Nu se confirmă afirmațiile liderului schismaticilor ucraineni că Patriarhia Română și-ar schimba poziția

OrthoChristian: Biserica Română nu și-a schimbat poziția cu privire la Ucraina, spune consilierul patriarhal, în ciuda declarației din partea lui Dumenko de la BOaU

Potrivit unui raport recent din partea agenției pro-Constantinopol Orthodox Times, „Mitropolitul” Epifanie Dumenko din „Biserica Ortodoxă a Ucrainei” schismatică a declarat de curând la televiziunea ucraineană că unele Biserici Locale sunt pe cale să recunoască BOaU.

S-a referit în principal la Biserica Georgiană, unde, potrivit lui, majoritatea episcopilor sunt în favoarea recunoașterii schismaticilor, dar a menționat și Bisericile Ierusalimului, României, Bulgariei și Albaniei, sugerând că ar putea să urmeze exemplul Bisericii Ciprului, unde Întâistătătorul a declarat unilateral recunoașterea și Sinodul a ales să accepte pasiv decizia lui.

Merită remarcat că, potrivit lui Dumenko, doar doi sau trei ierarhi nu au fost de acord cu decizia  Întâistătătorului, deși, de fapt, 7 ierarhi sinodali, incluzând pe cei mai de autoritate ierarhi din Biserica Ciprului, au stat împotrivă, în timp ce 9 au votat în sensul de a nu protesta față de decizia Arhiepiscopului.

Și, cel puțin în cazul Bisericii Române, afirmația „mitropolitului” pare a fi fără temei.

OrthoChristian a contactat pe Pr. Michael Tiţa, consilierul personal al Preafericitului Patriarh Daniel al României pe relații străine și inter-bisericești, să-l întrebe despre declarația lui Dumenko și despre starea curentă a Bisericii Române față de BOaU.

Pr. Michael a răspuns:

„Nu cunosc faptele pe care-și bazează Mitropolitul Epifanie din BOaU afirmația cu privire la viitoarele relații ale BOaU cu Biserica Ortodoxă Română. Poziția Bisericii noastre este, până acum, după câte știu, cea exprimată în decizia ei de mai înainte.”

Trimiterea pusă la dispoziție de Pr. Michael  se referă la decizia Sinodului din 25 octombrie 2018, unde se „reiterează recomandările din 24 mai 2018 pentru Patriarhia Ecumenică și Patriarhia Moscovei să ajungă împreună la o soluție, în vreme ce este păstrată unitatea de credință și libertatea administrativ-pastorală, cea din urmă reprezentând o trăsătură caracteristică a Ortodoxiei”.

Ierarhii au continuat: „Sfântul sinod subliniază și faptul că unitatea este păstrată prin co-responsabilitate și cooperare între Bisericile Ortodoxe Locale prin cultivarea dialogului și a sinodalității la un nivel pan-ortodox, aceasta fiind o necesitate permanentă în viața Bisericii. Unitatea Bisericii este un dar sfânt al lui Dumnezeu, dar și o mare responsabilitate a ierarhilor, clericilor și credincioșilor fideli”. …

Starețul Efrem de la Vatopedi – un contraexemplu de credință și dragoste jertfelnică față de Biserica Ucraineană canonică nedreptățită

Starețul Efrem pe când îl primea pe Mitropolitul Onufrie în Sfântul Munte
Foto: Union of Orthodox Journalists

În perioada aceasta de pandemie, Starețul Efrem de la Mănăstirea Vatopedi din Sfântul Munte Athos a activat foarte mult prin conferințele online susținute pe internet. A discutat nu doar cu diferite categorii de credincioși, ci și din diverse țări și de felurite naționalități. Printre altele, a reușit să atragă negativ atenția și comentariile unui ierarh ucrainean, Mitropolitul Luca de Zaporojie, cu declarațiile sale privitoare la schisma ce a cuprins întreaga Biserică Ortodoxă cu privire la înființarea structurii bisericești schismatice din Ucraina de către Patriarhia Ecumenică pe baza pretențiilor sale papiste.

Răspunzând la o întrebare din partea unor credincioși ruși din cadrul unei transmisii în direct pe internet, Starețul Efrem a spus că Athosul nu se poate implica în rezolvarea schismei ucrainene, ci doar să se roage ca Biserica să-și recapete unitatea ei. Chiar președintele Frăției Fiii Athosului, Alexander Tuzenko, a pus problema situației stânjenitoare a credincioșilor cauzată de poziția athoniților pe subiectul „autocefaliei” ucrainene. Răspunsul Arhimandritului a fost că Athosul este pentru toți și a criticat Patriarhia Rusă că nu dă binecuvântare credincioșilor ruși să se împărtășească în Sfântul Munte decât la Mănăstirea Sf. Pantelimon (Rusikon).

„Este ciudat, pentru că Mănăstirea Rusească este și ea sub jurisdicția Patriarhului Ecumenic și-l pomenesc pe Patriarhul Bartolomeu ca în celelalte mănăstiri din Sfântul Munte”, a declarat starețul. Ei sunt subordonați Patriarhiei de Constantinopol și trebuie să le fie loiali fără a însemna că nu-i mai iubesc pe ruși. E ca și cum un episcop rus s-ar răscula împotriva Patriarhului de la Moscova. „Din păcate, nu putem ajuta să fie rezolvată această problemă, este un alt nivel, este un conflict între două Sinoade, două Biserici – Moscova și cea Ecumenică. … Ierarhic, Athosul este subordonat Patriarhiei Ecumenice, dar aparține întregii Ortodoxii și Bisericile Locale trebuie să înțeleagă asta.”

Reproșurile aduse de Mitropolitul Luca din Ucraina sunt tăioase. „Ce priveliște tristă! Pe de o parte biserici acaparate, oameni bătuți, scaunele și Sfintele Daruri aruncate în stradă în noroi și, de cealaltă parte, bătrâni respectabili care, zâmbind drăguț, vorbesc despre dragostea universală a lui Dumnezeu, despre nevoia de unitate și pace duhovnicească. Ce este asta? Șiretenie sau lipsă de voință să cunoască adevărul? Sau este o trădare îmbrăcată în hainele supunerii?”

Episcopul Luca a mai amintit că starețul Efrem a venit la Kiev pentru întronizarea lui Epifanie, dar nu a participat pentru că s-a îmbolnăvit, însă a trimis un reprezentant al Mănăstirii la slujbă. În plus, i-a primit să slujească în Vatopedi pe unii schismatici. Acum spune cuvinte frumoase despre dragoste, dar îi sprijină pe cei care aruncă explozive în casele preoților noștri, care scot mame cu copii în stradă, care rup trupul lui Hristos, care este Biserica.

O critică puternică a adus Mitropolitul afirmației că „toți avem aceeași Liturghie”. La fel și ciupercile otăvitoare diferă foarte puțin de cele comestibile; ce-ar fi dacă starețul Efrem ar mânca de amândouă pe considerentul că sunt la fel? Oricum, paguba ar fi doar materială, deci mai mică.

Cât despre supunerea canonică față de Patriarhul Bartolomeu, a fost depășită linia dincolo de care a fost încălcată ascultarea de Biserică pentru că sprijină atât papismul, cât și etnofiletismul și alte erezii pe care le promovează Fanarul. De asemenea, conflictul nu este doar între două Biserici, ci ține de întreaga Biserică pentru că au fost încălcată toată ordinea ei canonică și este afectată unitatea pe ansamblu.

La întrebarea Starețului Efrem: „Ce pot eu face?”, răspunsul cel mai potrivit ar fi „să devină un Sf. Maxim Mărturisitorul, Marcu al Efesului, dar nu a vrut. Se pare că delicatețea scaunului de egumen și poleiala anturajului de egumen s-au dovedit mai dragi Părintelui Efrem decât adevărul și dragostea pentru Hristos. Este păcat, păcat că germenii păcatului au câștigat în interiorul respectatului stareț în fața omului nou în Hristos…”

Aproape că nu mai este nimic de adăugat la replica ierarhului ucrainean pentru a vădi postura mincinoasă și efectiv trădătoare a starețului athonit. Doar că permisiunea Patriarhiei Moscovei acordată credincioșilor ei de a se împărtăși la Mănăstirea rusească din Athos se înscrie în logica discernământului pe care-l practică și în restul Greciei, unde face diferența între ierarhii pro-schismatici și cei anti. Prin aceasta tocmai arată că nu face schismă, ci mustră și respinge abaterile grave canonice care se întâmplă. Dar probabil că sunt așteptări mari să cerem discernământ din partea celor care privesc doar la comoditate mai mult decât la conștiință.

Și ar mai fi de punctat faptul că există lipsuri la capitolul mărturisirea credinței și în sânul rușilor. Dacă ar vrea să fie mai credibili că țin la Biserica Ucraineană onest, de dragul canoanelor și dogmelor, ar trebui să critice și ecumenismul și Sinodul din Creta. Altfel, cuvântul și atitudinea lor și a ucrainenilor înșiși nu mai este „cu putere multă”, nu este chiar dezinteresat pentru Hristos. Poate ar fi o greșeală și un efort mai mare să fie deschis un front în plus, dar ar fi cinstit în fața lui Dumnezeu și a oamenilor și chiar asta este datoria Bisericii.

În aceeași cheie, Biserica Poloneză suferă de un sindrom asemănător când a făcut apel la unitate recent, cu referire la problema ucraineană. Deși este lăudabilă această poziționare, totuși cum se explică persecutarea unui frate polonez, ucenic al Părintelui Gavriil din Athos, pentru că a combătut ecumenismul prin broșuri traduse în limba poloneză?

Sinodul Bisericii Ucrainene cataloghează drept necanonice declarațiile și acțiunile Patriarhului Ecumenic. Ele trebuie cercetate la un nivel pan-ortodox

Sfântul Sinod al Bisericii autonome Ucrainene s-a întrunit pe 9 decembrie sub președinția Preafericitului Mitropolit Onufrie în Lavra Peșterilor din Kiev. Una din problemele arzătoare discutate este răspunsul la declarațiile recente ale Patriarhului Bartolomeu că prezența Bisericii Ucrainene este doar tolerată temporar. Pasajul referitor la această chestiune este următorul:

„Sfântul Sinod și-a exprimat poziția cu privire la declarația Patriarhului Bartloomeu de Constantinopol despre statutul Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Membrii sinodali au spus că o astfel de declarație este o amenințare pentru păstrarea păcii religioase în Ucraina și adâncește criza în lumea ortodoxă. Din nou, Sinodul a susținut că acțiunile Patriarhiei de Constantinopol în legalizarea schismaticilor ucraineni și încercările ei de a-i trece drept o Biserică autentică/canonică sunt nelegale și anticanonice. Biserica Ortodoxă Ucraineană este cea care-și are succesiunea din Mitropolia de Kiev, care a fost creată în 988, în timp ce „BOAU” și „BOU-PK”, pe fundamentul cărora a apărut „BOaU”, sunt structuri nou create care s-au rupt de Biserica Ortodoxă Ucraineană.

În această privință, Sfântul Sinod a remarcat că Patriarhul de Constantinopol nu are nici un fundament pentru a face orice declarație despre Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Preafericitul Mitropolit Onufrie al Kievului și a toată Ucraina nu a fost niciodată în jurisdicția Patriarhiei de Constantinopol și, drept aceea deciziile acestei Biserici cu privire la el nu au temeiuri canonice. Preafericitul Mitropolit Onufrie nu a fost scos din administrația Mitropoliei de Kiev și a Bisericii Ortodoxe Ucrainene de nici un tribunal bisericesc legal și, drept aceea, nu există temeiuri canonice pentru a spune că și-a pierdut autoritatea ca Mitropolit al Kievului și a toată Ucraina ales și întronizat canonic.

Potrivit membrilor Sinodului, încercările Patriarhului Bartolomeu de a-și impune voința altor Biserici Locale nu corespunde ecleziologiei ortodoxe. Și ambițiile sale, acțiunile anti-bisericești și consecințele lor necesită o discutare și o evaluare la nivel pan-ortodox.”

Mitropolitul de Kikkos declară că-l pomenește prin iconomie în continuare pe Arhiepiscop după recunoașterea „autocefalilor” ucraineni

Într-un interviu acordat rețelei de televiziune ΣΙΓΜΑ, Mitropolitul Nichifor de Kykkos a prezentat pe larg poziția sa față de chestiunea ucraineană.

Printr-un recurs la istorie, a arătat că Mitropolia Ucrainei a aparținut Patriarhiei de Constantinopol la început, fiind scaunul de reședință al tuturor rușilor. După ce capitala s-a mutat la Moscova și Kievul a rămas în stăpânirea polonezilor, el a revenit din nou în componența rușilor. În 1686, Mitropolia kieveană a fost transferată în componența Patriarhiei Moscovei printr-un tomos semnat de Patriarhul Ecumenic Dionisie IV. Cu toate că acela prevedea ca episcopii din această jurisdicție să-l pomenească întâi pe Patriarhul de Constantinopol, apoi pe cel al Moscovei, faptul hotărâtor care arată cui aparținea Mitropolia este dat de cine hirotonea și numea pe Mitropolitul de Kiev și în componența cui era înregistrată Mitropolia. Diferite notitiae episcopatuum indică Patriarhia Moscovei cu drept de jurisdicție asupra acestui teritoriu bisericesc.

Mitropolitul respinge acuzațiile că ar reprezenta interese rusești și că totul ține de conștiința episcopală. Problema principală este cea bisericească, nu economică sau de altă natură. El este grec, născut și crescut astfel, dar în această chestiune singurul lucru care trebuie avut în vedere este principiul bisericesc, credința și ecleziologia.

În prezent există o potențială schismă în Cipru pe tema aceasta ucraineană. Deocamdată îl pomenește din iconomie pe Arhiepiscop și va sluji împreună cu el dacă el nu va consluji cu Epifanie Dumenko, reprezentantul schismaticilor. În acest caz, nu va mai sluji împreună cu el, dar îl va pomeni în continuare. Acest lucru nu constituie parasinagogă (schismă) deoarece respectă hotărârile sinodale și este o problemă de credință, nu de asociere pentru interese personale. Este poziția sa personală și nu-i implică pe ceilalți 7 ierarhi care s-au opus recunoașterii ucrainenilor schismatici.

Nu-i este frică de amenințările cu caterisirea din partea Arhiepiscopului și consideră atitudinea lui inconsecventă, de vreme ce el însuși și Mitrοpolitul de Pafos au evitat timp de 9 ani să slujească împreună cu Mitropolitul Atanasie de Limassol, fapt cunoscut în toată Arhiepiscopia.

Nu consideră hotărârea recentă a Sinodului drept obligatorie pentru că nici Arhiepiscopul nu a respectat pe cele anterioare.

Este de remarcat că la prima din cele două ședințe ale sesiunii sinodale Mitropolitul de Trimitunda s-a poziționat contra recunoașterii noii grupări din Ucraina, dar în a doua sesiune «nu a mai acționat pe baza conștiinței arhierești».

Paradox: Recunoașterea schismaticilor ucraineni în Biserica Ciprului de dragul unității Bisericii

După ce Arhiepiscopul Hrisostom al Ciprului a decis cu de la sine putere să pomenească pe schismaticul Epifanie și să recunoască noua structură bisericească din Ucraina, câțiva episcopi au cerut discutarea acestui subiect și luarea unei decizii în Sinod. După ședințele din 23 și 25 noiembrie, s-a ajuns la situația să fie validat gestul Arhiepiscopului în condiții improprii. Acest lucru s-a înfăptuit prin supunerea la vot a temei, nu prin unanimitate, iar sinceritatea opțiunilor sinodalilor a fost umbrită de votul public, nu secret. Toate acestea în numele salvării unității Bisericii.

Reacțiile de după Sinod dau pe față situația din spate, cum s-a ajuns în acest punct. Deși este vorba de o problemă de dogmă, Arhiepiscopul neagă acest lucru, iar opozanții săi nu o tratează cu gravitatea care s-ar fi cuvenit.

Un prim aspect este acela că un astfel de subiect nu ar fi trebuit să fie decis prin vot, ci prin dezbatere și hotărâre unanimă. Nu pot exista dezacorduri pe teme de credință între episcopii aceleiași Biserici, ci doar între structuri bisericești diferite. Aceasta duce inevitabil la ruptură ori prin separarea (erezie) celor aflați în greșeală, ori prin condamnarea lor de către cei drept-slăvitori. Lucrul acesta a fost spus și de Președintele Secției de Teologie a Facultății din Nicosia, dl. Cristea Iconomu, care a subliniat că hotărârile sinodale nu sunt obligatorii pentru că avem de-a face cu teme de «dogmă, de credință, de adevăr, care sunt legate de miez, de viață, de ecleziologie, hristologie și mântuire». Au mai fost situații în care deciziile unor Sinoade nu au fost semnate de unii Părinții, care s-au dovedit ulterior că ei au avut dreptate. Același lucru l-a spus și Mitropolitul Nichifor de Kikkos.

Mitropolitul Isaia de Tamassos și-a reafirmat poziția printr-un memoriu și a afirmat că nu va întrerupe pomenirea Arhiepiscopului, dar nu va sluji împreună cu acesta. Această reacție se pare că a atins orgoliul celui din urmă care, la rândul lui, a declarat că nu au voie ceilalți episcopi să facă așa ceva și pot fi sancționați chiar cu caterisirea, că le va trece această îndârjire.

Totuși problema nu este pusă la esența ei. Orice vot este o alegere între două lucruri valabile, bune, pe când acum decizia a vizat un subiect de credință. Astfel de decizii nu pot fi luate prin majoritate, ca și cum, dacă sunt mai mulți de partea nedreptății și rătăcirii, ei vor avea ultimul cuvânt și ceilalți trebuie să li se supună. Pur și simplu aceste hotărâri nu se iau prin vot, nu sunt negociabile. Cu atât mai puțin cu cât votul a fost unul destul de strâns: 10-7. În plus, votul nu a fost secret, ci public, deși a fost făcută această cerere în acest sens, ca fiecare să poată vota liber, fără frica de repercusiuni, dar Arhiepiscopul a refuzat, cerând curaj pentru convingerile lor. Episcopii care s-au împotrivit au fost: Atanasie de Limassol, Neofit de Morfu, Nichifor de Kikkos, Isaia de Tamassos, Nicolae al Amatundei, Epifanie de Lidra și Porfirie de Neapolis.

A fost făcută publică și propunerea de compromis făcută de Mitopolitul Nichofor, în urma negocierilor și discuțiilor din Sinod, care totuși nu a fost acceptată. Dar este important de văzut cât de concesivă și diluată era chiar și așa. În cele patru paragrafe propuse, acțiunea Arhiepiscopului de a pomeni pe schismaticul Epifanie este catalogată drept iconomie în duhul Sfinților Părinți. În al doilea paragraf se prevedea: „Sfântul nostru Sinod, având în vedere toate cele de mai sus, a decis, cu grijă pentru unitatea Bisericii noastre Ortodoxe, să nu se opună deciziei Preafericitului nostru Arhiepiscop de a pomeni pe Epifanie ca «Mitropolit» de Kiev, fără, totuși, să treacă la împreună-slujirea și comuniunea euharistică deplină”. În acest sens, este respectată decizie de neutralitate luată în 18 februarie 2019. În final, este recomandată rezolvarea acestei probleme prin consfătuirea tuturor Întâistătătorilor fără a fi influențați de interesele puterilor politice externe și de factori geo-politici și geo-economici.

Așadar era dispus să accepte, să tolereze pomenirea lui Epifanie de către Arhiepiscopul Hrisostom. Chiar și în urma unor negocieri, un asemenea compromis ar fi fost inadmisibil.

Riposta Arhiepiscopului și a adepților săi din Sinod a fost că nu este o decizie care vizează o problemă de credință. Acest lucru a fost afirmat de Mitr. Gheorghe de Pafos în ședința sinodală, dar și de Arhiepiscop ulterior într-un interviu. Acesta din urmă a repetat faptul că, deși inițial a avut o poziție neutră față de recunoașterea autocefaliei ucrainene, a fost convins la sfârșitul lunii martie că dreptatea este de partea Constantinopolului în urma unei vizite la Fanar. Totuși nu a expus care sunt argumentele cu care a fost convins, ceea ce face ca pretențiile sale să fie cel puțin bizare și fără acoperire, neîntemeiate.

Așadar, pe de o parte, există forțarea notei de către Arhiepiscop prin luarea unei decizii atât de importante fără consultarea prealabilă a Sinodului, iar pe de altă parte, Episcopii opozanți nu se poziționează suficient de tranșant pe un subiect decisiv, cum este cel al schismei. Totul în numele unității Bisericii. Dar în ce fel este păstrată unitatea Bisericii, chiar și a celei din Cipru, prin trădarea adevărului și prin compromisuri? Ce fel de unitate este avută în vedere? Una pământească, formală, de conjunctură, nu una dogmatică, de credință, formată și întărită prin raportarea la Hristos. Pacea prin compromisuri de dragul împăcării pământești, dictată de rațiuni omenești sociale, nu creștinești, este diferită de chemarea Domnului de a fi una în El. Ba e chiar potrivnică, e o lucrare a celui rău, a trădării, nu a mărturisirii Evangheliei.

Au existat și câteva ecouri externe Ciprului. Mai întâi, chiar înaintea convocării Sinodului, Patriarhul de Constantinopol a trimis o scrisoare de felicitare și sprijin Arhiepiscopului Hrisostom pentru gestul său de a pomeni pe Epifanie Dumenko. În aceasta sunt subliniate trei idei importante. I se aduce laudă că a fost un promotor și factor important în ținerea Sinodului „istoric” din Creta, că recunoaște autoritatea absolută a Fanarului asupra diasporei din toată lumea și, bineînțeles, că recunoaște și validează autocefalia acordată ucrainenilor, care este o competență a Patriarhiei Ecumenice. Evident că toate aceste puncte sunt, de fapt, pete și trădări ale credinței în Creta, prin acceptarea pretențiilor fanariote asupra diasporei și a întâietății care i-ar permite să acorde autocefalie oricărei Biserici dorește.

Ambasadorul Ucrainei din Cipru a numit decizia de a recunoaște formațiunea bisericească „autocefală” de către Biserica Ciprului drept un „fapt istoric”, care va avea un ecou puternic în Ucraina. Biserica, în această țară, este un pilon al societății și decizia cipriotă este una de unitate și sprijin. Sunt cuprinse și declarațiile „Mitropolitului” Epifanie. Pe de altă parte, este recunoscut faptul că există unele piedici recunoașterii noii structuri bisericești, dar ele sunt caracterizate a fi „tehnice, pentru că nu țintesc spre unitate, ci mai degrabă spre dezbinare și împrăștierea necredinței și a disensiunii”.

La fel, se poate spune că reacția Moscovei ar fi trebuit să fie mai dură și mai clară de acum încolo. Dacă până acum au avut înțelepciunea să ia poziție doar față de cei care s-au unit cu schismaticii ucraineni, deja lucrurile se schimbă. Mitropolitul Ilarion, șeful Departamentului de Relații Externe al Bisericii Ruse, a declarat că în aceste momente se continuă schisma și că decizia din Cipru a fost luată de Arhiepiscop la presiunea Constantinopolului. Pe de altă parte, consideră că arhiereii care se opun sunt „într-o situație dificilă. Nu este nici o îndoială că ei vor să păstreze unitatea Bisericii lor Locale, să păstreze pacea printre frații lor. Dar fidelitatea față de Sfânta Tradiție și adeziunea la legile canonice nu le permite să participe la pomenirea unui schismatic și la recunoașterea unei „Biserici” ai cărei lideri autoproclamați nu au hirotonie validă”. Dacă până acum Patriarhul Moscovei a întrerupt pomenirea doar a Arhiepiscopului Ciprului, hotărârea sinodală de acum ridică probleme serioase. Implică ea recunoașterea de către toți ierarhii ciprioți a „autocefaliei” schismatice?

Ca o concluzie a acestei situații, se poate sesiza ușor lipsa de seriozitate și de cutremur în tratarea acestui subiect deosebit de grav, care ține de credință. Există mai mare frică de a nu dezbina și a sminti pe oameni decât ruperea de Dumnezeu și scandalizarea conștiințelor ortodoxe. Hristos a spus că nu a venit să aducă pace, ci sabie (Mt. 10: 34), ceea ce înseamnă că pacea de sus se obține prin delimitarea de sminteli și trădători. Pe de altă parte, a mai fericit pe „cel care nu se va sminti întru El” (Lc. 7: 23). Poate este nevoie de mai multă rugăciune ca Dumnezeu să ridice păstori vrednici și mărturisitori, lucrători adevărați în via Sa, care nu doar să cunoască adevărul, ci să se și lupte pentru el. Așa cum, spre exemplu, Sf. Vasile a trebuit să înfrunte calomniile și defăimările ereticilor, nu doar învățăturile lor greșite. Poate că aceasta este cea mai mare lipsă din lumea de astăzi, când credincioșii tradiționaliști sunt priviți cu suspiciune chiar și de unii oameni onești și demni, care se dezic de acei „creștini, care ar trebui să urmeze calea iubirii și a toleranței, declară că alți creștini sunt eretici și nefrecventabili”. Cu greu se găsesc oameni verticali până la capăt, drept aceea răul întâmpină o opoziție foarte slabă, din care lipsește tocmai Hristos, biruitorul iadului.

Schisma ucraineană se agravează în Ortodoxie prin recunoașterea ei în Cipru la nivel sinodal

A fost emisă rezoluția Sfântului Sinod al Bisericii Ciprului astăzi, 25 noiembrie, după a doua ședință. Problema ucraineană capătă nuanțe dramatice.

Comunicatul din ședința extraordinară a Sfântului Sinod
(din 23 și 25 noiembrie 2020)

Sfântul Sinod al Bisericii Ciprului, în ședințele sale din 23 și 25 noiembrie 2020, a dezbătut pe larg chestiunea bisericească ucraineană și problema care a fost creată prin pomenirea lui Epifanie ca Întâistătător al Bisericii Ucrainei de către Preafericitul Arhiepiscop Hrisostom al Ciprului și a decis să nu existe opoziție față de decizia de mai sus a Preafericitului.

În același timp, Sfântul Sinod prevede o consfătuire mai largă la care să lucreze toți pentru depășirea prezentei crize care amenință cu schisma Biserica lui Hristos.

Sfânta Arhiepiscopi a Ciprului,
25 noiembrie 2020

Față de această rezoluție și-au exprimat deja public dezaprobarea Mitropoliții Nichifor de Kikkos și Isaia de Tamassos. Primul a afirmat că hotărârea nu este obligatorie pentru că este o temă de credință, care nu poate fi hotărâtă prin vot (care se pare că a fost de 10-7), ci în unanimitate, iar al doilea și-a reafirmat crezul că Mitropolitul canonic al Ucrainei este Onufrie, iar Epifanie este schismatic, drept urmare nu va mai sluji împreună cu Arhiepiscopul, deși nu va întrerupe pomenirea lui liturgică.

Rămâne să ne întrebăm dacă sunt suficiente aceste atitudini, dacă vor reuși să contreze schisma care se adâncește. Sau oare vor apărea și alte reacții din partea Mitropoliților Atanasie de Limassol și Neofit de Morfu, spre exemplu?

O decizie în problema ucraineană se lasă așteptată pentru viitoarea săptămână din partea Sinodului Bisericii Ciprului

«Δόθηκαν εξηγήσεις και λύθηκαν παρεξηγήσεις»

Astăzi s-a întrunit în ședință extraordinară Sfântul Sinod al Bisericii Ciprului pentru a dezbate subiectul pomenirii de către Arhiepiscop a lui Epifanie drept Mitropolit al Bisericii Ucrainene autocefale.

Unele surse indicau dinainte faptul că se dorește o soluție de compromis. „Astăzi, în ședința Sfântului Sinod este de așteptat să se depună un efort de conciliere a dizidenților, ca să se găsească o soluție de mijloc prin care Biserica să poată să se ocupe cu lucrarea sa pastorală, nu cu dezacorduri. Există o dispoziție bună și din partea Preafericitului, dar și a celor cinci arhierei» care și-au exprimat deschis dezaprobarea față de pomenirea lui Epifanie.

Se pare că aceste predicții s-au confirmat, pentru că nu există o decizie în prezent, după cum a spus Mitropolitul Gheorghe de Pafos, reprezentant al Sinodului. Hotărârea finală va fi emisă săptămâna viitoare. Sinodul s-a desfășurat în duh de dragoste și unitate. «Au fost date explicații și s-au soluționat răstălmăcirile.»

Și-au exprimat poziția toți sinodalii, a zis Mitropolitul. Printre altele, Sinodul s-a poziționat și în legătură cu pandemia.

Sinodul Bisericii Ruse decide oprirea pomenirii Arhiepiscopului Ciprului ca ripostă față de recunoașterea schismaticilor ucraineni

Ahriepiscopul Hrisostom II și Patriarhul Chiril
Foto: Romfea.gr

Ieri, 20 noiembrie, Sfântul Sinod al Patriarhiei Ruse s-a întrunit online, sub președinția Patriarhului Chiril al Moscovei și a toată Rusia, pentru a discuta îndeosebi modul în care se cuvine să reacționeze la decizia recentă a Arhiepiscopului Hrisostom al Ciprului de a recunoaște pe „Biserica Ortodoxă Ucraineană” schismatică.

Sinodalii au menționat faptul că patru Mitropoliți ciprioți au condamnat, printr-o scrisoare comună, acțiunea unilaterală a Arhiepiscopului și au cerut revenirea asupra deciziei luate. De asemenea, sunt remarcate și declarațiile Mitropolitului Neofit că „Mitropolitul Onufrie a fost, este și sper să fie episcopul canonic al orașului Kiev” și că, „chiar dacă majoritatea episcopilor îl susțin pe arhiepiscop, acest lucru nu va face din Epifanie episcopul canonic”.

Sinodul Rus a luat cinci decizii în această privință:

1. Își exprimă regretul profund pentru pomenirea anti-canonică de către Arhiepiscopul Hrisostom II al Ciprului a capului uneia dintre grupările schismatice ucrainene în dipticele ortodoxe ale Întâistătătorilor, ceea ce indică faptul că a intrat în comuniune cu schismaticii.

2. Accentuează faptul că această decizie a fost luată de Arhiepiscopul Hrisostom singur, fără consimțământul membrilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe a Ciprului și, de aceea, nu are un caracter sinodal.

3. Ia în considerare faptul că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Ciprului, la întrunirea prezidată de Arhiepiscopul Hrisostom din 18 februarie 2019, și-a exprimat „îndoielile cu privire la posibilitatea legalizării retroactiv a hirotoniilor făcute de episcopi caterisiți, excomunicați și anatematizați”, când s-a referit la „episcopatul” nou-createi structuri schismatice din Ucraina.

4. Remarcă faptul că decizia actuală a Arhiepiscopului Hrisostom contrazice declarațiile sale repetate cu privire la chestiunea ucraineană, îndeosebi, o scrisoare către Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse datată 26 iulie 2018, în care Arhiepiscopul Ciprului a dat asigurare că „Biserica Ciprului nu se va abate niciodată de la poziția sa, pe care v-am declarat-o repetat, că va susține poziția Bisericii Ortodoxe Ruse pe problema așa-numitei autocefalii din Ucraina” și a remarcat că „privește această poziție ca fiind corectă și justificată întru totul”.

5. Declară imposibilitatea pomenirii numelui Arhiepiscopului Hrisostom II în diptice, a comuniunii în rugăciune și Euharistie cu el, precum și con-slujirea cu acei ierarhi ai Bisericii Ciprului care vor intra în comuniune bisericească cu reprezentanții schismei ucrainene.


Această hotărâre intervine chiar înainte de convocarea Sinodului Bisericii Ciprului luni, pe 23 noiembrie, când ar putea fi revocată pomenirea schismaticului Epifanie. Așadar rușii au preferat o reacție dură, fără ezitări și fără a acorda răgaz. Probabil a fost avut în vedere și faptul că Arhiepiscopul Hrisostom și-a exprimat intenția de a nu supune la vot pomenirea lui Epifanie Dumenko sau și alte aspecte mai puțin cunoscute.

Pe de altă parte, este de remarcat aceeași atitudine corectă ca și în cazul Greciei, când comuniunea a fost întreruptă doar cu Arhiepiscopul și cu ierarhii care-i recunosc pe schismaticii „autocefali”, nu și cu cei care nu sunt de acord cu această poziție. Dar această fărâmițare nu poate continua la nesfârșit nici ca timp, nici ca amploare; nu este normal să existe divergențe atât de profunde  și chiar rupere a comuniunii între ierarhi și Biserici întregi și totuși să fie toți membri deplini recunoscuți ai Bisericii Ortodoxe. Este de sperat că se va pune capăt cât de curând, printr-un Sinod Panortodox, acestei sfâșieri, ca și problemei spinoase a ecumenismului, care împarte și ea Biserica în două tabere antagonice.

Mitr. Onufrie: Slăbirea duhovnicească în păstrarea credinței curate de către Constantinopol este cauza schismei de astăzi

Sunt demne de remarcat cuvintele Preafericitului Onufrie, Mitropolitul canonic al Bisericii Ucrainene, referitoare la schisma aflată în desfășurare între Constantinopol și Biserica Rusă îndeosebi. De fapt, este vorba de o separare mai profundă, nu doar politică, ci de spiritualitate. Avem nădejde că linia aceasta a păstrării intacte a tradiției și duhului ortodox vor fi reperele după care se ghidează întreaga Biserică Ucraineană, dacă nu chiar și toată Patriarhia Rusă.

Secularismul și liberalismul Constantinopolului sunt cauza de la rădăcină a ruperii comuniunii

Marea Schismă din 1054 și ruperea comuniunii între Bisericile Rusiei și Constantinopolului de astăzi au multe în comun, crede Preafericitul Mitropolit Onufrie al Kievului și a toată Ucraina.

Într-un interviu recent la ziarul Păstorul și turma al Bisericii Ortodoxe Ucrainene, Preafericitul Onufrie explică faptul că ruperea care a intervenit în 1054 a fost întârziată mult și a fost provocată de divizarea administrativă și politică ce reflecta divizarea duhovnicească deja existentă între părțile Bisericii.

După cum remarcă Mitr. Onufrie, au existat adesea dispute între Răsărit și Apus asupra purității credinței, de fapt, majoritatea ereticilor timpurii au apărut în Răsărit. Și aceste dispute duhovnicești au condus la o divizare administrativă și politică. La fel, crearea „autocefalia” „Bisericii Ortodoxe a Ucrainei” și despărțirea care a rezultat în privința comuniunii au istoria lor de fundal, a spus Mitropolitul. Motivul divizării de acum este că unii reprezentanți ai Constantinopolului, care sunt înclinați spre o gândire liberă și spre liberalism, „au încercat în mod repetat să justifice și să accepte legi care sunt în dezacord cu Sfânta Evanghelie, pe care lumea seculară încearcă activ să le implementeze în viețile noastre astăzi”, remarcă Întâistătătorul ucrainean. „Slăbirea duhovnicească a Constantinopolului de a păstra puritatea sfintei credințe ortodoxe este cauza de la rădăcină a schismei care a apărut în 2019”, a continuat el.

Preafericirea Sa expune dorința Fanarului de a da „Cezarului nu doar ce e al Cezarului, ci și ce este al lui Dumnezeu”, ceea ce a fost cauza căderii Constantinopolului și a distrugerii marelui Imperiu Bizantin. „Și astăzi autoritățile bisericești din Constantinopol sunt gata să accepte orice obicei și lege interzise de Dumnezeu, pe care le oferă lumea, doar ca să repună Constantinopolul (Istanbulul de acum) în slava lui de odinioară și să dobândească autoritatea pe care Biserica o avea în zilele de prosperitate ale Imperiului Bizantin”, a continuat arhipăstorul ucrainean.

„Teoretic, ruperea comuniunii euharistice, care a apărut în 2019, ar putea fi vindecată, dar, pentru asta, onorabilul Patriarh de Constantinopol ar trebui să se poarte cu toți ca primul în cinste și egal în autoritate. Din păcate, Sanctitatea Sa acționează ca primul atât în cinste, cât și în autoritate, iar asta este străin de duhul și sinodalitatea ortodoxe cu care a trăit și trăiește Biserica Ortodoxă”, a concluzionat Preafericirea Sa.

Răspunsul a patru arhierei ciprioți către Patriarhul Ecumenic. „Avem dreptul să ne expunem părerile liber și fără teamă?”

Până acum, au mai fost patru ierarhi greci care au luat poziție pe tema autocefaliei problematice ucrainene, care au cerut convocarea unui Sinod Panortodox. Dar, până la urmă, au acceptat și s-au împăcat cu situația că Arhiepiscopul lor pomenește și recunoaște pe schismaticul Epifanie. De data aceasta, există tot patru episcopi ciprioți care iau atitudine fățișă împotriva aceluiași gest din Biserica lor. Totuși se poate observa mai mult curaj, demnitate și combativitate la cei de pe urmă în felul cum au ajuns să înfrunte chiar și pe Patriarhul Ecumenic, sursa dezbinării, nu doar pe Arhiepiscopul lor direct.

Problema principală este aceea că deciziile sunt luate despotic, fără o consultare reală, fără argumente concludente și fără a permite contestații, cu atât mai puțin să fie respinsă întemeiat orice obiecție. Sistemul de organizare al Bisericii Ortodoxe pune preț pe ierarhie, dar și pe sinodalitate, care ar trebui să ia în calcul nu doar opinia ierarhilor și clericilor, ci și a tuturor credincioșilor drept-slăvitori. Practic, cugetul ortodox ar trebui să fie vădit de unanimitatea și claritatea deciziilor luate mai ales pe teme dogmatice, dar și pe orice alt subiect administrativ. Întrebarea este dacă împotrivirea arhiereilor ciprioți poate constitui un început al restabilirii rânduielii firești statornicite din vremea apostolilor și ieșirea din papismul și despotismul care cuprinde tot mai mult Ortodoxia.

RĂSPUNS A PATRU ARHIEREI CĂTRE PATRIARHUL ECUMENIC BARTOLOMEU

Sanctitatea Voastră,

Ne exprimăm cu mult respect necazul nostru pentru referirea pe care ați făcut-o la noi, că dezacordul nostru cu decizia Preafericitului Întâistătător al Preasfintei Biserici a Ciprului cu privire la autocefalia Bisericii Ucrainei «descoperă nu sensibilitatea noastră față de ecleziologie, rânduiala canonică și unitatea Ortodoxiei, ci mai degrabă indiferența noastră față de ea din cauza altor oportunități».

Sanctitatea Voastră, ne exprimăm nedumerirea dacă avem în final acest drept, ca membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Autocefale a Ciprului, să ne expunem părerile liber și fără teamă, fie și dacă sunt chiar diametral opuse opiniilor altor frați ai noștri. Este drept și în acord cu tezaurul regimului sfânt sinodal, prin care sunt administrate toate Bisericile Ortodoxe Locale, dacă unii arhierei sinodali sunt în dezacord, să primească ocări și hărțuieli și exprimări provocatoare deoarece au alt punct de vedere pe un subiect față de Întâistătătorul lor? Sau, iarăși, este drept ca Sfântul Sinod să decidă în unanimitate absolută ceva pe o temă serioasă și deodată Întâistătătorul să desconsidere și să desființeze tot Sfântul Sinod și să acționeze cu totul diferit?

Unde stă atunci canonul 34 al sfinților apostoli, care spune: «Episcopii fiecărei nații trebuie să știe pe cel dintâi dintre ei și să-l considere drept cap și să nu facă nimic mai mult fără opinia aceluia… Dar nici acela (Întâistătătorul) să nu facă nimic fără opinia tuturor; căci așa va fi înțelegerea și va fi slăvit Dumnezeu prin Domnul în Sfântul Duh, Tatăl și Fiul și Sfântul Duh».

Cât despre alte scopuri, pe care poate le slujim în cunoștință de cauză, considerăm că prezența și slujirea noastră de până acum în Preasfânta noastră Biserică ne dau mărturie despre calitatea slujirii noastre și conduita noastră fără cusur.

Referirea voastră că: «Autocefalia ucraineană constituie un fapt bisericesc încheiat și singura stare consecventă ecleziologic este recunoașterea și din partea celorlalți Întâistătători ortodocși, precum s-a întâmplat cu autocefalia tuturor celorlalte Biserici Ortodoxe surori mai noi de la aceea a Bisericii Rusiei și mai departe» nu ne găsește în acord, de vreme ce nici unul dintre Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe Locale nu a fost prezent la întronizarea lui Epifanie, ci chiar până astăzi l-au recunoscut numai două Biserici Locale. Oricum, și recunoașterea lui din partea Arhiepiscopului Ciprului constituie o faptă arbitrară și anticanonică.

Patriarhul Ecumenic de Constantinopol de oricând, ca Întâistătător al Primului Tron al Bisericii Ortodoxe Catolice/Sobornicești, este «primul între egali» (primus inter pares), o întâietate/primat care nu este «întâietate de autoritate/putere», ci «întâietate de răspundere și slujire» pentru unitatea, dreapta credință și dragostea Bisericii.

Patriarhul Ecumenic este și trebuie să fie mereu păzitorul de-a lungul timpului și garantul atât al rânduielii canonice, cât și al funcționării autentice a sistemului sinodal și ierarhic ortodox. Lucrarea proprie lui este întărirea Bisericilor Ortodoxe pe subiecte critice de interes inter-ortodox.

Am scris cele de mai sus cu responsabilitatea conștiinței noastre arhierești și a respectului nostru cuvenit față de cinstita noastră Patriarhie Ecumenică.

Mitropolitul Atanasie de Limassol
Mitropolitul Nichifor de Kikkos și Tiliria
Mitropolitul Isaia de Tamassos și Orini
Episcopul Nicolae al Amatundei

Nicosia, 4 noiembrie 2020