Alegerile prezidenţiale. Turul al II-ea. Iohannis

Sursă imagine: g4media.ro

După centralizarea a 98% din voturile valabil exprimate în țară, Klaus Iohannis conduce cu 63,08% în fața Vioricăi Dăncilă, care are doar 36,92%, potrivit Autorității Electorale Permanente.

Au fost numărate 8.905.881 de voturi din cele 9.086.643 de voturi exprimate în țară.

Klaus Iohannis – 63,17% – 5.625.844 voturi

Viorica Dăncilă – 36,83% – 3.279.915 voturi

Preluăm în continuare două articole comentariu despre rezultatul din turul II al alegerilor prezidenţiale, la care vom adăuga o notă de final în care vom sugera o paralelă între situaţia de pe scena politică şi cea din Biserică. Cele două articole sunt semnate de Dan Tăpălagă (G4media.ro) şi Cornel Nistorescu (Cotidianul.ro).


DAN TĂPĂLAGĂ: Efectele victoriei lui Klaus Iohannis la scor zdrobitor

Câștigarea alegerilor la o diferență atât de mare de către Klaus Iohannis reprezintă un mare vot de blam pentru PSD și candidatul său, un spate întors ostentativ unui partid care a bulversat România în ultimii ani. Românii din afara țării s-au mobilizat masiv în turul doi, deși nu exista vreun pericol să iasă Dăncilă. De unde atâta sete de vot? Sigur, pe mulți i-a încurajat absența cozilor. Dar ce i-a propulsat către secțiile de votare într-un număr record, de aproape un milion?

Cel mai probabil, a fost nevoia de a aplica o sancțiune usturătoare partidului și candidatului care încarnează în ochii vastei majorități a celor din diaspora răul absolut al politicii românești. Din cauza lipsei de perspectivă, din cauza atmosferei generale proaste, mulți au luat în ultimii ani decizia grea de a părăsi România. Acum a sosit momentul revanșei. Au simțit cu toții că mai există o șansă și n-au ratat-o. Lor le datorăm multe, inclusiv o mai bună reprezentare în Parlament. O dezbatere publică a început deja și trebuie ținută sus pe agendă.

A fost, așadar, un vot masiv împotrivă, nu atât pentru.

De pe fotoliul de învingător la scor detașat, Klaus Iohannis vede cu siguranță lucrurile puțin diferit. Se va simți supralegitimat și mandatat de popor să conducă țara cum dorește. Pericolul mesianismului este real când un președinte este reînvestit cu atât de multă încredere, indiferent de motive. Riscurile unui comportament de tip monarhic trebuie luate serios în considerare, mai ales că președintele Iohannis va avea de acum toată puterea: Guvern și Parlament.

După victoria categorică a candidatului său, PNL își va consolida majoritatea fragilă de care dispune în prezent în Parlament. Se vor găsi destui pesediști gata să treacă în tabăra învingătorilor. Mulți se vor prezenta luni la prima oră la ușa PNL. Vom asista foarte probabil la un val de migrație politică, mai ales că în PSD va începe războiul intern pentru putere. Cu o majoritate stabilă, PNL ar putea forța chiar anticipate în primăvară, pentru a capitaliza la maxim valul anti-PSD. Imediat după anunțarea rezultatelor, președintele Klaus Iohannis a anunțat că se va implica ”pentru a crea o nouă majoritate parlamentară, compusă din toate partidele democratice”.

Greu de crezut că Viorica Dăncilă mai poate rezista în fruntea partidului. Până la Crăciun e foarte posibil ca partidul să-și aleagă deja un nou lider. Baronii se pregătesc de locale, mai au doar câteva luni la dispoziție. Nu-și pot permite să prelungească prea mult criza internă.

Cam acestea sunt efectele imediate, la care se adaugă un sentiment de ușurare, senzația că societatea românească a scos capul de sub apă. Șapte ani a fost sufocată de corupție sistemică, de un partid organizat ca o grupare mafiotă, de mediocritate, incompetență și o contraselecție în funcții importante cum nu s-a mai văzut.

În plan extern, victoria lui Iohannis este bine văzută. România se decuplează de plutonul țărilor cu deficite democratice grave. PSD, Dragnea și Dăncilă au inclus România în plutonul țărilor problemă din UE, alături de Polonia și Ungaria. Azi, România se rupe în forță de clubul țărilor iliberale și proiectează din nou imaginea unei insule într-o mare de țări care se scufundă.

Într-o Europă de Est tentată de autoritarism, cu democrații mutilate și lideri populiști, victoria unui candidat prooccidental, predictibil și instalarea recentă a unui guvern care se declară pro-business sunt vești foarte bune venite dintr-o țară specializată în vești proaste.

Este, în cele din urmă, triumful democrației. Românii au oprit deriva autoritaristă a puterii de la București prin vot, la capătul unor ani de proteste energice în stradă. Tăvălugul a pornit din stradă, a continuat la alegerile pentru europarlamentare din luna mai, când PSD a înregistrat prima înfrângere majoră. Valul de indignare sănătoasă a spulberat șase luni mai târziu un partid profund nociv și pe candidatul său.

Rezultatul alegerilor prezidențiale din decembrie 2019 mai este, dacă vreți, și o lecție pentru orice partid care guvernează împotriva cetățenilor săi și calcă în picioare justiție, stat de drept, economie, nesocotind valori de bază.

Aceasta este frumusețea democrației, mai ales când ea vibrează. Capacitatea ei formidabilă de a alimenta mereu speranța ne ajută să facem pași mari înainte, deși acum câteva luni totul părea pierdut. România era la cheremul unui singur om și intrase, din cauza lui Liviu Dragnea, în proces accelerat de orbanizare și erdoganizare.

Ne-a salvat din nou șansa de a de a trăi într-o lume liberă, pe teritoriul UE protejat de instituții puternice, dar ceea ce ne-a salvat cu adevărat a fost determinarea românilor, din țară și din afara ei, de a apăra în stradă și la vot tot ce s-a câștigat atât de greu după 89.


CORNEL NISTORESCU: Gloria prostului și a nemernicului

Mare carnaval electoral ne-a fost oferit pe mai toate canalele de comunicare. Cele mai stupide sau mărunte detalii legate de alegeri ne-au fost propuse ca știri, chiar și ca bombe. Toate transmisiile de duminică (și unele chiar de vineri și de sîmbătă) n-au fost decît niște forme de surescitare jurnalistică. Și pe vremea alegerilor comuniste, măsluitul proces verbal arăta ca o sărbătoare, deși oamenii nu sărbătoreau nimic. Dimpotrivă, gemeau sub apăsarea lipsei de libertăți. Așa și acum. Chițăiala surescitată avea parfum de eveniment sărbătoresc, deși România de azi poate scrie pe o tablă cel puțin 250 de argumente pentru nefericire. Și pe care listă să includă vreo 20-30 de dovezi legate de o democrație măsluită în chiar interiorul Uniunii Europene. De ce s-au înhăitat jurnaliștii la acest carnaval al fericirii electorale, al bucuriei deșănțate și fără temei?

Unii dintre ei au insistat grosolan pe cîștigătorul știut de dinainte, jucînd rolul atoateștiutorilor, deși această atitudine i-a putut dezarma și dezamăgi pe cei care ar fi vrut să voteze pentru altcineva. De ce au încercat unii să transforme aceste alegeri într-un test fără miză? Sau cu miză de doi rahați? Cîștigă cu un procent care începe cu 7 sau cu 8?

Alegerile din 24 noiembrie 2019 sunt un proces electoral pregătit îndelung de serviciile secrete și de factorii de putere din Comisia Europeană. S-a lucrat masiv ca partidul preocupat de creșterea redevențelor și de blocarea expatrierii mascate de profit să fie mai puțin credibil, adică să fie compromis, să fie coborît cît mai jos în sondaje și ridiculizat cu orice prilej, în așa fel încît România – sursă de profit greu de controlat – să nu încapă pe mîna cuiva care ar încurca socotelile. Carnavalul acesta deșănțat și gol face parte din aceeași strategie? În parte, da. De la Rareș Bogdan la Digi și Europa EM a pornit o hăhăială electorală menită a arăta o Românie fericită. Există și cealaltă jumătate care a mimat din prostie, care a luat în serios toată lucrătura din ultimii doi ani. Prostul montat de măsluirile propagandei a trăit o zi fericită, crezînd că are și el ocazia să pună umărul la consolidarea democrației. Și fără să-și dea seama că participă și el la livrarea pe tavă a țării sale, cu instituții, materii prime, materii cenușii etc.

Știu oameni care habar n-au de trecutul și prestațiile cei doi candidați, dar s-au mîndrit că au ieșit primii la vot, arătînd ca niște pești agățați în undițele propagandei. Alți oameni s-au speriat pentru că au auzit păreri contradictorii, unii ținînd cu unul, alții cu adversarul și cum să se hotărască fără riscul de a greși! Despre cei fanatici n-am nimic de zis pentru a nu se considera hotărîtori în producerea unui dezastru.
Pentru nemernicii aflați în culisele și jocurile acestui eveniment românesc, alegerile (indiferent de cîștigător) sunt o zi de glorie. Pot zice că le-a ieșit planul și de azi înainte ei vor fi marii profitori din spatele scenei politice.

Un lucru nu pricep! Cum se poate ca la începutul acestei săptămîni hotărîtoare pentru alegerea președintelui României, primul ministru Ludovic Orban să facă asemenea afirmații la un congres internațional al PPE de la Zagreb? A vorbit explicit, cu subiect și predicat despre motivele dărîmării Guvernului Dăncilă. Imaginile cu discursul plin de enormități rostite de premier a circulat pe net și la ore tîrzii pe o televiziune. Ba, Viorica Dăncilă a distribuit sîmbătă filmulețul însoțit de rugămintea de a-l distribui. Și, cu toate acestea, televiziunile din România s-au făcut că plouă, politicienii, la fel, șefii de partide s-au făcut că n-aud și nu văd.

În văzul unei mulțimi de politicieni din Europa, Ludovic Orban s-a lăudat că a dărîmat guvernul Dăncilă pentru a ajuta gruparea PPE în fața socialiștilor. Și Klaus Iohannis s-a lăudat prostește (adică nedemocratic, el neavînd rol constituțional în asta) cu debarcarea aceluiași guvern.
Și, cu toate acestea, în România, aproape nimeni n-a ieșit să ceară socoteală și să sublinieze ticăloșia. Dimpotrivă, s-a înghesuit la vot de parcă s-ar fi împărțit și mici și bere!


Nota utzu: Despre faptul că societatea este polarizată şi că politica urmează aceste clivaje s-a scris deja (de) mult. Însă în aceste două exemple nu întâlnim simple opinii contrare, puncte de vedere diferite despre aceeaşi informaţie, ci observăm că ne sunt prezentate chiar informaţii diferite. Doi comentatori cu notorietate, reprezentativi pentru publicul propriu, aleg să prezinte opinii cu conţinut informaţional paralel. Deşi au în vedere acelaşi eveniment, cei doi vorbesc despre chestiuni total diferite.

În continuare observăm că ceea ce denunţă tabăra învinsă este ignorarea unor interese legitime, a unor subiecte considerate fierbinţi şi relevante pentru procesul electoral al prezidenţialelor.

Cornel Nistorescu face chiar vorbire despre un apel al Vioricăi Dăncilă, unul din cei doi candidaţi la funcţia de preşedinte, pentru a-i fi distribuit un mesaj către electorat, invocând un blocaj mediatic. Face acest lucru după ce anterior, tot candidatului din turul doi al PSD i s-a refuzat calitatea de interlocutor într-o dezbatere prezidenţială.

Pentru creştinii ortodocşi care au fost minimal activi civic în ultimul deceniu sentimentul trăit de Viorica Dăncilă şi de simpatizanţii acesteia nu este unul străin. Noi suntem pe deplin obişnuiţi să fim ignoraţi, interesele noastre să fie luate în râs, reprezentanţii noştri să fie maculaţi mediatic şi, mai ales, să ni se refuze calitatea de interlocutori.

Consider că este pentru prima oară când întreaga campanie electorală, candidaţii şi temele asociate au evoluat într-un mod evident paralel, ceea ce consfinţeşte o nouă stare de fapt mai gravă decât “simpla” polarizare despre care ne-am obişnuit să auzim. Astăzi nu mai sunt de actualitate termenii americani de topografie mediatică: subiecte mainstream şi fringe (subiecte centrale în atenţia publicului sau de extremă/de nişă).

Totodată, nu conţinutul tematic este cel care stabileşte caracterul dominant al unui subiect în atenţia publică. De pildă, în mod tradiţional, trimiterea punctuală pe care Cornel Nistorescu o face vorbind despre subiectul încercării de creştere a cuantumului redevenţelor datorate, împiedicarea exproprierii ilegale a profiturilor, despre înalta trădare cu care se laudă prim-ministrul Ludovic Orban, ar constitui subiecte de interes faţă de care să se exprime şi cei din tabăra adversă. Vedem însă că Dan Tăpălagă expediază indirect aceste îngrijorări prin formularea unui prezumtiv “pericol de erdoganizare, de orbanizare”.

Aşadar nu valoarea sau utilitatea unei teme de dezbatere este cea care împinge un subiect în atenţia publică ci strict Puterea. În anul 2019 chiar candidatului prezidenţial al celui mai important partid parlamentar din România îi este refuzată calitatea de interlocutor. Teme propuse spre dezbatere de jurnalişti de prestigiu, de mare notorietate sunt ignorate aşa cum doar creştinii ortodocşi se obişnuiseră să fie ignoraţi pe scena publică.

Culmea este că acest grav deznodământ al parcursului electoral este calificat de către fostul premier Emil Boc a fi “momentul desprinderii definitive de comunism” iar acel băsescu invocă caracterul nefacultativ al democraţiei. Dimpotrivă, am îndrăzni să spunem, situaţia de fapt ne îndreptăţeşte să concluzionăm că victoria “zdrobitoare” a preşedintelui Iohannis este, prin efectul său imediat, o foarte limpede reîntoarcere la despotismul comunist. Pentru că, din nou, trăim zilele lui: ceea ce poţi ignora, nu există!

Într-un registru complet separat, dar mai aproape de cămaşa noastră, putem semnala aceeaşi boală şi în Biserică, acolo unde, de pildă, există discursuri complet paralele despre ecumenism, există acelaşi refuz al legitimităţii şi calităţii de interlocutor pe chesiuni spinoase, acelaşi mod brutal de folosire a Puterii pentru reducerea la tăcere.

Aşa cum în politică unii au fost trimişi trimişi la “beciul domnesc”, în Biserică suntem evacuaţi din parohie cu firmele de pază, aşa cum în politică unii sunt într-un proces de erdoganizare, orbanizare sau sunt putinişti, în Biserică suntem reduşi complet absurd la termenul de schismatici. Şi, din păcate, aşa cum subiecte precum cel al redevenţelor (printre multe altele) nu este discutat nici măcar când este girat de directorul Cotidianul, iar auto-denunţul lui Ludovic Orban este ignorat chiar când este semnalat de unul dintre cei doi candidaţi finali la prezidenţiale (la apogeul campaniei electorale!), aşa şi subiectul “abaterilor dogmatice” este în mod identic ignorat indiferent că este semnalat de unii ca noi sau chiar de persoane precum Bătrânul Gavril. Aşa cum simpatizaţii victorioşi ai lui Iohannis ignoră preocupările celor învinşi, aşa simpatizanţii semnatarilor de la sinodul tâlhăresc din Creta ne ignoră pe noi.

Mecanismul despotic este acelaşi, dar convingerea noastră este că poate fi înfrânt.

Patriarhia trebuie să confrunte politica anti-ortodoxă a PNL/USR

Sursă imagine: Adevărul.ro

Portalul Adevărul.ro a publicat recent o ştire care a devenit virală prin care publicul a fost informat despre respingerea la vot în Consiliul Local al Sectorului 1 a proiectului de finanţare cu o sumă de 10 milioane lei pentru continuarea lucrărilor la şantierul Catedralei Naţionale.

Trebuie semnalat votul politic al celor două partide USR şi PNL care reconfirmă ceea ce este probabil o decizie ideologică consecventă iar nu una care să ţină de oportunitatea finanţării unui obiectiv de investiţii sau de o adeziune politică pentru proiectele PSD.

Având în vedere împotrivirea repetată a consilierilor celor două partide pentru finanţarea celui mai important proiect ctitoricesc al Bisericii Ortodoxe Române considerăm că se impune ca Biserica să-şi reconsidere neutralitatea politică faţă de cele două partide.

Catedrala Naţională nu este un proiect oarecare ci unul cu imens capital simbolic pentru creştinii ortodocşi ai acestei ţări, şi pentru cetăţenii români în general, iar modalitatea insultătoare în care cele două partide aleg să-şi promoveze interesele antireligioase considerăm că nu trebuie tratată cu indiferenţă ci trebuie confruntată. Considerăm că nu exagerăm atunci când punem semnul egalităţii între şicanele repetate care au vizat construirea Catedralei şi o politică coordonată de agresiune a sentimentului religios ortodox. Însă, dacă în urmă cu un deceniu anticlericalismul vehement constituia apanajul lui Remus Cernea şi a altor personaje asemenea compromise, astăzi vedem că opţiunea anti-ortodoxă este asumată deschis de polul politic dominant.

Patriarhia Română trebuie să solicite un punct de vedere din partea conducerii celor două partide, cu privire la această opţiune politică devenită regulă, un punct de vedere în care să fie indicate argumentele de sprijin pentru prezumtivele lor politici publice. Aceste argumente ar trebui să oglindească în mod limpede activitatea politică a reprezentanţilor acestor două partide.

Deşi consilierii locali nu sunt supuşi unor mandate imperative, practica directivelor politice  care au caracter strategic în orientarea ideologică a partidelor este una de notorietate. Fie că votul reprezintă opţiunea personală a consilierilor USR şi PNL, fie că în fapt avem de-a face cu o politică de partid, această consecvenţă a votului negativ trebuie justificată şi motivată în mod deschis.

Decizia de respingere a proiectului de finanţare este cu atât mai surprinzătoare cu cât la sfinţirea Catedralei au fost invitaţi şi au participat reprezentanţi ai întregului spectru politic, chiar dacă prezenţa unora dintre aceştia a fost în mod evident inoportună (ne referim la şeful PNL care a ales să fumeze o ţigară pe treptele Catedralei, chiar după slujba de sfinţire). Conversaţia publică purtată în zilele respective sugera un consens general în privinţa importanţei Catedralei pentru demnitatea poporului român, sfinţirea catedralei fiind un moment înălţător, speculat convenabil de liderii politici.

În lipsa argumentelor care să justifice consecvenţa votului negativ, considerăm că cele două partide profesează o discriminare pe criterii confesional-religioase, discriminare care este atât imorală cât şi ilegală. Prin aceea că nu este confruntată, politica anti-ortodoxă a celor două partide prejudiciază interesele credincioşilor ortodocşi şi dă ocazia avansării agendei politice anti-religioase care are drept scop, printre altele, redefinirea bunelor moravuri şi a participării creştinilor la viaţa publică.

Timpul votării în alb

Într-un comentariu pe care l-am reţinut din newsletter-ul New York Times, în ziua de după alegerile europarlamentare, se reţinea faptul că, deşi fiecare naţiune a avut mizele interne care au tensionat la nivel local jocul electoral, privit la nivelul întregii uniuni, singura trăsătură comună este caracterul de referendum faţă de politicile europene. Prezenţa de peste 50% la alegeri validează întreg eşafodajul european, indiferent fiind că au rezultat cote electorale istorice pentru partide eurosceptice. Am putea conchide chiar că zbaterea euroscepticilor a fost mai degrabă utilă, a adus culoare unui demers electoral altfel cenuşiu, a produs miză electorală, a impulsionat votul multor indecişi sau indiferenţi.

Nu sunt puţini cei care au semnalat faptul că alegerile europarlamentare din România nu au vizat componenţa Parlamentului European sau politicile europene. După cum ştim, acestea au fost despre şeful PSD iar opinia publică păstrează în continuare această inerţie electorală, centrată pe PSD.

Un alt comentariu, apărut în ziarul Bursa, mai semnala un efect interesant al acestor alegeri europarlamentare despre PSD, respectiv optimismul investitorilor de la Bursa de Valori Bucureşti (B.V.B.) ocazionat de înfrângerea electorală a.. iniţiativelor legislative năşite de actuala putere parlamentară. Iată aşadar un alt efect surprinzător al unor alegeri despre care noi ştiam că ar fi vizat pe şeful PSD. Editorialistul Bursa arată în articolul publicat, care merită să fie parcurs integral, o listă succintă de iniţiative înecate de votul recent pentru europarlamentare:

„Legea anti-lăcomie e tot mai criticată azi, iar recentele proiecte depuse de senatorul Zamfir în Parlament, legi care vizează plafonarea dobânzilor, conversia creditelor din valută în lei sau posibilitatea preluării de către debitori a creditelor cesionate de bănci la costurile la care s-a făcut cesiunea au o soartă incertă şi probabil că vor rămâne îngropate în Parlament pentru o lungă perioadă. Coaliţia care a păstrat majoritatea în legislativ nu pare dornică de noi confruntări, nici pe justiţie, nici pe economie sau finanţe, cel puţin până nu îşi securizează guvernarea (va trăi de acum permanent cu sabia unei moţiuni de cenzură deasupra capului), aşa că polemicile din zona parohiilor păstorite de BNR se amână. Adio, deci, legi “anti-bănci”. Aş paria că nici legea privind repatrierea aurului, deja votată, nu va avansa prea mult… Ce se va alege de proiectul de reformă a programului Prima Casă, cel cu dobândă fixă de 5,5% de la care să se aplice discounturi de dobândă pentru familiile cu venituri mai mici şi copii în întreţinere? Cred că nici în acest caz nu se vor face paşi suplimentari. Statul ar urma să îşi majoreze garanţiile de la 50% la 80%, iar partidele care sunt (încă) în opoziţie, dar care au câştigat majoritatea la europarlamentare sunt adepte ale unei gestiuni mai prudente a finanţelor statului (sic! s.n. theodosie.ro).


Un al treilea efect ciudat al acestor alegeri europarlamentare pe care îl putem invoca este miza recentă a ocupării funcţiei de Avocatul Poporului, o demnitate publică cu o greutate cu totul deosebită în statul român, funcţie pentru care este propus un reprezentant al taberei progresiste din UDMR. Din nou, subliniem că Avocatul Poporului nu are legătură cu Parlamentul european.

Dincolo de umorul involuntar al acestor digresiuni în aparenţă fără legătură, ceea ce intenţionez să descriu prin aceste exemple separate este conjunctura politică în care angajamentul singular, de moment, votul, este transferat de tabăra câştigătoare în direcţiile nici măcar sugerate în campania electorală.

Se întâmplă acest lucru deoarece angajamentul politic este redus strict la acţiunea de a vota, dar semnificaţia votului este una fluidă şi este determinată de cei care au puterea să construiască naraţiunea dominantă, să interpreteze post-factum semnificaţia acestui vot.

Bineînţeles că nu e greu de înţeles caracterul indirect al votării: de referendum pentru politica europeană, de sancţiune pentru şeful PSD, de învestire a opoziţiei cu legitimitate pentru jocuri politice ulterioare etc, dar întinderea efectului indirect asupra chestiunilor nepuse în discuţie se întâmplă pentru motivul că, deşi votează, electoratul a renunţat să-şi apere, susţină şi să promoveze interesele care oferă semnificaţie explicită votului.

Aceasta este cauza principală a votului negativ din societatea românească, indiferent că se manifestă împotriva unei persoane, unui partid, unui curent politic sau a unei ideologii.

În România locuieşte o populaţie care, paradoxal, deşi este de o vehemenţă generalizată când se exprimă cu privire la chestiuni politice, în fapt este dezînvestită politic în favoarea celor care au puterea să ne explice a doua zi după închiderea urnelor pentru ce anume am votat de fapt.

Aceste alegeri europarlamentare ale anului 2019, cu o participare cu totul excepţională, entuziasmantă din punctul de vedere al celor care militează pentru o nouă clasă politică şi alte cele, reprezintă de fapt, în opinia celui ce scrie aceste rânduri, doar o altă înfrângere a democraţiei şi statului de drept despre care se tot vorbeşte. Se va continua probabil în această direcţie câtă vreme nu va exista un angajament politic care să protejeze semnificaţia legitimă a votului, iar acest lucru nu se poate întâmpla dacă nu vom şti să elaborăm şi să propunem mize politice proprii.

În lipsa acestora, votul alb se va manifesta mereu, post-factum, împotriva noastră.

Ambasadorul SUA în Ucraina, rechemat la Washington

La trei ani după preluarea conducerii misiunii diplomatice americane în Ucraina, ambasadorul Marie Yovanovitch a fost rechemată intempestiv la Washington, cu două luni înainte încheierea mandatului, după ce diplomatul a devenit ţinta atacurilor politice ale unor politicieni americani de dreapta și ale procurorului general al Ucrainei, Yuri Lutsenko, un personaj foarte controversat.

Rechemarea prematură va lăsa Ambasada SUA la Kiev fără un diplomat de rang înalt în perioada de tranziție, când președintele nou ales Volodymyr Zelensky îşi va începe mandatul.

Yovanovitch, o veterană a posturilor diplomatice din fosta Uniune Sovietică, s-a arătat categorică în favoarea combaterii corupției care continuă să împiedice dezvoltarea Ucrainei. Cu toate acestea, a avut o relaţie oarecum controversată la Kiev, atât cu guvernul ucrainean, cât și cu comunitatea americanilor și a ucrainenilor implicați în construirea unor legături mai strânse între cele două țări. Spre deosebire de predecesorul ei, Geoffrey Pyatt, acum ambasadorul SUA în Grecia, Yovanovitch a fost un ambasador relativ rezervat, cu rare apariţii publice.

În luna martie, procurorul general Lutsenko – un loialist al președintelui Petro Poroșenko, pe care l-a protejat de un număr semnificativ de acuzaţii de corupție și abuz de putere – a susţinut fără a prezenta dovezi în acest sens, că ambasadorul SUA i-ar fi prezentat o listă de persoane pe care parchetul special nu ar fi trebuit să le cerceteze.

Afirmațiile lui Lutsenko despre ambasadoarea Yovanovitch au survenit la două săptămâni după ce aceasta a făcut comentarii surprinzătoare despre eforturile insuficiente ale Ucrainei pentru combaterea corupției și a cerut demiterea unui procuror special anticorupție, pe nume Nazar Kholodnytsky. Acesta din urmă a susținut ulterior că deschisese o anchetă vizând mai mulţi oficiali ucraineni, despre care pretindea că ar fi făcut plăţi către fostul președinte de campanie al lui Trump, Paul Manafort, în numele candidaților opoziției din parlamentul Ucrainei, Radei Supreme.

Această acuzație ar fi declanșat o furtună la Casa Albă, în urma căreia avocatul președintelui Donald Trump, Rudy Giuliani a susținut, fără a prezenta dovezi, că implicarea în alegerile prezidențiale din 2016 nu ar fi provenit din Rusia, ci din Ucraina, şi că ar fi urmărit să întoarcă rezultatele alegerilor în favoarea lui Hillary Clinton.

După lansarea acuzațiilor lui Giuliani, mai mulți loialiști ai preşedintelui Trump au cerut revocarea ambasadoarei, susținând că aceasta determinat denigrarea președintelui SUA în urma dezvăluirilor potrivit cărora Manafort ar fi obţinut milioane de dolari în calitate de consultant al fostului preşedinte ucrainean Viktor Ianukovici.

Sursă informaţii: neweurope.eu