Materialismul societății moderne este amestecat, în mod paradoxal, dar nu inexplicabil, cu o tendință spre explicații superstițioase. Omul modern, după ce-și pierde credința și reperele spirituale, constată că are nevoie de ajutor spiritual în necazurile pe care le întâmpină și în dilemele pe care le întâlnește în viață. În confuzia și neștiința sa în acest domeniu, este predispus să cadă pradă înșelărilor și înșelătorilor. Ezoterismul este, astfel, o capcană foarte periculoasă pentru societate, cu consecințe nefaste sufletești, dar chiar și trupești, fiind afectată în primul rând sănătatea mentală a celor prinși de acest curent.

Există destui „inițiați” chiar și în România care fac ravagii. MISA este doar fenomenul cel mai cunoscut, dar nu singular. Mulți alți „maeștri” speculează acest teren și predispozițiile oamenilor. De aceea este nevoie de o abordare mai serioasă a acestei chestiuni. Deocamdată redăm câteva sfaturi de bază și observații făcute din experiența sa ca duhovnic de Părintele Eftimie Mitra, pe care îl apreciem în mod deosebit. Ar trebui ca măcar toți credincioșii să cunoască cele expuse de Părintele pentru a nu-și pierde în mod tragic credința și sufletul.

Subiectele abordate cel puțin în părțile 2-4 sunt importante: autenticitatea textului Bibliei, reîncarnarea, invocarea manipulatoare a unor mari duhovnici, dacism „ezoteric”, superstiții, energii, sexualitatea exacerbată, „iubirea pozitivă”…

Lecturi recomandate: Marii inițiați ai Indiei și Părintele Paisie și Ortodoxia și religia viitorului, ultima scrisă de Părintele Serafim Rose.

Translate page >>
2
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x