Imagine: UJO

UJO: Rada a adoptat proiectul de lege 8371, care interzice BOUkr

Pe 20 august 2024, Rada Supremă a adoptat în întregime proiectul de lege nr. 8371 „Cu privire la protecția ordinii constituționale în sfera activităților organizațiilor religioase”, prin care urmează să fie interzisă Biserica Ortodoxă Ucraineană.

Pentru decizia corespunzătoare au votat 265 de parlamentari, împotrivă – 29, și 4 s-au abținut. În fracțiunea „Slujitorul poporului”, 173 de parlamentari au votat pentru lege, „Solidaritatea europeană” a dat 25 de voturi, „Batkivșina” – 17, „Platforma pentru viață și pace”– 1, „Pentru viitor” – 9, „Holos” – 18, „Încrederea” – 11, „Restaurarea Ucrainei” – 0. Deputații independenți au dat 11 voturi.

Legea intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării. Dar cu excepția unui punct – conform acestuia, comunitățile Bisericii Ortodoxe Ucrainene vor avea la dispoziție 9 luni pentru a rupe legăturile cu Biserica Ortodoxă Rusă.

Pe 23 iulie, parlamentarii au blocat platforma Radei Supreme din cauza refuzului de dezbate în plen proiectul de lege care vizează interzicerea Bisericii Ortodoxe Ucrainene, perturbând astfel ședința plenară.

Pe 16 august, Comisia pentru politică umanitară și informațională a aprobat amendamentele propuse la proiectul de lege 8371 și a recomandat Parlamentului să îl adopte în a doua lectură.

Pe 17 august, Consiliul Panucrainean al Bisericilor și Organizațiilor Religioase, fără participarea reprezentanților Bisericii Ortodoxe Ucrainene, a declarat că sprijină inițiativa legislativă de a interzice activitățile organizațiilor religioase asociate cu Biserica Ortodoxă Rusă din Ucraina.

UJO a informat mai devreme că pe 15 august, Zelenski a cerut Radei să se întrunească și să rezolve problema „independenței spirituale”.

Cu doar câteva zile mai înainte, Mitr. Luca de Zaporojie a adresat o scrisoare deschisă Mitropolitului Onufrie în care face apel să nu dea curs cererii făcute de schismatici de a se uni cu aceștia. Aceasta arată presiunile care sunt făcute pe toate fronturile în direcția distrugerii Bisericii canonice. Evident că scopul este unul politic, acela de a alinia toate structurile din Ucraina, inclusiv cele religioase, la năzuințele naționaliste din interiorul acestei țări. În felul acesta, normele canonice bisericești sunt trecute cu vederea pentru că tot ce contează este proiectul politic dușmănos față de Ortodoxie.

Un aspect foarte important, după cum notează un articol din Orthodox Christianity, este că, „deși Sinodul Local al Bisericii Ortodoxe Ucrainene a votat separarea de Patriarhia Moscovei încă din mai 2022, după cum este reflectat acest lucru în statutul actualizat al Bisericii, statul ucrainean continuă să o stigmatizeze ca o Biserică rusească pentru a-și justifica persecuția asupra Bisericii”.

Imediat după votarea legii, Președintele Zelenski a mulțumit Radei Supreme într-un mesaj video pentru votarea proiectului care prevede interzicerea acțiunilor grupărilor religioase care au legături cu Rusia. El privește acești pași drept o întărire a societății ucrainene pe drumul „independenței ei spirituale”. De asemenea, a anunțat că vor urma negocieri cu reprezentanți ai Patriarhiei Ecumenice în scopul rezolvării situației bisericești din Ucraina.

Cei trei delegați ai Fanarului către Kiev sunt Mitr. Ilarion al Canadei, Arhiepiscopul Iov și diaconul Epifanie Kamianovici. Curios este că aceasta nu mai este condusă de Mitr. Emanuel al Calcedonului, care a fost figura principală a negocierilor până acum. O explicație ar putea fi dată de jocurile de putere din interiorul Patriarhiei de Constantinopol, cât și al schismaticilor, după cum detaliază un articol al UOJ dedicat acestui subiect. Persecuțiile în forță, minciunile și necanonicitatea noii structuri bisericești formate abuziv de fanarioți în Ucraina pun în dificultate planul de a pacifica bisericește această țară și îl dau de gol a fi o farsă grosolană. Imaginea Patriarhiei este serios afectată și aceasta s-ar simți nevoită să mascheze mai bine nedreptățile din spate.

Romfea.gr: Întâlnire a Patriarhului Daniil al Bulgariei cu ambasadorul american

[…] PF Daniil a accentuat că Bisericii Ortodoxe Ucrainene de sub Mitr. Onufrie îi sunt impuse diferite îngrădiri ale libertății religioase, îngrădiri pentru libertatea de cult, îi este acaparat cu forța patrimoniul bisericesc și este încurajată ura verbală împotriva ei.

De asemenea, Patriarhul Bulgariei a menționat că Biserica Ortodoxă Ucraineană, cu care toate Bisericile Ortodoxe Locale se găsesc în comuniune euharistică, este supusă unor îngrădiri legale serioase în activitatea ei pastorală din cauza unor politici părtinitoare ale anumitor factori din Ucraina.

Într-un alt punct, Patriarhul și-a exprimat încrederea că puterile democratice ale lumii care urmăresc procedurile religioase vor lua în seamă aceste tendințe neliniștitoare din Ucraina și vor contribui la asigurarea libertății religioase, a dreptului la cult și la inviolabilitatea averii Bisericii Ortodoxe Ucrainene.

Tot pe 20 august, Biserica Ortodoxă Estoniană și-a declarat autonomia față de Patriarhia Rusă. Sinodul acesteia a decis schimbarea denumirii oficiale din „Biserica Ortodoxă Estoniană a Patriarhiei Moscovei” în „Biserica Ortodoxă Estoniană”. De remarcat că Mitropolitului primat Evghenie nu i s-a permis participarea la ședințe de către autoritățile statului. Se pare că în viitor este avută în vedere unirea cu Biserica Apostolică Ortodoxă Estoniană a Patriarhiei de Constantinopol.

Translate page >>
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x