și la Carta Statutară a Bisericii Ortodoxe Ruse, conform căreia completările și modificările de o asemenea manieră trebuie să fie trimise spre validare Patriarhiei Moscovei și a tuturor rușilor.
5. Să se accentueze faptul că Patriarhul Chiril al Moscovei și al tuturor rușilor, luând parte adânc la suferința celor loviți de dezastru, a făcut apel în mod repetat să se facă totul pentru ca să fie evitate victimele printre necombatanți, în timp ce a cerut din partea tuturor membrilor Bisericii Ortodoxe Ruse să se roage fierbinte pentru restabilirea grabnică a păcii și să fie dat ajutor deplin tuturor victimelor, inclusiv refugiați, oameni care au rămas fără acoperiș și mijloace de trai.
6. Să fie exprimată mâhnirea pentru faptul că în anumite eparhii ale Bisericii Ortodoxe Ucrainene a fost oprită pomenirea Patriarhului Moscovei și al tuturor rușilor, fapt care deja a condus la separări în Biserica Ortodoxă Ucraineană și vine în opoziție cu canonul 15 al Sinodului I-II.
7. Să fie depusă mărturie că toată pliroma Bisericii Ortodoxe Ruse se roagă pentru păzirea unității bisericești și a încetării grabnice a vărsării de sânge.
Nota noastră: Este lăudabil faptul că sinodalii de la Moscova arată înțelegere și îngăduință față de evenimentele bisericești din Ucraina și nu iau o poziție de confruntare dură. Aceasta arată că se dorește o unitate de profunzime, sinceră, nu o subordonare și docilizare a credincioșilor ucraineni. Totuși problemele sunt mult mai grave și mai profunde decât atât. Relațiile bisericești se circumscriu pe fundalul confruntării dintre cele două state implicate, de o parte Rusia ca mare putere și de cealaltă Ucraina. Cum poate exista pace și bună înțelegere? Pe ce baze?
Viziunea rusă, dar și a unei bune părți dintre ucraineni, mai ales din Est, este că cele două popoare sunt înfrățite și trebuie să conviețuiască, Biserica lor unitară fiind o expresie a acestui fond comun. Însă ucrainenii naționaliști și anti-ruși nu pot accepta o astfel de viziune. Cei indeciși sunt la mijloc între aceste două curente, între forța statului și simpatiile pro-ruse. Cel mai probabil, o tranșare a situației se va face în funcție de termenii viitoarei păci, care deocamdată pare îndepărtată.
Mai trebuie subliniat că există și opoziție internă la deciziile Sinodului Ucrainean, care a adoptat o completă autonomie și independență, însă nu autocefalie. Astfel, Eparhia de Donetsk a declarat că nu se va schimba nimic, referire îndeosebi la o eventuală independență a episcopilor față de conducerea de la Kiev în condițiile grele de război. Pe de altă parte, Eparhiile din Crimeea (care sunt încă parte a Bisericii Ucrainene, deși integrate în teritoriul rus) și-au exprimat dezacordul față de deciziile sinodale, că rămân sub omoforul Patriarhului Chiril și au votat împotriva hotărârilor adoptate.
Cea mai interesantă poziție a avut-o Mitropolitul Luca de Zaporojie, care este și purtătorul de cuvânt al Bisericii Ucrainene. Au fost publicate remarcile sale la o întâlnire cu clericii din 23 mai. Acesta susține că pe nici un plan nu se susține autocefalia, nici politic, nici bisericesc. Chiar dacă ar ceda la presiuni, Biserica ar fi considerată tot o coloana a cincea a rușilor și nu i s-ar acorda încredere. Iar la nivel bisericesc, perspectiva nu ar fi una bună, de pace, ci de ulterioare negocieri cu schismaticii și de unire cu ei, apoi cu greco-catolicii și de catolicizare a țării și de creare a unei religii sincretiste, conduse de papii apusean și răsăritean. Iar scopul final va fi distrugerea Bisericii Ortodoxe.
Totuși se pare că majoritatea credincioșilor ucraineni înclină spre o independență tot mai mare față de Moscova. Oare să fie aceasta la presiunea naționaliștilor și organelor statale ucrainene?
Cel mai important este ca deciziile care se iau să fie în duh de rugăciune și sub insuflarea Duhului lui Dumnezeu și să reflecte atât crezul ortodox, cât și realitățile comunităților bisericești care se formează în dependență sinceră față de Moscova sau separat de ea. La aceasta putem participa fiecare cu rugăciunea noastră în aceste vremuri de criză duhovnicească severă.
Scrieti: „Totuși se pare că majoritatea credincioșilor ucraineni înclină spre o independență tot mai mare față de Moscova. Oare să fie aceasta la presiunea naționaliștilor și organelor statale ucrainene?”
Inclin sa cred ca nu. Oamenilor de acolo li se pare tot mai putin normal sa fie madularele unei structuri ecleziastice subordonate unui stat cu care sint in razboi, si al carei sef (Chiril) a binecuvintat armele cu care s-a pornit, inca din anii trecuti.
Nu sint un simpatizant al Apuslui si al slugii lor, artificialul stat Ucraina. Dimpotriva: vad destul de limpede schema ticaloasa din spatele acestor intrigi si subversiuni occidentale. Insa pot intelege ce simt niste credinciosi, fie ei ucraini, romani, belarusi sau rusi, care aud pomenirea lui Chiril. Pentru ca sint om si ei sint deasemenea finte umane libere, nu proprietati inanimate ale unei autonomii sau autocefalii.
Daca Moscova ar juca deopotriva inteligent si duhovniceste, ar face ce a facut Patriarhia Sirba cu macedonenii: politica sarpelui intelept lucrind prin porumbelul blind. Forta aratind suplete. Le-ar acord in regim de urgenta autocefalia, sau ar putea simula o distantare de ei, astfel incit madularele vii ale BOU sa aiba minimul de probleme posibile. Caci acele madulare sint vii: oameni ca noi, unii cu familii, toti cu vise, cu locuri ale lor in ce inca mai se cheama societate. Poate ca unii din ei, poate chiar toti, sint apti de marturisire, avind o cauza si o motivatie suficient de puternice. Dar, cu siguranta nu isi doresc un martiriu, fie si nesingeros, doar pentru a apara apartenente de structuri eclesiale si alte aspecte de „politica bisericeasca” (un nume elegant pentru bocancul influentei puterii lumesti strecurat in Altar)/
Ma iertati!
Totul ține de alegerea credincioșilor. Totuși există episcopi și clerici de seamă care nu doresc despărțirea de Patriarhia Rusă. Nu sunt eu în măsură să fac aprecieri despre pondere unora sau altora.
Însă nu a fost depusă o cerere de autocefalie încă. Ci reacțiile de împotrivire necanonice arată o notă omenească, nechibzuită.
De multe ori, oamenii sunt în stare să lupte chiar și pentru apartenențe străvechi, pentru care alții s-au jertfit și s-au sfințit. Nu e chiar așa de ușor să dai la gunoi o istorie și tradiție trudită, chinuită.
O episcopie din teritoriile acaparate de ruși, Donețk, a hotărât să nu mai fie pomenit Mitr. Onufrie la slujbe, ci doar Patriarhul Chiril. Ea se adaugă la alte trei care nu sunt de acord cu schimbările și-l pomenesc în continuare pe Patriarh, două din Crimeea și încă una a Mitropolitului Luca de Zaporojie.
Previzibilă începerea haosului. Trist.
https://orthodoxtimes.com/kirill-to-onufriy-there-is-no-autonomy-without-my-approval/
Serios? Nimic fara „Sanctitatea Sa, al tuturor Rusiilor”?
Sa gindim logic: predicile oricarui sacerdot si ierarh din BORu pe cine sustin, emotional si omiletic? Nu pe militarii rusi si lupta lor? De ce sa fie subordonata entitatea canonica ucraineana cuiva care se roaga, practic, pentru ca sacrificiile si mortile barbatilor ucraineni sa fie in zadar? Daca tragem linie, despre asta e vorba: ierarhia rusa sustine nu atit pacea, cit efortul de razboi al poporului si statului rus. Este de asteptat, este logic in conditiile regretabile ale atit razboiului in sens particular cit si in cele ale iesirii Biserici din catacombe si colaborarii ei cu Statul, in sens mai larg, dar, in ce ii priveste pe ucrainienii canonici, este ceva ce raneste si instraineaza profund.
Daca cineva este prieten cu oricare din dvs, cei ce scrieti pe acest blog, dar ar fi prieten si cu un tip care practic cauta sa va omoare (caci asta este razboiul: un mega-asasinat) si ar pastra prietenia cu cel ce atenteaza la vietile dvs., vi s-ar parea normal? Se pare ca nu Inaltului Onofrei, pentru care am un respect urias. Patriarhul Chiril nu are obiectii la a binecuvinta arme care omoara…fii duhovnicesti, madulare ale Bisericii Ucrainene cu care este in comuniune (si invers: de voie, de nevoie, preotii ucraineni sint nevoiti sa se roage pentru armata unui stat artificial, care a incorporat multi din fiii poporului ucrainean, si ii trimite cu forta sa ucida si sa moara pentru interesele Occidentului imperialist). Daca situatia asta nu este absurda si tragica in cel mai inalt grad, nu stiu ce sa mai spun.
Singura solutie ar fi „rocorizarea” BOU. Sau „macedonizarea” ei.