
Mihai Tîrnoveanu aduce în atenţia celor răniţi de gestul Arhiepiscopiei Bucureştilor de a şterge chipul mărturisitorilor Radu Gyr, Valeriu Gafencu şi Mircea Vulcănescu, faptul că o condamnare a BOR de către credincioşii săi ar reprezenta una dintre misiunile taberei antiromâneşti.
Să admitem justeţea observaţiei, dar să aducem cuvenita completare că această împrejurare nu este totuşi una fără însemnătate, una peste care putem trece printr-o tăcere solidară cu caracter strategic.
Mai întâi să admitem că nu vorbim despre un gest care se epuizează în momentul comiterii sale, ci că acest tip de profanare are un caracter continuu.
Chipurile acestea sunt mai grăitoare aşa şterse, inclusiv la nivel duhovnicesc, decât dacă fresca exterioară ar fi rămas neatinsă. Ar fi fost greu de suferit şi dacă Arhiepiscopia ar fi tăcut în faţa agresiunilor simbolice, a unui cuvânt nedrept rostit împotriva mărturisitorilor şi a celor a căror evlavie a dus la pictura lor. Dar să ajungi să ştergi chipul lor cu propria mână semnifică o cădere mai adâncă, una care nu poate fi judecată exclusiv de cadrul legislativ care ne este impus.
Acest gest este, desigur, mai mult decât un act de îndepărtare a unei zugrăveli sau de corectare a unui program grafic oarecare. Reprezintă un gest de dezicere, pe care inima mea îl resimte ca gest de repudiere, de lepădare. Îndrăznesc să îl consider act de complicitate directă, conştientă, cu cei care i-au chinuit şi mucenicit pe Sfinţii noştri, şi cu urmaşii lor de astăzi.
Este un gest de lepădare care, în inima mea, completează tăcerea faţă de profanarea Troiţei de la Tâncăbeşti şi, în alt registru, îngăduinţa programatică faţă de ruperea de către deputatul Silviu Vexler a imaginii personalităţilor româneşti în contextul adoptării legii despre care, iarăşi, se tace.
Totodată, semnalez şi faptul că astfel de poziţionări şi apeluri spre îngăduinţă şi îndreptăţire au ajuns să fie un reflex şi o marcă personală a naţionaliştilor care înţeleg să apere Biserica la nivel pur identitar, pe considerente ce decurg mai ales din tactică politică, de un anumit tip de performativitate publică şi de semnalare a poziţiei virtuoase. Naţionaliştii care înţeleg să apere public Biserica şi pe linia învăţăturii de credinţă, rămânem, din păcate, neînsemnaţi ca număr şi ca impact.
Chiar şi aşa, trebuie subliniat că numeroase incidente şi anomalii grave, unele smintitoare dincolo de puterile noastre sufleteşti, când în Biserică ar fi trebuit antrenat un curent de reflecţie, cercetare de sine şi de reparare/îndreptare prin pedepsire şi prin iertare, au fost trecute sub preş pe considerentul luptei ce se dă împotriva Bisericii şi a oportunităţii de moment. Mărturisesc că mă abţin cu foarte mare greutate să nu deschid o paranteză explicită care să vizeze această tematică, dar nu din pricina observaţiei lui Mihai Tîrnoveanu menţionată mai sus, ci pentru că nu mă ştiu în putere să o fac acum cu folos.
Îndrăznesc să afirm că această judecată păguboasă – a apărării Bisericii prin cauţionare absolută, reprezintă unul dintre principalele elementele cauzale ale căderilor ulterioare, mai important chiar decât presiunea politică sau judiciară.
Incapacitatea noastră de a ieşi din nelucrare şi din nepăzirea rânduielii dinăuntrul şi din afara Bisericii este mai determinantă, mai decisivă, decât lupta ce se dă împotriva Bisericii, despre care ştim că va continua în veac. Această incapacitate în lucrare sfinţitoare şi mărturisitoare, ce ţine simultan de greşita noastră aşezare sufletească cât şi de nepricepere lumească, este cea care conduce la apostazii şi lepădări subsecvente precum această mutilare vizuală a chipurilor Sfinţilor noştri.
Chipurile şterse ale mucenicilor şi mărturisitorilor noştri, şterse cu mâna şi cu voia (silită?) a ierarhiei ortodoxe, reprezintă un strigăt continuu de neputinţă şi de necredinţă. Solidarizarea care ni se cere (iar) cu ierarhia bisericească nu poate să ignore acest strigăt, decât dacă pătimim o desăvârşită surzire a urechilor, orbire a ochilor şi împietrire a inimilor.
Poate ajuta cumva sa aflam si acestea:
https://www.facebook.com/photo/?fbid=10230586043742551&set=a.10202746278485819