Precizări ale Sinodului Bisericii Ruse referitoare la crearea Exarhatului din Africa

Tratative între Patriarhii Teodor și Chiril, însoțiți de suita lor, înainte de a intra în conflictul ucrainean (Foto: Hilarion)

Patriarchia.ru: Declarația Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse din 28 ianuarie 2022

Membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse au citit Comunicatul Sfântului Sinod al Patriarhiei de Alexandria cu privire la întemeierea Exarhatului din Africa de către Biserica Ortodoxă Rusă, publicat pe 12 ianuarie 2022.

Sfântul sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse consideră necesar să răspundă încercărilor făcute în acel document de a distorsiona adevăratele motive și împrejurările întemeierii Exarhatului.

Decizia Patriarhiei Moscovei este explicată în Comunicat ca decurgând „din faptul recunoașterii autocefaliei Bisericii Ortodoxe a Ucrainei de către Preafericitul Teodor al II-lea, Papă și Patriarh al Alexandriei și a toată Africa”.

Afirmația de acest fel se întemeiază pe o poziție evident mincinoasă pentru că Biserica Ortodoxă Ucraineană, așa cum a existat, tot astfel urmează să existe până astăzi ca o parte autonomă în administrație a Bisericii Ortodoxe Ruse. Nu a cerut și nu a primit nici o autocefalie Biserica Ucraineană. Dimpotrivă, a respins categoric procedura de acordarea a așa-zisului Tomos de autocefalie impus ei din afară și prin susținerea conducătorilor politici de atunci ai țării și al schismaticilor. Acestea au fost menționate repetat și public în declarațiile oficiale ale Sinodului Ierarhiei și ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ucrainene, în cuvântările ierarhilor, ale clericilor, ale monahilor și ale mirenilor ei, a căror majoritate covârșitoare au dorit și doresc păstreze unitatea cu Patriarhia Moscovei.

Așa-zisa autocefalie a fost acordată de Patriarhia de Constantinopol nu Bisericii Ortodoxe Ucrainene canonice – cea mai mare confesiune din Ucraina, care numără 108 episcopi, 12.381 parohii, 12.513 clerici, 260 sfinte mănăstiri și 4.630 monahi – ci unei grupări de schismatici, care s-au rupt de ea și urmează să o războiască. Tocmai pe baza acestor indivizi, care nu dispun de hirotonie validă și de harul preoției, și a celor de un cuget cu ei, Patriarhia Constantinopolului a constituit prin încălcarea canoanelor o „biserică autocefală”. Tocmai această structură schismatică, care este lipsită de har, a primit-o în comuniune Preafericitul Patriarh Teodor al Alexandriei.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Rusiei semnalează cu tristețe schimbarea ecleziologiei ortodoxe, care a fost manifestată prin materializarea scenariului așa-zisei autocefalii ucrainene. Totuși schimbarea aceasta nu a fost comisă de Biserica Rusă, cum susține Comunicatul Sinodului Bisericii Alexandriei. Se regăsește în acțiunile Patriarhiei de Constantinopol, care a comis o intruziune ilegală în Ucraina, precum și în declarațiile reprezentanților ei înalți. eforturile de desemnare a unui Întâistătător primat în diptice ca „primul fără egali” în Biserica Ortodoxă, care chipurile deține dreptul exclusiv după judecata lui să acorde și să ridice autocefalii, să rupă segmente din Bisericile Locale, să revoce unilateral documente istorice de mai bine de trei sute de ani, să anuleze abuziv decizii disciplinare ale Sfintelor Sinoade ale altor Biserici autocefale, să „repună” abuziv în preoție persoane care niciodată nu au avut-o, constituie o apostazie evidentă de la învățătura despre Biserică a Sfinților Părinți și de la tradiția ortodoxă străveche.

Membrii Sfântului Sinod își amintesc cuvântările Întâistătătorilor Bisericii Ortodoxe a Alexandriei pentru Biserica Ortodoxă canonică din Ucraina în sânul Patriarhiei Moscovei, fiind cuprinse declarațiile Preafericitului Patriarh Teodor, pe care le-a susținut în mod repetat în trecut până de curând. După cum dădea mărturie Preafericirea Sa în 2016 în unul din interviurile sale, mereu a urmat o „asemenea poziție, că Biserica Ucraineană constituie o parte indivizibilă a Bisericii Ortodoxe Ruse”. În 2018, când a vizitat Odessa, Întâistătătorul Patriarhiei Alexandriei a îndemnat pe credincioși să rămână dedicați „Bisericii canonice a Ucrainei de sub Preafericitul Mitropolit Onufrie”.

Totuși, pe 8 noiembrie 2019, Preafericitul Patriarh Teodor brusc a declarat că recunoaște gruparea schismatică ucraineană, a început să-l pomenească pe conducătorul ei la sfintele slujbe și, pe 13 august 2021, la primit în comuniune euharistică directă.

După cum este cunoscut, recunoașterea structurii schismatice din Ucraina de către Preafericitul Patriarh Teodor nu a fost primită printre alții nici în propria Biserică Ortodoxă a Alexandriei. Mulți clerici ai ei s-au poziționat public pentru Biserica Ortodoxă canonică Ucraineană, și-au declarat dezacordul față de decizia evident ilegală a Întâistătătorului lor și nu au dorit să se supună canonic aceluia care a urmat calea schismei.

Doi ani Biserica Rusă nu a răspuns cererilor clericilor africani pe care le-a primit, ci a așteptat cu răbdare ca Preafericitul Patriarh Teodor să-și schimbe decizia. Totuși, în perioada care a trecut, Preafericitul nu s-a mărginit numai la pomenirea în dipticele Întâistătătorilor ortodocși a căpeteniei uneia dintre grupările schismatice ucrainene, ci l-a primit în comuniune euharistică pe el și pe alți „ierarhi” ai acestei structuri. Aceste fapte grozave au convins Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse despre nevoia de a răspunde cererilor care i-au fost depuse și, în aceste condiții excepționale, să întemeieze Exarhatul Patriarhal în Africa.

Această decizie care nu este deloc ușoară, care a fost luată în regimul recunoașterii schismaticilor ucraineni de către Patriarhia Alexandriei în nici un chip nu constituie expresia unei revendicări a teritoriului canonic al Bisericii străvechi a Alexandriei, ci urmărește unicul scop de a oferi acoperire canonică acelor clerici ortodocși din Africa ce nu doresc să participe la legiferarea schismei.

Îndemnăm pe Preafericitul Patriarh Teodor al II-lea al Alexandriei și a toată Africa și pe ierarhii Preasfintei Biserici a Alexandriei să ridice susținerea lor față de schismă și să revină la calea canonică pentru a păzi unitatea Sfintei Ortodoxii.

Precizările făcute de Sinodul Patriarhiei Ruse cu privire la formarea Exarhatului din Africa sunt bine-venite și corecte, lămuresc unele aspecte care ar fi trebuit clarificate chiar în decizia patriarhală de înființare a structurii în discuție, și anume: cauza discordiei rezidă într-o învățătură eretică, primatul papist, Exarhatul înființat are caracter temporar și condiționat și nu reprezintă o pretenție jurisdicțională, o intruziune permanentă, ci doar o formă de acoperire canonică pentru clericii din Africa, de apărare a învățăturii și ordinii ortodoxe.

Chiar și așa, persistă lipsa referirii la canoane sau rânduieli și temeiuri patristice concrete care permită această acțiune a rușilor, ce ar putea fi ușor interpretată drept o agresiune jurisdicțională. O justificare temeinică ar pune în discuție mai limpede atât abaterile grave doctrinare comise de Fanar și diviziunile din cadrul Bisericii Ortodoxe produse, cât și soluționarea lor prin convocarea unui Sinod Panortodox.

O abordare pertinentă a subiectului a fost realizată deja, cu rezerva că este părtinitoare pro-rusă și ascunde lacunele deciziei Moscovei în loc să le penalizeze. Extragem mai jos doar detaliile canonice și dogmatice ale problemei, cu toate că sunt foarte interesante și celelalte aspecte de politică bisericească tratate:

UJO: Exarhatul rus în Africa: religie și geopolitică

Ce spun canoanele

Biserica Ortodoxă Rusă (BORu) a încălcat sfintele canoane pășind pe teritoriul canonic al unei alte Biserici Autocefale și creând acolo o ierarhie paralelă? Susținătorii Fanarului/ BOaU/ Patriarhiei Alexandriei în publicațiile lor spun fără echivoc că da și, mai mult, a creat o schismă în Africa. Dar orice persoană de bun simț poate vedea că actul BORu este doar o reacție la schisma reală pe care Fanarul a creat-o în 2018 prin legalizarea schismaticilor ucraineni pe teritoriul canonic al Bisericii Ortodoxe Ucrainene. În același timp, la momentul invaziei Patriarhiei Constantinopolului, Biserica Ortodoxă Ucraineană nu se afla în schismă cu Biserica Ortodoxă, nu a fost acuzată de erezie și nu s-a întinat cu fapte sau decizii necuviincioase. Când ierarhia BORu a avertizat Fanarul că, intervenind în Ucraina, va deschide „cutia Pandorei”, nimeni nu a vrut să o asculte.

În cazul creării Exarhatului Rus în Africa, situația este fundamental diferită: Patriarhia Alexandriei, prin recunoașterea BOaU, a deviat în schismă. Hotărârea Sfântului Sinod al BORu din 29 decembrie 2021 spune: „Ca urmare a căderii în schismă a Patriarhului Teodor al Alexandriei, pomenirii la Sfânta Liturghie a conducătorului așa numitei „Biserici Ortodoxe a Ucrainei” la 8 noiembrie 2019 printre Întâistătătorii Bisericilor Autocefale, recunoașterii grupării schismatice menționate și coliturghisirea cu conducătorul acesteia la 13 august 2021, o parte a clerului Patriarhiei Alexandriei, după ce și-a declarat dezacordul cu poziția Întâistătătorului lor, s-a adresat Patriarhului Chiril al Moscovei și al întregii Rusii cu cererea să fie acceptați în sânul Bisericii Ortodoxe Ruse”. Adică la momentul creării Exarhatului Patriarhal Rus în Africa, Patriarhia Alexandriei se afla deja în schismă.

Am putea spune că BORu a acționat absolut canonic în această situație, la fel ca clericii africani, care s-au desprins de comuniunea cu patriarhul lor pentru a se alătura BORu. Dar nu totul este atât de simplu și lipsit de ambiguitate.

Există Canonul 15 al Sinodului I și II de la Constantinopol, care prescrie ca clericii să se desprindă de episcopii lor în cazul în care aceștia din urmă deviază la erezie: „Dar cel care, din cauza unor erezii condamnate de Sfintele Sinoade sau părinții Bisericii, se desparte de comuniunea cu Întâistătătorul său pentru că el predică public erezia și fățiș o mărturisește în Biserică, astfel de persoane nu numai că nu sunt supuse pedepsei canonice pentru că s-au îndepărtat de comuniunea cu așa-zisul episcop înainte de o clarificare sinodicală, dar ei vor fi considerați vrednici de cinstea cuvenită în rândul ortodocșilor. Căci ei nu au condamnat un episcop adevărat, dar episcopi mincinoși și învățători mincinoși și nu au fragmentat unitatea Bisericii prin schismă, ci de schisme și dezbinări au căutat cu stăruință să elibereaze Biserica”.

Acest canon a fost citat ca argument de către ierarhii și țarii ruși când, fără binecuvântarea Patriarhului Constantinopolului, ei l-au ales în mod independent pe episcopul Iona de Reazan ca mitropolit al Kievului și al întregii Rusii la Sinodul Local din 1448 (de fapt, au proclamat autonomia Bisericii). Rușii au decis atunci să facă acest lucru deoarece Patriarhia Constantinopolului căzuse în erezie acceptând unitatea de la Florența în 1439.

Un detaliu istoric interesant – Mitropolitul Iona a devenit Întâistătătorul Bisericii nu numai în Cnezatul Moscovei, dar și în Mitropolia Kievului, care se afla sub stăpânirea Marelui Ducat al Lituaniei. Adică Biserica Rusă era atunci una în ambele state, dar a fost împărțită în două Mitropolii nu de Patriarhul Constantinopolului, ci… de Papa Calixt al III-lea la 15 octombrie 1458. Papa, conform Unirii de la Florența, se considera cap al Bisericii și credea că astfel de probleme țin tocmai de competența sa. Patriarhul uniat al Constantinopolului Grigorie al III-lea Mammas a crezut la fel și abia după decizia Papei l-a făcut pe Grigore Bulgarul „Mitropolit al Kievului, Lituaniei și Rusiei”.

Mai târziu, toată lumea a recunoscut această stare de lucruri, dar adevărul rămâne adevăr: Mitropolia Kievului a fost separată de cea Moscovei de un conducător absolut necanonic al Bisericii Catolice și a făcut parte din Patriarhia Constantinopolului până în 1686, când prin decizia Patriarhului Dionisie al IV-lea al Constantinopolului a fost realipită la Biserica Rusă, care la acel moment devenise deja patriarhie.

Totuși, aceasta este doar o remarcă istorică. Să revenim la aspectele canonice ale creării Exarhatului Rus în Africa.

Conform Canonului 15 al Sinodului I și II de la Constantinopol, clericii trebuie să întrerupă comuniunea cu episcopii lor dacă ei cad în erezie. Dar schisma și erezia nu sunt aceleași lucru. Canonul 1 al Sfântului Vasile cel Mare spune următoarele în legătură cu aceasta: „Vechile autorități <…> foloseau nume de erezii, de schisme și de adunări ilegale. Prin erezii ei au înțeles oameni care erau cu totul îndepărtați și înstrăinați de dogmele adevăratei credințe; prin schisme erau caracterizate persoanele care se desprindeau din motive ecleziastice și cauze care puteau avea o soluție; adunările ilegale neautorizate erau ținute de prezbiteri sau episcopi caterisiți sau de mireni neinstruiți”. Adică schisma este o împărțire a opiniilor asupra problemelor care pot fi vindecate și, spre deosebire de erezie, nu justifică crearea unei ierarhii paralele.

Înseamnă că BORu a acționat necanonic? Din nou, totul nu este atât de simplu. Cert este că toate acțiunile Fanarului în Ucraina – recunoașterea schismaticilor, crearea BOaU, „desființarea” Bisericii Ortodoxe Ucrainene  – nu sunt doar acțiuni schismatice, dar și manifestări ale unei erezii reale – erezia papismului la Constantinopol. Și toți cei care sunt de acord cu acțiunile Fanarului sunt, în primul rând, susținători ai ereziei. Până la urmă, Biserica mărturisește de la bun început că numai Iisus Hristos este Capul Bisericii. El exercită această conducere în mod direct și nu are nevoie de  „adjuncți”, „vicari” sau alți „executori” aici pe pământ. Aceasta este o problemă de principiu și nu presupune niciun compromis. Dezacordul asupra acestei probleme nu poate fi vindecat numai prin respingerea doctrinei false a vreunui ierarh care este capul Bisericii pe pământ sau, ca să spunem mai diplomatic, are autoritate exclusivă. Se poate spune că erezia papismului de la Constantinopol nu a fost încă condamnată de vreun Sinod, dar orice erezie a fost respinsă și condamnată de ierarhi individuali sau de Bisericile Autocefale chiar înainte de condamnarea oficială la Sinoadele Ecumenice.

Papismul de la Constantinopol a fost de fapt condamnat la Sinodul Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse în 2008. Deși cuvântul „erezie” nu a fost menționat la acel moment, ci a fost înlocuit diplomatic cu sintagma „noua concepție eclesiologică”, conținutul acestei erezii era deja formulat și s-a notat că Biserica Ortodoxă Rusă a respins-o.

Textul Rezoluției Speciale sună astfel: „Sinodul își exprimă profunda îngrijorare față de tendințele <…> manifestate în declarațiile unor reprezentanți ai Sfintei Biserici din Constantinopol. Plecând de la o interpretare a Canonului 28 al celui de-a IV-a Sinod Ecumenic, neîmpărtășit de plenitudinea Bisericii Ortodoxe, acești ierarhi și teologi dezvoltă o nouă concepție eclesiologică care devine o provocare pentru unitatea pan-ortodoxă. Conform acestei concepții: a) doar Biserica Autocefală care este în comuniune cu Scaunul Constantinopolului este considerată că aparține Ortodoxiei Universale; b) Patriarhia Constantinopolului are jurisdicție exclusivă în toate țările în care este răspândită credința ortodoxă; c) în aceste țări numai Patriarhia Constantinopolului reprezintă opiniile și interesele Bisericilor Autocefale în fața autorităților publice; d) orice arhiereu sau cleric care slujește în afara teritoriului canonic al Bisericii sale Autocefale se află sub jurisdicția ecleziastică a Constantinopolului, chiar dacă el însuși nu își dă seama; e) Patriarhia Constantinopolului stabilește limitele geografice ale Bisericilor și, dacă opinia sa nu coincide cu opinia unei anumite Biserici în această privință, își poate stabili propria jurisdicție pe teritoriul acelei Biserici. <…> Această viziune a Patriarhiei Constantinopolului asupra propriilor drepturi și împuterniciri intră în contradicție acută cu tradiția canonică multiseculară pe care se sprijină existența Bisericii Ortodoxe Ruse și a celorlalte Biserici Autocefale”.

De ce Sinodul Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse nu i-a dat numele de erezie? Pentru că era anul 2008, încă nu a avut loc invazia Fanarului în Ucraina și mai exista speranța că ierarhii de la Constantinopol își vor veni în fire și vor înțelege că se mișcă în direcția greșită.

Însă Arhimandritul Sofronie (Saharov), un ascet ortodox rus, un cleric al Patriarhiei Constantinopolului și un ucenic al Sfântului Siluan din Athos, a fost mai liber în declarațiile sale. În 1950, el a scris următoarele: „În prezent, în sânul Sfintei noastre Biserici există un mare pericol de a devia de la învățătura dogmatică. <…> Vă puteți întreba: Prin ce putem cunoaște această denaturare în prezent? Răspundem: la Constantinopol neo-papismul, care încearcă rapid să treacă de la faza teoretică la cea practică. <…> Trebuie oare să menționăm că această formă de papism este o erezie eclesiologică ca și papismul roman?”.

Se poate presupune că erezia papismului de la Constantinopol va fi numită erezie și condamnată la viitorul Sinod Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse din 2022, iar apoi în așa-numitul format Amman de către primații și reprezentanții Bisericilor Autocefale care au hotărât că nu sunt de acord cu această erezie sub forma recunoașterii BOaU.

Pe baza celor expuse mai sus, se poate argumenta că BORu, după ce a creat Exarhatul Patriarhal în Africa, a procedat corect atât în ​​privința canoanelor, cât și a diplomației bisericești, deoarece o astfel de decizie ar fi putut fi luată aproape imediat după recunoașterea BOaU de Patriarhul Teodor al Alexandriei. Cu toate acestea, BORu a așteptat mai bine de doi ani și se poate presupune că în această perioadă au avut loc contacte informale la diferite niveluri pentru a explica ierarhilor alexandrini caracterul necanonic și neconstructiv a poziției lor.

Nevoia unor decizii neobișnuite și acoperirea canonică pentru Exarhatul rusesc din Africa

Mitropolitul Ilarion în Sinodul Bisericii Ruse (Foto: Orthodox Times)

După formarea unui Exarhat în Africa de către Patriarhia Rusă, au început să apară acuzele de schismă la adresa ei. Mutarea aceasta a fost una constrânsă de împrejurări și pentru a forța o soluționare a conflictului care roade Ortodoxia de mai bine de 3 ani prin schisma ucraineană. Asistăm la un război diplomatic și o tensionare a nervilor, un asalt al pretențiilor inovative fanariote asupra Bisericii, îndeosebi asupra Patriarhiei Moscovei. Problema este cum trebuie să sune un răspuns în duh ortodox și conform canoanelor pentru a aplana schisma și a rezolva disputa, nu pentru a o continua și, eventual, chiar adânci. Altfel spus, rușii trebuie să convingă de bunele lor intenții.

Un episod relevant, un instantaneu al controversei îl constituie interviul acordat pentru agenția RIA Novosti de Mitropolitul Ilarion, șeful Departamentului de Relații Externe al Patriarhiei Moscovei. Acesta a fost publicat pe 12 ianuarie, când a apărut decizia Sinodului alexandrin și la o zi după un Comunicat al Sinodului Patriarhiei Ecumenice.

Comunicatul emis pe data de 11 de Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice, întrunit într-o ședință permanentă pe luna ianuarie, este unul scurt, pe două puncte, al doilea făcând referire la înființarea Exarhatului din Africa:

„Făcându-se cercetare despre intruziunea anticanonică a Bisericii Ruse în jurisdicția străvechii Patriarhii de Alexandria, a fost exprimată unanim susținerea frățească față de ea a Tronului prim al Bisericii de Constantinopol, rezervându-și dreptul să facă tot ceea ce ține de el pentru restabilirea ordinii canonice pe continentul african.”

Răspunsul din partea Patriarhiei Ruse prin gura Mitr. Ilarion conține câteva precizări, care pot fi urmărite mai jos în traducere:

Înaltpreasfințite, cum puteți comenta declarațiile Patriarhiilor de Constantinopol și Alexandria, îndeosebi apelul de ‘a restabili ordinea canonică în Africa’?

– Patriarhia de Constantinopol trăiește într-o realitate paralelă pe care a creat-o prin acțiunile ei în Ucraina. Așteptăm să fie restabilită ordinea canonică în Ucraina și apoi va fi posibil să începem să discutăm restabilirea ordinii canonice în comunitatea din toată lumea ortodoxă. Felul cum a evoluat situația în Africa este o consecință directă a acțiunilor luate de Patriarhul Bartolomeu de Constantinopol de a legaliza schisma ucraineană, de a „restabili în rang” persoane care nu au avut niciodată hirotonie canonică.

În comunitatea ortodoxă mondială, din cauza acțiunilor Patriarhului de Constantinopol, unilaterale și ostile față de Biserica Ortodoxă Rusă, s-a creat o situație de haos canonic. În această situație, până ce va fi restabilită ordinea canonică în comunitatea ortodoxă mondială, până când Constantinopolul refuză să aibă un dialog și continuă un monolog prin folosirea unor rezoluții în stilul Roma locuta, cusa finita (Roma a vorbit, cauza s-a încheiat), Bisericile Ortodoxe sunt nevoite să continue să ia decizii neobișnuite.

– De ce a decis Biserica Ortodoxă Rusă să creeze un Exarhat în Africa?

– Sfântul Sinod al Bisericii noastre a luat o decizie de a forma un Exarhat al Africii nu pentru a submina misiunea Patriarhiei de Alexandria sau pentru a îndepărta unele parohii de ea. Biserica Rusă nu are nevoie de asta și nu este interesată de așa ceva. Nu avem vreun simțământ ostil față de Patriarhul Teodor sau față de vreun ierarh al Patriarhiei de Alexandria.

Dimpotrivă, am apreciat mereu sprijinul Ortodoxiei canonice din Ucraina, care a fost dat constant de Patriarhul Teodor până în 2018. Am căutat să dăm tot ajutorul posibil Patriarhiei de Alexandria și nu am creat parohiile noastre în teritoriile ei, deși mulți credincioși de limbă rusă, care trăiesc în diferite țări din Africa ne-au cerut să facem asta. Dar, după ce Patriarhul Teodor a început pomenirea liturgică a liderului schismatic și a intrat în con-slujire cu schismaticii, o situație fără precedent a fost creată cu rezultatul că clericii africani au refuzat să urmeze pe Patriarhul lor în recunoașterea schismei și au apelat la Patriarhul Moscovei. Nu ne-am grăbit să luăm o decizie și am așteptat doi ani. Oricum, pentru că atitudinea Patriarhului Teodor nu s-a schimbat și nici unul din ierarhii Patriarhiei de Alexandria nu și-a exprimat dezacordul cu această atitudine, am considerat că nu mai putem refuza pe clericii care au cerut Patriarhiei Moscovei să-i accepte în jurisdicția Bisericii Ruse pentru un singur motiv – același pe care l-am avut de a rupe comuniunea cu Patriarhul de Alexandria.

– Care va fi răspunsul Bisericii Ruse la declarațiile Patriarhiilor de Alexandria și Constantinopol?

– Erau așteptate, dar, de vreme ce nimeni nu ne-a întrebat, nu este implicat un răspuns. În viziunea mea, calea de a schimba declarații este mai degrabă fără sens și nepromițătoare. Fie ar trebui să negociem regulile comportamentului la nivel inter-ortodox, fie va rămâne pe cont propriu fiecare Biserică Locală și să ia decizii independente.

Recent, nevoia pentru un astfel de dialog la nivel pan-ortodox a fost amintită de Arhiepiscopul Anastasie al Albaniei, care a dedicat mulți ani din viața sa misiunii pe continentul african. (…) Potrivit lui, ‘afirmația că nu există schismă în Ortodoxie, ci doar neînțelegeri îmi amintește de teoria că nu există coronavirus’. Arhiepiscopul Anastasie sugerează că ‘ar trebui să discutăm modalitatea vindecării și aplicării vaccinului prescris de tradiția apostolică: este vorba de pace și împăcare’.

– Cei din Biserica Rusă sunteți gata de dialog cu toate Bisericile Locale pe problema schismei?

– Suntem mereu gata de dialog. Pentru a preveni o evoluție periculoasă a evenimentelor, Sanctitatea Sa, Patriarhul Chiril, a mers la Istanbul în august 2018 pentru a se întâlni cu Patriarhul Bartolomeu. L-am avertizat de consecințele periculoase și catastrofale ale acțiunilor posibile de a legaliza schisma din Ucraina. În mod regretabil, nu a fost de ajutor. Pentru a discuta problemele la nivel inter-ortodox, Preafericitul Patriarh Teofil al Ierusalimului a convocat în februarie 2020 o conferință la Amman și Sanctitatea Sa, Patriarhul Chiril, a luat parte la ea.

– Care este, în viziunea voastră, ieșirea din această criză?

– Modalitatea de a restabili unitatea și a vindeca rănile produse stă în întoarcerea la situația care era până în toamna lui 2018 – la situația când Bisericile Ortodoxe se consultau împreună și când, potrivit canoanelor, ‘primul’ nu făcea nimic fără acordul restului, în timp ce restul, conduși de ‘primul între egali’, luau decizii sinodal. Acum a apărut printre noi ‘primul fără egali’, în timp ce monologul a devenit un mod de comunicare în locul dialogului. Consecințele acestei tactici greșite sunt evidente.

Nota noastră: Situația Bisericii Ruse și a clericilor din Africa este una încolțită, fără ieșire, cauzată de agresiunea și intruziunea necanonică a Patriarhiei de Constantinopol. Pentru un ochi neavizat și la o examinare superficială, explicațiile oferite atât de Fanar, cât și de ruși par a fi plauzibile, rezonabile. Însă lucrurile trebuie nuanțate mai bine.

Chiar dacă în mod evident fanarioții sunt cei în greșeală, care provoacă tulburare și pagubă, rezolvarea nu constă în a face dreptate rușilor, ci în a restabili pacea și buna-stare a Bisericii în ansamblul ei, adică în a aplica dreptatea lui Hristos, Capul și Stăpânul ei. Altfel spus, acțiunile Moscovei nu trebuie să fie răzbunătoare, să nu provoace altă schismă și noi probleme.

Deși cea mai numeroasă dintre Bisericile Locale, Moscova nu reușește să pună în discuție și să rezolve schisma creată de Constantinopol; celelalte Biserici nu sunt dispuse să întrunească un Sinod. De aceea, și clericii din Africa nu au vreo instanță superioară la care să facă apel în cauza lor. Ei nu doresc să accepte decizia patriarhală de a valida recunoașterea schismaticilor și nu au de la cine să ceară protecție și ajutor. Cea mai îndreptățită soluție a fost să se îndrepte spre ruși, care sunt direct implicați și singurii care au o poziție fermă și corectă pe chestiunea în discuție.

Dacă problema ar fi doar de ordin administrativ (schismă), nu s-ar justifica întreruperea pomenirii și comuniunii, conform canoanelor 13-15 I-II. Oricât ar părea de ciudat, în această situație ar trebui ca Biserica Ortodoxă canonică din Ucraina pur și simplu să nu-i recunoască pe „autocefali”, ca și până acum, iar clericii africani să nu fie de acord cu decizia Patriarhiei lor și să-și exprime public opinia. Însă intervenția Fanarului are ca bază pretenții papiste, adică o viziune eretică despre Biserică, anti-sobornicească și anti-sinodală. De aceea este îndreptățită și chiar necesară reacția de rupere a comuniunii până la întrunirea unui Sinod Pan-Ortodox (conform canonului 31 apostolic, 15 I-II și 3 Sin III Ec.).

Dar înființarea unui Exarhat în Africa depășește aceste hotare, nu s-a rămas la ruperea comuniunii din partea preoților, ci aceștia au primit o protecție din partea Moscovei, fapt ce constituie o intruziune într-un teritoriu canonic străin. În situații de pace, aceste fapte sunt sancționate de o serie de canoane, cum ar fi: 35 apostolic, 6 Sin. I Ec., 2 Sin. II Ec., 8 Sin. III Ec., 19 Antiohia, 13 Cartagina și altele. Această acțiune este interzisă mai ales pentru că reprezintă o interferență într-o altă Patriarhie, adică la cel mai înalt nivel. Dacă ar fi fost vorba de un conflict între Episcopii din aceeași Patriarhie sau Mitropolie sau Biserică autocefală, rezolvarea ar fi fost mai ușoară pentru că ar fi fost Întâistătătorul lor (Patriarh, Arhiepiscop sau Mitropolit) care să facă dreptate. Însă acum nu există instanță mai înaltă decât Sinodul Pan-Ortodox sau Ecumenic.

Erezia papistă, în cazul acesta, când Bisericile refuză să o discute sinodal, ar fi putut fi tranșată de ruși prin convocarea unui Sinod la care să condamne definitiv și nominal Patriarhia Ecumenică și pe toți aderenții ei, ceea ce ar fi însemnat o nouă rupere nedorită, ca în 1054. O situație asemănătoare, când practic Sinodul unei Biserici Locale a fost considerat Sinod Ecumenic a avut loc pe vremea Sf. Maxim Mărturisitorul, la Lateran, în 649. Atunci au participat mulți episcopi apuseni și unul singur din Ierusalim, restul ierarhilor neparticipanți fiind monoteliți. Pe baza împărțirii clare între ortodocși și eretici monoteliți, acel Sinod a avut statut ecumenic. Însă, la intervenția imperială, papa Martin a fost arestat și exilat și decizia nu a putut fi aplicată, ci abia în 681 a fost proclamată învățătura ortodoxă la Sinodul VI Ecumenic.

În cazul în care nu există o hotărâre definitivă, adică Moscova nu a forțat separarea apelor printr-o condamnare definitivă, care ar fi împărțit Bisericile Locale între Fanar și ea, se pune problema cât de îndreptățită este intervenția ei în Africa.

În trecut, credincioșii din Constantinopol au apelat la Sf. Chiril al Alexandriei din cauza ereziei Patriarhului Nestorie, iar Sf. Vasile cel Mare chema în ajutor pe episcopii din Apus împotriva arienilor (ep. 90 și multe altele). Diferența față de situația de astăzi constă în faptul că acum sprijinul este acordat unor preoți, nu unor episcopi; în plus, ereticii de odinioară erau condamnați definitiv de Sinoade adunate împotriva lor, pe când acum există doar o sancționare prin ruperea comuniunii cu Patriarhul Teodor al Alexandriei de către Biserica Rusă.

Ca o paranteză importantă, este de remarcat că Mitr. Ilarion lasă de înțeles că dogmele Bisericii Ortodoxe și poziționarea Moscovei depind de atitudinea Constantinopolului și că, în lipsa ei, fiecare Biserică este forțată să acționeze independent. Sau vorbește chiar de o „negociere a comportamentului la nivel inter-ortodox”. Este surprinzătoare și înfricoșătoare ocolirea apărării cu orice preț a dreptei credințe. Totuși Biserica nu este o instituție lumească și cu reguli de funcționare negociabile.

Revenind, în cazul acestui vid legislativ, o sugestie ar fi ca Sinodul Bisericii Ruse să fi indicat precis motivele, condițiile și limitele acțiunii sale în Africa. Adică să indice și erezia papistă din pretențiile de primat ale Constantinopolului, care stau la baza schismei ucrainene, dar și caracterul provizoriu și regimul limitat al Exarhatului înființat în condiții de forță majoră pentru a oferi clericilor africani posibilitatea să-și trăiască nealterat credința ortodoxă și comunitățile lor să aibă continuitate prin eventuale hirotonii.

Așadar nu e vorba de decizii neobișnuite („non-standard”) pur și simplu, discreționare pe care să le ia Bisericile Locale, ci de conjunctură, pentru a conserva cât mai bine credința și viața bisericească acolo unde sunt amenințate. Oricum, situația este în dezbatere și ieșită din comun, dar și tragică prin lipsa de preocupare autentică față de valorile și principiile ortodoxe.

Crearea Exarhatului rusesc în Africa. Hotărârile Bisericilor Rusiei și Alexandriei și reacții aferente

Conflictul bisericesc dintre Patriarhia de Constantinopol și cea a Rusiei, creat prin recunoașterea schismaticilor ucraineni de către fanarioți, ia o amploare deosebită prin formarea de către Moscova a unui Exarhat în teritoriul canonic ce aparține de Patriarhia Alexandriei. Există semne că s-ar putea ajunge la o escaladare a situației în continuare, după decizia sinodală de ieri (12 ianuarie) a celor din Africa.

Înainte de hotărârea Patriarhiei Ruse de a înființa pe 29 decembrie Exarhatul african, exista o ruptură între ea și Alexandria. Aceasta fusese cauzată de recunoașterea schismaticilor ucraineni și pomenirea în diptice a Întâistătătorului lor, Epifanie Dumenko. Deocamdată doar Bisericile grecofone (Patriarhiile de Constantinopol și Alexandria, Biserica Greciei și cea a Ciprului) au recunoscut pe schismaticii ucraineni printr-o acțiune de solidarizare în jurul Fanarului.

Sediul Exarhatului de Sud din Johannesburg (Foto: UJO)

Romfea.gr: Exclusiv: Biserica Rusiei a creat un Exarhat Patriarhal al Africii:

În jurisdicția Bisericii Ortodoxe a Rusiei, au fost primiți astăzi, miercuri 29 decembrie 21, 102 clerici ai Patriarhiei Alexandriei din opt țări africane. Sfântul Sinod al Bisericii Ruse și-a declarat neputința pe mai departe de lepădare a clericilor Patriarhiei Alexandriei, care depus cereri să fie primiți în Patriarhia Moscovei.

De asemenea, informațiile se referă la faptul că Biserica Rusiei a decis crearea unui Exarhat Patriarhal în Africa, având titlul „Klinski”. Mitropolit de Klin și Exarh Patriarhal de Africa a fost desemnat Arhiepiscopul Leonidas de Erevan și Armenia, până de curând reprezentant al Secției Relații Bisericești Externe al Patriarhiei Moscovei.

UJO: În Biserica Ortodoxă Rusă a fost format Exarhatul Patriarhal în Africa

Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse a examinat raportul Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Leonid al Erevanului și Armeniei cu privire la cererile numeroși clerici din întreaga Africa care resping recunoașterea schismaticilor ucraineni de către Patriarhul Teodor al Alexandriei și prin urmare, doresc să treacă în subordinea Bisericii Ruse.

Printre deciziile luate la 29 decembrie 2021, Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse a hotărât să primească 102 clerici africani în jurisdicția sa la cererea acestora, relatează Patriarchia.ru. (…)

După ce patriarhul Teodor a coliturghisit cu Dumenko în luna august, Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse a hotărât că nu mai poate ignora cererile preoților.

Reacția imediată a Alexandriei a survenit chiar a doua zi:

UJO: Biserica Alexandriei este „profund mâhnită” pentru Exarhatul BORu în Africa

 În comunicatul Sfântului Sinod al Alexandriei se arată următoarele: „Vechea Patriarhie a Alexandriei își exprimă cea mai profundă mâhnire cu privire la decizia sinodală a Patriarhiei Ruse de a înființa un Exarhat în limitele canonice ale jurisdicției Bisericii Patriarhale din Alexandria, hotărâre luată în perioada sărbătoririi Nașterii lui Hristos și a Botezului Domnului, când se arată Hristos, Regelui lumii”.

Patriarhia Alexandriei a asigurat că „își va îndeplini în continuare îndatoririle pastorale față de turma care i-a fost încredințată de Dumnezeu, călăuzindu-se de tezaurul duhovnicesc al marilor Părinți greci ai Bisericii care, potrivit teologului contemporan rus și regretatului părinte Gheorghe Florovski, a lăsat o amprentă de neșters în teologia Ortodoxă și Biserică”.

Documentul mai prevede că „decizia Patriarhiei Ruse va fi discutată la viitoarea ședință a Sinodului Patriarhiei Alexandriei, la care se vor lua decizii corespunzătoare”.

După această decizie, au apărut unele comentarii și clarificări pe tema ridicată.

UJO: Biserica Rusă vorbește despre motivele creării Exarhatului său în Africa

Mitropolitul Ilarion, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Ruse, a „susținut că „Noi nu am fi intrat în Africa dacă nu ar fi fost cererile persistente ale clerului african care s-a adresat nouă la scurt timp după ce Patriarhul Teodor al Alexandriei s-a alăturat schismei”. „Prima cerere de acest fel a fost făcută acum doi ani. Am așteptat cu răbdare. Am studiat apelurile clerului care a depus petițiile nouă. Am trimis diferite semnale Patriarhului Alexandriei că nu voiam să invadăm teritoriul Africii”. Și numai „când propunerile noastre au fost respinse, când Patriarhul de Alexandria a arătat că nu avea să-și schimbe poziția în privința Ucrainei, ce puteam face? De aceea, acum i-am acceptat pe aceia care au dorit să ni se afilieze”, a susținut șeful DECR ROC.

Foarte importante sunt discuțiile și perspectivele care se conturează în jurul acestei teme.

ΑΚΤΙΝΕΣ: Anastasie al Albaniei: Fisura din Ucraina în Africa

În continuare, africanii simpli vor fi chemați să vină la Ortodoxie de două Patriarhii Ortodoxe, fără să aibă comuniune sacramentală între ele. Sminteala și slăbirea mărturiei ortodoxe de la această acțiune dezbinătoare este evidentă. Este vorba despre o evoluție dureroasă. (…)

În noiembrie 2019 am trimis tuturor Întâistătătorilor ortodocși textul în care accentuam întâietatea absolută a datoriei de unitate, nevoia valorificarea dialogului, evitarea coalizărilor etnofiletiste, activarea urgentă a principiului sinodalității, pe care s-a bizuit mereu Biserica Ortodoxă. (…)

Această chemare îndurerată rămâne absolut actuală și astăzi.

Βήμα Ορθοδοξίας: Serafim de Pireu: Convocarea imediată a Sinodului Panortodox – Africa, Moscova și Fanarul!

Exarhatul Bisericii Ruse, care a fost anunțat anterior, se susține pe opinia greșită că Patriarhia Alexandriei a devenit schismatică prin pomenirea Mitropolitului Epifanie al Bisericii „Autocefale” a Ucrainei. (…) Prin urmare, acțiunea Bisericii Rusiei se susține pe o presupoziție greșită, pentru că nu poți să privești pe cineva și să-l declari schismatic fără constatarea și pedeapsa canonică pe care poate să o impună organul sinodal competent. (…)

Nu se pune în discuție dacă Patriarhia Ecumenică avea sau nu dreptul să acorde autocefalie Bisericii Ucrainei – desigur că avea acest drept – pentru că este Biserica primă ca scaun și până să fie decis alt mod de acordare a autocefaliei, Patriarhia Ecumenică are acest drept. Nu se pune problema dacă Patriarhia Ecumenică a dat bine sau rău autocefalia, ci subiectul este cui a dat-o, adică unui roi de oameni caterisiți, amăgitori, anatematizați, nehirotoniți. (…)

Se cere depășirea acestei crize imediat prin convocarea unui Sinod Panortodox.

La fel și Mitropolitul cipriot Isaia de Tamassos a vorbit despre necesitatea convocării unui Sinod Panortodox cu următoarea explicație: „Pe măsură ce evoluează această stare de confuzie și întrerupere a comuniunii între noi, ea distorsionează strident orice apărăm noi ca și creștini ortodocși și acum, dacă vom continua să mergem pe această cale, care nu duce nicăieri, vom transforma eventual Bisericile noastre în grupuri religioase închise”.

Chiar și în mediul rusesc sunt vehiculate teorii conform cărora Patriarhia Alexandriei a căzut din Biserică prin comuniunea cu schismaticii ucraineni, fapt ce justifică intervenția Moscovei în Africa.

Romfea.gr: Sfântul Sinod al Patriarhiei Alexandriei despre întemeierea Exarhatului African

Deja de doi ani, de la faptul recunoașterii de către Preafericitul Papă și Patriarh Teodor al II-lea al Alexandriei și a toată Africa a Bisericii Ortodoxe Autocefale Ucrainene, am primit prin surprindere atacul și intruziunea necanonice și neobișnuite ale Bisericii Ruse prin metode neconforme cu practica și tradiția bisericească pe care au respectat-o toți predecesorii cinstiți ai Patriarhului Chiril al Rusiei, spre cumpărarea clericilor băștinași ai Patriarhiei noastre ca o impunere imediată de sancțiuni în oglindă și de constrângere și răzbunare în prelungire față de noi.

După anunțul din 29 decembrie 2021 al Patriarhiei Moscovei, avem deja decizii oficiale și declarații ale Bisericii Rusiei și interviuri ale membrilor ei despre întemeierea total necanonică a unui «Exarhat» pe baza dispozițiilor ei «regulamentare» interne, nu canonice, în interiorul Patriarhiei noastre, constituită din clerici care s-au îndepărtat singuri, care fie se află sub canonisire și alții de proveniență necunoscută, care se autocaracterizează drept ortodocși, dar care nu au aparținut niciodată de Patriarhia Alexandriei.

Prin aceste acțiuni, se constată efortul de înstrăinare de ecleziologia ortodoxă în mulți parametri distincți ai ei, dar în principal în chestiunea granițelor articulării administrative a structurilor Bisericii lui Hristos, cu punct de plecare depărtat de tradiția ortodoxă. Cu durere înțelegem că toate acestea decurg din rațiuni pătimașe și infectate cu «virusul etnofiletismului», condamnat de Sinodul din 1872. (…)

Sinodul Tronului Alexandriei, cu uimire îndurerată, protestează față de Patriarhul Rusiei și Sinodul din jurul lui. Cu uimire pentru că pentru noi, «care urmăm Sfinților noștri Părinți», granițele fiecărei Biserici Locale sunt clare, geografice și cartografiate de Sinoadele Ecumenice și vrednice de respect. Demonstrăm că în practică niciodată nu ne-am implicat în hotarele oricărei Biserici Locale surori, cu atât mai mult în ale Bisericii Rusești. (…)

Considerăm că prin aceste metode este forțată grosolan încă o dată esența credinței noastre ortodoxe și în câmpul sensibil al Misiunii din Africa, care «este hrănită» de noi «ca un prunc cu lapte, și nu cu hrană teologică tare», după expresia paulină, care constituie pentru noi regula și măsura care urmează lucrarea noastră apostolică.

Față de aceasta s-a decis ca:

Α) Să fie informat cinstita Patriarhie Ecumenică și Bisericile Locale prin Întâistătătorii lor prin scrisori patriarhale care vor fi trimise, care vor descrie încurcătura «infecțioasă» care a căzut asupra «fiilor noștri născuți în Hristos», credincioșii africani, cu consecința unor acțiuni vădite și nevăzute ale unor persoane desemnate de Biserica Rusă și

Β) Aplicarea credincioasă și imediată a pedepselor prevăzute de sfintele canoane bisericești pentru delicvenți.

Orthodoxia Info: EXCLUSIV: Sinaxa Întâistătătorilor și caterisiri pentru intruziunea rusească

Conform unor informații exclusive ale orthodoxia.info, imediat va fi trimisă o delegație la Patriarhia Ecumenică căreia i se va încredința o scrisoare patriarhală și sinodală de către Biserica Alexandriei, care îi va cere convocarea Sinaxei Întâistătătorilor cu singura temă intruziunea rusească în Africa.

La acest Sinod vor participa numai Întâistătătorii Patriarhiilor străvechi (Constantinopol, Alexandria, Antiohia, Ierusalim), precum și Arhiepiscopul Ciprului, adică Întâistătătorul singurei Biserici care a fost întemeiată de un Sinod Ecumenic în afară de Bisericile străvechi. (…)

Conform acelorași surse ale orthodoxia.info, decizia Sinodului privește caterisirea imediată a episcopului rus și a oricărui cleric ce intră și slujește în jurisdicția Patriarhiei Alexandriei, în timp ce sunt așteptate să existe și validări pe seama clericilor africani care nu se vor «repatria» în Biserica lor.

Nota noastră: Este absolut necesară convocarea unui Sinod Panortodox care să ia serios în discuție schisma aflată în desfășurare și care ia amploare. La acesta ar trebui să participe toate Bisericile Locale, nu doar unele selectiv, pe considerente exclusiviste.

Problema etnofiletismului domină acest conflict. Ea nu ține doar de conflictul intern din sânul Patriarhiei Ruse, care a provocat schisma ucraineană, ci se extinde la interferența grecească evidentă, formată ca un bloc compact din Bisericile elenofone.

Intervenția Patriarhiei Ruse în Africa mi se pare justificată, dar nu bine argumentată. Din această cauză, apar confuzii și chiar motivări greșite, cu caracter schismatic. Ar fi trebuit menționate canoanele care-i permit această mișcare și punctate limpede greșelile ce stau la baza recunoașterii schismaticilor ucraineni. Principalul argument ar trebui să fie acela că toată polemica pornește de la pretențiile papiste ale Constantinopolului, care sunt de factură eretică. Într-o situație disperată ca aceasta, Biserica Rusă este îndreptățită să ajute pe frații ortodocși din Africa să evite o erezie. Din nefericire, chiar și Mitropolitul Serafim de Pireu a ajuns acum să valideze pretențiile papale fanariote.

Mai trebuie menționat că dintotdeauna rușii au căutat o soluționare comună, sinodală, iar Constantinopolul a refuzat categoric orice dialog. Prin această mutare, nu prea mai există altă soluție decât o dezbatere panortodoxă, dar pe care se pare că Fanarul încearcă să o evite chiar și în aceste condiții.

Biserica Georgiană a fost îndemnată de către autoritățile ucrainene să recunoască autocefalia schismatică

Foto: Romfea.gr

Ρομφαία: Primul-Ministru al Ucrainei a propus Patriarhului Georgiei să recunoască BOaU

Informații cu privire la conținutul discuțiilor Primului Ministru al Ucrainei, Denis Smigal, cu Patriarhul Ilia al Georgiei în cadrul vizitei din 3 iunie la Tiflida au fost publicate pe pagina raskolam.net. Concret, în iunie, Primul-Ministru al Ucrainei a vizitat pe Patriarhul Catolicos Ilia al Georgiei, cu care a discutat un spectru larg de subiecte diferite.

Conform informațiilor pe care le invocă raskolam.net, conținutul real al întâlnirii a fost în final diferit și s-a referit la recunoașterea Bisericii Autocefale a Ucrainei. Primul-Ministru ucrainean a condus dezbaterea, făcând o incursiune istorică despre cele două țări, precum și conlucrări prevăzute la nivel internațional, în special întărirea pașilor comuni cu privire la grăbirea dobândirii integrării depline în UE și ΝΑΤΟ.

În continuare, dl. Smigal s-a referit la Biserica Autocefală a Ucrainei, spunând că a fost deja recunoscută de Patriarhia Alexandriei, de Biserica Greciei și de Biserica Ciprului. De asemenea, a oferit Patriarhului Georgiei și o scrisoare din partea Mitropolitului Epifanie, în care, în eventuala recunoaștere a BOaU va exista un vicariat georgian pentru diaspora Georgiei în Ucraina, după cum există deja o parohie românească.

Sursele raskolam.net menționează că Patriarhul Georgiei nu a părut să plece urechea la propunerile Prim-Ministrului ucrainean, ba nici nu a exprimat vreun interes.

Biserica Georgiei cunoaște caracterul fabricat al parohiei, precum și absența totală a comunităților georgiene și românești în interiorul Bisericii Autocefale a Ucrainei. În final, este de menționat că după întâlnirea pe care a avut-o Primul-Ministru ucrainean cu Patriarhul Ilia al Georgiei, Ministrul Culturii din Ucraina a declarat: „Întâlnirea a fost una importantă pentru recunoașterea BOaU de către Biserica Georgiei”.

Este de notat și faptul că Patriarhul Bartolomeu, la sfârșitul vizitei sale în Ucraina, a avut o întrevedere cu același Prim-Ministru Smigal, în cadrul căreia a accentuat importanța implementării „unor inițiative în care ambele părți sunt interesate”.

„Tomosul” realității bisericești, oferit de credincioșii ucraineni Patriarhului Bartolomeu

Nu doar starea de rugăciune a credincioșilor ca semn de protest față de prezența și acțiunile Patriarhului Bartolomeu în Ucraina au fost semnificative, ci și mesajul transmis de aceștia. O privire realistă asupra realității bisericești a fost înfățișată într-un Tomos simbolic oferit public (pe 21 august) Întâistătătorului fanariot.

Foto: UJO

UJO: Tomosul mirenilor Bisericii Ortodoxe Ucrainene – Patriarhului Constantinopolului Bartolomeu I

Ați pășit pe povârnișurile Kievului, unde Sfântul Apostol Andrei Cel Întâi Chemat a propovăduit Cuvântul lui Dumnezeu, îndeplinind porunca Mântuitorului Domnului nostru Iisus Hristos: „mergeți să învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și Fiul și Duhul Sfânt” (Matei 28, 9). Pentru a îndeplini această poruncă, sfântul cneaz de la Kiev Vladimir a botezat Rusia în urmă cu 1033 de ani. Pentru a îndeplini această poruncă, predecesorul Vostru, patriarhul Nicolae al II-lea Hrisoverg (sec. al X-lea), a trimis un episcop și presbiteri în țara noastră pentru a boteza și ilumina poporul.

Patriarhia Constantinopolului a adus credința ortodoxă în Țara Rusiei. Frații din Tesalonic deopotrivă cu apostolii Chiril și Metodiu au dăruit popoarelor slave Evanghelia în limba lor maternă. Mitropolitii greci din Kiev au purtat nevoințele apostolice și au adus închinare adevărata lui Dumnezeu în țara noastră. Sfântul Munte Athos l-a format pe strămoșul monahismului rus, cuviosul Antonie al Peșterilor, de la care au provenit toate mănăstirile din Ucraina contemporană, Rusia, Belarus și alte țări. Un alt predecesor al Vostru, Patriarhul Atanasie al III-lea Patellarius (sec. al XVII-lea), odihnește cu sfintele moaște în Harkov și este cunoscut la noi ca făcătorul de minuni Atanasie cel așezat în Lubensk. Sunt de nenumărat darurile duhovnicești pe care țara noastră le-a primit de la Constantinopol, pentru care poporul nostru va fi în vecie recunoscător poporului grec.

Dar ce ați adus Dumneavoastră personal în țara noastră, în Ucraina? I-ați recunoscut pe schismaticii excomunicați din Biserică și i-ați acceptat fără pocăință! Ați coliturgisit la Sfânta Liturghie cu persoane fără sfânta hirotonie! Le-ați acordat schismaticilor un Tomos de autocefalie defectă, pe care poporul ortodox din Ucraina nu l-au cerut! Ați adus dușmănie, ură și violență în țara noastră! În numele Vostru, militanții cu cruzime acaparează biserici, alungă familiile de preoți din casele parohiale, îi bat pe credincioși și săvârșesc alte nelegiuiri! Ucraina se spală cu lacrimi și sânge din cauza acțiunilor Dvs. în țara noastră!

Dar cel mai rău este că faceți toate acestea în cadrul afirmării noii erezii pe care Patriarhia Constantinopolului o răspândește în prezent. Este erezia papismului de la Constantinopol. V-ați declarat drept cap pământesc al Bisericii, „primul fără egali”, primat cu puteri speciale și exclusive. Și îi conduceți pe toți adepții Dvs. la unirea cu catolicii, așa cum ați declarat în repetate rânduri. Mulți dintre predecesorii Dvs. au luptat împotriva ereziei papismului atunci când Roma a fost infectată cu ea. Patriarhul Mihail I Cerularie (sec. XI) i-a excomunicat pe legații romani și în persoana lor, pe toți cei bolnavi de această erezie. Cuviosul Marcu al Efesului (sec. XV) ne-a învățat să nu facem compromisuri și să nu fim de acord cu erezia papismului. Mulți sfinți ierarhi și cuvioși, atât greci cât și slavi, prin viața și propovăduirea lor au mărturisit necesitatea păstrării purității credinței ortodoxe, pentru că fără aceasta nu poate exista mântuirea sufletului.

Deci, deoarece evlavioasă și ocrotita de Dumnezeu țara noastră Ucraina este întărită în Ortodoxie și este învățată să rămână credincioasă Evangheliei, noi respingem pretenția Dvs. de a fi capul pământesc al Bisericii și mărturisim că doar „Hristos este capul Bisericii, și El este Mântuitorul trupului” (Efeseni 5:23). Respingem posibilitatea unității cu Roma fără pocăința catolicilor de toate rătăcirile lor eretice.

Ați „desființat” Biserica Ortodoxă Ucraineană, noi îi rămânem credincioși! L-ați respins pe Preafericitul Onufrie, noi îl recunoaștem ca primat și arhipăstor al nostru! Mulțumită vouă, 144 de biserici au fost confiscate cu forța în țara noastră, dar construim altele noi alături de ele! Depunem mărturie în fața întregii lumi că Biserica Ortodoxă Ucraineană și Întâistătătorul ei, Preafericitul Mitropolit Onufrie, în pofida deciziilor Dvs., își îndeplinesc misiunea mântuitoare pe pământul nostru.

Și vă chemăm la pocăință pentru atentatul la conducerea Bisericii, care aparține numai Domnului nostru Iisus Hristos, pentru dorința de a vă uni cu catolicii, pentru recunoașterea schismaticilor ucraineni, pentru acapararea bisericilor noastre, pentru agresiunea credincioșilor, pentru dușmănia și ura pe care le-ați semănat pe pământul nostru!

Dar în cazul în care veți aduce o pocăință publică pentru toate acestea, noi, credincioșii Bisericii Ortodoxe Ucrainene, suntem gata să vă onorăm în continuare ca primat al Bisericii Ortodoxe din Constantinopol, primul în cinste printre primații egali, ca moștenitor al sfinților ierarhi care au strălucit pe tronul Constantinopolului și ca arhiereu al lui Dumnezeu.

Astfel, pentru păstrare permanentă, vă înmânăm acest Tomos, scris și oferit în orașul Kiev, mântuit de Dumnezeu, pentru îndreptarea și pocăința Voastră.

Anul două mii douăzeci și unu, 21 august.

Mirenii Bisericii Ortodoxe Ucrainene”

Vizita neprimită de popor a Patriarhului Bartolomeu în Ucraina. Oferta unei desacralizări cu forța

Credincioși ucraineni care au întâmpinat cu rugăciune prezența nedorită a Patriarhului Bartolomeu (Foto: UJO)

Conflictul intern dureros din sânul Bisericii Ortodoxe produs de Constantinopolul ruină tinde să ajungă la apogeu. Folosind un prilej politic, anume aniversarea a 30 de ani de la independența Ucrainei, Patriarhul Bartolomeu face zilele acestea o vizită „prietenoasă” prin care vrea să confirme pe schismaticii lui Epifanie, dar reușește să sfideze pe ortodocșii autentici din această țară.

Chiar dacă abia pe 24 august are loc evenimentul la care a fost invitat de autoritățile statului, slujba ținută duminică (22 august) a fost un moment important. Slujirea împreună cu schismaticii și neglijarea ierarhiei canonice din acest teritoriu arată un comportament total opus unui păstor adevărat. În loc să îngrijească grâul, a favorizat neghina, spinii și mărăcinii; în locul înțelegerii, păcii și adevărului, a fost aleasă sfidarea, dezbinarea și violența. Atunci când Patriarhul se face că nu vede agresiunile asupra bisericilor și credincioșilor ortodocși comise de către schismatici, ba chiar îi sprijină pe cei din urmă, când refuză dialogul și impune propriile falsuri, când întregul său comportament este unul diplomatic, nu pastoral, nu putem decât să iubim și să apreciem mai mult credința martirică a ortodocșilor ucraineni.

Contrastul dintre impozanța lumească a fanarioților și răbdarea miilor de credincioși care își manifestă indignarea pentru trădările de care au parte a fost ilustrat de jurnaliștii ortodocși, care au relatat evenimentele.

Mai bine de 10.000 de credincioși s-au adunat să demonstreze că alegerea schismaticilor a fost una nefericită pentru că ignoră existența Bisericii Ortodoxe canonice. Bineînțeles că Patriarhul Ecumenic a evitat întâlnirea cu aceștia, cărora nu le poate da răspunsuri. Pentru aceasta, a intrat în clădirea Parlamentului pe poarta de serviciu. Pe tot parcursul vizitei sale, conducătorul fanariot este păzit de serviciile ucrainene, turcești și americane. Acest ultim aspect nu este o surpriză, fiind cunoscut faptul că el mereu este înconjurat de gărzi de corp, chiar și când vizitează Muntele Athos, spre exemplu. Motivarea că în felul acesta este prevenit orice atac din partea credincioșilor este un simplu pretext.

Este notabil faptul că la Liturghia patriarhală de duminică a fost prezent doar fostul președinte ucrainean Poroșenko, lipsind președintele actual Zelenski, primul-ministru și primarul orașului Kiev.

În predica ținută la finalul slujbei, Patriarhul Ecumenic a exprimat același punct de vedere papist ca până acum. Ba chiar discursul de până acum a fost îmbogățit cu o nouă ideea, anume că niciodată ucrainenii nu au acceptat să fie integrați în Biserica Rusă și să se desprindă de cea a Constantinopolului. Iar Patriarhia Ecumenică nu a avut decât să „nădăjduiască în tăcere și cu rugăciune din inimă la îndreptarea lucrurilor”.

Dispoziția spre dialog cu Biserica Ortodoxă canonică Ucraineană nedreptățită de el este condiționată de recunoașterea acțiunilor și a privilegiilor sale pretinse. „Suntem gata, ca Biserică Mamă, să ascultăm problemele, să odihnim gândurile, să tămăduim neliniștile, să cicatrizăm rănile fiecăruia dintre fiii noștri, cu harul lui Dumnezeu, totuși mereu în limitele tradiției bisericești sfințite (așa cum sunt văzute din Fanar)”. Practic, dialogul este acceptat doar în stare de înfrângere, când nu ar mai fi nevoie de el; este echivalat în mod samavolnic cu supunerea. Bineînțeles că presiunile sale nu s-au limitat doar la ucraineni, ci au vizat și Bisericile autocefale, care nu ar putea merge pe alt drum spre unitate.

Acesta a mai afirmat că Fanarul „a fost la început un paznic de încredere pentru binele Bisericii și, deși în vremea lui de înflorire și putere numerică ar fi putut introduce și stabili o formă piramidală în structura Bisericii Ortodoxe de Răsărit, a respins această idee cu dezgust și nu s-a abătut nici de la ecleziologia transmisă până la el, nici de la sistemul Pentarhiei stabilit și sfințit de Sinoade”.

Miercuri, la manifestările oficiale cu prilejul a 30 de ani de independență, a fost prezent Mitropolitul Onufrie al Bisericii Ortodoxe Ucrainene, care a ținut un discurs în fața Președintelui și a conducătorilor religioși ale celorlalte culte. După mărturia Mitr. Antonie, care l-a însoțit pe Mitropolit, prezența acestuia a fost condiționată în fața Consiliului Pan-ucrainean al Organizațiilor Bisericilor și Religiilor și a statului de lipsa Patriarhului Ecumenic, cerere care a fost satisfăcută de oficialități.

În acest timp, Patriarhul Ecumenic a avut inițiativa să organizeze o întâlnire cu capul greco-catolicilor, Sviatoslav Șevciuc. Acesta și-a exprimat impresia că Patriarhul „nu a venit numai pentru ortodocși, ci pentru toți, indiferent de etnie și credință”. Ca răspuns pentru gestul Patriarhului fanariot de a-i oferi un engolpion, reprezentatnul greco-catolic a comentat: „Pentru mine personal, este un semn că Biserica Mamă își întâmpină fiica sa cu atenție și noi întâmpinăm Biserica Mamă cu respect. Să iei un engolpion din mâinile Patriarhului este un semn de recunoaștere a vredniciei episcopale nu doar pentru mine, ci pentru Biserica noastră”. De cealaltă parte, Patriarhul Bartolomeu a afirmat că „dialogul este un mijloc prin care suntem chemați să ne rezolvăm diferențele, să promovăm rezistența (resilience), să luptăm împotriva violenței și intoleranței, să construim pacea și armonia, solidaritatea și cooperarea… Această mișcare de apropiere și împăcare în lumea noastră este clar confirmată de implicarea creștinilor în dialogul ecumenic… Noi credem ferm în puterea unui dialog autentic, în care nu există perdanți”.

Se poate spune că vizita Patriarhului în Ucraina a arătat un asalt politic, o prezență ecumenistă neortodoxă, anticanonică, ce și-a dori să înfrângă credința majoritară a unui popor prin mijloace politice. Deocamdată nici măcar conducătorii oficiali ucraineni nu au fost convinși să se alieze public unui asemenea demers.

M-rea Vatopedi se discreditează prin sprijinirea deplină a intruziunii Patriarhiei Ecumenice în Ucraina

Arhim. Nil în interviul pentru Eparhia de Odessa (Foto: Uniunea Jurnaliștilor Ortodocși)

Printr-un comunicat oficial, M-rea Vatopedi din Sfântul Munte Athos, s-a delimitat de afirmațiile Arhim. Nil, fost ucenic al Bătrânului Iosif Vatopedinul. Acesta a declarat, într-un interviu video publicat de Eparhia Odessei în data de 16 august, că Mitropolitul Onufrie al Bisericii Ortodoxe canonice a Ucrainei este un dar de la Dumnezeu și om providențial. De asemenea, a criticat intervenția Fanarului, cu toate că el însuși activează ca profesor de drept canonic în Italia sub jurisdicția Patriarhiei Ecumenice. Observațiile sale pe acest subiect sunt foarte tranșante și punctează forțarea notei pentru a obține acordul tuturor Bisericilor Locale, lucru ce a dus la acțiuni papiste pe alocuri, cum este cazul în Cipru.

Comunicatul Mănăstirii Vatopedi este unul corect politic, de afirmare a supunerii față de autoritatea lor ierarhică de la Constantinopol, ceea ce dovedește că interesele pământești primează în fața celor duhovnicești. Este mai important să se pună bine cu stăpânii fanarioți decât cu Stăpânul Hristos. De aceea condamnă declarațiile Arhim. Nil, deși nu era implicată Mănăstirea în mod vădit. În felul acesta, după multe alte atitudini mai puțin concludente, Vatopedi se raliază formal și total de partea cauzei schismatice din Ucraina.

În plus, acest mesaj public vine în contextul vizitei Patriarhului Bartolomeu în Ucraina zilele acestea, probabil pentru a-i oferi un sprijin în contextul puternicei contestări de care are parte din partea poporului ucrainean, care suferă atacuri violente asupra lăcașurilor de cult din partea schismaticilor sprijiniți de Fanar.

Textul comunicatului vatopedin:

„Prin prezenta Sfânta Preamare Mănăstire Vatopedi face cunoscut faptul că de o bună vreme monahul (de fapt, Arhimandrit, n.n.) Nil (în lume Gheorghe Barone) a fost șters din condica monahală a ei și, drept consecință, nu trebuie să folosească apelativul «Vatopedinul».

Declarațiile sale recente în cauză în presă, pe care le condamnăm, nu rezonează nicidecum cu opiniile și pozițiile Sfintei Mănăstiri, care funcționează, de altminteri, sub supravegherea duhovnicească a Sfântului Sinod al Cinstitei Patriarhii Ecumenice și sprijină și respectă întâietatea și acțiunile ei, regimul Bisericii Mamă a Constantinopolului și venerabila Persoană a SS Bartolomeu, Patriarh Ecumenic.

DIN PARTEA SFINTEI PREAMARII MĂNĂSTIRI VATOPEDI (18-8-2021)

Din nefericire, pe foarte multe subiecte contează mai mult faima bisericească decât corectitudinea canonică și așezarea duhovnicească. Însă aceste poziționări vatopedine îi discreditează profund și e bine să avem ochii deschiși ca să distingem pe adevărații învățători ai credinței de cei falși.

Biserica Sârbă pledează și ea, alături de Ierusalim și ruși, pentru continuarea dezbaterilor despre schisma ucraineană. Canoane și interese pământești

După ce Patriarhul Teofil al Ierusalimului a pus în discuție anul acesta reluarea întâlnirilor inter-ortodoxe pentru rezolvarea schismei din Ucraina, Patriarhia Rusă și-a exprimat și ea dorința și disponibilitatea la acest efort la o lună distanță.

UJO: BORu: Întâlnirile în „formatul Amman” reprezintă vocea sinodală a Bisericii

Biserica Ortodoxă caută modalități de a restabili mecanismele sinodalității, care au suferit din cauza deciziei unilaterale a unuia dintre primii ierarhi. Patriarhul Ierusalimului Teofil al III-lea, prin convocarea Sinaxei Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe la Amman, a devenit vocea sinodală a Bisericii. Acest lucru a fost declarat într-un interviu pentru RIA Novosti de către conducătorul Departamentului pentru Relații Bisericești Externe din cadrul Patriarhiei Moscovei (DRBE PM), Mitropolitul Ilarion (Alfeev) de Volokolamsk.

Mitropolitul Ilarion a spus că unii autori greci și-au exprimat nemulțumirea față de ideea unei întâlniri la Amman deoarece aceasta nu a fost convocată de Patriarhia Constantinopolului și au explicat lipsa de temei a revendicărilor. „În istoria și dreptul bisericesc canonic, astfel de întâlniri ale Primaților nu au fost limitate în niciun fel. În al doilea rând, există precedente când Sinoadele cu participarea altor Primați au fost convocate de Patriarhii Ierusalimului, și nu ai Constantinopolului”, a menționat Mitropolitul.

Părintele Mitropolit a reamintit de Sinoadele de la Ierusalim din anii 764 și 1443, precum și despre modul în care în anul 1522 la Ierusalim a fost destituit Mitropolitul Ioanichie de Sozopol, care a pus mâna pe Tronul de la Constantinopolul, iar în 1672 a fost condamnată mărturisirea protestantă a credinței sub numele Patriarhului Constantinopolului Chiril Lucaris.

Nu cu mult timp în urmă, și Biserica Serbiei și-a declarat, prin vocea Mitr. Irineu, dorința de a fi rezolvat conflictul ucrainean prin intermediul unor noi întâlniri în formatul de la Amman.

Foto: Romfea.gr

Romfea.gr: IPS Irineu de Baska: Sunt necesare discuțiile pentru a depăși schisma ucraineană

Mitropolitul Irineu de Baska a acordat un interviu ziarului „Politika” din Belgrad, în care s-a referit, printre altele, și la subiectul Ucraina, la primat și la rolul Patriarhului Ecumenic.

Fragmentul cu privire la tema ucraineană:

Se aud anunțuri din partea Bisericii Ortodoxe Ruse, dar și din partea Patriarhiei Ierusalimului că au loc reflecții despre o nouă întâlnire a reprezentanților Bisericilor Ortodoxe Locale cum a fost cea care a avut loc la Amman, la care a participat și Biserica Sârbă, și se face referire totodată și la aprecierea Moscovei că nu mai este indispensabilă convocarea de către Patriarhia Ecumenică a unor astfel de Sinaxe pentru că ea a pierdut poziția de prima între egali din cauza susținerii schismaticilor din Ucraina. Cum priviți aceste invitații, dar mai ales observația cu privire la Patriarhia Ecumenică?

Convorbirile despre depășirea problemei în cauză sunt necesare. Trebuie să se desfășoare la diferite nivele, adică discuții bilaterale și plurilaterale, iar cel mai profitabil și roditor nivel ar fi cel sobornicesc/catolic, adică panortodox.

Totuși consfătuirea panortodoxă asupra temei este refuzată în prezent de Patriarhul Constantinopolului deoarece, conform explicației lui, ca primul episcop din listă al Bisericii Ortodoxe, are dreptul într-un fel sau altul să lucreze independent și de sine stătător raportat la tema jurisdicției și autocefaliei Bisericilor Locale, fără să ia în calcul opinia lor, chiar și când ea constituie opinia majorității zdrobitoare sau absolute.

Oare nu sună cunoscut acest lucru? Din păcate, o astfel de retorică de pe coastele Bosforului seamănă covârșitor cu retorica malurile râului Tibru din Italia. „Noua Romă”, Constantinopolul, Capitala (de unde se până astăzi Țarigrad la slavi), astăzi Istanbul, se plasează cumva că este copia „Vechii Rome” în context bisericesc și copie a ediției papiste din al doilea mileniu al epocii creștine, pe care Biserica Ortodoxă, condusă mai ales de Patriarhia de Constantinopol, care este numită pe drept „Marea Biserică a lui Hristos”, nu a acceptat-o niciodată până acum, dar sunt încredințat că nici în viitor nu o va accepta.

Unii teologii ai Constantinopolului pledează mai mult pentru poziția că Sinoadele și Sinaxele panortodoxe sau chiar și inter-ortodoxe nu are dreptul nimeni să le convoace în afară de Patriarhul Ecumenic. Evident, această poziție nu este întemeiată nici pe teologia, nici pe istoria Bisericii.

Este cunoscut faptul că majoritatea Sinoadelor Ecumenice din trecut nu au fost convocate de fiecare Patriarh de Constantinopol, că la Sinoadele Ecumenice anumiți Papi ai Romei și anumiți Patriarhi de Constantinopol au fost condamnați pentru erezie sau credință rea.

Dacă Biserica de Constantinopol ar avea real jurisdicție ecumenică, care îi cuprinde pe toți, și monopol al convocării Sinoadelor mai mari și Ecumenice, niciodată nu ar fi fost convocat un astfel de Sinod, la care un Papă sau un Patriarh Ecumenic să stea pe banca acuzaților și mai ales nu pentru un delict disciplinar sau moral, ci pentru delictul dogmatic cel mai greu, pentru apostazia de la credința dreaptă.

De aceea Patriarhul Ierusalimului, pe baza prestigiului să de episcop al Sfintei Cetăți a Ierusalimului și al prestigiului Bisericii sale ca Biserica cea mai veche apostolică, ce păzește sfințeniile cele mai mari din Țara Sfântă, are puterea și dreptul să convoace pe ceilalți Patriarhi și pe restul Întâistătătorilor Bisericilor pentru depășirea problemelor care s-au ivit și pentru păzirea unității Bisericii, de vreme ce primul Patriarh din listă nu vrea să-i convoace.

La acest punct ne confruntăm cu întrebarea: care este firea primatului primului episcop din listă? Adică este vorba despre primatul de putere sau despre al cinstei de întâietate? Este Patriarhul Ecumenic primul ex se (de la sine), de jure divino (conform unui drept divin) sau prin voința Bisericii, bazată mai ales pe factori istorici, nu strict teologici? Este el mai presus de Sinodul episcopilor sau este președintele Sinodului, prin urmare membru al lui?

La toate aceste întrebări Biserica Ortodoxă are un singur răspuns, categoric și cu un singur înțeles: în Biserică nu există primat de putere; primul episcop prin cinste este ceea ce este prin voința Bisericii, care are ca punct de plecare motive istorice; în sfârșit, el nu domină Sinodul. Într-un sens, el este primus inter pares (primul între egali), în nici un caz primus sine paribus (primul fără egali), așa cum susține noua teorie neopapistă a anumitor teologi. Pe lângă toate cele spuse înainte, Arhiepiscopul Constantinopolului, Noua Romă, și Patriarh Ecumenic, după cum este titlul său deplin oficial, nu și-a pierdut poziția (status-ul) său de prim între egali, adică primatul de onoare.

Mai mult, nici nu poate să-l piardă decât la un nou Sinod Ecumenic câtă vreme, se înțelege, acest Sinod ia cumva o astfel de decizie. Acest primat l-a dobândit el prin decizia Sinodului II Ecumenic din Constantinopol în anul 381, al cărui al treilea canon stabilește: „Episcopul de Constantinopol să aibă întâietatea cinstei după episcopul Romei pentru că aceasta este Noua Romă”. Acest canon a fost validat și întărit prin canonul 28 al Sinodului IV Ecumenic din Calcedon (451) după cum urmează: „…Stabilim și alegem despre întâietatea Preasfintei Biserici a Constantinopolului, Noua Romă. Căci Părinții au acordat întâietatea tronului Vechii Rome pentru cetatea aceea împărătească; și, fiind mișcați în această direcție, cei o sută cincizeci de episcopi iubitori de Dumnezeu au atribuit aceleași întâietăți tronului preasfânt al Noii Rome, judecând că cetatea cinstită cu împărat și senat este binecuvântat să se bucure de aceeași întâietate cu Vechea Romă împărătească și ca să fie mărită în faptă ca aceea în cele bisericești, fiind a doua după aceea”.

Astfel – pe baza datelor statale și politice (Noua Romă, cetatea împăratului și a senatului), și nu pe bază dogmatică, de ordin ecleziologic, după cum susțin opozanții noștri următori ai concepției romano-catolice oficiale despre primat – a fost recunoscută pentru o episcopie mică, ce avea sediul în orășelul Bizanț și este subordonată Mitropoliei de Heracleea, la cel mai înalt nivel, poziția de primă Biserică a Răsăritului, în timp ce primatul Romei a fost întins și asupra Noii Rome. În opinia și ideologia legislative statale a împărăției romane ambele cetăți erau considerate în esență două jumătăți ale aceleiași capitale.

Explicând sensul primatului în Biserică, pururea-pomenitul episcop Atanasie (Ieftici) scrie că primatul există în Biserică neîndoielnic și este trebuincios, pentru că există, numai că niciodată nu este îngăduit să vatăme plenitudinea generală a fiecărei Biserici Ortodoxe. Prin urmare primatul nu înseamnă putere asupra Bisericilor, ci un element esențial ale firii lor sobornicești/catolice.

Deci m-am străduit – nu știu cu cât succes – să prezint cititorilor Politika cât se poate mai simplu și într-un mod mai pe înțeles unele dimensiuni teologice cel puțin mai importante ale credinței noastre „în una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică”, acea credință în care noi înșine cumva nu credem, pentru că nu putem sau nu vrem, fiind împresurați de ceața slavei deșarte, a intereselor, a prejudecăților, a aspirațiilor geopolitice, prea puțin bisericești, și a altor idoli, să privim la lumina neînserată a adevărului dumnezeiesc, care singur poate să ne elibereze de tragicele noastre amăgiri și patimi.

Să rezum răspunsul meu la a doua parte a întrebări dumneavoastră! Regimul inferior nu poate să pună la îndoială, cu atât mai mult să anuleze deciziile celui mai înalt nivel. Acest cel mai înalt regim în Biserică este Sinodul Ecumenic sau, mai potrivit, Biserica însăși prin Sinodul Ecumenic sau general.

De aceea a eșuat Patriarhul Ecumenic prin intervenția lui necanonică în teritoriul canonic al Patriarhiei Moscovei, prin care a fost extinsă, adâncită și răspândită aproape în toată Ortodoxia, dar nu a pierdut primatul real și recunoscut de toate Bisericile Ortodoxe al cinstei și atribuțiile care decurg canonic din el. Totuși, din păcate, și-a pus în joc, mai mult sau mai puțin, în fața a multor ortodocși, valoarea și credibilitatea de care se bucura până atunci și din poziția lui și ca persoană.

Totodată, valoarea și credibilitatea poate să le redobândească, după convingerea mea adâncă, imediat – și nu numai să le dobândească, ci să le și crească neasemănat – dacă va comunica faptul că a fost o victimă atât a dezinformărilor schismaticilor ucraineni, cât și uneltirilor conducătorilor ucraineni și dacă va retrage în continuare recunoașterea așa-zisei Biserici Ortodoxe din Ucraina, va restabili unitatea Ortodoxiei și va încuraja dialogul tuturor cu toți. Un asemenea gest al său ar arăta tuturor în lume care este conținutul primatului conform concepției ortodoxe: este slujirea fără compromis pentru unitatea Bisericii, în timp ce Biserica primă are rolul însuflețirii, al mijlocirii și coordonării, și nu al emiterii izolate de ordine.

Domnul Hristos ne învață prin El Însuși și prin cuvintele Sale că cei care din alegerea lor și din dragoste sunt ultimii sunt așezați primii înaintea lui Dumnezeu, iar cei care se pun să fie cu orice preț primii ajung jalnic ultimii fără scăpare înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor.

Ca unul din colaboratorii smeriți de mulți ani ai Sanctității Sale, Patriarhul Bartolomeu, la nivelul temelor inter-ortodoxe și pan-ortodoxe (împreună cu ceilalți și la nivelul depășirii schismei din Biserica Ortodoxă a Bulgariei la Marele Sinod pe care l-a prezidat la Sofia și a îndeplinit lucrarea mare și istorică a tămăduirii rănilor duhovnicești și a împăcării fraților) îmi iau curajul – poate cumva necuvenit, totuși în orice caz sincer, cu dragoste și evlavie față de persoana și slujirea sa – să închei printr-un strigăt către Dumnezeu și către însuși Patriarhul Ecumenic, o chemare să se ridice și acum, ca altădată, la înălțimea misiunii și răspunderii sale, să îndepărteze orice piatră de sminteală și orice piatră de poticnire și să șteargă orice lacrimă de durere din cauza schismei și orice pătimire cumplită din cauza violenței schismaticilor în Ucraina și nu numai în Ucraina. Dacă vrea, poate să facă aceasta.

Acest lucru să fie, să fie cu ajutorul lui Dumnezeu!

Cu toate că prezentarea și poziția exprimată de Mitropolitul Irineu este imbatabilă și profund ortodoxă, totuși mai există unele semne de întrebare. Sârbii apără oare ordinea canonică sau propriile interese? Atitudinea lor este una de conștiință sau dictată de dorința de a nu pierde și ei teritoriile canonice din Muntenegru și Macedonia de Nord? Desigur că aceste îngrijorări sunt justificate și firești, dar la fel de normală ar fi fost o reacție de apărare a credinței și în privința trădării ecumeniste în general și la Sinodul din Creta în particular. Documentele sinodale nu au fost semnate de majoritatea delegației sârbe, însă au fost recunoscute în Sinodul lor local național. O conștiință ortodoxă ar trebui să se manifeste în toate punctele sensibile care afectează Biserica, nu doar unde sunt lezate propriile interese. Altfel, care este credibilitatea acțiunilor întreprinse?

În sensul celor spuse, ar trebui să avem îngrijorări serioase cu privire la ortodoxia actualului Patriarh Porfirie al Serbiei, ucenic al Mitropolitului Irineu de Baska, dar care este și un ecumenist dovedit. Oare ordinea canonică ar trebui să depindă de interese politice sau național-bisericești? Oare Dumnezeu sprijină astfel de acțiuni și cât de eficiente sunt ele fără ajutorul Lui deplin? Din nefericire, poporul credincios este la mâna chiar și a conducătorilor săi bisericești, care de multe ori nu se ridică la înălțimea și credincioșia cerute.

Katanixi.gr: Patriarhul de acum Porfirie al Serbiei este opozant al autocefaliei ucrainene

De dorit ar fi fost să primim poziția Patriarhului Porfirie referitoare la autocefalia ucraineană ca născută din adâncul credinței. Totuși există un mare „dar”…

Pe aceeași linie cu predecesorul său, Irineu, se plasează și Patriarhul de acum Porfirie al Serbiei în legătură cu autocefalia ucraineană. Deja de anul trecut, ca Mitropolit de Zagreb, declarase într-un interviu că «schismaticii ucraineni nepocăiți nu sunt recunoscuți ca membri ai Bisericii și acest lucru urmează să fie valabil cât timp rămân în schismă». (…) În plus, și-a exprimat adânca durere pentru distrugerea unității Sfintei Biserici Ortodoxe Catolice/Sobornicești.

A rămas statornic față de această poziție și după alegerea sa pe tronul patriarhal, pentru că a declarat cu puține zile mai devreme la un canal central de televiziune RTS că se plasează de partea poziției Bisericii Ortodoxe Ruse cu referire la autocefalia din Ucraina și a accentuat că «acțiunile Patriarhiei Ecumenice nu sunt în acord cu tradiția Bisericii». A arătat în acest mod că rămâne neinfluențat, chiar dacă în ziua hirotoniei sale schismaticul Epifanie l-a felicitat, prin rețelele de socializare, pentru întronizarea sa.

Ar fi fost de dorit să primim această poziție a Patriarhului Porfirie cu privire la autocefalia ucraineană ca un rezultat și produs al credinței lui profunde și al ascultării de canoanele și dogmele credinței noastre. Totuși se întâmplă asta în practică sau ne aflăm în fața unei alte mișcări de strategie geopolitică în care sunt strecurate interese dispersate? (…)

Cine poate uita scena de coșmar și rușinoasă a sărutării mâinii Papei Francisc de către IPS Porfirie la Assisi în 2016? Înjosirea absolută și batjocorirea credinței noastre a fost împlinită în acea clipă, când Mitropolitul ortodox s-a închinat la conducătorul eretic al papismului și a primit binecuvântarea lui. Totuși Patriarhul de acum al Serbiei s-a străduit foarte obraznic să îndreptățească acest fapt, spunând că oarecum a făcut-o din motive personale. Mai ales a adăugat că a acționat în duhul Evangheliei! (…)

Cu toate acestea, relațiile admirabile cu papistașii s-au arătat și la slujba sa de întronizare, unde s-au aflat și reprezentanți ai bisericii papistașe. După cum era de așteptat, nu a lipsit în cuvântul său de întronizare să semnalizeze parcursul pe care-l va urma ca drum al păcii și unității cu toți oamenii și cu natura. A fost evident un discurs de întronizare adăpat din duhul ecumenismului, care lucrează înfocat pentru înscăunarea pan-religiei demonice pe pământ.

(…) Patriarhul Porfirie a spus că «misiunea Bisericii este să clădim pacea»! (…) Cât de tare se depărtează cuvintele lor (ale episcopilor contemporani) amăgitoare de cuvântul evanghelic: «Nu socotiți că am venit să aduc pace pe pământ; nu am venit să aduc pace, ci sabie. Căci am venit să despart pe om de tatăl său și pe fiică de mama sa și pe noră de soacră; și dușmanii omului vor fi casnicii lui». (Mat. 10, 34-36). Acestea înseamnă, conform tâlcuitorilor bisericești, că nu este posibil să fie împreună binele și rău, adevărul lui Hristos și minciuna diavolului.

Deci, după ce am prezentat mișcările și poziția PF Porfirie în legătură cu papistașii și Papa, se naște nesilit nedumerirea cum de este posibil să se opună cu vigoare autocefaliei ucrainene, invocând principii dogmatice și canoanele sfintei noastre credințe? Oare este credința unealta pe care o folosesc după bunul plac? Să nu fie! Evident ceea ce se întâmplă este o reacție a Bisericii Sârbe de frica recunoașterii probabile și de creare a Arhiepiscopiei Autocefale a Ohridei cu reședința la Skopje, precum și acordarea autocefaliei Muntenegrului.

În concluzie, PF Porfirie se străduiește să-și păzească propria casă, ca și predecesorul său, Irineu, mișcându-se desigur nu pe baza credinței și pentru credință, ci pe baza intereselor lumești, politice și de altă natură josnică.

Va fi discutată mai departe la nivel inter-ortodox schisma ucraineană? Apel al Patriarhului Ierusalimului la un an după întâlnirea de la Amman

Scrisoare deschisă din partea Patriarhului Teofil III

Patriarhia Ierusalimului

Dragi frați, deopotrivă Întâistătători și împreună-slujitori în Domnul Iisus Hristos,
Acum un an, săptămâna aceasta, ne-am adunat în Regatul Hașemit al Iordaniei pentru a construi tovărășia noastră comună în vederea unui dialog al dragostei de dragul unității Bisericilor Ortodoxe Locale. După două zile de rugăciune și discuție frățească, am ieșit cu o determinare mai mare să continuăm mai profund comuniunea și să abordăm împreună provocările noastre.
Nici unul dintre noi nu ne-am imaginat că ne întâlneam pe buza unei catastrofe globale a cărei amploare nu a mai fost văzută în timpul nostru. Ne amintim înaintea lui Dumnezeu de răposatul frate Patriarh Irineu al Serbiei, care a fost cu noi în Iordania și care a adormit acum în Domnul. Ne rugăm ca Dumnezeu să-i dăruiască odihnă cu Sfinții în loc de tihnă și pace. Ne rugăm zilnic, pomenindu-vă pe fiecare dintre voi, aducând lauda noastră, mulțumirile și mijlocirile și știind că harul lui este de ajuns pentru noi, a cărui putere se desăvârșește în slăbiciunea noastră (cf. 2Cor. 12:9).
Această pandemie a necesitat ca noi toți să ne vedem de propriile noastre comunități, cele pe care Dumnezeu ne-a chemat să le slujim, să le ridicăm inimile din disperare și să le întoarcem spre Domnul, Care ne dă nădejde. Pentru că știm că, încă pe când eram păcătoși, Hristos a murit pentru noi. Cu mult mai mult acum, că am fost îndreptați prin sângele Său, vom fi mântuiți prin El de urgia lui Dumnezeu (Rom. 5:8-9).
Aici, în propria noastră Sfântă Cetate a Ierusalimului, am fost întăriți și sprijiniți de rugăciunile voastre. După cum a fost în toată lumea, semenii noștri din Pământul Sfânt au suferit dificultăți în timpul pandemiei. Vă rugăm să continuați rugăciunea pentru noi, după cum și noi ne rugăm continuu pentru voi din Mormântul dătător de viață al Domnului nostru Iisus Hristos.
Dumnezeu este milostiv și a dat creaturilor sale cunoașterea și dibăcia să dezvolte medicamente și vaccinuri pentru a sfârși această pandemie mortală. Pentru că privim înainte spre zile mai luminate anul acesta, ni se reamintește de angajamentul comun de a ne aduna pentru rugăciune și comuniune. Ne rugăm ca acest lucru să fie posibil mai târziu anul acesta.
Să continuăm să ne sprijinim unii pe alții în rugăciune și să căutăm modalități prin care Bisericile noastre Ortodoxe Locale ar putea aduce nădejde, binecuvântare și bucurie întreolaltă. Pentru Sfântul Pavel spune: Purtați sarcinile unii altora și așa veți împlini legea lui Hristos (Gal. 6:2). De asemenea, ne alăturăm împreună în rugăciune pentru fratele nostru, Sanctitatea Sa, Patriarhul Bartolomeu, și tovarășii noștri Întâistătători ortodocși și așteptăm să ducem mai departe unitatea comuniunii noastre.
Când începem pregătirea dinaintea Postului Mare pentru marea sărbătoare a Paștilor, ascultăm aceste cuvinte ale imnografului din Triod:
Fraților, să nu ne rugăm ca fariseul: pentru că cine se înalță pe sine va fi smerit. Să ne smerim pe noi înșine înaintea lui Dumnezeu și să strigăm tare cu postire ca vameșul: Dumnezeule, milostiv fii nouă, păcătoșilor!
(Vecernia Duminicii Vameșului și Fariseului)
cu dragoste frățească în Hristos,

TEOFIL III
Patriarh al Ierusalimului
Sfânta Cetate a Ierusalimului
Miercuri, 24 februarie 2021

Nota noastră: Îndemnul formulat de Patriarhul Ierusalimului la continuarea dialogului pentru rezolvarea schismei ucrainene și întărirea unității Bisericii este destul de timid și pe ocolite, dar măcar dă dovadă că nu a fost dată uitării chestiunea în cauză. Sunt așteptate și reacțiile celorlalte Patriarhii.

În perioada acestui an care a trecut de la întâlnirea de la Amman, a existat o evoluție notabilă prin recunoașterea schismaticilor de către Biserica Ciprului și prin persistența cu care Patriarhia Ecumenică își susține pretențiile la o întâietate față de restul Bisericilor Locale. Așadar era necesară o contracarare pe măsură. Pandemia a blocat discutarea și întâlnirea la nivel inter-ortodox, dar demersurile ar trebui continuate dacă se dorește consolidarea unității în Ortodoxie și rezolvarea dilemelor ecleziologice puse de Patriarhia Ecumenică.

Între timp, în Ucraina încă se mai înregistrează scandaluri și acaparări de biserici de către schismatici.

Climatul conflictual în care se găsesc Bisericile Ortodoxe nu face decât să alimenteze și atacurile din exterior la adresa credinței pe un fundal de destabilizare. Viața în Hristos și credința în Dumnezeu se dezvoltă și prind putere doar prin convingeri clare și mărturisire fără echivoc, care alungă negura demonică a minciunilor și amăgirilor provocate de schisme și erezii. De aceea, este bine-venită această atitudine a Patriarhului Teofil, dar trebuie preluată și de celelalte Biserici.

Progresismul apostat al Patriarhului Ecumenic merită condamnare pan-ortodoxă, nu propagandă în „lumea credinței” din România

Patriarhul Bartolomeu alături de Președintele SUA, Joe Biden
Sursă foto: Iefimerida.gr

Când am citit în grecește la începutul anului interviul acordat de Patriarhul Bartolomeu, am rămas bulversat de atitudinea de sfidare mascată, de pervertire a creștinismului în esența lui. Am vrut să scot în evidență într-un articol acest lucru, dar, până la urmă, nu am făcut-o, mai ales că nici alte publicații străine nu i-au acordat atenție. Deși nu spune lucruri noi, totuși tonul, înstrăinarea pe care o afișează față de tradiția ortodoxă este revelatoare.

După ce am descoperit că interviul cu pricina a fost tradus în românește și este difuzat de revista Lumea credinței, am simțit că subiectul nu merită trecut cu vederea. Mai ales că introducerea făcută de editorii români este una pozitivă, deși scurtă. Impresia este că se face o popularizare în rândul credincioșilor a ideilor și mentalității fanariote progresiste. O eventuală educare a percepției poporului credincios ar face mai ușoară implementarea politicii Constantinopolului dacă legile bisericești tot nu-i sunt favorabile. Socialul poate juca acest rol cum a făcut-o și în chestiunea ecumenismului. Cu cât sunt mai puțini oameni care cunosc tradiția autentică a Bisericii și mai mulți cei care se conduc după idei seculare, cu atât mai mică este rezistența la alterarea predaniei, a etosului și a comorilor Ortodoxiei. Cu atât mai ușor bate vântul schimbării.

Chiar discursul Patriarhului Ecumenic este unul propagandistic, fără idei de forță, fără temeiuri canonice, fără referințe clare, doar generează impresia că ar avea dreptate prin impozanța pe care o afișează. Mai rău, se folosește de victimizare, ca și cum el ar fi cel nedreptățit. Această atitudine este numită în introducerea românească drept „deschidere a inimii”. Poate ar fi fost mai potrivit să-și păzească inima și faptele de acțiuni și intervenții viciate, poate ar fi bine să ne păstrăm luciditatea în fața unor minciuni sfruntate spuse de la o așa înălțime a autorității.

Două subiecte dureroase sunt abordate într-un mod cu totul întristător de Patriarh: pandemia și schisma din Ucraina.

Pandemia

Tema pandemiei este tratată într-un mod progresist desăvârșit: o prezentare deformată a realității și un atac manipulator asupra celorlalți, asupra dușmanilor de clasă, care sunt niște indiferenți și lipsiți de dragoste și compasiune față de semenii lor. Aceasta ca și cum asistăm la o situație în care suntem „șocați de suferințele a nenumărați semeni de-ai noștri și suntem impresionați de sacrificiul de sine al medicilor”. Această descriere se potrivește mai degrabă epidemiei de ciumă sau holeră, cu zeci de mii de morți pe noapte. Totuși situația în realitate nu este chiar așa. Există bolnavi și morți, dar nu la cote extreme. În plus, restricțiile au creat și continuă să creeze multe probleme economice, culturale, sociale și religioase. Deci există mai mulți oameni afectați, nu doar cei infectați cu virusul corona. Lipsa de preocupare pentru celelalte categorii de oameni nu este tot indiferență, poate mai calculată și mai rece, insidioasă și vătămătoare?

A spune că respingerea măștii vine din „moartea dragostei între oameni” mi se pare absolut exagerat. Poate sunt unii care chiar iau în calcul considerente științifice și practice; e greu să cataloghezi refuzul măștii ca un dispreț față de suferința altora, este o acuzație ridicolă. La fel este și afirmația că perspectivele deschise de știință sunt nu doar de bun augur, ci „un dar din cer”. Pur și simplu cerul sau raiul este pe o altă treaptă. De fapt, asistăm la o reinventare a principiilor morale creștine pe baze pământești și chiar pe ideologii moderniste și progresiste, așa-zis științifice, nu pe jertfa și învățătura lui Hristos.

Teoria din vara anului trecut că restricțiile nu afectează Biserica, ci protejează pe credincioși este reluată și în acest interviu. La fel, este o declarație fără explicație, tendențioasă. De parcă bolnavii au nevoie doar de asistență medicală, nu și de libertate religioasă, de posibilitatea să se roage și să ia parte la cultul Bisericii pentru a cere ajutorul lui Dumnezeu. Asta fără a mai intra în detalii care vădesc disproporționalitatea și intruziunea în rânduiala ortodoxă. Spre exemplu, de curând în Grecia statul a interzis slujbele de Bobotează după ce anterior anunțase că le permite. Sfântul Sinod a trecut peste aceste dispoziții și a dispus oficierea sfințirii mari a apei. Bisericile abia de curând sunt deschise după o perioadă de două luni. Asta pentru a aduce în discuție evenimente care nu sunt din România.

Disponibilitatea de a se vaccina este iarăși propagandistică în condițiile în care nu se cunoaște nici măcar eficacitatea vaccinului împotriva răspândirii virusului.

Schisma ucraineană

Dar cel mai dureros subiect este cel al schismei provocată în Ucraina și în toată lumea ortodoxă. Aici sunt reluate aceleași idei ale propagandei fanariote fără o minimă documentare a lor.

Este interesantă confuzia indusă în privința identității „ortodocșilor ucraineni”, care au cerut, pe de o parte, autocefalia, pe de altă parte sunt ținta unor atacuri extremiste. Adevărul este că ortodocșii canonici de sub vlădica Onufrie nu au cerut autocefalie, ci schismaticii rupți de Ortodoxie și recunoscuți ca atare de toate Bisericile Locale. Iar condamnarea abuzurilor și a răpirilor de biserici este una ipocrită pentru că este doar formală, fără o intervenție reală, binefăcătoare; asta pe lângă faptul că nu spune deschis că prigonitorii sunt tocmai cei cărora le-a acordat autocefalie, iar cei persecutați sunt creștinii canonici, pe care el îi disprețuiește ca un „bun” păstor.

Imaginea creată este aceea că intervenția Fanarului a fost pentru a repara nedreptatea față de milioane de ortodocși ucraineni care se aflau în afara Bisericii „fără vina lor”, și nu pe considerente politice. Aceasta s-a făcut pe baza practicii ecleziale, după cum a fost acordată autocefalie în trecut altor nouă Biserici Locale. Acest drept ar ține de „însăși structura Ortodoxiei”. De aceea situația actuală nu este una de schismă, ci este vorba doar de o acțiune a Patriarhiei Moscovei de a rupe comuniunea cu unele Biserici. Asta după ce „timp de trei decenii a închis ochii de bună voie și în mod ostentativ față de situația tragică din Ucraina”. Singura soluție este recunoașterea autocefaliei ucrainene de către toate Bisericile, fără întâlniri pan-ortodoxe și interminabile interviuri pe această temă. De ce? Pentru că aceasta ar fi „Eclesiologia Ortodoxă” și el, Patriarhul Ecumenic, nu poate permite ca ea să fie sacrificată pe altarul unor interese mărunte. Nu e vorba de papism la mijloc, ci de responsabilități consemnate în istoria bisericească, în teologia și canoanele ortodoxe. Renunțarea la această doctrină ar însemna o cedare spre federalizarea Bisericii Ortodoxe pe model protestant, iar rușii urmăresc, de fapt, preluarea autorității pe care o are în prezent Fanarul.

Desigur, acest discurs este profund mincinos în mai toate aspectele lui și a fost combătut de multe ori. Refuzul unei dezbateri la nivel pan-ortodox este elocvent și indică șubrezenia poziției în fața unei cercetări oneste și serioase. Realitatea este că schismaticii care au primit falsa autocefalie, ambele facțiuni, au fost condamnați pe drept și legitim în trecut, iar Patriarhia Ecumenică nu avea nici un drept și nici un temei să-i primească înapoi mai ales fără o pocăință din partea lor. Fanarul a acordat autocefalie mai multor Biserici, dar nu unilateral, ci cu acordul scris sau tacit al celorlalte Biserici Locale și pentru acele țări care făcuseră parte din jurisdicția sa. Este omis voit exemplul Patriarhiei Georgiei, care și-a primit autocefalia de la Patriarhia Antiohiei undeva în sec. al X-lea. De asemenea, pentru că nu există, nu este menționat nici un canon sau text patristic care să expună învățătura despre vreun primat de putere, nu doar onorific. Întotdeauna problemele s-au rezolvat în Ortodoxie sinodal, iar refuzul unei astfel de abordări este o înfruntare vădită și o trădare a ecleziologiei ortodoxe mai degrabă decât negarea pretinselor drepturi ale Patriarhiei Ecumenice. Iar acuzația de protestantism este ridicolă pentru că acesta nu constă în federalizare, ci în refuzarea oricărei autorități clericale și atomizarea credincioșilor, care sunt lăsați de capul lor, singuri cu Dumnezeu, fără ierarhie sacerdotală. Diferența este uriașă. De fapt, în Ortodoxie frățietatea se manifestă tocmai în sinodalitate, în organizarea ierarhică și totodată independentă pe teritorii episcopale, care sunt reunite în mitropolii și patriarhii pe criterii administrative, care iau în considerare circumstanțele sociale. De aceea, de cele mai multe ori, organizarea bisericească se pliază pe cea politică, dar nu se suprapune automat și total.

Unul dintre cei mai nocivi și mai trădători Patriarhi

Însă ceea ce frapează sunt cuvintele cu care refuză discutarea schismei ucrainene și termenii în care-și susține părerea. Este vorba de o îndârjire maximă, fermă, indiscutabilă și nenegociabilă. Practic, este o atitudine fățiș eretică și sfidătoare, care nu face decât rău dacă este tolerată mult în sânul Bisericii și nu sunt luate măsuri la nivel sinodal pan-ortodox față de această poziție.

Concret, persistența în greșeală este exprimată în aceste cuvinte: „În calitate de Patriarh Ecumenic, nu pot permite ca Ecleziologia Ortodoxă să fie sacrificată (modificată) pe altarul intereselor mărunte. Nu am dreptul să fac nici un singur pas înapoi. Nu folosește la nimic curtoazia, atunci când sunt puse în primejdie Teologia, rânduiala (ordinea) și Sfânta Tradiție a Bisericii noastre. Cuvântul Adevărului „este mai ascuțit decât orice cuțit”. O mărturisește istoria, izvoarele, documentele și evenimentele. O alterează banii, intimidările, propaganda și visurile unei nopți de vară. Ei bine, asta nu! Să stăm bine!”. Așadar nu există loc de cedări, nici un pas îndărăt, nici o curtoazie.

Sfidarea aceasta este pur și simplu de factură papistă. Este apogeul parcursului pe care l-a avut Patriarhia Ecumenică în ultimul secol. Dependența ei de puteri străine pentru supraviețuirea pe teritoriul ostil al Turciei este o slăbiciune care a dus-o pe căi ecumeniste neortodoxe. Rugăciunile și apropierile de catolici, evrei și chiar musulmani au smintit și pus răbdarea ortodocșilor la mare încercare. A existat o toleranță mare până acum, dar ea este speculată de Fanar pentru a merge mai departe, pentru a influența întreaga Ortodoxie și a o direcționa pe căi și direcții străine. Puterea politică a SUA se folosește destul de evident de ea ca agent și devine de nesuportat.

Un mare rol în acest derapaj îl are, se pare, ordinul arhonților din interiorul Patriarhiei Ecumenice.

Noi, ca români, trebuie să fim conștienți de situația de ansamblu a Ortodoxiei și să ne poziționăm corect. Deocamdată nu ne atinge direct răul, dar sunt exercitate presiuni asupra tuturor Bisericilor Locale să recunoască falsa autocefalie; noi nu suntem trecuți cu vederea. De aceea este cel puțin curioasă publicarea acestui interviu de către revista Lumea credinței. Ortodoxia este străină de progresismul afișat de Fanar și trebuie să rămână așa, nu să inducă acest duh în mentalul credincioșilor. Lupta cu lumea pentru dobândirea mântuirii este mult mai serioasă și dură decât dulcegăriile și falsitățile la care apelează Patriarhul Bartolomeu.

Translate page >>