Strategia „Naţională” de Vaccinare este o temă politică, nu una medicală

Guvernul României a pus în dezbatere publică proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru adoptarea Strategiei Naţionale de Vaccinare 2023-2030, prin care îşi propune un prag de minim 95% populaţie vaccinată (adulţi şi copii).

Deşi Strategia nu face vorbire în mod direct despre obligativitate, în fapt, principalul element al strategiei vizează adoptarea Legii vaccinării obligatorii (Plx nr. 399/2017), cu aviz favorabil din partea Comisiei pentru drepturile omului, aflată la doar o zi distanţă de vot şi trimitere spre promulgare.

În acest moment, nu există alt proiect legislativ în dezbatere parlamentară, altul decât cel care prevede vaccinarea obligatorie a minorilor şi adulţilor (cu rapel la maxim 10 ani), sub sancţiune contravenţională deosebit de oneroasă, precum şi cu consecinţe de ordin administrativ ce vizează implicarea instituţiilor şcolare, protecţiei copilului şi limitarea dreptului la muncă sau la liberă circulaţie.

De ce e importantă ştirea?

Legea vaccinării obligatorii reprezintă o ameninţare constantă asupra societăţii româneşti, una care a fost păstrată la sertar şi periodic readusă în discuţie pentru a testa vigilenţa publicului. Nimic nu împiedică vaccinarea voluntară în acest moment iar adoptarea unei „strategii naţionale” cuprinzătoare reprezintă un demers disproporţionat faţă de scopul declarat.

Prin HG-ul pus în dezbatere, Guvernul României doreşte îndeplinirea formală a unei condiţii pentru stabilirea şi fixarea direcţiei de reglementare astfel încât programele ce vor fi finanţate să facă inevitabilă adoptarea legii în varianta care este acum în prag de vot final şi promulgare.

Nu doar România ia în calcul adoptarea unei Strategii Naţionale de Vaccinare ci şi multe alte state europene, precum şi S.U.A., semn că vorbim despre un efort global de a împinge subiectul vaccinării către varianta obligativităţii pentru întreaga populaţie, în varianta rapelului permanent.

Vaccinarea e doar pretextul, controlul este motivul

Se observă că ataşat statutului vaccinal se reglementează un întreg eşafodaj birocratic care ajunge să reprezinte un cadru juridic distinct, cu inerente limitări şi restrângeri ale drepturilor şi libertăţilor fundamentale, cu activarea condiţionată a unor drepturi şi întinderi specifice ale exercitării libertăţilor cetăţeneşti.

Chiar şi componenta de comunicare-informare a publicului prevăzută de strategie prezintă elemente deosebit de discutabile, precum, printre altele, instrumentul „interviului motivaţional”, respectiv obligaţia persoanei reticente la vaccinare de a participa la o sesiune de informare-interviu în care cetăţeanul să dea seama de poziţia pe care a adoptat-o şi în care să îşi justifice alegerea în raport de argumentele aduse de stat.

Presiune publică, cenzură şi un „om de paie”

Per ansamblu, componenta de comunicare de stat vizează crearea unui climat de presiune publică şi de marginalizare/discriminare a contingentului populaţional care este reticent la vaccinare şi, în acelaşi timp, eliminarea din spaţiul public a vocilor disidente. Pentru autorităţi este esenţială menţinerea cu orice preţ a cadrajului mediatic care proclamă entuziast vaccinarea drept cel mai important instrument de combatere a îmbolnăvirilor, afirmaţie care nu suportă niciun fel de scrutin sau discuţie, împotrivirea fiind considerată o culpă morală sancţionabilă.

De altfel, strategia deja operează cu un „om de paie”, desemnând drept adversar fictiv „mişcarea anti-vaccinistă din România”, curent social inexistent. Ceea ce există cu adevărat în România este o mişcare anti-obligativitate a vaccinării, există organizaţii civice care văd pericolul reglementării unui cadru juridic discriminator împotriva celor care nu doresc să se lase vaccinaţi în baza unei obligaţii legale permanente.

Nu există o „mişcare antivaccinistă” care să conteste actul medical al vaccinării în sine pe atât cât există un torent pro-libertate care observă că sub pretextul sănătăţii publice se legitimează un regim vădit totalitar, pe care l-am putut observa la lucru în ultimii ani. Or, statul se foloseşte de poziţia minoritară a celor care se pronunţă privitor la actul medical (argumentat sau nu) pentru a ignora şi denatura argumentele de ordin politic şi juridic ale celor care văd limpede intenţia dictatorială ascunsă în spatele bunelor intenţii.

Iarăşi protest? Da, iarăşi

Da; întrucât statul român nu acţionează (vreodată) în interesul libertăţii cetăţenilor nu se poate fără. De aceea, mai multe organizaţii civice au anunţat desfăşurarea unui protest în faţa Ministerului Sănătăţii, joi 17 august 2023, la data organizării sesiunii de dezbatere publică. Deocamdată, Ministerul Sănătăţii a anunţat desfăşurarea unei simple sesiuni online de consultare a publicului, fiind aparent că decizia adoptării strategiei a fost deja luată.

În acest context, implicarea cetăţenilor este cu atât mai necesară, fiind evident că Guvernul mizează pe lipsa de mobilizare care este specifică lunii august, când cei mai mulţi dintre români sunt în concedii sau sunt deconectaţi de grija politicului.

Consider că este necesar ca subiectul vaccinării să nu rămână marginal şi încadrat mediatic ca fiind de importanţă secundară, sub rezerva unor dezbateri specializate adresabile exclusiv personalului medical.

Să-i lăsăm doar pe medici să dezbată?

Nu. Este nevoie de participare publică largă. Vaccinarea este un subiect politic în primul rând, indiferent că este obligatorie sau nu, indiferent dacă obligaţia este una explicită sau dacă este doar indirectă (dacă se sancţionează neparticiparea la mecanismul de convingere insitituit de stat, nu nevaccinarea propriu-zisă). Este un subiect politic pentru că implică deposedarea de dreptul la integritate fizică şi psihică, drept fundamental prevăzut de Constituţie şi de Convenţia EDO. Abia ulterior intervin argumentele de ordin medical, vizând eficacitatea vaccinurilor, siguranţa acestora, efecte colaterale sau adverse etc.

Prin urmare, tema politică a vaccinării trebuie să devină una centrală în atenţia publică, trebuie să fie un subiect – hârtie de turnesol pentru partidele care vor participa la campania electorală, o temă îndeajuns de imperioasă încât să justifice inclusiv organizarea unui referendum în acest scop, dacă va fi cazul.

Noi tipuri de obligaţii legale

Deposedarea cetăţenilor de suveranitate asupra propriului corp şi spaţiului mental nu reprezintă un subiect oarecare. Obligativitatea de informare şi de participare la „interviuri motivaţionale” deschide un câmp deosebit de discutabil de noi obligaţii cetăţeneşti, prin care apare obligaţia legală de a lua la cunoştinţă de opinii şi argumente oficiale privind subiecte pe care statul le consideră de interes public.

Obligaţia de a fi la zi cu rapelurile vaccinale determină un statut cetăţenesc diferenţiat, aşa cum a fost implementat pe parcursul pandemiei când persoanele vaccinate aveau drepturi suplimentare, majoritatea activităţilor sociale fiind deschise şi accesibile exclusiv acestora.

Obligaţia de a respecta regula limitării interacţiunilor sociale cu persoane cu stratut vaccinal neconform reprezintă un fapt curent în state care au adoptat deja strategii corespondente.

Obiecţiuni de conştiinţă şi poziţia Patriarhiei Române

Sub aspect religios, „binele făcut cu forţa” reprezintă o siluire despre care am fost avertizaţi în mod repetat de către Sfinţii Părinţi. Totuşi, trebuie să luăm act că Patriarhia Română, prin vocea purtătorului său de cuvânt, a adoptat o poziţie pro-vaccinistă declarată pe care nu a dezavuat-o încă. Patriarhia Română a susţinut deschis măsurile de restrângere a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti în timpul pandemiei (chiar dacă acestea au fost ulterior declarate nelegale în justiţie) şi este previzibil că va rămâne în continuare de partea statului şi pe această temă.

De asemenea, credicioşii ortodocşi sunt circumspecţi privitor la caracterul salvator al vaccinului, astfel cum este acesta promovat ca o componentă scientistă fundamentală a progresului umanităţii, îndreptăţit să conducă chiar şi la reconfigurarea întinderii drepturilor cetăţeneşti. Este de reţinut aici un citat intens vehiculat în mediile transumaniste, atribuit lui Samuel Butler care menţiona că „vaccinarea reprezintă corespondentul medical al sacramentului botezului„, interpretare în raport de care rezerva credincioşilor ortodocşi apare cu atât mai îndreptăţită.

În acest context, în calitate de credincios şi de cetăţean român care a refuzat primirea cardului electronic de sănătate şi înregistrarea în dosarul electronic de sănătate, în calitate de justiţiabil care a obţinut în justiţie dreptul de a nu fi supus evidenţierii electronice şi care a invocat motive religioase şi de conştiinţă, intenţionez să particip la dezbaterea online a strategiei unde voi solicita respingerea hotărârii guvernului.

De ce este anulabilă strategia de vaccinare?

Dincolo de numeroasele argumente de ordin politic, juridic şi medical care au fost deja invocate de societatea civilă, voi motiva că strategia nu analizează situaţia celor câteva zeci de mii de credincioşi care au formulat rezerve de conştiinţă cu privire la caracterul obligatoriu al politicilor de sănătate publică (cei care au refuzat cardul electronic de sănătate, dosarul electronic de sănătate, registrul naţional al persoanelor vaccinate, identitate digitală etc) nota de fundamentare fiind formal viciată sub aspectul analizării impactului asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale, din această perspectivă.

În acest sens voi formula şi plângere prealabilă în scopul solicitării suspedării executării actului normativ şi anulării sale ulterioare în instanţa de contencios administrativ, întrucât există riscul ca instrumentele de persuasiune birocratică ce vor fi instituite de stat să reprezinte o ingerinţă nepermisă asupra libertăţii de conştiinţă. De pildă, obligaţia de a da seama, de a explica şi justifica argumentele religioase în cadrul unor proceduri de intervievare motivaţională este una extrem de discutabilă sub aspect juridic.

Vă cer ajutorul

Îndemn cititorii să ia parte la acţiunile civice anunţate de ja de Starea de Libertate şi să sesizeze membrii parohiilor din care fac parte cu privire la stringenţa subiectului obligativităţii şi a implementării măsurilor de eliminare a reticenţei la vaccinare ce sunt prevăzute de Strategia Naţională de Vaccinare propusă spre adoptare.

Totodată, este necesar ca blogosfera ortodoxă să ia în discuţie acest subiect într-un mod responsabil, mobilizator şi util pentru protejarea libertăţilor noastre. Nu este firesc ca un subiect cu implicaţii atât de ample să rămână a fi tratat marginal de către cei credincioşi sau să fie discutat exclusiv în cheia dezarmantă propusă de autorităţi.