Deși toate Bisericile Ortodoxe Locale s-au confruntat cu aceeași situație delicată a pandemiei de coronavirus, nu toate au reacționat la fel. Atât deciziile autorităților politice au fost diferite, cât și atitudinile Bisericilor Autocefale. Toate acestea provin din deosebirea de perspectivă asupra modului cum trebuie înfruntată creștinește o boală molipsitoare. În general, Bisericile și episcopii mai tradiționaliști au pledat pentru deschiderea bisericilor, iar cei mai secularizați s-au aliniat discursului sanitar și politic al momentului. Acolo unde poporul este mai credincios și atașat de Biserică, precum în Georgia și Ucraina, slujbele s-au ținut cu participarea mirenilor chiar în ciuda hotărârilor statului.
Ucraina: Deși în Rusia bisericile au fost închise printr-o hotărâre comunicată de Patriarhul Chiril, Biserica Ucrainei, membră a Patriarhiei Moscovei, a procedat diferit, lucru ce dovedește atât credința fermă, cât și autonomia largă de care se bucură.
Într-o adresare către credincioșii Mitropoliei de Kiev, Mitropolitul Onufrie i-a anunțat că Paștile vor fi prăznuite în biserici. Ulterior, Poliția a anunțat că slujbele au fost săvârșite în 13.658 de biserici, cu participarea a 130.000 de credincioși fără încălcarea regimului de carantină. Doar în 19 cazuri au fost constatate abateri.
Georgia. Ca în toate celelalte zile, în această țară, slujbele au fost ținute fără întrerupere cu păstrarea distanței de protecție între participanți. Deși autoritățile georgiene au dispus închiderea lăcașurilor de cult, credincioșii au făcut tot posibilul să fie prezenți și în noaptea de Paști. Mai puțini ca în ceilalți ani, ei au trebuit să ajungă până la ora 9 seara și să plece după ora 6 dimineața. unii episcopi au făcut apel ca oamenii să stea acasă, dar nu cu mult succes. Majoritatea au purtat măști de protecție. Patriarhul Ilia și cei mai mulți preoți nu i-au îndemnat pe credincioși să rămână acasă, ba chiar i-au împărtășit după ritualul normal.
Bulgaria. Deși ortodocșii nu sunt chiar atât de mulți în această țară, totuși există episcopi devotați, dar până și Primul Ministru a hotărât să fie deschise bisericile.
Serbia. După cum am menționat, Sinodul Sârb a cerut statului să facă o derogare și să permită credincioșilor să participe la slujba de Paști. Patriarhul Irineu s-a arătat înțelegător asupra faptului că nu le-a fost primită cererea din cauza „fricii mari și îndreptățite”, deși ar fi fost de dorit ca slujbele să fie oficiate cu participarea oamenilor. Într-un interviu pe temă, acesta a spus că nu este prima dată când poporul sârb sărbătorește Învierea în aceste condiții; bombardamentele germanilor și apoi ale aliaților au produs situații similare în trecut.
Din nefericire, în Rusia, Grecia, România și Antiohia, precum și în Cipru, bisericile au fost ținute închise. O surpriză o constituie Patriarhia Moscovei că a luat o astfel de decizie după ce inițial a combătut încercările primarului din Sanct Petersburg de a opri slujbele, pe când celelalte Biserici sunt cunoscute ca fiind mereu în tandem cu autoritățile civile.
Însă merită menționată poziția Mitropolitului Atanasie de Limassol, care a făcut unele declarații într-un interviu acordat Philenews. Printre altele, a răspuns criticilor pentru afirmația sa că „cei ce judecă sunt judecați”: «Sigur nu se primejduiește credința, nici Biserica nu se primejduiește, ci oamenii credincioși, care au dreptul inalienabil să-și exercite libertatea vieții lor religioase, a rugăciunii, a cultului lor. Eu îndemn lumea să facem toți ascultare de cele ce ne spun atât Întâistătătorii Bisericilor noastre, cât și Guvernul și să arătăm o dispoziție bună și spirit de conlucrare cu Statul și cu oamenii de știință ca să treacă pandemia».
«Sigur, cred că ar fi putut fi găsit un mod diferit prin care ar fi putut oamenii să vină la biserici, îndeosebi în aceste zile sfinte, luând toate măsurile indicate. … Arhiepiscopul și Sfântul Sinod au primit (măsurile statului). Noi facem ascultare de Arhiepiscopul nostru. … Trebuie să păzim cele ce ni le-a poruncit Statul pentru sănătatea publică a oamenilor și să rămânem acasă în rugăciune. … Ne aflăm aproape de schimbări mondiale. Nu vreau să spun lucruri și să bag în panică lumea. Se vor arăta lucrurile ușor-ușor. Și se vor arăta dispozițiile globalizării și a Noii Ordini și toate se vor clarifica ușor-ușor. Să avem răbdare. Ne rugăm să vină pacea în lume, să aibă oamenii pace în suflete și să nu se teamă și să se panicheze.»
Este evident că, dincolo de aceste diferențe exterioare care nu sunt de neglijat nici ele, există o deosebire de substanță, o criză în Ortodoxie, un conflict mocnit între curentul progresist și adaptat la planul lumesc și cel tradiționalist. Din păcate, noi, cei din România, nu suntem devotați credinței și dispuși la sacrificii pentru ea, cum ar fi normal, ci dimpotrivă, Biserica este gata să renunțe la credință pentru a nu deranja societatea așa-zis civilă. Probabil că mulți gândesc că vom trece și peste aceste greutăți cum am trecut și peste atâtea altele; dar este de remarcat că prin comunism am trecut și am rămas cu multe sechele. La fel, după trădările care s-au făcut în ultima vreme, lucrurile nu rămân neschimbate, ci se înrăutățesc fără să se simtă acut acest lucru, fapt ce agravează situația. Nu agitația este soluția, ci conștientizarea cu seninătate și încredere în Dumnezeu și dispoziția cea bună de a înfrunta viitorul cu credință fermă.
Deja am trăit un Paști îndepărtați de Domnul. Ce va mai urma și cât ne vom afunda în comoditate și în fricile trupești?
Nu cred că acesta este cazul, o „deosebire de perspectivă” ci parcă, mai degrabă, gradul de aservire a Bisericii faţă de stat. În privinţa Bisericii noastre, eu unul nu simt că avem autonomie, că „asupra modului în care se înfruntă creştineşte o boală molipsitoare” este spaţiu de dispoziţie pentru ierarhia noastră. Iar când spun autonomie mă refer la aptitudinea de a lua decizii în considerarea criteriilor importante pentru noi, cu ordinea de prioritate care corespunde convingerilor noastre. Faptul că s-a cântat „Hristos a înviat” la coadă la supermarket este o dovadă în plus că, în condiţii similare, se putea cânta şi în biserici.
Or, modalitatea aceasta de impunere fără discuţii a voinţei statului asupra credincioşilor, confirmarea acestui abuz şi validarea acestei nedreptăţi prin încheierea unui pseudo-acord, toate acestea nu sunt semne de libertate religioasă, ci dovada unei aserviri care nu poate fi primită în ortodoxie. Ordinea de prioritate a serviciilor publice lăsate libere de stat pentru cetăţeni este umilitoare, suntem reduşi la organisme biologice, încurajate să muncească şi să consume, dar să nu se manifeste în plan religioas.
Nici luările de poziţie ulterioare ale câtorva ierarhi, în pastorale sau predici, nu aduc nimic nou din acest punct de vedere, dincolo de un inedit stilistic sau de unele formulări/adresări mai directe.
În acest context, ceea ce mă sperie cu adevărat pe mine nu este falia ce se lărgeşte între credincioşii progresişti şi cei tradiţionalişti, pe care nu o văd ca pe ceva chiar natural ci, mai degrabă, mă descumpăneşte graba cu care unii credincioşi validează raportul de aservire şi de asuprire a Bisericii, faţă de alţii, puţini, care se încăpăţânează să vadă lucrurile în adevărata lor lumină (deşi nu sunt din cale afară de tradiţionalişti). Părerea mea 🙂
Bine spus : „Ordinea de prioritate a serviciilor publice lăsate libere de stat pentru cetăţeni este umilitoare, suntem reduşi la organisme biologice, încurajate să muncească şi să consume, dar să nu se manifeste în plan religios.”
Mărturia mea: întrucât lucrez la un magazin cu profil preponderent alimentar, deschis fără opreliști în toată această perioadă de criză, zi de zi am putut să văd ce se întâmplă cu fluxul de oameni într-o astfel de locație lumească. Da, s-au luat toate măsurile de prevenție recomandate sau sugerate de către autorități, dar și unele care țin de bunul simț… Astfel, a fost minimizat riscul de infectare. Nu se putea face la fel și în cazul bisericilor? Nu pot accepta că nu se putea „funcționa” la fel de bine și în biserici măcar în noaptea de Înviere.
S-a mai spus chiar de către un cleric că, deh, ne cam știm noi românii că nu suntem în stare a respecta regulile de prevenție precum alții… și de aceea trebuie să facem hatârul autorităților ateiste. Bine, dar la magazinele alimentare sau în piețe au mers alți cetățeni, nemți cumva?
Hristos a inviat!
Ar avea rost ceva de genul:
https://www.activenews.ro/stiri-social/E-timpul-unificarii-laicatului-un-Forum-Ortodox-Roman-e-mai-necesar-ca-oricand-161110
???
am văzut articolul. Ar avea rost, avem nevoie ca de aer măcar de o abordare coordonată dacă nu de unitate, doar că este foarte complicat. Nu neapărat ca demers, cât din cauza oamenilor şi a nereuşitelor anterioare. Sunt mai multe de scris. Dacă voi reuşi să îmi pun ordine în idei, poate voi posta o reacţie în perioada următoare. Aş aştepta să văd şi cum gândesc alte persoane, deşi nu văd mare grabă din partea altora. Ca o constatare succintă, observ că perioada interbelică şi ridicarea mişcării legionare ne-a formatat gândirea şi aşteptările pentru prezent, încă aşteptăm să se ridice un lider care să mobilizeze. Cred că şi dacă ar apărea un astfel de lider acum, nu ar avea ce masă de credincioşi să mobilizeze. Cred că trebuie părăsit modelul activităţii civice/politice de tipul mişcării politice/populare şi căutat să fie înţeles procesul politic în partea sa tehnică, de mobilizare/fidelizare a electoratului , de promovare a intereselor prin politici publice.
În fine, încă nu m-am gândit prea mult la asta, nu-s sigur de ce am scris, dar este cert că avem o lungă listă de nereuşite din care am putea extrage lecţii viabile pentru cei care s-ar încumeta să reîncerce o aliniere în jurul aceloraşi obiective.
Nevoie de coagulare a laicatului și chiar a clerului inferior este mare. Dar problema este cine o poate face. E un subiect delicat. Poate ar fi bine să existe o formațiune care să întreprindă acțiuni. Dar e greu de crezut că își va putea desfășura activitatea cu succes și fără interferențe nedorite.
Unitatea ar trebui să vină din partea ierarhiei. O coagulare fără episcopat riscă să scindeze Biserica în două într-un mod păgubos…
Hristos a inviat!
plecarea pe un asemenea drum cu actualii ierarhi duce inevitabil la esec.
daca ne vom ruga si ne vom dori acest lucru va ridica Domnul oameni cu lucrare de Episcop; a ridicat destui chiar si in secolul 20; acestia au facut astfel de lucrare chiar daca au fost prigoniti si chiar cateristi. In astfel de vremuri se da mai mult Har.
Doamne ajuta!
Trebuie să existe și o contracarare a ce fac greșit ierarhii, dar un laicat sau o organizație bisericească trebuie să fie într-o unire măcar formală cu episcopii, altfel se ajunge la o parasinagogă (adunare ilicită schismatică). Duhovnicii în principal, dar și mirenii cu putere duhovnicească trebuie să suplinească lipsurile actuale și să coaguleze Biserica în adevărata ei dimensiune de corp viu. Eventual, ierarhia ar trebui restructurată pornind de la nivel panortodox prin condamnarea ecumenismului, papismului fanariot și a altor devieri, cum este masoneria.
Si cum se poate realiza unirea „macar formala” ? Intre laicat si clerici precum si intre ierarhie si cler sunt, din pacate, diferente „de opinie” majore! Unii ar putea spune ca de cele mai multe ori chiar ar fi vorba de clericalism. Prea des auzim de „ascultare ” (in sensul de „do as I say”) si de „a nu judeca” (in sensul de a ascunde adevarurile – incomode- de cele mai multe ori).
Nici chiar in interiorul laicatului, din pacate, nu prea poate fi vorba de intelegere. Suntem in vremurile in care daca nu impartasesti idololatria gen Boca, Dorobantu etc., esti stigmatizat. Laicatul este necatehizat, cred ca deja este o chestiune intentionata! Laxitatea dogmatica este in floare. Din partea BOR exista trimis oficial la pelerinajele de la Medjugorje ! Lipsa de cateheza duce la adormirea constiintelor si la lipsa de reactie.
Vocile din cler care au luat atitudine sunt cam pe alte meleaguri in prezent (par Ciprian Mega, arhim Mihail Stanciu), batranii duhovnicesti care taiau buboiul cu bisturiul au plecat la Domnul (par Iustin, par Arsenie Papacioc etc.).
Asa-zisa recuperare a ostasilor (visarionistilor etc.) s-a petrecut pur si simplu, ramanand exact in formele de protestantism in care se aflau. Pietismul este in floare in detrimentul evlaviei. Bisericile sunt pline de pricesne si cantari necanonice. In episcopii si la patriarhie au ramas corurile mixte polifonice. Bisericile sunt pline la liturghii dar nu se impartaseste mai nimeni (ca regula generala, desigur exista si exceptii).
Biserica a devenit mai mult episcopocentrica decat hristocentrica. Mizeria este bagata sub pres (Onila, Corneanu, Drincec), politica pumnului in gura este la ordinea zilei. Statornicia ierarhiei este reprezentata de partasia incapatanata cu CMB-ul, adeziunea la sinaxa cretana si tot asa. S-a dezis de fiii ei cand aveau nevoie mai multa de ea (par Calciu, cazul Tanacu etc.). Au grija sa se delimiteze de vocile barbatesti autentice – „nu reprezinta pozitia oficiala a BOR”. Totul se rezuma la PR. PR fata de cine ? Caramitru & co.?
Formalismul este ingrozitor.
Greu de crezut ca se mai poate schimba ceva, si asta din cauza ca, evident, lucrarea nu este pe placul lui Dumnezeu.
Pana la urma este vorba de: „Nu te teme turma mica!”
Va marturisesc ca eu, personal, speram la o reactie ferma si consecventa din partea ierarhiei si a preotilor in privinta inchiderii bisericilor. Nu m-a incalzit cu absolut nimic faptul ca au slujit singuri in biserici inchise. Si ca au avut acces nelimitat la Sintele Taine doar ei si familiile lor. Nici distribuirea „Pastilor” si a luminii de la Biserica Invierii din Ierusalim in noaptea Invierii Domnului !!! Era noaptea in care ar fi trebuit sa primim Lumina din Sfantul Potir din mainile lor! Veniti „de luati”, nu stati acasa „de primiti”…Parca suntem iarasi pe vremea lui Neofit Cretanul.
Vezi si:
„Ierarhia BOR a mai ratat un moment important după episodul Referendumului, cel al vaccinelor, al Sinodului de la Creta, al interzicerii citirii moliftelor Sf. Vasile, al absenței slujbei Sinodiconului Ortodoxiei, al cenzurării cărților duhovnicești șamd.”
http://contramundum.ro/2020/04/21/15-observatii-despre-criza/
Sunt de acord cu mai toate observațiile. Ideea pe care am spus-o este că trebuie atenție să nu cădem într-o nouă greșeală. Toate aceste derapaje trag spre rupere, dar încă nu suntem în stare să reacționăm pe măsură la ele. E un subiect foarte important.
Ce pot spune deocamdată este că nu e bine să meargă lucrurile așa în continuare pentru că merg în pagubă.
Subiectul e complicat pentru că și mișcarea de nepomenire a cam demonstrat că nu există conștiințe care să dea roade adevărate și trainice până acum.
Vă înțeleg nemulțumirea și v-o și împărtășesc. Deocamdată atât se poate și, poate mai grav, atât se vrea să se poată. Articolul dlui Dirlău asta este: un articol, un text publicistic, nu o chemare, nu un document mobilizator sau programatic. Așa a simțit, așa a scris, dar suntem mulți care gândim și simțim la fel, că e nevoie de mult mai mult. Din nefericire pt noi, grija prioritară e să fie ocupat spațiul public astfel încât “laicatul” să aibă o evoluție predictibilă, să fie sleit și demobilizat. Asta ca să nu mai spunem că, deși conceptul de laicat pare unitar, în fapt suntem o miriadă de grupuscule cu diferențe atât de stridente și asumate identitar, încât dpdv al ethos-ului, mai apropiat e un progresist rezist din România de un progresist din SUA decât pot fi doi credincioși îngenunchiați în aceeași biserică. Din această pricină am spus că e nevoie de un clericalism ortodox, de o participare indirectă a clerului la mersul cetății prin ucenici. La asta cred că se referă și părintele Lavrentie când spune de duhovnici. Nu e o soluție care să poată fi generalizată, dar acolo unde este posibilă, unde există și duhovnici și ucenici implicați sau activi civic, este de mare trebuință să fie mai vizibili.
https://ortodoxinfo.ro/2020/04/24/bor-si-dubla-masura-fostul-episcop-al-husilor-corneliu-barladeanu-a-fost-pomenit-ca-ierarh-valid-si-a-tinut-predica-in-noaptea-de-inviere/
Este pur şi simplu revoltător, smintitor! Nu cred că este ortodox care nu s-ar bucura să vadă roadele pocăinţei creştinului Corneliu Onilă, pe care nu îl exclude nimeni din Biserică. Dar a-l reîmpacheta, a-l prezenta ca pe un „produs resigilat” şi pomenit ca ierarh anticipând o repunere într-un scaun este necreştinesc şi lucru vrednic de condamnare din partea oricui.
Situaţia domnului Onilă este ca o râie de care Biserica nu poate scăpa. PS Ignatie este cel care trebuia să facă lumină, să cerceteze şi să ceară caterisirea acestui individ. A căutat o linişte care cauţionează cea mai mare cădere morală pe care a cunoscut-o vreodată Biserica noastră. Şi care este pe cale să fie reinstalată în scaun episcopal, pt ca mizeria să fie deplină. Iertaţi-mă.
Strict legistic vorbind, nu este nimic în neregulă. Corneliu doar s-a retras din scaun și este arhiereu deplin, chiar dacă fără episcopie pe care să o aibă în păstorire. Deci nu este nimic în neregulă la nivel formal. Problema este că trebuia caterisit sau măcar judecat și rezolvat cazul, nu ascuns sub preș și apoi, eventual, să fie promovat cândva din nou într-o eparhie fără să se știe clar dacă este vinovat sau nu. În felul acesta, mulți se vor sminti. Nu doar maicile din Văratic, ci mai ales credincioșii și clerul care ar putea ajunge sub omoforul lui. Filmările sunt cunoscute, aproape publice, doar că sunt blurate, sminteala este uriașă și justificată.
Cât privește pocăința, nu știu dacă este vorba despre ea aici. Nu ne privește pe noi. Dacă este vinovat, se căiește în inima lui. Dar, în același timp, nu mai poate sluji ca arhiereu. Iar dacă este vinovat și a slujit chiar și public, atunci este limpede că nu se pocăiește, nu-și asumă vinovăția.
Am scris acestea pentru a canaliza mai bine și a face înțelese nemulțumirile exprimate mai sus într-un mod mai precar, nu pentru a le contra. Există niște reacții de conștiință perfect îndreptățite, dar de multe ori mai nefericit exprimate. Ca duhovnic am și defectul acesta de a diagnostica păcatul cât mai bine pentru ca și vindecarea prin pocăință să fie roditoare, nu la întâmplare.
Așa este. M-a luat valul de revoltă pe sus, pe repede înainte. Mă roade foarte tare subiectul acesta, de am ajuns să-l resimt aproape la nivel personal.
Formal, orbește vorbind, nu e nimic greșit în a pomeni ierarhul prezent la slujbă.. dar obrăznicia implicită a situației mă dezechilibrează, mă dizlocă din toți pepenii. Iertați-mă!
Nicio diferenta fata de institutiile „lumesti”. Streinu-Cercel, cu toate dovezile prezentate de Rise Project este in continuare boss-ul de la Matei Bals. Faptul ca a pierdut o functie dintre multiplele pe care le detine in toate comitetele si comitiile este nerelevant.
Tot-asa, legistic vorbind, ierarhia BOR nu a gresit cand ne-a predat complet Cezarului sub umbrela combaterii pandemiei.