Patriarhia trebuie să confrunte politica anti-ortodoxă a PNL/USR

Sursă imagine: Adevărul.ro

Portalul Adevărul.ro a publicat recent o ştire care a devenit virală prin care publicul a fost informat despre respingerea la vot în Consiliul Local al Sectorului 1 a proiectului de finanţare cu o sumă de 10 milioane lei pentru continuarea lucrărilor la şantierul Catedralei Naţionale.

Trebuie semnalat votul politic al celor două partide USR şi PNL care reconfirmă ceea ce este probabil o decizie ideologică consecventă iar nu una care să ţină de oportunitatea finanţării unui obiectiv de investiţii sau de o adeziune politică pentru proiectele PSD.

Având în vedere împotrivirea repetată a consilierilor celor două partide pentru finanţarea celui mai important proiect ctitoricesc al Bisericii Ortodoxe Române considerăm că se impune ca Biserica să-şi reconsidere neutralitatea politică faţă de cele două partide.

Catedrala Naţională nu este un proiect oarecare ci unul cu imens capital simbolic pentru creştinii ortodocşi ai acestei ţări, şi pentru cetăţenii români în general, iar modalitatea insultătoare în care cele două partide aleg să-şi promoveze interesele antireligioase considerăm că nu trebuie tratată cu indiferenţă ci trebuie confruntată. Considerăm că nu exagerăm atunci când punem semnul egalităţii între şicanele repetate care au vizat construirea Catedralei şi o politică coordonată de agresiune a sentimentului religios ortodox. Însă, dacă în urmă cu un deceniu anticlericalismul vehement constituia apanajul lui Remus Cernea şi a altor personaje asemenea compromise, astăzi vedem că opţiunea anti-ortodoxă este asumată deschis de polul politic dominant.

Patriarhia Română trebuie să solicite un punct de vedere din partea conducerii celor două partide, cu privire la această opţiune politică devenită regulă, un punct de vedere în care să fie indicate argumentele de sprijin pentru prezumtivele lor politici publice. Aceste argumente ar trebui să oglindească în mod limpede activitatea politică a reprezentanţilor acestor două partide.

Deşi consilierii locali nu sunt supuşi unor mandate imperative, practica directivelor politice  care au caracter strategic în orientarea ideologică a partidelor este una de notorietate. Fie că votul reprezintă opţiunea personală a consilierilor USR şi PNL, fie că în fapt avem de-a face cu o politică de partid, această consecvenţă a votului negativ trebuie justificată şi motivată în mod deschis.

Decizia de respingere a proiectului de finanţare este cu atât mai surprinzătoare cu cât la sfinţirea Catedralei au fost invitaţi şi au participat reprezentanţi ai întregului spectru politic, chiar dacă prezenţa unora dintre aceştia a fost în mod evident inoportună (ne referim la şeful PNL care a ales să fumeze o ţigară pe treptele Catedralei, chiar după slujba de sfinţire). Conversaţia publică purtată în zilele respective sugera un consens general în privinţa importanţei Catedralei pentru demnitatea poporului român, sfinţirea catedralei fiind un moment înălţător, speculat convenabil de liderii politici.

În lipsa argumentelor care să justifice consecvenţa votului negativ, considerăm că cele două partide profesează o discriminare pe criterii confesional-religioase, discriminare care este atât imorală cât şi ilegală. Prin aceea că nu este confruntată, politica anti-ortodoxă a celor două partide prejudiciază interesele credincioşilor ortodocşi şi dă ocazia avansării agendei politice anti-religioase care are drept scop, printre altele, redefinirea bunelor moravuri şi a participării creştinilor la viaţa publică.

Timpul votării în alb

Într-un comentariu pe care l-am reţinut din newsletter-ul New York Times, în ziua de după alegerile europarlamentare, se reţinea faptul că, deşi fiecare naţiune a avut mizele interne care au tensionat la nivel local jocul electoral, privit la nivelul întregii uniuni, singura trăsătură comună este caracterul de referendum faţă de politicile europene. Prezenţa de peste 50% la alegeri validează întreg eşafodajul european, indiferent fiind că au rezultat cote electorale istorice pentru partide eurosceptice. Am putea conchide chiar că zbaterea euroscepticilor a fost mai degrabă utilă, a adus culoare unui demers electoral altfel cenuşiu, a produs miză electorală, a impulsionat votul multor indecişi sau indiferenţi.

Nu sunt puţini cei care au semnalat faptul că alegerile europarlamentare din România nu au vizat componenţa Parlamentului European sau politicile europene. După cum ştim, acestea au fost despre şeful PSD iar opinia publică păstrează în continuare această inerţie electorală, centrată pe PSD.

Un alt comentariu, apărut în ziarul Bursa, mai semnala un efect interesant al acestor alegeri europarlamentare despre PSD, respectiv optimismul investitorilor de la Bursa de Valori Bucureşti (B.V.B.) ocazionat de înfrângerea electorală a.. iniţiativelor legislative năşite de actuala putere parlamentară. Iată aşadar un alt efect surprinzător al unor alegeri despre care noi ştiam că ar fi vizat pe şeful PSD. Editorialistul Bursa arată în articolul publicat, care merită să fie parcurs integral, o listă succintă de iniţiative înecate de votul recent pentru europarlamentare:

„Legea anti-lăcomie e tot mai criticată azi, iar recentele proiecte depuse de senatorul Zamfir în Parlament, legi care vizează plafonarea dobânzilor, conversia creditelor din valută în lei sau posibilitatea preluării de către debitori a creditelor cesionate de bănci la costurile la care s-a făcut cesiunea au o soartă incertă şi probabil că vor rămâne îngropate în Parlament pentru o lungă perioadă. Coaliţia care a păstrat majoritatea în legislativ nu pare dornică de noi confruntări, nici pe justiţie, nici pe economie sau finanţe, cel puţin până nu îşi securizează guvernarea (va trăi de acum permanent cu sabia unei moţiuni de cenzură deasupra capului), aşa că polemicile din zona parohiilor păstorite de BNR se amână. Adio, deci, legi “anti-bănci”. Aş paria că nici legea privind repatrierea aurului, deja votată, nu va avansa prea mult… Ce se va alege de proiectul de reformă a programului Prima Casă, cel cu dobândă fixă de 5,5% de la care să se aplice discounturi de dobândă pentru familiile cu venituri mai mici şi copii în întreţinere? Cred că nici în acest caz nu se vor face paşi suplimentari. Statul ar urma să îşi majoreze garanţiile de la 50% la 80%, iar partidele care sunt (încă) în opoziţie, dar care au câştigat majoritatea la europarlamentare sunt adepte ale unei gestiuni mai prudente a finanţelor statului (sic! s.n. theodosie.ro).


Un al treilea efect ciudat al acestor alegeri europarlamentare pe care îl putem invoca este miza recentă a ocupării funcţiei de Avocatul Poporului, o demnitate publică cu o greutate cu totul deosebită în statul român, funcţie pentru care este propus un reprezentant al taberei progresiste din UDMR. Din nou, subliniem că Avocatul Poporului nu are legătură cu Parlamentul european.

Dincolo de umorul involuntar al acestor digresiuni în aparenţă fără legătură, ceea ce intenţionez să descriu prin aceste exemple separate este conjunctura politică în care angajamentul singular, de moment, votul, este transferat de tabăra câştigătoare în direcţiile nici măcar sugerate în campania electorală.

Se întâmplă acest lucru deoarece angajamentul politic este redus strict la acţiunea de a vota, dar semnificaţia votului este una fluidă şi este determinată de cei care au puterea să construiască naraţiunea dominantă, să interpreteze post-factum semnificaţia acestui vot.

Bineînţeles că nu e greu de înţeles caracterul indirect al votării: de referendum pentru politica europeană, de sancţiune pentru şeful PSD, de învestire a opoziţiei cu legitimitate pentru jocuri politice ulterioare etc, dar întinderea efectului indirect asupra chestiunilor nepuse în discuţie se întâmplă pentru motivul că, deşi votează, electoratul a renunţat să-şi apere, susţină şi să promoveze interesele care oferă semnificaţie explicită votului.

Aceasta este cauza principală a votului negativ din societatea românească, indiferent că se manifestă împotriva unei persoane, unui partid, unui curent politic sau a unei ideologii.

În România locuieşte o populaţie care, paradoxal, deşi este de o vehemenţă generalizată când se exprimă cu privire la chestiuni politice, în fapt este dezînvestită politic în favoarea celor care au puterea să ne explice a doua zi după închiderea urnelor pentru ce anume am votat de fapt.

Aceste alegeri europarlamentare ale anului 2019, cu o participare cu totul excepţională, entuziasmantă din punctul de vedere al celor care militează pentru o nouă clasă politică şi alte cele, reprezintă de fapt, în opinia celui ce scrie aceste rânduri, doar o altă înfrângere a democraţiei şi statului de drept despre care se tot vorbeşte. Se va continua probabil în această direcţie câtă vreme nu va exista un angajament politic care să protejeze semnificaţia legitimă a votului, iar acest lucru nu se poate întâmpla dacă nu vom şti să elaborăm şi să propunem mize politice proprii.

În lipsa acestora, votul alb se va manifesta mereu, post-factum, împotriva noastră.

Ambasadorul SUA în Ucraina, rechemat la Washington

La trei ani după preluarea conducerii misiunii diplomatice americane în Ucraina, ambasadorul Marie Yovanovitch a fost rechemată intempestiv la Washington, cu două luni înainte încheierea mandatului, după ce diplomatul a devenit ţinta atacurilor politice ale unor politicieni americani de dreapta și ale procurorului general al Ucrainei, Yuri Lutsenko, un personaj foarte controversat.

Rechemarea prematură va lăsa Ambasada SUA la Kiev fără un diplomat de rang înalt în perioada de tranziție, când președintele nou ales Volodymyr Zelensky îşi va începe mandatul.

Yovanovitch, o veterană a posturilor diplomatice din fosta Uniune Sovietică, s-a arătat categorică în favoarea combaterii corupției care continuă să împiedice dezvoltarea Ucrainei. Cu toate acestea, a avut o relaţie oarecum controversată la Kiev, atât cu guvernul ucrainean, cât și cu comunitatea americanilor și a ucrainenilor implicați în construirea unor legături mai strânse între cele două țări. Spre deosebire de predecesorul ei, Geoffrey Pyatt, acum ambasadorul SUA în Grecia, Yovanovitch a fost un ambasador relativ rezervat, cu rare apariţii publice.

În luna martie, procurorul general Lutsenko – un loialist al președintelui Petro Poroșenko, pe care l-a protejat de un număr semnificativ de acuzaţii de corupție și abuz de putere – a susţinut fără a prezenta dovezi în acest sens, că ambasadorul SUA i-ar fi prezentat o listă de persoane pe care parchetul special nu ar fi trebuit să le cerceteze.

Afirmațiile lui Lutsenko despre ambasadoarea Yovanovitch au survenit la două săptămâni după ce aceasta a făcut comentarii surprinzătoare despre eforturile insuficiente ale Ucrainei pentru combaterea corupției și a cerut demiterea unui procuror special anticorupție, pe nume Nazar Kholodnytsky. Acesta din urmă a susținut ulterior că deschisese o anchetă vizând mai mulţi oficiali ucraineni, despre care pretindea că ar fi făcut plăţi către fostul președinte de campanie al lui Trump, Paul Manafort, în numele candidaților opoziției din parlamentul Ucrainei, Radei Supreme.

Această acuzație ar fi declanșat o furtună la Casa Albă, în urma căreia avocatul președintelui Donald Trump, Rudy Giuliani a susținut, fără a prezenta dovezi, că implicarea în alegerile prezidențiale din 2016 nu ar fi provenit din Rusia, ci din Ucraina, şi că ar fi urmărit să întoarcă rezultatele alegerilor în favoarea lui Hillary Clinton.

După lansarea acuzațiilor lui Giuliani, mai mulți loialiști ai preşedintelui Trump au cerut revocarea ambasadoarei, susținând că aceasta determinat denigrarea președintelui SUA în urma dezvăluirilor potrivit cărora Manafort ar fi obţinut milioane de dolari în calitate de consultant al fostului preşedinte ucrainean Viktor Ianukovici.

Sursă informaţii: neweurope.eu