Hotărârea recentă a Sinodului grec stârnește multe discuții. Nu doar prin natura subiectului, ci și dacă a existat o decizie reală, votată de sinodali.
Astfel, Mitropolitul Serafim de Kitire a emis o declarație mai amplă, în care critică modul în care a fost alcătuit comunicatul final și face unele precizări cu privire la deciziile Sinodului permanent de luna trecută, care sunt neclare și au primit o interpretare unilaterală. În afară de această declarație, prin care răspunde celor care i-au cerut lămuriri, redăm mai jos alte afirmații, care surprind cam aceleași idei:
«Nu am luat nici o decizie. De acolo înainte, dacă, după dezbatere, Arhiepiscopul va pomeni sau va trece la orice altceva, ia toată răspunderea asupra sa. Au fost ascultate opinii pozitive și negative despre autocefalie, însă sunt și mulți care nu au luat poziție. Cei care nu au luat poziție au rezervele lor. Aceasta nu îi dă avânt să meargă înainte. Suntem cu respirația tăiată.»
«Ne e teamă nu cumva să nu se ascută lucrurile și sperăm să nu ajungem în punctul acesta. Dacă acest subiect va merge înainte, în câteva zile, când va avea loc la Tesalonic slujirea împreună (a Patriarhului Bartolomeu cu Arhiepiscopul Ieronim), dacă îl vor chema și pe Epifanie, mă tem că acolo se vor ascuți lucrurile. Să nu se verse sânge. Există oameni care sunt strâmtorați și se neliniștesc pentru cele ce se întâmplă.»
«Mitropolitul Daniil de Kesariana a luat cuvântul și a spus apăsat: Preafericite, Dacă e vorba să luăm decizie, vom vota toți și deschis, în clipa asta. Nu s-a făcut votare. Decizia iese după votare. Cât timp nu a existat votare, nu poate ști nimeni sigur câți sunt și câți nu sunt de acord. Nu a fost votat nimic prin strigare. În final a zis „pentru rugăciunile” (adică încheierea) și jumătate au plecat din sală.»
«Suntem sigur 11 persoane (în declarația sa a menționat că numărul se poate ridica la 33) care nu vrem să meargă subiectul autocefaliei înainte. Spunem că trebuiesa se facă din nou Sinod. Propunerea mea a fost ca tot materialul pe care îl are Sinodul (permanent) în mână să-l vadă Ierarhia, dacă există o astfel de așteptare. Personal, nu aș fi fost de acord cu nimic pe această temă a autocefaliei.»
«În afară de 4 Mănăstiri (din Sfântul Munte), celelalte nu sunt de acord cu recunoașterea».
«Referatele Comisiilor au fost împărțite, dar le-au adunat din nou imediat. Nu am apucat să le vedem. Totuși acum le avem în mâini. Opinia mea despre chestiune rămâne aceeași.»
În urma acestor declarații, Sfântul Sinod a emis un comunicat care să lămurească situația:
„Cu prilejul Comunicatului Preasfințitului Mitropolit Serafim de Kitire, care a fost postat pe internet, referitor la decizia din 12 octombrie a.c. a Sfântului Sinod al Ierarhiei Bisericii Greciei, care a fost comunicat prin Buletin de presă de către Comisia de presă competentă, se comunică și se clarifică faptul că, după cum pot da mărturie toți preasfințiții ierarhi prezenți, dar a fost și consemnat în procesele verbale ale Sfântului Sinod, Buletinul de presă emis, care s-a sprijinit atât pe referatul Preafericitului Arhiepiscop și pe dezbaterea la care au participat 33 de arhierei, cât și pe concluziile pe care le-a comunicat Preafericitul la finalul dezbaterii, a fost citit în auzul tuturor și, după îndreptările făcute de arhierei, a prins forma lui finală și a constituit decizia Ierarhiei.
Drept urmare, Comisia de presă compusă din trei membria
exprimat adevărul celor petrecute și orice altă tentativă de interpretare a lor
nu redă realitatea.
Din partea Sfântului Sinod
Al Bisericii Greciei.”
Se poate constata ușor că cele exprimate de Mitropolitul Serafim și de Sinodul grec nu sunt într-o contradicție evidentă. Doar că cel care pare a avea dreptate este Mitropolitul. Concret, nu a avut loc o votare a deciziei, ci doar o dezbatere și un Comunicat oficial pe temă. Decizia practic nu a fost adoptată de sinodali, ci de Arhiepiscop și comunicată de Comisia de presă a Sinodului. Așadar trebuie văzut ce spune Regulamentul de funcționare a Ierarhiei cu privire la luarea deciziilor. Până la o clarificare avizată a acestor probleme, menționăm că art. 19,1 stabilește că, după dezbaterea unui subiect, dacă este cazul, se trece la votare din partea fiecărui sinodal. Iar la art. 23,pct. 5 și 6 se precizează că procesele verbale trebuie semnate de toți ierarhii sinodali, iar refuzul semnării din partea unuia este considerat drept opreliște pentru lucrările Sinodului. În cazul de față, este evident că, neexistând votare, nu putem vorbi de o decizie, ci de una ilegală și forțată.
De puțină vreme, Mitropolitul Serafim a revenit și el cu noi precizări ca replică la Comunicatul de mai sus al Sinodului, pe care le redăm în continuare:
„Cu considerație adâncă, merg mai departe să menționez următoarele, cu prilejul comunicării lămuritoare de ieri a Sfântului nostru Sinod, publicată ca răspuns la declarațiile mele față de Ședința care a avut loc prin convocarea extraordinară a Ierarhiei (12-10-2019) pentru «autocefalia» ucraineană:
1) O decizie, potrivit celor valabile în legislația bisericească și cea politică, se ia după referatul unui referent desemnat (și în cazul de față al Preafericitului Președinte), după dezbaterea amănunțită și după votarea care urmează (deschisă, secretă sau prin ridicarea mâinii).
Fără să aibă loc o votare după unul din cele trei moduri de mai sus, pe care a cerut-o insistent Mitr. Daniil de Kesariana, (și a semnalat lipsa ei în interviul său Mitropolitul Nicolae de Mesoghea) și a exprimat vădit voința mea și a altor frați Mitropoliți prin care mod poate să fie limpezită cu precizie decizia când avem o mulțime de șapte și mai mult de zece oameni? și
2) Prin această procedură este luată și întipărită o decizie și pentru o chestiune atât de serioasă, critică și arzătoare.
A fost cumva păzită o astfel de procedură cât privește a treia parte a ei și nu a fost sesizată de mine?
În Buletinul de presă (care, fie spus în treacăt, a fost citit de către Ierotheos de Nafpaktos, cel mai vechi din Comisia de presă, după «pentru rugăciunile» (rugăciunea de încheiere) pe care a zis-o Preafericitul Președinte – ulterior termenului Ședinței – și în timp ce destui sinodali plecaseră) nu sunt conținute deciziile, ci sunt comunicate și implicate unele corecturi cu privire la exprimarea și formularea lor.
Pentru fratele Mitropolit Calinic de Paronaxia sunt dator cu explicația și lămurirea următoare: Primesc informația Preasfințitului că «niciodată nu a cerut (de la Sfântul Sinod) să mă autorizeze pe mine sau pe alt frate Preasfințit pentru Ședința Ierarhiei Bisericii Greciei de sâmbătă 12-10-2019».
Este vorba mai mult de înțelegerea mea greșită, când la un moment dat, când era ședința Ierarhiei, m-a informat că va lipsi de la convocarea extraordinară a Ierarhiei din cauza unei Conferințe științifice din Paros și eu mi-am exprimat supărarea pentru absența lui de la o Ședință a Ierarhiei așa de critică.
Atunci, țin minte că a zis: V-aș autoriza pentru reprezentarea mea, însă acest lucru nu este acceptat.
Și, în timp ce episcopul de Paronaxia a înțeles, după cum a priceput mai târziu că reiese aceasta din lege, eu, în clipa aceea grăbită, m-am gândit că a întrebat eventual pe Secretarul general și a primit un răspuns negativ.
Totuși acesta este un detaliu. Fundamentul chestiunii este că Preasfințitul a simțit punctul critic și dificil al chestiunii ucrainene.
Acestea pentru restabilirea adevărului și asigurarea credibilității și cuviinței noastre arhierești. Totuși, în zilele acestea critice și neliniștite, nu ar fi trebuit să ne ocupăm cu explicații și lămuriri.
În genunchi și rugându-ne cu lacrimi, cu îngrijorare multă, ar trebui să cerem stăruitor la Domnul și Dumnezeul nostru cel atotîndurat să împace și să domolească popoarele ortodoxe ale Rusiei și Ucrainei, care, după informațiile noastre, sunt răvășite după ce au fost informate despre cele care au avut loc în Ședința istorică a Ierarhiei (12-10-2019).
Pentru adeverirea cuvântului, priviți, vă rog, eventual, protestul îngrijorat și zguduitor pentru noi, sinodalii Bisericii Greciei, al Mitropolitului Luca de Zaporojie al Bisericii canonice, care caracterizează nici mai mult, nici mai puțin drept «trădare decizia Bisericii Greciei».
Să fim toți atenți la cuvintele și la acțiunile noastre ca niciodată, pentru că o «scânteie» este suficientă să arunce în aer toată «butoiul de pulbere». Cu considerație,
† S.K.”
Cred că nu greşeşte nimeni dacă s-ar duce cu gândul la „noaptea ca hoţii”.. E aproape de neconceput modalitatea aceasta de tratare a lucrurilor într-o chestiune atât de serioasă şi e de necrezut uşurinţa ierarhilor greci, cu unele excepţii.
Noi avem publicate două articole despre ceea ce s-a întâmplat concret în anul 1054 (stadiile schismei şi sentinţa de excomunicare) şi se poate vedea şi acolo că deşi chestiunea zilei au fost orgoliile personale, caracterul vulcanic al lui Humbert, pretenţiile francilor ş.a.m.d., astăzi observăm că, în timp, acestea au dispărut dar ceea ce a pecetluit căderea catolicilor au fost ereziile.
Nu vreau să argumentez pro causa aici dar este evident că, deşi vorbim despre poliţe pe care grecii vor să le plătească ruşilor, pe fond avem două erezii extrem de vătămătoare care consumă ortodoxia la interior: ecumenismul şi neopapismul fanariot. Aşa cum la 1054 toată lumea era siderată de atitudinea cardinalului Humbert şi de sfidările latinilor/francilor, aşa şi astăzi lumea se împiedică de chestiuni (geo)politice, uitând că erezia caută şi speculează orice fisură pe care o întăreşte în rupturi greu-imposibil de vindecat.
Vedem în cuvintele ÎPS Serafim de Pireu că grecii se tem că ruşii ar putea, drept represalii, să intre în comuniune cu vechi-calendariştii greci şi vedem cum se reactivează un foc pe care noi îl consideram sub control. Ştim cu toţii modalitatea în care s-a impus calendarul în ortodoxie şi nu cred că e dificil de înţeles care ar fi obiectul unui sinod convocat de ruşi pentru a pedepsi sfidarea greacă. Se prefigurează o ruptură atât de gravă în Biserică încât Patriarhia noastră nu mai poate rămâne în expectativă. Nu ne încălzeşte cu nimic declararea unei neutralităţi politice, care ţine întotodeauna de momentul politic luat drept reper, ci avem nevoie de apărare a Bisericii universale, nu doar a celei româneşti.
Nu în ultimul rând, vedem că deşi invocate la cel mai înalt nivel, presiunile geopolitice nu sunt totuşi definite ca atare. Vorbim despre o agresiune a Statelor Unite ale Americii asupra ortodoxiei, agresiune prin care americanii urmăresc să izoleze pe ruşi şi pe acest tărâm bisericesc. Este un război în care americanii nu ţin cont de niciun fel de scrupule şi vedem că prin aceasta produc răni deosebit de grave inclusiv „partenerilor strategici”. Va trebui mai devreme sau mai târziu să discutăm serios despre această agresiune a americanilor asupra ortodoxiei întrucât războiul pare pregătit să fie unul de durată. Pe mine mă înspăimântă modalitatea aceasta în care Arhiepiscopul Elpidifor al Americii este prezentat ca fiind viitorul Patriarh Ecumenic, succesor al părintelui patriarh Bartolomeu, ca şi când acest lucru ar fi deja un lucru dat, săpat în piatră. Este evident că în Biserică nu putem închide ochii la nelegiuirile care se fac în alte părţi, pentru că grăniţuirea aceasta etnică, pe popoare, nu ne ocroteşte de bolile care se nasc în teritoriu străin. Pentru greci este o ispită deosebit de mare această profeţie a Constantinopolului redat lor de către americani şi sunt oarecum de înţeles, omeneşte vorbind, patima şi orbirea cu care se aruncă în acest război. Dar noi românii nu avem astfel de mize şi de aceea ar trebui să nu lăsăm să treacă de la sine asemenea rele.
Atunci când privesc în urmă, iar apoi la ceea ce se întâmplă astăzi la noi şi la greci, vă spun sincer că mă tem de un sinod ortodox care să condamne ecumenismul, papismul, noul-calendar, sinodul tâlhăresc din Creta. La cum se poartă discuţiile astăzi, cu atât de multă încrâncenare şi patimă, s-ar putea să găsească popoare întregi în afara Bisericii. Să le ajute Domnul ierarhilor noştri, cu toate scăderile lor, să înţeleagă gravitatea extremă a momentului pe care îl traversăm şi să nu subscrie, pur şi simplu să se spele pe mâini, în favoarea unor directive trasate din afara Bisericii, de duşmani ai ortodoxiei. Iertaţi-mă! Doamne, ajută!
Astăzi are loc Sinodul Bisericii Ruse, care va hotărî ce atitudine va lua cu privire la deciziile grecilor. Deocamdată sunt purtate discuții între ruși și greci pentru a se ajunge la o întrunire panortodoxă si rezolvare pe măsură.
“De multe ori, o disputa teologica are drept cauza nu teologia, ci politica. Si se creaza DISPUTE DOGMATICE numai si numai CA SA FIE SALVATA O SITUATIE POLITICA.”
“Isi închipuie unii ca s-au adunat toti episcopii ăștia – care pe cand erau studenti la Teologie, treceau examenele cu cinci, si oricum nu pricepeau o iota – si, dupa ce se intrunesc ei in Sinod vine Duhul Sfant si îi loveste in cap ca un topor si le despica teasta si Duhul Sfant intra pe acolo, si-apoi, de pe buzele lor se revarsa numai cuvinte de înțelepciune. Adica intervine Duhul Sfant in Sinodul Ecumenic sau intr-un Sinod Local si ii lumineaza in felul acesta pe episcopi, ca sa emita ei hotarari corecte.”
“Daca am avea o suta cincizeci de episcopi care inainte de a se duce la un Sinod nu sunt de Dumnezeu insuflati, nefiind ei de Dumnezeu insuflati inainte de Sinod o sa devina de Dumnezeu insuflati dupa rugaciunea de inaugurare a Sinodului? Si o sa inceteze sa mai fie de Dumnezeu insuflati dupa terminarea Sinodului? Ce-i asta?”
(Dogmatica empirica dupa invataturile prin viu grai ale Pr. Ioannis Romanidis, vol. I+II–
de Ierotheos, Mitropolitul Nafpaktosului)
Am copiat aceste comentarii ale unei persoane, de pe site-ul cuvantulortodox.ro
Cate dreptate avea Pr. Ioannis Romanidis.
Doar ierarhii care gandesc lumeste, politic si care tin de scaun, gandesc si actioneaza cu usuratate, si isi bat joc de Biserica, de randuiala ei, si de turma. Ceilalti se lupta pt Adevar. Dar asa se alege graul de neghina. Eu as vedea lucrurile si un pic mai altfel. Tot se spune ca se fac jocuri politice, s.a. Sper sa pot face rost de un filmulet cu par. Macarie Banu de la schitul Oituz, in care explica ff clar, cine a fost in spatele tuturor revolutiilor, rascoalelor, cam de la 1840 incoace, si care este scopul. Stim f bine, cine. In spatele acestui asa zis sistem politic, este insusi satana, si cei care conduc acest sistem satanic, sunt slugile lui. Lucrurile sunt f simple. Dupa caderea lui Lucifer, lupta este intre Dumnezeu si robii Sai, si satan si slugoii lui. Campul de batalie este pamantul, implicit viata omului, durata razboiului este durata vietii fiecarui om, iar miza este omul, adica vesnicia lui. Dumnezeu vrea ca toti oamenii sa se mantuiasca, satana vrea ca toti oamenii sa se duca in iad. Tot sistemul acesta politic a fost creat de satana, cu scopul de a-l zapaci pe om, de a-l momi cu false placeri, si in final de a-i rapi raiul vesnic. Scopul final al acestui sistem este inscaunarea lui antihrist, si lepadarea oamenilor de Hristos. De aceea Sf Parinte Iustin Parvu spunea ca solutii omenesti nu mai exista. Sf Ignatie Briancianinov le spunea ucenicilor sai ca nu vor putea stavili apostazia. In spatele acestor erezii si schisme e satana. De ce cauta dracul sa-l duca pe om in schisme sau erezii? Foarte simplu, ca sa-l duca in iad.
Intotdeauna schimbarea a fost duhovniceasca, sau din voia Domnului. Am in minte 3 exemple.
1. In vechiul testament, cand ingerul deschide poarta cetatii si pune cheia sub piatra, si spune ostirii cotropitoare sa intre in cetate.
2. Caderea Constantinopolului, atunci cand, daca ar fi fost 5 drepti in Constantinopol, nu ar fi cucerit turcii cetatea, putea sa aiba sultanul 1 miliard de soldati, nu voia Dumnezeu si gata. Si invers, putea sa aiba bazileul o armata de 10000 de ori mai mare decat sultanul, pt ca nu erau 5 drepti in cetate, tot cucereau turcii cetatea.
3. Moartea Sf Lazar, cneazul sarbilor, cand a preferat sa moara el si armata lui, pt a se mantui el, armata sa si neamul sau.
Sunt de acord cu comentariul dvs dar aş vrea să fac şi o observaţie oarecum OFFTOPIC întrucât îl consider reprezentativ pentru modalitatea în care se discută lucrurile în blogosfera ortodoxă.
Având în vedere că ortodocşii au drept reper această încleştare a duhurilor, şi că judecă mereu în cheie moral-duhovnicească chiar şi chestiunile cele mai banale, am observat că avem tendinţa de a simplifica (exagerat) lucrurile sau de a adăuga explicaţii de fond care totuşi nu aduc o clarificare concretă pentru subiectul discutat. Bineînţeles că avem masoneria care este implicată la anumite nivele în tot ceea ce înseamnă politică mare (şi mică?), dar nu ştiu în ce măsură e şi determinantă pentru ceea ce se întâmplă în lume. Opinia mea este că lucrarea celui rău, la nivel mare, nu se reduce nici pe departe la acţiunile masoneriei, deşi aceasta reprezintă (uneori) un element decisiv în politica mare.
Aşadar, înţeleg că trebuie să avem în minte toate elementele care concură la o anumită stare de fapt, dar eu sunt destul de sceptic în privinţa utilităţii concrete, pentru discuţia noastră, a trimiterii la masonerie atunci când nu avem elemente concrete de care să ne legăm, pe care să le luăm în calcul. Asta cu atât mai mult cu cât am întâlnit deseori pornirea aceasta de a abandona o discuţie aşezată (chiar dacă ne lipsesc elemente factuale esenţiale pentru a avea o imagine completă) şi de a pleca cu gândul la programul masoneriei despre care , din păcate, cunoaştem destul de puţine lucruri concrete în legătură cu ceea ce ne interesează de fapt. De multe ori ajungem să tratăm lucrurile la un nivel generalist, chiar şi atunci când totuşţi ne sunt la îndemână nişte judecăţi cu care să lucrăm în continuare şi din care să învăţăm.
Sper că nu am fost neclar în ideea acestui comentariu. Vă mulţumesc mult pentru gândurile pe care le-aţi exprimat şi pe care le consider folositoare. Cele trei exemple pe care le daţi sunt cazuri excepţionale, de ruptură în mersul lucrurilor şi deşi sunt consecinţe dramatice în latură duhovnicească, schimbarea în sine este datorată mai degrabă factorilor externi ortodoxiei. Din acest motiv îndrăznesc să dau un alt exemplu de schimbare duhovnicească: exemplul celor doi mari boieri din Sfatul Ţării care s-au căugărit în timpul domniei Sfântului Voievod Neagoe Basarab şi cărora Măria Sa le dă sfaturile duhovniceşti pe care le regăsim în Învăţături.. Abia acolo cred că avem de-a face cu o schimbare duhovnicească tihnită, liniştită, una care a adus multe roade şi care a aşezat neamul românesc pe o anumită traiectorie spirituală (pe care am cam rătăcit-o mai apoi). Ştiu că revin agasant la Învăţăturile Sfântului Voievod Neagoe, dar trăiesc cu convingerea că noi ca neam nu ne folosim nici pe departe de bogăţia pe care o avem. Iertaţi-mă. Doamne, ajută!