Reacţia credincioşilor ortodocşi participanţi la procesul electoral devine din ce în ce mai bizară pe zi ce trece. Fiindu-le propusă o problemă de opţiune politică relativ simplă, infinit mai simplă decât cea din turul I, majoritatea celor care şi-au manifestat public intenţia de a participa la vot se împiedică de raţiuni şi împrejurări complet străine de obiectivele noastre imediate.
Constat mai întâi de toate că, din lista celor 14 prezidenţiabili, au ajuns în turul II cele două extreme ale discursului religios. Niciunul dintre candidaţii turului I nu a avut un discurs religios mai asumat şi mai insistent decât Călin Georgescu (în termenii săi) şi nimeni dintre candidaţi nu reprezintă, sub aspectul poziţionării politice, o ameninţare mai deschis anti-clericală, anti-creştină şi (în termenii noştri) mai anti-naţională decât Elena Lasconi. Dacă Călin Georgescu a exasperat mare parte din electoratul secularizat cu referinţele sale la Dumnezeu şi credinţă/spiritualitate, Elena Lasconi a oripilat întreaga suflare creştină cu alinierea sa fără rest la dezideratele pederaştilor, străinilor şi avortatorilor.
Sub aspectul obiectivelor declarate de cei doi contracandidaţi, lucrurile se prezintă cu o claritate de care nu am avut parte niciodată. În acest moment niciunul dintre noi nu poate pretinde că nu ar şti sau că nu ar putea intui direcţia deciziei politice de adoptat de oricare dintre candidaţi, indiferent de domeniu: război, imigraţie, exploatarea resurselor naturale, protejarea capitalului românesc versus investiţii străine, garantarea drepturilor constituţionale, protejarea ethosului naţional, curriculum şcolar, terapii medicale şi integritatea corporală, identitate digitală etc.
Sub aspectul obiectivelor declarate, separarea este de o evidenţă orbitoare.
Ce putem spune despre palierul intenţiilor?
Dată fiind istoria politică recentă, electoratul este îndreptăţit să privească cu maximă circumspecţie oferta declarată a celor doi candidaţi şi să cerceteze, pe cât este posibil, şi palierul intenţiilor nedeclarate, a raţiunilor ascunse, a intereselor sau angajamentelor de nivel personal.
Dată fiind filiaţia politică a doamnei Elena Lasconi şi a traseului său electoral, precum şi sfera culturală şi familială în care s-a dezvoltat ca om politic, nu putem greşi speculând tot ce e mai rău pentru ortodoxie. Cred că este rezonabil să considerăm că, pusă în faţa unei alegeri, perspectiva anticreştină va prevala în toate situaţiile. În cazul domniei sale, avem de-a face cu o certitudine a răului care s-a vădit fără rezervă, s-a dat pe faţă fără dram de ruşine.
În cazul domnului Călin Georgescu o astfel de certitudine (spre bine sau spre rău) ne lipseşte. Sub aspectul obiectivelor declarate, Călin Georgescu bifează corect tot ce ne interesează. Discursul său este de o consecvenţă neîntâlnită în politica românească şi eu nu pot spune că l-am văzut pendulând în ceea ce a susţinut în ultimii 12 ani de când îl urmăresc. Dar sub aspectul bănuielilor rezonabile, şi mai ales al celor nerezonabile, profilul personal şi profesional al domnului Călin Georgescu lasă loc imaginarului pesimist-fatalist să zburde liber. De la natura convingerilor sale religioase, la afilierea la grupări oculte, la parcursul său profesional şi soluţiile sale politice, în toate aceste planuri speculaţiile abundă, de multe ori pe bună dreptate.
Cum judecăm?
Dacă în privinţa doamnei Lasconi avem o certitudine (a răului), apoi în cazul domnului Georgescu găsim o împovărătoare incertitudine. Şi aceasta este cu atât mai împovărătoare cu cât nu răul este mai probabil, ci binele este mai promiţător, mai articulat, mai asumat, chiar dacă nu neapărat şi convingător.
Aici cred că rezidă explicaţia caracterului bizar al poziţionărilor ortodocşilor care au ales să participe la procesul electoral. Niciodată nu am fost puşi în faţa unui astfel de examen, niciodată nu ni s-a propus o ofertă electorală atât de apropiată de dezideratele noastre sincere şi, dată fiind situaţia, ne regăsim într-o stare de stupefacţie şi nu ştim cum să cercetăm şi să judecăm.
De aceea, cei mai vocali dintre noi au ales să respingă cu totul promisiunea binelui, pe o gamă diversă de considerente: Călin Georgescu nu mărturiseşte o ortodoxie curată, Călin Georgescu nu condamnă decisiv masoneria, Călin Georgescu nu denunţă globalismul şi pilonii săi instituţionali, Călin Georgescu nu acuză Rusia, Călin Georgescu nu condamnă plandemia, Călin Georgescu nu dezvăluie pedofilia elitelor etc.
Ajunşi în acest punct mă simt dator să subliniez că am intrat pe tărâmul subiectivităţii. Mai întâi că am abandonat orice posibilă comparaţie cu competitoarea sa, Elena Lasconi, aflată într-un alt registru. Dar, mai important: măsura faptelor de încredinţare pe care le pretindem lui Călin Georgescu ţine de nesiguranţa fiecăruia, de neîncrederea în politică şi în oameni, ţine de (ne)înţelegerea realităţilor politice primare, de teama de viitor, de prudenţa celui fript şi care suflă acum şi în iaurt. Aici rezidă, după mintea mea, justificarea tribalismului ortodox pe care îl observăm zilele acestea.
Forul ortodox s-a spart în numeroase facţiuni agregate de unul sau mai multe motive pentru care respingem binele promis de Călin Georgescu (indiferent dacă (îl) votăm sau nu). Cu cât sunt mai intransigente şi mai peremptorii standardele noastre, cu atât mai hotărât respingem atât oferta pe care ne-o propune cât şi solicitarea sprijinului electoral.
Alţii dintre noi resping candidatura lui Călin Georgescu pe baza unui sâmbure de rău, pe care îl vedem crescând în viitor. Nici răul în sine (sâmburele) şi nici calea creşterii sale nu sunt certe, iar caracterul său probabil ne lasă mult spaţiu de luptă, de acţiune, de făptuire. Orişicum, argumentul sâmburelui de rău care va rodi este demn de luat în seamă pe baza experienţelor anterioare, când politicieni naţionalişti s-au detonat, trădând/schimbând tabăra.
Este rezonabilă bănuiala răului?
Eu unul nu am găsit suficiente elemente concrete ale răului care să mă aşeze în tabăra celor ce luptă împotriva lui Călin Georgescu, dar nici suficiente argumente (care vizează sistemul mai mult decât persoana) care să mă aducă la vot, chiar şi dacă ar câştiga doamna Lasconi. Finalmente, consider că minciuna sistemului politic este într-atât de otrăvitoare încât diferenţa de calitate între candidaţi rămâne fără consecinţe reale. Consider că votul nu doar că nu e o soluţie, ci că e contraproductiv şi că ne va provoca o nouă înfrângere.
Dar, în lipsa răului declarat, programat, previzibil, inevitabil, cred că ortodocşii care încă cred şi care participă la procesul electoral sunt ţinuţi să îi acorde sprijinul lui Călin Georgescu, să îi dea, să îi împrumute încrederea lor, să meargă cu el nu o milă ci două. Cei care rămân în afara procesului electoral, cred că ar fi mai câştigaţi dacă ar lupta împotriva minciunii de stat şi a sistemelor publice decât împotriva omului.
În ambele cazuri îndrăznesc a crede că am fi mai câştigaţi sufleteşte decât dacă ne-am otrăvi în bănuieli nedemne. În privinţa acuzaţiilor directe, eu unul l-am auzit/văzut pe Călin Georgescu mărturisind ortodox, închinându-se în biserică, participând la slujbe, postind, mărturisind, condamnând masoneria, elitele pedofile, minciuna climaterică, globalismul, plandemia, colonialismul. Mie, în alte împrejurări, mi-ar fi fost suficient.
Alinierea la ofensiva adversarilor
Evitarea tribalismului ar trebui să constituie o grijă de căpătâi pentru ortodocşi, prin menţinerea unui dialog onest şi prin tolerarea opiniilor distincte. Din păcate nu acesta este cazul, iar ceea ce se poate lesne observa este greşeala alinierii ortodocşilor contestatari ai lui Călin Georgescu la vectorul de atac iniţiat de adversarii noştri. Deşi Elena Lasconi reprezintă facţiunea minoritară sub aspect identitar, deşi convingerile sale politice se regăsesc la extrema spectrului politic şi sunt imediat contrare nouă, credincioşii ortodocşi îşi îndreaptă energia tocmai împotriva candidatului care li se adresează, mânaţi fiind de o presă vrăjmaşă.
Luptând împotriva lui Călin Georgescu, care nu poate fi perfect, ortodocşii fac jocul unui USR care, în caz de victorie, va domina un guvern de uniune naţională prin instrumentul puterii prezidenţiale. Curentul aşa-zis suveranist s-ar găsi într-o izolare totală, chiar cu 35% în Parlament, iar transformarea societăţii şi prigonirea noastră nu va întârzia o clipă. Mai mult, prin atitudinea dovedită, ortodocşii s-ar putea transforma într-un contingent electoral nereprezentabil politic, pentru că nimeni nu vrea să fie atacat/luptat chiar de cei al căror interes încearcă să îl reprezinte.
Sociologia violenţei dovedeşte că trecerea de la violenţe grave la atrocităţi se realizează doar atunci când grupul victimă este înfrânt decisiv, când nu mai există putere proprie şi nici voinţă de a o exercita. Mutatis mutandis, înfrângerile electorale pot produce efecte de o gravitate comparabilă.
Din acest motiv, pericolul catastrofal al victoriei doamnei Elena Lasconi nu este doar unul potenţial, ci ar marca o victorie politică totală asupra noastră.
Cum gestionează românii incertitudinea?
Situaţia în care ne regăsim îmi aminteşte despre o observaţie a deputatului Octavian Bădescu, un economist cu o veritabilă experienţă antreprenorială. Acesta consemna că românii, puşi în faţa unei alegeri pentru un efort care le-ar putea aduce un +3 pe termen mediu sau, în lipsa efortului, un -10 pe termen lung, vor opta pe loc pentru o pierdere de -4 ca să evite incertitudinea rezultatului, chiar dacă pierderea suplimentară de -10 rămâne în continuare probabilă.
Tipul acesta de fatalism, constatat anecdotic, reprezintă o realitate de care trebuie să ţinem seama şi cei credincioşi şi cei necredincioşi. Trebuie să învăţăm să muncim şi să ne jertfim pentru cei +3 şi să nu mai considerăm că acceptarea pe loc a unui -4 este o mărturisire de credinţă.
Pe de altă parte, cei care îşi găsesc liniştea sufletească păşind în afara show-ului electoral, oricât de tensionat şi de spectaculos ar fi scenariul, aceştia sunt chemaţi la alt tip de sacrificiu.
Reproduc mai jos scrisoarea deschisă a candidatului Călin Georgescu astfel cum a fost difuzată de medicul Adrian Cacovean:
Scrisoare de la CĂLIN GEORGESCU
candidat independent la Președinția României
”Dragii mei prieteni,
A început examenul sincerității în societatea românească.
În această scrisoare, nu este vorba despre alegeri, ci vreau să Vă spun câte ceva despre momentul pe care România îl trăiește în aceste zile. Fie că mă simpatizați, fie că mă disprețuiți, fie că V-am rămas indiferent, Vă numesc prieteni!
Două milioane de români m-au încredințat să-i reprezint în cel de-al doilea tur al alegerilor prezindențiale din 2024.
Am 62 de ani și Vă încredințez că sunt onorat. Aștept această provocare de prea multă vreme. Perspectiva părea că se-ndepărtează de mine, dar eu n-am încetat să-mi doresc această misiune pentru Țara mea. Realitatea este că am început această campanie ca un outsider. Nu mă aflam la periferia politicii românești, ci chiar în afara ei. Acel colț, în care mă aflam, ar putea fi numit ratare politică.
Dumnezeu, însă, a găsit de cuviință să mă scoată din umbra irelevanței, iar voi ați contribuit la această lucrare prin voturile voastre.
Citind rândurile de început, se vor grăbi detractorii mei să spună: Iată, comportament mesianic! Iată, adevărată nebunie! Dar cel care cunoaște inima omului, de-ar pătrunde pentru o clipă gândurile mele, ar înțelege că fermitatea cu care mă afișez înaintea Dumneavoastră nu se datorează parcursului profesional, nici experienței și nici relațiilor internaționale, pe care am reușit să mi le creez de-a lungul vremii. Acestea sunt, desigur, o zestre importantă pentru un om care-și propune să conducă o țară. Dar, mai importante decât toate acestea, sunt, dragii mei, căderile pe care un om le trăiește până ajunge la vârsta mea, obstacolele pe care a reușit sau n-a reușit să le depășească, determinarea lăuntrică de a o lua întotdeauna de la-nceput.
Oricâte cuvinte urâte aș auzi în aceste zile, oricâte nedreptăți mi-ar răni familia, am datoria să Vă numesc prieteni și să Vă port adâncă recunoștință. Voi m-ați votat, voi m-ați adus aici, dar numele meu, deși este pe buzele tuturor, prea puțin contează în acest moment.
Voi contați!
Voi ați ales să-nfrângeți sistemul care v-a umilit familiile, credința, viitorul copiilor voștri.
Dacă ești credincios, te rog să vezi în mine președintele care-ți va respecta credința religioasă, Biserica sau denominațiunea din care faci parte. Și îți promit că nu voi îngădui niciodată nimănui să-ți închidă ușile bisericilor, să te izoleze în casă sau să-i îngroape în saci de plastic pe cei dragi sufletului tău, plecați din această lume!
Dacă nu ești credincios, voi lupta pentru libertatea conștiinței tale!
Alegerile să-ți fie respectate, nimeni să nu-și permite să te umilească pentru drumul pe care-l urmezi, iar tu să-nțelegi că nu se cuvine rănești pe vreunul dintre aceia care nu se potrivesc criteriilor după care analizezi lumea!
Voi apăra familia, formată din bărbat, femeie și copiii lor!
Copiii sunt viitorul Națiunii, iar discuțiile tensionate din societate, când se năpustesc asupra lor cu ură ideologică, le fură copilăria, îi vulnerabilizează, le îmbracă sufletele în tristețe.
Sunt un tată care a îmbătrânit, bucurându-se de creșterea propriilor fii. Copiii țării vor avea afecțiunea și grija acestui Stat, care trebuie să protejeze familia, să faciliteze ajutoare care să-ncurajeze natalitatea, să ridice nivelul de trai al orfanilor instituționalizați, să înlesnească procesele de adopție pentru românii care își doresc să-nfieze copii. Refuz temele false, vreau să oprim discuțiile sterile despre adopții pentru cuplurilor homosexuale, nu voi accepta legalizarea căsătoriilor unisex în mandatul meu.
Dar, prietene homosexual, mă adresez ție, cu aceeași inimă deschisă ca și celorlalți! Voi fi garanția ta că, în România, vei fi respectat, că nu te vor umili cei care trăiesc altfel, că intimitatea ta n-o va putea agresa nimeni. Tu ești un om special, o ființă binecuvântată de Dumnezeu cu viață, nicidecum un număr sau o marfă, pe care s-o manipuleze ONG-urile tulburărilor publice.
Dacă voi ajunge președinte, voi începe discuțiile cu Guvernul după ce-și vor asuma, ca măsură de bun simț, renunțarea imediată la birocrația fiscală, menținerea sistemului e-factura doar pentru cei care aleg să-l folosească, garanția menținerii plăților numerar pentru cetățenii care doresc acest lucru. Guvernul trebuie să-și asume că cetățeanul, care m-a ales președinte, va putea respira fără constrângeri inutile. Cu oameni mai liniștiți, oricât de grele ar fi aceste vremuri, viața va deveni agreabilă pentru toată lumea.
Vom renunța la pensiile speciale, dar vom mări pensiile oamenilor de rând și, mai ales, vom majora alocațiile copiilor, vom acorda subvenții de încălzire și electricitate pentru familiile numeroase. Mă voi implica personal ca, sub patronajul Președintelui României, să instituim un sistem de burse pentru tinerii studioși.
NATO și Uniunea Europeană sunt coordonatele în care vrem să se dezvolte și să fie apărată Țara noastră. Dar nu vom juca un rol minor, ci vom deveni actori importanți în aceste organisme internaționale. Ca diplomat de carieră, cunosc foarte bine slăbiciunile de care au dat dovadă negociatorii români în contextul internațional. Voi dinamiza diplomația, cooperarea economică, cercetarea științifică, misiunile culturale din afara Țării.
Sunt creștin și mă întristează toată discuția din spațiul public și presupunerile privind căutările mele sufletești, credința familiei mele, stilul nostru de viață, bazat pe alimentație sănătoasă și pe pace lăuntrică. Tocmai cei care tânjesc după valorile occidentale intră cu bocancii în sufletele noastre, încercate de durere, la un moment dat, când o boală cruntă ne-a încercat familia. Dar sunt dator cu iertare, după cum Dumnezeu S-a arătat milostiv cu noi!
Îi iubesc pe toți creștinii, am intrat în casele lor de rugăciune, i-am îmbrățișat, le-am vorbit, am cântat cu ei.
Dar eu sunt creștin ortodox, cred în Preasfânta Treime, o preamăresc pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu, îi cinstesc pe sfinții Bisericii. Nu sunt predicator. Nu sunt guru, cum urât am fost poreclit, iar despre New Age am auzit, mai explicit, în aceste zile. Am călătorit în toată lumea, m-am intersectat cu diferite tradiții, am preluat, probabil, și lucruri greșite. Dar, iubiți părinți din Biserica Ortodoxă, fraților și surorilor care mă judecați pentru afirmații mai nefericite pe care, cu siguranță, le-am rostit, doresc să Vă amintesc, în smerenie, că eu am fost pelerin la biserici și mănăstiri, V-am ascultat vorbind, V-am citit cărțile. Era cazul să mă mustrați și cred c-aș fi înțeles. Nu e târziu să o faceți, voi primi cu bucurie orice sfat. Președintele Țării este, pentru voi, tot un fiu al Bisericii, pe care, în acest moment, dacă-l considerați rătăcit, cu rugăciune și c-un cuvânt bun, îl veți putea îndrepta.
Am fost mason, dar m-am retras din această organizație. Masoneria nu mai reprezintă, în societate, ceea ce reprezenta cândva. Eu, oricum, am alte țeluri în viață, astăzi.
Dragi prieteni intelectuali, mă priviți cu reținere. Eu sunt un om pragmatic, devenirea mea a fost una inginerească. Dar nu m-am lăudat nici cu Borges, nici cu Kant, n-am citat din Schopenhauer, deși m-am străduit să citesc și din acești autori. Eu am mărturisit că inima mi-a rămas la Calistrat Hogaș. Priviți, însă, către miniștrii Culturii din recentele guvernări! Vă mândriți cu anvergura lor culturală? Sau, poate, Vă temeți că granturile occidentale, din care vă supliniți veniturile, se vor subția? Aveți încredere și Vă promit că veți conta mai mult decât ați sperat vreodată pentru parcursul viitor al Neamului!
Dragi prieteni din presă, jurnaliști, formatori de opinie, influenceri! Nu sunt omul rușilor! V-a spus-o răspicat inclusiv fostul președinte Traian Băsescu. Am fost omul acestui sistem, care a avut încredere în mine, îngăduindu-mi să particip la alegeri. Alți trei candidați au fost respinși pentru că sistemul nu-i cunoștea. Doi dintre aceștia, din câte am văzut, mă susțin public, deși nu mă cunosc. Le mulțumesc, pe această cale, și le promit că voi face tot ce-mi stă-n putință ca legea electorală să devină transparentă, în conformitate cu legislația europeană. Și, dacă voi deveni președinte, le voi cere iertare în numele Statului Român pentru că le-a fost îngrădit dreptul de a candida spre a fi aleși în cea mai înaltă responsabilitate din România.
Revenind la voi, prieteni din mass-media, știu că nu mă atacați din proprie inițiativă, că patronii instituțiilor în care activați hotărăsc politica pe care să o urmați. Înțeleg, de asemenea, că aveți copii de crescut, rate la bănci, poate bătrâni neputincioși pe care-i aveți în grijă. De aceea, Vă promit că iert fiecare cuvânt nedrept pe care l-ați răspândit la adresa familiei mele.
Vă amintesc, doar, că, atunci când mă alăturați influenței Kremlinului, omiteți, intenționat sau nu, că afacerile rusești au prosperat în România ultimilor trei ani, în ciuda sancțiunilor internaționale. Nu am fost eu la guvernare, ci PNL/PSD, iar președintele a fost tot al lor. Aceste legături de business consider că ar trebui clarificate, cu expunere transparentă în presă. Așa vom deschide discuția în privința relației cu mediul de afaceri din Est.
Dragi politicieni, mă străduiesc să Vă numesc și pe Dvs prieteni. Sunt străin de orice partid politic, am respins orice formă de negociere înainte de alegeri, chiar dacă această atitudine îmi limitează șansele de câștig. Vreau să fiu liber să discut, cu fiecare dintre Dumnevoastră, proiectele pe care le aveți pentru a susține o viziune pentru Țară!
Închei, adresându-mă Dumneavoastră, distinsă Doamnă Elena Lasconi. Vă invit, încă o dată, să ridicăm nivelul precar al acestei campanii și să onorăm poporul român cu o dezbatere electorală. În felul acesta, cel care va câștiga va fi bucuros că a convins prin propriul program și cu argumentele sale.
Iar cel care va pierde, va fi și el un învingător. Ne vom putea privi în ochi, vom da mâna.
Dacă eu voi fi președinte, Vă asigur de invitația de a lucra împreună pentru Țară și, totodată, Vă ofer prietenia mea.
Dacă voi pierde acest scrutin electoral, Vă voi felicita din inimă, respectând decizia poporului român.
Vă îmbrățișez pe toți și am convingerea că putem reuși împreună, prin noi înșine.
Și noi toți, cu Dumnezeu!
Călin Georgescu”
Foarte bine ticluită scrisoarea! Răzbate din ea munca echipei de campanie.
Din punctul meu de vedere, țelul de moment al unui creștin trăitor este de a nu se angrena în această vâlvă electorală nici emoțional, nici, cu atât mai mult, pătimaș și cu ură oarbă. Fiecare e bine să voteze cum crede de cuviință și cuviincios; chiar și abținerea e o opțiune valabilă, după conștiința fiecăruia. Însă mizele reale trebuie să rămână neabătute: credința curată și viețuirea pe măsură. Acestea să fie din suflet, nu doar din etalare. E bine să fie sprijinit orice bine al altuia, chiar și formal, dar fără a ne abate vreodată de la binele sincer și neprefăcut din noi.
PS: Cum zice și Patriarhia, trebuie să fim implicați corect electoral, fără partizanat politic. Însă e necesară o punctare serioasă: baza nu e corect să fie angajamentul scris sau nescris la valorile europene, ci cel pecetluit cu sânge și Duh de fiecare (cf. 1In. 5:8) la Evanghelia lui Hristos.
Din câte pot eu observa, asistăm la un război la nivelul elitelor superioare între progresiști și tradiționaliști, adică între cei cu înclinații cu totul nelegiuite, sorosoști, și cei atașați încă de valorile creștine și normale. În acest peisaj e firesc să fie multe nuanțe de gri, între alb și negru, de o parte și de alta. Fondul bătăliei este unul economic și de putere, dar diferențele sunt de morală social-culturală.
În această confruntare, creștinii ortodocși nu-și găsesc deplin locul. Dar consider că poziția corectă este să fie de partea tradiționaliștilor la nivel de conducere politică pentru că oferă un cadru mai favorabil viețuirii evanghelice. Asta înseamnă să nu investească prea mult patos, ci să sprijine un bine moderat la nivel pământesc pentru a cultiva mai departe binele suprem în Hristos la nivel ceresc, duhovnicesc și măcar bisericesc. Altfel spus, susținem pacea exterioară pentru cea lăuntrică și fără a face concesii de credință sau morală ortodoxă.