Semnalăm și redăm în românește un text important despre competența Patriarhului de Ierusalim și a oricărui Întâistătător de Biserică autocefală de a convoca un Sinod cu caracter panortodox în caz de necesitate, cum este situația ucraineană. Textul survine ca o replică, după cum se va constata, la un alt articol ce dorea să argumenteze că sunt justificate canonic criticile aduse inițiativei Patriarhului Teofil de a întruni o consfătuire între Întâistătătorii ortodocși luna viitoare.
După așteptata respingere a convocării Patriarhului Teofil al Ierusalimului
atât din partea Patriarhului Bartolomeu[1] al Constantinopolului, cât
și din partea Arhiepiscopului Ieronim[2] al Atenei, s-a mobilizat
și dr. Anastasie Vavuskos[3], recent cinstit de k.
Bartolomeu cu rangul de „Arhonte Asikrit”, cu scopul de a îndreptăți, din punct
de vedere al dreptului bisericesc, această poziție de respingere.
Deci dl. Vavuskos, în
articolul său recent cu titlul «Poate Patriarhul de Ierusalim să convoace sinod
cu caracter panortodox?»[4], susține că Patriarhul Ierusalimului
nu poate să convoace un astfel de Sinod.
La această opinie a
ajuns după ce mai întâi a cercetat, precum el însuși scrie, «dacă din punct de
vedere al tradiției bisericești este obiceiul sau cel puțin există vreun
precedent să convoace Patriarhul Ierusalimului sinod și mai ales cu caracter
panortodox».
În cercetarea sa,
scrie, a localizat un Sinod, după cel apostolic din 48, și concret Sinodul din 1672
din Ierusalim, sub președinția cunoscutului Dositei al Ierusalimului, care,
totuși, după cum foarte corect l-a evaluat dl. Vavuskos – și sunt de acord
absolut cu dânsul – nu a fost cu caracter panortodox, ci «a) a fost local, b) a
fost convocat nu la prima mână, ci ca o continuare al Marelui Sinod din
Constantinopol, c) prin deciziile sale a urmărit să susțină și să întărească
deciziile sinodului precedent din Constantinopol și nu să le pună la îndoială ».
Totuși propria mea
cercetare, pe care o fac publică aici, a localizat nu unul, ci trei Sinoade cu
caracter panortodox, pe care le-a convocat Patriarhul Ierusalimului, pe care le
prezint îndată, încât să fie demonstrat dreptul canonic (și) al Patriarhului
Ierusalimuului (dar și al oricărui al Întâistătător, când este primejduită
Biserica) să convoace Sinod cu caracter panortodox:
a) Duminica
Cincizecimii, anul 763, Patriarhul Teodor I al Ierusalimului (745-771) a
convocat Sinod la care au participat Patriarhul Cosma al Alexandriei (727-755)
și Patriarhul Teodor al Antiohiei (751-773), cu episcopii de sub ei, și care a
avut caracter panortodox, condamnând iconoclasmul[5]. Faptul că Patriarhul Constantin
II de atunci al Constantinopolului nu a participat la el – era un organ al
fanatismului iconomah al împăratului Constantin Copronim și a fost anatematizat
după moarte de Sinodul VII Ecumenic – nu cumva îi micșorează caracterul
panortodox al acestui Sinod, a cărui mărturisire de credință împotriva iconoclasmului
a fost recunoscută[6]
și în actele Sinodului VII Ecumenic? Desigur că nu!
b) În aprilie 836, în
a doua fază a iconoclasmului, perioadă în care pe tronul de Constantinopol se
găseau în principal Patriarhi iconomahi, Patriarhul Vasile al Ierusalimului
(820-838) a adunat «foarte mare mulțime pentru închinarea sfintelor icoane,
fiind de față și Patriarhul Hristofor al Alexandriei (817-841) și Iov al Antiohiei
(813-843), cu chip de Sobor general, adunându-se pentru ortodoxie »[7]. «S-au adunat cu ei și o
sută optzeci și cinci de episcopi, o sută optzeci și unu de egumeni și o mie o
sută cincizeci și trei de monahi»[8]. Sinodul a trimis o Scrisoare
împăratului iconomah Teofil, pe care a scos-o la lumină neobositul Ioan
Sakelion în ediția aferentă[9], în care iese în evidență
importanța acestui Mare Sinod, cu un
caracter neîndoielnic – după cum poate să concluzioneze ușor oricine din cele
de mai sus – panortodox!
c) În 1443, Patriarhul
Ioachim al Ierusalimului (1431-?) «a convocat un Sinod la care au fost de față
Patriarhii Filotei al Alexandriei (1435-1459) și Dorotei al Antiohiei
(1435-1452) și Mitropolitul Arsenie al Cezareei»[10]. Sinodul, care a avut
caracter panortodox, a condamnat unirea mincinoasă de la Ferrara-Florența și
totodată a condamnat la oprire de la slujbă (și afurisire pe cei care se opun
deciziilor lui) pe Patriarhul latinofron Mitrofan II (1440-1443) împreună cu
persoanele pe care le-a hirotonit el, care, după cum scrie același act sinodal,
«pe care i-a trimis ca pe niște urâciuni ale Mitropoliilor și întinăciuni
episcopale pretutindeni în dumnezeieștile și sfintele scaune ale Sfintei și
Marii Biserici a Constantinopolului, ca și cum ar fi supuse teritoriului său»[11]!
Deci, pe baza acestor
elemente neîndoielnice, Patriarhul Teofil al Ierusalimului poate fără îndoială
să convoace Sinod cu caracter panortodox și nu numai cu Întâistătătorii
chemați, ci în general cu Arhierei ai Bisericilor Ortodoxe și care Sinod este
dator să ia poziție împotriva acuzațiilor împotriva Patriarhului Bartolomeu de Constantinopol
(pentru opiniile eretice, acțiunile schismatice și depășirea granițelor) și să
pună bazele pentru un Sinod Panortodox adevărat, la care prin regula Adevărului
– și nu interesele SUA, ale Vaticanului sau ale altor puteri neortodoxe –
trebuie să fie cercetate toate chestiunile care preocupă Biserica Ortodoxă în
ultimul veac.
În acest mod,
Patriarhul Teofil al Ierusalimului se arată vrednic de înaintașii săi arătați
mai înainte și va demonstra că, deoarece respectă Ortodoxia, cunoaște perfect
poziția și competențele Patriarhiei de Constantinopol, care nu constituie
«suprabiserică» de tip Vatican, ci Biserică soră cu celelalte Patriarhii, care
sunt datoare să revină la drumul drept – de vreme ce acesta, din păcate, se
abate și se străduiește să imite Vechea Romă în căderea ei[12] – , și să nu fie atrase
și ele împreună cu ea.
[2] Nu este câtuși de puțin întâmplător că
declarația Arhiepiscopului a venit după întâlnirea pe care a avut-o cu
ambasadorul american la Atena, Geoffrey Payatt!
…nu se va duce la întâlnirea în cauză deoarece
convocarea întâlnirilor și sinaxelor Întâistătătorilor ortodocși este o
prerogativă a Patriarhului Ecumenic…
Am semnalat cu puțină vreme în urmă că tremură conștiințele plângăcioase din adâncurile împietririi celor care au acceptat reaua-cefalie a Ucrainei și refuză cu frică să fie confruntate cu acțiunile lor schismatice, care îi chinuiesc aici, dar și acolo…
De unde să
găsească putere să se afle în fața răspunderilor lui nespuse kir Ieronim? Nu este
prima dată când ne dezamăgește. Totuși acum, prin autocefalia Ucrainei, s-a
depășit pe sine. Decizia sa îngâmfată vădește care este conștiința lui
bisericească!
Arhiepiscopul
Ieronim: «Nu mă voi duce la întâlnirea Întâistătătorilor ortodocși»
S-au încheiat
lucrările Sinodului permanent (Δ.Ι.Σ.)
S-a întrunit de miercuri, 8 ianuarie, până vineri, 10 ianuarie 2020 Sfântul Sinod Permanent al Bisericii Greciei din a 163-a perioadă sub președinția Preafericitului Arhiepiscop Ieronim al Atenei și a toată Grecia. La început, ΔΙΣ a fost informat de epistola Preafericitului Patriarh Teofil al Ierusalimului către Preafericitul Arhiepiscop Ieronim al Atenei și a toată Grecia despre întâlnirea Întâistătătorilor ortodocși. Preafericitul a răspuns la ea că nu mă voi duce la întâlnirea în cauză deoarece convocarea întâlnirilor sau sinaxelor Întâistătătorilor ortodocși este o prerogativă a Sanctității Sale, Patriarhul Ecumenic. […] Comunicatul continuă cu darea de seamă a celorlalte discuții pe probleme de interes intern, n.thodosie.
Sinaxa Primaților nu poate servi în niciun mod unității Ortodoxiei,
deoarece la ea nu va fi prezent primul din Diptice, a declarat Patriarhul
Bartolomeu.
Postare actualizată pe 11 ianuarie 2020. În urma unor comentarii, s-a dovedit că situația este mai puțin dezamăgitoare deocamdată decât s-a crezut inițial.
În urma conslujirii cu Arhiepiscopul Atenei la Pireu de Bobotează, Mitropolitul Serafim emite un comunicat oficial prin biroul său de presă prin care încearcă să se explice în fața celor îngrijorați de acest eveniment. Din păcate, nu se ridică la înălțimea așteptărilor, ci chiar ajunge să justifice într-o măsură existența autocefaliei mincinoase a schismaticilor ucrainenilor.
Βήμα Ορθοδοξίας: Mitropolia de Pireu răspunde la
chestiunea ucraineană și a ecumenismului
Mitropolia de
Pireu a emis un comunicat cu referire la pomenirea Mitropolitului Epifanie al
Bisericii din Ucraina în timpul conslujirii în ziua de Bobotează la Pireu.
Comunicatul:
«Preocuparea cu chestiuni de etos canonic și rânduială presupun o
cunoaștere substanțială a Dreptului canonic și nu ajunge râvna pentru
asigurarea și păstrarea credinței noastre neprihănite pentru că sunt subiecte
de cunoaștere adâncă și sigur trebuie să fie la mijloc luminarea Preasfântului
Duh, curăția sufletului și a trupului și nevinovăție, dar și știință despre
subiect și îndeosebi cunoașterea clară și deplină a teologiei și a Dreptului
antic, a cărui prevederi sunt indispensabile pentru înțelegerea și suplinirea
Dreptului Canonic, care nu este drept penal special și, prin urmare, în multe
cazuri este nevoie să se facă o interpretare extinsă sau reducționistă pe baza
principiilor științei juridice antice, care are valoare în toate sistemele
juridice statelor de drept.
Precizările acestea sunt indispensabile pentru că unii frați iubiți
neliniștiți pentru mersul lucrurilor noastre bisericești și care se
îngrijorează pentru asigurarea credinței noastre de tradiție apostolică s-au
agasat de faptul pomenirii de către Preafericitul Arhiepiscop Ieronim al Atenei
și a toată Grecia la dumnezeiasca Liturghie de praznicul Teofaniei în Catedrala
Mitropoliei din Pireu a așa-numitului «Mitropolit Epifanie al Kievului», fapt
care survine de acum la fiecare prezență liturgică a Preafericitului după
ședința Ierarhiei din 12/10/2019.
Fără o înarmare proporțională canonico-legală, ci numai cu trambulina
râvnei sfinte și a întristării pentru aceste amănunte, dispoziția noastră bună
nu este suficientă pentru înțelegerea canonico-legală a chestiunii ucrainene încâlcite
pentru că altfel ne abordăm simplificator subiectul și din cele două aspecte a
celor care acuză și a celor care susțin.
Mitropolitul Serafim, ca unul care are o experiență și cunoaștere
specială a chestiunilor canonico-legale pentru că a deservit 25 de ani ca
secretar al Tribunalelor Sinodale Bisericești pentru monahi, diaconi, preoți și
mitropoliți și ca anchetator al Sfântului Sinod și ca Prim-Secretar al lui,
Α. A reclamat public așa-zisul Sinod din Creta pentru că a forțat cea
mai evidentă obligație a lui din dumnezeieștile și sfintele canoane de a
repudia la nivel mondial ereziile și cacodoxiile (credințele rele) care
subzistă în timp și spațiu și să delimiteze
credința mântuitoare de ele, actualizând dezavuarea de către Sfintele Sinoade
Ecumenice (al 8-lea) a panereziei papismului, (al 3-lea și al 7-lea) a
protestantismului și (al 4-lea, al 5-lea și al 6-lea) a monofizitismului și nu
a fost de acord, din acest motiv, și cu textele pe care le-a emis și cu
procedura pe care a urmat-o, retrăgându-se ca un protest de la participarea lui
la el.
Β. Condamnă cu asprime panerezia ecumenismului inter-creștin și
inter-religios prin multe intervenții la înainte-stătătorii ereziilor, care omogenizează
adevărul cu minciuna și le face superficiale în ultimii 100 de ani, și cere
construirea unui coaliții a popoarelor ortodoxe pentru reevanghelizarea lumii,
propunând o coaliție a Greciei, Ciprului, Serbiei, Bulgariei, României și
Rusiei prin platforme informative mondiale împotriva islamului gnostic/cuminte,
religiilor orientale și sectelor, ateismului, nihilismului, ocultismului și
neopăgânismului.
C. Din anul 2018 a demonstrat veritabila discordie a chestiunii ucrainene
și a explicat corect sfintele canoane 9 și 17 ale Sinodului IV Ecumenic,
canoanele 36 și 134 ale Sinodului din Cartagina validate sinodal de către al
doilea canon al Sfântului Sinod cinci-șase Ecumenic, care soluționează deplin
chestiunea și a făcut o depoziție public și de netăgăduit cu absolut respect și
dragoste față de Patriarhia Ecumenică cum că a răstălmăcit canoanele de mai sus
ale Sinodului IV Ecumenic și nu a luat în vedre canoanele Sinodului din
Cartagina, a forțat principiul identității pedepselor, care constituie element unificator
al Bisericilor Ortodoxe autocefale.
Fie spus în paranteză că revocarea Hotărârii din 1686 a Patriarhului
Dionisie IV pe motivele pe care le-a invocat Sfântul Sinod se opune canonului
17 al Sinodului IV Ecumenic, care consfințește principiul prescrierii pentru
subiecte cu caracter administrativ și, prin urmare, este ireal ca după 350 de
ani să nu fie prescris, ținând dreptul aferent al Sfântului Sinod, pentru că
înțelesul prescrierii cuprinde prin aplicare extinsă și chestiunea zisă.
Aceste poziții le-a depus și în scris în memoriul către
Sinodul Ierarhiei Bisericii Greciei și le-a făcut public amplu și a
depus împreună cu Preasfințiții Mitropoliți de Driinupolis, Kithire și Etolia în
chip de apel împotriva deciziei Ierarhiei Bisericii Greciei despre
recunoașterea acțiunilor nevalide și anticanonice ale Sfântului Sinod al venerabilei
Patriarhii Ecumenice către Sanctitățile lor și Preafericiții Întâistătători o
cerere de convocare imediată a Sinodului Panortodox (Ecumenic) cu participarea
tuturor Mitropoliților și Episcopilor care păstoresc eparhii bisericești.
D. Preasfințitul Mitropolit de Pireu recunoaște ca singur Mitropolit
de Kiev canonic pe Preasfințitul Mitropolit Onufrie și pe Sfântul Sinod din
jurul lui și consideră faptele acceptării recursurilor în apel ale monahului
caterisit și anatematizat Filaret și ale preotului caterisit Nicolae-Macarie
Maletici drept nevalide canonic pentru că Sfântul Sinod le-a luat în
considerare și le-a judecat fără jurisdicție și competență canonică și, prin
urmare, sunt evident nevalide acțiunile ulterioare de recunoaștere a
hirotoniilor pe care cei ziși le-au săvârșit în stare de caterisire și cu
siguranță este nevalidă convocarea așa-zisului «Sinod al unificării» compus din
persoane laice aflate în schismă și parasinagogă pentru că Denisenko a
întemeiat o schismă ca și episcop caterisit, iar Maletici o parasinagogă
(adunare separată) ca preot și evident este nevalidă acordarea autocefaliei
laicilor în cauză.
Potrivit Dreptului nostru canonic, acțiunile de mai sus sunt nevalide
pentru că au fost luate fără competență, dar nu sunt inexistente pentru că
Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice este negreșit depozitar al harului
dumnezeiesc, are dreptul canonic acordat de Domnul de «a lega și dezlega» în
condițiile dumnezeieștilor și sfintelor canoane și deciziile eventual
necanonice ale lui în speță nu sunt anulate de voința bună a fiecărui
credincios care se împotrivește și este neliniștit, ci de un organ canonic
desemnat de dumnezeieștile și sfintele canoane, adică de Sinodul Panortodox
(Ecumenic) convocat.
Acest lucru l-a exprimat cu succes, dar fără plenitudine legală, vorbind
despre «o restabilire deficitară» a celor de mai sus și a recunoașterii
hirotoniilor lor Preafericitul Arhiepiscop Anastasie al Albaniei.
Preasfințitul Mitropolit de Pireu a demonstrat public că această chestiune, cu toată implicarea geopolitică și geostrategică pentru care desigur sunt responsabili și frații noștri ruși, «care au cedat» euroatlanticilor necesitatea susținerii Patriarhiei Ecumenice, Tronul prim după sfintele canoane ale Bisericii celor ortodocși, în Turcia fascistă islamistă, este o chestiune de alcătuire administrativă pentru că nu se referă la o dogmă de credință, ci la administrarea Bisericii și poate să se furișeze, precum s-a menționat și în cererea convocării unui Sinod Panortodox, ecleziologia greșită despre existența chipurile a unui protos mondial în afara Sinodului Ecumenic, dar chestiunea aceasta nu se judecă pe baza percepției, ci pe baza firii administrative a subiectului.
Conslujirile ilicite cu papistașii și cu uniții ale laicilor noii structuri din Ucraina sunt acțiuni blamabile care demonstrează greșeala Sfântului Sinod de a se fi încredințat unor oameni atât de neîncercați, nepregătiți și neînțelegători marea comoară a autocefaliei.
Prin urmare, nu se pune problema aplicării imediate a canonului 15 al Sinodului I-II și nu se contaminează nimeni de conslujirea cu aceia care recunosc în mod evident greșit acțiunile nevalide după sfintele canoane ale Sfântului Sinod, care totuși nu sunt inexistente și reclamă reprobarea și invalidarea lor de către organismul canonic competent, care este Sinodul Panortodox Ecumenic, după cum s-a menționat.
Contaminarea din conslujire intervine numai prin părtășia personală cu persoanele laice restabilite pentru că sfântul canon 10 al sfinților apostoli, care are validare ecumenică, fiind recunoscut de Sinodul Ecumenic cinci-șase, cere canonic reprobarea celui excomunicat, pe care nu poate să o pronunțe decât numai organul bisericesc competent.
Biserica cea una, sfântă, sobornicească/catolică și apostolească nu este
un ghiveci de «salvatori» desemnați și unși de la sine, ci trup ce care cap pe
Mântuitorul Hristos și mădulare pe cei botezați ortodox în numele Sfintei
Treimi și, potrivit acestora, Biserica mântuiește și nu este mântuită/salvată
prin poruncile Preasfântului și desăvârșitorului Duh prin Sfintele Sinoade
Ecumenice și prin rânduiala canonică prevăzută.
Prin urmare, nu poate fiecare credincios, chiar și Episcop, mișcat de
buna-credință covârșitoare sau de râvnă sfântă să se ungă singur drept Sinod
Ecumenic și să se apuce de proceduri succinte pe subiecte administrative și
canonice ale Bisericii și să treacă la «caterisiri și anatematizări» ale
membrilor trupului Bisericii, pentru că aceasta constituie apoteoza duhului
anormal și protestant rău-credincios!!!
Obligația imediată a întreruperii comuniunii înainte de o condamnare
sinodală subzistă numai în inter-comuniunea cu erezia.
În concluzie, Preasfințitul Mitropolit de Pireu nu are nici o
competență să impună Preafericitului Arhiepiscop al Atenei pozițiile lui, nici
desigur să întrerupă comuniunea cu el.”
1. Afirmația că „acțiunile nevalide (de acordare a autocefaliei)… nu sunt totuși inexistente” este uimitoare. Este ca și cum am spune că hirotonia făcută de un preot sau Liturghia săvârșită de un mirean sau caterisirea pronunțată de preoți și mireni sunt reale, chiar dacă incorecte. Ar trebui să fie evident că orice acțiune care depășește aria de competență a unui for este inexistentă; doar în cazul în care este pusă în aplicare incorect ea are efect, dar trebuie respinsă de un for competent superior. Practic, prin această afirmație recunoaște acțiunile Patriarhiei Ecumenice, deși le neagă în cuprinsul textului ca neținând de atribuțiile ei. Așadar respinge pretențiile de primat papal ale Constantinopolului, dar le admite eficacitatea. Aceste inconsecvențe sunt mai degrabă evidente decât să necesite cunoștințe teologice înalte și de drept canonic antic pentru a fi înțelese. Aici, de fapt, IPS are dreptate, în sensul că acțiunile ilegale întreprinse de cineva, chiar și în afara competențelor lui, sunt existente, chiar dacă greșite. Mai ales în situația noastră, ele produc efecte prin concursul unor factori externi, cum ar fi puterea politică sau oamenii din Ucraina și Bisericile care au recunoscut „autocefalia”. Juridic, ele sunt existente și ar trebui condamnate de un Sinod Ecumenic. Inițial am crezut că orice acțiune care depășește competențele cuiva este inexistentă și doar o aplicare greșită a competențelor este existentă, dar eronată. Însă, în urma comentariilor și cercetării mai avizate a acestei chestiuni, trebuie să recunosc că nu a greșit în acest punct.
2. Face vorbire de obligativitatea întreruperii comuniunii în caz de
erezie conform canonului 15, dar care nu se aplică în cazul problemei ucrainene
pentru că nu există la mijloc o abatere dogmatică. În primul rând, canonul 15
nu prevede această obligativitate pretinsă, ci doar dă dreptul la o astfel de
reacție înainte de o cercetare sinodală; în al doilea rând, dacă ar fi adevărat
ceea ce spune, de ce nu a oprit comuniunea cu delegații greci din Creta, care
au semnat texte pe care le recunoaște ca eretice chiar în acest comunicat?
3. De la discursul prin care acuza intervențiile geopolitice în
conflictul ucrainean, acum acuză pe ruși că ar fi abandonat Patriarhia
Ecumenică în mâinile euroatlanticilor. De parcă Rusia ar fi avut vreo obligație
să protejeze Fanarul din inima Turciei; de parcă recurgerea la ajutorul NATO ar
fi justificată pentru primul Tron patriarhal!
4. Fără o explicație pertinentă, califică acordarea autocefaliei ucrainene drept un act administrativ, deci fără valoare dogmatică. Aceasta înseamnă ignorarea Tomosului prin care a fost creată structura schismatică de către Fanar, Tomos care conține concepția primatului neo-papist fanariot de supremație asupra întregii Biserici. Ori această teorie este o concepție eretică, după cum însuși Mitropolitul recunoaște în acest Comunicat, pentru că induce o ecleziologie greșită. Adăugire ulterioară: Cu toate că recunoaște într-un paragraf că se poate târî sau infiltra la mijloc și această concepție.
5. Nu menționează nimic despre gestul făcut la Vohodul de la Liturghia de
Bobotează împreună cu Arhiepiscopul Atenei. Deci nu a însemnat nimic.
6. Din păcate, dintr-un reper și stâlp al dreptei credințe devine mai degrabă o sursă de confuzie și ezitare, de concesii întortocheate și nefundamentate. Mai mult, pe jumătate este adept al primatului neo-papist al Fanarului, pe care îl recunoaște de facto, deși îl respinge în teorie.
7. Nu pot să nu remarc, totuși, amestecarea observațiile corecte legate de aplicarea caterisirilor de către forurile competente cu situația concretă, care reclamă curaj și mărturisire, nu ascundere în spatele unor portițe legale. Concret, pentru situația de schismo-erezie declanșată de criza ucraineană, putea să reacționeze mai vertical în fața Arhiepiscopului, ca să nu zic încă de la Sinodul din Creta. Canoanele îi dau acest drept înainte de întrunirea unui Sinod. Desigur că nu are o obligație canonică, ci doar morală. Însă, din păcate, prin astfel de luări de poziție confuze pierde și credibilitatea morală pe care și-o câștigase.
Din nefericire, pe scurt, consider că prin acest Comunicat Mitropolitul Serafim pierde vertiginos din prestanță și alunecă în compromisuri neînțelese. În loc să declare cel puțin că nu poate adopta o poziție de avangardă a mărturisirii și preferă să rămână în limitele strict canonice, aduce explicații nefondate prin care face concesii și dă apă la moară atacurilor la adresa Ortodoxiei. O pagubă mare și o falie în plus între ierarhia superioară și restul trupului sănătos al Bisericii și o slăbire a mărturisirii dreptei credințe în momente în care este cea mai mare nevoie. Să dea Dumnezeu să fie infirmate aceste impresii ale mele!
Cert este, după
cum se poate vedea în filmarea momentului de la Liturghie (Vohodul mare) când
sunt pomeniți și toți Întâistătătorii din diptice, Mitropolitul Serafim de
Pireu a făcut un gest neprevăzut de tipicul bisericesc, care comportă diverse
interpretări.
Este vorba de pomenirea nominală a Arhiepiscopului, deși doar acela avea rolul de a rosti dipticele. Astfel, Mitropolitul de Pireu, prin această pomenire, recunoaște drept superior al său doar pe Ieronim. Trebuie specificat că în Grecia nu este pomenit la slujbe Arhiepiscopul, ci întregul Sinod. Așadar gestul Mitropolitului Serafim este unul ieșit din ordinea firească a lucrurilor nu doar ca tipic, ci și ca formulă folosită.
Părintele Ciprian Staicu l-a văzut ca o adeziune la pomenirea lui Epifanie în dipticeca Întâistătător al Ucrainei. Totuși alții, anume Κατάνιξη.gr, adică Pr. Manolis și Pr. Teodor Zisis, îl califică drept o reacție de împotrivire, deși una mică. Chiar în titlul articolului afirmă aceasta: „A reacționat cumva Mitr. de Pireu împotriva pomenirii schismaticului Epifanie de către Ieronim? Da, puțin…”. În cuprinsul articolului, care a fost scris inițial doar pe baza unei știri scrise, fără imagini filmate, nu se fac alte afirmații în acest sens.
Din punctul
nostru de vedere, reacția Mitropolitului Serafim este una de dezicere față de
pomenirea lui Epifanie în diptice, rămânând astfel fidel poziției
pe care a avut-o în Sinodul grec pe această problemă. Depinde ce se cere de
la el în aceste momente. Dacă pomenirea Sinodului grec nu presupune o
recunoaștere a deciziei cu privire la autocefalia ucraineană, atunci nici
conslujirea cu Arhiepiscopul nu înseamnă acceptarea gestului lui personal. Cu atât
mai mult reacția pe care a avut-o în timpul slujbea arată dezicerea de
dipticele rostite de Arhiepiscop.
În orice caz, discuția cu privire la părtășia la schisma ucraineană este una delicată pentru că este la mijloc un hățiș mare de încurcături. În primul rând, ea nu poate fi considerată drept recunoscută sinodal în Grecia, de vreme ce nu a existat votare, ci doar ca o declarație de presă fără acoperire în realitate. În al doilea rând, „autocefalii” ucraineni nu sunt o structură schismatică anterioară, pe care să o fi recunoscut Patriarhia Ecumenică, ci una formată chiar în sânul Bisericii de către Fanar din episcopi caterisiți. Dacă ar fi fost pur și simplu recunoscute formațiunile bisericești ucrainene schismatice, atunci am fi avut de-a face cu o schismă de facto în Ortodoxie și oricine ar fi intrat în comuniune cu ucrainenii ar fi ieșit automat din Biserica Ortodoxă, fără să fie necesară o condamnare nominală a lor pentru că se încadrau într-o structură exterioară Ortodoxiei. Dar, pentru că așa-zisa Biserică din Ucraina, condusă de Epifanie, a fost creată de către Patriarhia Ecumenică, nu importată din afară, ea constituie o grupare și o acțiune schismatică din interiorul Bisericii, care trebuie vindecată totuși. Deci oricine intră în comuniune cu aceia nu se plasează automat în afară, cum ar fi fost cazul într-o unire cu o grupare eretică sau schismatică deja formată (catolici, protestanți, stiliști…).
Problemele de culise din Grecia sunt mai încurcate și nu ne putem pronunța asupra lor pentru că nu le cunoaștem în detaliu. Nu știm de ce Mitr. Serafim l-a alungat pe Pr. Anghelos Anghelakopoulos în realitate și care este politica pe care o urmărește. În orice caz, dacă este să fim consecvenți cu principiile canonice ale Bisericii, nu putem cere Mitropolitului de Pireu mai mult decât să se împotrivească recunoașterii schismaticilor ucraineni. I s-a reproșat deja că a slujit de hramul din 12 decembrie împreună cu un ierarh ce s-a pronunțat în favoarea „autocefalilor”. Desigur că nu este un gest corect, ci s-ar fi cerut mai multă consecvență și un protest mai energic față de ierarhii pro-schismatici din Grecia, dar nu putem cataloga această conslujire drept o trădare a credinței.
Totul se învârte în jurul problemei spinoase a semnificației pomenirii ierarhului la slujbă, pe care unii o interpretează ca fiind acceptare a tuturor credințelor lui personale exprimate public, când ea este, de fapt, doar o recunoaștere a autorității cu care l-a investit Biserica și a credinței și Tainelor pe care i le-a încredințat. Dacă Biserica din care face parte episcopul pomenit este ortodoxă, pomenirea lui nu implică nici o abatere de la credința dreaptă. Mai multe detalii pe acest subiect au fost dezbătute în legătură cu Sinodul din Creta.
Precizări importante: Nu se justifică atitudinea Mitropolitului Serafim, de la care așteptam o reacție mai dârză și o opoziție mai răspicată față de pomenirea în diptice a schismaticului Epifanie. Șirul logic al împotrivirilor lui cerea să nu accepte o conslujire cu Arhiepiscopul, cu toate riscurile care ar fi intervenit. Însă doar această faptă singură, luată în sine, greu poate fi considerată drept o adeziune la schismă. Conslujirea este echivalentă cu pomenirea, ceea ce i-ar face la fel de vinovați pe toți ceilalți ierarhi din Sinodul grec.
Titlul de pe Κατάνιξη.gr este, de fapt, o zeflemea la adresa Mitropolitului, că nu ar fi reacționat, de fapt.
Însă opinia din afara evenimentelor este că Mitropolitul Serafim reprezintă o dezamăgire, dă motive de neîncredere și distanțare, dar nu văd justificări suficiente să fie catalogat drept schismatic deocamdată. Sau cel puțin nu doar el singur dintre toți episcopii din Grecia.
Redăm mai jos în traducere câteva declarații ale capului schismaticilor din Ucraina, preluate de un portal grecesc, cu privire la evoluția la nivel panortodox a așa-zisei autocefalii din Ucraina.
Mitropolitul Epifanie de Kiev așteaptă în 2020 recunoașterea
a patru Biserici, conform unui interviu pe care l-a acordat unei agenții de presă locale.
«Sunt încrezător că anul
viitor (2020) vom primi recunoașterea din partea a destule Biserici Ortodoxe. N-aș
vrea să spun detalii, dar Bisericile României,
Ciprului, Bulgariei și Georgiei dezbat public despre recunoaștere» – a declarat
„Mitropolitul” Epifanie în acest sens.
Ați auzit din multe
surse că niciodată nu va avea loc unificarea, că Ucraina nu va primi niciodată Tomosul
de autocefalie și acum recunoașterea. Același lucru se întâmplă în acest moment
pe scena internațională.
Moscova vrea să
suspende procedura care intervine acum în Ortodoxie în general. Două Biserici
ne-au recunoscut și acum și alte Biserici se pregătesc pentru asta. Din acest
punct de vedere, există un efort din partea lor să suspende această procedură,
să realizeze o întrunire ortodoxă și așa mai departe.
Totuși trebuie să
înțeleagă un lucru: dacă se convoacă o întrunire panortodoxă, aceasta nu poate
să se întâmple fără participarea noastră, deoarece suntem oficial în diptice ca
Biserică. Prin urmare, fără noi, fără să recunoaștem, nu mai este posibil să
decidă soarta noastră viitoare, după cum urmărește Biserica Ortodoxă Rusă.
Când reporterii m-au
întrebat ce înseamnă participarea unui Ierarh grec, am declarat că Biserica
Ortodoxă Greacă aproape a recunoscut de facto identitatea noastră autocefală. Vă
imaginați că de la presiunile pe care le-a primit Ierarhul a fost nevoit să mă
combată, cu toate că primise binecuvântare de la Întâistătătorul său pentru
călătorie. Dar, în final, a fost nevoit să declare că era decizia lui personală
să viziteze Biserica Ucraineană și să slujească împreună.»
La final, în legătură
cu planurile sale viitoare pentru o vizită în Patriarhia Alexandriei și în
Biserica Greciei, Mitropolitul Epifanie a accentuat: «Pregătirile se găsesc în
desfășurare pentru vizita mea. Mai întâi este vizita la Patriarhia Alexandriei,
deoarece este a doua Biserică în cinste după Patriarhia Ecumenică. Cred că
probabil în februarie sau martie va fi realizată o astfel de vizită. Și, după
aceea, vom vizita deopotrivă și Atena».
Nota noastră: Declarațiile acestea sunt provocatoare, în același stil ca ultimele făcute de Patriarhul Ecumenic, de o aroganță pur nebisericească, prin care sfidează orice regulă canonică. Ele dau de înțeles că există sprijin politic masiv pentru aceste noi mișcări pentru că nu au la bază realități bisericești, ci se sprijină probabil pe discuțiile pe care le-a avut în SUA. Oricum, dezbaterile din România la care face referire se pare că sunt mai bine cunoscute la Kiev, cu tot cu deznodământul lor. Să ne așteptăm la ce e mai rău, pentru că deja mulți dintre noi s-au acomodat cu trădările bisericești de tot felul și există o permisivitate mare indusă în acest sens, după părerea mea personală, pe care totuși Dumnezeu are puterea să o infirme.
Βημα
Ορθοδοξιας: Mitr. Irineu de Baska: Ce nu recunoaștem
Patriarhiei Ecumenice
Întrebat despre problema ucraineană, Mitropolitul sârb Irineu de Baska a răspuns următoarele într-un interviu acordat ziarului Печат în data de 27.12.2019:
«Nădăjduiesc cel
puțin să nu țină mult timp… Poziția oficială a Bisericii noastre cu referire la
toate acestea este cunoscută la scară largă. Marea Biserică a lui Hristos din
Constantinopol o recunoaștem ca Biserică Ortodoxă prima ca tron și pe cinstitul
ei Întâistătător ca primul episcop ortodox pe baza primatului de onoare. Suntem
înțelegători cu dragoste și bunăvoință că tocmai această Biserică
mărturisitoare ne-a luminat cu lumina Evangheliei lui Hristos, că prin Sfântul
Munte ne-a fost întors Rașko Nemanici ca Sfântul Sava și că în epoca aceea, cu
opt veacuri înainte, prin el ni s-a dat autocefalia (Referire la aluziile
Patriarhului Ecumenic de ingratitudine a Bisericii Sârbe față de Fanar).
În același timp,
recunoaștem toate competențele Patriarhiei Ecumenice conforme cu rânduiala
canonică de veacuri a Bisericii Ortodoxe și prin ecleziologia ei. Nu recunoaștem,
totuși, «drepturile deosebite» înscrise ulterior, competențele și prerogativele
abătute de la cadrul canoanelor. Organizarea Bisericii Ortodoxe este întemeiată
pe sinodalitate, și nu pe primatul exclusiv absolut, fapt pe care îl arată
ispita papismului.
Există primul în
rang, dar în Sinodul tuturor, niciodată în afara sau deasupra Sinodului. În cele
exprimate este înțeleasă poziția noastră cât privește chestiunea Bisericii
Ucrainei.»
Comentariu adăugat: După cum relatează agenția Romfea.gr, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a primit pe 4 ianuarie într-o întâlnire privată la sediul său din Fanar, iar a doua zi în mod oficial o delegație a schismaticilor ucraineni formată din 6 membri, doi episcopi, doi preoți, primarul și vice-primarul din Lvov. În discursul pe care l-a ținut, Patriarhul și-a exprimat supărarea pentru inițiativa Patriarhului Teofil al Ierusalimului de a convoca o consfătuire panortodoxă. Menționez doar câteva argumente aduse, care denotă în ce mod sfruntat de deformat poate prezenta situația și minți oficial. În toate situațiile în care Biserica Mamă (adică Fanarul) a acordat autocefalie, a făcut-o pe criterii bisericești, nu politice sau din interese ascunse. Acuzațiile care i se aduc sunt, de aceea, false, nu s-a supus niciodată unor centre de putere lumești. Dimpotrivă, cei care aduc aceste acuzații „sunt cei care schimbă Biserica într-un regim lumesc, abordând problemele bisericești cu criterii străine, lipsite de cuget ortodox și de o ecleziologie sănătoasă”. Așadar, continuă el, Patriarhia Ecumenică își duce crucea proprie, după cuvintele prof. H. Iannaras. A mulțumit Patriarhului de Alexandria și Arhiepiscopului de Atena că au recunoscut tomosul de autocefalie al ucrainenilor. Înfierează inițiativa Patriarhului Teofil al Ierusalimului de a convoca o consfătuire panortodoxă în februarie drept o măsură „lipsită de canonicitate și fără temei ecleziologic”. Mai departe, afirmă că păzirea unității, la care îndeamnă Ierusalimul, se referă la Patriarhul Moscovei, care a rupt comuniunea cu trei Biserici, după cum se știe. Așadar, după logica fanariotă, cei vinovați de ruperea unității sunt tocmai Patriarhii Ierusalimului și Moscovei, care nu au momentan comuniune cu alte Biserici Locale. După discursul Patriarhului Ecumenic, „Mitropolitul” de Lvov a continuat pe aceeași linie, denunțând faptul că se spun multe minciuni despre ierarhia noii structuri ucrainene. El afirmă că sunt false acuzațiile că nu ar avea hirotonie și poate demonstra acest lucru prin actele de hirotonie pe care le au fiecare episcop (fără să pună mai departe problema autenticității hirotoniilor lor). A mai adus un argument, cum că ei erau primiți de fostul Mitropolit Vladimir de Kiev fără hirotonie din nou, numai să renege Patriarhia Ecumenică (un fapt pe care nu îl cunosc, dar oricum este marginal, caracterul schismei fiind prea vădit ca să mai conteze unele detalii nesemnificative).
Ορθοδοξία.info a prezentat în exclusivitate textul prin care Patriarhul Teofil al Ierusalimului a adresat propunerea celorlalți Întâistătători de Biserici de a participa la o consfătuire panortodoxă cu privire la schisma ucraineană. Site-ul menționat aduce critici neîntemeiate, pornite de la premiza că limba folosită este engleza, prin care s-ar evita termenii de Sinaxă sau Sinod și, totodată, s-ar eschiva de a cădea sub incidența canoanelor bisericești, fără a menționa care sunt acele canoane. De altfel, aceasta este o discuție aparte, despre cine poate convoca o astfel de consfătuire, neexistând canoane sau norme clare în această privință.
Redăm traducerea
în românește a textului scrisorii oficiale:
Dragă frate în Hristos (Patriarh Bartolomeu),
Vă salutăm
călduros de la Sfântul Mormânt al Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos!
De-a lungul
secolelor, Patriarhia de Ierusalim a funcționat pentru a menține unitatea ortodoxă la Locurile Sfinte, adesea
în fața unor provocări mari și întotdeauna asigurându-se, prin harul lui Dumnezeu,
că diversitatea cuvenită își găsește o unitate adâncă și statornică în credința
noastră comună.
Simțim că ar fi
de o importanță deosebită, prin orice efort menit spre împăcare și pace, ca
împreună să ne silim spre și să susținem intens unitatea noastră ortodoxă;
pentru că este de o importanță profundă nu doar pentru noi înșine, ci ca
martori vii pentru lume.
Supunându-ne
sfintelor canoane ale Bisericii, respectăm și susținem rolul, poziția și
statutul Patriarhiei Ecumenice și privilegiul de onoare al Sanctității Voastre,
frate drag în Hristos. Suferința noastră este pentru criza prin care trece
Biserica noastră Ortodoxă, pentru a nu o adânci mai tare; și astfel, sincera
noastră considerație este cea care pune la dispoziție pentru Sanctitatea
Voastră și pentru restul fraților noștri Întâistătători ai Bisericii Ortodoxe
locația și abilitatea de a convoca și aduna în duhul iubirii frățești și al
prieteniei – koinonia=comuniunii – astfel încât să existe o sfătuire laolaltă
pentru păstrarea unității noastre în comuniune euharistică.
După cum a jucat
roluri asemănătoare în trecut și în timpul diferitelor stăpâniri de-a lungul
istoriei creștine, Patriarhia de Ierusalim, paznic al Bisericii Învierii și al
Mormântului Domnului nostru Iisus Hristos, așează un pod pentru Bisericile sale
surori Ortodoxe pentru a merge și a sta împreună în aceste timpuri foarte
încercate.
În acest context
de rugăciune ne deschidem casa în Regatul Hașemit al Iordaniei pentru a găzdui
această „întrunire frățească în dragoste”. Dorim ca Atotputernicul Domn să ne
acorde capacitatea de a ne aduna, la sfârșitul lunii februarie și înainte de a
începe Sfântul Post, așa încât împreună să putem fi martori pentru Biserică și pentru
lume ai unității Bisericii Ortodoxe și ai credinței noastre ortodoxe.
După cum S-a
rugat Însuși Domnul nostru Iisus Hristos pentru ucenicii Săi:
„Părinte,… Îți
cer… ca ei să fie una. Precum Tu, Părinte, ești în Mine și Eu în Tine, să fie
și ei în Noi, așa încât lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Slava pe care Mi-ai
dat-o le-am dat-o lor ca ei să fie una, după cum Noi suntem una, Eu în ei și Tu
în Mine, ca ei să devină deplin una, ca lumea să cunoască faptul că Tu M-ai
trimis și i-am iubit după cum Tu M-ai iubit” (In. 17:20-23).
Cu frățească dragoste în Domnul Iisus Hristos întrupat,
Romfea.gr: Arhiepiscopul Hrisostom II al Ciprului s-a referit, în unele declarații ale sale, la epistola pe care a primit-o de la Patriarhul Teofil III al Ierusalimului cu privire la convocarea unei Sinaxe a Întâistătătorilor la Aman în Iordania.
„Am considerat chibzuit să nu răspund. Nu am considerat acest lucru a fi o acțiune serioasă. Nu am considerat-o drept o decizie serioasă din clipa când am primit acest subiect al Patriarhului, care îmi este prieten” – a declarat Arhiepiscopul Ciprului.
Arhiepiscopul Hrisostom II, întrebat despre cine are dreptul să convoace Sinaxa Întâistătătorilor conform cu sfintele canoane și cu predania Bisericii, a răspuns: „Numai Patriarhul Ecumenic, nimeni altul și tocmai de aceea nu am luat-o în serios, cu toată prietenia noastră, nu am răspuns”.
Nota noastră: Calea cea corectă a rezolvării oricărui impas este dialogul. Refuzul dezbaterii dă în vileag pe cel care preferă abuzul și tirania și este abătut de la calea Bisericii. Subliniez acest lucru foarte important: soluțiile vin prin disponibilitatea la dialog, nu prin refuzul lui; fapt la care ar trebui să ia aminte toți mărturisitorii credinței pe diferite teme, nu doar a schismei ucrainene, ci și a Sinodului din Creta sau alte teme sensibile.
Chiar și numai din cuvintele Arhiepiscopului se constată neseriozitatea totală a acestuia față de un subiect atât de sensibil. Nici măcar nu a precizat care canoane sau norme bisericești conferă exclusiv Patriarhului Ecumenic dreptul de a convoca la o întrunire pe toți Întâistătătorii de Biserici. Pentru că nu ar putea să indice vreun temei serios.
Este interesant de văzut cum vor reacționa celelalte Biserici Locale. Până acum, au acceptat oficial invitația Biserica Rusă și cea a Cehiei și Slovaciei prin hotărâri sinodale interne. Patriarhul Antiohiei s-a arătat favorabil, iar Arhiepiscopul Greciei a refuzat această idee.
Ar mai trebui remarcat că o astfel de decizie, de a participa sau nu la Sinaxa Întâistătătorilor ar fi de competența Sinodului fiecărui Patriarh, nu este admisibil să ia singur hotărârea aceasta în nume propriu.
Ρομφαία.gr: Sâmbătă,
28 decembrie 2019, Preafericitul Ioan X, Patriarhul Antiohiei și a tot
Răsăritul, a primit la reședința sa patriarhală din Damasc pe Preasfințitul
Arhiepiscop Hristofor de Kiriakopolis, reprezentant al Preafericitului Patriarh
Teofil III al Ierusalimului.
Preasfințitul i-a dat Patriarhului Antiohiei o scrisoare despre o Întrunire a Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe la Aman (Iordania), cu scopul „păstrării unității ortodoxe”, care este fisurată din cauza chestiunii ucrainene. Cu acest prilej, Patriarhul Ioan X a întărit poziția fermă a Bisericii Anthiohiei, pe care a comunicat-o déjà Sfântul Sinod al Bisericii Antiohiei. Sfântul Sinod, prin decizia sa de atunci, face apel la adunarea tuturor Întâistătătorilor tuturor Bisericilor Ortodoxe Locale, cu scopul aflării unei rezolvări pentru subiectele panortodoxe.
Există, însă, și alte detalii
care trebuie pronunțate, cum ar fi cele menționate de Orthochristian.com: Sinodul
la care face referire Patriarhul Ioan a avut loc în octombrie 2018. În ianuarie
Patriarhul Antiohiei a cerut Patriarhului Ecumenic să convoace un Sinod care să
ia în discuție problema ucraineană. Drept răspuns, Patriarhul Bartolomeu a
refuzat să întrunească un astfel de Sinod, reproșându-i faptul că nu a fost
prezent la Sinodul din Creta 2016.
Patriarhul Ierusalimului și-a
anunțat intenția de a ține o Sinaxă a Întâistătătorilor în timpul unei vizite
la Moscova în noiembrie. La acea dată nu se întrevedea cât de concretă este
această inițiativă, dar anunțarea unui calendar precis, cu luna februarie ca dată
de întâlnire, face ca lucrurile să fie mai interesante și se pare că se
pregătește o tranșare a problemei cât mai urgent posibil. La această inițiativă
au răspuns pozitiv până acum oficial Biserica Cehiei și Slovaciei și Biserica
Rusă. Dar înclinații în această direcție au manifestat mai toate Bisericile
Locale, inclusiv BOR. Doar Arhiepiscopul Atenei a refuzat categoric această
propunere pe motiv că doar Patriarhul Ecumenic are dreptul să organizeze o
întrunire panortodoxă.
Un alt fapt foarte important este
acela că momentan Patriarhiile Ierusalimului și Antiohiei sunt în conflict pe
marginea jurisdicției teritoriale a Qatarului din 2014. Patriarhul Antiohiei nu
pomenește în diptice pe cel al Ierusalimului. Faptul că a primit și a conslujit
cu un episcop din Ierusalim arată preocuparea și disponibilitatea de a trece
peste conflictul menționat.
Nota noastră adiacentă: Din păcate, este de luat în calcul posibilitatea foarte mare a unei schisme puternice în Biserică, asemănătoare cu cea din 1054 dintre Răsărit și Apus, când Roma s-a desprins de Ortodoxie. La fel și atunci au existat presiuni și interese politice, care au condus la o dezbinare foarte gravă. Este de urmărit în ce măsură astăzi vor putea fi depășite interesele pământești pentru a păstra unitatea duhovnicească a Bisericii. Cu alte cuvinte, miza principală este în ce măsură legile bisericești vor prevala în fața intereselor pământești naționaliste sau de altă natură. Pentru că trebuie să recunoaștem că, de la marea schismă de acum o mie de ani, Biserica a fost forțată adeseori să facă unele compromisuri inacceptabile de către puternicii vremii. Amintim unirea de la Lyon (1274) și de la Ferrara-Florența (1359), uniatismul din Ucraina și Transilvania, dar și în diferite alte zone geografice, încercările Fanarului de a controla pe sârbi și bulgari prin intermediul Imperiului Otoman prin desființarea Patriarhiilor acelora și ecumenismul actual, prin care se urmăresc planuri mondialiste. Deși trebuie să recunoaștem rolul important al Bisericii în formarea conștiinței naționale a oricărui popor, totuși nu trebuie să alunecăm în reversul medaliei, adică în reformarea credinței pe modele naționaliste.
În acest sens, este evident că
Moscova are dreptate în conflictul bisericesc din Ucraina, dar mai trebuie să
și-o impună în mod bisericesc, nu cu interese ascunse naționaliste, adică ar
trebui să urmărească îndreptarea tuturor problemelor grave din Ortodoxie, prima
fiind ecumenismul. Altfel se poate ajunge să strecurăm țânțarul discordiei
autocefaliei ucrainene și să înghițim cămila lepădării de dreapta credință.
„Asociația Jurnaliștilor Ortodocși” a realizat o prezentare video convingătoare a felului cum s-a ajuns la schisma actuală din Ucraina și la nivelul întregii Bisericii Ortodoxe. Cine sunt principalii actori și motivele care i-au animat? Cum reacționează poporul credincios? Care sunt mijloacele folosite pentru impunerea noii structuri bisericești? Acestea sunt câteva dintre întrebările care-și află răspunsul în acest material.
Extrem de folositor este faptul că sunt relatate momentele de cotitură, răsturnările de situație, inadvertențele și presiunile care au presărat drumul pe care l-a parcurs viața creștinilor ortodocși din Ucraina. Într-o cronologie relevantă, sunt folosite și imagini document care ilustrează și dovedesc fără putință de tăgadă cum stau de fapt lucrurile.
Foarte mulți ignoră faptele, de aceea este util să urmărească această prezentare jurnalistică în imagini.
Ar mai trebui precizat că relatarea evenimentelor se concentrează pe cele petrecute în Ucraina, pe când problema este amplificată și extrapolată la nivelul întregii Biserici Ortodoxe de intruziunea Patriarhiei de Constantinopol, care are și ea interesele proprii de supremație de tip papal.
