Aducem la cunoştinţa cititorilor noştri programul publicat de Arhiepiscopia Tîrgoviştei cu ocazia sărbătorii Sfântului Nifon, Patriarhul Constantinopolului şi Mitropolitul Ţării Româneşti, sărbătorire ce se va desfăşura în perioada 10-11 august 2021. Ca şi în anii trecuţi, Arhiepiscopia Tîrgoviştei organizează o serie de manifestări la care sunt chemaţi să participe toţi credincioşii ortodocşi care au evlavie la Sfântul Patriarh Nifon, cel care a fost, printre multe altele, şi duhovnicul Sfântului nostru Voievod, Neagoe Basarab.

Îndemnăm pe cei care se vor deplasa la Tîrgovişte să aibă în vedere împrejurarea că arhiereul locului, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon, Mitropolit onorific şi Exarh patriarhal, este unul dintre cei care promovează în mod deschis, cu capul descoperit, erezia ecumenistă, motiv pentru care sugerăm credincioşilor să chibzuiască şi să decidă dacă este oportună participarea la slujbele oficiate de acest ierarh.

Este drept că mesajul transmis cu acest prilej, mesaj pe care îl preluăm mai jos, este unul potrivit şi ortodox şi ne exprimăm nădejdea că ierarhul locului îşi va fi părăsit din convingerile sale ecumeniste sau că va face la această sărbătoare a ocrotitorului său primul pas spre lepădarea de această cumplită erezie şi molimă spirituală reprezentată de învăţătura ecumenistă.

Însă, în afara acestui motiv de întristare şi de amărăciune, încurajăm efectuarea pelerinajului la Tîrgovişte, ca fiind un prilej de apropiere de Sfântul Patriarh Nifon, acest cu adevărat mare sfânt al nostru, a cărui viaţă reprezintă un model de urmat pentru ierarhii Bisericii şi, totodată, o vie mustrare pentru neputinţele sinodalilor noştri de astăzi. Încurajăm prin urmare ca după parcurgerea mesajului ierarhului de acum al Tîrgoviştei, să fie citită şi minunata viaţă a Sfântului Nifon, Patriarhul Constantinopolului şi Mitropolitul Ţării Româneşti.


SCRISOARE PASTORALÃ ADRESATÃ DE CĂTRE ÎNALTPREASFINŢITUL PĂRINTE ARHIEPISCOP ŞI MITROPOLIT NIFON, CU OCAZIA SĂRBĂTORII SF. IERARH NIFON, PATRIARHUL CONSTANTINOPOLULUI ŞI MITROPOLITUL ŢÃRII ROMÂNEŞTI

-11 AUGUST 2021-

Sfinții reprezintă, în Ortodoxia universalămijlocitorii noștri către Bunul Dumnezeu, pilde de viață, de speranță și de credință, precum și călăuzitori pe drumurile vieții pentru poporul dreptcredincios. Astfel, ei aparțin tezaurului de spiritualitate și de viață întru Hristos, dar și firescului manifestărilor cotidiene al trăirii principiilor de viață creștine, așa cum reflectă ele propovăduirea Evangheliei lui Hristos. Ei reprezintă puternice lumini în întunericul lumii contemporane, ce reflectă strălucirea slavei lui Hristos, așa după cum Mântuitorul Însuși a zis, iar Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan L-a citat, consemnând: Eu sunt lumina lumii. Cine Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții (Ioan VIII,12). Această lumină, nu este prezentă numai în exterior, în lumea văzută, ci, de asemenea, în interiorul nostru, în istoria noastră personală, deoarece Hristos este lumina care strălucește în întunericul sufletelor noastre și al creației. Astfel, dacă vom fi dispuși să-i urmăm Lui, vom deveni ceea ce El dorește să fim, lumină, asemenea Lui și misionari ai Cuvântului celui plin de lumină.

Lumea pe care cei de astăzi o moștenesc are nevoie disperată de autentic sens al comuniunii, al dialogului și al solidarității umane, dar și de mărturisitori ai luminii și ai iubirii lui Hristos, la fel cum au fost toți Sfinții Părinți ai Bisericii noastre. Dintre aceștia, se remarcă ocrotitorul principal al Eparhiei noastrecel dintâi sfânt canonizat pe teritoriul țării noastre, precum și cea mai importantă personalitate religioasă de la începutul secolului al XVI-lea, în MunteniaSfântul Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Întâistătătorul Bisericii din Țara Românească,  plin de lumină dătătoare de viață nouă în Hristos, care reprezintă până astăzi reperul cel mai important pe plan spiritual, moral și cultural care ne inspiră viața de credință, îndemnându-ne la aprofundare și intensificare a vieții întru Hristos.

Ierarh erudit, bun cunoscător al provocărilor pastoral-misionare ale epocii saleSfântul Ierarh Nifon a înnoit profund viața religioasă și morală de la noi, a reorganizat Biserica munteană, imprimându-i o amplă deschidere spre nevoile concrete ale timpului său. De altfel, rodnicia sa duhovnicească este mărturisită cel mai bine de celebrul său ucenic – Sfântul Voievod Neagoe Basarab – model desăvârșit de om politic creștin, dar și de efervescența spirituală a deceniilor ce au urmat.

Cu o impresionantă deschidere spre lumea culturii și a nevoilor misionare ale timpului său, Sfântul Ierarh Nifon a îndemnat la folosirea celor mai noi mijloace tehnice ale acelei epoci pentru optima propovăduire a valorilor evanghelice. De aceea, la îndemnul său, a fost utilizat tiparul în misiunea Bisericii, astfel că Voievodul Radu cel Mare a sprijinit, la vremea potrivită, opera tipografică a Ieromonahului Macarie, care a editat, aici la Târgoviște, primul Liturghier ortodox din lume și prima carte de pe teritoriul țării noastre, în anul 1508, urmând apoi Octoihul (1510) și Tetraevangheliarul (1512).

Mărturisitori ai luminii pururi neapuse în contemporaneitate, tinerii și familiile creștine au misiunea de a păstra conștiința vie a prezenței Mântuitorului Hristos în viața și în lumea noastră. De altfel, cu toții suntem chemați să facem să strălucească frumusețea și lumina Evangheliei Lui – izvor al iubirii dumnezeiești pentru om – în interiorul lumii secularizate de astăzi, în mare parte insensibilă la valorile spirituale.

Fidelă misiunii ei de a fi “lumină a lumii”, vestitoare neînfricată a Evangheliei mântuirii, Biserica este aceea care împărtăşeşte, cu încredere şi speranţă, harul tămăduitor, sfinţitor şi îndumnezeitor al lui Hristos, şi este icoană neînserată a Împărăţiei lui Dumnezeu, semn al iubirii şi milostivirii dumnezeieşti.

Și în acest an, în pofida inconvenientelor create de măsurile de eradicare a pandemiei care ne tulbură viețile, respectând toate normele legale și sanitare în vigoare, ne vom bucura împreună de mijlocirea Sfântului Ierarh Nifon, cu ocazia sărbătorii sale – moment spiritual central al Eparhiei noastre – în ziua de miercuri, 11 august a.c., de la ora 7.00, la Mânăstirea Stelea din Târgovişte, unde va fi oficiată Sfânta Liturghie şi vă veţi putea închina la racla cu sfintele moaşte, până seara târziu.

Ceremoniile liturgice vor  fi inaugurate de Pelerinajul Tinerilor din Arhiepiscopia Târgoviştei  ce se va desfășura în ziua de marți, 10 august,  ora 17.00, de la Catedrala mitropolitană la Mânăstirea Stelea, unde se va oficia slujba Vecerniei, pe un podium special amenajat în apropierea bisericii mănăstirii, de la ora 17.30.

Dorindu-vă spor duhovnicesc, pace și bucurie, vă împărtășesc tuturor arhierești binecuvântări.

    † N I F O N

  Arhiepiscop şi Mitropolit

Translate page >>
2
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x