În prima zi a anului 2025, online-ul românesc a explodat ca urmare a viralizării fulminante a unui clip filmat în staţia Titan a Metroului Bucureşti, acolo unde o mulţime de imigranţi care au ocupat în întregime staţia (mult peste o mie de persoane) au scandat insistent „Nepal, Nepal!”, probabil numele ţării de provenienţă. Bucureştenii nimeriţi între aceştia au rămas tăcuţi şi timoraţi de izbucnirea lor entuziastă.
Câţiva comentatori au observat că numărul imigranţilor de la metrou părea mai mare decât al românilor de pe scările Curţii de Apel Bucureşti, care erau prezenţi la procesul pentru reluarea turului 2 al prezidenţialelor.
Incidentul devoalează un adevăr dureros care infirmă discursul oficial despre individualitatea migranţilor economici interesaţi cu orice preţ să-şi câştige cinstit o bucată de pâine, inclusiv cu preţul naturalizării. Puterea evidenţei demonstrează faptul că nu avem de-a face (doar) cu indivizi în căutarea unui trai mai bun, dispuşi să se integreze în societatea gazdă, ci cu o expresie colectivă a încetăţenirii într-un spaţiu economic abandonat de către băştinaşi.
Problema este că abandonarea spaţiilor economice imprimă consecinţe politice care exced cadrul strict al raporturilor de muncă desfăşurate cu nerezidenţi. Spaţiul economic ocupat de noii veniţi produce ample perturbări ale spaţiului politic. Occidentul a cunoscut deja aceste evoluţii de ordin politic şi poate reprezenta un studiu de caz pentru noi, în primul rând pentru a anticipa cursul evenimentelor viitoare.
Există şi o experienţă românească tristă pe care o putem invoca, anume masiva invazie evreiască din Moldova din timpul funestei domnii a lui Mihail Sturza, când autoritatea publică a urmărit un interes economic particular al îmbogăţirii rapide a domnitorului, ignorând consecinţele sociale, economice şi politice care încă ne afectează, aproape două secole mai tâziu. Şi atunci ca şi acum, problema a fost generată nu de ideea evreilor imigranţi luaţi unul câte unul, ci din faptul constituirii acestora într-un monolit etnic şi politic prădător faţă de populaţia locală (Cahalul).
Faptul că occidentul a fost îngenuncheat de imigraţie nu reprezintă un proces natural ci o consecinţă a unei abordări demografice instituţionalizată sub denumirea de „Planul Kalergi”, care urmăreşte metisarea populaţiilor europene. Pericolul nu vine dinspre neamurile subiect ale procesului de metisare (nu vine de la nepalezul sau pakistanezul imigrant), ci dinspre forţele care au proiectat şi operaţionalizat respectivul plan.
Întrucât nu vorbim doar despre un fenomen migratoriu natural, ci despre unul alimentat şi scalat de politici publice obligatorii, care are obiective politice nepublice constând în diluarea unităţii etnice şi naţionale, rezolvarea nu poate proveni exclusiv din spaţiul politicilor migraţioniste, ci trebuie subsumate războiului cultural-ideologic ce este purtat împotriva noastră, pe multiple niveluri de existenţă.
Experienţa noastră istorică, dar şi evoluţiile politice prezente din SUA şi din Europa occidentală, conduc către o soluţie demografică unică, dar încărcată de un profund substrat politic negativ. Singura soluţie pentru problema imigraţiei de masă este reprezentată de instrumentul deportării în masă. Naturalizarea reprezintă o falsă soluţie, de-a pururi invocată cu rea-credinţă.
Occidentul testează în prezent, neconvingător, numeroase abordări tehnice ale soluţiei deportărilor, dar este împiedicat să o facă transparent de încărcătura emoţională şi politică deosebit de fierbinte. Generalizarea problemei la nivel de stat produce şi imposibilităţi obiective de abordare a problemei, întrucât nu există capacitate administrativ-executivă pentru un val de deportări care să întoarcă sau să stabilizeze fluxul migraţionist.
Aşa se explică şi atitudinea de-a dreptul isterică a Ungariei pe această temă, dat fiind că e infinit mai uşor de prevenit problema „Nepal, Napal!” decât este să o gestionăm sau reparăm.
Cert este că România se află înaintea pragului de creştere exponenţială a comunităţilor migratorii asiatice şi africane, înaintea momentului Mihail Sturza, când încă pot fi implementate bariere legislative care să protejeze ethosul naţional şi care să stingă, în timp, ocuparea spaţiilor sociale, culturale, economice şi politice de către nerezidenţi ai Uniunii Europene.
Dar înlăturarea pericolului disoluţiei naţionale şi a înlocuirii efective a populaţiilor de pe teritoriul statului român impune inclusiv reconsiderarea apartenenţei ţării noastre la Uniunea Europeană şi asumarea unor politici proprii, naţionale, de dezvoltare, deloc străine de ceea ce a reuşit, până la un punct, să facă regimul lui Nicolae Ceauşescu.
Mai trebuie subliniat şi faptul că frontul naţionalist european a sucombat adoptând discursuri şi politici anti-imigraţioniste care au fost cu uşurinţă circumscrise politicilor şovine şi xenofobe, ori discursului instigator la ură, obligand la o reinventare politică parţială, mult întârziată, sub identitatea politică a suveranismului (naţionalism dezbrăcat de tot ce e esenţial pentru sănătatea neamului).
Niciuna dintre opţiuni nu este uşoară, dar cu cât mai repede putem începe să vorbim despre instrumentul deportărilor şi expulzărilor, inclusiv (mai ales?) a migranţilor deja consideraţi „integraţi” în circuitul economic românesc, cu atât mai bine. Orice întârziere ne apropie de momentul curbei exponenţiale (momentul Mihail Sturza) când cursul demografic devine ireversibil şi catastrofal.
Însă, a rezuma problema „Nepal, Nepal!” exclusiv la tehnicalităţile politicilor imigraţioniste reprezintă o orbire de sine şi o negare a profunzimii efectelor sale asupra neamului românesc. Problema „Nepal, Nepal!” reprezintă o ameninţare de ordin istoric, sistemic, pentru neamul românesc, şi e importantă denumirea aceasta tocmai pentru că ideea covârşirii populaţiei României cu cetăţeni ai statului Nepal este ridicolă, dar obligă la sondarea nivelurilor mai profunde ale realităţilor politice primare care jalonează existenţa românilor pe aceste plaiuri.
Problema „Nepal, Nepal!” nu este despre nepalezi sau (doar) despre imigranţii de la noi, ci este una care conferă totemul discursiv util pentru a trece la discuţii cu mult mai aplicate, unele care vor testa sinceritatea şi competenţa politicilor suveraniste.
Consider că problema „Nepal, Nepal!” este doar una dintre cele multe care ne vor obliga la trecerea (revenirea?) de la „un discurs suveranist” la „o politică naţionalistă” sănătoasă şi creştinească.
https://t.me/casusbelli2021/12586
Similar, la un concert în centrul orașului Cluj-Napoca-Mumbai.
O necesară punere în context european:
https://t.me/casusbelli2021/12606
Magrebienii se filmează înjurând Italia și poliția în noaptea de revelion, în fața Domului din Milano, unde tradițional, italienii se adunau în noaptea dintre ani.
Este o firma in Bucuresti care intermediaza locuri de munca pt nepalezi incheind zilnic zeci de contracte de munca ….zilnic!!!