PF Părinte Patriarh Daniel în centru, Pr. Viorel Ioniță în stânga sa (Imagine: Ziarul Lumina)
Publicat atât de Ziarul Lumina, cât și de trustul Basilica, articolul scris de Pr. Prof. și Consilier onorific Viorel Ioniță pe tema schimbării Pascaliei cerute prin recenta și cunoscuta Petiție, reprezintă un punct de vedere oficial, poate mai veridic decât postările de pe FaceBook ale d-lui Bănescu. Fiind niște reflecţii, este evident că nu e vorba de un răspuns prin care se tranșează subiectul. Totuși, fiind atât de categorice și zdrobitoare la adresa demersului petiționar, în mod limpede cerințele d-lor Papahagi și Baconschi sunt trimise la plimbare.
Imaginea de ansamblu este aceea că asistăm la o dispută în interiorul Bisericii venită prin niște intelectuali, susținută și de unii ierarhi și guri progresiste, printre care la loc de cinste este chiar purtătorul de cuvânt, d-l Bănescu. Însă deocamdată revoluția nu prinde teren în BOR pe cât ar fi dorit. Cadența avangardistă (și ieșită în decor) a Patriarhiei Ecumenice nu are decât un ecou slab în România.
Partea bună a răspunsului Pr. Ioniță
Pr. Viorel Ioniță, din postura de consilier patriarhal onorific și de delegat până mai ieri al BOR în relațiile sale externe, reprezintă o voce reprezentativă pentru Patriarhia Română. Nu doar că articolul Sfinției Sale este preluat de canalele cele mai importante bisericești, dar el însuși are o greutate deosebită prin rolul pe care l-a jucat în trecut și poziția pe care și-o păstrează în prezent.
Respingerea argumentelor sociale invocate de Petiția inovatoare este corectă și necesară. Viața din diaspora nu este cum ne-o imaginăm noi, ci în funcție de realitățile trăite acolo. În consecință, separația dintre Paști și vacanța dată de stat este bine-venită. În Occident Învierea nu mai are nici pe departe greutatea din mediile ortodoxe, după cum constată un preot slujitor acolo.
Pe fond, este lăudabilă deschiderea unei dezbateri reale pe tema pascaliei, nu doar cu argumente emoționale sau în treacăt. Câteva idei importante:
1. Precizarea că Biserica Georgiei a condamnat cele două Biserici, Finlandeză și Estoniană, pentru schimbarea calendarului dovedește că cele două nu sunt decât excepții care trebuie să rămână așa, nu să dea tonul într-o direcție nedorită și perdantă.
2. Congresul din 1977 a concluzionat că propunerea stabilirii unei date fixe a Paștelui „fie în prima duminică din aprilie fie după a doua sâmbătă din aprilie, susținute de Biserica Romano-Catolică și de CEB, nu pot fi acceptate de ortodocși, căci nu respectă recomandările Sinodului I Ecumenic”.
3. Același Congres a „constatat caracterul eronat al criteriilor actuale de calculare a datei Paștilor (computul) folosite în prezent de Biserica Ortodoxă, pe baza calendarului iulian neîndreptat, anume calcularea echinocțiului de primăvară la 21 martie este întârziată cu 13 zile față de calendarul solar, iar tabele lunare din pascalie sunt întârziate cu 5 zile”.
4. Exactitatea datelor astronomice sunt de o importanță secundară față de cerințele de unitatea bisericească la nivel liturgic și canonic, iar deocamdată credincioșii nu sunt pregătiți pentru astfel de schimbări/adaptări.
5. Există o decizie recentă a tuturor Bisericilor Locale, la Sinaxa din ianuarie 2016 ca data comună a sărbătoririi Paștilor de către toți ortodocșii să nu fie modificată. Cu alte cuvinte, inclusiv Patriarhia Ecumenică trebuie să respecte această hotărâre.
6. Serbarea comună la nivel panortodox a Paștelui nu poate fi acuzată de naționalism religios, de afecte antioccidentale, de calcule politice, ci ea este o cale a „bunului simț” de a prăznui Învierea în unitate și înțelegere cu toți credincioșii ortodocși.
Subiectul esențial care a fost evitat
Tema apropierii dogmatice de lumea religioasă occidentală a fost ignorată de Părintele consilier, deși a fost atacată frontal de Petiția „pascală”. Fără să-i reproșez drastic acest aspect, îl pun pe seama calculelor de politică bisericească prin care să nu fie întinată imaginea Patriarhiei.
Partea dogmatică comportă două laturi, una banală și alta profundă și serioasă:
1. La modul simplist, este curios că Pr. Viorel Ioniță a diagnosticat „intenția de a pune sub presiune conducerea Bisericii Ortodoxe Române pentru a lua o hotărâre prin care să se separe de tradiția tuturor Bisericilor Ortodoxe” ca fiind fundamentată „doar pe motive de ordin social și cultural”. Este adevărat că se cerea ca BOR să caute „să sărbătorească Paștile cu catolicii și protestanții” și pe motive exterioare (sociale și politice), dar a fost prezentat acest demers ca urmărind a „face un pas important spre mult mai complicata reîntregire a Bisericii Lui Hristos, care comportă probleme dogmatice dificile”. În plus, tratarea celorlalte confesiuni ca fiind „Biserici” cu care să ne unim liturgic și dogmatic este o abordare nu doar la nivel exterior, ci profund teologică, cu implicații doctrinare clare.
Aici aș pune simpla întrebare retorică: BOR se definește și activează mai mult la nivel social și cultural decât pe plan dogmatic? Are conștiință teologică sau doar prezență în planul istoric trecător?
2. Toate Conferințele și întâlnirile oficiale inter-ortodoxe menționate, începând cu cea din 1923, au pornit de la tema calendarului și au sfârșit cu Sinodul din Creta (2016), unde a fost evitat subiectul și a fost oficializată doctrina ecumenistă.
Chiar Pr. Viorel Ioniță a scris o carte dedicată pregătirii Sinodului din Creta (Hotărârile întrunirilor panortodoxe din 1923 până în 2009. Spre Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe, 2013) în care prezintă parcursul de la Conferința din 1923 până spre documentele pregătitoare ale Sinodului. Cauza și nevoia convocării unui Sinod provine de la deciziile provocatoare de schimbare a calendarului. Însă trebuie adăugat că probabil au existat alte substraturi care au dus la o abordare ciudată în final.
Mai concret, deși Bisericile Locale trebuia să se adune laolaltă să rezolve problema complicată a calendarului și a schismei care s-a produs între ele prin adoptarea neunitară a noului calendar îndreptat, ele au abandonat fix acest subiect la Sinodul care s-a întrunit în final în Creta, 2016. Deși ar fi fost logic să fie măcar amânat, totuși Sinodul s-a ținut. Și nu doar atât, ci a luat una din cele mai importante decizii, anume de a valida doctrinar ecumenismul și participarea la mișcarea ecumenică de „restabilire a unității creștinilor”.
După cum se știe, Patriarhia Ecumenică urmărește în unirea cu lumea religioasă occidentală să fie stabilită întâi o dată comună a Paștelui, lucru ce ar favoriza apropierea dogmatică. Privind retrospectiv, este foarte posibil ca reformarea calendarului din 1923 să fi avut aceleași idealuri „mărețe”, chiar dacă nu au fost menționate atunci în mod expres. Dacă avem în vedere demersurile anterioare, chiar din 1902 și 1920 ale Patriarhiei Ecumenice de implicare a Ortodoxiei în apropierea și chiar unirea cu ereticii, schimbarea calendarului la inițiativa Patriarhului controversat Meletie Metaxakis se încadrează perfect în această perspectivă. Prin urmare, chiar deciziile din Creta (2016) ar reflecta scopurile reale urmărite.
Deci Patriarhia Română, prezentă și semnatară a documentelor acelui Sinod, este foarte implicată la nivel oficial în direcții ecumeniste. Acest lucru evită să îl abordeze Pr. Viorel Ioniță, ceea ce este bine, pe de o parte, pentru că este blocat în practică demersul acesta greșit, dar pe de altă parte, tinichelele rămân legate de coada Patriarhiei noastre și zornăie din când în când cu sunetul apostaziei de la Ortodoxie săvârșite în Creta, 2016 și nerezolvate.
Nu este mai ușor să avem o mărturisire de credință clară la nivel oficial, care să liniștească deplin conștiințele ortodoxe ale credincioșilor din BOR sau chiar din întreaga Biserică? Poate nu e chiar atât de ușor pentru unii și îi împovărează pe alții.
În încheiere, remarc ideea PS Petru Pruteanu, care mi-a fost semnalată, anume că în Biserică există trei autorități: canonică (episcopatul), duhovnicească (duhovnicii) și teologică și acestea ar trebui să colaboreze cel puțin, dacă nu chiar să fie întrupate în aceeași persoană. Este greu de acceptat că episcopii pot să conducă Biserica fără a avea măcar autoritate teologică, adică fără să-și cunoască credința, dar cel mai probabil acesta este nivelul. Însă autoritatea duhovnicească ar trebui să dea tonul în toate, căci atunci fidelitatea față de Evanghelie s-ar păstra prin conștiința trează, chiar și fără cunoștințe sau pârghii canonice foarte puternice.
Comentariu ulterior: Putem constata că este mai profund conflictul din interiorul BOR de la nivel oficial. Nu doar Teodor Baconschi, ci și Vasile Bănescu și-a manifestat reprobarea pe FB față de cele scrise de pr. Ioniță. Din păcate pentru dânsul, se folosește de multe minciuni sau în cel mai bun caz este ignorant. Hotărârea Conferinței din 1923 a vizat mai mult calendarul anual, nu pascalia, așa cum sugerează. Cel puțin doar noi, românii am ținut să schimbăm și pascalia, pe când ceilalți, adică grecii, nu au făcut asta. Iat Conferința de la Moscova din 1948, deși organizată sub auspicii comuniste, a hotărât ca măcar Paștile să fie serbat în mod unitar, făcând concesie Bisericilor care au îndreptat calendarul să-l utilizeze în continuare. Asta pentru că oricum aceasta era realitatea în teren: din anii ’30 nimeni nu mai ținea Învierea după calendarul îndreptat. Dacă ar fi să judecăm cum trebuie implementate hotărârile pascale de la Niceea, discuția nu este atât de simplă pe cât o prezintă purtătorul de cuvânt. În mod limpede Pr. Ioniță a prezentat mult mai bine problema. Cât privește așa-zisa ostilitate față de intelectualitatea „creștină” reproșată atât de d-l Baconchi, dar și de d-l Bănescu, ea nu are fundamente în textul Pr. Ioniță. Dimpotrivă, tocmai că Sfinția Sa a răspuns cu argumente suficient de pertinente și s-a adresat atât mirenilor, cât și clericilor. Însă, dacă dumnealor li se pare că Ortodoxia are nevoie de o mai mare și mai intelectuală „adecvare la realitate”, adică de aggiornamento, acest fapt constituie o problemă serioasă. Hristos este Același ieri și azi și în veci, spune Sf. Ap. Pavel (cf. Evr. 13: 8). Adaptarea pe care o dorește d-l Bănescu este una la filozofie și la curentele moderne, care tocmai sunt înfierate și condamnate de Biserică încă din vremea apostolică. Poate este crunt adevărul, dar dumnealui nu-și găsește locul în Biserică, darmite în postura de purtător de cuvânt al BOR. De fapt, conștientizăm că împărțirea din sânul Bisericii la care face referire d-l Baconschi nu este între pro-occidentali și pro-ruși, ci între credicioși ortodocși și falși credincioși.
Deși un subiect delicat, Pascalia ar fi trebuit tratată cu mult mai multă atenție de către petiționari, dar ei dovedesc o crasă neștiință și pun în aplicare o cruntă manipulare a maselor. Afirmațiile false cu privire la îndreptarea calendarului de la Conferința din 1923 și viziunea ecumenistă asupra Bisericii compromit apelul în ochii oricărui om informat, dar și în fața Sinodului BOR, care ar trebui să răspundă acestui demers. Nu a existat nici o unificare a calendarelor acum un secol, ci decizii separate posterioare ale câtorva Biserici Locale. Și, în loc de „concordie” încercările de atunci au adus mai mult dezbinare și rușine, BOR fiind nevoită să renunțe la implementarea smintitoare a noii pascalii. În plus, nu există mai multe „Biserici”, ci cea Ortodoxă, a cărei unitate nu trebui reîntregită.
Nici un ortodox sănătos în credință nu ar îndrăzni să propună Bisericii să facă pași spre apropierea dogmatică de celelalte erezii. Cu atât mai puțin prin tertipuri precum schimbarea pascaliei.
Deși sunt invocate rațiuni lumești pentru unificarea pascaliei cu lumea religioasă occidentală, adevăratul motiv este unul de culise. Este vorba de dorința de „a convinge și Bisericile Ortodoxe surori să adopte duhul unității și să sprijine inițiativele Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol” de unire în dizolvare cu restul ereziilor.
De fapt, pregătirea terenului pentru Sinodul sincretist anunțat pentru 2025 a intrat în linie dreaptă și mai este puțin timp. Petiția legată de Pascalie are menirea de a promova acest proiect străin de credința dreaptă al Patriarhiei Ecumenice în rândul și în cugetul poporului credincios. După ce majoritatea a înghițit trădarea din Creta, 2016, oare va avea aceeași priză și preconizata trădare de peste doi ani?
Mai jos o prezentare video a subiectului:
PS. Deși problema îndreptării calendarului ar putea comporta o dezbatere teologică serioasă, aceasta este foarte tare viciată de tendințele ecumeniste actuale. Abia după condamnarea mișcării ecumenice cred că se va putea discuta cu folos și această temă internă a Ortodoxiei.
Deși s-a încetățenit ideea că la Sinodul I Ecumenic a fost stabilit modul cum se calculează data Paștilor, după cum am arătat într-un articol anterior de aici, nu există un canon emis în această privință la Niceea. Subiectul este atins doar de două canoane, unul apostolic și altul de la Sinodul din Antiohia. În rest, există alte surse bisericești care oferă informații în acest sens. Mai jos va fi prezentată o trecere în revistă a referințelor din unele surse pe care le-am avut la dispoziție:
* Eusebiu de Cezareea, Istoria bisericească (cartea a șaptea, cap. XX): „În afară de epistolele amintite, Dionisie a mai compus în timpul acela și câteva epistole care s-au păstrat până astăzi. În ele autorul vorbește cu grai sărbătoresc despre praznicul Paștilor. Dintre aceste epistole pe una o adresează lui Flaviu, alta lui Dometie și Didim. În aceasta din urmă ele expune o regulă de calculare pentru o perioadă de opt ani a datei Paștilor, arătând cum se cade să se calculeze serbarea Paștilor, anume numai după echinocțiul de primăvară”.
* Socrate, Istoria bisericească (cartea 1, cap. 8): „…disputa cu privire la Paști, care era purtată doar în regiunile din Răsărit. Aceasta s-a ridicat de la unii care doreau să țină Paștile mai mult în conformitate cu obiceiul evreilor, în timp ce alții preferau modul de prăznuire al creștinilor generalizat în lume.”
(cartea 5, cap. 22): „Drept aceea, în timp ce unii în Asia Mică țineau ziua menționată anterior (14 nissan, n.n.), alții în Răsărit țineau sâmbăta, dar se diferențiau cu privire la lună. Unii spuneau că trebuie urmați iudeii, deși nu păstrează exactitatea, iar alții țineau Paștile după echinocțiu, refuzând să sărbătorească împreună cu iudeii, spunând că ‘trebuie să fie prăznuit Paștile mereu când soarele este în Aries, în luna Xanticos de la antiohieni și aprilie la romani’. Erau convinși să facă așa nu cu iudeii cei de acum, care sunt rătăciți în toate, ci cu cei din vechime și cu Iosif, după cum zice acela în a treia carte a Antichităților iudaice. Aceștia erau în dezacord unii cu alții astfel, iar toți ceilalți până în părțile de Apus și până la ocean se află făcând Paștile după echinocțiu după o predanie veche. Căci toți aceștia, lucrând în acest mod, niciodată nu au fost în dezacord cu ei, nu cum tot spun unii că Sinodul din vremea lui Constantin ar fi schimbat această sărbătoare”.
* Eusebiu, Viața lui Constantin cel Mare (cartea a treia, 5): „Mai era însă şi altă boală – mai veche şi necruţătoare – care de multă vreme iscase neînţelegeri în Biserică , anume sfada privitoare la sărbătorirea Paştelui. Unii susţineau că se cuveneau păstrate rânduielile iudeilor, în vreme ce alţii cereau să fie respectată data exactă, şi să nu ne luăm după rătăcirea unor oameni şi aşa aflaţi în afara binecuvântării evanghelice. 2. Or, de vreme ce şi în privinţa aceasta mulţimile de pretutindeni ajunseseră de multă vreme să nu se mai poată înţelege, încurând Dumnezeieştile Scripturi în aşa fel încât nimeni nu le mai putea descurca (fiindcă la vremea unuia şi aceluiaşi praznic, datorită deosebirilor de dată, prăznuitorii îi aduceau cinstire în chipuri foarte deosebite: în timp ce unii se mai nevoiau în post şi asceză, ceilalţi îşi şi aflaseră limanul de linişte), nimeni nu se mai dovedea în stare să afle acestui rău leacul; părţile învrăjbite păreau deopotrivă de puternice”.
* Casiodor, Istoria bisericească tripartită (cartea I, cap. XX, după Sozomen): „Suporta cu greu când auzea că unii se ridicau împotriva tuturor în privința stabilirii sărbătorii Paștelui. Căci atunci în orașele din Răsărit cei care erau dezbinați din acest motiv, fără să fie separați între ei în lăuntrul societății (fără să fi rupt comuniunea, n.n.), totuși sărbătoreau duminica după obiceiul iudeilor și, cum e de obicei, întinau strălucirea adunării printr-o asemenea deosebire”.
* Canonul 7 apostolic:
Dacă un episcop sau prezbiter sau diacon ar săvârși sfânta zi a Paștelui înainte de echinocțiul de primăvară cu iudeii, să se caterisească.
* Canonul 1 Antiohia:
Toți care cutează să dezlege hotărârea despre praznicul Paștilor mântuitoare a Sfântului și Marelui Sinod adunat în Niceea în prezența binecinstitorului împărat iubit de Dumnezeu Constantin, să fie excomunicați și scoși din Biserică dacă stăruie a se împotrivi din poftă de ceartă celor bine hotărâte, şi acestea să fie zise pentru laici. Iar dacă vreunul dintre proestoşii Bisericii, episcop ori prezbiter ori diacon, va cuteza după hotărârea aceasta să se osebească spre zăpăcirea popoarelor şi spre tulburarea Bisericilor şi să serbeze Paștile cu evreii, Sfântul Sinod a judecat ca acela să fie străin de Biserică de acum înainte, ca unul ce că şi-a îngrămădit păcate nu numai sieşi, ci s-a făcut multora pricină de stricăciune şi de zăpăcire; şi nu numai pe aceştia îi cateriseşte de la Liturghie, ci şi pe cei ce vor cuteza să se împărtăşească cu aceştia după caterisire. Iar cei caterisiţi să se lipsească şi de cinstea exterioară, de care i-a făcut părtaşi sfântul canon şi preoţia lui Dumnezeu.
* Teodoret al Cirului, Istoria bisericească, (cartea I, cap. 9 și 10):
9. Scrisoare sinodală către Biserica alexandrinilor (din partea Părinților adunați la Sinodul din Niceea):
„…12. Vă vestim şi despre înţelegerea în legătură cu Sfintele noastre Paşti, că adică, după dorinţele voastre, s-a rezolvat şi această problemă, încât toţi fraţii din Răsărit, care mai înainte nu sărbătoreau Paştele odată cu romanii şi cu voi şi cu toţi care ţin Paştele de la început, să-l serbeze de acum înainte cu voi…”
10. Scrisoarea împăratului Constantin (cel Mare) către episcopii care au lipsit de la Sinodul de la Niceea, despre cele hotărâte aici
1. Constantin Augustul către Biserici.
Căpătând obişnuinţă din buna orânduire a treburilor obşteşti, după câte a fost darul puterii divine, am socotit că, înainte de toate, năzuinţa mea trebuie să fie ca să se păzească de către preafericitul popor al Bisericii soborniceşti o singură credinţă şi o dragoste curată şi aceeaşi evlavie față de atotputernicul Dumnezeu.
2. Dar nu era posibil să se ajungă altfel la un aranjament durabil și sigur decât dacă, adunându-se la un loc episcopii de pretutindeni sau cei mai mulţi dintre ei, să se facă judecata fiecăruia dintre cei ce aparţin preasfintei religii (creştine). Apoi, după ce s-a strâns un număr cât mai mare (și eu însumi ca unul dintre voi am fost de faţă, căci nu aş putea să tăgăduiesc ceea ce mă bucură foarte mult, că adică am devenit împreună slujitor al vostru), au fost toate până într-atâta supuse unei cercetări cuviincioase, încât părerea (definiţia) plăcută lui Dumnezeu, Care veghează asupra tuturor, a ieşit la lumină spre acordul unităţii (unirii), ca să nu rămână încă ceva spre neînţelegere sau spre discutare a credinţei.
3. Tot acolo în Sinod, discutându-se şi despre sfânta zi a Paştilor, s-a părut, prin consimţământul general, că este bine ca toţi creştinii de pretutindeni să serbeze în aceeaşi zi. Căci ce va putea fi mai frumos pentru noi, ce va putea fi mai măreţ decât ca această sărbătoare, prin care am dobândit nădejdea nemuririi, să fie ţinută fără abatere de către tot creştinii după o singură rânduială şi o socoteală clară?
Mai întâi s-a părut că e lucru necuviincios ca această preasfântă sărbătoare să o săvârșim folosind obiceiul iudeilor, care şi-au mânjit mâinile cu o crimă nelegiuită şi, fiind murdăriţi, pe bună dreptate şi-au orbit sufletele.
Se cuvine acum ca, după ce a fost înlocuit obiceiul acestora printr-o orânduire mai dreaptă pe care ara păstrat-o din prima zi a Patimilor până azi, să se continue observarea ei şi în veacurile viitoare. 4. Să nu avem nimic comun cu neamul duşmănos al iudeilor, căci am primit (învăţat) de la Mântuitorul o altă cale. În faţa noastră se deschide un drum al prea sfintei noastre religii, drum după lege şi strălucit. Pe acesta apucând, în bună înţelegere, să ne îndepărtăm de acel cuget întinat, prea cinstiţi fraţi. 5. Căci este ceva cu adevărat de râs ca aceştia (iudeii) să se laude că, fără rânduiala lor, noi n-am fi în stare să respectăm Paştile.
Cum vor putea să gândească corect aceia care, după acea ucidere a Domnului (deicid), rătăcind cu mintea, sânt conduşi nu de o judecată sănătoasă, ci de o pornire neînfrânată acolo unde îi împinge turbarea lor înăscută. De aci se întâmplă că unii, chiar dacă nu văd adevărul de partea aceasta, (a iudeilor) greşind ca întotdeauna cât mai mult, să săvârşească Paştile a doua oară în acelaşi an, contrar îndreptării convenite. 6. De ce, dar, să urmăm acelora, care dovedesc că suferă de o înfricoşătoare rătăcire, căci nu vom îngădui niciodată ca să se serbeze de două ori Paștele în acelaşi an? Şi, chiar dacă acestea nu erau publicate, trebuia ca înţelepciunea voastră să se străduiască şi să se roage întotdeauna ca, în nici un chip, ceea ce este curat în sufletele voastre să nu aibă legătură cu obiceiurile oamenilor foarte răi.
7. Afară de acestea, trebuie să ne gândim şi la faptul că nu este îngăduit ca să existe deosebire în astfel de probleme şi în legătură cu sărbătoarea unei astfel de religii (creştine). 8. Mântuitorul ne-a hărăzit o singură zi a dezrobirii noastre, adică cea a prea Sfintei Patimi. El a voit ca una să fie Biserica Lui cea sobornicească, ale cărei mădulare, chiar dacă foarte adesea sunt răspândite în multe şi diferite locuri, se încălzesc, totuşi, într-un singur duh, adică în voinţa lui Dumnezeu.
9. Să judece acum cugetul sfinţiei voastre cât de înspăimântător şi urât este ca în aceleaşi zile unii să petreacă timpul cu post şi alţii să pregătească ospeţe, iar după zilele Paştilor, unii să petreacă în sărbători şi odihnă, iar alţii să se dedea posturilor rânduite. De aceea Providenţa divină vrea să se ajungă la îndreptarea cuvenită şi ca Paştile să fie săvârşit într-un singur fel, precum şi eu socotesc că toţi sunt de aceeaşi părere.
10. Din această cauză a trebuit ca să se rânduiască astfel acest lucru, încât noi să nu mai avem nimic comun cu paricizii şi deicizii aceia. Şi este o rânduială folositoare pe care o respectă toate Bisericile din părţile de Apus şi de Miazăzi şi de Miazănoapte ale lumii creştine. Şi chiar unii din părţile Răsăritului, despre care acum toţi au fost de părere că procedează bine. Şi eu însumi am susţinut că şi înţelepciunii voastre are să-i placă şi că ceea ce se respectă printr-o singură şi unanimă consimţire în oraşul romanilor, în Italia şi toată Africa, în Egipt, Spania, Galia, Britania, Libia, în toată Grecia, în dioceza Asiei şi a Pontului şi în Cilicia, are să primească cu bucurie şi înţelepciunea voastră, socotind că nu numai că este mai mare numărul Bisericilor din locurile amintite, ci mai ales că toţi, în general, voiesc acest lucru prea drept şi cuviincios. Şi raţiunea sănătoasă cere ca să nu mai fie nici o legătură cu sperjurul iudeilor. 11. Şi, ca să spun pe scurt, toţi au aprobat ca sfânta sărbătoare a Paştilor să se ţină în una şi aceeaşi zi. Nu trebuie să fie nici o deosebire pentru o zi aşa de sfântă, ci e mai bine să se urmeze aceleaşi hotărâri în care să nu fie nici un amestec de greşeli sau de păcate.
Urmând astfel celor de mai sus, primiţi cu mulţumire harul cel ceresc, într-adevăr, ca o poruncă divină. 12. Căci tot ce se face în sfintele adunări ale episcopilor are legătură cu voinţa divină. De aceea, după ce am înfăţişat, prea iubiţilor noştri fraţi, cele scrise mai înainte, imediat trebuie să primiţi si să aplicaţi hotărârea amintită mai sus şi observarea acestei sfinte zile (a Paştilor) ca, atunci când am să vin pentru a vedea mult dorita faţă a înţelepciunii voastre, să pot să săvârșesc această sfântă sărbătoare în una şi aceeaşi zi cu voi.
Pentru toate mă voi bucura cu voi, văzând răutatea diavolească alungată de către puterea divină prin măsurile noastre şi în acelaşi timp cum crește peste tot credinţa, pacea şi înţelegerea noastră. Dumnezeu să vă păzească, prea iubiţi fraţi!
* Capitolul 17 din Constituțiile Sfinților Apostoli (în traducerea pr. Ică jr. din vol. Canonul Ortodoxiei I, revizuită pe alocuri) poruncește următoarele:
„Cum anume trebuie să se facă Paștele și când și că nu trebuie prăznuit împreună cu evreii Așadar, fraților, voi, care ați fost răscumpărați cu scumpul Sânge al lui Hristos (1Pt. 1, 19), trebuie să țineți în mod exact zilele Paștelui cu toată grija după echinocțiu, ca nu cumva să faceți de două ori pe an pomenirea singurei Pătimiri, ci o singură dată pe Cel ce a murit o singură dată, nepăzind însă prăznuirea lui împreună cu iudeii. Fiindcă acum nu e nici o comuniune între noi și ei (2Cor. 6, 14-15), căci au rătăcit în însăși hotărârea privitoare la ce cred că săvârșesc, cum rătăciți și departe de adevăr sunt din toate părțile. Voi însă păziți strict echinocțiul de primăvară, care are loc în ziua a 22-a a lunii a 12-a, care e dystros; ținând-o până în ziua a 21-a a (fazei, n.n.) lunii, pentru ca ziua a 14-a (a fazei lunii, n.n.) să nu cadă în altă săptămână și din neștiință să săvârșim Paștele de două ori pe an sau să prăznuim Învierea Domnului nostru Iisus Hristos în altă zi decât numai în Ziua Domnului (Duminica).”
* Sf. Epifanie de Salamina, Panarion (cartea 3, cap. 1), Despre audieni: „Conexiunea Paștelui a fost stabilită din trei lucruri: din parcursul solar pentru duminică și pentru lună din parcursul selenar (al lunii) pentru cel după Lege, pentru că Paștile se junghie în ziua a paisprezecea a fazei lunii, după cum a zis Legea. Deci nu poate veni dacă nu a trecut echinocțiul,, care nu este păzit de iudei, nici nu vor să săvârșească acest lucru cu precizie; căci a căzut la ei și sunt rătăcite toate” (traducere după textul grecesc din PG 42).
Observații: Oricine poate trage concluzii pe baza textelor bisericești de mai sus, ba chiar poate adăuga în ecuație altele care au fost eventual omise de mine. Concluziile personale pe care le trag din citirea materialelor sunt următoarele:
Pentru Apostoli și Părinții Bisericii era importantă corelarea dintre mersul astrelor (soare și lună, echinocțiu și luna plină) și nu doreau să se lase influențați de datinile și ritualurile evreiești din vremea lor. Data Paștelui trebuie să fie în raport corect cu momentul calendaristic al Răstignirii și Învierii Mântuitorului, mai exact imediat după luna plină de primăvară, adică cea de după echinocțiu.
În primele zile ale creștinismului erau în uz calendare lunare, asemănătoare celui evreiesc. De aceea era la îndemână calcularea lunii pline după alte repere. Momentele echinocțiului și lunii pline trebuie transpuse în orice tip de calendar. Acest rol l-au avut inițial preponderent Patriarhii de Alexandria chiar înainte de Sinodul I de la Niceea, iar aceștia foloseau calendarul egiptean, nu pe cel iulian.
Chiar dacă cele trei metode de calculare a datei Paștelui nu produceau rupere de comuniune, Sinodul I Ecumenic a stabilit o singură formulă pentru a se ajunge la unitate. El nu a formulat-o, ci a adoptat-o pe cea majoritară în acea vreme și care era corectă și acceptată de cei mai mulți. Singurul lucru clar care răzbate din decizia Sinodului este că nu trebuie ținut cont de datinile iudaice în stabilirea sărbătorilor creștine. Această idee se regăsește și în canonul 7 apostolic, și în 1 Antiohia.
Diferențe pe această temă au continuat să fie chiar și după Sinodul de la Niceea. Cunoscute sunt cele între Roma și Alexandria. Au existat și Sfinți care au avut păreri greșite, cum ar fi Sf. Columban din Marea Britanie, care s-a corectat până spre sfârșitul vieții și s-a conformat cu Roma, după ce s-a convins de corectitudinea observațiilor.
