Redăm mai jos în traducere câteva declarații ale capului schismaticilor din Ucraina, preluate de un portal grecesc, cu privire la evoluția la nivel panortodox a așa-zisei autocefalii din Ucraina.
Romfea.gr: «În 2020 vom primi recunoaștere și de la alte Biserici»:
Mitropolitul Epifanie de Kiev așteaptă în 2020 recunoașterea a patru Biserici, conform unui interviu pe care l-a acordat unei agenții de presă locale.
«Sunt încrezător că anul viitor (2020) vom primi recunoașterea din partea a destule Biserici Ortodoxe. N-aș vrea să spun detalii, dar Bisericile României, Ciprului, Bulgariei și Georgiei dezbat public despre recunoaștere» – a declarat „Mitropolitul” Epifanie în acest sens.
Ați auzit din multe surse că niciodată nu va avea loc unificarea, că Ucraina nu va primi niciodată Tomosul de autocefalie și acum recunoașterea. Același lucru se întâmplă în acest moment pe scena internațională.
Moscova vrea să suspende procedura care intervine acum în Ortodoxie în general. Două Biserici ne-au recunoscut și acum și alte Biserici se pregătesc pentru asta. Din acest punct de vedere, există un efort din partea lor să suspende această procedură, să realizeze o întrunire ortodoxă și așa mai departe.
Totuși trebuie să înțeleagă un lucru: dacă se convoacă o întrunire panortodoxă, aceasta nu poate să se întâmple fără participarea noastră, deoarece suntem oficial în diptice ca Biserică. Prin urmare, fără noi, fără să recunoaștem, nu mai este posibil să decidă soarta noastră viitoare, după cum urmărește Biserica Ortodoxă Rusă.
Când reporterii m-au întrebat ce înseamnă participarea unui Ierarh grec, am declarat că Biserica Ortodoxă Greacă aproape a recunoscut de facto identitatea noastră autocefală. Vă imaginați că de la presiunile pe care le-a primit Ierarhul a fost nevoit să mă combată, cu toate că primise binecuvântare de la Întâistătătorul său pentru călătorie. Dar, în final, a fost nevoit să declare că era decizia lui personală să viziteze Biserica Ucraineană și să slujească împreună.»
La final, în legătură cu planurile sale viitoare pentru o vizită în Patriarhia Alexandriei și în Biserica Greciei, Mitropolitul Epifanie a accentuat: «Pregătirile se găsesc în desfășurare pentru vizita mea. Mai întâi este vizita la Patriarhia Alexandriei, deoarece este a doua Biserică în cinste după Patriarhia Ecumenică. Cred că probabil în februarie sau martie va fi realizată o astfel de vizită. Și, după aceea, vom vizita deopotrivă și Atena».
Nota noastră: Declarațiile acestea sunt provocatoare, în același stil ca ultimele făcute de Patriarhul Ecumenic, de o aroganță pur nebisericească, prin care sfidează orice regulă canonică. Ele dau de înțeles că există sprijin politic masiv pentru aceste noi mișcări pentru că nu au la bază realități bisericești, ci se sprijină probabil pe discuțiile pe care le-a avut în SUA. Oricum, dezbaterile din România la care face referire se pare că sunt mai bine cunoscute la Kiev, cu tot cu deznodământul lor.
Să ne așteptăm la ce e mai rău, pentru că deja mulți dintre noi s-au acomodat cu trădările bisericești de tot felul și există o permisivitate mare indusă în acest sens, după părerea mea personală, pe care totuși Dumnezeu are puterea să o infirme.
Eu totusi nu cred ca va fi asa. Eu cred ca PF Daniel negociaza cu rusii intens si ca nu va recunoaste autocefalia. E un f bun politician si poate ca a facut declaratii contradictorii fata de ei astfel incat sa le dea sperante.
De ce nu cred? Pentru ca pe 27 oct un reprezentant al Patriarhiei Ruse, Mitropolia Chisinaului a fost la Bucuresti si l-a laudat pe PF Daniel pentru canonizarea din 2019. Stirea a aparut pe basilica.ro
Nu avem interes politic pentru recunoastere – asta din fericire pentru noi. Normal nu ar trebui ca politicul sa primeze, dar… macar de data asta s-ar putea sa fie cat de cat bine.
Insa ramane in picioare problema catolicizarii credintei.
Pt mine e cum am spus, nu am așteptări de la ierarhi și nici de la credincioși, dar puterea lui Dumnzeu este întotdeauna imprevizibilă. Dispoziția după cum spune Apostolul: „Noi, în noi înşine, ne-am socotit ca osândiţi la moarte, ca să nu ne punem încrederea în noi, ci în Dumnezeu, Cel ce înviază pe cei morţi, Care ne-a izbăvit pe noi dintr-o moarte ca aceasta şi ne izbăveşte şi în Care nădăjduim că încă ne va mai izbăvi” (2Cor. 1:9-10).
Cind rece, cind cald – adica frisoane denumite in termeni medicali – o groaza generala cu alte cuvinte, dar ca sa iesim din starea asta lecturati scrierile Sf. Parinti si bineinteles Noul Testament, ca acolo sunt si sfaturile si solutiile acestor lucruri pe care le traim…spre exemplu adica…in cartea Sf. I. Gura de Aur vol 1 si se numeste Cuvinte de Aur – Credinta, nadejdea dragostea.. (e aparuta in 2012 la Ed. Egumenita – sunt o serie de mai multe volume – ed. a V-a),in primul volum chiar la inceput gasim lucruri explicatoare pentru multe din situatiile din ziua de azi ca sa nu mai spun ca si in scrierile/epistolele Sf. Ap. Pavel si acestea clarifica multe lucruri…v-as „invita” sa intram in „farmacia Domnului”, ca acolo vom gasi vinedecarea noastra!
Am şi eu primele 6 din seria acestor volume. Este excepţională! Subscriu şi o recomand cu toată inima:
https://www.egumenita.ro/produse/detalii/248-cuvinte-de-aur-vol-i-credin%C5%A3a-n%C4%83dejdea-dragostea
Pronia dumnezeiască a binevoit ca sufletele noastre să primească hrană duhovnicească aleasă prin editarea selectivă pe teme a operei unuia dintre cei mai iubiţi părinţi ai spiritualităţii răsăritene, Sfântul Ioan Gură de Aur, unul dintre cei mai citiţi şi îndrăgiţi autori de cateheze şi omilii din secolul al IV-lea, dar şi din Istoria Bisericii Creştine Universale. In primul volum se relateaza ca dacă viaţa creştinului începe cu credinţa, trebuie însoţită de nădejde şi desăvârşită prin iubirea care încununează lucrarea şi-l arată pe om asemenea Fiului lui Dumnezeu, Cel ce ne porunceşte să ajungem la această stare. Sfântul Ioan Gură de Aur începând cu credinţa arată că atunci când toate cele din jur ne stau împotrivă, când toate sunt nefavorabile, atunci trebuie să arătăm această tărie, dând crezare făgăduinţelor lui Dumnezeu! Nădejdea apare indispensabilă nu doar vieţii creştineşti, ci şi existenţei în general. Fără această virtute viaţa n-ar putea exista, căci toţi au nevoie de nădejde. Iubirea îi uneşte pe cei care se află departe, pentru ea distanţa nu înseamnă o piedică. Lipsa iubirii dintre oameni duce la apariţia tainelor, aceştia se feresc şi nu se destăinuie unii altora. Cei care iubesc au sentimentul că despărţirea de cei dragi durează o veşnicie şi greutatea acestei stări nu poate fi descrisă.
https://www.egumenita.ro/produse/detalii/247-cuvinte-de-aur-vol-ii-smerenia-m%C3%A2ndria-%C3%AEng%C3%A2mfarea-slava-de%C5%9Fart%C4%83-%C5%9Fi-lauda
Al doilea volum ne prezintă, în stilul caracteristic al Sfântului Părinte, pe „Maica virtuţilor”, smerenia, propovăduită de Mântuitorul prin întreaga Sa activitate şi lucrare divino-umană pe pământ. Creştinii sunt chemaţi să ia pildă sfântă din lucrarea Stăpânului, Care Se pleacă să spele picioarele ucenicilor Săi. Ei trebuie să ia seama că oricât ar împlini această lucrare, o săvârşesc faţă de cei împreună robi cu ei, în timp ce Hristos o face din postura Sa de Dumnezeu. Virtutea smereniei nu păgubeşte pe nimeni, ci dimpotrivă este „temelie vârtoasă, zid nesurpat”, deasupra cărora creştinul poate să zidească până la orice înălţime doreşte. De cealaltă parte sunt aşezate în continuare patimile pierzătoare de suflete, mândria care l-a alungat din înălţimea cerului pe îngerul cel mare, „rădăcina tuturor păcatelor”, alături de slava deşartă, invidia şi lauda. Toate acestea, după Sfântul Ioan Gură de Aur, îl pun pe om în acelaşi plan cu cel stăpânit de nebunie şi demenţă. Şi dacă nebunia după fire, ca boală a sufletului, este iertată din pricina neputinţei naturii umane, nebunia venită din mândrie îl aruncă pe acesta în focul cel veşnic.
https://www.egumenita.ro/produse/detalii/261-cuvinte-de-aur-vol-iii-nunta-familia-si-problemele-lor
Volumul al treilea tratează subiectele: căsătorie, viaţa de familie şi feciorie. Astfel, Sfântul Părinte dă un răspuns cu putere crizei în care se găseşte astăzi familia creştină, lovită de duhul desfrânării, atacând punct cu punct toate justificările aduse de cei care încearcă s-o lovească. Motivaţii ca nepotrivirea de caracter, răcirea iubirii dintre soţi şi divorţul, primesc replica cea mai zdrobitoare, fără cuvânt de apărare. Atunci când între bărbat şi femeie există înţelegere, pace şi iubire, atunci prisosesc toate bunurile şi rămân neatinse de orice cursă, având ca un zid mare şi de netrecut înţelegerea, care este după voia lui Dumnezeu. Aceasta îi va face mai puternici şi decât diamantul, mai statornici şi decât fierul, aceasta îi va ajuta mai mult decât orice bogăţie şi avere, aceasta îi va înălţa întru slava cea mai mare, aceasta le va dărui din prisos şi bunăvoinţa lui Dumnezeu.
https://www.egumenita.ro/produse/detalii/270-cuvinte-de-aur-vol-iv-milostenia-inima-virtu%C8%9Bii
Mare şi neînfricată este puterea milosteniei. Pentru că lucrul acesta are multă îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu şi, ca şi cum ar fi o împărăteasă a vieţii noastre, aşa se înalţă de obicei cu mare uşurinţă spre înălţimile cereşti. Şi puterile îngereşti care păzesc porţile cerului, dacă văd că milostenia se înalţă, deschid porţile şi celorlalte virtuţi, însă dacă văd că nu este milostenie, închid aceste porţi. Asemenea este puterea milosteniei, ea se arată lucru nemuritor, nestricăcios, care niciodată nu poate să se stingă. În general, toate lucrurile omeneşti se risipesc, însă rodul milosteniei rămâne mereu neveştejit, fără să fie împiedicat de nicio greutate în timp. Pentru că, deşi trupul se risipeşte, milostenia nu se pierde odată cu viaţa aceasta, ci merge înaintea trupului ca să-i pregătească şi să-i împodobească locaşul sălăşluirii, despre care Hristos zice: „În casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt” (Ioan 14, 2). Chiar şi dinspre latura aceasta, milostenia este mai înaltă decât lucrurile omeneşti, este veşnică şi netrecătoare, trăsătură pe care n-o are niciunul dintre lucrurile lumeşti. Pentru că, dacă pomeneşti de frumuseţe, aceasta se veştejeşte prin boală şi se pierde împreună cu bătrâneţea. Dacă aminteşti de stăpânire, şi aceasta de multe ori se schimbă. Dacă vorbeşti despre bogăţie sau despre orice altceva dintre lucrurile strălucitoare şi slăvite ale prezentei vieţi, acest bun atunci acest bun i-a părăsit pe oameni în timp ce încă erau în viaţă sau când au murit i-a lăsat goi şi pustii. Rodul dreptăţii nu este însă astfel! Nu se pierde odată cu trecerea vremii, nu este întrerupt prin moarte, ci devine încă mai sigur, atunci când pluteşte spre acel ţărm neînviforat. (Comentariu la Psalmul 111, E.P.E. 6, 438. P.G. 55, 294).
https://www.egumenita.ro/produse/detalii/383-cuvinte-de-aur-vol-v-rugaciunea-taria-si-puterea-sufletului
Rugăciunea și milostenia sunt două dintre temele cele mai îndrăgite ale Sfântului Părinte Ioan Gură de Aur. Rugăciunea, îndeosebi, întrece milostenia în chip firesc, pentru că rugăciunea este maica oricărei virtuți. Și dacă milostenia este inima virtuții, atunci rugăciunea este tăria și viața sufletului. Și așa cum omul nu poate să trăiască fără inimă, la fel nu poate să existe și să viețuiască nici fără rugăciune. Omul care nu se roagă este mort, pentru că nu se află în comuniune cu Dumnezeu, Izvorul vieții. Și așa cum plantele care nu sunt udate, se veștejesc și se usucă, la fel și omul care nu se roagă, pălește și moare duhovnicește. Prin urmare, printre altele, rugăciunea este: dialog și convorbire cu Dumnezeu, dorință și mărturie a iubirii față de Domnul, armă tare, lumina sufletului. Deoarece sunt mulți cei care se sprijină pe puterea rugăciunilor celorlalți, fără ca ei să depună cea mai mică strădanie, Învățătorul Bisericii ne clarifică cum stau lucrurile și ne răspunde: rugăciunile celorlalți au putere doar atunci când le săvârșim împreună cu ei, când ne schimbăm și noi. Și chiar dacă ajungem la măsura Apostolului Pavel, tot avem nevoie de rugăciunile celorlalți, desigur că atunci când le vom face împreună cu ei.
https://www.egumenita.ro/produse/detalii/531-cuvinte-de-aur-vol-vi-poc%C4%83in%C5%A3a-spovedania-postul-dumnezeiasca-%C3%AEmp%C4%83rt%C4%83%C5%9Fanie
Nu există păcat care să nu cedeze în faţa puterii pocăinţei. Pentru că păcatul se aseamănă cu o mică scânteie, în timp ce iubirea de oameni şi dragostea lui Dumnezeu cu oceanul care nu are margini. „Ai păcătuit? Să nu deznădăjduieşti! Ai săvârşit rele nenumărate? N-ai ajuns încă în iad. Ori de câte ori ai cădea, de atâtea ori să te şi ridici. Şi sfinţii au căzut în păcate!” Pavel a fost hulitor şi prigonitor, Petru s-a lepădat de Hristos. Vameşul s-a făcut evanghelist. Pocăinţa îl face pe păcătos asemenea celui care n-a păcătuit. Urmarea pocăinţei este spovedania, care la rândul ei este „aliatul postului”. Trebuie doar să fie făcută la timpul potrivit. Medicamentul acesta este valabil doar până la sfârşitul vieţii fiecăruia dintre noi. După trecerea pragului morţii, el nu mai are nicio putere. Postul este limanul sufletelor. Fiind liman, omul trebuie s-o primească cu bucurie și nu cu tristeţe. Cele trei virtuţi de mai înainte ne ajută să ajungem acolo unde se află „Împăratul tuturor”. Biserica este casa Pâinii duhovniceşti. Acolo se săvârşeşte minunea cea mai mare, acolo se jertfeşte Mielul lui Dumnezeu şi Se oferă „spre mâncare şi băutură” credincioşilor.
https://www.egumenita.ro/produse/detalii/943-cuvinte-de-aur-vol-vii-m%C3%A2ng%C3%A2ierea-celor-%C3%AEndurera%C8%9Bi-despre-moarte-doliu-parastase
În textele volumului de faţă, Sfântul Ioan Gură de Aur ne dezvăluie care este moartea adevărată şi moartea falsă. Mort cu adevărat nu este cel care suferă moarte biologică, pentru că moartea aceasta are doar denumirea de moarte. Hristos, prin moartea Sa, a biruit moartea, iar diavolul, prin arma cu care credea că-L va birui pe Hristos, a suferit propria pierzanie. Când este vorba despre omul virtuos, atunci moartea este caracterizată drept „cinstită”, în timp ce moartea celor păcătoşi este definită drept „vicleană.” Prin moarte, dreptul se mută acolo unde va primi plata ostenelilor sale, în timp ce păcătosul se opreşte din săvârşirea faptelor sale păcătoase. Sfântul Ioan Gură de Aur, dascălul universal al Bisericii noastre, ca un „anatomist” desăvârşit al sufletului omenesc, nu opreşte doliul. „Nu opresc tânguirea”, întăreşte Sfântul. „Plângi şi tu, aşa cum a plâns Domnul Însuşi pentru prietenul Său, Lazăr, cu bunăcuviinţă şi gravitate, nu ca unul care nu crede în Înviere”. Ceea ce aduce multă mângâiere celor îndoliaţi sunt parastasele care au fost rânduite de către Biserică din vremurile cele mai vechi, cunoscând, conform mărturisirii Sfântului, câştigul sufletului din aducerea Jertfei celei fără de sânge, dar şi din milosteniile care se fac pentru cei adormiţi.
https://www.egumenita.ro/produse/detalii/1329-cuvinte-de-aur-vol-viii-durerea-omeneasca-m%C3%A2hnire%E2%80%93triste%C5%A3e-bolile-%C3%AEncerc%C4%83rile-necazurile-ispitele-suferin%C5%A3ele
„Caci intristarea cea dupa Dumnezeu aduce pocainta, fara parere de rau” (II Corinteni 7, 10). Deci, fie ca v-ati indurerat pentru pacatele voastre, fie pentru pacate straine, sunteti vrednici sa primiti nenumarate laude. Pentru ca, atunci cand cineva se indurereaza pentru pacatele straine, arata inima apostolica si-l urmeaza pe cel sfant care spunea: „Cine este slab, si eu sa nu fiu slab? Cine se sminteste si eu sa nu ard?” (II Corinteni 11,29). Dar cand se indurereaza pentru pacatele sale, a stins pedeapsa pentru indrazneala ca le-a facut si prin tristetea aceasta s-a facut pe sine mai sigur pentru cele viitoare. De aceea si eu, vazand ca sunt smeriti si suspinati si ca va loviti fetele, m-am bucurat intelegant rodul din tristetea aceasca. Sa nu ne suparam pentru relele de aici, fiindca daca avem pacate, sunt sterse si mistuite usor prin suferinta. Iarasi, daca avem virtute, devenim stralucitori si virtuosi prin ea. Deoarece, daca priveghezi mereu si esti chibzuit, vei fi mai inalt decat orice ranire. Fiindca nu firea ispitelor este cauza caderilor morale, cin nepasarea celor care sunt ispititi. Astfel, daca vrei sa traiesti in tihna si multumire, sa nu te ingrijesti sa gasesti multumire si tihna, ci sa ai un suflet plin de rabdare si sa arati tarie. Deoarece, daca nu esti asa, nu doar ca te va mustra ispita, ci si tihna te va pierde mai mult.
https://www.egumenita.ro/produse/detalii/2764-cuvinte-de-aur-vol-x-biserica-%C5%9Fi-taina-sfintei-preo%C5%A3ii
Cu Harul lui Dumnezeu Celui întreit în Persoane, şi cu mijlocirile Învăţătorului Ioan Gură de Aur, Dascălul Bisericii Universale, purcedem la editarea celui de-al zecelea volum din seria Cuvinte de aur, având ca temă Biserica şi Taina Preoţiei. Volumul cuprinde pe larg învăţături despre Biserică, despre mersul la biserică, despre Preoţie, preot şi predicator, despre păcatul osândirii preotului, despre episcop şi hirotonie . Biserica este caracterizată de către Învăţătorul Ioan Hrisostom drept „Taina cea mare” care s-a descoperit la plinirea vremii. Despre întemeierea ei au proorocit toate: Cerul este pentru Biserică, nu Biserica pentru cer. Există Biserica cerească, Biserica îngerilor, în înţelesul general, dar următoare acesteia, şi Biserica în sens restrâns. Biserica îşi are începutul odată cu crearea protopărinţilor şi a fost reîntemeiată în chip definitiv de către Hristos ca un Rai. Ea constituie un trup al cărei element dumnezeiesc este capul, elementul omenesc fiind alcătuit din membrele vrednice sau nevrednice. Unitatea Bisericii este păstrată prin prezenţa lui Hristos în mijlocul ei. Nu există şi nici nu va exista altceva mai puternic decât Biserica. Ea este mai puternică decât cerul. Câţi n-au atacat-o? Toţi, însă, au pierit, în timp ce Biserica rămâne în veac. Numai că atunci, în vremurile Sfântului Ioan Gură de Aur, ca şi astăzi, creştinii nu puteau să perceapă dimensiunea şi scopul Bisericii. Care este scopul Bisericii? Scopul ei îl poate afla cineva prin participarea la viaţa Bisericii care, din nefericire, nu este şi nici nu se desfăşoară aşa cum trebuie. Pretextele şi justificările creştinilor de atunci sunt întocmai ca şi cele ale creştinilor de astăzi. Ne necăjeşte căldura, frigul, faptul că nu înţelegem cele spuse în Biserică, şi altele asemănătoare. Tuturor acestor pretexte le răspunde pe măsură Învăţătorul cu „gură de aur”. Taina Preoţiei este harismă dumnezeiască şi slujirea care se potriveşte îngerilor: „Se săvârşeşte pe pământ, însă are rânduiala lucrurilor cereşti”. De aceea nu este îngăduit să dorească preoţia oamenii care sunt lipsiţi de însuşirile necesare: de iubire faţă de turmă, de râvnă, de smerenie, de capacitate învăţătorească şi conducătoare. Responsabilităţile preotului sunt foarte grele, pentru că el îşi asumă lucrarea mântuirii sufletelor. Problemele şi greutăţile lui sunt multe. Păcatele se vindecă cu greutate neînchipuită, de aceea este nevoie de mare atenţie pentru alegerea persoanelor potrivite. O mare importanţă trebuie să se acorde păcatului iubirii de stăpânire, pentru că acesta sfâşie şi pierde Biserica. Preotul este omul cel mai bun şi mai preţios pe care-l are lumea. Este îngerul lui Dumnezeu şi mijlocitorul între Dumnezeu şi oameni. El aduce oamenilor învăţăturile dumnezeieşti. Deci în ce mod trebuie să fie primit de către credincioşi? Cinstea care trebuie să i se acorde preotului este pe măsura vredniciei lui. De aceea sfântul Ioan condamnă cu tărie osândirea adusă preotului, care îi atinge şi pe păstorii vrednici: „Nimic nu pierde atât Biserica cât această boală. Şi aşa cum un trup care nu este întărit cu acrivie prin legătura nervilor, naşte multe boli şi face viaţa de nesuportat, la fel şi o Biserică, dacă nu este încinsă cu lanţul statornic şi puternic al iubirii, naşte războaie nenumărate, înteţeşte mânia lui Dumnezeu şi se face cauză a multe ispite”. Comandantul războiului duhovnicesc este episcopul. Din acest motiv, generalul acesta trebuie să fie un războinic experimentat, pentru că lupta lui este dusă împotriva stăpânirilor întunericului. Mai ales „trebuie să fie dăruit cu har şi pace”. Grija pentru toţi este scopul Bisericii, de aceea calităţile episcopului sunt menţionate îndeosebi în cuvintele despre preoţie ale Sfântului Învăţător cu gura de aur. Grija episcopului nu trebuie să se limiteze doar la biserica locală peste care a fost pus întâistătător, ci trebuie să cuprindă întreaga Biserică a lui Hristos. O importanţă specială trebuie să acorde episcopul hirotoniilor celor care vin la el, pentru că greutatea şi responsabilitatea lor cad asupra săvârşitorului. Cu siguranţă că „Dumnezeu îi hirotoneşte pe toţi şi lucrează prin toţi”, chiar dacă sunt nevrednici, şi aceasta se întâmplă „ca să se mântuiască poporul”. Dar „primejdia se abate asupra acelora care îşi pun mâinile fără luare aminte, hirotonind la întâmplare”. Toate aceste subiecte le vom lectura urmărind pana iscusită a Sfântului Părinte. Suntem datori să adresăm multe mulţumiri tuturor celor care au ajutat în diferite moduri la finalizarea acestei lucrări. Ne rugăm cu smerenie ca Sfântul să-i răsplătească pentru ostenelile lor. Benedict Ieromonahul, Schitul Nou
https://www.egumenita.ro/produse/detalii/2763-cuvinte-de-aur-vol-ix-sf%C3%A2r%C8%99itul-lumii-%C8%99i-ve%C8%99nicia
Cu harul lui Dumnezeu și cu mijlocirile Sfântului Ioan Gură de Aur purcedem la editarea celui de-al IX volum al seriei Cuvinte de aur. Temele acestui volum sunt următoarele: I. Sfârșitul lumii: a) Antihristul ; b) Plinirea vremii; c) A doua Venire; d) Judecata viitoare. II. Veșnicia: a) Veșnicia; b) Slava viitoare; c) Raiul; d) Împărăția lui Dumnezeu; e) Iadul. Este adevărat că temele acestea preocupă pe orice credincios și ridică multe semne de întrebare. Pe toți ne interesează în mod special când va fi plinirea vremii. Sfântul răspunde acestor nedumeriri folosindu-se de textele Sfintei Scripturi și de argumente raționale, fără să pregete să utilizeze și elemente istorice în toate temele sale. Care este însă câștigul din faptul că vom cunoaște vreodată când se va întâmpla plinirea vremii? Doar sfârșitul fiecărui om este pentru el plinirea vremii. De ce a fost ascunsă însă ziua plinirii vremii? După plinirea vremii vine Antihrist. Cine este și cum va lucra, condeiul Sfântului Ioan Gură de Aur ne înfățișează fără detalii amănunțite. Sfântul ne mai spune că va fi un om care va face și lucruri mai presus de fire, cu scopul de a înșela, dacă este cu putință, și pe cei aleși. În zilele lui plăcerea și viața simțurilor vor ajunge la apogeu, ca în zilele lui Noe. Le va mișca pe toate prin cruzimea, frica și tulburarea pe care le va provoca. Hristos, însă, prin porunca și prin prezența Lui îl va pierde. *** După venirea și nimicirea lui Antihrist urmează tema despre a doua Venire. Sfântul arată cum va veni atunci Domnul. Toți Îl vor vedea, pentru că va veni într-o clipită de ochi și precum fulgerul. Și așa cum nimeni nu poate să susțină că nu a fost fulger, la fel nu va putea să tăgăduiască venirea și prezența Domnului. Atunci drepții vor străluci ca soarele, iar păcătoșii vor suferi cele mai înfricoșătoare chinuri. Mai spune că a doua Venire se va întâmpla la miezul nopții. Se va arăta ca fulgerul, se vor ivi schimbări în natură, va apărea pe cer Crucea Domnului, iar Domnul Se va arăta „întru slavă și nor mult”, și toate acestea se vor întâmpla fulgerător, într-o clipită. *** Cum se va întâmpla Judecata viitoare? Cum va judeca Domnul lumea? Ziua aceea este caracterizată ca înfricoșătoare, vicleană, zi a judecății, a durerii și a puterii, zi plină de mânie și urgie. Judecata aceea va fi înfricoșătoare, pentru că se va întâmpla cu mare acrivie. Acolo nu este nevoie de martori și de mărturii. Cel bogat va da seama pentru milostenii, iar săracul pentru răbdare. Sfântul nu uită să aducă și mărturii despre iminența judecății viitoare pentru cei necredincioși. Și acestea sunt: stăpânirea rațională a oamenilor asupra animalelor și dreptatea lui Dumnezeu. *** Tema de la începutul celei de-a doua părți este veșnicia. Împărăția lui Dumnezeu este veșnică, la fel și iadul. Veșnicia este necesară? Ca mărturii despre necesitatea ei Sfântul ne va aduce: a) certitudinea cuvintelor lui Dumnezeu; b) aplicarea dreptății; c) ordinea firii. Dacă nu există dreptate „nu ne deosebim cu nimic de viețuitoarele iraționale”. Atunci și Nero, și Pavel, și ucigașii, și sfinții vor fi în aceeași stare. Dacă nu există dreptate, nu există Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este drept. *** Hristos ne-a ajutat să vedem slava viitoare. Slava de aici este netrebnică și nestatornică. Nimic nu este mai vrednic de cinste decât acea slavă. Aceea este slavă, în timp ce aceasta de aici este necinste. *** Raiul și Împărăția lui Dumnezeu Odihna cea adevărată nu există aici, ci acolo unde toate sunt zi, lumină și tihnă. Cine va putea să ne arate acea fericire? Aici bunul cel mai mare este unic: însoțirea cu Hristos, cu îngerii, cu arhanghelii și cu toate puterile cele de sus. Aceasta trebuie să fie și așteptarea noastră: Împărăția lui Dumnezeu, care este nesfârșită și nemărginită. Lumina aceea este și mai înaltă decât lumina soarelui, este cetatea al cărei Meșteșugar și Creator este Dumnezeu. Și care sunt lucrurile care ne conduc în această adunare cerească? *** Tema iadului și a gheenei sunt cele mai iubite de Sfântul Ioan Gură de Aur. „Niciun lucru”, spune Sfântul, „nu este mai amar decât gheena și decât iadul, dar iarăși, niciun lucru nu este mai mulțumitor decât să vorbească cineva despre temele acestea”. Cum se întâmplă aceasta? Răspunsul ni-l dă însuși Sfântul, precizând că lucrul cel mai înfricoșător dintre toate este să cadă cineva în gheena, însă cuvintele despre gheena ne ajută să evităm gheena: „Nimic nu este mai mulțumitor decât aceste cuvinte, pentru că amintirea gheenei și a iadului nu ne lasă să cădem în acestea. Cei care cad în gheena sunt cei care nu-și amintesc deloc de ea!”. Prin cuvinte foarte convingătoare și prin mărturii din Sfânta Scriptură, prin evenimente istorice și prin rațiune, dovedește astfel existența gheenei. Există însă și un alt iad, mult mai înfricoșător decât cel dintâi: „împotrivirea față de Hristos…”. Și cei mici, și cei mari să ne amintim mereu de cuvintele despre gheena și despre iad, ca să nu cădem niciodată în acestea. Toate aceste realități le vom urmări cu de-amănuntul în textele hrisostomice care urmează. Benedict Ieromonahul, Schitul Nou (Nea Skiti), Sfântul Munte Athos, 15 iunie 2013
https://www.egumenita.ro/produse/detalii/2927-cuvinte-de-aur-vol-xi-fecioria-%C8%99i-monahismul
Hristos, după ce a venit ca om, a adus viețuirea îngerească, a preschimbat pământul în cer și a poruncit lucrurile acestea, încât cei râvnitori să le împlinească. Și i-a asemănat cu puterile netrupești, și i-a făcut pe oameni îngeri, și i-a chemat spre slava celor viitoare, și a rânduit luptele cele mici, și i-a îndemnat să zboare pe culmi mai înalte, și să urce spre apsidele cerului, și să se lupte împotriva demonilor, și să înfrunte întreaga oştire a diavolului. Și, în timp ce au trup și sunt legați de trup, să-și omoare trupurile, și să alunge departe tulburarea care vine din patimi. Și să poarte doar trupul, și să se ia la întrecere cu puterile netrupești. Monahii, după ce au evitat piețele, și cetățile, și tulburările lumești, au preferat viața în munți, care nu are nimic comun cu lucrurile de aici, nici cu tristețea lumească, nici cu durerea, nici cu o grijă atât de mare, nici cu primejdiile, nici cu cursele, nici cu invidia, nici cu gelozia, nici cu iubirile nebunești, nici cu nimic altceva asemănător. Prin viața de aici ei meditează la lucrurile Împărăției cerurilor, vorbind cu văile, cu munții, cu izvoarele, în liniște și tihnă, și înainte de toate acestea cu Dumnezeu. Și locașul lor este curat de orice zgomot, în timp ce sufletul lor este liber de orice patimă și neputință, mai gingaș și mai ușor și mai neprihănit decât văzduhul cel mai curat.