Erdogan îi mulțumește lui Victor Orban pentru „sprijinul acordat pe scena internațională”
Președintele turc Recep Tayyip Erdoğan și premierul maghiar Viktor Orbán s-au întâlnit marți (15 octombrie) la Baku, în marja summitului Consiliului Turcic, un grup de țări care vorbesc aceeași familie de limbi, la care Ungaria vrea să se alăture.
Ungaria a provocat recent „scoaterea colţilor” dintr-o declarație a UE care critica incursiunea militară turcă în Siria, declaraţie în care nu mai apare cuvântul „kurzi”. Principalul obiectiv al operațiunii militare turce este curățarea teritoriului de-a lungul graniței sale cu Siria de kurzi și re-așezarea a 2 milioane de refugiați sirieni aflați în prezent pe pământ turcesc.
Ministrul maghiar de externe Péter Szijjártó se află și el la Baku, deși miniștrii UE s-au întâlnit luni la Luxemburg pentru a discuta chiar despre incursiunea turcă. Acesta a declarat că poziţia Ungariei cu privire la acțiunile Turciei în Siria este dictată de interesul național al Ungariei, iar acest lucru vizează eliminarea posibilității „sutelor de mii sau chiar a milioanelor de migranți ilegali” de a se îndrepta spre granița de sud a Ungariei și de a obliga statul maghiar „să-i blocheze acolo”.
„Ungaria va conlucra bucuros cu Turcia” a declarat acesta, pentru a se asigura că familiile forțate să părăsească patria pot fi reinstalate într-o zonă sigură din Siria. Aceste declaraţii contrazic însă poziția UE potrivit căreia nu sunt îndeplinite condițiile pentru returnarea sigură a refugiaților în Siria. Totodată UE a comunicat că nu va contribui la finanțarea unui astfel de program de relocare.
Presa maghiară a citat biroul de presă al guvernului, potrivit căruia Erdoğan i-a mulțumit lui Orbán pentru sprijinul acordat pe scena internațională iar Orbán a declarat că așteaptă cu nerăbdare următorul summit guvernamental maghiar-turc care va avea loc la Budapesta la 7 noiembrie anul curent.
Membrii fondatori ai Consiliului Turcic (2009) sunt Azerbaidjan, Kazahstan, Kârgâzstan și Turcia, iar cu ocazia summitului de la Baku, Uzbekistan se va alătura oficial ca membru cu drepturi depline. Ungaria are statutul de observator în organizație din 2018 și se dorește să se alăture ca membru complet. Limba maghiară nu este turcică, ci fino-ugrică.
Ideea înființării Consiliului Turcic s-a născut în anul 2006 şi aparţine fostului președinte al Kazahstanului, Nursultan Nazarbayev. Inițiativa își are rădăcinile în ideea de pan-turcism, mișcare care a apărut în anii 1880 printre intelectualii turci din Azerbaidjan (parte a Imperiului rus la acea vreme) și Imperiul Otoman (Turcia modernă), cu scopul de unificare culturală și politică a tuturor popoarelor turcice.
Presa din Azerbaidjan l-a citat pe Erdoğan spunând că lumea turcă, care unește 300 de milioane de oameni, are un potențial imens iar Turcia și Azerbaidjanul îşi pot rezolva toate problemele pe baza principiului „Două state – o singură națiune”. Se estimează că sunt câteva sute de mii de azeri care trăiesc în Turcia. „În ciuda faptului că avem state diferite, suntem copiii unei singure națiuni”, a adăugat președintele turc. Pan-turcismul este în prezent un instrument politic al Turciei moderne și este adesea perceput ca o ambiție imperială de a recupera gloria imperiului otoman.
Notă utzu: Acest articol apărut astăzi în Euronews descrie o nouă mişcare maghiară pe scena politică internaţională care ar părea în răspăr cu abordarea conformistă care caracterizează majoritatea ţărilor europene de pluton. Ungaria însă confirmă în continuare politica sa externă excepţională, care a condus la o vizibilitate de neegalat a acestei mici ţări pe scena internaţională, succes care este dublat de rezultate economice pe măsură. Este un parcurs de excepţie pornit de fostul ministru de externe János Martonyi (un fel de Serghei Lavrov mult mai cizelat), continuat de actualul ministru Péter Szijjártó şi reprezintă o dovadă de necontestat a capacităţii elitelor maghiare de a se pune de acord în interesul propriului popor. Avem enorm de multe de învăţat de la reprezentanţii statului maghiar deşi consider că România nu trebuie să adopte, pe fond, o politică externă similară.